Folosim cookies de navigare (ce nu pot fi dezactivate) și de analiza a traficului (inactive, dar pot fi activate prin click pe butonul Accept) | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat prin click pe butonul Refuz)

Porunca Iubirii
Sfânta ScripturăNr. vizualizari: 440

Tâlcuire la Fericiri VII: Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema

Cristina Roman
Tags: pace; Iisus Hristos; Biserica;
Tâlcuire la Fericiri VII: Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema
 

PÁCE, păci, s. f. 1. Stare de bună înțelegere între popoare, situație în care nu există conflicte armate sau războaie între state, popoare, populații. 2. Acord al părților beligerante asupra încetării războiului, tratat de încheiere a unui conflict armat. 3. (Într-o comunitate socială) Lipsă de tulburări, de conflicte, de vrajbă; armonie1, împăciuire, înțelegere. ◊ Loc. vb. A face pace cu cineva = a se împăca cu cineva. ◊ Expr. A strica pacea cu cineva = a ajunge la conflict, a se certa cu cineva. O mie de ani pace, formulă familiară de salut. 4. Liniște sufletească, stare de calm sufletesc; tihnă, repaus, odihnă; lipsă de zgomot și de mișcare; calm, liniște, tăcere. ◊ Loc. adv. În (bună) pace = în liniște, fără să fie tulburat, stingherit, supărat. ◊ Expr. A da (cuiva) bună pace sau a lăsa (pe cineva) în pace = a nu deranja, a nu supăra, a nu tulbura pe cineva. Dă-i pace = nu te deranja, nu-ți bate capul; lasă-l în plata Domnului. (Reg.) A nu avea pace (de cineva) = a fi deranjat, a fi tulburat (de cineva). Mergi (sau umblă, du-te, rămâi etc.) în pace = (ca formulă de urare la despărțire) mergi (sau umblă, du-te, rămâi etc.) cu bine, cu sănătate. A nu (mai) avea pace = a fi (în permanență) neliniștit, îngrijorat. Fii pe pace! = nu avea nicio grijă, liniștește-te! ♦ (În concepțiile religioase) Liniștea veșnică a omului după moarte, odihnă de veci. ♦ (Adverbial; pop. și fam.) Nimic, nici vorbă, nici gând; s-a terminat, s-a sfârșit, gata. – Lat. pax, pacis. – Sursa Dex Online

Război și Pace este alternanța stărilor ce caracterizează întreaga noastră existență, raportul cu noi înșine, dar și cu ceilalți, atât la scară individuală, cât și la nivel universal. De cele mai multe ori trăim o suprapunere, o juxtapunere a celor două stări, fiind deopotrivă pe pace și în război cu viața și gândurile noastre. Sfinții Părinți ne îndeamnă să ducem cu dârzenie război doar împotriva patimilor și a păcatului. Mântuitorul însuși îi numește fii ai Săi pe cei împăciuitori. Suntem chemați la evitarea stărilor de conflict, indiferent de situație, la sacrificarea chiar a dreptății în favoarea păcii. A confunda însă pacea cu compromisul, este aceeași greșeală cu pune egalitate între smerenie și umilință. Putem spune lucrurilor pe nume și totuși să nu ne dezicem de valorile noastre, de morală și de adevăr, păstrând un spirit pașnic, noncombativ, nonviolent. Războiul, răzvrătirea, răzbunarea, răzmerița sunt armele diavolului, care ne îmbie să îi devenim soldați cu tactica vicleană de a aprinde în noi sentimentul aparent justificat că astfel oprim o nedreptate, că stârpim un rău, că ne împotrivim abuzurilor. În Predica de pe Munte, în Fericirile enunțate anterior acesteia, Mântuitorul Hristos îi binecuvântează pe cei blânzi, curați cu inima, milostivi, săraci cu duhul și pe cei ce însetează după dreptate. Aceștia toți sunt deopotrivă și oameni ai păcii, căci nu se poate a avea o virtute fără a o fi dobândit-o și pe cealaltă, care o completează și o desăvârșește. Totul capătă sens și formă, iar răsplata pentru jertfă este atât de la îndemână, atât de palpabilă și de copleșitoare, căci plata noastră multă va fi: devenim fii ai Împărăției veșnice a lui Dumnezeu.
 
„Împacă-te cu tine însuţi şi va fi în pace cu tine şi cerul, şi pământul“
Plecând de la definiția de dicționar pentru cuvântul pace, putem afirma că ești pe pace atunci când știi să dai pace, adică ești împăcat atunci când ai iertat. De cele mai multe ori uităm și neglijăm că pe noi înșine avem a ne ierta mai întâi pentru neputințe și greșeli de abordare sau de comportament, curățindu-ne de învinovățirea de sine cea primejdios de aproape de păcatul deznădejdii, prin Taina Spovedaniei. De asemenea, știm că nu este primit darul nostru la Sfântul Altar dacă nu ne-am împăcat mai întâi cu cel ce ne-a greșit. Iar și iar, setea de Dumnezeu, care se astâmpără prin Sfintele Taine, ne motivează să ascultăm și să facem după cuvântul Său, iertând de șaptezeci de ori câte șapte, spre a dobândi și noi iertarea și pacea. Sfântul Isaac Sirul: „Împacă-te cu tine însuţi şi va fi în pace cu tine şi cerul, şi pământul“.
 
Am putea crede alteori că făcătorii de pace este o sintagmă ce li se potrivește doar oamenilor de stat, care intervin în rezolvarea unor conflicte - după cum scriam și într-un articol dedicat memoriei Majestății Sale Regele Mihai I al României – sau că este valabilă numai pentru cei care trebuie să medieze o dispută de tip casnic, dar de fapt ea ne cuprinde pe toți cei care ne străduim să nu punem paie pe focul conștiinței, deși trăim în vâlvătaia unei lumi criminale, conflictuale, a ciocnirii de interese, a antagonismului, a diferendelor de opinii, a neînțelegerilor de tot felul, a amestecului brutal al materialismului în sfera tainică a religiei și a sufletului creștin. Într-un articol pentru Ziarul Lumina, semnat Bogdanaurel Teleanu, citim:  „Toată lumea judecă demn de ură pe cel care violează pa­cea şi, în acelaşi timp, cei care violează pacea nu vor să fie consideraţi perturbatori, ci din contră, ei vor să trea­că drept oameni care o caută“, observa pedagogul ceh Co­menius... Oamenii consideră că trebuie să aplaneze conflictele pentru a-şi arăta imensa lor dragoste de pace. Sunt două probleme la mijloc. Prima dintre ele – e nunţată de Pildele lui Solomon: „Ca cel ce prinde un câine de urechi, aşa este cel ce se vâră într-o ceartă în care nu este amestecat“ (Pilde 26, 17). Cu alte cuvinte, este mai bine să îţi vezi de treaba ta în astfel de situaţii. Dacă vrei să fii făcător de pace, atunci este necesar să nu provoci şi să nu întreţii o ceartă din cauza propriilor greşeli. Greşelile altora nu te privesc! Cea de-a doua problemă apare atunci când încerci cu orice preţ să întreţii pacea. „Ei leagă rănile poporului meu cu nepăsare şi zic: «Pace! Pace!». Şi numai pace nu este!“ (Ieremia 6, 14). Pacea poate fi păstrată doar în anumite circumstanţe. Dacă te îndepărtează de Dumnezeu un prieten, este mai bine să rupi pacea cu el şi să îţi vezi de treabă. Uneori, conflictul, prigonirea este singura cale de păstrare a propriilor convingeri cu privire la Dumnezeu. Nu războiul, nu violenţa, ci simplul protest în faţa lucrurilor care ne ameninţă. Totodată, este bine să înţelegem că extremele nu ne ajută. Pacea extremă este una plină de compromisuri periculoase, iar protestul extrem este dovada unei minţi răzbunătoare. 
 
Pace vouă!
Pacea l-a însoțit mereu pe Mântuitorul Hristos, iar El ne-a binecuvântat să o purtăm și noi, cu noi, în noi: „Pace vouă!” ; „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se întristeze!” (Ioan 14, 27). "Această pace este mai mult decât o înţelegere între oameni, este o regăsire interioară, o împăcare între Dumnezeu şi om realizată în persoana lui Hristos mai întâi prin asumarea şi restaurarea firii umane şi apoi împărtăşită oamenilor. Aceste cuvinte „Pace vouă!” poartă cu ele semnificaţiile unui sentiment copleşitor izvorât din simţirea prezenţei lui Hristos înlăuntrul omului, care dezleagă înţelesurile ascunse ale sensului existenţei noastre şi aşază pe om în relaţie filială, reintegratoare, cu Părintele său... Dacă la naşterea lui Iisus Hristos în timpul istoriei îngerii cântau: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire”, anunţând prin aceasta împlinirea profeţiilor mesianice ce vorbeau despre Mesia Cel ce reaşază pe om în relaţie de iubire cu Dumnezeu, acum, la Paşti, în prima zi a săptămânii, Iisus înviat intră la ucenicii Săi ascunşi de frică în Foişorul Cinei şi îi binecuvintează cu pacea Lui. Această pace este mai mult decât o înţelegere între oameni, este o regăsire interioară, o împăcare între Dumnezeu şi om realizată în persoana lui Hristos mai întâi prin asumarea şi restaurarea firii umane şi apoi împărtăşită oamenilor... De altfel, înainte cu două zile de timpul pătimirilor Lui, Hristos avertizează omenirea spunând: Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se întristeze!” (Ioan 14, 27). În prima zi a săptămânii, duminică, trecerea lui Hristos prin uşile încuiate, la ucenicii ascunşi de frica iudeilor, şi rostirea salutului irenic „Pace vouă!” îi determină pe aceştia să înţeleagă faptul că Hristos înviat este mai mult decât Învăţătorul sau Nazarineanul, este Stăpânul vieţii şi al morţii, este Dumnezeu adevărat, iar lumina harului de pe chipul Său este semnul prezenţei Duhului Sfânt ce iradiază pacea în sufletele celor ce se deschid... Iisus le zice de două ori „Pace vouă!”, căci ei aveau acum nevoie de a se regăsi sub pacea Lui şi a se simţi din nou iertaţi şi iubiţi, dar toate acestea, spune Sfântul Apostol Pavel, vin de la Dumnezeu: „Toate sunt de la Dumnezeu, Care ne-a împăcat cu Sine prin Hristos şi care ne-a dat nouă slujirea împăcării. Pentru că Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine Însuşi, nesocotindu-le greşelile lor şi punând în noi cuvântul împăcării”(2 Cor. 5, 18-19). - † IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului
 
Hristos este Domn al păcii
Întrucât Hristos „este pacea noastră, el care a făcut din cele două (lumi) - una, surpând peretele din mijloc al despărțiturii și desființând vrăjmășia în trupul Său” și tot ce a făcut din pacea sufletului Său, oare la ce vor da întâietate, dacă nu păcii, sufletele a căror primă grijă și năzuință este să cugete întruna la legea lui Dumnezeu? Acești oameni vor „urmări calea păcii”, cum zice Sfântul Apostol Pavel, dincolo de orice, vor urni și pe alții în căutarea ei, vor înlătura ura deșartă și vor înceta de a se mai învrăjbi, știind că pacea e atât de prețioasă, încât pentru aceasta  S-a coborât Domnul din cer pe pământ și a răscumpărat pe om; din bogat ce a fost și Stăpân al lumii întregi, nimic nu a găsit vrednic să fie prețuit decât această pace, pentru care Și-a vărsat sângele. Iar întrucât a văzut că în întreaga lume a celor zidite nu se afla nici o făptură care să fie vrednică de pacea și de împăcarea pe care le-a adus, Domnul a făcut o făptură nouă din sângele Său, făcându-Se prin aceasta și Împăciuitor, și „Domn al păcii”. De aceea, credincioșii, care se închină sângelui Acestuia, ce altceva ar trebui să facă pentru a-și împăca trebuințele lor, decât să ajungă „făcători de pace” între oameni? - (Sfântul Nicolae Cabasila, Despre viața în Hristos, Editura Institului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2009)
 
Biserica, prima făcătoare de pace
Făcătoare de pace, soţie a păcii şi înfrăţirii este în primul rând Biserica, deoarece ea propovăduieşte totdeauna pacea, care izvorăşte din iubirea de Dumnezeu şi de aproapele. Făcători de pace sunt de asemenea toţi cei care nu numai că iartă pe cei care caută învrăjbire, dar prin mijlociri înţelepte şi potrivite şi prin pilda vieţii lor înlătură neînţelegerile şi certurile dintre oameni şi îi împacă, făcându-i din vrăjmaşi, prieteni. Făcători de pace sunt socotiţi apoi şi cei ce stabilesc armonie între voinţa trupului lor şi voinţa sufletului, aducând acea împăcare a omului cu sine însuşi.  Făcători de pace sunt, în sfârşit, toţi cei care prin sfaturile, strădaniile şi faptele lor împiedică războaiele între oameni.  Făcătorii de pace îndeplinesc o lucrare asemănătoare celei săvârşite de Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume să împace pe omul păcătos cu Dumnezeu. De aceea, Dumnezeu le făgăduieşte numele haric de “fii ai lui Dumnezeu”, însoţit, fireşte, de fericirea vrednică de acest nume. Porunca de a face pace se adresează tuturor, precum citim în epistola către evrei: ” Căutaţi pacea cu toţi şi sfinţenia, fără de care nimeni nu-L va vedea pe Domnul” (Evr. 12, 14). - Extras din Învăţătură de credinţă Ortodoxă, Editura Renaşterea, Cluj 2001, p. 463-464
 
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel subliniază: "Adesea există violență și tulburare și pentru că oamenii nu mai adună în sufletul lor pacea care vine de la Dumnezeu și care pacifică patimile egoiste ca abuzul de putere și de profit material fără limite. Să ne rugăm mai intens lui Dumnezeu, Maicii Domnului și tuturor sfinților care au fost făcători de pace să aducă pace, ocrotire și armonie în familie, în societate și, mai ales, între popoare în lumea de astăzi... Pacea și bucuria sunt două daruri Dumnezeiești care trebuie primite cu recunoștință, ele trebuie căutate și cultivate. Când omul nu mai are pace în suflet, în familie, când nu mai există pace în societate, toate se tulbură, toate se întristează, ajung în stare de confuzie. Dar pacea Dumnezeiască este armonia pe care Duhul Sfânt o construiește în sufletul omului, făcându-l să se uite la sine, în iubirea lui Dumnezeu și în iubirea față de semeni", arată patriarhul. Nici când ai dreptate, să nu strici pacea pentru dreptate. Să ai de cinci ori dreptate, şi o dată pace, tot pacea e mai mare… Omul limbut nu se va mântui pe pământ. De ce? Atâta timp cât eşti învăţat să faci rău, şi să te răzbuni nu ai loc în rai. În rai nu vin oameni răi…" – Basilica 
 
Pacea este de patru ori mai mare decât dreptatea!
Caută mai mult pacea, nu războiul. „Pune-ţi sabia la locul ei; căci toţi cei ce scot sabia de sabie vor pieri” (Matei 26, 52).”Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce va blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatalui vostru care este în ceruri ; căci El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi da ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Matei 5, 11-12 ; 44, 45). Credinţa creştină aşează pacea pe temeiul dragostei, după porunca Mântuitorului: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Mt. 22, 39).
Unde sălăşluieşte dragostea, acolo patimile se topesc, vrăjmăşiile şi nedreptăţile amuţesc, iar viaţa obştească înflorește. Din dragostea creştină răsar şi rodesc frățietatea, egalitatea, libertatea şi dreptatea. „Dumnezeul păcii” (Rom. 15, 33). „Impărăţia lui Dumnezeu este… dreptate şi pace şi bucurie întru Duhul Sfânt” (Rom. 15, 33). „Pe pământ pace” (Lc. 2, 14) este solia pe care îngerii au adus-o oamenilor la naşterea Mântuitorului. Iisus Hristos este „Domn al păcii” şi El ne porunceşte să trăim în pace unii cu alţii (Mt. 5, 25). „Pace vouă” este salutul obişnuit, adresat de Mântuitorul ucenicilor Săi şi prin ei tuturor oamenilor, salut repetat de atâtea ori la Sfânta Liturghie prin cuvintele: „Pace tuturor”. Pe „făcătorii de pace” Mântuitorul îi fericeşte şi în testamentul Său spune: „Pace vă las vouă, pacea Mea v-o dau” (In. 14, 27). Şi când va veni ceasul cel de pe urmă, atunci va fi tot pace, căci: „Împărăţia lui Dumnezeu e dreptate şi pace”. Fii ai lui Dumnezeu „Intraţi întru Împărăţia, care s-a gătit vouă de la începutul lumii” (Mt. 23, 14). Ţine-te aşadar, mai întâi pe tine în pace şi apoi vei putea împăciui şi pe alţii. „Aşa am zis! Şi ce?” şi se face mare ceartă. Ci lasă cuvântul şi se face mare pace; că pacea este de patru ori mai mare decât dreptatea. (Sfântul Ioan Scărarul despre mânie – Filocalia nr. 9).
 
De se va întâmpla între tine şi altul cuvânt de scârbă şi va tăgădui cuvântul, nu-l aţâţa pe el, zicând că ai spus! Că se întoarce şi zice: „Aşa am zis! Şi ce?" şi se face mare ceartă. Ci lasă cuvântul şi se face mare pace; că pacea este de patru ori mai mare decât dreptatea. (Sfântul Ioan Scărarul despre mânie - Filocalia nr. 9). Iarăşi, zice un bătrân că cel ce se nedreptăţeşte de voie şi iartă pe aproapele, fiu este al lui Hristos; iar cel ce nici nu nedreptăţeşte, nici se nedreptăţeşte, este al lui Adam; iar cel ce nedreptăţeşte, sau dobânzi cere, sau înşeală, fiu este al diavolului. Trebuie să-ţi încălzeşti sufletul răcit de ură, de nerăbdare şi mânie prin a răbda pe fratele tău, ca să rămâi omul lui Dumnezeu, că unul ca acesta iartă şi se roagă să-şi astâmpere focul mâniei. Încă multe alte ispite te aşteaptă să le arzi cu focul harului Sfântului Duh şi să rămâi un om al iubirii şi al păcii. - (Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 1, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 52-53)

Foto: Elena Răduță, Israel, 2017

14-05-2018
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu