Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Sfânta ScripturăNr. vizualizari: 206

Originea şi sensul divin al cultului ortodox

ÎPS Laurenţiu Streza
Tags: cultul divin; Ortodoxie; Sfanta Scriptura; rugaciune; post; Sfintele Taine;
 
Cultul divin

Omul, ca fiinţă religioasă, îşi manifestă dragostea faţă de Dumnezeu, Creatorul şi Binefăcătorul său, şi tinde mereu spre realizarea comuniunii cu El prin acte de cult. Totalitatea formelor, a actelor religioase şi a ceremoniilor fixate, stabilite şi consfinţite de Biserică, menite să pună pe om în legătură cu Dumnezeu, formează cultul divin[1].

Cinstirea lui Dumnezeu prin acte de cult este, mai întâi de toate, o consecinţă firească şi necesară a sentimentului religios. În însăşi fiinţa omenească se naşte, în raport cu Dumnezeu, o pornire lăuntrică de a-I aduce cinstire, laudă şi mulţumire şi de a mijloci ajutorul Său. Sentimentul religios se manifestă astfel sub forma conştiinţei superiorităţii şi perfecţiunii infinite a lui Dumnezeu, în contrast cu slăbiciunea noastră, din care rezultă dependenţa noastră faţă de Fiinţa supremă, manifestată prin diferite forme de cinstire[2].

La baza cultului creştin se află raportul de filiaţie stabilit între factorii cultului, Dumnezeu şi omul, fiind înlocuită frica cu iubirea (cf. 1 In 4, 18-19). Credinciosul, devenit fiu al lui Dumnezeu după har, prin Taina Botezului, cu dragoste filială răspunde nemărginitei iubiri a Tatălui, după cuvintele Sfântului Evanghelist Ioan: „Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi” (1 In 4, 19).

Cultul Bisericii Ortodoxe, în mijlocul căruia se află Sfânta Liturghie, poate fi numit „cult divin”, pentru că îşi are originea în viaţa, activitatea şi învăţătura Mântuitorului Hristos. În vremea petrecerii Sale pe pământ, Mântuitorul ia parte la toate actele cultului iudaic. El ţine sărbătorile şi datinile iudaice (cf. Mt 16, 17), frecventează templul din Ierusalim (Lc 19, 47; Mt 26, 55), pe care îl numeşte „casa Tatălui Meu” şi „casă de rugăciune” (Mt 21, 13; Mc 11, 15; In 2, 14-16), Se roagă şi învaţă în sinagogi (Lc 4, 16; Mt 4, 23 ş.a.).

Post și rugăciune

Mântuitorul este un pilduitor practicant al rugăciunii şi al postului. El Se roagă îndelung (Lc 4, 12; 22, 14 ş.a.), recomandă rugăciunea particulară (Mt. 6, 7) şi pe cea publică (Mt 18, 19), posteşte (Mt 42) şi recomandă postul ca terapie spirituală (Lc 22, 46 ş.a.). A încercat însă o schimbare şi o spiritualizare a cultului iudaic, demascând formalismul fariseilor (Mt 65-7) şi combătând jertfele sângeroase (Mt 127), profanarea templului (In 2, 13-17) ş.a.[3].

Mântuitorul este însă, mai presus de toate, întemeietorul cultului Legii celei Noi, cultul creştin, fundamental deosebit de cel al Legii Vechi. La temelia noului cult se află iubirea, dusă până la forma ei supremă, aceea de jertfă. Iubirea Tatălui se actualizează prin întruparea Fiului, prin jertfa Sa pe cruce, pentru răscumpărarea întregii omeniri. La această iubire creştinii au răspuns, la nevoie, sacrificându-şi viaţa pentru Hristos, aşa cum au făcut Sfinţii Apostoli şi mucenicii în timpul persecuţiilor.

Principiul fundamental al noului cult, formulat de Însuşi Mântuitorul, este închinarea în duh şi adevăr (cf. In 4, 23, 24), adică cinstirea lui Dumnezeu în sinceritatea şi curăţia inimii, din care trebuie să izvorască formele externe ale cultului[4].

Temelia cultului celui nou a pus-o Mântuitorul la Cina cea de Taină (Mt 2626-29; Mc 1422-25; Lc 2214-21), când prefigurează în chip nesângeros, jertfa sângeroasă pe care o va aduce pentru mântuirea lumii. Aici, Mântuitorul instituie Sfânta Euharistie, dând spre împărtăşire tuturor trupul şi sângele Său, sub forma pâinii şi a vinului, ca o prelungire şi permanentizare a jertfei Sale de pe Golgota. Împărtăşirea cu trupul şi sângele Domnului constituie comuniunea desăvârşită cu El, cât este posibilă în această viaţă, prin ea culminând „viaţa în Hristos”, despre care mărturiseşte Sfântul Apostol Pavel (Ga 2, 20; Flp 1, 21)[5]. Ca act memorial, după porunca Mântuitorului (Lc 2219), Euharistia ne aminteşte întreaga operă de răscumpărare săvârşită de Hristos.

La Cina cea de Taină, Mântuitorul stabileşte materia acestei Taine, pâinea şi vinul, care constituie nu numai hrana de bază a omului, spre întreţinerea vieţii fizice, ci şi simbolul acestei existenţe. Pâinea este simbolul cel mai adecvat al trupului omenesc, iar vinul este simbolul sângelui. Valoarea lor de materii de jertfă este întărită de munca depusă de om pentru pregătirea lor. Pâinea şi vinul, făcute dintr-o mulţime de boabe de grâu sau struguri, simbolizează totodată comuniunea spirituală care uneşte pe toţi credincioşii în Trupul tainic al Domnului, Sfânta Biserică[6]. „Noi ştim că în Hristos – spune un comentator liturgic – hrana noastră pământească, care se transformă în trupul şi sângele nostru, în viaţa noastră, în noi înşine, devine aceea pentru care a fost creată: comuniune cu viaţa divină, prin care cel supus morţii îmbracă nemurirea şi viaţa triumfă asupra morţii”[7].

La Cina cea de Taină, Mântuitorul instituie totodată elementele principale ale ritualului euharistic, elemente de structură pe care s-a dezvoltat întreaga rânduială a Sfintei Liturghii. Aceste elemente sunt: oferirea darurilor, mulţumirea adusă Tatălui, binecuvântarea (epicleza), frângerea şi împărtăşirea.

Mântuitorul Însuşi practică şi recomandă sau instituie însă şi alte forme de cult, dintre care unele noi, ce vor alcătui nucleul originar al cultului celui nou, iar altele moştenite din cultul iudaic, primind o nouă semnificaţie. La cererea ucenicilor Săi, Mântuitorul îi învaţă cum să se roage, dându-le Rugăciunea domnească (Mt 69-13; Lc 112-4). Toate cele şapte Sfinte Taine au fost instituite de Mântuitorul, chiar dacă pentru unele avem numai mărturii biblice indirecte, dar suficiente. Mântuitorul instituie Taina Sfântului Botez, trimiţând pe ucenicii Săi să boteze: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Mt 2819); instituie Taina Preoţiei şi cea a Pocăinţei, suflând peste ei şi zicându-le: „Luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta păcatele vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi” (Mt 18, 18; In 20, 20-23); le făgăduieşte pe Duhul Sfânt (Lc 20, 40), care Se va pogorî peste ei la Cincizecime, dobândind puterea de a-L împărtăşi şi altora prin punerea mâinilor sau prin ungere cu Sfântul Mir, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „Iar cel ce ne întăreşte pe noi împreună cu voi, în Hristos şi ne-a uns pe noi este Dumnezeu, Care ne-a şi pecetluit pe noi şi a dat arvuna Duhului în inimile noastre” (2 Co 1, 21-22, Ef 4, 30). Mântuitorul, prin participarea la nunta din Cana Galileii (In 2, 1-11), consfinţeşte căsătoria, ridicând-o la rangul de Taină Sfântă, după cum mărturiseşte Apostolul neamurilor, când o numeşte Taină, comparând-o cu legătura tainică dintre Hristos şi Biserică (Ef 5, 31-32). Taina Sfântului Maslu este amintită de Mântuitorul când îi trimite pe ucenici la propovăduire, zicând: „Iar celor ce vor crede, le vor urma aceste semne: în numele Meu vor scoate demoni… peste bolnavi îşi vor pune mâinile şi se vor face sănătoşi” (Mc 16, 17-18). Ucenicii ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau (Mc 6, 13). Existenţa acestei rânduieli, în cadrul căreia rugăciunea era însoţită de ungerea de către preoţi a celor bolnavi cu untdelemn, spre sănătate şi iertarea păcatelor, deci cu efect de Taină, este confirmată de Sfântul Iacov, când îndeamnă pe credincioşi, zicând: „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta” (Iac 5, 14).

Mântuitorul a practicat sau a recomandat Sfinţilor Apostoli şi alte acte, care s-au păstrat în rânduielile şi slujbele cultului ortodox, cum sunt: binecuvântarea credincioşilor prin ridicarea şi punerea mâinilor (ultima binecuvântare a Apostolilor – Lc 24, 50; binecuvântarea copiilor – Mt. 19, 15; Mc 10, 16), binecuvântarea şi înmulţirea pâinilor (Mt 14, 19; 15, 36; In 6, 11), exorcizări (Mt 8, 28-32; 12, 22-24; Lc 10, 1 ş.a.), binecuvântarea caselor prin cuvintele: „Pace casei acesteia” (Mt 10, 12; Lc. 10, 5), îngenuncherea la rugăciune (Lc 22, 41), cântări de imne la vremea rugăciunii (Mt 26, 30; Mc 14, 26) ş.a.[8].

Sfinţii Apostoli au păstrat cu sfinţenie toate cele primite de la Mântuitorul, contribuind şi ei în mod direct la dezvoltarea cultului primar. Ziua de început a cultului creştin coincide cu ziua întemeierii Bisericii, ziua Cincizecimii, când Sfinţii Apostoli au fost hirotoniţi cu putere de sus pentru împlinirea funcţiei lor sfinţitoare. Prin punerea mâinilor, Sfinţii Apostoli au transmis şi altora puterea şi harul apostolatului, adică ierarhiei sfinţitoare, care apare conturată dintru început în cele trei trepte ale sale: episcopatul (1 Tim. 3, 1-7; Tit 1, 7-9), preoţia (FA 14, 13, 20, 17; 1 Tim 4, 14; Iac 5, 14) şi diaconatul (FA 6, 5-6; 1 Tim 3, 8-13 ş.a.).

Cele şapte Sfinte Taine, instituite de Mântuitorul, au fost săvârşite de Sfinţii Apostoli şi urmaşii lor, rânduiţi prin hirotonie, după cum ne confirmă scrierile Noului Testament. Ei săvârşeau: Botezul (FA 2, 38; 8, 37 ş.a.), Mirungerea prin punerea mâinilor (FA 8, 14) sau prin ungere cu Sfântul Mir (1 In 2, 20), Sfânta Euharistie (1 Co 11, 20; 10, 21), Spovedania (FA 19, 18), Maslul (Iac 5, 14), Căsătoria (Ef 5, 31-33) şi Hirotonia (FA 6, 6; 1 Tim 5, 22 ş.a.).

Primii creştini, proveniţi mai ales dintre evrei, îndeplineau la început obligaţiile cultului public iudaic de la templu (FA 2, 15; 10, 9; 3, 1). Pentru adunările de cult, specific creştine, în cadrul cărora săvârşeau frângerea pâinii, adică Sfânta Euharistie (FA 2, 46; 20, 7), ei foloseau case particulare, cum a fost, de exemplu, foişorul Cinei din casa Mariei, mama lui Ioan Marcu (FA 1, 13; 12, 12).

Adunările liturgice ale primilor creştini aveau loc Duminica, zi care la iudei începea sâmbătă seara. Aceste adunări, începute seara, se prelungeau cu Sfânta Euharistie şi cu învăţătura Apostolilor până spre ziuă (Fapte 12, 6-12; 20, 1-11), înlesnind trecerea de la sâmbăta iudaică la duminica creştină. „Ziua Domnului”, duminica, devine ziua săptămânală de sărbătoare a creştinilor (cf. 1 Co 16, 1-2; Ap 1, 10). Acum apar şi cele dintâi sărbători creştine anuale: Paştile şi Rusaliile[9].

Toate formele de cult, care au constituit tradiţia apostolică, s-au dezvoltat pe parcursul istoriei până au ajuns la forma de azi a rânduielilor liturgice, păstrate în Biserica Ortodoxă. Cultul ortodox, prin rânduielile sale, păstrează cu fidelitate toate elementele cultului primar, cu întreaga lor bogăţie. El nu este opera unor personalităţi sau sinoade ale Bisericii, ci opera colectivă şi anonimă a Bisericii Ortodoxe întregi. „Cultul ortodox este un mod de expresie a tradiţiei bisericeşti, este forma perceptibilă a vieţii sacramentale a Bisericii; este rodul acelui curent inepuizabil al Harului, care, izvorând din masa Cinei celei de taină şi din Crucea însângerată de pe Golgota, fertilizează tot ogorul spiritualităţii creştine, asemenea unei «Cincizecimi perpetue». Între formele externe ale cultului şi pietatea ortodoxă e aceeaşi legătură genetică (de continuitate) ca între rădăcinile şi ramurile unui pom, de o parte, şi fructele lui, de alta”[10].

[1]* „Originea şi sensul divin al cultului ortodox”, în rev. Mitropolia Olteniei, XLI, 1989, nr. 3-5, p. 40-51.

1 Pr. Prof. Ene Branişte, Liturgica generală, Bucureşti, 1985, p. 51.

[2]  Ibidem, p. 52.

[3]  Idem, „Originea, instituirea şi dezvoltarea cultului creştin”, în Studii Teologice, nr. 3-4/1963, p. 131.

[4]  Ibidem, p. 132.

[5]  Vezi pe larg: Nicolae Cabasila, Despre viaţa în Hristos, P.G., CL, 493-726; trad. rom. de Pr. Prof. T. Bodogae, Sibiu, 1946.

[6]  Pr. Prof. Ene Branişte, Liturgica specială, Bucureşti, 1980, p. 305.

[7]  Al. Schmemann, L’Eucharistie, Sacrement du Royaume, Paris, 1985, p. 114.

[8]  Pr. Prof. Ene Branişte, „Originea…”, p. 132.

[9]  Idem, Liturgica generală, p. 82-84.

[10]  Idem, „Cultul ortodox în cadrul lumii de azi”, Mitropolia Olteniei, nr. 3-4/1974, p. 246.

 

Sursa: Mitropolia - Ardealului

14-01-2021
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu


CARTI/produse despre:
Cultul Divin, Ortodoxie, Sfanta Scriptura, Rugaciune, Post, Sfintele Taine,