Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Sfânta Tradiţie şi ereziileNr. vizualizari: 12967

Este păcat ca ortodocșii să trimită pomelnice la Zidul Plângerii?

Cristina Roman
Tags: Israel; Zidul Plângerii; pomelnic; acatist;
Este păcat ca ortodocșii să trimită pomelnice la Zidul Plângerii?
 

În ultimii ani calea pelerinajelor la Locurile Sfinte s-a deschis tot mai mult și românilor. Numeroși creștini ortodocși se bucură astfel de binecuvântarea de a călători în Țara Sfântă - Israel. Odată ajunși, li se oferă ocazia să viziteze nu numai biserici și mănăstiri ortodoxe, ci și locuri sacre pentru poporul evreu, pe care le recunoaștem din evocările Vechiului Testament. Între acestea se numără de exemplu Sinagoga din Capernaum, orașul copilăriei lui Iisus. Sinagoga din Capernaum este locul în care Mântuitorul Iisus Hristos și-a început activitatea de propovăduire a Împărăției lui Dumnezeu, precum citim: "După ce Ioan a fost prins, Iisus a venit in Galileea, propovăduind Evanghelia împărăției lui Dumnezeu și zicând: "S-a împlinit vremea și s-a apropiat împărăția lui Dumnezeu. Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie." (...) Și, venind în Capernaum, îndată intrând sâmbăta în sinagogă, îi învăța. Și erau uimiți de învățătura Lui, căci El îi învăța pe ei ca Cel ce are putere, iar nu în felul cărturarilor" (Marcu 1, 14-22).

Un alt loc de pelerinaj este Zidul Plângerii, locul din Ierusalim cel mai iubit de evreii din întreaga lume și cel mai frecventat obiectiv turistic israelian, locul unde se „cobora” Dumnezeu, aducând binecuvântarea Sa peste poporul lui Israel. Acesta e zidul care a rămas din curtea celui de-al doilea Templu de acum circa 2 000 de ani. Templul lui Solomon, care găzduia Chivotul Legii, toiagul lui Aaron, tablele lui Moise conținând cele zece porunci și mană, a fost construit în secolul al X-lea î.Hr. și distrus de babilonieni în anul 586. Cel de-al doilea Templu a fost terminat și închinat în anul 516 î.Hr. Zidul actual este de fapt peretele vestic de susținere a platformei artificiale pe care se înălța Templul. Acesta a fost din nou distrus în anul 70, de către romani. Trebuie să ne reamintim și faptul că evreii nu aveau voie sa se roage la Zidul Plângerii înainte de 1967, când zona se afla sub ocupația Iordaniei. Odată cu Războiul de Șase Zile, când Israelul a ocupat Ierusalimul de est, rugăciunea la locul sacru a fost permisă tuturor credințelor.

Bilețele cu rugăciuni

Ceea ce atrage atenția pelerinului asupra acestui loc sunt zecile de mii de bilețele cu rugăciuni, strecurate de evrei prin crăpăturile zidului, într-o tradiție foarte veche. De unde vine obiceiul de a pune biletele cu rugăciuni în Zidul Plângerii? Este cumva greșit ca un creștin ortodox să lase la Zidul Plângerii un bilet cu un pomelnic și o rugăciune? Putem face acest lucru odată ajunși și noi în acest loc? Este bine dacă trimitem un astfel de bilet printr-o cunoștință care călătorește acolo?

În tradiția ortodoxă suntem familiarizați cu practică de a da acatiste sau pomelnice scrise la biserică, pentru împlinirea unor nevoi sufletești și trupești. Diferența între a da un pomelnic la o biserică ortodoxă și a trimite un bilet la Zidul Plângerii este în primul rând faptul că, pe acesta din urmă nu îl citește nimeni. Biletul de la Zidul Plângerii nu este pomenit. Scopul oricărui acatist sau pomelnic este acela de a chema ajutorul lui Dumnezeu printr-un mijlocitor, prin preot ca slujitor al Domnului și al oamenilor. În mănăstiri există și practica pomenirii/ citirii de către monahi și monahii a mulțimii de acatiste și pomelnice, sub ascultare și binecuvântare de la stareț.

Evreii în schimb, văd în aceste bilețele o formă de comunicare cu Dumnezeu în locul unde Domnul a vorbit direct poporului ales. Dar noi, ortodocșii, să ne cercetăm cu luare aminte pe noi înșine și să ne întrebăm: facem acest lucru mai întâi în bisericile noastre? Ne rugăm noi în primul rând în Sfintele Altare ortodoxe, participăm noi la Sfintele Taine, comunicăm noi cu Dumnezeu prin rugăciunea individuală și prin cea de la Sfânta Liturghie, sau suntem doar în căutarea unor rețete miraculoase de reușită și împlinire a unor dorințe?

Dacă ceea ce ne atrage să lăsăm un bilețel la Zid este faptul că așa se face, că așa fac și cei din jurul nostru, creștini sau necreștini, dacă facem acest lucru ca pe o practică ce ține de superstiție, atunci cu siguranță gestul nostru este zadarnic și nebinecuvântat. În acest caz, nu am face altceva decât să fim asemenea celor care aruncă monede în unele fântâni, punându-și totodată o dorință.

Pentru noi, creștinii ortodocși, Golgota, locul unde Mântuitorul Iisus Hristos a fost răstignit pe cruce, a devenit noul Zid al Plângerii. La Golgota suntem chemați să ne tângui, să jelim, să plângem, să ne mărturisim păcatele și să ne pocăim, după cum ne îndeamnă și versurile acestei minunate pricesne românești:

Pe muntele Golgota-n sus

Stă tristă crucea lui Iisus

Pe care s-a răscumpărat

Al lumii greu păcat.

Aș vrea și eu pierdut și dus
Să plâng sub Crucea lui Iisus

De rugat, ne putem ruga oriunde, căci omul sfințește locul, ceea ce face diferența este să fim conștienți cui și pentru ce ne rugăm. Să ne amintim pururi că ne rugăm lui Dumnezeu cel Bun și milostiv, lesne iertător și Atotțiitor, lui Dumnezeu cel în Treime slăvit, Tată, Fiu și Duh Sfânt, în care credem și în care mărturisim înaintea tuturor neamurilor și popoarelor. Nu ne rugăm la pietre, la ziduri, la pereți, ci la Dumnezeu. Scrierea unei rugăciuni pe o bucată de hârtie și trimiterea ei la biserică să fie ca un simbol al relației noastre permanente cu Dumnezeu.

Dar ce se întâmplă cu zecile de mii de bilete  strânse cu timpul la Zidul Plângerii? În 2016, de exemplu, zece milioane de vizitatori au trecut pe la Zidul Plângerii și mulți dintre ei au pus cereri de rugăciune între pietrele străvechi ale zidului. Evreii care nu pot ajunge personal acolo își trimit rugăciunile prin poștă, e-mail sau chiar mesaj. Atunci când acele crăpături sunt prea pline, sunt golite de două ori pe an, înainte de sărbătoarea Paștilor și înainte de Anul Nou evreiesc (în toamnă), cei special aleși le adună în saci și apoi le îngroapă în cimitirul de pe Muntele Măslinilor. Rabinul de la Zidul Plângerii spune că nimeni nu va citi acele scrisori, fiindcă sunt bilețele între om și Creatorul Său. Potrivit practicilor iudaice, e interzis a distruge ceva pe care e scris numele lui Dumnezeu. Asta înseamnă că aceste bilete cu rugăciuni sunt tratate cu același respect precum sulurile de Tora deteriorate sau uzate și cărțile de rugăciune.

Părintele Iosif  Trifa, în cartea Pe urmele Mântuitorului, explică mai pe larg semnificația tânguirii evreilor la Zidul Plângerii. Iată câteva fragmente:

"De ce plâng evreii la acest zid? Cine cunoaște Biblia știe de ce. Evreii îşi plâng mărirea pierdută, îşi plâng aducerea aminte a vremilor când erau o îm­părăţie şi aveau o ţară a lor. Îşi plâng pedeapsa ce i-a ajuns şi i-a împrăştiat în cele patru părți ale lumii. Şi au de ce plânge. Poporul evreu stă sub un blestem şi o pedeapsă cumplită. Ei stau sub blestemul pe care 1-au adus asupra lor cuvintele strămoşilor lor care au strigat în faţa lui Pilat „Sângele Lui (al lui lisus), asupra noastră şi asupra co­piilor noştri”. Acest blestem i-a împrăştiat în toata lumea. Această osân­dă pe care au luat-o asupra lor, i-a făcut un popor fără ţa­ră, uitaţi de Dumnezeu şi batjocoriţi de oameni. Evreii şi istoria lor sunt doar cea mai grăitoare mărturie des­pre plinirea Scripturilor.

La Zidul Plângerii, evreii se roagă cu multă dure­re. Nu-i vor­bă, sunt şi aici destui care se roagă mecanic, numai cu bolboroseala gurii, ca prin sinagogi, dar sunt unii care se roagă cu toate suspinele inimii lor. Am văzut în special pe câteva femei plângând cu durerea mamelor care şi-au pierdut copiii. În decursul rugăciunii, plângătorii să­rută şi îmbrăţişează pietrele din zid, care sunt tocite de mulţimea lacrimilor şi sărutărilor.

În decursul plângerii, evreii cântă versuri din Bi­blie, şi în special din Plângerile lui Ieremia. Un rabin începe plângerea, strigând: „Din pricina templului care s-a sfărmat…”, la care gloata răspunde, plângând: „stăm singuratici şi plângem…”. „Din pricina ziduri­lor noastre care s-au prăvălit… noi stăm singuratici şi plângem. Din pricina faimei noastre care s-a stins… noi stăm singuratici şi plângem… Am rămas de izbelişte şi plângem… Părinţii noştri au păcătuit şi nu mai sunt, dar noi purtăm păcatele lor… Ne doare inima şi ni s-au întunecat ochii din pricină că muntele Sionului este pustiit, şacalii se plimbă pe el… Întoarce-ne, Doamne, la Tine şi ne dă zile ca cele de odinioară…” (Plângerile lui Ieremia).

În tăcerea serii, tânguirea evreilor este impresio­nantă, mişcătoare. Ai sta să lăcrimezi cu ei dacă n-ai şti că sunt urmaşii celor care L-au răstignit pe Mântui­torul. Te-ai ruga şi ai plânge împreună cu ei dacă ei ar stropi cu lacrimile lor greşeala strămoşilor lor care au răstignit pe Mântuitorul. Dar evreii nu plâng această greşeală. Ei plâng pedeapsa ce i-a ajuns, dar nu plâng păcatul pentru care le-a venit osânda. În inima lor ei şi acum urăsc pe Cel Răstignit, urăsc pe Cel profeţit de proorocii lor, pe lisus Mântuitorul. La zidul plângerii îţi vine să plângi orbia sufletească a acestui popor.

În istoria omenirii nu se cunoaşte orbie sufletească mai mare decât cea a poporului evreu. Toată Biblia Ve­chiului Testament, Biblia pe care o citesc şi ei, este plină de profeţiile care s-au împlinit cuvânt cu cuvânt despre Mântuitorul – şi totuşi nu vor să-L primească pe lisus Mântuitorul. De mii de ani ei stau sub osânda şi blestemul Sângelui Celui Răstignit pe Cruce, dar nici azi nu vor să primească iertarea şi mântuirea. Ei plâng pedeapsa, dar nu primesc iertarea.

Un cap de evreu galițian se întoarce spre mine. Ce înfăţişare grozavă are! Vina răstignirii lui lisus e scrisă în chip neşters pe faţa lui…"

Zidul Plângerii - Cum se petrec lucrurile aici ?

La principalele intrări spre Zidul Plângerii sunt instalate scanere. Unul dintre cele mai bune momente de vizitat Zidul Plângerii este în timpul sărbătorii Sabatului, de vineri seara până sâmbătă dimineața, când evreii se adună în piața imensă, citesc și dansează pe cântece tradiționale evreiești pana la apusul soarelui. Pe esplanada din fața Zidului Plângerii au loc, pe lângă rugăciuni, evenimente foarte diverse: lunea și joia dimineața se desfășoară ceremonii în timpul cărora băieții de 13 ani primesc majoratul religios; vinerea seara, studenții celebrează, la apusul soarelui, sosirea Sabatului; tinerii căsătoriți vin să se fotografieze, iar copiii din clasa I primesc aici prima lor biblie.

Cum a început practica punerii de bilete la Zidul Plângerii

După cum povestește un rabin, tradiția biletelor la Zidul Plângerii a început în secolul al XVIII-lea, atunci când, spre folosul și progresul său spiritual, Azulai a fost imperios sfătuit de rabinul său să se mute din Maroc în Israel, iar pentru a-l determina, l-a însărcinat să ducă un bilet al rabinului și să îl depună la Zidul Plângerii. Se spune că Azulai și-a impachetat cu grija lucrurile, iar bilețelul de la rabinul său l-a cusut în căptușeala hainei pentru a se asigura ca nu îl pierde. Odată ajuns în Israel, Azulai a fost atât de prins cu alte probleme încât a uitat de bilet. În fiecare zi mergea la sinagogă pentru a învăța Tora, însă din cauza singurătății și lipsei de afirmare, lucrurile mergeau greu.  Într-o zi, în timp ce se întorcea acasă de la sinagogă, Azulai și-a amintit de biletul de la rabinul său și a alergat să își împlinească făgăduința. A strecurat biletul într-una dintre crăpăturile Zidului Plângerii. A doua zi la sinagoga, cineva a avut o întrebare complicată din legea iudaică, întrebare care printr-o “coincidență” se găsea chiar în capitolul de lege pe care îl studia Azulai. Așadar, Azulai a putut răspunde imediat. Văzând acest lucru, altcineva i-a pus o alta întrebare, la care Azulai a răspuns de asemenea. În scurt timp, reputația lui Azulai a crescut, iar un rabin local l-a iscodit ce a făcut pentru a se produce această schimbare.  Cu greu, după multa gândire, Azulai și-a adus aminte: “În urmă cu mult timp”, i-a spus el, “rabinul meu mi-a dat un bilețel să pun la Kotel, un biletel de care am uitat pana de curând.” Rabinul l-a convins pe Azulai să meargă împreună la Kotel, să găsească bilețelul și să citească textul scris pe el. Și iată ce au citit: “Dragă Doamne, fie voia Ta ca studentul meu Azulai să reușească în Israel!” Azulai a continuat să crească în Tora și a devenit unul dintre cei mai mari înțelepți ai timpului său, cunoscut până în ziua de astăzi sub acronimul de “Chida”. - (Articol redactat de Cristina Roman)

 

Surse web:

http://alfaomega.tv/stiri

www.crestinortodox.ro

www.dvatora.ro

Citiți și: Dicționar biblic- Templul din Ierusalim - Telegraful Român

04-12-2017
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu
gebrail - 29-12-2017:

cred ca trebuie reevaluate cele spuse de parintele Iosif Trifa...sunt foarte vechi si neactualizate...,,poporul fara tara" si alte inexactitati grave....

agaton - 02-01-2018:

Sunteti mau evreu decat evreii. Oare cand vor construi al treilea templu nu vom mai cita textele in care se spune ca nu mai au templu si chivotul legii?! Relele istoriei nu trebuie uitate daca vrem sa nu se repete. Si la fel nu trebuie uitate nici cele bune daca vrem sa nu le pierdem. Oare putem uita noi ca Iisus este nascut evreu?! Cred ca aveti ideea sau prejudecata antisemitismului.