Toate imperiile au căzut când au lovit maternitatea şi au atacat familia!

           

De multe ori ne spunem în gând: noi decidem ce facem cu trupul, corpul nostru, noi hotărâm dacă facem copilul sau nu, pentru că nu ăia care dau din gură pe la tv şi prin ziare ne ajută să ne creştem copilul, ei nu se întreabă dacă avem ce să-i oferim copilului, dacă avem ce să-i dăm de mâncare, ei doar dau din gură… Ce să mai spunem de „gura ţaţelor”, alea care hulesc: copil din flori, copil de fată mare… Există în România un om care s-a gândit la toate astea: Părintele Nicolae Tănase de la Valea Plopului. Un om care a luat asupra sa greşelile altora. Un om care a oferit o alternativă. Un om, despre care, din păcate, nu au auzit şi consătenii femeilor care şi-au vândut copiii ţiganilor din Sinteşti. Un om pe care trebuie să îl ajutăm. Multe ar fi de spus. Prefer să nu mai „dau şi eu din gură” şi să arăt faptele: Părintele Nicolae Tănase, căsătorit şi tată a şase copii, este preot într-un sat din România, Valea Plopului şi un alt sat din apropiere, Valea Screzii, ambele din judeţul Prahova.

În anul 1990, Părintele Nicolae Tănase a început lupta sa împotriva avorturilor prin predicare. Unele tinere renunţă să avorteze, dar nu-şi pot permite un copil din motive social-economice. Pentru aceasta, Părintele Nicolae înfiinţează în anul 1994, asociaţia Pro Vita: Pentru Viaţă. Asociaţia îi primeşte în grija ei pe aceşti copii, pentru un timp sau definitiv, dar ea primeşte de asemenea şi copii orfani sau copii ai străzii. Mamele care îşi lasă copilul aici pot să-l ia din nou acasă, ceea ce se întâmplă uneori după doi-trei ani, când situaţia lor socială le permite acest lucru. Asociaţia păstrează contactul cu mamele, pentru a le ajuta să-şi crească copiii. Asociaţia Pro Vita numără la ora actuală mai multe case pentru copii. Dar Părintele Nicolae a pus la contribuţie şi pe enoriaşii săi. În faţa afluxului important de copii (pe care îi găseşte abandonaţi la uşa sa), Părintele îi încredinţează familiilor din parohia sa. Aceste familii de multe ori au deja mai mulţi copii, până la şase, dar mai găsesc încă dragostea pentru a creşte până la încă alţi patru copii. În condiţiile actuale din România, acesta este un adevărat eroism. La Valea Screzii, Părintele Nicolae Tănase a construit un aşezământ care, pe lângă locuinţă, cuprinde un dispensar medical şi o biserică, o brutărie şi un staul. În acest centru locuiesc deja copii, adolescenţi şi tineri; la vârsta de 18 ani, tinerii trebuie să părăsească orfelinatele de stat şi ajung de multe ori în stradă. Părintele Nicolae Tănase a scos din subsolurile Bucureştiului, mame tinere cu copiii lor. Părintele Nicolae Tănase se (z)bate pentru viaţă, înţeleasă ca dar de la Dumnezeu. Se bate pentru viaţa poporului român şi viitorul său. La marea emigraţie datorată situaţiei politico-economice din ţară, se adaugă trista realitate a comerţului cu copii români, nu totdeauna orfani, cumpăraţi de către unii străini din ţările occidentale, comerţ pe care Părintele Nicolae îl denunţă fără menajamente până în faţa tribunalelor. Părintele Nicolae Tănase animă şi însufleţeşte, de asemenea, şi două mici tipografii. Una dintre ele editează scrieri despre Ortodoxie, pentru profitul parohiei de la Valea Plopului, unde biserica Sfinţii Arhangheli este neterminată. Cealaltă editează lucrări împotriva avorturilor şi în favoarea vieţii, pentru profitul Asociaţiei Pro Vita. Părintele Nicolae Tănase a participat (şi) la foarte emisiuni pe această temă de la T.V. în România şi în străinătate. Părintele Nicolae Tănase este o personalitate remarcabilă. În luna septembrie anul 2000, de pildă, Părintele Philippe Calès a avut ocazia să întâlnească în România, un preot teolog care-l cunoaşte bine pe Părintele Nicolae Tănase. Acest preot i-a adus de trei ori Sfânta Împărtăşanie Părintelui Nicolae pe patul de moarte… Într-adevăr, în timpul comunismului, s-a atentat la viaţa sa de trei ori, datorită activităţii sale religioase. Părintele Nicolae Tănase şi soţia sa Maria au fost găsiţi într-o noapte aproape morţi pe stradă, în urma unui «accident» simulat. Au fost la un pas de moarte, dar cu ajutorul unor prieteni medici au reuşit să scape cu viaţă. Şi astăzi mai păstrează sechele de atunci. Acest lucru s-a întâmplat deoarece Părintele Nicolae mobilizase oamenii din satul său pentru construirea unei biserici, «Sfinţii Arhangheli», ceea ce era interzis. În fiecare noapte, unii oameni lucrau în timp ce alţii stăteau de pază. Când Miliţia apărea, toată lumea dispărea. Dar biserica a fost construită, o mândrie pentru Valea Plopului. Părintele s-a mai compromis şi cu editarea şi difuzarea unor cărţi religioase, ceea ce era de asemenea interzis. Astfel, acest teolog îl consideră pe Părintele Nicolae drept un mare mucenic, un martir, un mărturisitor şi un adevărat stareţ, mai bine zis, un autentic gheronda...

Aşadar, cu alte cuvinte, de mai bine de 21 de ani are grijă de copiii abandonaţi, de copiii fără părinţi, de tinerii alungaţi din căminele de copii. Acolo, la Valea Plopului şi Valea Screzii – judeţul Prahova, Părintele Nicolae Tănase a pus bazele unei alte Românii. Mai bună, mai curată, lipsită de egoism. Cu Asociaţia Pro Vita, Părintele Nicolae Tănase duce o luptă pentru viaţă. Acum 14 ani, la diferite emisiuni de la TVR şi Pro Tv Părintele Nicolae Tănase vorbea despre un proiect greu de crezut şi atunci, dar si acum. Un sat al copiilor fără părinţi. Acum valea s-a umplut şi de case şi de copii, altfel spus, cu peste 328 de suflete. Copii abandonaţi prin spitale, copii fără părinţi, copii ai străzii, copii lăsaţi aici de mame, imediat după naştere. Pe toţi, Părintele Nicolae Tănase i-a adunat în tabăra de pe văi şi dintre dealuri. Povestea a început în anul 1990. După cum am mai spus, fiind tată a şase copii proprii, cu soţia educatoare la o grădiniţă din oraşul Vălenii de Munte, Părintele Nicolae Tănase a început un adevărat război împotriva avortului, iar mamele pe care le convingea să-şi nască pruncii îi lăsau în grija lui. În anul 1997, în tabăra din vale erau 30 de locuri. Acum, în viitorul despre care vorbea acum 14 ani la diferite emisiuni la TVR şi Pro Tv, tabăra este tot neîncăpătoare. Până acum, pe aici au trecut 1600 de suflete. Aşa ca în Valea Screzii apar mereu case noi, fiindcă este mare nevoie. Într-o lume egoistă, în care trecem unul pe lângă celălalt fără să ne intereseze ori  pese, ce se întâmplă în Valea Screzii pare greu de crezut. Aici, “egoismul” a fost scos şi şters din dicţionar.

Pe cei care ajung în Valea Screzii, mânaţi de curiozitate îi duce prin camerele copiilor cu gândul ca poate îi convinge să se întoarcă, să coopereze şi să îi ajute. Cât de greu este să hrăneşti în fiecare zi 358 de guri, să îmbraci şi sa educi o armată de oameni, numai Părintele Nicolae Tănase ştie cu adevărat. El care şi-a pus întreaga familie la „bătaie” pentru împlinirea, continuarea, dezvoltarea şi desăvârşirea acestui minunat proiect. El, care participă la multe conferinţe, seminarii şi simpozioane pe acest subiect (foarte problematic încă şi foarte delicat ori sensibil), sau la diferite conferinţe, atât în ţară cât şi în străinătate, în calitate de invitat, unde vorbeşte despre familia creştină, despre tineri, căsătorie şi Taina Nunţii. El care aleargă în dreapta şi în stânga, în sus şi în jos, pentru diferite ajutoare, colaborări, sponsorizări şi aprobări, căci altfel cum ar putea menţine şi dezvolta tot ce este acolo, la Valea Plopului şi Valea Screzii?!... Ei, pentru toate acestea şi multe altele el a fost nevoit să înveţe, fiind o persoană plină de receptivitate, creativitate, realism, dreaptă socoteală şi mult discernământ!... Aşa încât copiii sunt îngrijiţi, hrăniţi, educaţi şi supravegheaţi de femei angajate din sat. Cu exemplul său, Părintele Nicolae Tănase a reuşit să schimbe şi mentalitatea oamenilor din zonă, să-i facă mai buni. În anii 90, sătenii din Valea Plopului şi Valea Screzii au văzut ce face Părintele şi au început să-l ajute. În casele lor au primit o parte din copii, Părintele Nicolae ajutându-i şi aprovizionându-i cu alimente, îmbrăcăminte şi încălţăminte. Cine este apt de muncă trebuie să muncească şi să producă. Părintele Nicolae Tănase este şi manager şi psiholog este şi mamă şi tată pentru toţi.

Chiar dacă statul nu se implică prea mult şi prea tare, mulţi oameni de bine l-au ajutat şi îl ajută: cu bani, mâncare sau materiale de construcţie. Cu stilul său direct, sincer şi serios Părintele Nicolae Tănase are o vorbă bună pentru toţi. Pentru băieţii gata de însurătoare a cumpărat pământ. Pentru fete strânge zestre. În fiecare casă din tabără sunt copii. Într-una i-a aşezat laolaltă pe copiii de grădiniţă. Se ataşează imediat de noii veniţi, au nevoie de căldură. Când te uiţi la ei înţelegi parţial, ce face şi de ce face Părintele Nicolae Tănase. Fiecare copil îşi are povestea lui, unii sunt aici de când se ştiu. Sunt învăţaţi de mici să se descurce şi să ajute. Aici, ei sunt o familie. Unii dintre ei sunt luaţi la un moment dat de familii acasă. Alţii însă rămân aici, merg la şcoală, la studii. Până acum, opt copii din tabără au intrat la facultate. Încolonaţi, copiii pornesc către satul din deal, la şcoală. Pentru săteni sunt copii din tabără sau copiii Părintelui. Fără să-ţi dai seama, se prind de mâna ta şi merg alături de tine. Te fac sa înţelegi că aşa este viaţa făcută: să mergem împreună şi să ajutăm. În drumul spre şcoală copiii predau o lecţie învăţată de la Părintele Nicolae Tănase: îţi oferă fără să te cunoască ce au ei mai de preţ: dragoste. Pe Valea Screzii şi în Valea Plopului, de 20 de ani, funcţionează o altă Românie. O Românie care uimeşte. Una a generozităţii şi dragostei, o Românie care are nevoie permanent de susţinere ca să meargă mai departe.

Noi, cum îi putem ajuta, într-un mod şi într-o formă concretă?... Fie că este vorba de sprijinirea activităţilor desfăşurate în centrele de la Valea Plopului şi Valea Screzii, de editarea şi difuzarea de materiale publicitare, documentare şi informative, de organizarea de conferinţe specifice şi seminarii tematice ori de alte programe, orice contribuţie va fi bine venită şi mult apreciată. Pentru donaţii/sponsorizări în bani, datele de identificare fiscală ale Filialei sunt următoarele:

• Cod de Identificare Fiscală 18074434

• Cont IBAN lei: RO81RZBR0000060007229024
• Cont IBAN USD: RO86RZBR0000060007229031
• Cont IBAN EURO: RO70RZBR0000060007229028
• Cont IBAN GBP: RO04RZBR0000060009301069
deschise la Raiffeisen Bank – Agenţia Victoria Bucureşti, Calea Victoriei nr. 21, corp B, sector 3, cod 030023. Cod SWIFT bancă (necesar doar pentru plăţi externe): RZBR ROBU.

E-mail: centrulsocialprovita@gmail.com sau asociatiaprovita@gmail.com

Pentru donaţii şi sponsorizări în bani, alimente, materiale de construcţie etc. vă rugăm să îi contactaţi direct. Societăţile comerciale care doresc să îi sprijine prin sponsorizări pot încheia contracte de sponsorizare cu organizaţia Pro Vita, conform legilor în vigoare. Adresa este: Asociaţia “Pro-Vita” Vălenii de Munte – Valea Plopului. Adresa: B-dul Nicolae Iorga 72, localitatea Vălenii de Munte, 106400, judeţul Prahova tel/fax: (244) 280695 Pro Vita şi Valea Plopului – localizare şi căi de acces: Itinerar pentru a merge la Valea Plopului: Bucureşti Nord – Ploieşti Sud (60 km – E60) Vălenii de Munte (30 km – 1A) Nucşoara de Jos (13 km) – la dreapta Valea Plopului şi Valea Screzii (7 km) Preot Nicolae Tănase, Parohia Valea Plopului, Comuna Poseşti, Judeţul Prahova, cod 2124, România. Pagina pe internet este: www.asociatiaprovita.org .

– În societatea românească, Pro Vita, până nu demult, a fost o noutate. Acum nu mai este o noutate, dar nu mai este o problemă nici în discuţii, nici în apariţii de presă etc. Pentru că cineva a ştiut să creeze probleme… Creându-se aceste probleme, omul nu mai are timp să se gândească la viaţă, la consecinţele nenaşterii, la consecinţele avortului şi mai ales la consecinţele aşa-ziselor anti-concepţionale. Aşa că pro-vita nu este o noutate, dar nici ceva deja cultivat, ceva de care oamenii au deja idee. Uneori se confundă pro-vita românească cu o atitudine continuă a mişcării pro-vita internaţionale, care este agresivă, care blochează medicii, blochează clinicile, care se culcă la pământ – treabă care este interesantă, dar nu este proprie românilor.

– Dacă este să încep cu presa, depinde de presă. În general, ea face jocul cuiva. Presa independentă este puţină.

– În orice discuţie pe care o avem, expunem cauzele avortului ca fiind necredinţa şi comoditatea. Discuţia întotdeauna se deschide, afirmându-se faptul că se fac avorturi din cauza problemelor sociale: lipsuri financiare, lipsuri materiale. Dar să ştiţi că cei mai mulţi patroni nu au deloc sau au unul-doi copii. De ce? Ori e vorba de necredinţă, ori de comoditate şi dorinţa de a progresa. Problema este că au bani, dar, totuşi, copii nu fac. O familie – tata, mama – pot da copilului şcoală, bani, maşină, casă, facultate, masterat, cont în bancă etc. Nimeni, însă, nu-i poate da copilului viitor. Viitorul îl dă numai Dumnezeu. Şi atunci este foarte important să ştim că viitorul copilului nostru este în funcţie de atitudinea noastră faţă de viaţă. Dar, din păcate, noi nu mai avem o atitudine faţă de viaţă, suntem contra vieţii, contra naşterii, contra creaţiei – că noi prin asta ne asemănăm cu Dumnezeu – procreînd. Dacă am întrerupt asta, deja i-am spus lui Dumnezeu, stai în ale tale, ca şi cum am putea limita acţiunea Lui.

– De exemplu, Asociaţia Provita Brâncoveanu a făcut în trei rânduri scrisori preşedintelui Iliescu şi Constantinescu, propunându-le să se delimiteze de legea care permite avortul. Oamenii politici evită să-şi exprime părerea, chiar dacă au o părere. Referitor la cler – este aceeaşi situaţie tristă. Sunt preoţi care spun: nu putem predica contra avortului prea mult, pentru că ne pierdem femeile din biserică.

– De tot ceea ce se întâmplă negativ în România este de vină preotul. Pentru că dacă preoţii ar reuşi să controleze aspectele morale, aspectele financiare şi materiale ar veni de la sine. Dacă preoţii ar reuşi în scaunul spovedaniei să determine un om să rămână om… La reproşurile ginecologilor că îi atacăm în spitale, când răspândim pliante, ginecologii ne spun: creştinii voştri (deşi şi ei sunt), creştinii voştri vin să facă avort. Voi i-aţi botezat, voi i-aţi cununat, voi i-aţi spovedit şi împărtăşit, iar ei vin la noi să le facem avort. În momentul acesta, ei au dreptate. Desigur, că aceasta nu justifică crima lor, ci relaţia pe care noi nu o mai avem cu destul dintre mulţi credincioşi ai noştri.

-Nu contează câţi copii ai, contează câţi ai omorât.

– Pe mine, când mă întreabă lumea câţi copii am, le spun doi băieţi, o fată şi încă doi băieţi. Ca să nu creadă că am vrut neapărat să am şi o fată. Un preot din Franţa, când l-am întrebat acest lucru, a răspuns, şase copii cu o singură soţie. Pentru că în Franţa este obişnuit ca cei care au mulţi copii să fie din 2-3-4 căsătorii.

– Pentru mileniul trei, este clar că ideea pro-vita ar trebui să devină misiunea de căpetenie a Bisericii. De aici pleacă totul – de la naştere şi nenaştere. În momentul în care se întâmplă o crimă, de ea este vinovată o persoană, de avorturi şi de nenaşteri se fac vinovate popoarele. Şi, dacă se fac vinovate popoarele, Dumnezeu este silit să aplice dreptatea, în bunătatea lui. Aţi văzut filmul „Cine leagănă copilul?”, unde arată foarte clar ce se întâmplă cu memoria genetică a uterului. Savanţi ruşi şi americani au făcut experimente, au încrucişat armăsarul cu zebra şi zebroiul cu iapa şi, după cinci ani de zile, nu au reuşit nimic. După alţi cinci ani, iapa a fătat un mânz zebrat, iar zebra, un mânz nevărgat.

– Sfântul Apostol Pavel reia textul din Vechiul Testament şi îl comentează, zicând, va lăsa omul pe tatăl şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Nu un suflet, un trup. Să înţelegem că aici avem de a face pe de o parte cu o taină şi, pe de altă, parte cu o contopire. În ziare mai apare câte un scandal de genul, o femeie albă, căsătorită cu un soţ alb, a născut un negru, iar ADN-ul arată că bebeluşul îi aparţine respectivului soţ. Problema este alta: dacă eu mă căsătoresc cu o fată care a avut relaţii sexuale cu unul-doi sau mai mulţi bărbaţi, mi se va naşte din ea un copil cu caracterele mele şi cu caracterele celorlalţi, ceea ce mie nu-mi convine. Atunci savanţii americani şi ruşi au ajuns la concluzia că ar fi bine să revenim la abstinenţă. Iar aspectele genetice sunt cele care demonstrează imediat unde şi cum am greşit.

- Din păcate, anul 2011 nu se identifică cu anii trecuţi şi cu anii mai dinainte. Din fericire, Biserica rămâne în principiile şi rânduielile ei neschimbate. Infailibilitatea Bisericii, capacitatea ei de a lucra fără greşeală, fiindcă îl are în capul ei pe Iisus Hristos, poate da nădejdea ca familia să revină în matca obişnuită. Asta înseamnă curgerea firească a vieţii în Taina cununiei şi, în casă, realizarea dezideratelor de creştere şi educare a copiilor.

- Depinde dacă aceste trei categorii de vârste au procedat la izolare sau nu. Câtă vreme copiii nu mai petrec viaţa lor cu părinţii, pentru că părinţii şi-au izolat copiii prin televizor, prin internet, prin toate nebuniile moderne, câtă vreme părinţii nu mai au legături cu părinţii lor, respectiv bunicii copiilor, pentru că ei sunt persoane post-moderne iar ceilalţi sunt expiraţi, retrograzi, stăpâneşte ruptura. Aceasta este aşa de puternică, încât este greu să speri în refacere fără credinţă, spovedanie, rugăciune, pocăinţă.

- Occidentul cunoaşte de mult aspecte mult mai grave ale acestor realităţi, chiar dacă au creat aziluri superdotate pentru bătrâni, din care lipseşte cu desăvârşire căldura dragostei familiei. Asta au făcut în primul rând. Au distrus dragostea dintre oameni, în primul rând a celor de acelaşi sânge. În primul rând copiii au nevoie de bunici. Acum nu duc lipsă gravă de părinţi, dar şi de bunici. Copiii pe care îi ocroteşte parohia noastră, în cadrul serviciului social care funcţionează după noul Statut al Bisericii, duc lipsă sufletească de părinţi, pe care încercăm să-i înlocuim, şi încă mai mare lipsă de bunici. Bunicii nu pot fi nici neglijaţi, nici înlocuiţi. Ei au rolul lor, dat de Dumnezeu, în educarea şi formarea copiilor. Este bine ca statul să nu preia cu forţa rolul acesta, ci trebuie să protejeze familia. A proteja e una şi a înlocui rolul părinţilor este alta.

- La ce ar trebui să ne aşteptăm? De ce trebuie să avem aşa mari pretenţii la aceste lucruri care nu au nimic comun cu Iisus Hristos? Greşelile mari apar în relaţia Biserică şi stat, Biserica în stat, Biserică naţională… Biserica nu este din lumea asta. În nici într-un caz nu poate să vină statul să facă reguli Bisericii. Biserica are regulile ei de care statul nu ţine cont şi nici nu-i convin. Dacă statul ar fi creştin, atunci duminica nu s-ar lucra, cârciumile nu s-ar deschide, în post mâncarea ar fi adecvată şi nu s-ar vinde cărnuri în magazine. Or, statul nu face aceasta şi noi ne supunem unui astfel de stat care, mai înainte, făcea şi multe alte rele: prigonea, omora, îi arunca pe creştini la fiare, îi extermina în lagăre şi temniţe înfiorătoare. Ce pretenţii să avem de la un astfel de stat? Măcar atâta dacă ar face, să nu se mai laude că ajută şi face bine cetăţenilor, când de fapt strică. Asta nu înseamnă că suntem împotriva statului, ci doar criticăm nişte aspecte care sunt vizibile pentru toată lumea.

- Nu. Lucrurile sunt scăpate din mână de către oamenii cu responsabilităţi spirituale. Adică noi, preoţii, noi, creştinii ortodocşi cu pretenţii de trăire a credinţei, noi, intelectualii cu pretenţii de cunoaştere. Eu sunt mirat că atunci când cineva se sinucide, aruncându-se de la etaj, nu este întrebat preotul din parohia respectivă, dacă îl cunoaşte pe sinucigaş, dacă venea la spovedanie, ce probleme avea persoana respectivă, boli psihice, ai discutat cu părinţii, ce cauze au provocat tragedia? Dar lucrul acesta nu se întâmplă. Ceea ce înseamnă că noi nu avem o preocupare pentru problemele oamenilor din parohie. De aceea ne facem vinovaţi, deoarece Biserica ar trebui să lucreze continuu soborniceşte, adică să ne doară durerea celuilalt, împreună să ne sfătuim, împreună să lucrăm contra răului. Nu contra unor instituţii sau persoane, ci contra avorturilor, a divorţurilor, a împilărilor, a sinuciderilor, a patimilor, a ispitirilor grave, a certurilor, abandonurilor etc., .

- Este lupta răului. Întrebarea poate fi pusă şi altfel: de ce noi cedăm la aceste atacuri? Este vorba de noi, preoţii, credincioşii, Biserica. De ce Biserica vie cedează la aceste asalturi ale răului? De ce am ajuns în aşa hal şi ne supunem fără împotrivire răutăţilor veacului? Nu este semnificativ de ce ne atacă altul, aşa e rostul lui, ispita diavolului, să ne lovească. De fapt, cauzele sunt la noi: slăbirea credinţei, pierderea iubirii, acceptarea modelor de viaţă moderne, primirea cu uşurinţă a mentalităţilor păcătoase. Răul, pe acest teren slab duhovniceşte şi moraliceşte, se propagă, intră, se sălăşluieşte înăuntrul omului şi apoi explodează în faptele lui. Iar noi observăm ravagiile din societate.

- Cazul fetiţei de 11 ani de la Iaşi care, din urmă cu cinci ani, după cum ştiţi din mass media, a rămas gravidă în urma unui viol, nu e singular, dar este simptomatic. Cunosc şi fetiţe de 10 ani care au rămas gravide, au născut şi sunt bine acum. A fost dusă în Anglia să facă avort şi s-a sa mediatizat peste măsură pentru ca să existe motive pentru aprobarea legală a avorturilor la perioade mai mari pentru fetiţe de până în 15 ani. Duşmanii vieţii au avut un interes, de au făcut atâta vâlvă. Englezii pe al nostru l-au chiuretat, iar o fetiţă de 15 ani de la ei a fost lăsată să nască un prunc sănătos. Au profitat de prostia noastră şi pe al nostru l-au lichidat. Vedeţi ce luptă este împotriva vieţii? Ce luptă este împotriva neamului? Domnitorul Constantin Brâncoveanu de aceea a fost arestat şi ucis de turci, pentru că a înmulţit neamul românesc, a susţinut cu măsuri sociale creşterea demografiei, lucru neplăcut pentru duşmani. Asupreala asta socială care funcţionează la noi de mai mult timp provoacă mari daune neamului sub aspect demografic. Sigur că apare ideea nocivă, „cu ce să cresc copilul acesta?”, şi îl avortează. Alţii îi lasă pe copii acasă şi se duc prin străinătate după căpătuială, acolo uită de familie şi praful se alege. Alţii trimit bani mulţi şi copilul de acasă se destrăbălează cu ei. Dandanale, ba chiar tragedii. Împotriva acestor răutăţi trebuie să luptăm. Şi nu singuri, ci cu Dumnezeu alături de noi.

 - Observăm împreună că tinerii de astăzi nu mai acceptă căsătoria la vârsta de 20 de ani, la 25 de ani, ci prelungesc nepermis de mult termenul pentru întemeierea unei familii. În acest timp, trăiesc în păcat, iar pe la 35-40 de ani se gândesc să se mărite sau să se însoare. Atunci însă nu mai pot concepe prunci.

- Cum să nu rezolvi problema aceasta uşor când umblă asociaţiile străine cu prezervative gratis, cu pilule anticoncepţionale, şi poţi trăi fără soacră? Înainte vreme prelungirea perioadei de divorţ, tergiversarea aspectelor civile conduceau la evitarea divorţului, aveau loc dese împăcări. Acum, însă, un divorţ poate fi pronunţat în aceeaşi zi în care depui cererea. Unii merg dimineaţa la tribunal şi după amiază sunt divorţaţi. Asta înseamnă că statul stimulează, facilitează divorţul. Şi dacă facilitează divorţul înseamnă că statul este criminal asupra familiei. Este vorba aici de sistemul care distruge unitatea familiei. Şi când chiuretează în serie înseamnă că statul este un criminal în serie. Când dai legi peste legi care favorizează libertinajul, când te lupţi din răsputeri să legalizezi homosexualitatea, prostituţia, incestul, rezultă că eşti stat criminal. Asta nu înseamnă că suntem împotriva statului în general, dar ne ridicăm împotriva sistemului care loveşte baza existenţei noastre ca Biserică Ortodoxă, a existenţei noastre ca neam.

- Totuşi statul lucrează prin instituţiile lui, iar instituţiile funcţionează cu oameni. Aici e problema, sunt acolo persoane care admiră valorile creştine ca pe nişte piese de muzeu, istorizate. Or’, noi ştim că Biserica nu se învecheşte, iar valorile creştine sunt perene, ba chiar unele, cum este iubirea aproapelui, iubirea de Dumnezeu şi altele, sunt veşnice. Ba chiar a apărut acum expresia înnoirea Bisericii, în realitate nu există înnoirea Bisericii, ci poate a vieţii bisericeşti. În ce priveşte faptul că statul este criminal, nu ştiu de ce e aşa, dar văd ce face, văd că este criminal prin faptele lui. Aici mai apare o problemă. Cel care face avort este botezat? Este. Biserica îl ia la bani mărunţi, de ce omori, domnule? Nu. Cine trebuie să-l ia la întrebări, patriarhul sau episcopul? Nu, preotul lui din parohie trebuie să facă asta, pentru că el îi botează, el îi face sfeştanii, el îi înmormântează tatăl, el îl cunună. În mod concret, Biserica nu luptă împotriva fenomenelor criminale din societate. De ce nu luptă împotriva lor? Pentru că le agreează. Cum? Iată, sponsorii pentru diverse lucrări nu vor fi niciodată apostrofaţi pentru manifestări de tipul celor evocate de noi. O singură mănăstire am întâlnit care nu ia bani de la sponsorii necununaţi, care nu-şi plătesc angajaţii, care fac comerţ cu tutun şi alcool. Am rămas uimit că o mănăstire are criterii creştineşti prin care îşi alege sponsorii. Şi noi, la Pro-vita pentru copiii abandonaţi, am primit bani necontrolaţi. Am întrebat de unde vin banii pe care îi donează, dar nu am verificat dacă este adevărat ce ne-au răspuns. Părintele Arsenie Papacioc are o idee foarte valoroasă când spune că raportul dintre dreptate şi iubire este 2/8. Cu dreptatea câştigi doi şi pierzi opt. Cu iubirea pierzi doi şi câştigi opt. Este extrem de interesant raportul acesta. De ţinut cont că şi sponsorii aceştia sunt botezaţi, şi ei au familie, neveste, copii, şi pentru ei s-a răstignit Iisus Hristos. Uite, în acest sens, cu ajutorul Fundaţiei Sfinţii Martiri Brâncoveni din Constanţa am făcut rost de un pomelnic al ginecologilor din România care fac avorturi. Sunt doar vreo 28 de medici care nu fac avorturi, iar cei care fac sunt cu sutele şi cu miile. Îi pomenim pe toţi, dar nu pe toţi la Proscomidie, să-i lumineze Dumnezeu să nu mai omoare în serie. Pentru un criminal în serie se ridică toată poliţia dintr-o ţară pe urmele lui, ca să-l prindă, să-l oprească. În clinicile ginecologice se produc crime în serie, fără să se sesizeze nimeni pentru asta.

- Toate imperiile au căzut când au lovit maternitatea. Vă spun un lucru care m-a contrariat foarte tare. Persoanele care sunt demnitari, ocârmuitori în mari instituţii ale statului, la serviciu fac toate mizeriile astea de care vorbim, iar în particular merg la biserică, donează bani la mânăstiri, se închină prin pelerinaje şi altele asemenea. Este o duplicitate care derutează multă lume. În creştinismul primar lucrurile erau foarte precise: ori credeai, ori nu credeai. Dacă erai credincios, te omorau, dacă nu credeai, n-aveai probleme. La ora actuală, este voie să crezi, să mergi la biserică, să faci de toate, dar nu este voie să afectezi libertatea celuilalt. Care libertate? Libertinajul, libertinismul, nebunia păcatelor de moarte. Eu am pronunţat la televiziune cuvântul curvar. O doamnă psiholog m-a întrebat: „Părinte, în ce eră trăiţi dumneavoastră de vă pronunţaţi aşa?” „Dar cum să mă pronunţ?”, am întrebat eu, că vocabula asta este în dicţionar. A zis: „Relaţii sexuale”. Păi, relaţii sexuale au lăcustele. Oamenii, ori sunt cununaţi, ori sunt necununaţi. Cei cununaţi la biserică formează o familie, dacă nu, sunt doi care curvesc.

- Atunci vorbim despre cuplu. Soluţia e la fiecare dintre noi. Trebuie să începem noi, cu mic cu mare, mai învăţat, mai neînvăţat, să menţinem familia. Dacă s-ar scula din morminte înaintaşii, ne-ar da palme, ne-ar mustra rău de tot pentru ce am făcut cu moştenirea lăsată de ei. Ne vor întreba: „Voi ce mai lăsaţi în urmă?” Să ne întrebăm singuri, oare ce lăsăm în urma noastră? Mai avem ce lăsa? Suntem în stare să mai lăsăm ceva?

- La anul 1758, Sfântul Cosma Etolianul zicea un lucru care, atunci când l-am citit în traducere, mi-a provocat mare mirare, nu mi-a venit să-l cred. Cu două sute de ani înainte de apariţia televiziunii, Părintele acesta spunea că va veni vremea când dracul ne va vorbi dintr-o cutie vorbitoare pe care creştinii o vor aşeza în locul icoanelor. Mărturisesc că am văzut textul original în care face această previziune. Televizorul în sine n-ar fi un lucru rău, dar nu are cum să nu fie rău, pentru că, întâi de toate, îmi ocupă timpul de mântuire. În al doilea rând, informaţia pe care o vehiculează este numai despre moarte, accidente, violenţe, tâlhării, derapaje adulterine sau incestuoase, despre „personalităţi” cu viaţă complet imorală, ei bine, un astfel de conţinut mă convinge că televizorul este un lucru rău, se vede clar ce vrea sa facă din mine. În cazul acesta, trebuie să meditez şi apoi să trec la acţiune, îmi tai cablul şi zic la revedere informaţiei de acest fel. Pentru că pot urmări la televizor şi lucruri serioase, chiar bisericeşti, dar cum fac să separ răul de bine?! E o problemă. Omul nu poate cu uşurinţă să aleagă binele de rău. Trăim vremuri de gravă amestecare, de confuzii ale valorilor şi reperelor. Cine are urechi de auzit, să audă, cine are ochi de văzut, să vadă! Din mila lui Dumnezeu, fiecare e zdravăn la cap, e integru fizic şi psihic, fiecare poate analiza şi alege soluţia cea mai potrivită pentru el.

- Acum un an, doi, trei nu credeam, dar m-a încurajat, de pildă, protestul tăcut al românilor împotriva vaccinării cu Gardasil, din anul 2009. Au tăcut şi s-au opus. Asta înseamnă că sunt lucruri care se pot organiza, inclusiv în privinţa salvării familiei de la pieire. Numai că orice s-ar organiza, trebuie să aibă acoperire în istoria Bisericii. Orice facem trebuie să avem acoperire în istoria Bisericii, să se fi întâmplat ceva semănător. De aceea suntem urmaşii sinoadelor ecumenice ale Sfinţilor Părinţi, experienţei Bisericii, trăirii pustnicilor, ca să ne folosim întocmai de învăţătura care ni s-a transmis. De exemplu, Sfântul Ioan Gură de Aur a fost caterisit şi, la Constantinopol, n-a mai slujit public. În pustiul în care a fost exilat a slujit şi a făcut-o cu atâta convingere, încât atunci când i-a picat un păianjen otrăvitor în potirul cu Sfânta Împărtăşanie, el a consumat tot conţinutul potirului fără să păţească nimic. Ori, la ora actuală, dacă cineva este oprit să slujească, el totuşi slujeşte. Îşi face cabinet particular şi creştinii, ca o turmă năucă, năvălesc acolo. Lucrul acesta nu este cu acoperire în istoria Bisericii. Trăim o criză foarte profundă, nu aceasta financiară de care se face atâta caz, ci o criză de autoritate, de canonicitate, constând în felul în care ne raportăm credincioşii la preoţi, preoţii la credincioşi, preoţii la episcopi, episcopii la preoţi. Ea trebuie depăşită, pentru că nu putem birui fiecare separat. Ci toţi împreună cu Iisus Hristos...

- Vă mulţumesc foarte mult, Preacucernice Părinte Nicolae, pentru toată căldura, dragostea şi amabilitatea, dorindu-vă mult succes, mult spor şi multe împliniri duhovniceşti, în continuare!...  

             - Doamne ajută, cu multă bucurie!...