(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Viaţa duhovnicească. MilosteniaNr. vizualizari: 903

Pricini binecuvântate ale absenței de la slujbe. Rugăciunea de acasă

Cristina Roman
Tags: rugaciuni; biserica; Sfanta Liturghie; rugaciunea;
 

„Pomenește, Doamne, poporul ce stă înainte și pe cei care din binecuvântate pricini nu sunt de față și-i miluiește pe ei și pe noi după mulțimea milei Tale!” – ectenie la Sfânta Liturghie

Când o pricină binecuvântată ne pune în imposibilitatea de a merge la Sfânta Liturghie, dar sufletul nostru este totuși mâhnit, suntem consolați cu îndemnul că uneori mai de folos este a fi acasă și a sta cu gândul la biserică, decât a fi în biserică și a nu afla folos din cauza frământărilor pentru cele de acasă. Prin pricini binecuvântate înțelegem de exemplu boala trupească, îngrijirea unui bolnav, serviciul (în cazul meseriilor esențiale indispensabile și în duminici sau sărbători), ascultările din obștile monahale, îngrijirea copiilor mici, a bătrânilor neputincioși etc. O altă pricină, mai degrabă un pogoromânt, este și situația epidemiologică actuală, care a generat fie închiderea bisericilor pentru credincioși, fie limitarea numărului de participanți la slujbe. Indiferent de motivul absenței fizice de la biserică, credincioșii practicanți au simțit o durere sufletească în această perioadă și s-au mobilizat să compenseze restricțiile prin înmulțirea rugaciunii personale, a rugăciunii de acasă.

Fără a fi un surogat, rugăciunea de acasă nu aduce sufletului aceeași putere sau mângâiere ca rugăciunea prin participarea efectivă la Sfintele Taine ale Bisericii. Căci, „creștinii ortodocși nu pot fi cu adevărat ortodocși decât dacă au o viață liturgică. Doar dacă Sfânta Liturghie și întregul cult nu sunt doar „oportunități” sau o parte din programul lor, ci, în schimb, reprezintă sursa dătătoare de viață care-i transformă; centrul, baza, începutul și sfârșitul”- (Pr. George Kapsanis). Celor care spuneau încă dinainte de pandemie, plini de emfază, că Dumnezeu este pretutindeni și că ei se roagă doar de acasă, că nu trebuie să meargă la biserică pentru a se ruga, le aduceam contra-argumentul că „Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și eu”, zice Mântuitorul. Acestora, părintele Savatie Baștovoi le spune(a):

" - Rugăciunea pe care o facem acasă este foarte bună. Dar, dacă noi nu iubim biserica, nu ştiu la ce ne foloseşte. Nu ştiu ce ne vom face noi cu rugăciunea aia de acasă. Ce înseamnă asta? Ce-ar fi însemnat: Noe îşi face corabia, şi unii se apucă şi îşi fac butoaie cu care se vor salva pentru că vine potopul. Vino şi urcă în corabie, e mai sigur. Nu faci tu cu o scândură vapor de mântuire, corabie dintr-o scândură nu prea faci. Cel care nu iubeşte biserica, cel care nu iubeşte Liturghia să nu se amăgească că se roagă acasă! Nu ştiu ce duh îl învaţă pe el rugăciunea aia, dacă el nu iubeşte Liturghia. Nu poate fi aşa ceva. Cum poate fi aşa ceva? Ce rugăciune e aia? Rugăciunea, dacă este dreaptă şi făcută către Dumnezeu şi Duhul Lui îl cercetează pe om, primul loc în care îl va duce va fi biserica. „Domnul este în sălaşul Său cel sfînt” (Psalmul 10, 4). Acolo îl va duce, de se va ruga cineva drept. Dar dacă rugăciu­nea lui nu-l duce acolo, păi, iertaţi-mă, dar sunt atâţia care spun că se roagă, dar nu tot cel ce spune „Doamne, Doamne" va fi primit, ne spune Hristos.

Aşa să ne măsurăm calitatea rugăciu­nii noastre: dacă ea ne duce în Casa Domnului, acolo unde El sălăşluieşte, acolo unde El însuşi vine, unde Se jert­feşte, acolo unde fraţii noştri se roagă împreună - că unde-s doi sau trei şi El este între noi -, înseamnă că ne rugăm în Duhul lui Dumnezeu. Noi care ne-am osebit de fraţii noştri din îngîmfare, din mîndrie, din dispreţ, cum credem că-L atragem pe Cel care este blînd, smerit şi Care ne-a dat poruncă să ne iubim unii pe alţii? Niciodată n-o să vină la aşa fel de oameni rugăciunea. Dar poate veni cu o cercetare puternică, chiar aşa descoperindu-le că nu fac bine, că nu-i bun gîndul care îl au, şi să ne întoarcem, să ne întoarcem în Biserică. Acolo ne mîntuim, pentru că acum avem biserici, sla­vă Domnului, şi Dumnezeu în chip desăvîrşit Se dă tuturor celor care-L voiesc pe Dînsul. Să mergem la biserică!" - (Ieromonah Savatie Baștovoi, Singuri în fața libertății, Editura Cathisma, București, 2009, pp. 111-113)

Ce să facem noi, care înțelegând aceasta și neputând fi efectiv în biserică, nu avem totuși voie să ne întristăm, să deznădăjduim, cum procedăm să dăm Cezarului cele ale sale și lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu? Iată sfatul câtorva sfinți părinți:

- Să facem rugăciunea cu folos: „Folosul rugăciunii este împlinirea scopului ei, adică iertarea păcatelor şi mântuirea sufletului, indiferent că o facem cu gura, prin cuvânt, cu mintea sau cu inima. Fiecare cum îl îndeamnă cugetul, duhul şi duhovnicul, aşa să se roage. Numai să nu piardă mântuirea. Acea rugăciune este mai de folos care izvorăşte lacrimi de umilinţă, care ne ajută să părăsim păcatele şi să creştem în dra­goste, în smerenie şi în credinţă. Fiecare să se roage cu rugăciunea care îl ajută să sporească mai mult în fapte bune şi pocăinţă.” – (Părintele Paisie Olaru Cugetări duhovnicești. Din înțelepciunea Părinților contemporani,Volumul 2, Concepție și selecție Ala Rusnac, Editura Epigraf, Chișinău, 2011, p. 118.)

- Să mulțumim pentru boală: "Însuflețiți-vă! Priviți cu veselie în ochii bolii! Lăsați-vă însă mai puțin în voia închipuirilor... Vă vor veni în cap multe nimicuri de tot felul... Vă veți certa cu toată lumea... toate astea în gând – după aceea va trece totul. Fiți senini! Pesemne că în drum v-ar fi întâmpinat vreo primejdie – și iată că Domnul v-a țintuit prin boală acasă... Dați mulțumire Domnului. Și, oricum rugați-vă ca să binevoiască a vă face sănătoși. Gândurile voastre despre starea deznădăjduită în care vă aflați, sunt cu totul netrebnice. La mijloc e vrăjmașul, care vă tulbură. Nu-l ascultați, ci stați neclintiți în credința că boala e de la Dumnezeu și e spre binele vostru, iar după ce-și va face treaba va pleca... și veți fi sănătoși și veți sluji Domnului." - (Sfântul Teofan Zăvorâtul, Boala și moartea, traducere de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2007, pp. 12-13)

- Să ne smerim: "Sentimentele smerite vrăjmașul le poate spulbera și le poate înlocui cu cele mândre. Totuși a apela la doctor în timpul bolii nu este păcat. Sănătatea este darul lui Dumnezeu. Trebuie să vă păziți. Iar pentru atunci când nu vă păziți, Dumnezeu i-a creat pe doctori și doctoriile, întrebuințarea lor nu înseamnă ieșirea din rânduielile lui Dumnezeu. Boala, totuși, ne învață smerenia și supunerea față de voia lui Dumnezeu. Aceasta-i boala! Ce să faceți? Îndurați și mulțumiți lui Dumnezeu, zicând în sinea dumneavoastră: „Boala aceasta este pentru păcatele mele cele mari și nenumărate. Domnul mi-a luat puterile ca măcar așa să mă cumințească. Nici El nu mai știe cum să mă îndrepte. Și milele, și necazurile – pe toate le-am încercat și tot nu mi-au priit. Iar ceasul morții se apropie; și, când va veni, ce voi face atunci cu blestemățiile mele? Doamne, Dumnezeul meu! Ai milă de neputincioasa Ta făptură!”. - (Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, traducere de Cristea Florentina, Editura Cartea Orodoxă, p. 221)

- Să multțumim lui Dumnezeu pentru toate: "Oamenii ar trebui sa mulțumească lui Dumnezeu pentru orice și pentru toate, fie durere și boală, fie binefacere și prosperitate și tot ceea ce primesc sa pună în slujba Domnului, să spună ca Iov: „Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Lui binecuvântat!” „Și toate celelalte se vor adauga vouă…celor ce căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu”, ne încredințează Iisus. Accesoriile vieții acesteia, ca: sănătatea, averea, știința, talentele, nu pot fi decât mijloace pentru a câștiga lumina spirituală și fericirea veșnică, iar nu scopuri în sine. Să cerem ca Dumnezeu sa înmoaie inimile împietrite și să ne inspire mijloace ingenioase de a îmblânzi pe cei vicioși și răi. Să cerem ca inima noastră să fie mereu flămândă și însetată de Hristos, de pâinea cea divină și dătătoare de viață. „Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce va crede în Mine nu va înseta niciodată”. (Ioan 6, 35) - Pr. Constantin Marius Burghelea, într-un articol pentru doxologia.ro.

- Să spunem rugăciuni scurte, cu mici pauze: Suntem îndemnați să ne rugăm acasă des, cu rugăciune scurtă și cu mici pauze, astfel nu vom simți o stare de vinovăție pentru treburile nerezolvate ale casei sau pentru neîmplinirea îndatoririlor noastre profesionale, dar nici nu vom lăsa sufletul nostru însetat după rugăciune. De asemenea, trebuie să ne mobilizăm toată puterea sufletească spre a ne așeza la rugăciune într-un loc liniștit, curat, lângă o candelă aprinsă, rugându-ne fie după un program sau tipic de rugăciune, fie să găsim "o rugăciune pe care să o poți spune din toată mintea ta, cu toată inima și cu toată voința ta – o rugăciune care nu trebuie să fie neapărat un mare exemplu de subtilitate liturgică, ci una care să fie adevărată, una care să nu eșueze în ceea ce dorește să exprime." - (Mitropolit Antonie de Suroj, Școala rugăciunii, Editura Cartea Ortodoxă, București, 2006, p. 71)

Pravila de rugăciune o puteţi orândui şi singur, învăţaţi pe de rost rugăciunile pe care le citiţi şi spuneţi-le din memorie cu înţelegere şi trăire. Totodată săvârşiţi şi rugăciuni personale; cu cât mai puţin depindeţi de cărţi, cu atât mai bine. Învăţaţi pe de rost câţiva psalmi şi, când mergeţi undeva sau faceţi ceva, iar mintea nu vă este ocupată, spuneţi-i. Aceasta este convorbire cu Dumnezeu. Pravila trebuie să o săvârşiţi din liberă voinţă. Nu fiți sclavul ei. Să dea Domnul să vă mântuiţi! - (Sf. Teofan Zăvorâtul, Rugăciunea, Editura Egumenița, p. 93-94)

- Să participăm la un grup de rugăciune. Putem căuta sau chiar să fim noi cei care inițiază un grup de rugăciune, folosind și mijloacele de social media. Putem stabili de comun acord citirea unor rugăciuni la anumite ore, ne putem trimite pomelnice unii altora, cu prenumele celor aflați în diferite suferințe, putem transcrie aceste nume pe pomelnicul nostru spre a-l duce cand este posbil la Sfânta Liturghe sau la Sfântul Maslu. De asemenea, putem da curs îndemnului puternic la citirea neîntreruptă a Psaltirii: "Am spus-o și în alte locuri ale eparhiei noastre, să găsiți fiecare în satul unde locuiți zece oameni, pe care să îi puneți să citească zilnic câte două catisme din Psaltire... Spuneau Sfinții Iakov Tasllikis și Paisie că locul în care se citește în fiecare zi Psaltirea devine fortăreață duhovniceasă. Și Liturghii. Slavă lui Dumnezeu că preoții și psalții noștri vor să le facă. Dar avem nevoie și de Psaltire! Să fiți recrutați, fără să vă lăudați că faceți parte din cei zece, să nu știe drepta ce face stânga! Zece oameni ascunși, rugându-se Domnului, citind cele 20 de catisme din Psaltire. Este cea mai puternică rugăciune pe care o are Biserica!" – (Predica Mitropolitului Neofit de Morfu, la sărbătoarea Sfântului  Iakov Tsalikis, în biserica Panaghia Hrisokourdiliotissa, 22.11.2020, traducere Cuvantul Ortodox)

Celor care se tem de citirea Psaltirii, sau care cred că este neapărat nevoie de binecuvântarea duhovnicului pentru citirea Psaltirii, Părintele Arsenie Muscalu le răspunde: "Nu ştiu cum poate să fie primejdioasă Psaltirea. Nu poate să fie primejdioasă Psaltirea în nici un fel. Sfântul Vasile cel Mare spune că mai degrabă să stea soarele pe cer decât să înceteze citirea Psaltirii. Este un lucru apărut  în ultima vreme – nu ştiu cum a apărut acest lucru. Este mai mult ca o sminteală, ca o piedică pusă în faţa oamenilor, ca să se îndoiască şi să nu mai citească Psaltirea." – (Fărâmături duhovniceşti”, Pr. Arsenie Muscalu, Aşezământul Vasiliada, Bucureşti, 2005)

- Să ne rugăm cu dragoste pentru toată lumea. „Omul de rugăciune priveşte mediul înconjurător într-o altă lumină. Iubirea de Dumnezeu slobozeşte sufletul nostru de pre­siunile din afară. Singurul imperativ este acela de a păstra această legătură iubitoare cu Dumnezeu. Nu ne va păsa de ceea ce cred despre noi oamenii sau de felul în care ne tratează. Îi vom iubi pe semenii noştri fară să ne mai întrebăm dacă şi ei ne iubesc pe noi. Hristos ne-a dat poruncă de a ne iubi unii pe alţii, dar n-a făcut o condiţie a mântuirii din faptul ca şi ei să ne iubească. Singura noastră grijă va fi aceea de a stărui în cuvântul lui Hristos şi de a nu mai sluji păcatului” - Sfântul Sofronie Saharov

- Să ne rugăm tăcând, dând glas inimii curațite de păcat: Mai mult decât atât, "Avem nevoie de o prezență continuă a inimii, de această stare continuă de dragoste. O tăcere adâncă înseamnă o rugăciune adâncă. După ce își face pravila, omul se consideră achitat de obligația rugăciunii și se retrage fără nimic... Eu sunt mai mult pentru o tresărire continuă, duhovnicească. De aceea am spus: orice clipă poate fi un timp și orice suspin poate fi o rugăciune. Rugăciunea după tipic o termini într-o oră. Nu trebuie renunțat la ea. Dar să nu fie singura treabă duhovnicească. A citi un Paraclis e foarte bine. Dar ceea ce de fapt trebuie adus la cunoștință, căci lucrul acesta e mai puțin discutat, este prezența continuă a inimii." - (Ne vorbește Părintele Arsenie, ediția a doua, volumul 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 68-70)

- „Tăcerea celor curaţi este rugăciune...“/ „Tăcerea este taina veacului viitor…“ - Sf. Isaac Sirul. Astfel, răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunile noastre nu depinde de mulțimea cuvintelor noastre, ci de curăția gândului și a inimii noastre. Cel ce se roagă să nu spună cuvinte fără rost, spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Sfântul Vasile cel Mare ne învață cum să ne rugăm fără să folosim cuvintele: „Rugăciunea e o cerere făcută lui Dumnezeu de credincioşi pentru dobândirea unui bine. Nu e nevoie negreşit ca cererea să se facă numai prin cuvinte, şi nici nu socotesc că Dumnezeu are trebuinţă să-I amintim prin cuvinte de dorinţele noastre, pentru că El ştie cele ce ne sunt de folos, chiar dacă noi nu-I cerem. Ce vreau să spun? Că nu trebuie să facem rugăciunile rostind sila­bele cuvintelor, ci mai bine împlinind puterea rugăciunii prin libera voinţă a sufletului nostru şi prin fapte de virtute, care să se întindă pe tot cursul vieţii noastre. Când te aşezi la masă, roa­gă-te. Te-ai săturat? Să nu uiţi de binefăcător! Când te îmbraci cu haina, să ţi se mărească dragostea către Dumnezeu. A trecut ziua? Mulţumeşte Celui ce ne-a dăruit soarele. Noaptea să-ţi dea alte pricini de rugăciune. Nu-ţi faci rugăciunea cu cuvinte, dar unindu-te tot timpul vieţii tale cu Dumnezeu prin purtarea ta, viaţa ta va fi o rugăciune continuă şi neîntreruptă”- (Cugetări duhovnicești. Din înțelepciunea Părinților contemporani,Volumul 2, Concepție și selecție Ala Rusnac, Editura Epigraf, Chișinău, 2011, p. 118.)

- Să nu cedăm ispitei de a amâna rugăciunea. C.S Lewis, în cartea Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, ne arată din perspectiva răsturnată, din perspectiva diavolului, cât de perfidă e lupta îndreptată spre pierderea sufletelor noastre: "Strategia cea mai sigură e, dacă se dovedește posibil, să-l ții pe pacient departe de orice intenție serioasă de a se ruga. În caz că e un adult recent câștigat de partea Dușmanului (Dumnezeu n.n.), așa cum e omul tău, obții cel  mai ușor lucrul ăsta încurajându-l să-și amintească, sau să-și închipuie că își amintește, cum papagalicea rugăciunile din copilărie. Prin contrast, poate fi împins să încerce ceva cu desăvârșire spontan, interior, neconvențional și în afara oricăror canoane. Cu câteva săptămâni în urmă, trebuia să-l atragi în ispita falsului și neatenției când se ruga (în biserică n.n.): acum însă, vei vedea cum își deschide larg brațele în întâmpinare și cum aproape că te roagă să-i încurci mințile și să-i amorțești inima. Singur va căuta falsul în rugăciune, căci nimic nu-l va înspăimânta mai tare ca un contact efectiv cu Dușmanul. Nu-și va dori decât să lase totul baltă. Pe măsură ce starea aceasta va deveni stabilă, te vei elibera treptat de ingrata sarcină de a oferi plăceri în chip de ispite. Disconfortul despre care vorbeam și refuzul pacientului de a-i face față îl vor priva din ce în ce mai mult de adevărata fericire, iar obișnuința îi va toci gustul pentru vanități, exaltări și zeflemeli, căci mintea îi hălăduiește oricum aiurea. Nici nu mai e nevoie să îl câștigi cu o carte bună, care îl pasionează pentru a-l fura de la rugăciune, de la muncă sau odihnă; o pagină de reclame din ziarul de ieri e de-acum la fel de eficientă..." – (C.S Lewis, Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, Ed. Humanitas 2012)

Rugăciunea este rodul iubirii

"În concluzie, putem spune că rugăciunea este rodul iubirii. Dacă ne rugăm, înseamnă că Îl iubim pe Dumnezeu. Și, desigur, dacă Îl iubim pe Dumnezeu, atunci cu siguranță că ne vom ruga. Măsura rugăciunii dezvăluie măsura iubirii pe care o simțim față de Dumnezeu. De aceea, Sfântul Siluan identifică aducerea aminte de Dumnezeu cu rugăciunea. Sfinții Părinți sunt de părere că uitarea lui Dumnezeu reprezintă cea mai mare patimă. Atunci când ne luptă o patimă, putem să o biruim prin invocarea numelui lui Dumnezeu. Cu cât ne smerim mai mult și Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute, cu atât mai puternici devenim și astfel reușim să biruim patimile. Dacă însă uităm de Dumnezeu, atunci vrăjmașul se va întări asupra noastră. De aceea Sfinții Părinți avertizează că uitarea de Dumnezeu este cel mai mare păcat." – (Arhim. Zaharia Záharou, Omul cel ascuns al inimii, editura Sfintei Mănăstiri Stavropegice a Sfântului Ioan Botezătorul, Essex, Anglia, 2012, pp. 110-116.)

 

10-01-2021
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu


CARTI/produse despre:
Rugaciuni, Biserica, Sfanta Liturghie, Rugaciunea,