CAFEDEMIA - conferințe și mese rotunde

Librăria Fereastra Sâmbetei și Editura Agaton (Făgăraș, str. Pe Vale nr. 10) vă invită la următoarele conferințe, prezentate mai jos:

• Sâmbătă 18 martie 2023, ora 15.30 - Omul și timpul. Răscumpărarea timpului - Conferențiar univ. dr. Andreescu Marius
• Joi 23 martie 2023, ora 15.30 - Judecarea aproapelui: patimă și vindecare – Andrei Drăgulinescu

Îmi amintesc de mărturisirea Sfântului Augustin (din Confesiuni): “Ce este timpul? Dacă nu sunt întrebat, știu. Dacă sunt întrebat, nu știu.” Timpul și eternitatea sunt în esența lor taine existențiale, dar asupra lor omul, prin rațiune și credință poate să reflecteze.

Timpul este, paradoxal, subiectiv și obiectiv. Contează mult percepția personală asupra timpului. Timpul este așa cum îl vede fiecare, dar este si așa cum nu-l vede, dar îl văd alții.

Grație timpului, orice și totul are o identitate, adică prezent, trecut si viitor. De fapt, timpul e finit la fel ca și spațiul, fiind realități create. Noi trecem prin el ca indivizi sau îl trăim ca persoane libere. Timpul, spune părintele profesor academician dr. Dumitru Stăniloae este „Intervalul dintre chemarea lui Dumnezeu și răspunsul omului.”

Omul încă din această existență trăiește atât în timp cât și în eternitate. Dialectica timpului și a eternității este continuă. Filosoful Wilhelm Windelband afirmă: ”A fi nemuritor înseamnă a fi purtător de valori veșnice, a fi o personalitate, căci personalitatea este expresia mărginită, temporală a valorilor nemărginite, veșnice”.

Viața noastră pe acest pământ stă sub semnul trecerii și al morții. Din acest motiv, din cele mai vechi perioade ale existenței sale, omul a căutat un timp care să poată fi retrăit, adică să fie reversibil.

Acesta este timpul sacru, un timp „recuperabil,” față de timpul profan sau istoric, marcat de evenimente ireversibile și deci „liniar.” În acest caz, timpul devine o „teofanie”, un prezent continuu, al întoarcerii inimii spre Dumnezeu și al intervenţiei Lui personale în viața noastră, un timp înnoitor și transfigurator, care poartă în sine promisiunea împlinirii omului prin har.

Din acest motiv, ritmul timpului creștin nu mai este marcat de succesiunea unor evenimente trecătoare, plăcute ori neplăcute, ci este dat de Mântuitorul Iisus, care, prin întruparea Sa, a inaugurat un „timp nou”, cel al Împărăției lui Dumnezeu.

Suntem datori să răscumpărăm timpul pierdut, să-l răscumpărăm prin credință, iubire, iertare și fapte bune, pentru a trăi bucuria timpului prezent și a veacului ce va să vie întru Hristos.

Grija noastră trebuie să fie de a nu pierde timpul vieții care ni s-a dat în această lume, de a-l răscumpăra și transfigura prin dreapta credință lucrătoare în iubire milostivă și prin pocăință, și, astfel să conferim sens vieții noastre, iar sensul vieții este fericita viață acum și în eternitate, în comuniune cu Dumnezeu și prin Dumnezeu cu toți oamenii și cu toată creația.

Acestea sunt câteva aspecte ale expunerii noastre.

Judecarea aproapelui: patimă și vindecare

Andrei Drăgulinescu

         Judecarea (osândirea) aproapelui este, după cum spun Sfinții Părinți, o manifestare tipică a trufiei.

Sfântul Ioan Scărarul scria că „Diavolii încearcă în orice chip să ne facă să păcătuim. Când nu izbutesc, atunci ne fac să-i judecăm pe cei ce păcătuiesc.”

De aceea, dacă vom învăța să nu îi mai judecăm pe ceilalți, aceasta ni se va face urcuș duhovnicesc spre biruirea trufiei și spre virtuțile dragostei și smereniei.

În Evanghelie, Mântuitorul „interzice nemijlocit osândirea” prin cuvintele: „Nu judecați, ca să nu fiți judecați. Căci cu judecata cu care judecați, veți fi judecați, şi cu măsura cu care măsurați, vi se va măsura” (Matei 7, 1-2). În epistola către Romani, sfântul apostol Pavel explica de ce nu se cuvine să ne judecăm aproapele: „Dar tu, de ce judeci pe fratele tău? Sau şi tu, de ce disprețuiești pe fratele tău? Căci toți ne vom înfățișa înaintea judecății lui Dumnezeu.” (Romani 14, 10); „Pentru aceea, oricine ai fi, o, omule, care judeci, ești fără cuvânt de răspuns, căci, în ceea ce judeci pe altul, pe tine însuți te osândești, căci aceleași lucruri faci şi tu care judeci” (Romani 2, 1).

Sfântul apostol Pavel întreba retoric: „Cine ești tu, ca să judeci pe sluga altuia?” (Romani 14, 4), iar sfântul apostol Iacov dezvolta: „Unul este Dătătorul legii şi Judecătorul: Cel ce poate să mântuiască şi să piardă. Iar tu cine ești, care judeci pe aproapele?” (Iacov 4, 12).

Ce înseamnă însă judecarea și cum se manifestă concret? Despre aceasta vom vorbi cu invitatul nostru, Andrei Drăgulinescu.