Crucea iertării

Ne aflăm (eu , însumi, înaintea tuturor) într-o criză a iertării. Personal am meditat şi am ajuns la concluzia că aşa de mulţi oameni am rănit cu trufia mea, încât unii ar avea dreptul să nu mă ierte. Dar nu este aşa. Dacă mi-aş face curaj să mă prezint la acei oameni, sunt convins că Cel de Sus ar crea o atmosferă de iertare şi toată tensiunea şi boala ar fi anulată, dintre mine şi semeni.

Se spune în Sfânta Tradiţie că greşelile şi rănile făcute sufletelor oamenilor aduc mai multă suferinţă, la Cer, decât cele făcute Domnului însuşi.

Un scriitor francez a fost capabil de un gest eroic, pe care eu nu-l pot uita. Îi sosise Ordinul de Mobilizare. Era chemat pe front. Atunci îi străluceşte gândul acesta de a merge la toţi cărora le întristase sufletul, de-a lungul vremii, să îşi ceară iertare. Şi timp de vreo două zile, bate tot oraşul şi întreaga  provincie. Nu este uitat nimeni. Nici spălătoreasa. Nici opozanţii politici. Tuturor celor cărora le greşise le-a cerut iertare, cu umilinţă, şi a obţinut-o.

În satele noastre, este obiceiul ca toată obştea să treacă pe la patul creştinului care se află aproape de moarte, pentru a cere iertare şi a da iertare. Creştinul, când pleacă la Sfânta Biserică, îşi cere iertare şi iartă pe toţi casnicii. În timpul Sfintei Slujbe de duminică, preotul iese, de două ori, în faţa Altarului şi, îşi cere iertare de la popor. Şi exemplele pot continua.

Toate apele mării nu ar putea spăla rănile făcute de mine semenilor, dacă Tu, Doamne, nu ai fi lăsat Tainele Bisericii prin care să pot cere, cu “duh umilit”, ştergerea păcatelor. Iertarea are darul de a ne scoate din mormântul morţii. A ierta e greu. E ceva dumnezeiesc. Prespune smerenie, milă, delicatețe şi amabilitate. Ajungem ucenici ai Domnului nu prin cuvinte, ci prin suferinţă și smerenie. Totdeauna iertarea are menirea de a ne da tăria, pentru a rezista suferinţei ce o îndurăm în purtarea crucii vieţii noastre.

A nu cultiva plantele iertării înseamnă a ne lăsa chinuţi de gândul morţii. Fiindcă, ţinând minte răul făcut nouă, de semeni, este echivalent cu a-l condamna la pedeapsă, la suferinţă şi, de multe ori, îi dorim răul şi chiar moartea. De aceea răul, nu poate fi anulat decât cu binele. Cel mai mare poet, dar şi sfânt al creştinătăţii,  Efrem Sirianul, spunea că postul şi iertarea împodobesc pomul vieţii.

Cu puţina umilinţă de care sunt capabil, doresc ca, din acest colţ de pagină, să îmi cer iertare, public, de la toţi cei cărora le-am greşit.  Pentru că simt că, dacă nu cer iertare, fac răstignire luminii ce sălăşluieşte în tot omul. Iar suferinţa celor cărora le-am greşit, întuneric şi rană sunt sufletului şi conştiinţei mele. Iertaţi-mă, fraţi şi surori, întru Hristos, Domnul şi Dumnezeul nostru. – Tănasă Valeriu

Și cum nu poate exista postire folositoare fără de iertare, vă punem la suflet și aceste scurte îndemnuri:

Postul: 10 sfaturi practice

1. Sporește hrana spirituală! În post mâncăm mai puțin, dar sporim hrana spirituală: „Citim mai des și mai mult Sfânta Scriptură, ne rugăm mai mult, ne spovedim mai des, eliberându-ne de un trecut apăsător, și ne împărtășim mai des cu Trupul și Sângele Domnului” (Patriarhul Daniel). De ce? Pentru că hrana spirituală este mântuitoare: „Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut minuni, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat. Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului, căci pe El L-a pecetluit Dumnezeu-Tatăl” (Ioan 6:26-27).

1. Ai grijă la cuvinte! „De am mânca numai cenuşă”, spune Sf. Ioan Hrisostom, „această viaţă aspră nu va putea folosi, dacă nu ne vom înfrâna totodată de prihănire şi de defăimare”. Sf. Ioan atrage atenția că prin cuvinte „defăimătorul sfâşie şi mănâncă pe aproapele său”. „Deşi nu ai înfipt dinţii tăi în carnea, nici în trupul aproapelui tău, dar ai muşcat sufletul lui cu clevetirea ta, l-ai rănit cu bănuiala ta cea rea, ţi-ai pricinuit ţie însuţi, lui şi multor altora înmiite daune”. Deci a posti înseamnă nu doar abținerea de la anumite mâncăruri ci abținerea de la „a-l mânca” pe semenul tău. „Toată Legea se cuprinde într-un singur cuvânt, în acesta: Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Iar dacă vă muşcaţi unul pe altul şi vă mâncaţi, vedeţi să nu vă nimiciţi voi între voi”. (Galateni 5:14-15).

1. Nu lenevi. Fii organizat! Lenea este unul dintre cele șapte păcate capitale care ne poate afecta postul. „Cel ce-și plânge păcatele nu cunoaște trândăvia”, spune Sf. Ioan Scărarul. Cu alte cuvinte, cunoscându-ne tendințele păcătoase le putem evita prin umplerea timpului cu cele de folos și respectarea unui program de lucru și de rugăciune. „Să-l înlăturăm pe acest tiran (trândăvia) cu amintirea greșelilor noastre și să-l batem cu lucrul mâinilor; să-l târâm înaintea judecății prin cugetarea la bunurile ce vor să fie”, ne recomandă Sf. Ioan Scărarul. Trăirea unei vieți dezorganizate este contrară voii divine întrucât „Dumnezeu nu este al neorânduielii ci al păcii”(I Corinteni 14:33).

1. Ai grijă ce privești! Tot Sfântul Ioan Gură de Aur face lămuriri în acest sens vorbind despre „postul privirii”. El spune că „Ar fi cea mai mare nebunie a opri gurii chiar mâncarea cea învoită, iar ochiului, dimpotrivă, a-i îngădui privirea cea păcătoasă”. „Dacă privirea este neiertată, păcătoasă, vatămă postul, ducând tot sufletul la pierdere”, adaugă marele ierarh. Așadar, pentru un post edificator să avem grijă să de curăția ochiului: „Luminătorul trupului” pentru că dacă „va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat” (Matei 6: 22-33). Pentru curăția ochiului și a minții este recomandat și postul de social media.

1. Atenție la lucrurile mici! De multe ori ne concentrăm pe unele aspecte care ni se par importante, dar pierdem din vedere tocmai esențialul care se află în lucruri mărunte: un gest, o vorbă bună, o atitudine pozitivă. „Cel ce este credincios în foarte puţin şi în mult este credincios; şi cel ce e nedrept în foarte puţin şi în mult este nedrept” (Luca 16:10). Să încercăm să fim mai buni și să nu uităm să ne consultăm cu duhovnicul pentru a duce un post edificator!

1. Empatizează! Fii alături de cei care suferă, îndrumă-i pe cei ce au pierdut calea. Nu ignora pe cei ignoranți, ajută-i să înțeleagă, încurajează-i, empatizează! Postul nu presupune izolare, nu ne putem mântui singuri, în egoism. „Dobândeşte pacea şi mii de oameni din jurul tău se vor mântui” ne învață Sf. Serafim de Sarov. Reflectă mai mult la Pilda Samarineanului Milostiv (Luca cap. 10).

1. Fii recunoscător, nu te plânge! Postul nu este motiv de întristare, ci de bucurie. Ne pregătim, ne purificăm sufletele pentru a ne bucura de Nașterea Mântuitorului în lume. Mântuitorul vine să aducă pace și bucurie, de aceea, „Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii”.(Mate 6:16) și „Bucuraţi-vă pururea. Rugaţi-vă neîncetat. Daţi mulţumire pentru toate” (I Tesaloniceni 5:16-18). Postul presupune, de asemenea, recunoștință față de Cel căruia nici apă nu I-au dat să bea, ci oţet.

1. Adoptă o atitudine pozitivă. Zâmbește! Postul ziditor și curățitor de suflet este esențial să fie petrecut cu bucurie și atitudine pozitivă. Despre bucuria postului, Părintele Teofil Părăian arată că vine din echilibru: „Bucuria postului, ca orice bucurie obținută prin înfăptuirea unui lucru bun, se înmulțește. Toate trebuie, însă, făcute cu echilibru. De exemplu, postul nu trebuie dus la extrem, ci se cuvine să fie echilibrat; un post moderat îți dă și bucurie. Un post aspru te istovește în așa fel, încât nu te mai poți bucura nici de ce te-ai bucura în mod firesc. Așa că totul trebuie privit cu echilibru, totul trebuie făcut cu echilibru”. Zâmbetul poate fi unul dintre lucrurile mărunte dar esențiale pentru pacea sufletului tău, dar și a celor din jur.

1. Respectă un program zilnic de rugăciune! Nu poți spune că postești dacă nu comunici cu Dumnezeu. Programul de rugăciune stă la baza vieții creștinului. Chiar dacă uneori nu ai dispoziția necesară, nu evita pravila zilnică! Chiar și rugăciunea numai cu buzele are un folos. Deși „Dumnezeu, în vremea rugăciunii, nu caută numai buzele şi limba, ci caută mintea şi inima”, spunea Părintele Cleopa, „rugăciunea pe care o facem noi cu gura şi cu buzele şi ea este bună într-o măsură, căci şi ea are temei în Sfânta Scriptură: «Aduceţi Domnului roada buzelor voastre»”.

1. Ajută-ți semenii! Postul adevărat trebuie însoțit de rugăciune, dar și de fapte bune. În perioada Crăciunului accentul cade pe milostenie, bunătate și dărnicie. „La bunătatea sau dărnicia arătate de Mântuitorul prin întruparea Sa, suntem chemați să răspundem cu bunătate, prin daruri oferite copiilor și săracilor, prin iertare, prin spovedanie și împărtășire mai deasă cu Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos”, amintește Patriarhul Daniel. Preafericirea Sa a subliniat că „Dacă este însoţit de fapte plăcute lui Dumnezeu, postul face din omul postitor lumină între oameni şi vas ales al slavei lui Dumnezeu”.

”Să nu împodobim bradul mai mult decât sufletul!

La finalul celor zece îndemnuri adăugăm recomandarea pragmatică a Pr. Nicolae Tănase de la Valea Plopului: „Să nu împodobim bradul la casele noastre mai mult decât sufletul nostru!”. „Sufletul nostru este cel care trebuie să fie împodobit! În primul rând să fie curat; iar curăţirea sufletului se face numai prin Spovedanie. Împodobirea sufletului se face cu post, cu rugăciune, cu fapte bune, cu citiri din cărţile sfinte, cu modificarea comportamentului nostru care, simţim fiecare, lasă de dorit”.