Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Familia. Copiii. Educaţia. VocaţiaNr. vizualizari: 27

Alăptarea are beneficii multiple asupra sănătății mamei și a copilului

Cristina Roman
Tags: alaptarea; nastere; nou-nascut; sanatate; familie; copii;
 

Rugăciunea mamei care alăptează

 „Primeşte, Doamnă de Dumnezeu Născă­toare, rugăciunile cele cu lacrimi ale ro­bilor tăi ce aleargă la tine. Te vedem în sfânta icoană cum Îl ţii în braţe şi-L alăptezi pe Fiul tău şi Dumnezeul nostru, pe Domnul Iisus Hristos. De L-ai şi născut fără de durere, totuşi cunoşti durerile mamelor, şi neputinţele fiilor şi fiicelor omeneşti le vezi. Pentru aceasta, cu căldură că­zând la icoana ta tămăduitoare şi sărutând-o cu umilinţă, te rugăm, Preamilostivă Stăpână: îndură-te de noi, păcătoasele, cele osândite să naştem în dureri şi să creştem în întristări pruncii noştri, şi cu împreună-pătimire acoperă-ne, iar pe pruncii şi soţii noştri izbăveşte-i de bolile cele grele şi de necazurile amare. Dăruieşte-le sănă­tate şi putere, ca cei hrăniţi să crească din putere în putere, iar cele ce îi hrănesc să se umple de bucurie şi mângâiere, ca şi acum, cu mijlocirea ta, Domnul să săvârşească lauda Sa din gura pruncilor şi a celor ce sug. O, Maică a Fiului lui Dumnezeu! Milostiveşte-te de maicile fiilor omeneşti şi de norodul tău cel neputincios: bolile noastre grabnic tămăduieşte-le, necazurile şi întristările noastre alină-le, şi nu trece cu vederea lacrimile şi suspinările robilor tăi. Auzi-ne în ziua necazului pe noi, cei ce cădem la icoana ta, şi în ziua bucuriei şi izbăvirii primeşte laudele inimilor noastre cele mulţumitoare. Înalţă rugăciunile noastre la Tronul Fiului tău şi Dumnezeului nostru, ca să fie milostiv către păcatele şi neputinţele noastre şi să adauge mila Sa celor care cunosc numele Lui, ca şi noi, şi pruncii noştri să te proslăvim pe tine, Milostiva noastră Apărătoare şi Nădejdea neamului nostru cea neclintită, în vecii vecilor. Amin.” - Sursă rugăciune: „Cum să educăm ortodox copilul. 300 de sfaturi înțelepte pentru părinți de la sfinți și mari duhovnici” Ed. Sophia, 2011

Alăptarea are beneficii multiple asupra sănătății mamei și a copilului

Alăptarea are beneficii multiple asupra sănătății mamei și a copilului atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Calităţile sale nu au putut fi egalate de nici o formulă de lapte praf. Pe termen lung, alăptarea poate ajuta la evitarea unor boli care apar mai târziu în viaţă, cum ar fi diabetul zaharat şi hipercolesterolemia sau diverse boli inflamatorii intestinale.

Laptele matern are compoziţia perfectă, fiind considerat „Standardul de aur”, spune dr. Arina Sârbu, medic primar pediatrie. „Laptele matern este alimentul natural ideal pentru copil, care conţine toate substanţele nutritive de care are nevoie bebeluşul într-o proporţie optimă. Calităţile sale nu au putut fi egalate de nici o formulă de lapte praf. Laptele de mamă are compoziţia perfectă, fiind considerat «Standardul de aur»”, mai spune medicul. Mai mult, alăptarea asigură toate substanţele necesare pentru o creştere şi o dezvoltare optimă a bebeluşului.

Unul dintre cele mai importante beneficii ale alăptării asupra sănătăţii sugarilor este datorat efectelor imunologice. Este cunoscut efectul protector împotriva diverselor infecţii, acest rol fiind atribuit prezenţei anticorpilor din laptele matern. În acelaşi timp, un copil alăptat este protejat de riscul apariţiei anemiei şi rahitismului. Studiile efectuate pe termen lung arată că rezultatele testelor de inteligență, volumul materiei albe și volumul total al creierului sunt mai bune. „Alăptarea stimulează dezvoltarea cerebrală, copiii alăptaţi au IQ mai mare faţă de cei alimentaţi artificial. De asemenea, susţine dezvoltarea neurologică şi a organelor copiilor născuţi prematur”, spune dr. Arina Sârbu. Infecţiile acute ale tractului respirator apar mai puţin frecvent şi sunt mai puţin severe în cazul copiilor alăptaţi. Pe termen lung, alăptarea poate ajuta la evitarea unor boli care apar mai târziu în viaţă, cum ar fi diabetul zaharat şi hipercolesterolemia sau diverse boli inflamatorii intestinale. 

Beneficiile alăptării pentru mamă

Alăptarea este un act fiziologic normal atât pentru copil, cât şi pentru mamă, laptele matern fiind forma preferată de alimentaţie a nou-născutului. Alăptarea are avantajul creării unei legături speciale între mamă și copil şi ajută la stabilirea atașamentului dintre cei doi. Imediat după naştere, suptul repetat al nou-născutului eliberează oxitocină. Acest hormon are rol atât în excreţia laptelui, dar produce şi contracţii uterine care ajută la involuţia uterului şi la o întoarcere mai rapidă la dimensiunile dinainte de sarcină şi previne apariţia hemoragiilor de la acest nivel. Alăptarea exclusivă este o metodă contraceptivă naturală, foarte importantă în refacerea organismului mamei pentru a susţine o nouă sarcină şi în spaţierea sarcinilor. Producerea laptelui este un proces metabolic activ care necesită între 200 şi 500 de calorii pe zi, contribuind astfel la scăderea în greutate mai rapidă a mamelor după naştere. În afara efectelor pe termen scurt, alăptarea are şi beneficii asupra sănătăţii mamelor pe termen lung. Acestea includ îmbunătăţirea profilelor metabolice, scăderea riscului diferitelor forme de cancer şi beneficii psihologice. Să nu uităm că laptele matern este steril, fără implicaţii financiare şi oferă comoditatea de a oferi laptele necesar sugarului oricând şi oriunde. Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă alăptarea exclusivă până la vârsta de 6 luni şi începerea diversificării după această vârstă, continuând în paralel şi alăptarea până la 2 ani. Autor - Mariana Dascălu 

Educaţia copilului începe încă din perioada sarcinii

Dacă mama care poartă în pântece se supără şi se mâhneşte, atunci şi fătul se tulbură în ea. Iar dacă mama se roagă şi trăieşte duhovniceşte, copilaşul din pântecele ei se sfinţeşte. De aceea, femeia atunci când este însărcinată trebuie să rostească Rugăciunea lui Iisus, să citească puţin din Evanghelie, să psalmodieze, să nu-şi pricinuiască nelinişti, dar şi ceilalţi să caute să nu o mâhnească. Făcând astfel, copilul care se va naşte va fi sfinţit, iar părinţii nu vor avea probleme cu el, nici când este mic, nici când va creşte mare. Apoi, după ce se va naşte copilul, mama trebuie să-l alăpteze cât poate mai mult. Laptele mamei dă sănătate copiilor ei. Prin alăptare copiii nu sug numai lapte, ci şi dragoste, afecţiune, mângâiere, siguranţă, dobândind astfel un caracter puternic. Dar şi pe mamă o ajută alăptarea. Atunci când mamele nu-şi alăptează copiii, se creează anomalii în organismul lor. (Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 89)

Copilul se hrănește cu evlavia odată cu laptele mamei

Este un lucru foarte înţelept să se pună în camera copilului cate o icoană mare a lui Hristos şi a Maicii lui Dumnezeu, ca ochii micuţului să se deprindă cu lucrurile sfinte şi să simtă asupra sa privirea celei care este mai aproape de noi decât mama care l-a născut, pentru că principalul este să educăm în copiii noştri percepţia omniprezenţei dumnezeieşti, atotştiinţei şi atotputerniciei Domnului.

Bine fac mamele care alăptându-şi pruncii cântă: „Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Marie, Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este Rodul pântecelui tău, că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre!”. Iată ce înseamnă, după cum spune vorba din bătrâni, să te hrănești cu evlavia odată cu laptele mamei! Şi, fără îndoială, cuvintele minunatei rugăciuni îl sfinţesc pe prunc, şi pacea lui Dumnezeu odihneşte asupra lui.

Se spune că este mult mai bine să citeşti asupra micuţului care nu poate deloc să adoarmă un capitol din Evanghelie sau rugăciuni alese, decât să legeni ore întregi pătuțul. Este un lucru foarte înţelept să se pună în camera copilului cate o icoană mare a lui Hristos şi a Maicii lui Dumnezeu, ca ochii micuţului să se deprindă cu lucrurile sfinte şi să simtă asupra sa privirea celei care este mai aproape de noi decât mama care l-a născut, pentru că principalul este să educăm în copiii noştri percepţia omniprezenţei dumnezeieşti, atotştiinţei şi atotputerniciei Domnului. (Protoiereul Artemie Vladimirov) - (Cum să educăm ortodox copilul: 300 de sfaturi înțelepte pentru părinți de la sfinți și mari duhovnici, traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2011, pp. 34-35)

Cât timp să alăpteze mama?

Când l-am întrebat referitor la aceasta, Părintele Paisie mi-a spus: "Binecuvântatule, să alăpteze în continuare copilul, căci laptele mamei este cel mai bun. Este şi medicament şi astfel nu se îmbolnăveşte copilul. În satul meu femeile alăptau până la cinci-şase ani. Astfel copiii nu sug numai lapte, ci sug şi dragoste şi afecţiune şi gingăşie şi siguranţă, devenind puternici în felul acesta şi sufleteşte." (Atanasie Rakovalis, Părintele Paisie mi-a spus..., Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2012, pp. 29-30)

Igienă strictă în timpul alăptării la sân

Pe tot parcursul perioadei de alăptare, mama este obligată să respecte cu foarte mare stricteţe unele norme igienico-sanitare privind alimentaţia sa, programul de viaţă, consumul unor medicamente, starea psiho-emotivă şi sănătatea sa.

Dieta mamei care alăptează va fi cea obişnuită, cu un mic plus pentru alăptare (circa 500-600 kcal/zi). Alimentaţia ei nu va fi bogată în toate substanţele nutritive. Nici un aliment nu trebuie evitat, însă nu se vor consuma cantităţi mari de alimente. Deci, alimentaţia va fi cât mai variată, nelipsind produsele şi derivatele lactate. Dacă mama nu consumă lapte, atunci va consuma alte alimente care conţin lapte şi 1 g de calciu pe zi. Nu vor lipsi crudităţile, respectiv legume, fructe şi zarzavaturi. De obicei, se interzic din alimentaţie ceapa, usturoiul, sparanghelul, fasolea, varza, conopida şi alte alimente care modifică gustul laptelui. Se evită consumul de cafea, ciocolată şi condimente şi sunt contraindicate alcoolul şi tutunul. Este, de asemenea, contraindicat consumul în exces de legume sau conserve, ca şi vânatul. Alăptarea nu se poate face în condiţiile unei diete de slăbire.

Supraalimentaţia mamei din cursul sarcinii şi apoi din cursul alăptării poate avea influenţe negative de ordin cantitativ şi apoi calitativ asupra secreţiei lactate.

Excesul de proteine nu creşte secreţia lactată, în schimb unele proteine pot trece în lapte şi pot determina manifestări alergice la sugar. Excesul de lipide în alimentaţia mamei poate reduce secreţia lactată, dar şi proporţia de acizi graşi saturaţi. Cantitatea necesară de lichide pentru o mamă care alăptează este autoreglată prin senzaţia proprie de sete. Cantităţi mari de lichide pot scădea chiar secreţia lactată. S-a constatat, spre exemplu, că berea şi ceaiul nu stimulează secreţia lactată.

Igiena trebuie respectată cu stricteţe

Mama care alăptează trebuie să-şi organizeze un program de viaţă echilibrat, cu respectarea timpului de odihnă, a programului de lucru de peste zi, a plimbărilor în aer liber.

Mama este obligată să respecte cu stricteţe toate normele privitoare la igiena sânilor, cea corporală şi a hainelor, a camerei, a mediului de viaţă, precum şi normele legate de alăptare.

În perioada alăptării, mama trebuie să evite folosirea medicamentelor din proprie iniţiativă. Cele mai multe dintre medicamente, inclusiv antibioticele, difuzează prin lapte, fiind astfel riscante pentru sugar.

Când mama se îmbolnăveşte, este bine să se izoleze de sugar, evitând astfel posibilitatea îmbolnăvirii acestuia. În această perioadă, ea îşi va stoarce laptele, acesta va fi fiert şi va fi administrat sugarului cu linguriţa.

Încă din prima zi, nou-născutul va fi pus să sugă la sân câte 5 minute la fiecare 2-3 ore. A doua zi va fi pus la sân timp de 10 minute, iar a treia şi a patra zi câte 15 minute. Este bine ca un supt să nu depăşească 20 de minute, iar sugarul să fie pus, alternativ, la ambii sâni. După stabilizarea lactaţiei, care apare după două săptămâni, nu există o limită de timp pentru supt.

În perioada alăptării, greutatea sânilor creşte. Aceştia vor fi sprijiniţi într-un sutien cu bretele neelastice, în interiorul căruia se va aşeza o batistă curată, împăturită, care va absorbi laptele ce curge singur.

Înainte de fiecare supt, sânii sunt spălaţi cu apă. Nu se folosesc săpunul şi unguente cu vitamina A şi D, deoarece sunt iritante.

De cât lapte are nevoie sugarul

Nevoile cantitative ale sugarului cresc proporţional cu vârsta. Astfel, în primele două săptămâni, nou-născutul consumă între 60-90 ml la fiecare supt, de la trei săptămâni la două luni 100-150 ml, de la două la trei luni - 150-170 ml, de la trei la patru luni, între 160-180 ml, iar apoi, 180-200 ml la fiecare supt.

Tehnica alimentaţiei la sân este simplă. Se atinge obrazul sugarului cu sânul, acesta va întoarce capul spre sân şi va începe să sugă. Este aşa-numitul reflex al punctelor cardinale. Pe toată perioada alăptării poziţia lui trebuie să fie comodă. Sugarul va fi ţinut pentru o perioadă de 10-15 minute în poziţie verticală, sprijinit cu partea sa anterioară a abdomenului pe pieptul mamei. El va fi masat şi bătut uşor pe spate pentru a elimina aerul înghiţit în timpul suptului. Sursa:  Doina Dumitriu 

 

Vă recomandăm să citiți și:  Părintele Arsenie Boca, sfaturi pentru mamele creștine

03-09-2019
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu


CARTI/produse despre:
Alaptarea, Nastere, Nou-nascut, Sanatate, Familie, Copii,