Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
ACTUALITATEA religioasăNr. vizualizari: 1549

Știri interne - iunie 2017 (RO)

Tags: ;

 

Duminica Sfinţilor Români | Sfinţii din neamul nostru care au fost canonizaţi (date de prăznuire)

Credința poporului român creștinat, născută și cultivată prin predica Sfântului Apostol Andrei și prin lucrarea misionarilor creștini, vorbitori de limbă greacă și latină, a rodit duhovnicește mai ales în mulțimea sfinților martiri, a sfinților cuvioși din mănăstiri, schituri și sihăstrii, în mulțimea sfinților ierarhi păstori de eparhii, a domnitorilor sfinți apărători ai patriei și ai credinței, a spus Patriarhul României în predica rostită duminică, 3 iulie 2016, la Mănăstirea Pasărea, în ziua sărbătorii Sfinților Români. Cei peste 100 de sfinți străromâni și români trecuți în calendarul Bisericii Ortodoxe Române sunt pomeniți după cum poate fi citit în linkul sursă.

Sinod Mitropolitan la Iaşi: Noi propuneri de canonizare

Mitropolitul Iosif Naniescu şi nevoitorul Gheorghe Lazăr  au fost propuşi spre canonizare în cadrul şedinţei Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei desfăşurat la Iaşi.

Totodată, a fost făcută propunerea ca Sfântul Cuvios Neofit Zăvorâtul din Cipru să fie înscris şi în calendarul Bisericii noastre, după cum se precizează într-un comunicat emis de Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iaşilor. Întrunirea sinodului a avut loc joi, 15 iunie 2017, la Reşedința Mitropolitană din Iaşi sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Sinodul a fost constituit din: IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, PS Corneliu, Episcopul Huşilor, şi PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Conform comunicatului emis, Mitropolitul Iosif Naniescu a fost propus spre canonizare sub denumirea de Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, cu data de prăznuire 26 ianuarie, iar  nevoitorul Gheorghe Lazăr sub denumirea de Sfântul Gheorghe Pelerinul, cu data de prăznuire 17 august.

Preotul Constantin Necula spune că statul român va da drumul la parteneriatele civile 

Preotul Constantin Necula, fondator al Coaliției pentru Familie, spune că statul român va da drumul parteneriatelor civile, chiar dacă va avea loc referendumul pentru revizuirea Constituției, în sensul definirii familiei ca și uniunea dintre bărbat și femeie, nu dintre "soți". "E clar că vom pierde meciul cu statul român. Statul român va face, ca de obicei, jocul teribil de diplomatic cu interesul național. Și ei ne vor zice, facem referendumul, semnăm pentru referendum, dar dăm drumul la parteneriatele civile, un fel de trebuie să le dăm și lor ceva. Și o să spun că în spiritul democratic este ok, în spiritul moral, mă abțin", a declarat vineri preotul Constantin Necula, în timpul unei dezbateri despre familie, inițiată de Uniunea Salvați România Sibiu.

Constantin Necula răspunde criticilor și afirmă că nu este fanatic, nici homofob, dar pentru el, ca și preot creștin ortodox, familia nu este negociabilă. "Nu sunt fanatic. (...) Am căutat să fiu mai aproape de Hristos, am căutat să fiu tot mai aproape de oameni. Familia tradițională nu este negociabilă cu niciun partid, cu nicio ideologie, cu nicio atitudine. (...) Eu nu o să admit niciodată că sunt homofob, dovadă stau sutele de proiecte pentru oameni care sunt încadrați, (...) în homosexualitate", a adăugat Constantin Necula. În 2016, Coaliția pentru Familie, o inițiativă civică, a strâns trei milioane de semnături în sprijinul unei propuneri legislative de revizuire a Constituției României ce are ca scop definirea căsătoriei ca fiind o ''uniune între un bărbat și o femeie''. (Sursa: agerpres.ro)

Troiță și muzeu dedicate membrilor mișcării spirituale „Rugul Aprins” Patriarhul României a sfințit duminică, 11 iunie 2017, după Sfânta Liturghie, troița și muzeul de la mânăstirea bucureșteană Antim, dedicate membrilor mișcării spirituale Rugul Aprins. Alături de Părintele Patriarh s-a aflat și Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul, scrie basilica.ro. În cuvântul său, Patrirahul României a subliniat că în urma acestui eveniment deosebit trebuie să cinstim mai atent și mai intens memoria acestor mărturisitori și apărători ai Ortodoxiei. Mulți dintre ei au trecut prin închisorile comuniste și unii chiar au murit în închisoare. Alții au ieșit din închisoare și au mărturisit credința, așa cum au fost Părintele Sofian Boghiu, Părintele Dumitru Stăniloae și alții. „Trebuie sa ne aducem aminte de cei care in vremuri grele s-au rugat, au suferit mult si au transmis cu demnitate credința ortodoxă, spre slava lui Dumnezeu, spre binele și întărirea Bisericii noastre”, a spus Patriarhul României.

Printre cei care au constituit nucleul acestui grup s-au numărat: părinții Benedict Ghiuș, Sofian Boghiu, Petroniu Tănase, Arsenie Papacioc, Adrian Făgețeanu, Felix Dubneac, împreună cu intelectualii mireni Sandu Tudor, Alexandru Mironescu, Anton Dumitriu, Vasile Voiculescu, Paul Sterian, Constantin Joja, Barbu Slătineanu și Gheorghe Dabija, care se cunoșteau încă dinainte de război și au început a se întâlni la Antim din 1945. Sub oblăduirea starețului Vasile Vasilache, ei se reuneau în fiecare joi seara, în chilia stăreției, în jurul lui Sandu Tudor și arhimandritului Benedict Ghiuș, și discutau teme de literatură și spiritualitate. De fiecare dată, președinția ședinței era oferită aceluia care venea să-și prezinte creația sa inedită. În felul acesta și-au citit manuscrisele scriitorul Ion Marin Sadoveanu, medicul poet Vasile Voiculescu, profesorul Anton Dimitriu, profesorul Alexandru Mironescu, scriitorul Paul Sterian, filosoful Mircea Vulcănescu, ziaristul Sandu Tudor, care înălțau ascultătorii pe baricadele luptelor duhovnicești ale spiritului. (Sursa: cultural.bzi.ro)

O icoană a Sfintei Parascheva plânge de câteva zile, într-o biserică din Târgoviște

Sute de persoane contestă construirea viitoarei "mega moschee" din București

Curtea de Apel București a fost asediată de sute de persoane care contestă construirea unei moschei la București. Până acum, 8.000 de oameni au cerut să intervină oficial în procesul prin care s-a cerut anularea hotărârii de guvern adoptate în 2015 de guvernul Ponta. Prin această decizie, statul român cesionează un teren în Capitală, unde ar urma să se construiască o moschee. Iar inițiatorii susțin că, în următoarele săptămâni, ar putea fi înregistrate alte câteva zeci de mii de contestații. Judecătorii vor lua o decizie abia după ce vor analiza fiecare contestație în parte. Moscheea ar urma să fie construită în nordul Capitalei, la solicitarea statului turc, pe un teren cesionat pentru 49 de ani muftiatului cultului musulman din România. La schimb, statul turc ar oferi un teren pe teritoriul său, unde să fie construita o biserica românească. (Sursa: stiripelprotv.ro)

 

LINKURI la știri

Rezoluția sinaxei de la Botoșani împotriva ecumenismului și Sinodului din Creta

Revizuirea art. 48 din constituție este concordantă cu jurisprudența CEDO - Cultura Vieții 

Hristos mirele nu pleacă în vacanță - Lumea Credinței 

 

 

http://www.activenews.ro/cultura-istorie/Patru-ani-de-la-moartea-Parintelui-Iustin-Parvu.-Mii-de-pelerini-la-Manastirea-Petru-Voda-A-iubit-Romania-pentru-ratiunea-pentru-care-a-creat-o-Dumnezeu-143869

 

22-06-2017


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu