Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Viaţa duhovnicească. MilosteniaNr. vizualizari: 4548

Metodă duhovnicească de a ține Postul Mare

Pr. Sofronie Saharov
Tags: Postul Mare; post; rugăciune;

V-am vorbit deja despre metoda mea, pe care vă sfătuiesc să v-o însuşiţi. Metoda mea este precum urmeazăA ne vedea ţelul de pe urmă si a merge către el, începând cu abc-ul. În ce priveşte Postul, trebuie avut acelaşi principiu, dar pe o scară redusă. Trebuie înţeles că cele cincizeci de zile ale Postului ne sunt puse la dispoziţie ca pregătire spre a primi învierea cea din morţi. Iar viziunea noastră ne-o întocmim astfel:  Acum începe nevoinţa, însuflețirea noastră creşte la gândul că sute de milioane de creştini vor ţine acest Post. Calea către înviere, pentru însuşi Dumnezeul întrupat trecea prin suferinţă. Taina suferinţei o înțelegem de-abia mai târziu. La început o primim ca pe o condiţie a creşterii noastre în Dumnezeu, ca o condiţie a dezvoltării noastre, spre a-L putea primi pe Cuvântul lui Dumnezeu şi spre a ne însuşi căile Sale în viaţa practică…

Şi deşi aşa stau lucrurile, din nefericire în vremile noastre rezistența organismului nostru, zdruncinat în plan nervos încă din anii copilăriei, s-a împuţinat cumplit. Pe vremuri mulţi erau nevoitorii care puteau petrece săptămâni, luni fără să mănânce, urmând înfrânării lui Hristos, postului Lui în pustie patruzeci de zile, înainte de a ieşi la propovăduire. Astăzi aceasta se întâlneşte destul de rar printre nevoitori. La care observ cu durere în inimă, un fenomen foarte jalnic: când este vorba de motive medicale, oamenii sunt în stare să rabde un post, dar pentru Dumnezeu nimica nu merge – pentru că este un oarecare duh care împiedică orice lucrare atunci când este vorba a urma lui Hristos.  Înainte vreme, în mănăstiri, cei ce puteau, ajunau până Vineri, şi chiar până Sâmbătă. Dar asta nu era pentru toţi. În prima zi nu se găteşte deloc. Începând cu a doua zi se pregăteşte un ceai. Unii nu au mâncat trei zile, alţii numai două zile. Şi totuşi, un fenomen curios: primele zile sunt mai greu de trecut. A doua zi, Marți, începe capul să ameţească. După aceasta, Miercuri, se poate întâmpla trecerea unui prag şi o uşurare de a posti pentru organism. Dar pentru cei bolnavi nu este cu putinţă, nici o singură zi de post, din pricina bolii. 

La Athos prima zi a Postului pentru mulţi era grea, pentru că acolo erau ţărani puternici. Secreţiile digestive, negăsind nimic în stomac, începeau să mistuie însuşi stomacul. In asemenea cazuri Lunea trebuiau să mănânce ceva, ca să nu-şi strice sănătatea.Aşa că nu vreau acum să enumăr toate variaţiile organice, cui ce-i trebuie, şi cine ce poate. Iar noi rămânem cu metoda aceasta: Nu este obligatorie deplina înfrânare în cursul întregii săptămâni; nu este obligatoriu nici până Miercuri, până la prima Liturghie a Darurilor mai-nainte-sfinţite; nu-i obligatoriu nici chiar prima zi să o treci fără a mânca deloc. Fiecare să-şi aleagă după puterile proprii. Fiecare de bunăvoie să întâmpine nevoința care se deschide înaintea noastră. Și astfel ei vor fi în stare să treacă întregul Post fără ca să piardă din vedere adevăratul ţel: să întâmpinăm în trupul nostru stricăcios harul Învierii.

In fiecare an vă va fi dat să trăiţi un lucru para­doxal: Postul, cu toate nevoinţele plânsului, pocăinţei, privegherilor ş.a.m.d., îl putem îndura cincizeci de zile. Dar Paştile – bucuria pascală – o putem trăi pentru o foarte scurtă vreme, iar apoi nu ne mai rămâne putere pentru bucurie. In chip firesc s-ar zice că ar trebui să fie dimpotrivă: cu Postul – zdrobirea, iar apoi bucuria biruitoare a învierii care învie omul! Aşa, eu nu îmi propun să vă vorbesc despre amănuntele organizării Postului. La Părinţii Bisericii sânt scrieri despre unele trăsături caracteristice, cum trebuie trecut Postul, dar având în vedere că este greu, noi facem aşa: în prima săptămână, în a patra şi în a şaptea a Postului ne nevoim a ne înfrâna mai mult decât în celelalte. Deoarece trupul poate suferi din pricina nelucrării, în practica bisericească se recomandă mătănii până la pământ. Iar mătăniile acestea pe care le face omul zi şi noapte servesc ca trupul să rămână în mişcare şi în încordare. Altfel, pentru un trup tânăr, lipsa mişcării devine de nesuferit şi dăunătoare. De aceea în biserică se fac rugăciuni cu mătănii mari. Aceasta, pe de-o parte, este expresia smereniei noastre, iar pe de altă parte, mişcarea fizică este de neapărată trebuinţă în absenţa muncii. 

Întorcându-ne Postul Mare, cum să se întipărească în conştiinţa noastră ceea ce eu socotesc ca un principiu absolut necesar: a avea în vedere ţelul final şi a se îndrepta către el. Atunci aspectele neînsemnate ale vieţii noastre de zi cu zi vor trece fără vreo deosebită zdruncinare a organismului şi a psihicului nostru. Şi aceasta nu numai în Post, ci şi după, şi întotdeauna, în fiecare zi: Noi trebuie să ne amintim de ţelul şi înţelesul petrecerii noastre aci. Noi ne-am adunat împreună ca într-un singur duh al dragostei pentru Hristos, să urmăm paşilor Lui, sprijinindu-ne unul pe altul. Vă amintiţi cum este scris în Evanghelie: Când erau pre cale, suindu-se în Ieru­salim, Iisus mergea înaintea lor, la o oarecare distanţă, iar ei [ucenicii] erau înfricoşaţi, şi urmând Lui, erau cuprinşi de teamă. Aşa şi noi, cu frică vom urma lui Hristos în tot acest Mare Post, ca mai pe urmă cântarea „Hristos a înviat” să irumpă ca un „prisos de viaţă” în noi. Este un foarte bun obicei acela de a cânta stihira Paştilor, Duminică seara, în Duminica Iertării.

 Sursa - Pr. Sofronie Saharov, Revista Familia Ortodoxă

 

 

08-03-2014
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu