Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Familia. Copiii. Educaţia. VocaţiaNr. vizualizari: 1152

Problema globală a căsătoriei creștine

Tags: casatorie; bani; concubinaj; familie;
 
Într-o eră de noi și abundente opțiuni, de tentații și așteptări tot mai mari, de consistentă anxietate și incertitudine endemică, nimic din ce privește căsătoria nu mai poate fi luat ca de la sine înțeles – chiar și printre cei care aparțin unei credințe care a promovat-o de mult timp. Într-o eră a independenței, a deveni în mod intenționat interdependent pare din ce în ce mai riscant.

În 2020, căsătoria a devenit un act de rebeliune și imprudență. Multe nunți au fost fie amânate, fie puternic restricționate. Dar nu virusul a fost cel care a deteriorat impulsul conjugal: de patruzeci de ani încoace, Occidentul dezvoltă, încet-încet, imunitate de turmă la căsătorie. Potrivit Biroului de recensământ (din SUA, n.tr.), doar 35% dintre bărbații americani din grupul de vârstă 25-34 de ani s-au căsătorit în 2018, o scădere abruptă de la 50% în 2005.

Având în vedere privilegiul de lungă durată acordat căsătoriei în creștinism, m-am întrebat dacă credincioșii vor rezista mult timp la îndepărtarea de această instituție. După ce am intervievat împreună cu o echipă de cercetători aproape 200 de tineri creștini adulți din șapte națiuni, concluzia a fost clară. Căsătoria scade în importanță și în rândul creștinilor, de la Mexico City la Moscova, de la Beirut în Lagos. Într-o eră a opțiunilor noi și abundente, a tentațiilor și așteptărilor tot mai mari, o epocă de consistentă anxietate și incertitudine endemică, nimic din ce privește căsătoria nu mai poate fi luat ca de la sine înțeles – chiar și printre cei care aparțin unei credințe care a promovat-o de mult timp. Într-o eră a independenței, a deveni în mod intenționat interdependent pare din ce în ce mai riscant.

Teama de căsătorie

S-ar putea crede că Ander, un medic rezident spaniol în vârstă de douăzeci și cinci de ani care se pregătește să se căsătorească după ani de relație, are mai multă încredere. Nu e așa. L-am întrebat pe Ander de ce se teme. „Mă tem că nu am să fiu liber”, a spus el. „Că am să fiu legat de cineva. De compromis. De lucruri pe care nu știi că nu le știi. Poate că suntem bine acum, dar nu și mai târziu”. Când l-am întrebat ce anume se teme el că o să se întâmple, Ander a fost de părere că „Apar diferențe într-un cuplu. Celălalt este diferit față de ce credeai că este.” Am subliniat că el și partenera sa au o relație de 6 ani și m-am întrebat cu voce tare: „Nu este suficient de mult timp?” La care el a răspuns: „Simt că nu o cunosc așa de bine, după șase ani”.

Acestea nu sunt doar semne ale obișnuitei nervozități premaritale. Chiar și Ander recunoaște că îndoielile sale au au căpătat substanță. „Teama asta este de-acum patologică și ne împiedică, într-un fel, să facem un lucru bun”, a spus el, „și ne împiedică sau ne întârzie din a o înfrunta”. Din păcate, Ander a simțit că resursele creștine care să-l ajute să facă față îngrijorării sunt mai degrabă modeste, chiar dacă el are o credință puternică.

În teorie, căsătoria ar trebui să reducă incertitudinile. În realitate, adesea, mai degrabă le prelungește. Când așteptările despre căsătorie cresc în timp ce opțiunile relaționale se extind, incertitudinea e cea care domnește. Acest lucru este valabil mai ales într-o eră a conexiunilor online. Căsătoria trebuie să fie cu adevărat bună sau mai bine lipsă, așa funcționează gândirea multor tineri creștini. Și, cum nu sunt siguri, preferă „să aștepte și să vadă”.

Unii coabitează, gândindu-se că poate asta le va spori încrederea, chiar dacă le erodează credința. Jenna, o globetrotter-iță în vârstă de douăzeci și patru de ani, s-a mutat în Austin pentru a fi alături de iubitul ei Stephen, care a făcut-o să-și regândească ambivalența cu privire la căsătorie. Dar încă nu se grăbesc: „Măcar 30 de ani să avem amândoi”. După ce a experimentat incertitudinile inerente sexului lipsit de orice angajament, Jenna preferă mult aranjamentul său actual. O minoritate tot mai importantă de creștini încep să vadă lucrurile la fel; sprijinul pentru coabitare a crescut chiar și printre evanghelicii din Statele Unite – de la 16 la sută în 2014, la 27 la sută la sfârșitul anului 2018.

Dar concubinajul nu a liniștit temerile Jennei: „Devin foarte, foarte nervoasă și neliniștită și uneori mă îndoiesc că Stephen și cu mine am putea face lucrurile să meargă.”

Nu este vorba doar despre bani

Sociologii încă dau vina pe salariile mici și pe instabilitatea pieței muncii pentru scăderea nupțialității. Dacă salariile bărbaților și femeilor ar fi mai mari și mai sigure, se spune, cuplurile s-ar căsători – pur și simplu pentru că așa au făcut întotdeauna. Dar, chiar dacă mariajul ar fi doar despre bani, ar fi vorba de mult mai mulți bani decât a fost vreodată: un studiu realizat în 2019 asupra căsătoriei americane a estimat că veniturile bărbaților necăsătoriți ar trebui să crească cu 55%, iar gradul de ocupare a forței de muncă cu 26% pentru ca ei să se căsătorească în această eră a egalității.

Mai important încă: de ce ar trebui să presupunem că mai există un impuls puternic, răspândit și primordial al omului de a se căsători într-o eră a egalității? La nivel global, această presupunere nu are prea mult sens astăzi. Există o nouă ordine, în care algoritmii oferă relații, dar totul este „de unică folosință”. „Găsești pe cineva foarte rapid”, a remarcat un intervievat.

A face relația durabilă, însă, este o altă poveste. Estella, o tânără de douăzeci și opt de ani din Guadalajara, îl așteaptă pe iubitul ei, care amână planurile până când va fi mai încrezător în stabilitatea afacerii familiei sale. El îi respectă valorile, inclusiv conservatorismul sexual, și participă săptămânal la Liturghie, deși „nu este atât de important pentru el”, recunoaște ea. Instabilitatea economică nu trebuie să submineze căsătoria în sine, deoarece căsătoria este de fapt construită pentru a dura. Dar acest lucru este puțin confortabil pentru Estella, care mărturisește: „Simt că ne pierdem pe drum. Ne gândim că este mai important să avem decât să fim”. Estella crede că va fi logodită într-un an și apoi se va căsători după încă unul. Până atunci, ea se va apropia de treizeci și unu de ani. Sperase că va fi mai devreme.

Viitorul mariajului creștin

Întrucât o relație este acum la îndemână, cine mai este dispus să își asume angajamentul total, monogamia, așteptările de fidelitate și anticiparea unei familii? Creștinii. Nu exclusiv, desigur, și nu la fel de clar ca în trecut. Însă, după cifre, non-religioșii sunt acum mai puțin probabil să se căsătorească decât monoteiștii dedicați – evrei, musulmani și creștini – care își iau religia în serios. În datele din World Values Survey, creștinii care participă în mod regulat la liturghii au o probabilitate mai bună de a fi căsătoriți în toate țările în care am intervievat, cu excepția a două. Dar șansele au variat între ele. În Statele Unite, 68% dintre femeile care frecventează săptămânal biserica s-ar putea aștepta să fie căsătorite până la vârsta de treizeci de ani, mult peste cele 45% dintre femeile mai puțin religioase. Un model similar apare în Spania, Liban, Polonia și Mexic. Nici nu este vorba doar despre întârziere; non-religioșii nu ajung la aceeași situație nici la patruzeci de ani.

Creștinii au solide motive teologice pentru a protesta împotriva noii tendințe către independență și carierism. Iubirea, la urma urmei, dorește binele celuilalt. Sacrificiul – o temă biblică și un imperativ biblic central – devine banal în căsătorie, mai degrabă decât excepțional. Dăruirea a ceea ce am pentru ceea ce are celălalt nevoie și invers devine rutină de zi cu zi. Pentru mulți creștini, acest lucru încă atrage. Paweł, un absolvent de douăzeci și patru de ani din Cracovia, a rezistat „noilor norme” căsătorindu-se cu Marta, care are douăzeci și nouă de ani și acum este „mamă cu normă întreagă”. Cum a zădărnicit el convenționalismul? Prin credință și maturitate. „Știam că vreau să fac ceva serios”, a spus Paweł. „Eram sătul de relații pasagere.” Au plătit un preț, totuși. Pentru a economisi bani, au trebuit să limiteze cheltuielile, ceea ce înseamnă că sunt mai puțini invitați la nuntă în orașul natal al Martei. „A fost un pic un scandal”, agreează tinerii. Dar cei doi sunt suficient de încrezători pentru a se descurca, iar copiii au felul lor de a șterge amintiri neplăcute. Paweł și Marta sunt unii din rarii „naturaliști” ai căsătoriei, într-o lume în care majoritatea au devenit ceea ce sociologii numesc „planificatori” ai căsătoriei.

Pentru alții, este nevoie de o „conversie” pentru a face căsătoria și interdependența atractive. Katerina, o profesoară moscovită de 28 de ani, necăsătorită și neangajată în vreo relație, găsește relațiile ca fiind o sursă de anxietate și întrebări fără răspuns: „Unde vom trăi? Cum ne vom câștiga existența? Nu avem propria noastră casă. Nu avem suficienți bani pentru a crește un copil”. Astăzi, Katarina este dispusă să se abandoneze providenței lui Dumnezeu, orice ar fi. Ea a găsit în Ortodoxie o pace interioară pe care nu o cunoștea. Cu toate acestea, ea evită, încă, mariajul.

De două milenii, creștinismul a considerat căsătoria ca fiind de natură divină și i-a propovăduit semnificația ca taină a credinței. Nu mă îndoiesc că mariajul dintre creștini își va continua reculul, în concordanță cu normele mai relaxate ale relațiilor și cu secularizarea în ascensiune astăzi. Cu toate acestea, numeroși creștini nu se vor împiedica de aceste tendințe și vor continua să se căsătorească. La fel ca Paweł și Marta, acești „rezistenți” sunt aproape întotdeauna profund încorporați în rețelele sociale creștine. Nu vorbesc despre parohii mari sau despre mega-biserici populare. Mai degrabă, despre grupuri mici, congregații strâns legate și comunități religioase, care sunt sursele unei subculturi conjugale vibrante, ca și o permanentă „pepinieră” de potențiali soți și soții.

Asta nu înseamnă că mariajul ar trebui să aibă statutul de „cel mai favorizat” în viața congregațiilor. Mai degrabă, înseamnă că se întâmplă lucruri bune atunci când înlocuim simplista „blestemare a întunericului” cu aprinderea unei lumini. În cartea sa Culture Making, autorul evanghelic Andy Crouch explică: „Dacă încercăm să schimbăm cultura, va trebui să creăm ceva nou, ceva care îi va convinge pe vecinii noștri să pună deoparte un set deja existent de bunuri culturale pentru a le folosi în noua noastră propunere.” Acest lucru, afirmă Crouch, începe în mod invariabil prin ceva mărunt: „Cultura creștină crește prin rețele, dar nu este o rețea. Este o chestiune de comunitate – un grup relativ mic de oameni a căror viață comună are în centrul său dragostea”.

Cuvintele lui Crouch îmi amintesc de rețeaua de tineri care s-a format în jurul și care a fost încurajată și cultivată de Karol Wojtyła pe când era preot paroh în Cracovia – cu mult înainte de a deveni arhiepiscop și, mai târziu, Papa Ioan Paul al II-lea. El o numea Środowisko, ceea ce se traduce prin „mediu”, deși el prefera mai degrabă ceva asemănător cu „atmosferă” (termenul original precizat de dr. Regnerus este „milieu”, ceea ce înseamnă ambianță, atmosferă, climat – în sensul figurativ de loc și stare favorabile pentru a se petrece ceva, n.tr.). A fost vorba de încurajarea unui mediu social în care formația creștină putea prospera, în mijlocul opoziției autorității. Grupuri particulare se formau în jurul unor conversații și interese comune cărora Wojtyła le oferea apoi un fundament filosofic și un sprijin pastoral. Grupurile făceau excursii împreună, adesea în munții din apropiere, unde se află și locul în care Paweł și Marta s-au căsătorit. Simpatia și deschiderea rețelei Środowisko contrastează cu sărăcia spirituală și cu falsa libertate din societatea comunistă poloneză. Acesta a fost un nucleu de „rezistență veselă”, o evadare din atmosfera toxică a universităților, unde teama de informatori era o cauză constantă de anxietate. Având în vedere toxicitatea și popularitatea „culturii vigilenței” de astăzi, această idee sună ca foarte îmbietoare. Nu promovarea căsătoriilor era scopul rețelei Środowisko, dar pentru mulți dintre tinerii săi adulți, aceasta a constituit un efect secundar binevenit.

Când creștinii își creează în mod formal sau informal propria lor cultură publică, nu numai credința lor devine mai profundă, de obicei, dar oamenii se întâlnesc, se formează prietenii, apar și sunt aplanate conflicte, copiii învață și cuplurile se îndrăgostesc. În timp ce Biserica se extinde, fără îndoială, prin evanghelizare și se poate sprijini pe noile mijloace de informare pentru a ajunge mai departe, un viitor sănătos pentru creștinism este inevitabil unul comunitar, i-mediat și va depinde, în continuare, de cei care își spun „Da”.

 

Despre autor
Mark Regnerus este profesor de sociologie la Universitatea din Austin, Texas și cercetător principal la Institutul pentru Studiul Familiei și Culturii. Ariile sale de cercetare sunt comportamentul sexual, familia, căsătoria și religia. Este autor al 3 cărți și peste 40 de articole de specialitate. Cel mai recent volum este Cheap Sex and the Transformation of Men, Marriage, and Monogamy (Oxford, 2017) în care descrie transformările pe care sexualitatea le-a suferit sub influența tehnologiei. Traducere și adaptare după The Public Discourse.
 
09-10-2020
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu