Rugăciuni în Prima Săptămână a Postului Mare (din cântările Triodului)

Luni, în Prima Săptămână din Postul Mare

Preacinstitul post să-l începem luminat, strălucind noi cu razele sfintelor porunci, ale lui Hristos, Dumnezeul nostru, care sunt: Strălucirea dragostei, fulgerul rugăciunii, sfinţenia curăţiei, tăria bunei vitejii. Ca să ajungem luminaţi la sfânta şi de a treia zi Înviere, care luminează lumea cu nestricăciunea. 

Ziua postului părăsire păcatelor să-ţi fie ţie, suflete, şi către Dumnezeu plecare şi apropiere; ca să scapi dintru adâncul răutăţii şi să iubeşti numai căile, care duc la repausul de acolo. Şi cu cugetele alunecând, şi cu trupul greşind, mă tânguiesc, suspin şi strig: Mântuieşte-mă, Doamne, mântuieşte-mă, Cela ce eşti singur fără de răutate, şi nu mă osândi în focul gheenei, pe mine vrednicul de osândă. Cu luminatul veşmânt al postului îmbrăcându-ne, să ne dezbrăcăm de haina cea întunecată şi rău îngreuiată a beţiei; şi luminaţi făcându-ne, prin dumnezeieştile bunătăţi, cu credinţă să vedem luminatele patimi ale Mântuitorului. 

Grabnică şi tare mângâiere dă robilor Tăi, Iisuse; când se mâhnesc duhurile noastre, nu te osebi de sufletele noastre, întru necazuri. Nu te depărta de gândurile noastre întru primejdii, ci pururea ne întâmpină pe noi. Apropie-te de noi, apropie-Te, Cela ce eşti pretutindenea. Precum şi cu Apostolii Tăi ai fost pururea, aşa şi cu cei ce doresc de Tine, Te uneşte, Îndurate, ca fiind uniţi, să Te lăudăm pe Tine, şi să slăvim pe Duhul Tău cel întrutot Sfânt. 

De unde voi începe a plânge faptele vieţii mele ticăloase? Care începere voi pune Hristoase, acestei tânguiri de acum? Ci ca un milostiv dă-mi iertare greşalelor. Vino, ticăloase suflete, împreună cu trupul tău, de te mărturiseşte la Ziditorul tuturor. Părăseşte de acum dobitocia cea dinainte şi du lui Dumnezeu lacrimi de pocăinţă. Râvnind neascultării lui Adam, cel întâi zidit, m-am cunoscut pe mine dezbrăcat de Dumnezeu, de împărăţia cea veșnică şi de desfătare, pentru păcatele mele. 

Marți, în Prima Săptămână din Postul Mare

Tot păcatul am făcut, pe toţi i-am întrecut cu dezmierdarea. De aş vrea să mă pocăiesc, nu am râuri de lacrimi. De voi vieţui şi acum cu lene, sunt vinovat muncii. Ci-mi dă mie îndreptare, Unule, Bunule Dumnezeule, şi mă miluieşte. Dă-mi, Hristoase, ploi de lacrimi, în ziua cea veselă a postului; ca să plâng şi să-mi spăl spurcăciunea cea din pofte şi să mă arăt Ţie curăţit, când vei vrea să vii din cer Judecător, Doamne, să judeci pe oameni, ca un judecător şi singur drept. 

Sosit-a vremea pocăinţei, arată rodurile înfrânării, o suflete al meu. Caută spre cei ce mai-nainte s-au pocăit. Strigă către Hristos; greşit-am, mântuieşte-mă, precum ai mântuit, Bunule Stăpâne, pe vameşul, carele a suspinat din inimă; Cela ce unul eşti mult-Îndurat. Doamne, ajungând la ziua a doua a mântuitorului post, strigăm către Tine : Umileşte inimile noastre ale robilor Tăi şi primeşte rugăciunile noastre cele cu frică, dă-ne nouă a alerga prea-lesne călătoria postului, iertare şi mare milă. 

Preasfântă Treime, Stăpânie de o Fiinţă, Împărăţie nedespărţită, Ceea ce eşti pricina tuturor bunătăţilor, binevoieşte şi pentru mine păcătosul, întăreşte şi înţelepţeşte inima mea şi şterge toată întinăciunea mea. Luminează gândul meu, ca totdeauna să Te slăvesc, să Te laud, să mă închin Ție şi să zic: Unul Sfânt, unul Domn Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl, Amin. 

Miercuri, în Prima Săptămână din Postul Mare

Să nu săvârşim postul numai cu părăsirea mâncărilor, ci cu înstrăinare de toată patima cea pământească; ca robind trupul, carele tirăneşte stă împotriva noastră, vrednici să ne facem împărtăşirii Mielului, Fiului lui Dumnezeu, Celui ce S-a junghiat de bunăvoie pentru lume; şi duhovniceşte să prăznuim cea din morţi Învierea Mântuitorului; la înălţime ridicându-ne, întru lumina bunătăţilor, şi cu desfătarea faptelor noastre celor alese, veselind pe Iubitorul de oameni. 

Vremea cea dătătoare de lumină a postului, care acum o ai sfinţit şi o ai dăruit nouă, Doamne, învredniceşte-ne pe noi toţi, cu umilinţă curată, să o săvârşim în pace, prin puterea Crucii, Unule, Iubitorule de oameni. O, milostivirea Ta, Doamne, că ai răbdat Cruce, piroane şi suliţă, pentru mine cel osândit spre stricăciune; pentru aceasta Te laud pe Tine, Hristoase. 
Crucii, trestiei, piroanelor, suliţei şi patimilor Tale, cele de viață făcătoare, toate popoarele închinându-ne cu cântări Te lăudăm, Hristoase. Veniţi prin post să supunem patimile gândurilor, acoperindu-ne cu aripi duhovniceşti. Ca trecând uşor viforul vrăjmaşului cel pornit, să ne facem vrednici a ne închina Crucii Fiului lui Dumnezeu, Celui ce S-a junghiat de voie pentru lume.

Şi duhovniceşte să prăznuim învierea cea din morţi a Mântuitorului. În munte suindu-ne, împreună cu Apostolii să slăvim pe Fiul cel iubitor de oameni, Carele a luat toată puterea de la Tatăl. Mucenicii lui Hristos cei nebiruiţi, biruind rătăcirea cu puterea Crucii, aţi luat darul vieţii veşnice. De îngrozirile tiranilor nu v-aţi spăimântat; rănindu-vă cu munci, v-aţi veselit. Şi acum sângiurile voastre s-au făcut tămăduiri sufletelor noastre. Rugaţi-vă, să se mântuiască sufletele noastre. 

Joi, în Prima Săptămână din Postul Mare

Postindu-ne, fraţilor, trupeşte, să ne postim şi duhovniceşte. Să dezlegăm toată legătura nedreptăţii. Să rupem încurcăturile tocmelilor celor silnice. Tot înscrisul nedrept să-l spargem. Să dăm flămânzilor pâine şi pe săracii cei fără case să-i aducem în casele noastre; ca să luăm de la Hristos Dumnezeu mare milă.  De este vreo cuviinţă, de este vreo laudă, se cuvine sfinţilor; că săbiilor şi-au plecat grumazii pentru Tine, Cel ce ai plecat cerurile şi Te-ai pogorât. Vărsatu-şi-au sângele pentru Tine, Cel ce Te-ai micşorat pe Tine însuţi şi chipul robului ai luat. Smeritu-s-au până la moarte, sărăciei Tale urmând. Cu ale cărora rugăciuni, după mulţimea îndurărilor Tale, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Din tinereţe, Mântuitorule, poruncile Tale am lepădat şi mi-am trecut toată viaţa cu pofte, negrijindu-mă şi lenevindu-mă; pentru aceasta strig Ţie, Mântuitorule; măcar la sfârşit, mântuieşte-mă. 

Pe mine, cel lepădat înaintea uşilor Tale, Mântuitorule, măcar la bătrâneţe, nu mă lăsa în iad deşert; ci mai-nainte de sfârşit, ca un iubitor de oameni, dă-mi iertare greşalelor. Avuţia mea, Mântuitorule, cheltuindu-o în desfrânări, pustiu sunt de roduri evlavioase, şi flămânzind strig : Părinte al îndurărilor, apucând Tu înainte miluieşte-mă. 

Eu sunt cel căzut în tâlhari, în cugetele mele; cu totul sunt rănit acum de dânsele şi plin de bube. Ci Tu însuţi venind de faţă, Hristoase Mântuitorule, vindecă-mă. Preotul văzându-mă mai-nainte, m-a trecut, şi Levitul, văzându-mă gol întru răutăţi, nu m-a băgat în seamă, iar Tu, Iisuse, Cel ce ai răsărit din Maria, venindu-mi de faţă, miluieşte-mă. Trupul mi-am spurcat, duhul mi-am întinat, peste tot m-am rănit; ci ca un doctor, Hristoase, amândouă prin pocăinţă le tămăduieşte, spală-le, curăţeşte-le, Mântuitorul meu, arată-le mai curate decât zăpada.  
Trupul Tău şi sângele, răstignindu-Te, pentru toţi Ţi-ai pus Cuvinte; trupul adică, ca să mă înnoieşti, iar sângele ca să mă speli. Duhul Ţi-ai dat, ca să mă aduci, Hristoase, Părintelui Tău. Lucrat-ai mântuire în mijlocul pământului, Îndurate, ca să ne mântuim; de bunăvoie pe lemn Te-ai răstignit; Edenul cel ce se încuiase s-a deschis; cele de sus şi cele de jos, făptura şi toate neamurile minunându-se, se închină Ţie. Să-mi fie mie scăldătoare sângele cel din coasta Ta, împreună şi băutură şi apa iertării ceea ce a izvorât. Ca să mă curăţesc cu amândouă, ungându-mă şi bând şi ca o ungere şi băutură, Cuvinte, cuvintele Tale cele de viață. 
Gol sunt spre a intra în cămară, gol sunt şi de a merge la nuntă şi la cină; candela mi s-a stins, fiind fără de untdelemn, cămara mi s-a închis, dormind eu. Cina s-a mâncat; iar eu fiind legat de mâini şi de picioare, m-am lepădat afară. Lăudămu-te, bine te cuvântăm, închinămu-ne ţie, Născătoare de Dumnezeu; că ai născut pe Unul din Treimea cea nedespărţită, pe Fiul şi Dumnezeu; şi tu singură ne-ai deschis nouă celor de pe pământ cele cereşti. 

Vineri, în Prima Săptămână din Postul Mare

Pe mine, cel întunecat de înşelăciunile luptătorului, luminează-mă, Hristoase al meu, Cela ce ai întunecat oarecând soarele răstignindu-Te pe Cruce şi ai strălucit cu adevărat credincioşilor lumina cea adevărată a iertării. Ca umblând întru lumina poruncilor Tale, să ajung curat la raza cea mântuitoare a învierii Tale. Pe lemn, Mântuitorule, spânzurându-Te ca o viţă ai adăpat lumea, Hristoase, cu vinul nestricăciunii. Pentru aceasta strig: Adăpându-mă cu mustul umilinţei celei adevărate, pe mine, cel întunecat pururea cu beţia păcatelor, întăreşte-mă acum a posti de dulceţi, Mântuitorule, ca un bun şi de oameni iubitor. 

O, câtă este puterea Crucii Tale! Aceasta a înflorit Bisericii înfrânarea, smulgând din rădăcină neînfrânarea lui Adam cea din Eden, oarecând. Că aceea a adus oamenilor moarte; iar aceasta fără stricăciune izvorăşte lumii nemurire, ca din alt izvor al raiului, cu vărsarea izvorâtorului de viață sângele Tău şi a apei. Pentru acestea toate s-au înviat. Prin carele şi nouă îndulceşte-ne desfătarea postului, Dumnezeul lui Israil, Cel ce ai mare milă. Timpul vieţii mele este scurt şi plin de dureri şi de vicleşug; ci întru pocăinţă primeşte-mă şi întru cunoştinţă mă cheamă; ca să nu mă fac câştigare şi mâncare celui străin; Mântuitorule, însuţi Tu mă miluieşte. Falnic sunt acuma şi semeţ cu inima, în deşert şi în zadar. Să nu mă osândeşti împreună cu fariseul; ci mai ales dă-mi smerenia vameşului, Unule, Îndurate, drepte Judecătorule, şi cu acesta împreună mă numără. 
Ştiu Îndurate că am greşit; de am ocărât vasul trupului meu; ci întru pocăinţă mă primeşte şi întru cunoştinţă mă cheamă; ca să nu mă fac câştigare, nici mâncare celui străin. Mântuitorule, Tu însuţi mă miluieşte. Greşit-am, fărădelege am făcut, nu ne-am îndreptat înaintea Ta, nici am păzit, nici am făcut precum ne-ai poruncit nouă; ci nu ne părăsi pe noi până în sfârşit Dumnezeul părinţilor. Stinsu-s-au zilele mele ca visul celui ce se deşteaptă. Pentru aceasta ca Ezechia lăcrimez pe patul meu, ca să mi se adauge anii vieţii. Dar care Isaie va să stea pentru tine, suflete, fără numai Dumnezeul tuturor. 

Cad înaintea Ta şi aduc Ţie ca nişte lacrimi cuvintele mele : Greşit-am, precum nici păcătoasa n-a greşit; şi am făcut fărădelege, ca nimenea altul pe pământ. Ci, fie-Ţi milă, Stăpâne, de făptura Ta şi iarăşi mă cheamă. Îngropat-am chipul Tău şi am stricat porunca Ta; toată podoaba mi s-a întunecat şi cu patimile mi s-a stins făclia, Mântuitorule. Ci, milostivindu-Te, dă-mi bucurie, precum cântă David. Întoarce-te, căieşte-te, descoperă cele ascunse, grăieşte lui Dumnezeu, Celui ce ştie toate. Însuţi, Mântuitorule, Tu ştii cele ascunse ale mele; ci însuţi Tu mă miluieşte, precum cântă David, după mare mila Ta. Strigând către preacurata Maica lui Dumnezeu, mai-nainte ai gonit tulburarea poftelor celor cu sila supărătoare şi ai ruşinat pe vrăjmaşul cel ce te-a viclenit. Ci dă-mi acum ajutor întru necazuri şi mie, robului tău. 

Sâmbătă, în Prima Săptămână din Postul Mare – Sâmbăta Sfântului Teodor/a colivelor (Pomenirea morților)

Veniţi credincioşilor să lucrăm la lumină lucrurile lui Dumnezeu; să umblăm cu chip smerit ca ziua. Toată scrisoarea nedreaptă a celui de aproape să o lepădăm de la noi, nepunându-i împiedicare spre sminteală. Să lăsăm desfătarea trupească, să creştem darurile sufletului, să dăm celor lipsiţi pâine şi să ne apropiem către Hristos cu pocăinţă, strigând: Dumnezeul nostru miluieşte-ne pe noi. 

Veniţi toţi iubitorii de mucenici să ne veselim duhovniceşte şi să serbăm. Că astăzi, ne pune înainte masa de taină Mucenicul Teodor, veselindu-ne pe noi iubitorii de prăznuire, şi să strigăm către dânsul: Bucură-te, purtătorule de chinuri cel nebiruit, cela ce ai surpat pe pământ îngrozirile tiranilor. Bucură-te, cela ce ţi-ai dat trupul tău cel de ţărână muncilor, pentru Hristos Dumnezeu. Bucură-te, cela ce te-ai arătat în multe feluri de primejdii ostaş iscusit al oştii celei cereşti. Pentru aceasta te rugăm pe tine, lauda mucenicilor : Roagă-te pentru sufletele noastre. 
Toate tainele tale sunt mai presus de cuget, toate sunt preaslăvite, Născătoare de Dumnezeu. Cu curăţia fiind pecetluită şi cu fecioria păzită, Maică te-ai cunoscut nemincinoasă, născând pe Dumnezeu cel adevărat. Pe Carele, roagă-L să mântuiască sufletele noastre. Rănitu-te-ai la trup, pentru Cuvântul cel ce S-a rănit după trup pentru noi, şi Acestuia cu mulţumire veselindu-te, ai strigat, Mucenice Teodore: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat. 

Precum S-a pus în mormânt şi de bunăvoie S-a pecetluit Mântuitorul tuturor, aşa te-ai sălăşluit în temniţă pecetluită, purtătorule de biruinţă, Teodore, strigând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat. Omorât fiind şi de patimile trupeşti de bunăvoie scuturându-te, nu cu mâncarea, purtătorule de chinuri, ci cu dragostea cea dumnezeiască hrănindu-te, ai cântat: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat. Cel ce este mai presus de toate, pe tine, ceea ce L-ai născut negrăit, te-a pus mai-nainte decât toţi aleşii Lui; pentru aceasta astăzi lăudând pe cel încununat de Dânsul, ţie prealăudată, mai înainte începem laudă.

Pe marele între Mucenici Teodor, pe viteazul cel prealuminat, pe cel prea numit şi preaslăvit, pe cel întru minuni vestit de la marginile pământului până la margini, cu cântări îl vom lăuda. Zi de veselie a strălucit întru cele de întristare şi mâhnirea lor o a veselit, luminând de departe cu darul dumnezeiescului Mucenic începuturile şi zilele cele dinaintea sărbătorilor.  Cel ce s-a jertfit şi în jertfă a primit sfânta înjunghiere, stropeşte Biserica pe care o a ales, ca şi cu nişte curăţiri, cu sângele Celui ce a pătimit pentru dumnezeiască slăvirea Lui. 

Duminica întâi din Post (a Ortodoxiei)

Acum s-a întins lumina bunei credinţe spre toţi, risipind ca un nor înşelăciunea păgânătăţii şi luminând inimile celor credincioşi. Veniţi toţi să cădem cu gând bine cinstitor închinându-ne, noi dreptcredincioşii, cinstitelor icoane ale lui Hristos. 

Cu sfintele icoane se luminează acum, împodobindu-se ca o mireasă, Biserica lui Hristos, şi pe toţi îi cheamă să prăznuiască duhovniceşte. Să ne adunăm dar cu un gând şi cu o credinţă, cu bucurie slăvind pe Domnul. 

Lumea toată se veseleşte, că iată Domnul a surpat din înălţime stăpânia păgânătăţii, cu nespusă rânduială; şi cei smeriţi ne-am înălţat astăzi la dreapta credinţă, fiind îndreptaţi de drept cinstitoarea împărăteasă. Cinstea icoanei se înalţă la chipul cel dintâi, zice Sfântul Vasilie. Pentru aceasta cu dragoste cinstim icoanele Mântuitorului Hristos şi ale tuturor sfinţilor; ca nu cumva adunându-ne acum, să cădem despre dânsele în păgânătate. Pe Tine cel necuprins, Carele ai strălucit mai înainte decât luceafărul, fără început, din pântecele cel nematerial şi fără de trup al Părintelui, proorocii cei insuflaţi cu Duhul Tău, Doamne, Te-au propovăduit a fi Prunc-întrupat, din ceea ce n-a ştiut de nuntă, unit cu oamenii şi aici pe pământ văzut. Pentru care ca un îndurat, învredniceşte luminii Tale, pe cei ce laudă învierea Ta cea nespusă şi cinstită. 
Cu cuvântul propovăduindu-Te, grăitorii de Dumnezeu prooroci, şi cu lucrurile cinstându-Te, viaţa cea fără sfârşit au câştigat; că nesuferind a sluji făpturii, Stăpâne, fără numai Ţie, Făcătorului, de lume toţi evangheliceşte s-au lepădat şi s-au făcut părtaşi patimii Tale, pe care mai înainte o au vestit. Pentru ale cărora rugăciuni învredniceşte-ne, să trecem fără prihană măsura postului, unule mult-Milostive. Din firea Ta cea dumnezeiască, nefiind cuprins, Stăpâne, mai pe urmă întrupându-Te, ai binevoit a Te cuprinde. Căci cu luarea trupului, ai luat şi toate osebirile lui. Pentru aceasta scriind chipul asemănării Tale, cu dor îl sărutăm, spre dragostea Ta înălţându-ne; şi dintr-însul luăm darul tămăduirilor, urmând dumnezeieştilor aşezăminte ale Apostolilor.

Preacinstită podoabă a luat Biserica lui Hristos, din înălţarea cea prealuminată a cinstitelor şi sfintelor icoane ale Mântuitorului Hristos, ale Maicii lui Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor. Prin care se luminează şi se împodobeşte cu darul şi se leapădă de adunarea ereticilor. Şi bucurându-se, slăveşte pe Iubitorul de oameni Dumnezeu, Carele pentru dânsa a răbdat patimi de bunăvoie. Strălucit-a darul adevărului; cele ce s-au însemnat dedemult întunecat, acum arătat s-au săvârşit. Că iată Biserica se împodobeşte cu chipul cel după trup al lui Hristos ca şi cu o podoabă mai presus de lume, chipul cortului mărturiei cel mai de înainte însemnându-l şi credinţa cea dreaptă cinstind. Ca ținând icoana Aceluia pe Carele cinstim, să nu ne înşelăm. Să se îmbrace cu ruşine cei ce nu cred aşa ! Că nouă ne este spre laudă chipul Celui ce S-a întrupat; Căruia cu bunăcredinţă ne închinăm, fără să-l facem Dumnezeu. Pe acesta credincioşii sărutându-l, să strigăm: Dumnezeule, mântuieşte poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta. Cei ce am trecut din necredinţă la bunăcredinţă şi cu lumina cunoştinţei ne-am luminat, să plesnim cu mâinile, precum zice Psalmistul, aducând laudă de mulţumire lui Dumnezeu. Şi cu cinste să ne închinăm sfintelor icoane ale lui Hristos şi celor ale Preacuratei şi ale tuturor sfinţilor, care sunt însemnate pe pereţi, pe scânduri şi pe sfinţitele vase; lepădând păgâneasca credinţă a celor necredincioşi. Pentru că cinstea icoanei, precum zice Vasilie, trece la chipul carele s-a închipuit. Cerând pentru rugăciunile Preacuratei maicii Tale, Hristoase Dumnezeul nostru, şi ale tuturor sfinţilor, să ne dăruiești nouă marea milă.