Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Misiune. Mărturii. Vieţile SfinţilorNr. vizualizari: 6521

Român ortodox în străinătate, misiune creștină cu Evanghelia în geamantan

Cristina Roman
Tags: diaspora; românism; România; emigranți; misiune;
Român ortodox în străinătate, misiune creștină cu Evanghelia în geamantan

Statisticile vorbesc despre un număr de 3 milioane de cetățeni români care de ani de zile sunt plecați, muncesc și trăiesc în străinătate. Migrația românilor peste granițe a determinat cu timpul și organizarea unei vieți bisericești pentru frații ortodocși din afara țării. În ciuda unor exemple negative excesiv mediatizate din ascunse interese politice, românii s-au integrat foarte bine în noile comunități și sunt apreciați pentru hărnicia și seriozitatea lor. Generațiile se schimbă, tot mai mulți copii cu origini în România văd prima dată lumea în străinătate. Contactul lor cu Ortodoxia nu este la fel de facil ca în țară, orele de religie nu sunt cu specific ortodox, de aceea construirea de lăcașuri de cult, amenajarea unor spații liturgice, catehezele copiilor și chiar ore de învățare a scrisului și cititului în limba română sunt câteva din marile provocări ale pastorației în diaspora.

O categorie distinctă o constituie emigranţii care au sosit în străinătate cu mai bine de 20 de ani în urmă, puternic marcați de stigmatul și prigoana comunistă.  Aceştia, purtând în sufletele lor amprenta dorului de ţară, au încercat să păstreze identitatea naţională şi culturală cu ţara prin legătura cu Biserica, ce le oferea reperele duhovniceşti atât de necesare în această societate. Emigranţii care au părăsit ţara în ultimii 10 ani, reprezintă românii ce nu s-au desprins cu totul de casa părintească, de locurile în care au crescut şi s-au format. Aceştia reprezintă segmentul cel mai puternic în comunităţile româneşti, implicat activ în toate activităţile pastorale, culturale şi misionare ale Bisericii. Dorul de casă și de rădăcini îi aduce pe românii plecați în bisericile în care se slujește în rit ortodox, care de multe ori sunt spații ale cultului catolic sau protestat adaptate slujirii ortodoxe. Departe de ţară, românii din diaspora îşi împărtăşesc tristeţile, bucuriile şi dorul într-un loc pe care cei mai mulţi îl consideră „acasă“: biserica, pe care, oriunde se duc, „o iau cu ei, pentru că Biserica este neamul”.

Cel mai adesea, preotul român din străinătate, cu ajutorul membrilor comunității, aduce la fiecare Sfântă Liturghie toate obiectele necesare cultului în valize și geamantane. Veșmintele care îmbracă Sf. Altar, Sfântul Antimis, veșmintele care împodobesc suporturile icoanelor, sfintele icoane, Sfintele Vase, Sfânta Evanghelie, lumânările, cădelnița, sfintele acoperăminte etc., sunt toate strânse după fiecare slujbă și readuse în biserică la următoarea sărbătoare, pentru a lăsa spațiul de rugăciune catolic sau protestant la plecare așa cum a fost găsit. Efortul românilor din diaspora de a participa la slujbele ortodoxe este mai mare decât al multora dintre cei ce trăim în România. Adeseori distanțele dintre locuință și cea mai apropiată biserică sunt de zeci și sute de kilometri, ceea ce presupune trezirea dis-de dimineață. După slujbă, este necesar un efort suplimentar pentru a strânge obiectele sfinte și a face curățenie în sfântul lăcaș.

De multe ori românilor li se pun la dispoziţie anumite spaţii liturgice fără să plătească. Uneori se plătește chirie. Este o stare de provizorat şi se fac eforturi de 20 de ani pentru a depăşi această situaţie în cât mai multe locuri prin construirea de biserici sau cumpărarea unor lăcaşuri de cult. “Fiecare credincios se manifestă după credinţa pe care o are. Dacă a fost ataşat de Biserică în România, îşi continuă ataşamentul şi acolo. Unii descoperă Biserica acolo. Condiţiile în care trăiesc în străinătate sunt altele decât în România, cel puţin psihologic. Financiar o duc mai bine, însă intervine problema comunicării cu ceilalţi, a relaţiilor interumane. Românii sunt mai afectivi, mai sentimentali, au mai multă nevoie de contacte, de relaţii cu cei din jur. Pentru noi, românii, este foarte importantă comunicarea. Această comunicare şi aceste contacte cu oamenii le găsesc la biserică, în comunitatea din care fac parte. Biserica îi ajută şi din punct de vedere spiritual, dar îşi ajută să-şi menţină identitatea de român, îi ajută să nu uite limba. În diaspora, Biserica trebuie să îmbine asistenţa religioasă cu această misiune. Ca şi în România, credincioşii vin la biserică împinşi de dorinţa lor de a se găsi întreolaltă şi de a se ruga lui Dumnezeu pentru nevoile zilnice. Şi acolo sunt tot felul de probleme ca şi la noi. Omul se duce la Biserică în primul rând pentru că are nevoie de Dumnezeu şi trăieşte sentimental că, dacă mergi la biserică, dacă te rogi, Dumnezeu te ajută. Biserica, slujbele religioase înseamnă un mare suport spiritual în viaţa credinciosului. Cu atât mai mult atunci când eşti izolat de ai tăi, de familia ta şi de cei dragi. Foarte mulţi dintre români nu erau ortodocşi practicanţi în România. Mulţi români ortodocşi au devenit practicanţi în Occident şi din această nevoie, de a avea un suport spiritual şi moral venit din partea Bisericii şi de la confraţi.” - Înalt Preasfinţitul Mitropolit Serafim al Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei şi a Europei Centrale şi de Nord. 

Criza de identitate, fenomen ce îi afectează într-o mai mare măsură pe românii aflaţi în afara graniţelor ţării, îşi găseşte o alinare în lăcaşurile de cult ortodoxe înfiinţate în aceste zone. „În diaspora, simţul românesc se ascute mult mai mult decât în România... Ei sunt, poate, mai duri în părerile lor despre ţara natală, dar asta pentru că o iubesc şi pentru că pot face comparaţia între lucrurile bune sau mai puţin bune de aici şi de acasă. Ei realizează, aşadar, mult mai bine ceea ce au lăsat în urmă şi văd ceea ce se întâmplă acasă cu alţi ochi“, spune părintele Silviu Petre Pufulete, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe“ din Londra, o parohie în jurul căreia se adună cea mai mare comunitate ortodoxă românească din Marea Britanie.

În spatele cifrelor privind numărul mare de români care participă la viața Bisericii Ortodoxe Române în străinătate este o activitate de pastoraţie complexă. Ajunşi la mii de kilometri de ţara lor, românii se bucură de sisteme sociale reuşite, dar suferă şi schimbări ale modului de viaţă, suferă un puternic sentiment al dezrădăcinării, în condiţiile în care o serie dintre reperele lor spirituale nu mai sunt trăite în viaţa cotidiană din noul context. “Românii nu vin în biserică doar pentru slujbe, pentru botezuri sau cununii; vin şi atunci când caută un loc de muncă, şi atunci când au rămas fără adăpost, şi când un patron nu le-a plătit munca depusă, când se ceartă între ei sau în orice altă problemă de viaţă în care ei simt că au nevoie de ajutorul şi implicarea preotului. Conştient sau nu, românii duc cu ei Biserica oriunde se duc, pentru că Biserica este neamul”, spune părintele Silviu Pufulete, cel care se află în slujba comunităţii româneşti din Marea Britanie de peste 30 de ani.

Părintele profesor Theodor Damian, directorul Institutului de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă din New York (SUA), a susţinut conferinţa cu tema „Biserica Ortodoxă, factor determinant în definirea comunităţilor româneşti“, iar la începutul discursului său a vorbit despre conţinutul identităţii religioase caracteristice persoanei de peste ocean: „Atunci când eşti întrebat: «Dar de ce crezi aşa cum crezi?», abia atunci începi să te defineşti pe tine însuţi, începi să-ţi defineşti conceptele şi bineînţeles să îţi cristalizezi punctele de vedere. În România, nimeni nu m-a întrebat de ce cred în Dumnezeu, de ce mă închin la icoane, ce reprezintă un lucru din Sfânta Liturghie sau de ce atunci când zicem «Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, apropiaţi-vă» nu se apropie nimeni. Acolo, contextul extern este acela în care te confrunţi mult mai mult cu problema identităţii decât acasă… Prin Biserică, noi încercăm ca emigrantul să se simtă ca acasă. Biserica dă un sens de apartenenţă, este instituţia cea mai puternică din diaspora românească, care face tot posibilul pentru păstrarea identităţii româneşti… ”. - basilica.ro

Un obicei frumos încetățenit printre românii din diaspora este acela al agapelor frățești. După slujbă se merge într-o sală socială în care oamenii participă la o agapă creştină. La această masă vorbesc româneşte, se cunosc mai bine unul cu altul. De regulă doamnele aduc de acasă gustări din tradiția culinară românească să mai stingă foamea de acasă. Sunt preoți care spun că fiecare parohie este o Românie în miniatură pentru că sunt credincioşi din toate zonele ţării. În aceste comunităţi parohiale, credincioşii nu se unesc doar cu Dumnezeu, prin Cuminecarea cu Sfintele Taine, ci şi împreună, unii cu alţii, prin activităţile parohiale, prin proiectele voluntare, prin pelerinaje sau vizitele frăţeşti pe care şi le fac unii altora. Aşa se face că toţi românii care ajung fie în vizită, fie la muncă, fie că sunt în trecere prin oraşele unde sunt comunităţi parohiale nu ocolesc niciodată Biserica, pentru că elementele identitare şi căldura de acasă se regăsesc aici într-un firesc sincer şi binecuvântat.

Activitatea preoților români din străinătate se desfășoară într-o zonă multiculturală și multietnică. Dialogul interreligios și intercultural este adeseori soluția la depășirea problemelor din comunitățile românești, iar promovarea valorilor identitare și a specificului național se face prin conviețuirea ce celelalte naționalități. Nu este de neglijat faptul că în afara sânului fiecărei familii, doar în  comunitatea parohială și ambasade se vorbeşte româneşte. De aceea este o mare mângâiere a asculta în limba română rugăciunile, Sfânta Liturghie, pomenirea celor adormiţi, colindele, slujirile şi activităţile de Crăciun şi de Sfintele Paști.

Orice român creștin ortodox din străinătate este o sămânță de mărturie și mărturisire a dreptei credințe și poate, prin exemplul și viața lui, să aducă pe calea către Dumnezeu multe suflete. Viața creștină a emigrantului român, deși discretă, are o imensă putere prin împreuna-rugăciune făcută cu înflăcărare. Dacă uneori aici, în țară, mergem la slujbe căldicei și din obișnuință, uitând ce binecuvântați suntem să ne rugăm în biserica noastră de acasă, românii de peste granițe cu un ochi râd, iar cu altul plâng. Pe de o parte este tristețea de a fi pe pământ străin pentru o bucată mai bună de pâine, pe de altă parte neștirbita bucurie de a rămâne în apartenența la neamul și tradițiile lor creștin ortodoxe.

 

sursa foto: Ziarul Lumina

14-03-2014
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu
covaciu radu - 28-07-2016:

EPISCOPIA-ORTODOXA-ROMANA
PROTOPOPIATUL-ORADEA
PAROHIA-VARCIOROG
ROMANIA-ORADEA
05.05.2016.

Subsemnatul  GHERASIN  OLARUL  In Calitate de Preot Paroh la Parohia Comunei
Varciorog Judetul, Bihor.

Numitul COVACIU RADU,
Nascut la Data 1973.16.07. In  Comuna  Varciorog Judeţul, Bihor.
Parinti Fiul Natural si MARIOARA, Decedaţi.
C.I. SERIA PA Nr.097572
SPCLEP ALESD, 11.02.2016.1-.11.2016.

Numitul COVACIU RADU are Domiciliul dar nu are casa  de Locuit  in Comuna Varciorog, a fost crescut la Casa de Copii. Si abandonat de  Parintii.
Nu beneficiaza de ajutor Social.
Numitul nu detine casa de locuit. Pe raza Comuna Varciorog nu detine nici un venit. In Varciorog
Biserica Locala la mai ajutat dupa posibilitati.
Este Bolnav cu Epilepsie conform Adeverinta Medicala dela Doctorul de Familie.
Traieste din mila Credinciosilor si Bisericii.
Biserica apeleaza la mila Dumneavoastra si Credinciosia, sa-l ajutaci pe acest om necajit si neputincios
care nu are din ce trai. Traieste de pe o zi pe alta. Roaga pe Fratietatea Ortodoxa si cei care pot sa vină în ajutorul acestui om. Cel ce face milă pentru altii, face si pentru sufletelor celor plecati si mutati dela noi

Cu Binecuvintare
PREOT PAROH
GHERASIN OLARUL

mai mult...