Înălțarea Sfintei Cruci

Editura Agaton Septembrie 2019
Sumar:
- Secularismul, un cal troian în Biserică
- Școala şi Biserica susțin educația elevilor de la sate şi orașe
- Încă un pas important spre CANONIZAREA Părintelui Arsenie
- Știri externe - septembrie 2019 (EXT)
- Știri interne - septembrie 2019 (RO)
- Pr. Constantin Necula în echipa primului centru de suport oncologic din Sibiu
- Federația Filantropia organizează conferințe regionale pentru alternative la politicile publice în domeniul sănătății
- Cum citim și interpretăm Sfânta Scriptură?
- Pregătirea pentru Apocalipsă: Antihrist și Mirungerea
- Ierurgiile mijlocesc binecuvântarea şi harul dumnezeiesc
- Părintele Proclu în dialog cu Pr. Crăciun Oprea. Cuvinte despre viața duhovnicească
- Vindecarea în Hristos. În ce condiţii ni se iartă păcatele?
- Despre nemurire (VIDEO - Cafedemia)
- Viața Sfântului Gheorghe Pelerinul - 17 august
- Rugăciune și lucrare sau lucrarea omului și binecuvântarea Domnului
- Rugăciuni de sfințire a noului an bisericesc, a prinoaselor și lucrărilor agricole de toamnă
- Alăptarea are beneficii multiple asupra sănătății mamei și copilului
- Familia (re)găsită între Geneză și Apocalipsă (VIDEO - Cafedemia)
- An omagial - Satul românesc (IX)
- Patimi ale lumii contemporane: dependența de internet
- NU există o genă gay, confirmă cel mai mare studiu realizat vreodata pe ADN-ul uman
- Dor de zbor: pe aripi de Psaltire
- Campanie pentru siguranţa elevilor în şcoli
- BURSELE BRÂNCOVENEȘTI pentru elevi de liceu/școală postliceală și studenți
- Cafedemia (mese rotunde) - Dreptatea lui Dumnezeu și îndreptarea omului - Invitat: prof.univ.dr. Marius Andreescu (Făgăraș, 24 sept. 2019)
- Reduceri oferite de Librăria AGATON în perioada 01 Octombrie 2019 - 11 Octombrie 2019
- Pe Tine Te lăudăm. Cântări liturgice ortodoxe, pricesne și colinde - Natalia Corlean (CARTE)
- Roadele Duhului Sfânt – vol. 8. PACEA - Amalia Dragne (CARTE)
- Duminici în dar. Predici și gânduri - Pr. prof. dr. Constantin Necula (CARTE)
- Împreună cu Hristos. Cultura creștină a prevenției - Pr. prof. dr. Constantin Necula (CARTE)
- Mesaje din Sfantul Munte - Constantin Cavarnos (CARTE)
- Reflecţii VI. Din caietele Arhiepiscopului Justinian. Caietele 178, 179, 180, 181 şi 182 - Arhiep. Justinian Chira (CARTE)
- Sfinţii Părinţi despre cum să dobândim ajutorul lui Dumnezeu - *** (CARTE)
- Evanghelia Maicii Domnului - cuvântări, predici, rugăciuni - Sfantul Nicolae Velimirovici (CARTE)
- Nașterea Maicii Domnului - Marius Vasileanu (CARTE)
- Satul blestemat - Pr. Dimitrie Bejan (CĂRȚI)
- Vrei să-ți fie luminată haina sufletului? - Andrei Drăgulinescu (CĂRȚI)
- Cheile rugăciunii lăuntrice - Pr. Dr. Gheorghe Petraru (CĂRȚI)
- Nădejdea noastră. Cuvinte despre Fericiri - Arhimandrit Serafim Alexiev (CĂRȚI)
- Întâlnirea mea cu Hristos - Raluca Prelipceanu (CĂRȚI)
- Sfânta Cuvioasă Parascheva - Marius Vasileanu (CĂRȚI)
- Din inimă… Texte despre viaţa cotidiană şi veşnicie - Eleftherios G. Eleftheriadis (CĂRȚI)
- Credința creștin-ortodoxă - Athanasios Frangopoulos (CĂRȚI)
- Patima judecării aproapelui - Ieromonahul Grigorie (CĂRȚI)
- Iubiţi pe vrăjmaşii voştri - Ieromonahul Grigorie (CĂRȚI)
- Soarele din Mira. Viața Sfântului Ierarh Nicolae, povestită copiilor - Brandusa Vranceanu (CĂRȚI)
- Drumul îngerilor (conține CD) - Brandusa Vranceanu (CĂRȚI)
- Epistole - Sfantul Nil al Ancirei (CĂRȚI)
- Cum să ne aflăm odihna de la gânduri - Monahia Siluana Vlad (CĂRȚI)
- Convorbiri după Liturghie - Teodoropulos Epifanie (CĂRȚI)
- Părinţii din Pustia Optina despre rugăciune - *** (CĂRȚI)
- Adevărul și bunătatea - Sfantul Nicolae Velimirovici (CĂRȚI)
- 7 Cuvinte ale iubirii: sacre taine care ne unesc - Pr. Visarion Alexa (CĂRȚI)
- Părintele Marcu de la Sihăstria - Filoteu Balan (CĂRȚI)
- Antilogos sau cuvântul celuilalt - Pr.prof.dr. Constantin Coman (CĂRȚI)
- Despre lucrarea duhovnicească - Nil Sorski (CĂRȚI)
- Temeliile căsătoriei ortodoxe - John Abdalah, Episcop de Worcester (CĂRȚI)



Tema lunii
Secularismul, un cal troian în Biserică - ÎPS Hierotheos Vlahos
 
Nota Redacției: În contextul acestui an electoral, pe măsură ce ne apropiem de data alegerilor prezidențiale, vedem că atacul la adresa Bisericii se întețește iar. Actorii politici implicați se folosesc de Biserică fără menajamente, pentru câștig propriu, cunatificabil concret în voturi. Fie că atacă Biserica, fie că în mod fățarnic se afișează drept membri și binefăcători ai ei, oportuniștii din politica românească fac un deserviciu și comit o impietate față de care nu putem rămâne indiferenți. Acest aspect a fost avut în vedere și în articolul Separarea Bisericii de viața cetății: bomba nucleară a secularismului, disponibl pe site-ul Activenews, pe care vi-l recomandăm și noi, iar în termeni teologici și cu explicații documentate patristic și scripturistic, același pericol este semnalat de mitropolitul grec Ierotheos Vlachos, una dintre cele mai puternice voci ale Ortodoxiei de azi. Așadar:

Secularismul este pierderea vieții adevărate a Bisericii, înstrăinarea membrilor Bisericii de duhul ei autentic. Secularismul este respingerea ethosului eclezial și infiltrarea așa-numitului duh lumesc în viața noastră. S-a subliniat că secularismul membrilor Bisericii este unul dintre cele mai serioase pericole. Biserica are câțiva "dușmani". Cel mai rău și cel mai periculos este secularizarea, care pervertește esența Bisericii. Desigur, Biserica însăși nu se află în nici un pericol real, pentru că este binecuvântatul Trup al lui Hristos, dar pericolul există pentru membrii Bisericii. Ca să fim exacți, vom spune că secularismul, care constă în falsificarea căii vieții și a credinței adevărate, se înrudește cu patimile și, în mod firesc, stă ascuns în Biserica de la începuturile existenței sale. În rai, Adam a încercat să interpreteze cu mintea sa poruncile lui Dumnezeu. Chiar și după Pogorârea Duhului Sfânt, au existat cazuri în care s-a vădit modul omenesc de gândire și de viață al unor creștini. Gnosticii și alții reprezintă dovezile evidente ale acestei căi. Dar secularismul a început mai cu seamă după încetarea persecuțiilor.  În timpul persecuțiilor creștinii credeau și trăiau cu adevărat. Când creștinismul a devenit religie oficială de stat a început falsificarea credinței și a vieții creștine. Anahoretismul și mai târziu monahismul s-au dezvoltat ca o reacție la această secularizare.  Așa cum arată Sfintele Scripturi, mai ales Epistolele Sfinților Apostoli, în Biserica primară toți creștinii trăiau monahal.

Secularismul a fost o urmare a faptului că oamenii au fost atrași la creștinism din oportunism. Monahismul a venit ca o reacție la această atitudine. Monahismul nu este ceva străin de Biserică, ci mai degrabă trăiește potrivit Evangheliei, pe care unii creștini vroiau să o trăiască desăvârșit și astfel au ales această cale de viață. [...] În Epistolele Sfântului Apostol Pavel există un pasaj caracteristic care arată că lumea este, pe de o parte, pofta ochilor și trufia vieții, toate lucrurile exterioare care devin amăgirea celui rău și ne amăgesc; pe de altă parte, lumea reprezintă patimile sufletului, adică, contrariul mișcării naturale a forțelor sufletului. Sfântul Pavel spune: "Dar mie să nu-mi fie a mă lăuda numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine și eu pentru lume" (Galateni 6, 14).

Apostolul nu se mândrește cu originile sale, cu cetățenia sa romană, cu faptul că L-a văzut pe Hristos în slava Sa, ci doar prin crucea sa prin care a omorât în sine însuși lumea. Si asta s-a întâmplat pe două căi. Mai întâi, lumea a fost răstignită pentru el, apoi el a fost răstignit pentru lume. În prima fază, cel rău nu îl mai poate amăgi cu stimuli exteriori. În a doua, s-a eliberat de lumea patimilor și de poftele din lăuntrul său.  În aceste două sensuri întâlnim cuvântul "lume" în textele patristice. Sfântul Grigorie Palama învață că lumea, ca creație a lui Dumnezeu, nu trebuie nici disprețuită, nici urâtă. În acest sens, lumea trebuie folosită de om pentru subzistență.

Există totuși pericolul ca atunci când cineva vede lumea ca pe o creație a lui Dumnezeu să o vadă și ca pe amăgirea diavolului; pentru că diavolul știe într-adevăr cum să utilizeze lumea pentru a-l amăgi pe om. În Sfânta Scriptură se spune că diavolul este regele acestei lumi. Interpretând acest termen, Sfântul Grigorie Palama subliniază faptul că Dumnezeu, Care a creat lumea, este adevăratul rege al lumii. Diavolul este numit astfel pentru că el domină lumea nedreptății și a păcatului. Într-adevăr, "abuzul de ființe, dominația noastră pătimașă asupra lumii, lumea nedreptății, pofta cea rea și trufia", toate acestea constituie lumea al cărei rege este diavolul. Aici este clar că lumea înseamnă păcat și patimi. Sfântul Vasile cel Mare, vorbind despre despărțirea de lume, spune că nu există o evadare din lume, nici o evadare a sufletului din trup, așa cum susțineau filosofii antici. E vorba mai degrabă de pierderea legăturii dintre suflet și trup. Firește, când se referă la trup, Părintii nu vorbesc de trup ca atare, ci de duhul lumesc, de patimile cărnii și de idolatrizarea trupului.  În acest context vorbesc Părintii despre lume. Teolipt al Filadelfiei spune: "Prin 'lume' numesc iubirea de obiecte materiale și de trup. Cel care se eliberează de acestea devine asemănător cu Hristos și dobândește dragostea Lui".

Mai, general, pentru a-l cita pe Sfântul Isaac Sirul, "când vrem să numim toate patimile, le numim lume". În acest sens, cuvântul "lume" este echivalentul termenului de "secularism", pe care îl vom folosi mai departe. Secularismul este desfigurarea omului de către duhul cărnii și de patimi. Când viața noastră este pătrunsă de patimi, de lumea nedreptăți și când ducem o asemenea viață în interiorul Bisericii și credem și încercăm să fim teologi în felul acesta, atunci acesta se numește secularism. Secularismul înseamnă înstrăinarea vieții de Dumnezeu, ieșirea noastră din comuniunea și unitatea cu El, atașarea noastră de lucruri materiale și vederea tuturor lucrurilor și problemelor din viața noastră în afara voinței lui Dumnezeu. Putem afirma că secularismul este sinonim cu antropocentrismul. [...]  

Biserica și relațiile sociale

Adevărata viață a Bisericii se arată în tămăduirea omului. Din învățăturile Sfinților Părinti știm că Biserica este centrul duhovnicesc de sănătate, spitalul duhovnicesc care îl vindecă pe om. Când ne referim la boală și la tămăduire, înțelegem că mintea este bolnavă și se vindecă. Tămăduirea minții nu este independentă de purificare, iluminarea si îndumnezeire. Scopul Bisericii este să vindece centrul cunoașterii, astfel încât omul să dobândească cunoașterea lui Dumnezeu care înseamnă mântuirea sa.  De aceea, viața Bisericii adevărate se vede în gradul de succes, în rezultatele terapiei. Dacă îl vindecă pe om, dacă îi face o diagnosticare corectă a bolii și dacă știe calea și metoda de vindecare, atunci este Biserica adevărată, nu cea seculară.  Există câteva indicii care arată că această Biserică deține cunoașterea și succesul terapiei. Relațiile sociale corecte reprezintă unul dintre ele. Într-adevăr, perturbarea relațiilor sociale și interpersonale este produsul, rezultatul bolii minții.  Terapia minții, care constă în purificare și iluminare, are de asemenea consecințe sociologice. De aceea, ceea ce este relevant pentru terapia minții trebuie studiat de așa-numita știință a sociologiei.  Noi, ortodocșii, vedem transformarea societății din această perspectivă. Iată de ce suntem realiști. Este utopic să vrei să transformi societatea încercând să găsești un sistem social corespunzător. 

Ceea ce este relevant nu este un sistem, ci un mod de viață. Asta nu înseamnă că nu salutăm orice efort de îmbunătățire a anumitor condiții proaste din societățile decăzute și bolnave care în cea mai mare parte nu acceptă cuvântul lui Dumnezeu. Dar calea cea mai eficientă și realistă este terapia minții.  Un alt exemplu care arată gradul de succes al Bisericii în tămăduire este prezența și existența sfintelor moaște. Sfintele moaște sunt o dovadă a tămăduirii omului. Atunci când mintea este purificată și iluminată și când omul atinge îndumnezeirea, pentru că harul lui Dumnezeu este împărtășit de la suflet la trup. [...] Secularismul în Biserică se raportează direct la pierderea adevăratului obiectiv al Bisericii. O Biserică care nu este însuflețită de ceea ce s-a spus mai sus, adică o Biserică care nu îl vindecă pe om, ci se ocupă cu alte probleme, este o Biserică secularizată. În acest sens ne referim la secularismul în Biserică.  Acum ne vom ocupa de câteva cazuri care oglindesc Biserica secularizată. Putem spune că Biserica devine seculară atunci când este considerată o organizație religioasă.

Există o diferență enormă între Biserică și religie. Religia vorbește despre un Dumnezeu impersonal care locuiește în ceruri și conduce lumea de acolo de sus.  Omul, prin diferite ritualuri, trebuie să-L îmbuneze pe Dumnezeu și să stabilească o comunicare cu El. Dar Biserica este Trupul lui Hristos Care Își ia firea omenească și în acest mod există o comunicare între om și Dumnezeu, în persoana lui Hristos. Firește, nu este exclus ca în Biserică să fie unii creștini care Îl percep pe Dumnezeu într-o perspectivă religioasă. Aceasta, totuși se întâmplă în etapele inferioare ale vieții duhovnicești, este o dovadă de imaturitate duhovnicească și reprezintă în cele din urmă o voință și o tendință a omului de a se maturiza spiritual, ca să ajungă la comuniunea și unirea cu Dumnezeu.  Astfel, o Biserică secularizată, satisface pur și simplu așa-numitele sentimente religioase ale omului și nimic mai mult. Este cunoscută pentru ceremoniile sale frumoase și neglijează întreaga bogăție neptică și terapeutică pe care o deține Biserica.

Mai mult, considerăm că Biserica este secularizată atunci când este receptată doar ca un domeniu și un sistem ideologic, fără legătură cu viața. Sistemele ideologice sunt inspirate de idei abstracte și sunt îmbibate de idealismul caracteristic tuturor sistemelor antropocentrice, care se întemeiază pe filosofie și sunt împotriva materialismului. Ideile nu au o legătură prea strânsă cu viața, cu schimbarea omului. Idealismul este creat de raționalitatea omului și este prezentat sub forma argumentelor și ideilor.  Biserica nu funcționează ca un domeniu ideologic. Nu deține pur și simplu câteva idei, fie ele și cele mai bune, perfecte, care de regulă combat alte idei. Biserica are viața, viața cea adevărată, care este rodul comuniunii omului cu Dumnezeu.

Sfântul Grigorie Palama spune: "orice cuvânt poate fi contrazis de alt cuvânt". Orice argument se confruntă cu un contra-argument. Acest lucru se poate vedea clar în ideile filosofice care s-au dezvoltat. Dar cine poate combate viața adevărată și, mai ales, viața care biruiește moartea? Biserica nu deține idei. Ea are viața, care este o transcendere a morții. Este greșit, este o atitudine seculară, să compari Biserica cu ideologiile vechi sau moderne și cu sistemele socio-politice ideologice. Biserica nu copiază pur și simplu metode și forme ale altor sisteme sociale și filosofice, ci deține viața care nu se identifică cu scopul sistemelor idealiste.  

Desigur, atunci când Biserica vindecă omul, aceasta are importante consecințe ideologice, dar este o consecință, un rezultat, niciodată cauza, principiul.  Biserica secularizată se ocupă cu gândirea umană și cu ideile abstracte. Biserica adevărată este precum medicina adevărată și, în particular, precum chirurgia. Atunci când face o operație, un chirurg nu se poate preocupa de filosofie sau de cultură, nu poate să mediteze. În fața lui se află un pacient pe care vrea să-l vindece, să-i redea sănătatea deplină. La fel, Biserica, având în față un pacient, nu poate medita și filosofa. Biserica însăși trăiește taina Crucii lui Hristos și îl asistă pe om în asumarea ei în viața lui personală. Trăirea tainei Crucii este cea mai adâncă pocăință prin care se schimbă mintea. De la mișcarea contrară firii, mintea ajunge la mișcarea după fire și la cea mai presus de fire. 

Mai mult încă, Biserica devine seculară atunci când este degradată la statutul de organizație socială ca atâtea organizații în societate. S-a afirmat adesea că Biserica este instituția supremă a națiunii. Dar Biserica nu poate fi considerată ca o instituție a națiunii, fie ea și cea supremă. Poate fi esența națiunii, atât timp cât tradiția națiunii este legată inextricabil de tradiția Bisericii, iar membrii națiunii sunt în același timp și membrii Bisericii.  Totuși, Biserica nu poate deveni o instituție. Când o revoluție sfârșește într-o birocrație, își pierde valoarea și asta o conduce la decădere. Același lucru este valabil și pentru Biserică. Fiind un spital duhovnicesc unde omul se vindecă, Biserica nu poate fi considerată o instituție care susține societatea, cu scopul de a-i îmblânzi pe cetățeni.  Din nefericire, astăzi unii văd Biserica drept o organizație necesară, utilă societății și apreciază rolul ei în funcție de utilitara ei socială. Pentru mulți, Biserica este un Prometeu, cu poliția în rolul lui Epitimeu. Adică, Biserica este suficient de bună ca asistent al societății, pentru a permite intervenția poliției. Când Biserica dă greș, intră în rol poliția. Desigur, nimeni nu poate nega rolul binefăcător al Bisericii în asemenea situații.

Un creștin vindecat nu are probleme cu poliția. Dar nu va vedea prezența Bisericii numai în acest domeniu, pentru că atunci ne referim la Biserica secularizată. Din nefericire, alții nu țin seama de rolul profetic și sfințitor al Bisericii, care constă în sfințirea omului și al întregii lumi. Ei acceptă Biserica mai degrabă ca pe un element decorativ. Au nevoie de ea pentru a decora diferite ceremonii și de a le da strălucire prin prezența acesteia. Sau pot crede că prezența Bisericii este necesară pentru a demonstra un larg consens social. Dar, așa cum s-a observat în mod evident, nici măcar ateii nu refuză o asemenea Biserică. Eu aș adăuga însă că o asemenea biserică secularizată provoacă până și ateilor disperarea. Ei pot avea nevoie de ea pentru timpul prezent, pentru că le servește bine interesele, dar se vor confrunta cu o mare dezamăgire când și ei vor avea nevoie de prezența reală a Bisericii.  Astăzi există o tendință generală de a vedea Biserica seculară ca fiind mai utilă pentru nevoile sociale moderne. Aș adăuga că există o tendință crescândă de a adapta predicile și învățătura Bisericii la aceste nevoi sociale, la nevoile unei societăți care funcționează după repere antropocentrice, pentru că se teme de respingerea socială. Protestanții și, în general, "Bisericile" occidentale au căzut în această ispită și de aceea au răspândit multă deznădejde în rândul celor care caută terapia, al celor care caută adevărata Biserică pentru a se vindeca. O Biserică care răstignește în loc să se răstignească, care trăiește în slavă lumească în loc de slava Crucii, o Biserică care cade în fața celor trei ispite ale lui Hristos în deșert, în loc să le biruiască, este o Biserică secularizată. O asemenea Biserică este menită să se acomodeze la o societate căzută și să rămână în această stare căzută; răspândește dezamăgire și disperare printre cei care caută ceva mai profund și mai substanțial. 

Secularismul în teologie

Teologia este cuvântul (logos)lui Dumnezeu (theo-logia, în greacă). Se presupune că acela care vorbește despre Dumnezeu trebuie să-L cunoască pe Dumnezeu. În Biserica Ortodoxă spunem că cunoașterea lui Dumnezeu nu este una intelectuală, ci duhovnicească, adică se raportează la comuniunea omului cu Dumnezeu. [...] Din punct de vedere ortodox, teolog este cineva care mărturisește slava lui Dumnezeu sau, cel puțin, acceptă experiența celor care au ajuns la îndumnezeire. În acest sens, teologii sunt văzătorii de Dumnezeu, cei care au atins îndumnezeirea și au primit Revelația lui Dumnezeu. Sfântul Pavel este un asemenea teolog. El s-a ridicat până la al treilea cer și de câteva ori descrie și descoperă experiențele sale apocaliptice.[...] În acest punct aș dori să amintesc interpretarea Sfântului Maxim Mărturisitorul, potrivit căruia cele trei ceruri sunt în realitate cele trei trepte ale vârstei duhovnicești. Primul cer este capătul filosofiei practice, care este purificarea inimii, izgonirea tuturor gândurilor din inimă. Al doilea cer este teoria naturală, adică cunoașterea rațiunilor din făpturi, când omul, prin harul lui Dumnezeu, devine vrednic să cunoască esențele interioare ale ființelor, să aibă rugăciune lăuntrică neîncetată. Al treilea cer este theoria, teologia, prin care, cu harul lui Dumnezeu și prin stăpânirea minții, omul atinge, atât cât este posibil, cunoașterea tainelor lui Dumnezeu și știe toate tainele Împărăției Cerurilor. Aceasta este "ignoranța superioară cunoașterii", după o spusă a Sfântului Isaac Sirul.

Această ignoranță, raportată la cunoașterea umană, este adevărata cunoaștere de Dumnezeu. De aceea, teologia este al treilea cer, care este un rod, un rezultat, al purificării inimii și al iluminării minții. Toate acestea se raportează la o altă învățătură a Sfântului Maxim Mărturisitorul, potrivit căreia tot ce se vede trebuie răstignit și toate gândurile trebuie arse și atunci se ivește în noi logosul, omul se înalță la theoria și devine un teolog adevărat. Aceasta înseamnă că teologia ortodoxă este strâns legată de asceza ortodoxă și nu se poate concepe în afara ascezei ortodoxe. [...] Pomul cunoașterii binelui și răului este teoria naturală, în timp ce pomul vieții este teologia mistică. Când mintea omului este purificată, te poți apropia de pomul cunoașterii binelui și răului și de acolo să dobândești darul teologiei. Aceasta est calea urmată de Sfinții Părinti și de aceea s-au dovedit teologi fără de greșeală în Biserică și adevărați păstori ai poporului lui Dumnezeu. Dimpotrivă, ereticii au încercat și încearcă încă să facă teologie în alte moduri, cu inima și mintea necurățite, nu prin filosofie practică, teorie naturală și teologie mistică. Pentru acest motiv au eșuat și au fost excluși din Biserica lui Hristos.  Când teologia nu este o parte a acestui cadru, așa cum este prezentat de Sfinții Părinti, atunci nu este ortodoxă, ci seculară. Această teologie seculară se întâlnește în Occident, pentru că acolo se analizează și se interpretează Sfânta Scriptură cu propriul intelect uman și impur, în afara premiselor prezentate de Sfinții Părinti. Din nefericire, în unele cazuri, această teologie a afectat și spațiul nostru.  Un exemplu tipic de teologie seculară, care funcționează în afara cadrului patristic tradițional, este așa-numita teologie scolastică, dezvoltată în Occident între secolele XI și XV.

A fost denumită scolastică de diferitele școli care au cultivat-o. Trăsătura ei fundamentală este că se raportează mult la filosofie, în special la filosofia lui Aristotel, și a încercat să explice rațional tot ce are legătură cu Dumnezeu. Teologia scolastică a încercat să înțeleagă rațional revelația lui Dumnezeu și să armonizeze teologia cu filosofia. Este caracteristic în acest sens ceea ce spunea Anselm de Canteburry: "Cred, ca să înțeleg". Scolasticii au pornit de la existența apriori a lui Dumnezeu și apoi au încercat să demonstreze existența Lui prin argumente raționale și categorii logice. Biserica Ortodoxă, așa cum s-au exprimat Sfinții Părinti, afirmă că credința este Revelația lui Dumnezeu către om. Noi acceptăm credința din auzite, nu pentru a o înțelege mai târziu, ci pentru a ne purifica inima, pentru a trăi Revelația.

Teologia scolastică, pe de altă parte, a acceptat ceva aprioric și apoi a făcut sforțări ca să înțeleagă prin argumente raționale. Teologia scolastică și-a atins culmea prin Toma d'Aquino, care este considerat sfânt de către Biserica latină. El a afirmat că adevărurile creștine sunt împărțite în naturale și supranaturale. Adevărurile naturale, precum adevărul existenței lui Dumnezeu, pot fi dovedite pe calea filosofiei; adevărurile supranaturale, precum Sfânta Treime, întruparea Logosului, învierea trupurilor, nu pot fi dovedite filosofic, dar se poate arăta că sunt supraraționale. Scolastica a legat strâns teologia de filosofie și în particular de metafizică; ca rezultat, credința a fost falsificată și teologia scolastică însăși a fost complet discreditată când modelul metafizicii predominate în Occident s-a prăbușit.  Scolastica nu poate fi disculpată de tragedia actuală a Occidentului în ce privește credința. Sfinții Părinți învață că nu este deosebire între natural și metafizic, ci numai între creat și necreat. Sfinții Părinti nu au acceptat niciodată metafizica lui Aristotel. [...] Teologii scolastici ai Evului Mediu au considerat teologia scolastică drept o dezvoltare și o depășire a teologiei patristice. Învățătura francă despre superioritatea teologiei scolastice asupra celei patristice își are originea în acest punct. Astfel, scolasticii, care se ocupă cu rațiunea, se consideră superiori Sfinților Părinti ai Bisericii și de asemenea consideră cunoașterea umană ca fiind un produs al rațiunii, superioară Revelației și experienței.

Din această perspectivă vom aborda conflictul dintre Sfântul Grigorie Palama și Varlaam. Varlaam este în esență un teolog scolastic care a încercat să aducă în Răsăritul ortodox teologia scolastică. [...] Din nefericire, varlaamismul, care este o expresie a teologiei scolastice în Occident şi constituie în mod categoric o teologie seculară, a pătruns în Răsăritul ortodox pe alte căi. Observăm că scolasticismul, varlaamismul penetrează manifestările Bisericii modeme şi ale vieţii teologice. Desigur, în ultimii ani se manifestă un efort de a elibera teologia noastră din captivitatea babiloniană în scolastica occidentală; este un mare efort de a sparge încercuirea teologiei ortodoxe în închisoarea teologiei scolastice. Dar simultan trebuie să ne îndreptăm către trăirea teologiei ortodoxe. Teologia ortodoxă nu este o cunoaştere intelectuală, ci mai degrabă o experienţă, viaţă, şi este strâns legată de aşa-numitul isihasm. Teologia seculară care este o funcție a scolasticii se manifestă şi astăzi în numeroase moduri. Aş dori să trec în vedere câteva. În primul rând este vorba de acea manieră de a face teologie care se bazează pe raţiune şi pe gândire. Gândim asupra teologiei ortodoxe, raţionalizăm adevărurile de credinţă sau pur şi simplu elaborăm o istorie a teologiei. Aproape am ajuns în punctul de a vedea teologia ca pe o filosofie despre Dumnezeu, ignorând întreaga metodă terapeutică a Bisericii noastre. O altă cale de a experimenta varlaamismul şi scolasticismul este faptul că am limitat teologia la estetică. Am transformat-o în estetică. Putem scrie câteva cărţi şi întreprinde lungi analize asupra artei ortodoxe, putem studia şcolile de iconografie, putem accepta marile valori ale artei Bizantine, în timp ce tratăm cu dispreţ şi nu ţinem seama de nevoinţă, de metoda isihastă, care este temeiul oricărei arte ortodoxe.

Purificarea, iluminarea și îndumnezeirea reprezintă baza tuturor artelor, actelor şi tainelor Bisericii Ortodoxe. O altă cale este să căutăm renaşterea vieţii liturgice a Bisericii fără să descoperim şi să trăim în acelaşi timp viața ascetică a Bisericii. Discutăm despre împărtăşirea continuă cu sfintele Taine fără să raportăm în acelaşi timp acest efort la etapele desăvârşirii duhovniceşti, care sunt purificarea, iluminarea și îndumnezeirea. Facem mari eforturi ca oamenii să înţeleagă logic Sfânta Liturghie, fără a face un efort paralel de a trăi în duhul slăvirii lui Dumnezeu în Ortodoxie. Încercăm să scoatem iconostasul din Biserică, astfel încât mirenii să vadă ce se întâmplă, fără însă a ne întreba care este motivul pentru care Biserica a instituit iconostasul şi citirea în taină a rugăciunilor.  Toate acestea sunt strâns legate de secularizarea teologiei ecleziale. Învăţătura Sfântului Maxim Mărturisitorul și cercetarea istorică sunt revelatorii acest sens. Catehumenii nu se pot ruga cu aceleaşi rugăciuni ca şi cei botezați și viceversa. Şi dacă studiem învăţătura Sfântului Simeon Noul Teolog despre ce sunt cu adevărat catehumenii, vom putea înţelege de ce Biserica a instituit iconostasul şi citirea în taină a rugăciunilor. Dincolo de toate acestea, când teologia noastră nu este legată de aşa-numita viaţă isihastă, când nu este ascetică, atunci este seculară, este teologie scolastică, este teologie varlaamită – chiar dacă ni se pare că combatem teologia occidentală şi ne străduim să fim ortodocşi. Secularismul în grija pastorală Grija pastorală nu este independentă de Biserică și teologie. Grija pastorală este lucrarea Bisericii care are drept scop primirea omului în Trupul ei, transformarea lui într-un membru al ei. Grija pastorală este metoda prin care Biserica îl călăuzește pe om către îndumnezeire.[...]

Mai mult, grija pastorală nu este independentă de teologie, pentru că adevărații teologi sunt adevărați păstori și cel care păstorește pe calea ortodoxă o face într-un mod teologic. De aceea, tot ce am spus până aici despre Biserică și teologie se aplică și grijii pastorale. Adevărații păstori ai Bisericii sunt cei îndumnezeiți, sunt care iau parte, în diferite grade, la lucrarea îndumnezeitoare a lui Dumnezeu sau cei care îl primesc pe cel ajuns la îndumnezeire și îi urmează învățătura. De aceea, fie suntem în stare de îndumnezeire, fie îi acceptăm pe aceștia și ne exercităm grija pastorală prin ajutorul lor. Moise a primit îndumnezeirea prin har, L-a văzut pe Dumnezeu în slava Sa și atunci a preluat greaua sarcină a călăuzirii spirituale a poporului. Așa cum spune Sf. Grigore de Nissa, înainte de a-L vedea pe Dumnezeu nu a fost în stare să-i despartă pe cei doi evrei care se luptau unul cu altul; după vedera  lui Dumnezeu și după ce Dumnezeu i-a încredințat această misiune, Moise a călăuzit un popor dificil și neînțelegător. Este semnificativ faptul că Moise transmite poporului întreaga experiență a îndumnezeirii prin călăuzirea sa și prin legi. Canoanele sfinte ale Bisericii prezintă metoda pastorală. Dacă vedem canoanele ca pe niște scheme și structuri legale, nu vom putea să le recunoaștem locul în Biserică. Așa cum am spus în altă parte, sfintele canoane reprezintă medicina care îl vindecă pe om. O examinare atentă a canoanelor ne conduce la concluzia că acestea presupun boala omului, care este întunecarea minții, iar scopul lor est de a-l însănătoși pe om, care este iluminarea minții și îndumnezeirea. 

Potrivit Sfântului Vasile cel Mare, sunt cinci trepte pentru cei care se pocăiesc, și anume - cei care stau în afara bisericii, plângând și cerând iertare de la creștini; cei care sunt prezenți și ascultă Cuvântul dumnezeiesc, dar părăsesc biserica o dată cu catehumenii; cei care stau în nartexul Bisericii și participă la Sfânta Liturghie în genunchi; cei care stau în biserică, rămân acolo și se roagă cu restul credincioșilor fără să ia parte la Sfânta Împărtășanie; și, în sfârșit, sunt cei care se împărtășesc cu Trupul și Sângele lui Hristos. Aceste trepte manifestă faptul că fiecare păcat, care constituie o întunecare a minții, este o repetare a păcatului lui Adam și o cădere de la viața adevărată. Atunci omul nu mai este un membru viu al Bisericii lui Hristos. Aceste trepte arată, de asemenea, că pocăința nu este decât efortul acelui om de a deveni un membru al Bisericii. [...] Aș dori să subliniez că grija pastorală a Bisericii nu constă din activități exterioare, de recreere psihologică și de relaxare, ci mai degrabă din efortul de purificare a inimii și de iluminarea minții. Din nefericire, astăzi lucrurile sunt prezentate pe o altă bază și putem vorbi despre secularism și în ce privește grija pastorală. Există o încercare de a folosi psihologia modernă, printre alte metode, în călăuzirea pastorală a oamenilor. Sunt unii care folosesc rezultatele psihologiei pentru a-i ajuta pe oameni. Si nu este tocmai un lucru rău pentru cineva să cunoască câteva metode psihologice. Cred totuși că o persoană care se cunoaște pe sine și prin harul lui Dumnezeu stăpânește modul în care acționează patimile interioare, dacă studiază Sfintele Scripturi și Sfinții Părinti, dacă este călăuzit de un părinte duhovnicesc îndumnezeit, poate dobândi o cunoaștere reală despre alți oameni, pentru că în esență problemele tuturor oamenilor sunt aceleași.

Folosirea psihologiei moderne pentru a-i călăuzi pe oameni este o viziune secularizată despre grija pastorală și este dăunător din următoarele motive, enumerate mai jos. Este dăunător când, în același timp, întreaga metodă ascetică și isihastă a Bisericii noastre este ignorată. De regulă ignorăm tradiția isihastă așa cum este ea exprimată în scrierile ascetice, precum Scara Sfântului Ioan Scărarul. Este păcat să ignorăm o tradiție sănătoasă pe care o posedă Biserica noastră și care conduce nu la psihanaliză, ci la psihosinteză. Pentru că psihicul nostru, prin fragmentarea provocată de patimi, experimentează prin împărtășire schizofrenia.  Este de asemenea dăunător să adoptăm o poziție antropocentrică și să credem că sănătatea omului poate fi dobândită prin metoda ascultării pacientului și a discuției cu acesta. Pentru că sufletul omului, care este creat de Dumnezeu pentru a atinge îndumnezeirea, nu își găsește odihna într-un set de sfaturi moraliste și în sprijinul omenesc exterior. Așa cum am spus, boala se găsește mai în profunzime, în minte. Nu constă în anumite experiențe reprimate și traumatice din trecut, ci în întunecarea și mortificarea minții. Terapia și iluminarea minții nu se poate atinge prin metode antropocentrice, prin sfaturi și psihanaliză. Mai mult încă, folosirea psihologiei moderne creează asemenea probleme încât în Occident este deja considerată un eșec. Mulți oameni descoperă că psihologia nu îl poate vindeca cu adevărat pe om.

Acest lucru poate fi văzut în două cazuri. Primul este dezvoltarea în Occident a așa-numitei anti-psihiatri, cu reacție la psihiatrie, pentru că înțelege că psihiatria urmează un drum greșit, stabilind diferite ipoteze despre boală. Anti-psihiatria susține că psihiatria clasică este o formă de violență socială împotriva omului. Al doilea caz este conștiința crescândă a psihiatrilor despre eșecul psihiatriei și al psihologiei de a vindeca, și abandonarea ulterioară a psihiatriei și orientarea către neurologie; pentru că se crede că multe probleme își au originea în sistemul neurologic al omului care își are centrul în creier. S-a argumentat că mai multe anomalii psihologice - precum iluziile, halucinațiile, etc - își au originea în boala centrilor cerebrali. In concluzie, putem afirma că secularismul este cel mai grav pericol în Biserică. Este cel care falsifică duhul adevărat, atmosfera adevărată. Desigur, trebuie să repetam că nu falsifică Biserica, pentru că Biserica este Trupul real și binecuvântat al lui Hristos, ci pe membrii acesteia. De aceea, ar fi mai potrivit să ne referim la secularizarea în rândul membrilor Bisericii. Biserica este podoaba lumii, mila lui Dumnezeu față de omenire. Când, totuși, această podoabă a lumii este pătrunsă de așa-numitul duh secular, când creștinii, membrii Bisericii, în loc să aparțină acestei podoabe, în loc să devina lumina lumii, sunt inspirați de lume în sensul patimilor și devin lume, atunci experimentează secularismul. Acest secularism nu conduce la îndumnezeire. Este o perspectivă antropocentrică asupra vieții noastre. Biserica ar trebui să pătrundă întreaga lume și să o transforme, mai degrabă decât ca lumea să pătrundă în Biserică și să o secularizeze. O Biserică secularizată este complet neputincioasă și slabă în încercarea de a transforma lumea. Iar creștinii secularizați au eșuat la toate nivelurile.

 

Mitropolitul Hierotheos de Nafpaktos, Secularismul, un cal troian în Biserică, Ed. Egumenita, 2019

 




ACTUALITATEA religioasă
Școala şi Biserica susțin educația elevilor de la sate şi orașe - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

 

La începutul noului an şcolar, Patriarhul Daniel adresează un mesaj pentru elevi, părinţi şi cadre didactice:

Cu dragoste părintească, binecuvântăm pe toţi elevii, părinţii şi cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, la începutul anului şcolar 2019-2020.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2019 ca An omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari).

Prin această iniţiativă, s-a dorit evidenţierea faptului că satul este spaţiul în care s-au format şi păstrat, de-a lungul timpului, multe dintre valorile spirituale, culturale şi identitare, transmise până în zilele noastre.

În acest sens, relevant este modelul scriitorului şi dascălului Ion Creangă, cel care a valorificat resursele sufleteşti ale ţăranului român şi a îmbinat armonios dragostea pentru copii cu darul povestirii: „Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea este veselă şi nevinovată şi drept vorbind, acesta-i adevărul”(„Amintiri din copilărie”, capitolul II).

Satul românesc nu mai este astăzi ce era cu mai mulţi ani în urmă. În multe sate, locurile natale sunt părăsite de către generaţiile tinere, mulţi elevi provin din familii dezavantajate din punct de vedere economic, accesul la educaţie este limitat, iar solidaritatea dintre oameni este tot mai redusă, sătenii înstrăinându-se de propriul pământ şi de propria lor identitate.

Biserica Ortodoxă Română susţine educaţia în mediul rural, organizând proiecte de prevenire şi corectare a fenomenului de părăsire timpurie a şcolii, aşa cum este Proiectul Alege Şcoala! (etapele IV, V şi VI), organizat în parteneriat cu Fundaţia World Vision România.

Totodată, prin continuarea Programului catehetic Hristos împărtăşit copiilor, prin organizarea de tabere şi activităţi educaţionale, Biserica doreşte să încurajeze copiii şi tinerii să-şi trăiască viaţa în comuniune de iubire cu Dumnezeu şi oamenii, după îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Drept aceea să urmărim cele ale păcii şi cele ale zidirii unuia de către altul” (Romani 14, 19).

Acolo unde există cooperare strânsă între preot, primar şi învăţător, se creează speranţă mai multă şi comuniune spirituală mai intensă.

Astăzi, atât în mediul rural, cât şi în mediul urban, Familia, Biserica şi Şcoala sunt chemate să ofere copiilor şi tinerilor ajutorul necesar dezvoltării lor atât în plan personal, cât şi comunitar, să cultive libertatea, responsabilitatea şi demnitatea persoanei umane, într-o lume marcată profund de individualism şi secularizare.

Cu prilejul începutului anului şcolar 2019-2020, ne rugăm Mântuitorului nostru Iisus Hristos, „Învăţătorul şi Domnul” (Ioan 13, 13), să lumineze şi să umple de pace şi bucurie sufletele copiilor şi tinerilor, precum şi ale părinţilor, învăţătorilor şi profesorilor care îi ajută pe elevi să fie o binecuvântare pentru poporul român, pentru prezentul şi viitorul României!

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 



Încă un pas important spre CANONIZAREA Părintelui Arsenie

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului a aprobat joi, 5 septembrie, dosarul de canonizare a Părintelui Arsenie Boca, relatează Biroul de presă al Episcopiei Devei și Hunedoarei.

Dosarul complet și studiul document vor fi înaintate spre examinare și decizie Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Menționăm că prima ședință de lucru a comisiei teologice mitropolitane speciale desemnate să cerceteze viața și activitatea părintelui Arsenie Boca a avut loc sâmbătă, 16 aprilie 2016.

 

Foto: Episcopia Devei și Hunedoarei



Știri externe - septembrie 2019 (EXT)
 

TURCIA: Patriarhul Ecumenic a binecuvântat noul an bisericesc și s-a rugat pentru integritatea creației la Constantinopol

Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a oficiat slujba Indictionului, un ceremonial specific începutului de an bisericesc, în prezența a zeci de arhierei ai Patriarhiei Constantinopolului și s-a rugat pentru integritatea creației, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la declararea zilei de 1 septembrie ca Zi de rugăciune pentru protecția mediului înconjurător.

Pentru a sublinia cei 30 de ani de eforturi și inițiative în domeniul ecologiei ale Patriarhiei Constantinopolului, Patriarhul Bartolomeu a transmis un apel pentru protejarea integrității creației. „În esență, interesul Bisericii pentru protecția creației este o extensie a Sfintei Euharistii în toate dimensiunile relației ei cu lumea”, s-a menționat în mesajul patriarhal. Grija pentru mediul natural nu este o activitate suplimentară, ci o expresie esențială a vieții bisericești. Ea nu are un caracter lumesc, ci mai degrabă unul pur bisericesc. Ea este „o slujire liturgică”. Toate inițiativele și acțiunile Bisericii sunt o „eclesiologie aplicată”. Patriarhul Constantinopolului a atenționat că problemele ecologice sunt de natură globală, de aceea „pentru a rezolva aceste provocări, avem nevoie de o mobilizare multilaterală, un acord comun, o direcție și o acțiune comună”. El a apreciat inițiativele eparhiilor, parohiilor și mănăstirilor Patriarhiei Constantinopolului pentru protejarea mediului înconjurător, dar și pentru dezvoltarea unor programe de educație ecologică. - Basilica

POLONIA: OrthPhoto dedică un eveniment Ortodoxiei din România

În contextul împlinirii a 15 ani de activitate, OrthPhoto organizează în data de 22 septembrie o întâlnire dedicată Ortodoxiei din România. Manifestarea culturală va avea loc în Centrul Cultural din apropierea catedralei Sfânta Maria Magdalena din Varşovia, imediat după Sfânta Liturghie. Vor fi prezentate aspecte care ţin de Ortodoxia din ţara noastră, dar şi locuri de pelerinaj din România. Alexander Wasyluk va vorbi despre proiectul OrthPhoto care cuprinde pe site-ul oficial peste 100.000 de fotografii din aproape 80 de ţări. Vor fi expuse imagini din cadrul proiectului, iar albumele Culorile Ortodoxiei vor fi disponibile pentru achiziţionare. Evenimentul din capitala Poloniei face parte din manifestările dedicate aniversării a 15 ani de activitate OrthPhoto. Astfel de întâlniri tematice vor mai avea loc în perioada septembrie-octombrie şi vor fi dedicate specificului Ortodoxiei din Serbia, Albania, Muntele Athos. La începutul lunii a fost prezentată Ortodoxia din Bulgaria şi Grecia.

OrthPhoto: Portalul ortodox de fotografie OrthPhoto a împlinit recent 15 ani de activitate. Definit ca o comunitate online de fotografi amatori și profesioniști care doresc să împărtășească și să expună fotografii care prezintă credința creștin ortodoxă cum este ea experimentată în lume, OrthPhoto.net a fost înființat în data de 10 aprilie 2004. În decursul timpului, Portalul OrthPhoto a colaborat cu Mitropolia Varșoviei pentru editarea unor albume de fotografie intitulate „Culorile Ortodoxiei”. În 2013, echipa OrthPhoto a expus o serie de fotografii la Palatul Patriarhiei din București sub genericul „Culorile Ortodoxiei. Polonia”. Expoziția a fost vizitată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Albumul „Culorile Ortodoxiei. România” a fost declarat „Cea mai bună carte ilustrată” în cadrul unei competiții adresată editurilor care a avut loc în Moscova în noiembrie 2017. - Basilica

FRANȚA: O stradă din Paris va purta numele Reginei Maria a României

Autorităţile din capitala Franţei au hotărât ca începând cu luna octombrie o stradă din Paris să poarte numele Reginei Maria a României, informează TVR 1. Hotărârea a fost adoptată în semn de omagiu faţă de rolul şi implicarea Reginei Maria în Conferinţa de Pace de la Paris, care a urmat după Primul Război Mondial. „Nu numai că este important pentru noi ca familie, dar pentru România este ceva senzaţional”, a declarat MS Margareta, Custodele Coroanei. Conferința de Pace de la Paris a început la 18 ianuarie 1919 și a durat până la 21 ianuarie 2020. Au participat 27 de state, printre care și România. Regina Maria a avut un rol important la conferinţa din capitala Franţei. A cerut respectarea garanțiilor din anul 1916. Conferința s-a încheiat cu semnarea a cinci tratate cu puterile beligerante (Versailles, Saint Germain, Neuille sur Seine, Trianon și Sevres). Dintre acestea, prin Tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920, Ungaria recunoștea realitățile rezultate în urma războiului, inclusiv unirea Transilvaniei, Banatului și Maramureșului cu Regatul României. - Basilica

ISRAEL: Arheologii israelieni cred că ar putea să fi găsit oraşul biblic Emaus, unde Iisus S-a arătat după Înviere

Arheologii israelieni ar putea fi pe punctul de a rezolva un mister milenar, după ce au descoperit la Kiriath-Jearim vestigiile unei fortificaţii care datează de 2200 de ani. Arheologii consideră că ar fi găsit oraşul biblic Emaus. În drumul spre acest oraş Iisus Hristos li s-a arătat după Înviere ucenicilor Luca şi Cleopa. Fortificația datează din perioada elenistică, când influența greacă antică în regiune a fost puternică. Israel Finkelstein, profesor universitar în Tel Aviv, a declarat pentru Haaretz că zidurile au fost reparate în perioada ulterioară stăpânirii romane în primul secol după Hristos.

În Evanghelia după Luca 24:13-35 satul Emaus este menţionat ca fiind situat la 60 de stadii de Ierusalim, o distanţă care corespunde cu cei 11 kilometri (7 mile) care separă orașul de dealul Kiriath-Jearim și Abu Ghosh. Emmaus este descris și în istoriile antice ca fiind un oraș fortificat la vest de Ierusalim. Situl Kiriath-Jearim se află la vest de Ierusalim. Kiriath-Jearim este menționat în Biblie ca fiind şi unul dintre locurile în care a stat Chivotul Legământului. Pe de altă parte, sunt şi alte locaţii sugerate ca fiind satul Emaus, cum ar fi vechiul oraș bizantin Emmaus Nicopolis și satul modern Motza. – Basilica

EGIPT: Ierarhii Patriarhiei Alexandriei vor discuta în sinod despre formele de sclavie modernă

Sclavia modernă va fi unul dintre subiectele pe care ierarhii Patriarhiei Alexandriei le vor discuta în proxima şedinţă a Sfântului Sinod. Întrunirea va avea loc în perioada 7-10 octombrie, în Alexandria, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Teodor, informează Romfea News. Pe lângă problema sclaviei moderne, pe ordinea de zi se află diferite subiecte actuale precum: vrăjitoria pe continent african, aspecte care ţin de ecologie dar şi de migraţie. Sinodul va coincide cu aniversarea a cinsprezece ani de la alegerea Preafericitului Părinte Teodor în demnitatea de Patriarh al Alexandriei, în data de 9 octombrie. Cu acest prilej, Preafericirea Sa va prezida Sfânta Liturghie oficiată în Mănăstirea Sf. Sava din Alexandria. Formele de sclavie modernă sunt şi în atenţia Patriarhiei Ecumenice. Sanctitatea Sa a participat în luna ianuarie a acestui an la o conferinţă desfăşurată pe această temă la Istanbul. Patriarhul Ecumenic Bartolomeu s-a exprimat tranşant faţă de această problemă întâlnită în societatea contemporană şi a precizat că „tăcerea și acceptarea pasivă a situației actuale nu mai sunt permise”. Sanctitatea Sa a îndemnat la unirea eforturilor „pentru eradicarea sclaviei moderne în toate formele ei, în întreaga lume și pentru totdeauna”. - Basilica

 

Linkuri la știri:

Părintele Radu Preda a fost instalat paroh la Munchen - Basilica 

Teologul și filosoful Christos Yannaras, distins cu titlul de mare orator al Patriarhiei Ecumenice - Basilica 



Știri interne - septembrie 2019 (RO)
 

Pastoraţia părinţilor şi a copiilor în atenţia Bisericii în anul 2020

Pentru anul 2020 ierarhii români au hotărât să acorde atenţie pastoraţiei părinților și copiilor, promovând în același timp modele de filantropi ortodocși români. Hotărârea a fost adoptată în cadrul şedinţei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române întrunit în toamna trecută la Reședința Patriarhală, sub președinția Patriarhului Daniel. Ca urmare, Patriarhia a anunţat dubla tematică pentru 2020: „Anul omagial al pastorației părinților și copiilor” și „Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români”.

Familia, mereu în atenţia Bisericii. Hotărârea reprezintă o continuare firească a activităţilor pe care Biserica Ortodoxă Română le desfășoară pentru familia creștină, numită adeseori de Patriarhul Daniel „binecuvântare şi icoană a iubirii lui Dumnezeu pentru umanitate”. Preocuparea faţă de integritatea familiei, mai ales sub aspect spiritual, s-a intensificat în timpul actualului patriarh, astfel că în anul 2009 a fost stabilită prin hotărâre de sinod o duminică, prima după 1 iunie, dedicată părinților și copiilor. Anul acesta, Părintele Patriarh Daniel i-a îndemnat pe părinţi „să acorde mai mult timp copiilor, să-i ajute să cultive credinţa, speranţa şi dragostea, libertatea de a face binele, nu răul, să aducă bucurie celor din jurul lor, să prețuiască spiritualitatea şi tradiţiile poporului român, oriunde s-ar afla”. Pentru că familia trebuie să facă faţă multiplelor provocări şi crize din societatea contemporană, sinodul Bisericii Ortodoxe Române a apărat cu fermitate instituţia sacră întemeiată de Dumnezeu în Rai şi a expus punctul de vedere ortodox prin diferite pastorale sau enciclice.

Pastoraţia copiilor şi părinţilor din diaspora. Interesul Bisericii faţă de educaţia pastorală a părinţilor şi copiilor se poate vedea şi în atenţia acordată proiectelor catehetice demarate în diaspora românească, a cincea cea mai mare din lume. În ultimii ani, Patriarhia a organizat două proiecte de formare pentru „Şcoala de duminică” în eparhiile cu cel mai mare număr de români – Italia, Spania şi Portugalia – în vederea dezvoltării unor proiecte integrate care să răspundă mai bine necesităţilor spirituale ale familiilor aflate în afara graniţelor ţării. La acestea se adaugă şi pastoraţia specifică contextului occidental aplicată de ierarhii români din diaspora. Pe lângă şcolile de duminică, taberele de vară reprezintă o altă modalitate concretă de misiune deoarece episcopii participă la aceste activităţi recreative împreună cu tinerii şi familiile lor. - Basilica

90.000 de Catehisme distribuite în Hunedoara

Fiecare familie ortodoxă din județul Hunedoara primește gratuit din partea Episcopului Gurie un Catehism (Învățătură de Credință Creștină Ortodoxă) prin proiectul „de suflet” al ierarhului, intitulat „Să ne cunoaștem credința!”. Fiecare carte poartă o dedicație personalizată adresată familiei destinate, scrisă de mână, și este semnată de Episcopul Devei și Hunedoarei. Distribuirea Catehismelor a fost o primă etapă a proiectului. În cea de-a doua etapă, ierarhul dorește să ofere și câte un „Nou Testament cu Psalmii” fiecărei familii din eparhie. Distribuirea cărților se face prin parohii. Fiecare preot paroh întocmește o listă cu toate familiile din parohie. Acțiunea intitulată „Nicio casă fără Catehismul Ortodox” a fost semnalată în Ziarul de Roman.

Elevi de la şcoli din Bucureşti - informaţi privind problematica drogurilor

Elevi din mai multe unităţi de învăţământ din Bucureşti vor fi informaţi privind riscurile consumului de droguri, iar părinţii - referitor la simptomatologia manifestată la un consumator de substanţe interzise, printr un program ce se va derula din octombrie anul acesta până în iunie 2020. Fiecare unitate de învăţământ din Bucureşti va avea un delegat care va monitoriza modul de implementare a programului la nivelul şcolilor", a spus inspectorul şcolar general, Ioana Mihaela Neacşu, cu prilejul semnării acordului. Ea a menţionat că programul va cuprinde mai multe componente: No drugs revolution, „Tinerii şi propriile lor valori'' şi elaborarea unui îndrumar privind prevenirea consumului de droguri, care va fi destinat profesorilor diriginţi. „E foarte important să învăţăm părinţii să identifice simptomatologia consumului de droguri la adolescent. (...) Vom pune la dispoziţia tuturor părinţilor şi a profesorilor materiale realizate în cadrul acestui proiect de specialişti în domeniu. (...) Vom elabora un îndrumar metodologic pe care l vom pune la dispoziţia tuturor profesorilor diriginţi din Bucureşti, instructajul, discuţiile cu elevii se vor face în ora de dirigenţie", a explicat Neacşu. Potrivit acesteia, componenta „Artă contra drog" a programului se va derula în teatre, unde vor fi invitaţi elevi şi părinţi cărora li se va face o informare pe tematica drogurilor, iar ulterior vor viziona un spectacol. „Nu toate clasele din toate şcolile vor fi implicate în toate cele trei componente ale programului, (...) dar, elaborând aceste materiale, le vom pune la dispoziţia tuturor profesorilor diriginţi", a subliniat Neacşu. Ea a dat asigurări că proiectul va continua şi după anul 2020. Conform IŞMB şi CIADO, sesiunile de informare „Tinerii şi propriile lor valori'' vor avea loc în 72 de unităţi de învăţământ. „Cei 650.000 de consumatori ocazionali din România, deci discutăm despre consumatorii cu drogurile recreaţionale, îmi pot influenţa masiv nonconsumatorii şi grupurile vulnerabile deocamdată nonconsumatoare", a spus directorul executiv al CIADO, Gigel Lazăr. – Ziarul Lumina

S-a lansat proiectul Casa Elisabetei Rizea

Sub patronajul Casei Regale a României, la Palatul Elisabeta s-a lansat proiectul Casa Elisabeta Rizea (CER), prin care se dorește consolidarea și renovarea casei în care au locuit soții Rizea. Totodată, se urmărește realizarea, în etape, a unui ansamblu memorial, care să includă o clădire administrativă, un corp multifuncțional, pentru găzduirea unei expoziții permanente și desfășurarea de simpozioane și alte evenimente dedicate rezistenței anticomuniste din munți, în final un amfiteatru de vară și un foișor. Proiectul nu este deloc unul ușor, întrucât în depresiunea Corbi-Nucșoara apar destul de des alunecări de teren, iar casa Elisabetei Rizea este chiar pe drumul care urcă spre lacul Nucşoara-Învârtita, în zona cu panta cea mai mare, puțin mai jos de locul unde a fost casa familiei Arnăuțoiu (iar astăzi, oarecum ironic, este postul de poliție). De altfel, terenul alocat proiectului are o diferență de nivel de zece metri.

Scopul acestei inițiative este și acela de a onora memoria unor oameni care și-au riscat viața și au îndurat chinuri cumplite pentru libertate, dar și de a contribui la educația și bagajul de cunoștințe al tinerei gene­rații. Nu în ultimul rând, se dorește atragerea mai bine a atenției Occidentului și a lumii întregi asupra unor realități dramatice care încă nu sunt bine cunoscute, după cum a afirmat principele Radu. În proiect (care a fost pus la punct un an întreg înainte de a fi lansat) sunt implicaţi numeroși oameni, toți voluntari: geologi, arhitecți, juriști, membri ai familiei Rizea. Finanțarea se face prin subscripție publică, într-un sistem foarte simplu de contribuții online. Implicarea Casei Regale vine în contextul în care regele Mihai i-a vizitat pe soții Rizea, a participat împreună la o șezătoare și chiar a dormit în casa lor! O jumătate de secol mai târziu, după decembrie 1989, regele Mihai s-a reîntâlnit cu simbolul feminin al rezistenței anticomuniste și nu mică a fost emoția de ambele părți… Azi, amândoi au trecut la cele veșnice, dar uitarea nu se va așeza peste numele nici unuia dintre ei. – Ziarul Lumina

Cuvintele Patriarhului către tineri despre credință, nădejde și dragoste

Sfânta Sofia, cinstită de ortodocși în data de 17 septembrie, și-a botezat cele trei fiice cu numele celor trei virtuți creștine: Pistis (Credință), Elpis (Nădejde) și Agapis (Dragoste). În contextul serbării acestor mucenițe vă aducem în atenție cuvintele Patriarhului Daniel despre credință, nădejde și dragoste, adresate tinerilor la ITO 2019 Craiova. Tema întâlnirii internaționale de la Craiova a fost „Cu toţii suntem un Potir! Credinţă, nădejde şi dragoste”.

Credința: „Credinţa în Dumnezeu, nădejdea şi dragostea constituie trăsăturile fundamentale ale vieţii creștinului”. „Credinţa nu se poate manifesta fără nădejde şi fără dragoste. Creștinul crede, speră şi iubeşte în același timp”. „Credinţa este capacitatea spirituală a omului de a vedea cu ochii sufletului şi de a simţi cu inima prezenţa lui Dumnezeu în creaţie şi lucrarea Sa în viaţa oamenilor”. „Credinţa nu este doar o convingere intelectuală că Dumnezeu există undeva în ceruri, ci credinţa este începutul unei noi relaţii sau legături a omului credincios cu Dumnezeu Creatorul şi Mântuitorul lumii”.

Nădejdea: „Speranţa sau nădejdea creştină creşte şi aduce roade prin conlucrarea omului cu Dumnezeu”. „Nădejdea este un dar oferit de Dumnezeu omului, un dar care însă trebuie cultivat. Creştinul are datoria de a lupta, mai ales de la vârsta tinereţii, împotriva a tot ceea ce-l poate împiedica să iubească pe Dumnezeu şi pe semenii săi”. „Rugăciunea şi mai ales Sfânta Euharistie ne dăruiesc puterea de a simţi, prin credinţă şi speranţă, arvuna Învierii, adică biruința iubirii asupra însingurării”.

Dragostea: „Ceea ce-l aseamănă cel mai mult pe om cu Dumnezeu este virtutea iubirii smerite şi darnice”. „Într-o lume secularizată şi aflată în permanentă schimbare, tinerii au nevoie să simtă iubirea darnică a lui Dumnezeu şi a Bisericii pentru ei”. „Dragi tineri, prin credinţă, speranţă şi iubire voi deveniţi un Potir al bucuriei, dar şi apostoli sau misionari ai Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos, când cultivaţi iubirea sinceră în familie, în prietenie, în parohie, în eparhie, în societate şi în toate întrunirile ortodoxe naţionale şi internaționale, spre bucuria Ortodoxiei întregi şi comuniunea între popoarele lumii”. - *Extrase din cuvântul Patriarhului Daniel rostit la ITO 2019 intitulat „Tinerii sunt binecuvântare şi bucurie pentru popor”.

 

Linkuri la știri:

Sfințire biserică, hram și ceremonia predării torței la ITO 2019 - Basilica 

Rămășițele Reginei Elena, repatriate în România - Basilica

 



Pr. Constantin Necula în echipa primului centru de suport oncologic din Sibiu
 

Părintele Constantin Necula face parte din echipa primului centru de suport oncologic din Sibiu, „Casa Sus Inima”. Experiență considerabilă în consilierea pacienților și a familiilor lor în calitate de preot şi cursurile de specializare în psihologie sunt câteva dintre motivele pentru care a fost cooptat în proiect. Deschiderea oficială a centrului va avea loc sâmbătă, 21 septembrie. Instituţia va putea fi vizitată, după inaugurare, între orele 10.00 și 16.00, în cadrul Zilei porților deschise.

Primul centru de suport oncologic din Sibiu va oferi sprijin persoanelor afectate de cancer și familiilor lor, din momentul aflării diagnosticului, în timpul tratamentului și ulterior. Pacienții care nu domiciliază în Sibiu, dar care urmează un tratament radioterapeutic în oraş au posibilitatea de a fi cazați în spațiul „Casa Sus Inima”. Asociația „Sus Inima” este o organizație de caritate nonguvernamentală, înființată în Sibiu, cu scopul sprijinirii persoanelor afectate de cancer, atât a celor diagnosticate, cât și a familiilor și îngrijitorilor lor.

„Misiunea noastră este aceea de a elimina efectele cancerului ca o problemă majoră de sănătate, prin prevenire, informare și diminuarea suferinței legate de boală”, se menţionează pe site-ul asociaţiei. Scopul proiectului este crearea unui spațiu în care pacientul sau aparținătorul să se simtă în siguranță și înțeles, prin facilitarea întâlnirilor cu alte persoane aflate în aceeași situație, dezvoltarea de noi relații personale și evitarea izolării sociale, crearea posibilității de a împărtăși informații despre diferite subiecte de interes, prin îmbunătățirea stării de spirit și a calității vieții. - Basilica



Federația Filantropia organizează conferințe regionale pentru alternative la politicile publice în domeniul sănătății
 

Federația Filantropia a Patriarhiei Române organizează, în parteneriat cu Ministerul Sănătății, trei conferințe regionale pentru alternative la politicile publice în domeniul sănătății.

Scopul întâlnirilor este analizarea și dezbaterea formei preliminare a propunerii de politică publică alternativă în domeniul socio – medical „Sănătate în comunitate”.

Primele două conferinţe au avut loc la Bucureşti şi Iaşi în 11 şi 13 septembrie, iar ultima conferinţă se va desfăşura în 17 septembrie la Cluj.

Consultările publice reunesc reprezentanți ai unor instituții importante din domeniul sănătăţii care contribuie cu soluții de îmbunătățire a propunerii de politică publică alternativă în domeniul sănătății, pe baza a cinci teme de discuţie care pot fi consultate pe site-ul Federaţiei Filantropia.

Conferinţele au loc în cadrul proiectului „Politici publice alternative în domeniul sănătății” care are ca obiectiv general creșterea capacitații ONG-urilor membre ale Federației Filantropia din domeniul sănătății de a formula și promova propuneri alternative la politicile publice aferente obiectivelor specifice din documentul de politică publică „Strategia Națională de Sănătate 2014 – 2020”.

Federaţia Filantropia este o organizaţie privată non-profit care funcţionează cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și reuneşte 18 din cele mai active asociaţii şi fundaţii care lucrează în domeniul social în eparhiile Patriarhiei Române.

Misiunea Federaţiei este să sprijine Biserica în lucrarea ei social-filantropică săvârşită pentru oameni şi comunităţile lor, în spiritul învăţăturii creştine.

Basilica




ORTODOXIA (dreapta credinţă)
Sfânta Scriptură
Cum citim și interpretăm Sfânta Scriptură? - Sfântul Ioan Gură de Aur
 

În interpretarea Sfintei Scripturi chiar şi un cuvânt sau o silabă sunt importante, deoarece cuvintele Scripturii sunt cuvintele Sfântului Duh.

Sfinţii Părinţi, ca tâlcuitori autorizaţi şi insuflaţi ai Sfintei Scripturi, nu au scris doar lucrări de teologie dogmatică, pline de exprimări filosofice creştine, ci au fost mandataţi a transmite prin pedagogia bisericească învăţătura Mântuitorului Hristos, aşa cum a fost transmisă ea prin Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie.

Sf. Ioan Gură de Aur a înfăţişat în dese rânduri binefacerile pe care le poate aduce omului în viaţă studiul atent şi perseverent al Sfintei Scripturi. Mai întâi de toate, creştinul care citeşte cu credinţă, smerenie şi evlavie Sfânta Scriptură stă de vorbă cu Însuşi Dumnezeu. În legătură cu aceasta, Sf. Ioan Gură de Aur învaţă că „este imposibil ca cel care stă de vorbă cu Dumnezeu şi Îl ascultă, să nu dobândească vreun folos” (Omilia LIII, 3, la Ioan). Sfânta Scriptură este plină de dumnezeiască lumină şi putere întăritoare de suflete, care luminează sufletele pe cărările cele bune ale vieţii. Căci Sfânta Scriptură „ne luminează credinţa, ne deşteaptă conştiinţa şi ne curăţă cugetul pentru împlinirea virtuţilor” (Omilia LIII, 3, la Ioan).

Cunoașterea Sfintei Scripturi și transpunerea îndemnurilor ei în faptă

Orice creştin are datoria să cinstească cărţile sfinte, căci aşa ne-a poruncit Mântuitorul, zicând: „Voi cercetaţi Scripturile, căci socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Şi tocmai ele sunt care mărturisesc despre mine”(Ioan 5, 39).

Cunoaşterea extensivă a Bibliei reclamă două completări: şi cea intensivă, în profunzime, să fie tot atât de temeinică, dar şi transpunerea cuvintelor şi îndemnurilor acesteia în faptă, căci„ce folos are un om dacă aude cuvintele lui Dumnezeu şi nu le face?Nu mic îi va fi folosul chiar numai dacă aude cuvintele lui Dumnezeu. Se va osândi, va ofta şi va ajunge cândva şi la săvârşirea celor spuse de Dumnezeu. Că dacă nu are conştiinţa păcatului, când se vadepărta de păcat, când se va osândi? Să nu dispreţuim, dar, auzirea dumnezeieştilor Scripturi. Gândul acesta este un gând drăcesc, care nu ne lasă să vedem comoara, care nu ne lasă să ne îmbogăţim. Diavolul ne şopteşte la ureche că nu-i de nici un folos auzirea legilor lui Dumnezeu, pentru că se teme ca nu cumva noi să trecem de la auzirea cuvintelor lui Dumnezeu la săvârşirea lor” (Omilii la Matei, II, VI).

Mânuind-o asiduu, fără răgaz dar şi fără precipitare în lectură, credinciosul ajunge să câştige deprinderea de-a nu se mai putea lipsi de tovărăşia ei şi a beneficia, astfel, de folosul rezultat din aceasta.

Necunoașterea Sfintei Scripturi este cauza tuturor relelor

Necesitatea principală a cunoaşterii Sfintei Scripturi constă în faptul că ea este cartea Revelaţiei dumnezeieşti, a descoperirii voinţei lui Dumnezeu, mai ales în ceea ce priveşte omul şi creaţia, începând din Vechiul Testament şi culminând cu Revelaţia supremă prin Hristos Mântuitorul lumii, Logosul divin întrupat. De aceea, Sf. Ioan, în dese rânduri arată pagubele sufleteşti la care se expun creştinii care nu cunosc legile după care trebuie să vieţuiascăpentru că arată lipsă de interes pentru cuvintele sfinte.„Să auzim dar, toţi cei care neglijăm citirea Sfintelor Scripturi, câtă pagubă suferim, câtă sărăcie! Când vom putea vieţui creştineşte, când nici nu cunoaştem legile după care trebuie să vieţuim? Bogaţii şi cei care se dau în vânt după bani şi după averi îşi scutură mereu hainele lor ca să nu fie mâncate de molii. Tu însă, deşi vezi că uitarea îţi roade sufletul mai grozav decât o molie, nu deschizi cărţile sfinte, nu pui capăt prăpădului, nu-ţi împodobeşti sufletul, nu te uiţi mereu la icoana virtuţii” (Omilii la Matei, XLVII, III). Cu altă ocazie, Gură de Aur îşi exprimă convingerea cum că necunoaşterea Sfintei Scripturi este nu doar un rău, ci şi cauza tuturor relelor : „Mare rău este necunoaşterea Scripturilor” (Omilia XXXIV, 5 la Facere) şi „aceasta este cauza tuturor relelor, de a nu cunoaşte Sfintele Scripturi” (Comentariile Epistolei către Coloseni,I şi II Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel,IX).

Riscul neînțelegerii corecte a Scripturii Sfinte

Încă din epoca primară a creştinismului, înţelegerea corectă a Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii a avut o importanţă definitorie pentru Biserica creştină. Toate ereziile, neînţelegerile şi disputele doctrinare şi chiar sectele de mai târziu au apărut din cauza răstălmăcirii sensului Scripturii şi printr-o neinspirată separare de Sfânta Tradiţie. Toate tratatele şi studiile de teologie ortodoxe subliniază importanţa înţelegerii corecte a Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii în viaţa creştină, dovedită de atenţia deosebită pe care Sfinţii Părinţi au arătat-o faţă de această temă.

Renunțarea la citirea Scripturii sub pretextul neînțelegerii ei

Din cauza slăbiciunii omeneşti, nu toţi cei care citesc Sfânta Scriptură înţeleg adevărurile cuprinse în ea. Acesta poate fi un motiv care să determine pe mulţi să renunţe la citirea acesteia. Sf. Ioan Gură de Aur se ridică împotriva unei hotărâri atât de grăbite. Este cu neputinţă, zice el, ca cineva să nu înţeleagă nimic din cele cuprinse în Sfânta Scriptură. Duhul Sfânt a rânduit pe vameşi, pescari, făcători de corturi şi păstori să compună aceste cărţi, pentru ca ele să fie uşor de înţeles şi de oamenii simpli (Dr. Iustin Moisescu, Folosul citirii Sfintei Scripturi după Sf. Ioan Hrisostom, în Revista teologică, Anul 1943, Nr. 1-2, p. 95).

Şi chiar dacă bunul creştin, din pricina slăbiciunii omeneşti, înţelege doar puţine adevăruri din Sfânta Scriptură, totuşi el nu trebuie să înceteze citirea lor, căci din însuşi acest simplu contact cu cărţile sfinte el dobândeşte multă sfinţenie, se familiarizează cu textele sfinte ale Scripturii şi devine tare în cuvintele ei (Fap. 18, 24-28).Însă, a o tălmăci numai Biserica prin clerul superior sau soborul episcopilor are dreptul.

Sfânta Scriptură poate fi citită de oricine, însă nu și interpretată de oricine

Din nefericire, astăzi mulţi creştini par să citească Sfânta Scriptură doar ca pe o carte deosebită şi cucernică şi nu ca pe o carte a adevărurilor divine care se cere interpretată stăruitor în lumina Sfintei Tradiţii apostolice şi patristice, a Sfintelor Taine, a Sfintei Liturghii şi întregii învăţături a Bisericii. Dintotdeauna, Biserica a învăţat că Sfânta Scriptură nu se poate interpreta decât în stare de rugăciune smerită, în întregul ei context şi în conformitate cu Sfânta Tradiţie.

Sfinții Părinți ai Bisericii au precizat că Biblia poate fi citită de orice creştin, dar nu poate fi tălmăcită de oricine, deoarece nu este o carte uşor de înţeles. Ea nu este o scriere pe înţelesul tuturor (II Petru 3, 16). Dimpotrivă, are unele locuri greu de înţeles din cauza vechimii sale, a obiceiurilor şi tradiţiilor vremii, al cuprinsului variat al celor 66 de cărţi etc. Însăşi Scriptura, prin textele sale, ne face mărturisire despre greutatea înţelesului adevărat. Astfel, Sf. Apostol Petru într-una din epistolele sale, vorbind despre epistolele Sfântului Apostol Pavel, spune că „în ele sunt unele lucruri cu anevoie de înţeles pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc, ca şi pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare” (II Petru, 3, 16), iar cazul învăţatului famen de la curtea reginei Candachia este concludent, el recunoscând că e greu să înţeleagă dacă nu-l va călăuzi cineva (Fap. 8, 31). Ea este o carte ce vorbeşte despre revelaţii dumnezeieşti care nu pot fi înţelese uşor fără o pregătire temeinică, iar orice interpretare liberă duce în mod inevitabil la pierzania sufletului celui ce interpretează eronat şi a altora la fel de neiniţiaţi, dispuşi să subscrie interpretărilor eronate.

Tocmai de aceea, ca nici o altă scriere, Sfânta Scriptură, nefiind înţeleasă în mod corect, a dat naştere la dispute aprinse, care uneori s-au soldat cu grave erori de doctrină. Şi atunci, pentru a se evita astfel de erori doctrinare, este nevoie de cineva care să explice credincioşilor aceste adevăruri. De aceea, într-una din omiliile sale, Sf. Ioan exclamă: „Să primim cu multă recunoştinţă cuvintele Scripturii; să nu depăşim măsura noastră, dar nici să iscodim cele mai presus de noi, aşa cum au păţit duşmanii adevărului, care, voind să cerceteze totul cu propriile lor gânduri, nu s-au gândit că este cu neputinţă omului să cunoască desăvârşit creaţia lui Dumnezeu” (Omilii la Facere, omilia II, II). Adevărata călăuză în cunoaşterea şi interpretarea Scripturii este Biserica, prin tot tezaurul învăţăturilor sale, cuprins atât în comentariile Sfinţilor Părinţi, cât şi în învăţătura cărţilor de cult. Biblia este a Bisericii şi numai Biserica o poate tălmăci fără greşeală, deoarece Biserica este „stâlp şi temelie a adevărului”(II Timotei, 3, 15).

E blamată ușurința în interpretarea Scripturii

Sfântul Părinte atrage atenţia că, în interpretarea Sfintei Scripturi chiar şi un cuvânt sau o silabă sunt importante, deoarece cuvintele Scripturii sunt cuvintele Sfântului Duh. De aceea condamna, de la amvon, uşurinţa în interpretare şi pe cei ce se opresc doar la suprafaţa cuvintelor : „Eu vă rog pe toţi să nu treceţi cu uşurinţă pe lângă cele scrise în Dumnezeieştile Scripturi. Nu-i nici un cuvânt scris în Scriptură care să nu cuprindă în el multă bogăţie de idei; şi pentru că fericiţii profeţi au scris inspiraţi de Duhul Sfânt, de aceea cele scrise au mare comoară ascunsă în ele ... Nu este silabă, nu este chiar virgulă din Scriptură, în care să nu se afle comoară pusă în adâncul ei. De aceea se cuvine ca, povăţuiţi de harul cel de sus şi luminaţi de Duhul Sfânt, cu astfel de gânduri să citim dumnezeieştile cuvinte. Dumnezeiasca Scriptură n-are nevoie de înţelepciunea omenească pentru înţelegerea celor scrise în ea, ci de descoperirea Duhului, pentru ca, aflând adevăratul înţeles al cuvintelor ei, să primim din ele mult folos”. (Omilii la Facere, omilia XXI, I).

De ce Dumnezeu nu a făcut înțelese cuvintele Scripturii încă de la prima citire a ei?

În alt loc, Sf. Ioan explică de ce Iubitorul de oameni, Dumnezeu, n-a făcut lesne înţeles, la simpla citire, toate cuvintele Scripturii şi nu a clarificat sau lămurit totul, aceasta „tocmai ca să ne trezească din trândăvie şi să fim cu mare luare aminte, ca aşa să culegem folosul din ele. De obicei rămân mai bine înfipte în mintea noastră cele pe care le găsim cu greu şi după multă cercetare, pe când cele pe care le descoperim uşor zboară iute din mintea noastră” (Omilii la Facere, omilia XXXII, I). Pe de altă parte, „slăbiciunea minţii noastre este de vină că Scriptura foloseşte cuvinte atât de grosolane, adică cuvinte nepotrivite fiinţei Dumnezeirii. Auzul nostru omenesc nici n-ar fi putut înţelege altfel cuvintele Scripturii, dacă nu ar fi avut parte de un pogorământ atât de mare” (Omilii la Facere, omilia XIII, II).

Pregătirea unui bun exeget

Pentru a reda adevăratul sens şi a explica în mod corect textele sfinte, marele antiohian este convins că exegetul are nevoie de multe privegheri, de multe rugăciuni, ca să poată interpreta textul (Omilii la Matei, omilia IV, I), multă grijă, multă sârguinţă şi multă veghere, pentru a pătrunde în adâncul Sfintei Scripturi, subliniind că cei leneşi şi îngâmfaţi nu vor dobândi niciodată înţelepciunea (Comentar la Evanghelia de la Ioan, omilia XXI, 1), şidoar când sufletul şi mintea îi sunt curate, el primeşte cu uşurinţă cuvântul adevărului (Omilii la Matei, omilia XXV, I). Apoi, exegetul trebuie să consulte şi spusele altor interpreţi ai Scripturii, aşa cum a făcut şi Hrisostom însuşi : „nu vă voi spune numai părerile mele, ci voi aduce şi spusele altor interpreţi ai Scripturii, pentru ca prin compararea acestor păreri să fac mai clar adevărul. Este, dar, de neapărată trebuinţă să vă spun şi părerile altora” (Omilii la Matei, omilia XXXVI, II).

Sensul spiritual de interpretare a Bibliei

Făcând referire la sensul spiritual de interpretare a Scripturii, Sf. Ioan arată că nu-i este străin şi nici dezagreat, ci dimpotrivă, însă subliniază şi valoarea istorică şi literală a textului : „Dacă cineva ar vrea să interpreteze această minune (scoaterea diavolilor din oameni la porunca Mântuitorului şi intrarea lor în porci – n.n.) şi în sens spiritual, nimic nu-l opreşte. Dar istoria rămâne istorie” (Omilii la Matei, omilia XXVIII, IV). Panicat, îngrijorat şi neîngăduitor se arată a fi însă atunci când unii încearcă „să spună basme când tâlcuiesc Dumnezeiasca Scriptură, pe cei care introduc în dumnezeieştile dogme propriile lor gânduri” (Omilii la Facere, omilia XXIV, VI).

Sfântul Părinte susţine că aceste scrieri sfinte nu sunt scrise la întâmplare şi fără rost, ci toate spre binele şi folosul nostru, chiar dacă folosul unora nu-l ştim. Că nu putem cunoaşte cu de-amănuntul totul, „dar chiar dacă am putea cunoaşte atât cât ne este cu putinţă pricinile unor fapte din Scriptură, totuşi şi aşa mai rămâne încă o comoară ascunsă, foarte tainică şi greu de tălmăcit” (Omilii la Facere, omilia XLIV, IV), în toate cărţile ei. 

Sf. Ioan – un mare pasionat de lectura și aprofundarea Scripturii Sfinte

În omiliile sale despre pocăinţă, marele arhipăstor îşi dezvăluie pasiunea sa pentru lectura şi aprofundarea Scripturii şi spune: „Îmi place să vă citesc mai des cuvintele Legii! O, de-aş putea să vi le citesc toată ziua! Dar, mai bine spus, nu vouă, ci celor vinovaţi de păcate; dar şi vouă, că şi voi veţi ajunge mai întăriţi, iar cei bolnavi îşi vor redobândi iute sănătatea” (Omiliile despre pocăinţă, omilia a şasea). Într-una din zilele Postului Sfintelor Paşti, îi sfătuieşte pe credincioşi, prin cuvintele: „Reîntorşi acasă, să punem două mese: una cu bucatele trupului, alta cu bucatele Sfintei Scripturi; soţul să repete ceea ce a fost zis, femeia să se instruiască şi copiii să asculte, iar slujitorii să nu fie păgubiţi de lecturile noastre. Faceţi fiecare din voi o biserică în casa voastră” (In Gen. Sermo VI, 2).

Sf. Ioan, ca arhipăstor al Constantinopolului, le tâlcuia şi el, în omiliile sale, Sfintele Scripturi auditoriului: „Căci tâlcuim Scripturile nu numai ca să le învăţaţi, ci ca să vă şi îndreptaţi năravurile. Şi de nu se va face aceasta, de prisos citim, de prisos tâlcuim. Şi pentru un luptător intrând în locul cel de luptă uns şi pregătit cu toată grija de mâinile antrenorului, dar venind lupta, acel meşteşug se va dovedi nefolositor, atunci de prisos a mai intrat în locul cel de luptă, aşa şi voi venind aici şi învăţându-vă toate luptele şi meşteşugurile diavolului, dar dacă atunci când va veni vremea luptelor vă veţi împiedica, văzând faţa frumoasă, înălţându-vă cu mândria, sau biruindu-vă de orice alt gând rău, în zadar aţi intrat aici” (Cuvânt la neluminarea scripturii celei vechi, la iubirea de oameni a lui Dumnezeu şi cum că nu se cuvine a ne învinui unii pe alţii).

Sf. Ioan Hrisostom – model de exeget

În predicile sale, Sf. Ioan a comentat mare parte din Sfânta Scriptură. Predicile hrisostomice erau creaţii vii, palpitante care erau culese de stenografii vremii, numeroşi şi siguri pe ei. Multe dintre discursurile sale explică Sfânta Scriptură, sursă inepuizabilă de învăţături morale şi îndemnuri la sfinţenie. Sf. Ioan comentează cea mai mare parte a cărţilor Vechiului şi Noului Testament, de la cartea Facerii şi până la Epistola către Evrei. Sf. Pavel este pentru dânsul obiectul unei predilecţii speciale. El nu încetează să revină la epistolele sfântului apostol pe care le explică în detaliu auditorilor săi din Antiohia şi din Constantinopol şi în care găseşte sfaturi admirabile.

Sfânta Scriptură este, pentru Hrisostom, sursa principală şi unică a gândirii sale. El face din aceasta o lege pentru orice orator sau exeget de cele sfinte. Fidel principiilor Şcolii din Antiohia, al cărei ilustru reprezentant şi este, el se ataşează mai ales exegezei literare. Totuşi, temperează rigiditatea acestei metode fie printr-un recurs prudent şi moderat la un oarecare alegorism, mereu fondat pe literă, fie prin insistenţa asupra învăţăturii morale şi a bogăţiei aplicaţiilor practice. El nu se teme să facă, atunci când se impune, consideraţii gramaticale şi lingvistice pentru a explica un pasaj dificil, dar aceasta nu semnifică decât o pregătire pentru a desprinde sensul tipic sau învăţătura morală a textului. Utilitatea pentru auditorii săi este întotdeauna unicul scop pe care şi-l propune.

Genialitatea Sfântului Ioan Gură de Aur şi harul dăruit lui Dumnezeu, care, după istorisirile aghiografe ale vieţii sale, l-a secondat pururea, au scos din textele Sfintei Scripturi sensuri şi aspecte nebănuite şi nesesizate de alţii. De altfel, toată teologia Sfântului Ioan Gură de Aur nu este altceva decât o interpretare a Sfintei Scripturi.Obiceiul său era să ia Sfânta Scriptură, carte după carte, şi astfel avem, în aceste predici, o mină de expoziţii, de interpretări, de perioade glorioase. El ţinteşte către scopuri reale şi realizabile şi vrea rezultate imediate.

Cu imaginaţia sa prolifică, el îşi închipuie fără greutate personajele, intră fără greutate în interiorul sfinţilor, în sentimentele lor, până a şi le însuşi şi le transmite cu o vitalitate a cărei emoţie te molipseşte.

În Cartea Sfântă, toată strădania nu stă în alcătuirea frazelor, nici în frumuseţea cuvintelor ca în celelalte cărţi ale înţelepciunii omeneşti, pentru că Scriptura are frumuseţea ei proprie, pentru că ea „înfloreşte harul cel dumnezeiesc. În cărţile înţelepciunii lumeşti abia de poţi scoate o idee după o întinsă şi bogată vorbărie; în Scriptură, după cum ştiţi, adeseori un scurt cuvânt e îndestulător ca să ţesem o întreagă învăţătură” (Omilii la Facere, omilia XXXVII, I).

Nimeni nu ştiut să folosească mai bine Scriptura inspirată pentru a desăvârşi formarea duhovnicească a poporului creştin. Sfânta Scriptură a fost pentru el cartea pe care numai moartea a putut să i-o smulgă din mână.

Sursa: doxologia, Foto: Parohia Buna Vestire Cristian, Sibiu



Sfânta Tradiţie şi ereziile
Pregătirea pentru Apocalipsă: Antihrist și Mirungerea - ÎPS Hierotheos Vlahos
 

Adeseori se vorbește despre venirea lui antihrist și despre ce va pricinui el oamenilor și lumii, și chiar se fixează și o perioada concretă când se va arăta.

Mulți ne întreabă despre acest subiect, însă răspunsurile se află în Sfânta Scriptură și mai ales în epistolele Evanghelistului Ioan, ale Apostolului Pavel și în Apocalipsa lui Ioan și în toată Pastorala Bisericii.

În continuare aș vrea să fac numai câteva aluzii, mai ales asupra faptului cum se poate înfrunta această situație.

Evanghelistul Ioan în Întâia Epistolă Sobornicească a sa vorbește despre venirea lui antihrist, precum, de asemenea, și despre lucrarea antihriștilor, scriind creștinilor că această vreme este iminentă. Și scrie: „Copii, este ceasul de pe urmă, şi precum aţi auzit că vine antihrist, iar acum mulţi antihrişti s-au arătat; de aici cunoaştem noi că este ceasul de peurmă”[1].

Antihrist

Potrivit tâlcuirii Sfântului Nicodim Aghioritul, care folosește texte ale scriitorilor bisericești, în afară de antihrist care se va arăta spre sfârșitul lumii și aproape de a Doua Venire a lui Hristos, există și mulți antihriști, care deja împlinesc lucrarea lui antihrist și în vremea lui și în orice vreme. Aceștia sunt „înaintemergătorii și propovăduitorii lui și mai ales ai aceluia cu adevărat numit antihrist”. Așa precum înainte de venirea lui Hristos au existat prooroci, tot astfel și înaintea de venirea lui antihrist vor apărea înaintemergătorii lui, proorocii mincinoși.

Astfel, potrivit tâlcuirii multora, antihriști se numesc „ereziarhii necredincioși”, care țin și apără „învățăturile profanatoare ale lui antihrist”. Acesta este motivul pentru care Evanghelistul Ioan scrie în următorul stih: „Dintre noi au ieşit, dar nu erau de-ai noştri, căci de-ar fi fost de-ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci ca să se arate că nu sunt toţi de-ai noştri, de aceea au ieşit”[2].Este vorba despre acei creștini care, deși au învățat adevărul revelat și petrecerea îngerească, dar fiindcă erau robiți de plăcerile trupești, nu au putut să înțeleagă „măreția și frumusețea bunătăților cerești și fericirea lumii înțelegătoare, precum și nespusa veselie a veacului viitor”, potrivit Sfântului Nicodim Aghioritul. Așadar, s-au întors la viața de apostazie „și nu au vrut să se facă adevărați îndrăgitori ai vieții curate în Hristos”.

Prin urmare, înainte de venirea lui antihrist se vor arăta înaintemergătorii lui, ereticii de felurite nuanțe, dar și acei creștini care, în loc să trăiască viața în Hristos, în curăția inimii și în adevărata credință a minții, trăiesc cu patimile și cu slăbiciunile lor, fără rugăciune lăuntrică și adevărată credință în Hristos.

Sfântul Ioan Evanghelistul însă nu se rezumă numai la a vorbi despre antihrist și înaintemergătorii lui, ci spune și despre cum se poate înfrunta antihrist și înaintemergătorii lui. De aceea, îndată după stihurile amintite mai sus, scrie: „Iar voi, ungere aveţi de la Cel Sfânt şi ştiţi toate”[3]. Adică, creștinii au primit ungere de la Dumnezeu și știu să deosebească lucrările lui antihrist și ale înaintemergătorilor lui de lucrările lui Hristos și ale oamenilor Lui. Nu este vorba de citire de cărți, ci despre ungerea care există în inimă și-l învață pe om.

Sfântul și Marele Mir

Sfântul Nicodim Aghioritul, tâlcuind ce înseamnă această ungere, scrie: „Adică, ați primit Harul și lucrarea Sfântului Duh în inimile voastre de la Sfântul Sfinților, Stăpânul Hristos”. Și mai jos, arătând cum poate cineva să primească ungerea Sfântului Duh, scrie: „Harul și lucrarea Sfântului Duh le primesc creștinii prin Sfântul Botez și mai ales prin ungerea cu Sfântul Mir. Și poate pentru aceasta, ungerea și pecetea se numește Harul Sfântului Duh, omonim de la ungerea și pecetea Sfântului Mir. Pentru care, atunci când creștinii sunt unși de către preot, se rostesc aceste cuvinte: «Pecetea darului Sfântului Duh»”.

Ungerea Sfântului Duh este pecetea Sfântului Duh, care se face în cadrul Tainei Mirungerii, a ungerii cu Sfântul Mir, în ziua Botezului nostru.

În continuare, în același capitol, Evanghelistul Ioan se referă iarăși la faptul că Mirungerea, pe care o primește creștinul în timpul Sfântului Botez, îl învață să deosebească adevărul de minciună. Și scrie: „Cât despre voi, ungerea pe care aţi luat-o de la El rămâne întru voi şi n-aveţi trebuinţă ca să vă înveţe cineva, ci precum ungerea Lui vă învaţă despre toate, şi adevărat este şi nu este minciună, rămâneţi întru El, aşa cum v-a învăţat”[4].

Potrivit tâlcuirii Sfântului Nicodim Aghioritul, care folosește texte ale Părinților și scriitorilor bisericești, ungerea pe care o primește omul, este Harul Sfântului Duh care se sălășluiește în inimile creștinilor și, după Evanghelistul Ioan, creștinii sunt îndemnați „să rămână neschimbați și nemișcați în dragostea și credința curată a Sfântului Duh”. Dar „cum și în ce chip” rămâne omul neschimbat și nemișcat în darul Sfântului Duh, se întreabă Sfântului Nicodim Aghioritul? Aceasta se înfăptuiește prin a rămâne omul statornic în dogmele Teologiei și ale iconomiei Întrupării, nu numai rațional, ci și existențial.

Prin urmare, toți care vorbesc despre antihrist și înaintemergătorii lui, vor trebui să se refere la toate locurile menționate de Evanghelistul Ioan și să se oprească mai ales la ceea ce spune Evanghelistul Ioan despre modul înfruntării lui antihrist și a înaintemergătorilor lui. Creștinii îi cunosc pe adevărații prooroci și îi deosebesc de cei mincinoși, precum și pe Hristos de antihrist, numai prin activarea Ungerii, pe care au primit-o de la Dumnezeu și care lucrează în inimile lor.

Despre Ungerea Sfântului Duh, care se numește și pecete, vorbește și Apostolul Pavel. Concret, în a doua sa epistolă către Corinteni, scrie: „Iar Cel ce ne întăreşte pe noi împreună cu voi, în Hristos, şi ne-a uns pe noi este Dumnezeu, Care ne-a şi pecetluit pe noi şi a dat arvuna Duhului în inimile noastre”[5]. Aici se vede foarte limpede că Dumnezeu este Acela care-i întărește pe creștini, Acela care ne unge. Ungerea se identifică cu pecetea și aceasta se face de către Dumnezeu, Care dă în inimile noastre arvuna Duhului.

Dacă cineva cercetează și alte locuri ale Apostolului Pavel despre ce înseamnă arvuna Duhului, despre ce înseamnă a psalmodia cineva laude și cântări duhovnicești în inima sa, atunci va înțelege ca această ungere-pecete este rugăciunea minții și a inimii, care este expresia dragostei pe care o simte omul față de Dumnezeu.

În omul acela care a primit pecetea Sfântului Duh, a fost scris numele lui Hristos. La acest subiect se referă Evanghelistul Ioan în Apocalipsa sa. „Şi am văzut un alt înger care se ridica de la Răsăritul Soarelui şi avea pecetea Viului Dumnezeu. Îngerul a strigat cu glas puternic către cei patru îngeri, cărora li s-a dat să vatăme pământul şi marea, zicând: Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până ce nu vom pecetlui, pe frunţile lor, pe robii Dumnezeului nostru. Şi am auzit numărul celor pecetluiţi: o sută patruzeci şi patru de mii de pecetluiţi, din toate seminţiile fiilor lui Israel”[6]. Aici se vede foarte limpede că Îngerul care avea „pecetea Viului Dumnezeu” îi pecetluia pe robii lui Dumnezeu pe frunțile lor.

Un alt loc paralel se află și într-un alt capitol al Apocalipsei: „Şi m-am uitat şi iată Mielul stătea pe muntele Sion şi cu El o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau numele Lui şi numele Tatălui Lui, scris pe frunţile lor[7]. Adică, cei mântuiți care stau cu Mielul-Hristos aveau numele lui Hristos și al Părintelui Său scris pe frunțile lor. Și așa cum spune mai departe textul, aceștia cântau „cântare nouă” înaintea Tronului lui Dumnezeu, al cărei conținut numai ei îl cunoșteau.

Prin urmare, pecetluirea creștinilor cu numele lui Hristos și al Părintelui Său are legătură cu „cântarea nouă”, adică cu Rugăciunea minții, pe care nu o cunosc oamenii care nu au experiența acestei stări.

Toate acestea înseamnă că odată cu Taina Mirungerii, care se leagă cu Taina Sfântului Botez, am primit darul Sfântului Duh în inima noastră, prin pecetluirea mădularelor trupului nostru, atunci când preotul a spus: „Pecetea darului Sfântului Duh. Amin”. Această ungere lucrează ca luminare a minții, insuflare, dragoste față de Dumnezeu, rugăciune, nădejde a vieții veșnice și ca arvună a Duhului. Mărturisirea mucenicilor și mucenicia care urmează este activarea acestei Sfinte Ungeri, prin care aceia Îl vedeau pe Dumnezeu. De aceea și mucenicia Sfinților nu este o chestiune de pregătire rațională, de înflăcărare sentimentală și de aprindere mânioasă, ci rod al vederii de Dumnezeu-îndumnezeirii.

Însă, atunci când săvârșim vreun păcat, ungerea, care se află în adâncul inimii, este activată ca pocăință. Adică, pocăința care se manifestă ca o dispoziție de schimbare a vieții, ca dragoste față de Dumnezeu și ca rugăciune, este activarea Harului Sfintei Ungeri. De asemenea, această ungere se activează și prin Rugăciunea minții-inimii, care este „cântarea nouă”, pe care o cântă cei renăscuți de Sfântul Duh.

Dar când omul Îl refuză pe Hristos, părăsește Biserica Ortodoxă și acceptă alte confesiuni-erezii și religii, atunci pierde acest dar. Și pentru a reveni în Biserica Ortodoxă trebuie să primească din nou ungerea Sfântului Duh prin Taina Mirungerii.

Prin urmare, păstorii Bisericii nu trebuie să vorbească numai despre antihrist și înaintemergătorii lui, ci mai ales și înainte de toate, vor trebui să-i ajute pe creștini să trăiască într-un astfel de mod, încât să se activeze Harul Botezului și al Mirungerii, prin păzirea poruncilor lui Hristos, a dogmelor Bisericii Ortodoxe, prin trăirea lor ortodoxă, prin pocăință și prin rugăciunea lăuntrică a minții-inimii, deoarece numai așa vor putea deosebi lucrările lui Hristos de lucrările lui antihrist.

Altfel, vor confunda energiile necreate cu cele create și, cel mai rău, vor considera că lucrările lui antihrist sunt lucrările lui Hristos și invers. Această deosebire o recomandă Pastorala ortodoxă. Iar esența ei este așa numita tradiție isihastă.

Toți cei care se vor învrednici ca inima lor să fie unsă de Sfântul Duh, adică să fie scris în inima lor numele Mielului din Apocalipsă și a Părintelui Său, vor scăpa de pecetluirea fiarei și a tatălui ei, precum și de înaintemergătorii ei.

Aceasta este esența Pastoralei ortodoxe care este legată cu tradiția isihastă a Bisericii. De aceea, mare însemnătate are păstrarea monahismului ortodox. Orice denaturare a duhului isihast al monahismului ortodox le înlesnește înaintemergătorilor lui antihrist să-și facă foarte bine treaba și să-i înșele pe oameni.

[1] I Ioan 2, 18.

[2] I Ioan 2, 19.

[3] I Ioan 2, 20.

[4] I Ioan 2, 27.

[5] II Corinteni 1, 21-22.

[6] Apocalipsa 7, 2-4.

[7] Apocalipsa 14, 1.

Sursa: Ἐκκλησιαστικὴ Παρέμβαση, Navpaktos, Nr. 122, pag. 1 şi 8; Ὀρθόδοξος Τύπος, Nr. 1654, pag. 3 şi 4, Schitul Lacu, Chilia Buna-Vestire

Foto: Miruire la sfârșitul Sfintei Liturghii, Parohia Cristian I, Sibiu



Predici. Cateheze. Pastoraţie
Ierurgiile mijlocesc binecuvântarea şi harul dumnezeiesc
 

În decursul vieţii noastre pământeşti avem nevoie de harul lui Dumnezeu pentru mântuirea şi desăvârşirea noastră, pe care îl primim prin cele 7 Sfinte Taine dar şi prin ierurgii. „Prin ierurgii, puterea şi acţiunea curăţitoare şi sfinţitoare a Bisericii se revarsă nu numai asupra fiinţei omului, ci şi asupra întregii lumi creaturale, scoţând-o de sub puterea blestemului şi sfinţind-o.“ „Ierurgiile nu au acest caracter de absolută necesitate; lipsa lor nu atrage nedobândirea sau pierderea mântuirii, dar prezenţa lor sporeşte şi întăreşte harul şi sfinţenia primite prin Sfintele Taine“, după cum explică pr. prof. Ene Branişte în cartea sa „Liturgica specială“.

Biserica Ortodoxă păstrează ca moştenire de la Mântuitorul Iisus Hristos 7 Sfinte Taine. Adică Sfânta Taină a Botezului, a Mirungerii, a Spovedaniei, a Împărtăşaniei, a Cununiei, a Hirotoniei şi Sfânta Taină a Maslului. Prin aceste şapte Sfinte Taine ni se împărtăşeşte harul lui Dumnezeu. Apoi, în decursul unei zile liturgice, se săvârşesc în cadrul cultului divin, de către clerici, în biserică, dar mai ales la mănăstiri, cele 7 Laude: Vecernia, Pavecerniţa, Miezonoptica şi Ceasurile (I, III, VI şi IX). Distinctă de acestea, dar inclusă în cultul divin public, este şi Sfânta Liturghie, centrul vieţii liturgice a Ortodoxiei, în cadrul căreia se săvârşeşte Sfânta Taină a Împărtăşaniei. Dar, pe lângă toate aceste slujbe, momente de rugăciune şi de împărtăşire a harului divin, mai sunt şi alte „slujbe, rânduieli şi rugăciuni pentru binecuvântarea şi sfinţirea omului în diferite momente şi împrejurări din viaţa sa, ca şi pentru binecuvântarea şi sfinţirea naturii înconjurătoare şi a diferitelor lucruri sau obiecte de folos omului“, spune pr. Ene Branişte în lucrarea sa „Liturgica specială“.

Purificarea omului credincios şi a naturii înconjurătoare

Ierurgiile, căci despre ele este vorba, stau, de obicei, în legătură cu Sfintele Taine şi cu Sfânta Liturghie, fiind săvârşite ori înaintea acestora, „ca o pregătire a lor - cum sunt ierurgiile dinaintea Botezului, în legătură cu naşterea omului -, ori în timpul lor - de exemplu, sfinţirea Mirului la Liturghie, sfinţirea apei la Botez -, ori după ele, ca o încoronare sau desăvârşire a lor - ca, de exemplu, dezlegarea cununiilor în a opta zi după Cununie, Parastasul după Liturghie ş.a.“, explică pr. Ene Branişte. Dacă Sfintele Taine sunt cele care împărtăşesc harul lui Dumnezeu, ierurgiile pot doar să „purifice pe omul credincios şi firea înconjurătoare, în care trăieşte el, adică vietăţile şi lucrurile de care omul credincios are nevoie pentru a trăi sau pentru viaţa sa materială şi spirituală“, spune pr. Ene Branişte.

Şi continuă pr. Ene Branişte: „Prin ierurgii, puterea şi acţiunea curăţitoare şi sfinţitoare a Bisericii se revarsă nu numai asupra fiinţei omului, ci şi asupra întregii lumi creaturale, scoţând-o de sub puterea blestemului şi sfinţind-o. Cu alte cuvinte, prin Biserică, sau mai bine zis prin puterea sfinţitoare dată slujitorilor săi, se împărtăşeşte şi firii neînsufleţite, precum şi fiinţelor neraţionale, harul Sfântului Duh, în măsura în care le este de trebuinţă. Natura neînsufleţită, care, în urma blestemului ajunsese în dezarmonie cu omul, redevine astfel un mediu prielnic pentru traiul omului, un auxiliar pentru existenţa şi mântuirea lui; prin om, ea devine totodată asociată sau părtaşă cu el la cultul divin, adică la preamărirea Ziditorului de către om, prin Biserică“. Acesta mai aminteşte şi de caracterul (pan) cosmic al rugăciunii ortodoxe, arătat prin ierurgii, deoarece prin ele sfera de influenţă a rugăciunilor cultului ortodox se extinde dincolo de persoana omului şi tinde să îmbrăţişeze toată creatura.

„Lipsa ierurgiilor nu atrage nedobândirea sau pierderea mântuirii“

În vechime nu se făcea distincţie între sfinte taine şi ierurgii, „multe dintre ierurgii erau socotite între taine, ca de exemplu sfinţirea apei (agheazma), slujba Înmormântării, târnosirea bisericii ş.a. Cu timpul, Biserica a fixat numărul tainelor la cele şapte, după numărul darurilor Sfântului Duh“, specifică pr. Ene Branişte. Potrivit acestuia, ierurgiile se deosebesc însă de Sfintele Taine din mai multe puncte de vedere. În primul rând, Sfintele Taine sunt întemeiate, direct sau indirect, de Mântuitorul şi se referă „exclusiv la persoana şi viaţa noastră, sfinţind momentele şi actele sau împrejurările de căpetenie din cursul ei“, pe când ierurgiile sunt rânduite de Biserică şi cu efect nu numai asupra vieţii omeneşti, ci şi asupra naturii şi făpturilor necuvântătoare. Apoi, Sfintele Taine sunt fundamentale pentru mântuirea noastră, unele dintre ele fiind „absolut obligatorii şi indispensabile pentru orice creştin (de exemplu, Botezul şi Mirungerea, Spovedania şi Euharistia), pe când ierurgiile nu au acest caracter de absolută necesitate; lipsa lor nu atrage nedobândirea sau pierderea mântuirii, dar prezenţa lor sporeşte şi întăreşte harul şi sfinţenia primite prin Sfintele Taine“, mai spune pr. Branişte.

O altă diferenţă între ele ţine atât de săvârşitor, cât şi de primitor. „Dacă efectele şi eficacitatea Sfintelor Taine nu este influenţată nici de vrednicia celui ce le administrează, nici de a celui ce le primeşte, efectul ierurgiilor depinde însă şi de credinţa şi vrednicia primitorului sau a celor pentru care se săvârşesc sau care beneficiază de ele“, explică pr. Ene Branişte. Dar ierurgiile se apropie de Sfintele Taine atât prin scop, cât şi prin mijloacele şi efectele lor, pentru că toate urmăresc şi mijlocesc binecuvântarea şi sfinţirea noastră, dar şi pentru că lucrează în chip tainic prin aceeaşi putere nevăzută a harului dumnezeiesc, pe care ele îl mijlocesc.

Se săvârşesc ori de câte ori este nevoie

Ierurgiile, spre deosebire de Sfintele Taine, se pot săvârşi şi în afara bisericii. Dintre cele care se săvârşesc în biserică amintim: binecuvântarea prinoaselor, molifta femeii la 40 de zile după naştere, binecuvântarea şi sfinţirea obiectelor de cult. În casele oamenilor se fac: sfeştaniile, ierurgiile în legătură cu naşterea şi cele în legătură cu înmormântarea, iar în afara casei, în mijlocul naturii, pe câmp: binecuvântarea ţarinilor, a holdelor şi a fântânilor, sfeştaniile pentru ploaie ş.a. „Cu ierurgiile, sfinţiţii slujitori ies deci afară din sfântul locaş - unde se săvârşesc de regulă cele 7 Laude zilnice şi Sfintele Taine -, ducând puterea curăţitoare şi sfinţitoare a Bisericii în mijlocul naturii şi intervenind în viaţa de toate zilele a noastră, pentru a o înrâuri şi sfinţi“, completează pr. Ene Branişte.

Timpul săvâşirii ierurgiilor depinde uneori şi de anumite sărbători sau date fixe din cursul anului bisericesc, cum este binecuvântarea salciei sau a stâlpărilor la Florii, binecuvântarea ouălor roşii la Paşti, a strugurilor la 6 august, Agheazma mare la Bobotează, sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir în Joia din Săptămâna Patimilor. Dar cele mai multe ierurgii nu sunt însă legate de nici un termen, ci se săvârşesc oricând este de trebuinţă, cum sunt sfeştaniile prin case, dezlegările şi rugăciunile pentru diferite trebuinţe etc.

„Preotul să nu născocească sau să adauge ceva de la sine“

Rânduiala ierurgiilor se află în cartea de cult numită Molitfelnic. Ierurgiile pot fi săvârşite de preot şi episcop. Dintre acestea sunt doar câteva pe care le poate săvârşi numai episcopul: sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir, sfinţirea bisericilor şi a antimiselor şi hirotesiile. Pr. Ene Branişte dă şi câteva sfaturi necesare preotului pentru săvârşirea ierurgiilor.

Recomandă ca preotul „să respecte rânduiala slujbei din Molitfelnic, nelăsând nimic la o parte, dar nici născocind sau adăugind ceva de la sine“. Să slujească fără grabă, cu cuviinţă, cu pietate, cu credinţă şi convingere, pentru a insufla celor prezenţi respect pentru cele sfinte şi încredere în puterea şi ajutorul lui Dumnezeu, care se capătă prin aceste slujbe. Să povăţuiască şi să îndemne pe credincioşi a chema cât mai des mila şi ajutorul lui Dumnezeu în toate împrejurările vieţii lor şi în toate ceea ce fac, prin rugăciunile preotului. „Este dator preotul să lămurească, ori de câte ori i se cere sau se iveşte prilejul, rostul şi folosul ierurgiilor în viaţa religioasă a creştinilor şi să tâlcuiască semnificaţia morală, simbolică şi doctrinară a diferitelor acte, rituri sau ceremonii din rânduiala slujbelor, care au nevoie de explicare sau lămurire“.

Exorcisme, curăţiri şi dezlegare

Tot pr. prof. Ene Branişte vorbeşte în cartea sa „Liturgica specială“ şi de împărţirea ierurgiilor după scopul sau efectele lor: exorcisme, curăţiri, dezlegări, binecuvântări şi sfinţiri.

Exorcismele sunt rugăciuni sau rânduieli pentru eliberarea omului, a naturii şi a lucrurilor, de sub înrâurirea şi puterea nefastă a diavolului sau a duhurilor rele. Rugăciunile acestea au, de obicei, forma imperativă, de poruncă sau de blestem; „prin ele, puterile răului sunt conjurate, în numele Domnului, să plece de la omul sau lucrul exorcizat, să se depărteze de la el şi să nu-i mai facă nici un rău“, spune pr. Ene Branişte. Astfel de ierurgii, în afară de exorcismele clasice de la Botez, avem, de exemplu, Molifta Sfântului Trifon la grădini, la vii şi la holde, care se citeşte la 1 februarie, şi Molitfele sau blestemele Sfântului Vasile cel Mare pentru cei ce pătimesc de la diavol şi la toată neputinţa, care se citesc în biserici la 1 ianuarie.

Curăţirile şi dezlegările sunt rugăciuni şi rânduieli prin care „anumite persoane sunt dezlegate sau curăţite de prihana păcatelor sufleteşti şi de întinăciunea păcatelor trupeşti fără de voie, adică legate de rânduiala firii, sau rugăciuni prin care lucrurile sunt curăţite de atingerea cu ceva socotit spurcat. Deoarece asemenea păcate situează pe om în starea de necurăţie, materială ori spirituală, Biserica a rânduit o seamă de ierurgii care să redea fiilor ei curăţia pierdută şi să îi pună din nou în legătură cu Biserica şi cu harul dumnezeiesc“, spune pr. Ene Branişte. Dintre acestea amintim: ierurgiile în legătură cu Botezul (Rânduiala în ziua dintâi la femeia lăuză, Rugăciunea când leapădă femeia, Molifta femeii la 40 de zile după naştere), Moliftele de iertare şi dezlegare de blestem sau de jurământ, Rugăciunile pentru curăţirea fântânii sau a vaselor spurcate, Slujba preotului care se ispiteşte în vis, Rugăciunea la a opta zi după Cununie ş.a., la care se adaugă şi diferitele ierurgii în legătură cu sfârşitul omului, ca slujba Înmormântării.

Binecuvântare şi sfinţire

Binecuvântările sunt rugăciuni sau rânduieli în care, mai ales „prin semnul Sfintei Cruci, se invocă harul şi ajutorul dumnezeiesc asupra unei persoane sau a unui lucru curat, menit pentru hrana, folosul sau mântuirea omului“, scrie pr. Branişte. Acestea sunt: Molifta ce se citeşte la hainele sau lucrurile ce se împart de pomană după moarte; Rugăciunile pentru binecuvântarea meselor şi a pomenilor, Rugăciunea pentru temelia casei şi cea pentru casă nouă; Rugăciunea la săparea fântânii; Rânduiala binecuvântării ogoarelor la începerea semănăturii; Rugăciunile pentru binecuvântarea roadelor, a fructelor şi a mâncărilor aduse ca pârgă sau prinoase la biserică (ouăle, cărnurile şi brânza - la Paşti, strugurii - la 6 august, salcia - la Florii, coliva) ş.a. În aceeaşi categorie intră Rugăciunile pentru diferite trebuinţe, de la sfârşitul Liturghierului, precum şi Te Deum-urile şi Polihroniul, adică rugăciunile pentru invocarea sporului şi ajutorului dumnezeiesc asupra unei persoane, sau pentru inaugurarea şi binecuvântarea începutului unei munci sau al unui aşezământ oarecare, ca, de exemplu, Te Deum-ul la sărbătorile naţionale, la începutul unui an şcolar, la Anul nou, la aniversări şi onomastici etc. Unele dintre binecuvântări sunt încorporate în rânduiala altor slujbe mai mari, ca binecuvântarea tămâiei (cădelniţei), a anafurii şi a prinoaselor (colivei), intercalate în cursul Liturghiei, binecuvântarea untdelemnului şi a apei la Taina Botezului, binecuvântarea paharului de obşte din rânduiala Cununiei ş.a.

Sfinţirile sau consacrările sunt „ierurgiile prin excelenţă, adică cele care, prin efectele şi importanţa lor, se apropie cel mai mult de Sfintele Taine“, explică pr. prof. Ene Branişte. Prin ele, anumite persoane sau lucruri nu numai că sunt binecuvântate, ci, în plus, sunt consacrate, afierosite sau închinate unor scopuri sau întrebuinţări sfinte (în cultul divin), fiind scoase cu totul din întrebuinţarea profană zilnică sau obişnuită. Astfel de slujbe sunt în Molitfelnic: diferite sfeştanii sau aghezme (slujbe pentru sfinţirea apei) şi slujbe pentru sfinţirea bisericii şi a obiectelor de cult (sfintele vase şi odăjdii, antimise, cruci şi troiţe, icoane şi prapuri, clopote şi cristelniţe), sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir ş.a. Tot aici intră şi diferitele hirotesii, precum şi rânduielile în legătură cu viaţa călugărească (tunderea în monahism, facerea rasoforului, îmbrăcarea chipului celui mare sau îngeresc etc.).

Unele ierurgii sunt mai vechi decât Biserica

Mai multe voci susţin că ierurgiile n-ar fi fost practicate în Biserica veche, ci ar fi „creaţii sau născociri mai noi ale Bisericii, sub presiunea mentalităţii magice a poporului simplu“, spune pr. Ene Branişte, care şi răspunde: „Ierurgiile sunt tot atât de vechi ca şi Biserica creştină. Ba, pe unele dintre ele le moştenim încă din Legea Veche, ca, de exemplu, slujba pentru curăţirea femeii la 40 de zile după naştere (vezi Levitic 12; comp. Luca 2, 22-24); pe altele le-a săvârşit Mântuitorul Însuşi (tămăduirea bolnavilor, izgonirea duhurilor necurate, binecuvântarea pâinii şi a vinului, a peştilor etc). În sfârşit, despre cele mai multe dintre ele ne vorbesc Sfinţii Părinţi şi scriitorii bisericeşti din primele veacuri creştine, ca Sfântul Iustin Martirul şi Tertulian în secolul al II-lea, Sfântul Vasile cel Mare în secolul al IV-lea ş.a“. Rugăciuni pentru binecuvântarea şi sfinţirea apei (agheazma), a untdelemnului, a fructelor, sfeştanii pentru ploaie ş.a., dintre care unele asemănătoare sau chiar identice cu cele din Molitfelnicul ortodox de azi, găsim scrise chiar în cele mai vechi rânduieli bisericeşti care ni s-au transmis, ca în Constituţiile Sfinţilor Apostoli, precum şi în cele mai vechi cărţi de slujbă, ca „Evhologhiul“ episcopului Serapion de Thumuis din Egipt (secolul al IV-lea).

Lor li s-au adăugat altele mai noi, iar rânduiala unora dintre cele mai vechi s-a dezvoltat treptat, „dar sâmburele sau miezul lor originar a rămas acelaşi ca în vechime“, spune pr. Branişte, care continuă precizând că „atât ierurgiile mai noi, cât şi dezvoltările adăugate de Biserică la rânduiala vechilor ierurgii sunt cerute de desfăşurarea şi evoluţia normală a vieţii religioase a credincioşilor, care creează mereu împrejurări, condiţii de viaţă şi nevoi noi, care se cer satisfăcute prin noi servicii religioase. Ierurgiile constituie sectorul cultic în care se manifestă deci în cea mai mare măsură puterea de creaţie liturgică a Bisericii - aşa se explică îmbogăţirea Molitfelnicelor unor Biserici Ortodoxe, ca cele slave, cu atâtea slujbe şi rugăciuni noi, precum şi deosebirile existente între diferitele Molitfelnice în domeniul ierurgiilor“, conchide pr. Ene Branişte.

Ierurgiile - rugăciuni, rânduieli şi slujbe

Potrivit aceluiaşi părinte profesor, Ene Branişte, în funcţie de obiectul sau destinaţia lor, ierurgiile se împart în două mari grupe: unele se referă la persoane, adică cele care privesc viaţa omului (de exemplu, ierurgiile în legătură cu naşterea, cu moartea ş.a.); iar altele se aplică la lucruri (natura neînsufleţită şi diferite obiecte), cum sunt, de exemplu, cele pentru binecuvântarea ogoarelor, pentru ploaie, pentru sfinţirea obiectelor de cult ş.a. „De fapt, în chip indirect, toate ierurgiile mijlocesc binecuvântarea şi harul dumnezeiesc pentru cel credincios, deoarece, chiar atunci când ele se aplică lucrurilor sau naturii neînsufleţite, acestea se curăţesc şi se sfinţesc tot spre folosul omului, care rămâne în centrul atenţiei Bisericii şi al planului mântuirii“, detaliază pr. Branişte.

După forma, structura externă sau lungimea lor, ierurgiile se pot împărţi în trei categorii: rugăciuni, rânduieli şi slujbe. Cele mai scurte ierurgii sunt alcătuite dintr-o simplă rugăciune sau molitfă, de exemplu: Rugăciunea la binecuvântarea salciei (care se citeşte în Duminica Floriilor), Rugăciunea pentru binecuvântarea strugurilor (care se citeşte la 6 august), Rugăciunea la toată neputinţa ş.a. Ele sunt citite de preot, îmbrăcat numai cu epitrahilul.

Slujbele sunt cele mai importante ierurgii

Ceva mai lungi (dezvoltate) sunt ierurgiile care poartă titlul general de rânduieli. Acestea, pe lângă rugăciunea sau rugăciunile principale, care alcătuiesc miezul lor şi care sunt citite de preot, cuprind şi alte elemente: cântări, citiri, ectenii, tropare, rituri sau ceremonii ş.a., executate de diacon sau de cântăreţ. În această categorie intră, de exemplu, Rânduiala pentru binecuvântarea colivei şi a prinoaselor la diferitele praznice, Rânduiala în ziua întâi după naşterea pruncului, Rânduiala parastasului ş.a.

Cele mai lungi şi mai importante ierurgii sunt cele care poartă titlul de slujbe. Acestea au, pe lângă altele, şi Apostol şi Evanghelie, iar la săvârşirea lor preotul trebuie să îmbrace deci fie toate veşmintele, fie măcar epitrahilul şi felonul, ca şi la Sfintele Taine. În rândul acestora intră Agheazma (sfinţirea apei) mică şi mare, slujba Înmormântării, slujba sfinţirii bisericii ş.a.

 

Un articol de: George Aniculoaie , publicat în Ziarul Lumina

Foto: Sfânta Liturghie, Biserica Buna Vestire Cristian, Sibiu

 




ORTOPRAXIA (dreapta trăire)
Viaţa duhovnicească. Milostenia
Părintele Proclu în dialog cu Pr. Crăciun Oprea. Cuvinte despre viața duhovnicească - Monah Proclu Nicău
Părintele Proclu: Eu le-am zis oamenilor: Dacă nu crezi ce ți-am spus, mai întreabă și conștiința: „Conștiință, spune-mi drept, dacă mor amu, mă mântuiește Dumnezeu? Îi place lui Dumnezeu cum trăiesc sau nu?”. Și le-am spus așa, că vor avea bucuria asta, dacă o să păzească acest cuvânt: „Ce nu-ți place, altuia nu face”. Duhul Sfânt o să-i mântuiască și oamenii au zis: „Bogdaproste!”. Totdeauna, când omul tace și zice rugăciune în gând, acela iubește veșnicia, iar cei care hodorogesc ca și mine, nu știu, iubesc veacul acesta. De multe ori am căutat să mă ascund de mine și unde caut să mă ascund, tot de mine dau. Și acum s-a întâmplat că mi-am făcut aici oleacă de cuib, dar eu atâta știu, că m-am retras aici ca să nu mă știe nimeni, să pot plânge păcatele mele. Vai de capul meu! Felul cum sunt nu-mi place, crede-mă! Și la mine aici vin persoane și cu duhuri și le-am spus că: „Dacă ați venit cu atâtea duhuri, tare mă tem că se amestecă, se pun cu ale mele”. Le-am spus că am și eu duhuri ca și ei.
Pr. Crăciun: Și se bat unele cu altele.

P. P: Apăi, au coarne și când se împung, mă doare pe mine. Vai de mine și de mine! Am rămas foarte în urmă și cred că de îndată trebuie să plec de aici, să mai stau o perioadă undeva, că vorbind pierd mântuirea. Felul cum sunt nu-mi place. Eu sunt moșneag stricat de cap, nu-s complet. Vai de capul meu

Pr. C.: Până la 110 ani mai aveți.

P. P.: Vai, Doamne Iisuse! Nu! Că Părintele Paisie, care a plecat la veșnicie, mi-a făcut o rugăciune după ce m-am mărturisit: „Doamne, să nu-l iei pe Proclu negata, să-l iei când a fi gata”. Și gata n-am mai fost de atunci până acum, tot negata, asta e treaba. Și amu vreau să mă ascund să-mi vie mințile acasă. Toată ziua hodorogesc și nimic nu fac. Vai de mine!

Pr. C.: Bine că puteți da sfaturi.

P. P: Nu! Am pus capac, gata! Sunt bolnav și trebuie să mor. Eu nu mai dau niciun sfat. Numai atât îi fericesc pe toți care au duhovnic și se duc la mărturisit, se duc la biserică și se păzesc de secte, că pe cei care au legătură cu sectele, o să-i cam doară capul. Doamne ferește-i! Nu! Eu am mortul meu.

Pr. Cr: Și noi avem.

P. P.: Dacă sfinția voastră m-ai fi văzut că eu bocesc mortul vecinului și am mortul în casă, ce-ai zice? Că moșneagul acesta e stricat de cap. În loc să-și plângă mortul lui, el plânge mortul vecinului. Odată le-am spus așa unor domni: „Când te vei duce la biserică, să pui în minte că toți sunt mai buni acolo, în biserica aceea și cu cât pui în minte că toți sunt mai buni și că eu sunt cel mai păcătos, cu atât Duhul Sfânt nu te va lăsa în părăsire”. Dar cât timp mă uit în jos la celălalt pot pica și-n în cap, dar nu cu capul acesta, cu mintea pot pica.

Pr. C.: Părinte, cum ar trebui să fie viața monahală în zilele noastre?

P. P.: Vai de mine! Mi-e și rușine să zic de viața monahală! Cine s-a trezit, n-are altceva de făcut decât să plângă. Dar să nu plângă ce-i aici, să plângă ce ne așteaptă dincolo.

Pr. C.: Dar cum să trăim noi viața monahală? Cum ați prins sfinția voastră la Părintele Cleopa? Ce ați văzut că ar trebui să facem?

P. P.: Nici nu știu cum să zic, dar așa au spus niște părinți: Și când nu ai să mai ai după cine te lua, trebuie să te iei după cărțile lor. M-a salvat că am apucat timpurile acelea, dar eram neputincios, bolnav, nu puteam să mă nevoiesc. Și am văzut călugări care așa se nevoiau: cu plâns se culcau și cu plâns se sculau și toți erau prezenți noaptea la Utrenie. Și era o dragoste!… Se ocupau toți de ascultare, de dragoste, de smerenie, de păzirea minții și cât a fost Părintele Cleopa stareț, m-am simțit ca într-un colțișor de rai. Și, ca să spun așa, e de plâns că tineretul e crescut rău. Uite, au venit ieri niște copii și unul zicea ca are vreo opt ani și nu voia să îi fac semnul Sfintei Cruci și a hulit. Aoleu! Să știți că ne așteaptă o primejdie mare, că și copiii creștinilor sunt tot una cu ceilalți. Vor crește fără Dumnezeu și vor fi oameni mari și vor da ordin să omoare toată moșnegăraia și cei care sunt mari vor fi și ei omorâți, din cauză că ei i-au crescut fără Dumnezeu. Că lor li se pare o jucărie. Și Dumnezeu va lăsa ca pedeapsă să-i chinuiască și pe ei și pe mine, pe toți. Adică, pe mine pentru păcatele mele și pe ei pentru felul cum i-au crescut pe ei. A venit o doctoriță și a spus că avea un copil de 19 ani. A dat slujbe pe la biserici și s-a rugat și a reușit cu școala și i-a dat o carte. I-a zis cum să se comporte în biserică, cum să se roage, cum să respecte pe cei bătrâni, cum să fie un băiat civilizat, cum să se ducă la mărturisit, cum să fie pildă pentru tineretul care crește sub el. El a zis: „Mamă, dacă mă enervezi cu credința, uite cuțitul acolo! Ori ți-l bag în inimă, ori îți tai gâtul”. Parcă era o găină, că găina o tai cu cuțitul.

A venit un domn de la București și ce să vezi? Că el un timp a hulit pe Dumnezeu, a fost comunist, a fost ateu și bunul Dumnezeu a făcut milă cu el și i-a descoperit că este cu adevărat Dumnezeu. Și împreună cu soția au început a crede în Dumnezeu. S-au dus și s-au mărturisit, duc viață de pocăință. Dar copilul are vreo douăzeci și ceva de ani, nu vrea să creadă în Dumnezeu și l-au adus aici că poate oi putea eu să-l îndrumez. Și a spus așa: „Poți să mă tai bucăți, nu vreau să cred!”. Eu am zis o glumă: „N-ai gust rău! O să te doară capul mai târziu”. Și i-am spus cam ce-o să pățească. Zice: „Vai de mine și de mine! Va fi prea târziu”. Și el a zis: „Mamă și tată m-ați adus până aici la marginea pământului, lăsați-mă și pe mine să vorbesc. Ca om, am și eu ispite, necazuri. Duceți-vă la mașină!”. Ei au lăsat un pomelnic cu niște bani, nu chiar puțini, să fi fost vreun milion de lei. Și i-au pus acolo pe masă, mă rog, pentru mine și el ce-a făcut după aceea? S-a uitat dacă s-au apropiat de mașină, s-a făcut că și el scrie un pomelnic și a luat banii și i-a pus în buzunar. Nici nu s-a mai uitat înapoi. Iar eu nu am zis nimic, l-am lăsat așa. Am vrut să văd cam ce a învățat el la București. Ai văzut? La București a învățat să fie hoț, în loc să fie om civilizat.

Că a venit la mine cineva care a fost crescut rău, fura. Și după ce a ajuns hoț, a mai câștigat câțiva tineri, vreo 7-8 persoane și s-a apucat de furat prin țară și prin alte părți. Și ce să vezi? I-au prins autoritățile, i-au băgat la cușcă și nu știu când, cum, le-au dat drumul. Aveau cam peste 30 de ani și s-au dus la o crâșmă și au început să bea acolo câte oleacă, cât aveau ei ceva bani și au început a se jelui: „Măi, uite, tata și mama noastră sunt toți fericiți, se duc la biserică, se roagă lui Dumnezeu, numai noi suntem niște oameni blestemați”. Dar altul zice: „Măi, cei șapte ani de acasă. Dacă tata și mama ne trăgeau de urechi, ne învățau să nu furăm, să nu vorbim urât, să mergem la biserică, pedeapsa lui Dumnezeu nu venea peste noi”. Dumnezeu mântuiește pe cei păcătoși dacă se smeresc, că raiul e plin de păcătoși, dar pocăiți. Iadul tot la fel, e plin, dar de păcătoși nepocăiți. Atât vă spun, Dumnezeu să vă ajute. Iertați-mă!

Pr. C.: Ce facem noi ăștia care suntem „popă” la țară?

P. P.: E cel mai greu de părinții de la țară. Preotul de țară are și familie, are și soție și are atâta popor pe seama lui și nu numai atât. Acum, în anii din urmă, am deschis Filocalia pe la amiază și am zis să capăt un cuvânt de folos de acolo. Scria așa: „Bun lucru să înveți pe altul, dar pe tine când te înveți?”. M-am șters la ochi tare, poate nu-s sănătos la ochi, la cap. Iar am citit tot aceleași cuvinte: „Bun lucru să-i învăț pe alții, dar pe mine când mă învăț?”. Și a treia oară și când să mai citesc a patra oară, n-am mai găsit. A bocănit un părinte în poartă și a venit și i-am arătat să citească și el cuvintele acelea și nu le-a mai găsit. Au fost pentru mine. M-a mustrat Duhul Sfânt că eu învăț și nu fac. Eu atât spun la părinții care vin pe la mine, să se roage așa când voi muri: „Doamne, să nu-l judeci pe Proclu după fapte bune și rele, să-l judeci numai după mila Ta”. Dacă mă judecă Dumnezeu după mila Lui, cred că voi căpăta mântuire. Dacă mă judecă după fapte bune sau rele, am încurcat-o. Iadul e tot al meu.

Pr. C.: Se vede că ați auzit de vameșul acela care a fost cu fariseul. Dacă zicem: „Ai milă de mine păcătosul” e destul. Cred că mila aceea o vreți.

P. P.: Da.

Pr. C.: Și noi tot pe aceea o cerem.

P. P.: Da. Mila lui Dumnezeu. A venit odată, demult, cineva, un sectar. Trăia Ceaușescu pe vremea aceea. A fost prin mănăstirile astea și părinții l-au scos ca să nu mai umble prin mănăstiri că făcea gălăgie și l-au adus aici, în sat. Și aici, în sat, a întrebat: „Mai este vreun călugăr, cineva preot pe aici?”. I-au spus că nu, dar că este un călugăr beteag, poate bolnav și l-au adus la poartă la mine. Și ce să vezi? El a zis să-i dau drumul în casă. Eu am zis: „Cum să-ți dau drumul? Mă tem să nu mă strângi de gât”. El a zis: „Dacă nu-mi dai drumul, mă culc la poartă”. „Cum să te culci la poartă? Vai, Doamne ferește! Noaptea umblă fel și fel de lume, vede ceva negru lângă poartă, îți dă vreo două ciomege și eu trebuie să te plătesc. N-am nici salariu, nici pensie”. Și l-am dus în casă. Acolo, în casă, el a început a-mi spune de sectele lui. Mi-am băgat degetele în urechi și când a văzut că stau cu degetele în urechi, nu mi-a mai spus. Pe urmă, tot m-a întrebat de Maica Domnului, de semnul Sfintei Cruci și m-a ținut până la ora patru, a doua zi. El avea două Facultăți la București. Nu era un om prost, dar diavolul îi sucise mintea. Îi arătam alb, el zicea că e negru. Până la urmă, la ora patru, i-am spus să zică după mine rugăciune la Maica Domnului, pe scurt și a făcut semnul Sfintei Cruci după mine și a zis și rugăciune tot după mine. Am stins lumina, a adormit adânc și i-a venit, a spus el, o descoperire că toate tainele lui Dumnezeu sunt în bisericile ortodoxe. L-am îndemnat să se ducă la un preot mai sporit să se mărturisească și din ceasul acela nu m-a mai contrazis cu nimic. Vreo șase ani a venit la mine și mai cerea câte un sfat, dar numai atât îmi spunea, ce să facă să scape de gânduri, ce să facă să poată plânge păcatele, cum să se ducă în biserică, cum să se comporte în biserică și cum să învețe și el lumea. 

Pr. C.: Nu vreau să vă mângâi eu, dar în Biblia creștinilor, adică Noul Testament, e afirmat și următorul lucru: „De-ai putut îndrepta pe cineva de pe calea cea greșită, acoperi o mulțime de păcate și îți mântui sufletul” și atunci de aici încolo, vă las să plângeți și pentru păcatele sfinției voastre, dar să plângeți și pentru ale altora.

P. P.: Am spus unui părinte bătrân așa: „Preacuvioase părinte, am câștigat și eu un sectar”. „Ce-ai câștigat?”. „Am câștigat un sectar pentru mântuire”. „Ce faci cu unul? Ca și călugăr trebuie cu sutele, cu miile să câștigi, nu unul!”. I-am zis: „Decât nimic, măcar unul”.

Pr. C.: E bine că ați putut aduce unul. Dacă prin acesta mântuie Mântuitorul sufletul meu, sunt mulțumit și cu atât. Mântuitorului de cei simpli Îi place. Nu-I place de complicați.

P. P.: Vai de capul meu! Dar știi ce? Am îmbătrânit și, cum să spun, am început a da înapoi. Știi care este ținta mea? Când voi pleca la veșnicie, să nu am nimic cu nimeni. Am văzut că diavolul te atacă și prin oameni, se bagă în oameni și îți face niște „bucurii” mari. Eu nu zic tulburări, ci bucurii. Cât a fost Părintele Cleopa ca stareț, așa m-am simțit ca cu tata și cu mama. M-am simțit ca într-un colțișor de rai.

Pr. C.: Și cu Părintele Paisie.

P. P.: Da, da. Acești părinți au fost minunați și ceilalți părinți. Fiecare avea fapta lor cea bună, dar aceștia erau vârful tuturor. Dar ce dragoste era între frați și călugări! De la mic până la mare, parcă erau toți una. Pe Părintele Cleopa nu-l pot uita niciodată. L-a iubit pe Dumnezeu foarte mult. Ce nu putea face el, nu punea pe altul. Întâi făcea el și mai mult, părinții făceau de rușinea lui. Adică erai nevoit să faci și-ți dădea și un curaj să-l urmezi. Duhul Sfânt îl umbrea, îi dădea curaj de pocăință, se întărea în credință. Om cu viață smerită, foarte smerit era.

Pr. C.: Dar pe părintele Marcu l-ați cunoscut?

P. P.: Părintele Marcu a ajuns mai târziu în mănăstire. Pe el l-au pus cu magazia. Apoi l-au luat la închisoare, de la mănăstirea Slatina l-au luat. A suferit și acel părinte foarte mult!

Pr. C.: Am auzit că prin vămile văzduhului se trece numai după ce se așează trupul în mormânt.

P.P.: Eu am auzit că prin vămile văzduhului, sfinții nu mai trec.

Pr. C.: Am auzit și eu că unii au cărare pe altă parte și cu „covoare”. Însă singur Dumnezeu știe care sunt.

P. P.: Da, și încă ceva: sunt, dacă îi face Dumnezeu. Catolicii au făcut și ei niște sfinți, dar nu i-a făcut Dumnezeu, ei i-au făcut. La noi în Biserica Ortodoxă, Duhul Sfânt a făcut minuni și pe urmă i-a pus ca sfinți. Eu atât vă spun că e o ispită mare care vine asupra celui care vrea să se mântuiască. Când eram mai tânăr și stăteam mai liniștit, diavolul mi-a șoptit așa, fără să-l văd: „Oleacă ești mai bun ca cutare”. Și am început eu a mă bate: „Doamne, nu mă lăsa! Doamne, tu știi cât sunt de păcătos!”. Adevărul smereniei este acesta: când te va lăuda toată lumea, să n-ai nevoie de lauda lor și al doilea semn este când nu va mai trece prin fața minții că: „Eu sunt mai bun ca altul”. Dacă trece prin fața minții: „Eu sunt mai bun ca altul”, am pierdut, m-am prăpăstuit, gata, am pierdut. Și mai este un semn, dacă cineva mă laudă și conștiința mă mustră, lauda aceea nu mai are valoare. Când eram în mănăstire, ce să vezi? A trebuit să mă duc la spital că eram cam bolnav și era o babă care avea un porc și îl scărpina și cânta așa, ca baba: „Precum porcul așteaptă scărpinat, așa omul așteaptă lăudat”. Știi de ce? Eu am bănuit că baba aceea era foarte sporită. Ne-a văzut pe noi, călugări, că mergeam vreo câțiva, vreo 5-6, și ea poate s-a gândit că noi ne mândrim că suntem îmbrăcați frumos. S-ar putea ca baba să fi fost duhovnicească. Dar m-am folosit. Înseamnă că cine are nevoie de: „bravo!”, are o minte de porc. Eu m-am bucurat și m-am folosit de aici. Că de câte ori mi-aduc aminte de baba aceea și de porc, de câte ori vreau „bravo!” de la cineva, înseamnă ca am o minte șubredă.

Pr. C.: Dumnezeu să vă poarte de grijă, părinte! Dar ziua de mâine, cum o vedeți?

P. P.: A venit cineva la mine. La mine nu vin toți de evlavie. Unii vin ca la un vrăjitor, să le spun verzi și uscate, alții zic că sunt văzător cu duhul. A venit o mașină mare cu o mulțime de lume și era în timpul Sfintei Liturghii. Am spus că nu primesc când se face Sfânta Liturghie. Eu nu am preot aici și în timpul Sfintei Liturghii nu trebuie să vorbesc, trebuie să stau să zic o rugăciune. Vine o mașină și îmi spune unul: „Părinte, spune drept când moare tata?”. Am spus: „Când vrea Dumnezeu!”. N-a vrut să mă lase și o tot ținea că, să îi spun eu când moare. Și dacă am văzut că are niște grăunțe în cap, i-am spus: „N-am visat nimic”. N-am visat când moare tatăl lui. Altul vine: „Părinte, nu vă supărați, am auzit că deschizi cartea”. Am spus: „Eu o deschid numai când mă rog”. Nu așa, să îi spun viitorul lui. Altul: „Părinte, nu te supăra, uită-te în ochii mei!”. „Da, mă uit”. „Ce zici, am ceva duhuri?”. Am zis: „Tot ai vreo două”. Oameni din aceștia am. Și eu trebuie să îi lămuresc. Vai de capul meu! Sunt și oameni sfinți, să știți. Așa spunea Părintele Cleopa: „Dumnezeu atâta ține pământul, cât vor fi oameni sfinți”. Și când n-or mai fi sfinți, e gata.

Pr. C.: Câți ani aveți, părinte? 70?

P. P.: 80 de ani. La toamnă, am 80.

Pr. C..: Mila lui Dumnezeu să fie cu noi!

P. P.: Mila lui Dumnezeu, dar felul cum sunt, crede-mă, oriunde mă duc, de mine nu scap. Oriunde mă duc, numai de mine dau.

Pr. C.: Apoi, să dea Dumnezeu să închideți ochii cu: „Ai milă de mine, păcătosul!”,  pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale.

P. P.: Doamne ajută! Mila Domnului! Dacă voi căpăta mila lui Dumnezeu pentru rugăciunile părinților, Duhul Sfânt mă va milui. Atunci mă rog și pentru sfinția voastră și care mai sunteți pe pământ. Dacă bunul Dumnezeu va rândui să căpătați mila lui Dumnezeu înainte de a pleca eu, să te rogi măcar olecuțică cu o rugăciune mică: „Măicuța Domnului, ai milă de Proclu”.

Pr. C.: Să vă poarte Dumnezeu de grijă, părinte!

 

(Dialogul a avut loc în anul 2009, transcris de maicile de la mănăstirea Paltin Petru-Vodă)

Material preluat din Revista Atitudini, Nr. 60

 



Vindecarea în Hristos. În ce condiţii ni se iartă păcatele? - Pr. dr. Ciprian Valentin Bîlbă

 

          Dumnezeu este Cel care ne iartă păcatele

Întrebarea nu este: „Cine ne iartă păcatele?”, deoarece ştim că păcatele ni le iartă Dumnezeu. Sigur că şi oamenii cărora le greşim ne pot ierta dacă ne recunoaştem greşeala, apoi ne cerem iertare şi dacă o îndreptăm prin oarece fapte, însă, în cele din urmă, Dumnezeu este Cel care ne iartă greşelile, păcatele şi patimile. Patimile sunt păcate învechite, cu ştate de plată vechi, devenindu-ne prin repetiţie o „a doua natură”. Ştim, de asemenea, că păcatele ni le mai iartă şi preotul duhovnic, aşa cum spun şi cuvintele de dezlegare rostite de el la Taina Spovedaniei: „Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul şi cu îndurările iubirii Sale de oameni, să te ierte pe tine, fiule (N), şi să-ţi lase ţie toate păcatele. Şi eu, nevrednicul preot şi duhovnic, cu puterea ce-mi este dată, te iert şi te dezleg de toate păcatele tale, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin”. Aşa cum se poate înţelege din aceste cuvinte, preotul iartă păcatele fiilor săi duhovniceşti „cu puterea ce-mi este dată” şi o face aceasta în numele Sfintei Treimi, recunoscându-şi nevrednicia şi puterea ce-i este dată de sus.

 

         Iertarea se produce între persoane şi prin mijlocirea persoanelor

         Oricum am lua lucrurile, iertarea reprezintă un act de relaţie între persoane. Iertarea este deci personală. Ea nu se produce între obiecte. Un obiect nu poate ierta şi nici o persoană nu poate ierta un obiect sau vreo fiinţă necuvântătoare. Iertarea are loc unde este şi conştiinţa greşelii, a păcatului, unde o persoană este conştientă că poate da iertarea şi cealaltă persoană este conştientă  că poate primi această iertare. Instinctul nu iartă. Iertare este un act al conştiinţei de sine şi al conştientizării faptelor şi a consecinţelor lor în viaţa pământească şi în viaţa veşnică. Iertarea personală divină nu vine peste om aşa cum apa se prelinge pe un bolovan inconştient şi care nu percepe răcoarea sau căldura apei. Iertarea presupune conştientizare şi înţelegere a lucrurilor. Altfel, fără această înţelegere a lucrurilor, iertarea ar rămâne un simplu act juridic, exterior, „o decizie în virtutea căreia vinovăţia mea nu-mi mai este imputată, dar mă lasă în aceeaşi stare decăzută de mai înainte” (Galeriu, 1993, p. 277). Scopul iertării nu este doar simplu ca să scap de boala păcatului fără să pricep adâncimea lui şi fără să vreau conştient să păstrez vindecarea de aici înainte.

         Nimeni nu primeşte iertarea fără voia lui. „Eu te iert, zice Hristos, dar dacă tu însuţi nu te ierţi, dacă tu nu vrei să primeşti harul, dacă tu nu vrei să intri în dialog, să răspunzi, să te deschizi, înseamnă că tu nu vrei iertarea, vindecarea” (Galeriu, 1993, p. 278). Noi suntem „împreună-lucrători cu Dumnezeu” (I Corinteni 3, 9) şi pentru aceasta Domnul Hristos îl întreabă pe slăbănog: „Voieşti să te faci sănătos?” (Ioan 5, 6). Nu e suficient să mă vindec printr-o putere sau printr-o forţă superioară mie, ci trebuie să vreau să mă vindec, să-mi asum procesul vindecării şi să fac tot ce-mi stă în putinţă pentru a răspunde energiei vindecătoare a harului dumnezeiesc.  

 

         Conservatorism şi libertate în iertare

         Când omul merge să se spovedească, el caută de fapt să se elibereze de legăturile şi prinsorile care îi reţin libertatea şi creativitatea. Păcatul, mai ales acela care prin repetiţie se transformă în patimă şi devine a doua natură a omului, este ca un singur drum pe care poţi să mergi şi în afară de care nu mai este nici o altă cale. Sigur că la începutul umblării pe calea păcatului lucrurile par bune şi frumoase, deoarece tocmai prin această amestecare a răului care ia masca de suprafaţă a binelui după principiul lupului îmbrăcat în blană de oaie, omul crede la început că urmăreşte un scop bun înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Însă, abia după ce porneşte pe drumul păcatului, poate constata că dincolo de orice posibilitate şi perspectivă morală şi liberă, drumul este unul închis şi singura cale ce a mai rămas este întoarcerea pe acelaşi drum. Aşa lucrează patima în sufletul şi în trupul omului, încât omul nu poate scăpa dintr-o dată de ea.

Se creează astfel un conservatorism al păcatului. E vorba de un libertinaj al vieţii care însă nu are nimic de-a face cu adevărata libertate întru Hristos. În fond, libertinajul ca trecere rapidă şi inconsistentă de la o plăcere la alta sau de la o iluzie la alta, nu este altceva decât o nouă schimbare a stăpânului. Adică o patimă o înlocuieşte pe alta (Stăniloae, 1978, p. 497). Aşadar, eşti rob la ceea ce te stăpâneşte: „Spunând vorbe trufaşe şi deşarte, ei momesc spre poftele trupului şi spre desfrânare pe cei care de abia au scăpat de cei ce vieţuiesc în rătăcire. Ei le făgăduiesc libertate, când ei înşişi sunt robii stricăciunii, fiindcă ceea ce te stăpâneşte, aceea te robeşte” (II Petru 2, 18 – 19).

Concluzia este că fără libertatea asumată creativ, omul nu mai poate ieşi de pe drumul unisens al păcatului, reuşind doar să schimbe măşti de suprafaţă şi un rău cu altul.

 

Canonul Spovedaniei între robie şi libertate creativă în Hristos

Nu este numai o robie a păcatului, ci uneori poate fi şi una a canonului. Epitimia sau canonul dat la scaunul Spovedaniei nu face parte din structura esenţială a Tainei. Este doar o metodă, un îndreptar al vieţii în Hristos. Ori metoda nu se confundă cu scopul. Iertarea păcatelor este darul lui Dumnezeu şi nu urmarea nevoinţei omului care se spovedeşte. Prin supralicitarea efortului pe care omul îl face prin asumarea şi respectarea canonului de Spovedanie se poate ajunge la eroarea pelagianistă „închipuindu-ne că ele (epitimiile s.n.) ar reprezenta metoda, prin care penitentul ar putea realiza prin propriile sale puteri, fără ajutorul harului dumnezeiesc adică, perfecţiunea şi deci mântuirea” (Vintilescu, 1995, p. 222).

Există şi situaţii când epitimia nici măcar nu mai este necesară. E posibil ca credinciosul să o rupă cu păcatul încă înainte de a ajunge la mărturisirea păcatelor înaintea preotului duhovnic, şi, în aceste condiţii, canonul îşi pierde semnificaţia. De fapt, rostul canonului este izbăvirea de păcat a omului. Păcatul este pentru suflet ca rana pentru trup, iar canonul este pentru suflet ca legătura medicală pentru rana suferită în trup. Dacă rana e vindecată nu mai e necesară legarea ei. Sau, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Nici nu întrebăm dacă s-a legat rana de multe ori, ci dacă a folosit la ceva legătura. Deci dacă a folosit şi în puţină vreme, să nu se puie mai mult; dar dacă nimic n-a folosit, şi după zece ani să se puie; folosul legăturii va fi hotarul dezlegării” (la Vintilescu, 1995, p. 276).

Aşadar, nu canonul în sine poate ceva, ci transformarea interioară în sufletul credinciosului care se spovedeşte şi o rupe asumat şi conştient cu păcatul. Altfel, după acelaşi Sfânt Ioan Gură de Aur, sunt unii care „se căiesc de păcatele lor, dar nu fac nici un act de pocăinţă. Ajunează, într-adevăr, sunt modeşti în îmbrăcăminte, dar sunt mai setoşi de bogăţii decât cămătarii; mânia lor întrece pe cea a animalelor sălbatice; clevetirea le face plăcere mai mult decât le place altora laudele; este aceasta pocăinţă?” (la Vintilescu, 1995, p. 275).

Poate fi adevărat şi că tot făcând un lucru ajungi să fii transformat de ceea ce faci. Se spune că ceea ce faci te şi face. Aceasta nu este însă neapărat o premisă de pornire în atingerea sufletului şi în transformarea lăuntrică. S-ar putea ca omul să rămână în împlinirea la suprafaţă a rânduielii canonice.

În primul rând, pentru că neasumându-ţi cu trup şi suflet canonul primit, neînţelegând rostul lui firesc în procesul vindecării, poţi ajunge să transformi instrumentul în scop şi astfel să crezi că iertarea păcatelor îţi vine de la eficienţa investită de tine în împlinirea canonului. Ori vindecarea nu este supusă actului mecanic şi repetitiv al unui canon care prin sine să aducă vindecarea păcatelor. Aici pândeşte din nou pericolul pelagianismului sau al falsei credinţe că mântuirea de păcate îmi aparţine, pierzându-se din vedere că harul şi darul lui Dumnezeu îmi curăţă mizeria lăuntrică, bineînţeles cu acordul şi contribuţia mea.

În al doilea rând, ţinându-mă de canonul spovedaniei cu voinţă tare şi reuşind să respect cu stricteţe perioada indicată de preotul duhovnic, mi se poate părea că doar prin acest lucru se produce automat şi vindecarea rănilor sufleteşti şi trupeşti de pe urma păcatului. Mai mult decât atât, mă poate încerca şi simţământul mândriei care pândeşte la orice unghi din viaţa omului şi pot ajunge să cred că mie mi se cuvine tot meritul pentru curăţire, iertare şi vindecare.

 

Scopul îndeplinirii canonului e Hristos şi unirea mai profundă cu El

Pentru acest motiv, Sfântul Marcu Ascetul aduce un plus de înţelegere duhovnicească în aprecierea corectă a respectării poruncii şi a rolului ei mântuirea de păcate a omului: „Altceva e împlinirea poruncii şi altceva e virtutea, chiar dacă acestea se prilejuiesc una pe alta. Împlinirea poruncii stă în a împlini ceea ce s-a poruncit; iar virtutea, în a plăcea adevărului ceea ce s-a făcut” (Sfântul Marcu Ascetul, 1999, p. 252).

Porunca din canonul Spovedaniei e doar un mijloc pentru a ajunge la ţintă şi nu un scop în sine. Împlinirea canonului pe care preotul duhovnic ţi-l dă are ca scop curăţirea trupului de pofte şi de aceea el poate recomanda înfrânare, post, sărăcie, plecarea deasă a genunchilor, mătănii şi altele. Însă scopul tuturor acestor activităţi ascetice este unirea cu Hristos care este totuna cu dobândirea Împărăţiei cerurilor. „Dar virtutea trupească nu este de ajuns pentru mântuire; conform Sfântului Ioan Damaschinul ea este o simplă unealtă a virtuţii sufleteşti. Virtutea sufletească (iubirea, credinţa, smerenia, nădejdea, etc.) este împlinirea vocaţiei interioare a omului de descoperire a Împărăţiei cerurilor (Căci „Împăraţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” – Luca 17, 21)” (Petcu şi Herea, 2003, p. 579).

Dacă omul rămâne naiv la împlinirea canonului şi atât, fără să caute mai departe pe Hristos cel viu, practic se îngroapă singur într-un cerc mort al încremenirii de sine între împlinirea acestui canon şi convingerea că a făcut tot ce se putea pentru a se mântui. Însă, făcând aşa, omul rămâne în sine şi în jurul său, nereuşind să se depăşească pe sine şi să intre în zariştea largă a înnoirii vieţii întru Hristos. Adevărata libertate este robia lui Hristos, dar omul rămâne legat în lanţurile părerii de sine că împlineşte poruncă lui Hristos dată prin preot la spovedanie şi că asta îi este de ajuns.

           

„Sfârşitul legii este Hristos” (Romani 10, 4)

În acest context, putem vorbi şi despre perspectiva Sfântului Apostol Pavel asupra Legii: „Acul morţii este păcatul. Iar puterea păcatului este legea” (I Corinteni 15, 56). Adică, moartea lucrează în viaţa omului prin păcat. Fiindu-i frică de moarte ca de un zid impenetrabil, omul se lasă pradă la tot felul de păcate, plăceri şi vicii ale lumii acesteia, deoarece nu mai are perspectiva Învierii lui Hristos şi, la momentul potrivit, şi a învierii lui personale spre viaţa veşnică din puterea Învierii Domnului Hristos. Tot în acest sens, Sfântul Apostol Pavel spune că pe oameni „frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa” (Evrei 2, 15). De aceea, încă o dată subliniez, moartea lucrează prin păcat în viaţa omului înfricoşat de veşnicia morţii. Iar Legea, fiind dată împotriva păcatului, a ajuns să slujească păcatului prin perversiunea omului care socotea că dacă împlineşte toate cele ale Legii este suficient, uitând că „sfârşitul legii este Hristos” şi că „plinirea ei este iubirea” (Romani 10, 4; Romani 13, 10). Omul a încremenit astfel în robia Legii împlinite exterior, uitând de Hristos, pentru că „Legea e repetiţia, după o normă exterioară, în orizontul monoton închis de egoism şi de moarte” (Stăniloae, 1978, p. 493). Altfel spus, omul continuă să respecte cu acrivie legea postului, însă continuă să rămână în plăcerea de a vorbi de rău pe semenul său. Ceea ce omul face în afară, e vizibil, nu se reflectă şi în viaţa lăuntrică.

                                   

Legalism sau transformare lăuntrică?

La un moment dat, s-a iscat o discuţie între farisei şi Domnul Hristos. Primii Îi reproşau Domnului cum că ucenicii nu se spală pe mâini înainte să mănânce pâine aşa cum prevede legea iudaică. Sigur că acesta este un punct de vedere asupra lucrurilor, însă Domnul Hristos merge la un alt nivel cu înţelegerea legii şi constată că fariseii şi cărturarii care îşi prevalau statutul înaintea oamenilor de la împlinirea scrupuloasă a Legii nu respectau porunca Legii care prevedea cinstirea părinţilor lor. Adică, de ce spun ei că dau lui Dumnezeu şi de aceea nu trebuie să mai dea părinţilor, încălcând astfel o poruncă a inimii Legii, pentru ca apoi să se ţină cu putere de o rânduială  moştenită de la obiceiul omenesc al spălării mâinilor (Stăniloae, 2016, p. 166): „Căci Moise a zis: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta…”. Voi însă ziceţi: Dacă un om va spune tatălui său sau mamei: Corban!, adică: Cu ce te-aş fi putut ajuta e dăruit lui Dumnezeu, nu-l mai lăsaţi să facă nimic pentru tatăl său sau pentru mama sa. Şi astfel desfiinţaţi cuvântul lui Dumnezeu cu datina voastră, pe care singuri aţi dat-o. Şi faceţi multe asemănătoare cu acestea” (Marcu 7, 10 – 13).

Niciodată formalismul nu a adus nimic bun pentru om. Hristos l-a amendat de fiecare dată şi a susţinut implicarea omului cu toată inima şi cu smerenie în împlinirea preceptelor. Altfel, lucrurile rămân cumva la suprafaţă şi nu ating sufletul deşi pot părea realizări de un anumit nivel. Aşa creşte autoamăgirea şi, în fond, constatarea dramatică a Domnului Hristos arată întreaga arie a consecinţelor pe care formalismul îl are în viaţa oamenilor: „Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi Împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi” (Matei 23, 13). „Şi numai urmând lui Hristos se dobândeşte Împărăţia, sau Împărăţia e una cu Hristos” (Stăniloae, 2016, p. 177).

E vorba aici de trecerea de la cele trupeşti la cele sufleteşti şi duhovniceşti, în cele din urmă la Hristos Însuşi. Orişice am face din cele bune, adevărate şi frumoase, dacă nu sunt în numele lui Hristos, deci cu puterea Lui, îşi pierde din calitatea ultimă mântuitoare pe motivul amestecului vreunui interes sau vreunei ambiţii lumeşti. „Căci sfârşitul legii este Hristos (Romani 10, 4). Iar credinţa în El îndreptează şi desăvârşeşte pe cel ce crede. Căci credinţa în Hristos, socotindu-se în locul faptelor legii şi fiind întărită şi arătându-se prin poruncile Evangheliei, face pe cei credincioşi părtaşi de viaţa cea veşnică în Hristos Însuşi” (Sfântul Simeon Noul Teolog, 1997, p. 19, 20).

 
În loc de concluzii punctăm următoarele:
• păcatele ni se iartă dacă le conştientizăm, le recunoaştem şi le mărturisim.
• dacă Dumnezeu ne iartă păcatele mai rămâne să ni le iertăm şi noi.
• excesul de autoînvinovăţire poate fi la fel de periculos ca şi excesul de autojustificare.
• canonul sau epitimia de la scaunul Spovedaniei este un mijloc şi nu un scop în sine.
• iertarea păcatelor formalizată prin împlinirea exterioară a canonului, poate să ne dezangajeze de la transformarea lăuntrică ca persoane.
• canonul odată împlinit îl poate ispiti pe om spre mândria autosatisfacerii de sine dacă iertarea păcatelor nu este considerată la adevărata ei valoare ca darul lui Dumnezeu făcut omului de Hristos Domnul.

Bibliografie:

  1. ASCETUL, Marcu, (1999). Despre legea duhovnicească, Filocalia, vol. I, traducere, introducere şi note de Dumitru Stăniloae, Bucureşti: Editura Humanitas. 
  2. GALERIU, Constantin, (1993). Despre păcatul împotriva Duhului Sfânt,  în Prinos de cinstire Părintelui Profesor Academician Dumitru Stăniloae, Sibiu: Editura şi Tiparul Arhiepiscopiei Ortodoxe.  
  3. NOUL TEOLOG, Simeon, (1997). Cele 225 de capete teologice şi practice, Filocalia, vol. VI, traducere, introducere şi note de Dumitru Stăniloae, Bucureşti: Editura Humanitas.
  4. PETCU, Liviu şi HEREA, Gabriel, (2003). Lumina din inimi – Spiritualitate isihastă în traducerea şi tâlcuirea Părintelui Stăniloae, Iaşi: Editura Trinitas.
  5. STĂNILOAE, Dumitru, (2016). Chipul evanghelic al lui Iisus Hristos, Opere complete 7, Bucureşti: Editura BASILICA a Patriarhiei Române.  
  6. STĂNILOAE, Dumitru, (1978). Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I, Bucureşti: E.I.B.M.B.O.R. 
  7. VINTILESCU, Petre, (1995). Spovedania şi duhovnicia, Alba Iulia: Episcopia Ortodoxă Română.


Despre nemurire (VIDEO - Cafedemia) - Fr. Alexandru Mihail Niţă

 

Librăria Fereastra Sâmbetei - CAFEDEMIA - 30 iulie 2019

Nemurirea ne este garantată de CREZUL slujbelor noastre: „Şi iarăşi va să vină cu slavă să judece vii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit...” Aşa cum frumos zicea Părintele Teofil, „...dragă, Dumnezeu nu a făcut Raiul ca să-l ţină gol...” Trebuie să ţinem bine seama şi de alternativa iadului, dar să ne pregătim cu toţii pentru nemurirea RAIULUI.



Misiune. Mărturii. Vieţile Sfinţilor
Viața Sfântului Gheorghe Pelerinul - 17 august
 

Sfântul Gheorghe s-a născut în anul 1846, în Șugag (astăzi în județul Alba) din părinți binecredincioși, pe vremea când Transilvania făcea parte din Imperiul Habsburgic.

Încă din fragedă vârstă mânca puțin, postind, și iubea singurătatea, având o mare bucurie să se roage în biserica satului, chiar și atunci când nu erau slujbe, mai mult noaptea; iar ziua, când era cu vitele, se retrăgea în locuri tăinuite și făcea multe metanii, cugetând la cele dumnezeiești. După ce a deprins cititul, se ruga cu Psaltirea, încât a învățat-o pe de rost.

La vârsta de 24 de ani, s-a însoțit, prin Taina Cununiei, cu o tânără credincioasă pe nume Pelaghia, fiind binecuvântați de Dumnezeu cu cinci copii. Ca soț și tată nu și-a neglijat deprinderile sale duhovnicești, împlinind cu și mai mare evlavie faptele credinței și căutând mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui. Fiind milostiv și lipsit de lăcomie, în toată vremea miluia pe cei săraci, deși el însuși trăia în sărăcie. Nu se tulbura de mustrările celor apropiați, ci tuturor le spunea cu încredere și pace: „Nu vă tulburați, are grijă Dumnezeu să ne hrănească; datoria noastră este să ne rugăm fără încetare și să facem voia Lui”. Prin astfel de cuvinte se îmbărbăta și pe sine și pe cei din jur. Și, așa, omul lui Dumnezeu era totdeauna în pace, cu fața luminoasă și cu inima senină, blând și neîngrijorat, ca unul care viețuia în lume și în trup, dar totodată mai presus de lume și de trup. Rugăciunea neîncetată și bucuria cerească umpleau inima lui, însoțindu-l toată viața.

După ce a trăit paisprezece ani în căsnicie, în anul 1883, cu încuviințarea soţiei sale, a luat hotărârea să meargă la Ierusalim, ca pelerin, împreună cu mai mulți țărani din satul său. Luând cu sine Evanghelia și Psaltirea, a mers pe jos până la Constanța, apoi cu vaporul până la Ierusalim. Acolo a rămas patruzeci de zile, mergând de trei ori pe zi la Sfântul Mormânt pentru Dumezeiasca Liturghie și celelalte slujbe. Apoi s-a dus și la celelalte Locuri Sfinte: Betleem, Ierihon, Iordan, Nazaret, Tabor. La peștera Sfântului Xenofont s-a întâlnit cu un pustnic care i-a prorocit că nu va ajunge călugăr, ci va trăi mergând din loc în loc, în lipsă, sărăcie și rugăciune neîncetată; numai astfel avea să-și mântuiască sufletul său și să aprindă evlavia în inimile multor oameni.

Mai înainte însă de a începe această viețuire, a rămas vreme de patruzeci de zile în nevoință aspră și post, cu multe ispite de la diavolul, în pustia Egiptului de Sus. Uneori îl speria vrăjmașul cu năluciri de fiare și șerpi veninoși, alteori îl chinuia cu foamea, cu setea, cu arșița și cu țânțarii. Odată, diavolul i-a tot aruncat căciula de pe cap, vrând să-l pornească spre mânie, dar viteazul nevoitor a hotărât să o lase jos și a făgăduit lui Dumnezeu că, până la moarte, va umbla cu capul descoperit. Apoi diavolul i-a aruncat și bocancii, încât nu mai avea cu ce să se încalțe. Iar nebiruitul ostaș al lui Hristos a cerut de la Dumnezeu darul să umble toată viața sa desculț, atât vara, cât și iarna. Altădată diavolul i s-a arătat sub chipul unui plugar, care-l lăuda pentru nevoință, ca să-l facă să cadă în ispita trufiei, dar înțeleptul Gheorghe l-a biruit prin smerita cugetare. Astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu și cu multă stăruință a trecut de încercarea celor patruzeci de zile de post, izbăvindu-se din toate ispitele venite fie de la neputințele firii, fie de la vrăjmașul diavolul. Îndată după aceasta, bunul nevoitor a mers la Ierusalim, unde s-a închinat la Mormântul Domnului. Cum a intrat în biserică să aprindă lumânarea la Sfântul Mormânt, ca o dovadă neîndoielnică și mângâietoare că rugăciunile și postul au fost bineplăcute și primite de Dumnezeu, lumânarea din mâna lui s-a aprins singură.

După ce a mers în pelerinaj și la Sfântul Munte Athos, s-a întors în satul său, după trei ani de când plecase. Într-o noapte, în timp ce se afla în biserica din Șugag la rugăciune, l-a văzut aievea pe diavolul venind la el și zicându-i cu mare mânie: „Ce faci aici, Moș Gheorghe?”. „Mă rog lui Dumnezeu” a răspuns bătrânul cu îndrăzneală, iar vrăjmașul a fugit de la el. Altă dată bătrâ­nul povestea celor mai de aproape ai săi: „Într-o duminică, pe când mă întorceam de la sfânta biserică, am văzut la cârciuma din Șugag mulți săteni la băut, și printre ei, mulțime de dia­voli, așa cum n-am mai văzut în altă parte”.

Sfântul n-a mai rămas mult în satul său, ci și-a început călătoria, ca în vremurile apostolice, făcându-se pelerin străin și călător în hotarele țării. Mergea din biserică în biserică unde se ruga aproape toată noaptea, umbla fără grabă, desculț și cu capul descoperit, postea și se depărta de toate desfătările lumii, cutreierând prin părțile Sibiului, Făgărașului și Brașovului. Aproape în fiecare an făcea câte un pelerinaj la Ierusalim, călăuzind cetele închinătorilor.

Auzind de numeroasele mănăstiri din Moldova, în anul 1895, dreptcredinciosul Gheorghe a trecut Carpații și s-a așezat la Piatra Neamț, unde a primit o cămăruță în turnul clopotniță al bisericii Sfântul Ioan domnesc, lăcaș ctitorit de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. În scurtă vreme a ajuns cunoscut de preoți, călugări și mireni, care îl prețuiau ca pe un adevărat om duhovnicesc. În acest loc a rămas până la sfârșitul vieții sale, având acolo: biserică și chilie, liniște, duhovnic, și multe mănăstiri în împrejurimi.

Pravila lui așa era: noaptea dormea cel mult trei ore în chilia sa din turn, apoi, în biserică, înălța rugăciuni către Dumnezeu și făcea sute de metanii. Ziua străbătea străzile orașului, șoptind neîncetat psalmi, desculț și cu capul descoperit, vara și iarna. Nu se întorcea până nu sfârșea toată Psaltirea de rostit într-o zi. Lunea, miercurea și vinerea nu mânca nimic, până a doua zi. Iar dacă era praznic împărătesc, gusta ceva seara. În celelalte zile mânca o dată pe zi. Vorbea cu oamenii numai despre Dumnezeu și viața duhovnicească, iar când nu vorbea cu limba și buzele, propovăduia prin tăcerea sa desăvârșită, mărturisitoare și adâncă, purtând totdeauna în brațele sale fie Evanghelia, fie Psaltirea.

Adeseori intra în câte o brutărie și cumpăra câte un sac de pâine, pe care cineva îl ducea până la turn. La ora la care se întorcea, în jurul lui se adunau o mulțime de săraci, și fericitul Gheorghe le împărțea pâinile. Celor care îi cereau bani le dădea ceea ce primise pe drum. Iar după ce termina de făcut milostenia trupească, începea pe cea sufletească: venind rândul celor împresurați de necazurile și poverile vieții, înțeleptul bărbat stătea de vorbă cu fiecare, îl îmbărbăta, îl sfătuia și se ruga pentru cererea lui, iar oamenii simțeau că harul și mila lui Dumnezeu se coboară peste ei prin rugăciunile și sfaturile Sfântului.

Toate mânăstirile dimprejur îi erau nespus de iubite, dar mai ales Bistrița, unde era icoana Sfintei Ana. Aproape de mânăstirea Sihăstria, moșul Gheorghe și-a săpat pentru nevoință o groapă, în care se ascundea, rugându-se aproape toată ziua; iar când se întorcea în mănăstire, îi spunea plin de mulțumire părintelui Ioanichie, starețul acestei mănăstiri: „Astăzi am fost în cer!”.

La aceste mânăstiri mergea adeseori pentru rugăciune și să-i întâlnescă pe părinții duhovnicești, la care avea multă evlavie și care, la rândul lor, îl primeau pe bătrân ca pe un sfânt, mulți dintre ei fiindu-i chiar ucenici și alegând cinul îngeresc mișcați de sfințenia vieții bătrânului.

Odată, Moșul Gheorghe voind să meargă cu trenul spre Roman, s-a urcat fără bilet în vagon, căci nu avea bani. Con­duc­torul, care din întâmplare nu-l cunoștea, l-a coborât din tren la prima stație, deși călătorii care-l cunoșteau l-au rugat să-l lase să ajungă la Roman. Bătrânul a plecat pe marginea căii ferate, zicând: „Drăguță, rămâneți cu Dumnezeu și cu Maica Domnului!” Însă, când să pornească trenul, trenul nu mai pornea deloc. Au schim­bat locomotiva; au schimbat conductorul, dar trenul nu pornea. Atunci unul dintre func­ționarii gării a zis: „Ați dat jos din vagon pe Moșul Gheorghe? De aceea nu poate pleca trenul. Acela este un om sfânt. Duceți-vă și-l chemați înapoi.” Au alergat îndată după el, l-au adus, l-au urcat în vagon și imediat a pornit trenul din gară.

O altă minune, istorisită de Părintele Ilie Cleopa, s-a săvârșit la Târgu Neamț. O evreică tânără nu putea să nască și era gata să moară. Au venit o mulțime de doctori, dar nu au izbutit nimic. Atunci rudele ei au venit la Moșul Gheorghe, în timp ce acesta rostea oamenilor pre­dică, și l-au chemat să se roage pentru ea. Când dreptcredinciosul Gheorghe a deschis ușa casei ei, a strigat: „Deschide-te, cu Dumnezeu și cu Maica Domnului!” Și îndată s-au deschis legăturile ei și a născut, iar Sfântul a  venit și i-a făcut cruce pe cap copilului și a spus: „Să fie al lui Hristos!” Și s-a făcut sănătoasă și s-a botezat și ea și copilul, și i-a pus numele Gheorghe, după Moșul Gheorghe. Și s-au botezat atunci toate rudele femeii din Târgu Neamț.

În anul 1914 fericitul Gheorghe îi spunea tatălui Evdochiei Ștefan că va începe război, dar să nu se teamă, că se va întoarce sănătos de pe front, însă fratele lui nu se va întoarce întreg. Și într-adevăr așa a fost, acela s-a întors sănătos, iar fratele lui a venit fără o mână din război.

Maica Zenovia Iacov de la Mănăstirea Văratec amintea că Sfântul i-a prorocit ce avea să i se întâmple în viață și că va deveni monahie. Starețului Ioanichie Moroi i-a profețit, cu mai mult de 25 de ani înainte, necazurile prin care avea să treacă atât el, cât și obștea Sihăstriei Secului.

Ziua morții și-a cunoscut-o de mai înainte, arătând-o prin cuvinte prorocești: „O să mor când s-or tulbura popoarele și, la moartea mea, va fi sărbătoare și vor trage clopotele din țară.” Aceste cuvinte s-au adeverit când, în anul 1916, de praznicul Adormirii Maicii lui Dumnezeu, trupul Sfântului a fost găsit răposat, tocmai când țara intra în război iar clopotarul bisericii Sfântului Ioan din Piatra Neamț urca să tragă clopotele. La îngroparea lui s-au aduna mulțimi nenumărate, fiecare căutând să ia o ultimă binecuvântare de la cel adormit și cerându-i rugăciune de mijlocire către Dumnezeu. A fost îngropat în cimitirul orașului Piatra Neamț, cu același cojoc rupt, desculț, fără acoperământ pe cap, cu toiagul pribegiei sale, având pe față același zâmbet curat ca în toată viața.

După optsprezece ani, unul dintre ucenicii lui, vrând să-i mute cinstitele moaște la Râșca, a venit cu căruța la Piatra Neamț și, dezgropându-le și punându-le într-un sicriaș, a pornit la drum. Dar, prin dumnezeiasca rânduială, căruța nu a ajuns la Râșca, ci la mânăstirea Văratec, în a căreia gropniță au și fost așezate până astăzi. Sfântul Gheorghe Pelerinul a viețuit în smerenie și osteneală, fiind propovăduitor, prin viață și prin cuvânt, al Evangheliei lui Hristos, pentru care a fost hărăzit de Dumnezeu cu bogat har, prin care a săvârșit minuni și vindecări, atât în vremea vieții pământești, cât și după moarte, fiind cinstit de credincioși. De aceea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul Sfinților, cu zi de pomenire la 17 august.

Pentru rugăciunile Sfântului Gheorghe Pelerinul, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.

Sursa: Doxologia

 



Rugăciune și lucrare sau lucrarea omului și binecuvântarea Domnului - Lector univ. dr. Marius Andreescu

 

La 25 de km de Pitești urmând șoseaua spre Râmnicu Vâlcea, în comuna Drăganu satul Ursoaia se află un loc oarecum ascuns între dealuri și brazi, un loc plin de frumusețe, de harul și binecuvântarea lui Dumnezeu. Este Sfânta Mânăstire Bascovele poate mai puțin cunoscută și vizitată, dar în care orice închinător sau pelerin care ajunge pe aceste meleaguri regăsește bucurie, liniște și pace sufletească dar mai ales întâlnirea tainică, prin rugăciune, cu harul dumnezeiesc.

Aici te întimpină cu binecuvântarea și bucurie mărturisită Preacuvioasa Stavroforă Petronia Dobrescu, stareța Mânăstirii Bascovele.

Am cunoscut-o pe Maica Petronia acum aproape trei ani, când, prin voia și mila Domnului am ajuns pentru prima dată la Sfânta Mânăstire. Am remarcat de la început fața strălucitoare a măicuței, așa cum obișnuiesc să-i spună închinătorii Mânăstirii, ochii plin de viață, cuvântul blând și plin de bucurie sinceră cu care m-a întâmpinat, evlavia, credința și voința pe care le exprimau întreaga sa ființă. Am ajuns la Mânăstirea Bascovele, așa cum spuneam, nu întâmplător, ci prin voia și iubirea Domnului care mi-a descoperit aceste sfinte locuri datorită cuvântului și îndrumării primite de la Părintele Iacob de la Mânăstirea Turnu. Această fascinantă întâlnire era oarecum în contrast cu starea actuală a acestui Sfânt și vechi lăcaș de cult și de închinăciune care este Mânăstirea Bascovele, peste care timpul și vitregia vremurilor a lăsat urme adânci. Dar așa cum vom încerca să arătăm prin modeste cuvinte, menirea, crucea și voința Preacuvioșiei Sale Petronia este de a rectitori acest Sfânt lăcaș, de a revigora viața monahală în aceste locuri binecuvântate.

Cred că maicuța Petronia transpune foarte bine în viața de zi cu zi cuvintele Părinților deoarece a făcut din rugăciune lucrare iar din lucrare rugăciune. Viața Preacuvioșiei Sale Petronia este o înbinare fericită plină de har între aceste două componente existențiale ale vieții monahale rugăciunea plină de credință și evlavie împreună cu lucrarea spre a împlini astfel voia Domnului

Pentru a înțelege mai bine chemarea și vocația Maicii Petronia trebuie să legam viața întru Domnul a măicuței de cele două Mânăstiri care poartă urmele ființei Sale, rugăciunea și lucrarea sa: Robaia și Bascovele, ambele situate în județul Argeș.

Conform documentelor care s-au păstrat, începuturile vieții călugărești din ținutul Robaia se situează pe la mijlocul secolului al XIV-lea din timpul înființării Mitropoliei Țarii Românești (1359), Valea Robaia, care oferea adăpost românilor din acele locuri în vremuri de primejdie și bejenie a adăpostit de-a lungul zbuciumatei noastre istorii de multe ori sate întregi care se retrăgeau din calea năvălitorilor așteptând cu răbdare trecerea lor.

Legenda spune că în urmă cu 8-9 secole, în noaptea Învierii, au năvălit barbarii, au ucis bărbații, au incendiat biserica în care au ars de vii femei și copii și au luat robi. Martiriul acestora a sfințit locul, făcând ca, peste ani, apa limpede și curată a unui izvor care țâșnește de sub o stâncă din apropierea actualei Mânăstiri Robaia să fie leac tămăduitor pentru mulți oameni. In memoria celor care au suferit moarte martirică în aceste locuri s-a ridicat ulterior un schit al cărui nume amintește de robii răpiți de tătari - Schitul Robaia.

Actuala Mânăstire Robaia este situată în satul Robaia, comuna Mușetești, județul Argeș la aproximativ 25 de km de Curtea de Argeș, spre Câmpulung Muscel. Hramurile edificiului religios de pe Valea Robăii sunt: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Izvorul Tămăduirii.

Matei Basarab, printr-un hrisov din 10 august 1648, dădea lui Sava din Furdulești și soției sale, Livera, o moșie în satul Mușetești. Boierul Sava și soția sa Livera au construit din piatră Mânăstirea Robaia, înlocuind vechea construcție din lemn ridicată de banul Armega.

Existența Mânăstirii este pentru prima dată consemnată într-un zapis din 23 aprilie 1644 prin care boierul Sava împreună cu soția sa Livera și socrul său Mușat adeveresc faptul că au construit pe moșia lor sfânta Mânăstire din temelie de piatră, în apa Robăii. L-au ales ca ocrotitor al acesteia pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Ctitorii au înzestrat Mânăstirea cu sate și cu moșii și l-au așezat ca egumen pe părintele Sava ieoromonahul.

Livera și fiul ei logofătul Mihai, în anul 1671 au închinat așezământul monahal mânăstirii Curtea de Argeș, iar în 1793, când a fost înființată Episcopia Argeșului, Robaia a devenit metoc al acesteia.

S-au efectuat lucrări de refacere în anul 1704, după distrugerile provocate de incendiul din acel an. La începutul secolului al XIX, prin strădania Episcopului cărturar Iosif I a efectuat alte lucrări de refacere și consolidare a Mânăstirii. Între anii 1843-1868, la îndemnul Episcopului Ilarion, starețul Visarion, secondat de Teodosie duhovnicul și Naum monarhul au întreprins ample lucrări de extindere, toți trei fiind considerați ctitori de vrednică amintire. În secolul trecut așezământul monahal era format din biserica Sfântul Gheorghe, o cloptniță cu două chilii și clădirea stăreției construită în anul 1935 prin grija Episcopului Nichita Duma.Biserica a fost repictată în anii 1848, 1901 și 1951.

În perioada exodului creștinilor ortodocși din Transilvania, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, egumen la Robaia era un viitor sfânt, Cuviosul Sofronie de la Cioara (1764-1766), luptător ardelean pentru Ortodoxie, mentorul mișcării de opoziție față de unirea Bisericii Ortodoxe cu Roma

Tot la mânăstirea Robaia meșterul zugrav Pârvu Mutu, considerat pe bună dreptate cel mai mare pictor bisericesc român, fondatorul școlii de pictură renascentiste în Țara Românească, promotorul artei portretistice religioase, dar și laice, și-a aflat aici liniștea sufletească și odihna veșnică în anul 1735 sun numele de schimonahul Pafnutie.

Pârvu Mutu Zugravul a fost proslăvit ca sfânt de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința din 4-5 iulie 2017, cu numele Sfântul Cuvios Pafnutie- Pârvu Zugravul. Proclamarea canonizării a avut loc la 6 august 2017, la Mânăstirea Robaia iar prăzmuirea anuală se face pe 7 august.

Mânăstirea Robaia - loc cu influență duhovnicească în evul mediu românesc, deținea un patrimoniu bibliofil remarcabil, rod al preocupărilor continue a stareților de a înzestra Mânăstirea cu cărți de ritual, dar și datorită actului generos al episcopului cărturar Iosif al Argeșului, care a donat Mânăstirii Robaia volume extrem de necesare pentru dezvoltarea slujbelor.

Înfățișarea actuală a Mânăstirii Robaia este legată și datorată în același timp de viața, rugăciunea și lucrarea Preacuvioșiei Sale Stavrofora Petronia Dobrescu care a slujit și s-a nevoit aici timp de 33 de ani dintre care ultimii 23 de ani în calitate de stareță

Trebuie să menționăm că înainte de începerea reconstrucției în anul 1993, Robaia era practic o ruină, nu avea curent electric și nici măcar gard împrejmuitor.

Eforturile făcute de maica Stareță Petronia pentru reclădirea Mânăstirii și ale clădirilor necesare desfășurării firești a vieții de obște monahale sunt impresionante și dovedesc pe deplin credința tare, voința de oțel și dragostea profundă a Stareței Petronia care și-a pus sufletul, inima și viața pentru a reda acestei sfinte Mânăstiri strălucirea de altădată. Această lucrare a maicii Petronia a fost binecuvântată de Dumnezeu care prin lucrarea Duhului Sfânt și pentru rugăciunile Maicii Domnului, a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul maicuței Petronia și a tuturor Sfinților, i-a dat putere și credință maicuței să invingă multe și grele piedici și să finalizeze opera de rezidire a Mânăstirii.

La inițiativa și cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Calinic Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului și sub directa, atenta și nemijlocită îndrumare a Preacuviosiei Sale Petronia, stareța Mânăstirii Robaia, au fost efectuate într-un timp reletiv scurt ample lucrări de refacere și reconstruire a acestui sfânt lăcaș. Enumerăm câteva din aceste lucrări: a fost construit zidul de incintă al Mânăstirii, o lucrare monumentală realizată în stil tradițional românesc; biserica a fost consolidată, zugrăvită a fost acoperită cu tablă de cupru și a fost practic renovată din temelii. A fost repictată de renumitul zugrav argeșean Ion Savu și a fost înzestrată cu mobilier lucrat din lemn de meșterii Gheorghe Antal și Ion Vișan; construcțiilor mai vechi li s-au adăogat două clădiri, una a chiliilor cu două etaje și o alta a noii stăreții, cu cinci etaje, în care se află și câteva chilii. Au fost construite atelierele de confecționat veșminte preoțești, atelierul de pictură bisericească, trapeza și sala expozițională ”Mânăstirea Robaia, străveche vatră de credință și de spiritualitate românească”. A fost introdus curentul electric și alte facilități domestice necesare bunei desfășurări a vieții monahale.

În incinta Mânăstirii se află ți un aghesmatar destinat slujbelor în aer liber, construit de Gheorghe Aendroiu din Mușetești și împodobit cu pictură în frescă de pictorii Ion Popa ți Bârdici Găieșanu, precum și o troiță pictată de Gheorghe Sorin Nicolae și Marius Gologan.

A fost reamenajată și Fântâna de leac din apropierea Mânăstirii.

Maica stareță Petronia s-a preocupat și de cinstirea marelui pictor de biserici Pîrvu Mutu Zugravul, acum Sfântul Pafnutie. A ridicat un monument impresionant, pentru a cinstii astfel pe marele zugrav argeșean, care a trăit ultimii ani de viață la Robaia.

Maica stareță Petronia nu a supraveghea din exterior toată această muncă și operă de reconstruire a Mânăstirii Robaia. S-a implicat activ în orice amănunt și a ajutat nemijlocit la desfășurarea lucrărilor. Maica stareță a fost practic arhitect, diriginte de șantier, constructor și zugrav, fiind prezentă în toate zilele și în orice loc al șantierului, cu sfatul, îndrumarea ți munca sa.

Măicuța a fost ajutată în aceste eforturi de mulți oameni credincioși: arhitecți, constructori, zidari și alți meșteri, toți răspunzând cu credință și bucurie la chemarea, îndemnurile și sfaturile maicii starețe

Desigur simpla enumerare a acestor impresionante lucrări de reconstrucție, toate finalizate, nu este în măsură să redea efortul, dăruirea și sacrificiul de sine al Preacuvioșiei Sale maica Petronia. Mult a mai suferit măicuța datorită greutăților de tot felul, piedicilor subiective sau obiective care uneori păreau insurmontabile, vicisitudinilor timpurilor. Nu s-a descurajat și nu a abandonat lucrarea sa pe care o considera ca pe o datorie de împlinit față de Dumnezeu, față de oameni și față de propia sa conștiință. Povestea măicuța că atunci când greutățile o împresurau din toate părțile și puterile firave ale trupului omenesc păreau să o părăsească, se ruga în taină, noaptea târziu la icoana Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, ocrotitorul Mânăstirii și al Preacuvioșiei Sale, cerându-i ajutorul. Și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a ascultat rugăciunea ei și a ajutat-o, măicuța Petronia având bucuria împlinirii acestei impresionante lucrări de refacere și reconstrucție.

Dar, poate că ceea mai impresionantă lucrare a Preacuvioșiei Sale Stareța Petronia constă în continuarea neântreruptă la Mânăstirea Robaia a orânduielilor monahale a slujbelor, îndeosebi a Sfintei Liturghii, a rugăciunilor care nu au încetat niciodată la Robaia.

Acum este liniște la Robaia și pacea Duhului Sfânt s-a pogorât peste acest binecuvântat așezământ monastic. Viața de obște în Mânăstire se desfășoară firesc, normal, după orânduirile și canoanele mânăstirești. Sfânta Liturghie și celelalte sfinte slujbe umplu aceste locuri de harul dumnezeiesc în fiecare zi. Închinătorii și vizitatorii ajung ușor la Robaia pe un drum aproape în întregime modernizat și găsesc aici o oază de liniște, un loc de rugăciune și de reculegere.

Preacuvioșia Sa Stavrofora Petronia poate fi considerată pe drept cuvânt ca ctitor al Sfintei Mânăstiri Robaia.

Dar, Preacuvioșia Sa Petronia, Stareța Mânăstirii, nu mai este aici. În luna octombrie 2015, din dispoziția Înaltpreasfințitului Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și al Muscelului, Maica Petronia a fost numită stareță a Mânăstirii Bascovele din județul Argeș.

S-a despărțit cu tristețe și cu durere în suflet măicuța Petronia de aceste binecuvântat și sfânt locaș monahicesc în care s-a nevoit 33 de ani din care a slujit ca stareță 23 de ani. Si este firesc să se întâmple așa pentru că Preacuvioșia Sa a lăsat aici o parte din viața, inima ți sufletul său. Atunci când povestește de anii petrecuți la Robaia de eforturile depuse pentru reconstrucția Mânăstirii fața și ochii iradiază strălucire și bucurie, dar cuvintele sale cuprind nostalgia pentru acele locuri.

A făcut însă ascultare, cu care este dator orice monah, și a venit la Mânăstirea Bascovele cu multă credință în suflet și în inimă și cu voința de a face și în acest binecuvântat și sfânt loc ceea ce a reușit să înfăptuiască la Robaia. Măicuța consideră că aceasta a fost voia lui Dumnezeu pe care trebuie să o împlinească și aici.

Mânăstirea Bascovele, situată pe cursul superior al pârâului Bascovele din comuna Drăganu, județul Argeș, în apropierea șoselei dintre Pitești și Râmnicul Vâlcea, a fost ctitorită de Șerban Cantacuzino, fiul marelui spătar Drăghici Cantacuzino în anul 1695 în timpul domniei Sfântului voievod martir Constantin Brâncoveanu. A fost a doua mânăstire cu viață de obște din Eparhia Argeșului. În decursul celor peste trei sute de ani de existență așezământul monahal a avut o istorie zbucumată marcată de vicisitudinile naturii dar și ale oamenilor, De fiecare dată a renăscut prin darul lui Dumnezeu și lucrarea unor oameni cu dragoste și credință puternică.

Biserica a fost dărâmată de cutremurul din 1838. Aceasta a fost refăcută din temelie de către Șteful Nicolae și soția sa, Paraschiva, dar și cu osteneala stareței Platonida Căzănescu în anul 1843. În anul 1864 averea Mânăstirii a fost secularizată, iar în anul 1869 biserica a fost lovită de un fulger, arzându-i acoperișul, care s-a refăcut ulterior, în același an. La 1883 așezământul monahal a fost desființat, urmând ca doar biserica să fie folosită pentru săteni.

În anul 1932, episcopul Nichita Duma o reânființează, iar între 1932 și 1936 a fost renovată și repictată între anii 1948 și 1950 de către pictorul Teodor Petrescu din Tutana. Au fost refăcute și chiliile.

Stareța Veniamina Gheorghiu, numită în 1932, a reorganizat viața monahală și a creat aici o școală de industrie casnică, unde sunt lucrate covoare, inclusiv de către fetele sărace din județele Argeș și Olt.

În anul 1959 viața monahală s-a desființat, lăcașul monahal devenind biserică de mir a satului Bascovele. În clădirile Mânăstirii a fost înființat un cămin pentru persoane ci dizabilități.

La cererea credincioșilor și din inițiativa Episcopiei Argeșului fosta Mânăstire a revenit la funcționalitatea dintâi, fiind adusă aici o obște de monahii.

Mânăstirea are trei hramuri: primul din anul 1965 - Intrarea în biserică a Maicii Domnului, al doilea din anul 1843, Adormirea Maicii Domnului și al treilea, Nașterea Maicii Domnului

În anul 2009 s-au efectuat cercetări arheologice în interiorul și exteriorul Bisericii Mânăstirii, prilej cu care s-au descoperit fundațiile primului lăcaș edificat de Șerban Cantacuzino. Biserica are pe acoperișul de șiță două turle din lemn iar chiliile se înșiră sub acoperișul unui cerdac și sunt străjuite de expresia ”Nihil Sine Deo”. Dacă în 1770 obștea Mânăstirii cuprindea aproximativ 70 de maici, în prezent Stareța Petronia nu mai are obște. Atât Biserica cât clădirile înconjurătoare emană o durere surdă, observându-se cu ușurință degradarea construcțiilor și a picturii.

Totuși locașul monahicesc este plin de viață și de harul dumnezeiesc datorită eforturilor deosebite pe care Preacuvioșia Sa Petronia, stareța Mânăstirii le face pentru reconstrucția Bisreicii și a chiliilor dar și pentru a menține viața monahală cu deosebire sfânta și dumnezeiasca liturghie dar și celelalte slujbe. Nu este ușor, greutățile sunt nenumărate, piedici de tot felul întâmpina maica stareță Petronia, dar toată ființa sa exprimă credința, dragostea și voința de a reda și acestui vechi lăcaș de închinăciune strălucirea de altădată. Este convinsă că va reuși cu ajutorul lui Dumnezeu dar și al oamenilor care au credință și dragoste pentru aceste locuri.

Maica stareță Petronia este bucuroasă ori de câte ori vin vizitatori și închinători la sfânta Mânăstire. Povestește cu multă dragoste de vizitele pe care le primește mai ales din partea unor grupuri de oameni organizate care vin cu autocarul și faptul că reușește cu eforturi să ție vie în acest așezământ flacăra sfintelor slujbe la care uneori participă mulțime de credincioși iar Biserica devine neâncăpătoare. Fiecare închinător și vizitator care vine la Mânăstire este invitat după slujbă la masă și primește în dar de la măicuță o sfântă icoană și un pliant care cuprinde istoria așezământului.

Pentru ca visul Preacuvioșiei Sale Petronia stareța Mânăstirii Bascovele, de a reconstrui acest vechi lăcaș de cult și de închinăciune să devină realitate este nevoie în continuare de mult ajutor din partea oamenilor, dar în special din partea autorităților.

Spunea vrednicul de pomenire Înalt Preasfinția Sa Justinian Chira, Arhiepiscopul Maramureșului și Sătmarului, că nu numai omul sfințește locul dar și locul sfințește omul.

O astfel de legătură puternică dintre sfințenia locului și sfințenia lucrării o realizează Preacuvioșia Sa Petronia Stareța Mânăstirii Bascovele.

Întreaga viață și lucrare a Preacuvioșiei Sale răspund poruncii Domnului nostru Iisus Hristos: ”Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” ( Matei, 5, 16), dar și cuvintelor Sfântului Apostol Petru: Dacă vorbește cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujește cineva, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Iisus Hristos, a căruia este slava și puterea în veci! Amin.

Bibliografie

- Schituri și Mânăstiri Argeșene , Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013

 



RUGĂCIUNI. Icoane. Moaşte
Rugăciuni de sfințire a noului an bisericesc, a prinoaselor și lucrărilor agricole de toamnă

Rugăciune de binecuvântare a noului an bisericesc – 1 Septembrie

Canon de rugăciune la început de an bisericesc, sau al Indictionului

Rânduiala binecuvântării la începutul semănatului

Rugăciune la binecuvântarea vinului nou

Rugăciune la gustarea strugurilor

Rânduiala binecuvântării colivei și a altor prinoase

 

Rugăciune de binecuvântare a noului an bisericesc – 1 Septembrie

Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Izvorul vieții și al nemuririi, Făcătorul a toată făptura văzută și nevăzută, Care ai pus vremile și anii întru a Ta stăpânire și îndreptezi toate cu iconomia Ta cea cerească și întru tot bună, mulțumim Ție pentru îndurările minunate pe care le-ai făcut asupra noastră în toată vremea trecută a vieții noastre și Te rugăm, întru tot Îndurate Doamne: binecuvântează cununa anului ce a sosit cu bunătatea Ta și păzește pe binecredincioșii creștini români de pretutindeni, pe păstorii și învățătorii noștri. Înmulțește zilele vieții noastre întru sănătate deplină sufletească și trupească și ne dăruiește sporire în toate faptele cele bune. Dăruiește de sus bunătățile Tale întregului Tău popor: sănătate și mântuire și întru toate bună sporire. Sfântă Biserica Ta, țara noastră cu toate orașele și satele, izbăvește-le de toată reaua întâmplare, dăruindu-ne tuturor pace fără tulburare. Răzvrătirile eresurilor strică-le cu puterea Ta, iar pe noi întărește-ne, Doamne, întru iubirea Cea către Tine și între noi, ca să ne învrednicim cu inimă curată totdeauna a aduce mulțumire Ție, Părintelui Celui fără de început și Unuia Născut Fiului Tău și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, Dumnezeului Celui slăvit întru o Ființă, și a cânta preasfântului Tău nume: Slavă Ție, Dumnezeului și Binefăcătorului nostru, în vecii vecilor! Amin.

Canon de rugăciune la început de an bisericesc, sau al Indictionului

Troparul Începutului de an bisericesc, sau al Indictionului, glasul al 2-lea:

A toată făptura Ziditorule, Cel Ce timpurile şi anii ai pus întru puterea Ta, binecuvintează cununa anului bunătăţii Tale, Doamne, păzind în pace poporul şi ţara aceasta, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu şi ne mântuieşte pe noi.

Cântarea 1, glasul 1.

Irmosul:

Să cântăm toate popoarele, Celui Ce a scăpat pe Israel din robia cea amară a lui Faraon şi cu picioarele neudate prin adâncul mării l-a povăţuit, cântare de biruinţă, căci cu slavă S-a preaslăvit.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Toţi lui Hristos, Cuvântului Celui Ipostatic, prin Care s-au alcătuit toate şi prin Care se păzesc neclintite, ca Unuia care din Dumnezeu-Tatăl, Lumina Cea fără de început, S-a născut, cântare de biruinţă să-I cântăm, căci cu Slavă S-a preaslăvit.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Să cântăm toţi lui Hristos, Celui Ce, cu bunăvoinţa Tatălui, S-a arătat din Fecioară şi a propovăduit anul cel primit Domnului, spre mântuirea noastră, cântare de biruinţă, căci cu Slavă S-a preaslăvit.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

În Nazaret venind Dătătorul Legii, în zilele sâmbetelor a învăţat, descoperind iudeilor venirea Sa cea de negrăit, prin care ca un Milostiv, mântuieşte poporul nostru.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Toţi credincioşii lăudăm, pe Preaminunata Fecioară, care a Răsărit lumii pe Hristos şi de bucuria vieţii veşnice toate le-a umplut. Pe aceea pururea să o lăudăm că s-a Preamărit.

Cântarea a 3-a.

Irmosul:

Întăreşte-mă pe mine, Hristoase, pe piatra cea neclintită a poruncilor Tale şi mă luminează cu lumina feţei Tale. Că nu este sfânt, fără numai Tu, Iubitorule de oameni.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Întăreşte, Bunule, ca o vie roditoare, Biserica Ta, Atotputernice, pe care cu dragoste ai sădit-o pe pământ cu dreapta Ta şi o păzeşte pe ea.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Pe cei ce cu credinţă Te laudă pe Tine, Stăpânul tuturor, învredniceşte-i a petrece anul acesta cu fapte duhovniceşti, bineplăcute Ţie, Ziditorului.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Lină petrecere a anului dă-mi mie, Hristoase Îndurate şi mă luminează cu cuvintele Tale cele Dumnezeieşti, pe care le grăiai iudeilor în sâmbete.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pururea te mărim pe tine ca pe Ceea ce numai tu ai primit, mai presus de fire, Darul Cel mai presus de om, pe Hristos Dumnezeul nostru, Cel Ce Neschimbat S-a sălăşluit în pântecele tău.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Am cunoscut, Atotputernice, iconomia Ta şi cu frică Te-am preaslăvit pe Tine, Mântuitorule.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Începerea anului ca o pârgă de prinos, îţi aducem Ţie, Mântuitorule, noi poporul Tău şi cu cântări îngereşti Te slăvim.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Învredniceşte, ca un Iubitor de oameni, pe cei ce au început anul, a-l săvârşi spre plăcere Ţie, Hristoase.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Atotţiitorule, Unule, Doamne, înconjurările anului liniştindu-le, dăruieşte lumii pacea Ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca pe un liman al sufletelor noastre şi neclintită nădejde, pe Născătoarea de Dumnezeu toţi să o lăudăm.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

De noapte mânecând, Te lăudăm pe Tine, Hristoase, Cel Ce eşti împreună fără de început cu Tatăl şi Mântuitorul sufletelor noastre; pace lumii dăruieşte, Iubitorule de oameni.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Cel Ce toate le umpli de bunătate, Hristoase, dăruieşte robilor Tăi anul ce se începe de mult bine întocmit, bine roditor şi încununat cu binecuvântări.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Curgerea anului arat-o nouă schimbare spre cele mai bune şi paşnică tocmire dă-ne nouă celor ce Te mărturisim pe Tine, Cuvântul lui Dumnezeu, Care Te-ai asemănat oamenilor.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Pe pământ ai venit Cel Ce eşti împreună fără de început cu tatăl, vestind celor robiţi iertare şi orbilor vedere, de la Tatăl, Cel Ce eşti mai presus de vremi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Nădejdea noastră, Născătoare de Dumnezeu Preacurată şi dorul nostru spre tine îl punem; Milostiv fă nouă, Fecioară, pe Cel pe Care L-ai născut.

Cântarea a 6-a.

Irmosul:

Pe proorocul l-ai scăpat din chit, Iubitorule de oameni şi pe mine, Te rog, scoate-mă din adâncul păcatelor.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Viaţă bineplăcută Ţie a începe, cu începerea anului ne învredniceşte pe noi, Stăpâne.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Părtaşi legii Tale şi plini de zile duhovniceşti arată-ne pe noi cei ce Te lăudăm pe Tine, Mult Îndurate Mântuitorule.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe cei ce scapă la tine te rugăm izbăveşte-i de toată îngrozirea, Ceea ce ai născut pe Hristos, Dumnezeul nostru.

CONDAC, glasul al 2-lea.

Cel Ce locuieşti întru cei de sus, Hristoase Împărate, Făcătorul tuturor celor văzute şi celor nevăzute şi Ziditorule, Cel Ce zilele şi nopţile, timpurile şi anii ai făcut, binecuvântează acum cununa anului, fereşte şi păzeşte în pace pe cei binecredincioşi, ţara aceasta şi pe poporul tău, Mult Îndurate.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Tinerii în dreaptă credinţă fiind crescuţi, păgâneasca poruncă nebăgând-o în seamă, de groaza focului nu s-au înspăimântat, ci în mijlocul văpăii stând, au cântat: Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Începând anul, pârgă de cântări lui Hristos, Cel Ce împărăţeşte cu Împărăţie fără de sfârşit, noi, cei binecredincioşi, cu bună credinţă cântând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Cel Ce eşti mai înaintea veacurilor şi în veci Domn, pe cei ce-Ţi cântă Ţie, Hristoase, Izvorul bunătăţilor, umple cu darurile Tale cele bune anul acesta, Dumnezeul părinţilor, Cel Ce eşti binecuvântat.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca nişte robi Ţie, Stăpânului, spre rugăciune pe Preacurata Maica Ta aducem, Hristoase, ca să mântuieşti de toată primejdia, pe poporul Tău, Bunule, pe cei ce-Ţi cântă: Dumnezeul părinţilor bine eşti cuvântat.

Cântarea a 8-a.

Irmosul:

Pe Cel Ce a izbăvit în cuptor pe tinerii cei cuvântători de Dumnezeu şi cuptorul cel cu văpaia ca de tunet, în răcoreală l-a schimbat, pe Hristos Dumnezeu lăudaţi-Lşi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Ca unui începător al mântuirii, Hristoase, începătură de an aduce Ţie cinstita Biserică, cântând: Lăudaţi şi Preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Pe Ziditorul, Cel Ce din nefiinţă toate le-a zidit cu înţelepciune negrăită şi poartă curgerea vremilor după voia Sa, lăudaţi-L şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Lui Dumnezeu, Celui Ce toate le chiverniseşte şi vremurile preface spre trebuinţa oamenilor cea de multe felurit să-I cântăm: Lăudaţi-L şi Preaînălţaţi-L în veci.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine, Maica lui Dumnezeu Fecioară Preacurată, în înconjurările anilor şi în curgerea vremilor te lăudăm, ca pe Născătoarea de Dumnezeu şi izbăvitoarea tuturor.

Cântarea a 9-a.

Irmosul:

Chipul naşterii tale celei curate l-a arătat rugul cel ce ardea nears; şi acum, te rugăm, să stingi cuptorul ispitelor cel sălbăticit asupra noastră, ca neîncetat să te mărim pe tine, Născătoare de Dumnezeu.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Cuvântul lui Dumnezeu şi Puterea, Înţelepciunea Cea Adevărată şi Ipostatică, Care împreună ţii şi chiverniseşti toate cu înţelepciune şi această vreme de acum o tocmeşte robilor tăi în aşezare lină.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Toate lucrările Tale, Doamne, cerurile, pământul şi lumina, marea, apele şi toate izvoarele, soarele şi luna, întunericul şi stelele, focul şi oamenii şi dobitoacele, împreună cu îngerii Te laudă pe Tine.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Unule, Cel Ce eşti mai înainte de veci, ca un Făcător al veacurilor şi Care împărăteşti, o Dumnezeire în Trei Ipostasuri Neamestecată, prin rugăciunile Preacuratei şi pururea Fecioarei Maria, anul acesta roditor arată-l moştenirii Tale.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Mântuitorule a toate şi Atotţiitorule, Ziditorule al făpturii şi Îndreptătorule, pentru rugăciunile Celei ce Te-a născut pe Tine fără de sămânţă, pace lumii Tale dăruieşte, păzind Biserica întotdeauna neclintită.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif...

Ca la Stăpânul a toate şi Dătătorul bunătăţilor, la Tine cădem cu credinţă, strigând cu dinadinsul: de a Ta bună milostivire fiind îmblânzit, Mântuitorule şi pentru rugăciunile Celei ce Te-a născut şi ale tuturor celor ce au bineplăcut Ţie pururea, învredniceşte ca un Bun, pe cei ce Te cinstesc în două Firi şi Te măresc cu credinţă pe Tine.

Rânduiala binecuvântării la începutul semănatului

Preotul, luând apă sfinţită şi grâu binecuvântat de la litie, merge la ogoarele unde are să se semene; îşi pune epitrahilul şi, stând cu faţa spre răsărit şi spre seminţele ce au să se semene, începe după obicei: Binecuvântat este Dumnezeul nostru…, Împărate ceresc…, Sfinte Dumnezeule…, Tatăl nostru…, Că a Ta este împărăţia…, Doamne miluieşte (de 12 ori), Slavă… Şi acum…, Veniţi să ne închinăm… (de 3 ori) şi

PSALMUL 64

Ţie Ţi se cuvine cântare, Dumnezeule, în Sion, şi Ţie Ţi se va împlini făgăduinţa în Ierusalim. Auzi rugăciunea mea; către Tine tot trupul va veni. Cuvintele celor fără de lege ne‑au biruit pe noi şi nelegiuirile noastre Tu le vei curăţi. Fericit este cel pe care l‑ai ales şi l‑ai primit; locui‑va în curţile Tale. Umplea‑ne‑vom de bunătăţile casei Tale; sfânt este Locaşul Tău, minunat întru dreptate. Auzi‑ne pe noi, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului şi a celor de pe mare departe. Cel ce găteşti munţii cu tăria Ta, încins fiind cu putere; Cel ce tulburi adâncul mării şi vuietul valurilor ei. Tulbura‑se‑vor neamurile şi se vor spăimânta cei ce locuiesc marginile, de semnele Lui; ieşirile dimineţii şi ale serii le vei veseli. Cercetat‑ai pământul şi l‑ai adăpat pe el, bogăţiile lui le‑ai înmulţit; râul lui Dumnezeu s‑a umplut de apă; gătit‑ai hrana lor, că aşa este gătirea Ta. Adapă brazdele lui, înmulţeşte roadele lui şi se vor bucura de picături de ploaie, răsărind. Vei binecuvânta cununa anului bunătăţii Tale şi câmpiile Tale se vor umple de roade bogate. Îngrăşa‑se‑vor păşunile pustiului şi cu bucurie dealurile se vor încinge. Îmbrăcatu‑s‑au păşunile cu oi şi văile vor înmulţi grâul; vor striga şi vor cânta.

Apoi preotul citeşte această

Rugăciune

Domnului să ne rugăm.

Doamne, Dumnezeul nostru, am adus înaintea ochilor Tăi seminţe din cele dăruite de curatele şi preabogatele Tale palme, Stăpâne, şi ne rugăm să le ai în grijă, că n‑am cutezat să le închidem în sânurile cele neînsufleţite ale pământului, fără să căutăm spre porunca slavei Tale, care porunceşte pământului să răsară şi să crească şi să dea sămânţă semănătorului şi pâine spre mâncare. Şi acum ne rugăm Ţie, Dumnezeul nostru, auzi‑ne pe noi cei ce ne închinăm Ţie şi deschide‑ne vistieria Ta cea mare şi bună şi cerească şi revarsă binecuvântarea Ta, până ce ne vom îndestula, după nemincinoasele Tale făgăduinţe. Depărtează de la noi tot ce nimiceşte rodul pământului şi toată cercetarea cea cu dreptate pornită asupra noastră, pentru păcatele noastre, şi trimite îndurările Tale cele multe peste poporul Tău. Cu harul şi cu iubirea de oameni a Unuia‑Născut Fiului Tău, cu Care eşti binecuvântat, împreună şi cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă Făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Şi preotul, luând grâul cel binecuvântat, îl amestecă cu seminţele, zicând:

Binecuvintează, Doamne, cununa anului cu bunătatea Ta; câmpiile Tale să se sature de belşug şi văile să înmulţească grâul.

După aceea, luând aghiasmă, stropeşte cu ea seminţele, zicând:

Binecuvântarea Domnului să se pogoare asupra acestor seminţe şi să le facă să crească şi roadă multă să aducă; în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Şi îndată stropeşte şi arătura pe care se va semăna, zicând:

Cercetează, Doamne, pământul acesta, adapă‑l şi‑l îmbogăţeşte; brazdele lui umezeşte‑le, rodul înmulţeşte‑l, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

După aceea preotul ia în mână seminţe şi aruncă în chipul crucii de trei ori pe arătură, zicând:

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Rugăciune la binecuvântarea vinului nou

Domnului să ne rugăm.

Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce eşti bun şi iubitor de oameni, caută spre vinul acesta şi spre cei care vor gusta din el, şi‑l binecuvintează precum ai binecuvântat puţul lui Iacov şi scăldătoarea Siloamului şi paharul Sfinţilor Tăi Apostoli. Cel ce ai venit în Cana Galileii şi ai binecuvântat cele şase vase şi ai prefăcut apa în vin şi slava Ta ai arătat‑o sfinţilor Tăi ucenici şi Apostoli, Însuţi şi acum, Doamne, trimite Sfântul Tău Duh peste vinul acesta şi‑l binecuvintează pe el în numele Tău cel sfânt. Că Tu eşti cel ce binecuvintezi şi sfinţeşti toate, Hristoase Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Tatălui şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune la gustarea strugurilor

Domnului să ne rugăm.

Binecuvintează, Doamne, această roadă nouă a viţei, care, prin buna întocmire a văzduhului, prin picăturile de ploaie şi prin liniştea vremii, ai binevoit a o aduce la acest ceas al coacerii; şi celor ce vom gusta dintr‑însa, să ne fie spre veselie, iar celor ce au adus‑o Ţie, ca dar, spre curăţirea păcatelor, prin dumnezeiescul şi sfântul Trup şi Sânge al Hristosului Tău cu Care eşti binecuvântat, împreună cu Preasfântul şi bunul şi de‑viaţă‑făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rânduiala binecuvântării colivei și a altor prinoase

Adică a grâului fiert, amestecat cu miere şi alte feluri de poame dulci, ce se aduce în biserică întru cinstirea şi pomenirea Praznicelor împărăteşti sau ale sfinţilor. Deci, fiind adusă coliva în biserică, de este seara, la Vecernie, după: Acum slobozeşte…, Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru…, Că a Ta este împărăţia…, troparul sfântului. Slavă…, condacul, Şi acum… Pentru rugăciunile tuturor sfinţilor, Doamne, şi ale Născătoarei de Dumnezeu, pacea Ta dă‑ne‑o nouă şi ne miluieşte pe noi, ca un îndurat, glasul 1. Iar de este la Liturghie, după Rugăciunea amvonului, îndată se cântă troparul şi condacul praznicului sau al sfântului. Apoi diaconul, tămâind, zice: Domnului să ne rugăm. Strana: Doamne miluieşte. Preotul, stând lângă colivă, zice cu glas această

Rugăciune

Doamne, Cel ce ai plinit toate cu cuvântul Tău şi ai poruncit pământului să scoată multe feluri de roade spre desfătarea şi hrana noastră; Care pe cei trei tineri şi pe Daniil, care erau în Babilon, fiind hrăniţi cu seminţe, i‑ai arătat mai frumoşi decât pe cei hrăniţi cu multe desfătări; Însuţi, întru tot: bunule Împărate, şi aceste seminţe cu multe feluri de roade le binecuvintează (acum le binecuvintează cu mâna dreaptă) şi sfinţeşte pe cei ce vor gusta dintr‑însele, căci acestea spre slava Ta şi spre cinstirea sfântului (N) s‑au pus înaintea Ta de robii Tăi, încă şi spre pomenirea celor ce s‑au săvârşit întru dreapta credinţă. Şi dăruieşte, Bunule, celor ce au înfrumuseţat acestea şi celor ce săvârşesc pomenirea, toate cererile cele către mântuire şi desfătarea bunătăţilor Tale cele veşnice. Pentru rugăciunile Preacuratei stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria, şi cu ale sfântului (N), a cărui pomenire săvârşim, şi cu ale tuturor sfinţilor Tăi. Că Tu eşti Cel ce binecuvintezi şi sfinţeşti toate, Hristoase Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm împreună şi Părintelui Tău celui fără de început şi Preasfântului şi bunului şi de‑viaţă‑făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

 

 




BISERICA si lumea
Familia. Copiii. Educaţia. Vocaţia
Alăptarea are beneficii multiple asupra sănătății mamei și copilului - Cristina Roman
 

Rugăciunea mamei care alăptează

 „Primeşte, Doamnă de Dumnezeu Născă­toare, rugăciunile cele cu lacrimi ale ro­bilor tăi ce aleargă la tine. Te vedem în sfânta icoană cum Îl ţii în braţe şi-L alăptezi pe Fiul tău şi Dumnezeul nostru, pe Domnul Iisus Hristos. De L-ai şi născut fără de durere, totuşi cunoşti durerile mamelor, şi neputinţele fiilor şi fiicelor omeneşti le vezi. Pentru aceasta, cu căldură că­zând la icoana ta tămăduitoare şi sărutând-o cu umilinţă, te rugăm, Preamilostivă Stăpână: îndură-te de noi, păcătoasele, cele osândite să naştem în dureri şi să creştem în întristări pruncii noştri, şi cu împreună-pătimire acoperă-ne, iar pe pruncii şi soţii noştri izbăveşte-i de bolile cele grele şi de necazurile amare. Dăruieşte-le sănă­tate şi putere, ca cei hrăniţi să crească din putere în putere, iar cele ce îi hrănesc să se umple de bucurie şi mângâiere, ca şi acum, cu mijlocirea ta, Domnul să săvârşească lauda Sa din gura pruncilor şi a celor ce sug. O, Maică a Fiului lui Dumnezeu! Milostiveşte-te de maicile fiilor omeneşti şi de norodul tău cel neputincios: bolile noastre grabnic tămăduieşte-le, necazurile şi întristările noastre alină-le, şi nu trece cu vederea lacrimile şi suspinările robilor tăi. Auzi-ne în ziua necazului pe noi, cei ce cădem la icoana ta, şi în ziua bucuriei şi izbăvirii primeşte laudele inimilor noastre cele mulţumitoare. Înalţă rugăciunile noastre la Tronul Fiului tău şi Dumnezeului nostru, ca să fie milostiv către păcatele şi neputinţele noastre şi să adauge mila Sa celor care cunosc numele Lui, ca şi noi, şi pruncii noştri să te proslăvim pe tine, Milostiva noastră Apărătoare şi Nădejdea neamului nostru cea neclintită, în vecii vecilor. Amin.” - Sursă rugăciune: „Cum să educăm ortodox copilul. 300 de sfaturi înțelepte pentru părinți de la sfinți și mari duhovnici” Ed. Sophia, 2011

Alăptarea are beneficii multiple asupra sănătății mamei și a copilului

Alăptarea are beneficii multiple asupra sănătății mamei și a copilului atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Calităţile sale nu au putut fi egalate de nici o formulă de lapte praf. Pe termen lung, alăptarea poate ajuta la evitarea unor boli care apar mai târziu în viaţă, cum ar fi diabetul zaharat şi hipercolesterolemia sau diverse boli inflamatorii intestinale.

Laptele matern are compoziţia perfectă, fiind considerat „Standardul de aur”, spune dr. Arina Sârbu, medic primar pediatrie. „Laptele matern este alimentul natural ideal pentru copil, care conţine toate substanţele nutritive de care are nevoie bebeluşul într-o proporţie optimă. Calităţile sale nu au putut fi egalate de nici o formulă de lapte praf. Laptele de mamă are compoziţia perfectă, fiind considerat «Standardul de aur»”, mai spune medicul. Mai mult, alăptarea asigură toate substanţele necesare pentru o creştere şi o dezvoltare optimă a bebeluşului.

Unul dintre cele mai importante beneficii ale alăptării asupra sănătăţii sugarilor este datorat efectelor imunologice. Este cunoscut efectul protector împotriva diverselor infecţii, acest rol fiind atribuit prezenţei anticorpilor din laptele matern. În acelaşi timp, un copil alăptat este protejat de riscul apariţiei anemiei şi rahitismului. Studiile efectuate pe termen lung arată că rezultatele testelor de inteligență, volumul materiei albe și volumul total al creierului sunt mai bune. „Alăptarea stimulează dezvoltarea cerebrală, copiii alăptaţi au IQ mai mare faţă de cei alimentaţi artificial. De asemenea, susţine dezvoltarea neurologică şi a organelor copiilor născuţi prematur”, spune dr. Arina Sârbu. Infecţiile acute ale tractului respirator apar mai puţin frecvent şi sunt mai puţin severe în cazul copiilor alăptaţi. Pe termen lung, alăptarea poate ajuta la evitarea unor boli care apar mai târziu în viaţă, cum ar fi diabetul zaharat şi hipercolesterolemia sau diverse boli inflamatorii intestinale. 

Beneficiile alăptării pentru mamă

Alăptarea este un act fiziologic normal atât pentru copil, cât şi pentru mamă, laptele matern fiind forma preferată de alimentaţie a nou-născutului. Alăptarea are avantajul creării unei legături speciale între mamă și copil şi ajută la stabilirea atașamentului dintre cei doi. Imediat după naştere, suptul repetat al nou-născutului eliberează oxitocină. Acest hormon are rol atât în excreţia laptelui, dar produce şi contracţii uterine care ajută la involuţia uterului şi la o întoarcere mai rapidă la dimensiunile dinainte de sarcină şi previne apariţia hemoragiilor de la acest nivel. Alăptarea exclusivă este o metodă contraceptivă naturală, foarte importantă în refacerea organismului mamei pentru a susţine o nouă sarcină şi în spaţierea sarcinilor. Producerea laptelui este un proces metabolic activ care necesită între 200 şi 500 de calorii pe zi, contribuind astfel la scăderea în greutate mai rapidă a mamelor după naştere. În afara efectelor pe termen scurt, alăptarea are şi beneficii asupra sănătăţii mamelor pe termen lung. Acestea includ îmbunătăţirea profilelor metabolice, scăderea riscului diferitelor forme de cancer şi beneficii psihologice. Să nu uităm că laptele matern este steril, fără implicaţii financiare şi oferă comoditatea de a oferi laptele necesar sugarului oricând şi oriunde. Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă alăptarea exclusivă până la vârsta de 6 luni şi începerea diversificării după această vârstă, continuând în paralel şi alăptarea până la 2 ani. Autor - Mariana Dascălu 

Educaţia copilului începe încă din perioada sarcinii

Dacă mama care poartă în pântece se supără şi se mâhneşte, atunci şi fătul se tulbură în ea. Iar dacă mama se roagă şi trăieşte duhovniceşte, copilaşul din pântecele ei se sfinţeşte. De aceea, femeia atunci când este însărcinată trebuie să rostească Rugăciunea lui Iisus, să citească puţin din Evanghelie, să psalmodieze, să nu-şi pricinuiască nelinişti, dar şi ceilalţi să caute să nu o mâhnească. Făcând astfel, copilul care se va naşte va fi sfinţit, iar părinţii nu vor avea probleme cu el, nici când este mic, nici când va creşte mare. Apoi, după ce se va naşte copilul, mama trebuie să-l alăpteze cât poate mai mult. Laptele mamei dă sănătate copiilor ei. Prin alăptare copiii nu sug numai lapte, ci şi dragoste, afecţiune, mângâiere, siguranţă, dobândind astfel un caracter puternic. Dar şi pe mamă o ajută alăptarea. Atunci când mamele nu-şi alăptează copiii, se creează anomalii în organismul lor. (Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 89)

Copilul se hrănește cu evlavia odată cu laptele mamei

Este un lucru foarte înţelept să se pună în camera copilului cate o icoană mare a lui Hristos şi a Maicii lui Dumnezeu, ca ochii micuţului să se deprindă cu lucrurile sfinte şi să simtă asupra sa privirea celei care este mai aproape de noi decât mama care l-a născut, pentru că principalul este să educăm în copiii noştri percepţia omniprezenţei dumnezeieşti, atotştiinţei şi atotputerniciei Domnului.

Bine fac mamele care alăptându-şi pruncii cântă: „Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Marie, Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este Rodul pântecelui tău, că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre!”. Iată ce înseamnă, după cum spune vorba din bătrâni, să te hrănești cu evlavia odată cu laptele mamei! Şi, fără îndoială, cuvintele minunatei rugăciuni îl sfinţesc pe prunc, şi pacea lui Dumnezeu odihneşte asupra lui.

Se spune că este mult mai bine să citeşti asupra micuţului care nu poate deloc să adoarmă un capitol din Evanghelie sau rugăciuni alese, decât să legeni ore întregi pătuțul. Este un lucru foarte înţelept să se pună în camera copilului cate o icoană mare a lui Hristos şi a Maicii lui Dumnezeu, ca ochii micuţului să se deprindă cu lucrurile sfinte şi să simtă asupra sa privirea celei care este mai aproape de noi decât mama care l-a născut, pentru că principalul este să educăm în copiii noştri percepţia omniprezenţei dumnezeieşti, atotştiinţei şi atotputerniciei Domnului. (Protoiereul Artemie Vladimirov) - (Cum să educăm ortodox copilul: 300 de sfaturi înțelepte pentru părinți de la sfinți și mari duhovnici, traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2011, pp. 34-35)

Cât timp să alăpteze mama?

Când l-am întrebat referitor la aceasta, Părintele Paisie mi-a spus: "Binecuvântatule, să alăpteze în continuare copilul, căci laptele mamei este cel mai bun. Este şi medicament şi astfel nu se îmbolnăveşte copilul. În satul meu femeile alăptau până la cinci-şase ani. Astfel copiii nu sug numai lapte, ci sug şi dragoste şi afecţiune şi gingăşie şi siguranţă, devenind puternici în felul acesta şi sufleteşte." (Atanasie Rakovalis, Părintele Paisie mi-a spus..., Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2012, pp. 29-30)

Igienă strictă în timpul alăptării la sân

Pe tot parcursul perioadei de alăptare, mama este obligată să respecte cu foarte mare stricteţe unele norme igienico-sanitare privind alimentaţia sa, programul de viaţă, consumul unor medicamente, starea psiho-emotivă şi sănătatea sa.

Dieta mamei care alăptează va fi cea obişnuită, cu un mic plus pentru alăptare (circa 500-600 kcal/zi). Alimentaţia ei nu va fi bogată în toate substanţele nutritive. Nici un aliment nu trebuie evitat, însă nu se vor consuma cantităţi mari de alimente. Deci, alimentaţia va fi cât mai variată, nelipsind produsele şi derivatele lactate. Dacă mama nu consumă lapte, atunci va consuma alte alimente care conţin lapte şi 1 g de calciu pe zi. Nu vor lipsi crudităţile, respectiv legume, fructe şi zarzavaturi. De obicei, se interzic din alimentaţie ceapa, usturoiul, sparanghelul, fasolea, varza, conopida şi alte alimente care modifică gustul laptelui. Se evită consumul de cafea, ciocolată şi condimente şi sunt contraindicate alcoolul şi tutunul. Este, de asemenea, contraindicat consumul în exces de legume sau conserve, ca şi vânatul. Alăptarea nu se poate face în condiţiile unei diete de slăbire.

Supraalimentaţia mamei din cursul sarcinii şi apoi din cursul alăptării poate avea influenţe negative de ordin cantitativ şi apoi calitativ asupra secreţiei lactate.

Excesul de proteine nu creşte secreţia lactată, în schimb unele proteine pot trece în lapte şi pot determina manifestări alergice la sugar. Excesul de lipide în alimentaţia mamei poate reduce secreţia lactată, dar şi proporţia de acizi graşi saturaţi. Cantitatea necesară de lichide pentru o mamă care alăptează este autoreglată prin senzaţia proprie de sete. Cantităţi mari de lichide pot scădea chiar secreţia lactată. S-a constatat, spre exemplu, că berea şi ceaiul nu stimulează secreţia lactată.

Igiena trebuie respectată cu stricteţe

Mama care alăptează trebuie să-şi organizeze un program de viaţă echilibrat, cu respectarea timpului de odihnă, a programului de lucru de peste zi, a plimbărilor în aer liber.

Mama este obligată să respecte cu stricteţe toate normele privitoare la igiena sânilor, cea corporală şi a hainelor, a camerei, a mediului de viaţă, precum şi normele legate de alăptare.

În perioada alăptării, mama trebuie să evite folosirea medicamentelor din proprie iniţiativă. Cele mai multe dintre medicamente, inclusiv antibioticele, difuzează prin lapte, fiind astfel riscante pentru sugar.

Când mama se îmbolnăveşte, este bine să se izoleze de sugar, evitând astfel posibilitatea îmbolnăvirii acestuia. În această perioadă, ea îşi va stoarce laptele, acesta va fi fiert şi va fi administrat sugarului cu linguriţa.

Încă din prima zi, nou-născutul va fi pus să sugă la sân câte 5 minute la fiecare 2-3 ore. A doua zi va fi pus la sân timp de 10 minute, iar a treia şi a patra zi câte 15 minute. Este bine ca un supt să nu depăşească 20 de minute, iar sugarul să fie pus, alternativ, la ambii sâni. După stabilizarea lactaţiei, care apare după două săptămâni, nu există o limită de timp pentru supt.

În perioada alăptării, greutatea sânilor creşte. Aceştia vor fi sprijiniţi într-un sutien cu bretele neelastice, în interiorul căruia se va aşeza o batistă curată, împăturită, care va absorbi laptele ce curge singur.

Înainte de fiecare supt, sânii sunt spălaţi cu apă. Nu se folosesc săpunul şi unguente cu vitamina A şi D, deoarece sunt iritante.

De cât lapte are nevoie sugarul

Nevoile cantitative ale sugarului cresc proporţional cu vârsta. Astfel, în primele două săptămâni, nou-născutul consumă între 60-90 ml la fiecare supt, de la trei săptămâni la două luni 100-150 ml, de la două la trei luni - 150-170 ml, de la trei la patru luni, între 160-180 ml, iar apoi, 180-200 ml la fiecare supt.

Tehnica alimentaţiei la sân este simplă. Se atinge obrazul sugarului cu sânul, acesta va întoarce capul spre sân şi va începe să sugă. Este aşa-numitul reflex al punctelor cardinale. Pe toată perioada alăptării poziţia lui trebuie să fie comodă. Sugarul va fi ţinut pentru o perioadă de 10-15 minute în poziţie verticală, sprijinit cu partea sa anterioară a abdomenului pe pieptul mamei. El va fi masat şi bătut uşor pe spate pentru a elimina aerul înghiţit în timpul suptului. Sursa:  Doina Dumitriu 

 

Vă recomandăm să citiți și:  Părintele Arsenie Boca, sfaturi pentru mamele creștine



Familia (re)găsită între Geneză și Apocalipsă (VIDEO - Cafedemia) - Prof. Gabriel Braic

 

Librăria Fereastra Sâmbetei - CAFEDEMIA - 18 iunie 2019

Puncte atinse în cadrul conferinței / mesei rotunde:

  1. Proiectul divin al familiei conform cărții Genezei;
  2. Considerațiile Sf. Ap. Pavel asupra familiei conform epistolei către Efeseni;
  3. Familia din perspectivă temporală și tainică;
  4. Inamicii actuali care lucrează pentru a dezlănțui Apocalipsa asupra familiei;
  5. Concluzii practice.

     Prof. Gabriel Braic este licenţiat în Litere la Cluj în 2003, profesor de limba şi literatura română din acelaşi an, căsătorit cu cea mai frumoasă soţie din S-E Europei, Mihaela, din 2004, tată al lui Miriam din 2005 şi al lui Matias din 2007, organizator de tabere pentru liceeni şi studenţi din 2000, vorbitor la conferinţe pentru tineri şi familii din 2000, autor a două cărţi (semESEURI pentru români grăbiţi – 2015, Poetul Traian Dorz – o monografie omagială – 2017 ), manager de proiect al conferinţelor Agape pentru familii din 2015, realizator al emisiunii “Tableta de limbă română” din 2018.



Biserica. Neamul. Politica. Lumea
An omagial - Satul românesc (IX)

 

Satul românesc, simpozion internațional la Sibiu - Tribuna 

Oscarul european al muzeelor, câștigat de Muzeul Astra Sibiu - Tribuna 

A început la Sibiu simpozionul dedicat satului românesc - Mitropolia Ardealului 

Satul și orașul, în bucuria comuniunii - Basilica 

Un uluitor periplu în sufletul Bucovinei - Ziarul Lumina 

Educație și cultură - Ziarul Lumina

Satul românesc, spațiu de cultură și permanență - Ziarul Lumina 

Sfântul Varlaam, credincios luminător al neamului românesc - Ziarul Lumina 

Cercetare și expoziție de fotografie etnografică despre viticultură în județul Alba - Ziarul Lumina

Episcopul Ghedeon, vrednic episcop al Romanului - Ziarul Lumina 

Preotul, pedagogul principal și universal al satului - Ziarul Lumina 

O apariție editorială de excepție - Ziarul Lumina

Oameni ridicați din țărănime - Basilica 

Sfânta Duminică - Ziarul Lumina



Stiinţă. Medicină. Cultură. Artă
Patimi ale lumii contemporane: dependența de internet - Pr. Ioan C. Tesu
 

Lumea contemporană oferă un peisaj moral frământat, în care patimilor tradiţionale, precum: lăcomia pântecelui, desfrânarea, iubirea de arginţi, trândăvia, tristeţea, mânia, slava deşartă şi mândria, exacerbate de păcate la modă, cum ar fi alcoolismul, tabagismul, consumul de droguri, oamenii de ştiinţă adaugă patimi şi dependenţe de ultimă oră, dar cu o răspândire şi efecte dintre cele mai grave. Se vorbeşte, astfel, despre cyber-adicţii, cyber-dependenţe sau adicţiile cyberasistate de tehnologie, de internet, tablete, telefoane, bloguri, jocurile video sau de reţelele de socializare, dar şi de muncă, sport, cumpărături, sex, etc.

Constatând larga incidenţă a dependenţei de tehnologie şi, în mod particular, de internet, China, încă din anul 2010, consideră această tulburare comportamentală o adevărată epidemie, un pericol naţional, înfiinţând deja peste 400 de clinici de dezintoxicare, în care sunt trataţi sute de mii de tineri.

Dintre tulburările clinice specifice dependenţei de PC, specialişti precum Dmitri Avdeev menţionează: o dispariţie a controlului asupra timpului de lucru cu acesta, tendinţa de a mări cantitatea de timp şi de interacţiune petrecut cu el, stări pronunţate de disconfort psihologic, cum ar fi iritabilitatea, deprimarea sau sentimentul de gol şi pustietate sufletească, în cazul în care nu are acces cum ar dori la ea, folosirea tehnologiei informaţionale pentru îmbunătăţirea dispoziţiei, pentru ignorarea sau uitarea frământărilor şi a problemelor personale, adică o modificare artificială sau fortaţă a stării psihice, dar care conduc la apariţia unor probleme legate de relaţiile interumane şi intrapersonale[1].

Modul de viaţă preponderent sedentar, la care conduce tehnologia digitală, poate provoca afecţiuni ale coloanei vertebrale, ale stomacului, ale organelor respiratorii, poate duce la diminuarea acuităţii vederii, aşa-numitul „sindrom al tunelului” sau de compresiune a nervului median, după cum şi radiaţia electromagnetică şi ionizarea nocivă a aerului duc la slăbirea imunităţii, la dureri de cap, stări de oboseală şi insomnie cronică, iar în formele ei mai grave, la stări de stres, depresie şi tulburări nervoase. Toate aceste consecinţe afectează capacitatea de studiu şi lucru, conducând la inactivitate şi absenţă, moleşeală, slăbirea memoriei şi a puterii de studiu, la o comunicare defectuoasă cu semenii şi conflicte cu propria persoană.

Manualul de diagnostic şi clasificare statistică a tulburărilor mintale, ediţia a V-a, (DSM V - 2013, 2016 – în limba română) foloseşte nouă criterii de diagnosticare a dependenţelor: preocuparea legată de respectiva tehnologie; simptome ale sevrajului: iritabilitate, anxietate sau tristeţe, în absenţa lor; nivel foarte crescut de toleranţă la folosirea respectivului tip de adicţie; tentative nereuşite de a renunţa la ele sau de a scurta timpul de utilizare; pierderea interesului faţă de alte activităţi, inclusiv pasiunile antrerioare creării dependenţei; continuarea utilizării excesive, deşi realizează gravitatea efectelor; inducerea în eroare a celorlalţi cu privire la timpul dedicat dependenţei; folosirea lor pentru a evada sau a ameliora dispoziţia proasta şi ameliorarea tonusului; punerea în pericol sau chiar pierderea unei oportunităţi educaţionale sau profesionale.

În privinţa recunoaşterii dependenţei de internet, cel dintâi care a vorbit despre o reală dependenţa de acesta a fost psihologul Kimberly Young, de la Universitatea din Pittsburg, Pennsylvania, SUA, încă din anul 1995. El a propus următorul chestionar (Internet Addiction Diagnostic Questionnaire), cu opt întrebări:

„1.Simţi că te preocupă Internetul (te gândeşti la activitatea on-line anterioară sau anticipezi următoarea sesiune on-line)?

2. Simţi nevoia să utilizezi Internetul pe perioade de timp din ce în ce mai lungi, pentru a obţine satisfacţie?

3. Ai făcut de repetate ori eforturi fără succes pentru a modera sau a te abţine de la utilizarea Internetului?

4. Te simţi neliniştit, prost dispus, deprimat sau iritat atunci când încerci să întrerupi sau să opreşti utilizarea Internetului?

5. Rămâi on-line un timp mai lung decât îţi propuseseşi iniţial?

6. Ai periclitat sau ai riscat pierderea unei oportunităţi semnificative în ceea ce priveşte o relaţie sau o carieră profesională din cauza Internetului?

7. Ai minţi pe membrii familiei, pe terapeuţi sau pe alte persoane pentru a ascunde proporţiile implicării tale în Internet?

8. Foloseşti Internetul ca pe un mod de a fugi de probleme sau de a-ţi elimina o stare neplăcută (ex. sentimente de neajutorare, vinovăţie, depresie)?

Cei care au răspuns „Daˮ la cinci sau mai multe dintre aceste întrebări au fost clasificaţi ca utilizatori dependenţi de Internet, iar ceilalţi ca utilizatori normali de Internetˮ.

Pentru diagnosticarea nivelului de adicţie sau a gradului de dependenţă faţă de Internet, este folosit Testul Orman de depistare a nivelului de dependenţă faţă de Internet:

1.Petreceţi pe Internet mai mult timp decât v-aţi propus iniţial?

2. Vă deranjează ideea de a scurta timpul petrecut pe Internet?

3. Prietenii sau membrii familiei dumneavoastră s-au plâns că staţi prea mult timp pe Internet?

4. Vi se pare dificil să rămâneţi neconectat vreme de câteva zile?

5. Randamentul la serviciu sau relaţiile personale au suferit din cauza timpului petrecut pe Internet?

6. Există zone sau anumite site-uri pe Internet pe care cu greu le puteţi evita?

7. Vă este greu să vă stăpâni impulsul de a cumpăra produse sau servicii care ţin de Internet?

8.  Aţi încercat, fără succes, să reduceţi timpul de folosire a Intenetului?

9. Vă abateţi mult de la domeniile dumneavoastră de activitate şi de la cele care vă oferă satisfacţie, din cauza Internetului?

Între 0 şi 3 răspunsuri pozitive, există o mică tentaţie spre adicţia faţă de Internet.

Între 4 şi 6 răspunsuri pozitive, există posibilitatea dezvoltării unui comportament adictiv.

Între 7 şi 9 răspunsuri pozitive, există o puternică tendinţă spre o stare de dependenţă[2].

În cercurile psihoterapeuţilor, mai există un test, mult mai sintetic, de depistare a dependenţei de internet şi a nivelului acesteia, pe care îl vom menţiona, spre o mai precisă cunoaştere a efectelor tehnologiilor digitale asupra minţii umane, dar cu urmări asupra întregii sale fiinţei. Acest test recomandă alegerea variantei, considerate de respondent a fi cea mai precisă:

0=Nu este cazul

1=Rareori

2=Ocazional

3=Frecvent

4=Adesea

5=Întotdeauna

Cât de frecvent vă surprindeţi petrecând online mai mult decât vă propuseserăţi? Cât de frecvent se plâng alte persoane din viaţa voastră de cât timp petreceţi online? Cât de frecvent vă verificaţi e-mailul înainte de orice altceva trebuie să faceţi?

Cât de frecvent dormiţi mai puţin din cauza sesiunilor online la ore târzii ale nopţii?

Cât de frecvent vă surprindeţi spunând „doar câteva minute”, atunci când sunteţi online?

Cel mult 7 puncte – nu manifestaţi semne că aţi fi dependenţi de internet.

8-12 puncte – o dependenţă uşoară de internet – s-ar putea să staţi pe internet prea mult timp uneori, dar în general, aveţi situaţia sub control.

13-20 puncte – dependenţă moderată, ceea ce înseamnă că relaţia voastră cu internetul vă face „probleme ocazionale sau frecvente”.

21-25 puncte – dependenţă gravă de internet, ceea ce provoacă probleme semnificative în viaţa voastră[3].

Nicolas Carr spunea că, dintre toate sacrificiile pe care le facem atunci când ne consacrăm internetului, poate cel mai mare este acela că afectăm bogăţia de conexiuni din adâncul propriilor noastre minţi, odată ce creierul uman, consumator avid de tehnologie informaţional, se exersează în a parcurge cu rapiditate, conţinuturile, dar, în acelaşi timp, nu mai are capacitatea să se concentreze asupra lor, într-un mod eficient şi susţinut, ceea ce provoacă un deficit de atenţie sau de concentrare. Acesta nu se datorează, însă, mijloacelor media în sine, ci modului defectuos, dependent, abuziv şi adictiv, de a le folosi de către fiinţa umană, care nu este totdeauna pregătită să se familiarizeze cu ele şi să le folosească pozitiv, păstrându-şi libertatea interioară.

Şi mai grav, omul începe să se asemene tot mai mult tehnologiei, reacţionând şi activând, parcă, în conformitate cu nişte programe setate, alterându-şi propria umanitate, abilităţile sale intelectuale şi calităţile sale emoţionale. Sau, cum spunea Sfântul Paisie Aghioritul, mulţi dintre oamenii de astăzi par a avea inimi de fier, iar acestea se lasă greu sau deloc pătrunse de sentimente şi emoţii superioare şi înalte.

Teologul francez Jean-Claude Larchet spunea că explozia de tehnologie informaţională a produs un nou mod de existenţă, dar şi un nou fel de om – homo connecticus, care este permanent grăbit, apăsat de treburi presante, care lucrează şi activează într-un ritm susţinut continuu, care face totul în regim de urgenţă şi din această cauză, multe din activităţile sale sunt lipsite de profunzime, un om care a pierdut controlul asupra ritmului organizării vieţii sale, trăind, nu în profunzimea spirituală, ci în superficialitatea lumii materiale.    

Dintre cei mai importanţi factori de risc ce pot conduce la adicţia de tehnologie şi, în mod deosebit, de internet, specialiştii fac referire la: anxietate, în sensul că persoana utilizatoare caută să evadeze din tensiunile, îngrijorările, fricile, temerile, fobiile sale, în compania tehnologiei, însă, adesea, după încheierea sesiunii, se reîntoarce la ele, într-o formă şi mai accentuată; depresia, utilizatorul căutând să îşi anestezieze conştiinţa faţă de trăirile negative, abătute, prin recurgerea la reţelele de socializare, care ar ar avea drept scop umplerea nu doar a timpului, ci a golului sufletesc; stresul, izolarea şi singurătatea sau lipsa de suport social.

Psihologi, psihiatri, moralişti, dar şi creatori de high-tech recomandă părinţilor ca, atunci când doresc să prevină tulburarea de dependenţă de internet a copiilor, să fie foarte atenţi la anumite simptome, care anticipează crearea acestei adicţii, între care: preocuparea compulsivă, faţă de utilizarea internetului, copiii fiind preocupaţi obsesiv de sesiunea anterioară şi anticipând, o nouă perioadă de utilizare a tehnologiei; nevoia de folosire a internetului în cantităţi tot mai mari de timp, pentru atingerea pragului de satisfacţie în raport cu acesta; petrecerea unui timp tot mai mare în compania tehnologiei, în ciuda încercării de limitare a acestuia; prezenţa unei stări de nelinişte, iritare, anxietate, depresie, atunci când nu are acces la internet; petrecerea online a unui timp mult superior celui planificat anterior; periclitarea rezultatelor şi performanţelor, la şcoală, afectarea  relaţiilor familiale, sociale, din cauza petrecerii iraţionale a timpului în faţa tehnologiei; folosirea unor trucuri şi minciuni pentru a ascunde membrilor familiei timpul petrecut pe internet; utilizarea internetului ca o modalitate de a scăpa de problemele sale emoţionale, inclusiv cele legate de simptomele sau semnele menţionate anterior, anxietate, singurătate, deprisie, etc.

S-a constatat că acei tineri care petrec o perioadă iraţională în faţa tehnologiei digitale ajung la un declin fizic, psihic şi intelectual, scădere a stimei de sine, sentimente de neadaptare la lumea reală, comportamente de autovotămare şi, în cazuri extreme, ideaţie suicidară.

Utilizarea dependentă a internetului expune tinerii la mari riscuri pentru starea proprie de sănătate, precum insomnii, randament slab, obezitate, risc de atac de cord, accident vascular cerebral, diabet sau chiar anumite forme de cancer.

La Ioan 8,32, citind următoarele cuvinte: „Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi”. Spre acest adevăr şi la această libertate interioară cheamă şi îndeamnă credinţa creştină, îndemnându-l pe om să nu caute bucuriile frivole şi trecătoare, din lumea aceasta, legate de materie şi de plăcerile iluzorii şi efemere, pe care ea i le poate oferi, ci să se ostenească să descopere sensurile profunde ale vieţii sale, comorile netrecătoare ale sufletului, care îi oferă adevărata împlinire, atât aici, în lumea şi în viaţa aceasta, dar şi în Împărăţia viitoare şi veşnică, a Iubirii şi Luminii dumnezeieşti.

 

[1] Prof. dr. Dmitri AVDEEV, Tulburările psihice şi patologia Duhului, traducere din limba rusă Denis Chiriac, DOXOLOGIA, Iaşi, 2018, pp. 38-39.

[2] Jean-Claude LARCHET, Captivi în internet, în româneşte de Marinela Bojin, Editura Sophia, Bucureşti, 2018, pp. 231-232.

[3] Adam ALTER, Irezistibil. Dependenţa de tehnologie şi afacerile din spatele ei, traducere din engleză de Emilia Vasiliu, Editura Publica, Bucureşti, 201, pp. 39-40.

Sursa: Doxologia

 



NU există o genă gay, confirmă cel mai mare studiu realizat vreodata pe ADN-ul uman
 

Așa cum a demonstrat biofizicianul Virgiliu Gheorghe încă de acum câțiva ani în cartea sa Fața nevăzută a homosexualității, cel mai mare studiu internațional realizat vreodată pe ADN-ul uman confirmă că NU există o “genă gay”.

Astfel, atracția unei persoane față de femei sau față de bărbați nu poate fi definită de o singură genă, ci de multiple regiuni ale genomului și, ca orice caracteristică umană complexă, de numeroși factori non-genetici, informează AFP, preluată de Agerpres. Concluzia aparține unei cercetări realizate pe 500.000 de profiluri ADN de un grup de cercetători din Europa și Statele Unite; principalele rezultate ale cercetării cu privire la genetica comportamentului sexual au fost publicate pe 29 august 2019 în prestigioasa revistă Science.

Cercetarea infirmă ipoteza apărută în anii 1990, conform căreia ar exista o “genă gay” ce ar fi la fel de previzibilă ca aceea care influențează culoarea ochilor. “Este de facto imposibil să prezici orientarea sexuală a unei persoane după genomul ei“, a declarat Ben Neale, membru al Institutului Broad, asociat cu Universitatea Harvard şi Massachusetts Institute of Technology (MIT), una dintre numeroasele instituții din care provin autorii studiului, notează Agerpres, citată de Edupedu.ro.

Cercetătorii afirmă că orientarea sexuală are o componentă genetică și confirmă studii precedente de mai mică amploare, realizate în special pe gemeni. Însă această componentă depinde de o mulțime de gene. “Nu există o genă gay unică, ci numeroase mici efecte genetice repartizate în genom“, a explicat Ben Neale.

Cercetătorii precizează că acestora li se adaugă un factor esențial: mediul în care o persoană creşte şi trăieşte.

Oamenii de știință au folosit în explicarea concluziilor cercetării o analogie cu înălțimea oamenilor: efectul genetic este indiscutabil, deoarece înălțimea unei persoane este legată de aceea a părinților ei. Însă genetica nu explică totul: alimentația din timpul copilăriei are la rândul ei un impact puternic asupra înălțimii. Aceste detalii sunt denumite de oamenii de ştiință “factori de mediu”.

La fel, pentru riscul cardiac: genele creează predispoziții, însă stilul de viață şi alimentația au un rol încă şi mai mare, notează agenția de presă.

“Este un comportament complex, în care genetica joacă un rol, dar probabil într-o manieră minoritară. Efectul factorilor de mediu există, dar nu am reuşit să îl măsurăm cu exactitate“, a adăugat Fah Sathirapongsasuti, cercetător care a contribuit la realizarea noului studiu furnizând profilurile genetice ale clienților (voluntari).

Partea principală a analizei a fost realizată pe bărbați şi femei incluşi în banca britanică UK Biobank, în majoritate de origine europeană, care au răspuns la întrebarea: “Ați avut deja o relație sexuală cu o persoană de acelaşi sex?”.

Cei doi cercetători au declarat, într-o conferință telefonică purtată marți cu mai mulți jurnalişti, că sunt ei înşişi gay, notează Agerpres. Dorind să evite orice interpretare eronată, ei au mers până într-acolo încât au consultat asociații LGBT în privința modului în care ar trebui să comunice rezultatele studiului, pe care le-au rezumat pe un site special – geneticsexbehavior.info.

Agenția de presă notează că, în anul 1993, autorii unui studiu realizat pe 40 de familii au crezut că au identificat o legătură unică, gena Xq28, ce ar defini orientarea sexuală. Noua analiză a respins însă acel model simplist.

O cifră produsă de acest studiu este susceptibilă să creeze confuzie, atrage atenția Agerpres: cercetătorii estimează că “între 8 şi 25%” din diferențele de orientare sexuală din populația testată se datorează variațiilor genetice. Însă această cifră este un concept statistic ce vizează o populație şi nu înseamnă că 25% din orientarea unei persoane depinde de genele sale, notează agenția de presă.

Un alt rezultat pune sub semnul întrebării ideea că orientarea sexuală ar fi un continuum, potrivit Scării Kinsey, după numele biologului american care a definit-o în 1948: de la 100% homosexual la 100% heterosexual, trecând prin bisexual.

Presupunerea conform căreia cu cât eşti mai atras de cineva de acelaşi sex, cu atât eşti mai puțin atras de celălalt sex este o simplificare excesivă“, afirmă cercetătorii, după ce au comparat markerii genetici ce influențează numărul partenerilor de acelaşi sex.

Comportamentul homosexual nu are cauze genetice / Din cartea „Fața nevăzută a homosexualității” de Virgiliu Gheorghe și Andrei Dîrlău - Ed. Christiana, 2014. Cuvântul Editorului – Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă:

Volumul de faţă constituie un nou semnal de alarmă pentru lumea românească, dar şi pentru restul lumii. O excepţională monografie a fenomenului homosexualităţii şi a mişcărilor pro-homosexualitate din ultimele patru decenii, cartea Faţa nevăzută a homosexualităţii, printr-o minuţioasă documentare, scoate la iveală adevăruri ştiinţifice care aruncă în aer întregul edificiu ideologic pe care se sprijină propaganda homosexualităţii astăzi. Lucrarea se justifică mai ales în contextul actual, în care homosexualitatea nu mai poate fi considerată doar o problemă a unui grup de persoane, ci constituie deja unul dintre elementele dominante ale ideologiei zilei, impus legislativ în tot mai multe ţări ale lumii, într-o polemică deschisă faţă de familie şi credinţa creştină.

Cel mai îngrijorător ni se pare însă faptul că tot mai mulţi copii şi tineri din familiile creştine, botezaţi în numele lui Hristos, riscă azi să adopte un comportament homosexual, pătându-şi haina botezului, căzând din sistemul moral al Bisericii creştine şi riscând, de asemenea, toate bolile şi suferinţele descrise în această carte. Ei devin astfel victime ale unui context ce favorizează şi chiar cultivă tulburările identităţii de gen (atac frontal şi lipsit de scrupule la adresa antropologiei creştine), abuzurile sexuale şi homosexuale şi alte asemenea fenomene prezentate cu multă acribie ştiinţifică pe parcursul cărţii. Spunem că aceşti tineri pot ajunge victime în primul rând pentru că, sub presiunea dezinformării şi a manipulării mediatice. Dimpotrivă, cei care se străduiesc să demonstreze faptul că homosexualii nu au un comportament patologic, ci că stilul lor de viaţă reprezintă o alternativă cît se poate de normală la heterosexualitate, credem că sînt principalii duşmani ai omului – şi mai cu seamă principalii duşmani ai homosexualilor înşişi. Credem că numai adevărul poate să-i ajute pe aceştia din urmă să depăşească uriaşa suferinţă pe care le-o provoacă stilul de viaţă homosexual la care s-au lăsat atraşi. Iar acest adevăr le vine în întîmpinare astăzi mulţumită efortului excepţional al celor doi autori, Virgiliu Gheorghe şi Andrei Dîrlău.

Totodată, legat de felul în care  reprezentanții LGBT primesc acest tip de știri, considerăm relevantă următoarea declarație:

Dolce & Gabbana: „Singura familie este cea tradițională”

Creatorii de modă Domenico Dolce și Stefano Gabbana, care au dat nume unuia dintre cele mai puternice branduri în domeniu, afirmă că familiile formate din persoane de același sex nu sunt familii adevărate. Parteneri în viața particulară timp de 23 de ani, până în 1999, și parteneri de afaceri în continuare în prezent, cei doi designeri se declară împotriva căsătoriei între persoane de același sex.

Într-un interviu acordat pe 12 martie revistei italiene Panorama, ei declară: „Singura familie este cea tradițională. Fără vlăstare fabricate chimic sau utere închiriate: viața are cursul ei natural. Sunt lucruri care nu trebuie schimbate. Unul dintre ele e familia”.

Procreația, „trebuie să fie un act de iubire”, spune Domenico Dolce, care mai adaugă: „Pe copiii făcuți în eprubetă eu îi numesc copii sintetici. Utere de închiriat, sămânță aleasă din catalog”.

Cu toate acestea, spre deosebire de Gabbana, care spune că și-ar dori o familie, Dolce declară că nu vrea copii: „Sunt gay, nu pot avea copii. Bănuiesc că nu poți să le ai pe toate în viață”.

În respectivul interviu, Stefano Gabbana mai spune: „Familia nu e un moft. Ea cuprinde un sens supranatural de apartenență”. De ani de zile este binecunoscută poziția celor doi împotriva „căsătoriei” între persoane de același sex. În 2013, într-un interviu pentru The Telegraph, cei doi au fost întrebați dacă nu ar vrea să se căsătorească. „Ce?! Niciodată! Nu credem în căsătoria gay”, au răspuns cei doi la unison. Iar în 2006, Stefano Gabbana a declarat pentru Daily Mail: „Mă opun ideii ca un copil să crească cu doi părinți gay”. – Știri pentru Viață

 



Dor de zbor: pe aripi de Psaltire - Pr. dr. Ciprian Valentin Bîlbă

- cu stimă doamnei DOINA PIEPER, autoarea cărții cu acest titlu -

 

Chemarea la maturitate şi responsabilitate interpretativă

Încă de la primul cuvânt care îţi apare în faţă, senzorii responsabilităţii interpretative se aprind la vibraţia prototipică a dorului. Cuvântul “dor” este inevitabil în limba română. Şi totodată, inepuizabil. Amestec de transparenţă şi taină, de sens şi suprasens. “S-a contopit în el durerea, de unde şi vine cuvântul, cu plăcerea, crescută din durere nu pricepi bine cum” (Noica, 1987, p. 206).

Iar zborul l-aş înţelege brâncuşian. Adică nu mărimea aripilor şi diseminarea striaţiilor cromatice pe ele interesează, nici măcar cărui soi de pasăre aparţin, cât zborul in se, raţiunea zborului, zborul pur şi simplu.

 

Vârsta la care doamna Doina Pieper îşi desăvârşeşte poetica este cea a asumării mature şi quasicomplete a unui parcurs existenţial roditor şi înţelegător. Sigur că am putea spune la modul paradoxal că este vorba de o desăvârşire de început, în sensul că este un prim volum “de versuri şi versete” care mai poate fi urmat şi de altele. Însă, dincolo de toate, maturitatea asumării responsabile a demersului creator ne obligă ca lectori la seriozitatea interpretativă şi la perspectiva unei elasticităţi comprehensive polinivelare. Poemul pieperian este unul viu, atât timp cât nu este scris cu ţinta expresă de a persuada, de a convinge pe cineva de ceva. Nuanţa moralistă este aproape inexistentă. Iar imprevizibilitatea viului poate fi pentru mulţi dintre noi o capcană. Mai ales pentru lectorii tineri. Într-o smerenie neconştientizată de către poetă, asemeni unei privighetori ce nu-şi trăieşte cântul ori zborul prin comparaţie, Doina Pieper deturnează atenţia de la persoana ei: “Stimate cititor, spune domnia sa, ce răsfoieşti aceste pagini, îţi mulţumesc pentru momentele pe care le vom petrece împreună pe urmele unor semănători de vorbe înţelepte”. A nu ne păcăli. Întotdeauna apele liniştite sunt adânci şi discreţia smereniei mai captivantă decât kitsch-urile înzorzonate. Simplitatea este una a apusului de soare promiţând policromic un nou răsărit. Pe alocuri, poezia nu trebuie a fi înţeleasă, ci, pur şi simplu, contemplată. E un suflet şi un suflu al viului poetic care nu trebuie căutat cu dinadinsul şi, în cazul în care este găsit prin autorevelare auctorială, nu trebuie bruscat să emane primul înţeles aparent. A nu ne înşela simplitatea versificării. E simplitatea razei de soare pe care nu întotdeauna o poţi palpa şi poate că, mai mult, nici nu o conştientizezi de fiecare dată şi, totuşi, căldura ei discretă şi diafană îţi inspiră viaţa. Efectul pozitiv al poematicii pieperiene ne poate apărea ulterior contactului cu logosul ritmat, într-o revelaţie subconştientă dezvelită treptat o dată cu creşterea noastră întru lectură. E cuprinsă aici o viaţă de om şi, cu o viaţă de om, nu te joci. Cu Doina Pieper “ne trezim deodată într-un alt mod de a fi şi pătrundem într-un alt mod de a cunoaşte…” (Pr. Arsenie Boca).

        

Calitatea de cosmos a poeziei

         Şi cunoaşterea aceasta, chiar dacă atinge zariştea suprasensibilului, nu fuge de lume şi nu se leapădă de catafatismul ei de dragul vreunei transcendenţe facile sau care dă bine la public. Se pare că lumea este mai mult decât o hartă şi ce poate fi lumea mai mult ca o hartă decât o destinaţie la care să te întorci mereu? Iar cu privire la nemărginire, iubitoarea noastră de Cuvânt, nu o percepe după metodologia consecutivităţii, nemărginirea fiind adânc intricată cu lumina lumii. Concluzia e limpede şi de seninătate cosmică: poeta nu regretă nimic dintr-ale lumii, pentru că socoteşte că nimic nu e o simplă întâmplare şi, cu atât mai puţin, un accident… Fiecare notă îşi are rezonanţa ei pe portativul vieţii. “Nu mi-am imaginat vreodată că lumea e mai mult decât o hartă/ şi că nemărginirea e un univers legat de-un fir de aţă în veşnic suspans…/ nu ştiu cum s-a întâmplat, cum de-am ajuns până aici/ fără să mă întreb de ce şi încotro…/ nu-mi amintesc de vreo cădere – ce cred acum e că nu e nici/ o simplă întâmplare şi nici un accident…/ de ce aici?” (Prolog)         

E ca şi cum ai trăi o viaţă fără rest şi care, în cele din urmă, n-are cum să dea cu virgulă. Iradiază oareşice siguranţă existenţială de sine. Pare că zona compromisului căldicel este evitată. Îşi asumă tot: de la „grădina-nmiresmată de flori de câmp/ brăzdată de izvoare clare, cu pomii plini de roade şi păsări cântătoare…”, până la aripile de Psaltire care ating Cerul.

 

Biografie sau destin?

         Palerian vorbind, am putea să ne întrebăm: aşadar despre ce este vorba…, despre o simplă biografie sau despre un destin? Cred că pentru Doina Pieper este clar că unei biografii întâmplătoare este de preferat fără rest sensul unui destin, atenţie! nu al unei predestinări. Mi-aş asuma un exerciţiu de curaj şi aşi spune că deşi viaţa nu e întotdeauna egală cu ea însăşi, dacă însă o trăieşti constant sub semnul Providenţei e aproape imposibil să nu găseşti un sens în toate. În fond, nici o vrabie nu cade la pământ fără ştirea Tatălui (cf. Matei 10, 29).

         Perspectiva asupra vieţii e una antipaleriană. Destinul care dă un sens holistic vieţii e unul asumat în lecţia generală a vieţii de care Dumnezeu nu este străin nicidecum. Pentru scriitorul din Lisa, a socoti viaţa un destin „ar scuza tot ce e mediocru în ce-am trăit” (Paler, 2015, p. 236). La doamna Pieper nimic din viaţă nu frizează ridicolul, tragicul, mediocrul. Lucrurile sunt văzute aici sub ochiul de taină al Tatălui ceresc, curajul şi încrederea în El fiind pavăza şi motivaţia viziunii cu sens asupra vieţii. De aceea, memoria ei nu doare. Pentru că nu deschide răni. Şi nici nu e vorba aici despre un „autoportret într-o oglindă spartă”. Nu detaliile existenţiale ale unei copilării compensatorii pentru vârsta înaintată interesează aici, cât firul roşu lăsat în istorie de Hristos Domnul în firea umană dezispitită de deznădejde.

 

Credinţă şi optimism

Accente de nostalgie există. Niciodată însă de deznădejde. Pentru poetă, Don Juan nu trebuia să moară tânăr. Pentru Octavian Paler „un Don Juan decrepit, chel, cu pungi mari sub ochi, care uită unde şi-a pus ochelarii, ar fi compromis categoric legenda” (Paler, 2015, p. 230). Doamnei Pieper îi este străină justificarea legendei. Simte să-şi trăiască viaţa aşa cum este şi fără a se ascunde după cuvinte deoarece are mai la îndemână Cuvântul. Poate că de asta şi doar constată cum stau lucrurile, fără însă a suferi fără speranţă pentru ele: „Nimic nu pare a mai fi ca înainte, cum nici Parisul nu mai e ce-a fost/ asemenea unui Don Juan trecut de prima tinereţe, el poartă cu panaş/ povara gloriei apuse, tot mai ridat şi copleşit de valul migrator…” (Nostalgia). Şi, până la urmă, istoria poate fi resetată. Este acceptat fără rezerve cursul firesc al evenimentului care se numeşte viaţă. Speranţa şi credinţa pot fi văzute în această cheie ca două aripi înălţătoare peste tot ceea ce poate fi apreciat în viaţă ca materie vâscoasă şi impracticabilă. Într-adevăr, credinţa face minuni în viaţă, în gânduri, în cuvinte… „Dincolo de toate cele trecătoare există o coregrafie sacră care ne poartă în cele mai înalte sfere în paşi cădelniţaţi, pe aripi îngereşti, în jocuri de lumini şi umbre un dans subtil al confruntării între virtute şi păcat…” (Dincolo de toate). Optimismul e incurabil. Nici nu poate fi altfel. Chiar în ultimul poem al aventurii umane cuprinse în volumul ca două aripi deschise, aventură începută într-o grădină şi „sfârşită” în cerul nou şi în pământul nou al creaţiei, „în cele din urmă… femeii i s-au dat cele două aripi ale marelui vultur/ ca să zboare cu ele departe de faţa şarpelui…”, căci, nu-i aşa, „ceea ce se pierde sau se câştigă la sfârşitul oricărei călătorii în această lume nu este nimic mai puţin decât viaţa veşnică” (Dionysos Farasiotis).     

 

Vanitas vanitatum?

Fiind o operă de maturitate, scriitura nu putea ocoli motivul lui vanitas vanitatum. Înţelegerea profundă a temei psaltice şi, în general, biblice, a faptului că “toate sunt deşertăciune” nu poate veni cu sens în viaţa omului decât privind lucrurile retrospectiv. Aflat în “meandrele timpului” ca într-o clepsidră în care “nisipul a luat-o razna”, omul îşi pune întrebarea întrebărilor: “de ce să mai iubim, de vreme ce toate sunt deşertăciune (Ps. 38)” (Îndoiala). Răspunsul vine de la imnul paulin al iubirii: “pentru că…dincolo de toate e/ iubirea, cea care nu caută ale sale şi toate le nădăjduieşte şi toate le rabdă” (I Corinteni 13).

         Îţi e imposibil să nu te gândeşti la poezia Ecclesiastului din Vechiul Testament. Sau la poezia din Cartea lui Iov. Doamna Pieper pivotează preponderent după semantica Ecclesiastului. Spre deosebire de Iov, care se judecă oarecum cu Dumnezeu şi Îi cere să Se explice, Ecclesiastul rămâne “în credinţa lui, că nu Creatorul e vinovat de neorânduiala din lume; chiar dacă el nu-I găseşte alte cause, nu I-o atribuie” (IPS Bartolomeu, 2000, p. 454). Asemeni Ecclesiastului, poeta se fereşte de constatarea “şi că doar cerul e de vină pentru toate cele pământeşti”. Cum am văzut deja, moralismul e înghiţit de optimismul existenţial.

Nu interoghează, nu judecă, nu moralizează pe nimeni. Parafrazându-l pe vrednicul de pomenire mitropolit Antonie Plămădeală, am spune că într-o şcoală de orbi la minte autoarea nu dă nimănui nici o lecţie. Nici de logică, nici de morală. Lucrurile sunt lăsate discret pentru “cine are ochi de văzut să vadă” (Matei 13, 9). Şi noi ştim cât este de greu să vezi. Cartea de poeme nu este scrisă pentru publicul larg, cât pentru cel adânc. Pe alocuri tonul este unul autoconfesiv, niciodată însă autojustificator. Ţinta primă a volumului e poeta însăşi. Demersul e unul autoreflexiv şi, probabil, autovindecător. Ca şi Psaltirea de ale cărei aripi se agaţă soteriologic şi pe care împăratul David o scrie în rostul rugăciunii de împăcare cu sine, cu Dumnezeu şi cu lumea. E vorba de împăcarea celui care, cum ar zice Vlahuţă, vede de sus a lumilor risipă şi ştie toată zădărnicia lor. Dar acum această perspectivă este de la adăpostul credinţei. De la înălţimea zborului pe aripile Psaltirii, deşertăciunea deşertăciunilor nu mai este înfundată de nonsensul neantului, perspectiva mutându-se vertical în iubirea scăldată în veşnicie.

 

Cuvintele ca aripi… spre Cuvântul ca persoană

         Punându-te în imposibilitatea de a nu te gândi la viziunea lui Lucian Blaga asupra sufletului satului românesc, poeta noastră operează un transfer de semnificaţie a veşniciei care, de data aceasta, “…s-a născut la mănăstire…/ din nevoinţa omului…/spre o Împărăţie a puterii întreite unde sălăşluiesc într-Una /Smerenia, Răstignirea de sine şi Iubirea de aproape”. Iată cum perspectiva se schimbă brusc de la luciul unei vanităţi a vanităţilor pe nisipul căreia pare a se întemeia “o nouă rânduire mondială…” dar lumească, spre o nouă fereastră. Întrebându-se “Ce este o fereastră?”, nu-şi lasă răspunsul aşteptat şi, cu această ocazie, face un exerciţiu de alegere şi constată că “ceea ce pentru unii e subiect de spot publicitar, e pentru alţii deschidere spre cer…”.

Poemele pieperiene obişnuiesc adesea să se scalde în apropierile solare ale zborului. E ca şi cum centrul gravitaţional s-a mutat în cer. Cuvintele sunt aripile poetei. Indiferent că e vorba de fluturi, lebădă, vultur sau de aripi-pereche, aripi de psaltire şi unduiri de valuri parcă şi ele înaripate, Doina Pieper se avântă drept în sus într-un nestăvilit şi nehotărnicit dor de zbor spre “Cuvântul care străpunge orizontul”. Iată soluţia pe care autoarea o găseşte în “durerea de-a nu putea spune ceva fără rest, durerea cuvântului de-a fi şi de-a nu fi cuvânt cu adevărat” (Noica, 1987, p. 208). “Cuvântul este Unul – cuvintele sunt multe şi greu de stăpânit” (Cuvintele). Arta interogaţiei poetice atinge culmi meditative originare: “La ce ne foloseşte nouă oare azi atâta ştiinţă din umbră manipulată/ şi atâtea nopţi de veghe la capul muribundelor culturi/ !?/ atâta timp cât încă n-am aflat Cuvântul întrupat/ – al lumii nesecat izvor/ – Cuvântul care străpunge orizontul” (Cuvântul).

Eterna întoarcere în sine: căderea şi zborul de aici pornesc.

Deşi poezia pieperiană poate fi definită şi ca fiind Logos-centrică, orizonturile semnificatului oscilează firesc mereu. Astfel că atunci când ne agrăieşte despre libertate nu ţine neapărat să o proiecteze hristic asemeni unui sfânt. Omul este încă în căutare de sine şi de Dumnezeu. Om în carne şi oase şi nu nălucă. El poartă încă hainele de piele pe care Dumnezeu le-a ţesut protector protopărinţilor noştrii şi, în egală măsură, poartă haina de lumină a Botezului. Se află pe drumul de piatră care duce spre libertatea în Hristos. Până atunci însă, “Liber să zboare e gândul…freevol e omul care a ales să fie/ liberul arbitru al cugetului său” (Zbor Free Vol).

Poietica Doinei Pieper nu face abstracţie de complexitatea antropologică, afectiv-raţională şi iconică, a omului care nu-şi poate pipăi apofaticul decât în aproximările prototipice ale dorului. Se poate spune şi că poate fi vorba în acest demers poetic despre “căutare de negăsire, cum este şi plăcere şi durere” (Noica, 1987, p. 206). În dorul de zbor sunt toate acestea plus imprevizibilitatea volutelor ce pot sfârşi în picaj gravitaţional.   

De aici încolo se poate medita pe seama poeticii pendulării între trup şi libertate, lumini şi umbre, între cărările bătătorite şi cele nedesţelenite, între taină şi transparenţă, între duhul iubirii de sine şi duhul jertfirii de sine… . “o pasăre însingurată se mai roteşte o dată pendulând/ între chemarea din adânc şi taina infinitului ceresc/ apoi dispare/ în urma ei, puzderie de pene mai rătăcesc o vreme în văzduh/ ca-ntru-un târziu, pe rând, să cadă pradă suflului teluric…” (Chemarea).

 

Rostul aripii nu este să devină cenuşă

Totuşi, în timp ce “precum un vultur bicefal constrâns să ţină piept agresiunilor din jur, trupul îşi caută/ echilibrul ameninţat cu fiece mişcare” (Trupul), “Dincolo de toate cele trecătoare există o coregrafie sacră/ care ne poartă în cele mai înalte sfere/ în paşi cădelniţaţi, pe aripi îngereşti, în jocuri de lumini şi umbre/ un dans subtil al confruntării între virtute şi păcat…” (Dincolo de toate).             

Rostul aripii nu este să devină cenuşă. Oricum, aripii de înger îi este imposibil aşa ceva. Iar îngerului în trup, omului, îi este imposibilă să fie altceva decât cenuşă îndumnezeită. Din punctul acestei contopiri, purcede apoi aventura autocunoaşterii ca topos al RăsCrucii: “un loc expus şi bântuit de duhuri de tot felul/ precum o oază binecuvântată cu un izvor de apă în deşert…”.  Aşadar, omul nu poate evita întrebarea, “Încotro?”. Nici răspunsul nu poate fi evitat: “în noaptea care se destramă realizez că am ajuns la confluenţa celor două braţe/ răsfirate în cruce: pe unul descifrez săpat ca pe-un mormânt cuvântul/ TAINĂ/ din celălalt, se proiectează peste lume atotluminătoare/ TRANSPARENŢA”.

În cele din urmă, toate contrariile care la poeta noastră sunt îmblânzite în complementarităţi investite  cu sens vremelnic şi veşnic, se odihnesc purificator şi, de ce nu, soteriologic, în paradoxalul sfârşit-început al veşniciei: “În vreme ce… perechi-perechi, contrariile nu contenesc să se înfrunte iscând furtuni/ şi cataclisme precum în cer aşa şi pe pământ:/ lumina şi întunericul – căldura şi frigul – binele şi răul – vechiul şi noul/ – frumosul şi hidosul – dragostea şi ura – pacea şi răzmeriţa – unirea şi dezbinarea/  virtutea şi păcatul – smerenia şi trufia – ispita şi datoria – akedia şi trezvia/ – taina şi transparenţa – tristeţea şi bucuria – visul şi realitatea – adevărul şi minciuna/ – dreptatea şi viclenia – tăcerea şi vorba deşartă – sacrul şi profanul – etc…/ spre asfinţit, furtunile se răvăşesc cernute-n sita dreptei judecăţi, în vreme ce,/ pe-un alt tărâm o pasăre de foc se-ndreptă cu viteza nemişcării/ spre teritorii neexplorate încă…” (În vreme ce…).

“Iar cum cărările vieţii se întretaie adesea…, s-a întâmplat şi aici ca în povestea despre eterna revenire, de data aceasta nu în căutarea timpului pierdut ci întru împlinirea timpului rămas…” (Doina Pieper). Ecoul liturgic al unei seri de rugăciune: “Cealaltă vreme a vieţii noastre, în pace şi întru pocăinţă a o săvârşi… Sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără durere, neînfruntat, în pace şi răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos, să cerem” (Liturghier, 2000, p. 156). “În labirintul timpului de ne vom pierde, să nun e fie teamă căci în final tot vom afla ieşirea – la o cotitură de verset, în adierea unei aripi sau, de ce nu, în licărirea unei candele la ceas de seară…” (Doina Pieper).

Meditaţii şi interogări, lumini de sens şi nostalgii răscumpărătoare, întrebări şi căutări de sine, acestea ar fi câteva dintre meandrele labirintului în care suntem chemaţi să petrecem cu doamna Doina Pieper. De acum înainte avem în custodia spiritualităţii un copil. Un dar… Să fim pe măsura lui: “Cartea e copilul conceput în duh şi purtător de-un nume al lui/ crescut cu fiecare filă şi cuvânt şi ocrotit cu grijă de părinţi/ până în ziua când, lansat în lume, îşi va croi singur un drum/ – Copilul este Cartea ce ţi-o dăruiesc -/ ………………………………”.

Bibliografie:

  1. BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ.
  2. LITURGHIER, (2000). Bucureşti: E.I.B.M.B.O.R.
  3. ANANIA, Bartolomeu, (2000). Poezia Vechiului Testament, Bucureşti: E.I.B.M.B.O.R.
  4. NOICA, Constantin, (1987). Cuvânt împreună despre rostirea românească, Bucureşti: Editura Eminescu.
  5. PALER, Octavian, (2015). Autoportret într-o oglindă spartă, Iaşi: Editura Polirom.
  6. PIEPER, Doina, (2018). Dor de zbor: pe aripi de Psaltire, Sibiu: Global Media.



Evenimente, Apeluri, Promoții
Campanie pentru siguranţa elevilor în şcoli
 

Poliția Română va fi alături de elevi, de profesori şi de părinţi pentru prevenirea faptelor antisociale în şcoli şi în afara acestora, precum şi pe traseele de deplasare la şi de la unităţile de învăţământ. Siguranța copiilor noştri, apărarea vieții și integrității corporale a acestora, protejarea bunurilor pe care le au asupra lor rămân priorități ale Poliției Române.

Ministerul Afacerilor Interne a demarat Campania „10 pentru siguranţă”, implementată la nivelul Poliţiei Române de Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității. Ofiţerii de poliţie sunt deja prezenţi în şcolile şi liceele din Capitală şi din ţară pentru înfăptuirea dezideratului afirmat mai sus.

Pe cale de consecinţă, afirmăm şi aici câteva reguli necesar a fi respectate pentru prevenirea infracţiunilor.

În timpul deplasării spre şi de la şcoală:

- Alegeţi cel mai sigur traseu! Evitaţi zonele izolate, rău famate, puţin circulate. Confortul personal necesar studiului nu trebuie să fie afectat de întâmplări neplăcute, care s-ar putea produce pe astfel de rute.

- Dacă, din diferite motive, trebuie să circulaţi după lăsarea întunericului, nu alegeţi trasee neiluminate.

- E bine să mergeţi în grupuri de colegi. Infractorii sunt descurajaţi de un număr mai mare de persoane.

- În situaţia în care este posibil, deplasaţi-vă însoţiţi de un prieten, de o cunoştinţă ori de o rudă sau de un vecin în care să aveţi încredere.

- Nu intraţi în dialog cu persoane pe care nu le cunoaşteţi; respingeţi încercările acestora de a intra în vorbă cu orice chip. Primul contact este cel mai greu pas, dar, odată depăşită această barieră în comunicare, răufăcătorii îşi pot pune mai uşor în aplicare intenţiile contrare legii sau moralei.

- Refuzaţi să însoţiţi orice persoană străină, indiferent de „motivaţiile” acesteia sau de eventualele cadouri, ori alte avantaje pe care vi le promit. Atitudinile binevoitoare ascunde de foarte multe ori acţiuni cu consecinţe negative.

- Dacă împotriva voastră se produc acte de agresiune, de orice natură, strigaţi! „Strigătul public” are foarte mari şanse de a descuraja continuarea oricărei acţiuni ilicite.

- Cereţi ajutor fără teamă şi fără reţinere! În general, oamenii sunt receptivi şi asta are, de asemenea, rolul de a întrerupe actul antisocial.

- Evitaţi să folosiţi telefonul mobil pentru diferite aplicaţii sau jocuri, atunci când vă deplasaţi pe stradă. Aceste obiecte pot genera interesul infractorilor, care - pe fondul neatenţiei - vi le pot sustrage din mână folosind violenţa.

- Nu provocaţi dispute verbale, sau de orice altă natură, cu alte persoane pe care le întâlniţi pe drum şi nu răspundeţi la eventuale provocări.

- Este bine să nu purtați, în mod ostentativ, obiecte valoroase, din aur sau alte metale prețioase. Hoții nu vor ezita să încerce să vă deposedeze de aceste bunuri.

- Purtaţi ghiozdanul şi alte lucruri personale cu responsabilitate. Orice clipă de neatenţie va constitui un prilej excelent pentru cei care vor dori să vi le fure.

- Nu păstrați bani sau carduri bancare în buzunarele de la spatele pantalonilor, ori în alte părți ale obiectelor de îmbrăcăminte care pot fi accesate facil de „hoții de buzunare”.

- Nu oferiţi spre folosinţă telefoanele mobile persoanelor necunoscute, indiferent de motivele invocate.

- Nu încredințați bagajele sau alte lucruri personale unor indivizi pe care îi întâlniți pentru prima dată, chiar dacă aceştia vi se par de încredere.

- Dacă se întâmplă să consta­tați ca vă lipsesc bani sau alte bunuri, puteți sesiza acest lucru oricărui poliţist pe care îl întâlniţi.

- La fel procedaţi și dacă v-a fost furat telefonul mobil.

În toate situațiile referitoare la furturile unor bunuri, ori la fapte care tulbură ordinea și liniștea publică, pun în pericol viața şi integritatea fizică a persoanelor, puteți apela numărul de telefon 112 - Apel unic de ur­gență pentru România și spațiul european.



BURSELE BRÂNCOVENEȘTI pentru elevi de liceu/școală postliceală și studenți
 

 

Ghid de finanţare pentru anul 2019-2020

 

Obiective:

Condiții de obținere a unei burse:

Informații generale:

Acte necesare pentru dosarul de bursă:

Depunerea dosarelor:

Notă: În analizarea dosarelor se va alcătui un punctaj care va ține cont de media școlară, de situația familială și financiară a aplicantului.

Fondul de burse: Se constituie din contribuția comunității Bisericii Sf. Nicolae – Brâncoveanu și din donațiile făcute către Asociația Doamna Maria Brâncoveanu de către cei care vor să susțină acest proiect. (Asociaţia Doamna Maria Brâncoveanu, CIF: 19159733, IBAN: RO 50 RNCB 0055 1543 2148 0001, deschis la BCR Făgăraş)

Calendarul proiectului:

Implică-te!

  1. Cunoști un tânăr care se încadrează în profilul pe care îl căutăm? Dă-i de veste și ajută-l să își pregătească dosarul!
  2. Vrei să susții financiar un astfel de tânăr? Contribuie la constituirea fondului de burse!

Ai nelămuriri? Contactează Asociația Doamna Maria Brâncoveanu pe pagina de facebook sau prin telefon: 0721139536.

Dacă doriți să le vorbiți și altora despre acest proiect, puteți folosi pliantul: Bursele brancovenesti Pliant INFO2

 

Sursa: Asociația Doamna Maria Brâncoveanu - Făgăraș



Cafedemia (mese rotunde) - Dreptatea lui Dumnezeu și îndreptarea omului - Invitat: prof.univ.dr. Marius Andreescu (Făgăraș, 24 sept. 2019)
 
Librăria Fereastra Sâmbetei, Făgăraș, str. Pe Vale nr.10
(Asociația Ortopraxia)
Marți, 24 septembrie 2019, ora 16.00

 

Librăria Fereastra Sâmbetei vă invită marți, 24 septembrie 2019, ora 16.00, la o masă rotundă cu tema ”Dreptatea lui Dumnezeu și îndreptarea omului”, având ca invitat pe Lector univ. dr. Marius Andreescu, judecător la Curtea de Apel Pitești.

Zis-a Domnul pilda aceasta: Asemănatu-s-a Împărăţia cerurilor omului împărat care a voit să se socotească cu slugile sale. Şi, începând să se socotească cu ele, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanţi. Dar, neavând el cu ce să plătească, stăpânul său a poruncit să fie vândut el şi femeia şi copiii şi toate câte are, ca să se plătească. Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Doamne, îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot. Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat şi datoria. Dar, ieşind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce slujeau cu el şi care-i datora o sută de dinari. Şi, punând mâna pe el, îl sugruma, zicând: Plăteşte-mi ce eşti dator! Deci, căzând cel ce era slugă ca şi el, îl ruga, zicând: Mai îngăduieşte-mă şi îţi voi plăti! Iar el nu voia, ci, mergând, l-a aruncat în închisoare până ce va plăti datoria. Iar celelalte slugi, văzând cele petrecute, s-au întristat foarte mult şi, venind, au spus stăpânului toate cele întâmplate. Atunci, chemându-l, stăpânul său îi zise: Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine? Şi, mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor până ce-i va plăti toată datoria. Tot aşa şi Tatăl Meu Cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veţi ierta, din inimile voastre, fiecare fratelui său.

Din Evanghelia Duminicii a XI-a după Rusalii înţelegem că Dumnezeu este în acelaşi timp milostiv şi drept. Când ne pocăim şi cerem să ne ierte păcatele, El este bun, milostiv şi iertător. Când noi însă nesocotim bunătatea Lui, şi, în mod viclean şi egoist, doar profităm de ea, dar la rândul nostru nu arătăm bunătate faţă de semenii noştri, adică nesocotim iertarea Lui şi nu o facem roditoare faţă de oameni, atunci Dumnezeu ne arată dreptatea Sa spre îndreptarea noastră şi a celor asemenea nouă. Deci, Dumnezeu este milostiv, dar şi drept, iertător, dar şi îndreptător, în înţelesul că nu trece cu vederea păcatul, ci cheamă la pocăinţa spre îndreptare. Astfel, Dumnezeu Cel milostiv şi iertător îl responsabilizează pe omul nemilostiv şi neiertător, aducându-i aminte cât de mult pierde spiritual dacă nu este şi el iertător asemenea lui Dumnezeu. Toţi oamenii sunt creaţi după chipul lui Dumnezeu, dar la asemănarea cu Dumnezeu ajung numai cei ce trăiesc în comuniune cu El şi împlinesc voia Lui, adică numai sfinţii. Prin urmare, omul care nu iartă altora greşelile lor nu poate dobândi sfinţenia care vine de la Dumnezeu. Atât de mult ne asemănăm cu Dumnezeu câtă iubire sfântă şi milostivă adunăm în sufletul nostru, prin pocăinţă şi iertare, prin rugăciune şi prin fapte bune. Oamenii sfinţi sunt milostivi ca Dumnezeu Cel milostiv, sunt iertători ca Dumnezeu Cel iertător, însă ei sunt şi drepţi sau îndreptători ai altora, precum şi Dumnezeu este drept şi îndreptător al celor ce rătăcesc sau greşesc, cu voie sau fără voie. (PF Daniel – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române)



Reduceri oferite de Librăria AGATON în perioada 01 Octombrie 2019 - 11 Octombrie 2019

Reduceri permanente

Transport gratuit pentru comenzi peste 100 lei (in Romania).
Reducere
20% la cărți pentru comenzi peste 400 lei

Comanda poate contine orice produse, dar reducerea 20% se aplica numai cartilor.
Se poate comanda si prin e-mail comenzi@agaton.ro sau telefon: 0268211290
 
Reduceri în perioada 01 Octombrie 2019 - 11 Octombrie 2019
indiferent de valoarea comenzii
(în limita stocurilor disponibile)
Edituri:
Autori:  

CĂRȚI (pe categorii)

Aceste reduceri nu se aplica comenzilor prin telefon sau e-mail. 

 

OFERTA SPECIALA de Data Nașterii:

Reducere 20% la cărți, indiferent de valoarea comenzii

dacă se indeplinesc ambele condiții de mai jos:

 - aveți data nașterii înregistrată în Contul meu și
 - ați făcut comanda în una din cele 7 zile de dinaintea datei nașterii.
Dacă îndepliniți aceste condiții, după trimiterea comenzii veți putea citi în proforma că beneficiați de aceste reduceri.

 

Pentru difuzori, distribuitori, pangare discounturile sunt cele negociate sau din contract




CĂRŢI NOI / Produse noi
Pe Tine Te lăudăm. Cântări liturgice ortodoxe, pricesne și colinde - Natalia Corlean (CARTE)
 

Prezentare „Pe Tine Te lăudăm”. Cântări liturgice ortodoxe, pricesne și colinde:

Ediție îngrijită de Natalia Corlean

Cântarea în comun are beneficii uimitoare. Să îți unești vocea cu alții în rugăciune poate fi o experiență înălțătoare, care coagulează o comunitate. Acest sentiment are și o bază fiziologică; există experimente care au constatat că bătăile inimilor celor care cântă împreună cântări religioase se sincronizează.

De aceea am considerat important acest demers de a aduna într-un volum destinat publicului larg atât texte ale cântărilor liturgice, pentru a putea fi interpretate în comun și de cei mai puțin familiarizați cu slujbele Bisericii, cât și diverse cântări și imne de slavă.

+++

CUPRINS și Lista AUDIO

 

În cuprinsul de mai jos al cărții puteţi găsi și linkuri pe internet la melodiile cântărilor (în măsura în care ele sunt disponibile online).

 

CÂNTĂRI LITURGICE

Cântările Sfintei Liturghii
Cântările Vecerniei
Cântările Utreniei
Cântări scurte și diverse Tropare
Tropare ale sărbătorilor cu dată fixă

 

CÂNTĂRI LA ÎNVIERE, ÎNĂLȚARE ȘI RUSALII

Cântările Învierii

TROPARUL
CATAVASIILE ÎNVIERII
CONDACUL (De Te-ai și pogorât în mormânt)
LUMINÂNDA (Cu trupul adormind)
ZIUA ÎNVIERII
AXIONUL (Îngerul a strigat)
 
Cântări și pricesne pentru perioada pascală
A ÎNVIAT, A ÎNVIAT!
CINSTIŢI CREŞTINI PREAIUBIŢI – Grupul Apostolia
– Cor de copii
CINSTIȚI CREȘTINI, ȘI PREAIUBIȚI – Cântece și colinde ale Paștilor
DIN MORMÂNTU-NTUNECAT – Mănăstirea Clocociov
   – Oastea Domnului
E ZIUA BUCURIEI – Oastea Domnului
     – Parohia Sf .Parascheva Terni
E ZIUA ÎNVIERII – Teodora Păunescu-Țucă
     –Variantă corală
E ZIUA SFÂNTĂ A BUCURIEI AZI – Teodora Păunescu-Țucă
     – Ale B. și Laura
HRISTOS A-NVIAT, CE VORBĂ SFÂNTĂ
HRISTOS DIN MORŢI A ÎNVIAT
ÎNGERUL  A ALERGAT – Alexandra și Laura
     – Corul de copii al Parohiei ortodoxe Șercaia
O, CE ZILE LUMINOASE – Cântece și colinde ale Paștilor
PAȘTILE CELE SFINȚITE (Versul Învierii)
PE HRISTOS MI L-A-NGROPATU' – Cântece și colinde ale Paștilor
PRIMĂVARA VINE – Mănăstirea Clocociov
– Parohia Sf. Nicolae Coasta
RĂMÂI CU NOI, STRĂINE (Drumul spre Emaus) – Mănăstirea Orlat
 
Duminica a 3-a după Paști - a Mironosițelor
     SFINTELOR MIRONOSIȚE – Mănăstirea Brâncoveni
Duminica a 4-a după Paști - Vindecarea slăbănogului
     SLĂBĂNOGUL
Duminica a 5-a după Paști - a Samarinencei
     SAMARINEANCA
Duminica a 6-a după Paști - a Orbului
     ORBUL DIN NAȘTERE
 
Înălțarea Domnului
     TROPARUL ÎNĂLȚĂRII
     HRISTOS LA CER S-A ÎNĂL.AT
     VINO ASTĂZI TOATĂ FIREA (Versul Înălțării)
 
Rusaliile - Pogorârea Duhului Sfânt
     TROPARUL RUSALIILOR
     AZI E ZIUA DE LUMINĂ (Versul Rusaliilor)
 
DIVERSE CÂNTĂRI ȘI PRICESNE
 
AGNI PARTHENE - FECIOARĂ CURATĂ (imn compus de Sf. Ierarh Nectarie din Eghina) – Grupul Byzantion
A BĂTUT LA UŞA TA CINEVA – psalt Marian Ştirbei
A VENIT DE MULT DE SUS – Grupul Țara Lăpușului
AM PIERDUT PE DOMNUL – Mănăstirea Hagimus
ANII ZBOARĂ – Mănăstirea Clocociov
AȘA DE TRECĂTOR – Mănăstirea Brâncoveni
AŞA GRĂIEŞTE DOMNUL SLAVEI – Vasile Zotic
     – protos Chiril
AVEM O ȚARĂ (La sfinții români) – Mănăstirea Diaconești
BLÂNDUL PĂSTOR – Ansamblul Rapsodia Domneștiului
– Școala populară Pitești
CÂND ERAM COPIL – Teodora Păunescu-Țucă
CÂND ȚI-AM ÎNȚELES CHEMAREA – Pr. Marian Mărcuș
     – Psa Petronela Moldovan
CÂT DE MĂRIT ESTE DOMNUL – Corul Ison
CE FOLOS – Vlad Miriță
     – Paul Ananie
CHEMAREA BISERICII – Grupul Asagio
CUM SĂ NU TE CÂNT, IISUSE? – Oastea Domnului
DAR N-AM CE-ŢI DA... – Mănăstirea Izbuc
     – Paul Ananie
DOAMNE, DOAMNE CERESC TATĂ – Oastea Domnului
DOAMNE IISUSE HRISTOASE – Corul Ison
DOAMNE, IUBIREA TU EȘTI – Mănăstirea Clocociov
DOAR LÂNGĂ TINE-MI AFLU PACEA – Mănăstirea Clocociov
DRAGOSTEA, IUBITE FRATE – Corul Mănăstirii Hagimus
DRAGOSTEA E CEA MAI SFÂNTĂ – Corul Eleison
     – Psa Petronela Moldovan
FERICIŢI CEI SMERIŢI – Radu Cimpoi
IARTĂ-MĂ – Mănăstirea Sucevița
            – Mănăstirea Clocociov
IATĂ, DOMNUL IAR S-A RĂSTIGNIT – Mănăstirea Clocociov
IISUSE-AL MEU PRIETEN BUN – Psa Petronela Moldovan
     – Pr. Gheorghe Rășoiu
IISUSE VEŞNIC CĂLĂTOR – Protos. Chiril
IISUS NE CHEAMĂ JALNIC – Teodora Păunescu-Țucă
     – Grupul Asagio
ÎMPĂRĂȚIA TA – Corul Mănăstirii Sighișoara
ÎNVAȚĂ DE LA TOATE – Mănăstirea Clocociov
LA CE-MI FOLOSEȘTE OARE – Mănăstirea Clocociov
LACRIMI MARI ÎMI CURG PE FAŢĂ – Mănăstirea Sighișoara
LIMBILE SĂ SALTE (adaptare după Mitropolitul Dosoftei - PSALMUL 46)
MAICA CERULUI – Psalmodia Transylvanica
     – Paul Krizner
MAICĂ PURUREA FECIOARĂ – Protos. Chiril
MĂRTURISIŢI-VĂ DOMNULUI (Psalmul 135) – Corul Ison
NĂDEJDEA MEA
'NAINTEA TA IISUS IUBIT – Grupul vocal Oremus
NU-I NIMENI MAI DATOR  – Grupul Asagio
     – Corala Dor (Sighetu Marmației)
NUMAI TU, FECIOARĂ SFÂNTĂ – Mănăstirea Cămârzani
     – Grupul Oremus
O, MAICĂ DULCE-A VIEȚII MELE – Mănăstirea Sighișoara
O, MARIE PRECURATĂ… – Grup vocal
     – Corul Tronos
O, MĂICUŢĂ, DULCE MAICA MEA – grup maici
O, MĂICUŢĂ SFÂNTĂ – Mănăstirea Nicula
OMULE CE-N ASTĂ LUME – Paul Krizner
     – Grupul Asagio
PE CĂRAREA MÂNTUIRII – Mănăstirea Clocociov
PE DOMNUL LAUDATI-L – Mănăstirea Clocociov
PE TINE, DUMNEZEULE (Imnul Sfântului Ambrozie) – Mănăstirea Clocociov
PE TINE TE LĂUDĂM – grup vocal
PENTRU TINE – Cor
PREA SFÂNTĂ NĂSCĂTOARE – Ieromonahul Chiril
PREA SFÂNTĂ MAICĂ ŞI FECIOARĂ – Mănăstirea Clocociov
     – Teodora Păunescu-Țucă
PSALMUL 33 – Muzică religioasă HD
– Mănăstirea Christiana
PSALMUL 102 – Muzică religioasă HD
     – Grupul psaltic Sf. Ioan cel Nou
O RUGĂCIUNE CĂTRE CERURI ZBOARĂ – Vasile Zotic
RAIUL ȘI IADUL – Mănăstirea Hagimus
RĂMÂI CU NOI – Teodora Păunescu Țucă
RIDICA-VOI OCHII MEI SPRE CERURI – cor cu solist
     – Mănăstirea Cămârzani
S-AU SPĂIMÂNTAT STĂPÂNII LUMII (Profetul din Nazaret) – Grupul Țara Lăpușului
ROBII, ROBII DOMNULUI – Cor
SĂ FACI, O IISUSE – Mănăstirea Clocociov
     – Pr. Ovidiu-Ciprian Marțiș
SĂ SE ÎNDREPTEZE – Leontina Pop
SE-AUDE CLOPOTUL BĂTÂND – Pr. Gheorghe Rășoiu
SFINTE DUMNEZEULE – Grupul Teoforul
     – Pr. Ovidiu-Ciprian Marțiș
SIMONE, SIMONE – Mănăstirea Clocociov
     – Vasile Zotic
STRĂIN-A FOST VIAŢA MEA – Oastea Domnului
ȘI TOATĂ LUMEA VA CUNOAȘTE – Corul Mănăstirii Sighișoara
TAINA CREȘTINĂTĂȚII – variantă însoțită de note
TU MI-AI FOST ȘI-MI EȘTI SCĂPARE (UNDE SĂ MĂ DUC?) – Oastea Domnului
     – Pr. Ioan Gavrilă
TRANDAFIR DE PE GOLGOTA  (Cântarea Veronicăi) – Oastea Domnului Suceava
UNDE SĂ MĂ DUC EU, DOAMNE? – Oastea Domnului
     – Oana Bozga
VAI, CU BUZE NECURATE – Valeria Peter-Predescu
VENIŢI CREŞTINI LA RUGĂCIUNE – Teodora Păunescu Țucă
VENIŢI CREŞTINI LA RUGĂCIUNE (variantă) – Mariana Anghel
VREAU LÂNGĂ DUMNEZEU – Ansamblul Măgura din Cernești, Maramureș
  – Teodora Păunescu-Țucă
 – Psa Petronela Moldovan
 
Cântece pentru copii mici
LAUDAȚI, COPII, PE DOMNUL – solo
     – Oastea Domnului
SUS ÎN ŢARA MINUNATĂ – variantă solo
TOT CE E PE LUME – variantă solo
 
Cântări închinate mamei
MAMĂ, ȘTII TU OARE...? (Datoria mamei) – Teodora Păunescu-Țucă
STAU ADESEORI PE GÂNDURI (Mama)
TRĂIA ODATĂ – Teodora Păunescu-Țucă
 
CÂNTĂRI PENTRU PERIOADA TRIODULUI ȘI A POSTULUI MARE
Duminica Vameșului și Fariseului
Duminica Întoarcerii Fiului risipitor
FIUL RĂTĂCIT (Traian Dorz) – Teodora Păunescu-Țucă
PILDA FIULUI RISIPITOR
Duminica Înfricoșătoarei Judecăți
Duminica izgonirii lui Adam din Rai
Diverse cântări ale POSTULUI MARE
(1) Duminica Ortodoxiei
(2) Duminica Sf. Ierarh Grigorie Palama
(3) Duminica Sfintei Cruci
(4) Duminica Sf. Ioan Scărarul
(5) Duminica Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca
(6) Duminica Floriilor - Intrarea Domnului în Ierusalim
AZI CU TOȚI SĂ PRĂZNUIM (Colind de Florii)
DUMINICA LA FLORII
VENIȚI CU TOȚI DIMPREUNĂ (Versul Floriilor)
 
Săptămâna Pătimirilor
IATĂ MIRELE (la Deniile de Duminică, Luni și Marți seara)
CĂMARA TA – variantă însoțită de note
CÂND MĂRIȚII UCENICI (la Deniile de Miercuri și Joi seara)
ASTĂZI A FOST SPÂNZURAT PE LEMN (Denia de Joi seara)
IOSIF CEL CU BUN CHIP (la Denia Prohodului, vineri seara)
 
CÂND LA CINA CEA DE TAINĂ (Vânzarea lui Iuda)
ERA ODATĂ-O TAINICĂ GRĂDINĂ – Mănăstirea Crasna
ERA SEARĂ LINIŞTITĂ (Joia Mare) – Teodora Păunescu-Țucă
     – Corul bisericii Greci Buzău, variantă
NU-I SINGUR IUDA VINOVAT – Arhid. Calinic Savin
     – Ansamblul Rădăcini de busuioc (Heciul Vechi, Basarabia)
     – Parohia ortodoxă Saschiz, minutul 6.54
OILE MELE – Maria Luiza Mih
PE CRUCEA GOLGOTEI – Corul bisericii Greci Buzău
PE GOLGOTA CRUCIFICAT
SUB O SALCIE – Corul bisericii Greci Buzău
     – Mănăstirea Sighișoara
 
CÂNTĂRI LA PRAZNICE CU DATĂ FIXĂ
SEPTEMBRIE
NAȘTEREA TA, PREACURATĂ (8 septembrie) – Grupul Maria
Cântări închinate Sfintei Cruci (14 septembrie)
ASTĂZI VOIESC A-ŢI ADUCE (Cântarea Sfintei Cruci) – Catedrala patriarhală
     – Mănăstirea Putna
     – Cor de copii de la Liceul O.Ghibu Oradea
CRUCE SFÂNTĂ PĂRĂSITĂ – Grupul Asagio
CU CRUCEA-N SPATE – Mănăstirea Sighișoara
DE DEMULT, DIN VREMI BĂTRÂNE – Grupul Hunedorenii
DE-AI LUA PE UMĂR CRUCEA – Grupul Mărgăritare
DRUMUL CRUCII – Protos. Chiril
LA UMBRA CRUCII TALE – Cor
     – Pr. Ovidiu Marțiș, variantă
LÂNGĂ CRUCEA TA, IISUSE – Cor de tineri
     – Corul bisericii din Șieu (Maramureș)
SUB CRUCE CAD – Corul parohiei Bistra
 
DECEMBRIE
Cântări închinate Sfântului Nicolae (6 decembrie)
BUCURĂ-TE, NICOLAE SFINTE – Ieromonahul Chiril
COLINDUL SFÂNTULUI NICOLAE – corală bărbătească
VERSUL SFÂNTULUI NICOLAE
 
IANUARIE
Colinde de Bobotează și Sf. Ioan (6-7 ianuarie)
            AGHIOSUL
            COLINDA BOBOTEZEI
            ÎN VÂRFUL A NOUĂ MERI
            VENIȚI TOȚI SĂ ASCULTĂM
TROIȚĂ DE ARHIEREI (Sfinții Trei Ierarhi, 30 ianuarie) – Cor seminarul teologic: https://youtu.be/O-yDAPoF8SI
 
FEBRUARIE
NU PRICEP, CURATĂ (Întâmpinarea Domnului, 2 februarie) – Byzantion
     – Mănăstirea Brâncoveni
 
MARTIE
DIN CER ARHANGHELUL COBOARĂ (Bunavestire, 25 martie) – (melodia De la margini, o, apostoli)
 
APRILIE
ASTĂZI TOATE LIMBILE (Sf. Gheorghe, 23 aprilie)
 
IULIE
ŞTEFANE MĂRIA TA (Sf. Voievod Ștefan cel Mare, 2 iulie) – Mănăstirea Diaconești
 
AUGUST
Adormirea Maicii Domnului (15 august)
            Troparul
            DE LA MARGINI, O, APOSTOLI – Grupul Theologos
            MERGI LA CER
 
COLINDE
AFARĂ NINGE LINIȘTIT
ASEARĂ PE-NSERATE
ASTĂZI S-A NĂSCUT HRISTOS
CE-AŢI VĂZUT, PĂSTORI?
CEL FĂR’ DE-NCEPUT (Colind bizantin)
CERUL ȘI PĂMÂNTUL
CETINIŢĂ, CETIOARĂ
COLINDĂM, COLINDĂTORI
COLO SUS, ÎN VREMEA ACEEA
COLO-N SUS PE-UN DEAL FRUMOS (Legănelul)
COPIL IUBIT CU OCHI SENINI (Traian Dorz)
CREŞTINILOR NOI ASTĂZI 
D-AUZI GAZDĂ
DESCHIDE UȘA, CREȘTINE
DIN AN ÎN AN
DIN CER SENIN
DOAMNE, A TALE CUVINTE
DOMNEȘTE PACEA (Somnul lui Iisus)
FLUIERUL CEL PĂSTORESC
IATĂ, VIN COLINDĂTORI
ÎN CETATEA ÎMPĂRĂTEASCĂ
ÎN NOAPTEA SFÂNTĂ DE CRĂCIUN
LA CĂSUȚA UNDE
LA POARTĂ LA ŞTEFAN VODĂ
LA VIFLEEM COLO-N JOS
MĂRIRE-ÎNTRU CELE-NALTE
NOI ÎN SEARA DE CRĂCIUN
NOI UMBLĂM ŞI COLINDĂM
NOUĂ AZI NE-A RĂSĂRIT
O, CE VESTE MINUNATĂ!
OASPEŢI CU AZUR ÎN GENE
PRAZNIC LUMINOS
STEAUA
SUS CER NEGRU JOS NINSORI
SUS LA POARTA RAIULUI
TÂNĂRUL CRAI
TREI CRAI DE LA RĂSĂRIT
TREI PĂSTORI
TOATĂ LEGEA CREȘTINEASCĂ
VENIȚI AZI TOȚI CREDINCIOȘII
VIFLAIME, VIFLAIME
VINE ZIUA DE CRĂCIUN / (Asta-i seara de Crăciun)
 
CÂNTĂRI DIN TEMNIȚELE COMUNISTE
Doamne, fă din lacrimi apă vie (Rugă) – Mănăstirea Diaconești
Doamne, fă din suferinţă (Metanie) – Corala Armonia
Stăpâne însângerat (Rugăciune) – Mănăstirea Diaconești
COLINDE din închisorile comuniste:
A venit și-aici Crăciunul (Colind) – Mănăstirea Diaconești
Colind pentru deţinuţi – Mănăstirea Diaconești
Colindăm flămânzi și goi (Linu-i lin) – Mănăstirea Diaconești
Domnu-Și face ieslea Lui (În inima robului) – Mănăstirea Diaconești
Leru-i ler, peste păduri (În loc de colind) – Mănăstirea Diaconești
Sus la ’naltul cerului – Mănăstirea Diaconești
Tot mai arde cerul sus (Leru-i, Doamne, ler) – Mănăstirea Diaconești
 
Cântări aniversare
DE ZIUA TA – Tineri Oastea Domnului
LA MULŢI ANI
URARE (Anton Pann) – Grupul psaltic Tronos

Detalii despre carte / COMANDA



Roadele Duhului Sfânt – vol. 8. PACEA - Amalia Dragne (CARTE)
 

Prezentare Roadele Duhului Sfânt – vol. 8. PACEA:

Pacea Duhului nu trebuie confundată cu starea de liniște pe care o putem încerca uneori, când avem condiții favorabile (cum ar fi un loc lipsit de zgomote deranjante, un cadru natural relaxant etc). Adevărata pace este cea dobândită temeinic în sufletul nostru (prin efort personal și cu ajutorul lui Dumnezeu), și aceasta rămâne cu noi indiferent de împrejurările bune sau rele prin care trecem la un moment dat.

Copiii vor fi ajutați să sesizeze aceste realități prin cele câteva istorioare și pilde cuprinse în acest volum, cum ar fi episodul evanghelic al furtunii pe mare sau exemplele unor monahi îmbunătățiți, care dovedesc cum, în situații de pericol sau boală, reușesc să-și păstreze neschimbată credința, bunătatea, blândețea, umorul chiar. Într-un cuvânt, ei fac dovada că Împărăția cerurilor este înlăuntrul lor, uimindu-i astfel pe cei din jur.

+++

Volumul face parte din Seria Roadele Duhului Sfânt
     Sfântul Pavel enumeră zece daruri ale Duhului Sfânt: dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia. Omul nu le poate dobândi în chip firesc, ci ele sunt un semn și un rod al prezenței Duhului Sfânt în lăuntrul său.
     Seria Roadele Duhului Sfânt dezvoltă fiecare dintre aceste daruri separat, exemplificându-le mai întâi prin episoade sau învățături biblice, iar mai apoi prin pilde și povestiri selectate cu grijă din Pateric, Viețile sfinților și dintre multe alte istorioare din vechime sau contemporane.
     Textul este ilustrat cu planșe de colorat pentru copii: fiecărei pagini de text îi corespunde o ilustrație reprezentativă.
     Pentru copilașii mai mici, care colorează cu plăcere dar nu au deprins încă cititul, textele pot fi folosite asemenea oricărei cărticele de pilde și povești, la care părinții apelează în momentele de peste zi sau seara, pentru a le citi celor mici.

Cuprins
 
Bufonul regelui / 4
Un tânăr ciudat / 8
În mijocul furtunii / 14
Lecția împăratului / 18
Veniamin, un om desăvârșit / 24
Părintele Teofil în avion / 26
Pacea – darul Împărăției / 30
Bibliografie / 32
Detalii despre carte / COMANDA


Duminici în dar. Predici și gânduri - Pr. prof. dr. Constantin Necula (CARTE)
 

Prezentare Duminici în dar. Predici și gânduri:

De ani de zile suntem martorii vânzării la chioșcuri de interese obscure a gândirii creștine, a eludării valorilor Vieții in favoarea morții îngâmfate. Sângele lui Hristos nu este pentru vânzători nimic, ei caștigă doar din cocaina frământăturii de iad de acum. Răsfirați printre noi, ageamii culturii umaniste au crescut în voce și diatribele lor se vând bine, strigate pe la colțurile noului obscurantism ideologic. Tăcut, Hristos continuă să facă minuni. Copiii sănătoși în ciuda unor sisteme precare de siguranță medicală, adolescenți inteligenți în ciuda linșării culturii lor cu chiștoacele culturii underground, maturi municitori in ciuda îndemnului spre câștig facil, bătrâni demni in ciuda menținerii lor la limita imposibilului...

Puterea unui neam începe din întelegerea unei Evanghelii ca mod de viață, nu din ideologia de pripas, nici din sectarizarea pe purisme duhovnicești închipuite, nici pe ifose revanșarde ori zvonuri alarmiste. Suntem, așadar, atât cât implinim Evanghelia. Nu, nu avem un Dumnezeu care ne cere fară să dea nimic... Să ne luăm în serios bucuriile, să le căutăm și să le aflăm. Și, mai ales, să le dăruim celorlalți, ei înșine fiindu-ne bucurie.
E greu, veți zice. Cereți ajutor. Cel trădat și însingurat pe Cruce e Prieten de nădejde. Știe răspunsul, căci El e Răspunsul.

Detalii despre carte / COMANDA



Împreună cu Hristos. Cultura creștină a prevenției - Pr. prof. dr. Constantin Necula (CARTE)
 

Prezentare Împreună cu Hristos. Cultura creștină a prevenției:

Singurul mod în care traiul nostru în sănătate ne este cu certitudine asigurat, fără un certificat de garanție, este totuși trăirea în Tainele Bisericii. Botezul Mirungerea, Împărtășania, trăirea Liturghiei Bisericii sunt cu adevărat nisște măsuri spitalicești de prevenție. Poate n-ar fi rău să recunoaștem deschis: am afectat trunchiul de boală spirituală al nemuririi. Mii de oameni s-au spovedit, plângând la noi, în loc să zâmbească în cabinele psihiatrilor. Sute de femei, care păreau că nu vor naște niciodată, au născut și pentru rugăciunile Bisericii! Mii de oameni care și-au pierdut nădejdea, și-au recuperat nădejdea! Și-au pierdut copii, au recăpătat opțiunea de veșnicie. Sute de oamnei dezorientați și-au recăpătat orientarea!

CUPRINS

Împreună cu Hristos
Întrebări și răspunsuri
Detalii despre carte / COMANDA


Mesaje din Sfantul Munte - Constantin Cavarnos (CARTE)
 

Prezentare Mesaje din Sfantul Munte:

In volumul de fata sunt analizate 20 de lucrari. Autorii acestor lucrari sunt cu totii monahi athoniti si impartasesc aceleasi idei si preocupari. De asemenea, ei sunt apropiati de vremurile noastre. majoritatea inca traiesc si sunt persoane pe care le-am intalnit si intervievat.

Titlul Mesaje din Sfantul Munte i-a fost conferit acestui  volum, intrucat toate recenziile-analize apartin unor lucrari scrise de catre monahi athoniti si contin importante mesaje pentru omenirea contemporana cu privire la subiecte legate de monahism, umanism, laicitate, , civilizatie tehnologica si educatie; stari psihice precum: angoasa, depresia, seninatatea, si bucuria; preocupari precum postul si rugaciunea si inalte trepte duhovnicesti ale virtutii, sfinteniei si mantuirii.

Constantine Cavarnos

Tabla de materii

Nota traducatorului
Prefata
Intre cer si pamant
Sfantul Nicodim Aghioritul
Marturie teologica aghiorita
Ortodoxie si umanism
Sfantul Grigorie Palama
Pustnicul rus Nikon despre Rugaciunea lui Iisus
Sfantul Munte
Flori athonite
Monahi athoniti de frunte
Staretul Hagi Gheorghe
Sfantul Arsenie Capadocianul
Pustnicul Avacum
Schitul Sfanta Ana
Canon de rugaciune catre Sfanta ana
Imne si acatiste catre Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu
Icoane facatoare de minuni din Sfantul Munte
Manastirea Filoteu
Asceza si seninatate
In apararea monahismului athonit
Sfantul Munte despre educatie
 
Autori si editori ale caror lucrari sunt recenzate
 
Antim Hagiannanitis, staretul (97-102)
Dionisie Hagiatemitis, ieromonahul (103-106)
Efrem, staretul Manastirii Filoteu (119-124)
Gheorghe Kapsanis, staretul Manastirii Grigoriu (25-42)
Heruvim, arhimandritul, Schitul Sfanta Ana (179-111)
Moise Athonitul, monahul (51-70, 125-138)
Nikon, pustnic rus de la Karoulia (43-50)
Paisie pustnicul, staretul (71-86)
Teoclit Dionisiatul, monahul (13-24)
Teodorit Aghioritul, monahul (87-96)
Teodosie, monahul, Manastirea Sfantul Pavel (139-146)
Vasilios Gontikakis, staretul Manastirii Iviru (147-158)
Detalii despre carte / COMANDA


Reflecţii VI. Din caietele Arhiepiscopului Justinian. Caietele 178, 179, 180, 181 şi 182 - Arhiep. Justinian Chira (CARTE)
 

Prezentare Reflecţii VI. Din caietele Arhiepiscopului Justinian. Caietele 178, 179, 180, 181 şi 182:

Nu am uitat pe nici unul dintre cei care m-au cercetat de-a lungul anilor. Dragostea sufletească pentru niciunul dintre ei n-a încetat, nu s-a răcit ci-mi arde în piept neîncetat, aşa cum în inima mea arde dragostea faţă de toată suflarea omenească, faţă de toţi oamenii din lume, cu care mă simt frate.

Detalii despre carte / COMANDA



Sfinţii Părinţi despre cum să dobândim ajutorul lui Dumnezeu - *** (CARTE)
 

Prezentare Sfinţii Părinţi despre cum să dobândim ajutorul lui Dumnezeu:

Sfinții Părinți despre cum să dobândim ­ajutorul lui Dumnezeu este, după cum o anunță chiar titlul, o culegere tematică ce‑și propune să‑l apropie pe creștin de adevărata trăire duhovnicească, păzindu‑l de piedicile și ispitele pe care ar putea să le întâmpine în drumul anevoios către patria cea cerească.

Cartea înfăţişează limpede felul în care creștinul poate dobândi ajutorul lui Dumnezeu cel spre mântuire, în care poate câştiga harul și bucuria Lui și în care poate să‑I mulțumească Celui Preaînalt, înmulțind prin aceasta darul de Sus.
Sfaturile adunate în această carte vor folosi cu adevărat acelor creștini ai zilelor noastre care însetează de a cunoaște cele duhovnicești și de a‑și chivernisi viața sub cârmuirea cea ne­în­șelătoare a Sfinților Părinți.

Detalii despre carte / COMANDA



Evanghelia Maicii Domnului - cuvântări, predici, rugăciuni - Sfantul Nicolae Velimirovici (CARTE)
 

Prezentare Evanghelia Maicii Domnului - cuvântări, predici, rugăciuni:

Iată roaba Domnului, fraților, a cărei viață pe pământ cu adevărat a înfățisat o întreagă evanghelie. Această Evanghelie a Maicii Domnului s-ar putea numi: Evanghelia celei dintâi roabe a Domnului, dar inainte a ne intreba ce fel de evanghelie a fost aceea, sa ne mutăm cu duhul și cu gândul în acea zi luminată când Sfânta Maică a Domnului s-a despărțit de această lume. Noi numim acea zi- zi luminată, pentru că ea însăși a socotit-o astfel, rugându-se adesea Fiului său și lui Dumnezeu să - o grăbească, să grăbească ziua iesirii ei din această lume în care ea a îndurat pentru dreaptate mai mult decât oricare altă maică vreodată.

Detalii despre carte / COMANDA



Nașterea Maicii Domnului - Marius Vasileanu (CARTE)
 

Prezentare Nașterea Maicii Domnului :

Negraite si necuprinse de limba sunt darurile si binefacerile de care ne impartaseste intotdeauna Maica Domnului, dar alergam la ajutorul ei cu credinta in toate zilele noastre. De aceea, toti cei ce voiti sa va mantuiti cereti mila Maicii Domnului si nu va leneviti, rugati-va si nu dorimiti, cantati Domnului si nu-l injurati, binecuvantati si nu blestemati, pe saraci miluiti-i si nu va scumpiti, pe bolnavi cercetati-i i nu va ingretosati, pe calatori odihniti-i si nu va impotriviti, la sfanta biserica veniti si nu va trandaviti.

CUPRINS
Sofian Boghiu
Ion Buga
Benedict Ghius
Vasile Gordon
Ilie Cleopa
Serafim Man
Necula Constantin
Teofil Părăian
Antonie Plamadeala
Boris Raduleanu
Iachint Unciuleac.
Detalii despre carte / COMANDA


Satul blestemat - Pr. Dimitrie Bejan (CĂRȚI)

Satul părăsit a rămas pe Dunăre, pustiu şi nelocuit. Căsuţele de lut, acoperite cu papură, vor fi cuprinse de vânturi şi măcinate de ploi. Pereţii vor cădea, rând pe rând, şi peste un an sau doi va trece peste sat tractorul, nivelând şi brăzdând pentru grâul ce va trebui să rodească din lacrimile şi obida noastră. Şi totuşi, satul blestemat a fost prielnic pentru noi. Pentru dragostea cu care am trăit noi aici, nu‑l blestemăm şi nu‑l putem uita -  Pr. Dimitrie Bejan

Detalii despre carte / COMANDA



Vrei să-ți fie luminată haina sufletului? - Andrei Drăgulinescu (CĂRȚI)

Sfânta Taină a Spovedaniei este parte a parcusrului îndreptării. De fapt ea urmează gândului că am greşit şi premerge părerea de rău sau căinţa profundă pentru păcatele săvârşite.
Iertarea păcatelor se face prin lucrarea Sfântului Duh pentru că numai restabilind relaţia cu Dumnezeu prin puterea Sfântului Duh, putem să simţim firescul răspunsului nostru dat pentru veşnicie.
Sfântul Ioan Gură de Aur îndruma credincioşii din vremea sa astfel: Chiar dacă multora li se pare iadul înfricoşător, eu nu voi înceta de a striga mereu că a supăra pe Hristos este mai cumplit şi mai înfricoşător decât gheena. Şi vă rog şi pe voi să gândiţi la fel. Aşa vom scăpa şi de iad şi ne vom bucura şi de slava lui Hristos. Acest cuvânt este actual şi pentru noi, cei de astăzi, care dorim şi încercăm să nu supărăm pe Hristos, prin fapte, gânduri şi cuvinte nesăbuite.

Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului

CUPRINS

Taina Spovedaniei - Lumina unui nou inceput
Cuvant lamuritor
Pacate impotriva Sfantului Duh
Pacate strigatoare la cer
Pacate impotriva celor zece porunci
Cele sapte pacate de moarte
Pacate impotriva milosteniei sufletesti si trupesti
Pacate impotriva celor trei virtuti teologice (credinta, nadejdea si dragostea)
Pacate impotriva celor patru virtuti cardinale (intelepciunea, dreptatea, cumpatarea si barbatia)
Pilde de indreptare
Detalii despre carte / COMANDA


Cheile rugăciunii lăuntrice - Pr. Dr. Gheorghe Petraru (CĂRȚI)

Unde este cheia care deschide bucuriile duhivnicești? Pentru aceasta este un singur raspuns, in rugăciunea lui Iisus. Este o mare putere în aceasta rugăciune. Și ea are diferite trepte. Cea dintâi este simpla rostire a cuvintelor „ Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul„. Însă pe treptele mai înalte ea dobândește o asemenea putere încât poate să mute și munți. Totodată, aceasta este cea mai puternică armă de luptă împotriva patimilor - Sf. Varsanufie de la Optina

Detalii despre carte / COMANDA



Nădejdea noastră. Cuvinte despre Fericiri - Arhimandrit Serafim Alexiev (CĂRȚI)

Mântuitorul nostru nu a dat înaltei Sale învățături despre fericiri chipul unor porunci aspre. Nu a voit să îi facă pe oameni buni cu sila. El a arătat doar cât de minunate sunt bunele făptuiri, cât de fericit se simte omul când este în unire cu Dumnezeu și se scaldă în har și lumină. El vrea să îi îndemne pe credincioși să simtă singuri bucuria izvorâtă din unirea cu Dumnezeu, să preguste fericirea Raiului făgăduit, spre a porni de bunăvoie pe calea desăvârșirii duhovnicești de sine - Arhimandrit Serafim Alexiev

Detalii despre carte / COMANDA



Întâlnirea mea cu Hristos - Raluca Prelipceanu (CĂRȚI)

Volumul de față deschide noua serie din colecția Apologetica, serie dedicată celor care descoperă frumusețea ortodoxiei pentru prima dată, sau mai bine zis convertirilor.

Cartea aceasta își propune, printre altele, să demonstreze la o scară modestă de ce Ortodoxia este firea omului, arătând cum omul care rătăcește în credințe străine firii sale este tras de Dumnezeu către casă, regăsindu-și firea și, deci, echilibrul și armonia în Dumnezeu prin revenirea la firea cea dintâi a lui Adam, după cum spunea Părintele Rafail Noica: „Adam a fost ortodox”. Experiențele pe care aceste persoane au avut dragostea să le împărtășească cu noi demonstrează faptul că Ortodoxia este firescul lucrurilor. Dar nimeni nu poate să vină la Mine dacă nu-l trage pe el Tatăl (Ioan 6, 44).

Omul revine în casa Tatălui căzând pe grumazul Lui cu toată povara sa, așa cum Fiul risipitor, care rătăcise în pământ străin, revine în sânurile Tatălui. Atunci omul înțelege că acesta este tot sensul existenței sale: viața în Hristos și prin Hristos în comuniune cu ceilalți.

Detalii despre carte / COMANDA



Sfânta Cuvioasă Parascheva - Marius Vasileanu (CĂRȚI)

Este impresionant şi astăzi să vedem cu câtă încredere aleargă creştinii, de toate vârstele şi profesiile, să-i sărute cinstitele moaşte. Şi nu doar să-i ceară ajutor pentru multele nevoi, dramatice uneori, ci mărturisindu-i şi dorinţa de a-şi îndrepta viaţa, de a imita faptele ei de milostenie, de a dobândi răbdarea ei în suferinţe, curăţia ei, râvna ei de a se ruga pentru alţii, dragostea ei nelimitată ş.a. Pentru toate acestea suntem cu toţii mângâiaţi, având simţământul că în situaţia dificilă materială şi spirituală prin care trecem noi, românii de astăzi, nu suntem, iată, singuri!... Înţelegem şi noi mai bine, credem, câte binefaceri au primit şi primesc creştinii care-i cer ajutorul astăzi. Binefaceri nu numai prin rugăciunile Sfintei Cuvioase Parascheva înaintea lui Dumnezeu, ci şi prin exemplul felului ei de a fi, în aşa fel încât chipul ei senin şi curat se proiectează pilduitor înaintea ochilor minţii noastre.

Părintele Vasile Gordon

Detalii despre carte / COMANDA



Din inimă… Texte despre viaţa cotidiană şi veşnicie - Eleftherios G. Eleftheriadis (CĂRȚI)

Traducere din limba greacă: Cristian Spătărelu

În loc de prolog

Voiam să spun ceva… Un „te iubesc”, un „mulţumesc”, un „iartă-mă”… Lucruri simple…

Voiam într-un fel să-ţi arăt că sunt lângă tine.
Voiam într-un fel să te fac să simţi că nu eşti singur.
M-am străduit mult…
Mi-am stors mintea să găsesc cuvinte potrivite, cuvinte care să-ţi dea curaj în lupta ta, cuvinte care să-ţi aline, fie şi puţin, durerea, cuvinte care să-ţi ţină tovărăşie în cele mai aprige momente de singurătate…
Am eşuat.
Şi odată cu trecerea timpului am înţeles că astfel de cuvinte nu există…
Din inimă…
Aşa sunt cuvintele mele.
Nu ştiu dacă este corect sau greşit, însă sunt cuvinte scoase din sufletul meu.
Din inimă…

Pentru toate acele momente când lupţi cu întunericul adânc din tine.

Din inimă…
Multă putere în luptă şi Maica Domnului să fie cu tine…
 
Detalii despre carte / COMANDA


Credința creștin-ortodoxă - Athanasios Frangopoulos (CĂRȚI)

Traducere din limba greacă  Ilie Stănuș

De ce suntem creștini?
De ce tocmai ortodocși?
În ce credem?

Este un adevăr dureros faptul că cei mai mulți dintre creștinii ortodocși nu mai știu de ce sunt creștini, dar mai ales, de ce tocmai ortodocși. Ei nu mai știu ce învățătură are Biserica Ortodoxă, de care aparțin și ai cărei membri sunt. De asemenea, nu mai știu în ce cred, în calitate de creștini ortodocși. Chiar dacă ar ști să spună pe de rost Crezul, totuși, ei nu mai știu ce rostesc și ce transmit articolele din Crez. Aceștia pot fi întrebați: „De ce ești creștin ortodox, și nu catolic sau protestant sau anglican?”, și nu știu ce să răspundă. Cel mai la îndemână răspuns pe care îl dau este următorul: „Pentru că m-am născut ortodox. Pentru că așa m-am pomenit din moși-strămoși, să fiu ortodox”. Adică spune că este după tradiție ortodox – „așa m-am pomenit” –, însă nu este creștin ortodox prin conștiință și cunoaștere. Spune că este ortodox, dar nu se poate justifica, nu poate să explice și să spună cum și de ce este creștin ortodox, și nu catolic sau protestant.

Această carte, iubite cititorule, a fost scrisă cu scopul de a ne arăta care este credința creștin-ortodoxă a Bisericii noastre, pe care o avem și o mărturisim cu toții din tot sufletul. Ea a fost scrisă pentru a ne ajuta să înțelegem, pe cât este cu putință pe fiecare dintre noi, în ce credem mai exact, în calitate de ortodocși, și de ce credem ceva, și nu altceva. A fost scrisă pentru a ne explica, a ni se prezenta și expune, într-un mod viu, credința noastră, pentru a deveni, cu ajutorul harului dumnezeiesc, creștini ortodocși prin conștiință, astfel încât să știm și să putem spune de ce suntem creștini ortodocși.

Această carte s-ar fi putut numi Catehism creștin ortodox, deoarece în realitate este un catehism, adică o analiză și o învățătură pe scurt a dogmelor credinței noastre. Ar fi putut să fie numită chiar mai simplu: Credința noastră, sau pur și simplu: Credința. Însă am preferat titlul Credința creștin-ortodoxă, astfel încât creștinul să se gândească tocmai la acest înțeles și scop al cărții.

La final, să-L rugăm pe Dumnezeu, pe Tatăl ceresc al Teofaniei, ca, citind această carte, să ne dăruiască luminarea Sfântului Duh ca să înțelegem și să pricepem bine ceea ce citim și ce credem, și să continuăm să fim ortodocși cu adevărat.

CUPRINS

Introducere: Religia (Ce este religia, Revelația dumnezeiască, Religia creștină, Religia creștin-ortodoxă, Credința)
Teologia
Existența lui Dumnezeu: Există Dumnezeu? Dovezi ale existenței lui Dumnezeu
Ființa lui Dumnezeu și posibilitatea cunoașterii Sale
Atributele lui Dumnezeu
Sfânta Treime - Dumnezeu întreit
Cosmologia - Antropologia
Cum a fost creată lumea?
Pronia lui Dumnezeu
Lumea duhovnicească
Crearea omului
Păcatul strămoșesc: Porunca, ispititorul, însemnarea, consecințele păcatului strămoșesc
Izbăvirea în Hristos
Iisus Hristos Mântuitor al omului căzut
Persoana Mântuitorului Hristos - cele două firi în Hristos
Cele trei slujiri ale Domnului: Lucrarea și slujirea profetică a lui Hristos, Slujirea arhierească si cea împărătească a Domnului
Despre Duhul Sfânt
Împropierea lucrării de izbăvire
Dumnezeiescul har: Necesitatea dumnezeiescului har, Libertatea omului si harul dumnezeiesc, roadele harului, condițiile îndreptățirii
Biserica: Întemeierea, constituirea, trăsăturile Bisericii, Care este Biserica adevărată a lui Hristos?
Mijloacele de transmitere a harului - Tainele
Eshatologia
Desăvârșirea lucrării de izbăvire: Moartea  și sfârșitul lumii. judecata particulară, parastasele, Cinstirea sfinților
Desăvârșirea tuturor lucrurilor: A Doua Venire a Domnului, Învierea morților, Judecata Universală
 
Detalii despre carte / COMANDA
 
 


Patima judecării aproapelui - Ieromonahul Grigorie (CĂRȚI)

Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi

În zilele noastre ne plângem foarte des că lupta prin care omul trăieşte după voia lui Dumnezeu este grea. Considerăm că doar atunci suntem creştini, când ţinem post, când facem rugăciuni, milostenii şi alte asemenea fapte de virtute. Şi socotind truda pe care trebuie s-o depunem pentru a săvârşi faptele virtuţii şi a trăi întru Hristos, începem să ne temem şi dăm înapoi. Însă Hristos ne-a arătat o cale foarte simplă şi uşoară pentru a ne face plăcuţi înaintea Lui şi pentru a scăpa de judecarea noastră în ziua Judecăţii de Apoi: Ne-a spus: Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.

În Pateric, o carte care descrie faptele sfinţeniei şi cuvintele sfinţilor asceţi, se povesteşte următoarea întâmplare:

Un frate l-a întrebat pe avva Iosif: „Ce să fac, părinte? Nici să pătimesc pentru iubirea lui Hristos nu pot, dar nici să lucrez pentru a da milostenie”. Iar părintele a răspuns: „Dacă nu poţi face nimic din toate acestea, cel puţin păzeşte-ţi conştiinţa curată de cugetele judecării fraţilor tăi şi fereşte-te să-i smereşti. În felul acesta sigur te vei mântui”

Cuvintele lui Hristos pe care le-am menţionat mai sus şi discuţia dintre cei doi asceţi ne îndeamnă să vorbim despre un cancer al vieţii duhovniceşti: clevetirea şi judecarea aproapelui. Este o temă care ne priveşte pe toţi. Deoarece cu toţii îi judecăm foarte uşor pe semenii noştri pentru faptele lor şi ne îndreptăţim pe noi pentru ceea ce am făcut. În felul acesta pierdem harul dumnezeiesc şi ne chinuim, deşi am putea, ferindu-ne de judecarea aproapelui, să trăim după Hristos fără vreo osteneală deosebită. Cele pe care le vom scrie în continuare aici se întemeiază pe vieţile Părinţilor noştri Purtători de Dumnezeu şi pe sfintele lor poveţe.

CUPRINS

Detalii despre carte / COMANDA



Iubiţi pe vrăjmaşii voştri - Ieromonahul Grigorie (CĂRȚI)

"Şi ne iartă nouă greşalele nostre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri"

Se întâmplă deseori în viaţa noastră să vedem păcatul prin două lentile total diferite. Înainte de a-l săvârşi îl vedem prin lentila nesimţirii, astfel încât considerăm păcatul ceva absolut firesc. Însă după săvârşirea lui, îl vedem pe acesta prin lentila deznădejdii, care-l măreşte şi ne conduce la convingerea că nu-i posibil să primim iertare de la Dumnezeu. Astfel, deznădăjduim pentru mântuirea noastră.

Însă Hristos ne descoperă o cale sigură prin care putem primi iertarea păcatelor noastre, oricât de mari ar fi ele: Să-i iertăm din toată inima şi să-i iubim pe cei care ne-au nedreptăţit în vreun fel.

Iubirea este culmea virtuţilor. Aceasta L-a adus pe Dumnezeu pe pământ şi tot aceasta L-a înălţat pe Cruce. Chiar Hristos ne spune: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi… Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv. Aşadar iubirea noastră este adevărată doar atunci când imită iubirea lui Dumnezeu şi se oferă tuturor, fără deosebire. Nu-i posibil să spunem că avem iubire şi să nu-i iubim pe toţi, adică şi pe cei care ne nedreptăţesc sau uneltesc împotriva noastră, pe vrăjmaşii noştri. Tocmai în acest punct se va vedea dacă avem iubire adevărată.

CUPRINS

Detalii despre carte / COMANDA



Soarele din Mira. Viața Sfântului Ierarh Nicolae, povestită copiilor - Brandusa Vranceanu (CĂRȚI)

Sfântul cel drag al copilăriei noastre nu este doar bătrânul cu părul şi barba ninse, cu ochii strălucind de blândeţe şi sacul plin de daruri, cum ne-am obişnuit cu toţii să ni-l închipuim, din cele ce ne-au spus părinţii şi bunicii. Aceasta e numai o mică parte din povestea vieţii sale şi din personalitatea lui; Sfântul Nicolae a fost, mai întâi, un prunc postitor, un copil cuminte şi dornic de învăţătură, un tânăr ascet, mare iubitor de rugăciune… apoi, un preot plin de râvnă şi har şi, în cele din urmă, un episcop ce şi-a purtat turma pe umeri ca un bun păstor, apărând-o de lupii răpitori, lepădând, la nevoie, în această luptă, blândeţea din glas şi zâmbetul luminos din privire. De fiecare dată, însă, a fost drept şi bun, curajos şi demn, neieşind cu o singură iotă din Cuvântul Celui pe Care atât de mult L-a iubit: Domnul nostru, Iisus Hristos.

Haideţi, copii, să deschidem coperta acestei cărţi, şi să-l cunoaştem pe Sfântul Episcop Nicolae, aşa cum ne-au lăsat mărturie vechile izvoare creştine că a fost!

Detalii despre carte / COMANDA



Drumul îngerilor (conține CD) - Brandusa Vranceanu (CĂRȚI)

Cărticica pe care o ţineţi în mâini, acum, spune, ce-i drept, o poveste. Dar nu una obişnuită, de adormit, cu surâsul pe buze, pruncuţii. E o poveste specială, scrisă la cerere, pentru nişte copii care aveau mare, mare nevoie de ea. O poveste de alinat doruri şi mângâiat, pe lacrimi, dureri. Încearcă să explice plecări şi să arate luminoasele aripi nevăzute de pe umerii încovoiaţi de tristeţe ai despărţirilor. Să construiască poteci spre regăsit surâsuri. Surâsuri luminate de certitudinea reîntâlnirii de cândva, Acolo unde despărţire nu mai există.

Aşadar, după cum menţionează şi autoarea, la începutul cărţii, povestea pe care o ţineţi în mâini, acum, e „dedicată tuturor copiilor din a căror familie a plecat cineva foarte drag, pe Drumul Îngerilor!“

Detalii despre carte / COMANDA



Epistole - Sfantul Nil al Ancirei (CĂRȚI)

Întrucât cea mai mare parte dintre scrisorile Sfântului Nil sunt adresate monahilor şi clericilor, avem în faţă un adevărat compendiu de teme ce ţin de viaţa practică duhovnicească sau filocalică, pe care o numeşte în mai multe rânduri „filosofie”, „vieţuire după Hristos” , filosofie „adevărată”, „duhovnicească”. Aspectul principal reliefat este lupta pentru purificarea de patimi şi atingerea nepătimirii. În acest sens, Sfântul Nil prezintă foarte detaliat cele mai multe dintre regulile şi principiile ascetice ale vieţii creştine: cultivarea virtuţilor, postul, privegherea, lepădarea de sine, rugăciunea, lupta cu patimile ş.a. - Arhim. Nathanael Neacşu

Detalii despre carte / COMANDA



Cum să ne aflăm odihna de la gânduri - Monahia Siluana Vlad (CĂRȚI)

Un părinte filocalic ne învață că fiecare ființă caută și-și găsește odihna în activitatea sa cea mai bună. Așadar odihna nu este lene, nu este inerție, ci trăirea în lucrarea cea mai bună pentru noi, cea mai folositoare pentru noi. Avem nevoie să realizăm că odihna este o activitatea, că omul este o ființă lucrătoare, ca Dumnezeu, Care, cum spune Mântuitorul, și acum lucrează. Iar omul se odihnește în lucrarea lui cea mai înaltă, care este și cea mai bună, și cea mai frumoasă, și anume unirea minții cu Dumnezeu în inima sa.

Dar, ca să pornim pe această cale este nevoie să-i urâm pe dușmanii acestei odihne și să ne lepădăm de ei. Iar Dușmanii odihnei sunt gândurile.

CUPRINS

Cum să ne aflăm odihna de la gânduri
Întrebări și răspunsuri
Detalii despre carte / COMANDA


Convorbiri după Liturghie - Teodoropulos Epifanie (CĂRȚI)

Una dintre cele mai de seamă și apreciate personalități ale vieții duhovnicești din Grecia secolului al XX‑lea a fost părintele arhimandrit Epifanie Theodoropoulos.
Refuzând promovarea și ridicarea în scaunul episcopal, s-a dedicat activității pastorale în chipul cel mai discret, prin slujirea aproapelui mai ales ca preot duhovnic.
Autor a nenumărate articole și a peste 20 de cărți, unele dintre ele cunoscând destule reeditări, a rămas în conștiința bisericească a contemporanilor cu precădere mulțumită dialogurilor și discuțiilor de arhondaric, pe care le avea de fiecare dată, după încheierea dumnezeieștii Liturghii, cu fiii săi duhovnicești, dar și cu toți cei aflați în căutarea unui răspuns la nenumăratele întrebări cu care ne confruntăm.
Urmând cu modestie și sârguință, cu sensibilitate duhovnicească și acuitate sporite calea de mijloc, între modernism și secularizare, între zelotism și fanatism, prin cunoașterea, temeinică și aducătoare de sfințire, a cuvântului lui Dumnezeu, părintele Epifanie ne învață ce înseamnă cugetul apostolic, ethosul evanghelic și spiritul creștinesc integru.

CUPRINS

Detalii despre carte / COMANDA



Părinţii din Pustia Optina despre rugăciune - *** (CĂRȚI)

Pustia Optina e un nume cu adânci rezonanțe duhov­nicești în spiritualitatea creştină răsăriteană. Ambrozie, Anatolie, Antonie, Ilarion, Iosif, Isaac, ­Leonid, Macarie, Moi­se, Nectarie, Nicon și Varsanufie, marii stareți de aici, au fost cunoscuți însă nu numai ca adânci rugători, ci şi ca mari povăţuitori duhovniceşti, atât pentru ne­voi­le oamenilor, cât și întru osteneala lucrării Rugăciunii lui Iisus.
Cartea de față cuprinde îndrumările unora dintre acești mari stareți ai Optinei pentru creștinii aflați în vâltoarea acestei lumi. De la pravila de zi cu zi, ­rugăciunea și slujbele Bisericii, până la lucrarea rugăciunii neîncetate și primejdiile ce pot apărea pe calea acesteia – totul este arătat cu limpezime, spre folosul și mântuirea celor ce doresc să viețuiască duhovnicește.

CUPRINS

Detalii despre carte / COMANDA



Adevărul și bunătatea - Sfantul Nicolae Velimirovici (CĂRȚI)

Pentru mintea şi inima tuturor ­iubitorilor de noime şi tâlcuri duhovniceşti, am cules din ­cărţile Sfân­tului Nicolae Velimirovici – noul Hrisostom al Bisericii Ortodoxe – isto­rii şi pilde călăuzitoare spre viaţa veşnică.
Scrise în grai ales şi drese cu harul Duhului, ele îndreaptă mintea pe făgaşurile dumnezeieşti, aduc inimii dorirea celor dăinuitoare şi pacea care o păzeşte netulburată, îl apropie pe om de Cer, lămurindu‑i adevăratele sale rosturi şi oglindind frumuseţea Împărăţiei lui Dumnezeu.

Detalii despre carte / COMANDA



7 Cuvinte ale iubirii: sacre taine care ne unesc - Pr. Visarion Alexa (CĂRȚI)

Într-o lume care a înlocuit duhovnicul cu psihologul și într-o cultură sufocată de materialism, este realmente vindecător și reconfortant să auzi vechile învățături ale Evangheliei veșnice rostite într-o limbă vie și curată. Părintele Visarion Alexa ne vorbește despre adevăruri care au trecut proba timpului: iubirea care se dăruiește, purtarea crucii, unirea cu Dumnezeu, viața veșnică. Rostite simplu și direct, cele Șapte Cuvinte străpung ca o sabie platoșa blazării și armura indiferenței.

Gabriel PURCĂRUȘ, scriitor, autorul volumului Corectopia

O iubire fără smerenie nu e iubire! O iubire ţipată, răcnită, declarată nu e iubire! O iubire care se vede doar pe sine nu este iubire! Iubirea este atunci când ajungi să‑l trăiești pe omul respectiv, când ajungi să fii în pielea celuilalt, când ai un trup și două inimi.

Pr. Visarion Alexa

CUPRINS

Detalii despre carte / COMANDA



Părintele Marcu de la Sihăstria - Filoteu Balan (CĂRȚI)

„Părintele Marcu e mai sfînt decît toți Sfinții din cimitirul Sihăstriei.” Pr. Iustin

„Acesta este cel mai mare duhovnic al Sihăstriei.” - Pr. Cleopa

„Dacă mă întreabă cineva cum mi-l aduc aminte pe Părintele Marcu, primul lucru pe care îl pot spune este că niciodată nu l-am găsit pe acest Sfînt, fie că era zi, fie că era noapte, fie că era pe cerdacul chiliei ori printre stupii din fața casei, fie că era în chilie pomenind pomelnice ori citindu‑și pravila, fără lacrimi în ochi. De fiecare dată cînd veneam îl vedeam cum i se luminează fața, mă binecuvînta și apoi, cu un gest discret, își ștergea lacrimile de pe obraz.” - Monahul Filoteu

CUPRINS

Detalii despre carte / COMANDA



Antilogos sau cuvântul celuilalt - Pr.prof.dr. Constantin Coman (CĂRȚI)

CUPRINS

 
Cartea cuprinde câteva texte care tratează teme diferite, dar unite de perspectiva prin care sunt abordate. Sunt puse în discuție situații în care duhul lumesc pare să contamineze tocmai discursul teologic și bisericesc. Tensiunea dintotdeauna dintre Biserică și lume constituie cheia ermineutică pentru analiza unor teme precum conștiința și mărturia creștină astăzi, folosirea internetului în pastorația Bisericii, criza ecologică, criza teologiei ortodoxe, secularizarea istoriografiei bisericești etc. În subsidiar, cartea pledează pentru dialog și alteritate, pentru evitarea captivității cuvântului și a ideilor prin raportare la viul vieții, rememorând crezul Părinților Bisericii că adevărul este în lucruri, nu în cuvinte.

Motto:

„Noi un astfel de obicei nu avem, nici Biserica lui Dumnezeu, anume sa ne calauzim de cuvinte nelucratoare (cuvinte separate de lucruri). Noi cinstim cuvantul lucrator (fapta in cuvant).” – Sfantul Grigorie Palama, Despre cei ce se linistesc in chip sfant
„Orice cuvant poate fi contrazis de un alt cuvant.” – Sfantul Grigorie Palama, Epistola a II-a catre Varlaam

Extras din introducere – De ce Antilogos? (p. 7)

Antilogos este reactia la un logos. Antilogos este reactia unui om viu la provocarea venita din partea cuvantului unui semen. Cea mai mare frustrare a celui care vorbeste este lipsa oricarei reactii a celor din jur. Antilogos este cerut de dialog, de relatie. Antilogos este replica partenerului la cuvantul tau sau replica ta la cuvantul lui.
Cuceriti de o mentalitate egocentrica si egolatra consideram replica celuilalt la cuvantul nostru drept impotrivire, amenintare si ne lipsim de functia ei intregitoare, intaritoare, indreptatoare, imbogatitoare. Indragostiti de noi insine sau cuprinsi de febra suficientei de sine, preferam confortul monologului.
Antilogos nu inseamna cuvant-impotriva, ci inseamna cuvant-raspuns, cuvant venit din partea opusa, din fata, adica replica, reactie, contraargument, cuvant intregitor...
Un discurs poate functiona ca un contrafort al altui discurs. Contrafortul este un element intaritor al edificiului initial, fara de care acesta risca sa se prabuseasca. Desi venit din partea opusa, el intareste discursul initial. Paradoxal, respins de oameni din teama ca le ameninta propriul discurs, cuvantul critic functioneaza ca un contrafort pentru cuvantul criticat. Dimpotriva, edificiile cuvantatoare care nu au parte de reactii critice se prabusesc rapid in taramul uitarii.
Contrapunctul este folosit in muzica pentru a diversifica imbogatitor si intregitor in registru armonic o melodie. Contratema, de asemenea, deschide perspectiva cresterii si a imbogatirii temei anuntate initial. Un contrapunct vine din teama de a nu ucide firea lucrurilor, armonia data tocmai prin polifonie. Un contrapunct vine la tentatia de a canta pe o singura coarda cand instrumentul are mai multe corzi.
Cat de adevarat este faptul ca omul este prin excelenta fiinta dialogala, tot atat de adevarat este si ca lipsa reactiei celor din jur ucide umanul din noi.
Logos si antilogos fac dialogos, in vreme ce logos si logos fac mai degaraba dialogul surzilor, domnia monologurilor. 

Antilogos este cuvantul celuilalt;
Antilogos, ca exprimare ce-mi afirma unicitatea si viul persoanei;
Antilogos, ca afirmare a dialogului si impotrivire la monologurile egolatre;
Antilogos la monologul tot mai plictisitor care acopera demobilizator scena publica, chiar, sau mai ales, pe cea bisericeasca.
Detalii despre carte / COMANDA


Despre lucrarea duhovnicească - Nil Sorski (CĂRȚI)

Stea luminoasă pe cerul sfinţeniei slave și universale, stareţul Nil Sorski este un autor duhovnicesc ce nu poate lipsi din biblioteca celor interesaţi de spiritualitatea ortodoxă. Părinte al monahilor și călugăr isihast, Sfântul Nil a fost un iscusit povăţuitor de suflete și prin viețuirea și opera sa. Scrierile ascetice ne pun în mâini o comoară a literaturii duhovnicești, prin sintetizarea învăţăturii patristice despre viaţa în Hristos, prin descrierea etapelor acţiunii păcatului în om, prin oferirea unor mijloace practice în lupta cu patimile și, mai ales, prin așezarea în centrul nevoinţei monahale a trezviei și a rugăciunii minţii. Smerenia și discernământul își vor găsi mult mai lesne sălaș în inimile celor aplecați să soarbă din șuvoiul duhovnicesc nesecat al scrierilor sale.

„Iar eu nimic bun nu fac, ci doar Dumnezeieştile Scripturi le repovestesc celor ce le primesc şi vor să se mântuiască. Întrucât Scriptura spune că străini şi călători sunt, iar dincolo, după moarte, sunt viaţa veşnică şi petrecerea cea netrecătoare fie în odihnă, fie în munci, după cum va răsplăti ­Dumnezeu fiecăruia după faptele lui, cade‑se nouă a ne îngriji de viaţa de după moarte. Şi pentru aceasta am predanisit fraţilor mei scrierea de faţă, pentru mântuirea mea şi a tuturor celor ce o vor voi, înălţând conştiinţa la cele mai bune şi păzind‑o de nepăsare, de viaţa cea pătimaşă, şi de răul păcatelor, şi de oamenii cugetători de cele trupeşti, şi de predaniile cele deşarte şi mincinoase, care au venit şi s‑au strecurat de la vrăjmaşul şi amăgitorul nostru cel de obşte, precum şi din pricina lenevirii noastre.” - Sfântul Nil Sorski

Detalii despre carte / COMANDA



Temeliile căsătoriei ortodoxe - John Abdalah, Episcop de Worcester (CĂRȚI)

Această lucrare, inspirată din teologie și științele sociale, oferă un ghid ortodox practic pentru a trăi o viață sfințită în cadrul căsătoriei. Autorii prezintă perspectiva Bisericii Ortodoxe asupra căsătoriei, urmată de un comentariu detaliat asupra slujbei Cununiei.
Nădăjduim ca această carte să fie spre folos atât cuplurilor care se pregătesc să se căsătorească, cât și celor căsătorite, oferind expresii practice și înțelepte ale învățăturii Bisericii. Lucrarea Temeliile Căsătoriei ortodoxe poate fi folosită în grupurile de consiliere cu privire la viața de familie. Cei care vor să folosească această lucrare în scopul pregătirii pentru căsătorie, în cadrul unui grup, pot considera util ca perechile să citească acasă Partea I și Partea a II-a, iar apoi să parcurgă în grup Partea a III-a. Partea a IV-a constă în câteva sfaturi practice, a căror dezbatere de grup poate fi o experiență plăcută, iar Anexa conține câteva întrebări pe care cuplurile ar trebui să le cerceteze înainte de căsătorie.

Detalii despre carte / COMANDA



 

Descarca oferta 
Editurii Agaton

Descarca oferta de CARTI/Produse (.xls)
icoane, tamâie, cruciulite, calendare etc.

Produse naturiste Măn. NERA (.pdf)

Va invitam sa scrieti articole, stiri si anunturi
in
 revista Porunca iubirii


"Fericit cel ce citeşte…
căci vremea este aproape" (Apoc. 1, 3)
  

Revista Porunca Iubirii 
apare lunar din 1998 cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Sibiului

Editor: Asociatia ORTOPRAXIA (Ed. Agaton)
0740054256; revistapi@agaton.ro
Fondatori: ing. Ioan Cişmileanu, ing. George Căbaş, ing. Alexandru Stănese

Consilier editorial: Preot Adrian Roman
Redactori: Pr. Adrian Roman; Cristina Roman; Ioan Cismileanu; Natalia Corlean

----------------------
ISSN 2344 - 0619        ISSN-L 1453 - 7567

http://poruncaiubirii.agaton.ro/html2doc/PoruncaIubirii-Septembrie-2019.doc