(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Biserica. Neamul. Politica. LumeaNr. vizualizari: 629

Creștinism și DISTRIBUTISM. Munca, proprietatea, suveranitatea și credința (cu UPDATE!)

Ioan Cişmileanu
Tags: Distributism; munca; proprietatea; bogatia; suveranitate; capitalism; cooperativa; fratie; A.U.R.; Max Weber; Ovidiu Hurduzeu; noua ordine mondiala; intreprindere sociala; economie sociala;

 

Aspecte religioase în apariția și evoluția capitalismului

Pentru Max Weber (1864-1920), munca are o origine transcendentală și o semnificație religioasă. El a observat două caracteristici ale capitalismului de până la el (tradițional):

  • Întreprinderile se înființau funcție de cerințele pieței care asigurau un profit pe termen lung și se bazau pe investițiile pe termen lung. Satisfăcând cerințele pieței și deci ale societății, a porni o afacere însemna a face un bine comunității.
  • În afară de profit, capitalismul mai avea o motivație ce ținea de etica protestantă izvorâtă din doctrina predestinării (doctrina fiind comună întregii societăți, capitalismul s-a răspândit ușor în întreaga societate din acea parte a Europei). Doctrina predestinării spune că toți suntem predestinați să fim aleși sau damnați, dar neștiind din ce categorie facem parte trebuie să ne comportăm ca și aleși și să lucrăm permanent în slujba lui Dumnezeu, ducând o viață ascetică (fără petreceri, bârfe, timp pierdut). Pentru aceasta, munca continuă (alături de pietate, simplitate și autocontrol) este singura apărare împotriva tentațiilor și îndoielilor (mai importantă și decât rugăciunea!), iar profitul și bunăstarea sunt daruri ale lui Dumnezeu, semne ale grației divine și posibile dovezi că ești unul dintre aleși. Dumnezeu îi binecuvântează pe aleși cu succesul în muncă, afacerea putând duce astfel la sfințirea vieții.

În timp, capitalismul s-a răspândit în lume și a luat diferite forme, funcție de specificul cultural al regiunilor. Au apărut însă și capitalismul colonial și financiar, apoi capitalismul corporatist (monopolist) și capitalismul crony (bazat pe amiciția dintre afaceriști și demnitari, adică bazat pe corupție), toate axate numai pe profit (fără nici o legătură cu religia). Virtuțile erau (și sunt) folosite numai în scop utilitarist, în sensul că aduceau credibilitate (surogat, aparență, ipocrizie). Profitul (câștigul) a devenit un scop al vieții, nici măcar un scop al satisfacerii trebuințelor materiale personale și deci departe de un scop al satisfacerii trebuințelor comunității.

În aceste condiții, libertatea muncitorilor (liberul arbitru) a devenit deranjantă, de neacceptat, deoarece îi făcea nedisciplinați, nesupuși, iar religia îi distrăgea de la munca continuă. Doar vocația îi mai făcea pe oameni să lucreze continuu, cu pasiune și (în cazul celor ce erau credincioși) chiar cu credința că vocația e o misiune de la Dumnezeu pentru cei aleși (și în prezent capitalismul se bazează în special pe munca vocațională).  Dar și lipsa de scrupule a proprietarului a devenit de neacceptat de către muncitori, ei însă, neavând alte surse de venit, au lucrat în continuare.  Pentru a salva aparențele, calvinii au acceptat un dicton al lui Goethe: „Cel ce acționează este întotdeauna lipsit de scrupule, numai cel ce contemplă le are”, asta deși la calvini contemplarea pasivă (și rugăciunea) este mai puțin importantă și chiar condamnabilă atunci când are loc în dauna muncii active vocaționale.  

Astfel bogăția s-a acumulat în mâinile a tot mai puțini oameni, între aceștia (puțini și bogați) și cei mulți și săraci (comunitățile ale căror trebuințe se cereau satisfăcute) s-a creat o prăpastie. Muncitorii au salarii mici, iar comunitatea din care fac parte are un nivel de trai material și spiritual tot mai precar (poluare, criminalitate, corupție, taxe, pedofilie, homosexualitate, lipsa educației, distrugerea familiei, atacuri la credință și la identitatea personală și națională etc.). Astfel, afacerile în loc să rezolve problemele comunităților, a creat și mai multe probleme. Capitalismul actual este în criză. El tinde să distrugă societatea fără de care nici el nu mai poate exista. Unde a crescut bogăția (Mamona), a crescut și orgoliul și patima și a scăzut credința în Dumnezeu și nu s-a mai adunat comoară și în ceruri. Calvin spune că numai un popor sărac rămâne în ascultare de Dumnezeu, dar aici și acum e vorba de faptul că cei bogați îi strică și pe cei săraci și îi îndepărtează de Dumnezeu.

Simțind primejdia unei revolte globale, marile corporații împreună cu politicienii au gândit o nouă ordine mondială care să legifereze toate fărădelegile lor, dar care să aibă aparent o față umană. De exemplu, dacă ne referim numai la afaceri, se vrea eliminarea proprietății private și a suveranității naționale, iar pentru a da o față umană noii ordini, au ticluit un nou tip de afaceri, pe care l-au numit capitalism incluziv (în care oamenii de rând nu sunt excluși de la distribuirea bogăției, profitului). Se vorbește de un capitalism moral, cu conștiință, un capitalism cu față umană, care se implică în rezolvarea problemelor sociale, dar atât timp cât proprietatea mijloacelor de producție aparține efectiv celor puțini sau guvernului mondial, ca în socialism, atât timp cât nu există democrație economică (în relațiile de producție), capitalismul incluziv este sortit eșecului, chiar dacă pentru un timp el ar putea avea efecte benefice în societate, așa cum a avut și capitalismul clasic (foarte multe întreprinderi au înțeles că trebuie să aibă și un rol social, dar neputând să-și distribuie patrimoniul ca să devină cooperative, au decis să aibă responsabilități sociale și de protecția mediului, adică să distribuie ceva din profit). În relația cu guvernele (de fapt cu guvernul mondial), el rămâne însă tot un capitalism corporatist sau crony, dornic de subvenții (plătite tot de omul de rând pe care spune că îl ajută!). Întreprinderile devin întreprinderi de stat (de fapt, de planetă, globale), iar Pământul întreg o Uniune Sovietică.

Dacă protestanții au „vocația muncii și a bogăției”, catolicii au „vocația politicii globale și a puterii”! Astfel, Vaticanul, în alianță cu mii de firme, corporații internaționale, organizații globaliste și lideri din sectorul public, este în fruntea acestei mișcări de creare a capitalismului incluziv, parte a noii ordini mondiale, a comunismului global capitalizat. Prin Vatican, noua ordine pare a continua tradiția corelării economiei cu religia, dar în planul ticluit nu se vorbește niciunde de vreo doctrină creștină, ci cel mult de o nouă religie, o pseudoreligie formată prin amestecul tuturor credințelor și superstițiilor. Este de apreciat faptul că multe corporații au înțeles că pentru a supraviețui e nevoie să se implice mai mult și social, dar modul cum o fac este pierzător.

 

Distributismul sau capitalismul distributiv

Așa cum Biserica Ortodoxă, păstrătoarea Adevărului, este doar o turmă mică în raport cu populațiile altor credințe, tot așa și în domeniul muncii și al afacerilor există o turmă mică ce păstrează singurul mod de lucru cu adevărat etic și cu valențe creștine. Acesta este distributismul sau capitalismul distributiv, ale cărui întreprinderi se numesc cooperative, dar și frății, obști sau bresle. În distributism, o cooperativă este de fapt o asociație cu obiective non-profit, dar organizată pro-profit - combină profitul cu realizarea de bunuri publice. Pentru a se înființa se caută un produs sau serviciu de care este nevoie în societate și pe care proprietarii se pricep să-l facă și se alege un manager. Dacă legislația ar permite, asociațiile ortodoxe și nu numai, care, pentru a se autofinanța au și activitate economică, s-ar putea transforma în cooperative/frății. Distributismul este unul din proiectele A.U.R. și ale lui Călin Georgescu și sperăm să îl propună și să îl implementeze chiar dacă nu sunt la conducere.

Cooperativele nu sunt ceva nou, dar a nu se confunda cu cele din România socialistă. Redăm mai jos principalele caracteristici ale distributismului.

În distributism:

A. Angajații (și firmele lor) sunt nu numai producători, ci și proprietari asupra mijloacelor de producție. În plus, în bună măsură ei sunt și consumatori a ceea ce produc (prosumatori sau prosumeri). În societate, omul liber, dar lipsit de proprietate este dependent de proprietar/angajator și deci, de fapt, nu e liber! Fără libertate economică omul nu e liber, ci ajunge sclav sau cerșetor. Câțiva mari proprietari tind să posede cam tot ce ne înconjoară. Pericolul e mare deoarece peste tot în lume s-a dezvoltat corporatismul colectivist sau capitalismul crony (amical!), în care guvernanții și afaceriștii se sprijină reciproc (amical!) în dauna cetățenilor și țărilor în care guvernează. Guvernanții subvenționează firmele mari, corporațiile (plus scutiri și privilegii), iar corporațiile sponsorizează partidele și manipulează mass media.

În cooperative/frății lucrătorii sunt răspunzători nu numai de lucrarea de care sunt responsabili, ci și de serviciul sau produsul final. În același timp ei participă în mod egal la administrare și la profit sau pierderi. Un consiliu director îi reprezintă ca proprietari și un consiliu social ca lucrători. Managerii primesc salariul normal avut și înainte de a fi aleși manageri. Lucrătorii au venituri lunare plus o participare la profit, cu o parte din venituri cumpărând cele necesare din producția cooperativei. O parte din profit e folosit în scopuri sociale și educaționale și o altă parte e investită în dezvoltare.

B. Cei aflați pe un nivel superior (directori, contabil șef etc.) nu decid peste cei aflați pe nivelele inferioare (compartimente, secții etc.) decât dacă problema îi depășește; în schimb îi ajută să rezolve problemele. Acesta e principiul subsidiarității, care în societate înseamnă că statul nu se amestecă în rezolvarea problemelor bisericii, familiei, asociațiilor dacă acestea își rezolvă singuri mai bine problemele, dar le sprijină. La fel, UE nu trebuie sa se amestece în problemele țărilor, ci să le ajute doar să le rezolve. Deci se respectă libertatea fiecărui nivel.

În cadrul fiecărui nivel însă, autoritatea managerului este deplină (altfel apar conflicte) și este orientată spre realizarea obiectivului social sau misiunii cooperativei.

C. Solidaritatea/Frăția/Cooperarea (binele comun asigură binele individual). Orașul trebuie să se bazeze pe satele din jur (comunitatea locală), pe gospodăriile țărănești. Producția de masă (în serie mare) trebuie înlocuită sau conectată cu producția locală (în serie mică, dar mai calitativă; un exemplu este agricultura organică). Firmele trebuie să formeze cooperative (grupuri, frății, bresle, obști), să se asocieze în domeniul producției, marketingului și comerțului. Exemple de frățietate cooperatistă: Emilia-Romagna în Italia, Mondragon în Spania etc. De regulă e nevoie și de o bancă proprie a mai multor cooperative, bancă numită Casa (cum avem noi Casa de Economii și Consemnațiuni). Dacă se împrumută de la Casă, proiectul/planul de afaceri trebuie aprobat de Casă (a cărei membri și conducere provin în mare parte tot din aceste cooperative).

Și serviciile publice realizate acum de funcționari publici (și monopolizate de stat) ar putea fi realizate de chiar comunitatea deservită, care poate fi coproprietară alături de alte întreprinderi sociale din regiune. Familia, satul, parohia sunt comunități organice ce pot acționa în același sens, al binelui public, fără a uita însă că misiunea preotului este de a-L mărturisi pe Hristos și nu de a face afaceri, fie ele și spre binele public, și doar enoriașii putând crea cooperative.

Distributismul înlocuiește competiția cu cooperarea și goana după profit cu binele comun. Astfel, piața liberă nu mai este o junglă economică și politică, ci un tărâm al dăruirii și al împlinirii bunelor dorințe. „Numai întrucât ne dăruim din dragoste suntem liberi” (D. Stăniloae).

Ovidiu Hurduzeu: Acțiunile Ligii distributiste au avut totdeauna binecuvântarea Părintelui Justin Pârvu – eu si colegii mei din Ligă având totdeauna grijă să-i cerem sfatul și binecuvântarea pentru ceea ce aveam de înfăptuit. De fapt, distributismul de astăzi din Romania este o lucrare mai largă în sensul misiunii pe care Părintele Justin Pârvu ne-a trasat-o aici: “Va trebui să creăm mici fortărețe, mici cetățui de supraviețuire, la sate, acolo unde mai sunt încă oameni care pricep și își amintesc Rânduiala, unde să avem pământul nostru, școala noastră – în care să ne creștem copiii în duhul acesta ortodox, să avem spitalele și moașele noastre” (https://culturaromana.ro/ovidiu-hurduzeu-ce-este-distributismul/).

Irina Bazon: Următoarele date reflectă importanța pe care o au pentru economiile mai multor țări cooperativele care fac parte din lista celor mai mari 300 de cooperative din lume: În Finlanda, 20% din PIB provine din veniturile realizate de cooperative, în Elveția, 13,8%, în Noua Zeelandă, 13,6%, în Țările de Jos 13,4%, în Franța 10,1%, în Canada 2%, în Quebec 6,1%. În Statele Unite, cooperativele din domeniul sănătății realizează venituri de peste 2 miliarde de dolari (Health Cooperative of Puget Sound, Health Partners of the Twin Cities).

Alte exemple edificatoare sunt Credit Mutuel CIC din Franța (care a cumpărat cu 5,2 miliarde de dolari activitățile germane ale Citigroup), grupul bancar Desjardins din Quebec, cooperativele Mondragón din Țara Bascilor, cu 50 de ani de activitate și 80.000 de lucrători-proprietari, cele aproximativ 8.000 de cooperative din regiunea italiană Emilia-Romagna, unde veniturile realizate de acestea reprezintă 40% din PIB. Date preluate din Yvan Allaire, Mihaela Fîrșirotu, Black Markets and Business Blues, FI Press, 2009, apărută și în România sub titlul Pledoarie pentru un nou capitalism. Despre cauzele profunde ale crizelor financiare și despre mijloacele prin care putem ieși din ele, trad. de Alexandru Ciolan, Editura Logos, 2011, pp. 115-117; și John Chrysostom Médaille, Spre o piață cu adevărat liberă, trad. de Irina Bazon, Editura Logos, 2012, p. 14, pp. 195-199). Există tipuri diverse de cooperative: uniunile de credit, societățile mutuale de asigurări, cooperative de locuințe, cooperative de distribuție a energiei electrice, cooperative de cumpărători, de producători etc., activând și în domenii precum îngrijirea medicală, îngrijirea copilului, telecomunicațiile. În SUA, National Rural Electric Cooperative Association (NRECA) este o organizație reprezentând mai mult de 900 de cooperative de distribuire a energiei electrice în zonele rurale, deservind 42 de milioane de consumatori din 47 de state. Sistemele locale de distribuție sunt deținute de consumatori. În Suedia, există 27.000 de cooperative de locuințe, deținând 762.000 de apartamente. O treime din populația țării beneficiază de aceste locuințe. De exemplu, cooperativa Understenshöjden de lângă Stockholm cuprinde 44 de familii care au construit, în 1995, prin eforturi proprii și cu ajutorul unor firme specializate, case din materiale naturale. Site-ul „Coop Directory Service” („What Is A Coop?”) prezintă o amplă listă a cooperativelor din SUA și din lume, în special cooperative specializate în producția de hrană sănătoasă, organică, la nivel local. Potrivit site-ului „Co-operative News” (http://www.thenews.coop), cifrele publicate de Ministerul spaniol al Muncii confirmă faptul că cooperativele au creat 8.000 de noi locuri de muncă, în prima jumătate a anului 2012, în timp ce rata șomajului a ajuns în Spania la un nivel record de 27,2 %. (https://distributistreview.com/archive/intreprinderile-de-tip-cooperatist)

E important de știut care e poziția U.E. față de aceste cooperative. Un raport (propunere de rezoluție) al Parlamentului European din 2013 arată contribuția majoră a cooperativelor la depășirea crizei și faptul că rolul lor este din ce în ce mai important. De asemenea propune țărilor membre îmbunătățirea legislației pentru a ușura și încuraja înființarea și finanțarea lor. Un alt raport (la care a participat și România), din cadrul proiectului COOPilot (2017-2018), numit „Linii directoare privind îmbunătățirea sistemului cooperatist la nivel local și european” arată punctele tari ale sistemului cooperatist și vizează stimularea în rândul tinerilor a spiritului antreprenorial cooperatist prin educație și formare.

Cooperativele practică un capitalism etic, cu valențe creștine, foarte potrivit pentru România și pentru Europa în general. Cu toate acestea în România nu vedem să se facă nimic de către guvern în acest sens. Parlamentul ne-a dat Legea cooperației nr.1/2005 și Legea economiei sociale nr.219/2015, dar care nu sunt făcute cunoscute prin mass media. Trebuie ca guvernul să încurajeze și să susțină financiar crearea lor în loc să încurajeze cumpărarea de către străini a marilor firme românești. Din păcate mulți români confundă aceste cooperative (multe dintre ele agricole) cu CAP-urile comuniste, dar sunt oportunități nu numai în agricultură, ci și în turism, servicii sociale, învățământ/educație și practic în orice domeniu. Pentru a încuraja distributismul se pare că A.U.R. va folosi ca motivație mai puternică, nu numai valențele creștine ale lui, ci și patriotismul.

Era de așteptat ca și Vaticanul să sprijine distributismul, mai ales că în Italia cooperativele au deja o istorie. Vaticanul însă, cum am văzut mai sus, are, ca întotdeauna, alte planuri! Măsurile ce se iau ne fac să credem că în viitor vor coexista capitalismul corporatist cu capitalismul incluziv (care însă nu va cuprinde întreaga planetă) și cu capitalismul distributiv. Capitalismul distributiv este cel mai stabil și corect/etic. În același timp, e singurul care ar permite valorificarea completă a talentelor și înmulțirea talanților (daruri ale Duhului Sfânt), descoperind astfel prin muncă adevăratul sens al vieții.

 

UPDATE

Dacă analizăm Legea cooperației nr.1/2005 (republicată în 2014) observăm că este destul de bine făcută dar are și reglementări care vor eroda în timp cooperativele:
  1. Nu sunt asimilate ONG-urilor cu activitate economică (cooperative non-profit cu activitate economică pro-profit pentru susținerea activităților non-profit), ci:
  2. Sunt asimilate societăților comerciale (sunt numite societăți cooperative nu asociații cooperative) și, în consecință, nu s-a creat un Registru Unic al Cooperativelor, ci ele se înregistrează în Registrul Comerțului ca orice societate comercială.
  3. Uniunile de cooperative (cooperativele de gradul 2) pot accepta în componența lor și societăți comerciale (axate pe profit), ceea ce, în timp, vor eroda cu siguranță caracterul etic și non-profit al cooperativelor.
Iar dacă analizăm Legea economiei sociale nr.219/2015, observăm că ea reglementează alte două entități: întreprinderea socială și întreprinderea socială de inserție.
  1. Acestea sunt obligate să aloce 90% din profit în interesul general al societății, dar și al membrilor. Însă, pentru că obiectivele întreprinderii sociale privesc în principal ocuparea forței de muncă și serviciile sociale, devine clar că de fapt profitul va fi folosit în interesul general și nu al membrilor, adică vor face munca statului, muncă pentru care plătim impozite și contribuții. Și astfel întreprinderea socială este de fapt modul de implementare în România a capitalismului incluziv!!! Spre deosebire de întreprinderile sociale, cooperativele folosesc profitul așa cum decide adunarea generală, nu statul, și anume: în primul rând în serviciul social și educativ al membrilor și familiilor lor, apoi pentru investiții, dar și în interesul general al societății, funcție de posibilități. Aceasta e calea de mijloc, cu cumpătare: profitul nu-l ia doar un singur proprietar, nici statul sau folosit în interesul statului (cum se face acum cu S.A. cu capital de stat), ci toți angajații, care sunt și proprietari în același timp. Statul este axat pe rezolvarea problemelor sociale, uitând că acestea sunt cauzate de o educație precară, or cooperativele, ele însele, sunt mai etice și, în plus, folosesc profitul și pentru educația membrilor și familiilor lor.
  2. Deși statul nu ajută cu nimic aceste întreprinderi, fără investiții întreprinderile mici putând să dea faliment în scurt timp, totuși ele trebuie atestate și reatestate de o instituție a statului – agențiile de șomaj. Acest lucru ne face să ne gândim că guvernul vrea ca aceste întreprinderi să fie dependente de stat, care le sprijină (cu subvenții și privilegii) numai atât cât să nu dea faliment, dar ele fac astfel munca statului la un preț mult mai mic pentru stat. Progres însă nu va exista. În plus, ca să primească aceste subvenții îi vor stimula/mitui pe politicienii cu putere de decizie (capitalism crony).
  3. Se înființează Registrul unic de evidență al întreprinderilor sociale, cu mențiunea că nu se specifică dacă întreprinderile sociale (care pot fi și ONG, cooperative, societăți comerciale etc.) rămân înregistrate și în Registrul Comerțului sau în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor.
Cred că este destul de clar că legea/statul urmărește transformarea cooperativelor în societăți comerciale sau întreprinderi sociale și desființarea în timp a capitalismului distributiv. Dar asta nu ne împiedică, ca asociații și uniuni de asociații (federații) să avem și activitate economică și să funcționăm exact ca niște cooperative sau uniuni de cooperative!
 
Bibliografie
2. A treia forță: Economia libertății. Renașterea României profunde - ed. John Chrysostom Medaille, Ovidiu Hurduzeu, Ed. Logos, 2009.

 

28-02-2021
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu