Realitatea și bucuria Învierii în slovele Scripturii

Mântuitorul Hristos, prin jertfa Sa, a biruit moartea, dezvăluindu-ne viaţa veşnică. Prin lucrarea Sa mântuitoare, l-a izbăvit pe om de moarte şi i-a dăruit Împărăția cerurilor. Mântuitorul moare de bunăvoie pe Cruce pentru ca pe noi să ne mântuiască. În aceste zile pascale cântăm: „Prăznuim omorârea morții, sfărâmarea iadului și începătura altei vieți veșnice…” Prin Învierea lui Hristos, Împărăţia cerurilor şi toate cele primite prin propovăduirea de veacuri a Bisericii nu sunt ­zadarnice, ci devin realităţi simţitoare şi mântuitoare. 

Duminică, în prima zi a săptămânii, femeile care au mers la mormânt spre a împlini cele cuvenite pentru ungere au aflat că Hristos a înviat. Astfel, Ziua Domnului este duminica, Ziua Învierii Sale, prima a săptămânii.

Evangheliile ne relatează că în prima zi a săptămânii, când se lumina de ziuă, duminică, Domnul nostru Iisus Hristos a înviat. Nu există martori direcţi ai momentului Învierii, încât modul în care s-a produs rămâne o taină. Dar aceasta nu înseamnă că Învierea nu este un fapt real. Adevărul Învierii se vede din faptul că mormântul este găsit gol de femeile mironosiţe.

Îngerul este cel care vesteşte femeilor mironosiţe că Hristos a înviat: „Şi, intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au spăimântat. Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus” (Marcu 16, 5-6). Precum odinioară un înger a adus proto­părin­ţilor Adam şi Eva vestea pier­derii Raiului, acum îngerul vesteşte mironosiţelor femei că a înviat Domnul Hristos, Noul Adam, şi prin Învierea Sa s-au ­deschis porţile Raiului, care au fost zăvorâte de păcatul lui Adam.

Evanghelistul Matei consem­nează: „Şi iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, cobo­rând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea deasupra ei” (Matei 28, 2). Înţelegem de aici că îngerul vine şi dă piatra la o parte pentru a arăta că mormântul este gol şi Domnul a înviat.

După Înviere, Mântuitorul Se arată chiar în acea zi minunată ucenicilor Săi. El confirmă realitatea Învierii în faţa apostolilor Săi: „Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am” (Luca 24, 39). Astfel, apostolii devin „martorii” direcţi ai Învierii: „Dumnezeu a înviat pe Acest Iisus, Căruia noi toţi suntem martori” (Fapte 2, 32).

Apostolii au fost atât de impre­sionaţi de Învierea Domnului, încât această minune a minunilor a devenit fundamentul propovăduirii lor. Învierea este evenimentul central care a decis credinţa apostolilor în dumnezeirea lui Iisus Hristos. După Înviere, ei au înţeles deplin cine era Învățătorul lor. Domnul rămâne cu ei, după Înviere, timp de 40 de zile, pregătindu-i pentru propovăduirea Evangheliei la toate neamurile. Acest răstimp petrecut cu Domnul Hristos înviat le dă curajul propo­văduirii și al mărturisirii. Pentru ei adevărul Învierii este de netăgăduit şi devine baza credinţei lor. Apostolii au vestit Învierea la toate neamurile. 

Salutul pascal

Apostolii au vestit lumii realitatea Învierii Domnului, iar cei care cred în Înviere, de Paști mărturisesc aceasta prin salutul „Hristos a înviat!” și primesc răspunsul „Ade­vărat a înviat!” Prin aceasta, creşti­nul ca om al credinţei nestrămutate arată că Învierea Domnului nu este doar un moment de sărbătoare, ci în primul rând este o afirmare a credinţei. Pentru că, prin Învierea Sa, Hristos a învins moartea (Romani 6, 9) şi nu a biruit doar moartea Lui, ci a biruit moartea fiecăruia dintre noi (II Corinteni 4, 10-11), făcându-ne astfel cetăţeni ai Raiului. De aceea, în lumina Învierii lui Hristos nu există urmă de deznădejde, impas sau prăbușire morală. Prin Înviere, toate se însuflețesc, totul devine „făptură nouă”. „Hristos a înviat” nu este doar un salut, ci o mărtu­risire a credinţei noastre că Mântuitorul a biruit moartea şi a înviat „a treia zi după Scripturi”, aşa cum rostim în Simbolul Cre­dinţei. De asemenea, acest salut este mărtu­risirea completă a credinței în dum­ne­zeirea lui Iisus Hristos.

Sărbătoarea sărbătorilor

Învierea Domnului este cea mai importantă sărbătoare a Ortodoxiei, deoarece ziua Învierii este şi ziua nădejdii învierii noastre. Sărbătoarea Sfintelor Paști repre­zintă evenimentul cel mai de seamă în viața liturgică, bisericească și duhovnicească. De aceea Biserica sărbătoreşte Învierea timp de 40 de zile, până la Înălţarea Domnului. În această perioadă cântăm „Învierea Ta, Hristoase, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ ne învredniceşte cu inimă curată să Te mărim”. Astfel, mărturisim cinstirea şi importanţa pe care o arătăm acestei sărbători. Învierea lui Hristos trebuie sărbătorită ca un eveniment existenţial. Biserica prăznuieşte Învierea lui Hristos începând din momentul pogorârii Sale la iad, unde a eliberat sufletele drepţilor Vechiu­lui Testament de sub stăpânirea morţii şi a diavolului, de aceea icoana Învierii în Ortodoxie este Pogorârea Domnului la iad. Învăţătura despre pogorârea Domnului Hristos la iad este menţionată în al 5-lea articol de credinţă din Simbolul Apostolic şi din cel atanasian, precum şi în Mărturisirile de credinţă ale Bisericii Ortodoxe. Acest adevăr dogmatic a intrat, de asemenea, și în cultul li­turgic ortodox. Astfel, la încheierea Proscomidiei, precum şi la intrarea cu Cinstitele Daruri, în Sfântul Altar preotul rosteşte, în taină, rugăciu­nea: „În mormânt cu Trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în Rai cu tâlharul şi pe tron împreună cu Tatăl şi cu Duhul ai fost, Hristoase, toate umplându-le, Cel ce eşti necuprins”.

Prin Învierea lui Hristos am fost mântuiţi şi izbăviţi de păcat, care a intrat în istoria umanităţii prin căderea lui Adam. În primul rând, Învierea Domnului ne dă asigurarea că tot ce a spus El este adevărat. În al doilea rând, Învierea lui Hristos ne asigură că moartea ce domnea peste firea noastră a fost învinsă, că trupurile noastre nu vor rămâne veşnic prefăcute în ţărână, ci vor învia. Căci trupul lui Hristos e pârga firii noastre şi precum El a înviat, aşa vor învia şi trupurile noastre.

Pentru noi, creștinii ortodocși, Învierea lui Hristos este ceea ce la oameni este cu neputinţă, iar la Dumnezeu este cu putinţă, ceea ce oamenii nu pot pătrunde cu mintea şi nu pot cuprinde cu simţurile. Dumnezeu face cunoscut prin descoperire şi dă oamenilor puterea să le pri­meas­că prin credinţă. Această cre­dinţă a noastră în Învierea lui Hristos este certificată şi de Mormântul gol de la Ierusalim. Acesta este o măr­turie a realităţii Învierii Domnului şi este în fiecare Sâmbătă Mare izvorul luminii cereşti care ne aduce în chip minunat, an de an, vestea unică că Hristos a înviat! - Ziarul Lumina