Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
RUGĂCIUNI. Icoane. MoaşteNr. vizualizari: 65131

Rugăciuni pentru călătorie binecuvântată

Tags: rugaciuni; calatoria;
 

Rugăciune pentru călătorie binecuvântată

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce ești Calea, Adevărul și Viața, și ai călătorit împreună cu sluga Ta, Iosif, precum și cu cei doi ucenici care au mers la Emaus. Însuți Stăpâne, călătorește și cu mine, robul Tău, binecuvântând călătoria mea. Trimite-mi mie înger păzitor, precum lui Tobie, să-mi fie povățuitor și să mă ferească nevătămat de toată întâmplarea cea rea, astfel cu pace, sănătate și cu bună sporire, să mă întorc întru ale mele și toată viața mea să preamăresc prea cinstit și de mare cuviință numele Tău, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Rugăciune înainte de călătorie

Stăpâne Doamne Dumnezeul nostru Cel ce esti Calea, Adevărul şi Viaţa, care ai slobozit cu preaslăvire pe Iosif de prigonirea fraţilor săi, povăţuindu-l pe el în Egipt şi cu Blagoslovenia bunătăţii Tale ajutându-l l-ai făcut să sporească uimitor în toate.

Doamne, cela ce ai călătorit împreună cu Luca şi Cleopa la Emaus şi prin frângerea pâinii preaslăvit descoperindu-Te lor, i-ai făcut să se întoarcă veseli în Ierusalim, călătoreşte şi acum cu Darul şi cu Dumnezeiasca Ta blagoslovenie cu noi, robii tăi, care cu umilinţă ne rugăm Ţie. Şi precum ai trimis lui Isaac şi lui Tobie, înger paşnic împreună călător iar călătoria şi întoarcerea acelora cu pace şi cu bună sporire ai făcut-o, rugămu-ne Ţie, trimite-ne şi nouă îngeri paşnici, credincioşi, îndreptătiri, păzitori, ca să ne povăţuiască pe noi după voia ta. Izbăveşte-ne pe noi de tâlhari şi de toată bântuiala vrăjmaşilor ucigători de oameni, păzeşte-ne viaţa noastră nevătămată şi sufletele curate de toată întinăciunea ni le fereşte. Mişcările noastre sporeştele în bine, apucăturile îndreptează-ni-le şi ne îzbăveşte pe noi de cei ce ne vor nouă răul, văzuţii şi nevăzuţii vrăjmaşi. Îzbăveşte-ne de dosădirea oamenilor răi şi viclenişi de tot viforul şi nefericirea. Dăruieşte-ne nouă pace, sănătate şi Dumnezeiescul Tău ajutor cel atotputernic, ca sprijiniţi fiind, să nu ne abatem din calea poruncilor Tale. Aşa ne rugăm Ţie, Împărate Atotputernice şi nepomenitorule de rău, Doamne auzi-ne pe noi smeriţii pentru bunătatea Ta şi treci cu vederea greşalele noastre; îmbogăţeşte-ne pe noi cu Darul Tău şi plini de Dansul ne arată, împodobindu-ne cu Dumnezeiasca Ta blagoslovenie, cu mila şi cu bunătăţile cereşti şi pământeşti, ca astfel călătorind, să ne întoarcem cu bine, lăudând şi binecuvântand bunătatea Ta cea nemărginită.  Că a Ta este stăpânirea, Împărăţia, puterea şi Slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin! 

Rugăciune pentru cei ce călătoresc

Domnului să ne rugăm.

Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Care eşti calea cea adevărată; Cel care ai călătorit împreună cu robul Tău Iosif, călătoreşte, Stăpâne, şi cu robul Tău (N). Izbăveşte‑l pe dânsul de tâlhari şi de toată bântuiala vrăjmaşului ucigaş de oameni; păzeşte‑i viaţa nevătămată şi fereşte sufletul lui curat de toată întinăciunea; fă cu spor călătoria lui şi umbletele lui le îndreptează şi arată‑l sănătos şi vesel în cele ce doreşte. Aşa ne rugăm Ţie, Împărate atotputernice, Care nu ţii minte răul, auzi‑mă pe mine smeritul pentru bunătatea Ta şi treci cu vederea toate greşealele robului Tău (N); cu harul Tău îmbogăţeşte‑l, şi‑l arată pe dânsul plin de bunătăţile Tale cele cereşti şi pământeşti. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea părinților pentru copiii care se află în călătorie

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce eşti Calea, Adevărul şi Viaţa, şi ai călătorit împreună cu cei doi ucenici care mergeau la Emaus, Însuţi, Stăpâne, călătoreşte şi cu copilul acesta, binecuvântând călătoria sa. Trimite-i înger păzitor ca oarecând lui Tobie, ca să-i fie povăţuitor şi să-l păzească nevătămat de toată întâmplarea cea rea, pentru ca să se întoarcă cu pace, sănătos trupeşte şi sufleteşte. Tu, Cel ce niciodată nu Te desparţi de robii Tăi, nu Te despărţi nici de copilul acesta (numele). Tu, Care ai zis: Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor, fii cu acest copil până la ultima lui suflare. Ajută-l să nu cadă în ispita vrăjmaşului şi să se întoarcă din drumul său simţind ajutorul Tău şi cunoscând harul Tău, ca să laude şi să slăvească Numele Tău cel Sfânt. Amin!

 

 

 

05-07-2018
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu