Descarca Revista


 
Buna Vestire   Martie 2018
 
Sumar:
Convenția de la Istanbul privind combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice/sau când lupul umblă în blană de oaie
Convertirea musulmanilor la creștinism pe glob - analiză și previziuni interesante
Biserica Sfântului Mormânt, cheia soluționării conflictului dintre Bisericile Creștine și Israel
Cererea de înscriere la orele de Religie este valabilă pe toată perioada școlarizării
Știri interne - martie 2018 (RO)
Știri externe -martie 2018 (RO)
Evenimente cu o turnură copleșitoare pentru viitorul neamului, pentru familie, pentru viață
Tâlcuire la Fericiri V: Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui (Matei 5, 7
Terapia cu îngeri, între ocultism și erezie
A fost Mântuitorul vegetarian?|Dragostea chiar trece şi prin stomac
Rugăciunile de mijlocire din cadrul Sfintei Liturghii
Bucuriile Marelui Post - Pr. Alexandru Niță și Pr. Mihai Petian (VIDEO)
IPS Athanasie de Limassol: Să ne rugăm pentru nevoile fraților noștri, iar această milostenie spirituală se va întoarce în sufletul nostru ca răsplată dumnezeiască
Dreptate versus îndreptăţire de sine
Pr. Gheorghe Calciu Dumitreasa: Așa cum nu uit suferința, așa nu uit pământul românesc
Ziua martirilor din temnițele comuniste - 9 Martie
Sfinții 40 de mucenici din Sevastia (9 martie) - Video
Rugăciuni către Duhul Sfânt
Piedici la rugăciune - egoismul
Icoana mamei
Să apărăm familia, libertatea de a fi creştini – interviu cu Mihai Gheroghiu
De la libertăţile juridice la libertatea ontologică
CENTENARUL MARII UNIRI (3)
Șansa Basarabiei? Un viitor românesc
PROCLAMAŢIA MARII ADUNĂRI CENTENARE DIN 25 MARTIE 2018 PENTRU REUNIRE
Schimbarea|Normalitatea
Ctitoriile Brâncovenești din Țara Făgărașului - Pr. Alexandru Niță și Pr. Mihai Petian (Video)
Doinește Nistrul
Donati 2% din impozit pentru activitati misionare
Conferințe duhovnicești la Biserica Șerban Vodă din București
Hai să-i ajutăm pe copiii cu dizabilități să fie creatori de frumos!
Mănăstirea Oaşa | Tabără internaţională dedicată tinerilor români din diaspora. Ediţia a II-a
Criza de sarcină - Marșul pentru Viață 2018
Tradiţii şi obiceiuri de Paşte în Ţara Făgăraşului (concurs - 29 martie 2018)
Taina căsătoriei și contracepția - Anthony Stehlin (CARTE)
Simt boala ca iubire a lui Hristos - Pr. Prof. Ioan C. Tesu (CARTE)
Avva, spune-mi un cuvânt! - Daniel Lemeni (CARTE)
Cuviosul Dionisie de la Colciu - ierom. Nathanael Neacsu (CARTE)
Clerici şi mireni mărturisitori din Arhiepiscopia Iaşilor, în închisorile comuniste - Nicolae Adrian Petcu (CARTE)
Filosofi greci creștini moderni despre sufletul omenesc - Constantin Cavarnos (CARTE)
¤ Spiritul dreptei. Între tradiţie şi actualitate - Razvan Codrescu (CARTE)
Jurnale 1 (1965-1985) - IPS Bartolomeu Anania (Valeriu) (CARTE)
Cum să ne păstrăm familia - Elena Morozova (CARTE)
Șapte cuvinte despre post - Sfantul Teofan Zavoratul (CARTE)
Cuvinte la Duminica Floriilor și la Joia Mare - Sfantul Ioan Damaschinul (CARTE)
Flavian - Pr. Alexandru Torik (CARTE)
Călătoria autodescoperirii. Cum să ne punem în valoare darurile - Pr. Filoteu Faros (CARTE)
Scrieri, studii... Texte de experiență pastorală ortodoxă - Pr. Gheorghios Metallinos (CARTE)
Istoria Sfântă a Vechiului Testament - Protoiereul Constantinos Papaiannis (CARTE)
Principalele porunci ale Evangheliei - Sfantul Nicodim Aghioritul (CARTE)
Postirea - Sfantul Vasile cel Mare (CARTE)
Cât suporți adevărul? - Grigoris Vasiliadis (CARTE)
File de pateric. Părintele Proclu - *** (CARTE)
Lumina Care strălucea în întuneric - Mitropolitul Antonie de Suroj (CARTE)
Viața liturgică - Jean-Claude Larchet (CARTE)
Carte de rugăciuni și pilde pentru copii - *** (CARTE)
Despre patimi și rugăciunea minții - Simeon Kraiopoulos (CARTE)
Peștele-Pescar - Savatie Bastovoi (Stefan) (CARTE)
Baton cereale cu cacao + Calciu marin și Green Sugar - *** (Naturiste)
Dropsuri Green Sugar (Lapte si Capsune) - *** (Naturiste)
Napolitana cu crema de Frisca & Vanilie si Green Sugar - *** (Naturiste)
Vitamina C naturala din Măceșe (cu Propolis și Zinc) 300 mg - *** (Naturiste)
Vitamina D3 2000UI (30 comprimate) - *** (Naturiste)
Ca + Mg + Zn + D3 (50 comprimate) - *** (Naturiste)
Banuți din ciocolata amăruie (50% cacao), cu Green Sugar (250 gr) - *** (Naturiste)
Baton cereale cu cacao + Magneziu marin și Green Sugar - *** (Naturiste)
Green Sugar Dispenser (200 comprimate + 1 stick Green Sugar CADOU) - *** (Naturiste)
Unt de arahide cu Green Sugar - *** (Naturiste)
Green Sugar Pulbere (500gr) - *** (Naturiste)



Tema lunii
Convenția de la Istanbul privind combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice/sau când lupul umblă în blană de oaie - Cristina Roman
 
"Din păcate, violenţa s-a extins  aproape în toate domeniile şi tragic este că am ajuns să-i agresăm pe cei pe care ar trebui să-i iubim cel mai mult, pe care ar trebui să-i purtăm mereu în inima noastră şi să le facem viaţa mai uşoară. Cu adevărat, este dureros să vorbim despre acest lucru. Dintotdeauna, în familiile noastre a existat violenţă şi, dacă ne-am uita în urmă, în istoria omenirii, de când ne ştim, de când a căzut din Rai şi s-a desprins de Dumnezeu, omul nu şi-a mai folosit puterea asta a violenţei aşa cum trebuie. Dumnezeu a dăruit sufletului nostru mai multe puteri, care mai de care mai de folos şi mai minunate! Dintre acestea, două ne dau mult de furcă şi anume: puterea poftitoare şi puterea violenţei. Dacă omul n-ar pofti, n-ar avea puterea de a dori un lucru, n-ar fi motivat să-l facă, n-ar şti să-l facă. Aşa, simţind dorinţa de a fi aproape de Cel pe Care-L iubim, de Dumnezeu, facem toate cele de trebuinţă ca să ne îndeplinim dorirea. La fel pentru a ne îndeplini dorinţa da a fi mai aproape de femeia sau de bărbatul pe care-l iubim, dorinţa de a fi mereu aproape de copiii noştri, dorinţa de a avea cele care ne sunt necesare pentru viaţă. Nimeni nu pofteşte să mănânce paie dacă este om. Aşadar, acestea sunt puteri pe care le-a pus Dumnezeu în sufletul nostru ca să dorim ceva, să poftim ceva care ne este bun, care ne este necesar pentru a ne bucura de darul vieţii. La fel şi violenţa, este puterea prin care ne ferim de ce este rău şi apărăm ce este bun şi bine". - (Monahia Siluana Vlad, Unde-ţi este bucuria, omul lui Dumnezeu?, Editura Doxologia, Iaşi 2010, pp.42-43)
 
Convenția de la Istanbul - combaterea violenței
Violența împotriva femeilor este o realitate dramatică. Pe cât de serioasă este această problemă, pe atât de bine gândite și de eficiente trebuie să fie mijloacele de răspuns din perspectivă legală, socială și educativă. Simpla adăugare a unui nou strat de obligații, a unui nou mijloc de receptare și de monitorizare a reclamațiilor nu are un efect benefic garantat. Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul) este o convenție internațională care urmărește să armonizeze părți din legislația națională referitoare la violența împotriva femeilor și violența domestică. Deși scopul Convenției de la Istanbul este lăudabil, acest memoriu reliefează că, de fapt, Convenția de la Istanbul nu este un răspuns adecvat la problema violenței domestice. Convenția de la Istanbul multiplică mijloacele legale de redres, care creează, la rândul său, o lipsă de previzibilitate legală, o confuzare a victimelor care nu ar mai ști la ce mecanism legal să recurgă, precizează doamna avocat Adina Portaru pentru juridice.ro (unde articolul poate fi citit integral). Mai mult, Convenția de la Istanbul conține o serie de aspecte problematice, care, în loc să faciliteze răspunsul la problema violenței domestice, contrazic prevederile legale existente în dreptul european și dreptul internațional, îndeosebi prin:

– Codificarea unei definiții controversate și non-consensuale a „genului” ca și construct social independent de realitatea biologică;

– Discriminarea și prezentarea stereotipică a bărbaților drept agresori;

– Încălcarea drepturilor părinților de a-și instrui copiii;

– Limitarea libertății religioase;

– Stabilirea unui mecanism (GREVIO) care ar eroda suveranitatea națională.

Egalitatea de gen, o capcană sinistră
„Aș vrea să încerc să explic de ce această egalitate de gen nu înseamnă egalitatea femeii cu bărbatul, așa cum ar părea la prima vedere. Totul se bazează pe jocul dintre deconstruire și reconstruire. Ce înseamnă că genul este un rol asumat? Înseamnă că ne-am mutat din sfera biologicului, adică a datului biologic, a sexului biologic, în sfera lingvistică și în loc să desemnăm printr-o noțiune o realitate biologică, desemnăm printr-un termen lingvistic, care nu mai are două variante, are trei variante, masculin, feminin și altceva, și schimbăm realitatea biologică, o deconstruim, și punem în locul ei altceva. Dăm la o parte sexul și punem în locul lui o noțiune care nu e din realitatea din care făcea parte noțiunea de sex, realitatea biologică. Ea este o grefă străină pe realitatea biologică. Și venim și spunem așa: nu există nimic din naștere, nu există nimic natural, totul este pentru că ți s-a indus și ai fost educat, dar acum vine marea eliberare, tu trebuie doar să identifici tiparele de când ai venit pe lume, de când ai fost îmbrăcat în roz sau albastru, de când ți s-a dat roboțel sau de când ți s-a cumpărat păpușă. Toate acestea sunt tipare pe care tu le poți da la o parte și te reconstruiești după calapodul pe care ți-l dorești. Odată deconstruit tiparul, genul este un rol asumat, nu e nimic de la natură, totul e cum îți imaginezi. După ce a murit Dumnezeu, trebuie să moară și omul în succesiunea logică a nihilismului. Am înțeles că, la momentul de față există peste 100 de genuri declarate. Pe mine m-a intrigat cel mai mult astral-gender-ul, acea identificare ca gen când ești în conexiune cu cosmosul. Asta arată că deja începem să ne schimbăm mintea după realitatea juridică. Este primul efect al normativizării, primul efect al situației în care nu dreptul este reflexia societății, ci dreptul resetează societatea. De aceea egalitatea de gen nu este egalitatea dintre femeie și bărbat, ci egalitatea de gen își are fundamentul în această anihilare a diferenței dintre sexe pe baza procesului de deconstruire și reconstruire”. Avocat Ana-Corina Săcrieru

Pe 23 mai 2016 România a ratificat Convenția de la Istanbul, care a intrat în vigoare pe 1 septembrie 2016. Aceasta este o convenție internațională problematică, întrucât reglementează o definiție nouă și controversată a „genului” în dreptul internațional, prezintă bărbații drept agresori, ceea ce constituie un stereotip discriminatoriu, încalcă libertatea religioasă și dreptul părinților de a-și instrui copiii în conformitate cu propriile convingeri religioase și morale.  Este regretabil că în Romania nu a existat pâna acum nicio dezbatere temeinică referitoare la consecințele profunde ale ratificarii acestui tratat internațional – avocat Adina Portaru

Aspecte Problematice

Introducerea conceptului controversat de „gen”

Înainte de Convenția de la Istanbul, singura definiție a „genului” într-o convenție internaționala este dată de Statutul de la Roma. Acesta folosește termenul de „gen” în mod clasic,  anume, ca un sinonim pentru sexul biologic. Convenția de la Istanbul presupune însă că sexul și „genul” sunt două concepte diferite. Conform articolului 3 (c), „genul” va însemna „rolurile, comportamentele, activitățile și atributele construite social, pe care o societate dată le consideră adecvate pentru femei și bărbați.” Termenul de „gen” folosit de Convenția de la Istanbul se refera la „sexul social”, un construct social care variază și care este, în principiu, independent de realitatea biologică a persoanei (bărbat/femeie). Această definiție nu se regăsește în niciuna din celelalte convenții internaționale. Are, deci, o încărcătură ideologică puternică și se clădește pe concepția că omul se naște ca o ființă neutră, care poate să își determine sau să își schimbe „genul” în cursul vieții și sub influența diverșilor factori, precum societatea, educația și auto-determinarea.

Încălcarea drepturilor părinților de a-și instrui copiii: Dreptul părinților de a-și instrui copiii este un drept fundamental, care nu poate fi abrogat sau limitat în mod intenționat. Convenția de la Istanbul se îndepărtează semnificativ de această înțelegere a rolului părinților. Articolul 14 referitor la educație din Convenția de la Istanbul prevede o obligație care ar putea, în cele din urmă, să încalce dreptul părinților de a asigura educația copiilor conform convingerilor religioase și filozofice ale părinților: Părțile vor face, acolo unde este cazul, demersurile necesare pentru a include material didactic pe probleme cum ar fi egalitatea între femei și bărbați, rolurile de gen ne-stereotipe, respectul reciproc, rezolvarea non-violentă a conflictelor în relațiile interpersonale, violența de gen împotriva femeilor și dreptul la integritate personală, adaptate capacității în evoluție a elevilor, în curriculum formal și la toate nivelurile de educație.

Părțile vor face demersurile necesare pentru a promova principiile la care s-a făcut referire în alineatul 1 în stabilimentele educaționale informale, precum și în stabilimentele sportive, culturale și recreative în mass media. De exemplu, părinții nu ar putea să se opună controversatelor ore de educație sexuală, în cadrul cărora copiii sunt încurajați să exploreze și să accepte diversele orientări sexuale și identități de „gen”. Părinții ar putea fi acuzați de violență împotriva fetiței lor dacă, de exemplu, refuză să o trateze drept băiețel, dacă ea dorește așa. Același lucru s-ar putea întîmpla dacă părinții recurg la ajutor medical pentru copilul lor care suferă de disforie de gen. Nu este clar la ce se referă rolurile de „gen” ne-stereotipe și cine ar trebui să le identifice și să le definească. În lumina controversatei definiții a ”genului” și a articolului 33 din Convenția de la Istanbul, părinții care fac aceste lucruri ar putea fi acuzați de violență psihologică și ar putea fi incriminați.

Libertatea religioasă: Prevederile Convenției de la Istanbul sunt contrare viziunii creștine asupra familiei, ca reprezentând uniunea dintre un bărbat și o femeie. Acest precept religios ar putea fi stigmatizat drept tradiție bazată pe comportamente stereotipe. Conform articolului 42 din Convenția de la Istanbul, „cultura, obiceiul, religia, tradiția sau așa-numita onoare nu vor fi considerate ca o justificare.” Deși această prevedere se referă la violență, ea trebuie înțeleasă într-un sens larg, cuprinzând și noțiunea vagă de violență psihologică. Astfel, Convenția de la Istanbul devine un mijloc de redefinire substanțială a materialelor educaționale pe această temă.

De asemenea, faptul că Biserica Ortodoxă exclude femeile de la primirea Tainei Preoției ar putea fi considerată o încălcare a Convenției de la Istanbul. Nu este clar în ce măsură grupul de experți, avansat de Convenția de la Istanbul, va putea să se amestece în chestiuni care țin de morala, de organizarea și de autonomia Bisericii. Convenția de la Istanbul ar pune în pericol și secretul profesional al psihologilor, al doctorilor, al terapeuților sau al preoților. Articolul 28, intitulat raportarea de către profesioniști, îi transformă pe aceștia în informatori ai statului:

Părțile vor lua măsurile necesare pentru a asigura faptul că regulile de confidențialitate impuse de legislația internă anumitor profesioniști nu constituie un obstacol, în condiții adecvate, în calea raportării lor către organizațiile sau autoritățile competente, dacă au motive rezonabile să creadă că a fost săvârșit un act grav de violență, acoperit de sfera de aplicare a prezentei Convenții, și că sunt de așteptat alte acte grave de violență. Nu există nicio excepție de la această regulă. De asemenea, nu există nici excepții referitoare la școlile confesionale. Acestea ar putea fi sancționate pentru că nu permit bărbaților ce se consideră femei să folosească toaleta femeilor.

Concluzii

Convenția de la Istanbul este o convenție internațională problematică; prin urmare, ar fi meritat mai multă atenție și dezbatere publică în România. Aceasta propune o definiție nouă și controversată a „genului” în dreptul internațional, prezintă bărbații drept agresori, ceea ce constituie un stereotip discriminatoriu, încalcă libertatea religioasă și dreptul părinților de a-și instrui copiii în conformitate cu propriile convingeri religioase și morale. Nu în ultimul rând, Convenția de la Istanbul stabilește un mecanism de monitorizare, care intervine în mod intruziv în organizarea și practicarea tradițiilor și obiceiurilor statelor membre, care vor fi nevoite să se supună ideologiei „genului” ca și concept definit social. Eficientizarea mijloacelor deja existente în cadrul legal, informarea, procesele educative, participarea cetățenilor la consultații publice ar fi fost opțiuni viabile, care se concentrează asupra problematicii violenței domestice, fără a introduce prevederi care să contrazică dreptul internațional și european în materia drepturilor omului. - Avocat Adina Portaru,  ADF International, juricice. ro 

Care sunt consecințele ratificării de către România a controversatei Convenții de la Istanbul?

Mai poate România să facă un pas înapoi, așa cum au făcut-o alte state vecine, neratificând documentul care promovează o nouă viziune asupra noțiunii de gen - acestea au fost câteva din întrebările la care, purtătorul de cuvânt al Coaliției pentru Familie – avocatul Ana-Corina Săcrieru,  a răspuns în cadrul emisiunii „Credință și cultură”, realizată de Vasile Bănescu la Trinitas TV. 

Activenews sintetizează discuțiile evidențiind că pe fondul polemicilor aprinse din ultima perioadă, declanșate de prezentarea la MNȚR a unui film acuzat că face propagandă homosexualității în rândul tinerilor și după scandalul de la Focșani și București, când elevii au fost îndoctrinați  cu mesaje ideologice privind teoria de gen, în spațiul românesc au apărut dezbateri privind controversata Convenție de la Istanbul. Document ratificat de România, dar respins de țări ca Bulgaria și Slovacia. Despre îngrijorările privind punerea în practică a acestei Convenții, în care, potrivit ideologilor de serviciu, genul nu se suprapune cu sexul, dar și despre ce ar trebui să facă societatea românească a vorbit avocata Ana-Corina Săcrieru în interviul de la Trinitas TV.

Care este situația ratificării Convenției de la Istanbul:

„Convenția de la Istanbul a fost ratificată de România în anul 2016. Este refuzată să fie ratificată în aproape toate țările din jurul nostru, singura care a ratificat-o fiind Polonia, dar cu rezerve. Ungaria a sistat ratificarea acestei Convenții, în Bulgaria sunt foarte multe mișcări bine argumentate din rândul societății civile, din care rezultă de ce se opun bulgarii atât de tare, astfel încât, în prima parte a anului, președintele bulgar a declarat că Bulgaria nu va ratifica Convenția de la Istanbul, cu motivarea că noțiunile din interiorul său sunt prea vagi. Vorbim de o declarație a unui președinte de stat care deține în acest moment președinția Consiliului UE. În Slovacia s-a respins ratificarea ei de două ori." – Ana - Corina Săcrieru

Întrebată dacă un document atât de important promovat de UE nu ar fi trebuit supus consultării publice, Săcrieru a adus următoarele precizări: „Există o procedură întreagă, așa cum există la intrarea în vigoare a fiecărei legi. Este adevărat că Bisericile din statele unde s-a refuzat ratificarea au luat atitudine, însă acolo, inițial, societatea civilă a fost cea care a reacționat. Biserica nu e gardianul societății civile. Societatea  civilă este cea care trebuie să noteze eventuale tentative de acest gen, să le aducă la cunoștința celor care nu le înțeleg și abia apoi să se ia poziție. La noi, fără să încerc să iau apărarea BOR sau a altui cult creștin, pe fondul necunoașterii și al unui foarte jos nivel de implicare în ceea ce privește deciziile care ne privesc pe noi, dacă întrebi în mediul juridic despre această Convenție, la doi ani de la ratificare, poți avea surprize. Vreau însă să subliniez că, din moment de s-a întâmplat, și această ratificare s-a făcut, trebuie să analizăm implicațiile ei raportat la dispozițiile constituționale, pentru că un tratat nu poate intra în coliziune cu prevederile Constituției”.

Care ar fi primele consecințe ale ratificării Convenției? Explicația cât se poate de clară o dă Corina Săcrieru mai jos:

„Știți care e prima consecință după ce se definește genul în Convenție? Este articolul 12. pct.1, care spune așa: statul care ratifică această Convenție, deci România, promovează schimbarea modelelor sociale, culturale, de comportament, pentru femei și bărbați, în vederea eradicării prejudecăților, tradițiilor, obiceiurilor, practicilor bazate pe stereotipuri. Deci pe roluri de gen stereotipe. Convenția nu definește roluri de gen stereotip. Prima consecință: schimbarea modelului social și cultural bărbat-femeie. Într-o societate normală, cum au fost bulgarii, slovacii,  cum sunt lituanienii, care spun că nu li se potrivește această Convenție, la noi în țară, dacă vii și spui că potrivit sondajului 87% dintre români cred cu tărie în familia tradițională formată din femeie și bărbat, ai putea să spui că, da, este prevăzut așa ceva în Convenție, că genul este rolul asumat, dar uite ce spune teza finală - că dacă o societate le consideră adecvate. Dar noi, societatea românească nu le considerăm adecvate.”

Se mai poate face ceva?

„Astăzi, un grup de profesori universitari a cerut factorului politic să ia măsuri pentru retragerea Convenției. Este un fapt juridic consumat, care produce efecte juridice și care trebuie respectate. Și care nu are decât o singură consecință: conștientizarea, implicarea, înțelegerea, cunoașterea fiecărei definiții. Față de un fapt juridic cu consecințe juridice atât de mari, în momentul de față prima măsură care se impune este înțelegerea acestor termeni. Pentru că, de exemplu, Convenția prevede că orice măsură luată în temeiul prezentei Convenții nu se va considera discriminare.  Avem însă o mare problemă de discriminare: cel mai mare stereotip, profund discriminator, este acela că, potrivit Convenției, bărbatul este un agresor aprioric. Deci fiecare mamă care dă naștere la băieți dă naștere la niște apriorici agresori. Asta are consecințe foarte mari. Pentru că nu toți bărbații sunt agresori, nu toate violențele provin de la bărbați”, spune Corina Săcrieru. (Zilele trecute, așa cum a prezentat ActiveNews în exclusivitate, profesori universitari, între care Profesor Doctor Pavel Chirilă și Preot Profesor Constantin Necula, au semnat o scrisoare deschisă prin care denunță prevederile referitoare la definiția genului din Convenția de la Istanbul, documentul ratificat de țara noastră în absența oricărei dezbateri publice.)

La întrebarea dacă textul Convenției nu intră în coliziune cu art.29 al Constituției, unde se spune că părinții au dreptul preeminent să își crească copiii conform convingerilor lor, avocata a precizat că: „Articolul 14 din Convenție spune că statul care a ratificat Convenția se obligă să introducă materiale didactice suficiente privitoare la rolurile nestereotipe de gen. La toate nivelurile de învățământ. Când am văzut acest pasaj „la toate nivelurile de învățământ”, m-am gândit la ultima soluție pronunțată de CEDO, din iarna aceasta, în plângerea unor părinți elvețieni care au încercat să obțină dreptul de a nu frecventa fetița lor de grădiniță cursuri de educație sexuală. Potrivit convingerilor lor, dezvoltării fetiței, ei nu cred că este potrivit.  Statul elvețian le-a respins cererea și au pierdut la CEDO cu motivarea că odată introdusă disciplina de educație sexuală în curicullum, înseamnă că interesul social major e mai mare decât dreptul subiectiv invocat de persoana în discuție. 

Revenind la aplicarea art.14, „viața nu se găsește, viața se creează” - a fost unul dintre citatele spuse copiilor.  Întâi identificați tiparele, apoi deconstruiți-le și apoi reconstruiți-vă după propriul vostru calapod. Părintele este cel care răspunde de copil pentru că el este cel care realizează procesul care ar putea antrena răspunderea sau nu. Este graduală proporția dintre răspundere și investirea în educație. Cea mai frumoasă reglementare a acestei probleme o dă Codul nostru civil, care are un articol superb, art.487, care spune în ce constau nevoile copilului raportat la îndatorirea părintelui: dezvoltare psihologică, educație, învățătură și pregătire profesională. Toate astea sunt în conținutul relației dintre părinte și copil. Ceea ce este cel mai grav este că, odată cu intruziunea în educație,  se vine la pachet și cu măsurile de protecție a intruziunii”.

O altă consecință, la fel de gravă, a aplicării Convenției, ar fi, după cum susțin chiar experții în drept, punerea sub semnul întrebării a libertății religioase. Întrabată dacă România se mai poate retrage din această Convenție, Corina Săcrieru a afirmat:

„Legea tratatelor are capitol, are secțiune. Să ajungem însă la ultima consecință care vizează cultele. Este pusă sub semnul întrebării libertatea religioasă. O spun experți în drept,  care au analizat Convenția și au spus-o și argumentele celorlalte state care au refuzat. Convenția definește violența sub mai multe forme. Printre formele de violență ale Convenției există „violența psihologică”. Nu o definește, dar în cadrul violenței de gen, pentru că așa e definită violența, ca fiind violență „de gen”, dar spune convenția așa: Nu va constitui justificare pentru această violență cultura, tradiția, religia sau onoarea.” 

Declarația episcopilor din Lituania:

Declarație despre intenția de a semna Convenția Consiliului Europei cu privire la prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice

Ne preocupă îndemnul de a semna Convenția Consiliului Europei cu privire la prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice fără o dezbatere publică și fără a consulta societatea. Convenția conține prevederi care ridică semne de întrebare serioase, prevederi despre care cetățenii nu sunt informați în mod adecvat. În plus, nu s-a explicat clar ce angajamente își ia Lituania odată cu semnarea acesteia.

Combaterea violenței împotriva femeilor și a altor persoane este un scop nobil și folositor. Din nefericire, deși declară scopuri legitime, Convenția se bazează pe o viziune ideologizată cu privire la genul persoanei, care este prezentat ca un construct social ce nu coincide cu firea biologică a ființei umane. După semnarea și ratificarea acestui document, Lituania ar fi obligată să consolideze în sistemul ei juridic o nouă concepție despre genul persoanelor. Este însă puțin probabil ca redefinirea conceptului de gen al persoanelor să prevină violența împotriva femeilor și violența domestică. Nu există o justificare clară cu privire la modul în care această schimbare de interpretare ar putea să reducă violența.

Convenția își propune să stabilească noi temeiuri legale pentru interzicerea discriminării în funcție de „sexul social” și „identitatea de gen” (Articolul 4), temeiuri care însă pot fi interpretate foarte larg și ambiguu. Nu se explică cum se vor pune în practică aceste principii și care sunt noile responsabilități și situații care vor fi gestionate în baza ei de către autoritățile publice, instituțiile educaționale, mediul de afaceri și publicul larg.

Articolul 12 al Convenției cere, printre altele, măsuri „de promovare a schimbării modelelor de comportament social și cultural al femeilor și bărbaților, cu scopul de a eradica prejudecăți, obiceiuri, tradiții și alte practici bazate pe ideea inferiorității femeii sau pe roluri-stereotip pentru femei și bărbați”. Adoptarea unor astfel de prevederi reprezintă o sursă de amenințare permanentă pentru femei. Convenția se poate transforma cu ușurință într-un instrument convenabil de marginalizare a valorilor morale și a moștenirii spirituale care stau la temelia de valori a națiunii noastre.

Prevederile din Articolul 14 al Convenției sunt deosebit de îngrijorătoare, deoarece obligă semnatarii să includă materiale educaționale despre „roluri nestereotipe de gen” în programa școlară de la toate nivelurile de învățământ. Astfel de materiale pot include promovarea homosexualității și transsexualității. Încercarea de a lega combaterea violenței de introducerea unor prevederi străine de sistemul educațional lituanian și de valorile morale ale multor părinți creează un precedent care reprezintă motiv de îngrijorare.

În consecință, facem apel la autoritățile publice responsabile și la înalții oficiali de a nu acționa imediat în niciun fel cu privire la semnarea și ratificarea Convenției. Este inacceptabil să transformăm prevenirea violenței împotriva femeilor în vehicul ideologic pentru scopurile unor grupări care se opun specificului național și intereselor vitale ale țării. - Episcopii lituanieni, Sursa: Lietuvos Vyskupu Konferencija, via stiripentruviata.ro 

Extrase din comunicatul de presă al Conferinței Episcopilor Croați din 12 octombrie 2017:

Am concluzionat că problema violenței în general, inclusiv a violenței domestice, implică toți factorii sociali, inclusiv Biserica. În această privință, este important să fim deosebit de atenți ca eforturile justificate de a găsi cele mai bune soluții la această problemă socială să nu fie folosite în alte scopuri, precum ar fi introducerea ideologiei gender în sistemul legislativ – ideologie la care episcopii noștri s-au referit în mesajul lor din 2014 intitulat: „[Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut;] a făcut bărbat şi femeie” (Facerea 1, 27).

În acest context trebuie discutată în Parlamentul Croației problema ratificării Convenției Consiliului Europei cu privire la Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor și a Violenței Domestice (Convenția de la Istanbul). Membrii Consiliului [pentru Viață și Familie] și ai comitetelor [pentru căsătorie și familie din fiecare dioceză] au fost informați că, în perioada 3 iunie – 3 august a anului curent, din cele 370 de comentarii generate de dezbaterea publică  referitoare la  Convenția de la Istanbul și ratificarea ei în parlamentul croat, patru cincimi au fost împotriva ratificării. Din opiniile exprimate reiese că există un pericol justificat de deturnare a anumitor prevederi ale documentului și de consecințe adverse care trebuie prevenite, deoarece aduc atingere directă demnității umane și datelor antropologice care definesc identitatea umană. Mai precis, Convenția de la Istanbul conține o prevedere (Art. 3c) care definește conceptul de gen ca „roluri, comportamente, activități și trăsături care reprezintă constructele sociale pe care o anumită societate le consideră potrivite pentru femei, respectiv bărbați”.

Consiliul [pentru Viață și Familie] reamintește că Biserica nu poate rămâne indiferentă cu privire la apărarea valorilor fundamentale care protejează demnitatea ființei umane, deoarece este „o chestiune importantă pentru viața personală a creștinilor și viața socială a timpurilor noastre” (Persona Humana, 2). Prin urmare, suntem cu toții chemați să respectăm adevărul care spune că nu poate exista o promovare autentică a demnității umane fără respectarea datelor firești ale naturii umane (Persona humana, 3). Aceste date nu trebuie confundate cu termeni arbitrari și cu imixtiuni similare în ordinea juridică ce au impact direct asupra datelor identitare fundamentale ale persoanei umane. În acest sens, Consiliul [pentru Viață și Familie] invită Parlamentul Croației, și în special pe aleșii care împărtășesc viziunea catolică, să nu ratifice Convenția menționată.

Decizia Guvernului bulgar. Guvernul de la Sofia a retras la începutul lunii martie proiectul de lege privind ratificarea Convenției de la Istanbul. Decizia a fost luată în timpul ședinței de guvern, în care premierul Bojko Borisov a anunțat că ratificarea Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței în familie va fi aborgată până când Curtea Constituțională se va pronunța asupra documentului. Premierul bulgar a anunțase încă de luna trecută că această controversată convenție a Consiliului Europei nu va fi ratificată atât timp cât în societate nu va exista suficient consens în privința ei. „După cum se știe, au exsitat reacții dure  ale partenerilor de coaliție, dar și din partea liderilor Bisericii Ortodoxe și a Muftiului. Au apărut temeri mari în rândul poporului bulgar. Suntem un guvern ales de popor și suntem obligați să ne conformăm cu ceea ce doresc oamenii”, a spus Boyko Borisov, conform agenției bulgare Novinite. Prin urmare, spune șeful guvernului de la Sofia, Curtea Constituțională este cea care va decide, iar după retragerea Convenției va fi posibilă o dezbatere, într-o atmosferă relaxată, în care pot fi cântărite toate argumentele pe această temă. Reamintim că formațiunea Patrioții Uniți, aflată în coaliția de guvernare, dar și Biserica Ortodoxă Bulgară s-au pronunțat împotriva ratificării  documentului, despre care spun că va încuraja căsătoriile între homosexuali și va permite acceptarea unui al treilea gen. 

Biserica Ortodoxă Bulgară solicită parlamentului bulgar să nu ratifice „Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice”.

Apelul Sfântului Sinod: Convenția de la Istanbul

“Dragi compatrioți,

dragi fii ai lui Dumnezeu, ai Sfintei noastre Biserici Ortodoxe din Bulgaria,

dragi reprezentanți ai puterii civile,

Motivul apelului nostru este “Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice“. Această convenție suscită îngrijorări față de viitorul civilizației europene creștine, deoarece conține o nouă concepție despre om: omul ca autosuficient sieși, omul fără Dumnezeu, care își urmează dorințele și patimile sale într-o asemenea măsură încât poate chiar să-și determine sexul.

Acest concept deschide ușa dezintegrării morale care duce în mod inevitabil la distrugerea psiho-fizică a omului, la o “a doua moarte”, care este o moarte spirituală. Aceasta este diametral opusă credinței noastre, în mijlocul căreia este Dumnezeu- Omul, Hristos și Care ne învață că sensul vieții creștinului constă în mântuirea și iubirea de Dumnezeu și de aproapele. De aceea nu este un creștin care să nu aprobe lupta împotriva violenței, cu atât mai mult violența împotriva femeilor.

Declarația de la Istanbul iese din sfera reglementării legale a acestei chestiuni, dat fiindcă aduce o schimbare în viziunea noastră asupra lumii. Legăturile dintre sexe, atitudinea față de religie, tradiții, obiceiuri, educație, așa cum sunt exprimate în ideile Convenției, contrazic convingerile seculare ale poporului bulgar în domeniul credinței, naționalității, moralei, onestității, demnității, educației și familiei. De mai bine de o mie de ani, poporul nostru a trăit cu o singură aspirație: să întrupeze dreptatea, dragostea și sfințenia – evanghelice -, să devină un popor sfânt și un popor al lui Dumnezeu (I Petru 2, 9-10 , I, 15-16) care, de-a lungul istoriei sale să propovăduiască valorile divine și virtuțile.

Deși este un act juridic, Convenția are și o dimensiune spirituală – este un instrument care insuflă un sistem de valori străine pentru noi, care permite societății să fie condusă de un nou model, ce corespunde intereselor unui mici părți.

În textul oficial al Convenției, în limba engleză, oriunde apare cuvântul “gen”, în limba bulgară este folosit termenul de “sex social”. În acest text, concepția despre“gen” diferă categoric de cea a sexului, constituind astfel o altă noțiune, necunoscută sistemului juridic bulgar și inexistentă în dicționarul limbii bulgare. De asemenea, o nouă traducere nu va schimba sensul și spiritul Convenției, în care utilizarea termenului “gen” și a derivatelor sale urmăresc scopuri diferite de cele care sunt proclamate, și anume, apărarea femeilor împotriva violenței. Acești termeni sunt utilizați pentru a face din politica statului o ideologie ce neagă faptul că omul există ca bărbat sau femeie, iar acest lucru este confirmat de o limbă nouă, artificială, pe care o găsim în Convenție, și care este străină și necunoscută mentalității noastre, culturii noastre, obiceiurilor noastre și tradiției ortodoxe.

Conform acestei ideologii, sexul ființei umane, ca bărbat sau femeie, nu are importanță pentru personalitatea sa, dar este prezentat ca „dictatura naturii“ față de libera alegere a omului, o dictatură de care el trebuie să se elibereze. Această ideologie care, prin ratificarea Convenției, ar deveni o lege de drept constrângătoare pentru cetățenii bulgari, neagă un adevăr fundamental biblic: „Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie” (Geneza 1:27).

Pentru Sfântul Sinod, exprimând vocea creștinilor ortodocși bulgari, lupta împotriva violenței față de femei și a violenței în familie este direct legată de virtuțile evanghelice, prima și cea mai mare dintre toate fiind dragostea față de Dumnezeu și față de oameni.

Dispozițiile Convenției privind introducerea în educație a “rolului ne-stereotip al genului”, “în programa oficială de învățământ și la toate nivelele de educație” sunt îndreptate împotriva căsătoriei prescrise între bărbat și femeie – celula Bisericii-, în care este exprimată dragostea și slujește mântuirii omului.

Conform Declarației Universale a Drepturilor Omului: “Familia este elementul natural și fundamental al societății și are dreptul la protecția societății și a Statului“. Punctul de referință pentru păstrarea acestui lucru este fidelitatea și încrederea între soți, în toate dimensiunile. Fără aceasta, societatea se va dezintegra și generația astfel creată va fi lipsită de dragoste, îngrijire și educație. Consecințele negării adevărurilor biblice sunt tragice și le observăm în multe societăți, în care ideologia de “gen” este de mult timp o politică de stat.

Cerem Adunării Naționale să nu ratifice Convenția de la Istanbul, care introduce concepte contrare credinței noastre ortodoxe, tradițiilor noastre naționale și sistemului nostru juridic. Chemăm poporul bulgar să-și apere credința, pe care a păstrat-o în mijlocul tuturor încercărilor istorice! Datoria sacră și părintească a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare este aceea de a reaminti poporului lui Dumnezeu cuvintele Sfintei Scripturi: “Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău!” (Isaia V, 20). - traducere de ROF, Sursa: culturavietii.ro  

Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel

Capitolul 5

1.
Fiţi dar următori ai lui Dumnezeu, ca nişte fii iubiţi,
2.
Şi umblaţi întru iubire, precum şi Hristos ne-a iubit pe noi şi S-a dat pe Sine pentru noi, prinos şi jertfă lui Dumnezeu, întru miros cu bună mireasmă.
3.
Iar desfrâu şi orice necurăţie şi lăcomie de avere nici să se pomenească între voi, cum se cuvine sfinţilor;
4.
Nici vorbe de ruşine, nici vorbe nebuneşti, nici glume care nu se cuvin, ci mai degrabă mulţumire.
5.
Căci aceasta s-o ştiţi bine, că nici un desfrânat, sau necurat, sau lacom de avere, care este un închinător la idoli, nu are moştenire în împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu.
6.
Nimeni să nu vă amăgească cu cuvinte deşarte, căci pentru acestea vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării.
7.
Deci să nu vă faceţi părtaşi cu ei.
8.
Altădată eraţi întuneric, iar acum sunteţi lumină întru Domnul; umblaţi ca fii ai luminii!
9.
Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate şi adevăr.
10.
Încercând ce este bineplăcut Domnului.
11.
Şi nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiţi-le pe faţă.
12.
Căci cele ce se fac întru ascuns de ei, ruşine este a le şi grăi.
13.
Iar tot ce este pe faţă, se descoperă prin lumină,
14.
Căci tot ceea ce este descoperit, lumină este. Pentru aceea zice: "Deşteaptă-te cel ce dormi şi te scoală din morţi şi te va lumina Hristos".
15.
Deci luaţi seama cu grijă, cum umblaţi, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca cei înţelepţi,
16.
Răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt.
17.
Drept aceea, nu fiţi fără de minte, ci înţelegeţi care este voia Domnului.
18.
Şi nu vă îmbătaţi de vin, în care este pierzare, ci vă umpleţi de Duhul.
19.
Vorbiţi între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând Domnului, în inimile voastre,
20.
Mulţumind totdeauna pentru toate întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, lui Dumnezeu (şi) Tatăl.
21.
Supuneţi-vă unul altuia, întru frica lui Hristos.
22.
Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului,
23.
Pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor şi este.
24.
Ci precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor, întru totul.
25.
Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea,
26.
Ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt,
27.
Şi ca s-o înfăţişeze Sieşi, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană.
28.
Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte.
29.
Căci nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi îl încălzeşte, precum şi Hristos Biserica,
30.
Pentru că suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui şi din oasele Lui.
31.
De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup.
32.
Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică.
33.
Astfel şi voi, fiecare aşa să-şi iubească femeia ca pe sine însuşi; iar femeia să se teamă de bărbat

 

Citiți și:

Trăsăturile partenerului abuzator - Doxologia 

Drepturile și responsabilitatea părinților în educația copiilor - Avocat Ana- Corina Săcrieru 

Omul în zorii antropolatriei - Ziarul Lumina 

Proteste masive în Croația împotriva adoptării Convenției de la Istanbul - Activenews

Chiar aveam nevoie de noi pronume de gen? - Anacronic 

Transgenderismul, o religie sponsorizată de stat? - Cultura Vieții 

După București, Vrancea intră sub asediul presiunii LGBT - Vranceamedia 

Coaliția pentru Familie a sesizat Guvernul privind propaganda LGBT în școli - Hotnews 

Protest la Ministerul Culturii privind propaganda LGBT în școli - Ampress 

Convenția de la Istanbul, text integral în limba română 




ACTUALITATEA religioasă
Convertirea musulmanilor la creștinism pe glob - analiză și previziuni interesante
 

Cu ani în urmă un studiu afirma că până în anul 2075 islamul va deveni religia cea mai numeroasă a planetei, iar creștinismul va fi pe locul al doilea. Predicțiile acestea sunt deosebit de relevante pentru Europa unde în prezent 5% din populație este musulmană. În cifre, aceasta înseamnă 25,8 milioane de persoane. Pe 4 decembrie, Pew Research Center a publicat un studiu intitulat Europe’s Muslim population will continue to grow – but how much depends on migration (“Populatia musulmana a Europei va continua sa creasca – dar depinde de migratie”) [Articol] Studiul analizează trei modele de creștere numerică a musulmanilor în Europa până în 2050. Primul model, numit “migrația zero” (“zero migration”) presupune că până în anul 2050 nu va mai avea loc nicio migrație islamică în Europa la scara celei din 2015-2017. Conform acestui model, procentul populației musulmane în Europa anului 2050 va fi de 7,4%, ori, în cifre, de 35,8 milioane de persoane. În paralel cu creșterea numerică a musulmanilor se va produce și o descreștere numerică a populației ne-musulmane de 10 milioane de persoane. În prezent, nivelul de fertilitate al musulmanilor e de 2,6 de copii de femeie iar al femeilor europene de doar 1,6 copii.

Musulmanii Europei 2050

A doua variantă a studiului ia în calculație o continuă migrație musulmană în Europa, dar la un nivel “moderat”, având în vedere libera circulație a persoanelor în Europa. Conform acestui model, în 2050 procentul musulmanilor în Europa va fi de 11,2% din întreaga populație.

A treia variantă, însă, îngrijorează și presupune un nivel ridicat de migrație (“high migration level”) asemănător cu migrația anilor 2015-2017. În acest caz, Europa anului 2050 va avea 75 de milioane de musulmani care vor constitui 14% din întreaga populație a Europei. Conform acestei variante, în 2050, 30% din populația Suediei va fi musulmană, 18% din populația Franței, 20% din populația Germaniei, 20% din populația Austriei, 17% din populația Norvegiei (unde la ora actuala aproape 6% din populație e musulmană), 4,5% din populația Ungariei, etc. În Romania anului 2050, 0,9% din populație va fi musulmană în cazul unei migrații musulmane masive, 0,8% în cazul unei migrații moderate, și 0,4% în cazul lipsei oricărei migrații, moderate ori severe.

Natural, aceste cifre sunt speculative și vor rămâne la fel, ele fiind influențate în timp de diferiți factori care nu pot fi prevăzuți cu exactitate dinainte. Cum, însă, vor arăta aceste cifre în cazul în care musulmanii Europei se vor converti la creștinism, ori unii dintre ei? Acest factor nu a fost încă luat în considerare dar e relevant. Nu se știe, dar e cert că din musulmanii care migrează în Europa unii se secularizează complet, alții devin atei, iar alții se convertesc la creștinism. Pe 8 februarie am discutat acest fenomen din perspectiva unui studiu publicat in SUA tot de Pew Research Center privind musulmanii Statelor Unite. Conform acelui studiu, numărul musulmanilor în SUA crește anual cu 100.000, dar și scade cu 100.000. Adică, tot la 100.000 de noi musulmani, 100.000 de musulmani devin atei, nu se mai identifica cu nicio religie, abandonează islamul, ori se convertesc la creștinism. Din cei 100.000, 22% ori 22.000 se convertesc la creștinism, iar din acești 22.000, 22% sunt musulmani iranieni. [Studiul]

Și tot pe 8 februarie am publicat recenzia unei cărți a unei femei iraniene care s-a convertit la creștinism în Suedia, care în ultimii 5 ani a facilitat convertirea la creștinism a 1.500 de musulmani. E de netăgăduit că musulmanii Europei se convertesc la creștinism, însă în număr modest, dar constant. Presa europeană evită acest subiect taboo, dar noi am cules de-a lungul ultimilor ani materiale sporadic publicate despre convertirea musulmanilor la creștinism și le analizam astăzi cu nădejdea că veți fi încurajați.

Convertirea masivă a iranienilor la creștinism

Cea mai spectaculoasă convertire a musulmanilor la creștinism se petrece în Iran. În 1979, în Iran erau doar 500 de creștini. Astăzi sunt 360.000, o creștere formidabilă. Unele surse pun numărul lor la 500.000, iar altele la chiar un milion. Este, zic experții, cea mai spectaculară creștere numerică a creștinilor din lume la ora actuală. Cu toate acestea ei constituie doar 0,5% până la 0,6% din întreaga populație a Iranului. E totuși un început bun care a atras atenția și alarmează pe liderii islamici. Majoritatea creștinilor iranieni se întrunesc în case iar puținele biserici care au fost clădite, au fost demolate de autorități. Un raport al securității de stat întocmit acum 7 ani indică faptul că numărul caselor unde se strângeau creștinii la închinare pe atunci erau de ordinul sutelor ori chiar al miilor. Doar într-un singura oraș, Mashahad – cel mai islamic oraș din Iran, capitala islamică a Iranului și capitala mondială a musulmanilor shiiti – autoritățile au identificat 200 de astfel de case.

Liderii creștini din Iran cred că în următorii ani numărul creștinilor în Iran va ajunge la milioane de persoane. Motivul principal pentru care iranienii se convertesc la creștinism este dezamăgirea cu regimul islamist și foametea lor sufletească. Periodic presa internațională scrie despre pastori creștini iranieni care dispar, ori sunt arestați și dați în instanță. Majoritatea celor care se convertesc la creștinism sunt tineri. Creștinismul a devenit foarte popular în rândul lor și în zone strategice, cum ar fi locurile de pelerinaj. În August 2017 presa internațională a anunțat că guvernul iranian a trimis învățători musulmani în orașele cu un procent ridicat de tineri convertiți la creștinism pentru a-i readuce la islam. În 2016, 193 de creștini au fost arestați în Iran pentru “subversiune la adresa securității statului”. Câteva zeci dintre ei au fost găsiți vinovați iar sentințele primite au fost de la 10 ani în sus. Anual, guvernul iranian cheltuie milioane de dolari pentru contracararea influentei creștine în rândul populației. Materialele creștine și literatura creștină depistată în librarii ori spațiul public sunt confiscate.

Musulmanii se convertesc la creștinism și în China. Conform unui articol din 24 ianuarie anul acesta, în China sunt aproape 100 de milioane de creștini și 20 de milioane de musulmani. Doar câteva mii de musulmani s-au convertit la creștinism, dar acum câțiva ani numărul lor era infim. La fel în Nigeria unde anul trecut au fost botezați 400 de musulmani “radicali”. Prin “radicali” se înțelege nu teroriștii lui Boko Haram, ci populația fulani, o populație pastorală musulmană care e mai vicioasă decât teroriștii islamiști. În 2014 ei au ucis peste 1.200 de creștini. Conform indexului global al terorismului (Global Terrorism Index), în 2014 radicalii fulani erau pe locul patru (4) în lume privind terorismul împotriva creștinilor. [Articol]

Convertirea musulmanilor în Germania

Mii de musulmani se convertesc la creștinism și în Germania. Cifra este însă infimă dacă luăm în considerare că din 2015 încoace Germania a primit peste un milion de migrați musulmani și că în 2015 Germania deja avea 4 milioane de musulmani. Totuși, este un început bun, care foarte probabil va duce la rezultate și mai bune. Spre exemplu, o biserică începută în Berlin în 2008 cu doi refugiați musulmani convertiți la creștinism a ajuns la 1.200 de persoane în 2016. Majoritatea convertiților sunt din Iran și Afganistan. Orele de cateheză au pînă la 250 de musulmani care doresc să afle despre creștinism. Numărul celor care nu sunt botezați, însă, e și el mare. În 2016 o biserică a respins cererea de convertire a 300 de persoane pentru ca pastorul nu a găsit sinceră motivația lor pentru a fi botezați. Unii musulmani cer sa fie botezați pentru a facilita primirea azilului. Cei care sunt depistați ca fiind nesinceri nu sunt botezați, ori li se revocă certificatul de botez. Numărul musulmanilor convertiți e greu de cunoscut cu exactitate, dar numărul persoanelor botezate în biserica protestantă din Germania a crescut in extremis de la 17.000 în 2014, la 178.408 în 2015. O mare parte a acestor convertiți sunt foști musulmani. De Rusalii în 2015 un pastor a botezat, într-un parc din Hamburg, 80 de foști musulmani. În 2009, 100 de iranieni au fost botezați în Hanovra. Conform unui studiu, în doar doi ani (2014-2015) peste 3.500 de musulmani au fost botezați în creștinism în Germania. Unii dintre ei s-au convertit în Iran ori Siria în casele în care se întruneau creștinii, dar au putut primi botezul doar odată ajunși în Europa. [Articol]

Un articol din The Atlantic din 25 iulie anul trecut explica posibilele cauze pentru care un număr mare de musulmani abandonează islamul ori sunt atrași de creștinism. O mare parte din centrele pentru refugiați ori de caritate care ajută migrații sunt creștine, ori administrate de biserici. Unii migranți nu merg de loc la moschei pentru ca acolo se vorbește araba, o limbă pe care majoritatea migraților nu o cunosc. Alții nu merg la moscheile turcești pentru același motiv, nu cunosc limba, ori, de exemplu sirienii, nu se înțeleg cu turcii. Alții nu vor sa aibă nimic de a face cu musulmanii împământeniți în Germania pentru că acestor musulmani le pasă prea puțin de migranți, iar moscheile și asociațiile caritabile musulmane din Germania au ajutat foarte puțin pe migranții musulmani în comparație cu creștinii. Ironic, un centru creștin care ajută masiv musulmanii este administrat de o creștină iraniană, convertită la creștinism cu zeci de ani în urmă. Ce a făcut-o să se convertească? Dragostea creștinilor. Musulmanii nu au făcut-o să se simtă bine în mijlocul lor, dar la scoală s-a împrietenit cu creștini care au tratat-o drăguț și cu afecțiune. S-a convertit. (“She only embraced Germany when she met some Christians who treated her kindly. They were nice to me, she said”)

Creștinismul progresează și în alte părți ale lumii

Daca creștinismul istoric pare să fie în derivă în Orientul Mijlociu (Iraq, Siria, Egipt), el face progres în alte țări ale lumii. Unele date statistice, greu de confirmat cu exactitate, sunt cu totul extraordinare. De exemplu, conform ultimului recensământ al populației, în Mongolia creștinii alcătuiesc între 2 și 3 % din populație. În 1990, când s-a prăbușit comunismul, în Mongolia nu era niciun creștin. În Nepal, populația creștină a ajuns la aproape 10% din populația țării pe când în 1980 nu era niciun creștin. Extinderea creștinismului în Nepal a fost de o magnitudine atât de mare încât autoritățile au ripostat în ultimii ani interzicând prozelitismul și convertirea de la budism la alte religii. Iar în Bangladesh 3% din populația țării e creștină, o țară unde acum 100 de ani nu erau creștini.

Tehnologia ajută și ea la măsurarea expansiunii creștinismului în țările musulmane și în Lumea a Treia. Aplicații americane care pun Biblia la dispoziția oamenilor din toata lumea online înregistrează unde în lume se descarcă Biblii și câte anume. În ianuarie a fost emis un raport al unei astfel de aplicații, conform căruia în doar ultimii noua (9) ani au fost descărcate 300 de milioane de Biblii puse la dispoziția cetățenilor lumii de doar aceasta aplicație. Mai multe Biblii sunt descărcate în Lumea a Treia decât în Europa ori America. E descărcată și în Iran și Iraq. În Iraq, de exemplu, în 2017 a fost descărcat un număr dublu de Biblii în comparație cu 2016. România e și ea inclusă în statistica anuală. Tehnologia uimește pentru că depistează și cele mai citite texte din Biblie. De exemplu, în 2017 cel mai citit pasaj din Sfânta Scriptură de către românii (și americanii) care au descărcat Biblia folosind aplicația americană a fost Epistola Sfântului Apostol Pavel Către Romani 8:28. „Şi ştim că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemaţi după voia Lui.” [Articol] - Buletin informativ al Alianței Familiilor din România, via avereabisericii.ro

 

Citiți și:

Prințul Charles și Părintele Dionisie de la Colciu - Formula As  

Convertiți la ortodoxie, simt că sunt Acasă - Cuvântul - Ortodox

Creștinii din lume discută despre misiune și evanghelism în context internațional - Basilica 

 



Biserica Sfântului Mormânt, cheia soluționării conflictului dintre Bisericile Creștine și Israel
 

La 28 februarie 2018, într-un forma de protest inedită în istoria Locurilor Sfinte, Bisericile Catolică, Greacă ortodoxă și Armeană apostolică au decis să închidă porțile Bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim. Liderii religioși au dorit să atragă astfel atenția globală asupra a ceea ce au numit drept „un atac sistematic și fără precedent împotriva creștinilor din Țara Sfântă”, după ce autoritățile israeliene au hotărât de curând să taxeze proprietățile Bisericilor și să promoveze o lege care deschide calea spre exproprierea lor. În semn de solidaritate, Biserica Luterană a Mântuitorului și-a închis și ea porțile în aceeași zi.

Biserica Sfântului Mormânt, cheia soluționării conflictului dintre Bisericile Creștine și Israel

Cauzele acestui gest simbolic, dar radical, care a făcut imediat înconjurul lumii, au fost explicate de Fratele Francesco Patton, Custode al Țării Sfinte și gardian franciscan al Sfântului Mormânt, într-un interviu pentru publicația franceză Le Figaro: "Simțim că autoritățile israeliene, în anumite aspecte, nu respectă prezența noastră în Țara Sfântă. În declarația comună pe care cele trei biserici ale noastre au dat-o publicității duminică, insistăm asupra a două probleme distincte. Primul este cel al taxelor. Nu refuzăm să plătim taxe din principiu, însă relațiile noastre cu autoritățile sunt reglementate de un statu quo care datează din epoca otomană și a fost respectat pe rând de britanici, de iordanieni și de statul Israel. Acest acord prevede ca bisericile noastre să nu plătească taxe pentru proprietățile lor, deoarece ele îndeplinesc printre altele o misiune socială. Dacă unii vor modificarea acestui statu quo, este important ca schimbările să fie înțelese și acceptate de toate părțile. Al doilea motiv de preocupare este un proiect de lege care vizează exclusiv terenurile care aparțin bisericilor. Titlul său însuși îi arată natura discriminatorie. Remarc de altfel că examinarea de către Knesset a acestui text trebuia să aibă loc duminică și că a fost amânată."

Bisericile creștine cu sediul în Țara Sfântă,  conflict cu Statul Israel

Întrebat fiind despre durata protestului și despre cât timp accesul la Sfântul Mormânt va fi restricționat, Fratele Francesco a răspuns: "Așteptăm să vedem cum va evolua situația. Vă amintesc că bisericile noastre au dat publicității în cursul ultimelor luni două declarații avertizând limpede împotriva proiectelor autorităților israeliene. Din păcate, cuvintele noastre au fost în van așa că am fost constrânși să acționăm. Evident, nu este o decizie ușoară, în primul rând pentru că afectează numeroși pelerini și toată lumea este conștientă că nu vom putea menține Biserica până la Paști. Însă ni se pare obligatoriu ca arătăm că luăm lucrurile foarte în serios. Așteptăm acum un semn din partea autorităților și cerem ca toate Bisericile să fie implicate în discuții, căci fiecare este interesată de rezultatul acestora. Cele treisprezece Biserici din Țara Sfântă au convenit să se întâlnească marți dimineață la ora unsprezece pentru a discuta modul de continuare a evenimentelor. Fuecare dintre ele a dat până acum dovadă de o mare solidaritate și este esențial să continuăm a vorbi toți aceeați limbă. Mișcarea noastră nu este îndreptată împotriva statului Israel, însă a venit timpul ca liderii săi să recunoască contribuția noastră la viața locală. Doar în Orașul Vechi al Ierusalimului, Custodia Țării Sfinte pune peste 300 de locuințe la dispoziția familiilor creștine, care, majoritatea, nu au mijloace pentru a-și plăti cazarea. Îndeplinim astfel o misiune care, dacă noi nu am fi aici, ar cădea pe umerii municipalității. Această realitate trebuie luată în considerare în cântărirea propunerii de taxare a Bisericilor."

Gardianul Sfântului Mormânt, respectiv reprezentantul familiei musulmane care păstrează în mod tradițional cheile de acces în incintă, Wajeeh Nuseibeh, a spus la rândul său că este vorba despre o decizie excepțională. «Sperăm că totul va fi rezolvat de către municipalitate și că totul va reveni la normal pentru a permite pelerinilor să viziteze sfânta biserică ».

La 4 martie, dis de dimineață, porțile Bisericii Sfântului Mormânt s-au redeschis, după trei zile de protest. Redeschiderea a fost posibilă ca urmare a anunțului făcut de prim-ministrul Benjamin Netanyahu că autoritățile de stat vor renunța la proiectul de lege privind impozitarea și exproprierea proprietăților Bisericilor creștine din Israel. „După intervenția constructivă a prim-ministrului, Bisericile sunt nerăbdătoare să se implice împreună cu ministrul Hanegbi și cu toți cei care iubesc Ierusalimul pentru a asigura ca străvechiul nostru oraș, unde prezența noastră creștină continuă să se confrunte cu provocări, să rămână un loc în care cele trei religii monoteiste să poată trăi și să se poată dezvolta împreună" – declarația liderilor religioși creștini. "Noi, capii Bisericilor care administrează Sfântul Mormânt şi statu-quoul lăcaşurilor sfinte din Iersualim - Patriarhatul greco-ortodox, Sfântul Scaun şi Patriarhatul Armean - urmărim cu mare preocupare campania sistematică împotriva bisericilor şi comunităţilor creştine pe Pământul Sfânt". 

Biserica Sfântului Mormânt se mai numește și Biserica Sfintei Învieri și  este o biserică creștină aflată în interiorul fortificațiilor Orașului Vechi al Ierusalimului. În interiorul acesteia se află nu numai mormântul Domnului Iisus Hristos, ci și Golgota, locul răstignirii Mântuitorului Hristos, precum și locul unde Sf. Împărăteasă Elena a descoperit îngropat lemnul Sfintei Cruci a Mântuitorului. Este cel mai important, cel mai sacru loc de pelerinaj pentru creștinii din întreaga lume, iar spre cinstirea acestui loc sfânt au fost alcătuite două imne acatist dedicate Sfântului Mormânt.

 



Cererea de înscriere la orele de Religie este valabilă pe toată perioada școlarizării - Biroul de Presă al Patriarhiei Române
 
Cererea de înscriere la ora de Religie, valabilă până la schimbarea opțiunii
Cu privire la înscrierea elevilor la orele de Religie, vă informăm că în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220/12.03.2018 a fost publicat ordinul ministrului educației naționale nr. 3.218/16.02.2018. Documentul prevede modificarea art. 3, alin. (5) din Metodologia de organizare a predării disciplinei Religie în învățământul preuniversitar, astfel: „Cererea depusă conform alin. (1) este valabilă pe toată perioada de școlarizare în învățământul preuniversitar sau până la schimbarea opțiunii conform alin. (3)”.
 
Această prevedere este în concordanță cu Legea educației naționale nr. 1/2011, aducând claritate la nivelul normelor metodologice și eliminând orice echivoc. De asemenea, această prevedere reflectă poziția Consiliului Consultativ al Cultelor din România, întrunit la Reşedința Patriarhală, în ziua de 28 februarie 2015 și a Ministerului Educației Naționale, exprimată în adresele transmise pe această temă, în anii 2015 și 2016, către Inspectoratele Școlare Județene.
 
Ora de religie, disciplină a trunchiului comun
Potrivit legii, Religia este disciplină școlară, parte a trunchiului comun. Elevilor aparținând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituțional de a participa la ora de Religie, conform confesiunii proprii. Înscrierea elevului pentru a frecventa orele de Religie se face prin cerere scrisă a elevului major, respectiv a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor. Schimbarea acestei opțiuni se face tot prin cerere scrisă a elevului major, respectiv a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor.
 
Din încredințarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,
 
Pr. Florin Marica,
Consilier patriarhal
 
Sursa: basilica


Știri interne - martie 2018 (RO)
 

25 martie 2018 – Proclamarea canonizării Sf. Ier. Iosif cel Milostiv și a Sf. Gheorghe Pelerinul

Proclamarea canonizării Sf. Ier. Iosif cel Milostiv și a Sf. Gheorghe Pelerinul este programată pentru data de 25 martie 2018, anunță doxologia.ro. Cei doi sfinți contemporani au fost canonizați de Sfântul Sinod în 5 octombrie 2017. Sfinţii au următoarele date de prăznuire: Sf. Ier. Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei în 26 ianuarie, iar Sf. Gheorghe Pelerinul în 17 august. Mai multe despre viața celor doi sfinți contemporani puteți citi aici. Foto credit: Basilica.ro

Unioniştii din Republica Moldova, întâlnire istorică la Iaşi

Mai mulţi aleşi locali din peste 100 de localităţi din Republica Moldova, care au semnat Declaraţia de Unire cu România, au participat, sâmbătă, la o întâlnire la Palatul Culturii din Iaşi, fiind întâmpinaţi de primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica.  În cadrul întâlnirii s-au purtat discuţii în vederea înfiinţării unei organizaţii care să reprezinte autorităţile locale unioniste de pe ambele maluri ale Prutului: 'Este extraordinar de important ce se petrece astăzi. Este prima întâlnire a celor care au făcut acest prim demers de unire a Basarabiei cu România şi prima întâlnire are loc la Iaşi, aşa cum s-a întâmplat şi acum 100 de ani. E deosebit de multă emoţie, e un prim pas, dar credem noi că este cel mai important pentru aceste vremuri şi credem că generaţia noastră va avea un cuvânt de spus şi faţă de proiectul unionist. De acum depinde de noi, românii, să facem acelaşi demers către Basarabia şi să le oferim posibilităţi concrete, reale să vadă că unirea nu poate fi decât benefică pentru toţi basarabenii, care vor putea avea salarii mai mari, pensii mai mari, o viaţă mai bună şi, de ce nu, mai multă linişte şi securitate', a declarat primarul de Iaşi, Mihai Chirica.

Preşedintele Platformei Unioniste Acţiunea 2012, George Simion, a afirmat că peste 100 de aleşi locali din Republica Moldova au semnat Declaraţia de Unire cu România, chiar dacă asupra lor au fost exercitate presiuni. 'Foarte mulţi primari au fost intimidaţi ca să nu semneze, dar mulţi au semnat, iar populaţia susţine deciziile aleşilor locali şi numărul unioniştilor din Republica Moldova este din ce în ce mai mare. (...) Iaşiul este capitala Moldovei. E timpul să ne reasumăm Moldova noastră, este timpul să înţelegem că suntem la fel pe ambele maluri ale Prutului şi să vină un mesaj de trezire către toată România, de aici din Moldova, din capitala ei, din Iaşi', a declarat George Simion. Sursa: DeCeNews

Vinerea Mare este sărbătoare legală nelucrătoare

Preşedintele Iohannis a promulgat legea. Potrivit expunerii de motive a proiectului de lege, Vinerea Mare este zi legală de sărbătoare în 16 dintre cele 28 de ţări ale UE. Care sunt celelalte zile libere din an Codul muncii stabileşte în prezent următoarele zile ca sărbători legale în care nu se lucrează:

 1 şi 2 ianuarie; 24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române);

 vinerea mare, prima şi a doua zi de Paşte;

 1 Mai, 1 Iunie (Ziua Copilului);

 prima şi a doua zi de Rusalii;

 15 august (Adormirea Maicii Domnului);

 30 noiembrie (Sfântul Andrei);

 1 decembrie (Ziua Naţională a României);

 25 şi 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun).

Codul muncii mai prevede două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora. Sursa: Adevărul

Legea vaccinării obligatorii va fi RETRASĂ din Parlament

Proiectul legii vaccinării obligatorii, cel care a scos în stradă, anul trecut, câteva zeci de mii de oameni în toată țara, a fost retras de la Camera Deputaților, a anunțat avocatul Gheorghe Piperea, fost consilier guvernamental pe vremea premierului Mihai Tudose. Acesta a mai spus că noul proiect de lege va fi inclus în Codul Sănătății, iar joi se va afla la Ministerul Sănătății pentru a discuta despre compatibilitatea dintre acest obligativitatea vaccinării și Convenția de la Oviedo. „Legea vaccinării va fi refacută și introdusă în viitorul Cod al sănătății. La invitația unor parlamentari, voi fi prezent mâine la o întâlnire la Ministerul Sănătății, pentru a prezenta opinia mea referitoare la compatibilitatea cu Constituția și cu Convenția de la Oviedo a obligativității vaccinării. De asemenea, îmi voi expune opinia cu privire la calitatea de consumator a asiguratului și a pacientului în relația cu autoritățile și cu agenții economici privați și, implicit, cu privire la dreptul inalienabil al pacienților la informare și la avertizare asupra riscurilor (ne)vaccinării. În condițiile în care navigăm (de regulă, în derivă) pe un ocean de informație, nu ne mai putem permite să ne bazăm pe cele spuse de 2-3 specialiști eterni din Ministerul Economiei și pe propaganda plătită de BigPharma. Trebuie să fim informați și avertizați de medicii care ne administrează vaccinul și de autoritățile care susțin campaniile de vaccinare”, a spus avocatul Gheorghe Piperea.

În 2017, asociații non-guvernamentale au protestat în toată țara împotriva obligativității vaccinării. Reprezentanții acestora au contestat anumite prevederi din proiectul de lege al PSD, cum ar fi sancțiunile - care mergeau până la deposedarea de drepturile parentale - pentru cei care nu își vaccinau copilul. De asemenea, oamenii au contestat constituționalitatea legii, în condițiile în care practic, o persoană ar fi fost obligată să suporte un tratament medical, fără să-și dea acordul, așa numitul „consimțământ prezumat”. În comisiile din Camera Deputaților, deputatul Varujan Vosganian a arătat că respectivul proiect de lege încalcă Convenția de la Oviedo, document ratificat de România și pe care statul român este obligat să-l respecte. Mai mulți medici, printre care prof. dr. Vasile Astărăstoae sau prof.dr. Pavel Chirilă, au contestat obligativitatea vaccinării. Sursa: Activenews

Primăria Capitalei va amplasa un bust al Elisabetei Rizea în Parcul Drumul Taberei

Primăria Capitalei va amplasa un bust al luptătoarei anticomuniste Elisabeta Rizea în Parcul Drumul Taberei din Sectorul 6, potrivit unui proiect de hotărâre propus de consilierii generali PNL și aprobat în ședința de Consiliu. Inițiatorii proiectului spun că luptătoarea anticomunistă reprezintă „simbolul rezistenței țăranului român în fața regimului comunist”. Consilierul general Ciprian Ciucu spune că nu își dorește ca bustul să fie unul scump, ci modest, așa cum și-ar dori inclusiv Elisabeta Rizea. Elisabeta Rizea s-a născut în 1912, în localitatea Domnești, județul Argeș și a devenit cunoscută după Revoluție, după ce a dat dovadă de determinare în timpul regimului lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, când, deși era urmărită permanent și supusă interogatoriilor, nu a renunțat în a-i sprijini pe membrii rezistenței din munci cu hrană. În 1950, Elisabeta Rizea a fost condamnată pentru uneltire contra ordinii sociale și a petrecut șase ani în închisoare, unde a fost torturată. În 1958 a primit o a doua condamnare, de 25 de ani  de închisoare. Luptătoarea anticomunistă a fost eliberată prin decret de grațiere în 1964, petrecând 12 ani în închisorile Jilava, Pitești, Miercurea Ciuc, Arad și Mislea. A murit în 2003. Sursa: Activenews 

Infografic: Activitatea socială a Bisericii Ortodoxe Române

„Biserica Ortodoxă este, la ora actuală, cel mai mare filantrop din punct de vedere al contribuţiei în lucrarea socială”, a spus Patriarhul Daniel în plenul Adunării Naţionale Bisericeşti subliniind că aceasta „înseamnă jertfă, înseamnă efort şi grijă faţă de popor”. Biserica noastră face permanent eforturi concrete de diminuare a sărăciei şi de ajutorare a persoanelor defavorizate din societatea românească, desfăşurând în acest sens proiecte şi activităţi cu caracter social şi filantropic. Biserica Ortodoxă Română lucrează permanent pentru binele aproapelui. Numai în ultimii 5 ani pentru susținerea întregii activităţi de asistență socială și filantropică şi pentru sprijinirea sinistraților la nivelul Patriarhiei Române s-au cheltuit peste 100 milioane de euro. În anul 2016 valoarea cheltuielilor s-a ridicat la 21 milioane euro. Vă prezentăm, într-un singur infografic în ce s-au concretizat cei 110.782.632 lei, cheltuiți în Patriarhia Română pentru activitățile sociale din 2017. Mai multe detalii privind Sinteza activităților Bisericii Ortodoxe Române în anul 2017 puteți consulta aici. Sursa: Basilica 

Delegație a Conferinței Bisericilor Europene, primită de PF Părinte Patriarh Daniel

În ziua de 15 martie 2018, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a primit în audiență pe Episcopul Christopher Hill, Președintele Conferinței Bisericilor Europene, pe Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Emmanuel de Franța, Vicepreședinte, și pe Părintele Heikki Huttunen, Secretar General în cadrul aceleiași instituții. În timpul discuțiilor s-a făcut o scurtă evaluare a colaborării dintre Biserica Ortodoxă Română și Conferința Bisericilor Europene. În acest context, Patriarhul României a subliniat faptul că Biserica Ortodoxă Română s-a implicat activ în activitățile Conferinței Bisericilor Europene prin reprezentanții Patriarhiei Române care au participat la evenimente organizate de această instituție. De asemenea, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a amintit buna colaborare a Reprezentanței Patriarhiei Române pe lângă instituțiile Uniunii Europene de la Bruxelles cu Conferința Bisericilor Europene în dialogul dintre Instituțiile Europene și Bisericile din Uniunea Europeană. Părintele Patriarh Daniel a apreciat bunele relații ecumenice cu celelalte comunităţi creștine care au sprijinit comunitățile ortodoxe românești din diaspora la nivel de parohie, punând la dispoziția acestora numeroase lăcașuri de cult. În acest context, au fost abordate aspecte ale fenomenului migrației prezent în Europa fie la nivelul refugiaților, fie în cadrul pieței forței de muncă din Uniunea Europeană. În cazul cetățenilor români care lucrează în țări europene, Biserica asigură prin mijloacele sale specifice asistența pastorală necesară în parohiile și eparhiile sale din diaspora.


Totodată, au fost discutate nevoile comunității romilor atât la nivel național, cât și european. Preafericitul Părinte Patriarh a amintit în acest sens diversele programe desfășurate de către Patriarhia Română, programe sociale și de prevenire a abandonului școlar, mai ales proiectul „Alege Școala!”. Episcopul Christopher Hill a mulțumit pentru primire, accentuând în mod deosebit colaborarea și contribuția Bisericii Ortodoxe Române în cadrul Conferinței Bisericilor Europene. În același timp, președintele Conferinței a apreciat activitatea Bisericii noastre ca pe un model de bună practică pentru celelalte Biserici în contextul unor probleme sociale presante cu care se confruntă astăzi Europa: fragmentare și alienare identitară, nevoia de sens și de comuniune. În încheiere, Episcopul Christopher Hill și-a exprimat dorința continuării colaborării cu Biserica Ortodoxă Română în vederea intensificării mărturisirii credinţei creştine, a dreptăţii sociale şi a ospitalităţii, teme majore ale viitoarei Adunări a Conferinţei Bisericilor Europene. Sursa: Biroul de presă al Patriarhiei Române

 

Linkuri la știri

Biserici pline, biserici goale - Adevărul 

Cum m-a ajutat Biserica să-mi găsesc echilibrul sufletesc - Monitorul de Suceava 

Cetățeanul român este tradiționalist, conservator și adept al familiei - Activenews

Pastorația pe rețele de socializare - TVR 

Academicianul Ioan Aurel Pop candidează la funcția de președinte al Academiei Române - NapocaNews

Președintele Iohannis mai blochează o dată Referendumul pentru redefinirea căsătoriei - Activenews

 



Știri externe -martie 2018 (RO)
 

RUSIA: Biserica Ortodoxă Rusă introduce nouă sfinți români în calendarul local

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, reunit la mănăstirea Danilov, a aprobat miercuri, 7 martie, propunerea mitropolitului Ilarion de Volokolamsk, președinte al Departamentului pentru Relații Bisericești Externe al Patriarhiei Moscovei, introducerea în calendarul bisericesc rusesc a unor sfinți canonizați de Biserica Ortodoxă Română în perioada 1950-2017, anunță agenția de știri a Patriarhiei Române, basilica.ro.  În referatul aprobat de Sfântul Sinod în data de 7 martie sunt menționați nouă sfinți români care urmează să fie incluși în noua ediție a calendarului bisericesc rus. Este vorba despre: Sfântul Cuvios Dionisie cel Smerit (1/14 septembrie); Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul (18/31 decembrie); Sfântul Domnitor Neagoe Basarab (26 septembrie/9 octombrie); Sfântul Ierarh Simeon Ștefan, Mitropolitul Transilvaniei (24 aprilie/7 mai); Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei (30 august/12 septembrie); Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla (7/20 august); Sfântul Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu (16/29 august); Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești (27 septembrie/10 octombrie); Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica (11/24 aprilie). În prezent, în calendarul ortodox rus sunt incluși peste 50 de sfinți străromâni sau români, la care urmează să fie adăugate nouă nume de domnitori, ierarhi și cuvioși români cu viață sfântă. Sursa: Sputnik

REPUBLICA MOLDOVA: Preoții care slujesc Biserica Ortodoxă Română sunt intimidați de Mitropolia Moldovei și Patriarhia Rusă

Preoții Mitropoliei Basarabiei continuă să fie persecutați în Republica Moldova, deși Mitropolia a fost reactivată legal. Pare incredibil, dar statul, mână în mână cu preoții Mitropoliei Moldovei a Patriarhiei Ruse deja au format o nouă tradiție prin intimidarea preoților care aleg să slujească Biserica Ortodoxă Română, nu pe cea Rusă. Țipete și cuvinte grele s-au auzit în curtea bisercii din satul Dereneu, raionul Călărași, unde preotul satului, Florin-Marin oficiază slujbe de 27 de ani. Spune ca a decis să se mute la mitropolia Basarabiei, pentru că cea a Moldovei îl jupuia de bani. Acum însă se plânge că primește amenințări. „Foarte multe amenințări și telefonice, și verbale. Ca voi fi omorât, voi fi dat în Prut. Până acum nu am avut nici o problemă, a fost cel mai bun preot, cel mai corect. Cum am aderat la Mitropolia Mamă, haideți să-l fugărim. Mi-am găsit pacea, nu ne mai impune să le dăm sume de bani în fiecare luna. Dacă pui plicul cu bani și-l dai în fiecare lună protopopului să-l ofere episcopului atunci ești cel mai bun preot în fața lor.” Pentru că ne aflăm într-un an electoral, iar spiritul românesc se face tot mai simțit, inamicii își pierd din autoritate și încearcă să atace prin toate metodele posibile. De această dată, Mitropolia Basarabiei a fost ținta vrăjmașului ce se teme să-și piardă fotoliul. Cine urmează?! Sursa: Timpul de Chişinău

SERBIA: Catedrala Sfântul Sava, cea mai mare din biserică ortodoxă din Europa

Inaugurarea oficială a mozaicului de pe cupola Catedralei Sf. Sava din Belgrad a avut la mijlocul lunii martie, în prezența Patriarhului Serbiei și a membrilor  Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe, a unor oficiali locali, precum și a ministrului rus de externe, ca urmare a faptului că reprezentanți ai companiei ruse Gazprom au contribuit la executarea și instalarea mozaicului monumental de pe cupola bisericii cu o donație de 4 milioane de euro. În cuvântul rostit în cadrul ceremoniei, Patriarhul Irineu a amintit că Biserica Sf. Sava, cea mai mare catedrală ortodoxă din Europa, a fost construită pe locul în care turcii au ars corpul Sfântului Sava, primul Arhiepiscop al sârbilor și iluminator, în 1595 și a mulțumit Rusiei și Patriarhului Chiril pentru ajutorul dat în realizarea impresionantului mozaic, potrivit orthodoxie.com

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a mulțumit, la rândul lui, celor care au contribuit la construcția, decorarea și pictura frescelor Bisericii Sf. Sava, apreciind că „... este foarte important să arătăm această unitate într-un moment în care Bisericile ortodoxe rusă și sârbă trec printr-o perioadă în care încrederea în ele este pusă la încercare. Cu toții vedem cum se încearcă antrenarea bisericilor în jocuri politice, și în Ucraina, Muntenegru și Macedonia, dar Biserica Ortodoxă s-a remarcat mereu prin felul în care a dat oamenilor siguranță și încredere”, convins că „această perioadă turbulentă a Bisericii noastre va fi depășită cu demnitate, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată în istorie”.  Sursa: Activenews

RUSIA: Mitropolitul Ilarion: "Biserica Bulgară ar trebui să se solidarizeze cu Patriarhia Sârbă"

Mitropolitul Ilarion (Alfeev) a exprimat poziția Patriarhiei Moscovei în problema Bisericii Macedonene. Într-un interviu acordat publicatiei „Sputnik“, Mitropolitul Ilarion, președinte al Departamentului de Relații Externe al Bisericii Ortodxe Ruse, a declarat: „Problema Bisericii Ortodoxe Macedonene - Arhiepiscopia de Ohrid trebuie decisă în cadrul unui dialog cu Biserica Ortodoxă Sârbă“. Potrivit Înalpreasfinției Sale, Patriarhia din Bulgaria trebuie să se solidarizeze cu Biserica Ortodoxă Sârbă și cu Arhiepiscopia de Ohrid (structura Bisericii din Macedonia, creată de Patriarhia Sârbă și condusă de Arhiepiscopul Jovan Vranishkovski), pentru a nu sprijini aprofundarea schismei în cazul Bisericii Macedonene.

Mitropolitul Ilarion consideră că motivele tuturor schismelor sunt politice, și a cerut solidaritate și unitate între Bisericile Ortodoxe, pentru a rezolva toate problemele. Aceste observații au fost adresate de Mitropolitul Ilarion (Alfeev) în timpul vizitei sale în Serbia, care s-a încheiat cu câteva zile în urmă. La nivel înalt, o delegație rusească, avându-l în frunte pe Ministrul de Externe Serghei Lavrov, a participat la inaugurarea mozaicurilor murale din principala catedrală a Belgradului: „Sfântul Sava". Mozaicul este o donație a Gazprom Oil. Patriarhul sârb Irineu a mulțumit pentru donație și a menționat că, "după încheierea lucrărilor, lăcașul Sfântul Sava va fi o mândrie pentru sârbi și ruși și pentru toată Ortodoxia". Evenimentul de sărbătoare din Belgrad a avut loc cu ocazia aniversării a 180 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice ruso-sârbe. Sursa: Locaşuri Ortodoxe

BULGARIA: Patriarhul rus, dezamăgit de politicienii bulgari: "Subestimați rolul Rusiei în eliberarea dumneavoastră!"

În timpul întâlnirii pe care a avut-o în urmă cu o zi cu Președintele Rumen Radev, Patriarhul Kirill al Moscovei și-a declarat întristarea la adresa Bulgariei, motivul fiind acela că, în opinia sa, puterea din Bulgaria subestimează rolul Rusiei în eliberarea poporului bulgar, fiind întristat, în mare parte, conform presei bulgărești, de retorica oficială din timpul focurilor de artificii, când au fost exprimate mulțumiri soldaților căzuți pe front din alte țări - polonezi, români, ucraineni, belaruși, fără a se face referire la Armata Rusă în ansamblu. Potrivit Patriarhul Moscovei s-a văzut dragostea adevărată a poporului bulgar în Shipka, acolo unde s-au arborat doar steagurile bulgar și rus: „Acolo nu am văzut nici steaguri finlandeze, nici steaguri poloneze sau românești“.

La rândul său, Rumen Radev a declarat că „s-a punctat fiecare picătură de sânge vărsată pe tărâmul bulgar. Iar Armata Rusă a fost multinațională, și respectăm memoria fiecărei națiuni“. Patriarhul Kirill a răspuns, prin cuvintele: „Noi respectăm istoria noastră. Se amintește existența unui Război Ruso-Turc, nu polono-turc sau de orice alt fel“.  Cu toate acestea, Patriarhul Kirill a declarat că apreciază „foarte mult rolul Președintelui în prevenirea denaturării adevărului despre războiul de eliberare“ și i-a cerut să păstreze amintirea rușilor și a bulgarilor uciși, indiferent de situația politică. Acesta l-a descris ca fiind "inteligent, ortodox și iubitor al patriei sale. Să dea Dumnezeu mai mulți astfel de politicieni Bulgariei". Patriarhul Moscovei și-a exprimat aceeași dezamăgire în fața mass-mediei, pe aeroport, înainte de a pleca spre Rusia. Sanctitatea Sa a cerut întregii mass-media să reflecte această dezamăgire. După acest apel, vestea nemulțumirii Patriarhului Moscovei s-a dovedit a fi singura veste legată de vizita sa în Bulgaria, pe care mass-media rusească o reflectă, de altfel, masiv. Sursa: Lăcaşuri Ortodoxe

VATICAN: Curs de exorcizare: Din ce în ce mai mulţi oameni sunt posedaţi

Vaticanul a anunţat de curând că organizează un „curs de exorcizare”, motivând că din ce în ce mai mulţi oameni sunt posedaţi. Benigno Palilla, preot sicilian şi exorcist, a spus pentru Radio Vatican că anual în Italia se înregistrează aproximativ 500.000 de presupuse cazuri de posedare de către diavol, drept pentru care şi cererea de exorcişti s-a triplat. Palilla consideră că sporirea activităţii demonice apare odată cu numărul tot mai mare de oameni care apelează la serviciile ghicitorilor şi cititorilor în cărţi de tarot. Aceste practici „deschid uşa către diavol şi către posedare”, a explicat acesta. Sursa: Mediafax

VATICAN: A fost stabilită data canonizării Papei Ioan Paul al VI – lea

Conform unui anunţ al Vaticanului, Papa Francisc a semnat decretele cu privire la canonizarea fostului Suveran Pontif Paul al VI-lea şi fostului arhiepiscop salvadorian Oscar Romero, asasinat în 1980. Paul al VI-lea şi Oscar Romero, care au fost beatificaţi în 2014, respectiv 2015, vor fi canonizaţi în octombrie anul curent, potrivit unor decrete semnate marţi de Papa Francisc. Slujba de canonizare va avea loc cu prilejul încheierii sinodului conscrat tinerilor şi alegerilor pe care aceştia le fac în viaţă. Născut în 1917, Oscar Romero a fost asasinat în 1980 în timpul oficierii unei slujbe. A fost un apărător al ţăranilor fără pământ şi a rămas în amintirile multora ca un om simplu. Uciderea sa a produs un puternic impact emoţional în America Latină şi a generat un război civil, care a durat până în 1992 şi s-a soldat cu aproximativ 75.000 de morţi. Aripa conservatoare din cadrul Bisericii Catolice din San Salvador a încercat să-l şteargă din memoria colectivă, dar Papa Francisc l-a recunoscut drept „martir“ şi l-a beatificat în mai 2015 în faţa a 200.000 de credincioşi catolici. Născut Giovanni Battista Montini în 1987, Paul al VI-lea a fost liderul Bisericii Catolice în perioada 1963-1978 şi s-a remarcat pentru încheierea Conciliului Vatican II, care a abordat relaţiile dintre Biserica Romano-Catolică şi lumea modernă. Potrivit Vatican Insider, miracolul care permite canonizarea lui Paul al VI-lea este legat de naşterea foarte prematură, la 25 decembrie 2014, a unei fetiţe pentru care medicii recomandau avortul. Ori criticii i-au reproşat lui Paul al VI-lea încăpăţânarea sa împotriva pilulei contraceptive. Sursa: Hotnews 

 

Linkuri la știri:

Insurgența Trump, o nouă linie strategică - Inliniedreapta

Filmul Torturat pentru Hristos, produs integral în România - News 

A fost așezată piatra de temelie pentru prima biserică românească din San Antonio, Texas - Activenews 



Evenimente cu o turnură copleșitoare pentru viitorul neamului, pentru familie, pentru viață
 

Senatul a adoptat la 26 martie, Legea Referendumului pentru redefinirea Căsătoriei, ca fiind uniunea dintre bărbat și femeie, așa cum au cerut peste 3 milioane de români, prin intermediul Coaliției pentru Familie. Cel mai probabil, referendumul va fi organizat în luna mai a acestui an. Politicienii, dornici să împace și capra și varza, doresc să lanseze totodată și mijloacele de stabilire a cadrului legal pentru încheierea parteneriatului civil. Biserica Ortodoxă Română, prin purtătorul său de cuvânt, Vasile Bănescu, reiterează însă că ”Poziția Bisericii Ortodoxe Române cu privire la parteneriatul civil rămâne una fermă, în sensul că nu poate fi de acord cu o formă alternativă la căsătorie. Aceasta, în primul rând, din rațiunea legată de interesul major al copiilor care doar în cadrul familiei formate prin căsătorie poate fi împlinit adevărat. În acest sens Biserica îndeamnă la asumarea responsabilității depline între cei doi soți și la primirea binecuvântării lui Dumnezeu în cadrul Tainei Sfintei Cununii”.

Cu ocazia răspândirii știrii despre iminenta organizare a referendumului, Centrul de Sociologie Urbană și Regională (CURS), a dat publicității un sondaj organizat la cererea Coaliției pentru Familie (CpF), care arată că peste 90% dintre români privesc căsătoria drept uniune între femeie și bărbat cu scopul de a procrea, crește și educa copii. Sondajul, realizat în perioada 1 – 15 octombrie 2017, la nivel național, relevă faptul că majoritatea covârșitoare a românilor este atașată puternic de concepția tradițională a căsătoriei, respingând, totodată, în proporții la fel de covârșitoare, formele alternative de căsătorie sau parteneriat civil. De asemenea, majoritatea respondenților asociază căsătoria între persoane de același sex cu efecte nedorite pentru societate, cum ar fi afectarea perpetuării speciei, educația și creșterea copiilor. În plus, majorități largi susțin rolul pozitiv pe care Biserica îl are în privința creșterii copiilor și relațiilor sociale pozitive în societate.

Demersul pentru protejarea familie tradiționale a fost întărit și dublat de cel mai puternic Marș pentru Viață organizat vreodată în România și la Chișinău. Acesta a avut loc sâmbătă, 24 martie, în peste 800 de localități din țară. Mihai Gheorghiu, președintele CpF: Referendumul pe care îl cerem de peste doi ani este unul pentru demnitatea noastră ca popor. Pentru că ceea ce se urmărește este schimbarea sufletului și a minții copiilor noștri printr-o revoluție sexuală globală: „Anul trecut, peste 100.000 de oameni au mărșăluit ca și noi în peste 90 de orașe din România și Moldova. Astăzi au făcut-o la fel, aproape tot atâția. E unul din glasurile fundamentale ale societătii românești și chiar dacă nu vom vedea aceste chipuri, aceste mesaje, la televiziunile și radiourile centrale, e bine să știm că existăm, că suntem  solidari, indiferent cu ce preț, chiar cu acela de a fi considerați învechiți sau tradiționaliști. Referendumul pe care îl cerem de doi ani și jumătate este un referendum pentru adevăr, pentru respectul propriei vieți a oricărui om. E un referendum pentru România, pentru demnitatea noastră ca popor, pentru libertatea noastră ca creștini.  E un referendum în special pentru cei care vor veni mâine”, a spus Mihai Gheorghiu. Președintele CpF spune că „nu vom putea izbândi decât prin credință, prin solidaritate, prin a fi treji și prin a spune că această cauză a noastră e cauza cea mai importantă din societate. Pentru că ceea ce se urmărește este schimbarea sufletului și a minții printr-o revoluție sexuală globală a tinerilor, a copiilor și nepoților noștri, ia noi avem obligația de a-i apăra, cel puțin până la vârsta majoratului, de tot ceea ce poate interveni în mod intruziv în sufletul și mintea lor.”

Pe larg:

Legea referendumului, adoptată în ciuda contestațiilor de la Curtea Constituțională și Administrația Prezidențială
Activenews informează că Senatul a adoptat luni, 26 martie, că prima camera sesizată, proiectul PSD de modificare a Legii referendumului, în aceeași formă în care a fost trimisă la promulgare, respingând cererea de reexaminare a președintelui Klaus Iohannis. Legea a fost deja contestată la Curtea Constituțională și modificată că urmare a unei decizii de neconstituționalitate, astfel că, dacă și la Camera Deputaților se va da un vot similar, președintele este obligat să promulge legea. Prin acest proiect de lege, PSD îl scoate practic din procedura organizării unui referendum de revizuire a Constituției pe președintele României, întrucât până acum parlamentul elabora câte un proiect separat de lege de fiecare dată când se organiza un astfel de referendum, pe care președintele îl promulga sau îl putea retrimite parlamentului la reexaminare. Au fost 82 voturi "pentru", 32 "împotriva", 2 abțineri.

După ce Curtea Constituțională a decis anul trecut că dată organizării referendumului de revizuire nu poate fi stabilită prin hotărâre de Guvern, parlamentarii au modificat textul legii așa încât referendumul pentru revizuirea Constituției să aibă loc în ultima duminică din perioada de 30 de zile de după adoptarea inițiativei constituționale. Acest proiect este necesar pentru a putea fi organizat referendumul național pentru redefinirea familiei, că uniune dintre un bărbat și femeie, în Constituție, că urmare a inițiativei cetățenești promovate de Coaliția pentru Familie. 

Îngrijorător, liderii politici susțin parteneriatul civil realizat în mod legal

Președintele partidului de guvernământ studiază și oportunitatea adoptării unui parteneriat pentru o anumită minoritate din România: „În același timp, reiterez ce am spus în mai multe rânduri - nu putem să nu analizăm și situația unei minorități din România și anume să discutăm serios despre oportunitatea legiferării unui tip de parteneriat civil și i-am rugat pe colegii mei, l-am rugat pe dl Victor Negrescu să poarte discuții cu ONG-urile din domeniu pentru a merge nu neapărat în paralel către o formă legislativă prin care să se reglementeze și această situație", a declarat Liviu Dragnea.
 
Patriarhia Română respinge parteneriatul civil
”Poziția Bisericii Ortodoxe Române cu privire la parteneriatul civil rămâne una fermă, în sensul că nu poate fi de acord cu o formă alternativă la căsătorie. Aceasta, în primul rând, din rațiunea legată de interesul major al copiilor care doar în cadrul familiei formate prin căsătorie poate fi împlinit adevărat. În acest sens Biserica îndeamnă la asumarea responsabilității depline între cei doi soți și la primirea binecuvântării lui Dumnezeu în cadrul Tainei Sfintei Cununii”, a declarat pentru HotNews purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu. Acesta a adăugat că Biserica nu poate fi de acord cu parteneriatul civil pentru că ”este o formă de legalizare a concubinajului și contribuie la diminuarea importanței căsătoriei și a familiei, precum și la schimbarea structurii și rolului determinant pe care familia îl joacă în societatea românească”.

SONDAJ DE OPINIE – Majoritatea covârșitoare a românilor susține familia formată din femeie și bărbat, conform unui sondaj de opinie realizat de CURS

Peste 90% dintre români privesc căsătoria drept uniune între femeie și bărbat cu scopul de a procrea, crește și educa copii, potrivit unui sondaj de opinie realizat de Centrul de Sociologie

O înțelegere tradițională a supra căsătoriei

Astfel, 91% din respondenți a u fost de acord cu afirmația „Căsătoria trebuie definită ca o uniune tradițională dintre bărbați şi femei cu scopul de procreare, de creştere şi educare a copiilor”, doar 6% respingând o astfel de înțelegere a căsătoriei. Mai mult decât atât, 90% din respondenți au fost de acord cu af irmația „Dumnezeu a creat bărbatul şi femeia pentru a fi împreună ca o familie, pentru a se înmulți , iar nimeni şi nimic nu poate schimba această rânduială.” Totodată, la întrebarea ”Dvs sunteţi pentru sau împotriva definirii căsătoriei ca uniunea dintre două persoane indiferent de sexul acestora?” , 87% din respondenți a u fost împotrivă.

În cazul în care problema căsătoriei s-ar vota, o majoritate la fel de largă s-ar pronunța împotriva legalizării căsătoriilor dintre persoane de același sex. La întrebarea ”Dacă ar fi să votaţi, dvs aţi fi pentru sau împotriva legalizării căsătoriilor dint re două persoane de acelaşi sex?”, 83% din respondenți au răspuns că ar vota împotrivă. În ceea ce privește parteneriatul civil, fără a fi precizat dacă e și pentru cuplurile de același sex, 65% au răspuns negativ la întrebarea ”Sunteţi de acord cu legali zarea parteneriatelor civile?”. 87% din respondenți resping, de asemenea, adopția de copii pentru cuplurile de același sex, răspunzând negativ la întrebarea „Cuplurile formate din persoane de același sex ar trebui sa aibă dreptul să adopte copii ? ”

Efecte nedorite ale căsătoriilor între persoane de același sex

În ceea ce privește efectele căsătoriilor sau parteneriatelor civile încheiate între persoane de același sex, 80% au răspuns pozitiv la întrebarea „Căsătoria şi familia între două persoane de același sex afectează negativ perpetuarea speciei umane şi creșterea copiilor”, iar 78% au răspuns pozitiv la întrebarea „Legalizarea căsătoriei între persoane de același sex va avea efecte nedorite în domenii precum cel al educației ș colare sau juridic.” De asemenea, 80% au răspuns pozitiv la întrebarea „Legalizarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex va avea efecte nedorite, pe termen lung, asupra moralei societăţii.” Un aspect interesant îl constituie faptul că majoritatea respondenților face distincția între relațiile afective, sentimentale și relațiile maritale. Astfel, 71% din respondenți au răspuns pozitiv la întrebarea „Nimeni nu opreşte homosexualii să se iubească unul pe altul sau să aibă relaţii între ei dar, aceasta nu înseamnă că se pot casători.”

Biserica – un rol pozitiv în educarea copiilor și în menținerea păcii sociale

Majoritatea respondenților consideră că valorile creștine sunt definitorii pentru România, 87% dintre aceștia fiind de acord cu afirmația „Promovarea valorilor creștine în societatea românească înseamnă respectarea tradițiilor istorice definitorii pentru România” . De altfel, 82% din respondenți au fost de acord cu afirmația „Biserica are un rol pozitiv în ceea ce privește educația copiilor”, iar 85% cu afirmația „Biserica are un rol pozitiv în ceea ce privește respectarea relațiilor de conviețuire pașnică între oameni . ”

În ceea ce privește educația sexuală, este de remarcat faptul că 83% nu o consideră necesară în școli. (Cercetarea CURS a fost realizată între 1 – 15 octombrie 2017 pe un eșantion de 1067 de respondenți, votanți în vârstă de 18 ani ș i peste. Tipul de eșantion a fost probabilist, multistadial, cu selecție aleatoare a secțiilor de votare, a gospodăriilor în cadrul secției de votare ș i a respondenților în cadrul gospodăriilor. Modul de intervievare a fost față – în – față la domiciliul respondenților, iar marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion: +/ – 3% la un nivel de încredere de 95%.)

Marșul pentru viață 2018: Peste 20.000 de oameni au ieșit în toată România pentru cel mai important eveniment dedicat vieții. Sâmbătă, 24 martie, a avut loc în toată țara „Marșul pentru viață”, cel mai important eveniment public dedicat protejării vieții copiilor născuți și nenăscuți. Aflat la a cincea ediție, evenimentul este organizat de Asociația „Studenți pentru Viață”.

La București,  peste 5.000 de persoane au înfruntat vremea geroasă și au mărșăluit pe traseul Parcul Unirii - Aleea de ieșire dinspre Bd. Unirii - Str. Bibescu Vodă - Bd. Dimitrie Cantemir - Parcul Tineretului. Ei au purtat mesaje precum „Sunt pentru viață”, „Mame pentru viață”,  „Suntem generația pro viață”, etc. A urmat o reprezentație artistică prezentată de actrița Ioana Picoș.

La Iași, peste 6.000 de persoane au ieșit în stradă pentru a manifesta în favoarea vieții copiilor născuți și nenăscuți. Participanții au adus baloane și steaguri tricolore. Înainte de a porni în marș, oamenii i-au putut asculta, printre alții, pe PS Macarie Drăgoi, Episcopul românilor din Europa de Nord, pe primarul Iașiului, Mihai Chirică,pe prof. univ. dr. Maria Stamatin, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa sau pe Ciprian Iftimoaei, director al Direcției Județene de Statistică, etc

La Cluj - Napoca, peste 4.000 de persoane, în frunte cu Mitropolitul Andrei Andreicuț, au participat la Marșul pentru viață, informează Agerpres.  „Sfânta Scriptură ne spune lucrul esențial în ceea ce privește viața. (...) Referitor la Domnul Iisus Hristos ne spune că El este viața. (...) Mai mult, știm că avortul, din moment ce suprimă o viață, este crimă, crimă calificată. (...) Prin Moise, Domnul a dat cele zece porunci. În porunca a șasea, Domnul Dumnezeu ne spune așa: să nu ucizi! (...) S-a constatat îmbătrânirea României, și nu numai a României, ci a întregii lumi creștine. Toate familiile noastre tinere ar trebui să aibă câte trei copilași. Măcar câte trei copilași. Unul pentru tata, unul pentru mama și celălalt pentru biserică și pentru țară", a spus, în fața participanților, ÎPS Andrei Andreicuț.

La Bistrița, aproximativ 200 de persoane au ieșit în stradă pentru viață. Participanții, în mare majoritate tineri, s-au adunat în curtea Protopopiatului Ortodox din municipiul Bistrița pentru a atrage atenția că avortul este o crimă comisă împotriva unei ființe fără apărare. La eveniment au luat parte cetățeni de mai multe confesiuni.

La Târgu Jiu, aproximativ 100 de persoane, în majoritate tineri, au înfruntat vremea geroasă pentru a manifesta în favoarea copiilor născuți și nenăscuți. Tinerii s-au strâns în fața parohiei „Înălțarea Domnului” din oraș și au străbătut municipiul, trecând pe la Poarta Sărutului, Masa Tăcerii și oprindu-se în fața Coloanei fără Sfârșit a lui Brâncuși.

La Alba Iulia, peste 1.000 de oameni au manifestat pentru viața pruncilor, informează Mediafax. Paticipanții la „Marșul pentru viață” de la Alba Iulia au mers în coloană pe cele mai aglomerate străzi din municipiu, ținând în mâini baloane, pancarte și bannere cu mesaje precum: ”Bărbații adevărați aleg viața”, ”Stop avort”, ”Viața are prioritate”, ”Noi susținem viața”, ”Suntem o voce pentru cei nenăscuți”, ”Sunt îngerul tău păzitor”, ”Mamă, îți mulțumesc că exist”, ”Copilul, dar de la Dumnezeu”, ”Iisus iubește toți copiii. Născuți și nenăscuți”, ”Suntem generația pentru viață”, ”Mami, ia-mă de mânuță” sau ”Avortul ucide România”.

La Constanța, peste 300 de persoane au participat, sâmbătă, la „Marșul pentru Viață”, ediția 2018. Marșul a fost organizat de ONG-urile afiliate Federației Pro-Vita din România, punctul de întâlnire al manifestanților fiind Catedrala Sf. Apostoli Petru și Pavel din zona peninsulară a municipiului Constanța. Potrivit organizatorilor, efectul scontat a fost cel de sensibilizare a constănțenilor, a societății și a reprezentanților ei din orice sector, „asupra acestui flagel al vremurilor noastre, avortul, ne-nașterea de prunci, îmbătrânirea si îmbolnăvirea fizică, psihică și spirituală a tuturor membrilor societății”.

Peste 500 de oameni, de mai multe confesiuni, au manifestat la Timișoara pentru viața copiilor. "Primul marș pentru viață a fost organizat la Timișoara în anul 2006. Scopul nostru clar și declarat este interzicea avorturilor, pentru că avortul este o crimă, iar acest lucru îl dovedește știința medicală. Omul este om încă de la concepere. În timpul avortului, copiii sunt pur și simplu măcelăriți. Am recăzut în păgânism, plus că este o problemă demografică din cauza avorturilor. Cel mai mare act de patriotism pe care pot să-l facă parlamentarii în anul Centenarului este să interzică avorturile, altfel vom merge tot în jos. Dacă se continuă așa, oare vor mai exista români peste 50 sau peste 100 de ani? Eu cred că nu”, a declarat, pentru Mediafax, preotul Ioan Chișărău. Din parcul din zona Pieței Bălcescu din Timișoara, cele câteva sute de persoane au plecat în marș pe străzile orașului, pe muzică de fanfară, având în mâini pancarte cu mesaje precum „Adevărații doctori nu ucid copilașii”, „Avortul omoară copiii”, „Un avort nu te face neînsărcinată, ci te face mama unui copil mort”, „Bărbații adevărați aleg viața”, „Copiii sunt iubire” sau „Avortul oprește o inimă care bate”, precizează sursa citată.

 




ORTODOXIA (dreapta credinţă)
Sfânta Scriptură
Tâlcuire la Fericiri V: Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui (Matei 5, 7 - Cristina Roman
 

Nu înjosi pe nimeni în viața 

și nici de sus la alții nu privi,
Nu ignora o lacrimă pe-o față,
Poate-ntr-o zi pe fața ta va fi !

Nu-l umili pe cel mai slab ca tine
Nu-i vina lui c-așa a fost creat,
Te vezi erou și lumea-ti aparține,
Dar uiți că scări nu-s doar pentru urcat!

Nu neglija, ascultă și răspunde,
O vorba care ție-și pare fleac,
Poate salva pe cel care-o aude
Și poate-n deznădejde a-i fi leac!

Suntem egali, fii om cu fiecare,
Lasă frumos pe unde-ai să pășești
E-o lege-a vieții fără expirare,
La fel cum dai, așa o să primești!
--------------------------------------------------

Fii Om de Licuța Pântia

Am fost și suntem cu toții atât în situația de a dărui milă și de a face milostenie, cât și de a primi. Nu importă dacă sau cât de bogați suntem, cu atât mai puțin în cele materiale. Pentru că niciunul nu suntem scutiți de suferință, iar viața este o vâltoare cu bune și rele, inseparabile, suprapuse, uluitoare. Milostenia este noblețe sufletească și nu ține de rang, studii sau avere. Să nu o echivalăm cu termenul prea des luat în derizoriu, acela de pomană, de dar făcut de silă și de obligație celui care ne inspiră repulsie și culmea, nicio obligație de a-l reabilita. Câți am vizionat filmul românesc Filantropica, ne-am întrebat mult timp după aceea unii pe alții, cu o grimasă amară: mai dai bani la cerșetori? Sigur că am vrea să nu alimentăm orori și patimi cu bănuțul nostru, nici palate monstruoase ale unor necredincioși și nerecunoscători. Dar de aici și până a închide portofelul și sufletul în fața oricui ne trezește suspiciune și judecată se află binecuvântata cale de mijloc a discernământului și a iubirii de aproapele. Da, aproapele! Vecinul sărac sau bolnav, colegul îndoliat, copiii orfani ai prietenilor noștri, bunicii uitați de copii și nepoți, vreun cunoscut pe patul de spital sau vreun neam aflat la închisoare. Să dăm fiecăruia după puterea noastră și după nevoia lui. Deseori mai mult face o vorbă decât un ban. Alteori o vizită și o floare... pentru vii și pentru cei adormiți în Domnul. Dar să dăm cu durere în suflet și cu dragoste, nu cu frica de a nu sărăci, nici condiționând vreo răsplată, iar atunci, în mod minunat, vom simți lucrarea bucuriei care inundă sufletul și readuce zâmbetul. Dăruind vom dobândi!

"Iubiţii mei în Hristos, să facem din toată inima faptele milostivirii, socotind pierdută ziua în care n-am ajutat pe cineva fie cu vorba bună, fie împărtăşindu-i din inimă necazurile şi suferinţele, fie mijlocind prin rugăciune pentru el înaintea lui Dumnezeu." - Sfântul Ierarh Luca al Crimeei

“Tot ceea ce facem pentru aproapele nostru vom primi de la Dumnezeu. Dacă vom ierta, El ne va ierta, daca vom iubi, El ne va iubi, daca vom fi milostivi si El ne va fi milostiv. Dacă nu-l osândim pe om, nici Dumnezeu nu ne va osândi. Toate se vor întâmpla la fel. Ceea ce vom dărui vom și primi înapoi!”- Avva Efrem Filotheitul

Care este a cincea fericire și ce înțeles are?

“Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7).  Milostenia sau îndurarea creștină izvorăște din iubirea de Dumnezeu și de aproapele și se arată prin ajutorarea materială și morală a semenilor noștri aflați în nevoie.  Mântuitorul, Care este modelul desăvârșit al milosteniei (Matei 11, 32; Marcu 8, 2), ne-a arătat că la Judecata de Apoi faptele indurării trupești și sufletești sunt acelea care ne vor deschide porțile fericirii veșnice (Matei 25, 34-40).  Dar, «chipurile de a milui – cum spune Sfântul Ioan Gura de Aur – sunt felurite și porunca aceasta este intinsa» 654 (Cuvantul XV la Matei, Migne, P. G., LVII, col. 227).

Care sunt faptele milosteniei trupești?

Faptele milosteniei trupești sunt în număr de șapte, și anume:

1) Hrănirea celui flămând, care, din pricina sărăciei și neputinței, nu se poate hrăni prin munca proprie.

2) Adăparea celui însetat, care, din lipsă sau slăbiciune, nu-și poate alina setea;

3) Îmbrăcarea celui gol, adică a celui care, din cauza lipsei, nu are haine pentru acoperirea trupului;

4) Cercetarea celor în necazuri și nevoi, pentru ajutorarea lor;

5) Cercetarea celor bolnavi. Această poruncă se împlinește mai întâi prin cuvintele mângâietoare și compătimitoare; al doilea, sfătuindu-i să sufere cu răbdare nenorocirea, fără cârtire, ci cu binecuvântare, și făcându-i să înțeleagă că suferința este îngăduită spre încercare, întărire și ispășire; al treilea, îndemnându-i și ajutându-i să se spovedească și să se împărtășească și să primească Taina Sfântului Maslu; al patrulea, învățându-i să nu cadă în credința deșartă a celor ce voiesc să-și câștige sănătatea cu farmece și felurite înșelăciuni diavolești, ci să-și pună încrederea și nădejdea numai în mila lui Dumnezeu și în leacurile sfătuite de medici. Iar când acești bolnavi sunt lipsiți sau fără ajutorare, să-i ajutăm cu tot ce au nevoie: bani, medicamente, priveghere și altele.

6) Găzduirea călătorilor, mai ales a bolnavilor și a celor lipsiți de mijloace materiale, făcând aceasta cu bucurie;

7) Îngroparea săracilor și a celor pe care nu are cine să-i îngroape, dăruind cele trebuitoare pentru înmormântarea lor creștinească. Dacă moare o rudă sau un prieten, această datorie se împlinește prin petrecerea mortului până la groapă, cu rugăciuni și acte de milostenie pentru sufletul răposatului și cuvinte de mângâiere pentru cei râmași în viață. Neîndeplinirea acestor fapte față de semeni închide porțile fericirii cerești și aduce osânda veșnică (Matei 25, 41- 46).

Care sunt faptele milosteniei sufletești?

Faptele milosteniei sau indurării sufletești sunt tot în număr de șapte, și anume:

  1. Întoarcerea celor rătăciți la calea adevărului și a celor păcătoși la calea virtuții, dar cu duhul blândeții și al înțelepciunii, spre a-i feri atât de păcatul deznădejdii cât și de cel al prea marii încrederi în îndurarea lui Dumnezeu.
  2. Însemnătatea acestei fapte o arată Sfântul Apostol Iacov, când zice: “Frații mei, dacă vreunul va rătăci de la adevăr și-l va întoarce cineva, să știe că cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui își va mântui sufletul din moarte și va acoperi mulțime de păcate” (Iacov 5, 19-20).
  3. Învățarea celor neștiutori și nepricepuți (Fapte 8, 31; Tit 2, 4-7);
  4. Sfătuirea celor ce au trebuință de sfat (I Tes. 5, 11-15). Trebuința de sfat bun și dat la vreme au cei cu o viață păcătoasă, cei în nevoie și strâmtorare, sau cei a căror viață și cinste sunt în primejdie.
  5. Rugăciunea către Dumnezeu pentru aproapele nostru (Iacov 5, 16; Filip. 1, 19; Col. 4, 3).
  6. Mângâierea celor întristați (I Tes. 5,14), din pricina bolilor, a păcatelor sau a nenorocirilor de tot felul;
  7. Nerăzbunarea pentru răul făcut de alții, ci răsplătirea răului cu binele (Matei 5, 44-48; Rom. 12, 19-21);
  8. Iertarea greșelilor săvârșite de alții față de noi înșine, nu numai o dată, ci “de șaptezeci de ori câte șapte”, cum spune Mântuitorul (Matei 18, 22). Sursa: ortodoxiatinerilor.ro

Cum trebuie săvârşite aceste fapte ale milosteniei?

Spre a fi mai bine plăcute lui Dumnezeu, faptele milosteniei trebuie mai întâi să a fie izvorâte din iubire sincera faţă de Dumnezeu şi de aproapele. Femeia văduvă care a dăruit la templu doi bănuţi, singurii pe care-i mai avea, trece mult înaintea bogaţilor care puneau sume mari în cutia templului, dar numai de ochii lumii (Mc 12, 42-44).

Darul făcut aproapelui, cuvintele de mângaiere şi împăcare care ies dintr-o inimă lipsita de iubire, nu pot avea o bună înrăurire, precum spune aceasta, minunat, Sfântul Apostol Pavel: “De aş grăi în limbile oamenilor şi ale ingerilor, iar dacă nu am iubire, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător… Şi toate averile mele de le-aş împărţi şi trupul meu de l-aş da să-l ardă, dar dacă n-am iubire, nimic nu-mi foloseşte” (I Cor. 13, 1, 3).

În al doilea rând, faptele milosteniei nu trebuie făcute din interes, spre a fi văzute şi răsplatite de oameni (Mt 6, 2-4).

În al treilea rând, ele trebuie făcute oricărui om aflat în nevoie, fără nici o deosebire (Lc 10, 36-37).

În al patrulea rând, trebuie să dăruim aproapelui nostru ajutorul de care are adevărata nevoie, potrivind ajutorul după trebuinţele lui. Aşa, de pildă, nu vom da unui leneş de mâncare, căci, cum porunceşte Sfântul Apostol Pavel: “Dacă cineva nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce” (II Tes. 3,10). Totusi şi faţă de cei leneşi avem datorii de milostenie, dar căutând să pătrundem în acea latură a sufletului lor care să-i vindece de lene.
 
Ce răsplată făgăduieşte Dumnezeu celor milostivi?
Dumnezeu îi va milui, adică le va ierta păcatele, la judecata de apoi, căci, precum spune Sfântul Apostol Iacov: “Judecata e fără milă pentru cel care n-a făcut milă, dar mila-i biruitoare asupra judecăţii” (Iac 2, 13);  sau, cum zice Sfântul Apostol Petru: “iubirea acoperă mulțime de păcate” (I Ptr4, 8).

Că virtutea milosteniei este cât se poate de preţuită, se vede lămurit din cuvintele Mântuitorului despre judecata de apoi, în care milostenia este aceea pentru care vom fi mai ales răsplătiţi (Mt 25, 32-46). - Extras din Învăţătură de credinţă Ortodoxă, Editura Renaşterea, Cluj 2001, p. 459-461

Mila este şi ea o fiică a iubirii. Mila ca şi coborâre la celălalt. O afundare în adâncurile fiinţei celui de lângă tine. Exact ca şi în acele mult prea puţine cazuri în care, cândva, se mai găsea câte unul să se coboare în subteranele Bucureştiului la aurolacii şi vagabonzii capitalei... Din milă, din iubire şi din speranţă mai poate un suflet uman să se intereseze de cel care ar trebui să fie exact lângă tine, dar nu este...

Mila nu este acea sumă de bani sau acea legătură de haine pe care, din când în când, doar unii dintre noi o mai dau unor fiinţe ce nu au nume şi cărora nu avem nimic a le spune. Dacă ar fi fost aşa, Domnul ar fi zis: „Fericiţi cei ce dau bani şi haine săracilor..." La fel, nicăieri nu ni se spune că El ar fi dat cuiva bani, deşi ştim bine că banii pentru milostenii erau la Iuda. Şi că a fericit pe acea văduvă care a dat pentru Templu ultimul ei bănuţ. Dar, tot El este Cel ce a spus: Milă voiesc, iar nu jertfă! A da bani este ceva. Dar a da o parte din atenţia ta, o picătură din iubirea ta şi o părticică din sufletul tău celui ce are nevoie este totul! (Monah Paulin, Invitații la libertate, Editura Egumenița, 2008, p. 43)

Fericiţi sunt cei milostivi, spune Scriptura, căci „aceia se vor milui” (Mt. 5, 7). Nu este pusă la urmă între fericiri mila. Şi: „Fericit este cel care ia aminte la cel sărac şi nevoiaş” (Ps. 41) şi: „Bun este bărbatul îndurător şi care dă cu împrumut” (Ps. 112, 5), şi: „Toată ziua face milostenie şi dă cu împrumut omul drept” (Ps. 37, 26). Să răpim fericirea, să ne chemăm înţelepţi, să ne facem buni. Să nu-ţi întrerupă mila nici noaptea. Să nu spui: „Du-te şi vino iarăşi şi mâine îţi voi da” (Prov. 3, 28), să nu cumva să se aşeze ceva între pornirea gândului tău şi între binefacerea ta; singur acest lucru, iubirea de oameni adică, nu îngăduie amânare. „Frânge celui înfometat pâinea ta şi adu în casa ta pe săracii lipsiţi de adăpost” (Isaia 58, 7) şi acestea să le faci cu toată râvna sufletului. „Căci cel care face milostenie, spune Scriptura, s-o facă cu voioşie” (Rom. 12, 8) şi îndoit îţi va fi binele prin grabă cu care eşti gata să-I faci. Căci binele făcut cu mâhnire, sau din constrângere, este fără de har şi fără de podoabă, că binefacerea trebuie făcută cu tresăltare de bucurie, nu cu lacrămi în ochi. (Sfântul Grigorie Teologul, Despre iubirea de săraci, editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava 2006, p. 42)

Sfântul Simeon Noul Teolog - “Fericiți cei milostivi” (Mt. 5,7). Dar cine sunt cei milostivi? Cei ce dau bani și hrănesc pe săraci? Nu! Dar cine? Cei ce sărăcesc de dragul Celui ce a sărăcit pentru noi (cf. II Cor. 8-9) și care nu au nimic de dat, dar își aduc aminte pururi cu mintea de cei săraci, de văduve și de orfani și de cei în neputințe, care îi și văd adeseori și compătimesc cu aceștia și plâng pentru ei fierbinte, cum era si Iov care zicea: N-am plâns oare și eu împreună cu cel care-și ducea viața greu? (Iov 30, 25), iar atunci când au cu ce, îi miluiesc pe aceștia cu bucurie, aducând aminte fără pizmă tuturor și cele privitoare la mântuirea sufletului, urmând Celui ce a spus: Am învățat-o fără viclenie și o împărtășesc fără părere de rău (Int. Sol. 7, 13). Aceștia sunt cei fericiți de Domnul ca fiind cu adevărat milostivi; de aceea, de la o asemenea milostenie, ca printr-o treapta, ajung la curățirea desăvârșită a sufletului”.

Comentariul lui Jean-Claude Larchet: Sfântul Simeon arată aici că iubirea nu stă doar în miluirea săracilor. Iubirea, firește, nu se poate lipsi de pomeni – doar mai înainte sfântul spune:

“Cel ce a dat milostenie la 100, dar putea sa dea și altora, și putea să adape și să hrănească încă pe mulți care l-au rugat și au strigat către el, însă i-a nesocotit, va fi judecat de Hristos ca unul care pe El nu L-a miluit”.

Pomana însă e numai unul dintre chipurile iubirii; un alt chip al ei, de mare preț, e milostivirea. Domnul o numără intre “fericiri”, spunând: “Fericiti cei milostivi, caci aceia se vor milui!”

Dacă iubirea s-ar mărgini numai la milostenii, cum ar mai împlini porunca iubirii monahii, care s-au lepădat de toate bunurile pământești, sau săracii, care nici ei nu au nimic? Acestora, și tuturor oamenilor, Sfântul Simeon le înfățișează și o altă cale de a milui cu dragoste: pomana cea duhovnicească. Întâi, pomana duhovnicească își face tot cel care ia aminte la necazurile, nevoile, grijile, durerile fratelui sau, pătimește împreună cu acela, se face, trup și suflet, părtaș al nenorocirilor lui, putând să spună cu simțirea lui Iov: N-am plâns eu, oare, cu cel care-și ducea viața greu? (Iov 30, 25). Apoi, pomana duhovnicească e să voiești mântuirea aproapelui și să-l ajuți să se mântuiască. Nu cu ritorisiri și predici, ci cu vestirea învățăturii celei mântuitoare a lui Hristos. Sfântul Simeon nu pomenește aici rugăciunea, dar firește că ne putem gândi la ea ca la o mare pomană duhovnicească, de folos pentru mântuirea aproapelui. Așa învață îndeobște Părinții; de pildă, Sfântul Ioan de Gaza îndeamnă: “Să alergăm la rugăciunea inimii pentru binele fraților noștri și Dumnezeu va face cu ei după voia Sa, căci Însuși S-a jurat, zicând că voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină (I Tim. 2, 4)“. Sfântul Siluan, marele bărbat duhovnicesc al vremii noastre, socotește rugăciunea pentru aproapele drept cea mai de seama lucrare a iubirii. Sursa: Jean-Claude Larchet, “Despre iubirea creștină”, Editura Sophia, București, 2010)

„Tot celui ce cere de la tine, dă-i, porunceşte Domnul (Lc. 6, 30). Iată una dintre cele dintâi porunci ale creştinismului, despre care amintesc deseori şi Domnul, şi Sfinţii Apostoli. Ca să ne facă a o păzi cu mai multă râvnă, ei au înconjurat-o cu cele mai mişcătoare îndemnuri şi cu cele mai înspăimântare ameninţări. Oricine ştie asta, şi orice om cu conştiinţă se socoate îndatorat să îi ajute pe nevoiaşi după puterea sa. Totuşi, dacă vom cerceta faptele noastre mai cu asprime, poate nu vom afla nici una pe care s-o împlinim cu mai puţină luare-aminte decât ajutorarea celor nevoiaşi, la care suntem îndatoraţi. Ajutăm în silă, numai ca să scăpăm de cel ce ne bate la cap cu cereri, iar câteodată îl refuzăm cu totul (şi asta nu se întâmplă oare nu câteodată, ci cel mai des?). Ce n-au mai născocit zgârcenia şi lăcomia ca să-şi îndreptăţească răceala faţă de cei aflaţi în nevoie! „Milogeli făţarnice”, „milogi care nu vor să facă treabă”, „n-avem de unde”, „sunt vremuri grele”, „trebuie să punem deoparte pentru zile negre”, şi aşa mai departe. Toate aceste gânduri umblă sub chipul lozincilor de mai sus între cei ce nu iau aminte la datoria lor, trec şi la cei cu luare-aminte şi adeseori îi rătăcesc de la calea dreaptă a făptuirii.

În clipa cînd trebuie să ajutăm, primul gînd care trece prin cap este următorul: „Măi, dar ăsta care cere chiar este nevoiaş? Parcă poţi să ştii? S-a nărăvit – şi cere, dar poate că n-are deloc nevoie”. Nimic de zis, sunt şi dintr-aceştia, dar putem noi şti cu încredinţare că cel ce stă înaintea noastră chiar face parte din această tagmă? Iar de vreme ce nu ştim, de ce să fim bănuitori, şi cu atât mai mult, de ce să refuzăm doar pe temeiul unei bănuieli? Poate că este vorba de o mamă care şi-a lăsat copiii flămînzi acasă, ori de un tată a cărui soţie e bolnavă şi ai cărui copii sunt lipsiţi de haine, ori de nişte orfani mai mari dintr-un orfelinat! Pe unii ca aceştia nu-i veţi refuza, nu mă îndoiesc. Dar priviţi-i astfel pe toţi care cer de la voi, şi nu-i jigniţi cu bănuieli. Dacă cineva cu adevărat nevoiaş, care şi aşa are o piatră grea pe inimă, va citi bănuiala aceasta în ochii voştri? Asta nu va face decât să îi sporească necazul şi povara, şi în loc de mângâiere va pleca de la voi cu şi mai mare amărăciune. Bun lucru este acesta? Dacă nu are ochii înceţoşaţi şi faţa schimonosită, dacă nu se clatină şi n-are hainele cârpite înseamnă că nu vă merită milostenia? Ce, ca să-l ajutaţi, vreţi să ajungă mai întâi în ultimul hal? Poate că tot ce-i mai lipseşte ca să ajungă în ultimul hal este refuzul vostru”¦ Şi ce, porunca Mîntuitorului îi acoperă doar pe cei care nu mai au nici un loc de întors, care nu mai au nici acoperiş, nici hrană, nici haine şi nici puteri? Nu: pentru a-i ajuta pe unii ca aceştia nu e nevoie de o poruncă anume.

Mântuitorul spune: Tot celui ce cere de la tine, dă-i. Când este vorba de dat milostenie, nu vă bănuiţi aproapele, nu desenaţi în spatele lui tabloul unei presupuse îndestulări, ci mai degrabă tabloul celei mai de pe urmă sărăcii şi al unui necaz cu adevărat apăsător. Atunci însăşi inima nu vă va da pace până când nu veţi uşura soarta omului. Mulţi răspândesc acum bănuieli asupra sărmanilor, dar împotriva acestor bănuieli poate fi pusă o hotărâre: verificaţi cine cere fără să aibă nevoie şi unuia ca acesta să nu-i daţi; însă a-i refuza pe toţi din pricină că există şi cerşetori mincinoşi este un păcat. Sfântul Ioan cel Milostiv nu făcea aşa: nu-i refuza nici pe cei despre care toţi ştiau că nu-s nevoiaşi, iar când i se făcea observaţie răspundea: „Pesemne că acum au ajuns la strâmtorare mare”.

Câteodată ne întoarcem spre noi înşine de la cel care cere şi zicem: „Da” de unde să iau? De-abia mi-ajunge pentru mine, că mă descurc cu greutate”. Dacă n-ai de unde, nimeni nu te obligă. Eşti dator să dai din prisosul tău: Că de este pusă înainte osârdia, zice Sfîntul Apostol Pavel, după cât are cineva este bine primită, iar nu după cât nu are; că nu se face ca să fie altora odihnă, iar vouă necaz (2 Cor. 8, 12-13). Dar chiar să fie adevărat că, dacă facem milostenie, nu ne mai rămâne nimic pentru îndestularea propriilor nevoi? Pe lingă asta, oare cu înţelepciune am stabilit ceea ce socotim a fi „nevoia noastră”? Vedeţi voi, nevoia este ceva care poate fi (şi încă cum!) micşorat sau lărgit. Ia tăiaţi cheltuielile pe care le socotesc trebuincioase năravul, capriciul, slava deşartă, pretenţiile vane ale lumii: ce mult va rămâne în folosul nevoiaşilor!”

Chiar presupunând că nu cheltuim pe aceste trebuinţe netrebuincioase, înţelepciunea va şti întotdeauna să facă parte lui Hristos chiar şi din lucrurile de care avem cea mai adâncă nevoie – din mâncare, din haine şi din celelalte de acest fel. Se mai spune câteodată: „Ce se tot învârt fără nici un rost! Să pună mâna să muncească şi să-şi câștige cinstit pâinea! Pretenţie foarte îndreptăţită. Şi Apostolul porunceşte creştinilor să muncească, aşa încât nu numai să aibă de unde să îşi acopere nevoile, ci să poată da şi celor care le cer (Efes. 4, 28). Dar ferindu-ne sub acest pretext de ajutorarea aproapelui ştim sigur că cel care cere poate munci? Cum să muncească bătrânul, copilul, bolnavul? Şi chiar de poate să muncească, are de lucru oare? Unii sunt gata să lucreze, dar nu au slujbă. În pilda despre lucrători se arată că o parte dintre ei n-au avut de lucru până în ceasul al unsprezecelea, adică până aproape de miezul nopţii, fiindcă nu îi năimea nimeni. Bun, să zicem că au şi slujbă – dar poate leafa aceea să le acopere toate nevoile? Ce des muncesc oamenii zi şi noapte, dar tot se chinuiesc în nevoi, mai ales când lucrează unul pentru mai mulţi! Uşor de zis: „Munceşte!”, dar mai înainte trebuie să faci în aşa fel ca cel care cere să poată cîştiga din munca sa hrană pentru sine şi pentru ceilalţi. Atunci să-l refuzaţi, iar până atunci a-l refuza este totuna cu a-l face să moară de foame.

Şi ce nu mai zic oamenii ca să-şi îndreptăţească împietrirea!”¦ Unul zice: „Grele vremuri! Ce să mă mai gândesc la alţii – măcar de m-aş putea hrăni pe mine!”. Altul: „Şi eu sunt în nevoie, trebuie să pun deoparte bănuţi pentru zile negre”. Un al treilea: „Ce, pe lumea asta trăiesc doar eu? Sunt mai avuţi ca mine, ăia să dea”. Un al patrulea: „Ei, dau şi eu ce se nimereşte”. Ia staţi puţin şi judecaţi: este ceva aici care să semene a dreptate? „Vremuri grele”, zic oamenii – dar dacă sunt grele pentru cei cu stare, cu cât mai grele sunt pentru nevoiaşi? Aşadar, în atare caz ajutorarea trebuie nu curmată, ci înmulţită. „Trebuie să strîngem pentru zile negre” – să zicem că aşa este, dar şi aici trebuie să avem măsură. Altfel, nevoile viitoare pe care ni le închipuim nu ne vor îngădui niciodată să-i ajutăm pe cei sărmani în nevoile lor, ce sunt adevărate. Şi apoi, viitorul depinde de prevederea noastră ori de rânduiala Proniei Dumnezeieşti? Fireşte, de cea din urmă. Ei bine, atrageţi asupră-vă milostivirea lui Dumnezeu prin milostivirea voastră faţă de nevoiaşi, şi atunci veţi avea chezăşia sigură a bunăstării pe viitor. Arătaţi-mi şi mie o casă care să se fi ruinat din princina dărniciei faţă de nevoiaşi! Iar eu o să vă arăt mii care au ajuns la sapă de lemn din pricina risipei fără rost”¦ „O să dea altul” – dar oare va da altul? Dacă şi el va spune: „O să dea altul”, la fel al treilea, la fel al patrulea: asta nu înseamnă oare că nevoiaşul va fi lăsat în voia soartei? Nu, nu e bine aşa. Domnul ţi l-a trimis pe nevoiaşul cu pricina tocmai ţie – tu să-l ajuţi şi să nu laşi să treacă prilejul care, poate, nu va veni a doua oară. „Dau şi eu ce nimeresc şi când nimeresc”; bine, dar asta înseamnă oare a da după toată cuprinderea datoriei şi după toată măsura posibilităţilor? Şi oare nu este această nepăsare pricina faptului că ajutorul ajunge în mâini nepotrivite şi este întrebuinţat cum nu se cuvine? Tu dai cui nimereşti, dar cine le ajută celor pe care ruşinea îi ţine acasă şi care rabdă în tăcere, poate mai mult ca cel ce îşi strigă nevoia în gura mare? Nu, adevărata milă creştinească nu se mulţumeşte cu asta; ea se grăbeşte fără a fi împinsă de la spate să meargă în locurile unde trăieşte sărăcia ca să îi pipăie rănile cu propriile sale mâini şi să pună fără întârziere peste ele pansamentul vindecător de care este nevoie.

Iată câte gânduri rele a născocit vrăjmaşul ca să-i depărteze şi pe oamenii buni de ajutorarea sărmanilor! Să recunoaştem că toţi ne-am lăsat câteodată, mai mult sau mai puţin, minați de aceste gânduri. Deci să luăm în inima noastră hotărârea de a nu le mai ceda – căci dacă ele sunt atât de slabe în faţa simplelor noastre raţionamente, cum vor ţine piept la judecata dreptăţii lui Dumnezeu, care vede totul, până la ultimul amănunt, atât în fapte, cât şi în simţămintele inimii? Fericiţi cei milostivi!” - Sfântul Teofan Zăvorâtul, „Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor” - /orthoblog.ro/

Milostenie pentru cei adormiți întru Domnul

Un moment deosebit al anului liturgic în care îi pomenim pe cei adormiți este Postul Sfintelor Paști. În fiecare dintre cele șapte sâmbete ale Postului Mare, Biserica a rânduit Slujba Sfintei Liturghii urmată de cea a parastasului. “Rugăciunea pentru cei morți este expresia fundamentală a Bisericii ca iubire. Ne rugăm lui Dumnezeu să-i pomenească pe cei pe care noi îi pomenim și facem aceasta tocmai pentru că îi iubim. Rugându-ne pentru ei, ne întâlnim cu ei în Hristos, Care este dragoste, înfrânge moartea, care este ultima biruință asupra înstrăinării și lipsei de dragoste. În Hristos nu este diferență între cei vii și cei morți. El este Viața și această Viață este lumina omului.” - Pr. Alexander Schmemann, “Postul cel Mare“

A participa la aceste slujbe cu pomelnic și prinoase pentru sufletul celor trecuți la Domnul se mai numește în popor și a purta sâmbetele, și este o faptă de milostenie sufletească. “Şi pre­cum în această viaţă, dacă cineva este prieten cu împăratul poate mijloci şi ajuta un vinovat, tot astfel şi cel care este prieten cu Dumnezeu poate mijloci la El prin rugăciunea sa şi astfel să mute pe morţii vinovaţi dintr-o “temniţă” în alta mai bună, dintr-o “celulă” în alta mai bună. Aşa cum îi uşurăm pe cei întemniţaţi cu sucuri răcoritoare etc., pe care le ducem atunci când îi cercetăm, tot astfel şi pe morţi îi uşurăm prin rugăciu­nile şi milosteniile pe care le facem pentru sufletele lor. Rugăciunile credincioşilor pentru cei adormiţi şi parastasele sunt ultima posibilitate pe care le-o dă Dumnezeu celor răposaţi pentru a fi ajutaţi înainte de a se face Judecata de Apoi. După ea nu vor mai putea fi ajutaţi cu nimic… De aceea şi Biserica noastră are rânduiala paras­taselor. Parastasele sunt cel mai bun avocat pentru sufletele celor adormiţi. Au puterea să scoată un suflet chiar şi din iad.” – Pr. Paisie Aghioritul

Fiecare cuvânt al rugăciunilor pentru cel răposat este ca un strop de apă dat unui om însetat. Să ne îngrijim de cei care au plecat în lumea de dincolo înaintea noastră, ca să putem face pentru ei tot ce ne stă în puteri, având în minte că Fericiți sunt cei milostivi, că aceia se vor milui!”–Pr. Serafim Rose, “Sufletul după moarte” Sursa: Porunca Iubirii

Nu vom greşi dacă vom recunoaşte modestia drept una dintre trăsăturile cele mai dătătoare de mângâiere ale personalităţii umane. Modestia es­te, fără discuţie, egala milostivirii, fiindcă omul modest este deja milostiv faţă de ceilalţi oameni – nu-i agasează cu pretenţiile sale, nu-i chinuie dându-şi importanţă. Vrând sau nevrând, cel lipsit de mândrie întotdeauna Îl cinsteşte, în primul rând, pe Dumnezeu, iar apoi şi pe oameni, care de la Dumnezeu îşi au toate darurile. Ca atare, cel modest nu pierde niciodată în viaţă; talentele şi calităţile lui nu sunt diminuate de modestia lui, ci, dimpotrivă, cresc şi mai mult. - Sfântul Ioan Maximovici, Cum să biruim mândria. Lecții de vindecare a mândriei din sfaturile Sfinților Părinți, Editura Sophia, București, 2010 

Ca și căldura, ca și o adiere răcoroasă, milostenia se împlinește atunci când ajunge în mâinile care cu adevărat au nevoie de ea. Milostenia adevărată umple de bucurie sufletul celui care dă chiar mai mult decât a celui ce primește, pentru că mai fericit este a da decât a lua. Iar dacă dăm unui om nemulțumitor, ni se amărăște inima, pentru că omul nemulțumitor amărăște totul în jur. Milostenia este o stare de suflet, nu contabilitate. Există oameni care împart daruri și bani cu regularitate, dar nu au învățat să fie milostivi. A fi milostiv nu înseamnă a împărți lumea în săraci și bogați, în orfani și celebrități. Nu există în lume oameni speciali față de care să ne manifestăm milostenia: milostenia îi vizează pe toți. Și cel sărac, și cel bogat au nevoie de milostenie în egală măsură, doar ceea ce le putem oferi este diferit. Până la urmă, nu dăm bani, nici mâncare, nici haine, ci ne dăruim pe noi înșine. Viața nu trebuie să fie alcătuită din zile în care facem donații la o casă de copii, cu poze aferente pentru FB și restul zilelor suntem răutăcioși, aroganți, răzbunători cu oamenii pe care îi considerăm nevrednici de milostenie, asemeni nouă.

Există oameni care au donat milioane de euro către case de copii, dar nu cunosc numele nici unui copil din acea casă, dar există o femeie de serviciu, sau un portar, sau un șofer care îi strigă ori de câte ori îi vede pe nume, într-un ceas de mare tristețe, iar noi știm că a fi strigat pe nume, într-un ceas de mare tristețe, este cel mai minunat lucru ce ni se poate întâmpla, cea mai mare milostenie.

V-ați gândit vreodată ce rost mare au străinii în viața noastră? Cât de important este să fim milostivi și așezați la vorbă cu străinii: niciodată nu știi cu cine vorbești, pe cine mâhnești și ce va însemna asta în viața lui. Cu ai tăi te mai împaci, dar pe străin nu-l mai vezi și rămâi în amintirea lui așa rece, rău, supărăcios. Să rămânem buni în amintirea străinului care trece prin viața noastră! - Din Ieromonah Savatie Bastovoi, Cartea despre femei, Ed. Cathisma, 2015

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 



Sfânta Tradiţie şi ereziile
Terapia cu îngeri, între ocultism și erezie - Cristina Roman
 
Terapia cu îngeri, așa cum este ea definită și practicată acum și în România, este o erezie. Este rătăcire de la adevărul de credință ortodoxă.  Din nevoia greșită de a cunoaște viitorul și din dorința nesăbuită de a primi rapid, la cerere, mesaje de la divinitate, unii oameni s-au specializat în invocarea unor puteri cerești, expunându-se  pericolului iminent de a intra în zona ocultismului și a înșelării diavolești. Îngerii sunt cu adevărat mesageri ai lui Dumnezeu și slujitori ai oamenilor, dar a ne adresa lor în afara cadrului liturgic și bisericesc, a îi invoca după formule și rugăciuni necanonice, este un păcat. Ce spune Biserica despre terapia cu îngeri? Biserica ne avertizează că nu putem chema îngerii ca pe un chelner pentru problemele cotidiene. Ei nu sunt duhul lui Aladin. Îngerii ascultă și fac voia lui Dumnezeu. Chiar dacă la terapia cu îngeri sunt chemați în ajutor îngeri și arhangheli buni, iar nu Lucifer în mod explicit, de fapt oamenii se joacă cu focul, fără a putea percepe natura și identitatea demonică a spiritelor care răspund invocărilor lor. Viclenia diavolilor depășește orice intuiție sau inteligență ale noastre, de aici și încredințarea eronată că energia terapeutică este bună, puternică, divină.
 

Îngeri sau demoni?

 
Astăzi, popularitatea „îngerilor” și a altor fenomene spirituale a atins cote noi. Se impune însă un cuvânt de avertizare. Mare parte din aceasta modă contemporană e doar o reluare a unei vechi ispite care exprimă dorința omenirii de a fi condusă de o inteligență superioară — o ființă dintr-o alta lume care călăuzește orice fel de activitate (lumească) — fără să pretindă însă vreo responsabi­litate morală față de Dumnezeu. Sunt bine cunoscute în Viețile sfinților astfel de apariții, în care demonii apar ca îngeri, călăuzindu-i și chiar „rugându-se” pentru alții, gata astfel sa le îndeplinească orice poruncă. Prin urmare, noi creștinii ortodocși credem în îngeri, dar nu fără discernământ. Apostolul Ioan își sfătuiește astfel turma „să cerceteze duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu” (1 In 4, l), iar sfântul Pavel atrage atenția că adeseori „Satana se preface în înger de lumină“ (2 Co 11,14). Sfinții Părinți învață că niciodată nu trebuie să avem o credință oarbă în vedeniile și arătările altor ființe. Îngerul nostru păzitor face însă cunoscută prezența lor în alte moduri care pot fi simțite concret. De exemplu, prin pacea care vine din ocrotirea lor, intuiția că ei ne pot călăuzi, simțirea sfințeniei lor în biserici unde și ei slujesc lui Dumnezeu, și, mai presus de orice, inspirând credința în Iisus Hristos, ale Cărui făpturi create sunt și pe Care-L slujesc, „pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri și cele de pe pământ, cele văzute, și cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii” (Col 1,16). În acest fel trebuie să-i vedem pe îngerii noștri: ca pe niște mesageri, călăuze, ocrotitori și ajutători în toate lucrurile, dar mai cu seamă în apropierea noastră de Hristos. Să nu uităm să le cerem ajutorul și rugăciunile pentru noi”. - (In: Ierom. Calinic, Provocări ale gândirii și vieții ortodoxe astăzi, Editura Deisis, 2012)

Neputând suporta povara păcatelor și apăsarea conștiinței, în loc de a recurge la Sfânta Taină a Spovedaniei și a Împărtășirii cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, unii recurg la a-i ispiti pe îngeri din nevoia de a auzi doar cuvinte frumoase și dulci, mesaje pozitive, nicio dojană și nicio apostrofare pentru căderea în păcat. Iar aceasta întrucât știm cu toții că îngerii au o înfățișare blândă, sunt un simbol al purității și curățirii interioare, la care și noi tindem să ajungem. Bogdan Tătaru Cazaban.: „Când vorbim despre îngeri astăzi, în limbajul comun, în atitudinea generală, este evocată o imagine deopotrivă pitorească și inocentă, dar mai ales în cheie infantilă. Îngerul decorativ, roz, îngerul care este asemeni unui ornament, unei metafore ce denotă sentimentalism este îngerul comun, îngerul prezent în mentalitatea contemporană. Eram și sunt foarte critic față de percepția și mediatizarea actuală a imaginii îngerului. Cartea mea despre îngeri a fost scrisă indirect polemic față de această înțelegere. Avem nevoie de protecție, aspirăm spre o zonă a purității și a inocenței pe care nu reușim să o descriem altfel decât sub forma îngerului. Îngerul păzitor rămâne singura figură accesibilă a angelologiei în lumea noastră. ”  

Sfinții îngeri se subordonează lui Dumnezeu și Maicii Domnului, iar a apela la ajutorul lor făcând abstracție de Creatorul lor și de maica Sa, dovedește puținătate de credință și alunecare spre idolatrie. Ființa, rolul și acțiunile îngerilor, nu pot fi despărțite de viața creștinului în Biserică, altfel ei sunt transformați în interpreți ai unor mesaje a căror corectă descifrare nu e garantată de nimeni. Cu atât mai puțin când în spatele acestei așa-zise terapii, se ascund interese pecuniare, iar participarea la ședințele cu îngeri  este contra cost – și nu e deloc ieftin.

Sfântul Ioan Damaschinul formulează învățătura Bisericii mai concis: „Un înger deci este o ființă inteligentă, veșnic mișcătoare, liberă, necorporală, care liturghisește lui Dumnezeu și a primit în firea/na­tura lui nemurirea prin har, dar al cărui gen și definiție a ființei o știe numai Dumnezeu. Se numește însă necorporal și nematerial față de noi; căci față de Dumnezeu, Singurul incomparabil, totul e aflat gros și material, pentru că nu­mai Divinul este nematerial și necorporal… Sunt circumscriși, căci atunci când sunt în cer nu sunt pe pământ, și când sunt trimiși de Dumnezeu pe pământ nu mai rămân în cer. Dar nu sunt limitați de ziduri, uși, zăvoare și peceți, fiindcă sunt nelimitabili. Spun nelimitabili, fiindcă nu se arată celor vrednici, cărora va voi Dumnezeu să li se arate, așa cum sunt ei, ci într-o formă schimbată, cum pot să-i vadă cei ce vad… Fiind minți/inteligente, sunt în locuri inteligibile, nefiind circumscriși în mod corporal — fiindcă potrivit firii/naturii nu au o forma în mod corporal, nici nu au trei dimensiuni —, ci prin prezența și lucrarea lor în mod inteligibil acolo unde li s-ar porunci și nu pot să fie și să lucreze în același timp și aici și acolo… Sunt tari și gata spre împlinirea poruncii lui Dumnezeu și prin rapidi­tatea firii se găsesc îndată acolo unde le-ar porunci, păzind părțile pământului, patronând neamuri și locuri, după cum li s-a rânduit de Creatorul, gospodărind cele ale noas­tre și ajutându-ne; potrivit voinței și puterii lui Dumnezeu sunt pururea deasupra noastră și în jurul lui Dumnezeu… Văd pe Dumnezeu pe cât le e cu putință și acest lucru le este hrană.” (Expunerea exactă a credinței ortodoxe II, 3).

Ce sunt de fapt îngerii?

Cuvântul „înger” este moștenit în limba noastră din latinescul angelus, care este un împrumut din grecescul anghelos, „sol”, „trimis”, „vestitor”. Îngerii au menirea de a vesti oamenilor voia lui Dumnezeu. Când ne gândim la îngeri, una din caracterizările lor o găsim la Sfântul Apostol Pavel care spu­ne că sunt „duhuri slujitoare, trimi­se ca să slujească, pentru cei ce vor fi moştenitorii mântuirii” (Evrei 1, 14).

Întreaga învățătură cu privire la îngeri se întemeiază pe mărturia Sfintei Scripturi a Vechiului și Noului Testament, cât și prin mărturia Sfintei Tradiții. Pe îngeri, Domnul Iisus îi descrie ca ființe reale și active, care pururi văd fața Tatălui din ceruri, veghind asupra oamenilor. (Matei 18, 10). Mântuitorul Însuși ne încredințează că îngerii petrec necontenit în comuniune cu Dumnezeu împărtășindu-se de o strânsă legătură cu harul divin și că viața lor nu este supusă slăbiciunii trupului precum cea a făpturilor văzute. (Matei 22, 30) Îngerii sunt personificări ale însușirilor divine sau ale acțiunilor proniatoare ale lui Dumnezeu, ci ființe reale și personale care lucrează în lume la porunca lui Dumnezeu. Îngerii sunt duhuri slujitoare (Psalm 103, 5), au trupuri nemateriale și nemuritoare. Îngerii sunt ființe spirituale, înzestrate cu rațiune, simțire și voință, superioare omului prin putere, cunoștință și virtute. Ei sunt nemuritori, nu au nevoie de cele necesare vieții omenești (hrană, căldură), nu sunt supuși ispitelor, nu au gen, trupurile lor sunt spiritualizate și se deplasează cu viteza gândului. Îngerii, însă, nu sunt atotprezenți și sunt mărginiți (limitați).

După învățătura Bise­ricii noastre, „îngerii sunt duhuri, adică fiinţe spirituale, fără trup, nemuritoare, înzestrate cu minte, voinţă şi putere”. Ei au fost creaţi de Dumnezeu din nimic, înaintea lumii „văzute”, după cum aflăm din primul verset al Sfintei Scripturi: „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul” (Facerea 1,1). Prin cuvântul „cer” înţele­gem, conform exegezei patristice, pe sfinții îngerii. Acest adevăr de credinţă îl mărturisim în primul articol din Crez când spunem că Dumnezeu -Tatăl este „Făcătorul cerului şi al pămân­tului, al tuturor celor văzute şi nevăzute”. Sfântul Apostol Pavel scrie colosenilor că în Hristos „au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute, şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El şi pentru El” (Coloseni 1,16).

Numărul îngerilor este foarte mare. În Sfânta Scriptură se vorbeşte despre tabere de îngeri (Facerea 32, 1-2), mii de mii şi zeci de mii (Daniel 7, 10; Evrei 12, 22; Apocalipsa 5, 11), mulţime de oaste cerească (Luca 2, 13), legiuni de îngeri (Matei 26, 53). După slujba pe care o îndeplinesc, îngerii sunt împărțiți pe mai multe trepte, ranguri sau cete. Sfinţii Părinţi ai Bisericii numără nouă cete îngereşti, pe care, în secolul V, Dionisie Pseudo-Areopagitul le împarte în trei grupe: din prima fac parte Tronurile, Heruvimii și Se­rafimii; din a doua, Stăpâniile, Domniile și Puterile; iar treapta a treia cuprinde Începătoriile, Arhanghelii și Îngerii.

Rolul îngerilor

Ca slujitori ai lui Dumnezeu, îngerii au și chemarea de a fi împlinitori și vestitori ai poruncilor lui Dumnezeu în lumea credincioșilor, pentru întemeierea și desăvârșirea Împărăției cerești. Astfel, îngerii își desfășoară rolul lor de mesageri și slujitori față de Biserică; de comunitatea tuturor oamenilor; și față de fiecare credincios în parte, ca protectori și îndrumători. Îngerii sunt trimiși spre slujire tuturor celor ce cred în Iisus Hristos. Ei ocrotesc, de asemenea, comunitățile creștine (Apoc. 1, 20) și anunță pedepsele pentru cei nelegiuiți (fapte 12, 23; iuda 1, 9; apoc. 12, 7). Fiind trimiși de Dumnezeu, ei dau poruncă celor aleși de pe pământ să proorocească la neamuri, limbi și popoare (Apoc. 10, 11), arătând cele ce trebuie să se petreacă în viitor (Apoc. 22, 8). Afară de slujirea pe care o desfășoară în jurul tronului lui Dumnezeu (Apoc. 7, 11; 8, 2, 6, 8, 10, 12-13), îngerii au și misiunea de a proteja întreg pământul (Apoc. 7, 1; 2-3).

Îngerul păzitor. Rolul îngerilor față de fiecare credincios în parte, ca protectori și îndrumători

Din Sfânta Scriptură aflăm că fiecare creștin viețuiește sub ocrotirea unui înger păzitor (Matei 18, 10; fapte 12, 5). Înzestrat cu rațiune, îngerul păzitor este alături de cel credincios și-l asistă nu numai ca un martor (1 cor. 4-9), ci îl orientează spre observarea ordinii stabilite de dumnezeu- creatorul și-l scapă de frământările sufletești care- i pot tulbura roadele ostenelilor celor mântuitoare. Așadar, Dumnezeu îi păzește pe creștini în toată ființa lor, direct și permanent, prin atotputernicia, harul și purtarea sa de grijă (1 Petru 5, 7, 10) și indirect, prin îngerii păzitori. Tot îngerii păzitori au rolul să însoțească sufletele celor adormiți în Domnul șa judecata particulară, fapt confirmat de Sfânta Evanghelie: Și a murit săracul și a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam (Luca 16, 22). – Pr. Daniel de la Rarău, Sfinții îngeri și Sfântul înger păzitor, Ed. Agaton, Făgăraș, 2012.

Omului i se dăruieşte un înger păzitor ca pe un frate mai mare care, fiind mai apropiat de Dumnezeu şi având mai multă îndrăzneală, se roagă pentru fratele său mai tânăr. Iar omul îl roagă pe îngerul său păzitor ca pe fratele său mai mare să-l protejeze şi să se roage pentru el, întrucât acesta are mai multă îndrăzneală către Dumnezeu. De câte ori ne şopteşte în urechea sufletului nostru: „Nu face asta!” sau „Fă asta!” sau „Fii atent aici!”. Sunt multe astfel de situaţii referitoare la cei ce au ochii sufletului deschişi. Nu uitaţi parabola grădinarului şi a smochinului neroditor din Sfânta Evanghelie. „Lasă-l şi anul acesta, până ce îl voi săpa împrejur şi voi pune gunoi. Poate va face rod în viitor; iar de nu îl vei tăia” (Luca 13, 8-9). Grădinarul e simbolul sfântului înger care are grijă de om până când acesta rodeşte şi e mântuit. În Pateric aflăm multe lucruri scrise despre implicarea îngerilor în cele ale omului – ei au fost văzuţi plângând, în vreme ce aceia pe care-i apărau tocmai păcătuiau. Gândiţi-vă cât de mult s-au rugat ei pentru aceştia! „Lacrimile” lor exprimă dragostea şi compasiunea lor faţă de oameni. - Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, p. 351

Sfinții îngeri sunt în relație de subordonare față de Maica Domnului,  „Împărăteasa oștilor cerești”, pe care în rugăciunea Cuvine-se cu adevărat, o numim „mai cinstită decât heruvimii și mai slăvită fără de asemănare decât serafimii. Părintele Teofil Părăian ne amintește că noi ne rugăm Maicii Domnului şi credem că rugăciunile noastre sunt duse de îngeri la Maica Domnului, dar ea nu este în mijlocul nostru, între noi, cum este Domnul nostru Iisus Hristos, pentru că Maica Domnului nu are fire dumnezeiască, ci are numai fire omenească, iar firea omenească este mărginită. Noi ştim lucrul acesta. Aşa învaţă şi Biserica, dar noi vorbim cu Maica Domnului ca şi când ar fi de faţă, pentru că o avem de faţă în conştiinţa noastră, adică avem gândul că suntem în legătură cu Maica Domnului. Adeseori, în acatistele și rugăciunile închinate Născătoarei de Dumnezeu, citim unele ca acestea:

Mulţimi de îngeri vin, la porunca ta, Maică a noastră, să ne izbăvească pe noi din nevoi. Tu, însă, primeşte de la noi această rugăciune:

Bucură-te, Cea care pe îngeri îi trimiţi spre mântuirea noastră;
Bucură-te, Împărăteasa cetelor de sus, al căror ajutor ceresc îl dăruieşti nouă;
Bucură-te, Cea care porunceşti îngerilor să ne păzească pe noi;
Bucură-te, Cea care cu oştire îngerească îi biruieşti pe vrăjmaşii noştri;
Bucură-te, Izbăvitoare, care pe noi, cei necăjiţi, din chinuri, din nevoi şi din moarte ne mântuieşti.

Sfinţii îngeri stau în prezenţa lui Dumnezeu, privind faţa Domnului. „îngerii sînt mai mult decît purtătorii mesajelor divine şi călăuzitorii oamenilor: ei sînt chiar purtătorii Numelui şi ai Puterii lui Dumnezeu. Nimic trandafiriu şi nici o dulcegărie poetică nu poţi găsi la îngerii din Biblie: ei sunt licăririle luminii şi puterii Domnului Atotputernic”. Fiinţa lor este susţinută de bunătatea lui Dumnezeu şi ei participă la puterea, înţelepciunea şi dragostea lui. Sunt înălţaţi prin laudele şi mulţumirile lor continue. De la început înălţaţi spre Dumnezeu, cea mai mare bucurie a îngerilor a fost să aleagă liber pe Dumnezeu şi să-i ofere viaţa toată lor, într-o nesfârşită iubire şi cinstire. – Principesa Ileana a României, devenită Maica Alexandra.

EREZIA și motivele pentru care omul cade în erezie

Creștinii care s-au rătăcit de la unele adevăruri dogmatice de credință ortodoxă, de morală și de cult, se numesc eretici. Ființele raționale, oamenii, cad în erezie, din cauza: a) neștiinței (Osea, 4, 6-7; Deut. I; 39; Ioan 4, 11); b) a înșelăciunii diavolești tăinuite (Fac. 3,1-6; Matei 4,1-10; Ioan 8,44; II Cor. 11,3-15); c) poftelor omenești de a se folosi rău de libertatea care duce la răzvrătire, neascultare și necredință (in Regi 22, 1-28; Ier. 20, 1-18; Tit . 3, 2-5); d) a învechirii întru păcate, atât prin educația primită cât și prin îndeletnicirea voită a minții și a vieții obișnuite (Neascultarea, Păcatul). Îndreptarea ereticilor se poate face numai cu darul lui Dumnezeu, care se poate altoi numai pe o inima sinceră, pe care Dumnezeu nu o va urgisi (Ps. 50, 17; V. Spovedania, Providența).

În articolul său intitulat Reiki: terapie sau ocultism?,  Eléni Androuláki, profesor universitar, explică noțiuni aplicabile și ereziei din așa-zisa terapie cu îngeri:

1. Noțiunea de terapie: V-ați gândit vreodată cât de alterați sunt termenii pe care îi folosim astăzi? Cât s-au îndepărtat cuvintele de conținutul lor inițial? Cum a ajuns cuvântul ”terapie” să însemne orice altceva în afară de actul medical valabil și științific? Orice practică îndoielnică, orice metodă absurdă și periculoasă este numită azi ”terapie”... Oamenilor Noii Epoci le place să se numească pe ei înșiși ”terapeuți”, ”iluminați”, ”existențe binecuvântate”, ”lucrători ai luminii”. ”Sunt una cu lumina. Sunt plin de lumină. Sunt luminat de lumină. Sunt lumina lumii”. Oameni care trăiesc experiențe subiective, înșelătoare, realizează foarte multe pseudo-terapii, proclamând cu orgoliu că se află în sinergie ”cu Dumnezeu, cu divinitatea, cu îngerii, cu Puterea Supremă, cu Universul, cu Energia etc. pentru binele întregii umanități”.

2. ”Terapiile energetice”:  O mare parte a terapiilor Noii Epoci, care se află azi în mare expansiune, fac parte din categoria așa-numitelor ”terapii energetice”. Aceste ”terapii” au ca centru energia, nu însă energia pe care o recunoaște fizica, chimia, biologia, ci o energie ipotetică sau metafizică, care nu se detectează științific și care nu are nici o legătură cu mecanică, cu electricitatea sau cu nucleii atomilor. Este vorba de o energie new-age-istă, aflată în afara oricărui control, studiu sau măsurare științifice, care este sesizată doar de ”terpeuți cu capacități speciale de a debloca, de a armoniza, unifica, coordona, alinia, echilibra și canaliza” această ”energie” și astfel de a ”vindeca”. În cuvinte simple, fiecare boală este considerată rezultatul perturbării acestei ”energii universale și vitale”.  

3. Inițierile: Reiki, (Terapia cu îngeri n.n.), ca și multe alte terapii energetice, presupune anumite ”sincronizări”. ”Sincronizările” care au loc pe durata inițierilor ”au ca scop să îl facă receptiv pe cel ce învață la energiile terapeutice, să mărească sincronizarea cu «mintea cosmică» și să intensifice receptivitatea”.

4. Consecințe și pericole: Probabil că urmările cele mai puțin importante sunt cele economice, deși ședințele la terapia cu îngeri au prețuri de neneglijat, de circa 100 de lei pe oră. Cele mai mari sunt riscurile teribile ca urmare a deschiderii față de ocultism. Cercetătorul Elliot Miller declară că ”nu găsim nici un motiv serios pentru a crede că energia medicinii energetice este materială și științifică, însă avem multe motive să suspectăm că, dacă într-adevăr există (și cred că există) această energie, ea este suprafirească și demonică… Această energie este parte integrantă a ocultismului – unde apare elementul ocult, este prezentă și ea, iar acolo unde este prezentă, va apărea inevitabil și elementul ocult… Prin urmare, este mare pericolul de a nu putea fi folosită decât dacă utilizatorul este la rândul lui folosit (adică un pion și o victimă a forțelor demonice și a escrocheriei)”. Așadar, avem de-a face cu o energie demonică, care îl folosește pe ”terapeut” și care foarte clar îl influențează și pe cel ce primește terapia, pentru că la ”terapie” participă activ amândoi – terapeutul și bolnavul. Treptat se înțelege că în spatele acestei energii se ascund diferite spirite călăuzitoare, care sunt prezente și călăuzesc inițierile și terapiile...

5.Pericolele pot fi sintetizate în felul următor:Înșelare duhovnicească, înrobire și dependență de spirite. Dumnezeu este surclasat la o energie, o putere impersonală, care, chipurile, poate fi manipulată prin tehnici oculte pentru a obține scopurile terapeutice dorite. Trezirea oricărei energii oculte ne pune în contact cu ”entități demonice, care au ca scop înșelarea și posedarea duhovniceacă”.

6. Renunțarea la calitatea de creștin: Deși se subliniază că aceste terapii ”se adresează unor oameni de orice religie și credință”, că ”nu se opune creștinismului”, acestea și creștinismul sunt întru totul incompatibile între ele și cine recurge la ele în fapt se leapădă de identitatea sa creștină. Inițierile și simbolurile îi pecetluiesc pe oamenii care le practică, ”chiar dacă din ignoranță este pecetluit cineva”, spunea Părintele Paisie Aghioritul, ”pierde dumnezeiescul har și primește energia demonică”. În plus, experiențele duhului înșelării, aroganța așa-ziselor terapii – pe care zic ei că le fac ”precum Hristos” – fără să le fi fost dată nici o putere de la Hristos, toate acestea vin în contradicție cu duhul creștin. De asemenea, tehnicile substituie nevoința creștină și Tainele. Ce legătură au toate astea cu smerenia, cu nevoința de curățire a patimilor și cu Taina pocăinței?

Boli, tulburări emoționale și psihice, nebunie, posedare demonică. Comunicarea cu spiritele aduce după sine vătămări ale sănătății trupești și psihice, atacuri demonice, chinuri emoționale, morți premature și sinucideri. Dr. Kurt Koch, care vreme de 45 de ani s-a ocupat cu victimele ocultismului, sublinia că a întâlnit ”foarte multe cazuri de sinucideri, accidente fatale și nebunie în rândul celor care se ocupă cu ocultismul”.

De asemenea, unii afirmă că în falsele vindecări, de fapt boala se transferă de la nivelul somatic la cel emoțional sau duhovnicesc. Nu sunt puțini aceia care au dezvoltat tulburări emoționale sau au manifestat tulburări în personalitatea lor, ajungând până la nebunie și demonizare.

Ocultiștii și victimele lor sfârșesc adesea în instituții psihiatrice. Psihiatrii creștini susțin că în zonele unde se practică la scară largă ocultismul, de multe ori, mai bine de jumătate dintre clienții clinicilor psihiatrice suferă din pricina urmărilor ocultismului, iar nu a afecțiunilor psihice. Potrivit unor cercetători serioși, ”activitățile prelungite și de lungă durată în care sunt implicate puteri spirituale oculte conduc la simptome de schizofrenie, care se încadrează la categoria psihoză spirituală sau mediumistică”.

7.  În concluzie: Cele mai multe dintre metodele și tehnicile ”terapiilor” alternative sunt ”puternic insuflate de o spiritualitate eronată”, se bazează pe religiile orientale, pe ocultism și pe filosofii care vin în contradicție cu învățătura ortodoxă. ”Terapiile” alternative îl pun în centru pe om, care se ”autotămăduiește”, se ”autodivinizează” și, finalmente, se ”automântuiește”. Terapiilor alternative este una antropocentrică, în timp viziunea Bisericii este hristocentrică și patristică. În fața acestor alternative, fiecare om este chemat să aleagă singur. Însă un lucru e sigur: ”nimeni nu poate lucra la doi domni”.  Sursa: «Παρακαταθήκη», fascicolul 48, mai – iunie 2006. Traducere: Ana Theodoru  (G.O.) Graiul Ortodox

Cuvânt către cei care se socotesc credincioși, dar nu merg la biserică, însă apelează la diverse terapii alternative, investind timp și resurse în mod distrugător: "Să ştiţi că eu pe aceia care nu merg la biserică nici nu-i socotesc oameni credincioşi. La păgâni îi număr! Cum poţi să zici că eşti om credincios dacă nu mergi la biserică, unde-i cerul cel de pe pământ? Că biserica-i cerul cel de pe pământ. Cum să zici că eşti om credincios dacă nu te duci în „Împărăţia lui Dumnezeu”? Pentru că Sfânta Liturghie este împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Cum poţi să zici că eşti credincios dacă nu-i închipui pe Heruvimi cântând întreit sfântă cântare în biserică? Cum poţi să zici că eşti credincios dacă nu zici împreună cu îngerii: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot? ” - Extras din “Veniţi de luaţi bucurie” –  Părintele Teofil Părăian

Șoapta îngerului păzitor

Dacă suntem atenţi, tot timpul avem aşa o adiere fină, care ne spune ce-i bine: “Nu zice asta”, “Nu fă asta”, “Nu pleca acum”, dar e delicată şi fără  presiune: acestea sunt şoaptele îngerului şi dacă noi am fi atenţi la lăuntrul nostru, am sesiza aceste şoapte ale îngerului, care nu sunt cuvinte, ci înţelesuri. Păcatul de bază al omului este autonomia: “Eu pot!” Putem să profităm de ajutorul îngerului, primindu-l, deschizându-ne acestui ajutor. Este o atenţie. Dacă suntem atenţi, tot timpul avem aşa o adiere fină, care ne spune ce-i bine: “Nu zice asta”, “Nu fă asta”, “Nu pleca acum”, dar e delicată  şi  fără  presiune: acestea sunt şoaptele îngerului şi dacă noi am fi atenţi la lăuntrul nostru, am sesiza aceste şoapte ale îngerului, care nu sunt cuvinte, ci înţelesuri, deşi ca nişte comenzi clare.

Spre deosebire de şoapta îngerului, care e delicată, a diavolului este obsedantă. Îl cunoaştem pe îngerul rău prin faptul că nu putem să scăpăm de gând. Şi îl cunoaştem pe cel bun că de abia auzim această şoaptă. Cum mă apără îngerul, având în vedere că el nu are acces la trupul meu, să-mi pună degetul pe sinapsă, ca să nu mai gândesc rău? El poate, cu energia lui, să acţioneze în energia mea şi eu să fac lucrul ăla. El îmi dă mie un plus de energie cu care mă ajută. Când suntem pe aceeaşi lungime de undă cerebrală, ghicim gândul celuilalt, unii chiar văd, dacă suntem pe aceeaşi lungime duhovnicească – din prima înţeleg ce spune părintele, dacă avem o preţuire personală, din empatie, din dragoste, din comuniune, voi fi pe aceeaşi lungime de undă. Nu acelaşi lucru se întâmplă, atunci când suntem separaţi şi fiecare vibrează pe frecvenţa lui. Soluţia este să iubim, şi numai  iubind, cunoaştem. Soluţia este să ne rugăm, pentru că rugându-ne, ne curăţim mintea şi intrăm în relaţie cu îngerul şi ne mărim puterile cu oferta lui, cu puterile lui, cu energiile lui. Îngerul păzitor nu face lucruri care să fie împotriva voinţei mele, împotriva voii mele. El are o prezenţă iubitoare, care mă invită să nu fac un lucru. Pentru că făcând un lucru, vine după el alt lucru. Când îmi vine un gând de judecată, el îmi dă putere să nu primesc eu gândul şi să nu judec eu, el nu mă apără (opreşte de la a face). Numai pe copii îi apără. - Monahia Siluana Vlad, Gânduri din încredinţare, Editura Doxologia, Iaşi, 2012, p. 85-87

Mărturie despre prezența și înfățișarea îngerului păzitor

"La picioarele patului fratelui meu, Mircea, stătea o făptură cerească, puţin la o parte de ceilalţi – era înalt şi extrem de frumos, cu aripi mari, albe. În mâna dreaptă ţinea o lumânare aprinsă; nu părea să aparţină de grupul de îngeri adunaţi îmrejurul patului. Era clar că stătea deoparte de pază. Am ştiut că el era îngerul păzitor. Apoi mi-am dat seama că la picioarele patului meu stătea o fiinţă cerească asemănătoare. Era înalt, tunica lui era de un albastru întunecat, cu mâneci largi. Părul lui era castaniu, faţa ovală şi frumuseţea lui era în aşa fel încât nu pot s-o descriu, pentru că nu se poate compara cu nimic omenesc. Aripile lui erau ridicate în sus, în spatele său. O mână era ridicată către piept, în timp ce în cealaltă ţinea o lumânare aprinsă.

Zâmbetul lui poate fi descris ca angelic; dinspre el se revărsa dragoste, blândeţe, înţelegere şi încurajare. Încântată, m-am strecurat de sub cuvertură şi, îngenunchind la capătul patului, mi-am întins mâna cu dorinţa arzătoare de a-l atinge pe păzitorul meu cel zâmbitor, dar el  s-a dat un pas înapoi, a întins o mână ca un avertisment şi a clătinat blând din cap. Eram atât de aproape de el, încât aş fi putut să ajung la el cu uşurinţă. «O, te rog, nu pleca!», am strigat; la aceste cuvinte, toţi ceilalţi îngeri s-au uitat la mine şi mi s-a părut că aud un râs argintiu, dar de sunet nu sunt atât de sigură, deşi ştiu că au râs. După aceea, au dispărut. Eram doar un copil atunci când l-am văzut pe îngerul meu păzitor. Cu trecerea timpului, îmi mai aminteam sporadic de el şi-i recunoşteam prezenţa, dar, în majoritatea timpului, l-am ignorat…” (Maica Alexandra – Principesa Ileana, „Sfinţii Îngeri”, Still River, Mass.: St. Bede’s Publications, 1981, p.193)

De aceea, haideţi să trăim în frica lui Dumnezeu şi să ne rugăm, zicând: Să fie Sfântul Tău înger cu mine ca să nu mă biruiască vrăjmaşul cel rău. Această formă de rugăciune este împrumutată din 2 Mac. 11, 6 şi 15, 23-24, unde oamenii îl roagă pe Domnul să le trimită pe îngerul Său cel bun să-l izbăvească pe Israel: Şi acum, Stăpânitorule al cerurilor, trimite înger bun înaintea noastră, care să fie spre frică şi spre cutremur, ca de mărirea braţului Tău să se înfricoşeze cei care cu hulă vin asupra sfântului Tău popor. (comp.: Tob. 5, 22; 24, 7; Num. 20,16). - Din Evghenie Goncearov, Pazeste-ti casa de rau, Editura Egumenita, 2011

 

Foto: basilica.ro

 



A fost Mântuitorul vegetarian?|Dragostea chiar trece şi prin stomac - Pr. Constantin Sturzu
 
A fost Mântuitorul vegetarian?
Circulă tot felul de informaţii pe internet cu privire la modul în care S-ar fi hrănit Domnul în cei 33 de ani petrecuţi pe pământ. M-am decis să scriu câteva cuvinte pe acest subiect sesizând faptul că inclusiv dintre cei cu preocupări duhovniceşti se găsesc unii care să dea crezare la tot soiul de speculaţii pe această temă.

Se spune că Iisus şi apostolii ar fi fost vegetarieni - ba chiar că ar fi ţinut un regim numit azi raw vegan -, iar acest fapt ar fi ascuns de Biserică şi de către slujitorii ei. Afirmaţii care pot fi lesne demontate, doar citind cu atenţie Noul Testament. Ca să vă imaginaţi cât de caraghios trebuie să fie cel ce susţine „veganismul" noutestamentar, închipuiţi-vă că fariseii şi cărturarii „murmurau către ucenicii Lui, zicând: De ce mâncaţi şi beţi împreună cu vameşii şi cu păcătoşii?" (Luca 5, 30), în timp ce priveau cum apostolii molfăie nişte salată crudă şi beau lapte de soia. Dimpotrivă, Mântuitorul se prezintă pe Sine prin contrast cu asceza severă şi permanentă a Sfântului Ioan Botezătorul: „A venit Fiul Omului, mâncând şi bând şi spun: Iată om mâncăcios şi băutor de vin, prieten al vameşilor şi al păcătoşilor" (Matei 11, 19). Asta nu înseamnă că Iisus nu a şi postit în multe rânduri, inclusiv post negru de 40 de zile, ci doar că El a încercat să se apropie de oamenii de atunci, fiind părtaş la modul lor de vieţuire, afară de păcat.

Când îi trimite pe ucenicii Săi la propovăduire, Mântuitorul le permite să mănânce de toate: „În orice cetate veţi intra şi vă vor primi, mâncaţi cele ce vă vor pune înainte" (Luca 10, 8). Iar după Învierea Sa, ca să-i încredinţeze că nu este duh (nălucă) şi că „are carne şi oase" (Luca 24, 39), a cerut apostolilor ceva de mâncare, primind „o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure de miere. Şi luând, a mâncat înaintea lor" (Luca 24, 42-43). Gest care se repetă cu prilejul celei de a doua pescuiri minunate. De data aceasta, „a venit Iisus şi a luat pâinea şi le-a dat lor, şi de asemenea şi peştele" (Ioan 21, 13). Or, peştele fript numai aliment raw vegan nu poate fi considerat!

Dar şi cei care susţin că nu ar fi mâncat carne Domnul, pentru că e ceva greşit în a ucide un animal, ar trebui să ia aminte la pildele pe care Acesta le rosteşte. Spre exemplu, în pilda împăratului care a făcut nuntă pentru fiul său, spune Mântuitorul: „Am pregătit ospăţul meu; juncii mei şi cele îngrăşate s-au junghiat şi toate sunt gata" (Matei 22, 4). Iar în pilda fiului risipitor se spune limpede că tatăl „a junghiat viţelul cel îngrăşat" (Luca 15, 23-30) din care au mâncat, spre a se veseli. Argumentul că anumite animale nu s-ar putea mânca întrucât ar fi interzise de prevederile veterotestamentare, de asemenea, nu stă în picioare. În viziunea pe care a avut-o Sfântul Apostol Petru la Iope se arată „ceva ca o faţă mare de pânză" în care „erau toate dobitoacele cu patru picioare şi târâtoarele pământului şi păsările cerului". Se aude îndemnul: „Sculându-te, Petre, junghie şi mănâncă. Iar Petru a zis: Nicidecum, Doamne, căci niciodată n-am mâncat nimic spurcat şi necurat. Şi iarăşi, a doua oară, a fost glas către el: Cele ce Dumnezeu a curăţit, tu să nu le numeşti spurcate" (v. Faptele Apostolilor 10, 11-15). Cel care susţine că e ceva greşit în sine în a gusta carne este asemenea celui care susţine că preferă să trăiască în feciorie pentru că e ceva spurcat în unirea intimă a soţului cu soţia. Dacă putem să nu mâncăm deloc carne, nu doar în zilele de post rânduite, este foarte bine. Dar nu pentru că e vreo interdicţie în privinţa cărnii, ci pentru că ne dorim să nu aprindem trupul nostru, ci să-l înfrânăm mai mult, ca să ne fie mai uşor a ne apropia de Dumnezeu.

Când inima noastră se pleacă mai uşor spre rugăciune?

Sfântul Apostol Pavel întăreşte această poziţie, menţionând şi alte motive pentru care, uneori, este indicat să nu se consume carne: „Mâncaţi tot ce se vinde în măcelărie, fără să întrebaţi nimic pentru cugetul vostru. (...) Dacă cineva dintre necredincioşi vă cheamă pe voi la masă şi voiţi să vă duceţi, mâncaţi orice vă este pus înainte, fără să întrebaţi nimic pentru conştiinţă. Dar de vă va spune cineva: Aceasta este din jertfa idolilor, să nu mâncaţi pentru cel care v-a spus şi pentru conştiinţă" (I Corinteni 10, 25, 27-28). Se cere de la noi să nu mâncăm carne sau să bem vin sau să facem orice lucru de care fratele nostru „se poticneşte, se sminteşte sau slăbeşte (în credinţă)" (Romani 14, 21). E un criteriu esenţial reacţia aproapelui, care ar trebui să ne ghideze alegerile.

Mâncarea este un act care ne poate apropia sau depărta de Dumnezeu şi de semenii noştri. În sine, nu înseamnă nimic orice fel de performanţă ascetică, orice înfrânare. Apostolii nu au ţinut post, iar Mântuitorul explică de ce: „Pot, oare, fiii nunţii să fie trişti câtă vreme mirele este cu ei? Dar vor veni zile când mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti" (Matei 9, 15). Postim ca să (re)dobândim pe Dumnezeu, să fim cât mai liberi spre a ne uni cu El. Inima noastră este mai uşor de plecat spre rugăciune atunci când mâncăm puţin şi alimente cât mai uşoare. Acesta să fie raţiunea pentru care renunţăm la unele alimente, iar nu pentru că ar fi ceva în neregulă cu ele. Nu avem nevoie de nici un fel de pseudo-argument pentru a posti şi a ne înfrâna. Singur dorul după Dumnezeu este de ajuns. De El s-aveţi poftă! Sursa: Ziarul Lumina

Dragostea chiar trece şi prin stomac
Nimeni nu poate evita mâncarea, fie că trăim doar biologic, fie că trăim în sfinţenie. Adam şi Eva au ales să guste din fructul oprit, crezând că acest act de consum îi va ajuta să devină „ca Dumnezeu" (Facerea 3, 5). Mântuitorul Iisus Hristos vine şi recuperează omul de acolo de unde a căzut: preschimbă masa de bucate în ospăţ al Împărăţiei: pâinea şi vinul sunt azi alimente hristofore, ele pot deveni Trupul şi Sângele care hrănesc dumnezeieşte pe cei care Îi urmează Domnului. Încât problema mâncării şi a mâncatului nu ţine doar de sfera preocupărilor noastre cotidiene, ci de însuşi raportul nostru cu Dumnezeu şi cu întreaga creaţie.

În siajul acestei perspective se înscrie şi volumul lansat săptămâna trecută la Iaşi de către jurnalistul Cezar Elisei, „Calea mea. Dietă creştină şi alimentaţie naturală" (Editura Adenium, 2018). Dar nu e deja suprasaturată piaţa de literatură despre alimentaţie şi de reţete pentru a slăbi? Ba da. Dar această carte – cum probabil or mai fi şi altele – prezintă problematica integrată holistic, cuvânt care, „pentru noi, creştinii, vine din englezescul holy – sfânt, şi nu din whole – întreg" (op. cit. p. 145). Cartea nu cuprinde doar experienţa omului care a slăbit de la 108 kg la 80 kg în perioada noiembrie 2013 – aprilie 2014 şi care de atunci îşi menţine această greutate! Este mărturia întrupată a unui demers spiritual, cuprinde şi file din jurnalul unei călătorii spre adâncul Cerului. De aceea abundă trimiterile scripturistice şi citatele patristice. Cezar Elisei reprezintă încă o dovadă (a câta?!) că atunci când omul Îl caută cu toată fiinţa lui pe Dumnezeu, toate celelalte se adaugă în chip firesc (cf. Luca 12, 29-31). Inclusiv greutatea ideală!

Paginile cărţii abundă nu doar de informaţii despre alimente, aer sau apă, despre diete, terapii şi reţete, despre organele implicate în digestie sau despre efectele rugăciunii. Ele cuprind şi o necesară hermeneutică a stilului de viaţă a omului contemporan. Consumismul este cultivat astăzi doar din raţiuni economice. Mesele bogate, supraabundenţa din supermarketuri, alimentele „potenţate" cu aditivi precum glutamatul monosodic, care sporesc pofta de mâncare, asocierea unor activităţi precum vizionarea unui film cu gestul de a mânca sunt doar o parte din reţeta care aduce unora profituri uriaşe. Dar există şi reversul, la fel de nociv. Pentru a avea un stil de viaţă zis sănătos, se induce ideea că trebuie să mergem la sală sau să facem mişcare, să ţinem anumite diete, să ne orientăm către alimentele etichetate „bio" etc. Tot goana după profit se ascunde şi în spatele acestor aparente sau reale bune intenţii. E o chestiune de matematică elementară, sesizată ca atare de specialiştii în nutriţie. Spre exemplu, „pentru a arde 500 de calorii în plus este nevoie de două ore de bicicletă. Şi asta înseamnă cam două gogoşi"!

Cartea nu respinge tot ceea ce se promovează astăzi legat de alimentaţie, ci este un îndemn de a fi lucizi, de a ne raporta critic la informaţii, preluând ceea ce ne este de folos, fără a ne lăsa însă păcăliţi de tot soiul de reţete „minune". Mişcarea fizică este bună, dar nu poate înlocui un stil de viaţă sănătos, un mod de a mânca echilibrat, care să nu treacă niciodată de limita saţiului. Putem muta discuţia şi în altă zonă. Sunt diete alimentare ce ne pot ajuta în lupta cu kilogramele, dar determinant rămâne modul în care ne raportăm la toate aspectele vieţii noastre, spiritual vorbind. „Trebuie să mâncăm într-adevăr disociat, însă nu oricum: mâncarea trebuie disociată de patimi" (op. cit., p. 79).

Postul nu reprezintă un scop în sine, ci un prilej de apropiere de Dumnezeu

Volumul semnat de Cezar Elisei este şi una dintre cele mai bine argumentate pledoarii pentru necesitatea postirii. Regăsim aici dovezi de ordin medical şi ştiinţific, dar şi mărturii ale unor personalităţi laice sau bisericeşti, precum aceasta a părintelui Sofian Boghiu, care sintetizează virtuţile postului şi atrage atenţia asupra pericolului îmbuibării: „Nu vă temeţi de post. Postul nu e lăsat să omoare omul, ci să potolească patimile din noi. Dacă eşti bolnav şi posteşti, de cele mai multe ori te vindeci prin post. Şi dimpotrivă, dacă mănânci prea bine, poţi fi oricât de sănătos, îndată te distrugi" (op. cit., p. 44). Ca orice demers ascetic, nici postul nu reprezintă un scop în sine, ci este prilej de apropiere de Dumnezeu. Spre exemplu, cine are o altă motivaţie decât una de natură duhovnicească, cum ar fi aceea de a slăbi, „nu va găsi resursele fizice necesare respectării unui post negru îndelungat (mai mult de 20 de zile)" (op. cit., p. 46).
A ne hrăni este mai mult decât un act de natură biologică. Mâncatul înseamnă a intra într-o relaţie cu Dumnezeu, aşa cum pruncul are nevoie de sân nu doar pentru că laptele matern e cel mai hrănitor, ci pentru că apropierea mamei, dragostea ei îl hrăneşte spiritual, emoţional. În pustiul Carantaniei, diavolul L-a ispitit pe Iisus să prefacă pietrele în pâini pentru a-şi potoli foamea. Este paradigma lumii ce doreşte să transforme totul în act de consum, care să potolească pofte crescânde, de nepotolit astfel. Dar Hristos repune lucrurile pe făgaşul cel bun şi ne arată că actul de a mânca nu este scop în sine, ci prilej de a intra în relaţie cu Dumnezeu: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu" (v. Matei 4, 1-4). Pentru creştin, rugăciunea precede, însoţeşte şi urmează oricare dintre mesele zilnice, pentru că este vorba despre a ridica această nevoie biologică la demnitatea unei întâlniri divino-umane. Iar în Liturghie ne hrănim euharistic, la modul cel mai propriu, din Dumnezeu, Care „este Iubire" (I Ioan 4, 8). Încât nu greşim dacă afirmăm că, în viaţa unui creştin, Dragostea chiar trece şi prin stomac. Sursa: Ziarul Lumina, Foto: basilica

 



Predici. Cateheze. Pastoraţie
Rugăciunile de mijlocire din cadrul Sfintei Liturghii - ÎPS Laurenţiu Streza
 
Anul 2017 a fost dedicat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept an comemorativ al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului. În acest context socotim de bun augur să ne gândim și să evidențiem rostul pomenirilor liturgice a tuturor acestor pătimitori pe care Biserica nu i-a uitat niciodată.
 
Sfânta Liturghie, prilej de pomenire a viilor și a celor adormiți
 
Rugăciunea liturgică, după conţinutul său, poate să fie doxologică, adică de laudă şi preamărire a lui Dumnezeu, de mulţumire  şi de cerere. Deşi există o ierarhizare a lor, elementele lor caracteristice se întâlnesc adesea în cuprinsul aceleiaşi rugăciuni [Mitrofanovici, Tarnavschi, Cotlarciuc, Liturgica Bisericii Ortodoxe, Cernăuţi, 1929, p. 298]. Rugăciunea care însoţeşte cererile şi ofrandele credincioşilor, prezentându-le lui Hristos şi, prin Hristos, Tatălui din ceruri, ia forma rugăciunii de mijlocire.
În rugăciunea Bisericii se pot observa două direcţii aparent contradictorii. Pe de-o parte, Biserica este întoarsă spre lumea întreagă, spre întreaga umanitate, chemând credincioşii la unitatea de iubire şi de credinţă, ca să se împlinească Biserica, Trupul tainic al Domnului. Pe de altă parte, Biserica se preocupă de trebuinţa, nevoia şi bucuria fiecăruia. Antinomia aceasta constă în aceea că în creştinism ansamblul creaţiei are aceeaşi valoare precum fiecare persoană în parte. „Dacă împlinirea persoanei este de a se ţine în sobor cu toţii, împlinirea lumii este de a deveni viaţa fiecăruia, căruia Dumnezeu i-a dăruit lumea ca viaţă” [Alexandre Schmemann, L’Eucharistie Sacrament Boris Răduleanu, Ed. Anastasia].

Cererile credincioşilor şi darurile aduse de ei sunt prezentate lui Hristos în cadrul Sfintei Liturghii, prin pomenirea nominală a acestora, prin amintirea numelui lor de botez.

1. Sensul teologic al pomenirilor liturgice

Intrarea Mare cu Sfintele Daruri este deschisă şi încheiată de cuvintele de „comemorare”: „Pe voi pe toţi... să vă pomenească Domnul Dumnezeu…” [Liturghier, Bucureşti, 1980, p. 128-129]. Ofranda credincioşilor este însoţită de mijlocirea ca Dumnezeu să-Şi amintească de noi.

a) Semnificaţia memorialului liturgic

Pentru a înţelege semnificaţia memorialului liturgic vom aminti, mai întâi, sensul memoriei (amintirii), ca dar tainic şi specific omului, de a „reînvia trecutul” şi de a păstra cunoştinţele despre aceasta. Această facultate a omului are nota sa de ambiguitate. Pe de o parte, mă face să retrăiesc real trecutul, iar pe de altă parte, trecutul nu este reînviat fără întoarcere, apărând conştiinţa că acest trecut este absent. De aici şi tristeţea care însoţeşte memorialul natural. În ultimă analiză, memoria este conştiinţa morţii. Prin aceasta, omul cunoaşte că este muritor şi poate să înţeleagă natura vieţii celei noi, dată nouă prin Hristos [Al. Schmemann, op. cit., p. 130-131].

După doctrina veterotestamentară, „amintirea lui Dumnezeu” înseamnă întoarcerea Lui spre lume, prin puterea Sa providenţială care menţine lumea şi îi dă viaţă. Se spune că a trăi înseamnă a rămâne în amintirea lui Dumnezeu şi a muri înseamnă a decădea din aceasta [Ibidem, p. 131].

Darul amintirilor dat de Dumnezeu omului este energia care transformă iubirea în viaţă, în cunoştinţă, în comuniune şi în unitate. Amintirea omului de Dumnezeu este iubirea sa ca răspuns celei dumnezeieşti, este întâlnire şi comuniune cu Dumnezeu. Omul singur, coroana creaturilor, păstrează amintirea de Dumnezeu şi prin cunoaşterea vie a lui Dumnezeu el îşi dă seama că lumea este a lui Dumnezeu, o primeşte de la Dumnezeu şi e chemat să o ridice spre Dumnezeu” [Ibidem, p. 132. Vezi şi Pr. Prof. D. Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Vol. I, Bucureşti, 1978, p. 339-345].

Amintirea lui Dumnezeu faţă de om este „Dar de viaţă”, iar amintirea omului faţă de Dumnezeu este primirea acestui dar al vieţii şi sporirea lui.

Păcatul strămoşesc constă în uitarea lui Dumnezeu. Omul şi-a îndreptat iubirea sa, amintirea sa şi viaţa sa asupra altor lucruri, mai întâi de toate asupra sa. S-a depărtat de Dumnezeu şi a încetat de a-L mai vedea. De aceea, mântuirea omului şi a lumii, regenerarea vieţii, constă în a restabili amintirea ca putere dătătoare de viaţă. Dacă omul a uitat de Dumnezeu, în schimb Dumnezeu nu a uitat pe om. Mântuitorul Hristos, prin Care s-a realizat mântuirea, este atât „întruparea în şi pentru lume a amintirii lui Dumnezeu faţă de om, a iubirii divine”, cât şi „manifestarea şi actualizarea perfectă a amintirii omului faţă de Dumnezeu” [Al. Schmemann, op. cit., p. 134].

Amintirea lui Hristos faţă de noi, actualizată în noi prin amintirea noastră faţă de El, constituie substanţa credinţei noastre şi a vieţii celei noi dăruite nouă. Dintru început credinţa creştină a fost amintire şi comemorare, însă o amintire restabilită, deosebită de memorialul naturii căzute cu iluzia „învierii trecutului”. Acest memorial nou este recunoaşterea plină de bucurie a lui Hristos cel înviat, dar şi întâlnirea şi experienţa vie a comuniunii cu El. Prin comemorarea trecutului Mântuitorului Hristos, noi recunoaştem că Cel comemorat este viu, că El Se sălăşluieşte întru noi. „Nu poate exista recunoştinţă fără memorial (amintire), nici amintire fără cunoaşterea celui comemorat” [Ibidem, p. 136].

Noi n-am trăit în timpul vieţii pământeşti a Mântuitorului, de aceea avem nevoie să ne amintim de El, avem nevoie de comemorarea Lui. Prin memorialul liturgic noi nu comemorăm trecutul, ci pe Hristos Însuşi. Întreg cultul ortodox este marcat de realismul liturgic [Père Serge Boulgakov, L’Orthodoxie, coll. „Sophia”, Lausanne, 1980, p. 146]. „Această comemorare – spune părintele Alexandre Schmemann – devine intrarea noastră în biruinţa Sa asupra timpului, asupra împărţirii acestuia în «trecut», «prezent» şi «viitor», intrare nu într-o eternitate abstractă şi statică, ci în «viaţa care dă viaţă», unde totul este viu, unde totul trăieşte în amintirea dătătoare de viaţă a lui Dumnezeu, unde totul este al nostru: «lumea, viaţa sau moartea, prezentul sau viitorul», totul este al nostru pentru că noi suntem «ai lui Hristos şi Hristos este al lui Dumnezeu» (1 Co 3, 22-23)” [Al. Schmemann, op. cit., p. 137].
Rugăciuni de recunoștință și mulțumire în cadrul Sfintei Liturghii
În cadrul Liturghiei, care este a Bisericii – Trupul tainic al Domnului –, trebuie să ne amintim de Hristos, recunoscând tot ce a făcut pentru noi, în noi şi cu noi, „aducându-ne aminte, aşadar, … de cruce, de groapă, de învierea cea de a treia zi, de suirea la ceruri, de şederea cea de-a dreapta şi de cea de a doua şi slăvită iarăşi venire” [Liturghier, p. 138]. Prin Hristos noi comemorăm trecutul şi viitorul ca vii în noi, ca transformate în propria noastră viaţă pentru a o îndumnezei.

Prin pomenirile făcute la purtarea Sfintelor Daruri prin faţa credincioşilor, după ce primirea şi pregătirea lor s-a încheiat, noi aducem pe credincioşi, şi ofranda lor, în amintirea vie a lui Hristos, a lui Dumnezeu faţă de noi şi a noastră faţă de Dumnezeu. „Noi ne oferim unii pe alţii lui Dumnezeu, în Hristos şi prin acest act afirmăm că persoanele comemorate şi oferite sunt vii, căci ele rămân vii în amintirea lui Dumnezeu” [Al. Schmemann, op. cit, p. 137].

Prin pomenire se realizează o reunire a celor pomeniţi în amintirea lui Hristos, pătrunzând în iubirea Sa care ne-a făcut pe toţi fraţi. Nu există deosebiri între cei vii şi cei adormiţi în Domnul, în cadrul memorialului liturgic. Dumnezeu, în a Cărui amintire suntem uniţi toţi, „nu este Dumnezeul morţilor, ci al viilor” (Mt 22, 32).

b) Pomenirea pe nume

Prin pomenirea pe nume a unei persoane noi ne amintim de aceasta, adică ne-o aducem în memorie, o facem să fie vie în mintea şi inima noastră şi în rugăciunea noastră. Pomenirea pe nume este începutul comuniunii cu persoana pomenită, ca o necesitate implicată în natura persoanei [Vezi Pr. Prof. D. Stăniloae, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, Craiova, 1987, p. 9].

Numele primit la Botez îl face pe creştin conştient de responsabilitatea sa ca persoană, marcând chipul lui Dumnezeu din el, refăcut prin taina naşterii din nou. Între el şi Dumnezeu se stabileşte o relaţie personală. Păstorul cel bun Îşi cheamă oile Sale pe nume (In 10, 3). Cei renăscuţi la viaţa în Hristos şi următori ai Lui vor avea numele lor înscrise în ceruri, după cuvântul Mântuitorului (Lc 10, 20) [Pr. Asist. Liviu Streza, Botezul în diferite rituri liturgice creştine, teza de doctorat în Teologie, Bucureşti, 1985, p. 28].

†LAURENŢIU,

Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului

 

Sursa: Telegraful Român, foto: mitropolia-ardealului.ro




ORTOPRAXIA (dreapta trăire)
Viaţa duhovnicească. Milostenia
Bucuriile Marelui Post - Pr. Alexandru Niță și Pr. Mihai Petian (VIDEO) - Fr. Alexandru Mihail Niţă

 

 



IPS Athanasie de Limassol: Să ne rugăm pentru nevoile fraților noștri, iar această milostenie spirituală se va întoarce în sufletul nostru ca răsplată dumnezeiască
 
Să-L iubim pe Hristos, să ne punem nădejdea noastră în El, și să învățam să ne rugăm pentru alții, pentru toată lumea, pentru cei morți, pentru toți oamenii, rude sau străini, care se confruntă cu dificultăți, suferințe. Să ne rugăm pentru nevoile fraților noștri, și această milostenie spirituală se va întoarce în sufletul nostru ca răsplată dumnezeiască. Nimeni nu-și poate imagina că este posibil să-și trăiască viața fără să trebuiască să treacă prin dificultăți. Oricine suntem, sfinți sau păcătoși, mergem la judecată. Cum este firea vieții noastre, așa este și viața noastră. Si necazurile fac parte din ea. Dumnezeu, desigur, nu este vinovat pentru ele; El nu ne trimite necazuri pentru a ne ispiti, așa cum mulți oameni își imaginează în "simplitatea" lor: "Dumnezeu ne-a trimis nenorociri și necazuri să ne ispitească!" - ca și cum Dumnezeu nu ar ști dacă credința noastră este puternică sau slabă și El ar vrea să ne pună puțin pe foc, pentru a înțelege cine suntem cu adevărat. Dumnezeu nu ne ispitește în acest sens. Și când spunem: "sunt în mijlocul ispitei", înseamnă că "mă îmbunătățesc". Ispita mă face mai bun; "încercat în ispită" înseamnă "experimentat". Firea vieții noastre este așa, pentru că boala, necazul, suferința și moartea au intrat în om după căderea sa în păcat. Moartea în sine este un lucru înspăimântător pentru om, nu ne place, pentru că nu face parte din firea noastră. Nu am fost creați să murim și nu vrem moartea. Dar ea este și va rămâne până când Dumnezeu o va nimicnici definitiv la cea de-a Doua a Sa Venire, în ultima zi a Veacului acestuia. Și până atunci, noi toți, fără excepție, vom rămâne supuși stricăciunii și morții. Timpul trece zi după zi. Ce este asta, dacă nu moartea? Am început acest interviu la 7:30. Este 7:35; au trecut cinci minute. Aceste cinci minute au trecut din viața noastră, și nu se vor mai întoarce niciodată. Suntem cu cinci minute mai în vârstă, mai bătrâni, mai ramoliți. Asta este! Adâncind reflecția noastră, ne întrebăm Cine ne poate da soluția, Cine poate să  ne elibereze din această realitate care este în mod natural grea și ne împinge la disperare? Hristos! El ne poate da răspunsul în măsura în care numai El singur a învins moartea și îi oferă omului posibilitatea să o depășească. Cum? Prin Învierea Sa, venirea Lui, prin anticiparea Împărăției Sale. Este minunat să vedem cum omul se simte puternic și tare în încercări, datorată harului lui Dumnezeu...
O rugăciune pentru alții este o mare milostenie
Cu alte cuvinte, întrebarea esențială este: "Cum primim greutățile?". Nimeni nu-și închipuie că nu o să aibe vreuna. Trebuie să fim pregătiți și trebuie să știm că de-a lungul întregii noastre vieții va trebui să trecem prin ele. Căci aceasta face parte din viața credincioșilor și a ateeilor, a tinerilor și a bătrânilor, a bogaților și a săracilor, a sfinților și a păcătoșilor. Toți, fără excepție, suntem supuși acestora. "Cum poate omul să depășească greutățile?"; în asta constă esențialul. Dacă învățăm să o întâmpinăm cu răbdare, putere, rugăciune și nădejde în Dumnezeu, atunci încercarea noastră se va întoarce spre noi cu mângâiere. Apoi nu ne vom prăbuși, vom continua să mergem mai departe, iar întunericul nu ne va scufunda sufletul și dulcea lumină a lui Hristos va străluci mereu în existența noastră, pentru că unde este Dumnezeu, totul este plin de mângâiere și dragoste. Hristos este cheia. Este foarte important să înțelegem: chiar de am fi în iad, dacă Hristos este cu noi, iadul devine paradis. Și dacă ajungem în rai, dacă Hristos nu este cu noi, raiul va deveni un iad, pentru că El este totul pentru noi, El este Lumina lumii, Viața lumii. Când ne confruntăm cu greutăți sau când vedem pe cineva într-o situație dificilă, trebuie să fim foarte atenți. Mai întâi de toate, trebuie să ne rugăm pentru frații noștri care sunt în necaz. Știți că este foarte important să vă rugați pentru cei care sunt în nevoi și greutăți? Rugăciunea pentru alții are o însemnătate imensă și o mare putere. De îndată ce auzim că cineva suferă, că se confruntă cu probleme, greutăți, chiar dacă rugăciunea noastră are doar două cuvinte, ea are o mare putere. Într-adevăr, așa învățăm să-i iubim pe frații noștri și împreună ne întărim unul pe celălalt și înțelegem că nu suntem indivizi izolați în ei înșiși, ca în niște cochilii, gândindu-ne: "Bine că acest rău nu s-a abătut asupra ​​casei mele, că nu trebuie să sufăr eu, nici rudele mele, nici cunoștințele mele, nici oamenii din orașul meu, nici cei din țara mea ...“. Indiferent de locul unde s-a dezlănțuit răul, toți suntem frați, suntem un singur Trup, și când ne rugăm pentru frații noștri în necazuri, încercați de durere, ispită și suferință, învățăm de fapt să-i întâmpinăm pe ceilalți ca pe frații noștri și să-i vedem pe toți oamenii ca fiind familia noastră, ca fiind un singur Trup. Pentru că așa este în realitate, noi suntem fiii și fiicele lui Adam și ai lui Dumnezeu. Suntem cu toții frați după trup în măsura în care provenim de la același Dumnezeu și de la aceiași strămoși, Adam și Eva, și suntem cu toții chemați să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu. Prin urmare, este important să ne rugăm pentru alții. Să consacrăm fie și două cuvinte din rugăciunea noastră pentru frații noștri care suferă, chiar și atunci când nu am auzit de niciun eveniment dureros - acesta se poate întâmpla fără cunoștința noastră și nu trebuie să uităm sau să ne imaginăm că nu survine nimic.
Nevoile fraților noștri să ne înmoaie sufletul
Când ne rugăm seara, să ne gândim la cei care sunt atunci în spitale, în sălile de operație, la familiile împovărate cu probleme, la copiii și la oamenii care sunt înfometați, la cei care sunt afectați de mizerie, încercări, ispite. Și să ridicăm rugăciunea noastră plină de durere și iubire. Atunci, vom ajuta cu adevărat, în primul rând pe noi înșine, și apoi pe frații și surorile noastre în încercări.  Să nu credeți că Dumnezeu nu vă aude. Dumnezeu aude rugăciunile noastre, Dumnezeu aude rugăciunile pe care le ridicăm pentru frații și surorile noastre... Mai bine este să te rogi pentru cineva decât să-i dai zece euro. Desigur, dacă are nevoie, trebuie să-i dați și cei zece euro, dacă îi aveți. Dar, dacă nu avem nimic ce putem da, sau când nu este necesar să dăm? Rugăciunea pe care o ridicăm la Cer pentru cineva este mult mai valoroasă. Și, în plus, câte zeci de euro am putea da? Nu putem da la toată lumea! Putem oferi la cinci, zece, o sută de mii de oameni, dar ce-am putea face pentru toți ceilalți? Rugăciunea noastră, frații mei, este o binefacere de amplitudine mondială: ea cuprinde întreaga lume și chiar ajută foarte mult. Din experiență vă vorbesc, pentru că eu însumi am simțit de multe ori rugăciunile altora și înțeleg că ei mă ajută în strădaniile mele, că mă protejează și că atrag harul lui Dumnezeu.  De aceea, este important să ne rugăm pentru alții, pentru că în acest fel mergem dincolo de propriul nostru ego și participăm la durerea fraților noștri, iar celălalt primește o mare putere care îl ajută să-și continue lupta. Știți că rugăciunea pentru aproapele ne-a permis să vedem minuni, transformări ale oamenilor, evenimente.

Rugăciunea face posibilă schimbarea cursului istoriei lumii. Dacă oamenii se roagă pentru aceasta cu suficientă forță, o schimbă... Când suntem singuri, Dumnezeu aude rugăciunea noastră, dar rugăciunea comună, rugăciunea mai multora pentru alții, are o mare putere. Am putut observa asta și a fost dovedit și științific. Un psihiatru creștin a povestit următoarea experiență. Pacienții sunt împărțiți în două grupuri de câte cincizeci. Facem un al treilea grup de cincizeci de oameni care sunt însărcinați să se roage zilnic pentru bolnavii din primul grup. Nimeni nu s-a rugat pentru al doilea grup. Pacienții nu au fost informați despre această experiență. În mod evident pacienții din primul grup, pentru care se făceau rugăciuni, erau mult mai puternici și sănătatea lor s-a îmbunătățit substanțial. Astfel, chiar și în astfel de circumstanțe, rugăciunea se dovedește puternică. Cu cât mai mult este așa când ne rugăm în Biserică, ca Trup al lui Hristos? Rugăciunea comună pentru cei apropiați are o mare putere. Deci, nu putem să rămânem nepăsători atunci când, de exemplu, Biserica ne cheamă să ne rugăm pentru o cauză sau alta, sau pentru a face o slujbă de mijlocire, priveghere sau o Liturghie pentru un scop anume. Să mergem apoi, să ne rugăm ca un singur Trup, știind că suntem Trupul lui Hristos, și nu elemente izolate, indivizi, atomi incapabili de a se dărui, incapabili de a se împărtăși cu alții într-o slujire comună. Suntem persoane legați de frații noștri prin dragoste. Să ne grăbim să participăm la rugăciunea comună, la slujbele comune, căci atunci devenim ipostas și dobândim puterea Bisericii; Însuși Hristos a spus: "unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor"(Matei 18, 20). Și dacă Hristos este printre noi, El aude rugăciunea noastră comună...

Știi ce fel de beneficii primește cel care se roagă pentru ceilalți? Un mare beneficiu pentru că este vorba de porunca iubirii, este vorba despre iubirea adevărată. În acest fel, purtăm jugul fratelui nostru, jugul întregii lumi. Înțelegeți, astfel, ce fel har primește cel care se roagă în sufletul lui pentru frații săi, pentru frații săi decedați?! Aceștia au nevoie mai mult decât cei vii, pentru că acolo unde sunt au nevoie de rugăciune pentru a primi harul lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să-i poată ajuta, să-i întărească și să-i mângâie prin prezența Sa, în acel spațiu spiritual unde se găsesc. Ce generează punerea în practică a iubirii, prin rugăciune, milostenie, sprijin și orice faptă de iubire? Beneficii spirituale! Vedem inutilitatea a tot ceea ce este uman, vedem vanitatea acestei vieți, a omului și ajungem să ne spunem: "Ce mai are sens în viața aceasta pe care o trăim? Cu ce ne vom alege în cele din urmă?" Adesea, ne plângem: "Cineva sau altcineva m-a ofensat, m-a acuzat pe nedrept! El este bogat și eu sunt sărac! A luat ceea ce-mi aparținea!" Și tot așa, toate lucrurile care ne preocupă în fiecare zi. Și, apoi, ne gândim: dar toate acestea vor avea un sfârșit, absolut totul. Cu toții ne vom afla înaintea lui Hristos și acolo vom vedea cine este înțelept și cine nu, cine a reușit și cine a eșuat, cine este cu adevărat bogat și cine este cu adevărat sărac. Ce spune Apocalipsa? Pentru că ești sărac și orb și gol, vino să-ți dau bogăție, bogăția Mea, hainele mele albe și tot ce am. (cf. Apoc. 3, 17-18). Ceea ce aveți este fals, efemer, lipsit de valoare, inutil. Ești gol, sărac, mort, porți un nume, te crezi în viață, dar ești mort. În cele din urmă, ceea ce are un sens este să înțelegem că trăim când suntem aproape de Dumnezeu, suntem bogați când suntem aproape de Dumnezeu, reușim atunci când trăim lângă Dumnezeu. Tot restul nu este solid, este zadarnic, deșertăciunea deșertăciunilor. Și toate acestea vor avea, mai devreme sau mai târziu, o mică importanță, deoarece moartea se apropie inexorabil de fiecare, chiar și la o vârstă înaintată. Să avem, așadar, discernământ și să judecăm viața prezentă, nu după circumstanțele actuale, spunând: "Ah, aceasta este foarte bine!", ci în funcție de viața de dincolo.

Trecutul va fi evaluat la final, acest sfârșit se va imprima asupra omului ca o pecete a reușitei sau a deșertăciunii sale.

Trebuie să judecăm viața noastră nu în termenii a ceea ce este lumesc sau uman, ci prin criteriile lui Dumnezeu; atunci vom fi de trei ori fericiți când Dumnezeu este cu noi. Mi s-a spus: "Nu am reușit asta, am eșuat în cealaltă, nu am devenit ceea ce mi-am dorit, ce am visat". De ce am vrea toate aceste lucruri trecătoare și inutile? Singurul Care are valoare și merită să fie atins este Dumnezeu. Ai ajuns la Dumnezeu? Il ai pe Dumnezeu în inima ta? Aspiri tu la Împărăția lui Dumnezeu? Iată ce are valoare. Tot restul nu durează decât un scurt moment. Și când ajungem la toate aceste obiective lumești, ce am obținut? Cei care au, trebuie să fie ca cei care nu au, așa cum spune Apostolul (1 Cor. 7, 30). Păstrăm asta doar pentru un scurt timp, apoi îl pierdem. Aceste lucruri nu le păstrăm toată viața. Când vine timpul dificultăților și problemelor, lucrurile, și cele mai dragi ființe, nu sunt lângă noi. Dar Dumnezeu, El întotdeauna este alături de tine, în El trebuie să-ți pui nădejdea, în Hristos. Pe El trebuie să-L căutăm. În viața noastră, toate dificultățile noastre ne învață că, în cele din urmă, de Hristos avem nevoie. Așa cum spunea Sfântul Porfirie: Hristos este totul. Când Îl ai, nu mai ai nevoie de altceva. Dar când nu-L ai pe Hristos, nu mai ai nimic. Oricât de multe bogății și proprietăți ai putea achiziționa, niciodată nu va fi de ajuns, pentru că este imposibil să găsești pacea în ceea ce este fals. Să-L iubim pe Hristos, să ne punem nădejdea noastră în El, și să învățam să ne rugăm pentru alții, pentru toată lumea, pentru cei morți, pentru toți oamenii, rude sau străini, care se confruntă cu dificultăți, suferințe. Să ne rugăm pentru nevoile fraților noștri, și această milostenie spirituală se va întoarce în sufletul nostru ca răsplată dumnezeiască.

 

Articolul complet la sursa Român Ortodox în Franța: traducere din La lorgnette de Tsargrad: Métropolite Athanasios de Limassol: La Prière (1/4), (2/4), (3/4), (4/4) 


 

 



Dreptate versus îndreptăţire de sine - Pr. dr. Ciprian Valentin Bîlbă

 

“Să nu abaţi inima mea spre cuvinte de vicleşug,
ca să-mi dezvinovăţesc păcatele mele” (Psalm 140, 4)

       

Cine zice, lui îşi zice

         Se spune că atunci când mă analizez pe mine însumi, fără să mă compar cu nimeni,  pot identifica atâtea şi atâtea motive de dispreţ, pe câtă vreme, atunci când mă compar cu altcineva, stima faţă de mine însumi creşte direct proporţional cu mulţimea defectelor acelei persoane. Asta nu înseamnă, desigur, că persoana respectivă nu are acele tare pe care eu le observ. Una este, însă, ca acel om să posede pe bună dreptate acele etichete nocive pe care eu le pot observa la el şi, este cu totul şi cu totul altceva, ca eu să mă îndreptăţesc pe mine însumi pe seama lor. Altfel spus, pe cât de adevărat este considerentul că el “are crestat pe răboj” câteva lucruri care nu-i fac cinste, tot aşa de adevărat este şi că eu, chiar dacă nu am la activ respectivele metehne, s-ar putea nici să nu excelez în virtuţile contrare păcatelor pe care le văd la el. Adică, cineva poate să acuze pe altcineva pentru păcatul hoţiei, şi asta mai ales dacă e vorba de o pricină cunoscută social, însă, acest lucru l-ar putea îndrepta pe “judecător” spre a se interpela pe sine dacă nu cumva, vreodată, a luat şi el ceva ce nu este al lui.

“Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum vei zice fratelui tău: Lasă să scot paiul din ochiul tău şi iată bârna este în ochiul tău? Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău” (Matei 7, 1 – 5).  

Bineînţeles că dacă vei încerca să-i spui cuiva (mai ales dacă acela are dreptate în judecata lui) că nu ar trebui să se preocupe de deficitul de comportament pe care altcineva îl manifestă, ci să-şi întoarcă atenţia spre sine însuşi şi să se judece pe sine, se va supăra pe tine şi va ţine minte nedreptatea pe care tu i-ai făcut-o. Ba e foarte probabil să fii şi tu acuzat de complicitate cu persoana incriminată într-un fel sau altul. De aceea, în continuarea versetelor citate anterior, evanghelistul Matei recomandă: “Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi” (Matei 7, 6).

“Cine zice, lui îşi zice”, reprezintă un joc de cuvinte al copilăriei la care adulţii ar trebui să mediteze cu toată seriozitatea.

Stima de sine a persoanei este un bibelou de porţelan plin de arabescuri şi filigrane atât de fragile uneori, încât, pentru a-l proteja, omul e capabil de atrocităţi canibalice. Deloc întâmplător, criticii sau bârfitorii de serviciu, deşi pot să consume hrană de post, pot mânca nonşalant şi indolent carne de om.

         Cred că tocmai pentru motivul îndreptăţirii de sine mecanice şi de suprafaţă, Sfântul Ioan Botezătorul a adresat cuvinte atât de crude fariseilor: “Pui de vipere, cine va arătat să fugiţi de mânia ce va să fie? Faceţi deci roadă, vrednică de pocăinţă” (Matei 3, 7 – 8).

Omul viclean şi prefăcut arată păcatele altuia şi, în acelaşi timp, le acoperă pe ale sale, la fel cum o viperă se ascunde în frunze pregătindu-şi ambuscada ucigătoare. Inima omului poate fi alcătuită din fân, frunze sau din lemn şi piatră preţioasă. Viciul şi virtutea seamănă ca sarea cu zahărul.

“Pui de vipere, cum puteţi să grăiţi cele bune, odată ce sunteţi răi? Căci din prisosul inimii grăieşte gura. Omul cel bun din comoara lui cea bună scoate afară cele bune, pe când omul cel rău, din comoara lui cea rea scoate afară cele rele. Vă spun că pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii. Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit” (Matei 12, 34 – 37). 

               

Spre adâncurile persoanei

E vorba aici de drumul cel mai lung pe care un om îl are de parcurs, drumul dintre minte şi inimă. Una trage într-o parte, alta trage în alta. Ca şi dificultatea de relaţionare dintre conştientul şi inconştientul omului. Mintea conştientă a omului poate percepe luminiţa sau zidul de la capătul tunelului, adică e capabilă de anticipaţie şi îşi asumă, teoretic, consecinţele lucrurilor. Pe de altă parte, inconştientul este un uriaş rezervor de fapte, evenimente, fenomene  şi trăiri adeseori contradictorii, aflate în putinţa de a forma un cocktail posibil explosiv în anumite circumstanţe de viaţă. Tot felul de lucruri sunt acolo, vreau să spun în inconştient: sentimente şi trăiri de diferite facturi care au avut loc de foarte mult timp în varii situaţii şi pe care psihicul a găsit de cuviinţă să le depoziteze sub nivelul conştientului; plăceri emoţionale  intense şi ale căror consecinţe au dus spre dezamăgiri la fel de intense pe care persoana le-a suportat foarte greu şi, astfel, activarea imunităţii psihice a decis sabotarea şi îngroparea lor în adâncimile inconştiente ale personalităţii; dureri emoţionale atât de crunte încât a fost nevoie pentru a menţine viaţa la un nivel minim de suportabilitate să fie “uitate” pentru o vreme… .

Toate acestea, însă, au fost odată conştiente. Au fost în orizontul libertăţii de alegere conştientă a omului. Faptul că ele s-au petrecut acum multă vreme şi, aşa cum am spus, chiar au fost “uitate” de către om, nu le scade din importanţa responsabilităţii pe care omul ar trebui să şi-o asume şi în prezent. Iar, dacă, într-o situaţie prezentă, se (re)creează anumite condiţii, lucrurile depozitate se vor scutura, uneori vulcanic, de praful “uitării”, şi vor inunda viaţa prezentă a persoanei. Am pus în ghilimele cuvântul “uitare” pentru că de fapt noi nu pierdem cu totul trăirile şi experienţele noastre emoţionale, care oricând se pot disloca din inconştient şi se pot activa în spaţiul conştient prezent. Detaliile se pot pierde ireversibil, însă niciodată încărcătura emoţională puternică nu dispare total. Sentimentele sunt elastice: “ele revin când nu te aştepţi. În asemenea condiţii e de presupus că ele au şi o rădăcină “istorică”, fiind trăite prima dată undeva în trecutul îndepărtat, în prima copilărie…” (Oancea, 2002, p. 172). E ca în pilda aceea cu scândura în care sunt bătute cuie; cuiele pot fi scoase dar găurile rămân. Nimic nu mai poate fi ca înainte.

Acum înţelegem odată în plus cuvintele Sfântului Pavel: “Căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc” (Romani 7, 19). Nu-l voiesc cu mintea, conştient, dar îl săvârşesc pentru că forţa săvârşirii lui îmi vine din adâncuri de inconştient. Din prisosul inimii. Vorba cuiva: şi trecutul a fost cândva prezent. Şi, am putea continua noi, din punct de vedere emoţional, prezentul poate fi un trecut deghizat. De aceea, sunt responsabil pentru greşeli pe care le fac “cu ştiinţă” (citit “conştient”) şi cu “neştiinţă” (“citit inconştient”), “cu voie” (citit “conştient”) şi “fără voie” (citit “inconştient”)” (Micul Molitfelnic, 2001, p. 66).

         Aşadar,  dacă fac afirmaţii “obiective” despre semenii mei şi doresc să scot paiele din ochii lor, mai întâi să fac efortul, nu mic şi uşor, ca să-mi scot bârnele inconştiente din ochii mei. Altfel, hoţul strigă hoţul. Şi pentru aceste motive voi fi judecat după cuvintele mele (conştiente), căci din prisosul inimii (inconştient) grăieşte gura. Uite aşa, dreptatea devine îndreptăţire de sine.

 

         Studiu de caz

         Cazul fariseului din  templu care-l judeca pe vameş e emblematic în acest sens (Luca 18, 10 – 14). E mai mult decât evident că fariseul postea de două ori pe săptămână şi că dădea zeciuială din toate. Cantitativ, făcea aceste lucruri. Partea din afară a paharului era curată. Dar partea dinăuntru a paharului (inconştientul, am zice noi), cum era? Fariseul continuă spunând că nu este răpitor şi, totuşi, se pare că răpeşte oamenilor împărăţia cerurilor (Matei 23, 13); că nu este nedrept şi, totuşi, el una spune şi alta face (Matei 23, 3); că nu este adulter şi, cu toate acestea, înghite casele văduvelor (Matei 23, 14).

Şarja continuă aidoma: “Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa: pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi. Călăuze oarbe care strecuraţi ţânţarul şi strecuraţi cămila” (Matei 23, 23 – 24). Adică, ei sunt pe interior taman pe dos de cum sunt în afară. Deşi ei se cred drepţi. Conştient ei şi sunt drepţi, însă autoînşelarea lor se realizează pe seama substituirii întoarcerii în sine cu privirea, cu privirea în afară de sine, spre ceilalţi. Ei nu dispuneau de autocunoaştere şi nici nu erau interesaţi de ea. Nu aveau noţiunea de inconştient. Cauzele profunde ale atitudinii şi comportamentului lor ei nu şi le conştientizau. Altfel spus, ei nu-şi cunoşteau prisosul inimii din care gura grăieşte.

Cu toate acestea, fariseul a spus un adevărul fundamental: “nu sunt…ca şi acest vameş”. Într-adevăr, comportamentul vameşului arată tocmai cum nu era fariseul: “Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului” (Luca 18, 13). Aceasta e rugăciunea minţii coborâte în inimă, a conştientului mental cunoscător al tribulaţiilor emoţionale ale inconştientului inimii. Vameşul nu mai reprezenta o surpriză pentru el însuşi. El se cunoştea aşa cum este. Îşi cunoştea şi partea din afară şi de dinăuntru a blidului. Aşa începe îndreptarea şi aşa se diferenţiază îndreptarea de îndreptăţirea de sine. “Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa” (Luca 18, 14).

E, acum, de la sine înţeles că toată această confuzie pe care lipsa cunoaşterii de sine a omului o poate genera, vreau să spun orbirea sufletească, face să putem înţelege odată în plus că dreptatea şi îndreptăţirea de sine sunt două lucruri total diferite, chiar dacă asemănătoare, ca sarea şi zahărul. Filosofia a simţit această nuanţă şi a cuprins-o în mitul lui Gyges, conform căruia nedreptatea este consubstanţială omului şi, pe de altă parte, dreptatea este o silă şi este făcută din silă (Adămuţ, 1997, p. 55). Adică nimeni nu realizează dreptatea şi lucrurile drepte de plăcere, tocmai pentru că dreptatea autentică şi profundă necesită efort auto-ascetic care ne scoate din zona de confort personal cu care lumea aceasta ne-a obişnuit.

Pentru a putea deosebi mai pertinent nuanţele ce se găsesc pe continuum-ul ce leagă dreptatea de îndreptăţirea de sine, gândirea serială sau unilaterală nu este nici pe departe suficientă. S-a încercat la un moment dat un experiment în agronomie: dorind să sporească producţia agricolă, cercetătorii au încercat să izoleze funcţiile fosforului sau ale azotului, reducând toţi ceilalţi factori la zero, tocmai pentru a putea manipula aceste funcţii în folosul productivităţii crescute. Însă, niciodată în natură nu poţi identifica situaţia ideală experimentală şi, ca atare, nu poţi replica experimental interacţiunea complexă a factorilor fizico-chimici, climaterici şi de altă natură care influenţează productivitatea (Groza, 2011, p. 63).

În contextul de semnificaţie pe care l-am stabilit mai devreme, la fel cum cu o singură floare nu se face primăvară, tot astfel nici cu zeciuiala din toate şi cu postirea de două ori pe săptămână şi doar atât, nu se poate intra în Împărăţia Cerurilor.

Rămâne acum veşnica întrebare: “Şi cine poate să se mântuiască? Iar El a zis: cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu” (Luca 18, 26 – 27). Până la urmă, n-ar trebui ca lucrul acesta să ne mire atât de mult. După metodologia divină: “Dumnezeu Îşi arată dragostea Lui faţă de noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoşi” (Romani 5, 8). Atunci de ce oare să ne mai strofocăm să ne prezentăm spilcuiţi şi apretaţi după modelul îndreptăţirii de sine când am putea foarte bine să zicem, după dreptate: “Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele” (Marcu 9, 24). Amin!    

 Bibliografie:

  1. BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, Bucureşti: EIBMBOR.
  2. MICUL MOLITFELNIC, (2001). Cluj-Napoca: Editura Renaşterea.
  3. ADĂMUŢ, Anton (1997). Filosofie, Iaşi: Editura Polirom. 
  4. GROZA, Horia, Ion, (2011). Laudă bunătăţii timpului – meditaţii pe teme existenţiale, Bucureşti: Editura Logos.  
  5. OANCEA, Constantin, (2002). Tehnici de sfătuire/consiliere, Bucureşti: Vavila Edinf SRL.                        


Misiune.Mărturii. Vieţile Sfinţilor
Pr. Gheorghe Calciu Dumitreasa: Așa cum nu uit suferința, așa nu uit pământul românesc
 

IN MEMORIAM...

Exilat în America. „Socot că Dumnezeu a rânduit așa!”

Eu nu am cerut să plec din țară. În perioada imediat următoare după ce am ieșit din închisoare în ’84, eram păzit cu toată familia. Timp de 24 de ore, cred că se perindau pentru paza noastră, aproape 60 de ofițeri de securitate, civili, jandarmi cu arme, polițiști cu câini și așa mai departe. Într-o bună zi, era pe la începutul lui august 1985, a pătruns în casa noastră un funcționar de la Ambasada americană, însoțit de șoferul lui și care ne-a spus să mergem cu ei la Ambasadă să depunem jurământul pentru că plecăm în America. Am fost foarte surprins și tulburat. Nu cerusem să plec, în cele din urmă am plecat cu ei. Am spus: „Domnule, nu ne vor lăsa polițiștii să plecăm”. Jos la parter era plin de polițiști. „Noi am aranjat cu autoritățile”. Și într-adevăr nu ne-a oprit nimeni. Am plecat, am depus jurământul la Ambasadă, după aceea ne-au dus ei până la biroul de pașapoarte și am primit pașaportul constatând că el fusese eliberat cu un an înainte, în momentul în care am fost eliberat. Deci, cu un an înainte, pașaportul fusese eliberat pentru noi, dar Ceaușescu mă ținea încă drept un ostatic de târguială, de câștig al clauzei. Și la câteva zile, a trebuit să plecăm. Eu am spus: „Vreau să mai stau câteva zile să-mi pregătesc bagajele”. Îmi era frică să plec în necunoscut. Dar mi s-a spus: „Dacă mai întârziați, Ceaușescu își poate schimba gândul”. Și atunci m-am lăsat dus așa. Socot că Dumnezeu a rânduit așa. E un destin pe care l-am urmat. Adeseori în viața mea am făcut trei tentații să scap dintr-o situație. Dacă a treia tentație dădea greș, renunțam. De data aceasta am făcut prima tentație și am plecat.

Cum au fost scrise Cele 7 Cuvinte către tineri

Cele șapte predici: Șapte cuvinte către tineri cum le-am intitulat eu, au fost de inspirație divină. Mărturisesc că indiferent de cât foc am avut ulterior, niciodată nu am ajuns la nivelul de exprimare teologică la care am ajuns atunci și pot să vă spun acum, că cu două zile înainte de predică – predica o țineam în fiecare miercuri din săptămânile Postului Mare, deci șapte săptămâni, șapte predici – adică luni nu știam ce trebuie să spun. Marți seara, Dumnezeu îmi trimitea duhul inspirației și miercuri, mă prezentam cu predica. Am ținut predicile la Biserica Radu Vodă, la capela Seminarului Teologic și am avut audiență nu numai studenții de la Teologie, ci și intelectuali și alți studenții – interesant care erau cei mai mulți și cei mai devotați, erau cei de la Politehnică. Ei stăteau cu mine, pentru că predicam noaptea și pe la orele 11 sau chiar 12 se terminau predica și discuțiile. Iar ei mă însoțeau până acasă, pentru că de fiecare dată aproape, eram agresat de diverși tipi beți care voiau să mă agreseze când eram singur, amenințându-mă, numai pentru că eram preot – chipurile nu știau că sunt preotul Calciu, dar mă amenințau pentru că sunt preot și sunt escroc, înșelător de oameni ș.a.m.d. Acești studenți de la Politehnică au fost cei curajoși care m-au însoțit de fiecare dată acasă.

Colegii mei de la Seminar, forțați de ierarhi, la rândul lor forțați de Departamentul Cultelor, au încercat să mă determine să renunț. Argumentele lor nu erau de amenințare, ci de implorare, ca să spun așa: „Gândiți-vă, părinte, ăștia or să ne închidă Seminarul. Știți că ăștia nu au niciun fel de cruțare. Rămânem fără Seminarul Teologic din București. Ce ne facem? Nu o să mai avem preoți tineri”. Eu știam că lucrurile acestea nu se vor întâmpla. Convingerea mea este că ei credeau când afirmau lucrul acesta. Eu însă știam că nu se va întâmpla. Era și un calcul inteligent pe care îl făceam, că ei nu vor avea niciodată curajul să suspende un Seminar. Puteau să alunge profesorii, dar Seminarul nu îl suspendau. Pe de altă parte, cred că era și o încredere în puterea lui Dumnezeu.

Apoi au venit Niță și ceilalți de la Departamentul Cultelor care mi-au spus că o să-mi facă și o să-mi dreagă ș.a.m.d., cerându-mi să cedez. Vă mărturisesc că atunci când Securitatea a intervenit, când Departamentul Cultelor mă înconjura din toate părțile, când ierarhii mei se repezeau asupra mea, am fost tentat să cedez. Frica m-a cuprins, dar tinerii studenți de la Teologie care mă urmau mi-au spus: „Părinte, nu ceda. Stăm alături”. Ei au fost curajul meu, ei au fost îngerul meu de curaj și în felul acesta, numai datorită lor am continuat. Vedeți, aveam familie, aveam copil, nu țineam la o situație materială, dar mă gândeam ce se va întâmpla cu ei. Și diavolul te atacă cu aceste ispite. Și eram gata să zic: „Bine, încetez”. Dar ei au spus: „Părinte, mergi înainte. De acum nu mai putem da înapoi, iar noi rămânem alături de sfinția voastră și nu ne oprim”.

Și atunci am continuat Șapte Cuvinte către tineri. Aceste Cuvinte erau un protest la dărâmarea bisericilor, dar nu aceasta era esențial. Esența celor Șapte Cuvinte era să învăț tineretul demnitatea umană, dreptul la cunoaștere. Așa am și spus: „Aveți dreptul să cunoașteți și cele bune și cele rele. Și marxismul și teologia. Cine vă ia dreptul la libertate? Dacă ești sclav al ideilor, aceasta este o sclavie mai dureroasă decât oricare alta. Nimeni nu are dreptul să-ți ia dreptul acesta. Și atunci ce ai învățat tu despre Dumnezeu, despre Biserică? Dacă totul se reduce doar la faptul că Giordano Bruno a fost ars, ești cel mai pierdut dintre oameni. Pentru că greșeli au fost în istoria Bisericii, dar noi căutăm esența. Vorbim despre dragostea lui Iisus care cheamă. În pragul Bisericii te cheamă glasul lui Iisus. Cine ți-a mai spus până acum că ești îndumnezeit, că în tine stă chipul lui Dumnezeu? Până acum ți s-a spus că descinzi din maimuță, că descinzi din animale, că ești pe o treaptă zoologică mai ridicată, dar această origine nu îți dă demnitate. Ea te coboară. Uite, Dumnezeu îți spune că tu ești fiul Lui”. Voiam să îl fac pe tânăr să înțeleagă că există o altă lume decât cea materială, că există un domeniu spiritual în care el este chemat să împlinească o misiune. Și că are o responsabilitate, căci aceasta este marea demnitate umană: să răspunzi pentru faptele tale.

Cine răspunde de educația tinerilor

În general se aruncă vina pe Biserică. Dar vina cea mare nu o poartă Biserica, o poartă părinții. Așa am spus și în predicile mele. Ești tentat la minciună. Părinții spun: „Să nu vorbești afară că suntem credincioși, sau că ascultăm Europa liberă” ș.a.m.d. Și copilul se obișnuia cu o minciună mică. Apoi la școală: să nu spui cine sunt părinții tăi, la Universitate minciuna ajungea să fie și mai mare și în cele din urmă, pentru el nu mai era un salt moral uriaș pe care îl făcea de la neminciună la denunțare, de exemplu. Era o acomodare treptată și lui nu i se mai părea ceva grav. Făcea pasul mic și atunci îi era ușor să treacă de la oprimarea altuia la delațiune. Începea de la lupta pentru existență, pentru ascensiune și pe urmă ajungea la delațiune. Așa s-au învățat copiii aceștia să denunțe. Și să știți că părinții aceia care au învățat pe copii să mintă sau să denunțe sunt aceia care nu ai ieșit la Revoluție.

Zarca mi s-a părut o relaxare

În Aiud am fost de mai multe ori. Ultima mea intrare în Aiud a fost în 1968, după acea perioadă de exterminare de trei ani pe care am petrecut-o la Jilava, cu Costache Oprișan, despre care am scris, cu Marcel Petrișor și cu Iosif și cu încă 14 inși, reprezentând alte celule. Când am sosit la Aiud, acolo începuseră să se desfășoare acele reeducări. După vreo lună de zile am fost dus într-un fel de club – nu vreau să dau nume, pentru că nu vreau să acuz pe nimeni – și un conducător de club a spus că a sosit vremea să ne facem demascările. Bineînțeles că am râs și i-am spus: „Domnule, eu vin de la Pitești. Ce vrei să-ți demasc eu dumitale? Eu nu numai că am demascat la Pitești, dar am ajuns și la forme aberante. Eu n-am nimic să vă spun și nu mă interesează reeducarea”. Și atunci m-au dus la izolare, la zarcă unde am stat până în clipa eliberării. Așa că eu am fost absolut scutit de presiuni. După venirea de la Jilava unde erau patru celule zidite într-o celulă și unde apa curgea pe pereți și unde eram bătuți și torturați, unde nu ne ajungea aerul, pentru că el pătrundea numai prin niște găuri mici făcute în ușă, unde saltele putrezeau sub noi, vă mărturisesc că Aiudul a fost o relaxare. Zarca mi s-a părut o relaxare. Oamenii ceilalți sufereau, eu nu sufeream. Oamenii aceia se simțeau oprimați, eu nu mă simțeam oprimat. Pătrunsesem într-un mediu unde erau oameni intelectuali, puteam să discutăm prin perete, prin morse, pe bucăți de săpun. Pentru mine a fost ca o ieșire din infern și m-am simțit bine.

Am mers la închisoare fiindcă simțeam că aceasta era datoria mea: să fac ceva împotriva comunismului

La Pitești ancheta a fost foarte dură. Dar mi-am zis: acum este momentul să ne eliberăm de groază, de minciună, de subordonare. Și să mă eliberez prin a spune adevărul, prin a rezista tendinței de înscenare. Bineînțeles, Piteștiul s-a profilat ca o umbră neagră în spatele nostru, pentru celelalte căderi ale noastre. Însă nu era adevărat și ceea ce mi se părea monstruos era că ei voiau să scoată toată acțiunea Piteștiului ca o acțiune comandată de conducătorii Mișcării Legionare. Ori, eu nu mă întâlnisem cu niciunul din acești șefi legionari, nu mă întâlnisem realmente. Mi s-a părut monstruos. Și am rezistat la anchetă fără să accept niciun fel de acuzație mincinoasă. N-am scos niciun cuvânt. La un moment dat, anchetatorul meu mă punea să semnez după fiecare declarație, pentru că el îmi punea o întrebare și eu ziceam că nu este adevărat. Să vă dau un exemplu. După o bătaie, el îmi spune: „De ce nu declari?”. „Eu știu ce vrei dumneata să declar: că cineva din comandamentul legionar mi-a dat un ordin, că eu l-am executat ș.a.m.d.”. Și el a scris exact așa: „Am primit ordin de la Vică Negulescu sau nu mai știu de la cine, ca să fac cutare lucru”. Și eu ziceam: „Dar unde am spus eu lucrul acesta? Se vede cât ești de rău intenționat”. Și i-am spus: „Refuz să semnez”. Și de atunci mă punea să semnez fiecare declarație, însă niciun răspuns de al meu n-a fost acuzație. Bineînțeles că în acest timp, ei au încercat să mă preseze și chiar înainte de judecată și la judecată, dar am răsturnat toate lucrurile acestea la proces.

…Am un fond optimist și cred că Dumnezeu îmi spunea prin îngeri că n-am să mor. Așa cred. Dumnezeu mă păstra pentru o misiune. Sunt convins de lucrul acesta și oricât ar părea deloc comun ce vă spun, să știți că sufletul este cel care salvează trupul.

Niciunul dintre noi, dar absolut niciunul n-a știut ce se va întâmpla, adică nu și-a închipuit cât de subtilă este bestialitatea comunistă, cât de rafinați sunt în torturi, de la cele morale până la cele fizice. Nu eram pregătiți pentru această suferință. Am mers însă la închisoare, cei mai mulți fără a ne gândi la moarte. Poate unii se gândeau că vor muri. Eu, personal nu m-am gândit la moarte. Am mers la închisoare fiindcă simțeam că aceasta era datoria mea: să fac ceva împotriva comunismului. Eu am protestat la Medicină împotriva introducerii marxismului ca filosofie dominantă și am protestat cu un grup de studenți. Pe urmă am fost arestat. Bineînțeles că am fost acuzat că am ascuns un legionar, un fost coleg de liceu, că am fost în contact cu Frățiile de Cruce și toate lucrurile acestea s-au repercutat în dosarul meu. Dar nu mergeam la moarte. Adică nu aveam așa o pregătire de legionar care și-a petrecut 10, 15 ani pentru moarte: „Moartea, numai moartea legionară”. N-aveam această pregătire. Eu îmi iubeam țara, Biserica, iubeam tradiția și am găsit că la ei lucrurile acestea erau la cel mai înalt grad. Și ne-am dus la închisoare cu credința că vom ieși biruitori. Dar crimele și torturile acestea experimentate în Rusia și apoi importate la noi în țară, au depășit puterea noastră de imaginație. Era imposibil să îți închipui așa ceva! Cine și-ar fi închipuit Aiudul? Și nu mă refer la torturi, ci mă refer la această tocire a rezistenței oamenilor, încât să ajungă omul să facă declarații fără a fi bătut ca la Pitești. Dar cred, sunt convins că Dumnezeu a avut o milă și o dragoste specială pentru noi, chiar dacă ne-am simțit părăsiți, chiar dacă am strigat: „Doamne, scapă-mă!” și ni se părea că Dumnezeu nu ne-a auzit, El ne auzea. Și salvarea noastră a fost prin întoarcerea în noi înșine, prin revenirea la forța noastră morală. Pe Dumnezeu nu-L interesa trupul nostru, nu-L interesa țărâna. Îl interesa ca noi să ne întoarcem purificați prin suferință la Hristos.

Despre naționalism

Naționalismul este convingerea că neamul tău are o misiune sfântă dată de Dumnezeu. Acesta este naționalismul. Că neamul tău are o misiune în lume și că dacă își îndeplinește misiunea, se salvează. Și tu împreună cu el. Dacă nu și-o îndeplinește, piere și tu poți să pieri cu el sau în orice caz mântuirea ta nu este completă. Sf. Ap. Pavel spune că la Judecată ne prezentăm ca neamuri, nu ca indivizi. Mântuitorul spune așa: „Iar când va suna îngerul trâmbița, se vor aduna neamurile din toate părțile pământului”. „Neamurile”… putea să spună oamenii, dar n-a spus-o. Deci pentru mine neamul este înțelegerea aspectului metafizic al ființei neamului, nu adunarea de oameni, nu poporul. Acestea sunt aspecte care țin de juridic sau de social. Pentru mine, neamul are un sens absolut mistic și așa am înțeles naționalismul și așa îl practic și azi. De aceea spun cu tărie: Sunt naționalist în sensul creștin al cuvântului și înțeleg că acțiunea aceasta de desființare a neamurilor, de desființare a identității naționale, este o acțiune pusă de satana pentru dizolvarea ființei naționale a popoarelor. Este acțiune diavolească. Acolo unde încetează binele, se instalează răul fără ființă. Răul este lipsa binelui, asta este tot. Răul începe din momentul primului compromis pe care îl faci. La cel mai mic compromis se instalează rău.

…Așa cum nu uit suferința, așa nu uit pământul românesc. Dacă nu aș avea un picior spiritual pus în România, eu n-aș avea niciun echilibru, n-aș avea niciun pământ sub picioarele mele. Aș pluti absolut în neant. Poate ați constatat că am o activitate permanentă pentru România, nu pentru că doresc să fac ceva pentru România în mod special. Doresc să fac ceva pentru mine, pentru că eu mă confund cu România, mă confund cu țara, cu neamul, cu Biserica. Acolo este viața mea. Am lăsat în urmă 60 de ani de suferințe și de speranțe. Cum pot să-mi aduc comoara aceasta aici? Nu pot. Ea a rămas acolo. Acolo este inima mea.

 

(Material preluat din Revista Atitudini, Nr. 39) 



Ziua martirilor din temnițele comuniste - 9 Martie - Valeriu Tănasă
 

Existăm prin jertfa martirilor și a eroilor din secolul XX. Urmărind însă cu cerbicie împlinirea patimilor noastre am uitat să le înălțăm recunoștința și cinstirea cuvenită. Ne nevoim și ne chinuim să aprindem sufletele de la focul Sfinților Închisorilor, însă e foarte greu să primim lumina datorită propriilor slăbiciuni.

Nu mai avem entuziasm, fraților, pentru a fi prezenți la întâlnirea cu Dumnezeu și cu trăirea evenimentului istoric ca jertfă pentru neam. “Modelul nostru nu este Europa, ci Hristos și cei asemenea lui”. Spunea așa de inspirat unul din Sfinții închisorilor .
 
Închisorile comuniste, biserici mărturisitoare
Temnițele comuniste au fost transfigurate în temple (Biserici) de către mulți români mărturisitori ai lui Hristos. Iar prin rugăciunea… “aprinsă” cu lacrimile suferinței, ei înșiși au ajuns a fi Biserici ale lui Hristos.

Părintele Iustin Pârvu de la Petru Vodă trăgea semnalul de alarmă, “că ne bate Dumnezeu fiindcă nu cinstim Sfinții Închisorilor”.

Nu plâng decât copiii orfani, rămași „acasă” în temnița singurătății -, pe acele milioane de români care au luat calea exodului în ultimii 20 de ani. Dacă atâta amar de români părăsesc Țara, înseamnă că a scăzut dragostea la cele mai mici cote din existența creștină a neamului românesc. Și să nu uităm o clipă că primul semn după care recunoaștem un creștin este cel al iubirii care o arată fraților și lui Dumnezeu. Cauza acestei tragedii o explică cel mai clar tot părintele Iustin Pârvu, în felul său inconfundabil de mărturisitor și răzeș al Sfântului Ștefan cel Mare: “De aceea vă zic: Aveți încredere în Dumnezeu, că va da putere să mărturisiți pentru El. Trăim într-o lume anarhică, întreaga clasă politică este vrăjmașă lui Hristos și slujitoare răului”.
 
Martiri triști, triști, triști
Toți Sfinții Închisorilor sunt “triști, triști, triști, acolo în Cer datorită lipsei de unitate a noastră, a tuturor” mărturisește Ilie Tudor, tatăl marelui cântăreț, Tudor Gheorghe.

Noi, cei de astăzi, mai existăm prin jertfa curată, care a spălat cu sângele ei întinăciunea păcatelor neamului românesc.

Dar insensibilitatea noastră este strigătoare la cer, fiindcă „Foștii deținuți politici ,rămân o lume moartă”, după cum scrie cu lacrimi de sânge Petru Baciu, unul din miile de mărturisitori din închisorile comuniste.

Odată cu eliberarea din carcere a Martirilor închisorilor, sfințenia primită în dar de la Dumnezeu pentru jertfa lor de pe Cruce -,  a fost adusă în lume. Această sfințenie ține încă pacea, echilibrul și demnitatea neamului românesc.

Încheiem acest sărac cuvânt de recunoștință dedicat mărturisitorilor din temnițele comuniste cu un inspirat testament pentru tineri lăsat de Petru Baciu  din Bacău: “ Tinerii, să nu plece din țară pentru alte locuri mai bune, căci alții vor veni peste pământul acesta și ne vor robi țara și bisericile noastre, dezlănțuind o nouă prigoană anticreștină (cum se încearcă prin scoaterea icoanelor din școli, ca în timpul comunismului). Îi îndemnăm pe tineri la reînvierea credinței din suflete, la curajul mărturisirii adevărului până la sfârșitul vieții.” Petru C. Baciu a executat peste 15 ani de temniță pentru “vina” de a fi român și apărător al credinței strămoșești. Și iar strigă cu blândețe și fermitate mărturisitorul în Chemare pentru tineri: “Cerul te cheamă! Strigă morții din morminte. Ridică-te tinere, e rândul tău, ai curaj! Refuză cu demnitate tragicul și ridicolul comediilor politicienilor și conducătorilor de azi. Reînvie în memoria ta credința strămoșilor tăi. Reînvie demnitatea omului de altădată, dăruirea și curajul celor ce au luptat în munți; refuzând umilința, îngenuncherea, trădarea și păgânizarea ta.”

În final n-am reușit să rezist frumuseții duhovnicești găsită în mărturia Părintelui Augustin de la Aiud care descrie o faptă minunată avându-l ca autor pe Părintele Daniil Sandu Tudor, nimeni altul decât Ieroschimonahul care ne-a lăsat Imnului Acatist al Rugului Aprins al Maicii Domnului:

“Părintele Daniil a fost băgat într-o iarnă la celula numită Alba, sau Frigider, cum i se mai spunea, la temperatura de – 300 Celsius. Era o celulă fără geamuri, cu fecale și urină peste tot, fiindcă acolo erau băgați cei care trebuiau să moară – practic erau condamnați  la moarte prin frig. Erau îmbrăcați foarte sumar, și erau lăsați acolo cu foarte puțină mâncare…  Și părintele a fost băgat cu un medic, un foarte bun prieten de-al părintelui.

După ce au fost băgați amândoi în celulă de către 3 gardieni, părintele Daniil s-a aruncat imediat pe burtă, cu mâinile întinse în semnul Sfintei cruci, cu fața în toată mizeria de acolo și i-a spus doctorului: Pune-te pe mine! Doctorul s-a așezat cu spatele pe spatele lui în aceeași poziție de Sfântă cruce, iar după ce s-a așezat i-a spus așa: Doctore, nu mai spui nimic altceva decât numai atât: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”. Și medicul spunea că în momentul când a început părintele Daniil rugăciunea, a intrat o lumină orbitor de strălucitoare în toată celula și din clipa respectivă a pierdut noțiunea timpului.

După ceva vreme, au fost bruscați de gardieni care au intrat în celulă, i-au ridicat de jos, și după aceea au aflat că au rezistat acolo 8 zile, fără apă, fără mâncare, fără somn, fără nimic de îmbrăcat, la -300 Celsius. Torționarii, când au intrat acolo și când au pus mâna pe părintele Daniil era mai fierbinte decât atunci când l-au adus în celulă, iar în jurul lui totul se topise.”  (Fabian Seiche - Martirii și mărturisitorii români din secolul XX – Închisorile comuniste din România). - V. Tănasă

 

Citiți și:

9 martie, ziua deținuților politici anticomuniști din perioada 1944-1989 în România - Basilica 

Primul hram al mănăstirii memorial din Gherla - Să nu ne fie rușine să îl mărturisim pe Hristos - Basilica 



Sfinții 40 de mucenici din Sevastia (9 martie) - Video - Fr. Alexandru Mihail Niţă

 

 

 



RUGĂCIUNI. Icoane. Moaşte
Rugăciuni către Duhul Sfânt

 

Rugăciunea întâi către Dumnezeu – Duhul Sfânt, a Sfântului Simeon Noul Teolog

Rugăciunea a doua către Dumnezeu – Duhul Sfânt, a lui Ioan Diaconul, nomofilaxul Bisericii celei mari, fratele lui Marcu, mitropolitul Efesului

Rugăciunea a treia către Dumnezeu-Duhul Sfânt

Rugăciunea a patra către Dumnezeu – Duhul Sfânt

Rugăciunea a cincea către Dumnezeu Duhul – Sfânt

Rugăciunea a șasea către Dumnezeu Duhul-Sfânt

Rugăciunea a șaptea către Dumnezeu Duhul - Sfânt

 

Rugăciunea întâi către Dumnezeu – Duhul Sfânt, a Sfântului Simeon Noul Teolog

Vino, viața cea veselă și veșnică și puterea cea atotțiitoare, întru tot Sfinte, făcătorule de viață și ziditorule Duh, Cel ce ești de aceeași cinste și stăpânire cu Tatăl și cu Fiul. A căror Dumnezeire este una în trei Fețe, de aceeași vrednicie, de aceeași voință și de aceeași putere. Vino, Doamne al meu, pe care Te-a dorit și Te dorește sufletul meu cel ticălos. Vino, Cel ce Te-ai făcut însuți dorire întru mine și m-ai făcut să te doresc pe Tine, Cel cu totul neapropiat. Vino, bucuria mea ce neîncetată, desfătarea și slava mea. Vino, suflarea mea, viața mea și mângâierea sufletului meu. Fă-Te cu mine un duh, Stăpâne preabunule, fără de amestecare, fără mutare și fără de schimbare, Dumnezeule a toate. Fă -Te mie toate întru toate, hrană negrăită și neîmpuținată care să verse de-a pururea în sufletul meu și să curgă în inima mea; îmbrăcăminte care strălucește și arde pe diavoli; curăție, pe care o dăruiești celor ce se spală cu lacrimi sfinte și nestricăcioase. Fă -Te mie, Doamne, lumină neînserată și soare neapus, strălucindu-mă pe mine, Cel ce nu Te întorci de la nimeni din cei ce Te doresc pe Tine, ca să fiu acoperit de întunericul păcatelor. Depărtează de la mine, Doamne, toată înălțarea cea pierzătoare și dă ochilor mei întreagă înțelepciune, pune frâu limbii mele și supune auzul meu poruncilor Tale cele sfinte. Dă-mi răbdare întru scârbe. Înțelepțește și întărește inima mea întru îndelungă răbdare, întru nerăutate, întru înfrânare, întru împreună-pătimire, întru milostivire; întru dragoste, întru smerita cugetare și în pace cu sine și cu toți mă întoarce de la lenevie și trândăvie, întru care m-am desfătat. Dă-mi mie deslușirea lămurită a gândurilor, ca să știu pe care se cuvine a le alege. Dă-mi să cunosc meșteșugirile diavolilor, și pe acestea împreună cu gândul a le lepăda. Dă-mi ca să-mi tai voia mea întru toate și atârnă toate ale mele de purtarea Ta de grijă și de acolo a nădăjdui folosul. Că la Tine este viața mea, lumina mea și mântuirea mea. Și pe Tine Te binecuvântez și Te slăvesc și Ție mă închin, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Purcezător și Fiului Celui împreună vecuitor și deoființă cu Tine, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a doua către Dumnezeu – Duhul Sfânt, a lui Ioan Diaconul, nomofilaxul Bisericii celei mari, fratele lui Marcu, mitropolitul Efesului

Mângâietorule bune, Duhule Sfinte, Duhule al adevărului, Cel ce purcezi negrăit și neînțeles din Tatăl, Cel ce ești împlinitorul Treimii celei sfinte și începătoare de viață, Dumnezeul nostru, Cel ce ești închinat și slăvit împreună cu Tatăl și cu Fiul; Dumnezeul cel adevărat și îndumnezeitor, Cel ce sfințești și luminezi și-Ți faci locașuri vii din cei vrednici de a primi darul Tău, Cel ce ești ziditor a toată făptura gândită și simțită, împreună cu Mintea cea dintâi și cu Cuvântul, Cel ce împreună ai voit ca să vină către noi și să se întrupeze Cuvântul cel împreună cu Tine veșnic și Ați sfințit firea noastră, Cel ce te-ai pogorât mai din belșug pe pământ, după slăvita înălțare la cer a Mântuitorului nostru, Cel ce pretutindenea ești și toate le plinești, Cel ce în chip de limbi de foc Te-ai arătat peste Sfinții Apostoli și i-ai umplut de darul și puterea Ta cea negrăită și, prin ei, toată lumea ai povățuit-o la cunoștința adevărului, însuți Împărate ceresc, iubitorule de oameni, dăruitorule de daruri mari, lesne îndurate și mult milostive, vistieria bunătăților și dătătorule de viață, caută cu blândețe din înălțimea cea sfântă a slavei Tale spre ticăloșia și smerenia mea în ziua și ceasul acesta, în toată vremea și în tot locul în care, cu nevrednicie, voi chema numele Tău cel preasfânt și închinat. Și să nu te îngrețoșezi de mine, Iubitorule de bunătate, pentru faptele mele cele necuvioase, pentru gândurile cele rele și păcatele pe care le-am săvârșit din pruncie și până acum. Ci precum ai ajutat de demult lui Manase și lui David spre pocăință, tâlharului celui necunoscător pe cruce, desfrânatei spre întoarcere, precum ai insuflat pe Sfinții Prooroci și cuvântătorii de Dumnezeu și ai grăit prin ei, precum și acum și până la sfârșitul veacului vei ajuta, spre săvârșirea faptelor bune, tuturor ce voiesc, așa ajută-mi și mie, păcătosului, celui ce alerg la blândețea și darul Tău. Scoate-mă din adâncul deșertăciunii, al neștiinței și al orbirii, Cel ce ai izbăvit lumea din înșelăciunea vrăjmașului. Sfințește-mă cu puterea Ta cea făcătoare de viață, cel ce ești firea cea sfințitoare, Lumina cea mai înainte de veci, de la care izvorăște toată darea bunătăților către toată zidirea. Arde-mi mulțimea cea nemăsurată a greșelilor mele, Cel ce ai ars cu focul cel nematerialnic al dumnezeirii Tale meșteșugurile balaurului celui potrivnic. Zdrobește capul lui sub picioarele mele. Îmbracă-mă cu armele luminii, apără-mă cu pavăza credinței și mă îngrădește cu platoșa dreptății. Sfințește-mi gura cu cuvântul lui Dumnezeu. Duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele și cu duh stăpânitor întărește alunecarea cugetului meu. Încununează-mă cu cununa cea veșnică a slavei Tale. Împodobește-mă cu podoaba cea sfințită a faptelor bune, Cel ce ții toată puterea cerurilor. Proslăvește-mă, Mângâietorule bunule cu darurile Tale cele multe. Dăruiește-mi duhul înțelepciunii, al priceperii, al sfatului, al tăriei, al cunoștinței, al dreptei credințe și al temerii de Dumnezeu. Hrănește-mă cu roadele Tale cele sfinte Cel ce umpli toată vietatea de bună voință și de dar. Pecetluiește-mi viața cu înfrânarea și nepătimirea. Îmbunează-mi inima cu bunătatea blândeții, zidește-mi casa sufletului cu credința cea tare. Păzește-mi gândurile cu liniștea Ta. Înmoaie-mi sufletul cu milostivirea îndurărilor Tale. Scoate-mă din lenevire cu îndelunga Ta răbdare. Dăruiește puterilor sufletului meu pacea Ta cea dulce. Pierde mâhnirea mea cea pricinuită de păcat cu bucuria cea desăvârșită și prin dragostea cea curată către aproapele, desăvârșește-mă întru dragostea Ta.

Luminează-mi, Mângâietorule bune, mintea mea cea întunecată de ceața patimilor, cu strălucirea luminii Tale celei mântuitoare. Înțelepțește-mi partea cea cuvântătoare a sufletului meu, care s-a supus necuvântării, întărește-o să stăpânească poftele cele necuvântătoare și povățuiește-o la calea cea dreaptă a voii Tale celei sfinte. Duhul meu cel sfârșit de răceala lenevirii și omorât de gerul păcatului, încălzește-l cu darul Tău cel de viață făcător. Mânia întoarce-o numai asupra păcatului și asupra șarpelui celui pierzător și pofta mea numai către Tine, Cel ce ești vârful doririi. Cuvântarea să-mi ocârmuiască toate și să le îndrepteze după voia Ta cea sfântă. Și mă învrednicește ca, în duh și adevăr să mă închin Ție, Mângîietorul Dumnezeu, Ție să-Ți slujesc, pe Tine să Te măresc, pe Tine să Te laud și Ție să-Ți mulțumesc întru toate, Cel ce totdeauna ești slăvit în veci întru cele înalte, de puterile cele sfinte și fără de trupuri.

Tu, Mângâietorule preabune, Dumnezeule, ești săvârșitorul Sfintelor Taine ale Bisericii. Prin Tine m-am născut a doua oară, m-am înnoit și m-am apropiat de Dumnezeu. Prin Tine m-am pecetluit cu ungere împărătească, sălășluindu-mă de partea lui Dumnezeu, prin dăruirea darului Tău. Prin Tine m-am învrednicit de masa cea fără de moarte a tainelor celor făcătoare de viață, făcându-mă în chipul lui Hristos și Dumnezeu după dar. Tu ești lucrătorul preoției, Ajutătorul spre înfrânare al celor însoțiți, Dătătorul curăției celor feciorelnici și Povățuitorul către pocăință al celor ce se întorc. Tu ajută-mi și mie, celui ce mă primejduiesc, sprijinește neputința mea cu puterea Ta cea negrăită și mă slobozește de lenevia și trândăvia mea. Nu mă lăsa de ocară diavolilor celor vătămători de suflet și nu mă lăsa în robia patimilor celor de rușine, ci dă-mi lesne îndurare, ca, în curăție, în luare aminte și în frică de Dumnezeu să-mi petrec rămășița vieții mele și încredințându-mă de aici de câștigarea vieții veșnice, să dobândesc bunătățile cele cerești. Iar pe Tine, Mângâietorule, Dumnezeule Cel preaslăvit să Te slăvesc, să-Ți mulțumesc și să mă închin, împreună și tatălui și Fiului în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a treia către Dumnezeu-Duhul Sfânt

La Tine, Duhul cel singur bun, cu totul sfânt și făcător de viață, cad eu cel vinovat de toată osânda și vrednic de toată pedeapsa. Și pe Tine, Doamne al meu și Dumnezeu, Viața cea de-a pururea vecuitoare, Lumina cea adevărată și neînserată, Te rog ca să nu lași să mă surpe până la sfârșit potrivnicul, ci împărățește întru mine, Puterea cea peste toate și nepovestită, Stăpânirea cea deplină, necuprinsă și neajunsă, Bunătatea cea desăvârșită și pricină a tot lucrul bun și de folos. Cel ce înnoiești toată zidirea, făcându-i tari pe cei neputincioși, înțelepți pe cei neînțelepți, luminați pe cei întunecați, ca să vadă, prin Tine, Domnul, Izbăvitorul și Mântuitorul nostru, Cel prin care toate viază și dăinuiesc, înțelepciunea cea negrăită, Cunoștința cea mai presus de minte, Strălucirea cea neajunsă, Viața , Puterea, Slava, Dumnezeul cel milostiv și purtător de grijă al tuturor. Binevoiește ca să mă fac cu totul al Tău și să viețuiesc după voia Ta. Întărește mădularele mele slăbănogite de păcate. Luminează inima mea pe care a întunecat-o pofta cea rea. Înviază-mi sufletul cel omorât cu păcate. Încetează valurile cele întreite ale patimilor mele. Miluiește sărăcia mea și dă pricepere nesimțirii mele. Izbăvește-mă de tot vrăjmașul care se scoală asupra mea dinăuntru sau din afară și de tot lucrul rău. Iartă-mi toate greșelile și nelegiuirile mele și sădește întru mine dragostea Ta cea desăvârșită. Scrie numele robului Tău în cartea vieții și-mi dăruiește sfârșit bun, ca biruind pe diavolul, să mă închin fără de rușine înaintea scaunului împărăției Tale. Inima mea să se facă mântuitoare și rourează darul Tău întru ea, rouă de viață veșnică, ca să seceri din ea snopul de fapte bune: închinăciune, umilință, înfrânare, priveghere și lacrimi. Întoarce sufletul meu la odihna Ta prin post și-l du în staulul raiului prin pătimirea cea rea și prin scârbă, și-l sălășluiește, Doamne, întru Lumina Ta cea negrăită împreună cu ceata sfinților Tăi. Așa, Stăpâne al tuturor, necuprins și neînțeles, ascultă-mă pe mine și netrebnicul și nevrednicul robul Tău și mă ajută să trec și să săvârșesc calea cea strâmtă și necăjită, ca astfel să mă învrednicesc a dobândi făgăduințele Tale, și să strig întru desfătarea raiului: slavă Tatălui celui fără de moarte și Fiului celui fără de moarte și Duhului Sfânt celui fără de moarte, in vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a patra către Dumnezeu – Duhul Sfânt

Vino, Duhule întru tot cinstite, atotfăcătorule, atotțiitorule, atotcercetătorule, preaînțelepte, preaputernice, neschimbat, nemutat, nescris împrejur, neînțeles, neurmat, mult dăruitorule, bunul cel nemărginit, desăvârșitorule a toată lumea, viața și izvorul vieții, înțelepciunea și izvorul înțelepciunii, puterea și izvorul puterii, preabunule și întru tot îndurate Doamne. Vino înțelepciunea cea adevărată a tuturor celor ce vor să se mântuiască. Vino și te sălășluiește întru mine și mă păzește de toată bântuiala și năvălirea potrivnicului.

Bine Te cuvântăm pe Tine, Împărate a toate preabunule, că de la Tine avem ființa, prin Tine suflăm, cugetăm și cunoaștem pe Dumnezeu, pe Tatăl cel fără de început, pe Unul Născut Fiul Lui și pe Tine, Duhule Sfinte. Bine Te cuvântam pe Tine, că de la Tine am înțeles schimbarea ceasurilor, prefacerile vremurilor, primenirea vânturilor și înconjurările anilor. Mulțumim Ție, că Tu ne-ai dat nouă a nădăjdui spre împărăția cerurilor, cinstea cea întocmai cu îngerii și contemplarea slavei, pe care acum le privim ca în oglindă și închipuire, iar nu după multă vreme, nădăjduim, mai curat și desăvârșit. Mulțumim Ție că ne-ai dat lucrări de pământ, hrană, meșteșuguri, legi, deprinderi și fapte bune.

Ce limbă va grăi măririle Tale, stăpâne, care sunt mai presus de cuvânt și de înțelegere, mari și minunate? Că Tu ești izvorul cel de-a pururea curgător și nedeșertat al curăției și sfințeniei; adâncul cel neajuns al înțelepciunii și al puterii; noianul cel nemăsurat și necuprins al vieții și al nemuririi; comoara cea nedeșertată și neîmpuținată a cunoștinței și a priceperii; vistieria cea necheltuită de bunătate și de milostivire a întregii lumi. Tu ai insuflat pe prooroci, ai vestit de mai înainte cele ce vor fi și întruparea Cuvântului Unuia-Născut ai propovăduit. Tu, venind către Maria cea cu daruri dăruită, cea hotărâtă mai înainte de veci de a fi Maică a lui Dumnezeu, cea aleasă din toate neamurile ca fără prihană și Preacurată, pântecele ei cel preasfințit l-ai făcut locaș al Cuvântului lui Dumnezeu și împreună cu ea ai lucrat întruparea Lui cea preasfântă. Tu ai fost împreună cu Hristos Cuvântul, ca cel deoființă cu el, și împreună ați lucrat semnele cele dumnezeiești și minunate. Iar după ce s-a suit la ceruri și a șezut de-a dreapta Tatălui, de care niciodată nu s-a despărțit ca un Dumnezeu, ai venit la sfinții Săi ucenici și apostoli în chip de limbi de foc și, umplându-i de cuvânt, de înțelepciune și de îndrăzneală, i-ai făcut puternici întru semne. Deci Ție mă rog, la Tine cad și Ție-Ți cer să te pleci mie, robului Tău, să mă cercetezi pe mine cu bunătate și să mă scoți din adâncul greșelilor celor de voie și celor fără de voie. Curățește-mă de toată întinăciunea trupului și a duhului. Sfințește-mă, înțelepțește-mă, dă-mi pricepere, povățuiește-mă spre toată cunoștința cea mântuitoare, arată-mă viteaz și neînduplecat spre patimi și mai tare decât toată puterea cea potrivnică. Insuflă întru mine blândețe, îndelungă răbdare, adevăr, dreptate, tăcere și temelia tuturor faptelor bune, fii întru mine stăpânitor, păzitor și dătător de toate darurile Tale cele bogate, că Tu ești lucrarea cea desăvârșită a tuturor bunătăților. Și Ție împreună și Tatălui și Fiului, după datorie laudă îți aducem, totdeauna acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a cincea către Dumnezeu Duhul – Sfânt

Stăpâne Doamne cel necuprins, Duhule cel întru tot sfânt, atotputernic și făcător de viață, care din tatăl Te purcezi și în Fiul Te odihnești, Lumina cea gândită, neînserată și mai presus de înțelegere, Puterea cea neasemănată și vie, Cel ce risipești munții, Cel ce faci pe cele ce nu sunt, Cel ce ții toată zidirea întru a fi, Cel ce ai făcut podoabele cele cerești, Cel ce dai tuturor, după stăpânire, să se îndulcească de-a pururea de suflarea Ta cea sfințitoare. De la Tine s-au despărțit limbile. De la Tine se înnoiește toată zidirea, alergând iarăși la starea cea dintâi. De la Tine tot sufletul înviază și cu curăția se înalță. De la Tine se însuflețește toată vietatea. Cel ce miști toată zidirea și o însuflețești, cel ce toate le cuprinzi și tuturor le stai de față, Cel ce tuturor celor vrednici le dai sfințenia după măsura faptei bune, slava cea minunată, bucuria cea negrăită, veselia cea mai presus de minte, vistieria cea cu totul neînțeleasă a vieții celei veșnice, adâncul darului, Cel ce luminezi cugetele noastre spre înțelegerea minunilor Tale, Cel ce toate le împlinești și nu te împuținezi, Cel ce primești rugăciunile tuturor, Cel ce toate le ții, le înțelepțești, le luminezi și le arăți, dovedind că ești deoființă cu tatăl și cu Fiul, Cel ce povățuiești mintea spre privirea celor nevăzute prin Scripturile cele dumnezeiești, Cel ce lucrezi toate întru toți spre folos, după măsura fiecăruia, și celor lucrători, și celor văzători, înălțimea cea neajunsă și adâncul cel nemăsurat de care se poartă toate, Cel ce duci de mână la ceruri, Cel ce sfințești, Cel ce de-a doua zi zidești, deși ești mâniat și întărâtat de noi de-a pururea, însuți, dar, Mângâietorule bune, să nu mă părăsești pe mine, cel ce în fiecare zi îți greșesc și Te întărât. Să nu Te depărtezi de la mine, ci "ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele". Și mă rog bunătății Tale, Stăpâne, dă dar și pricepere ticăloșiei mele, ca să lucrez și să înțeleg cele bineplăcute Ție și de folos mie. Întărește-mă, ca să nu fiu răpit și dus împreună cu cei deșerți. Și dăruiește-mi ca să mă smeresc, să pătimesc împreună cu cei ce pătimesc, să sufăr ispitele și să lucrez voile Tale fără fățărnicie. Așa Stăpâne al tuturor, Preabunule, Curățește-mă de păcatele mele și păzește-mă de ispitele ce vin asupra mea. Izbăvește sufletul meu și la umbra aripilor Tale voi alerga. Doamne, înaintea Ta sunt, fă cu mine milă și ajută sărăciei mele, bătând război cu vrăjmașii mei, care-și varsă răutatea lor cea meșteșugită asupra mea. Ție se cuvine să mă izbăvești, Doamne, că Tu cunoști și mai înainte le vezi pe toate. Și-mi dăruiește ca cealaltă rămășită a vieții mele să o săvârșesc în curățenie și neprihănire, ca să aflu har înaintea Ta. Și mă dăruiește întru fericirea Ta cea cerească, pentru bunătatea Ta cea covârșitoare și milostivirea Ta cea negrăită. Că întru Tine și de la Tine este viața mea, cunoștința și toată înțelegerea cea bună. Și Ție slavă, laudă, mulțumire și închinăciune înalț eu păcătosul și nevrednicul robul Tău, cu buze nevrednice, împreună și Părintelui și Priciuinitorului Tău cel fără de început și Fiului Său cel deoființă, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a șasea către Dumnezeu Duhul-Sfânt

Împărate ceresc, Preasfinte, Preabunule, Duhul adevărului, care ești unit într-o ființă cu ipostasurile tatălui și al Fiului, Cel ce împreună cu tatăl și cu Fiul ești închinat și slăvit, care ai grăit prin prooroci, Cel ce ai umplut pe sfinții apostoli de darul Tău și de sfințenie; Cel ce împarți tuturor ca un stăpân darurile și dăruirile, Cel ce binemiresmezi credincioșilor cunoștința, Cel ce sufli întru mine viață și-mi dăruiești înțelepciune, Cel ce dai sufletului meu bărbăție, răbdare și înțelepciune; Cel ce ești desăvârșit și umpli toate duhurile cele cerești ale puterilor cerești; cel ce împlinești pe cele de sus și pe cele de jos, și pe toate împreună le ocârmuiești, Cel ce lămurești cele nelămurite, Cel ce luminezi spre înțelegere pe tot cel ce se mișcă; Cel ce faci să se vadă cele ce vor să fie, ca cele ce sunt de față, Cel ce dai celor de pe pământ a contempla cele din cer, cel din care înțelepciunea, puterea, veselia, mângâierea, bărbăția și toată lucrarea cea bună se revarsă ca dintr-un izvor, mulțumesc Ție că m-ai învredncit pe mine, păcătosul, a trece lungimea zilei și a ajunge neîmpiedicat până în acest ceas de acum. Și primește-mă, Doamne, pe mine nevrednicul Tău rob, cel ce mă apropii de Tine și mă rog să dobândesc ajutorul Tău, ca să mă curățesc prin pocăință de spurcăciunile mele cele urâte și cu chipurile înțelepciunii Tale celei necercetate iconomisește mântuirea mea. Alungă de la mine lenevia și trândăvia care s-au sălășluit în trupul și sufletul meu. Risipește și pierde gândurile mele cele viclene și necinstite de la inima mea. Domolește pornirile cele fără de rânduială ale trupului meu și încetează mișcările cele pătimașe ale sufletului meu. Ridică și depărtează de la cugetul meu cugetările cele rele și grijile cele deșarte, învățându-l să se îndeletnicească numai întru cele cuviincioase. Înțelepțește-mă să grăiesc cele de trebuință și să fac cele de folos. Oprește robirile minții mele cele din vremea rugăciunii și îndreptează toate abaterile ei, povațuind-o la calea Ta, ca să nu rătăcească aiurea, ci să contemple necontenit slava ta. Risipește toate năvălirile cele cu multe măiestrii ale vicleanului, ce le uneltește asupra vieții mele. Că Ție mă dăruiesc și pe Tine Te laud, Te binecuvintez și Ție mă închin împreună cu Părintele Tău cel fără de început și Fiului celui deoființă, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Rugăciunea a șaptea către Dumnezeu Duhul - Sfânt

Doamne, Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhule adevărate, milostivește-Te spre mine, păcătosul robul Tău, și mă miluiește și-mi arată mie, nevrednicului, toate câte a greșit Ție astăzi ca un om și nu numai ca un om, ci mai rău decât dobitocul. Păcatele mele cele de voie și cele fără de voie, cele știute și cele neștiute, care sunt din tinerețe și din obiceiul cel rău și care sunt din voia cea slobodă și din lene; ori de m-am jurat cu numele Tău, ori de l-am hulit în gândul meu, sau pe cineva am ocărât, sau pe cineva am clevetit în mânia mea, sau am scârbit, sau de ceva m-am mâniat, sau m-am trufit, sau m-am mâniat, sau, stând la rugăciune, mintea mea s-a îngrijit de vicleniile acestei lumi, sau răzvrătire am cugetat, sau frumusețe străină am văzut și cu dânsa mi-am rănit inima, sau ce nu se cuvine am grăit, sau de păcatul fratelui meu am râs, iar păcatele mele sunt nenumărate, sau de rugăciune nu m-am îngrijit, sau altceva rău am făcut și nu-mi aduc aminte; că acestea toate și mai mari decât acestea am făcut. Miluiește-mă, Stăpâne și Făcătorul meu, pe mine leneșul și netrebnicul robul Tău, și mă ușurează și mă slobozește și mă iartă, ca un bun și iubitor de oameni. Ca să mă închin și să binecuvintez numele Tău cel întru tot cinstit în veci. Amin.

 

Sursa: Sursa: Sfântul Nicodim Aghioritul, Apanthisma, Rugăciunile Sfinților Părinți, Ed. Sophia.



Piedici la rugăciune - egoismul - Cristina Roman
 

 

Egoismul: 

„Cine posedă egoismul posedă toate patimile” - Sfântul Maxim Mărturisitorul.

„Nu fi iubitor de sine și vei fi iubitor de Dumnezeu; nu căuta plăcerea în tine și o vei găsi în ceilalți” - Sfântul Maxim Mărturisitorul.

„O viață pur individuală este oarbă și atee. Am pierdut umanitatea pentru că am devenit solitari” -  Pr. prof. Dumitru Stăniloae.

 

Să ne rugăm şi pentru ceilalţi

Să vă rugaţi pentru Biserică, pentru lume, pentru toţi. Toată creştinătatea este cuprinsă înlăuntrul Rugăciunii. Dacă vă rugaţi doar pentru voi, acest lucru ascunde interes personal. În timp ce atunci când vă rugaţi pentru Biserică, înlăuntrul Bisericii sunteţi şi voi. În Biserică este Hristos unit cu Biserica precum şi unit cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Sfânta Treime şi Biserica sunt una. Dorinţa voastră pe această realitate trebuie să se întemeieze, să se sfinţească lumea, să devină toţi ai lui Hristos. Atunci intraţi în biserică, trăiţi bucuria paradisului, trăiţi în Dumnezeu, căci toată plinătatea dumnezeirii sălăşluieşte în Biserică.

Suntem toţi un trup iar capul Hristos. Toţi suntem Biserica. Credinţa noastră această măreţie are, că uneşte lumea în gând, în cuget. Puterea rugăciunii este mare, foarte mare, mai ales atunci când se face de către mulţi fraţi. În rugăciunea comună se unesc toţi. Să-l simţim pe aproapele ca pe eu-l nostru. Aceasta este viaţa noastră, veselia noastră, tezaurul nostru.

Să vă rugaţi mai mult pentru ceilalţi decât pentru voi înşivă. Spuneţi “Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă” şi să aveţi înlăuntrul vostru întotdeauna pe ceilalţi. Toţi suntem pruncii aceluiaşi Părinte, suntem toţi una; de aceea atunci când ne rugăm pentru ceilalţi să spunem “Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte–mă” şi nu “miluieşte-i”. Astfel îi facem una cu noi înşine.

Rugăciunea pentru ceilalţi ce se face în mod delicat şi cu adâncă dragoste, este ferită de interes personal şi are mare folos duhovnicesc. Îl umple de har şi de bucurie pe cel ce se roagă, dar umple de bucurie şi pe cel pentru care se roagă, îi aduce harul dumnezeiesc. În viaţa mea primul loc îl are rugăciunea. Nu mă tem de iad şi nu mă gândesc la Rai. Cer de la Dumnezeu să miluiască lumea şi pe mine. Dacă zic insistent “Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”, chiar şi atunci când am vizitatori, nu mă rup de Rugăciune. E unul şi acelaşi lucru; îi primesc pe toţi cu Duhul lui Hristos şi sunt întotdeauna dispus să mă rog pentru lume. Încerc să-l iubesc pe Hristos. Acesta este ţelul meu.

Dumnezeu vrea să ne asemănăm Îngerilor. Îngerii neîntrerupt slăvesc pe Dumnezeu. Aceasta este rugăciunea lor, doar doxologie. Este lucru foarte fin spiritual, delicat, iese din cele omeneşti. Doxologia este întotdeauna lipsită de interes personal. Îngerii nu se roagă pentru a câştiga ceva, se roagă dezinteresat. Aici se ascunde şi taina credinţei noastre. Dumnezeu ne-a dat puterea ca şi Rugăciunea noastră să devină o neîncetată doxologie, rugăciune îngerească. Când vom pătrunde în această Rugăciune neîncetată, vom slăvi pe Dumnezeu neîntrerupt, lăsând toate Acestuia, precum se roagă Biserica, “toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Aceasta este “matematica înaltă” a credinţei noastre!

Ca să vină Hristos înlăuntrul nostru atunci când îl chemăm “Doamne Iisuse Hristoase”, trebuie ca inima noastră să fie curată, pentru a nu exista nici o piedică; să fie eliberată de ură, de egoism, de răutate. Trebuie să ajungem să-L iubim şi să ne iubească. Dacă, însă, avem în noi vreo judecare, vreo osândire, şi atunci există un secret. Iar secretul este să cerem iertare sau să o mărturisim duhovnicului. Este vorba de smerenie, cum spuneam. Dacă te schimbi aplicând pas cu pas cuvintele lui Dumnezeu şi nu ai remuşcari în conştiinţă, ci ai pace, liniştire duhovnicească şi lucrezi lucrarea cea bună, intri încet, uşor, în Rugăciune, fără să-ţi dai seama. Mai apoi aştepţi simplu, încet, încet, până va veni harul.

În orice lucru care se întâmplă înlăuntrul vostru să aruncaţi greutatea responsabilităţii pe voi înşivă. Să vă rugaţi cu smerenie ca nu cumva să vă autojustificaţi. Rugaţi-vă. Cel mai mic cârâit împotriva aproapelui vă influenţează sufletul şi nu vă mai puteţi ruga. Iar Duhul Cel Sfânt atunci când află sufletul într-o asemenea stare nu îndrăzneşte să se apropie.

Părinţii Bisericii folosesc drept cea mai eficace Rugăciunea lui Iisus, numită “monologhisti”, dintr-un cuvânt, adică dintr-o propoziţie; este cea mai scurtă şi mai simplă rugăciune: “Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă“.

Cheia vieţii duhovniceşti este Rugăciunea. Aceasta, însă, nu o poate nimeni preda, nici cărţile, nici duhovnicul, nimeni. Unicul dascăl al Rugăciunii este harul dumnezeiesc.Dacă vă zic că mierea este dulce, un lichid gros, este aşa şi altfel, nu veţi înţelege până nu veţi gusta voi înşivă. La fel şi în rugăciune, dacă vă zic că este aşa, şi simţi aşa, nu veţi înţelege nici nu veţi începe a vă ruga, ci numai în prezenţa Duhului Sfânt o veţi face.

Numai Duhul Cel Sfânt, numai harul lui Dumnezeu poate să inspire Rugăciunea. Nu este greu să spui Rugăciunea; însă nu puteţi să o spuneţi corect, fiindcă vă pune piedică eul vostru cel vechi. Dacă nu intraţi în atmosfera harului, nu veţi putea face Rugăciunea. Nu cumva când auziţi cuvânt jignitor vă întristaţi, iar cum auziţi cuvânt bun vă bucuraţi şi străluciţi? Prin aceasta arătaţi că nu sunteţi pregătiţi, nu aveţi condiţiile necesare pentru primirea harului. Pentru a veni harul dumnezeiesc, trebuie să dobândiţi condiţiile respective, adică iubirea, smerenia, altfel se naşte împotrivirea. Pentru a intra în această “formă”, veţi porni de la ascultare. Trebuie întăi să vă dăruiţi ascultării, pentru a dobândi smerenia. Văzând smerenia, Domnul va trimite harul, iar mai apoi vine singură, neforţată, Rugăciunea. Dimpotrivă, dacă nu faceţi ascultare şi nu dobândiţi smerenia, Rugăciunea nu vine şi există şi teama de a cădea in amăgire. Să vă pregătiţi încet, încet, uşor, uşor şi să faceţi Rugăciunea în minte. Ceea ce este în minte va fi şi în inimă.

(…) Rugăciune cu mintea și cu inima

Deci, nu forţare pentru a dobândi Rugăciunea. Să o spui fără calcule, fără gânduri ce vin din interesul personal, nu ca să câştigi ceva. Şi dacă faci mii de metanii ca să intri în Paradis, nu are nici o valoare. Să faci Rugăciunea din iubire, iar dacă Dumnezeu vrea să te trimită în iad, ce vrea aceea să facă. Asta înseamnă dezinteresare, lipsă de egoism. Nu are valoare să faci o mie de metanii odată şi să nu simţi nimic. Să faci mai degrabă doar două zeci sau cincisprezece, dar cu sentimentul iubirii faţă de Domnul şi cu dorinţa de conformare poruncilor Sale dumnezeieşti. Astfel, încet, încet fug patimile, dau înapoi şi păcatele şi uşor, uşor, fără să ne încordăm, intrăm în atmosfera Rugăciunii. Dacă, însă, eşti gol, ceea ce înseamnă că nu ai iubire, şi metanii şi rugăciune să faci, nimic nu dobândeşti, practic. Iar atunci când, dintr-un motiv oarecare intri într-o stare de adâncă trăire, să nu pierzi ocazia, să spui Rugăciunea şi aşa, încet, încet, îţi va deveni mod de viaţă. Când înaintezi, nu este gândul Rugăciunii ceea ce auzi în minte, ci este altceva. Este ceva ce simţi înlăuntrul tău, dar fără ca tu să faci vreo osteneală, vreo încercare proprie. Acel “ceva” este harudumnezeiesc pe care ţi-l dăruieşte Hristos.

Rugăciunea minţii se face numai de cei ce au primit harul lui Dumnezeu. Nu trebuie să se facă cu gândul “să o învăţ, să o reuşesc, să o ajung”, deoarece putem ajunge la o stare de egoism şi apoi mândrie. E nevoie de experiere continuă, pentru a dobândi experienţă, e nevoie de dorinţă, dar şi de cumpătare, atenţie duhovnicească şi raţiune, pentru ca Rugăciunea să fie curată şi plăcută lui Dumnezeu. Un cuget viclean, “sunt avansat”, strică totul. Şi cu ce să ne mândrim? Nu avem nimic al nostru. Lucrurile acestea sunt foarte delicate spiritual.

Să vă rugaţi fără să formaţi în minte imagini. Să nu vi-L închipuiţi pe Hristos. Părinţii Bisericii insistau asupra lipsei de imagine în timpul rugăciunii. Împreună cu imaginea există şi alunecuşul uşor, căci într-o imagine e foarte posibil să intervină o altă imagine, e posibil şi cel viclean să facă intervenţii şi aşa să pierdem harul.

Rugăciunea să se facă înlăuntru, cu mintea şi nu cu buzele, pentru a nu lăsa loc dezbinării, separării, iar mintea să alerge încolo şi-ncoace. Intr-un mod delicat noi să ducem mintea la Hristos, zicând încet, încet: “Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”. Să nu vă gândiţi la altceva, ci numai la cuvintele: “Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”. Nimic altceva. Nimic! În linişte, cu ochii deschişi, pentru a nu primejdui din pricina fanteziilor şi altor amăgiri, cu atenţie şi dăruire să vă îndreptaţi spre Hristos. Să spuneţi Rugăciunea în mod delicat şi nu în continuu, ci numai atunci când există dispoziţie specială pentru aceasta şi atmosferă deosebită, de adâncă evlavie, ceea ce este darul dumnezeiescului har. Căci în absenţa harului puteţi cădea în lumini, vederi sau auziri amăgitoare. (din: Pr. Dr. Constantin Petrache, Filocalia si Omul postmodern (II). Parinti contemporani despre rugaciunea mintii, Editura Irinaeus, 2011, publicata si ca supliment la nr. 2 (25)/2011 al revistei “Familia ortodoxa“, cu titlul “Razboiul cu metaniile in mana”)

Dumnezeu le stă împotrivă celor mândri, în timp ce celor smeriți le dă har

Strig de mult timp, cu mulți ani înainte de a începe criza economică, că vine o boare distrugătoare și totuși boarea aceasta încă nu a ajuns la noi. Acum vedem norii negrii cum vin și cu toții spunem: „Oare ce o să se întâmple? Există vreo șansă să scăpam? Da, există, dar câți vor scăpa?” Cei care fac voia lui Dumnezeu. Aceștia se vor adăposti sub aripile lui Dumnezeu. Familiile acestora vor scăpa, ale celor care nu fac voia lor, ci lasă în casa lor pe familiile lor, pe sieși, ca Dumnezeu să facă ceea ce vrea El. Nu vom scăpa noi, cei care facem voia noastră. Din nefericire astăzi noi facem ceea ce vrem și când cineva face ceea ce vrea el, cum se numește? Egoist. Iar Dumnezeu ce le face celor mândri și egoiștilor? Li se împotrivește, spune Scriptura. Le stă împotrivă, iar „smeriților le dă numai har”. Însă cine este smeritul? Este cel care scoate din el egoismul, propria sa voie și lasă ca în viața sa să se întâmple voia lui Dumnezeu. Tot ceea ce vrea Dumnezeu. Fraților, numai acesta este cel care face parte din cea de-a patra categorie a pildei Semănătorului și este ogorul care face, spune Hristos, roade duhovnicești. […]

Pe creștin îl interesează numai ce vrea Dumnezeu

Noi, fraților, să ne uităm mai întâi la Împărăția Cerurilor, și toate celelalte să le încredințăm Dom­nului nostru ca să aibă grijă de ele, chiar și pe copiii noștri. Noi să îngenunchem și să spunem lui Dum­nezeu: „facă-se voia Ta, Doamne“. Probabil că mă întrebați, dar nu trebuie să le arătam copiilor noștri ce este corect? Va răspund, desigur că trebuie să le arătați, așa cum face si Dumnezeu cu noi, celor care ne arată binele, dar nu forțați să se întâmple ceea ce voi vreți, așa cum Dumnezeu nu ne forțează nici pe noi.

Dacă spre exemplu fiul vostru vă aduce la ușă o fată despre care crezi că nu este bună, tu să nu vorbești. Îngenunchează și spune lui Dumnezeu: „Doamne, Tu știi inima acestei fete, dacă fiul meu și această fată este vorba să se căsătorească și să trăiască fericiți, atunci binecuvântează-i ca să se căsătorească. Daca nu, atunci, Doamne, găsește un mod, mai înainte de a se face căsătoria, ca fata să se îndepărteze de copilul meu. Tu Doamne, știi ceea ce este bine, de aceea să se facă voia Ta. Eu am sa accept oricare ar fi voia Ta“.

Aceasta este rugăciunea creștinului care dorește ca în toate problemele să se facă voia lui Dumnezeu: legat de studii, de locul de muncă, de căsătorie, în dobândirea copiilor și în general legat de toată viața de zi cu zi.

La fel, ia amintiți-vă, de câte ori v-ați certat între voi, soții? V-ați pus vreodată problema, care a fost motivul pentru care v-ați certat? Fiindcă în spatele bărbatului și al femeii, se ascunde un mare „eu” demonic. Fiecare dintre ei vrea să facă numai ce vrea el, ceea ce s-a gândit, cum s-a gândit și așa cum și-a pus în gând problema. Atunci când nu se întâmplă ceea ce el s-a gândit și așa cum vrea el, atunci acesta se mânie, se enervează și înjură. De ce? Fiindcă nu se întâmplă ceea ce el vrea. Iată care este motivul principal al certurilor dintre soți, dar și a părinților cu copiii, sau cu rudele lor, sau cu prietenii lor, sau cu vecinii sau vecinele lor.

Fraților, adevăratul creștin, cel care vrea să se numească ucenic al lui Iisus, nu se uită la propria sa voie, ci la voia lui Dumnezeu. Dacă bărbatul respinge propria sa voie și prin intermediul duhovnicului său caută să găsească să vadă care este voia lui Dumnezeu ca să o aplice, și la fel fac și femeia sa, dar și copiii, atunci această familie nu va avea niciodată ciocniri, între ei, fiindcă toți se vor întâlni între ei, făcând un pas în spate și fără a pune în aplicare propria sa dorință.  (din: Arhimandrit Nectarie Mulațiotis, Sfaturi duhovnicești pentru omul contemporan. vol. 1, Editura Bunavestire, 2014)

Când se roagă omul bine?

Ce minunată este rugăciunea! Cel care se roagă este luminat şi cunoaşte voia lui Dumnezeu. Şi când o cunoaşte pe aceasta? Bineînţeles, când se roagă în chip bun. Şi când se roagă omul bine? Când trimite rugăciunea către Dumnezeu, cu toate „ingredientele” ei. Şi care sunt aceste „ingrediente” care o fac mai plăcută? Smerenia, lacrimile, mustrarea de sine, simplitatea şi ascultarea prin iubire. Rugăciunea răspândeşte lumină, şi această lumină vădeşte calea cea dreaptă pe care o doreşte Dumnezeu. Rugăciunea este „catapulta” împotriva demonilor, împotriva patimilor, împotriva păcatului şi, în general, împotriva a tot ceea ce se opune căii mântuirii. Dacă numeşti rugăciunea liman, nu greşeşti, pentru că la liman corabia care a fost zguduită de furtună îşi găseşte liniştea, salvarea, siguranţa ei. Dacă numeşti rugăciunea: hârleţ, secure, busolă, dacă o numeşti lumină, şi îi dai o mie şi una de denumiri, nu vei greşi! De aceea, rugăciunea trebuie să schimbe inima trupească, pătimaşă şi egoistă, ca s-o facă nepătimaşă, lipsită de pofte. Când centrul va fi curăţit, toată periferia şi ţărmul vor deveni curate. Rugăciunea va alunga deznădejdea, disperarea, nepăsarea, trândăveala, pentru că va crea o nouă dorinţă, un nou impuls spre lupte noi. (Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovniceşti, traducere Părintele Victor Manolache, Editura Egumeniţa, Alexandria, 2012, pp. 36-37)

Rugăciunea în comuniune liturgică, armă împotriva egoismului

În formele de exprimare ale cultului particular predomină spontaneitatea, improvizația individuală sau inspirația momentană a fiecărui credincios, care se poate ruga prin cuvintele care îi vin pe buze, așa cum simte sau cum gândește fiecare, în formele pe care fiecare le găsește mai nimerite. Așa iau naștere formele cultului din pietatea populară, dintre care unele, din creații personale, devin cu timpul generale, fiind adoptate de grupuri mai mari de credincioși și terminând prin a fi adoptate în întreaga colectivitate religioasă. Rugăciunea liturgică încadrată în cultul public depășește particularismul și egoismul, cultivând în membrii comunitații rugătoare sentimentul și conștiința universalitații Bisericii din care facem parte. Forma ei desăvărșită și consacrată ne învață să ne încadrăm în comunitate, să vedem dincolo de nevoile și interesele proprii și să ne rugăm nu numai pentru cei prezenți, ci și pentru cei absenți, pentru cei de departe și pentru toată lumea. Contopindu-ne astfel în această Liturghie cosmică, în care totul cântă slava lui Dumnezeu, învățăm adevărul evanghelic că nu suntem izolați, ci legați unii de alții, că nu ne putem mântui singuri, ci numai în comunitate. (Pr. Prof. Univ. Dr. Ene Braniște, Liturgica Generală, volumul I, Editura Basilica, București, 2015, pp. 71-74)

Rugăciunea smerită este temelia vieții

Duminica Vame­șului și a Fariseului deschide timpul liturgic al Triodului, o perioadă de 10 săptămâni a Anului bisericesc, care cuprinde trei săptămâni, cu patru duminici pregătitoare, Postul Sfintelor Paști de 6 săptămâni, și săptămâna Sfintelor Pătimiri. Perioada Triodului, a este un timp de rugăciune mai intensă, de ascultare mai atentă a Sfintei Scripturi, de pocăință și spovedanie, de împărtășire mai deasă și de milostenie mai multă.

Evanghelia acestei duminici este un îndemn la rugăciune smerită, dar și un avertisment că nu orice rugăciune este primită de Dumnezeu. Evanghelia mai reliefează și însemnătatea împreună lucrării sufletului și a trupului în starea rugăciunii de pocăință. De asemenea, cântările Triodului ne învață să imi­tăm virtuțile sau faptele bune ale fariseului și, în același timp, să cultivăm smerenia vameșului. Rugăciunea fariseului era o laudă a sinelui, printr-o mulțumire formală adusă lui Dumnezeu, dar și o rugăciune disprețuitoare la adresa semenilor lui. În schimb, rugăciunea vameșului era una smerită, deoarece știa că numai milostivirea lui Dumnezeu îl poate vindeca și ridica din păcate.

„Fără smerenie, nimeni un poate dobândi mântuirea, nici chiar cel care pretinde că este un om drept. Smerenia îl face pe om sincer și recunoscător, pentru că în stare de smerenie vede nu doar binele pe care l-a săvârșit până la un moment dat, ci vede și pe Cel care îl ajută ca să facă binele, adică pe Dumnezeu. Nici o clipă nu trebuie să uităm că tot binele pe care îl săvârșim cu gândul, cu vorba sau cu fapta îl săvârșim prin harul și cu ajutorul lui Dumnezeu. De aceea, în rugăciunea adevărată credinciosul Îl prea­mă­rește mai întâi pe Dumnezeu pentru binefacerile Sale, Îi mulțu­mește cu smerenie pentru ajutorul primit de la El în săvârșirea faptelor bune și Îi cere ajutor pentru restul vieții. […] Sfântul Grigorie Palama spune că rugăciunea adevărată este însăși prezența lucrătoare a lui Dumnezeu în omul care se roagă. Când omul se smerește, adică se golește de sinele egoist, atunci se umple de prezența smerită, iubitoare și sfințitoare a lui Dumnezeu. Când este plin de sine, în el nu mai este loc pentru prezența iubitoare și sfințitoare a lui Dumnezeu, de aceea Evanghelia acestei duminici ne învață că oricine se înalță pe sine se va smeri, adică va fi umilit, va cădea, va decădea și diminua spiritual”. – Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Fără jertfă de sine nu există mântuire

Iată ce vă spun: în măsura în care omul se leapădă de iubirea de sine, în aceeaşi măsură sporeşte în fapte bune, se înduhovniceşte şi se apropie de Hristos. De obicei, când este vorba de sine, omul îşi strică întotdeauna cântarul, adică măsura; îşi face lui mai multă dreptate, îşi alege partea cea mai bună, cea mai mare, cea mai frumoasă: plânge pentru sine mai mult decât pentru altul şi se bucură de sine mai mult decât pentru altul. Hristos, însă, a răstignit pe cruce iubirea de sine, dându-Şi viaţa pentru noi.

Dintre oameni, puţini sunt aceia care îşi răstignesc patima iubirii de sine, asemenea lui Hristos. Sunt mulţi care se angajează să trăiască viaţa duhovnicească, dar nu ajung până la răstignire, pentru că nu renunţă total la iubirea de sine, adică la egoism. Or, fără jertfă, fără răstignirea patimilor noastre, fără părăsirea păcatelor, nu putem să vedem pe Hristos, nu ne putem mântui.

În fiecare clipă Îl supărăm pe Dumnezeu ‒ gândul de la care începe smerenia

Să ai întotdeauna pe Dumnezeu înaintea ochilor şi, orice vrei să faci, să ai mărturie din Sfânta Scriptură şi de la Sfinţii Părinţi. Să păzim cu scumpătate învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi poruncile date nouă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi, cu darul Lui, nădăjduim că ne vom mântui şi în veşnica odihnă ne vom sălăşlui. Mai întâi să avem convingerea că în toată clipa supărăm pe Dumnezeu. Fără această smerenie din inimă nu ne putem mântui. Eu aşa încep mărturisirea mea. Apoi, dacă voieşti să te mântuieşti, păzeşte aceste trei lucruri, cum spune Sfântul Antonie cel Mare: „Să nu te muţi curând dintr-un loc în altul; să ai întotdeauna pe Dumnezeu înaintea ochilor şi, orice vrei să faci, să ai mărturie din Sfânta Scriptură şi de la Sfinţii Părinţi”. Alt cuvios părinte spunea: „Fă-ţi chilia ta Rai, pe călugări să-i ai ca pe îngeri, caută pacea şi te vei mântui!”. Aşa şi noi,  să păzim cu scumpătate învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi poruncile date nouă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi, cu darul Lui, nădăjduim că ne vom mântui şi în veşnica odihnă ne vom sălăşlui. Amin. - Părintele Cleopa Ilie.

Prima dată să scoatem din inima şi cugetul nostru ideea că suntem cineva, egoismul. Şi după ce-l scoatem din noi, să ne socotim înaintea lui Dumnezeu cel mai păcătos om de pe pământ. Atunci să ştii că o să ai mari ajutoare şi mari progrese. Până când vei avea egoism în sufletul şi în inima matale te osârduieşti zadarnic. Dar cearcă, că oricât de puţin te-ai osârdui, ai folos. Dacă vei ajunge să ai rugăciunea minţii tot timpul, harul acesta mare dumnezeiesc, până şi când dormi, e bine, iar dacă s-a întâmplat că n-ai putut reuşi, păgubaş nu eşti. Ai plată de la Dumnezeu. Că vezi, ne spun Sfinţii Părinţi, o sfântă cruce dacă ai făcut-o cu frica lui Dumnezeu şi cu smerita cugetare, e scrisă în ceruri. Dar de ce e scrisă aşa, o sfântă cruce? Fiindcă vrăjmaşul, diavolul, veşnic scrie şi el toate nepotrivirile, toate relele pe care le facem noi. Aşa şi Dumnezeu, şi sfânt îngerul nostru păzitor scrie tot ce facem,  o cât de mică faptă bună, ca atuncea când vom trece pe la vămile văzduhului, să aibă îngerul păzitor ce să arate ca să scăpăm de vrăjmaşii din vămile văzduhului. (Stareţul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura  Prodromos, 2009, pp. 45-46)

Suflet fără răutate, simplu, smerit, blând, care îşi dezrădăcinează egoismul cu toate patimile lui, este ca o unealtă docilă în mâinile unui meşter. Printr-un asemenea suflet care, în locul egoismului, se umple de darurile Sfântului Duh, Dumnezeu lucrează, zideşte, dărâmă şi arde puterile vrăjmaşe aşa cum un electrician se foloseşte de aparatul său electric de sudură. Şi tocmai de aceea o unealtă şi un vas ales al lui Dumnezeu spune despre sine: „Prin darul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt”, „nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte întru mine”, iar Sfântul Serafim de Sarov învaţă că întregul scop al vieţii noastre nu este decât acumularea Duhului Sfânt. Dacă în lupta cu noi înşine vom dobândi darul Duhului Sfânt, atunci nici furtuna, nici ploile, nici vânturile, nici oamenii şi nici demonii nu ne vor putea face vreun rău. Dimpotrivă, un astfel de suflet plin de energia divină va opri furtuna şi vânturile ca să se facă linişte, va despica în două Marea Roşie, va scoate apă din piatră seacă, va învia morţii şi, ceea ce este mai important decât orice, va învia mii de suflete, scoţându-le din mormintele patimilor şi păcatelor. Fierul roşu aplicat pe muşcătura de şarpe îl scapă pe om din ghearele morţii, dar ceea ce arde otrava vechiului balaur nu e fierul voinţei noastre personale, ci focul cel ceresc de care e pătruns fierul. (Arhimandrit Paulin Lecca, Adevăr și Pace, Tratat teologic, Editura Bizantină, București, 2003, p. 52)

Cea mai importantă şi cea mai gravă boală a omului de astăzi este iubirea de sine. Iubire de sine înseamnă să mă iubesc doar pe mine însumi şi să fiu închis în această puşcărie a propriului sine. De la iubirea de sine se nasc toate celelalte patimi: iubirea de slăvire, iubirea de arginţi, iubirea de plăcere. Cu alte cuvinte, omul de astăzi înţelege şi interpretează toate ce se întâmplă în jurul lui din perspectiva acestei iubiri de sine. În centrul tuturor se aşează pe sine. Prin urmare, vindecarea de această boală este să se elibereze de propriul sine, să se elibereze de iubirea de sine şi să dobândească iubirea de Dumnezeu şi iubirea de aproapele.Aceasta, pe de o parte, este boala omului şi iată care este şi tămăduirea de ea. IPS Ierotheos Vlachos

 




BISERICA si lumea
Familia. Copiii. Educaţia. Vocaţia
Icoana mamei
 

Parc-o văd acum pe mama,
Chip de sfântă-ntr-un pervaz
Slabă, slabă, sărăcuţa,
Şi cu lacrimi pe obraz. -
Pr Petroniu Tănase

În toată viaţa ei a fost profund credincioasă. Sărbătorile le ţinea cu multă evlavie, chiar şi pe cele mai mici. Deşi nu ştia carte, avea socotelile ei şi ştia din vreme şi fără greş toate sărbătorile, posturile şi pomenirile anuale ale celor răposaţi. Milostenia îi era grija de căpetenie.

Pe străini îi chema de pe drum, îi ospăta şi-i odihnea. Nici un sărac nu pleca cu mâna goală. Tata o mai mustra uneori că-i prea cu mâna spartă. Pomenirile morţilor le ţinea cu mare sfinţenie. În fiecare sâmbătă de dimineaţă dădea de pomană pentru cei adormiţi: un blid cu lapte sau cu mâncare, o cofă de apă duse unei vecine. Apoi se ocupa cu lăutul copiilor pentru a doua zi, iar după masă făcea mâncare pentru duminică, zi în care nu se gătea niciodată. Când suna clopotul de vecernie treburile erau gata, începea duminica. A doua zi dimineaţă ne primeneam cu toţii şi, îmbrăcaţi curat, mergeam la sfânta biserică. Tata se scula mai de dimineaţă şi, după ce-şi făcea rugăciunea, citea Acatistul Domnului Hristos din Ceaslov iar apoi ne citea din Noul Testament. Când plecam la biserică ne ceream iertare unii de la alţii: „Iertaţi!” şi „Dumnezeu să te ierte!” Atât în casă cât şi la vecini.

Posturile – trei zile pe săptămână, iar posturile mari erau ţinute cu mare sfinţenie şi de copii mici, şi în caz de boală. Postul Mare îndeosebi era un eveniment de seamă. Aveam vase anume păstrate pentru această vreme: blide, linguri. Paştele, Crăciunul, hramul satului erau zile mari în familie. Era gospodină neîntrecută. Ea torcea, ea ţesea. Ne făcea singură toată îmbrăcămintea: cămăşi, sumane, opinci, precum şi ţoalele şi aşternuturile din casă. Ea la vite, ea la ogor; până au crescut copiii mari, ea la toate. A avut de crescut opt copii, şase fete şi doi băieţi, şi ne-a crescut cu frică de Dumnezeu, cu respect faţă de oameni şi cu cinste. Nu cruţa băţul când nu eram în rânduială. Evlavia, credinţa, împlinirea datoriilor creştineşti tradiţionale îi erau fireşti, izvorau din toată fiinţa ei. Dragostea de Dumnezeu, mila, modestia, de asemenea.

În Joia Mare a plecat de dimineaţă de acasă, iar când s-a întors şi am întrebat-o, am aflat cu mare surprindere că fusese la o vecină bolnavă, îi dusese un dar şi-i spălase picioarele în amintirea smereniei Domnului de la Cină. „Domnul Hristos să spele picioarele ucenicilor, şi eu să nu fac nimic pentru El! Am făcut şi eu măcar atâta, am spălat picioarele Marioarei lui Gavril, care zace în pat, şi i-am tras o pereche de colţuni noi în picioare.”

În Vinerea Mare toată ziua a fost cu ochii înlăcrimaţi. „Când mă gândesc – îmi spunea ea – câte a îndurat Domnul Hristos pentru noi, îmi vine să plâng şi să răcnesc de durere”.

În Sâmbăta Mare, când îi admiram păștile şi cozonacii pe care-i făcuse pentru Paşti, ea mi-a zis: „Nu pentru mâncat le-am făcut aşa de frumoase, că nici nu-mi vine să mă ating de ele, ci pentru că aşa-i de mândră faţa Domnului Hristos la Paşti”.

Bătrână şi suferindă, nu lipsea niciodată de la sfânta biserică. Aveau un obicei gospodinele mai tinere, să sărute mâna bătrânelor şi a văduvelor şi să le strecoare câte un ban în mână. Odată m-a întrebat dacă este bine ceea ce face ea. „Niciodată – mi-a zis – n-am cheltuit pentru mine aceşti bani, ci cumpăr cu ei lumânări şi le aprind la Maica Domnului, iar acasă fac câte zece mătănii de fiecare franc, pentru sănătatea cui mi i-a dat”.

Altădată am voit să aflu ce ştie ea din învăţătura Bisericii. Mi-a spus atunci Crezul, Visul Maicii Domnului şi Epistolia, foarte frumos rostite, texte întregi din Sfânta Evanghelie şi din Psalmi. Îmi spunea Psalmul 49: „De vezi hoţul, te uneşti cu el. şi ai cugetat că voi fi asemenea ţie. Mustra-te-voi şi-ţi voi pune înainte păcatele tale.” Ştia pe de rost o mulţime de rugăciuni, tropare, stihiri de la praznice, pe care le învăţase de la biserică. M-am mirat foarte tare de aceasta, căci nu-mi dădusem seama de cunoştinţele de care ea nu făcea caz şi le ţinea cu multă discreţie.

Mereu la rugăciune. Cum ieşeam din casă, o vedeam îndată trecând înaintea icoanelor şi făcând cruci şi metanii. Numele Domnului Hristos şi al Preacuratei Maici le rostea apăsat şi cu căldură sufletească, cu încredere şi nădejde neclintite în ajutorul lui Dumnezeu.

Pentru moarte era pregătită de multă vreme. Cămaşă de moarte, pânză pentru punţi şi un bulgăre de ceară pentru toiag le avea gata în ladă. Cu câteva săptămâni înainte de moarte, mergând s-o mai văd, i-am dus un mănunchi de lumânări de ceară curată, dăruite de părintele Macarie. I-am făcut o mare bucurie cu ele. Le-a pus în ladă şi cu acest prilej am văzut ce avea înăuntru: două-trei schimburi vechi, cămaşa de înmormântare şi două vălurele de lână de tort, ţesute de mâna ei, pentru „punţi şi dezlegări”, apoi vreo zece batiste de târg cumpărate anume pentru moarte. Asta era tot. Bruma de lucruri ce mai avusese le dăduse de pomană... A trăit 87 de ani fără câteva luni, dintre care 39 de ani în căsnicie şi 25 de ani văduvă. S-a născut la 8 septembrie 1880, s-a căsătorit în ianuarie 1903, a murit pe 4 iulie 1967. Tata s-a născut în 1873 şi a murit la 1 august 1942. - Ieromonah Petroniu Tănase, Icoane smerite din Sfânta Ortodoxie românească, Editura Bizantină, Bucureşti, 2002. sursa: crestinortodox.ro

Tot mai des îmi vine în minte maica mea. Îi aud aievea cuvintele. Îi simt durerile. Ale ei cumplite suferințe parcă le retrăiesc și îmi spune gândul că e bine să le transfigurez în suspine blânde înălțate la Domnul Iisus Hristos.

O! Abia acum pricep câtuși de puțin, câte frământări suferă o mamă, pentru copiii ei. Este o adevărată mărturisire făcută de pe cruce ca o flacără a iubirii aprinsă veșnic. O mamă știe că a adus pe lume un om care are o părticică de dumnezeire ce nu poate fi redusă la dispariție niciodată.

Câtă tragedie trebuie să fie în sufletul mamei când fiul ce l-a adus pe fața pământului nu o mai ascultă. Lame de sabie îi umblă prin inima femeii mamă. Fiind mai îndărătnic din fire, la maturitate deseori am necăjit-o.                                                        Cu toate acestea iubirea ei pentru mine nu s-a micșorat – dimpotrivă - a crescut și a devenit o adevărată văpaie. Dar și acum, după ce au trecut peste doi ani, de când a plecat la Domnul, îmi trimite semne. Cuvintele ei din timpul vieții au săpat urme adânci în inima mea, ce nu le poate șterge toate apele mării.

Mă întreb: de ce suntem așa de nesimțitori și călcăm în picioare și batem în cuiele indiferenței, dragostea părinților?

Acum, după ce a plecat, încep să mă trezesc. Când afară suflă vântul rece de iarnă, îmi pare că glasul ei mă cheamă cu voce lină să n-o las pradă viscolului înghețat.

Ce mai pot face? Deschid ușa și o caut cu privirile în imensitatea albă a nopții de iarnă!!! Un glas tăcut și tainic, îmi șoptește că icoana mamei e acolo unde lumina lui Hristos acoperă taina și locul minții fiecărui om.

Câteva lacrimi nenăscute îmi spală toate greșelile și înțeleg că izvorăsc tot la suferințele ei îngropate în colțul basmalei. Da, dragostea mamei nu o omoară nici moartea. Icoana ei apare pe bolta cerului, clară, ca un răsărit de lună plină. – Tănasă Valer

 



Să apărăm familia, libertatea de a fi creştini – interviu cu Mihai Gheroghiu
 

Căsătoria s-a realizat dintotdeauna între un bărbat și o femeie, printr-un acord care, prin natura sa, este rânduit pentru procrearea și educarea copiilor rezultați, precum și pentru unitatea și bunăstarea familiei. De aceea, poporul creştin nu trebuie să accepte ca statul să se transforme în agent ideologic şi politic anticreştin, la presiunea unor minorităţi ideologice şi sexuale, afirmă Mihai Gheorghiu, președintele Coaliției pentru Familie. Potrivit acestuia, viaţa noastră nu se poate desfăşura în parametrii ideologici şi social-politici dictaţi de către minorităţi anticreştine, care dobândesc ilegitim o putere disproporţionată faţă de ponderea lor reală în societate.

Reporter: Care sunt consecințele acceptării alternativelor la familie, precum şi la căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, pretinse azi ca normalitate pe plan social și general uman?

Căsătoria s-a realizat dintotdeauna între un bărbat și o femeie, printr-un acord care, prin natura sa, este rânduit pentru procrearea și educarea copiilor rezultați, precum și pentru unitatea și bunăstarea familiei. Cei care promovează „căsătoria” între persoane de același sex propun ceva ce neagă diferențele biologice, fiziologice și psihologice între bărbați și femei, ființe complementare care se completează reciproc prin căsătorie. De asemenea, ei neagă scopul principal, specific căsătoriei, și anume perpetuarea speciei umane și creșterea copiilor. Un copil aflat într-o astfel de căsătorie va fi întotdeauna lipsit de modelul a ceea ce înseamnă să fii mamă sau tată.

Prin legalizarea „căsătoriei” între persoane de același sex, statul devine promotorul activ al acesteia: le cere funcționarilor publici să oficieze noile ceremonii civile, ordonă școlilor să le predea copiilor „normalitatea” acestei căsătorii și pedepsește pe orice funcționar public dezaprobator.

În sfera privată, părinții care obiectează își vor vedea copiii expuși mai mult ca niciodată acestei noi „moralități” și forțați să accepte acest lucru contrar voinței lor. Astfel de lucruri deja se petrec în unele țări. Legalizarea „căsătoriilor” homosexuale deschide ușa legalizării și pentru alte tipuri de „noi drepturi ale omului”. Aceleași argumente uzitate pentru a justifica recunoașterea „căsătoriei” între persoane de același sex pot fi folosite și pentru a solicita protecție legală pentru orice practici sexuale sau relații unde există consens: poligamie, relații incestuoase sau pedofilie, oricare alt mod de „legătură de iubire” pe care ar alege-o unii. În unele țări occidentale, există deja un curent în favoarea normalizării pedofiliei și poligamiei.

Ce înseamnă să negăm datul biologic, identitatea noastră de gen și să considerăm că, sexual, putem fi ceea ce dorim și simțim?

Revoluţia sexuală globală propusă nouă de anumite organisme internaţionale vizează schimbarea structurii de profunzime a fiinţei umane. Este un proiect gigant de reeducare culturală şi socială. Dictatul ideologic actual, al corectitudinii politice universale, spune că nu există o fire a lucrurilor şi nici creaţie, ci numai interpretarea noastră a faptelor, evenimentelor, ceea ce înseamnă că realitatea însăşi este o imagine care poate fi oricând deconstruită şi reconstruită la infinit. Cu alte cuvinte, nu există o natură a omului, există numai o „conservă” conceptuală care poate fi „umplută” cu orice. Astăzi accentul este pus pe emanciparea sexuală totală, pe reprimarea oricărei pudori, pe aneantizarea ruşinii, pe eliminarea oricărui tabu sexual sau moral.
 
Familia,celula care reproduce morala
Familia, în această interpretare, este o „închisoare” a omului, o limitare a libertăţii sale originare, familia trebuie deci abolită. Familia este celula care reproduce morala naturală elementară, dar şi pe cea creştină, deci trebuie deconstruită, refuzată. Copilul trebuie livrat statului, educaţiei dictate de acesta, educaţie ideologică, realizată împotriva familiei. Acestea nu sunt lucruri abstracte, ci purul adevăr, ceva ce a devenit loc comun, experienţă cotidiană în statele din Occident. Introducerea educaţiei sexuale în anii ‘70 ai secolului trecut a pregătit îndelung terenul pentru revoluţia sexuală de astăzi. Obiectivul îl reprezintă copiii, reeducarea lor, ruperea de morala familială, de religie. Avem exemplul clar în ceea ce deja am aflat cu privire la Barnervernet, o poliţie a statului menită să reeduce părinţii şi copiii, să facă ca şi cum copiii ar fi ai statului, doar temporar „concesionaţi” familiei.

Mai e posibilă salvarea identității de gen ca bărbat și femeie, a moralei, a familiei, a Bisericii și a sfințeniei vieții?

​S​untem cu toţii într-o situaţie foarte gravă. Situaţia în care minorităţi agresive şi tenace, fără nici o legitimitate democratică, îşi impun agenda ideologică, nu atât societăţii, cât statului, pe care urmăresc să-l transforme într-un agent eficace al unei revoluţii antropologice de proporţii, fără precedent. Se urmărește, astfel, instaurarea unui regim ideologic totalitar, la o „teocraţie atee” a unei birocraţii rupte de orice responsabilitate politică, instaurată ea însăşi prin dictat administrativ şi juridic. Trăim, în mod ciudat, pe o turnură a spiralei istoriei în care marxismul mort revine ca spectru al unei noi revoluţii. De data aceasta nu a proletariatului şi a partidului comunist ca mesia istoric şi ideologic, ci ca revoluţie a elitei tehnoştiinţei mondiale şi a elitei corporatiste mondiale. Trebuie să ne apărăm libertatea de a fi creştini, libertatea copiilor noştri, a familiilor noastre. Chipul României este chipul copiilor noştri. Dacă acest chip este sluţit, lovit, nu va mai rămâne nimic de apărat sau de făcut. Pentru ei trebuie să stăm încă în picioare şi să afirmăm demnitatea de a fi liberi. A avea o identitate înseamnă a avea rădăcini, a avea trecut, a avea o patrie, a primi o moştenire şi a lăsa o moştenire. A fi de nicăieri, a aspira la a deveni o fiinţă neutră, vidată de memorie, o fiinţă bionică, un element virtual al tehnosferei, înseamnă a aspira la ­neant. ​Pentru noi, creştinii ortodocşi, există ​Biserica rugătoare, există salvare şi sens al istoriei şi mila Mântuitorului care se pogoară asupra noastră şi a lumii întregi.
 
Ce presupune acest concept, invocat la orice pas în societate, cel de tole­ranță? - Libertatea religioasă
 
Conceptul de toleranţă şi toleranţa ca atare sunt manipulate într-un context ideologic bine definit, care este acela al „corectitudinii politice”. Toleranţa este astfel dreptul şi capacitatea unora de a impune orice şi obligaţia noastră de a renunţa la orice ne defineşte. Minoritatea vrea să devină normativă pentru majoritate, acesta este sensul toleranţei pentru agenţii corectitudinii politice. A nu tolera ştergerea propriei tale identităţi înseamnă a fi intolerant, în aceşti termeni. Totul este astfel trucat, printr-o abilă operaţie de schimbare de sens, cum fericit o numea cineva. Adevărul este că un creştin are nobleţea respectului pentru demnitatea fiecăruia şi milă pentru neputinţele tuturor, nu condamnă pe nimeni, dar nici nu se poate autocondamna la tăcere şi dispariţie din societate. Există o dreaptă măsură în toate.

Cum este posibil ca minoritatea să dicteze majo­ri­tății?

Întreaga campanie derulată până acum de Coaliţia pentru Familie în favoarea modificării articolului 48, alineatul 1 din Constituţia României​, nu este altceva decât exercitarea unui drept constituţional fundamental. Democraţia nu poate exista fără demos, fără popor, fără implicarea acestuia în viaţa socială. Constituţiile, legile sunt pentru oameni, trebuie să-i slujească pe aceştia, care vor să trăiască normal, să îşi poată iubi şi creşte copiii fără a-i expune la experimente sociale sau ideologice. Poporul creştin nu trebuie să accepte ca statul să se transforme în agent ideologic şi politic anticreştin, la presiunea unor minorităţi ideologice şi sexuale. Statul laic nu înseamnă un stat anticreştin. Viaţa noastră nu se poate desfăşura în parametrii ideologici şi social-politici dictaţi de către minorităţi anticreştine, care dobândesc ilegitim o putere disproporţionată faţă de ponderea lor reală în societate. Cum e posibil ca o minoritate de 1-1,5% să dicteze în întreg Occidentul regulile sociale şi morale, să schimbe datele fundamentale ale vieţii familiei, să ceară pedepse penale pentru cei care obiectează la acest dictat ideologic iraţional? Cum este posibil să închizi grădiniţe şi şcoli creştine doar pentru a satisface nevoia de discriminare pozitivă a unei minorităţi sexuale? Majoritatea a ajuns irelevantă, democraţia şi-a schimbat fundamentul, se bazează pe dictatura ideologică a unei minorităţi care ştie drumul către ţelul final.

 

Augustin Păunoiu, interviu realizat pentru Ziarul Lumina,15 Martie 2018

 



Biserica şi Neamul.Politica.Lumea
De la libertăţile juridice la libertatea ontologică - Dr. Marius Andreescu
Judecător – Curtea de Apel Piteşti
    Lector universitar dr. – Universitatea din Piteşti 
 

              I. Despre libertate şi libertăţile juridice

Orice încercare în sfera ştiinţelor umaniste de a caracteriza şi de a explica omul în individualitatea sa sau în relaţiile sociale, se raportează şi la problema libertăţii. Este firesc să se întâmple aşa, deoarece libertatea este esenţial legată de fiinţa umană dar şi de fenomenalitatea existenţială a omului. Existenţa omului nu are sens fără a lua în considerare libertatea prin care omul devine din individ persoană şi creator de sensuri şi semnificaţii. Importanţa acestei realităţi existenţiale constă şi în faptul că omul este singura fiinţă creată a cărei dimensiune ontologică fundamentală este libertatea. Prin aceasta el fiind nu numai o fiinţă naturală, dar şi o fiinţă spirituală. Libertatea, ca determinare ontologică, face diferenţa dintre individ şi persoană. Numai omul, ca persoană, este o fiinţă liberă, nu şi individul. Constantin Noica spunea în acest sens că „unde nu este libertate este număr”, deoarece numărul este expresia conceptuală a generalităţii abstracte şi nedeterminate ce caracterizează orice structură existenţială umană, bazată numai pe fenomenalitatea existenţială a „eului”, nu şi pe „sinele” mai adânc al fiinţei umane.

Părintele Dumitru Stăniloae spunea că omul „este taină şi lumină, este o taină a luminii”. Am putea încerca să spunem că omul este şi o taină a libertăţii, deoarece prin această trăsătură a sa, de a fi liber, se diferenţiază şi se opune determinismul natural şi temporar, necesităţii legilor repetitive ale naturii, transfigurează existenţa de la „ce este” la ce „trebuie să fie”, adăugând acesteia valoare şi sens. Prin libertate ca dat existenţial se poate concepe şi înţelege toată măreţia şi splendoarea existenţei umane, atât în raport cu sine însuşi, în relaţie cu societatea, în relație cu Dumnezeu, şi cu întreg universul.

Cu toate că filosofia, ştiinţele juridice, antropologia, morala şi alte discipline abundă de conceptualizări şi teorii şi descrieri ale libertății umane, nu se poate spune că s-a ajuns la o înţelegere deplină a sensurilor şi semnificaţiilor libertăţii, mai ales dacă este privită nu numai din perspectiva raţionalităţii, dar ca dat existenţial, ca determinare ontologică a omului. Iată de ce libertatea este o taină a omului, dar care nu înseamnă scepticism sau neputinţa raţiunii de a o înţelege, ci, mai degrabă, capacitatea şi vocaţia ce se adâncesc tot mai mult în sensurile profunde ale libertăţii ontologice. Deşi este un dat existenţial al omului, libertatea este vie, nu este încremenită în structuri abstracte, ci este legată de devenirea omului şi a societăţii.

Între libertate şi iubire este o legătură indisolubilă, deoarece, aşa cum arată teologia ortodoxă, adevărata libertate este determinată de comuniunea de iubire dintre om şi Dumnezeu şi prin Dumnezeu, între om şi semenii săi şi tot universul.

Incontestabil, filosofia, în primul rând, dar şi alte ştiinţe, aduc o contribuţie importantă la înţelegerea conceptuală a libertăţii umane, înţelegere care, rămâne în sfera raţionalităţii a conceptelor abstracte fie ele şi morale sau utilitariste şi mai puţin angajează existenţial fiinţa umană. Libertatea este gândită de filozofie ca o dimensiune a eticului, ceea ce evident este corect pentru că incontestabil libertatea este şi principiu şi valoare a eticului uman.

 Kant rămâne desigur unul dintre principalii gânditori care au adus o contribuţie esenţială la fenomenologia libertăţii umane, în dimensiunea sa morală. Filosoful a încheiat Critica raţiunii practice cu o concluzie ce sintetizează întreaga sa gândire şi operă: „Două lucruri umplu sufletul cu admiraţie mereu nouă şi crescândă veneraţie, cu cât mai des şi mai perseverent se ocupă reflecţia de ele: cerul înstelat deasupra mea şi legea morală în mine”[1].

Acest profund şi frumos dicton este, de fapt, o bază raţională pentru unificarea celor două domenii ale investigaţiei umane, dar şi al existenţei omului, respectiv al naturii şi al moralităţii. Reprezintă totodată un temei pentru întreaga concepţie morală a filosofului de la Konigsberg. Pentru ca o morală construită pe baza a trei postulate, dintre care două se află deasupra relaţiilor interumane - Dumnezeu şi sufletul nemuritor - să poată fi interpretată ca unind înaltul „cerului înstelat”, în care sunt proiectate aceste idei cu libertatea sinelui profund al omului, este nevoie de o altă structură conceptuală decât cea folosită pentru investigarea naturii, şi anume, aşa cum arată Kant, este nevoie de concepte ale raţiunii practice, care au şi valoare constitutivă existenţială. În această construcţie, conceptul de libertate se dovedeşte a fi indispensabil, datorită asocierii sale cu fiinţa raţională, sediu al sinelui mai adânc al omului. Spunea filosoful român Constantin Noica că pentru a ajunge la libertate „trebuie să fii infidel eului în drumul către sine”. Ascendentul moral al libertăţii face ca prin ea celelalte două idei raţionale, respectiv existenţa lui Dumnezeu şi existenţa sufletului nemuritor, să îşi părăsească statutul de idei transcendente, regăsindu-se în imanentul moral prin care ele pot fi înţelese şi în anumite limite demonstrate. De aceea, Kant numeşte libertatea „cheia de boltă” întregului sistem al raţiunii pure. Am subliniat faptul că în gândirea kantiană şi de altfel în raţionalismul filosofic şi chiar în orientările protestante creştine inclusiv cele panteiste sau deiste, Dumnezeu nu este conceput ca persoană, iar sufletul şi libertatea nu ca realităţi, ci ca idei raţionale.

Perspectiva kantiană asupra libertăţii, în opinia noastră, formează o notă distinctă în raport cu toate celelalte sisteme metafizice care abordează această problema libertăţii deoarece, este legată de raţiunea practică transformatoare a omului, de vocaţia şi capacitatea fiinţei umane de a se manifesta creator în cadrul existenţei naturale, de a crea şi conferi sensuri şi valori.

 Gândirea realistă şi materialistă filosofică şi pragmatismul concep libertatea în raport cu necesitatea. Libertatea este înţeleasă nu atât ca un aspect esenţial, definitoriu, complet diferit de determinismul actual şi temporar, ci mai ales ca o consecință a acestui determinism. Altfel spus, în realismul şi materialismul ontologic, libertatea nu este decât o formă a necesităţii, a determinismului, pe care îl poate depăşi, dar nu îl poate transforma sau transfigura spiritual. Consecinţa este subordonarea libertăţii şi, implicit, a omului determinismului natural. Este celebră în acest sens concepţia materialistă despre libertate ca fiind „necesitatea înţeleasă”.

 Această înţelegere a libertăţii ca fiind determinată de ordine valorică, spirituală sau juridică este întâlnită şi în forme mai rafinate ale gândiri teologice sau filosofice şi indiscutabil proprie gândirii juridice. „Ordinea”, indiferent de ce natură ar fi, exprimă necesitatea, limita şi chiar constrângerea, toate aceste fiind contrare prin înţelesuri libertăţii umane ca dat existenţial.

 Raportul dintre libertate şi necesitate, dintre libertate şi lege, morală sau juridică este unul recesiv. Necesitatea ca ordine, indiferent de natura şi configuraţia ei este termenul dominat iar libertatea cel recesiv. Sigur, libertatea nu decurge din necesitate, fie aceasta şi ordine spirituală, nu este determinată de o astfel de necesitate ca în concepţia materialistă. Ca existent libertatea este diferită de necesitate, dar în raport cu ordinea a cărei expresie este necesarul, libertatea este întotdeauna recesivă şi neîmplinită

 În raport cu necesitatea unei ordini existenţiale, ca termen recesiv, libertatea nu este niciodată deplină, nu este împlinită, ci se află întotdeauna în precaritate.

În studiile anterioare consacrate libertăţii am vorbit despre astfel de precarităţi specifice ordinii existenţiale în care se află omul. Ne referim la diferite forme şi neîmpliniri ale libertăţii umane, dar care nu au un sens peiorativ, sunt expresia libertăţii şi nu a determinismului natural. Iată câteva astfel de forme: libertatea naturală, libertatea morală, libertatea culturală, libertăţile sociale şi juridice.

 În acest context se pune întrebarea, dacă există împliniri ale libertăţii, chiar şi într-un sens absolut fără un raport recesiv cu ordinea de orice natură ar fi, fără limită şi cu o deschidere infinită spre absolutul existenţial. Răspunsul nostru este afirmativ: este libertatea spiritului uman, care, parafrazându-l pe Părintele Arsenie Boca se află în această lume şi totdeauna mai presus de ea. Este libertatea ontologică adevărată, care, aşa cum vom arăta mai jos îşi are temeiul nu în necesitatea unei ordini exterioare, ci în comuniunea de iubire dintre Dumnezeu şi om, izvorul nesecat ala libertăţii şi iubirii fiind Dumnezeu

Abordare problematicii libertăţii pe care o întâlnim în ştiinţele juridice, are particularităţi conceptuale multiple şi, am spune noi, de multe ori mai importante decât concepţiile filosofice despre libertate, deoarece juridicul reprezintă o stare a existenţei umane, o caracteristică a stării sociale, deosebită de starea naturală, materială. Este o stare contemporană a existenţei umane, respectiv „starea juridică”, ce cuprinde o ordine existenţială bazată pe două realităţi: norma juridică şi libertatea.

Dreptul nu poate fi conceput în afara ideii de libertate. Sistemul normativ, aspectul cel mai important al dreptului, îşi are sensurile şi legitimitatea în existenţa umană, aceasta din urmă având ca dat fiinţial libertatea.

Dar despre ce fel de libertate se poate vorbi în normativismul juridic şi în categoriile şi conceptele dreptului? Inevitabil, este vorba de o libertate a normei juridice, o libertate construită, şi nu un dat existenţial. Trebuie să subliniem că norma juridică implică şi constrângerea, ca de altfel orice ordine existenţială aplicată fenomenologiei umane. Apare un paradox important pe care l-au semnalat şi unii autori din domeniul metafizicii creştine, şi anume coexistenţa constrângerii juridice, iar pe de altă parte a libertăţii omului, ambele fiind esenţiale pentru ordinea specifică stării juridice în care omul contemporan se află.

Este interesant şi un alt aspect, şi anume acela că norma juridică nu arată ce este libertatea, nu o defineşte, nu îi arată sensurile, ci numai situaţiile în care libertatea este îngrădită. Mai mult decât atât, este bine să observăm că, spre deosebire de metafizică şi de etică, norma juridică nu exprimă şi nu conceptualizează libertatea ca atare, ci numai libertăţi sau drepturi, adică aspectele fenomenale ale manifestărilor umane în mediul social, prin natura sa un mediu relaţional. Este evident că sistemul normativ juridic nici nu ar putea să definească libertatea ca atare, pentru că există incompatibilitate existenţială între constrângerea normativă, iar pe de altă parte libertatea ca dat ontologic. Acest aspect este regăsit şi în doctrină, în concepţia juridică asupra libertăţii. La o analiză mai atentă a teoriei juridice despre libertate, chiar şi a concepţiilor jusnaturaliste, se observă absenţa definiţiei libertăţii, Doctrina juridică postulează libertatea omului şi evidenţiază conţinutul libertăţilor juridice limitele acestora, dar nu definesc libertatea ca dat ontologic.

Legea, inclusiv Constituţia, sau, într-o sferă mai largă, tratatele şi convenţiile internaţionale, nu explică, nu caracterizează şi nu definesc libertatea, ci numai libertăţile omului pe care le consacră.

Se poate spune că sistemul normativ juridic, care are drept componentă necesitatea ca ordine normativă şi pe de altă parte ca libertăţile omului consacrate de această ordine prezintă următoarele caracteristici:

1. Nu este consacrată libertatea existenţială, imposibil de analizat prin norma juridică, ci numai libertăţile construite de însăşi norma juridică, ca expresie a voinţei legiuitorului la un moment istoric determinat. În acest context, este interesant să semnalăm totuşi că prima Constituţie a lumii, respectiv cea a Statelor Unite ale Americii, în forma sa iniţială, nu consacra şi, deci, nu exprima normativ niciuna dintre libertăţile juridice. Doctrinarii spuneau la vremea respectivă că Legea fundamentală nu poate să reglementeze libertăţi pentru că ea însăşi exprimă libertatea. Ulterior, prin amendamentele adoptate, această situaţie s-a schimbat şi în ceea ce priveşte Legea fundamentală a Statelor Unite ale Americii. În sfera libertăţilor şi drepturilor constituţionale, desigur libertatea individuală este cheia de boltă. Dacă studiem Constituţia României, constatăm aceleaşi aspecte pe care le-am menţionat mai sus, şi anume imposibilitatea definirii normative sau explicării raţionale a libertăţii individuale. Art. 23 alin. (1) din Constituţia României consacră libertatea individuală, siguranţa persoanei şi inviolabilitatea acestora: „Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile”. Inviolabilitatea rămâne totuşi şi sfera relativismului fenomenologic juridic, deoarece însăşi norma juridică constrânge libertatea şi, mai mult decât atât, exercitarea libertăţii individuale poate fi restrânsă prin mijloace statale;

2. Libertăţile juridice care, spunem noi, îşi au sursa în libertatea ontologică a omului, sunt caracterizate prin expresii negative, adică obligaţia generală a statului de a nu le îngrădi şi, mai rar, prin obligaţiile pozitive ale statului de a le promova. Mai sunt arătate uneori şi situaţii concrete în care libertatea este îngrădită. Altfel spus situaţii legitime în care statul, în conformitate cu legea poate restrânge exercitarea unor drepturi sau libertăţi

3. Libertăţile juridice sunt întotdeauna limitate şi condiţionate. Întreaga construcţiei a sistemului de libertăţi juridice se bazează pe conceptul „ coexistenţei libertăţilor „ care este firesc pentru fenomenologia ordinii juridice şi în acelaşi timp şi sociale

4. Libertăţile juridice consacrate normativ sunt expresia demnităţii omului în cadrul societăţii organizate statal. Titularul lor, omul, sau „individul” cum se spune în doctrină poate să opună aceste libertăţi puterii statale, poate să ceară respectarea lor. Eficienţa unei astfel de conduite specifice demnităţii umane în mediul social este condiţionată de două aspecte majore: a) gradul de conştientizare a libertăţilor juridice de către titularul lor ;b) eficienţa mijloacelor juridice de garantare a acestor libertăţi.

5. Mai este un aspect important pe care îl regăsim mai ales în instrumentele juridice internaţionale privind drepturile şi libertăţile omului, şi anume expresia folosită în preambulul acestora, în sensul că statele semnatare „recunosc” drepturile şi libertăţile pe care le consacră. Această expresie este foarte importantă pentru că evocă ideea de libertate existenţială a omului, anterioară libertăţilor juridice, şi în raport de care drepturile şi libertăţile specifice stării juridice a omului îşi găsesc legitimitatea. ”A recunoaşte” înseamnă a admite că libertatea este un dat al fiinţei umane, şi nu numai o construcţie juridică;

6. Norma juridică, mai ales în condiţiile voinţei de „normare juridică” pe care societatea contemporană o cunoaşte, se depărtează din ce în ce mai mult de valorile umane. Este o structură abstractă, generală şi impersonală a cărei legitimitate nu este una valorică, ci una a unei recunoaşteri formale în cadrul sistemului normativ avut în vedere. Abandonarea valorilor are drept consecință relativismul normativ bazat aproape exclusiv pe voinţa pură a legiuitorului la un moment istoric determinant.

7. Există totuşi un aspect pe care concepţiile filosofice sau de altă natură despre libertate, nu au posibilitatea să îl realizeze; libertatea unită cu norma juridică îl poate înfăptui. Este vorba de garantarea libertăţilor juridice, evident nu a libertăţii ontologice. Normele juridice, care consacră libertăţi, împreună cu justiţia, au această menire de a putea garanta libertăţile individuale în faţa ingerinţelor sau abuzurilor de tot felul ce pot exista într-o societate organizată statal. Numai sistemul normativ şi, în special, cel constituțional, poate să garanteze fiecărui om că libertăţile recunoscute sau consacrate de lege pot fi apărate, în primul rând în faţa puterii statului, care oricând poate deveni discreţionară, dar şi faţă de imixtiunile altor subiecte de drept în sfera propriei libertăţi. Garantarea libertăţilor individuale, prin norma juridică, este o cerinţă a statului de drept. Realitatea garanţiilor şi eficienţa mijloacelor juridice, de apărare a drepturilor şi libertăţilor subiective, este o chestiune care ţine de particularităţile fiecărui stat, sistemul de guvernământ, formele concrete de realizare a puterii statale, raporturile dintre stat şi cetăţeni şi, nu în ultimul rând, eficienţa actului de justiţie.

În ceea ce priveşte relaţia complexă dintre sistemul juridic normativ, iar pe de altă parte societate, se poate constata că în contemporaneitate sistemul juridic are tendinţa de a avea propria sa autonomie funcţională, în afara determinărilor obiective sau subiective pe care le transmite societatea. Autonomia juridicului încearcă să se transforme dintr-o structură secundară, fenomenologică şi ideatică, într-una cu realitate proprie, cu puterea de a impune ordinea sa ordinii sociale şi naturale. În acest context, libertăţile juridice consacrate normativ încearcă să determine libertatea existenţială a omului, explicând-o, ordonând-o şi condiţionând-o. Este o situaţie contrară realităţii fireşti; fenomenologia juridicului trebuie să fie condiţionată, determinată, de existenţa omului, ca persoană, şi de particularităţile existenţei sociale şi nu invers. Este o expresie a dictaturii prin drept chiar şi în societăţile democratice, deoarece legitimitatea normei juridice se află, într-o astfel de situaţie contrară firii, doar în voinţa şi interesele guvernanţilor, care se exprimă, paradoxal, în numele poporului.

Realitatea mai sus descrisă, specifică societății contemporane, are consecinţe negative, în sensul că omul, ca persoană, singurul titular al libertăţii ontologice, nu îşi mai conştientizează propria sa libertate şi aşteaptă ca ordinea normativă, statul sau chiar justiţia, să-i confere libertatea de care are nevoie. Se poate spune că, într-o asemenea situaţie, neconştientizându-şi propria sa libertate, omul contemporan nu există autentic, ci trăieşte prin delegaţie, existenţa sa fiind determinată exterior de normativismul statal şi juridic, aşa cum menţionam mai sus, abstract, impersonal şi, de multe ori, lipsit de sensul valoric.

Desigur, concepţiile jusnaturaliste pun în evidenţă libertatea ca dat ontologic al fiinţei umane şi încearcă să realizeze trecerea de la libertatea ca esenţă ontologică la libertăţile ca fenomen social, specific stării juridice a omului şi determinate normativ. Spunem noi că niciuna dintre formele concepţiilor jusnaturaliste nu reuşeşte să facă pe deplin o asemenea trecere, iar încercarea de a păstra în cadrul libertăţilor juridice imuabilitatea şi prestigiul libertăţii ontologice este de cele mai multe ori nereuşită.

Reţinem, în acest context ideatic, că libertăţile juridice, ca element structural al stării juridice a omului, au ca temei metafizic principiul coexistenţei libertăţilor, postulat de altfel şi de justnaturalism, dar şi de Declaraţia franceză a drepturilor omului din 1789. Este o expresie firească a existenţei sociale a omului, înţeleasă prin limitele şi nu prin absolutul libertăţii existenţiale. Altfel spus, în acest plan fenomenal juridic libertatea omului, ca individ, ţine până la limita libertăţii aproapelui său. Este vorba de distincţia specifică dreptului dintre „al meu” şi „al tău”, prin care libertatea juridică nu se constituie ca o deschidere spirituală, ci ca o închidere în limitele individului. Credem că norma juridică, în acest fel, nu se poate adresa persoanei, axată pe ideea ontologică de libertate, ci numai omului ca individ, cuprins în structurile multiple ale eşafodajului social. Evident că o asemenea realitate nu este prin ea însăşi negativă, deoarece dimensiunea fenomenalităţii sociale a omului este o realitate prin care se manifestă şi esenţa umană.

 

             II. Aspecte privind libertatea ontologică

În studiile anterioare aminteam de aşa numitele precarităţi ale libertăţii, adică forme ale libertăţii umane, neîmplinite, dar care au existenţă şi se manifestă. Vorbeam în acest sens de libertatea naturală, libertatea morală, libertatea culturală şi evident, nu în ultimul rând, de libertatea juridică şi socială. Se pune problema de a şti care este sursa şi, în acelaşi timp, legitimitatea acestor forme ale libertăţii.

Există două explicaţii. Prima, cea normativistă, potrivit căreia ordinea normativă, după caz, a determinismului natural, a valorilor morale sau culturale sau a normelor juridice, reprezintă surse ale libertăţii aflate în precaritate.

Cea de-a doua concepţie încearcă să explice toate formele de libertate umană, nu prin ordinea creată de necesitatea de orice fel a unui determinism natural şi social, ci prin aspecte de profunzime, de esenţă, care aparţin numai fiinţei şi realităţii omului ca persoană. Spre această explicaţie înţelegem să ne îndreptăm prin câteva modeste referiri.

 Libertatea ontologică este libertatea spiritului este libertatea originară a omului. În lumea spiritului libertatea nu este un termen recesiv faţă de necesitate, pentru simplu motiv că necesitatea sub orice formă a determinismului natural specific aceste lumi nu se mai manifestă, a fost depăşită şi transfigurată de bogăţia valorică de necuprins a spiritului Libertatea ca deplinătate şi împlinire spirituală nu mai este libertatea unei ordini, nu are limitele impuse de lege şi nici condiţiile specifice existenţiale ale acestei lumi. Singura ordine compatibilă cu libertatea spiritului este ordinea iubirii şi a poruncilor lui Dumnezeu. Împlinirea poruncilor lui Dumnezeu este condiţia libertăţii spiritului atunci când omul se aşează statornic, existenţial în bine şi în adevăr. Faptele libertăţii spiritului chiar dacă definite şi conturate sunt deschideri spre infinitatea adevărurilor spirituale. Libertatea spiritului nu este o libertate a legii, este o libertate a harului, a împreună lucrării a omului şi a Duhului Sfânt. Într-un cuvânt libertatea spiritului este libertatea omului ca persoană care este în această lume, dar nu în graniţele acestei lumi, care se spiritualizează pe sine însuşi şi tot universul. Mai trebuie subliniat că spiritul nu este raţiunea întotdeauna abstractă, limitată şi impersonală ci trăirea autentică prin simţirea înţelegătoare în adevăr şi în viaţă. A spus Domnul Iisus: ”Eu sunt calea, adevărul şi viaţa” (Ioan, 14, 6). A fi cu Dumnezeu, aceasta este libertatea spiritului ca împlinire, ca deplinătate.

Adevărurile de credinţă, regăsite în toată gândirea teologică ortodoxă, afirmă şi susţin că „omul a fost creat ca fiinţă liberă”. Este vorba de libertatea ontologică, inerentă fiinţei umane, şi nu libertatea valorică a categoriilor raţionale sau a normelor juridice.

Sensurile libertății ontologice sau a spiritului sunt, de asemenea, ilustrate în gândirea teologică ortodoxă. În lucrările sale, Sfântul Augustin face distincţia dintre aşa numita libertate minoră, iar pe de altă parte libertatea majoră a omului. Libertatea ontologică posedă două sensuri diferite: „Prin libertate se înţelege atât libertatea iniţială, iraţională, ce precede binele şi răul, determinând alegerea lor, cât şi libertatea inteligentă, libertatea finală în bine şi în adevăr[2].

Este vorba de libertatea omului de a alege între bine şi rău, între adevăr şi minciună, între valoare şi nonvaloare şi, în final, de a alege între lumea supusă determinismului natural şi biologic, cu toate precarităţile ei, iar pe de altă parte, viaţa adevărată şi veşnică în Dumnezeu.

 Cea de-a doua formă a libertăţii ontologice exprimă un principiu spiritual suprem: libertatea adevărului şi a binelui, ordinea firească în care omul ar trebui să fie. „Şi veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi” (Ioan 8, 32). Iar cunoaşterea spirituală, cunoaşterea lui Dumnezeu nu are graniţele gândirii, cum sublinia Părintele profesor Galeriu.

Şi tot Mântuitorul a spus: „Deci, dacă Fiul vă va face liberi, liberi veţi fi într-adevăr„ (Ioan. 8, 36). Această libertate este cea conferită de Logosul întrupat, un dar al lui Dumnezeu şi, în acelaşi timp, de vocaţia omului de a cunoaşte pe Dumnezeu, care este „calea, adevărul şi viaţa”. Este libertatea spirituală absolută a vieţii în comuniune de iubire cu Dumnezeu şi, în același timp, a vieţii încărcate de energiile necreate ale divinităţii. Sfântul Apostol Pavel spunea că „unde este duhul Domului, acolo e libertatea” (II, Cor. 3, 17).

 Gândirea teologică a prezentat numeroase aspecte privind relaţia dintre cele două forme ale libertăţii ontologice respectiv: libertatea de a alege, care implică libertatea conştiinţei umane, şi discernământul de a deosebi binele de rău şi pe de altă parte libertatea supremă, ontologică, ca scop final al existenţei umane, şi anume acela de a trăi efectiv în bine şi în adevăr.

S-a spus că acceptarea libertăţii de a alege, inclusiv de a alege rău, şi a de a refuza binele dăruit de Dumnezeu, este contrară naturii umane şi, ca urmare, nu poate fi acceptată. Este concepţia teologică promovată în deosebi de gândirea catolică şi de unele forme ale protestantismului. Criticând această concepţie, Nikolai Berdiaiev observa că „libertatea omenească nu e numai libertatea în Dumnezeu, ci şi libertatea faţă de Dumnezeu. Omul trebuie să fie liber în privinţa lui Dumnezeu, a lumii şi a propriei naturi”[3]. Prin urmare, posibilitatea de a alege între bine şi rău, ca şi determinare a fiinţei umane, este esenţială pentru a explica comuniunea dintre om, ca persoană, şi Dumnezeu. Această legătură între om şi Dumnezeu nu este impusă, nu este un rezultat al unui determinism normativ inexorabil, sau a unei ordini la care omul participă ca un simplu element. Dacă ar fi aşa, nu ar exista posibilitatea legăturii şi, mai mult decât atât, a comuniunii de credinţă şi iubire dintre om şi Dumnezeu, iar omul ar fi un simplu element supus unui determinism absolut, fie el chiar şi spiritual, şi nu persoană liberă, înzestrată cu conştiinţă.

Acelaşi autor, la care am făcut referire mai sus, sublinia: „Dacă nu admitem decât libertatea dată prin adevăr, dată prin Dumnezeu, şi respingem libertatea alegerii şi primirii adevărului, noi suntem antrenaţi fatal spre tiranie şi libertatea spiritului este înlocuită cu determinarea lui”[4]. De altfel, ideea unei libertăţi singulare a ordinii binelui şi adevărului a avut consecinţe în planul gândirii filosofice şi teologice. Este, de fapt, expresia unei libertăți care izvorăşte dintr-o necesitate, fie a unei ordini divine impusă omului sau a unei ordini sociale, de asemenea impusă, în ideea binelui şi fericirii depline. Trebuie să observăm că orânduirea comunistă a dorit să impună omului propria sa ordine pe care o considera a binelui, a adevărului şi a fericirii absolute. Prin urmare, orice încercare de a înţelege spiritul, prin constrângere şi necesitate normativă, nu poate fi acceptată ca şi modalitate a libertății ontologice. „Teocraţia catolică şi bizantină, ca şi socialismul ateu, sunt înclinate firesc să nege libertatea omului, să constrângă şi să organizeze viaţa umană în bine, adică să identifice libertatea, fie cu necesitatea unei organizări divine, fie cu necesitatea organizării sociale a vieţii”[5]. Consecinţa este că omul devine un simplu element al determinismului natural în care conştiinţa sa este practic anihilată din dorinţa manifestată de a considera libertate numai în sfera binelui şi adevărului şi a exclude posibilitatea răului, ca alegere liberă a omului. Pe bună dreptate, acelaşi autor citat mai sus observa că „omul lipsit de libertatea răului nu ar fi decât un automat al binelui”[6].

 În acest context, încercăm să evidențiem câteva sensuri ale libertăţii ontologice prin îmbinarea celor două forme ale sale: libertatea de a alege şi, respectiv, libertatea de a trăi în bine şi în adevăr, împlinirea şi deplinătatea libertăţii.

Incontestabil, libertatea alegerii nu poate fi negată ca dimensiune specifică fiinţei umane, prin care omul poate să se desăvârşească. Cuvioşii Varsanufie şi Ioan afirmau în acest sens: „Dumnezeu a făcut pe om liber, ca să poată înclina spre bine. Dar înclinând spre bine, prin voie liberă, nu e în stare să-l împlinească fără ajutorul lui Dumnezeu. Căci s-a scris: „Nu e de la cel ce voieşte, nici de la cel ce aleargă, ci de la Dumnezeu care miluieşte” (Rom. 9, 16). Dacă, deci, îşi apleacă omul inima spre bine şi cheamă pe Dumnezeu în ajutor, Dumnezeu, luând aminte la dorinţa lui cea bună, dăruieşte putere lucrării lui. Şi aşa se întâlnesc amândouă; libertatea omului şi puterea lui Dumnezeu. Căci binele vine de la Dumnezeu, dar se împlineşte de către sfinţii Lui. Şi aşa se slăveşte Dumnezeu în toţi şi El îi slăveşte pe ei”[7].

Acesta este explicaţia sintetică, dogmatică şi raţională a unităţii libertăţii ontologice a omului, respectiv libertatea de a alege şi libertatea de a trăi în bine şi în adevăr. Este, de fapt, şi explicaţia lucrării teandrice între om şi Duhul Sfânt pentru a ajunge la trăirea libertăţii în adevăr. Înseamnă, totodată, caracterul dinamic al libertăţii care este, în esenţă, devenirea omului în Hristos, cu Hristos şi spre Hristos. Această devenire mai implică un aspect important propriu libertăţii spiritului şi pe care nu îl întâlnim în precarităţile existenţiale ale omului. Este eliberarea ca moment constitutiv al libertăţii ontologice. Este eliberarea de patimi, este tăierea voii proprii şi supunerea necondiţionată voii lui Dumnezeu, este eliberarea proprie omului care a înlocuit gândurile proprii cu gândurile lui Dumnezeu. Eliberarea este sinonimă cu dobândirea virtuţii smereniei ca temelie pentru celelalte virtuţi.

 Părintele doctor Dumitru Stăniloae afirma: „Căci omul are o libertate care se poate lăsa robită, care poate renunţa mai mult sau mai puţin la ea. Dumnezeu a dat omului o libertate legată de fiinţa lui, lăsată să crească în ea însăşi, ca şi fiinţa lui, spre desăvârşire sau spre unirea cu Dumnezeu. El a lăsat şi omului demnitatea să se păstreze în libertate, să se întărească în ea. Omul poate spune „Eu sunt liber când vreau să fiu liber”. Dar poate fi liber prin voinţa de a fi liber pentru că are libertatea şi ca dar legat de fiinţa lui (ontologic). Libertatea este şi un dar, însă şi o operă a lui. De aceea, oricând în viaţa pământească omul poate să-şi piardă şi să-şi recâştige libertatea. Însă pentru că libertatea absolută nu o are decât Dumnezeu, fiinţele create nu o pot avea, menţine şi recâştiga decât în unire cu El”[8].

Ca şi concluzie, subliniem că orice formă sau precaritate a libertăţii umane, gândită filosofic, etic sau teologic, îşi are sursa în libertatea ontologică de care am făcut vorbire. Aceasta este concluzia noastră şi pentru libertăţile juridice ale omului, sursă a normativismului juridic, dar a căror legitimitate nu este însăşi normativismul juridic, ci libertatea ontologică a omului.

Se pune întrebarea, în raport cu aceste considerente, cât de liberi suntem noi astăzi, chiar şi în precaritățile libertăţii sociale? Este o întrebare la care vom încerca să răspundem într-un studiu viitor.

Măsura libertăţii, în sens ontologic, este dată de cultură şi credinţă. Marin Voiculescu spunea că: „Robii culturii sunt fii libertăţii”, iar părintele Arsenie Boca sublinia că „un om care se roagă, este un om liber”şi tot Părintele spunea: „Creştinismul i-a făcut pe oameni conştienţi de libertatea lor”. Trebuie să reţinem ceea ce spune Sfântul Isaac Siriul: „Păzeşte-te de libertatea care duce la robia cea rea”. Astfel vom putea afla cum suntem aşezaţi în libertate, care este măsura libertăţii fiecăruia dintre noi.

 

[1] Kant, Critica raţiunii practice, Editura Antet, București, 2013, pag. 214
[2] Nikolai Berdiaev, Spirit şi libertate. Încercare de filozofie creştină, Ed. Pideia, București, 2009, p. 145
[3] Op. cit. , p. 147
[4] Op. cit. , p. 146
[5] Op. cit. , p. 160
[6] Op. cit. , p. 150
[7] Teodosie Paraschiv, Maxime şi cugetări filocalice, Ed. Adenium, 2013; Varsanufie şi Ioan, Scrieri duhovniceşti, p. 281
[8] Dumitru Stăniloare, Filocalia, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2009, Vol. 11, p357


CENTENARUL MARII UNIRI (3)

 

Peste 100 de localități din Republica Moldova cer Unirea cu România - Gândul

Consiliul Județean prahova a semnat o Declarație de ReUnire cu Republica Moldova - Activenews

Declarația de Unire adoptată la Mănăstirea Putna - Cuvântul Ortodox

Șansa Basarabiei, un viitor românesc - Ziarul Lumina

Principalele evenimente din luna martie 1918, anul Marii Uniri - Ziarul Lumina

27 martie 1918, Unirea Basarabiei cu România - Activenews

BNR lansează patru monede noi dedicate Centenarului Unirii Basarabiei cu România - Basilica

Cartea secretă maghiară din 1907, un atentat la existența națională a românilor transilvăneni - Tribuna

Fotografii document de acum un secol - Adevărul

Patriarhul Miron Cristea, făuritor al marii Uniri - Ziarul Lumina 

Ziditorii Marii Uniri, piesă de teatru omagială - Ziarul Lumina 

De la Unire la sărbătorire - Ziarul Lumina 

Ortodoxia ne-a unit! - Ziarul Lumina 

Parteneriat Academia Română - primăria Iași pentru centenar - Basilica 

Activități dedicate Centenarului Marii Uniri la Chicago - Basilica 

Pelerinaje dedicate Centenarului Marii Uniri, organizate de Basilica Travel 

Facultatea de Teologie din Arad, evenimente dedicate Marii Uniri - Basilica 

Sigla Centenarului derutează - Ioan Aurel Pop - Agerpres

Grigore Vieru - Visul lui a fost Unirea - Ziarul Lumina

Istoria unui pământ românesc, Basarabia până la 1918 - Ziarul Lumina 

Forografii rare expuse la Palatul Patriarhiei cu ocazia Centenarului Marii Uniri - Basilica

Ședința Solemnă dedicată aniversării Unirii Basarabiei cu România - Basilica 

Mesajul PF Daniel la aniversarea Unirii Basarabiei cu România - Basilica 

Actul Unirii reintegrează Basarabia în Statul Român - Ziarul Lumina 

Lista celor 101 de localități care au adoptat declarații de unire cu România: 1. Parcova (Edineț) 2. Ulmu (Ialoveni) 3. Bardar (Ialoveni) 4. Ruseștii Noi (Ialoveni) 5. Puhoi (Ialoveni) 6. Văsieni (Ialoveni) 7. Feștelița (Ștefan Vodă) 8. Opaci (Căușeni) 9. Gotești (Cantemir) 10. Săseni (Călărași) 11. Nișcani (Călărași) 12. Sărătenii Vechi (Telenești) 13. Grătiești (Municipiul Chișinău) 14. Boghiceni (Hîncești) 15. Codreanca (Strășeni) 16. Floreni (Anenii Noi) 17. Târșiței (Telenești) 18. Măgurele (Ungheni) 19. Răzeni (Ialoveni) 20. Cucoara (Cahul) 21. Băcioi (Chișinău) 22. Meleșeni (Călărași) 23. Ordășei (Telenești) 24. Visoca (Soroca) 25. Bădiceni (Soroca) 26. Drăsliceni (Criuleni) 27. Ghiduleni (Rezina) 28. Capaclia (Cantemir) 29. Ursoaia (Căușeni) 13 30. Or. Cimișlia 31. Vatici (Orhei) 32. Ciorești (Nisporeni) 33. Horești (Ialoveni) 34. Chetrosu (Drochia) 35. Cenac (Cimișlia) 36. Scoreni (Strășeni) 37. Mereni (Anenii Noi) 38. Mălăești (Orhei) 39. Tătărești (Strășeni) 40. Negrești (Strășeni) 41. Coșeni (Ungheni) 42. Călimănești (Nisporeni) 43. Miclești (Criuleni) 44. Gura Galbenei (Cimișlia) 45. Colonița (mun. Chișinău) 46. Or. Călărași 47. Slobozia Mare (Cahul) 48. Copăceni (Sângerei) 49. Cruzești (mun. Chișinău) 50. Ciuciuleni (Hâncești) 51. Tănătari (Căușeni) 52. Păulești (Călărași) 53. Sinești (Ungheni) 54. Peticeni (Călărași) 55. Lozova (Strășeni) 56. Recea (Strășeni) 57. Carahasani (Ștefan Vodă) 58. Ciocîlteni (Orhei) 59. Copceac (Ștefan Vodă) 60. Țânțăreni (Telenești) 61. Cucuruzeni (Orhei) 62. Mitoc (Orhei) 63. Brânzenii Noi (Telenești) 64. Secăreni (Hâncești) 65. Horodiște (Călărași) 66. Buda (Călărași) 67. Chircăiești (Căușeni) 68. Sireți (Strășeni) 69. Bolohan (Orhei) 70. Cuhnești (Glodeni) 71. Sîrma (Leova) 72. Vărzărești (Nisporeni) 73. Ișcalău (Fălești) 74. Marinici (Nisporeni) 75. Aluniș (Rîșcani) 76. Javgur (Cimișlia) 77. Pitușca (Călărași) 78. Văleni (Cahul) 79. Brînza (Cahul) 14 80. Colibași (Cahul) 81. Hirișeni (Telenești) 82. Vălcineț (Călărași) 83. Sipoteni (Călărași) 84. Scorțeni (Telenești) 85. Tigheci (Leova) 86. Domulgeni, (Florești) 87. Măgdăcești, (Criuleni) 88. Dereneu, (Călărași) 89. Morozeni, (Orhei) 90. Hârcești, (Ungheni) 91. Tocuz, (Căușeni) 92. Săiți, (Căușeni) 93. Palanca, (Ștefan Vodă) 94. Mașcăuți, (Criuleni) 95. Popeasca, (Ștefan Vodă) 96. Biești, (Orhei) 97. Bravicea, (Călărași) 98. Sărata Galbenă, (Hâncești) 99. Stolniceni, (Hâncești) 100. Carabetovca, (Basarabeasca) Raioane: 1. Raionul Strășeni 2. Raionul Telenești 3. Raionul Călărași

 

100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România

27 martie 1918 – 27 martie 2018

            În ziua de marți,27 martie 2018, se împlinesc 100 de ani de la actul istoric al Unirii Basarabiei cu Patria mamă.

În acest context, Patriarhia Românăanunţă următorul program al acestei zile aniversare:

Sinaxarul demnității românești - Activenews 



Șansa Basarabiei? Un viitor românesc
 
Nota redacției: Până la data publicării acestui articol, 100 de localități și trei raioane din Republica Moldova au decretat că doresc Reunirea cu România. Sărbătorim în acest an Centenarul Marii Uniri din anul 1918, încărcătura simbolică fiind atât de puternică, încât ea ar putea să genereze un uriaș val de dorință spre realipirea Basarabiei la România. În interviul de mai jos, profesorul Dan Dungaciu răspunde întrebărilor despre realismul unei astfel de perspective, despre pașii concreți care trebuie urmați, despre implicațiile politico-economico-sociale ale reunirii, despre pericole, riscuri și amenințări. Concluzia? SE POATE!! DACĂ VREM, SE POATE! Trăiască România Mare!
 
Șansa Basarabiei? Un viitor românesc
Unită cu țara-mamă la 27 martie 1918, dar despărţită ulterior printr-o linie groasă de creion, Moldova dintre Prut și Nistru continuă și astăzi să oscileze între sferele de influență a două puteri. Populația ei, tot mai decepționată de regimurile politice, se adâncește tot mai mult în criză, iar reunirea ei cu România, spun specialiștii în relații internaționale, ar fi singura soluție de propășire a basarabenilor. Despre situaţia actuală a teritoriului dintre Prut şi Nistru, despre dorinţa, costurile şi beneficiile unei reuniri am discutat cu sociologul și geopoliticianul Dan Dungaciu, directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române.

Domnule profesor, este unirea Republicii Moldova cu România un subiect închis?

Atât timp cât există în Republica Moldova o populație de peste 80% care vorbește limba română și care se identifică parțial românească, parțial moldoveană, acest subiect rămâne pe agendă. În geopolitică memoria nu se stinge niciodată. Există un tip de unionism ce ține de anii '90, respectiv unionismul inimii. Un unionism care se bazează pe istorie, sentimente, pe adevăr istoric, pe faptul că suntem la fel, că suntem frați. Acesta mai există și astăzi, dar nu mai este forța motrice într-o perspectivă a unui proiect unionist. Astăzi există un alt tip de unionism, cel al minții, și care se bazează în primul rând pe cei care au „furat miliardul". Cei care au devalizat sistemul bancar și au aruncat Republica Moldova într-o criză fără precedent au devenit activiști ai unionismului, chiar dacă ei nu vor asta și nu își dau seama că fac asta. Oamenii din Republica Moldova au rămas fără luminița de la capătul tunelului. Și se spune că România este ceea ce îi rămâne Republicii Moldova când i se ia totul. Or, lor li s-a luat totul. Și atunci, oamenii încep să gândească mai pragmatic.

Vor moldovenii unirea?
În cartea „Reunirea" am publicat prima cercetare sociologică făcută plecând de la aceste premise teoretice ale unionismului minții. Adică nu întrebând simplu, „Vreți unirea?", „Câți ați vota pentru unire?", că atunci sondajele arată că undeva 20-25% ar spune că da. Dar noi am întrebat şi următoarele lucruri: „Sunteți de acord cu unirea cu România în condițiile în care salariul mediu crește de vreo patru ori, pensia crește de vreo patru ori, bursele cresc de câteva ori? Că va fi pentru prima oară o reală luptă împotriva corupției?" Toate scorurile acestea, punând întrebarea așa, ajungeau până la 51%. Automat, atunci când vorbești de unionismul acesta al minții, scorurile sunt mai mari. Apoi am întrebat „Ce ați face dacă s-ar întâmpla unirea?" Și avem o categorie importantă (aproximativ 30%) din populație care nu este unionistă și care spune că nu ar face nimic. Asta este ceea ce se cheamă unionismul pasiv. Există un unionism pasiv, care nu este unionism, dar pe care nici nu îl deranjează dacă așa ceva se întâmplă. Există și un antiunionism agresiv pe care l-am identificat în sondaje punând următoarea întrebare: „Dacă s-ar întâmpla unirea, ce ați face? Ați vota cu partidele antiunioniste? Ați ieși la proteste pașnice împotriva unirii? Ați emigra? Ați ieși la proteste violente împotriva unirii?" Doar 4% din populația antiunionistă declară că ar ieși în stradă să protesteze violent. Or, 4% este un sondaj care - apropo de ce spune domnul Dodon în ultima vreme, că va fi război civil - nu îndrep­tă­țește în nici un caz această afir­mație. Deci nu va fi nici un război civil. Această afirmație este o stratagemă pe care Igor Dodon o folosește.

Există acest tip de potențial, care este unionismul inimii, un unionism pasiv, un unionism tacit. Deci nu avem de-a face cu o forță antiunionistă explicită și foarte puternică pentru că toate proiectele anterioare ale Republicii Moldova s-au prăbușit. Moldova a fost guvernată opt ani de comuniști. Ce s-a întâmplat? Nimic. Pentru că au votat pe urmă cu proeuropenii. Și ce s-a întâmplat după aia? Tot nimic. Lumea e și mai dezamăgită. Furtul miliardului, corupție și așa mai departe. Și asociază Uniunea Europeană cu corupția, așa că au votat un președinte: Igor Dodon. Inclusiv prin reacție. Ei nici nu vor să se ducă în brațele rușilor până la capăt, iar în UE nu au nici o șansă.

Care sunt adversarii unirii?

Elementul fundamental în politica moldovenească este „moldovenismul". Nu Rusia, nici România. Noi ne facem iluzia că Rusia se luptă cu România, cu Europa, cu Eurasia, însă nu este adevărat. Rușii nu au forță în Republica Moldova dacă ar lupta ca ruși. Ei sunt doar 5%. Ei, foarte abil, au înțeles că moldovenismul este forța principală și lucrează cu acest concept. De aceea Igor Dodon se pozează în ia moldovenească, care de fapt este ia românească. Iar rușii și-au dat seama că acesta este mecanismul prin care opresc integrarea Moldovei în România prin unire. Sau integrarea Republicii Moldova în NATO sau UE. Homo sovieticus este homo moldovanus. Este cea mai puternică stavilă împotriva unirii Republicii Moldova cu România. Rușii au făcut studii despre ce cuvinte să folosească presa rusă pentru a bloca unirea. Și au ajuns la concluzia că acest cuvânt, suveranitate, vibrează foarte bine în mintea cetățenilor. Și au accentuat pe asta: că, dacă intră în UE, se pierde suveranitatea. Dacă vă uniți cu România, pierdeți suveranitatea. Dodon este expresia acestei strategii.

Pe categorii sociale și de vârste, cine sunt cei mai unioniști?

Cei mai unioniști în Republica Moldova, în anii '90, erau tinerii și bătrânii. Și erau mulți. Astăzi trebuie să plecăm de la o realitate. Ne confruntăm cu o populație care a fost născută, crescută și educată în URSS. Memoria istorică interbelică a dispărut. Tinerii sunt unioniști până la 18-20 de ani, când intră în sistem. Atunci se schimbă opțiunile. Atunci nu își mai exprimă acest lucru. Își urmăresc interesele.

A dispărut conștiința națio­nală?

Conștiința națională românească a fost sub război. Şi este fabulos cum au apărut personaje de tip Vieru, Dabija, Hadârcă, Ghimpu și toți corifeii revenirii la limba română. În anii '90 a fost o revenire la grafia latină, la alfabetul românesc, dar din păcate nici acolo nu au fost lucrurile clare. Simbolul Frontului Național în anii '90, pe siglă, era Ștefan cel Mare, nu Eminescu, de exemplu. Și acolo era o chestiune locală pregnantă. Dar, dacă atunci s-ar fi votat unirea în Parlament, se făcea acest lucru.

Există astăzi acolo o nostalgie a URSS?

Sociologii trebuie să fie atenți cu nostalgiile. Când cercetez nostalgiile, constat că oamenii sunt nostalgici, dar dacă pun mai multe întrebări, constat că nostalgiile se referă de fapt la tinerețea lor, că mergeau la petreceri, că își aduceau aminte de prieteni. Este nostalgia propriei vieți, a tinereții, care s-a petrecut într-un regim politic al vremii. Nu este o nostalgie față de comunism, ci mai degrabă o nostalgie față de propria viață. Există o nostalgie, dar pe Dodon nu l-a votat doar populația de vârsta a treia. În el s-au adunat mai multe curente de vot: curentul pro-rusesc, moldoveniștii neeuropeni care vor o relație bună cu Rusia, moldoveniștii care nu vor neapărat să fie sub ruși, dar nu vor nici sub Europa, adică oameni care sunt supuși războiului informa­țional, manipulării, dezinformării. Sunt mai mulți care l-au votat pe Dodon, nu nostalgia față de URSS.

Ne-am mai putea gândi la o unire politică sau la o unire în cadrul Uniunii Europene?

Aderarea la Uniunea Europeană a Moldovei este istorie pentru cel puțin o generație. Sunt unii care spun că este nevoie de referendum pentru unire. Însă nu spune nimeni niciunde în acordurile sau documentele finale de la Helsinki că trebuie să fie referendum pentru o unire. Se spune că frontierele pot fi modificate numai prin voința liber exprimată a ambelor părți. Voința se exprimă nu neapărat prin referendum. Când semnăm un tratat în numele României, de exemplu, nu se face referendum, pentru că a fost delegată puterea din partea populației. Dacă există o voință parlamentară majoritară, este perfect legitimă unirea. Nu a fost referendum nici în Germania, nici în Iugoslavia, nici în Țările Baltice.

Ar putea exista o scânteie care să reaprindă acest foc al unirii?

Unirea poate fi declanșată de două mecanisme: primul este asumarea publică, politică, de către oficialii de la Chișinău și de la București. Așa a fost în 2005 cu integrarea europeană. Înainte de Voronin, 30-35% din moldoveni voiau integrarea. Când Voronin, în 2005, a spus că politica Republicii Moldova este îndreptată spre Europa, sondajele au crescut la 50%.

Al doilea mecanism care ar putea declanşa unirea este o criză. Şi ar trebui să urmărim ce se întâmplă acum la Chişinău. Acolo şi-a dat demisia Dorin Chirtoacă (fostul primar al capitalei Republicii Moldova - n.r.), ceea ce înseamnă alegeri anticipate. În 20 mai, alegeri anticipate la Chişinău pentru Primărie, iar în noiembrie alegeri parlamentare. Chişinăul va deveni fundamental pentru reconfigurarea politică din noiembrie 2018.

Cred că va fi o resuscitare masivă, iar Chişinăul este avangarda alegerilor parlamentare. Să nu uităm că la Chişinău este totul. Dacă Dodon va pierde şi va câștiga un candidat care, evident, va vorbi şi despre România mai mult decât până acum, nu se ştie în perspectiva parlamentară ce se va întâmpla. Asta cuplat cu primarii din Moldova, care tot fac adeziuni de unire. Nu se știe cum se coagulează vectorul.

Nu se știe ce declarație năstruș­nică va putea da Parlamentul României. Nu se știe cum va reacțio­na Primăria din București, că poate dă şi ea niște semnale. Cred că acum se poate reseta tot jocul politic de la Chișinău.

Așteptăm un factor-surpriză?

Lebăda neagră a apărut. Demisia lui Chirtoacă. Știm ce s-a întâmplat în România după protestele din ianuarie 2017, când trebuiau schimbate niște legi. Oamenii au ieșit în stradă şi nu au mai fost schimbate. Dacă ne uităm, există deja multe teoretizări în Franţa, în care se spune că a apărut o nouă formă de manifestare politică. Care nu mai e politică propriu-zisă. O mişcare care nu este politică, adică cei 500.000-600.000, sau câţi au fost ei, a pus o presiune pe clasa politică în aşa fel, încât nu s-a mai întâmplat ceea ce voiau ei să se întâmple. Întrebarea este următoarea: Imaginaţi-vă că în 2018 ies în stradă 100.000 de oameni la Chişinău şi cer unirea. Ce se va întâmpla dacă se umple piaţa Marii Adunări Naţionale? Ce va face Parlamentul?

Cum ar fi văzută unirea la Bruxelles?

Unirea de la 1859 cum a fost văzută? Nu a fost văzută bine. Nici unirea Germaniei nu a fost văzută bine. Dar ea avea aerul unei inevitabilități, încât nu mai aveai ce să faci. Sunt unii care spun că unirea cu Republica Moldova nu este legitimă pentru că nu vor moldovenii. În principiu e corect: dacă nu vor, nu vor. Dar, dacă ei vor, va fi foarte greu să o oprești. Dacă se întâmplă o tensiune, o confruntare, bazată pe fraudarea alegerilor sau cine știe ce se poate întâmpla, dacă lumea iese în stradă nemulțumită, pe fondul unei lipse de concretețe a eventualei creșteri economice, atunci ei vor spune că nu au nici o perspectivă, nici un viitor. Nu vor deveni unioniști, dar nu vor fi împotrivă. Şi e o diferență foarte mare. Dacă 4% au declarat că vor protesta violent, 16% au spus că vor pleca, dar unde să plece? În Rusia? Contextul e de așa natură că Federația Rusă nu mai e așa atractivă. Ei simt că nici Rusia nu mai e ce a fost. Şi atunci nu mai ai cum să spui clar că viitorul e în Rusia. Pentru că nu mai e atât de atractivă. Nici Uniunea Europeană nu este, pentru că nu au perspective, așa că România rămâne cel mai mic rău care li se poate întâmpla la un moment dat. Aceasta va fi gândirea.

Ce s-ar întâmpla cu Transnistria şi Găgăuzia?

Dacă vrei să faci unirea cu Republica Moldova până la Nistru, te lupți cu Dodon, dacă vrei să faci cu Transnistria, te lupți cu Putin. Transnistria este o capcană în care România a căzut. Despre renun­țarea la Transnistria, primul care a spus asta a fost Vieru. El a fost realist.

Transnistria e o capcană pe care moldovenii au înţeles-o foarte bine. Hrana, vitamina moldovenismului este Transnistria. Ei își dau seama că fără Transnistria sunt un ciot, iar statalitatea Basarabiei nu mai poate fi justificată. Transnistria este garantul stata­lității Republicii Moldova, oricât ar suna de paradoxal. Moldove­niștii sunt prinși în această tensiune fabuloasă. Își dau seama însă şi că unindu-se cu Transnistria își bagă Rusia în casă deoarece mai aduce 10% vot rusesc. Astfel a fost lansată ideea că Transnistria este un leagăn al românismului şi că școlile românești din Transnistria trebuie protejate. Însă de fapt nu există școli românești în Transnistria. Școlile care funcțio­nează acolo sunt denumite în documentele speciale școli cu grafie latină. Sunt școli sub egida Ministerului Educației din Republica Moldova. Dar dacă acelea sunt școli românești, înseamnă că toate școlile din Moldova sunt româ­nești. Pentru că școlile din Transnistria au același statut cu toate școlile din Republica Moldova.

Cum vedeți politica de redobândire a cetățeniei române pentru basarabeni?

A fost o greșeală că s-a dat în 2009. Trebuia în 2007. Când a intrat România în UE. Atunci era marea bătălie cu Voronin. Cine lua atunci cetățenia își lua cetățenia, nu pașaportul, pentru că pe urmă au fost date pașa­poarte, nu cetățenii. Astfel, nu au fost angajați oamenii în proiectul românesc, ci au primit pașapoarte să poată merge să lucreze în străinătate. A fost o greșeală strategică. I-a crescut influența României acolo? Nu.

Ar fi trebuit dat doar permis de muncă. Astfel veneau la muncă. Dar așa, ce s-a întâmplat? S-a golit Moldova de forță de muncă și s-a golit și România de forță de muncă. Ei au venit în România, au stat un pic și pe urmă au plecat în Germania. Inițial s-au declarat cetățeni români, dar după ce a început povestea cu imaginea proastă a românilor au început să spună că sunt moldoveni cu pașapoarte românești.

Care ar fi avantajele și dezavantajele unei reuniri?

Avantaje ar fi pentru toată lumea. România a avut două expe­riențe de unire. Unirea din 1859. Nivelul de trai era cam același inițial. Până la urmă s-a câștigat și România „mică" a intrat în accelerație. În 1913 eram consi­derați un fel de tigru al regiunii. Veniturile noastre erau deasupra celor din fosta Iugoslavie, Bulgaria și Polonia. Semănau aproape de cele din Austro-Ungaria, mult mai mici decât Franța și Germania mă refer la veniturile pe cap de locuitor, dar comparative cu cele din Spania și Italia: 2.030 de dolari la ei, iar la noi 1.900.

A doua unire a fost în 1918. Acolo România şi-a asumat Transilvania. După anumite calcule era mai săracă decât vechiul regim, dar după puterea de cumpărare erau mai bogaţi. Bucovinenii erau relativ egali, bănăţenii un pic mai bogaţi decât cei din Transilvania. Pentru Transilvania a fost un câştig. Nu ne-a adus pierderi. Ce ne-a costat a fost Basarabia. În Basarabia salariul era undeva pe la 1.400, când noi eram undeva pe la 2.000. Cine spune astăzi că România nu a plătit după 1918 minte sau nu știe despre ce vorbește. S-au pompat bani în Basarabia pentru echilibrarea regiunii, astfel încât România după unire şi-a pierdut poziția de tigru economic al Europei din cauza Basarabiei.

După unire este nevoie de aproximativ 20 de ani pentru echilibrare, după aceasta începe decolarea economică. Şi decolarea este una pe verticală, ca a Germaniei. Şi Germania domină Europa după unire.

Principalii inamici ai unirii sunt politicienii din Republica Moldova şi intelectualii publici. Îşi dau seama, dacă se uită în România, că le va fi greu să concureze cu România. La Bucureşti viaţa merge mai repede. Ritmul este altul, stilul este altul. Şi mai agitat, şi mai vulgar. Atunci, ei consideră că îşi vor pierde acea zonă a lor de popularitate pe care o au. „Mai bine fruntaș la sat decât codaș la oraș." Intelectualii publici nu sunt susținători ai unirii. Vor fi foarte mulți care îşi pierd funcțiile.

Într-o primă fază vor pierde mulți din zona publică, adică cei care vorbesc. Vor câștiga cei care nu vorbesc, căci pentru ei nu va fi mai rău. Ei îşi vor vinde produsele în România, vor avea piaţă de desfacere mai mare, mulţi îşi vor găsi de lucru în România, mai ales în oraşele din apropierea graniţei, se vor duce să lucreze la Iaşi etc. Nu pentru ei va fi o problemă, pentru că mai rău nu poate fi. Se deschide piaţa, îşi fac firme.

Iar după 15-20 de ani, când se vor echivala salariile, pensiile - şi acesta va fi un exerciţiu bugetar dificil pentru România, dar care trebuie asumat -, reunirea va fi evident un câştig pentru România. Pentru marile corporaţii internaţionale, România va deveni foarte atractivă, având în vedere că ­populaţia va fi una numeroasă. Pe termen scurt va fi o pierdere pentru toţi. Pe termen mediu şi lung va fi un câştig pentru toţi. Pentru România cel puţin va fi un sacrificiu mare. Paradoxal, basarabenii vor avea mult mai mult de câştigat decât românii.

Scurt portret

Născut la 3 octombrie 1968 la Târgu Mureș, Dan Dungaciu este sociolog și geopolitician român, director al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române, președintele Fundației Mării Negre din România, fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe de la București și fost consilier pentru problemele integrării europene al președin­telui Republicii Moldova, Mihai Ghimpu. Are și cetățenia Republicii Moldova. Cu o bogată activitate publicistică, Dan Dungaciu este și autorul și respectiv coautorul a numeroase cărți atât din domeniul sociologiei, cât şi al geopoliticii.

 

Un interviu realizat de Silviu Dascălu pentru Ziarul Lumina, 11 Martie 2018

 



PROCLAMAŢIA MARII ADUNĂRI CENTENARE DIN 25 MARTIE 2018 PENTRU REUNIRE
 

CENTENAR UNIREA BASARABIEI CU ROMÂNIA 27 martie 1918 - 27 martie 2018

Noi, cetăţeni ai Republicii Moldova, participanţi la Marea Adunare Centenară de la Chişinău, azi, 25 martie 2018, în ajunul Centenarului Unirii Basarabiei cu Ţara, în numele nostru şi al tuturor celor aflaţi de o parte şi de alta a graniţei nefireşti de pe râul Prut, de care suntem încredinţaţi că împărtăşesc aceleaşi doleanţe cu noi, adresăm poporului român în integralitatea sa, clasei politice din cele două state în care ne găsim astăzi şi comunităţii internaţionale

AVÂND ÎN VEDERE că în urmă cu o sută de ani, Sfatul Ţării, singurul organ suprem legislativ şi reprezentativ al Basarabiei, ales în mod democratic, care a acţionat în conformitate cu interesele fundamentale ale întregii populaţii, întrunit în şedinţă legală şi solemnă, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, în baza principiului autodeterminării popoarelor, a votat Declaraţia de Unire a Republicii Democratice Moldoveneşti (Basarabiei) cu România,

CUNOSCÂND că în urma votului din Sfatul Ţării, în teritoriul dintre Prut şi Nistru a fost instaurat un regim care a asigurat tuturor locuitorilor securitatea individuală şi libera evoluţie socială, economică, politică şi culturală,

PREŢUIND actul de mare responsabilitate şi curaj politic al oamenilor de stat basarabeni de la 1918, care au demonstrat o intuiţie politică admirabilă, în contextul în care asupra Basarabiei plana pericolul dezintegrării teritoriale şi al instaurării terorii bolşevice, şi care şi-au asumat responsabilitatea pentru destinul poporului din Basarabia,

CONŞTIENTIZÂND că legitimitatea actului Unirii Basarabiei cu România, ca unică soluţie de supravieţuire şi progres al românilor dintre Prut şi Nistru, nu poate fi nicicum pusă la îndoială, AVÂND CERTITUDINEA că guvernările care s-au succedat la putere în Republica Moldova, de la obţinerea independenţei şi până în prezent, nu au avut în vedere decât îmbogăţirea proprie, prin sărăcirea populaţiei şi menţinerea în prizonierat a acesteia, prin alungarea ei peste hotare, la munci grele, prin falsificarea trecutului istoric şi crearea unor iluzii pentru viitor, prin propagandă şi manipulare, pentru a-şi menţine funcţiile şi accesul la fluxul de bani şi beneficii, FIIND ÎN ASENTIMENTUL aleşilor locali din teritoriu, care au votat Declaraţii de Unire cu România, act de onestitate, patriotism şi responsabilitate, şi care au primit răspuns imediat din partea oraşelor, judeţelor, instituţiilor de învăţământ, organizaţiilor nonguvernamentale şi a altor entităţi din România şi diaspora, care au adoptat Declaraţii de Reunire, în vederea urgentării înfăptuirii unităţii naţionale depline,

CONDAMNÂND orice forme de intimidare a semnatarilor Declaraţiilor de Unire cu România din partea unor grupuri de mercenari care neagă dorinţa legitimă a cetăţenilor Republicii Moldova de a trăi într-un stat de drept, naţional, puternic, unitar şi prosper,

ÎNDEMNÂND minorităţile entice din Republica Moldova să susţină procesele fireşti ale populaţiei băştinaşe, majoritare, de reîntregire naţională ca singură modalitate de afirmare şi dezvoltare armonioasă a tuturor, dar şi de recuperare a identităţii proprii, într-un spaţiu de cultură şi civilizaţie europeană, cu respectarea tuturor drepturilor şi libertăţilor democratice, SALUTĂM participanţii la Marea Adunare Centenară, veniţi din toate raioanele şi de peste hotare,

REAFIRMĂM dreptul poporului nostru la autodeterminare, după modelul german, fără niciun amestec din afară, 15

APRECIEM că Anul Centenar reprezintă un moment oportun de săvârşire a unui act de justiţie, în concordanţă cu istoria poporului nostru, cu normele de morală şi de drept internaţional, PLEDĂM pentru revenirea definitivă a populaţiei dintre Prut şi Nistru la trupul PatrieiMamă, România, 

SOLICITĂM factorilor decizionali de la Chişinău şi Bucureşti să trateze Centenarul Marii Uniri cu responsabilitate faţă de soarta actualelor generaţii, dar mai ales faţă de cea a viitoarelor generaţii de pe ambele maluri de Prut,

NE LUĂM ANGAJAMENTUL ca în Anul Centenarului Marii Uniri să contribuim cu toate eforturile, fiecare dintre noi şi coordonat, la reîntregirea naţională, după cum urmează: Participăm la Consultarea publică din Municipiul Chişinău şi votăm PRO Unire între 1-14 aprilie; Ne adunăm, toate colectivele şi localităţile care au declarat Unirea pe 1 iulie, la Capitala Unirii din 1918, Alba Iulia, unde aprindem Flacăra Unirii; Convocăm Congresul Reîntregirii Neamului la Iaşi, veche Capitală a Moldovei, între 24-26 august Continuăm pe 1-2 Septembrie Marile Manifestaţii pentru UNIREA PAŞNICĂ A POPORULUI NOSTRU;

Dăm de ştire întregii lumi despre voinţa noastră legitimă la Bruxelles, între 24-26 septembrie, printr-o Conferinţă Internaţională de amploare în Parlamentul European. CEREM celor două Parlamente să primească delegaţii ale Marii Adunări Centenare iar la şedinţa solemnă din 27 martie 2018, Parlamentul de la Bucureşti să adopte o decizie prin care să se implice pentru Reîntregirea naţională prin mijloacele paşnice ale democraţiei parlamentare şi în limitele Constituţiei României, în conformitate cu normele dreptului internaţional şi a Actul Final de la Helsinki.

MAREA UNIRE

VOTĂM astăzi Unirea Republicii Moldova cu România, de-a pururi şi pentru totdeauna! AŞA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU!”.



Stiinţă. Medicină. Cultură. Artă
Schimbarea|Normalitatea - Dr. Stelian Gomboş

 

Schimbarea

Cred că cei mai mulţi dintre noi am stat la un moment dat şi ne-am gândit ce mult a însemnat o schimbare/o anumită schimbare în viaţa noastră!... Şi, da, curat lucru: contează foarte mult o schimbare adevărată în viaţa noastră!...

Într-adevăr, schimbarea este cu adevărat un act, un gest, un semn al providenţei divine. Este o manifestare a dragostei, a purtării de grijă şi a proniei dumnezeieşti. Altfel spus, este o capacitate dar, mai ales o şansă, poate unica, poate singura, ce ne poate face pe noi altfel; adică aşa cum am fost sau aşa cum ar trebui să fim. Pornind de la schimbarea în plan fizic, psihic, personal, profesional, social, trupesc şi sufletesc şi ajungând până la cea în plan moral, spiritual şi duhovnicesc, schimbarea este antidotul plictisului, al blazării, al rutinei, al uzurii, al plafonării adică al involuţiei, al deteriorării, alterării şi degradării.

Cu alte cuvinte, schimbarea (poate) aduce căinţă şi pocăinţă, convertire şi îndreptare, luminare sau clarificare, limpezire ori lămurire, încurajare şi îmbărbătare, mai bine aspus, schimbarea aduce (înapoi) ceea ce ne lipsea, cee ace ne doream sau, mai corect spus, cee ace ne trebuia, fiindu-ne absolut necesar şi de maximă trebuinţă ori necesitate.

De aceea, dincolo de indispensabilitatea ei, schimbarea produce multă bucurie, veritabil curaj şi eficient optimism, provocând abordări şi orizonturi noi, mult folositoare şi autentic ziditoare nouă, tuturor. Fără însă a declanşa cine ştie ce reforme, rebeliuni ori revoluţii, schimbarea treuie să existe, măcar o singură data, în viaţa fiecăruia dintre noi, având parte, în jurul nostru, de atâtea exemple, modele, pilde sau mărturii de oameni care şi-au schimbat, cu adevărat, viaţa şi vieţuirea, atitudinea şi comportamentul, orientarea sau orizontul, activităţile, acţiunile, preocupările sau îndeletnicirile lor, ajungând a fi: din răi buni, din buni tot mai buni, din superficiali serioşi, responsabil şi profunzi, din egoişti altruişti, din zgârciţi milostivi, din aroganţi simpli, umili şi smeriţi, din ignoranţi cercetători, cititori şi cunoscători şi, aşa mai departe...

Căci, “viaţa ta se va schimba numai atunci când tu te vei schimba!” – Jim Rohn sau, “fii tu însuţi schimbarea pe care vrei să o vezi în lume!” – Mahatma Gandhi

Practic, viaţa noastră este un parcurs care constă în asemenea schimbări, providenţiale/proniatoare, care, dacă sunt corect percepute şi serios asumate ori însuşite, sunt cruciale, ducând la modificarea, transformarea şi, de ce nu, chiar la transfigurarea/convertirea noastră, ele fiind momente/prilejuri de sinceră şi profundă revelaţie sau descoperire, a lui Dumnezeu, a semenilor noştri şi, în special, a noastră, a eului şi sinelui nostru, al fiecăruia.

În fond, într-o lume plină de singurătate şi de egoism, de brutalitate, cinism şi dualism, viclenie şi meschinărie, merită a trăi şi a consuma, până la capăt, oportunitatea ori şansa schimbării, care de fapt, ne (rea)duce la noi înşine, la omul din noi şi de alături şi, îndeosebi, la Dumnezeu, Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie fiind plină de asemenea pilde/exemple memorabile, sfinţitoare, tămăduitoare şi, mai ales, mântuitoare.

Aşadar, haideţi să nu uităm că o schimbare poate fi un binecuvântat prilej de bucurie, fericire, comuniune, comunitate, viaţă, veşnicie şi mântuire! Altfel spus, să ne rugăm lui Dumnezeu să ne (mai) ofere ocazia/şansa unei asemenea schimbări, reale, sincere, autentice şi adevărate iar noi, între noi, oamenii, să ne (mai) schimbăm, cu mult folos, devenind sănătoşi, frumoşi şi bucuroşi!

În altă ordine de idei, vom sublinia şi reţine că, altminteri, astăzi, schimbarea este un concept foarte vehiculat. Dacă vreţi, este un fel de emblemă a timpului. Aproape tot contextul existenţei umane s-a schimbat faţă de nu mult timp în urmă, să zicem unul-două secole: societatea, moravurile, tehnologia, sistemul politic şi economic etc. Şi această transformare nu dă semne că ar ajunge la vreo finalitate. Practic, nu ştim dacă există vreo finalitate sau am intrat doar într-un cerc vicios. Gen schimbarea schimbării sau eterna schimbare. Iar motivaţia acestei schimbări este, cum altfel, decât binele, al meu, al tău, al lui, al nostru, al tuturor.

Şi, totuşi, dincolo de toate acestea, din punct de vedere duhovnicesc, (doar) pocăinţa este cotitura/schimbarea vieţii, răsturnarea gândurilor, schimbarea inimii ce ne întoarce cu faţa către Dumnezeu într-o nădejde plină de bucurie şi freamăt, în încrederea că, chiar dacă nu merităm mila lui Dumnezeu, Iisus Hristos a venit pe pământ nu ca să judece, ci ca să mântuiască, a venit nu la cei drepţi, ci la cei păcătoşi.

În concluzie şi încheiere, vom afirma/susţine că pocăinţa - schimbarea trebuie să înceapă anume de la această nădejde în dragostea lui Dumnezeu, dimpreună cu nevoinţa, o nevoinţă dusă cu bărbăţie şi curaj, în care ne obligăm să trăim aşa cum trebuie şi nu cum am trăit până acum. Fără asta Dumnezeu nu ne va mântui; după cum spune Iisus Hristos: nu oricine spune "Doamne, Doamne" va intra în Împărăţia lui Dumnezeu, ci doar cei ce vor aduce roadele ei. Iar pe aceastea le cunoaştem cu toţii: pacea, bucuria, dragostea, răbdarea, înfrânarea, smerenia - toate aceste roade minunate pot încă de pe acum schimba, transforma pământul în rai, dacă am putea să le rodim asemenea unui copac, plin cu fructe. (Cf. Mitropolitul Antonie de Suroj, Bucuria pocăinţei, Editura Marineasa, Timişoara, 2005, p. 39).

Mai adăugăm/mai remarcăm încă ceva: vecin, rău şi viclean, mai cu seamă pentru cei neîntăriţi şi pentru cei care abia încep să se nevoiască, sunt schimbările sau prefacerile firii noastre omeneşti, fire supusă slăbiciunilor, coroziunii şi neputinţelor specifice. Ele seamănă cu condiţiile climaterice, care se schimbă sau se transformă. Acestea nu sunt permanente, ci trecătoare.

De aceea nu trebuie să ne înfricoşeze, încât să schimbe cursul vieţii noastre duhovniceşti. În acest sens avem (şi) pilda marinarilor. Ei nu încetează să călătorească pentru că marea devine primejdioasă în momentul furtunii. Leagă puţin timp corabia la ţărm şi aşteaptă. După aceea îşi continuă călătoria fără să mai fie preocupaţi de furtună.

După cădere, suntem condamnaţi pe viaţă la a avea parte de asemenea schimbări: odată cu primul păcat, omul şi-a pierdut personalitatea, a devenit victima influenţelor şi este supus schimbărilor. Niciodată el nu rămâne stabil/statornic pe o poziţie, pe o simţire, pe o idee sau pe o opinie.

Asupra caracterului omului se exercită, în acest sens, influenţe din partea cuvintelor, gândurilor, lucrurilor, persoanelor, dietei, climei şi, în general, din partea a tot ce i se întâmplă, zilnic, cotidian. Adăugaţi la toate acestea şi uneltirea drăcească/diavolească, cea care afectează stabilitatea/rezistenţa simţirilor. Tot acest labirint al schimbărilor diminuează, stinge zelul şi toceşte râvna. 

Aceste asemenea schimbări trebuie tratate cu mult dispreţ; de asemenea, este nevoie de credinţă tare şi fierbinte în Pronia dumnezeiască, de râvnă după Dumnezeu şi de sfatul celor încercaţi. Cunoscând diavolul că forţa noastră motrice este râvna dumnezeiască, entuziasmul şi zelul şi mărinimia, se întoarce împotriva acestora pentru ca să ne dezarmeze şi să ne descurajeze.

Există şi schimbări pe care le provoacă numai greşelile noastre personale, ori de câte ori încălcăm poruncile şi suntem, astfel, lipsiţi de harul dumnezeiesc, pe care l-am întristat prin culpa şi vinovăţia noastră. 

Pentru aceste schimbări este nevoie de multă pocăinţă şi de sinceră smerenie pentru ca să se vindece, să se tămăduiască.  

Este nevoie de adevărat curaj şi de reală atenţie – iar nu de frică - pentru ca să nu se întrerupă strădania cea demnă de laudă şi de râvna nevoitorilor. (Gheronda Iosif Vatopedinul, Dialoguri la Athos, Editura Doxologia, p. 113-114).

De aceea, Sfinții sunt modele vii de nevoinţă, schimbare şi simplitate, exemple grăitoare de golire a e-ului, schimbat, metanoizat, pentru a-I face loc lui Dumnezeu. Patericul este plin de asemenea mărturii ale bătrânilor nevoitori, care prin schimbarea/transformarea vieţii lor s-au apropiat de Dumnezeu, cercetaţi fiind de Duhul Sfânt, Mângâietorul.

Normalitatea

Haideţi fraţilor, să ne trezim, să ne revenim! Da, trebuie, musai, să facem acest lucru: să (re)devenim normali, fireşti şi naturali, fiindcă, altfel, este foarte grav tot ceea ce se întâmplă, căci „toate au ajuns cu susu-n jos şi cu josu-n sus”!...

Am ajuns din păcate, să nu mai ştim să zâmbim, să nu mai putem să ne bucurăm, să nu mai putem să plângem, să fim incapabili în a gândi şi a cugeta raţional şi sănătos, să fim neputincioşi în a lucra în echipă, în a avea atitudine, comportament şi discernământ, consistent, suficient şi eficient; să nu mai ştim să râdem cu cel ce râde, să plângem cu cel ce plânge, să nu mai ştim să ne rugăm cu cel ce se roagă, să avem atitudine solidară iar nu solitară, într-un cuvânt, să fim naturali, fireşti şi normali, şi în vorbă şi în faptă şi în port.

Da, suntem chemaţi, în regim de urgenţă, să amendăm, oriunde şi oricând, lipsa de normalitate, să-i sancţionăm pe cei care ne-au furat-o şi ne-au confiscat-o, să punem degetul pe rană, să arătăm, acolo şi atunci când este cazul, absenţa normalităţii, a firescului, a raţionalului, a naturalului, altfel, spus, a Lui Dumnezeu, fraţilor, care este unul al normalului, al cărui autor şi este şi, prin urmare, acolo unde lipseşte normalitatea nu este Dumnezeu.

De aceea, păcatul, viciul, patima şi corupţia spirituală ori boala/slăbiciunea/neputinţa sufletească şi spirituală sunt manifestări concrete/vădite ale anormalităţii, ale nefirescului, ale îndepărtării şi înstrăinării noastre, de Dumnezeu, de semenii noştri şi de noi înşine, ajungând să asistăm/să participăm la o răsturnare/inversare, axiologică, a valorilor, a normelor şi principiilor, spunând, în acest nefericit context, „răului bine şi binelui rău, negrului alb şi albului negru!”.

Prin urmare, mai mult, decât atât: să fim foarte ageri, vigilenţi, prudenţi şi precauţi şi, mai ales, fermi şi hotărâţi, atunci când, te miri cine, de oriunde şi de nicăieri, vine să ne propovăduiască nouă o aşa zisă alternativă, a „normalităţii”, adică o altfel de „normalitate, de natural şi de firesc”, noi fiind fermi convinşi că aşa ceva nu există ci, pur şi simplu, este vorba doar de anormalitate şi atât.

Nimic mai mult, nimic altceva, restul fiind numai minciuni şi speculă, cu scopul inducerii noastre în eroare şi a manipulării noastre. Mare atenţie, oameni buni: orice amăgire duce la dezamăgire!... Clar şi limpede!...

Nu vedeţi ce mult ne bucurăm atunci când avem de-a face cu nişte oameni fireşti, cu nişte situaţii/ipostaze naturale, cu nişte ocazii sau prilejuri normale!...

Nu vedeţi că am ajuns să tânjim, să ne fie dor după asemenea momente, întâlniri, petreceri sau împrejurări; nu vedeţi că sufletul şi spiritul nostru aspiră la lucruri simple, fireşti şi naturale ori normale, nu complicate, de noi, oamenii, nu alambicate, nu sofisticate şi pline de complexitate!...

Şi cum sau în ce fel am ajuns la toate aceste triste şi nefericite situaţii, urmări sau consecinţe: din cauza modului total greşit/eronat în care tratăm/abordăm noi viaţa, locul, rolul, rostul şi vieţuirea fiecăruia dintre noi, fiind tare contaminaţi de păcatul luciferic al mândriei, având, astfel, tendinţa/tentaţia şi ispita ca noi, creatura, să ajungem în locul Creatorului, cu alte cuvinte, să fim ca Dumnezeu, mai presus sau în locul Lui, adică să ajungem ca El însă fără El şi, iată, acest păcat şi flagel ne molipseşte şi ne afectează încă de la începutul omenirii, a istoriei umanităţii noastre!...

De aceea, fără echivoc, toţi Părinţii Duhovniceşti ai Bisericii ne atrag serios atenţia asupra păcatului mândriei ca fiind cea mai grea ori apăsătoare patimă, sursă, izvor şi resursă pentru toate celelalte păcate, vicii şi patimi, adică „mamă a toată răutatea!”

Însă la noi, a se lua aminte: „ce este da trebuie să fie da iar ce este nu trebuie să rămână nu iar ce este mai mult de atât de la diavolul este!”

Ori noi ce am făcut, am schimbat totul, am modificat totul, am modernizat, am multiplicat totul, în condiţiile în care omului îi trebuie, totuşi, atât de puţin, atât de curat şi de simplu, atât de natural şi de aerisit, fără a fi contaminat ori poluat, de nimeni şi de nimic!...

Da, să revenim, aşadar, la sinceritate, renunţând la ipocrizie şi făţărnicie, să revenim la seriozitate, refuzând superficialitatea şi falsitatea, să (re)activăm naturaleţea şi originalitatea din noi, ignorând cosmetizarea şi contrafacerea, să ne (re)întoarcem la concret şi autentic, la cuminţenie şi înţelepciune, alungând orgoliile, vanitatea, suficienţa de sine, ignoranţa şi aroganţa personală, să nu ne mai ocupăm de fleacuri, nimicuri şi micimi omeneşti ci să ne străduim a deveni consistenţi, solizi, fortificaţi şi substanţiali, în tot şi în toate, în tot locul şi în tot ceasul!...

Cu alte cuvinte, noi suntem chemaţi să (re)devenim normali, naturali, fireşti, raportându-ne la supranaturalul, metafizicul şi supraraţionalul, etern, veşnic, şi dumnezeiesc!...

Altfel spus, oameni buni, să ne întoarcem la ipostaza, purtarea, viaţa şi vieţuirea originară şi originală, simplă şi naturală, înţeleaptă şi firească, altminteri riscăm să alunecăm în bizar şi derizoriu, în penibil şi ridicol, în cumplită înşelare, amarnică amăgire şi dureroasă dezamăgire!...

Să nu fie una ca aceasta!...

Fereşte-ne, păzeşte-ne şi apără-ne, Doamne, de toată fărădelegea, vulnerabilitatea, răutatea, boala, slăbiciunea şi neputinţa în veci. Amin!...

 

Stelian Gomboş/ https://steliangombos.wordpress.com/

 



Ctitoriile Brâncovenești din Țara Făgărașului - Pr. Alexandru Niță și Pr. Mihai Petian (Video)

 

 

 



Doinește Nistrul - Prof. Maria Gabor
 
Doinește Nistrul noaptea, cînd apele vin toate,
Să se închine-n taină Cetății de pe mal,
Atîtea lacrimi curs-au pe ziduri de Cetate,
Păstrate sunt de-a pururi în fiecare val.
Din ele sfînt se-adapă eterul care soarbe
Suspinul și amarul ce vine din pămînt,
Cînd vîntul se trezește din locu-n care doarme,
MĂRIA SA îl cheamă și vine Duhul Sfînt.
Învie-un cîmp de oase, de strajă stau soldații,
Nu-s faptele uitate, nici morții risipiți,
Și curge, curge Nistrul, dar cînd se înserează,
Se-oprește-n loc în taină și cîntă: Auziți?



Anunţuri. Apeluri. Evenimente
Donati 2% din impozit pentru activitati misionare

Click aici pentru a descărca
formularul 230

 

   Dragi credincioşi,

Mulţumim celor care  faceți efortul de a trimite formularul 230 sau 200 asociaţiei noastre. Banii sunt folosiţi: 

      Dacă obţineţi venituri numai din salarii si doriti să sprijiniti asociaţia noastră, o puteţi face prin completarea formularului 230 *. Completati numai prima rubrică (I. Date de identificare a contribuabilului) şi semnaţi (Semnătură contribuabil). Organul fiscal va calcula 2% din impozit si va vira suma în contul asociatiei noastre;
        Persoanele care au obtinut venituri din mai multe surse (activităti independente, proprietate intelectuală etc.) trebuie să completeze formularul 200 *. 

     Formularele se depun până la 25 mai la registratura organului fiscal din localitatea in care locuiti *.

                                                                              Doamne ajuta!
Presedinte Asociatia ORTOPRAXIA - Ioan Cismileanu

 * Adresele sediilor teritoriale ale Administratiilor Finantelor Publice: clic pe linkul https://www.anaf.ro/sediuuf/

 



Conferințe duhovnicești la Biserica Șerban Vodă din București
 

 

Vă așteptăm duminica – 25.02.2018, ora 18:00 la o nouă conferință la Biserica Șerban Vodă.

Invitat este Pr. Conf. Univ. Dr. Gheorghe Holbea din Bucuresti.

Tema conferinței: „Icoana ortodoxa – de la imagine la chipul slavei divine”

25.02/ „Icoana ortodoxă – de la imagine la chipul slavei divine” – Parohia Șerban Voda

 

Câteva precizări suplimentare

Aceste evenimente/manifestări spiritual - duhovnicești, organizate de catre Parohia "Serban Vodă" din București, au drept motiv și scop catehizarea credincioșilor în diferite subiecte/teme spiritual - religioase, fapt realizat de către invitații/participanții la aceste seri duhovnicești, invitați de cea mai înaltă calitate umană, morală, culturală, intelectuală și, mai ales, teologică!

Altfel spus, aceste întâlniri/seri duhovnicești - catehetice au un rol, un rost și un scop, pastoral - misionar si apologetic - spiritual!

Momentan, ele sunt organizate în biserica parohială, pana in clipa amenajării/finalizării unui spațiu adecvat în cadrul Așezământului Social - Misionar - Parohial "Sfinții Martiri Brâncoveni", situat în curtea Parohiei/Bisericii "Șerban Vodă" din București!

Totodată, pagina web, precum și Foaia Parohială a Bisericii noastre, au același rol, fiind pagini interactive, accesibile și bogate, într-un conținut religios - duhovnicesc de cea mai bună calitate, realizate de persoane avizate, competente, loiale și devotate Bisericii noastre!

De asemenea, toate activitățile Bisericii/Parohiei "Șerban Vodă" din București, se organizează și se desfășoară în deplin acord cu învățătura și cu sfintele canoane și rânduieli ale Bisericii, în duhul Tradiției, a bunei rânduieli și cuviințe, cu sfântă și sfințită binecuvântare!

Post binecuvântat, cu roade duhovnicești bogate!

Stelian Gomboș

 

 

 

 

 

 

 



Hai să-i ajutăm pe copiii cu dizabilități să fie creatori de frumos!
 


Hai să-i ajutăm pe copiii cu dizabilități să fie creatori de frumos!

Pentru copiii cu dizabilităţi, atelierele de creaţie sunt o şansă unică de terapie, dezvoltare şi valorizare. Numai că materialele necesare pentru organizarea unor astfel de ateliere nu sunt subvenționate de stat. Din acest motiv, Asociația „Doamna Maria Brâncoveanu“ din Făgăraș lansează campania „Hai să-i ajutăm să fie creatori de frumos!“, campanie ce se desfășoară în perioada 5-25 martie. Astfel, făgărășenii pot dona pentru cei 100 de copii cu nevoi speciale din cadrul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Făgăraș: cartoane, plastilină, hârtie, aracet, carioci, biluțe, mărgele, foarfeci cu model, perforatoare cu model, materiale textile,pistol de lipit, ghilotină de tăiat hârtie și tot ce este necesar pentru un atelier de creație.
Pentru că materialele necesare nu sunt subvenţionate de stat, copiii de la CSEI Făgăraş au nevoie de noi pentru a putea continua aceste ateliere. Haideţi să îi ajutăm să lucreze!“, este mesajul organizatorilor campaniei.

Produsele pot fi aduse la sediul Asociației din str. Tudor Vladmirescu, ne. 16A, joia, între orele 8.00-20.00 sau la Biserica Brâncoveanu, zilnici, între orele 7.30-8.00 sau 16.30-17.30 și duminica 8.30-10.00.

Hai să-i ajutăm pe copiii cu dizabilități să fie creatori de frumos!

După cum subliniază doamna Natalia Corlean, președintele Asociației, aceste ateliere de creaţie îi ajută enorm pe copii să îşi dezvolte abilităţile şi să se simtă utili şi valoroşi când văd ce lucruri frumoase pot ieşi din mâinile lor. Iar faptul că noi, comunitatea, le dăruim aceste materiale de lucru, le transmite faptul că nu i-am uitat, că sunt importanţi şi că sunt în inimile noastre. Înseamnă enorm pentru ei. 

Produsele vor fi duse copiilor de tinerii voluntari ai Asociaţiei noastre, care vor participa împreună cu ei la un atelier de creaţie.


Mănăstirea Oaşa | Tabără internaţională dedicată tinerilor români din diaspora. Ediţia a II-a
 

Tabără pentru tinerii din diaspora

Arhiepiscopia Ortodoxă Română Alba Iulia și Mănăstirea Oașa organizează în anul 2018, în perioada 19-29 iulie, o tabără internatională la care sunt așteptați tineri români care trăiesc în diaspora, cu vârsta cuprinsă între 16-30 ani. Tabăra se află la a doua ediţie.

Participarea la taberele organizate la Mănăstirea Oașa este gratuită. Mănăstirea le oferă tinerilor cazarea și masa, iar participanții îşi asigură transportul.

Important de menţionat este că participarea presupune integrarea în viața mănăstirii. Programul unei zile de tabără presupune participarea în mod obligatoriu la Sfânta Liturghie care începe la ora 06:00, la activitățile gospodărești ale mănăstirii (ascultări), repetiții la muzică (în cadrul taberelor tinerii dau răspunsurile la Sfânta Liturghie), participarea la conferințe, dezbateri pe teme de actualitate cu diferiți invitați.

Mănăstirea Oaşa | Tabără internaţională dedicată tinerilor români din diaspora. Ediţia a II-a

Tabara este deja la a doua ediție, cea de anul trecut bucurându-se de un real succes. ‘La mănăstirea Oaşa îţi dai seama cât de mult te iubeşte Dumnezeu şi începi să preţuieşti fiecare clipă, fiecare întâlnire şi întâmplare ca pe un dar al lui Dumnezeu pentru tine. Am înţeles că fiecare întâmplare din viaţa noastră care poate la început ne întristează, este de fapt o invitaţie a lui Dumnezu spre creştere, este „mâna lui Dumnezeu” întinsă către noi ca să ne înalţe. Experienţa taberei m-a ajutat să văd viaţa altfel – împreună cu Hristos’ (Oana Pirnuta, Parohia Sfânta Înviere, Viena, Austria, Tabăra Internațională Oașa, iulie 2017).

La această ediţie sunt alocate 150 de locuri pentru tinerii care trăiesc în afara granițelor țării. Organizatorii s-au gândit la tinerii stabiliţi următoarele țări: Franța, Italia, Spania-Portugalia, Germania, Anglia, Austria, SUA, Canada, Australia, Basarabia, Suedia, Danemarca, Norvegia, Belgia, etc.

Detalii cu privire la înscriere pot fi consultate aici.



Criza de sarcină - Marșul pentru Viață 2018
 
 
Comunicat de presă: Marșul pentru Viață 2018 – Un apel către politicienii români
Marșul pentru Viață se află la a opta ediție simultană în România și Republica Moldova, fiind caracterizat printr-o creștere spectaculoasă a orașelor organizatoare și a participanților în ultimii ani. După începuturi timide în Timișoara, ca oraș unic din România, la care au participat câteva zeci de persoane în 2008, din 2010 au început să se alieze tot mai multe orașe, ajungând la 138 orașe organizatoare în 2017 în România și la 149 de orașe în Republica Moldova.
Evenimente similare s-au desfășurat mai ales în Occident, cu mult înaintea celor din România, cu o amploare mărită datorită legiferării avortului în ultimele 3 decenii ale sec. XX. Mesajul principal al organizatorilor din toate orașele mari ale lumii, precum Washington, San Francisco, Paris, Madrid, Roma, Budapesta ș.a. este adresat direct politicienilor cerând restricționarea respectiv interzicerea avortului și protejarea vieții nenăscute.
Marșul pentru Viață a devenit astfel o oportunitate unică de conștientizare a direcției greșite în care merge conducerea politică a unei țări, grevând adânc și iremediabil echilibrul socio-demografic al populației.
În SUA parlamentarii pentru viață au devenit majoritari sub regimul lui Donald Trump datorită creșterii uriașe a populației pro-viață / participante la Marșul din Washington D.C., la care s-a ajuns la cifra de 500.000 de oameni! Iată că în SUA ultimilor doi ani s-a reușit restricționarea multor legi anti-creștine, precum s-a întâmplat și în Polonia și Ungaria.
Legea avortului este motorul practicii pruncuciderii într-o țară, ea este cea care pervertește mentalitățile și camuflează crima într-un așa-zis drept al femeii. Face parte din strategia promotorilor avortului să publice cifre exagerate despre mortalitatea maternală la avort și despre răspândirea avortului în condițiile ilegalității acestuia – ceea ce știm din mărturia dr.-ului Bernard Nathanson, unul din cei mai mari avorționiști ai lumii, convertit la credință.
Organizatorii Marșului pentru Viață din Timișoara nu îi exonerează pe politicienii români de răspunderea față de avorturi, dimpotrivă, îi cheamă să-și urmeze vocația de creștini și să muncească din greu la îmbunătățirea legislației în sensul eliminării legii avortului și pentru a proteja viața și familia.
Din păcate Organizația ”Studenți pentru Viață” din București, pretinde în numele tuturor organizatorilor Marșului că ”nu cerem interzicerea avortului” – fără a avea consimțământul acestora.
Toți organizatorii creștini ai Marșului pentru Viață, care sunt cu adevărat de partea apărării vieții și își iubesc țara, se distanțează de această poziție și pun accentul pe apelul nestrămutat către politicieni de îmbunătățire a legislației, de reducere/eliminare a pruncuciderii din România, așa încât legile să reflecte valoarea imutabilă a vieții umane în toate ipostazele și vârstele ei.
Dorim legi întru dreptate și adevăr, umane, care să fie folositoare poporului român și nu unei clase din ce în ce mai înguste a societății!
Asociația Darul Vieții și Cultele creștine din Timișoara, organizatoare ale Marșului pentru Viață 2018
Contact: Pr. Ioan Chișărău, tel. 0723-312923, sursa: cultura vietii
MĂRTURII DESPRE CRIZA DE SARCINĂ. Femei fericite că au născut, femei care regretă avortul (descarcă în format pdf), Editura ProValori Media, București, 2018, ISBN 978‑606‑93811‑6‑8
Vă rugăm să sprijiniți activitatea de aducere la lumină a realității crizei de sarcină trimițând mărturii sau îndemnând pe cunoscutele dumneavoastră care au trecut prin criza de sarcină să trimită mărturii pe adresa de mail 101marturii@gmail.com. Mărturiile vor fi publicate pe saiturile www.femeifericite.com și www.avorturiregretate.ro
ARGUMENT. DE LA CUNOAȘTEREA REALITĂȚII CRIZEI DE SARCINĂ LA PROIECTUL DE ȚARĂ VITAL AL ROMÂNILOR: PREȚUIREA DARULUI VIEȚII ȘI SPRIJINIREA FEMEILOR ÎN CRIZĂ
Alexandra Nadane
Asociația Studenți pentru viață
1 martie 2018
În viața noastră puține sunt lucrurile al căror impact uriaș este atât de puțin înțeles precum criza de sarcină.
Este vorba despre scurta perioadă din viața unei femei însărcinate în care avortul apare ca o altă opțiune pe lângă continuarea sarcinii și nașterea copilului.
Criza de sarcină
Criza de sarcinăapare în cele mai diverse situații de viață. Astfel, experiența directă și bibliografia teoretică arată că nu există niciun element care să elimine a priori posibilitatea apariției crizei de sarcină: nici starea financiară, nici statutul social ori marital, nici absența sau numărul copiilor, nici vârsta, nici nivelul intelectual, educațional și cultural, nici starea de sănătate a femeii, nici calitatea relației cu tatăl copilului, nici opinia familiei ori a prietenilor, nici afilierea ori practica religioasă a mamei, tatălui, familiei, nici măcar împrejurările concepției și starea de sănătate a copilului, de exemplu atunci când copilul a fost așteptat ani la rând și este deplin sănătos… În realitate, oricând poate apărea
un element care să determine criza de sarcină.
De aceea, pentru a fi cu adevărat alături de femeia în criză de sarcină este nevoie de cele mai diverse abordări, potrivite fiecărei situații de criză: de la formele cele mai simple, cum este o discuție de 15 minute, până la sprijinirea emoțională și materială pe mai mulți ani de zile.
Cele mai multe dintre mărturiile cuprinse în acest volum au fost așternute în scris în anul 2016, când s‑a încercat pentru prima dată tipărirea unei cărți de mărturii despre criza de sarcină. Avorturile prezentate sunt avorturi la cerere. Majoritatea numelor de persoane și localități sunt anonimizate, doar în cazul autoarelor care au menționat explicit că nu doresc anonimizarea păstrându‑se numele real. Datele calendaristice sunt reale. Dacă nu este specificată o sursă, mărturiile sunt preluate de pe site‑urile destinate crizei de sarcină femeifericite.com și avorturiregretate.ro.
Mărturiile sunt experiențe de viață, sunt lucruri trăite a căror realitate nu poate fi anulată de nicio ideologie și nicio invocare a drepturilor și libertăților.
Este cutremurătoare distanța uriașă dintre gingășia dragostei materne și înverșunarea violentă a presiunii exterioare pentru avort.
Mărturiile arată că, după cuvântul scripturistic despre deplinătatea vieții intrauterine „Tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu m‑ai alcătuit în pântecele maicii mele” (Psalmul 138, 13), al doilea element relevant în problematica vieții și a avortului este gravitatea crizei de sarcină. Cât de adevărată este afirmația Fredericăi Mathewes‑Green: „O femeie nu dorește să facă avort așa cum dorește o îngheţată sau un Porsche, ci ca un animal prins în
cursă care își roade picioarele pentru a scăpa!”
Majoritatea mărturiilor se încadrează într‑unul dintre cele două tipare:
– criză de sarcină, frică, lipsă de sprijin, avort, durere, regret;
– criză de sarcină, frică, sprijin, curaj, naștere, efort, bucurie.
În criza de sarcină, frica este de neocolit: frica de ce va spune tatăl copilului, părinții, rudele, prietenii, colegii de serviciu, frica de a nu avea bani, locuință, putere de a face față situației, frica de un viitor pentru care nu s‑a făcut niciun plan. Frica nu este ea singură decisivă, ci contează dacă există sau un cineva care să sprijine.
Circa 80% din cazurile de criză de sarcină s‑ar putea rezolva în mod fericit dacă femeia ar primi sprijin din partea tatălui copilului. Dar un factor‑cheie în criza de sarcină și în decizia
femeii de a face avort este violența din partea tatălui copilului, de la presiunile verbale, până la violența fizică gravă. Cel puțin 60% dintre avorturi sunt consecințe ale presiunilor partenerului de viață. Este șocant să constați câtă înverșunare poate apărea împotriva micuței ființe a cărei viață pâlpâie.
Adunarea acestor mărturii într‑un volum nu este menită să învinovățească, să acuze, să judece pe nimeni – nici pe femei, nici pe tații copiilor, nici familiile lor, prietenii lor, colegii lor, nici pe doctori și personalul medical, nici pe oamenii politici.
Este o mică oglindă a noastră, din ultimele decenii.
De aceea, sperăm ca aceste mărturii să ajungă la cât mai mulți adolescenți și tineripentru a putea înțelege că au o responsabilitate, să nu aleagă lașitatea și fuga de responsabilitate. Să nu folosească iubirea pe care o femeie o are pentru ei pentru a‑i cere să facă avort, căci aceasta este o desfigurare a masculinității sale.
Sperăm ca aceste mărturii să ajungă la cât mai multe adolescente și tinerepentru a putea înțelege că o cale ușoară se poate dovedi greșită, iar o cale grea se poate dovedi cea corectă. Să înțeleagă că atunci când un bărbat le cere să facă avort, acel bărbat nu le iubește, ci le folosește și le distruge feminitatea.
Sperăm ca aceste mărturii să ajungă la părinții care cred că viitorul bun al fiicei sau fiului lor se construiește presându‑i să avorteze nepotul lor.
Sperăm ca aceste mărturii să ajungă la bărbații care își folosesc toată puterea de convingere, iar uneori violența verbală, psihică, fizică pentru a obține avortul și degrevarea de responsabilitate.
Sperăm ca aceste mărturii să ajungă la cât mai mulți doctori ginecologi. Dumneavoastră, doctorii ginecologi, sunteți cei prin care se nasc copiii.
Cu mâinile dumneavoastră îi salvați, adesea, pe copii și pe mame în cazul unor sarcini și nașteri dificile.
Dumneavoastră puteți să le spuneți adevărul pe care îl știți mai bine decât oricine: în burtica ta, mămică înfricoșată, este un copil, băiatul sau fiica ta; în burtica ei, tată înfricoșat, este un copil, băiatul sau fiica ta. Nu la naștere „veți avea un copil”. Copilul este deja! Aveți deja un copil.
Dumneavoastră puteți să informați că avortul nu este o procedură 100% sigură, că există riscuri, de la sindrom post‑avort la infertilitate, și aveți dreptul să informați.
Dumneavoastră puteți să oferiți numărul de telefon al unui centru unde poate fi sprijinită femeia aflată în criză de sarcină.
Dumneavoastră aveți dreptul legal al libertății de conștiință să nu curmați o viață.
Dumneavoastră vedeți disperarea, frica, presiunea cu care adesea o femeie intră pe ușa cabinetului.
Dumneavoastră cunoașteți golul și durerea de după.
Dumneavoastră știți ce spune părintele artei și profesiei medicale în Jurământul lui Hipocrate: „nu voi da niciodată unei femei o substanță care provoacă avort”.
Dumneavoastră sunteți specializați în obstetrică‑ginecologie.
Sperăm ca aceste mărturii să ajungă la cât mai mulți clerici.
Oameni ai credinței, nimeni nu știe mai bine decât dumneavoastră valoarea sufletului fiecărui om!
Nimeni nu știe mai bine că sufletul este creat de Dumnezeu atunci când trupul e zămislit dintr‑o celulă a tatălui și o celulă a mamei!
Nimeni nu știe mai bine cât de mult bine poate aduce un om în lume și cât de mult rău aduce luarea vieții unui om nevinovat, a unui prunc.
Sunteți cei în fața cărora sufletele oamenilor se deschid și sunteți martorii revărsării de durere sau de bucurie.
Sunteți cei care constată că, în fața morții absurde și a suferinței, doar Dumnezeu poate interveni și de aceea este chemat cu atâta nădejde – așa cum se vede din mărturii.
Unele dintre mărturiile din acest volum sunt scrise la îndemnul dumneavoastră, iar cei care le‑au scris au simțit că astfel îi vor ajuta pe alții.
Vă rugăm, încurajați‑i pe cei care pot vorbi despre momentele dificile să fie mărturisitori pentru a fi de folos celor care vor trece în viitor prin momente asemănătoare.
Sunteți cei prin care vine iertarea, vindecarea, pacea. Sunteți cei care nu judecă, dar nici nu mint numind răul altfel decât rău și binele altfel decât bine.
Sprijiniți femeile în criză de sarcină, îndemnați‑i pe bărbați să își asume responsabilitățile firești față de copilul lor și de mama copilului lor!
Rugați‑vă pentru ca inimile noastre să se deschidă către cei mai mici dintre noi!
Sperăm ca aceste mărturii să ajungă la cât mai mulți oameni politici. Pentru a înțelege ce se întâmplă cu românii din 1958 până în prezent.
În anul 2018, România sărbătorește Centenarul Marii Uniri.
În Primul Război Mondial, în urma căruia s‑a înfăptuit Unirea, au murit circa 1.125.000 de români.
Dar nu în acest război și‑au pierdut viața cei mai mulți români, nici în Războiul de Independență și nici în al Doilea Război Mondial.
Cei mai mulți români și‑au pierdut viața prin avort: aproape 23 de milioane de avorturi chirurgicale au fost înregistrate oficial doar în spitalele de stat din țară (7,5 milioane în perioada de liberalizare 1958–1966; 7,4 milioane în perioada de restricționare 1967–1989; 7,9 milioane în perioada de liberalizare 1990–2016).
Media în 2016 a fost de 173 avorturi chirurgicale efectuate zilnic în spitalele de stat.
La aceste date, trebuie adăugate următoarele categorii de avorturi, care nu sunt raportate în statisticile din România:
– avorturile care se efectuează în clinicile particulare;
– avorturile medicamentoase, prescrise în spitalele de stat și în clinicile particulare;
– avorturile făcute în străinătate de persoanele tinere și mature aflate la muncă în străinătate, care reprezintă o parte însemnată din populația României aflată în perioada de fertilitate.
Nu este cunoscut nici numărul avorturilor ilegale din perioada regimului comunist, dar și după 1990.
Dacă s‑ar avea în vedere și aceste avorturi, care nu sunt înregistrate în statistici, probabil că s‑ar ajunge la un număr total al avorturilor dublu față de cel din statisticile oficiale.
În Republica Moldova, a cărei populație la 1 ianuarie 2016 era de 3.553.056 locuitori, statisticile arată că în perioada 1960 – 1 ianuarie 2016 au fost înregistrate 2.112.158 avorturi chirurgicale în spitalele de stat. Și pentru Basarabia, în statistica reală ar trebui
adăugate avorturile medicamentoase și avorturi făcute de către persoanele tinere și mature aflate la muncă în străinătate.
Aceste date fac ca România și Republica Moldova să se afle pe locurile 5, respectiv 6 în lume în privința numărului de avorturi raportat la populația actuală a țării.
Iubiți poporul acesta și – nu prin coerciție, ci prin sprijin – ajutați‑l să își nască fiii și fiicele pe care îi dă Dumnezeu!
Această carte este menită să ne aducă aminte de milioanele de copii care nu au văzut lumina zilei și de milioanele de femei în criză de sarcină care nu au fost informate, nu au fost sprijinite, nu au fost iubite.
Poate acești copii nu ar fi devenit atât de celebri precum Céline Dion și Cristiano Ronaldo, ale căror mame s‑au gândit să îi avorteze, sau Andrea Bocelli, a cărui mamă a fost sfătuită să îl avorteze.
Dar fiecare dintre ei ar fi putut fi o lumină în viața părinților, în familiile pe care și le‑ar fi întemeiat, în societate românească sau chiar în lumea întreagă.
Poate mamele lor ar fi avut parte de dificultăți, dar ar fi avut parte și de „te iubesc, mamă” al acelor copii, de sprijinul lor la bătrânețe, de bucuria nepoților.
Am cunoscut femei care au regretat avortul dinainte de a‑l face, femei care au regretat avortul în timp ce avea loc, femei care au regretat avortul când s‑au ridicat de pe masa ginecologică, femei care au regretat avortul pentru prima oară la câteva decenii după ce a avut loc. Dar nu am cunoscut nicio femeie care să își îndemne fiica: „Mamă, când vei crește mare, să faci și tu măcar un avort, că este foarte bine!”
De aceea, publicarea mărturiilor este menită să ne facă să înțelegem ușurința cu care fiecare dintre noi am trecut și trecem pe lângă femeile în criza de sarcină, indiferenți la frământările lor și la viața copilului pe care l‑au purtat în pântece câteva luni. Este și o ocazie de a le cere iertare pentru indiferența noastră.
Sperăm că fiecare și împreună, ca societate, vom învăța ceva din aceste mărturii, sperăm că inimile noastre se vor deschide către femeile în criză de sarcină și copiii lor.
Prin cunoașterea realității crizei de sarcină, sperăm să înțelegem că proiectul de țară vital al românilor din dreapta și din stânga Prutului este prețuirea darului vieții și sprijinirea femeilor în criză de sarcină.
Doar așa vom avea un viitor!
 
Sursa: Cultura Vieții 

 



Tradiţii şi obiceiuri de Paşte în Ţara Făgăraşului (concurs - 29 martie 2018)
FESTIVAL-CONCURS ORGANIZAT ÎN CADRUL PROIECTULUI REGIONAL
„BISERICA, ȘCOALA,  FAMILIA CREȘTINĂ”
înscris în Calendarul  Activităţilor Educative Regionale 2018,
Domeniul Cultural-artistic, folclor, tradiţii, obiceiuri pag. 25, poziţia 1110
2018

Argument

           Aflat la a VII-a ediție și conceput ca o manifestare cultural-artistică, Concursul “Tradiţii şi obiceiuri de Paşte în Ţara Făgăraşului”, ideat și implementat de Colegiul “Aurel Vijoli” Făgăraş, a devenit una dintre manifestările culturale de prestigiu ale Ţării Făgăraşului. Concursul se derulează în spațiul Colegiului “Aurel Vijoli”, fiind o oportunitate de  cunoaștere și creativitate, de învățare prin descoperire, de educație estetică pentru elevii din învățământul primar, gimnazial, liceal şi special.

        Scoaterea din lada de zestre a tradiţiilor specifice poporului român considerăm că este o ,,altfel de şcoală” în preajma sărbătorilor de Paşte. Elevii îşi descoperă talentele, îşi exprimă sentimentele şi cinstesc pe înaintaşii lor.

       Arta picturii, arta poeziei şi a muzicii, arta cusăturilor şi împletiturilor tradiţionale, arta preparatelor culinare îi ajută pe elevi să-şi dezvolte personalitatea şi spiritul de echipă. Acest concurs oferă copiilor oportunitatea cultivării creativităţii, iniţiativei, emoţiilor, descoperirea propriului talent sau a vocaţiei. Concursul “Tradiţii şi obiceiuri de Paşte în Ţara Făgăraşului” oferă tuturor participanţilor de la şcolile din Ţara Făgăraşului posibilitatea unui schimb de experienţă unic, prin intermediul muzicii şi a poeziei religioase, a picturii pe sticlă şi a vopsirii ouălor specific perioadei pascale, a cusăturilor şi împletiturilor tradiţionale, dar şi a dulciurilor de post, o cale de socializare şi diseminare a tradiţiilor şi meştesugurilor populare.

 

Obiectivele educaţionale ale activităţii

 

GRUP ȚINTĂ:  Elevi din clasele I-XII, cadre didactice de toate specializările de la Colegiul    ,,Aurel  Vijoli” și de la unitățile de învățământ partenere.

Initiator proiect: prof. ILEANA PANDREA   Coordonatori:  Director  ing. LILIANA SPIRIDON                                                                                                                                            
                            Director adj. ec. ANDREEA SUCIU
                          prof. ALEXANDRINA COCIŞ-
 coordonator pentru proiecte şi programe educative
 
PERSOANE DE CONTACT:      
Prof. Ileana Pandrea e- mail: ileana_pandrea @yahoo.com    Tel : 0768 766784
 
PARTENERI :

 

  1.  Colegiul Naţional ,, Radu Negru” Făgăraş
  2.  Colegiul Naţional ,, Doamna Stanca” Făgăraş
  3.  Liceul Tehnologic ,, Dr.I. Şenchea” Fagaraş
  4.  Liceul Teologic Ortodox ,, Sf. Constantin Brâcoveanu” Făgăraş
  5.  Seminarul Teologic Ortodox ,,Sf. Simion Stefan” Alba Iulia
  6.  Colegiul Naţional ,,I.C. Drăguşanu” Victoria
  7.  Colegiul Tehnic ,,Dr. Alexandru Bărbat” Victoria
  8.  Colegiul Tehnic,,Simeon Mehedinţi” Codlea
  9.  Liceul Tehnologic Mârşa, jud Sibiu
  10.  Liceul Vocaţional ,,H.M. T.” Braşov
  11.  Şcoala gimnazială ,,Avram Iancu” Câmpia Turzii, jud Cluj
  12. Şcoala Gimnazială ,,Ion Agărbiceanu” Alba Iulia
  13. Şcoala Gimnazială  cu clasele I-VIII ,,I. Ghe. Duca” Râmnicu Vâlcea
  14. Şcoala Gimnazială Boişoara - jd. Vîlcea
  15. Şcoala Gimnazială 10 Râmnicu Vâlcea
  16. Şcoala Gimnazială Nr.1 Braşov
  17. Şcoala Gimnazială Nr. 31 Braşov
  18. Şcoala Gimnazială ,,Ovid Densusianu” Făgăraş
  19. Şcoala Gimnazială ,,Ovid Densusianu” structură Şcoala Gimnazială Nr. 4 Făgăraş      
  20. Şcoala Gimnazială ,,Badea Cârţan” Cârţişoara, jud. Sibiu
  21. Şcoala Gimnazială Sâmbăta de sus
  22. Scoala Gimnazială Cincu
  23. Şcoala Gimnazială Lisa
  24. Şcoala Gimnazială,,I.C.Drăguşanu” Drăguş 
  25. Şcoala Gimnazială Părău
  26. Şcoala  Gimnazială  Şoarş,
  27. Şcoala Gimnazială Şinca Nouă,
  28. Şcoala Gimnazială ,,Ghe Şincai” Şinca Veche
  29. Şcoala Gimnazială  Şinca Veche, structură Şcoala Gimnazială Şercăiţa
  30. Şcoala Gimnazială Comăna de jos    
  31. Şcoala Gimnazială Şercaia
  32. Şcoala Gimnazială Mîndra
  33. C.E.S.I.-FĂGĂRAŞ
  34. C.S.E.I. Nr.1 Sibiu
  35. C.S.E.I. Victoria
  36. Casa Maria –Făgăraş
  37. Centrul de plasament ,,Floare de colţ”- Făgăraş
  38. Şcoala Parohială  ,,Saint George Romanian” Ortodox Catedral , Southfield, Michigan, SUA      

                            

SECȚIUNI:

  1. Costume populare
  2. Icoane pe sticlă sau lemn
  3. Ouă specifice Paștelui
  4. Cusături şi împletituri tradiţionale
  5. Dulciuri de post
  6. Pricesne și poezii specifice Paștelui
  7. Ateliere de creaţie/workshop-uri

 

PROGRAMUL DE DESFĂȘURARE

8:00 - Moment spiritual la Capela ,,Sfânta Ecaterina”
9:30 – Deschiderea festivă cu parada costumelor populare
10:00 – Pricesne și poezii
11:00 – Vernisajul expoziției
12:30 – Premierea

 




CĂRŢI NOI / Produse noi
Taina căsătoriei și contracepția - Anthony Stehlin (CARTE)
 

Prezentare:

Pornind de la mărturiile Părinților Bisericii primare referitoare la contracepție, lucrarea de faţă analizează problema actuală a contracepției prin spectrul întregii tradiții dogmatice a Bisericii Ortodoxe.
Scopul final al existenței omului este îndumnezeirea, iar taina îndumnezeirii noastre prin energiile divine este realitatea arhetipală la care fac trimitere toate imaginile și simbolurile din Sfânta Scriptură. Din acest motiv învățătura despre distincția dintre fiinţă/energii are o importanță atât de mare în discuția privind contracepția. Actul sexual sterilizat intenționat nu este doar distructiv pentru relația dintre soț și soție, ci reflectă și o respingere a comuniunii trinitare.
Actul deliberat de sterilizare face ca întreg simbolismul Întrupării lui Hristos să fie desființat, precum și modul în care soțul și soția sunt chemați să oglindească Treimea prin căsătoria lor.
Părinții Bisericii au înțeles adevărul despre căsătorie într-un mod simplu și profund: unirea conjugală sterilizată intenționat reprezintă o anulare a semnificaţiei căsătoriei.

Anthony Stehlin

Detalii despre carte / COMANDA



Simt boala ca iubire a lui Hristos - Pr. Prof. Ioan C. Tesu (CARTE)
 

Prezentare:

Avem, în cartea de faţă, o abordare atipică a bolii – o provocare a descoperirii de sine şi o revelaţie a personalităţii noastre într-o nouă ipostază. Mai întâi, o scurtă radiografie a durerii ca efect advers al plăcerilor, dar şi ca semn al alegerii dumnezeieşti ne aduce în prim-plan însăşi experienţa şi învăţătura Sfinţilor Părinţi asupra factorilor patogeni. Însă autorul sensibilizează prin parcursul lucrării pe care şi-l propune, respectiv o împreună-mergere cu cel aflat în suferinţă, luând ca însoţitori în acest demers terapeutic pe doi dintre părinţii contemporani trecuţi prin focul încercărilor bolii şi necazurilor – Cuvioşii Paisie Aghioritul şi Porfirie Kavsokalivitul. Astfel, autorul ne cheamă la înţelegerea statutului de pacient ca exerciţiu al răbdării faţă de noi înşine, faţă de boală, pentru ca, în acest context, să Îl întâlnim cu adevărat pe Dumnezeu în inima noastră. Practic, cartea ne invită să găsim sensul personal al propriei suferinţe şi să nu vedem boala ca pe un capăt de linie, prin care tindem să deznădăjduim, ci mai curând să ne raportăm la boală ca mucenicie şi să vedem, aici, un început al unui alt fel de a trăi şi o adâncire a relaţiei cu Dumnezeu.

Detalii despre carte / COMANDA



Avva, spune-mi un cuvânt! - Daniel Lemeni (CARTE)
 

Prezentare:

Citirea cărţilor despre sfinţii lui Dumnezeu nu ne face sfinţi, însă lectura acestora ne poate „disloca” din confortul şi rutina vieţii noastre, ne poate da un impuls pentru a ne angaja pe calea care duce la sfinţenie. Acest sentiment poate fi resimţit ori de câte ori parcurgem Patericul, o colecţie de apoftegme ale acelor remarcabili asceţi egipteni din secolul al IV-lea. Prin retragerea lor solitară în deşert, aceşti oameni sfinţi, pe care spiritualitatea ortodoxă îi cunoaşte sub numele de Părinţii pustiei, au ales să iasă dintr-o lume marcată de mândrie, bogăţie şi sete de putere pentru a intra într-o altă lume în care smerenia, simplitatea şi ascultarea constituie valorile ei fundamentale.

     Această lume duhovnicească, care se degajă din paginile Patericului, reprezintă teritoriul viu şi concret al sfinţeniei, unde aceşti venerabili asceţi au contestat, în mod radical, toate principiile unei simple vieţuiri trupeşti. În acest context, accentuăm faptul că ei s-au retras în deşert nu pentru a fugi de lume, aşa cum s-a spus adeseori, ci, dimpotrivă, pentru a se confrunta cu ea. Dacă postulatul major al unei vieţuiri lumeşti înseamnă a lua tot ce-i mai bun de la viaţă (sănătate, bogăţie şi confort), fapt pentru care patimi precum egoismul, pofta sau lăcomia excesivă sunt transformate în vectori de civilizaţie, Părinţii deşertului, departe de a evalua totul din unghiul plăcerii egoiste, au ales să-şi trăiască viaţa după legile unei lumi în care încercările, ispitele şi privaţiunile de tot felul constituie reperele esenţiale pentru o creştere de tip duhovnicesc. Şi, într-adevăr, dacă omul de azi e atât de dependent de bunăstare şi confort, simplitatea radicală a acestor eremiţi din secolul al IV-lea ne învaţă că doar o viaţă pătrunsă de efort şi asceză ne întărește din punct de vedere duhovnicesc.

     Spiritualitatea deşertului implică, aşadar, o „scurt-circuitare” a întregului angrenaj lumesc prin care aceşti asceţi egipteni au realizat suspendarea şi abandonarea tuturor acelor lucruri pe care omul trupesc le valorizează în mod excesiv doar pentru că ele sunt agreabile şi îi conferă o existenţă plăcută. Prin urmare, această experienţă a deşertului trebuie înţeleasă nu atât ca un fenomen istoric, cât mai ales ca un mod de viaţă, ca o cale perpetuă de sfinţire a omului.

Detalii despre carte / COMANDA



Cuviosul Dionisie de la Colciu - ierom. Nathanael Neacsu (CARTE)
 

Prezentare:

Părintele Dionisie Ignat (1909-2004) acoperă cu existența sa aproape întreg veacul al XX-lea. Pentru cei care l-au cunoscut personal starețul Dionisie reprezintă chipul autentic de viețuire monahală. Este considerat unul din cei mai de seamă părinți asceți contemporani ai Sfântului Munte Athos. Petrecerea și lupta sa duhovnicească, pentru mai bine de șapte decenii, în Grădina Maicii Domnului, l-a arătat a fi un chip viu și actual de trăire al credinței drept-măritoare. Viața sa de ascultare, rugăciune, smerenie și dragoste pentru Dumnezeu și semeni îl recomandă a fi una dintre vocile duhovnicești de mare autoritate și putere, la care omul zilelor noastre ar trebui să ia aminte.  
Volumul de față are drept menire chiar acest fapt, și anume, mijlocirea unei întâlniri de duh cu Părintele Dionisie, cu cuvintele, povețele și sfaturile sale. Constituită din mărturii ale celor ce l-au cunoscut direct (mărturii evocate în cadrul simpozionului internațional „Întâlnirea cu Duhovnicul”, Iași, 2015), lucrarea propusă spre lectură împlinește o dublă misiune: prezentarea culturiisale duhovnicești și întâlnirea cu ucenicii și cu cei care l-au cunoscut.                                                                                                                         
Pentru a fi introduși în învățătura Părintelui Dionisie, evidențiem și reținem ca prolog unul din cuvintele sale testament: „Ortodoxia niciodată n-a căzut și niciodată nu a sfătuit creștinii decât numai și numai spre adevăr, adevăr folositor atât trupește, cât și sufletește”.

Ierom. Nathanael Neacșu

Detalii despre carte / COMANDA



Clerici şi mireni mărturisitori din Arhiepiscopia Iaşilor, în închisorile comuniste - Nicolae Adrian Petcu (CARTE)
 

Prezentare:

Volumul aduce în atenţia cititorilor 150 de biografii ale clericilor şi mirenilor mărturisitori din Eparhia Iaşilor, care au suferit detenţie în perioada comunistă, demers care, considerăm noi, reprezintă o contribuţie  însemnată la istoriografia bisericească recentă.
Prin acest demers se elimină multe confuzii cu privire la unii slujitori, se aduc în atenţie secvenţe biografice inedite şi aspecte de ordin duhovnicesc fundamentale pentru eventuale dosare de canonizare şi mai ales se surprind elemente privind mecanismele instituţionale atât ale auto-rităţilor statului, cât şi a celor bisericeşti în raporturile cu preoţii care au suferit persecuţia în perioada vizată.
Cartea este structurată în două părţi, cea introductivă şi cea a dicţionarului, unde se regăsesc fişele biografice ale clericilor şi mirenilor mărturisitori din Eparhia Iaşilor, ordonate alfabetic.

Detalii despre carte / COMANDA



Filosofi greci creștini moderni despre sufletul omenesc - Constantin Cavarnos (CARTE)
 

Prezentare:

Cei care spun că nu le pasă de cealaltă viaţă şi că nu vor să vieţuiască dincolo de aceasta se înşală pe ei înşişi, chiar dacă nu sunt conştienţi de aceasta. Căci cum e cu putinţă ca oamenii să nu dorească cealaltă viaţă, când ei nu se mai satură de viaţă, aici, pe pământ, fiind ataşaţi de ea ca stridiile de o stâncă… Toţi oamenii iubesc viaţa, dar unii o iubesc pe cea trupească, trecătoare, în vreme ce alţii o iubesc pe cea duhovnicească, veşnică.
În orice caz, chiar dacă cineva nu ar dori să vieţuiască dincolo de viaţa actuală, ar trebui să ştie că aceasta nu depinde de el, ci depinde de Cel ce ne-a creat...
Dumnezeu este Creatorul şi sprijinitorul universului. Chiar dacă El este înfricoşător şi atotputernic, El te iubeşte mai mult decât te pot iubi mama şi tatăl tău, şi El te va îmbrăţişa dacă tu  voieşti să experiezi dragostea pe care El o are faţă de tine.

Detalii despre carte / COMANDA



¤ Spiritul dreptei. Între tradiţie şi actualitate - Razvan Codrescu (CARTE)
 

Prezentare:

După 21 de ani, cartea mea de debut, Spiritul drep­tei [1], reapare într-o ediție revăzută și adăugită, pe care o consider definitivă. Celor două secțiuni inițiale – „Di­men­siunea spirituală” (12 texte) și „Dimensiunea poli­tică” (12 texte) – le-am atașat în „Addenda” trei texte de sinteză scrise ulterior [2] (dar care sînt dezvoltări ale principalelor teme și idei ale cărții, de unde și unele for­­­mulări repetitive, ce sper că vor afla înțelegerea și ier­tarea cititorilor). Am actualizat o parte din notele de subsol [3] și am introdus cîteva note noi, acolo unde am simțit că era absolut necesar, din diferite rațiuni contex­tuale. „În loc de postfață” am optat pentru reproducerea unui interviu mai recent (apărut în Luceafărul de dimi­neață) și care nu se regăsește în volumul meu de inter­viuri Sic credo. Mărturisiri dialogale [4]. La final am in­clus și o listă cronologică a cărților pe care le-am scris, tradus sau îngrijit între timp (și care mai toate au cres­cut, într-un fel sau altul, din Spiritul dreptei).
Pe coperta finală am păstrat textul de prezentare al primei ediții, semnat de directorul de pe atunci al Edi­turii Anastasia, d-l Teodor Baconsky [5].
Sînt dator cu mulțumiri prietenului Valentin Dan pen­tru coperta noii ediții, ca și colegilor de la Christi­ana pentru tot sprijinul acordat acestui nou demers edi­torial.
În ce mă privește, încerc să nu-mi fac asupra cărții mai puține iluzii azi decît îmi făcusem ieri...

Detalii despre carte / COMANDA



Jurnale 1 (1965-1985) - IPS Bartolomeu Anania (Valeriu) (CARTE)
 
Prezentare:

Ediţie critică de Aurel Sasu

„Există în paginile jurnalelor o subtilă filosofie a prea puținului și o vibrație de ritm lăuntric al dorinței de a izbuti, de a îndreptăți și de a se cuceri pe sine, ca argument de umanitate superioară și de recuzare a vulgarității ucigătoare de idealism. Impresionează extraordinarul sentiment al predestinării și magia personalității mereu austere, detașate, supusă disciplinei celor chemați, conștientă de valoarea sa în vremuri tulburi de izolare și de istorie căzută în anonimat. (…)Jurnalele schimbă paradigma tragediei și a identității refuzate („omul fișă”) cu lupta lăuntrică și cu „pravila de chilie” a unei intimități consolidate prin exercițiul în-cuvântării și al arderii în disperarea de a se construi pe sine. Memoriile din 2008 erau un deșert de îndoieli și de întrebări fără răspuns, de melancolii și de regrete trăite sub semnul sacrificiului. Jurnalele aduc totul în albia de libertate a gândului și de bucurie solemnă a spiritului.”

Aurel Sasu

CUPRINS

Prefață
Jurnale
Facsimile
Note
Indice
Detalii despre carte / COMANDA


Cum să ne păstrăm familia - Elena Morozova (CARTE)
 

Prezentare:

Problemele familiei umplu o mare parte din viaţa de zi cu zi; ele ne afectează cel mai mult, ne consumă cele mai multe resurse și ne preocupă în cea mai mare măsură. Propriile slăbiciuni şi ispitele din afară ne asediază la tot pasul, şi sub furtuna lor unirea soţilor se primejduieşte adeseori.
Cartea de faţă – scrisă de Elena Morozova, doctor în psihologie, profesor universitar de psihologie şi pedagogie – constituie o resursă de mare folos pentru cei care își doresc să-şi păstreze familia întreagă şi s-o ferească de suferințele cărora patimile şi neputințele noastre le pot da naştere. Limpede şi sistematică, abundând în lămuriri şi sfaturi practice, ea își va găsi, sperăm, meritatul loc în biblioteca tuturor celor preocupaţi de bunăstarea şi fericirea familiei lor.

Detalii despre carte / COMANDA



Șapte cuvinte despre post - Sfantul Teofan Zavoratul (CARTE)
 

Prezentare:

Sărma­nul post! Câte mustrări, câte defăimări și prigoane nu îndură! Dar iată că totuși, prin mila lui Dumnezeu, dăi­nu­ieș­te. Cum altfel s‑ar putea? Căci temelia lui este trainică! Domnul a postit, apostolii au postit și toți sfinții lui Dumnezeu au ți­nut post aspru, astfel încât, dacă ni s‑ar da să cercetăm toa­te lăcașurile Raiului, nu am găsi acolo pe nimeni care să nu fi postit. ­Căci așa se cuvine. Prin încălcarea postului se pierde Raiul; ținerea unui post aspru trebuie să se numere printre mijloacele de redobândire a Raiului pierdut...
Îndată ce i se trezește cuiva cât de puțin gri­ja de suflet, numaidecât începe să pos­tească, și cu cât mai mare îi e grija, cu atât mai mult și mai aspru postește. Din ce motiv? Deoarece prin post sporește mai repede și își stăpânește mai ușor sufletul. Cine refuză să postească, acela nu pune preț pe mân­tuire. Căci unde pânte­ce­le face legile, acolo pântecele este dumnezeu. Iar cel pentru care dumnezeu este pântecele, acela este dușmanul Cru­cii lui Hristos, Dumnezeul și Mântuitorul nostru.

Sf. Teofan Zăvorâtul

Detalii despre carte / COMANDA



Cuvinte la Duminica Floriilor și la Joia Mare - Sfantul Ioan Damaschinul (CARTE)
 

Prezentare:

Fie ca și noi să ajungem râvnitori ai lui Iosif celui cu bun chip, cerând și primind Trupul lui Hristos, spre a‑l înfășura în con­­știința noastră ca într‑un giulgiu curat întru alungarea demonilor potrivnici, spre sfințirea sufletelor și trupurilor noastre și spre slava Celui ce prin moartea Sa ne‑a făcut nemuritori!

CUPRINS

Cuvânt la Duminica Stâlpărilor (Sfântul Ioan Damaschin)
Tâlcuirea la cele 12 Evanghelii ale Patimilor din Joia Mare (Episcopul Teofan Kerameul)
 
Detalii despre carte / COMANDA


Flavian - Pr. Alexandru Torik (CARTE)
 
Prezentare:

În romanul de faţă, autorul ne propune Ortodoxia autentică, trăită, perfect adaptată zilelor noastre şi cu o largă adresabilitate, fiindcă aici se va putea regăsi oricine, fie el mai mult sau mai puţin iniţiat în ale credinţei: de la adultul care nu acceptă trecerea anilor la tinerii proaspăt căsătoriţi, atraşi în mrejele consumismului ce le dictează viaţa, şi până la cei vârstnici care încă îşi mai caută calea spre Hristos.
Istorisirea păstrează un echilibru perfect între naraţiune alertă și meditaţie, suspans, extraordinar și firesc totodată, garantând lecturarea pe nerăsuflate. Eroul ­cărţii se transformă sub ochii noştri, purtându-ne, cu ­bu­curie şi empatie, pe traseul nebănuitei lui transformări interioare…

CUPRINS

Întâlnirea
Katiușa
Semion
Dumnezeu
Maica Serafima
Bunul păstor
Spovedania
Spovedania: Continuare
Privegherea
Privegherea. Continuare
Privegherea. Sfârșitul
Maica Elisabeta
Litughia
Irina
Minunea
Epilog
Detalii despre carte / COMANDA


Călătoria autodescoperirii. Cum să ne punem în valoare darurile - Pr. Filoteu Faros (CARTE)
 

Prezentare:

Celor mai mulți dintre noi ne e teamă să facem pașii necesari spre cunoașterea de sine, refuzăm să ne cercetăm profunzimile.
În principal însă – şi în mod paradoxal – motivul pentru care evităm sau refuzăm să ne cercetăm lumea lăuntrică e teama că vom descoperi ceva bun.
De ce ne e teamă să ne acceptăm virtuțile? De ce le ascundem în spatele unor aprecieri neîntemeiate și al unor frici absurde? Pentru că refuzăm să ne re­cunoaștem harismele, pentru că recunoașterea ha­rismelor înseamnă responsabilitatea folosirii și asumării lor.
Cu toții avem înlăuntrul nostru un tezaur de crea­tivitate, omenie, altruism, delicatețe, care are anu­mite exigențe, care cere să fie exprimat și înfăptuit. Altfel, devine răutate, egocentrism, duritate, in­sensibilitate. Răutatea nu este nimic altceva decât bunătate condamnată. Și în toate acestea locul central îl ocupă absența autocunoașterii, a descoperirii de sine.

Pr. Filoteu Faros

Detalii despre carte / COMANDA



Scrieri, studii... Texte de experiență pastorală ortodoxă - Pr. Gheorghios Metallinos (CARTE)
 

Prezentare:

Lumea este aceasta care este, cu chinurile și cu bucuriile ei. Totdeauna a fost așa. Și așa va fi. Elementul tragismului a caracterizat totdeauna Pământul nostru. Viață și moarte. Înflorire și decădere. Cădere și Înviere. Toate acestea merg împreună. Și vor merge așa pentru totdeauna în acest interval al timpului.
Însă ceea ce trăiești tu înlăuntrul tău nu depinde numai de lumea exterioară, nici măcar de modul în care tu „interpretezi” această lume, de ochii tăi, de optica ta. De felul în care vezi tu viața, ce însemnătate dai tu eșecului, dacă te schimbi ușor în rău din pricina unei încercări, dacă te prăbușești grabnic într-o stare de părăsire sau de trădare.
Hristos, de asemenea, a trăit într-o lume tragică, într-o epocă la fel de dificilă. Dar El a fost necontenit în contact cu Tatăl Lui cel Ceresc, cu pacea inimii Lui dumnezeiești, cu bucuria Sfântului Duh care-L inunda. Și așa le suporta pe toate, pe toți îi iubea, peste tot iradia lumină, nici de moarte nu se temea, nici trădările nu-L distrugeau.
Dacă, așadar, ai putea și tu să-ți schimbi ochii tăi, afecțiunile (iubirile) tale, mintea ta, atunci toate vor fi probabil la fel, dar tu nu te vei distruge cu ușurință. Vei fi altfel, vei auzi înlăuntrul tău alte lucruri, vei simți o putere de neclintit care te va ține drept în picioare!

Detalii despre carte / COMANDA



Istoria Sfântă a Vechiului Testament - Protoiereul Constantinos Papaiannis (CARTE)
 
Prezentare:

Sfânta Scriptură pe prima pagină face referire la facerea lumii. Aşadar istoria sfântă începe cu facerea lumii. Cu acest subiect suntem şi noi îndatoraţi să începem.

Pentru noi toţi este foarte cunoscută povestirea Sfintei Scripturi despre facerea lumii. Povestirea este foarte simplă, însă prin această povestire simplă, Sfânta Scriptură vrea să ne înveţe adevăruri mari şi de temelie. Şi tocmai pentru aceasta ne vorbeşte simplu şi cu imagini foarte cunoscute oamenilor, astfel încât aceste adevăruri să fie înţelese de toţi oamenii din toate vremurile.

CUPRINS

Facerea lumii
Crearea omului
Omul in rai
Căderea
În afara raiului
Uciderea de frate
Cele două seminții
Potopul (1), (2), (3)
După potop
Chemarea lui Avram
Avram și Melchisedec
Legământul lui Dumnezeu
Sodoma și Gomora
Isaac
Nuntă și moarte
Isav și Iacov
Iacob în Mesopotamia
Întoarcerea în Canaan
Iosif și frații săi
Smerenia și înălțarea lui Iosif
Iacov în Egipt
Sfârșitul lui Iacov și al lui Iosif
Detalii despre carte / COMANDA


Principalele porunci ale Evangheliei - Sfantul Nicodim Aghioritul (CARTE)
 
Detalii despre carte / COMANDA


Postirea - Sfantul Vasile cel Mare (CARTE)
 
Detalii despre carte / COMANDA


Cât suporți adevărul? - Grigoris Vasiliadis (CARTE)
 

Prezentare:

Tuturor ne e teamă de relaţii. Adică de angajarea într-un schimb psihic onest şi profund, un schimb care are ca şi cost iluzia libertăţii fără limite şi despărţirea de ideea imaturităţii tinereşti fără sfârşit. Mai presus de toate, pe oameni îi sperie posibilitatea de a renunţa la un „complex” pretenţios pe care încă nu l-au clădit şi dobândit pe deplin: Ego-ul lor.
Puterea fără iubire se dovedeşte animalică. Dispoziţia de iubire, atunci când este despărţită de sentimentul suficienţei personale şi a puterii interioare elementare este slabă şi obositoare. De obicei în relaţiile de prietenie fiecare om se
agaţă inconştient de celălalt cu intenţia fie de a dobândi putere asupra lui, fie fascinându-l, ca să dobândească
protecţia şi „iubirea” aceluia. În primul caz e lesne de înţeles că nu e vorba de „iubire”. În al doilea caz, întrucât în spatele nevoii de „iubire” interioară de obicei se ascunde deghizată manipularea victimei căreia îi dăm voluntar puteri, iubirea dispare din nou. Problema este ca omul să vadă ce se ascunde în spatele dispoziţiilor lui de iubire nevăzute şi treptat, acceptând această contradicţie nedorită a valorilor şi măştilor, să le includă în ansamblul personalităţii
lui conştiente. Înainte de a începe să vorbească despre iubire, să caute a se confrunta cu adevăratele lui mobile care mereu se ascund în spatele „celor mai bune” intenţii. Altminteri toată viaţa o să-şi vândă luişi şi celorlalţi amăgiri pentru copii.

Detalii despre carte / COMANDA



File de pateric. Părintele Proclu - *** (CARTE)
 

Prezentare:

Când întâlneam asemenea monahi, îi întrebam despre ceea ce ardeam cu dor să aflu, adică ceea ce trăiau ei. Când te duci la doctor, îl întrebi despre probleme medicale, când întâlneşti un avocat, vei discuta chestiuni juridice. Pe pustnici îi întrebam despre ceea ce cunoşteau foarte bine, cele legate de inimă, minte, Rugăciune minţii, despre deosebirea dintre rugăciunea cuvântătoare şi rugăciunea noetică, despre insuflarea lui Dumnezeu.
Am primit mult folos de la pustnici, pentru că întâlneam în ei profesori ai pustiei, care predau la Universitatea pustiei. Nu găseşti acolo teologi intelectuali, ci teologi harismatici, empirici, fără ca ei înşişi să se vadă pe sine ca teologi. Unii ca aceştia au făcut cercetări de ani de zile pe astfel de subiecte şi aveau experienţe. Simţeam că mă aflu în faţa flăcărilor de foc ale Cincizecimii, în faţa Apostolilor lui Hristos, de aceea viaţa monahală este caracterizată de către părinţi ca viaţă apostolică.

IPS Ierotheos Vlachos, mitropolit de Nafpaktos

Detalii despre carte / COMANDA



Lumina Care strălucea în întuneric - Mitropolitul Antonie de Suroj (CARTE)
 
Prezentare:

Volumul cuprinde ultima serie de cuvântări ținute de Mitropolitul Antonie în Londra, între 2001-2002. Aceste cuvântări pot fi văzute ca testamentul său duhovnicesc. În ele, el dă mărturie, prin propria experiență, despre cât de important este ca omul să stea cu credință și sinceritate în fața lui Dumnezeu, fără să ne ascundem în spatele percepției limitate pe care noi o avem față de El, față de lume și față de noi înșine.

„Ce este credința? Ce este neîncrederea? Ce este îndoiala? Poate să fie cineva un credincios sincer și onest și să pună la îndoială anumite lucruri? Poate cineva să pretindă că crede în Dumnezeu și să zică: „Nu Te înțeleg”? Aceasta a spus-o Iov acum multe secole – nu chiar cu aceleași cuvinte, dar, izbindu-se de problemele vieții, L-a între-bat pe Dumnezeu. Aceeași întrebare a fost pusă acum nu mult timp de către Starețul Siluan, care s-a luptat paisprezece ani să dărâme zidul despărțitor dintre el și Dumnezeu, iar la final, la capătul puterilor lui, când nu-și mai găsea calea, a zis: „Doamne, Tu nu poți fi înduplecat”. Iar în acel moment, ceva s-a rupt în el, o ultimă împotrivire, o ultimă speranță umană, și a devenit conștient de prezența lui Hristos.
Când începem să punem la îndoială ceea ce părea simplu și clar în alte momente, nu facem un păcat. Chiar aș spune că este dreptul vostru; ba și mai mult, este datoria voastră. El vrea ca noi să înțelegem, însă nu pretinde ca această înțele-gere să fie desăvârșită în orice moment al vieții noastre. Dum-nezeu nu vrea să fie înconjurat de oameni creduli, ci de oameni care Îl cunosc îndeajuns cât să aibă încredere în El, în vremuri care le depășesc limitele cunoașterii lor”.

CUPRINS

Prefață
Certitudine și îndoială
Martori ai vieții veșnice
Rugăciunile sfinților
Dragostea lui Dumnezeu
Metaistoria
Lumea creată (creația)
Căi către Dumnezeu
Dumnezeu vine în ajutor
Chipul și asemănarea
În amurgul istoriei
Lumină în întuneric
Legea scrisă în inimă
Viața credinței
Cretitudinea care nu poate fi luată de la noi
Detalii despre carte / COMANDA


Viața liturgică - Jean-Claude Larchet (CARTE)
 
Prezentare:

- Coperti cartonate.

De multe ori ni se întâmplă să intrăm în Biserică la slujbă și să ne dăm seama că nu înțelegem rostul și semnificația gesturilor, rugăciunilor și ritualurilor care se realizează. De multe ori, această neînțelegere ne poate face ușor să cădem în plictiseală și dezinteres față de slujbele Bisericii. 

Lucrarea binecunoscutului Jean-Claude Larchet îşi propune să-i ajute pe credincioşii ortodocşi, precum şi pe toţi cei care sunt interesaţi de bogăţia slujbelor Bisericii, să le înţeleagă mai bine atmosfera, organizarea, alcătuirea internă şi simbolismul complex, nebănuit, al rugăciunilor şi ritualurilor.

În spaţiul şi timpul bine orânduite ale vieţii liturgice, întreaga existenţă a credinciosului se poate organiza sub forma unui urcuş progresiv şi constant, ajungând până la o pregustare a vieţii celei veşnice din împărăţia lui Dumnezeu, prefigurată deja de o viaţă bisericească trăită cum se cuvine.

Totodată, această lucrare îşi propune să arate că viaţa liturgică comunitară şi viaţa duhovnicească personală sunt conectate și se condiționează reciproc, potrivit unui echilibru tainic, dar necesar.

Detalii despre carte / COMANDA



Carte de rugăciuni și pilde pentru copii - *** (CARTE)
 
Prezentare:

Copile drag, aceasta nu este o car­te obişnuită. Este o carte de rugă­ciuni pentru copiii creştini ortodocşi care se adresează lui Dumnezeu, Maicii Domnului, sfinților și Îngerului păzitor.

Ne putem ruga oriunde: pe stradă, acasă sau la şcoală, putem vorbi cu Dumnezeu în singurătate, dar cea mai binecuvântată este rugăciunea săvârşită în biserica Domnului. Să nu uităm însă că Dumnezeu primeşte
rugăciunea noastră când este rostită din toată inima.

Să nu te mâhneşti atunci când nu‑ţi reuşeşte ceva în viaţă, aşa cum ţi‑ai dori. Învaţă să primeşti cu mulţumire tot ce îţi dă Dumnezeu ca răspuns la rugăciunile tale. El ştie mai bine de ce ai tu nevoie, de aceea nu toate rugăciunile şi dorinţele tale se împlinesc. Iar dacă rugăciunea ta se împlineşte, nu uita să‑I mulţumeşti în gând și faptă lui Dumnezeu pentru mila Sa.

CUPRINS

Despre importanța rugăciunii
Rugăciuni de dimineață
Rugăciuni din timpul zilei
Rugăciuni de seară
Rânduiala Sfintei Împărtășanii
Rugăciuni la diverse trebuințe
Cele 10 porunci
Pilde
Poezii
Detalii despre carte / COMANDA


Despre patimi și rugăciunea minții - Simeon Kraiopoulos (CARTE)
 
Prezentare:

Omul – vedem acest lucru, il traim – vrea ceva, cauta ceva. Si in vreme ce de multe ori cineva poate fi epuizat trupeste, este ostenit, cade, in alta privinta, insa, daca vreti sa-i zicem duhovniceasca, el continua sa caute. Acest lucru este inevitabil, intrucat omul este facut ca sa traiasca si mai ales sa fie mereu in miscare, in lucrare, sa functioneze mereu, si atunci cand merge pe o cale gresita se va afla desigur tot in miscare, insa intr-o astfel de miscare care ii va pricinui inlauntrul sau un gol si stres, va aparea inlauntrul sau ceva care ii provoaca insatisfactie si o stare chinuitoare.

Vedeti ce se intampla astazi? Ne ingrijim sa facem una, alta, sa mergem intr-acolo, sa mergem incoace, sa auzim una, sa auzim alta. Uitandu-ne putin asupra acestei miscari a omului, asupra acestei stari de insatisfactie, a acestei cautari, vom vedea ca sarmanul om este un alt Sisif. Acesta, dupa cum stiti, a fost osandit in iad sa impinga o piatra mare pentru a o urca in varful unui deal, insa varful dealului era atat de ingust, incat imediat ce urca piatra acolo era cu neputinta ca ea sa stea in loc si se rostogolea la vale, iar Sisif incepea din nou urcusul impingand-o.

A doua realitate data a omului: facut ca sa traiasca Alta realitate data este aceea ca omul este facut de Dumnezeu ca sa traiasca. Este astfel plasmuit incat, intr-un anume fel, sa nu aiba nicio legatura cu moartea, sa nu aiba nicio legatura cu disparitia. Este facut sa vieze, sa aiba viata. Ca vrea sau nu vrea, astfel stau lucrurile.

Care este urmarea acestei realitati, atunci cand omul nu isi gaseste viata in Dumnezeu si cand constata ceea ce constata el inlauntrul sau? Urmarea este ca omul se afla necontenit intr-un cosmar: teama de a nu-si pierde viata.

Dupa cum stim foarte bine, toti cautam acest lucru: sa nu fie razboi, sa nu ne pierdem viata, sa nu ne imbolnavim de cancer si sa ne pierdem astfel viata, sa nu dea vreo masina peste noi si sa ne pierdem viata. Trec anii si, dupa cum stim, simtim ca ni s-a dus viata, si acest lucru ne inspaimanta. Vede cineva riduri pe fata sa si se inspaimanta; incepe sa simta durere intr-o parte, alta in alta parte si se inspaimanta. Traieste mereu cu cosmarul temerii de a-si pierde viata. Cum poate omul sa aiba odihna, pace, atunci cand traieste necontenit cu aceasta teama? Teama nu-l lasa pe om sa iubeasca. „Iubirea desavarsita – spune Evanghelistul Ioan – alunga frica.” Prin urmare, atunci cand exista teama nu poate exista iubire. Altceva sunt pseudo-iubirile dintre noi. Iubirea adevarata a lui Dumnezeu „scoate afara”, arunca departe teama. Daca teama e de fata, aceasta inseamna ca nu exista iubire. Si stim foarte bine ca aceasta teama, intr-un fel sau altul, este o moarte prezenta. Este ca ceva care lucreaza in noi necontenit si ne aminteste ca exista pericolul, moartea, stricaciunea. Intelegeti ce chin se poate naste in om din cauza acestei realitati date.

CUPRINS
Cuvânt înainte al îngrijitorilor ediției
Patru realități date ale omului
Omul nu-și este suficient sieși
Ce este Raiul
Darurile pe care le oferă rugăciunea minții
Modalități eronate de adeverire a existenței noastre
Despre Ascultare
Cum depășim plictiseala provocată de obișnuința la slujbe?
Lupta dintre bine și rău dă naștere la sters
Libertatea omului
Detalii despre carte / COMANDA


Peștele-Pescar - Savatie Bastovoi (Stefan) (CARTE)
 

Prezentare:

Coperți cartonate.
Ediția a II-a. Carte de ficțiune.
Concepție grafică, ilustrații și fotografii: Ierom. Savatie Baștovoi

O carte-instrument, însoțită de jocuri care vor declanșa discuții creative între părinți și copii, menite să dezvolte gîndirea metaforică, sensibilitatea naturală și spiritul de observație, calități fără de care talentele înnăscute, pe care le are orice copil, rămîn nelucrătoare.

Scrisă pînă la convertire, în aceeași perioadă cu Iepurii nu mor, Peștele-pescar a fost editată într-un tiraj de 100 exemplare, care a circulat între prieteni. După 20 de ani, uitată în colecții particulare, cartea este redescoperită și ilustrată de autor într-un format nou și atrăgător. O extraordinară fabulă modernă cu efect terapeutic.
Tînărul student de atunci tratează cu umor și mult lirism tema inutilității, a plictisului și a lipsei de sens în care s-a adîncit omul contemporan. Un demers artistic fascinant, de factură suprarealistă, care amestecă în chip firesc limbajul artelor vizuale cu cel al literaturii, lucru posibil doar în cazul unui autor care este în aceeași măsură poet și pictor, capabil să-și ilustreze singur lumea personajelor sale închipuite. În acest sens, avem de a face cu o carte unică în literatura română.
Candoarea și tensiunea lirică pe care o degajă prieteniile stîngace și de scurtă durată dintre personaje duc cu gîndul la "Micul Prinț". Una dintre puținele cărți care pot fi citite cu aceeași plăcere, atît de părinți, cît și de copii.

Va fi, din nou și în alt sens, o carte minunată, adresată și celor mari, și celor mici, și de pe care se poate învăța și ce este, și cum se face poezia.” (Cătălina Franco)

SAVATIE BAȘTOVOI este autorul a peste 20 de cărți, premiat de Uniunea Scriitorilor în toate categoriile literare: Poezie, Proză și Eseu. Este tradus în limbile franceză, italiană, rusă și macedoneană. Este unul dintre autorii contemporani care reprezintă literatura română și România la cele mai înalte foruri culturale din Europa. Cartea sa despre educație, Antiparenting, s-a vîndut, în mai puțin de un an de la apariție, într-un tiraj de 20.000 de exemplare, fiind cea mai vîndută carte din România în anul 2017.

Detalii despre carte / COMANDA



Baton cereale cu cacao + Calciu marin și Green Sugar - *** (Naturiste)
 
Prezentare:

Recomandări Batoanele de cereale cu cacao și Green Sugar pot fi consumate ca atare, în combinație cu un pahar de lapte sau alături de băutura caldă preferată. 1 baton = 40gr

Ingrediente Cereale extrudate (făină neagră de grâu, făină de grâu, tărâțe de grâu), unt de cocos, cacao cu conținut scăzut de grăsime, Green Sugar, sirop de maltitol, calciu din alge marine.

Valori nutritionale (100gr) Valoare energetica: 464kcal / 1945kJ Proteine: 8,95gr Lipide totale: 21,7gr Acizi grasi saturati: 13,97gr Glucide totale: 56,9gr Zaharuri: 5,9gr Fibre: 2,78gr Sare: < 0,15gr

Gustarea pe care o poți lua cu tine, oriunde!
Delicioasele batoane de cereale cu cacao și magneziu marin, FARA ZAHAR ADAUGAT, sunt ideale pentru a constitui o gustare între mese, în pauza de la școală sau de la birou. Se recomandă tuturor celor interesați de menținerea unui stil alimentar sănătos.

Calciul este necesar pentru menținerea sănătății sistemului osos și a sănătății dinților, contribuie la funcționarea normală a sistemului muscular.

Se pot cumpăra și cutii cu 12 batoane.

Detalii / COMANDA



Dropsuri Green Sugar (Lapte si Capsune) - *** (Naturiste)
 

Prezentare:

Ingrediente: Green Sugar, isomalt, ulei de palmier, acidifiant, suc concentrat de capsuni (0.1%), lecitina din soia, carmin (colorant), arome.

Green Sugar* este un indulcitor 100% natural - extract de stevia Rebaudiana (max 2%) si Eritritol, avand 0 calorii si 0 indice glicemic.

FARA MATERII PRIME MODIFICATE GENETIC. FARA ZAHAR ADAUGAT.

Detalii / COMANDA



Napolitana cu crema de Frisca & Vanilie si Green Sugar - *** (Naturiste)
 

Prezentare:

Napolitanele Sweeteria cu cremă de frișcă și vanilie, îndulcite exclusiv cu Green Sugar, sunt o alternativă delicioasă la dulciurile din comerț, care conțin uriașe cantități de zahăr, coloranți și conservanți, atunci când îți dorești un mic desert sau când, pur și simplu, e momentul unei gustări dulci.

Fără zahăr, fără OMG și coloranți, fără conservanți, cu un conținut de cremă de 76%.

Ingrediente Compoziție cremă: Ulei de cocos, lapte praf degresat, Green Sugar, maltitol, zer praf, pudră frișcă (1%), lecitină din soia, aromă naturală de vanilie bourbon (0,2%). Compoziție foaie de napolitană: făină de grâu, lecitină din soia, bicarbonat de sodiu.

Valori nutritionale 100gr Valoare energetica: 371 kcal / 1555 kJ Lipide totale, din care: 28 gr Acizi grasi saturati: 26 gr Glucide totale, din care: 26 gr polioli: 6 gr zaharuri: 0,6 gr Proteine: 5 gr

Condiții de depozitare: în loc întunecos, uscat, răcoros, max 24 grade C.

Se pot cumpăra și cutii cu 10 napolitane.

Detalii / COMANDA



Vitamina C naturala din Măceșe (cu Propolis și Zinc) 300 mg - *** (Naturiste)
 

Prezentare:

Reduce inflamaţiile localizate la nivelul cavităţii bucale şi a gâtului, ameliorează durerile de gât.
Antiseptic şi odorizant pentru cavitatea bucală, reduce apariţia cariilor şi a aftelor bucale.

Beneficii: Antiseptic, reduce inflamaţiile cavităţii bucale şi a gâtului, apariţia cariilor şi a aftelor bucale, ameliorează durerile de gât.
Compoziție: Extract din fructe de Măceș (Rosa canina) cu 50% vitamina C - 600 mg, Zinc - 4,99 mg, Extract de propolis - 20 mg.
Mod de administrare: oral, 1-3 comprimate masticabile pe zi, după masă.

Efecte și caracteristici: Vitamina C naturală + Propolis şi Zinc combină efectele antibacteriene, antifungice şi antivirale ale propolisului cu efectele imunostimulatoare ale vitaminei C naturale şi ale zincului. Contribuie la funcţionarea normală a sistemului imunitar, la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ, la reducerea oboselii şi extenuării, la formarea colagenului pentru funcţionarea normală a gingiilor şi a dinţilor, creşte absorbţia fierului. Zincul contribuie la funcţionarea  normală a sistemului imunitar şi la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ.

Detalii / COMANDA



Vitamina D3 2000UI (30 comprimate) - *** (Naturiste)
 

Prezentare:

Efecte și caracteristici: Vitamina D are un rol dominant în formarea scheletului nostru, mai ales în faza de creștere, asigurând transportul calciului și fosforului în zonele corpului care au nevoie de ele pentru a sprijini creșterea osaturii infantile și remineralizarea osaturii adulte. Permite absorbția acestor minerale în intestin, apoi transportul calciului în sânge și reabsorbția fosforului în rinichi.

Beneficii: Rol de formare a unui sistem osos robust în perioada de creștere, precum și menținerea unei densități osoase optime în cazul adulților și seniorilor. Contribuie la absorbţia normală a calciului şi fosforului, menţinerea concentraţiilor normale de calciu în sânge, a sănătăţii sistemului osos şi a dinţilor, a sistemului muscular şi imunitar.
Compoziție: Vitamina D3 (colecalciferol) 2000 U.I./50 mcg.  

Detalii / COMANDA



Ca + Mg + Zn + D3 (50 comprimate) - *** (Naturiste)
 
Prezentare:

Acest produs asigură o rezistență sporită a organismului în condiții de stres, supralicitare fizică și mentală, iar prin efectul imunostimulator crește capacitatea de rezistență a organismului la acțiunea factorilor patogeni.

Efecte și caracteristici: Calciul, magneziul şi zincul sunt printre cele mai importante minerale constitutive ale corpului uman. Calciul şi magneziul fac parte din structura sistemului osos şi sunt minerale esenţiale pentru funcţionarea sistemului nervos, muscular şi cardiocirculator.
Calciul menține oasele puternice și dinții sănătoși. Reduce riscul pierderii osoase și al fracturilor.
Magneziul contribuie la menținerea sănătății sistemului osos și a dinților, la funcționarea normală a sistemului muscular și a sistemului cardiovascular.
Zincul are acţiune imunostimulatoare, antiinflamatoare.
Vitamina D3 contribuie la menținerea concentrațiilor normale de calciu în sânge și la absorbția normală a calciului și fosforului, la menținerea sănătății sistemului osos, muscular și a sănătății dinților.

Beneficii: Efect imunostimulator, creşte capacitatea de rezistenţă a organismului la stres.
Compoziție:
Calciu - 800 mg
Magneziu - 400 mg
Zinc - 20 mg
Vitamina D3 - 10 mcg (400UI)
Mod de administrare: Oral, câte un comprimat de 2 ori pe zi, după mese.

Detalii / COMANDA



Banuți din ciocolata amăruie (50% cacao), cu Green Sugar (250 gr) - *** (Naturiste)
 
Prezentare:

Ciocolata belgiană amaruie, fara zahar adaugat si îndulcită 100% natural cu Green Sugar, este ingredientul ideal pentru a-ți pregăti, în propria bucătărie, toate rețetele preferate de prăjituri.Bănuții de ciocolată amaruie 50% au la bază ingrediente premium: masa de cacao și unt de cacao furnizate de Belcolade si Callebaut, doi dintre cei mai mari producatori de ciocolata belgiana. Aceștia se topesc rapid în creme, glazuri sau băuturi calde și se adaptează cu ușurință rețetelor tale.

Condiții de depozitare și transport: In loc intunecos, uscat, racoros, intre 15-18 grade

Mod de consum: Bănuții de ciocolată se pot consuma ca atare sau se pot folosi ca ingrediente în prepararea rapidă a glazurilor, ciocolatei, a cremelor, umpluturilor, mousse-urilor sau a budincilor, ori ca decor pentru prăjituri și cup-cakes.

Ingrediente: Green Sugar, masă de cacao, unt de cacao, lecitina din soia, aromă de vanilie.

Valori nutriționale (100 gr): Valoare energetica: 323 kcal / 1356 kJ Grăsimi din care: 31,7 gr

Fibre: 4,88 gr Glucide din care: 51,29 gr

Proteine: 5 gr Sare – din sodiu: 0,01 gr Cenușă: 3,6 gr.

Detalii / COMANDA



Baton cereale cu cacao + Magneziu marin și Green Sugar - *** (Naturiste)
 

Prezentare:

Recomandări Batoanele de cereale cu cacao și Green Sugar pot fi consumate ca atare, în combinație cu un pahar de lapte sau alături de băutura caldă preferată. 1 baton = 40gr

Ingrediente Cereale extrudate (făină neagră de grâu, făină de grâu, tărâțe de grâu), unt de cocos, cacao cu conținut scăzut de grăsime, Green Sugar, sirop de maltitol, magneziu din alge marine.

Valori nutritionale (100gr) Valoare energetica: 464kcal / 1945kJ Proteine: 8,95gr Lipide totale: 21,7gr Acizi grasi saturati: 13,97gr Glucide totale: 56,9gr Zaharuri: 5,9gr Fibre: 2,78gr Sare: < 0,15gr

Gustarea pe care o poți lua cu tine, oriunde!
Delicioasele batoane de cereale cu cacao și magneziu marin, FARA ZAHAR ADAUGAT, sunt ideale pentru a constitui o gustare între mese, în pauza de la școală sau de la birou. Se recomandă tuturor celor interesați de menținerea unui stil alimentar sănătos.

Magneziul marin, extras din apele Mării Mediterane, ajută la reducerea oboselii și extenuării și la menținerea sănătății psihice.

Se pot cumpăra și cutii cu 12 batoane.

Detalii / COMANDA



Green Sugar Dispenser (200 comprimate + 1 stick Green Sugar CADOU) - *** (Naturiste)

Prezentare: Green Sugar dispenser 200 comprimate efervescente

Produsul Green Sugar (dulce natural) este un îndulcitor natural obținut din Ștevie (Stevia Rebaudiana - max.2%) si eritritol, căreia i s-a înlăturat gustul rău și care are foarte multe beneficii:
Ingrediente / comprimat: Extract uscat din frunze de Stevia rebaudiana cu 97% rebaudiozida A, bicarbonat de sodiu (corector de aciditate), acid citric anhidru (acidifiant), amidon glicolat de sodiu (agent de încărcare), stearat de magneziu vegetal (agent antiaglomerant).
Mod de utilizare: 1-2 comprimate efervescente, în diverse băuturi nealcoolice, după preferinţă, dar nu mai mult de 10 pe zi. 1 comprimat de Green Sugar echivalent cu o lingurita de zahar. Se utilizează, la fel ca zahărul, la îndulcirea băuturilor calde sau reci (limonadă, ceai, cafea), a cocktail-urilor alcoolice sau non-alcoolice, a shake-urilor, smoothie-urilor sau a altor combinații de băuturi pe bază de lapte vegetal sau animal.
Informaţii despre produs: Planta conţine o serie de substanţe bioactive: vitaminele A şi C, fibre alimentare, substanţe minerale (zinc, calciu, fosfor, magneziu, crom), precum şi steviozida (peste 90%) şi rebaudiozida A. Stevia Rebaudiana stimulează secreţia de insulină şi activitatea cerebrală, măreşte diureza şi are acţiune antihipertensivă şi antimicrobiană. Fiind un produs hipocaloric, Stevia menţine greutatea organismului în limite normale prin stimularea şi reglarea proceselor digestive. Nu are efecte secundare nici după administrarea pe termen lung şi nu dă dependenţă.
Atenţionări: Suplimentele alimentare nu înlocuiesc o dietă variată şi echilibrată şi un mod de viaţă sănătos. A nu se depăşi doza recomandată pentru consumul zilnic. Nu este recomandat persoanelor alergice la oricare dintre componentele produsului. Administrarea în timpul sarcinii sau alăptării se face numai la recomandarea medicului. A se administra cu prudenţă persoanelor diabetice şi hipotensive care iau concomitent medicaţie specifică. A nu se lăsa la îndemâna şi la vederea copiilor. A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original, ferit de umiditate şi lumină.
 
Detalii / Comanda


Unt de arahide cu Green Sugar - *** (Naturiste)

Prezentare:

Produs exclusiv din arahide prăjite și îndulcit cu Green Sugar (100% natural, fără zahăr adăugat).

Ingrediente: arahide, Green Sugar, sare.

Recomandări de consum: pe pâine, biscuiți sau în clătite. Untul de arahide poate fi folosit și ca glazură pentru înghețate sau prăjituri sau adăugat în smoothie-uri.

Valori nutriționale (100gr):
Valoare energetica: 595kcal / 2487kJ
Grăsimi: 43gr
din care saturate: 10gr
Total carbohidrati: 136,42gr
Zaharuri: 9gr
Polioli: 98,4gr
Sare: 0,0004gr
Proteine: 19gr

Condiții de depozitare: în loc întunecos, uscat, răcoros, la maxim 25 grade C.

Detalii / COMANDA



Green Sugar Pulbere (500gr) - *** (Naturiste)

Prezentare Green Sugar Pulbere (500gr) :
Recomandat persoanelor diabetice in cadrul unei alimentatii echilibrate. Nu fermenteaza. Are valoare energetica zero si putere de indulcire egala cu a zaharului.

Mod de utilizare: Se utilizeaza la fel ca zaharul la prepararea prajiturilor, torturilor, foietajelor, checurilor, compoturilor, dulceturilor, inghetatelor,sucurilor sau pentru indulcirea bauturilor (ceai, cafea), a produselor lactate, a salatelor de fructe. Este stabil la coacere, fierbere sau congelare.

Informaţii despre produs: Stevia rebaudiana este o plantă originară din America de Sud, utilizată din cele mai vechi timpuri pentru proprietăţile de îndulcire. Studiile efectuate au permis descoperirea Rebaudiozidei A, care este un compus natural al plantei, ce îi conferă puterea de îndulcire fără calorii. Rebaudiozida A şi ingredientul de origine naturală eritritol conferă produsului Green Sugar un gust unic şi o textură apropiată de cea a zahărului.

Recomandat în diete, persoanelor diabetice (în cadrul unei alimentații echilibrate) și persoanelor cu fenilcetonurie (care nu pot metaboliza fenilalanina conținută de aspartam)

Produsul Green Sugar (dulce natural) este un îndulcitor natural obținut din Ștevie, căreia i s-a înlăturat gustul rău și care are foarte multe beneficii:



 

Descarca oferta completa de CARTI/Produse la zi (.xls)
de la toate editurile ortodoxe din tara
(3000 de titluri),

icoane, tamâie, cruciulite, calendare, felicitari etc.

Produse naturiste (.pdf)

Descarca oferta 
Editurii Agaton
reducere 10%

Va invitam sa scrieti articole, stiri si anunturi
in
 revista Porunca iubirii


"Fericit cel ce citeşte…
căci vremea este aproape" (Apoc. 1, 3)

Periodicitate: lunar    

Revista Porunca Iubirii 
apare din 1998 cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Sibiului

Editor
Asociatia ORTOPRAXIA (Ed. Agaton)
0740054256; revista@agaton.ro
Fondatori: ing. Ioan Cişmileanu, ing. George Căbaş, ing. Alexandru Stănese

Director: Ioan Cismileanu
Consilier editorial: Preot Adrian Roman
Redactori
Pr. Adrian Roman; Cristina Roman; Ioan Cismileanu; Amalia Dragne; Natalia Corlean

----------------------
ISSN 2344 - 0619
ISSN-L 1453 - 7567