Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Sfânta Tradiţie şi ereziileNr. vizualizari: 2786

Finalizarea activității Comisiei interortodoxe pentru pregătirea Marelui Sinod Pan Ortodox

Biroul de Presă al Patriarhiei Române
Tags: sinod panortodox; calendar; căsătorie;
Finalizarea activității Comisiei interortodoxe pentru pregătirea Marelui Sinod Pan Ortodox

Comisia interortodoxă specială pentru pregătirea Sfân­tului şi Ma­re­lui Sinod al Bisericii Ortodoxe, înfiinţată prin hotărârea Si­na­xei Întâistătătorilor Bise­ricilor Ortodoxe Autocefale, din martie 2014, a avut mandatul de a revizui textele adoptate de cea de-a 3-a Conferinţă Panor­to­doxă Presinodală, la urmă­toa­rele trei teme înscrise pe lista Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe:
1) Biserica Ortodoxă şi Mişcarea Ecu­me­nică
2) Relaţii ale Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creş­tine şi
3) Contribuţia Bisericii Ortodoxe în realizarea păcii, dreptăţii, libertăţii, înfrăţirii şi iubirii între popoare şi la în­de­părtarea discriminărilor ra­siale şi de alte feluri. 

În plus, această comisie a avut sarcina să supervizeze textele adoptate de cea de-a 2-a Conferinta Pa­nortodoxă Presinodală, refe­ri­toare la următoarelor trei teme, înscrise şi ele pe lista Sfân­tului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe:
1) Problema ca­lendarului
2) Impedimente la căsătorie şi
3) Importanţa pos­­­tului şi respectarea lui astăzi.

La prima sa întrunire, această comisie a revizuit textele pe marginea primelor două teme, recomandând contopirea lor într-un singur text cu tema Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine. La cea de-a doua întrunire a sa, această comisie a revizuit al treilea text, respectiv Contri­bu­ţia Bi­se­ricii Ortodoxe în realizarea păcii, a dreptăţii, li­bertăţii, în­frăţirii şi iubirii între popoare şi la îndepăr­ta­rea discrimi­nă­rilor rasiale şi de alte feluri, mai precis primele cinci capitole ale acestui text.

Cea de-a 3-a şi ultima întru­nire a acestei comisii s-a desfă­şurat tot la Chambésy, între 29 martie şi 3 aprilie 2015, şi a avut ca sarcină să completeze textul discutat în februarie şi să supervizeze celelalte trei teme. Preşedintele acestei co­misii speciale a fost Înaltprea­sfinţitul Părinte Mitropolit Ioannis de Pergam, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, căruia i s-au adăugat delegaţii ale tuturor celorlalte 13 Bise­rici Ortodoxe Autocefale. Bise­rica Ortodoxă Română, cu bine­cuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a fost reprezentată de Înalt­preasfin­ţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, şi de pr. prof. dr. Viorel Ioniţă, consi­lier patriarhal onorific. Această sesiune a fost precedată de întrunirea Comitetului de re­dactare, în care Biserica Orto­doxă Română a fost reprezentată de pr. Viorel Ioniţă.

Acest comitet a elaborat, pe marginea propunerilor trimise de Bisericile Ortodoxe la secretariatul de la Chambésy, un text revizuit al ultimelor două capitole ale textului despre contribuţia Bisericii Ortodoxe, precum şi o serie de propuneri în vederea aducerii la zi a textelor care urmau să fie supervizate. Pe baza acestor propu­neri, comisia specială a adoptat un text intitulat: Misiunea Bi­sericii Ortodoxe ca mărturie de dragoste în slujire, care devine ultimul capitol al textului deja aprobat la prima reuniune a comisiei speciale. În acest capitol, care conţine 15 paragrafe, este prezentată, pe baza Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii, poziţia Bisericii Ortodoxe în faţa provocărilor lumii actuale. În al doilea rând, această co­misie a supervizat textul pri­vind Importanţa postului şi respec­tarea lui astăzi, care fuse­se adoptat în anul 1982 şi care nu a necesitat schimbări de fond. Acest text, compus din nouă paragrafe, descrie pe baze biblice şi patristice importanţa postului, perioadele de post şi semnificaţia sa pentru progresul spiritual al oamenilor de astăzi.

Cu privire la textele privind Problema calendarului şi respectiv Impedimentele la că­să­torie, comisia a discutat foarte intens propunerile făcute de Comitetul de redactare, dis­cuţie prin care s-au conturat punctele care ar trebui revizuite, dar cum mandatul său era doar să supervizeze aceste texte şi, deci, să nu le schimbe, nu s-a ajuns la consensul necesar pentru revizuirea lor, astfel că, în legătură cu aceste teme, rămân valabile textele adoptate de Conferinţele Panorto­doxe Presinodale. La începutul acestei întruniri, preşedintele a precizat că, după cea de-a 2-a întrunire a acestei comisii, au fost vehiculate în presă unele informaţii false cu privire la lucrările şi deciziile din fe­bruarie a.c.

Drept urmare, întreaga co­misie a hotărât să adopte un scurt comunicat de presă, semnat de conducătorii tuturor dele­gaţiilor, cu următorul con­ţinut: „Comisia interor­todoxă specială, constituită pe baza ho­tărârii Întâistătătorilor Bi­se­ricilor Ortodoxe din martie 2014, cu scopul de a revizui, potrivit mandatului său, textele elaborate şi adoptate de către cea de-a 3-a Conferinţă Presinodală (Geneva 1986) şi, pe de altă parte, de a superviza textele adoptate de cea de-a 2-a Conferinţă Presinodală (Ge­neva, 1982), a încheiat sarcina sa pe parcursul celor trei întruniri ale sale la Centrul Or­todox al Patriarhiei Ecu­me­nice de la Chambésy – Geneva (29 septembrie – octombrie 2014; 16-21 februarie şi 29 martie – 3 aprilie 2015). Astfel, textele revizuite şi respectiv supervizate sunt pregătite pentru urmarea procesului de pre­gătire a Sfântului şi Ma­relui Sinod al Bisericii Ortodoxe. Lucrările comisiei s-au des­fă­şurat într-un spirit de dragoste frăţească şi de dialog constructiv. Toţi membrii comisiei informează, de o manieră responsabilă, că tot ceea ce s-a publicat în presă, de luare a unor poziţii contrare învăţăturii Bisericii, este incorect şi fals“.

Comisia interortodoxă specială pentru pregătirea Sfân­tului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe şi-a încheiat, astfel, cu succes misiunea sa. De acum urmează celelalte eta­pe din procesul de pregătire a Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, potrivit ho­tărârii Întâistătătorilor Bise­ricilor Ortodoxe din luna martie 2014.

 

Sursa: ziarullumina.ro

17-04-2015
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu