Descarca Revista


 
Sf. Arh. Mihail și Gavriil   Noiembrie 2017
 
Sumar:
Mărturisiți pe Hristos opunându-vă măsurilor viclene de exterminare a omului!
Mănăstirea Prislop: Întrunirea comisiei de canonizare a părintelui Arsenie Boca
O lamentabilă decădere morală: ONU intenționează să „impună” legalizarea universală a avortului în numele… dreptului la viață
Interviu | Vasile Bănescu: Nu din cauza construirii Catedralei Mântuirii Neamului nu se construiesc spitale, școli și autostrăzi
Știri externe - noiembrie 2017 (RO)
Știri interne - noiembrie 2017 (RO)
Tâlcuire la Fericiri I: Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăţia Cerurilor
Preotul, factor de unitate în parohie şi în biserică
Piedici la rugăciune – urâtul (akedia) și lenea
Epistola către români
Despre cum să ne mântuim în aceste vremuri - interviu cu Pr. Proclu Nicău
Viaţa Sfântului Cuvios Serafim de Sarov
Rugăciuni la îngrozirea de furtună și necontenirea ploilor
Acatistul Sfântului Serafim de Sarov, marele făcător de minuni
Dulcea sărutare
Crăciunul e o sărbătoare de suflet. Faceți copiilor CADOURI DE SUFLET!
De ce ne place să minţim şi să fim minţiţi - o perspectivă asupra manipulării
Biserica Ortodoxă Română propovăduiește un creștinism curat și ortodox în Europa - interviu cu șeful de presă al BORu
Declarația de la Paris - izvorâtă din profundă îngrijorare și deziluzie față de situația actuală din Europa
Răbufniri ale naturii sau război meteorologic?
Apel umanitar pentru preoteasa Maria Gavril și copiii săi, supraviețuitori ai unui grav accident auto
Conferința Sensuri ale identităţii dintre Rai şi Iad - Pr. Policarp Stoian
Școala Varlaam din Iași devine Liceul Varlaam
Invitație la Zilele Șaguniene 2017
Ortodoxia în fața sectelor - Pr. Dr. Antonios Alevizopol (CARTE)
Prima mea carte despre numere (Montessori) - Chiara Piroddi (CARTE)
Crucea - Horia Vintila (CARTE)
Masoterapie practică - Dr. Sabin Ivan (CARTE)
501 reţete din bucătăria românească - Mihai Băşoiu (CARTE)
Tratamente naturiste în bolile femeilor - Eugen Giurgiu (CARTE)
Preparate de post... puţin altfel - Elisabeta Iosefina Iorga (CARTE)
Cum să vă controlaţi anxietatea înainte ca aceasta să vă controleze - Dr. Albert Ellis (CARTE)
Decodificarea personalității. Cum să înțelegem oamenii - Samuel Barondes (CARTE)
Psihologia adolescentului de la 11 la 15 ani - Pierre Galimard (CARTE)
Dezvaluirile lui SNOWDEN. Povestea nestiuta a celui mai cautat om din lume - Luke Harding (CARTE)
Regina Maria. Puterea amintirii - Ion Bulei (CARTE)
Pentru că eşti căldicel. Cuvinte de învățătură ale unui monah de la Muntele Athos - Alain Durel (CARTE)
Arhipelagul Sfinților - Alain Durel (CARTE)
Sfântul Mucenic Haralambie, ocrotitorul împotriva bolilor - *** (CARTE)
Părinţi şi icoane din Sfântul Munte. Mirabile întâlniri - Costion Nicolescu (CARTE)
Sufletul între Rai si Iad - Costion Nicolescu (CARTE)
Sfântul Antonie cel Mare, biruitorul în războiul nevăzut - A. Pascu (CARTE)
Engleza - Metodă rapidă (Larousse) - Carte + 2xCD - Shenna Andromaque (CARTE)
Lapidarea Sorayei - Freidoune Sahebjam (CARTE)
Conserve din legume si fructe - Elisabeta Iosefina Iorga (CARTE)
Reţete apetisante pentru copii - Elisabeta Iosefina Iorga (CARTE)
Dulciuri pentru sărbători tradiţionale, aniversări, ocazii speciale - Elisabeta Iosefina Iorga (CARTE)
203 reţete de hrană vie - Mihai Băşoiu (CARTE)



Tema lunii
Mărturisiți pe Hristos opunându-vă măsurilor viclene de exterminare a omului! - Cristina Roman
 

Ne poticnim de-a lungul vieții în situații de impas, când decizia pe care trebuie să o luăm, într-o direcție sau alta, ne poate schimba radical cursul existenței. Într-o astfel de situație, de grea apăsare și responsabilitate, căutăm fiecare să decidem în cât mai bună cunoștință de cauză, să fim cât mai bine informați, și poate cel mai important, să avem sfatul și binecuvântarea părintelui duhovnic. Astăzi, o provocare grea pentru noi, părinții, este a decide dacă ne vaccinăm sau nu copiii. Până nu demult freamătul acesta al incertitudinii nu ne cuprinsese încă pe toți, dar odată ce informații cutremurătoare despre efectele adverse ale vaccinurilor au ieșit la iveală, parcă nu mai poți merge cu pruncii la cabinetul medical altfel decât cu inima strânsă. Asta dacă nu te așezi categoric în tabăra celor care refuză vehement vaccinarea. Ei bine, cum numărul părinților care ezită sau renunță a-și mai vaccina copiii a crescut exponențial, Statul s-a gândit să dea părinților "o mână de ajutor" în luarea deciziei, și anume a hotărât să emită o Legea a vaccinării obligatorii. Acest lucru dă cu siguranță fiori reci tuturor părinților, la care se adaugă sentimentul de revoltă că "mâna de ajutor de la Stat" este de fapt un "pumn în gură". Cum să nu apară nevoia de împotrivire a societății civile, cum să nu apară reacția de respingere a unei astfel de constrângeri, când în joc este însăși viața copiilor noștri?!

Domnul Iisus Hristos ne încurajează prin cuvintele: „În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea”. El a înfruntat toate împotrivirile şi cu multă dragoste a oferit învăţăturile Sale lumii întregi. Nu a biruit lumea asemenea unui conducător, prin forţa armelor, ci a biruit lumea prin forţa cuvântului şi a Învierii Sale. Fiecare dintre noi are de înfruntat realitatea dură a lumii. Câţi dintre noi nu dezarmăm la cel mai mic eşec? Acest lucru are consecinţe profunde şi asupra sufletului. Puterea caracterului stă tocmai în dorinţa pe care o avem de a depăşi situaţiile-limită. Acestea vin din credinţa noastră în Dumnezeu şi din nădejdea în ajutorul Său. – Ziarul Lumina

Într-un comunicat de presă, Patriarhia Română a precizat că "susține programele publice de vaccinare care urmăresc scopuri terapeutice" sintetizând pe fond că vaccinarea are o importanță deosebită în prevenirea unor boli și epidemii, iar părinții au responsabilitatea de a concura la acest act de prevenție, însă ezitările și rezervele cu privire la efectele adverse sunt firești, iar părinții au dreptul de a fi informați și de a decide în cunoștință de cauză. Așadar, să facem vaccinurile, dar nu oricum și nu oricui. Să nu se îngrădească libertatea de decizie a părinților. Statul este mai degrabă dator să asigure transparența accesului la informații privind proveniența și prospectul vaccinurilor, să fie un partener și un "prieten" al familiilor și al medicilor de familie, acționând spre binele populației, lăsând astfel fără obiect speculațiile că el, Statul, s-ar coaliza perfid cu firmele de farmaceutice și că ar avea o atitudine obedientă față de decizii impuse din exterior. (Facem precizarea că Redacția Porunca Iubirii a solicitat Biroului de Presă al Patriarhiei Române un punct de vedere cu privire la Legea vaccinării obligatorii, precum și la aspectele de bioetică absolut șocante, semnalate de Federația Pro -Vita, cu privire la folosirea de celule provenind din fetuși umani avortați, la fabricarea vaccinurilor, dar până la data publicării acestui articol, nu am primit un răspuns. UPDATE 10 decembrie 2017: Patriarhia Română a transmis un răspuns unui grup de mireni, în chestiunea obligativității vaccinării și a implicațiilor de ordin bioetic, pe care îl atașăm AICI.).

Să reflectăm la cuvintele vrednicului de pomenire părinte Justin Pârvu, care a îndrăznit să vorbească omului contemporan fără ocolișuri despre numeroase subiecte delicate ale vremii. Redăm aici un fragment, iar cuvântul integral este disponibil în Revista Atitudini:  

"Dacă nu aveţi unde să vă retrageţi din societatea aceasta potrivnică lui Dumnezeu, staţi fiecare la locurile dumneavoastră şi mărturisiţi pe Hristos, opunându-vă tuturor măsurilor viclene de exterminare a omului. Pentru că asta tânjeşte vrăjmaşul să facă, să distrugă făptura lui Dumnezeu. Invidia lui cea mai mare, aceasta este – crearea OMULUI: De ce îl iubeşte Dumnezeu atât de mult pe om? Tocmai de aceea ar trebui să prindem putere şi curaj, pentru că dacă suntem aşa de tare luptaţi şi împresuraţi din toate părţile de atâtea primejdii şi nevoi, înseamnă că şi invidia vrăjmaşului se măreşte datorită dragostei lui Dumnezeu sporite faţă de noi, chipul şi asemănarea Sa."

Care este situația actuală a Legii privind vaccinarea obligatorie?

Legea vaccinării a fost adoptată de Senat. Proiectul de lege NU se aplică actualmente.

Atenție! Proiectul de lege NU se aplică actualmente. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie adoptat de Camera Deputaților, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.

Situația la data de 23 octombrie, dată la care Legea fusese adoptată de Senat

Avocat.net informează: Proiectul de lege privind vaccinarea persoanelor în România a fost adoptat pe 23 octombrie 2017 de către Senat. Documentul prevede, în esență, că părinții care vor refuza vaccinarea obligatorie a copiilor lor vor risca amenzi de până la 10.000 de lei. Totuși, ca să se aplice, actul trebuie să treacă nu numai de Senat, ci și de Camera Deputaților.

Răspunderea pentru prezentarea copiilor la vaccinare va aparține părinților, reprezentanților legali sau persoanelor care cresc și îngrijesc copii în baza unei măsuri de protecție socială.

Concret, documentul prevede că, atunci când vine vorba de vaccinările obligatorii, consimțământul va fi considerat ca fiind dat din oficiu. Totuși, părinții vor putea să refuze în scris vaccinarea obligatorie.

„Vaccinarea copiilor, cu vaccinurile prevăzute în Calendarul Național de Vaccinare, aprobat prin Ordin al ministrului sănătății, precum și cu  cele administrate în situații epidemiologice speciale întregii populații ori unor grupuri de populație este obligatorie”, scrie în documentul aflat azi pe ordinea de zi a Senatului.

Astfel, categoriile de vaccinări obligatorii vor fi:

Chiar dacă părinții refuză vaccinarea obligatorie, în proiect scrie că, la înscrierea copiilor într-o colectivitate, va trebui prezentată o adeverință de la medicul de familie care să ateste efectuarea vaccinărilor obligatorii. Dacă vaccinările obligatorii nu sunt făcute, părinții vor trebui să prezinte calendarul de recuperare a acestora sau o adeverință cu contraindicațiile medicale pentru vaccinare.

În cazul în care părinții refuză vaccinarea copiilor, aceștia vor risca amenzi între 5.000 și 10.000 de lei, se arată în proiect. După votul Senatului, proiectul de lege va fi transmis Camerei Deputaților pentru dezbatere și votul decisiv. - Alexandru Boiciuc, Redactor-șef, avocatnet.ro

Proiectul de lege mai prevede că: Părinţii sau alţi reprezentanţi legali care nu prezintă copiii la vaccinare sau care refuză imunizarea acestora vot fi convocaţi, în vederea consilierii, la Comisiile judeţene de vaccinare sau la Comisia de Vaccinare a Municipiului Bucureşti. Convocarea se face în baza sesizării furnizorilor de servicii medicale de vaccinare, a DSP sau a colectivităţilor de învăţământ, respectiv sesizări din sistemul de protecţie a drepturilor copilului. Comisiile de vaccinare iau în evidenţă copilul nevaccinat, consiliază cel puţin o dată la 3 luni părinţii sau ceilalţi reprezentanţi legali ai minorilor care trebuie vaccinaţi, până la acceptarea planului de recuperare. De asemenea, stabilesc un plan de recuperare pentru antigenele obligatorii posibil a fi administrate în conformitate cu vârsta şi monitorizează cazul până la administrarea tuturor vaccinurilor corespunzătoare vârstei.

Singurul senator care a votat împotrivă (din 100 de voturi, 99 au fost pentru legea vaccinării), într-o intervenție exclusivă pentru ActiveNews.ro, domnul Relu Fenechiu, își explică gestul astfel: „Nu am o problemă cu vaccinarea, sunt de părere că rolul vaccinurilor a fost demonstrat științific, vaccinurile făcând bine în general. Însă tot practica de zi cu zi ne-a demonstrat că există anumite situații în care anumite vaccinuri au generat uneori consecințe iremediabile, s-a vorbit aici de copii care după ce au fost vaccinați au suferit diverse modificări de sănătate, repet, unele ireversibile, și sunt foarte mulți părinți care critică  vaccinarea obligatorie. Eu cred că reglementarea în România a politicii de vaccinare ar trebui să fie în consonanță, cum este în foarte multe țări europene, în special în țările nordice, unde Statul să aibă obligația să pună la dispoziția populației vaccinurile, iar familiile să decidă efectiv în legătură cu vaccinarea. Iar în ipoteza în care va prevala varianta vaccinării obligatorii, cred că trebuie să se țină cont și de obiecțiile pe care părinții sau diverse asociații le-au ridicat, în legătură cu testarea obligatorie înainte de vaccin. Pentru că chiar dacă incidența – am auzit asta de la anumiți susținători ai vaccinării obligatorii – unor consecințe nefaste este destul de mică procentual, se vorbește de un caz la zece mii sau douăzeci de mii de persoane vaccinate, sunt sigur că niciunul dintre părinți nu-și dorește ca acel 0,1 la sută să fie copilul lui. Iar în momentul în care există un risc cât se poate de mic, eu cred că trebuie făcute toate eforturile ca acesta să fie exclus. " - Activenews

În ultima perioadă au fost organizate mai mute proteste în stradă, în marile orașe ale țării, ca un demers civic prin care se dorește eliminarea obligativității vaccinării copiilor și adulților. La București, acțiunea de protest a fost organizată de Asociația "Pro Consumatori”, de Frăția Ortodoxă "Sf. Gheorghe” și de Alianța Părinților. "Forma actuală a Legii privind vaccinarea persoanelor în România, votată de către Senatul României, încălcă atât dreptul la integritate fizică și psihică al persoanei cât și dreptul la educație, ambele prevăzute în Constituția României. Restrângerea unor drepturi constituționale nu se poate face pe o perioadă de timp nedeterminată. Sperăm că, în ceasul al doisprezecelea, deputații vor îndrepta eroarea juridică gravă a domnilor senatori și vor elimina din acest proiect de lege articolele neconstituționale”, a declarat în exclusivitate pentru ActiveNews dl. Costel Stanciu, președinte APC. 

Între medicii de renume care s-au alăturat protestatarilor contestând legea vaccinării obligatorii, enumerăm pe Ștefan Mindea, dr. Răzvan Constantinescu, dr. Vasile Astărăstoae, dr. Mircea Pușcașu, dr. Rareș Simu, dr. Anca Nițulescu, dr. Pavel Chirilă. La finalul protestului din București, dr. Virgiliu Gheorghe a vorbit în EXCLUSIVITATE pentru ActiveNews despre legea vaccinării și a transmis un mesaj parlamentarilor care vor decide soarta românilor: „Tot mai clar mi se pare faptul că noua lege privind vaccinarea obligatorie marchează reintrarea într-o nouă epocă în societatea românească a totalitarismului, în sensul că în mod cert reînvie comunismul la 27 de ani de la ceea ce numeam atunci Revoluție. Și spun asta nu numai pentru că conținutul legii contrazice întreaga legislație privind drepturile omului, cât și pentru felul în care ea va fi pusă în aplicare, pentru modul în care ea este promovată astăzi și mai mult, modul în care a fost votată... Când spun că se aplică, cu același proces de comunitarizare, mă gândesc la faptul că, așa cum spuneau acum 50 de ani că pământurile nu ne aparțin nouă, ci aparțin statului și trebuiesc puse în folosul bunului colectiv, astfel ni se spune astăzi că trupurile noastre nu ne aparțin sau nu avem dreptul să ne pronunțăm asupra inviolabilității lor, ci statul este cel care trebuie să hotărască când, cum poate să opereze asupra trupurilor noastre chiar introducând materiale biologice străine care în mod cert ne pot pune în pericol sănătatea după cum o spun chiar prospectele acestor vaccinuri.”, a spus Virgiliu Gheorghe în EXCLUSIVITATE pentru ActiveNews.

Riscăm cu vaccinurile să otrăvim puțin câte puțin toată populația care ne va urma, copiii, bebelușii"
Luc Montagnier, profesorul care a descoperit virusul HIV, laureat al premiului Nobel pentru Medicină în 2008, a declanșat un scandal în Franța, după ce s-a poziționat, prin declarațiile sale, în tabăra celor care se opun vaccinării obligatorii. „Nu sunt împotriva vaccinurilor. Dar mă opun acestei extinderi cu vaccinuri care conțin aluminiu”, a spus pe 7 noiembrie 2017 profesorul Montagnier, conform publicației La Croix. Profesorul francez a precizat că nu crede că vaccinurile produc autismul, „dar cred că vaccinurile pot declanșa autismul pe un teren favorabil autismului. Este ca răspândirea scânteilor pe un teren arid, declanșându-se incendii. Acest „teren favorabil autismului” este cel slăbit de alte boli și alți factori, la care adăugarea vaccinului devine factor declanșator.” Riscăm cu vaccinurile să otrăvim puțin câte puțin toată populația care ne va urma, copiii, bebelușii", a avertizat Luc Montagnier, care consideră că se intră „într-un fel de dictatură a vaccinurilor”. În opinia sa, imunizarea cu 10 vaccinuri sau mai multe este exagerată. „Schemele de vaccinare oficiale sunt abuzive și medicii pediatrii ar trebui să nu facă vaccinurile doar pentru că funcționari nepricepuți/corupți le recomandă”, afirmă el.

Prof. univ. dr. Pavel Chirilă, a trimis un mesaj senatorilor care au aprobat legea vaccinării obligatorii, din care redăm următoarele: 

”Stimați senatori, În prospectul mai multor vaccinuri din întreaga lume și în realitate apar reacții adverse grave: paralizii, encefalite, șocuri anafilactice, moarte subită. E bine să știți că după prima paralizie sau deces postvaccinal din România, legea pe care v-ați dat-o singuri vă va apăra, dar conștiința dumneavoastră NU. Ea o să vă aducă aminte în fiecare zi de numele acelui copil. E bine să citiți cu atenție legea pe care ați aprobat-o. După procentul de la vot, ați votat-o, dar nu cred că ați citit-o. Vă aduc aminte Art.6: În ”situații epidemiologice speciale vaccinarea va fi obligatorie pentru întreaga populație", adică și pentru dumneavoastră. După râvna și graba cu care ați votat-o, România este într-o situație epidemiologică specială: ”mari" epidemii de rujeolă, cea mai mare incidență la cancerul de col uterin (a se vedea farsa HPV), tuberculoza de 10 ori mai incidentă în România decât media europeană etc. De aceea ar fi bine să vă prezentați la medicul de familie și ”să vă ridicați mâneca spre vaccinare” ca să ne convingeți că votul Dumneavoastră a fost conform cu ceea ce v-a dictat conștiința. Dacă într-o zi Directiva Europeană va trimite jandarmii înarmați cu seringi ca să vaccineze adulții și vă va încolona, vă rog respectuos să faceți un pas în față fericiți că ați fost obligați să vă vaccinați și că a fost cea mai frumoasă zi din viața Dumneavoastră. Curaj!!!

Prof. Dr .Pavel Chirilă”.

Federația Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România a transmis următorul Comunicat de presă, disponibil integral la sursă:

În contextul aprobării, de către Senatul României, a Legii vaccinării obligatorii, Federaţia Organizațiilor Ortodoxe Pro-Vita din România dorește să aducă la cunoștința populației câteva aspecte îngrijorătoare legate de folosirea vaccinurilor virale produse cu ajutorul celulelor umane din fetuși avortați. Ne adresăm în special parlamentarilor, atrăgându-le atenția asupra aprobării unei legi aflate în contradicție nu doar cu viața morală creștină, ci cu însăși conștiința umană. Astfel, ridicăm aici mai multe obiecții bioetice și morale față de utilizarea celulelor de copii avortați în dezvoltarea și producerea vaccinurilor.

Considerăm că viața umană începe la concepție, omul fiind o persoană cu toate drepturile din prima secundă, așa cum statuează dreptul roman care stă la baza întregului sistem de drept european și avortul este în consecință o crimă. Cu atât mai mult folosirea fetușilor avortați rănește conștiința umană, fiind inacceptabilă din punct de vedere bioetic, moral și creștin, dincolo de orice scopuri nobile și rezultate ce pot fi invocate. Niciodată scopul nu poate scuza mijloacele, decât într-o dictatură. Considerăm că demnitatea, interesul și drepturile persoanei primează în fața binelui prezumtiv al științei, comunității sau omenirii.

Utilizarea de țesuturi umane în acest caz, în care ne aflăm în imposibilitatea de a avea acordul persoanei căreia aparțin, este un act ce ține de sfera crimelor împotriva umanității, încălcând libertatea, demnitatea și autonomia persoanei umane. Invocarea acordului mamei sau al medicului ce a efectuat avortul este ilegitimă întrucât moartea fetusului nu a fost naturală ci a fost provocată chiar de aceștia.

Abuzul folosirii țesuturilor copilului avortat agravează crima comisă prin avort. Argumentele care susțin că țesuturile umane ar fi fost oricum aruncate dacă nu s-ar fi utilizat în experimente nu se susțin, neglijând demnitatea umană. Acest tip de justificări nu au fost acceptate la procesele de la Nuremberg ale cercetătorilor naziști care au făcut experimente pe cadavrele victimelor lagărelor de concentrare.

Utilizarea vaccinurilor produse pe linii celulare umane este suspectată ca fiind implicată în explozia incidenței autismului din ultimii 30 de ani. Sunt studii științifice publicate care afirmă că există corelații statistice și epidemiologice între contaminarea genetică a gazdei cu material genetic străin și modificările moleculare și variațiile epidemiologice ale patologiilor din spectrul autist.

Faptul că cetățenii români (creștini în proporție de peste 90%) au fost vaccinați fără a fi informați asupra acestor aspecte (medicale, etice și morale) ale acestor vaccinuri constituie o gravă încălcare a drepturilor lor, la vicierea consimțământului lor informat. Astfel consimțământul lor este lovit de nulitate, nefiind informat, nici în cunoștință de cauză, iar medicii vaccinatori se află în situații de malpraxis.

Aceste obiecții conduc firesc spre concluzia că utilizarea vaccinurilor produse pe linii celulare din fetuși umani avortați este în contradicție cu conștiința umană în general și inacceptabilă pentru viața morală creștină, iar utilizarea lor fără informarea pacienților constituie o gravă încălcare a drepturilor și libertăților acestora.

Considerăm că este o datorie a producătorilor de vaccinuri, a autorităților guvernamentale care le achiziționează și a medicilor care le utilizează să informeze publicul larg, cu onestitate și rigurozitate, asupra originii acestor produse, în vederea obținerii unui consimțământ sau refuz deplin informat și asumat, din punct de vedere medical și etic.

Toate aceste obiecții și altele aduse public de Federația Pro-Vita (și de alte organizații) în decursul ultimilor ani, privind problemele juridice, medicale, bioetice și constituționale ale unora dintre vaccinuri, arată faptul că vaccinurile nu pot fi obligatorii, chiar dacă s-ar stipula astfel printr-o lege, ele implicând, pentru medici și pentru pacienți, riscuri și responsabilități care nu pot fi asumate decât voluntar și individual, niciodată prin dictatul unei legi totalitare. ” - Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România -2 noiembrie 2017

Situația la zi, 15 noiembrie 2017, data începerii dezbaterilor din Camera Deputaților

Adevărul.ro informează: Legea vaccinării a intrat miercuri (15 noiembrie n.n.) în primele dezbateri în Camera Deputaţilor, for decizional, după ce societatea civilă şi parlamentarii au depus zeci de amendamente la proiectul adoptat de Senat în urmă cu câteva săptămâni. Mai multe amendamente, propuse de deputata PSD Cristina Dumitrache, dar semnate de alţi 95 de parlamentari, prevăd eliminarea obligativităţii vaccinării.

O mare problemă, în opinia societăţii civile prezente la dezbaterea de la Camera Deputaţilor a fost lipsa persoanelor avizate din Ministerul Sănătăţii sau Institutul Naţional de Sănătate Publică. „În momentul de faţă, în amendamentele primite am propuneri care merg fie pe eliminarea completă a amenzilor pentru părinţii care nu-şi vaccinează copiii fie pe introducerea unui nou articol, care să facă referire la Codul penal în sensul în care  neasigurarea la timp a vaccinurilor, nerespectarea procedurilor stabilite pentru efectuarea vaccinării, refuzul vaccinării obligatorii fără certificarea contraindicaţiei sau punerea în primejdie a dezvoltării copilului să fie pedepsite cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”, a explicat, pentru „Adevărul”, medicul Florin Buicu, şeful Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor.

Legea ar putea fi modificată radical

Potrivit acestuia, materialul de lucru, care este unul stufos, este destul de diferit de varianta adoptată recent de Senat. „Propunerile sunt diferite, de la propuneri simple până la modificarea completă a sensului legii. Vrem să aflăm miercuri poziţia organizaţiilor neguvernamentale şi a parlamentarilor, dar cu siguranţă nu vom avea o formă finală”, a completat Buicu. Pe lângă amendamentele şi modificările venite de la parlamentari şi societatea civilă, inclusiv comisii parlamentare au solicitat reformulări la anumite articole. „Am primit reformulări pe anumite articole de la celelalte comisii care au fost sesizate, de pildă de la Comisia pentru drepturile omului”, a mai spus medicul. Sursa: adev.ro/ozg7xw

Că insinuările despre interese obscure ce stau în spatele Legii vaccinării nu sunt invenții, o confirmă din păcate chiar unul dintre liderii politici ai vremii, parlamentarul Varujan Vosganian, care a declarat că proiectul legii vaccinării obligatorii denotă „o acțiune cu interes economic”, deoarece în acest moment, Institutul Cantacuzino este distrus și România este dependentă exclusiv de producători externi. Mai mult, Vosganian spune că a constatat că victimele mult invocatei epidemii de rujeolă nu puteau oricum să se vaccineze, iar la alții nici măcar nu este clară cauza decesului. Varujan Vosganian confirmă, de la cel mai înalt nivel, ceea ce ActiveNews demonstra printr-o investigație publicată în aprilie a.c. De asemenea, deputatul ALDE a remarcat presiunile subtile care se fac asupra Camerei pentru a adopta acest proiect de lege, care spune el, se bate cap în cap cu Legea prin care s-a ratificat Convenția de la Oviedo în 2001. Vosganian consideră că dacă va trece, legea va cădea la Curtea Constituțională și statul român se va face de râs.

Care este tabloul cadrului legislativ pe tema vaccinării la nivel European?

Conform Eurosurveillance, din 30 de ţări europene, 15 dintre acestea nu au nici o formă de obligativitate. În Franţa există obligativitate, iar refuzul implică o serie de sancţiuni. Însă, este un exemplu singular în Europa şi probabil nu este cea mai bună alegere pentru o comparaţie având în vedere faptul că ei au producătorul propriu de vaccinuri, Sanofi, asemenea Institutului Cantacuzino care se bucura de o reală încredere din partea cadrelor medicale şi a cetăţenilor. Italia este o altă ţară unde s-a adoptat o formă de obligativitate a vaccinării, care însă, prevede sancțiuni doar în cazul neprezentării la informare. Neprezentarea poate fi sancţionată cu sume de la 100 până la 500 euro. La noi, proiecul de lege prevede sume care merg până la 10.000 RON, cu mult peste veniturile medii ale unui român. Refuzul nu se pedepseşte în Italia şi nici nu îngrădeşte dreptul la educaţie al copiilor. În  alte 13 ţări există o formă de obligativitate pentru unul sau mai multe vaccinuri, însă NU AU nici o sancţiune în caz de refuz şi nu se îngrădeşte sau încalcă nici un alt drept. Printre cele 15 ţări europene unde nu există NICIO OBLIGATIVITATE doar recomandare se numără: Germania, Austria, Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Elveția, Suedia, Norvegia, Finlanda, Irlanda, Spania. – gazetaromaneasca.ro

 

Citiți și: Vaccinul, viața și criminalitatea pharma - Activenews

Semnați aici Petiția online contra Legii vaccinării obligatorii: https://petitieonline.net/petitie/51528047

 




ACTUALITATEA religioasă
Mănăstirea Prislop: Întrunirea comisiei de canonizare a părintelui Arsenie Boca - Biroul de Presă al Patriarhiei Române
 

Luni, 31 octombrie 2016, la Mănăstirea Prislop, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, s-au desfășurat lucrările Comisiei speciale teologice mitropolitane, în vederea întocmirii dosarului pentru propunerea de canonizare a părintelui Arsenie Boca, ne-a precizat Adrian Nicolae Petcu, membru în comisia de canonizare.

Lucrările comisiei s-au concretizat într-o sistematizare teologico-științifică a scrierilor Părintelui Arsenie Boca, a documentelor de arhivă, precum și a diverselor publicații apărute de-a lungul timpului cu privire la viața și activitatea duhovnicului de la Mănăstirile Sâmbăta și Prislop.

Ședința a început prin rostirea rugăciunii Împărate Ceresc. În continuare, membrii Comisiei au întocmit referatele primite în ședința de lucru ce avut loc în data de 16 aprilie 2016.

Primul referat a fost prezentat de părintele profesor Mircea Păcurariu, intitulat Părintele Arsenie Boca de la mănăstirile Sâmbăta de Sus și Prislop. În referat se prezintă date biografice, pe baza documentelor aflate în arhiva Institutului Teologic din Sibiu, respectiv copilăria, perioada studiilor, perioada atonită, perioada de la Mănăstirea Sâmbăta, prigoana autorităților comuniste, perioada de la Mănăstirea Prislop. Perioada de prigoană, respectiv prima și a doua arestare a părintelui sunt prezentate pe baza declarațiilor părintelui în faza de cercetare. Părintele a efectuat 525 zile de închisoare. A fost prezentată apoi perioada de la Drăgănescu, iar, în cele din urmă, sfârșitul părintelui Arsenie de la Sinaia din 28 noiembrie 1989.

În cadrul ședinței, Mitropolitul Ardealului a declarat că cele mai relevante date despre părintele Arsenie sunt cele autobiografice, mărturiile proprii care se regăsesc în declarțiile Părintelui în fața organelor securității.

A urmat apoi prezentarea recenziei celor opt materiale (șapte cărți și filmul documentar Părintele Arsenie Boca-omul lui Dumnezeu, în regia lui Nicolae Mărgineanu) primite înspre analiză. În cadrul ședinței, s-a realizat o prezentare critică și succintă a acestor opt materiale.

De asemenea, în cadrul ședinței a fost propusă alcătuirea unei cronologii a activității părintelui Arsenie, precum și stabilirea exactă a surselor autentice referitoare la viața și activitatea părintelui Arsenie.

Pentru o mai bună documentare au fost efectuate cercetări și în arhiva Arhiepiscopiei Aradului, analizând dosarul de corespondență dintre Episcopia Aradului și Mănăstirea Prislop. Cercetările din arhiva Arhiepiscopiei Aradului vor continua, urmând  a fi sistematizate și prezentate într-un referat întocmit ulterior de  Adrian Nicolae Petcu. Totodată a fost propusă o documentare  în arhiva Arhiepiscopiei Sibiului, Arhiepiscopiei Râmnicului, și în arhiva Mănăstirii Sâmbăta. În urma cercetărilor s-ar urmări activitatea pastoral-misionară și de apărare a dreptei credințe a părintelui Arsenie Boca.

Referitor la scoaterea părintelui Arsenie din mănăstire, a fost menționat faptul că Părintele Arsenie a fost silit a părăsi mănăstirea pe baza unor tabele întocmite de autoritățile comuniste centrale, la începutul anului 1959 și nu în urma Decretului nr. 410, care a fost emis ulterior.

La rândul său, părintele profesor Vasile Vlad a prezentat referatul întocmit, în cuprinsul căruia a analizat memoriul Andreei Neacșu, lector la Universitatea de Arhitectură din București, adresat Preafericitului Părinte Patriarh în care face anumite mențiuni critice la adresa părintelui Arsenie, asemănându-l cu Inochentie de Balta, aducând argumentând ca neîntemeiate și  tendențioase acuzele la adresa părintelui.

S-a realizat apoi, în cuprinsul referatului, o analiză comparativă între părintele Arsenie și Rudolf Steiener.

În cea de-a treia parte a referatului, a fost analizată lucrarea Cărarea Împărăției, autorul argumentând ortodoxia învățăturii părintelui Arsenie care reiese cu putere din această lucrare, urmând a întocmi un referat sinteză cuprinzând argumentele care pot fi folosite în vederea propunerii de canonizare, care vor fi incluse în studiul document

Părintele profesor Simion Todoran a prezentat referatul întocmit, în cuprinsul căruia a analizat șapte scrieri despre Părintele Arsenie. Accentul referatului  a fost pus pe minunile atribuite părintelui Arsenie.

Preasfințitul Părinte Daniil a prezentat referatul în care analizează trei scrieri, respectiv volumul album Biserica de la Drăgănescu – Capela Sixtină a Ortodoxiei româneștiPărintele Arsenie Omul îmbrăcat în haină de in și Îngerul cu cădelnița de aur, Arhanghelul de la Prislop.

Membrii Comisiei au categorisit literatura legată de Părintele Arsenie astfel:

Referatele elaborate au fost centralizate la secretariatul Comisiei. Adrian Nicolae Petcu a fost delegat de către comisie să redacteze un referat de specialitate care să evidențieze personalitatea duhovnicească a părintelui așa după cum se poate desprinde din documentele fostei securități.

 



O lamentabilă decădere morală: ONU intenționează să „impună” legalizarea universală a avortului în numele… dreptului la viață
 
 
Comunicat de presă al ProVita:

Comitetul pentru Drepturile Omului, format din experți independenți însărcinați cu monitorizarea implementării prevederilor Pactului Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, adoptat în anul 1966 și făcând parte din dreptul internațional obligatoriu („hard law”) s-au reunit în plenară pe 1 și 2 noiembrie la sediul O.N.U. pentru a propune o interpretare oficială a articolului 6, referitor la Dreptul la viață, al acestui tratat. Interpretarea, numită General Comment (Comentariu general) are autoritate asupra legiuitorilor din întreaga lume, întrucât Comitetul are dreptul de a trage la răspundere Statele părți semnatare ale Pactului pentru modul în care respectă aceste prevederi.

PRO VITA a remis Comitetului un punct de vedere pe marginea acestor dezbateri. În zilele următoare vom fac public acest document; pentru început ne oprim asupra câtorva aspecte din aceste prime dezbateri:

Conform relatărilor din sala de plen, câțiva dintre membrii Comitetului au profitat de ocazie pentru a promova o interpretare extrem de extensivă a acestui articol în favoarea unui pretins „drept la avort” (Olivier de Frouville – Franța, Sarah Cleveland – SUA și Yadh Ben Achour – Tunisia). Experta din partea Germaniei, Anja Seibert-Fohr, a încercat în zadar să oțină recunoașterea „interesului legitim al Statelor-părți de a proteja viața fătului”, interes care este recunoscut de Cutea Europeană a Drepturilor Omului.

Din startul dezbaterii, de Frouville a recomandat evitarea oricărei „considerații filosofice sau ideologice” și concentrarea exclusiv pe drepturile femeii. Natura morală a avortului nu a fost pusă în discuție nicio clipă. Membrii Comitetului au fost precauți în a nu folosi deloc termenul „copil”. Conform acestora, copilul nu există înainte de a se naște, deci nu pot fi luate în discuție drepturile sau interesele sale legitime înainte de acest moment.

Uciderea nenăscuților cu dizabilități – „măsură de precauție”

Și totuși a existat o menționare a termenului făt”: atunci când Comitetul a recomandat legiferarea avortului eugenic, sau cum este el cunoscut în România, avort „terapeutic”. Reprezentantul Tunisie este cel care a insistat mult pe această „necesitate”: trebuie să ajutăm oamenii cu dizabilități odată de s-au născut, dar asta nu înseamnă că „trebuie să acceptăm ca fetușii suferind de deficiențe să trăiască”. Ba mai mult, „trebuie să facem totul să evităm dizabilitățile”. La acest punct, Președintele de ședință a intervenit, reamintind membrilor Comitetului că dezbaterea este înregistrată…

De aici înainte, pentru a nu fi acuzați de simpatii eugenice, vorbitorii au schimbat cuvântul făt cu cel de sarcină, deși referința a rămas cât se poate de străvezie.

Avortul înseamnă viață, în viziunea Comitetului ONU pentru drepturile Omului!

Cât despre dreptul la avort, recomandarea venită de la vechii noștri „prieteni” din Federația Internațională a Paternității Planificate (International Planned Parenthood) au fost urmate literă cu literă de Comitet: membrii acestuia au declarat că avortul ar trebui dezincriminat și accesul la acesta făcut „sigur, legal și accesibil” fără limitele de vârstă a sarcinii sau alte condiții, întrucât orice obstacol în calea avortului „violează dreptul femeii la viață”. Sau, cum a adăugat d-na de Frouville, dezincriminarea avortului „este centrală în problema dreptului la viață!”

Cu greu se poate imagina ceva mai sinistru și mai extremist decât această poziție, împărtășită întocmai și de afiliații internaționali ai IPPF, printre care și de cei din România. 

Re-amintim că avortul nu se numără printre drepturile recunoscute internațional, ci doar dreptul la viață, și că dintre cele 192 de state membre ale ONU doar 72, deci o minoritate, permit avortul la cerere în legislația lor!

Citește și: RAPORT: Planned Parenthood – Istoria completă a principalului promotor al avortului și al „educației” sexuale

O lamentabilă decădere morală

Interpretarea dată de Comitet reprezintă de fapt o completă inversare a înțelesului dreptului la viață. Ea urmărește gândirea materialist-dialectică în conformitate cu care doar cei dotați cu un anumit nivel de inteligență sunt cu adevărat umani și, deci, demni de protecție. Atâta timp cât nu au atins această abilitate, restul se află la bunul plac și dispoziția celor care sunt „umani”. Așadar adevărul nu mai ține de respectarea unei realități obiective – oameni sunt indivizii din specia homo sapiens, deci cei care trăiesc o viață ca ființe umane – ci de inteligență și putere. Unde oare în istoria recentă am mai auzit asemenea teorii?

Nici măcar o dată membrii Comitetului nu au amintit de angajamentul luat de Statele membre de a reduce recursul la avort și de a ajuta femeile însărcinate. Vulnerabilitatea copiilor nenăscuți are un singur răspuns: eliminarea lor. Supraviețuirea celui mai puternic!

Cu toate acestea, exact contra eugenismului a fost afirmată universalitatea dreptului la viață de către autorii Declarației Universale a Drepturilor Omului din 1949, care au pus în mod clar în opoziție drepturile omului și practicile eugenice. Atât avortul, cât și eutanasia au devenit legale și politici de stat, pentru prima dată în istorie, în timpul regimurilor totalitare ale secolului XX, comunismul și nazismul.
Dacă acest Comitet al O.N.U. deduce un drept la moarte (la avort) din dreptul la viață, el revitalizează ideologia împotriva cărei însăși O.N.U. a fost fondată…

Așa cum am relatat anterior, un alt organism al ONU, Comitetul pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, a protestat contra proiectului de Comentariu General: Comitetul O.N.U. pentru Persoane cu Dizabilități: Avortul copiilor cu handicap violează dreptul internațional.

Însă Comisia pentru Drepturile Omului nu a luat în considerare aceste opinii.

Exces și abuz de putere

Întrebarea care rămâne este în ce măsură Comitetul are puterea de a impune statelor părți, în numele Pactului, o obligație inconsistentă cu intenția explicită a autorilor săi. În timpul dezbaterilor, unii dintre membrii Comitetului s-au apărat contra acuzațiilor prin aceea că Pactul ar fi un „document viu” ai cărui adevărați interpreți sunt ei. Nu înțelegem cum viața poate transforma acest Pact în exact opusul a ceea ce au dorit inițiatorii săi! Exact acesta a fost punctul de vedere exprimat de reprezentanta Germaniei, d-na Seibert-Fohr care a afirmat, pe un ton de alertă, că Comitetul pentru Drepturile Omului „slăbește universalitatea drepturilor omului”. În fapt, dacă aceasta va fi forma finală a adoptării Comentariului, numeroase state nu vor avea altă soluție decât să refuze aducerea lui la îndeplinire. Zelul ideologic al unora dintre membrii organismului se va întoarce împotriva autorității acestuia.

Discuțiile pe marginea proiectului de Comentariu general vor continua pe 10 noiembrie și apoi se vor relua în martie 2018 și vor cuprinde și subiectul eutanasiei și sinuciderii asistate pe car de asemenea Comitetul dorește să le impună în numele, ați ghicit, dreptului la viață…

va urma

Sursa: Culturavietii



Interviu | Vasile Bănescu: Nu din cauza construirii Catedralei Mântuirii Neamului nu se construiesc spitale, școli și autostrăzi - Biroul de Presă al Patriarhiei Române
 

Catedrala Mântuirii Neamului va fi sfințită  în data de 30 noiembrie 2018, anul în care România va sărbători Centenarul. Într-un interviu pentru Jurnalistii.ro, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a precizat că lucrările se află în grafic întrucât se lucrează în trei schimburi. Mai exact, peste 80% din volumul lucrărilor este finalizat și, în prezent, se lucrează la nivelul de la care începe construirea viitoarelor turle, ajungându-se la cota 62 de metri. 

Catedrala Națională nu va fi o construcție megalomanică, așa cum s-a speculat, pentru că, potrivit lui Vasile Bănescu, nu implică niciun exces arhitectonic, iar „rațiunea fondatoare a construirii Catedralei Naționale este cinstirea tuturor eroilor români din toate timpurile, inclusiv a celor de astăzi, soldați români ajunși pe fronturile de luptă unde România are angajamente militare”.

În cadrul interviului, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei le-a dat replica românilor care au votat viitoarea catedrală drept cel mai relevant kitsch, a povestit despre cum a luat naștere ideea construirii unui astfel de edificiu și a explicat de ce construirea Catedralei Mântuirii Neamului nu poate fi o „piedică” în calea construirii de spitale, școli și autostrăzi.

Jurnalistii.ro: Catedrala Mântuirii Neamului Românesc a fost desemnată de peste 10.000 de votanţi cel mai relevant kitsch românesc, în cadrul unui concurs organizat de Muzeul Kitsch-ului din România, în perioada 15-31 iulie. De ce credeți că românii au o aversiune atât de mare față de un edificiu care nici măcar nu este finalizat?

Vasile Bănescu: În primul rând, din ignoranță. A vorbi despre actuala Catedrală a Mântuirii Neamului, care se află într-un stadiu foarte avansat de construcție, ca despre un kitsch, trădează în primul rând o crasă superficialitate și necunoaștere a subiectului. Această Catedrală încă nu a prins conturul final. Poți să te pronunți în legătură cu arhitectura unui edificiu doar după ce acesta este finalizat, atunci când îl poți privi și aprecia în ansamblu. Așadar, cei care s-au grăbit să numească kitsch această construcție, care va fi una edificatoare ca simbol al demnității și identității naționale, au comis o mare eroare. Onest este să ne aplecăm atent asupra unui proiect pe care dorim să-l evaluam, să-l cercetăm riguros din mai multe puncte de vedere și doar ulterior să extragem o concluzie. Ideal este să ne pronunțăm în cunoștință de cauză, nu invers.

Această parțială aversiune publică față de subiectul ”catedrală” a rezultat așadar din ignorarea proiectului și a istoriei acestuia, precum și a rațiunilor care au stat și stau la baza lui. E nedrept și ilogic să judeci ceea ce nu cunoști.

S-a tot speculat că va fi o construcție megalomanică…

Așa cum am mai precizat, această Catedrală va fi o construcție zveltă, o construcție armonioasă, care împletește în mod fericit arhitectura bizantină cu elemente de arhitectură românească. În plan arhitectural, a împrumutat câteva dintre elementele cele mai reușite din arhitectura altor catedrale ortodoxe, reușind să ofere însă și o imagine originală care o va distinge foarte bine și foarte frumos. Va fi o biserică mare și nu mică pentru că va fi Catedrala Ortodoxiei românești. Din acest motiv, ea va impune, desigur, și prin dimensiunile sale, unele proprii și firești în context. Clădirea Catedralei situată peste cota +0,00 m se desfăşoară pe o lungime de 126,10 de metri, o lățime de 67,70 metri şi o înălţime de 120,00 metri până la baza crucii de pe turla principală. Când vorbim de o catedrală, nu vorbim despre o biserică obișnuită. Ea nu putea fi nici mică, nici din lemn, cum ironic s-a fredonat cândva, pentru că o catedrală e construită rarisim sau doar o singură dată în istoria unui popor. Ea e făcută să dureze în timp și invită la reflecție pe tema veșniciei. Ea este edificată ca să reprezinte spiritualitatea și identitatea creștină a unui popor. Exact acesta este și cazul Catedralei Naționale din București.

Dimensiunile sale nu sunt deloc disproporționate, ci bine gândite, conforme cu spațiul în care este amplasată și cu mistagogia creștină care stă la baza arhitecturii bisericești. Repet, această Catedrală este construită și ca simbol național și identitar, motiv pentru care nu va putea fi decât o catedrală frumoasă.

Pe cei care ignorant și grăbit o apreciază ca pe un kitsch îi rog să se pronunțe din nou la anul pe vremea aceasta, când Catedrala Națională va fi gata și când vor putea să o vadă în toată amploarea ei.

Nu este o construcție megalomanică, pentru că nu frizează niciun exces arhitectonic. Ea este proiectată să se integreze, inclusiv vizual, cât mai bine în spațiul care i-a fost destinat, ținând cont și de ambientul urban în care este construită. Ea va fi mărginită de alte patru edificii care vor avea multiple funcționalități: social-pastorală, culturală, filantropică și medicală. Va fi, de asemenea, sediul unui Muzeu al Creștinismului Românesc care va fi situat la nivelul ei inferior. Clădirile anexe (de înălțime mult mai redusă) vor fi construite după finalizarea construcţiei Catedralei. Acestea vor oferi spaţii pentru cazarea şi hrana pelerinilor, pentru activităţi pastorale, culturale, sociale şi medicale ale Bisericii. Alături de Catedrală va fi amenajat un parc având o suprafaţă de cinci hectare, care va cuprinde multe spaţii verzi, unele fiind special amenajate pentru copii.

Ridicarea unei catedrale în vremea noastră, într-o țară în care mass media preponderent secularizate nu privesc cu ochi buni nici măcar construirea unei biserici de cartier, constituie un subiect foarte ușor de manipulat negativ. Acesta este încă un motiv care poate explica aversiunea față de proiectul catedralei, aversiune promovată mai ales în spațiul mediatic în care temele religioase, faptul religios însuși și problematica amplă a Bisericii sunt tratate cu o descalificantă rea-voință și superficialitate.

Deseori, se pune în balanță construirea unei biserici cu construirea unui spital…

Ne amintim de lozinca total manipulatoare ”Vrem spitale, nu catedrale”, strigată de grupuscule cu identitate dubioasă și care masca viclean o crudă realitate: spitalele de la noi se închid din lipsă de personal (exodul medicilor din România), nu din lipsă de bani. Bugetul Ministerului Sănătății este, firesc, unul consistent, dar în ciuda acestui fapt nu s-au construit și nu se construiesc spitale, ceea ce ne amintește încă o dată de marea corupție din spațiul românesc. Se închid școli din cauza lipsei de elevi, natalitatea din România devenind crunt îngrijorătoare, și nu se construiesc școli, deși bugetul Ministerului Învățământului ar permite lucrul acesta. Dacă stăm să analizăm atent și onest, ne confruntăm cu mai multe sofisme: nu din cauza construirii Catedralei Mântuirii Neamului nu se construiesc spitale, școli și autostrăzi, ci din cauza corupției și a unor politici sociale proaste sau prost aplicate la nivelul acestor domenii esențiale, dar vitregite în ultimele două decenii în România.

Pe de altă parte, nu e nimic nefiresc în faptul că Biserica edifică, printre multe alte așezăminte social-filantropice, și biserici. Nu poți pretinde răstit Bisericii să construiască autostrăzi și spitale decât dacă ții să te faci de râs, pentru că menirea ei fundamentală nu este aceea a unui minister al construcțiilor publice, ci una ramificată: pastoral-misionară, social-filantropică, culturală, adică una prin excelență soteriologică, moral-spirituală. Patriarhia Română derulează momentan proiecte social-filantropice în număr de aproximativ 700, programe care includ și așezăminte medicale, farmacii, case de bătrâni, așezăminte pentru copii.

În acest moment, Biserica Ortodoxă Română este instituția cu cea mai coerentă și amplă activitate social-filantropică din România, fapt evident, dar în mare măsură ignorat de mass-media.

Oamenii se inflamează îndeosebi atunci când se alocă bani, cum s-a întâmplat și în urmă cu câteva zile când PMB v-a alocat un milion de euro…

De-a lungul timpului, statul român s-a implicat, în mod justificat, în sprijinirea construirii Catedralei. Cele trei surse de finanțare ale Catedralei Mântuirii Neamuluisunt, conform Legii Catedralei (nr. 261/2005), Patriarhia Română, Guvernul României prin Secretariatul de Stat pentru Culte, și autoritățile locale, primăriile.

Guvernul a alocat anual sume variate, după posibilități, ceea ce face pentru toate cultele religioase din România care au proiecte în derulare. Uneori și unele primării au făcut acest lucru, mai ales Primăria Generală a Capitalei, întrucât Catedrala va deveni un punct esențial al orașului București. Sprijinul oferit de statul român este menit să contribuie și la punctarea fructuoasă a Centenarului din 2018, când sărbătorim nașterea statului român modern, amplu proces istoric la care BOR a avut o contribuție extraordinar de importantă. Acest lucru se uită azi. Se mai uită și cât de fertilă a fost în istorie relația dintre Biserica Ortodoxă și Statul român, relație de cooperare care și astăzi este firesc să meargă mai departe pentru că Biserica Ortodoxă și cultele religioase în general suplinesc major statul în zona socială, culturală și filantropică. Această relație stat – culte este cât se poate de firească și orice stat înțelept alege să cultive atent această relație, să sprijine cultele religioase care nu fac decât să coaguleze în societate un bine consistent, dar mai greu de cuantificat: un bine de natură morală și spirituală. Este și cazul relației dintre statul român și BOR care sunt parteneri într-un raport firesc de sprijinire reciprocă. De aceea, statul român a alocat din când în când fonduri pentru edificarea unei Catedrale Naționale. Este și cazul celorlalte state din Europa, ortodoxe sau nu, care au catedrale naționale reprezentative.

Nu există prea multe biserici în România. Cele care au fost construite după 1990 au fost construite pentru că acest lucru se impunea, inclusiv la solicitarea credincioșilor. Se știe că sub comunism procesul de urbanizare forțată era și o formă de secularizare agresivă, cartierele construite neincluzând nicio biserică. Chiar și în acest moment există, raportat la numărul de credincioși ortodocși, un număr insuficient de biserici. În cazul altor culte religioase lucrurile stau cu totul altfel. Prea puțini știu că cel mai mare număr de locașuri de cult din România nu aparține Bisericii Ortodoxe, ci celorlalte culte. Doar 37,9% dintre lăcașurile de cult construite după 1989 aparţin BOR. Credincioşii ortodocși, care reprezintă 86,45% din populaţia României, deţin doar 59,9% din numărul total al lăcașurilor de cult, iar celelate culte recunoscute au 40,1% dintre acestea.

În București, raportat la media ortodoxă națională, numărul de biserici este subreprezentat. La o populație rezidentă de 1.587.951 de locuitori ortodocşi există 260 de biserici ortodoxe (parohiale, mănăstirești, capele, paraclise), adică un lăcaș de cult pentru 6.108 locuitori.  Într-o situație centralizată, prezentată de Secretariatul de Stat pentru Culte, se arată în mod clar că Biserica Ortodoxă Română rămâne cultul cu cele mai puţine biserici raportat la numărul de credincioşi, situaţia fiind problematică în Bucureşti, unde fiecare dintre bisericile existente deserveşte mai mult de 6.000 de persoane. Nimic din această nudă realitate nu reprezintă însă un subiect de interes pentru mass-media din România, ceea ce este nedrept și trist.

În ce stadiu se află lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului?

Sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului a fost fixată pe 30 noiembrie 2018, chiar de ziua Sfântului Apostol Andrei, unul dintre hramurile Catedralei. Primul hram este Înălțarea Domnului care coincide și cu Ziua Eroilor. Subliniez constant că această Catedrală, al cărei proiect datează de aproape 140 de ani, este un monument creștin dedicat tuturor eroilor români din toate timpurile. Așa a și fost gândit proiectul inițial.

Mihai Eminescu este cel care a vorbit pentru prima dată despre necesitatea construirii unei Catedrale Naționale în 1885, dar despre el, ideea sa și articolul său din ziarul Timpul nu vorbește azi nimeni la televizor.

După războiul de Independență (1877-1878) s-a pus problema ridicării unei catedrale reprezentative în amintirea și spre pomenirea tuturor eroilor români care și-au dat viața pentru nașterea statului român.

Catedrala are și o necesitate practică, desigur. Actuala așa-zisă catedrală patriarhală este o modestă biserică de mănăstire din secolul al XVII-lea, devenită total neîncăpătoare de mulți ani de zile. Construirea viitoarei Catedrale este și o compensare la nivel istoric în urma demolării atât de multor biserici în perioada regimului comunist. Chiar în zona de construire a noii Catedrale au fost demolate trei biserici, iar alte două au fost translate.

Rațiunea fondatoare a construirii Catedralei Naționale este însă cinstirea tuturor eroilor români din toate timpurile, inclusiv a celor de astăzi, soldați români ajunși pe fronturile de luptă unde România are angajamente militare și unde, din nefericire, se întâmplă adesea ca unii dintre ei să moară. Toți vor fi pomeniți aici. Viitoarea Catedrală va servi inclusiv ca spațiu pentru ceremoniile de la marile sărbători naționale. În ea se vor oficia slujbele dedicate eroilor. Catedrala va fi, inevitabil, și un centru de interes turistic.

Veți reuși să vă încadrați în timpul scurt care v-a mai rămas pentru a putea sfinți Catedrala pe 30 noiembrie 2018?

Stadiul lucrărilor este unul foarte avansat. Peste 80% din volumul acestora este finalizat. Se lucrează deja la nivelul de la care începe construirea viitoarelor turle și s-a ajuns deja la cota 62 de metri. Nu peste mult timp, se vor instala și cele șase clopote ale Catedralei Naționale. Cel mai mare dintre ele are 25 de tone și se știe că au fost fabricate în Austria, la Innsbruck, într-una dintre fabricile cu cea mai lungă tradiție în domeniu din  Europa. În legătură cu clopotul cel mare, în perfectă necunoștință de cauză, s-au emis a priori temeri și critici legate de sunetul puternic al acestuia, care i-ar putea deranja pe cei din vecinătate. Vreau să-i liniștesc pe cei care citesc acest interviu și să le spun că acest clopot va fi montat la o mare înălțime, mult deasupra tuturor clădirilor din jur, iar ferestrele din turla clopotniței principale vor avea un sistem de jaluzele reglabile care vor orienta sunetul în așa fel încât acest sunet amplu și frumos să nu deranjeze pe nimeni, nici măcar pe criticii actuali ai proiectului Catedralei.

Așadar, stadiul lucrărilor este foarte avansat și se lucrează într-un ritm neîntrerupt, în trei schimburi. Ritmul alert este dictat și de grija de a nu se degrada lucrurile deja făcute. O lucrare de această amploare trebuie finalizată într-un termen rezonabil. Viitoarea Catedrală va avea 370 de ferestre și 27 de uși, acestea din urmă din bronz. Ea va putea găzdui în timpul slujbelor și evenimentelor aproximativ 5.000 de persoane. După sfințire, vor urma lucrările interioare, mai precis realizarea picturii murale sau, eventual, a mozaicurilor.

Sub cota zero a Catedralei va exista și un paraclis, în care se va oficia zilnic sfânta Liturghie.

Cum a fost stabilit numele catedralei?

Numele Catedralei Mântuirii Neamului a fost stabilit în secolul al XIX-lea, atunci când s-a pus problema întocmirii proiectului și încă se păstrează, deoarece, în limbajul vremii, mântuirea neamului însemna eliberarea poporului român de sub stăpânire străină. ”Mântuirea” are în acest context sensul de ”eliberare”, iar cuvântul ”neam” are înțelesul de ”popor”. Numele originar al Catedralei nu are așadar o conotație religios-teologică, ci una istorică. Din rațiuni deja clare, ea se numește astăzi și Catedrala Națională.

De ce sumă mai este nevoie pentru finalizarea lucrărilor?

Până în acest moment, s-au cheltuit 81 de milioane de euro cu TVA inclus și s-au plătit către stat 14,5 milioane de euro ca TVA. Costul final al catedralei este cert stabilit la suma de 91 de milioane de euro cu TVA inclus, urmând ca la final să se mai întoarcă la stat sub formă de TVA încă 16,5 milioane de euro. Mai este nevoie așadar de 10 milioane de euro în acest moment. Banii vor veni de la Patriarhia Română, parțial de la statul român și, o mare parte, din donații.

Acest proiect a mobilizat foarte mulți români care au ales să doneze discret, oameni din toate categoriile sociale, oameni despre care nu se vorbește la televizor. Recent, a fost totuși dat publicității cazul unei vârstnice femei care, dintr-o pensie foarte mică, a strâns 10.000 de lei pe care i-a donat pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului. Un gest cu adevărat extraordinar. Această Catedrală se ridică așadar și cu sprijinul donatorilor privați din țară și străinătate, care, din puținul lor, dar în număr foarte mare, fac donații. Pulsul real al atașamentului oamenilor față de viitoarea Catedrală Națională este unul care nu răzbate, din păcate, în zona mediatică.

Cine dorește poate face această donație la sediul contabilității Patriarhie Române, prin SMS sau prin transfer bancar.

 

Sursa: Basilica

Foto credit: Robert Nicolae/Agenția de știri Basilica

 



Știri externe - noiembrie 2017 (RO)
 
Nota redacției: Trecând în revistă știrile principale din țările neortodoxe, secularizate, observăm că răul capătă proporții gigantice și este legitimat de cadrul legal sau de compromisuri incalificabile ale Bisericilor locale. Sfințenia vieții și a familiei, așa cum au fost ele lăsate de Dumnezeu, se disipează sub asuprirea și sugrumarea ciudățeniilor de gen și gen: perversiuni, libertinaj, hula împotriva Duhului Sfânt. Ai milă, Doamne, căci rătăcirea de pe urmă va fi mai rea decât cea dintâi (Matei 27,64)!
 
RUSIA: Patriarhul Kirill – Lumea se apropie de Apocalipsă

Patriarhul Kirill al Rusiei a chemat biserica, artiștii, oamenii de cultură și de știință, să nu "deruteze oamenii", deoarece lumea se apropie de "o perioadă critică a dezvoltării civilizației". "Se vede cu ochiul liber. Trebuie să fii orb, ca să nu vezi apropierea unor momente teribile ale istoriei, despre care vorbea în Revelația sa Ioan Evanghelistul", a spus într-o adresare Partiarhul Rusiei. "Astăzi păcatul nu este doar evident... Astăzi păcatul este înfățișat în cel mai ademenitor mod- prin cinematograf, prin teatru...Și arta, care trebuie să culturalizeze personalitatea omului, să o îmbogățească, să o înalțe spre cer, devine o halteră, care nu permite omului să își ia zborul", a spus patriarhul după liturghia de azi, relatează Interfax.

El a menționat că are în vedere anume acea artă, care în ultimul timp și-a declarat "un oarecare rol special, anumite drepturi de a aduce poporului ispita și păcatul, de a întoarce oamenii de pe calea dreaptă". Patriarhul Kirill a adus aminte că, potrivit doctrinei creștine, apropierea sfârșitului lumii depinde de noi înșine și a chemat pe fiecare, în special oamenii publici, să ajute la "încetinirea alunecării noastre în abisul sfârșitului istoriei". Sursa http://unimedia.info

GRECIA: Un nou sfânt contemporan – canonizarea Cuviosului Iacov Tsalikis din Evia

Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice, întrunit luni în şedinţă de lucru, a aprobat canonizarea Stareţului Iacov Tsalikis (1920-1991), un ieromonah contemporan înzestrat cu multe virtuți și harisme dumnezeiești, despre care Sfântul Paisie Aghioritul spunea că deţinea „harismele Sfântului Nectarie”. Potrivit unui comunicat de presă al Patriarhiei Ecumenice, Sfântul Sinod a aprobat referatul Comisiei Canonice privind trecerea în calendarul Bisericii Ortodoxe a Arhimandritului Iacov Tsalikis, originar din Asia Mică, stareţul Mănăstirii Cuviosul David din Evia, stabilind ca dată de pomenire ziua de 22 noiembrie a fiecărui an. Acum câteva zile s-au împlinit exact 26 de ani de la cuvioasa adormire a Sfântului Stareţ Iacov Tsalikis, care a vieţuit la Sfânta Mănăstire a Cuviosului David cel Bătrân din Evia.

GRECIA: Ploi torențiale și inundații - mesaj de ajutor și compasiune

În semn de compasiune cu cei grav afectaţi de ploile torenţiale căzute în regiunea Attica, foarte aproape de Atena, Grecia, și de inundațiile care au urmat, curmând viaţa a 15 oameni, rănind alţi 15 şi provocând mari pagube materiale, Patriarhia Română adresează un mesaj de solidaritate creştină din partea clerului şi a credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române pentru poporul grec. Îi îndemnăm pe românii care locuiesc în zona afectată de această calamitate (oraşele Mandra, Nea Peramos şi Megara) să fie alături de familiile aflate acum în suferinţă, aducându-le prin cuvânt şi faptă alinare sufletească şi ajutor material după putinţă. Ne rugăm lui Dumnezeu pentru odihna sufletelor celor decedaţi şi însănătoşirea celor răniţi. - PF Părinte Patriarh Daniel

RUSIA: Gest incredibil făcut de Putin

Vladimir Putin a inaugurat la Moscova un memorial dedicat victimelor represiunilor politice. Președintele rus asigură că dorește să tragă o linie peste diviziunile din trecut, în ciuda acuzațiilor de ipocrizie din partea unor foști deținuți politici sovietici. Acesta este primul monument de acest gen din Rusia, un "Zid al durerii" din bronz compus din sute de siluete umane, a fost dezvelit pe o stradă ce poartă numele disidentului și fizicianului sovietic Andrei Saharov, care a obținut Premiul Nobel pentru Pace în 1975 pentru eforturile sale vizând reformele civile în Uniunea Sovietică, scrie Agerpres.ro. Inaugurarea monumentului a avut loc cu o săptămână înainte ca țara să marcheze un secol de la revoluția comunistă din 1917 care a înființat Uniunea Sovietică, dar a fost dezvelit în ziua de comemorare a victimelor represiunilor politice, instituită în 1991. „Dezvelirea acestui monument este deosebit de pertinentă în acest an al aniversării a 100 de ani de la revoluție”, a declarat Putin, potrivit comentariilor sale difuzate de agenția de presă de stat TASS. Sursa – Evenimentul zilei 

REP. MOLDOVA: Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove NU este împotriva construirii unui crematoriu în Capitală

Înaltpreasfinţitul Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, Vladimir, nu este împotriva ideii ca în ţara noastră să fie construit un crematoriu, în condiţiile în care în cimitire nu mai este suficient spaţiu. Totuşi, acesta spune că măsura ar putea fi folosită doar în cazuri excepţionale, pentru că Biserica doreşte ca morţii să fie înhumaţi şi nu incineraţi. "Nu este primit la noi în Republica Moldova acest lucru, dar în caz că nu ajunge pământ, nu avem cimitire, în acest caz, ca excepţie, poate să se întâmple acest lucru dar, repet, ar fi de dorit ca totuşi să fie înmormântat în sicriu, să fie înmormântat în cimitir şi să fie înmormântat cu crucea la capul lui", a declarat Mitropolitul Moldovei, Vladimir.

Precizăm că autorităţile au în plan să construiască un crematoriu lângă Cimitirul "Sfântul Lazăr" din Capitală. Un proiect de decizie în acest sens va fi prezentat în scurt timp. În prezent, acolo au mai rămas puţine locuri de veci disponibile, iar consilierii muncipali au hotărât să achiziționeze 37 de hectare de teren pentru a extinde cimitirul. Municipalitatea va trebui să achite 40 de milioane de lei primăriei localităţii Grătieşti pentru acest lot. Sursa – Publika 

GEORGIA: Seminar în zona unde au fost descoperite moaştele Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul

Preafericitul Părinte Ilia II, Patriarhul Catolicos al întregii Georgii, a propus recent construirea unui seminar şi a unui hotel pentru pelerini în regiunea Lechkumi din nord-vestul Georgiei, unde sunt păstrate moaştele Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul, pentru a permite creșterea numărului de vizitatori care doresc să venereze locurile și odoarele sfinte. Patriarhul apreciază că există puţine persoane duhovniceşti precum Sfântul Maxim Mărturisitorul care au lăsat o asemenea urmă de neşters în lumea creştină, notează Agenţia Pirweli din Tbilisi, citată de orthochristian.com. Moaștele Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul au fost descoperite în Georgia în anul 2010. Autenticitatea lor a fost confirmată după mai mulți ani de analiză. Rezultatul final al analizelor a fost anunțat în cadrul celei de-a 5-a Conferințe Teologice Internaţionale desfăşurată la Tbilisi, în 2015, care a reunit oameni de știință, cercetători și clerici veniţi din Serbia, Grecia, Rusia, Marea Britanie și Australia, pentru a discuta despre viața și lucrările Sfântului Maxim Mărturisitorul (580-662, comemorat în 21 ianuarie şi 13 august). Sfântul Maxim a fost persecutat de împăratul bizantin Constans II, suferind tortură și exil în vestul Georgiei, cu doi dintre urmașii săi. A fost îngropat în orașul Tsageri, centrul regional al regiunii istorice Lechkhumi din Georgia. Sursa și Foto Credit: Basilica.ro 

ISRAEL: Tur virtual 3D al Sfântului Mormânt de la Ierusalim

Muzeul National Geographic din Washington inaugurează astăzi un nou serviciu ce oferă posibilitatea efectuării unui tur virtual 3D al Sfântului Mormânt de la Ierusalim. Astfel, vizitatorii muzeului sunt prezenţi în mod virtual în Cetatea Sfântă şi au posibilitatea să descopere istoria fascinantă a Bisericii Sfântului Mormânt prin intermediul unei experienţe inedite 3D. Turul virtual este disponibil în perioada 15 noiembrie 2017 – 15 august 2018, notează site-ul oficial al muzeului. Biserica Sfântului Mormânt sau Biserica Invierii Domnului, din Ierusalim, este una dintre cele mai vizitate destinaţii de pe harta creştinătăţii. Acest locaș de cult este o construcţie impresionantă ce datează din secolul al XI-lea, ridicată în locul altei biserici vechi, zidită de Sfânta Elena în secolul IV, în Ierusalim. Recent, Baldachinul Sfântului Mormânt a trecut printr-un amplu proces de renovare.  Edificiul a avut nevoie urgentă de aceste lucrări după ce o perioadă îndelungată a fost expus unor factori de mediu precum: apă, umiditate, fumul de la lumânări etc. Lucrările au fost demarate în anul 2016. În timpul lucrărilor de restaurare (miercuri, 26 octombrie 2016) a fost descoperită lespedea (catafalcul) pe care a fost aşezat trupul Mântuitorului Iisus Hristos după răstignirea Sa. Acest catafalc de piatră calcaroasă nu a mai fost văzut din anul 1555 d. Hr., fiind acoperit cu marmură. De asemenea, au fost descoperite două plăci din marmură, una datând din secolul 14, iar cealaltă din secolul 4. Miercuri, 22 martie 2017, a avut loc o ceremonie festivă care a marcat  încheierea lucrărilor de renovare. În forma actuală, baldachinul Sfântului Mormânt datează din 1810. Sursa: Basilica; Foto credit: Associated Press 

ANTIOHIA: Anul 2018 va fi dedicat Sfinţilor Iosif Damaschinul şi Porfirie Cavsocalivitul

În şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Antiohiei, ce a avut loc la începutul lunii octombrie 2017 au fost luate mai multe hotărâri privitoare la viaţa credincioşilor din Biserica Antiohiei şi a întregului Orient. Din dorinţa de a evidenţia cât mai mulţi sfinţi antiohieni, pentru a deveni modele de urmat pentru credincioşi, anul 2018 a fost proclamat ca Anul omagial alSfinților Iosif Damaschinul (prăznuit în 10 iulie şi canonizat în 1993 de Patriarhia Antiohiei) și Porfirie Kavsocalivitul. Sfântul Porfirie Cavsocalivitul a fost înscris şi în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa Sfântului Sinod din 4-5 iulie 2017. Sfântul va fi prăznuit anual în 2 decembrie. Foto credit: antiochpatriarchate.orghttp; Sursa: Basilica 

FRANȚA: Părintele Nicolas Lossky a trecut la cele veșnice

La 23 octombrie 2017 revista franțuzească ortodoxă web Orthodoxie.com a anunțat mutarea la cele veșnice a Pr. Nicolas Lossky, una dintre figurile importante ale emigrației rusești din Paris. Pr. Protoiereu Nicolas Lossky avea vârsta de 87 de ani. Născut în data de 20 noiembrie 1929, nepot al filozofului rus Nicolas Lossky și fiul lui Vladimir Lossky, a fost doctor în filologie, profesor emerit de civilizație britanică la Universitatea Paris-X-Nanterre, profesor de Istoria Bisericii in Occident la Institutul de Teologie Ortodoxă din Paris (Institutul Sfântul Serghie) și director al Institutului Superior de Studii Ecumenice. Hirotonit în 2006, acesta a slujit in parohia "Notre-Dame-joie-des-affligés et Sainte-Geneviève" din Paris. Veșnică să-i fie pomenirea! Sursa: lonews 

VATICAN: O româncă, propusă spre beatificare

Procesul de beatificare-canonizare a Rafilei Găluţ – „fecioara stigmatizată de la Bocsig” – a intrat anul acesta într-o nouă etapă. Episcopia Greco-Catolică din Lugoj s-a ocupat de faza diecezană a acestui proces şi a trimis dosarul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor de la Vatican, unde se desfăşoară faza romană a „procesului de recunoaştere”. Termenul de finalizare este necunoscut, urmând a fi anunţat de Sfântul Scaun atunci când va fi cazul. Cert este că Rafila Găluţ urmează să fie beatificată (va fi declarată fericită), după care va fi canonizată (va fi declarată sfântă).

Rafila Găluţ s-a născut la 8 februarie 1910 la Bocsig şi a fost membra Bisericii greco-catolice „Sf. Gheorghe” din comună, scrie aradon.ro. Pe când avea 21 de ani a vrut să se călugărească, dar a fost sfătuită să renunţe din cauza sănătăţii fragile. A urmat această recomandare, dar a ales să ducă o viaţă spirituală exemplară. În perioada 1931-1939 a purtat stigmatele (rănile Domnului), lucru confirmat de parohul locului, preotul Petru Vancu, şi de diferiţi preoţi şi medici delegaţi din partea Episcopiei Lugojului să investigheze acest caz deosebit. Preoţii au descris stigmatele, dar şi viziunile Rafilei – cu Maica Domnului care îi vorbea şi cu IIsus Cristos. Medicii nu au reuşit să dea o explicaţie ştiinţifică stigmatelor Rafilei. Ei au observat rănile de pe frunte, de pe cele două palme, de pe coastă şi de pe picioare. S-a constatat că stigmatele Rafilei nu apar la intervale fixe, ci la date anunţate de Maica Domnului. Informaţiile privind „fecioara stigmatizată de la Bocsig” au fost transmise la vremea aceea Sfântului Scaun, dar şi Congregaţiei pentru Biserica Orientală. Din 31 ianuarie 1936, stigmatele au sângerat tot la două săptămâni, câte trei zile, până în 15 aprilie 1939, când Rafila Găluţ a murit. Cei care au cunoscut-o spun că Rafila avea nenumărate calităţi: evlavie, ascultare, răbdare, mortificări, curăţie, modestie, credinţă, simplitate, apostolat laic, iubirea aproapelui, stigmate şi viziuni, chiar daruri profetice. Sursa – Realitatea.net 

VATICAN: Papa Francisc recunoaște ''virtuțile eroice'' ale papei Ioan Paul I, prima etapă în procesul de beatificare

Papa Francisc a recunoscut ''virtuțile eroice'' ale papei Ioan Paul I (1912-1978), prima etapă din procesul de beatificare, a anunțat joi biroul de presă al Vaticanului, potrivit AFP. Jorge Bergoglio a semnat miercuri decretul prin care Albino Luciani devine oficial ''venerabil'' și va putea fi beatificat după ce Biserica recunoaște un miracol săvârșit de acesta. Ioan Paul I, supranumit ''bunul papă'' sau ''papa care zâmbește'' a fost ultimul papă de origine italiană, cu unul dintre cele mai scurte pontificate: ales în august 1978, a decedat 33 de zile mai târziu, cel mai probabil în urma unui infarct.

În timpul acestei scurte perioade, a reușit să imprime un stil mai direct în maniera sa de a fi papă, dar smerenia sa dezarmantă l-a făcut să rămână izolat în cadrul Curiei, aparatul administrativ al Vaticanului. Beatificarea papei Ioan Paul I a început în 2002 după ce admiratorii săi italieni au inițiat o petiție în acest sens și au strâns aproximativ 300.000 de semnături, dar procesul ar putea dura încă mulți ani de acum încolo, potrivit Reuters. Succesorul lui Luciani, papa Ioan Paul al II-lea a domnit 27 de ani și a murit în 2005. A fost declarat sfânt în 2014, cea mai rapidă beatificare din istoria modernă a bisericii catolice. Sursa – Agerpres  

VATICAN: Papa Francisc a interzis vânzarea de ţigarete în interiorul Vaticanului

Papa Francisc a decis să interzică începând din 2018 vânzările de ţigarete în magazinul scutit de taxe vamale aflat în interiorul Vaticanului din care reprezentanţii Bisericii Catolice pot să îşi facă cumpărăturile, informează AFP. "Motivul este foarte simplu: Sfântul Scaun nu poate să contribuie la o activitate care afectează în mod clar sănătatea oamenilor", a explicat, joi, purtătorul de cuvânt de la Vatican, Greg Burke, într-un comunicat. "Niciun profit nu poate fi legitim dacă periclitează vieţi", a adăugat el, recunoscând, dar fără să ofere cifre oficiale, că ţigaretele vândute cu preţ redus reprezintă "o sursă de venituri pentru Sfântul Scaun". Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), fumatul se află la originea a peste 7 milioane de decese pe plan mondial în fiecare an, a reamintit Vaticanul. Sursa – Agerpres

MAREA BRITANIE: Biserica Anglicană vrea ca băieții din clasele primare să poarte tocuri și fuste!

Un ghid pentru profesorii din școlile Bisericii Anglicane cere ca elevii cu „tulburări de gen” să fie lăsați să se îmbrace după cum doresc. Documentul Bisericii Anglicane a fost elaborat pe fondul creșterii numărului de copii care declară că au dubii față de sexul lor. Potrivit cifrelor date recent date publicității de Gender Identity Development Service, numărul copiilor și tinerilor sub 18 ani care s-au adresat clinicilor de specialitate reclamând „tulburări de gen” a crescut de șase ori, de la 314 în anul 2012 la 2.016 în anul trecut. Documentul, care îi învață pe profesori cum să abordeze „transfobia” colegilor față de un elev cu astfel de „tulburări”, mai susține că profesorii din școlile Bisericii Anglicane „trebuie să evite etichetele și prejudecățile doar pentru că elevii nu se încadrează în stereotipurile de gen”. Ghidul adaugă faptul că profesorii ar trebui să lucreze pentru a descuraja copiii să folosească termeni precum „gay" într-un mod negativ, cum ar fi „ești atât de gay".

Un număr tot mai mare de școli au început să liberalizeze politica legate de uniformă pentru a permite băieților să poarte fuste și rochii, dacă doresc. Persoanele cu vârsta sub 18 ani care spun că s-au născut într-un organism care nu se potrivește cu genul lor nu primesc o intervenție chirurgicală, dar uneori li se administrează hormoni care suprimă pubertatea. Cifrele comunicate la începutul acestui an arată că mai mult de 800 de copii primesc acest tratament. Riscurile medicale nu sunt suficient de bine înțelese, spun însă multe voci. Cum era de așteptat, organizațiile LGBT au salutat apariția documentului. Biserica Anglicană are în subordine 4.700 de școli, unde învață peste un milion de elevi. Sursa– Active News

FRANȚA: Scenele reprezentând Nașterea Domnului, interzise în clădirile publice

Consiliul de Stat a decis să interzică expunerea scenelor care descriu Nașterea Domnului (în franceză „creches”) în clădirile publice, cu excepția „circumstanțelor speciale care ar arăta valoarea culturală, artistică sau festivă a inițiativei”, informează Le Figaro. În alte spații publice este legală punerea în scenă a Nașterii Mântuitorului, dacă „nu este un act de prozelitism sau de manifestare a unei opinii religioase”. În 2015 și 2016, Primarul a construit din nou o scenă a Nașterii Domnului, dar cu o „dimensiune culturală și festivă pronunțată”, alăturând personajelor biblice și un brad de Crăciun și o cutie de scrisori unde se puteau depune scrisorile către Moș Crăciun, precizează sursa citată, preluată de Activenews.

FRANȚA: Pedofilia ar  putea fi legalizată în Europa!

Ministrul francez al Justiției a declarat luni că vârsta de 13 ani „ar putea fi stabilită” ca vârstă minimă pentru consimțământul sexual. Un tribunal penal din departamentul francez Seine-et-Marne a achitat marțea trecută un bărbat acuzat că a violat o fetiță de 11 ani, apreciind că nu a existat „constrângere”. Decizia a stârnit un scandal uriaș în Franța. Astfel, a fost relansată dezbaterea privind necesitatea de a stabili prin lege o vârstă a consimțământului la un act sexual. „Chestiunea vârstei sub care consimțământul minorului este prezumat a nu exista este crucial, căci în mod evident există situații extrem de șocante și inacceptabile”, a declarat ministrul Justiției, Nicole Belloubet, citată de Le Figaro. „Treisprezece ani este o limită acceptabilă. Trebuia ca și judecătorul să aibă capacitatea de a judeca situațiile individuale, însă ar putea fi stabilită vârsta de 13 ani.” Ceea ce înseamnă că la împlinirea vârstei de 13 ani fetele vor putea întreține relații sexuale, fără ca partenerul/partenera să poarte vreo responsabilitate. Sursa – Evenimentul Zilei 

POLONIA: 60.000 de manifestanți au mărșăluit pe străzile din Varșovia atacând politicile proeuropene: Îl vrem pe Dumnezeu!

Aproximativ 60.000 de polonezi au ieșit sâmbătă seară pe străzile din Varșova, într-o manifestare organizată de grupurile de extremă-dreaptă exact de Ziua Independenței Poloniei. Îl vrem pe Dumnezeu!, Europa Albă, Dumnezeu, onoare, patrie sau Polonia - polonezilor au fost câteva de sloganurile manifestanților care au ieșit în stradă pentru a își arăta opoziția împotriva migraților și a politicilor proeuropene. Manifestanții au aprins torțe roșii și au promis că vor apăra țara de orice „amenințare externă". În acest an, la marșul din capitala Poloniei au participat și lideri ai extremei drepte din Italia și Marea Britanie. Aceste eveniment este considerat una dintre cele mai de amploare acțiuni ale extremei dreapta din Europa și se organizează anual de Ziua Independenței care marchează momentul în care Polonia și-a recăpătat suveranitatea, la finalul Primului Război Mondial. Sâmbătă, a exista și o mică contramanifestație organizată de grupuri anti-fasciste, dar organizatorii au reușit să țină cele două manifestații departe una de alta pentru a evita orice urmă de violență. Sursa – Active News

GERMANIA: Germania va legaliza cel de-al treilea sex până la finalul anului 2018!

Așa a decis cea mai înaltă instanță din această țară, care a cerut ca cel de „al treilea sex” să apară pe certificatele de naștere. Germania va deveni astfel prima țară din Europa care recunoaște oficial acest lucru, relatează The Telegraph. Curtea Constituțională a Germaniei a dat termen Bundestagului (Camera inferioară a Parlamentului german) până la ”sfârșitul lui 2018” să adopte prin vot legalizarea unui al ”treilea sex” în registrele de naștere - alături de ”masculin” și ”feminin” -, potrivit hotărârii acestei jurisdicții. Instanța supremă îi invită pe deputați să introducă în documentele respective o mențiune ca ”inter” sau ”divers” ori orice altă ”desemnare pozitivă a sexului”. Până în prezent, în Germania era posibil - din mai 2013 - să nu se completeze câmpul referitor la sex și să fie lăsat gol, iar cei vizați puteau, ulterior, în decursul vieții, fie să aleagă sexul masculin ori feminin, fie să lase mențiunea sexului necompletată. În cazul în care deputații validează cererea judecătorilor constituționali, acest lucru va face din Germania prima țară din Europa care va recunoaște în mod oficial un al treilea gen. În mai, Franța a respins mențiunea ”sex neutru”, îndepărtând astfel cererea unei persoane născute fără penis și fără vagin.  Persoanele de sex neutru sunt deja recunoscute în documentele oficiale în țări precum Australia, Noua Zeelandă, India și Nepal. Sursa: Activenews

 

Linkuri la știri

Impactul avortului asupra sănătății mintale și fizice a femeii – Cultura Vieții

Terorismul în 2017, experimentul Manhattan – Adevărul 

Situația românilor din Ucraina – Adevărul 

Kufstein, Sfinții Mărturisitori Transilvăneni, celebrați – Basilica 

Mesajul Adunării Episcopilor Ortodocşi Canonici din Statele Unite ale Americii


 



Știri interne - noiembrie 2017 (RO)
 

Guvernul susține revizuirea Constituției pentru redefinirea căsătoriei

Guvernul României susține inițiativa cetățenească prin care este propusă revizuirea Constituției astfel încât familia să fie definită drept căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie. Executivul a avizat punctul de vedere de susținere a proiectului de lege, pe care îl va transmite Parlamentului, anunță Profit.ro Proiectul a fost deja adoptat de Camera Deputaților și se află în lucru la comisiile de specialitate ale Senatului. Pentru a intra în vigoare, proiectul de revizuire a Constituției va trebui aprobat și prin referendum. Anul trecut, în mai, Coaliția pentru Familie a depus la Parlament cele 3 milioane de semnături pentru revizuirea Constituției. Formularea propusă pentru articolul 48 alin. 1 din Constituție este: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor'”. Actualul text al Constituției se referă la căsătoria dintre soți. Camera Deputaților a adoptat în 9 mai, cu 232 voturi „pentru”, 22 de voturi ”împotrivă” și 13 abțineri, inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției.

Institutul de Teologie Ortodoxă Sf. Vladimir din New York va ajuta Asociația Pro Vita pentru copiii născuți și nenăscuți din Valea Plopului

Facultatea de Teologie Ortodoxă Sfântul Vladimir din New York va participa anul acesta la #GivingTuesday, un eveniment de strângere de fonduri de o importanță majoră, ce va alea loc în data de 28 noiembrie, și va dona 10% din totalul fondurilor colectate către Asociația Pro Vita pentru copiii născuți și nenăscuți din Valea Plopului, scrie Basilica.ro. Pro Vita este o asociație ce oferă adăpost, asistență medicală și acces la educație copiilor orfani și familiilor aflate în dificultate. Pro Vita contribuie la bunăstarea familiilor ce sunt afectate de dificultăți financiare și, de multe ori, previne cumplita decizie a mamelor de a renunța la copilul încă nenăscut.

Dacă Facultatea Sfântul Vladimir va reuși să strângă în data de 28 noiembrie 50.000 $, un donator anonim va dona încă 50.000 $, dublând practic suma, notează site-ul oficial al Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi. IPS Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, apreciază acest demers și îndeamnă la implementarea programului. „Ne bucurăm de inițiativa Facultății de Teologie Sf. Vladimir din New York și îndemnăm credincioșii să o susțină. Copiii de la Valea Plopului au mare nevoie de ajutor. Darul nostru de sărbătoarea Thanksgiving și în acest Post al Crăciunului va aduce mare bucurie și speranță celor mici”, a spus Mitropolitul Nicolae. Sursa - Activenews

Papa Francisc a acceptat să fie membru de onoare al Academiei Române

Papa Francisc a acceptat să fie membru de onoare al Academiei Române, informează Arhiepiscopia Romano-Catolică București, într-un comunicat transmis AGERPRES. Conform sursei citate, o delegație oficială a Academiei Române i-a adresat această invitație Papei Francisc în timpul audienței private acordate de Sfântul Părinte, miercuri, la Vatican. "Suveranul Pontif a acceptat 'din prietenie pentru România' înalta onoare oferită de Academia Română, însemnele academice urmând a fi trimise la Sfântul Scaun prin Nunțiatura Apostolică", precizează comunicatul citat. Cu ocazia audienței private, delegația Academiei Române i-a oferit Papei Francisc un Album al Academiei, precum și Vechiul Testament — în traducerea lui Nicolae Milescu, prima traducere integrală a textului biblic în limba română, realizată între anii 1661 — 1668, având ca sursă principală textul grecesc din Septuaginta. Papa Francisc este al doilea Suveran Pontif al Bisericii Catolice ales membru de onoare al Academiei Române, după Ioan Paul al II-lea, devenit membru de onoare al înaltului for de știință și de cultură al țării noastre în anul 2001, se mai arată în comunicatul citat. Sursa – Agerpres

Continuă pregătirile pentru vizita oficială a papei Francisc în România

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a avut o întrevedere, marţi, cu Secretarul pentru Raporturile cu Statele al Sfântului Scaun, Paul Richard Gallagher, în cadrul căreia au discutat despre perspectiva organizării vizitei Papei Francisc în România. „Şefii celor două diplomaţii au discutat despre perspectiva organizării vizitei Suveranului Pontif în România. Luând în considerare simbolismul deosebit de important al evenimentului, inclusiv pentru reprezentanţii tuturor religiilor, s-a agreat coordonarea demersurilor pentru ca această vizită deosebit de importantă să fie organizată sub cele mai bune auspicii”, potrivit unui comunicat al MAE. De asemenea, cei doi au avut consultări bilaterale, în cadrul cărora Teodor Meleşcanu a evidenţiat potenţialul de intensificiare a cooperării în domeniile educaţiei şi culturii sau prin consolidarea cadrului juridic bilateral şi întărirea relaţiei dintre Biserica Catolică şi cea Ortodoxă. Totodată, potrivit documentului citat, ministrul de Externe a susţinut că România este profund recunoscătoare Bisericii Catolice pentru găzduirea multor comunităţi religioase româneşti din Europa de Vest, ortodoxe sau catolice. Sursa – România Liberă 

Regele Mihai se simte mai bine

Regele Mihai se simte mai bine, anunţă corespondentul TVR în Elveţia, precizând că informaţia nu este comunicată oficial de Casa Regală. „Regele Mihai se simte mai bine, este liniştit, conştient", se arată în corespondenţa din Elveţia. Şi presa din Elveţia a scris despre Regele Mihai că se simte mai bine şi că a început să mănânce, relatează TVR, precizând că fostul suveran este supravegheat îndeaproape de consiliera sa Constanţa Iorga, care s-a mutat de câţiva ani în Elveţia. Majestatea Sa a fost vizitat de Înalt Preasfinţitul Iosif, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Ortodox al Europei Occidentale, la reședința din Aubonne, Elveția, anunţă Antena 3. Vizita prelatului era una programată, acesta fiind întâmpinat de Principesa Margareta și Principele Radu. Casa Regală a anunţat în 6 noiembrie că starea generală a Regelui Mihai s-a agravat şi că acesta prezintă o slăbiciune accentuată, cu o scădere semnificativă a rezistenţei, principesa Margareta aflându-se deja la reşedinţa privată din Elveţia. Un alt comunicat, din 8 noiembrie, preciza că sărbătoarea Sfinţilor Mihail şi Gavril îl găseşte pe Majestatea Sa Regele Mihai în stare de suferinţă şi că nu va exista niciun eveniment organizat la reşedinţa acestuia. De asemenea, consemna că regele Mihai a fost împărtăşit de un trimis al ÎPS Mitropolitului Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale

IPS Andrei: ”Regele Mihai, icoană vie”

Numeroși clujeni s-au rugat atât în cadrul Bisericii Ortodoxe, cât şi la finalul Liturghiei oficiate în Biserica Greco-Catolică "Schimbarea la Faţă", pentru sănătatea Majestății Sale, Regele Mihai. La evenimentul care a avut loc în Catedrala Ortodoxă din Cluj-Napoca a participat şi mitropolitul Andrei, care i-a îndemnat pe credincioşi să se roage şi ei în zilele următoare pentru sănătatea regelui. ”În seara aceasta, în ziua de mâine ar trebui să se roage pentru sănătatea lui. Credem în eficienţa rugăciunilor. Ştim că nu suntem nici veşnici pe pământ. Dar cu stingerea majestăţii sale se încheie o filă din istoria acestei ţări. Cred că, atâta vreme cât Dumnezeu îl ţine, este un simbol, un simbol frumos al unei Românii care odată a fost frumoasă. Regele Mihai este simbolul unei Românii frumoase”, a spus IPS Andrei. ”Regele Mihai este pentru noi o icoană vie, în viaţă. Ştim cu toţii că rugăciunea împreună are mai mare impact pentru sănătatea lui. În aceste zile, când România este zbuciumată de valori false, care o zguduie din temelii, noi îl avem pe regele Mihai, singurul conducător de stat din al doilea război mondial care este în viaţă şi singurul monarh care a împlinit vârsta de 96 de ani, nu demult”, a declarat Valentin Lungu, membru fondator al Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei. Printre participanţii la aceste moment de rugăciune s-au regăsit membri ai Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei şi ai Clubului Monarhiştilor Clujeni. Sursa– DeCeNews 

Episcop vicar patriarhal: "Societatea românească se confruntă cu un grav analfabetism religios"

Laboratorul de Sociologia și Geopolitica Religiilor a fost lansat marți în cadrul Conferinței Dumnezeu își ia revanșa? ce a avut loc în Aula Academiei Române din Capitală. Laboratorul va funcționa în cadrul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale Ion I.C. Brătianu (ISPRI) al Academiei Române. În cadrul evenimentului, PS Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, a declarat că "societatea românească se confruntă cu un grav analfabetism religios", care a avut repercusiuni mai ales după 1989. Inițiativa acestui laborator aparține lui Dan Dungaciu, sociolog și geopolitician român, căruia Patriarhul Daniel i-a transmis felicitări prin intermediul PS Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal.

"Apreciem această inițiativă întrucât societatea contemporană extrem de complexă se confruntă și cu aceste probleme de natură religioasă. Așa cum a spus în mai multe rânduri domnul Secretar de Stat pentru Culte, Victor Opaschi, societatea românească, dar nu numai, se confruntă cu un grav analfabetism religios", a spus Preasfinția Sa. Ierarhul a exemplificat câteva idei răspândite în spațiul public din cauza acestui fenomen. "Acest analfabetism religios a dus ca după 1989, cu privire la viața și locul Bisericii în societatea românească, să se facă afirmații extrem de exagerate. De la faptul că Biserica a reapărut după 45 ani de lipsă din spațiul public, unii s-au grăbit să își exprime frica potrivit căreia există riscul proclamării «republicii ortodoxe române»", a mai spus episcopul vicar. Sursa – Realitatea

Marcă poștală ce vestește Nașterea Domnului

Romfilatelia va introduce în circulație emisiunea de mărci poștale Crăciun 2017, marți, 21 noiembrie disponibilă în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul online: ttp://romfilatelia.ro/store/

Sărbătoarea Crăciunului este vestită anul acesta prin intermediul celor două mărci poștale cu valoarea nominală de 1,30 lei, care redau imagini ale icoanelor din colecția Bisericii Sfântul Elefterie Nou, reprezentative pentru această sărbătoare creștină. Nașterea Domnului este sărbătoarea dragostei dumnezeiești, pe care o învățăm după modelul dat nouă de Dumnezeu, iar zilele Crăciunului sunt prilej de mare bucurie, fiind prin tradiție o sărbătoare a familiei, a îngăduinței, a bunătății, a iertării și a împăcării. Sursa– Agerpres

Presa internațională scrie despre cum au fost salvate bisericile din București în timpul comunismului

Puțin lovite dar stând încă în picioare, vechile biserici ortodoxe pot fi găsite în București, scăpând de demolarea frenetică a capitalei României din anii 1980 ordonată de fostul dictator comunist Nicolae Ceaușescu”, scrie AFP citat de France24. „Cel puțin zece bijuterii ale patrimoniului religios din Romania din secolele 16-19 au suprviețuit datorită unui tur de forță ingineresc: au fost mutate și ascunse”, continuă același articol semnat de Mihaela Rodina. În articol este menționat inginerul Eugeniu Iordăchescu, „salvatorul bisericilor condamnate de Ceaușescu”, și despre cum în plin proces de demolare a centrului Bucureștilor pentru construirea Casei Poporului Iordăchescu a mers pe teren să evalueze impactul demolărilor. El a fost impresionat de o mică biserică ortodoxă construită în 1725 – Schitul Maicilor. „O bijuterie care trebuia salvată cu orice preț”, a spus Iordăchescu pentru AFP. „După luni de frământare, Dumnezeu m-a luminat”. Inspirat de „chelnerul care duce paharele pe o tavă fără să verse nicio picătură”, Iordăchescu și-a imaginat „o tavă de beton” care să fie construită sub biserică pentru a o putea muta. Schitul Maicilor a fost prima biserică salvată în iunie 1982, fiind mutată 245 metri în spatele unor clădiri înalte.  Sursa - Basilica

114 ani de la nașterea Părintelui Dumitru Stăniloae

La 16 noiembrie s-au împlinit 114 ani de la nașterea Părintelui Dumitru Stăniloae. De-a lungul vieții, marele teolog român a primit mai multe titluri de Doctor Honoris Causa și distincții din partea marilor Universități ale lumii. Iată câteva dintre cuvintele sale memorabile:

Compasiune și rugăciune pentru victimele atacurilor armate din SUA, pentru noii martiri ai zilelor noastre

Patriarhia Română a aflat cu îndurerare că 26 de credincioși creștini, inclusiv copii, au fost uciși și alți 20 răniți, în sfânta zi de duminică, într-o biserică din Sutherland Springs, Texas, într-un atentat armat, la numai câteva zile după ce, la New York, fuseseră omorâți 8 oameni și alți 11 răniți într-un atac terorist. Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru odihna sufletelor celor decedați în atacul din Texas, pentru vindecarea celor răniți și pentru consolarea familiilor acestora, dar și pentru încetarea urii și a violenței care distrug viața oamenilor nevinovați. Patriarhul Daniel face un apel la rugăciune și pentru victimele atentatului terorist de la New York, de la sfârşitul lunii octombrie, informează Patriarhia Română. Patriarhul Daniel îşi exprimă profundele sentimente de compasiune şi solidaritate cu poporul american greu încercat. Opt persoane au murit şi alte 11 au fost rănite în atacul din 31 octombrie când un bărbat de 29 de ani, din Uzbekistan, venit în SUA în 2010, a intrat cu un camion închiriat de la Home Depot pe o alee pietonală şi pentru biciclete situată în apropiere de World Trade Center. Sursa - Adevărul, Foto: Basilica

 

Linkuri la știri

Pastorala Sfântului Sinod în prima duminică din Postul Crăciunului - Basilica 

Rezistența anticomunistă – Adevărul 

Dați jos crucea – Adevărul

Rugăciune multă, pace deloc – Lumea credinței

Decalogul problemelor tinerilor din România – Adevărul 

 

 

 




ORTODOXIA (dreapta credinţă)
Sfânta Scriptură
Tâlcuire la Fericiri I: Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăţia Cerurilor - Cristina Roman
 

“Fericiți cei săraci cu duhul... adicătelea să fim proști?!?“

A venit timpul să deschidem Fericirile din Evanghelia de la Matei și să le recitim. Acolo e lista categoriilor de cetățeni care vor intra în Împărăția Cerurilor fără a trece prin Judecata de Apoi. Prin ce se aseamănă toți cei enumerați în acea listă? Simplu: Niciunul dintre ei nu se consideră nici bogat, nici vrednic. „Să mori înainte de a muri, pe urmă va fi prea târziu” (C. S. Lewis). Fericiți cei săraci cu duhul, căci ei nu vin la Judecată, ci ajung la Viața Veșnică. - Andrei Kuraev, traducere și adaptare Cristina Dicusar

“Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor” (Mt. 5, 3). Mântuitorul ne învaţă că prima virtute pe care trebuie să ne-o însuşim pentru a dobândi fericirea veșnică este “sărăcia cu duhul.” Dar ce înseamnă de fapt a fi “sărac cu duhul”? În zeflemea sau batjocură, unii ar insinua interogativ: “adicătelea să fim proști?”, mai cu seamă că în limbajul contemporan, în mod peiorativ, despre un om mai puțin înzestrat cu inteligență se spune: “lasă-l în pace, nu vezi că e sărac cu duhul?! Nici nu știe pe ce lume trăiește...” Din păcate, se dă o conotație complet eronată acestei expresii biblice celebre, explicația fiind faptul că adeseori confundăm mintea (puterea minții) cu rațiunea, inteligența nativă cu duhul, pnevma, care este esența minții și capacitatea ei de a fi cu și în Dumnezeu. Cu alte cuvinte, pentru a fi săraci cu duhul, trebuie ca oricare lucrare a noastră să fie începută prin a zice: „Doamne, luminează-mă! Doamne, miluieşte-mă!". Să nu ne mai bazăm acțiunile și răspunsurile doar pe cunoștințele noastre, pe știința proprie, fie ele dobândite cinstit și prin muncă, ci să lăsăm loc și timp minții de a se hrăni cu inspirația divină, cea care le plinește și le desăvârșește pe toate.

“Această hrănire duhovnicească a duhului sărac de averea pământească, această energie, această lumină, această bogăţie va lumina mintea în lucrările ei şi voi gândi mai bine, voi şti mai mult, voi scrie mai mult, voi produce mai mult, voi crea. Creativitatea este în alt nivel decât cel duhovnicesc. ” -  Un altfel de catehism cu Maica Siluana Vlad, Editura Agaton

De ce tocmai lor, adică celor săraci cu duhul, le aparţine Împărăţia Cerească? Pentru că cel smerit cu duhul, „recunoscându-şi păcătoşenia şi nevrednicia sa, se lasă întru totul condus de harul lui Dumnezeu, nepunându-şi nicidecum nădejdea în puterile sale duhovniceşti şi harul îl conduce la Împărăţie” (Arhimandritul Mihail, Evanghelia tâlcuită. Evanghelia după Matei).

Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuiește că «săraci cu duhul» înseamnă «smeriţi de bună voie», adică lipsiţi de trufia minţii şi de nemăsurata iubire de sine, păcate prin care au cazut îngerii cei răi şi primii oameni. Aceste cuvinte nu arată deci pe cei neînțelepți, neştiutori sau simpli, ci pe cei ce se socotesc pe sine astfel. Creştinii care Îl cunosc si Îl urmează pe Hristos sunt “învăţaţi de Dumnezeu” (I Tes. 4, 9) şi “fii ai luminii… nu ai întunericului” (I Tes. 5, 5), întrucât au dobândit învăţătura dumnezeiască de la Biserică, prin harul Sfântului Duh (I Cor. 5 s.u.). Săraci cu duhul sunt creştinii care, cugetând necontenit la desăvârşirea dumnezeiască, îşi dau seama cât de departe sunt ei de ea; cei ce îşi dezlipesc de bună voie inima de bunurile pământeşti, îşi golesc mintea de cunoştinţele cele mai deşarte şi îşi eliberează sufletul de iubirea celor vremelnice, pentru că, astfel săracită, mintea să dorească a fi umplută cu bunurile cereşti, cu bogăţia ştiinţei dumnezeieşti şi cu iubirea celor veşnice. Aceşti creştini, oricât ar fi de virtuoşi, nu se cred niciodată desăvârşiţi, ci râvnesc şi se străduiesc fără încetare să urce treaptă cu treaptă, cât mai sus, pe scara desăvârşirii. Pătrunşi de convingerea că nu au nimic de la sine şi că nu pot înfăptui nimic pentru mântuirea lor fără ajutorul şi harul lui Dumnezeu şi că, atâta vreme cât petrec în trup, sunt încă departe de fericirea veşnică, creştinii imploră necontenit îndurarea harului lui Dumnezeu. Răsplata făgăduită celor smeriţi este împărăţia cerurilor, adică fericirea veşnică, pe care, prin credinţă şi nădejde, ei o gustă lăuntric încă pe pământ, dar deplin o vor avea numai în viaţa viitoare, prin părtaşia la fericirea veşnică. Smerenia este deci prima virtute ce se cere creştinului. Fără ea, nimeni nu poate trăi o viaţă cu adevărat creştină; fără ea, nimeni nu poate nici măcar intra în această viaţă creştină, pentru că îi lipseşte dorinţa de a se lupta cu păcatele şi de a dobândi virtutea. Fără smerenie, creştinul nu se află în stare de a simţi nevoia harului dumnezeiesc şi prin aceasta se lipseşte tocmai de ceea ce are neapărată trebuinţă. - Extras din Învăţătură de credinţă Ortodoxă, Editura Renaşterea, Cluj 2001, p. 455-456

Smerenie, nu umilință

Sintagma Fericiți cei săraci cu duhul este confirmată de Mântuitorul și când arată clar că "tot cel ce se înalță pe sine se va smeri și tot cel ce se smerește, se va înălța". (Lc. XIV, 11). Așadar, prima virtute la care suntem chemați este smerenia. Pe aceasta unii o confundă în mod greșit cu umilința. Părintele Justin Pârvu ne învață să le deosebim: “Smerenia din veacul XXI este interpretată greşit, anume că omul trebuie să fie desfiinţat ca personalitate... Nu confundăm smerenia cu naivitatea sau cu prostia. A fi smerit înseamnă a fi foarte demn, onoarea sfântă a smereniei nu se dobândeşte prin supunerea la tăvălugul mediatic, prin a asculta tot ce ni se spune şi tot ce ni se porunceşte de către mai marii lumii. Smerenie nu înseamnă să te laşi copleşit, să le permiţi să vină peste tine, să-ţi golească mintea şi casa, cum vin acum toţi netrebnicii din Occident şi fac aicea educaţia poporului nostru. - (fragment din interviul luat de dl. Ioan Enache în aprilie 2007 și preluat din revista Credința Ortodoxă : Să nu confundăm smerenia cu naivitatea sau prostia! (1) 

Omul smerit este plăcut tuturor, este iubit de toți. Dă dovadă de răbdare, nu tresaltă când este lăudat, este modest și săritor, are dragoste și milă creștină, nu îl judecă pe aproapele său. Unui asemenea om îi promite Mântuitorul Împărăția Cerurilor, care este starea fericită a celor drepți în veșnicie, și unde strălucește lumina chipului slavei Sale, cum spun Sfinții Părinți.  "Voiesc să vă vorbesc, fraților, despre smerita cugetare, dar mă umplu de teamă, ca unul ce știu că voi vorbi despre Dumnezeu Însuși în chipul cuvintelor mele, căci unde odrăslește smerenia, acolo izvorăște slava lui Dumnezeu”, spune Sf. Isaac Sirul. Modelul smereniei desăvârșite este însuși Mântuitorul Iisus Hristos, care "Domn fiind, S-a făcut asemenea robilor; bogat fiind, El a îndurat foamea, Împărat al măririi fiind, fărădelegile noastre le-a purtat (...).Venit sa împlinească Legea, a fost judecat de cei Fărădelege”. Pentru mântuirea noastră s-a smerit pe Sine, ascultător făcând-se până la moarte și încă moarte pe Cruce..." (Fii. II, 8)

Ne plac oamenii smeriți, admirăm cumințenia felului lor de a fi, ne-am dori să ne putem păstra asemenea lor pacea interioară, indiferent de circumstanțe. Dar ne place și să avem ultimul cuvânt, să batem cu pumnul în masă plini de elocvență, să fim văzuți, admirați, imitați. Părintele Rafail Noica spunea ca "în fiecare dintre noi trăiește un bogătaș - eu am educație, eu sunt mai frumos, eu sunt mai bun … Și așa, comparând-ne și înmagazinând tot felul de cunoștințe, elemente materiale, bani, începem să ne fălim". Suntem plini de slavă deșartă, suntem mândri. Ne îndreptățim, ne răzvrătim, ne răzbunăm, ținem ranchiună convinși fiind că asta înseamnă să fim cu fruntea sus. Uităm că Dumnezeu ne înalță abia când genunchiul nostru este plecat, iar fruntea este la pământ. Sfântul Isaac Sirul exclamă în cuvântul său duhovnicesc: "Cu adevărat, Doamne, de nu ne vom smeri, nu vei înceta să ne smerești pe noi”, iar Maica Siluana explică: "Noi când suntem în slavă deșartă suntem afară, trăim în aparențe. E nevoie să stăm în genunchi, atât înlăuntrul nostru, cât și în fața unei icoane... – în biserică și acasă. De câte ori îți vine o idee să faci cumva ca să fii grozav, ca să fii aplaudat, așază-te în genunchi, imaginează-ți că ești în genunchi."

Când te raportezi la Dumnezeu nu te mai poți vedea bogat, nici de cele materiale, nici de cele duhovnicești. Conștiința ne spune că niciun dar nu ne aparține, ci a venit din mila lui Dumnezeu, chiar și înmulțirea talanților de am fi făcut-o, chiar toate cele poruncite nouă de le-am fi împlinit, să  zicem: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem (Luca 17,10). Părintele Teofil Părăian, parafrazat într-un articol pe această temă, scris de Adrian Cocoșilă, spunea că a fi colaborator al lui Dumnezeu, nu te îndreptățește, ci te obligă! În ce sens te obligă? Păi te face să fii recunoscător, mulțumitor și silitor, ca să înmulțești binele și să vezi în binele pe care l-ai făcut, o reușită a lui Dumnezeu în tine. Să ne întărească Dumnezeu să facem cât mai mult bine. Dar să ne dăruiască și sărăcia cu duhul, smerenia. Pentru că întru smerenie putem vedea că se poate face mai mult. Fără aceasta sărăcire vom cădea în mulțumirea de sine care aduce cu ea și lenevirea duhovniceasca.

Dacă are Facultate și nu are smerenie, este un om nebun. Mândria nu e a oamenilor celor sănătoși, e a oamenilor bolnavi. Pot să aibă aripi să zboare pe sus și când ai auzit că zboară pe sus și n-are smerenie, să faci semnul Sfintei Cruci. Smerenia este înlăuntru și până la urmă se va descoperi. Tot cel care e smerit, cunoaște pe cel smerit. Cel mândru nu cunoaște pe cel smerit, el cunoaște numai întunericul. Când Duhul Sfânt i-a desăvârșit cuiva smerenia, acesta este semnul: când îl va lăuda toată lumea, el n-are nevoie de lauda nimănui și el în mintea lui, în sufletul lui nu se mai schimbă. El știe că e păcătos, vinovat Judecății, că e omul cel mai păcătos. În luptă sunt mai multe trepte: este om care este în luptă și chiar de moare, câștigă că el e în luptă cu duhurile. Iar cea mai mare primejdie este când se încrede în el, că el e cineva și lovește cu cuvântul în cineva. Atunci Duhul cel Sfânt îl lasă în părăsire. Dar are mare însemnătate, că Duhul Sfânt, doar pe măsura smereniei, se lasă simțit de sufletul nostru.“ - Pr. Proclu Nicău

În Scara fericirii, Părintele Rafail Noica explică:" Cine sunt cei săraci cu duhul? Cei pe care harul i-a trezit și văd că, fie că sunt cel mai mare din lumea aceasta sau cel mai mic, dar sunt rob morții, nimic nu am. Și vede cu groaza moartea care-i stă înainte, și că nu poate intra în Împărăția Cerurilor, și că nu poate dobândi viața vecinică, și de ce e fericit acela? Fiindcă acela este duhul care poate să primească cuvânt de la Dumnezeu: ‘Veniți către Mine, cei împovărați, că Eu vă voi odihni pe voi’... Și neputința noastră nu putem decât s-o punem în rugăciune: ‘Doamne miluiește, Doamne, deschide-mi calea, Doamne, nu mă lăsa în ce sunt!’. Ce face săracul când vede că n-are? Ce zice Troparul Bisericii noastre? “Cămara Ta, Mântuitorul meu, o văd împodobită, dar îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa. Luminează haina sufletului meu…” Și atuncea începe o rugăciune puternică, o rugăciune cu lacrămi, în care plângerile noastre, ca strigătul cel al… șoaptei tâlharului de pe cruce, inclină urechea lui Dumnezeu spre mângâiere. Și o tainică mângâiere se naște în sufletul nostru."

În Omilia XV,Tâlcuire la Fericiri Sfântul Ioan Gură de Aur răspunde astfel la întrebarea cine sunt „cei săraci cu duhul”?: – Cei smeriți și cu inima zdrobită. Aici sufletul şi voinţa liberă sunt numite „duh”. Cuvântul „sărac” spune mai mult decât cuvântul „sme­rit”. Smerenia este de mai multe feluri. Smerenia unuia e cu măsură, a altuia fără de hotar. Pe aceasta din urmă o laudă şi fericitul profet David, dându-ne ca pildă, nu smerenia aceea care ne pleacă puţin min­tea, ci aceea care ne zdrobeşte desăvârșit, spunând: „Jertfă lui Dumnezeu: duh umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi”.

Cele mai mari rele, care au pângărit toată lumea, au venit din pri­cina mândriei. Diavolul, înainte de a se mândri, nu era diavol; dar prin mândrie a ajuns diavol. Cel dintâi om, fiind ispitit de diavol cu nădejdea că va ajunge Dumnezeu, s-a mândrit; Toți oamenii de mai târziu, care au alunecat spre necredinţă, au ajuns aici, datorită mândriei, pentru că s-au închipuit egali cu Dumnezeu. Aşadar pentru că mândria este unul din cele mai mari păcate, rădă­cină şi izvor al oricărui păcat, Domnul a dat acestei boli leacul cel potri­vit: smerenia; a pus în primul loc această lege vieţuirii creştine, ca o temelie puternică şi de nezdruncinat. Odată pusă această temelie, poţi clădi pe ea totul; dar fără ea, de-ai atinge cerurile cu vieţuirea ta, totul se dărâmă uşor şi o sfârșești amarnic.

Şi postul şi rugăciunea şi milostenia şi castitatea, într-un cuvânt orice faptă bună fără smerenie dispare şi piere. Aşa s-a întâmplat cu fariseul. Ajunsese până la culmile virtuţii; dar când s-a pogorât de la templu îşi pierduse toate faptele lui bune, pentru că nu avusese smerenia, mama faptelor bune. Că după cum mândria este izvorul oricărui păcat, tot aşa smerenia este începutul oricărei filo­zofii. De aceea şi Hristos cu ea îşi începe predica, smulgând din sufletul ascultătorilor din rădăcini mândria... Hristos nu dă aceste învăţături ca sfaturi şi porunci, ci ca fericiri, pentru a face plăcut la auz cuvântul Său şi pentru a deschide tuturor oamenilor uşa învăţăturii Sale. N-a spus: „Cutare şi cutare este fericit”, ci: „Toţi cei ce faceţi acestea sunteți fericiţi”. Deci, fie că eşti rob, fie că eşti sărac, fie că eşti nevoiaş, fie că eşti străin, fie că eşti om de rând, ni­mic nu te împiedică să fii fericit, dacă săvârșești această virtute, smerenia. Începând Hristos, deci, de aici predica Sa, de unde mai cu seamă se cuvenea, trece la o altă poruncă, potrivnică în aparenţă părerii întregii lumi. 

 

*Ce sunt Fericirile?

 

Evanghelia de la Matei, Capitolul 5

1.

Văzând mulţimile, Iisus S-a suit în munte, şi aşezându-se, ucenicii Lui au venit la El.

2.

Şi deschizându-şi gura, îi învăţa zicând:

3.

Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor.

4.

Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.

5.

Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.

6.

Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.

7.

Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.

8.

Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.

9.

Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.

10.

Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor.

11.

Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea.

12.

Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi.

 

Fericirile sunt nouă sentințe scurte cu care Mântuitorul nostru Iisus Hristos își începe Predica de pe Munte și pe care Sfântul Ioan Gură de Aur le aseamănă cu poruncile Decalogului. Această predică a fost rostită pe Muntele Kurun Hattin (Coarnele Hattinului), care, de atunci încoace, se cheamă Muntele Fericirilor. Acest munte, înalt de 560 m, este situat la circa 7 km nord-vest de orașul Tiberias, lângă țărmul vestic al Marii Tiberiadei. După ce a petrecut noaptea în rugăciune pe culmea cea mai înaltă a muntelui, Iisus a coborât pe platoul ("loc șes") dintre cele două culmi ale Muntelui Fericirilor care se aseamănă cu un amfiteatru natural. Aici Îl așteptau mulțimile care-I constituiau auditoriul. Fericirile fac parte, așadar, din predica amplă pe care Domnul a rostit-o aici, în fața celor "din toata Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră ca să-L asculte" (Lc. 6, 17).

Cele noua Fericiri cuprind adevăruri morale care constituie un fel de "carte a legământului" noii împărații mesianice, întemeiate de Mântuitorul Iisus Hristos. Prin ele se precizează atât caracterul acestei împărății, cât și însușirile pe care trebuie să le aibă cetățenii acestei împărății. Domnul nu le-a dat sub formă de porunci, ci in chip de "fericiri", pentru a corespunde spiritului liber al moralei creștine (Iac. 1, 25).

În fiecare din cele noua Fericiri găsim mai întâi învățătura sau îndemnul, iar apoi fericirea sau făgăduința răsplătirii. La începutul fiecăreia dintre ele întâlnim cuvântul "fericiți", adică o stare de bucurie pe care o simt toți cei ce-L urmează pe Domnul, iar la sfârșitul fiecăreia se deschid zările Împărăției lui Dumnezeu, fie că este vorba de așezarea ei în sufletele credincioșilor, fie că este vorba de făgăduința ei veșnică. – PS Irineu Bistrițeanul

 

Articol realizat de Cristina Roman

Sursa foto: YouTube



Sfânta Tradiţie şi ereziile
Preotul, factor de unitate în parohie şi în biserică - Pr. Daniel Sorin Banu

Într-una din ”Scrisorile duhovniceşti” ale lui Varsanufie şi Ioan –operă de valoare duhovnicească egală cu Patericul – vorbindu-se de necesitatea mărturisirii păcatelor, pentru despovărarea omului de ele, se adaugă că această mărturisire trebuie făcută în faţa cuiva ”care le poate purta” (Scrisoarea 361).

Dar cine ”le poate purta ”? Acela care le poate ţine în sine şi nu se lasă împins de obişnuita slăbiciune omenească de a le comunica altora. Dar pentru acestea se cere o mare putere de rezistenţă împotriva ispitei ”de-a duce vorba”, de-a face cunoscute faptele nu prea frumoase ale unora, la a căror cunoştinţă a ajuns, altora, cu un fel de urâtă bucurie de a-i pune pe cei ce le-au săvârşit în faţa altora.

Dar cine poate avea această putere decât cel ce se simte răspunzător pentru păstorirea turmei faptelor expuse condamnării sau batjocurii altora, fapte comunicate lui de autorul lor, şi prin el forului suprem şi nevăzut, adică lui Dumnezeu. Numai conştiinţa acută că eşti obligat în faţa lui Dumnezeu să păstrezi secretul păcatelor săvârşite de cei care ţi le dezvăluie, poate face pe cineva să reziste pornirii de a-l vedea pe seamănul său coborât de la un nume prea bun care îşi întreţine o anumită invidie.

Această persoană este preotul ca duhovnic.

Dar prin aceasta preotul este obligat şi are puterea să se ferească în general în parohia lui de-a nu vorbi rău pe vreunul din parohienii lui în faţa altora, deoarece aceasta s-ar putea socoti că ar face-o în temeiul celor aflate despre acel parohian în Taina spovedaniei şi ca urmare parohienii ar începe să ocolească mărturisirea păcatelor.

Mai mult, chiar preotul se simte îndemnat de conştiinţa lui să ia apărarea oricărui parohian în faţa altora, când aceia îl vorbesc de rău. Prin aceasta preotul opreşte râuleţele pornite din atâtea guri ale satului, râuleţele prin care locuitorii lor şin să se murdărească unii pe alţii şi să se otrăvească relaţiile între ei.

Preotul împlineşte prin aceasta un rol susţinător al păcii şi unităţii între membrii satului. Iar acesta e un mod concret prin care împlineşte voia lui Hristos care s-a rugat şi voieşte ca toţi ”să fie una” în El (Ioan, 17,11)

Comportându-se astfel, preotul va fi simţit de toţi nu numai ca un om de pace şi ca un făcător de unitate între credincioşi, ci şi ca un prieten de către fiecare. şi de fapt prin mărturisirea greşelilor şi scăderilor proprii ce i-o face fiecare, începe un raport de intimitate prietenească între el şi fiecare credincios. Fiecare mărturisindu-se dovedeşte o încredere în el, iar el dovedindu-i înţelegere pentru slăbiciunile lui şi asigurându-l de iertare, e simţit de fiecare ca un prieten intim. Se aşază astfel o relaţie afectuoasă între preot şi fiecare credincios. Au între ei o taină, în care credinciosul manifestă încredere şi mulţumire pentru înţelegerea ce a arătat-o şi o arată slăbiciunilor lui, iar preotul manifestă continuu această înţelegere.

Am amintit despre ”purtarea” de către preot a păcatelor mărturisite de alţii: este înţeles în acele scrisori nu numai ca o păstrare a tainei lor, ci şi ca asumare de către el a păcatelor ce i s-au mărturisit. El nu condamnă misiunea sa şi nu le divulgă pentru că le socoteşte şi le poartă ca ale sale. Sunt eu mai bun ca cel ce mi-a mărturisit aceste scăderi şi păcate? E o întrebare pe care preotul şi-o pune în raport cu fiecare credincios şi răspunde totdeauna: nu sunt mai bun! Într-un fel, ele sunt şi ale mele, căci toţi contribuim la păcatele tuturor. În mod deosebit mi le însuşesc eu, odată cu unul sau altul care mi le mărturiseşte. De aici şi datoria deosebită a preotului de a se ruga pentru păcatele tuturor şi pentru iertarea lor ca pentru ale sale.

Prin rugăciunile pentru toţi, prin stimularea dată tuturor de a-şi uni rugăciunile lor cu ale lui, preotul adânceşte rolul său de factor unificator între credincioşi. Ei se simt toţi rugându-se în jurul preotului şi împreună cu el, în faţa aceluiaşi Dumnezeu care-i ascultă şi se bucură de unitatea lor. Aceasta pune în relief rolul unificator al Liturghiei în parohie, rol pe care ea nu l-ar putea împlini dacă nu ar fi o unificare a rugăciunii tuturor în jurul preotului comun, care cunoaşte păcatele tuturor şi se roagă pentru ele, atrăgând pe fiecare să-şi unească rugăciunile pentru păcatele sale; dar nu numai pentru aceasta ci şi pentru ajutorul de trebuinţă şi pentru mântuirea tuturor

Dar, rugăciunile sale, preotul le înalţă unui Dumnezeu al Treimii iubitoare a tuturor, care şi-a arătat această iubire în Fiul Său care S-a făcut Om, S-a jertfit şi a înviat pentru noi. Aceasta o spune continuu preotul în rugăciunile sale. Iar prin aceasta ţine vie această cunoştinţă, ca o cunoştinţa comună şi între credincioşi. Este un nou mijloc prin care ţine unitatea între credincioşi. Dar prin aceasta nu-i ţine uniţi numai între ei, ci şi între ei şi credincioşii din celelalte parohii unde un preot de aceeaşi credinţă menţine unitatea între credincioşii din ele.

Astfel preotul este un factor de unitate pentru întreaga Biserică. Hristos cel Unul îi ţine pe toţi credincioşii uniţi în sine ca într-un trup duhovnicesc prin preoţii Săi, uniţi cu aceeaşi credinţă şi slujire a Lui. Preoţii sunt prin aceasta un factor de adâncă unitate într-un popor de aceeaşi limbă şi credinţă. Acest rol de primă importanţă l-au jucat preoţii noştri în viaţa poporului român de-a lungul întregii lui Istorii.

Pr. Banu Daniel Sorin

Parohia Mînzăleşti



Predici. Cateheze. Pastoraţie
Piedici la rugăciune – urâtul (akedia) și lenea - Cristina Roman
 

Motto:

“Rugăciunea este strădanie. Foarte mare strădanie...” Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa

“Dumnezeu dă rugăciune celui ce se roagă...” Sfântul Ilarion de la Optina

 

Câți dintre noi se pot declara mulțumiți de felul în care se roagă? De ce ne vine atât de greu de cele mai multe ori? Am vrea să ne rugăm mai des și mai mult, dar o mulțime de stări trupești și sufletești ne stau împotrivă. Nu ne putem concentra, nu găsim momentul potrivit, nu știm ce rugăciuni să spunem. Iar dacă în viața cotidiană apar și evenimente traumatizante precum vreo boală, accident, un lucru neprevăzut și rău, atunci ruptura față de o anumită constanță la rugăciune poate fi încă și mai adâncă.

Avem nevoie de liniștea pe care știm că ne-o poate aduce rugăciunea, însă obosiți fiind mereu, în goana după treburile zilnice, înconjurați de zgomot pretutindeni, ajungem să credem că ne vom mai putea ruga doar când anumite condiții ideale se vor întruni de la sine: să avem timp, să avem drag, să avem unde...  

“Opriţi-vă şi cunoaşteţi că eu sunt Dumnezeu” (Ps. 45, 11). Să te oprești înseamnă să izgonești afară din suflet tot ce ar putea să întunece chipul lui Dumnezeu așa cum îl vede mintea cu simțirile ei, să izgonești tot ce-ți îndepărtează atenția şi simțirea de la Dumnezeu. Dar cum să te oprești în acest fel în timpul lucrului? Propune-ţi să împlinești aceasta ca pe porunca lui Dumnezeu, iar nu ca pe un început al tău sau ca pe ceva cerut din afară. -  Sf. Teofan Zăvorâtul

Oricât de întemeiate și de firești, oricât de binecuvântate ar fi pricinile care determină amânarea sau renunțarea la rugăciune, împlinirea lor nu ne aduce starea de mulțumire sufletească. Simțim că ceva lipsește, că nu am făcut totuși destul. Se creează cu ușurință situațiile și ipostazele în care ne ascundem după tăvălugul grijilor tocmai pentru a ne scuza absența de la rugăciune, de la viața în Biserică. ”Când omul nu se roagă, se depărtează de Dumne­zeu și devine ca boul: muncește, mănâncă și doarme. Si cu cât se depărtează de Dumnezeu, cu atât mai anevoioase devin lucrurile. I se răcește inima, după care nu se mai poate ruga deloc. Iar ca să-și revină, tre­buie să i se înmoaie inima, să înceapă pocăința, să se cutremure. Sf. Paisie Aghioritul

În Evanghelia de la Matei 6, 31, Mântuitorul Iisus Hristos ne îndeamnă la eliberare de tirania grijilor exclusive pentru bunurile materiale. “Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.” A căuta mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu înseamnă a ne hrăni mai întâi cu daruri spirituale. Ne hrănim mai întâi "cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu" (Matei 4, 4), asimilând în sufletul nostru raţional cuvintele sfinte ale Sfintelor Scripturi, dar şi hrănind sufletul nostru iubitor cu Sfintele Taine, pentru a spori astfel legătura noastră spirituală cu Dumnezeu, Izvorul vieţii şi al bucuriei veşnice. – Ziarul Lumina

Încercați fiind de aceste ispite de-a lungul vieții, Sfinții Părinți ne pun la suflet sfaturi de urmat. Dintru început ni se spune să fim cu luare aminte la noi înșine, la firea noastră, la slăbiciunile și deopotrivă la talanții dăruiți nouă. Iar aceasta, întrucât diavolul, mult mai experimentat și viclean, ne întinde curse cunoscându-ne atât păcatele, cât și virtuțile. Două dintre aceste împotriviri venite de la diavol, în directă legătură cu rugăciunea, sunt urâtul/akedia și lenea.

Urâtul la rugăciune sau Akedia: Nu am chef azi, nu am chef de nimic...

Ispită a tuturor timpurilor, akedia este contagioasă pentru omul de astăzi, veșnic obosit, mereu în căutarea unui moment de liniștire și relaxare. Părinții Bisericii numeau această stare demonul amiezii. Sfântul Evagrie Ponticul scria că așa cum te paralizează arsura soarelui, așa te paralizează și patima aceasta. Pur și simplu nu te mai poți mișca și nu mai ai chef, ai o stare de confuzie și dezgust general. Îți vine să spui despre orice, dar mai ales când vrei să te rogi: Mi-e așa de urât să fac treaba asta!

“Akedia se caracterizează printr-o anumită instabilitate interioară ce se prezintă sub diferite forme: imposibilitatea de a termina un lucru început, tendinţa de fugă şi de schimbare, minimalism la rugăciune, meditaţie şi lectură duhovnicească, uneori sub pretextul că acestea sunt vechi şi depăşite. Iată de ce unii părinţi au descris-o drept luptă împotriva liniştii, aţipire ne-la-vreme, adversară a străduinţei, ceasornic al foamei. La acestea se adaugă şi anumite stări psihice dintre cele mai disconfortante: insatisfacţie totală difuză, răspândită în întreaga fiinţă, incoerenţă în fapte şi gânduri, sentimentul de a fi epuizat, lipsa de concentrare sufletească, vagabondarea minţii şi a gândurilor, chiar în timpul rugăciunii. Pe baza naturii lui complexe, care uneşte în sine cele mai diferite gânduri, gândul akediei are însuşirea de a dăinui îndelung. Prin aceasta se iveşte în suflet o stare caracteristică depresiei, care, dacă nu este observată şi tratată la timp, poate deveni o stare durabilă şi periculoasă” – Ziarul Lumina

Maica Siluana Vlad definește akedia drept trândăvie spirituală: “... căci de fapt eu mă arunc în activități pentru ca nu cumva să mă rog, pentru ca nu cumva să mă duc la biserică – eu am de spălat rufe, eu am treabă, atunci mă apucă treaba!” Maica Siluana ne explică și de unde vine această stare de urât, și anume că ea vine din a urî tot ceea ce ne poate scoate din starea în care ne aflăm. Fără a ne da seama, Îl urâm chiar pe Dumnezeu, care prin rugăciune ne scoate din cochilia noastră: Mi se “cere să fac un efort de care n-am chef, ori îmi cere să fac cea vrea El și nu ce vreau eu... Akedia este o punte prin care vrăjmașul ne aruncă în deznădejde, căci legătura noastră cu Dumnezeu este nădejdea... Mi-e urât de numai pot. Și ce dacă? Fac asta (fac rugăciunea), chiar dacă mi-e urât... Atunci să zici: Doamne, eu pe Tine te aleg, pe Tine te vreau!. Noi nu pătimim degeaba, akedia este rodul alegerii punerii noastre în locul lui Dumnezeu. Pun dorințele mele, poftele mele, plăcerile mele, în locul Lui și vreau mereu, mereu, ceva nou... Să realizăm că nu e nimic nou sub soare – cum spune Ecclesiastul – dar că, minunea minunilor, Dumnezeu este cu noi și El le face pe toate noi. Le face noi, mereu. În fiecare clipă, dacă privirea noastră este în Dumnezeu, lucrurile sunt noi. Acesta este remediul akediei.”

Hipersensibilitatea sufletească poate cauza o mâhnire adâncă, iar aceasta poate și ea să ducă la akedie. Suntem astfel cuprinși de deznădejde, ne încearcă sentimentul că degeaba ne rugăm, că și așa nu mai are niciun rost. Ne tot întrebăm: la ce bun? De cele mai multe ori problematizează despre rugăciune creștinii cărora le pasă de sufletele lor și de cei din jur, care vibrează la necazurile tuturor, cărora le este dragă rugăciunea și mare regretul de a nu putea progresa pe calea ei. Maica Siluana punctează chiar că: “... Akedia e mai ales pentru intelectuale. Femeia adevărată are o simplitate în a scăpa de akedie. Dar sigur că are dracii ei specifici: invidia, slava deșartă, tristețea și alte patimi. Majoritatea femeilor pătimașe mor duhovnicește la tristețe, nu au când să mai ajungă și la akedie. Însă femeia intelectuală trăiește foarte puternic forța asta a patimii, mai ales înainte de a ajunge la credință. Și e o ocazie extraordinară pentru ea să profite de starea aceasta de a fi pe muchia deznădejdii, spre a se întoarce Acasă, pentru a veni la Dumnezeu. ”

Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa știe că ceea ce ne salvează este stăruința la rugăciune. Orice ar fi.  “... Duhurile rele lucrează acolo fără osteneală multă. Însă în biserică este credința cea adevărată, rugăciunea cea adevărată, pe care noi o practicăm, pe cât ne stă în putință, şi demonii ne înconjoară din toate părțile şi lovesc acolo unde este mai mare sensibilitatea noastră spirituală. Pentru că strecoară îndoiala, pentru că strecoară gândul că degeaba te rogi, pentru că strecoară gândul că ai ceva mai bun de făcut, sau îți strecoară gândul că rugăciunea aceasta nu va fi ascultată. Dar, dacă stăruim, situaţia se schimbă

Sfântul Paisie Aghioritul observă: "Diavolul nu prea are ce să-i facă unui om indife­rent. Însă un om sensibil, dacă se va mâhni, este cu­prins apoi de akedie. Trebuie să afle ce l-a mâhnit și să înfrunte situația duhovnicește, pentru a-și regăsi curajul și a-i porni motorul din nou. Să ia aminte să nu lase răni nevindecate, pentru că după aceea se va încovoia din pricina lor. Istovirea duhovnicească, care în continuare aduce cu sine și pe cea trupească, îl netrebnicește. Te duci la medic și acesta nu-ți găsește nimic, pentru că vătămarea a pricinuit-o ispititorul. Pe câte suflete care au mărinimie și sensibilitate le văd netrebnicite!"

O sensibilitate lăuntrică accentuată trebuie să ne fie semnal de alarmă întrucât dacă nu este susținută de smerenie și nădejde nestrămutată, ne poate îndepărta de rugăciune prin akedie și ulterior ne poate îmbolnăvi la propriu. Sfântul Porfirie Kavsokalivitul: "Nu e deloc bine să fii prea sensibil. Fiindcă alţii pot profita de această sensibilitate, şi încă în­tr-un mod foarte urât. Pentru cel care o are, sensibili­tatea prea mare e o adevărată pacoste şi cauza tuturor bolilor. De aceea, încearcă, pe cât poţi, să scapi de ea sau măcar să o mai micşorezi un pic. Altfel, îţi faci rău singur, ţie şi familiei tale – pe care n-are nici un rost să o chinui aşa. Uneori, Domnul îngăduie să ni se încerce răbdarea şi credinţa. De ce? Pentru că, în teorie, cu toţii suntem de acord, toţi suntem de nota zece; în schimb, când e vorba să mai punem şi în practică, atunci ne cam împotmolim… Ai să mă în­trebi acum: „Dar tu, Bunicuţule, tu pui în practică aceste lucruri?”. Eu, copilul meu, de o viaţă mă lupt să fac voia lui Dumnezeu şi încă nu ştiu dacă am izbutit. El o ştie. Doar mila Lui ne poate mântui. "

Umplerea/ocuparea fructuoasă a timpului

Maica Siluana: "Să stabilesc o rânduială de viață și de rugăciune, cât de mică. Să zic: Nu-mi las vasele în chiuvetă niciodată, Nu trântesc ușa niciodată, Dimineața zic Tatăl Nostru și seara zic Crezul. Dar să respect cu strictețe rânduiala stabilită.  N-am chef – în clipa în care am descoperit că spun asta și sunt la cheremul chefului, trebuie să știu că sunt la cheremul acestui demon periculos. Atunci să-mi fac un program strict legat de el: de câte ori nu am chef să fac ceva, fac acel ceva... remediul este simplu: fă exact ce n-ai chef! Asta e una din ușile bucuriei. De ce? Pentru că atunci când fac ce n-am chef, eu nu mai sunt sluga chefului meu, ci sunt sluga lui Hristos care zice: Asta să faci!. Și dacă sunt sluga Lui, el zice: Bine slugă bună și credincioasă! Eu sunt credincioasă Lui, nu chefului meu! Asta e poarta, ușa bucuriei. Și nu e mult, că nu trebuie să faci mult. Acela e alt drac, care te îndeamnă: ia citește tu 20 de acatiste și de trei ori pe zi Biblia...

Să ne rugăm. Să ne rugăm la Dumnezeu cu rugăciunea de toată ziua, de toată vremea, cu chef și fără chef, cum putem și cum nu putem. Sfintele slujbe, Sfânta Liturghie. Să ne silim. Să ne dăm silința. Ne dăm atât silința în tot felul de fleacuri, de prostii, de răutăți! Un sfert din silința pe care o faci pe calea răului, dacă ai face-o pe calea binelui, câtă bucurie ai avea! Apoi mătăniile, închinăciunile, rugăciunile aceste ale trupului, antrenarea trupului în rugăciune. Și atenția la gestul mărunt. Gestul mărunt să fie gest liturgic, să fie un gest pe care Îl aducem pentru Dumnezeu. "

Ca strategie de luptă împotriva acestei patimi, Sfinţii Părinţi recomandă răbdarea - „retezare a akediei“ (Evagrie Ponticul), nădejdea în mila lui Dumnezeu şi perseverenţa, iar ca mijloace - rugăciunea scurtă şi stăruitoare, prin care ni se clarifică cel mai bine starea noastră interioară, păzirea poruncilor, citirea Sfintei Scripturi şi a altor lecturi folositoare pentru suflet, spovedanie şi împărtăşanie mai deasă, participare la Sfânta Liturghie, convorbiri duhovniceşti, precum şi amintirea morţii, care ne învaţă să apreciem sobru realităţile acestei vieţi trecătoare şi să vieţuim în consecinţă, purtaţi de voinţa de a duce o viaţă sănătoasă. – Ziarul Lumina

Lenea/trândăvia

Uneori ne este de-a dreptul lene să ne spunem rugăciunile. Atunci ne vine mai degrabă să renunțăm. Sfântul Paisie spune că trândăvia se raportează și la suflet, și la trup. Părintele ne atrage atenția că: "Nu este oboseală trupească, ci istovire sufletească. Iar aceasta este mai rea decât oboseala trupească. Istovi­rea sufletească îl „scoate din uz” pe om, care devine ca o mașină ale cărei piese sunt bune, însă are motorul dezmembrat... Nu te poți ruga? Atunci citește ceva care să te ajute în acel timp. Altfel diavolul poate exploata starea ta apăsătoare și te poate istovi cu desăvârșire."

Există adeseori și situații în care suntem cu adevărat obosiți din pricini pe care le putem numi binecuvântate. Copiii, treburile casei, serviciul, ne solicită constant și intens. Este firesc să fim obosiți. Totuși, suntem îndemnați să nu mergem spre somn fără a face măcar puțină rugăciune: "Chiar și atunci când ești foarte obosit, să nu te întinzi pe pat fără să faci rugăciune. Să spui un „Sfinte Dumnezeule” și Psalmul 50, să săruți icoana lui Hristos și a Maicii Domnului, să faci semnul crucii pe perna ta și apoi sa te culci. Este trebuință de silire, dar s-o simți ca o necesitate, să te silești cu toata inima ta... Și am văzut că numai rugăciunea îl odihnește cu adevărat pe om. Când ea se face din inimă, alungă și oboseala și somnul și foamea, pentru că sufletul se încălzește, după care nu mai vrei nici să dormi, nici să mănânci. Trăiești într-o stare mai presus de fire și te hrănești în chip diferit; te hrănesc cele duhovnicești."– Sf. Paisie Aghioritul

Rugăciunea în sine este o faptă bună şi cred că cea mai preţioasă, şi fără rugăciune nu cred că vom reuşi să facem cu adevărat fapte care să fie mântuitoare. Pentru că adevărata faptă bună trebuie să fie făcută în numele Domnului şi spre slava Domnului, şi asta nu se poate fără rugăciune. Fără rugăciune nu se poate să Îl ai pe Hristos prezent în mintea şi în inima ta şi să faci toate lucrurile tale în numele Lui și spre slava Lui. E o amăgire, e o păcăleală că faci fapte bune și renunţi la rugăciune. Dacă suntem foarte obosiţi, personal aş zice să ne limităm la o rugăciune mai scurtă, dar intensă, din inimă, în care să-i mulţumim lui Dumnezeu, să-i cerem iertare şi să ne rugăm să ne ajute să trecem peste neputinţa noastră, peste slăbiciunea noastră. Oboseala este, totuşi, o realitate, şi mai ales a veacului nostru. Şi de multe ori, cu tot efortul, nu poate fi depăşită. Şi de aceea mă gândesc că trebuie să ne găsim momentele potrivite pentru rugăciune. Şi dacă noi, totuşi, stăruim să ne rugăm chiar dacă moţăim, posibil Dumnezeu să primească ca pe o jertfă, dacă o faci ca pe o jertfă. Dacă nu, s-ar putea să nu ajungă nici la Dumnezeu şi nici la inima ta. - Pr Teofil Roman

Nu pot să mă rog

Părintele Rafail Noica povestea o întâmplare cu un părinte care, ajuns seara acasă, nu putea să se roage. Pentru că există şi ispita aceasta. Şi atunci nu poţi să îţi zici decât: îmi citesc rugăciunile şi mă culc. Dar părintele nu s-a putut împăca cu situaţia asta şi a început să se plimbe prin casă zicând în sinea lui: „Doamne, iartă-mă, dar nu pot să mă rog!“ Şi se zbuciuma în sufletul lui. Omul nu se împăca nici să se culce aşa, nici să se roage mecanic. După ce a stat aşa o jumătate de oră, brusc, un asemenea duh de rugăciune l-a cuprins, încât, pe urmă, rugăciunea nu-l mai lăsa să se culce. Maica Siluana: Rugăciunea nu se face pentru că trebuie sau pentru că îmi vine. Să pornim de la nu pot!. Ca să rezolv o situație legată de nu pot trebuie să pornesc de la ce pot să fac. Uite: nu pot să mă rog... Dacă privesc rugăciunea ca pe o obligație, în veci nu mă voi putea ruga! În niciun caz rugăciunea nu se face din obligație! Eu n-am obligația să mă rog. Ci o fac pentru că vreau rezultatul. Dacă eu vreau să mă bucur, vreau să-l iubesc, vreau să-I simt iubirea, voi face ce-mi cere pentru că asta-i calea, nu pentru că trebuie, nu pentru că sunt obligată, ci pentru că asta este calea.

Nu pot să citesc rugăciunea

Părintele Teofil Roman ne învață: "atunci când nu merge rugăciunea citită să încercăm să ne rugăm aşa, simplu, să facem rugăciune tocmai din această neputinţă de a mă ruga: “Uite, Doamne, aş vrea să mă rog, dar nu sunt în stare, îmi este inima împietrită, nu mai simt nimic, nu ştiu ce să fac.” Dar să i-o spui Domnului, să faci o spovedanie atunci către Dumnezeu, şi această spovedanie către Dumnezeu va deveni, cred, o rugăciune foarte fierbinte, pentru că te exprimi pe tine aşa cum eşti, Dumnezeu aceasta aşteaptă. Nu aşteaptă de la noi poezii, ci aşteaptă inima noastră aşa cum este. Aşa cum eşti trebuie să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu şi să-I spui: “Uite, Doamne, ăsta sunt, nu ştiu ce să fac, nu am unde să mă duc și nici nu vreau să mă duc în altă parte, vin la Tine!“

Rabdă! Să se întărească inima ta, îmbărbătează-te şi aşteaptă pe Domnul

Sigur, şi să te plimbi prin natură, sau, cum zice părintele Sofronie, bea o cană de ceai şi rabdă. Sunt şi stări care trebuie răbdate; nu se schimbă, poate, în chip miraculos sau într-o clipă sau de la o zi la alta. Uneori trebuie să rabzi îndelung, poate zile întregi, poate luni, poate ani, Dumnezeu ştie. E o pedagogie a lui Dumnezeu cu fiecare suflet, dar trebuie să ai încredere şi trebuie să rabzi cu încredere. Cum iarăşi se spune în finalul psalmului 26: Deci aşteaptă, rabdă, va veni o zi, ţine mintea ta în iad și nu deznădăjdui, după cuvântul care i-a fost dat Sfântului Siluan și care este valabil pentru noi toţi. Ai încredere că într-o zi mila lui Dumnezeu va birui și în sufletul tău. E ca în vremea de secetă. Ce poţi să faci? Să rabzi şi să te rogi şi să aştepţi să vină ploaia. Mai mult decât atât nu poţi să faci. Aşa e şi în seceta duhovnicească: trebuie să rabzi, să te rogi cum poţi şi să aştepţi să vină ploaia harului.

Ce facem atunci când râvna ne lipsește cu desăvârșire?

Împărăția lui Dumnezeu se ia cu sila, se ia cu asalt. Ni se cere un mic act de voință, după cuvântul Părinților care spune: dai voință, iei putere. Când suntem copleșiți de oboseală și lene nu ne rămâne decât să ne străduim câtuși de puțin. Să nu abandonăm cu totul gândul bun de a ne ruga, să nu cădem în capcana amânării. Este o păcăleală să credem că amânând momentul rugăciunii va veni de la sine către noi un răstimp de liniște interioară și de răgaz, în care ne vom putea ruga bine. De fapt, trebuie pur și simplu să începem. Să începem să ne rugăm.

Sfântul Macarie de la Optina: "Ca să pui început bun, trebuie să ai dorință să începi și să te silești puțin pe tine însuți. Chiar de-ar fi cineva frânt de oboseală, dacă se va sili puțin pe sine, oboseala va trece și se va simți bine. Această mică strădanie pe care o face are mare importanță, pentru că Dumnezeu nu așteaptă decât dorința noastră pen­tru ca El să poată interveni. Și aceasta este ceea ce ne va mântui, dumnezeiasca intervenție. Să te silești pe tine însuți să faci ceva duhovni­cesc. Să te îngrijești ca în fiecare zi să faci puțin studiu și puțină rugăciune. Studiul, rugăciunea, psalmodia sunt vitamine care îi trebuiesc sufletului în fiecare zi. Să nu lăsăm să treacă ziua fără să facem rugăciune. Când nu aveți mult timp pentru rugăciune, mulțumiți-vă cu cât aveți, iar Dumnezeu va primi voința voastră. Țineți minte că lui Dumnezeu Îi place să aveți la rugăciune trăirea vameșului și feriți-vă să puneți preț pe rugăciunea voastră: aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, nu a noastră."

Lenea/greutatea nu duce la capăt un canon de rugăciune

Uneori primim la spovedanie un canon de rugăciune. Alteori ne alăturăm cu entuziasm unui grup de credincioși pentru a ne ruga în comun pentru cineva. Sunt cazuri când ne propunem să citim un acatist timp de 40 de zile. Momentul zero, cel al luării acestui tip de decizie, este întotdeauna plin de entuziasm. Pe măsură ce se scurg zilele însă, vedem cum energia noastră se diminuează, cum atenția se împuținează, cum se instalează subtil gândul de a renunța. Ce este de făcut? Sfinții spun că putem începe cu ceva care simțim că ne place. Fie să citim puțin dintr-o carte duhovnicească, fie să aprindem o candelă în timp ce rostim Doamne Iisuse, miluiește-mă pe mine păcătosul, sau să citim un paraclis sau acatist al unui sfânt de care ne simțim mai apropiați, sau a cărui pomenire este în ziua sau perioada aceea, sau să citim puțin din Psaltire, sau să facem câteva metanii: "În cele duhovnicești trebuie să-i dăm sufletului hrana pe care o dorește și o cere el singur. Așa se îndulcește, se hrănește și este îndemnat să facă mai multe nevoințe duhovnicești. Vezi, atunci când ne îmbolnăvim și organismul cere ceva, îi dăm ceea ce cere, ca să ne facem bine. Să nu te stresezi, ci să cercetezi de ce fel de hrană duhovnicească are nevoie sufletul tău și pe aceasta să i-o dai. Când simți nevoia să cânți, să cânți; când te atrage stu­diul, să citești; când te atrage Rugăciunea lui Iisus, să rostești Rugăciunea. Nu te neliniști, căci, cu Harul lui Dumnezeu, va porni motorul tău și vei alerga. Este bine că există înlăuntrul tău această putere, dar să începi cu un gând smerit, cu o durere. Să te străduiești să te doară inima și atunci nu te vei zori, ci vei simți bucurie, va exista înlăuntrul tău veselie. ". – Sf. Paisie Aghioritul

Există sfaturi și pentru cei care vor să se roage constant, dar nu în mod schematic, nu după rețete precise. Învățăm cum să dăm curs nevoii de a ne ruga ascultând dispoziția noastră interioară, însă cu toată seriozitatea, iar nu superficial și grăbit. Un alt aspect important asupra căruia insistă sfinții, o modalitate de a ușura conectarea la Dumnezeu prin rugăciune, este aducerea la lumină a durerii sufletești unită cu smerenia. Părintele Gheorghe Calciu- Dumitreasa: "Sunt nişte mici exerciţii care îţi recheamă înapoi gîndul. De exemplu, când te aşezi în genunchi, prin aplecarea genunchilor toată fiinţa ta s-a angajat în rugăciune. Simpla unire a palmelor tale te angajează din nou în rugăciune. Semnul crucii sau cel mai mic gest contribuie la chemarea înapoi a rugăciunii. În felul acesta, cu gesturi mici şi nespectaculoase, putem face ca îngerul să ne aducă înapoi rugăciunea şi să mergem mai departe cu ea.... Aşa că este bine să începeţi cu rugăciunile începătoare şi apoi să avansaţi. Chiar dacă spuneţi numai rugăciunile începătoare. Încă o dată, şi încă o dată, şi de zece ori, şi de o sută de ori. Cu timpul, rugăciunea lucrează în inima noastră şi o reface, ca să mergem pe linia cea adevărată a rugăciunii. " 

Mă rog fără chef, mă rog cu lene, mă rog puțin

Așezați-vă în fața icoanei și ascultați-L pe Dumnezeu! Tăceți! Și o să vedeți că vin gândurile ca muștele la miere, dar, printre ele o să-L auziți pe Dumnezeu. Dumnezeu vorbește sufletului nostru în tăcere. Să citim cât de puțin din Sfânta Scriptură pentru că așa ne pregătim pentru întâlnirea aceea și auzirea aceea din tăcere. Noi avem o frică rea de Dumnezeu, fugim de El! Ne dăm seama de aceasta după frica pe care o avem față de liniște, de tăcere. Tot timpul dăm drumul la câte ceva, la sunete, la o muzică, la un zgomot care să vină peste noi. Slavă Domnului că acum se multiplică și muzica noastră bisericească, care este rugăciune și care ne ajută foarte mult, pentru că celula noastră biologică vibrează în ritmul pe care i-l imprimi! Ce ascultăm se imprimă în noi. Și toată viața noastră este imprimată în celulele noastre, în apa vieții noaste!

Apoi, nu contează neapărat cât ne rugăm, ci să ne rugăm cu gândul că Dumnezeu e Viu și e cu noi! Ne aude! Îi pasă de noi! Programul pe care ți-l faci, oricât de mic ar fi timpul acordat rugăciunii, să fie regulat. Noi suntem ființe ritmice, trupul nostru ființează ritmic și sufletul nostru este chemat să acționeze după rânduială, Dumnezeu a creat totul după o rânduială. Și îngerii sunt tot după rânduială, totul e după rânduială! Așa că, să-mi fac și eu o rânduială a mea: mă rog cinci minute dimineața, un minut la prânz, șase minute seara, dar păstrez această rânduială! Încet, încet ea se poate schimba, dar să ținem cu dinții de ea. Totul depinde și de hotărârea pe care o punem, că nu ajunge doar voința. Voința e alimentată mereu de hotărârea pe care o avem! Și nu vă bazați pe simțire. Mai vine cineva și-mi zice: „dar eu nu simt nimic la rugăciune”. Păi, nu e nevoie, că rugăciunea nu e un film serial, plin de suspans! Nu, nu e nevoie să simțim, ci să ne rugăm și să facem… Parcă noi când mâncăm, de câte ori zicem: „acum am nevoie de 70 de calorii”? Numai dacă avem diabet le măsurăm, altfel mâncăm cu bucurie, cu plăcere sau fără poftă, dar trebuie să mâncăm, că altfel nu suntem sănătoși. Așa e și cu rugăciunea, câteodată mi se pare că e o mâncare foarte bună, câteodată mâncăm ca să nu murim și să nu leșinăm. - Maica Siluana Vlad

 

 

Surse bibliografice:

Abecedarul bucuriei, Un altfel de catehism cu maica Siluana vlad, Ed. Agaton, 2017
Părintele Porfirie, Antologie de sfaturi şi îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, pp. 180-181
Cuviosul Paisie Aghioritul, Despre rugaciune, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2013
Lucian D. Popescu, “Introducere In Omiletica Parintelui Gheorghe Calciu“, Editura Christiana, Bucuresti, 2010
Sf. Teofan Zăvorâtul, Viața lăuntrică, Editura Sophia, București, p. 129
Fragment din conferința de la București din nov. 2002 a părintelui Rafail, “Pentru ce ne pregătește Filocalia“
http://ziarullumina.ro/acedia-boala-a-omului-contemporan-47236.html
www.sfintiiarhangheli.ro
http://ziarullumina.ro/cautarea-Imparatiei-lui-dumnezeu-prioritate-a-vietii-crestine-8567.html
 
 

 



Epistola către români - PS Daniil Stoenescu

 

- scrisă în duhul Preacuviosului Părintelui nostru Arsenie Boca, sau
poate chiar de duhul Sfinţiei Sale, către neamul nostru cel românesc,
creştinesc şi de Hristos iubitor, de pretutindeni. (Hăţăgel, 2 iulie 2017, în
ziua pomenirii Sf. Voievod Ştefan cel Mare) -

     Părintele Arsenie de la Prislop, rob al Dumnezeului Celui Preaînalt, Cel care a făcut cerurile şi pământul, slujitor al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Întrupat, prin limba de foc a Duhului Sfânt de la Sâmbăta, Prislop şi Drăgănescu, către voi toţi, fiii neamului meu din Roma-nia şi de pretutindeni, împrăştiaţi printre alte neamuri, fraţi ai mei întru Hristos şi întru Biserica Sa Ortodoxă, chemaţi la mântuirea veşnică întru El, prin Evanghelia binevestită mai întâi de către sfântul Apostol Andrei, la strămoşii şi înaintaşii noştri, mărturisită, trăită şi propovăduită peste veacuri de către toţi sfinţii neamului nostru, din calendar, din Sinaxar şi din ceruri, har vouă şi deplină pace şi binecuvântare de la Dumnezeu şi de la Iisus Hristos Fiul Său, prin adierea blândă şi liniştită a Duhului Sfânt de la Horebul de sub Fereastra Sâmbetei şi prin rugăciunile mijlocitoare ale Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor Săi. Amin.

Voi, "romani aflaţi în treacăt" (Faptele Apostolilor 2, 10) pe pământ, cunoaşteţi că de aproape două mii de ani vi se vesteşte şi vi se binevesteşte Cuvântul lui Dumnezeu cu putere multă, vouă, fiilor neamului românesc de pe pământ românesc, din ziua când cerurile vi s-au deschis la Epifanie şi apele Iordanului au sfinţit şi limpezit şi pânza freatică a neamului nostru, prin Botezul creştin, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. De atunci lumina Sfintei Cruci a lui Hristos vă adumbreşte pe voi şi pământul vostru, dar Muntele Fericirilor voastre cunoaşte şi Golgota istoriei şi a răstignirii voastre împreună cu Hristos precum şi Taborul Schimbării la Faţă şi Muntele Măslinilor Înălţării la cer. Lumina Învierii lui Hristos vi se revarsă neîncetat prin Troiţe, Biserici, Mănăstiri şi Catedrale, precum prin făclia de Paşti. Dumnezeu vrea ca ţara voastră să fie un Antimis liturgic şi un Potir euharistic al lui Hristos; viaţa şi istoria voastră, o Liturghie; pătimirile voastre o Răstignire şi mântuirea voastră o Înviere veşnică.

Pentru aceasta şi pentru toate acestea am venit şi am fost trimis şi eu la voi, ca şi toţi cei mai dinainte de mine. Pentru aceasta v-am predicat şi v- am spovedit la Sâmbăta şi la Prislop; pentru aceasta v-am zugrăvit Revelaţia dumnezeiască la Drăgănescu; pentru aceasta v-am spus "Cuvinte vii" şi v-am arătat şi desluşit "Cărarea Împărăţiei". N-am aşteptat şi nu aştept nimic de la voi, nici cinste, nici preţuire, nici slavă şi nici măcar flori de la mormânt. Nu L-am vrut decât pe "Hristos în voi, nădejdea slavei" (Coloseni 1, 27). Pentru aceea aduceţi fiecare jertfa bineprimită a lui Abel; umblaţi cu Dumnezeu neîncetat precum Enoh; contemplaţi pe seninul cerului curcubeul legământului lui Dumnezeu cu Noe prin Hristos şi descoperiţi Teofania de la Mamvri sub fiecare stejar din Carpaţi. Urmaţi pe Iisus şi pe sfinţii Apostoli printre semănăturile ţării şi fiţi smochini roditori în grădina Bisericii Lui. Adunaţi mană cerească şi adăpaţi-vă cu apa izvorâtă din stânca de la Horeb, adunată în fântâna Samarinencii. Intraţi mereu pe Poarta cea Frumoasă a templului lui Dumnezeu cu rugăciunea vameşului în minte şi în inimă; semănaţi cu lacrimi şi veţi culege cu bucurie; adunaţi spice de pe urma secerătorilor biblici şi patristici; încălziţi-vă la dogoarea rugului aprins, dezlegându-vă încălţămintele păcatelor şi răcoriţi-vă şi învioraţi-vă duhovniceşte cu roua cea cerească coborâtă în cuptorul Babilonului vieţii şi istoriei voastre. Cinstiţi şi vestiţi tablele legii evanghelice; nu vă ucideţi pruncii, precum vă îndeamnă porunca lui faraon cel necredincios şi gustaţi din strugurele din Eşcol, cel adus din Canaan în pustiu şi din fagurul de miere din Seara Învierii din Ierusalim. Călătoriţi împreună cu Hristos pe drumul spre Emaus. Ascultaţi de Melchisedec cel îmbrăcat în giulgiurile de in ale Mântuitorului. Bucuraţi-vă de toiagul cel înflorit al lui Aaron şi ascultaţi şi urmaţi pe cei cărora li s-au încredinţat spre păstorire şi povăţuire sufletele voastre; prăbuşiţi-vă împreună cu sfântul Apostol Pavel pe drumul Damascului şi pocăiţi-vă ortodox, îmbrăcându-vă sufletul în sac şi cenuşă, precum ninivitenii. În aceste vremuri pe care le trăiţi, nu vă închinaţi chipului de aur al lui Nabucodonosor, nici nu vă plecaţi genunchii înaintea lui Baal şi feriţi-vă cu desăvârşire de duhul lui Antihrist.

Minunaţi-vă de oprirea soarelui şi a lunii pe cer deasupra voastră, căutând cât mai des odihna duhovnicească a oazei de la Elim cu umbra finicilor şi apa izvoarelor, la hramuri, în Duminici şi sărbători. Descoperiţi prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu în viaţa voastră şi atotprezenţa Lui în orice loc şi în orice timp. "Bucuraţi-vă pururea. Rugaţi-vă neîncetat. Mulţumiţi pentru toate... " (1 Tesaloniceni 5, 16-18). Legaţi-vă şi atârnaţi-vă de cer candelabrul vieţii voastre prin credinţa ortodoxă în Dumnezeu, prin dragoste şi smerenie şi prin funia de foc şi lanţul cel de aur al rugăciunii "Doamne Iisuse ... "; prin umilinţă, tăcere, plâns de pocăinţă, răbdare în necazuri şi fapte bune întru iubire şi milostivire. Iertaţi-vă cu desăvârşire unii pe alţii ca şi Dumnezeu să vă ierte pe toţi. Citiţi Sfintele Scripturi şi pe Sfinţii Părinţi. Îmbogăţiţi-vă şi luminaţi-vă mintea întru cunoştinţă de Dumnezeu şi aprindeţi-vă inima în dor şi iubire de El.

Pregătiţi-vă pentru sfârşitul vostru ca şi pentru sfârşitul lumii, pentru întâlnirea cu Dumnezeu şi pentru Judecata Lui. Contemplaţi frumuseţea şi minunile creaţiei; câştigaţi-vă pâinea cea de toate zilele în mod cinstit; păstraţi-vă trupurile întru curăţie şi sufletele întru nevinovăţie. Integraţi-vă şi participaţi la Liturghia Cosmică, care se săvârşeşte neîncetat, în cer şi pe pământ, de toată făptura cea văzută şi cea nevăzută. Ascultaţi şi auziţi foşnetul urmelor paşilor Domnului prin vârfurile duzilor dumbrăvii, precum David. Contemplaţi vedenia serafimilor lui Isaia din templu, descoperirea carului heruvimilor proorocului Iezechiel de la râul Chebar şi Revelaţia "Celui Vechi de zile" a proorocului Daniel din Babilon. Feriţi-vă de duhul cel rău al Sodomei şi al Gomorei şi nu priviţi înapoi spre lumea deşertăciunilor, ca să nu încremeniţi în stâlpi de sare. Ridicaţi-vă mintea spre cele cereşti, în turnul cel de veghe al proorocului Avacum.

Grijiţi-vă de haina de nuntă a sufletului vostru şi a neamului nostru; de candela aprinsă şi vasul cu untdelemn şi de mirul cel de nard din vasul de alabastru al Mariei din Betania. Dar mai presus de toate, descoperiţi neîncetat Şederea lui Hristos de-a dreapta Tatălui, conform revelaţiei sfântului Arhidiacon Ştefan din sinedriu (Faptele Apostolilor 7, 55-56); şi credeţi şi trăiţi zilnic în lumina acestui adevăr dogmatic.

Cei plecaţi departe, gândiţi-vă să vă întoarceţi cândva acasă. Nu trăiţi necununaţi şi nu divorţaţi, aducând pe lume toţi copii rânduiţi şi dăruiţi de Dumnezeu, pe care să-i creşteţi şi să-i învăţaţi calea şi legea lui Dumnezeu, în Biserica Ortodoxă.

Astfel, păzind poruncile Domnului, participând la Cina cea de Taină a lumii şi scăpând, cu ajutorul lui Dumnezeu, nevătămaţi din naufragiul din Malta, veţi putea ajunge cu toţii în Patmosul eshatologic şi pe ţărmul de dincolo al Tiberiadei - de unde vă scriu aceste cuvinte - ca să vă odihniți de-a pururea pe malurile râului vieţii, care izvorăşte din tronul lui Dumnzeu şi al Mielului (Apocalipsă 22, 1).

Hăţăgel, 2 iulie 2017
Sf. Voievod Ştefan cel Mare



ORTOPRAXIA (dreapta trăire)
Viaţa duhovnicească. Milostenia
Despre cum să ne mântuim în aceste vremuri - interviu cu Pr. Proclu Nicău - Monah Proclu Nicau
 

Părinte, vă rugăm să ne spuneți un cuvânt de folos despre cum să ne mântuim în aceste vremuri și cine dintre creștini este pregătit pentru viața monahală?

În veacul acesta înșelător, diavolul caută prin fel și fel de curse să-ți prindă sufletul și dacă nu poate și te-a scăpat la mănăstire, umple mintea de griji, că după ce te-a agățat vrăjmașul, pățești exact cum pățește musca cu casa păianjenului. Se zice că era odată un pițigoi care i-a spus unei muște: „Ai grijă că o să cazi în casa păianjenului!”, iar musca dă cu aripa și zice: „Lasă!ˮ și s-a prins cu una și pe urmă, iar îi spune: „Ai grijă!ˮ și ea iar îi răspunde: „Lasă!ˮ și dă și cu cealaltă și s-a prins cu amândouă în casa păianjenului și căutând să iasă, mai tare s-a prins.

Deocamdată, dintre cei care se duc în mănăstire sporesc mai mult cei care au ajuns să se poată mărturisi cât mai des. Pe majoritatea începătorilor, Duhul cel Sfânt îi aduce, îi trezește, îi luminează și-i întoarce cu mintea către mănăstire. Ei duc o viață de pocăință, prin mărturisire, prin nevoință și vor să se elibereze de lume, de cursele diavolilor. Cu timpul, făcând faptele bune, Duhul cel Sfânt prin lacrimi, prin smerenie, prin nevoință, îți curăță inima pe măsură ce sporești în smerenie. Dar se întâmplă că acolo, în mănăstire sunt unele persoane, chiar în luptă cu diavolul, cărora cel rău le dă în gând să cârtească, să judece pe stareț, pe duhovnic, pe călugări, pe maici. Și când te-ai unit cu aceia și bați în struna lor, imediat Duhul Sfânt te-a lăsat în părăsire și nu-ți dai seama. Eu, când m-am dus la mănăstire aveam atâta dragoste de călugări și de toate persoanele care duceau viață duhovnicească și acum am devenit rece, împietrit, lenevos și nu mai am râvna pe care am avut-o atunci. Și nu-mi dau seama de unde e căderea mea. De aici vine, căci pe măsură ce se lasă cineva biruit de patima de a judeca, de a osândi pe alții, atunci Duhul Sfânt îl lasă în părăsire și dau năvală ispitele. Și numai așa ne putem repara, numai prin mărturisire și rugându-ne la bunul Dumnezeu pentru acele persoane pe care le-am judecat. Să ne rugăm așa: „Doamne, iartă-i că ei din cauza noastră au greșit. Doamne, te rog, nu-i pedepsi din cauza mea, că eu am fost vinovatˮ și mă rog la bunul Dumnezeu să nu-i pedepsească, ca bunul Dumnezeu să-i mântuiască. Și așa, văzând bunul Dumnezeu căința noastră și dorința de a pune început bun, ne va schimba viața, dintr-o viață trupească într-una duhovnicească și Duhul Sfânt, văzând că noi căutăm să ne smerim și să-i vedem pe toți mai buni și pe noi mai răi, atunci El iar vine și ne ajută.

Și am mai observat, chiar în zilele noastre, că ascultările nu mai sunt cum erau pe timpuri. Și acum ca să nu ne tulburăm, ca să nu ne pierdem răbdarea, unde ne aflăm, fie în biserică, fie la ascultare, să zicem mai mult rugăciunea, fie Doamne Iisuse, fie la Maica Domnului și dacă nu am ajuns să putem spune o rugăciune în gând, în inima noastră și cu mintea adunată în inimă, măcar să ne ridicăm la treptele astea: să ne păzim mintea prin cugetare sfântă, prin cugetarea la moarte. Și cugetând la Judecata Mântuitorului, atunci, când și când, încercăm să zicem iarăși Doamne Iisuse, iar dacă nu putem, noi, începătorii, să ne ridicăm mai mult prin meditație. Și adeseori să încercăm să zicem iarăși Doamne Iisuse.

Dacă nu putem, iarăși să ne ocupăm cu meditația, cu gândul la moarte, că foarte mult ne ajută Duhul cel Sfânt prin cugetarea la moarte. Am văzut chiar și într-o carte care se cheamă Oglinda inimii, cum Sfântul Înger aduce un cap de mort și spune unui Sfânt Părinte: „O, moarte! Mai bine te-aș numi viațăˮ, pentru că de câte ori cuget la moarte, de atâtea ori sufletul meu se trezește din împrăștiere. Și de câte ori uit de moarte și mintea mea se împrăștie la cugetările, la lucrurile veacului acestuia, atunci diavolul mă poate birui prin ispite.

Am observat un lucru: când vrea să se nevoiască călugărul și a făcut rugăciune cum a putut el și a adormit din rugăciune, atunci diavolul îi aduce unele ispite ca să-l poată birui și măguli ca atunci când se va trezi să aibă cugetare la lucrurile pe care i le-a arătat. Și atunci, Duhul cel Sfânt, imediat îți luminează mintea ca să deosebești binele de rău. Și îți dai seama că trebuie să faci voia lui Dumnezeu și începi a zice rugăciunea în somn, că Duhul Sfânt te ajută numai dacă ai bunăvoință. Mai contează și felul cum ai lucrat în timpul zilei. Dacă în timpul zilei am lucrat prin luptă, Dumnezeu ne ajută, căci lupta cea mai mare este prin gândire, iar căderea și ridicarea monahului sau a creștinului, sunt prin gândire. Prin gândire ne ridicăm și prin gândire cădem. Și prima dată, trebuie să-ți întrebi conștiința: „Conștiință, spune-mi drept, te rog, dacă mor acum, mă mântuiesc? Îi place lui Dumnezeu cum trăiesc?ˮ. Și atunci, pentru smerenia pe care o are cineva, Duhul Sfânt coboară și îl ajută să poată birui.

Ce trebuie să spună conștiința ca viața noastră să fie plăcută lui Dumnezeu?

Păi, uite cum. Când începe a-l mustra pe cineva, prima dată îl mustră așa: că el e cel din urmă, că nu corespunde viața lui cu sfaturile Sfinților Părinți care spun așa: „Începutul înțelepciunii este frica de Dumnezeu și sfaturile sfinților”. Și cine a ajuns să aibă frica de Dumnezeu lucrătoare, acela va ajunge pe măsură ce-și curăță inima, prin lucrarea Duhului Sfânt, de la frica de Dumnezeu la dragostea de Dumnezeu și pe urmă rămâne o părticică de frică de Dumnezeu și mai mult iubire de Dumnezeu.

Deci rămâne o părticică de frică?

Da, ca un respect de tată, de părinte.

Și predomină mai mult iubirea de Dumnezeu?

Predomină iubirea de Dumnezeu și lui îi e frică ca nu cumva să-L supere pe Tatăl ceresc. Dar asta este o treaptă mare și atunci când a ajuns așa și-i vede pe toți mai buni și el mai mic, îi vede pe toți sfinți, atunci se lasă simțit Duhul Sfânt care îi descoperă chiar și veșnicia și-l duce și în răpire, îi descoperă raiul, îi descoperă tainele lui Dumnezeu. N-ai văzut ce spun Sfinții Părinți, că celor smeriți cu duhul, Duhul Sfânt le descoperă tainele Sale?

Dar Dumnezeu din care rugăciune ne ia în răpire? Poate să ne ia și când ne rugăm la Psaltire sau numai când spunem „Doamne Iisuse”?

Uite cum, totul e să fie mintea adunată. Și când e mintea adunată îl ia și din cugetarea sfântă. Și când l-a luat în răpire, el se bucură, nu se mai roagă lui Dumnezeu, numai se bucură de slava lui Dumnezeu. Bucuriile acelea nu se aseamănă cu acestea. Doamne ferește! Că dacă s-ar asemăna cu acestea, s-ar spune bucuriile, dar nu le poți spune. Sunt unele persoane, am văzut din care vin pe la mine, care au ajuns la o măsură înaltă, care se țin de mărturisit și nu ies din sfatul duhovnicului și din sfaturile Sfinților Părinți și au simțit unele bucurii asemenea cu unele răpiri. Și unor persoane, Duhul Sfânt le descoperă nu pentru că sunt vrednice de acele bucurii, ci pentru ca să știe de ce au de luptat, adică pentru ce luptă ele. Și sunt unele persoane, care își adună mintea din toate părțile, fie în cugetare sfântă, fie în rugăciune, dar mai mult și mai mult în Doamne Iisuse.

Cineva spunea că stătea pe pat, după ce și-a făcut rânduiala lui și a simțit așa o curăție, o bucurie sfântă și un dor de Dumnezeu și din cugetarea aceea l-a răpit Duhul Sfânt. Altădată cineva povestea unui părinte bătrân cum a avut o bucurie sfântă. Dar bătrânul i-a zis așa: „Să nu te bucuri, să nu crezi că e a ta această bucurie! Dumnezeu ți-a descoperit pentru ce trebuie să lupți, dar când ți-a veni iarăși bucuria, când te-ai pune la rugăciune și iar le ai, abia atunci sunt ale tale. Dar cât timp vin foarte rar, nu sunt ale tale, ești încă în luptăˮ.

Le primești de la Dumnezeu ca un dar ca să te lupți, iar la sfârșit le primești în urma nevoinței și a ajutorului lui Dumnezeu?

Da. Și părintele acela a mai spus așa: Aceste bucurii le simt acele persoane mai mult către sfârșitul vieții. Atunci Duhul Sfânt te face să uiți de veacul acesta, să te bucuri de celălalt veac. Când ai o răpire din asta și te-ai bucurat de slava lui Dumnezeu și apoi revii înapoi în trup, imediat trebuie să zici Doamne Iisuse. Și dacă zici mereu Doamne Iisuse, iar ești răpit.

Până când? Până când vine un om și-l deranjează?

Până îl deranjează cineva. Și așa, în timpul acela, nici nu ți-e somn, nici nu ți-e foame. În timpul acela nu mai vrei să auzi că ai trup, că îți trebuie ceva.

Înseamnă că ține mai multe zile o astfel de stare?.

Da, și mai știu de un pustnic, care din 40 în 40 de zile mânca. Acela desigur de aceasta mânca așa, pentru că stătea în răpire.

Nu mai avea nevoie de mâncare.

Da. Că era un frate, ucenic și la vreo 3, 4 zile – nu știu exact la cât timp – îi ardea pieptul de foame, nu mai putea și bătrânul a zis așa: „Eu țin 40 de zile și nu mi-e foame și tu, după câteva zile, nu mai poți de foame!ˮ. Și atunci l-a mustrat Duhul cel Sfânt: „Tu postești pentru că Duhul Sfânt te ajută. Dar fratele din dragostea lui se nevoiește”. Și după felul cum am descoperit, el stătea în răpire și cum începea să se roage, nu mai era pe pământ, era în rai. Numai trupul stătea pe pământ.

Dar în rai vedea oare îngeri sau sfinți, pe Maica Domnului și frumusețile de acolo?

Uite cum e. Tainele acestea sunt așa de strașnice, că orice bucurie din acelea nu o poți spune! Nu-i vedenie, acele bucurii sunt mai presus de vedenie. Sufletul se bucură de slava lui Dumnezeu și bucuriile acelea le înțelegi, dar nu le poți spune că nu se aseamănă cu acestea, că dacă s-ar asemăna cu acestea, ai spune. „Uite așa-iˮ. Duhul cel Sfânt atâta le-a pecetluit, ca să nu poată diavolul să imite. Când auzi că cineva a fost răpit și spune cum a fost răpit, îl prinzi, dacă e de la Dumnezeu sau e de la vrăjmașul.

Cum îl prinzi?

Dacă spune că a fost răpit și s-a bucurat de slava lui Dumnezeu și spune cu gura, nu-i adevărat, nu a fost răpire. Ori e vedenie, ori e înșelăciune.

Înseamnă că e o taină, nu trebuie să spună deloc?

Da, ai vrea să spui, dar mintea nu poate spune. Numai te bucuri și înțelegi ce ți s-a întâmplat că Duhul cel Sfânt te lămurește, te luminează, te înțelepțește.

Îl aduce pe om la tăcere pentru că tăcerea este glasul veacului viitor. Adică tu te bucuri, dar nu mai poți să spui niciun cuvânt. Numai inima ta se bucură și gura tace.

Și mai este încă ceva, un cuvânt pământesc care zice: „Tăcerea este a veacului viitor și vorbirea a veacului acestuiaˮ. Asta e o treaptă pe pământ și de la treapta asta te poți ridica la ce am spus. Dar, noi n-am ajuns acolo, suntem abia la temelie. În primul rând este ascultarea de un duhovnic, să plângi, să te smerești și să te pocăiești, iar prima virtute este să nu te mânii, a plânge și a nu te răscula, a nu te tulbura, a învăța să ierți și a trece cu vederea neajunsurile altora. Asta îl răstoarnă pe diavol.

Și cum se răstoarnă diavolul?

Când diavolul lucrează prin om, îi faci un izbai omului. Și când i-ai făcut un izbai, îl doare pe diavol că i-ai stricat lucrarea lui.

Dar și când te smerești înaintea altui om, l-ai răsturnat pe diavol prin om, fuge dracul din el și atunci omul cade deasupra lui.

Da. Eu îți spun așa. Cineva tot a venit mereu și tot m-a ocărât și eu am început a zice Doamne Iisuse și el îmi spunea câte o sută de cuvinte și când îmi punea o întrebare și îi răspundeam, acele o sută nu mai aveau valoare și el iar zicea alte cuvinte, rapid, că avea două Facultăți. Și până la urmă ce să vezi, că am observat așa: Duhul Sfânt nu se uită la câte Facultăți ai, se uită la câtă credință și smerenie ai și pe măsura smereniei Duhul Sfânt îi ia Facultățile din minte, iar acela rămâne ca un copil fără minte și vorbește ca un nebun. Bineînțeles, dacă este cineva care are 2, 3 Facultăți, ori cine știe ce mai are el și are și smerenie atunci mă plec până la pământ. Acela e un om complet. Dacă are Facultate și nu are smerenie, este un om nebun. Mândria nu e a oamenilor celor sănătoși, e a oamenilor bolnavi. Pot să aibă aripi să zboare pe sus și când ai auzit că zboară pe sus și n-are smerenie, să faci semnul Sfintei Cruci. 

Care sunt semnele după care putem cunoaște că cineva este smerit?

Smerenia este înlăuntru și până la urmă se va descoperi. Tot cel care e smerit, cunoaște pe cel smerit. Cel mândru nu cunoaște pe cel smerit, el cunoaște numai întunericul. Când Duhul Sfânt i-a desăvârșit cuiva smerenia, acesta este semnul: când îl va lăuda toată lumea, el n-are nevoie de lauda nimănui și el în mintea lui, în sufletul lui nu se mai schimbă. El știe că e păcătos, vinovat Judecății, că e omul cel mai păcătos. În luptă sunt mai multe trepte: este om care este în luptă și chiar de moare, câștigă că el e în luptă cu duhurile. Iar cea mai mare primejdie este când se încrede în el, că el e cineva și lovește cu cuvântul în cineva. Atunci Duhul cel Sfânt îl lasă în părăsire. Dar are mare însemnătate, că Duhul Sfânt, doar pe măsura smereniei, se lasă simțit de sufletul nostru.

E foarte greu să câștigi virtutea asta. Eu, de exemplu, tot vreau să fiu smerit. Toată viața m-am gândit, dar oare cum să fii smerit? Tot vedeam pe alții smeriți și ziceam: „Măi, ce bine ar fi să fiu ca el!ˮ. Numai că asta se dobândește foarte greu.

Este o smerenie apărută în afară. Dacă scopul e bun, asta nici nu strică, dar nici n-ajută. Îi o apă goală.

Smerenie de suprafață.

Dar, smerenia aceea-i adevărată în care plânge inima și ca să plângă inima, trebuie să duci viață de pocăință. În această smerenie, Duhul cel Sfânt îl împăciuiește pe om înlăuntru și chiar dacă în afară e amărât, înlăuntru el e plin de bucurie și de pace și n-ar mai vrea să audă de veacul acesta înșelător. Pe acel smerit foarte puțini îl înțeleg pe fața pământului, că stând între mulți și bătând în struna multor persoane care sunt fără de Dumnezeu, rămâne sărac și de multe ori acela dorește liniște și să se retragă. Că dacă ai momente de liniște, poți să te descurci mult între cei mulți, pentru că ai simțit dulceața liniștii și când vin lovituri de la diavol, știi cum te-a mângâiat, cum te-a ajutat Duhul Sfânt și atunci Duhul Sfânt te ajută și între mulți. Dar atât te ajută, cât nu te dai după ei, cât ai mărturia Sfinților Părinți și doar dacă ai răbdare, îi poți folosi pe ei. Atunci când vezi că mărturia Sfinților Părinți nu mai corespunde și te împiedică chiar ei, atunci ești nevoit să te retragi dintre ei, că ascultarea atât e valabilă, cât nu te desparte de Dumnezeu. Asta-i clar.

Și în viețile de obște, atât a mai rămas de valoare, ca să poată spori un suflet. Și mai ales dacă s-a dus cineva într-o mănăstire, foarte mult ajută dacă a crescut duhovnicește, că nu se mai răstoarnă. Nu-l mai răstoarnă diavolul. Poate să-i vadă pe toți ducându-se de-a dura, cel rău nu-l mai vatămă. Dacă ai povățuitor, duhovnic și zici Doamne Iisuse și te silești să te fure somnul din rugăciune și nu ieși din sfatul duhovnicului, vei căpăta cunună de mucenic, că mulți care sunt cu adevărat ascultători în viețile de obște, devin ca niște mucenici și rugăciunile lor vor fi foarte mult primite la Dumnezeu. Și ei capătă o minte și o inimă de prunci, nu mai au răutate și au plată multă în ceruri. Amin.

 

Material apărut in Revista Atitudini, Nr. 51, Interviu realizat de Stavrofora Justina Bujor, după o înregistrare din anul 1998

 



Misiune.Mărturii. Vieţile Sfinţilor
Viaţa Sfântului Cuvios Serafim de Sarov - Arhimandrit Lazarus Moore
 

Copilul tămăduit de icoana Maicii Domnului din Kazan

Sfântul Serafim de Sarov s-a născut la 19 iulie 1759 în orașul Kursk din Rusia, primind la botez numele de Prohor. Părinții săi, Isidor și Agatia Mosnin, erau oameni înstăriți, însă evlavioși și foarte milostivi. Rămas orfan de tată la 3 ani, micuțul Prohor a fost crescut de mama sa. Încă din copilărie s-a bucurat de vădita ocrotire a Maicii Domnului.

La șapte ani, din neatenție, a căzut din turnul clopotniță al catedralei (închinate icoanei Maicii Domnului din Kazan) din oraș. Oricine s-ar fi zdrobit căzând de la o asemenea înălțime, însă el nu a pățit absolut nimic. Altă dată, pe la zece ani, s-a îmbolnăvit greu, încât nimeni nu mai spera în însănătoșirea lui. Maica Domnului i s-a arătat în vis, făgăduindu-i că îl va tămădui. Așa s-a și întâmplat. Scoțându-se în procesiune pentru secetă icoana Maicii Domnului și începând îndată ploaie mare, alaiul a trebuit să scurteze drumul și să treacă prin curtea familiei Mosnin. Atunci mama a scos copilul și s-a trecut cu icoana peste el. După aceasta s-a făcut perfect sănătos. Cu cât trecea timpul, cu atât se dovedea mai mult că tânărul Prohor nu era pentru lumea aceasta.

Orfan de tată, ia calea monahală

La 17 ani, primind binecuvântarea mamei, care i-a dăruit și o cruce de care sfântul nu s-a despărțit niciodată, el a plecat să îmbrățișeze viața monahală la Lavra Pecerska de la Kiev. Îndeplinea cu bucurie şi zel toate sarcinile, chiar cele mai obositoare, pentru folosul fraţilor, postea pentru a înfrânge pornirile trupului şi îşi păstra, ziua şi noaptea, mintea aţintită la Dumnezeu, cu ajutorul rugăciunii lui Iisus.

După o vreme, îndrumat de Părintele Dositei din pustia Kitaev, a mers să își petreacă restul vieții în Mănăstirea Sarovului. În ajunul Intrării în Biserică a Maicii Domnului, pe 20 noiembrie 1778, tânărul Prohor a intrat în Mănăstirea Sarovului. Aici a petrecut în ascultare și felurite nevoințe, ceea ce i-a atras mai mare dragoste și respect din partea celorlalți părinți.

Maica Domnului îl vindecă din nou

În 1780, cuviosul s-a îmbolnăvit rău, zăcând la pat cu tot trupul umflat. Fără să cârtească a răbdat această suferință vreme de trei ani. El nu a acceptat să fie chemat vreun doctor, însă a cerut să fie împărtășit cu Sfintele Taine. Întreaga obște a făcut priveghere de toată noaptea, urmată de Sfânta Liturghie. După ce s-a împărtășit, cuviosului i s-a arătat însăși Maica Domnului însoțită de Sfinții Apostoli Petru și Ioan. Arătând către el, Maica Domnului a zis: Acesta este din neamul nostru, apoi, punând prea sfânta mâna sa pe capul lui, îndată în partea dreaptă a trupului lui s-a făcut o deschizătura, pe unde s-a scurs toata materia care-i umplea trupul. La scurt timp s-a vindecat întru totul, însă cicatricea a rămas spre mărturie și era atât de adâncă încât ucenicul Sfântului Serafim își amintește că în ea îi încăpea pumnul mâinii. Pe locul minunatei arătări a Maicii Domnului părinții au ridicat o biserică unde Sfântul Serafim s-a împărtășit mai întotdeauna cu Sfintele Taine, până la sfârșitul vieții.

După opt ani petrecuți ca frate, Prohor s-a învrednicit a primi chipul îngeresc, primind numele de Serafim, iar un an mai târziu a fost făcut ierodiacon. La capătul a opt ani de ascultare ca frate în mănăstire, a fost tuns monah, primind numele Serafim ("înfocat", "arzător"), nume care îi spori şi mai mult zelul în a urma pe aceşti slujitori ai Domnului, netrupeşti şi arzând de dragoste pentru El. Hirotonit diacon, el petrecea noaptea întreagă în rugăciune, înainte de a săvîrşi dumnezeiasca Liturghie; şi sporind fără încetare în sfintele nevoinţe, Domnul îi dărui ca răsplată nenumărate clipe de extaz şi mângâieri duhovniceşti. Fiind îndrumat cu grijă de cei mai înaintaţi în vârstă şi înţelepciune, el nu a căzut în păcatul slavei deşarte de care este pândit cel care se bucură de darurile lui Dumnezeu; dimpotrivă ele l-au făcut să se smerească şi mai mult, învinovăţindu-se pe sine în tot timpul şi căutând şi mai mult singurătatea.

Chiliuța din pădure

În 1793, la 35 de ani, a fost hirotonit ieromonah. Curând după aceasta, împlinind 16 ani de mănăstire, cu binecuvântarea bătrânului său, egumenul Pahomie, Sfântul Serafim s-a retras la pustie, într-o chiliuță din desișul pădurii, aflată pe malul râului Sarovka, la câțiva kilometri de mănăstire. Aici și-a făcut o gradină de zarzavat și a adus doi stupi, iar ziua și-o petrecea muncind,  în rugăciune neîncetată și citind Noul Testament cu precădere Sfintele Evanghelii. Nu neglija nici cele 7 laude, metaniile și alte nevoințe. După cum chiar el a mărturisit unui ucenic al său, obișnuia să plece din chilia sa seara și, pe o piatră anume, priveghea toată noaptea în rugăciune, iar dimineața se întorcea la chilie și priveghea pe o altă piatră, toată ziua. Această nevoință a ținut-o sfântul vreme de o mie de zile și o mie de nopți. La puţină vreme după hirotonirea sa şi după moartea duhovnicului său, el a primit încuviinţarea de a se retrage în singurătate, în adâncul pădurii, la 6-7 km de mănăstire. Aici el îşi făcu o colibă de lemn, înconjurată de o mică grădină, pe o colină, pe care el a numit-o "Sfântul Munte", gândindu-se la Athos. El petrecea acolo toată săptămâna, întorcându-se la mănăstire numai duminicile şi în zilele de sărbătoare, stăruind în rugăciune, citirea Sfintelor Scripturi şi chinuindu-şi trupul pentru a plăcea Domnului.

Orice ar fi făcut, îşi păstra mintea înălţată la lucrările lui Dumnezeu; era cu totul lipsit de orice pângărire, nu se îngrijea deloc de trup şi suporta cu răbdare asprimea iernii şi năvălirile insectelor vara, fericit că poate fi astfel părtaş la suferinţele Domnului, dorind să-şi curăţească sufletul. Căra mereu în spate o Evanghelie grea, numind-o "povara lui Hristos", şi se ducea în anumite locuri din pădure, pe care le numise, după Locurile Sfinte: Betleem, Iordan, Tabor, Golgota, citind acolo pericopele evanghelice corespunzătoare. El retrăia, astfel, în mod intens, în fiecare zi, viaţa şi Patimile Domnului nostru Iisus Hristos. Meditaţia continuă pe textele Sfintei Scripturi nu-i dăruia numai cunoaşterea adevărului, dar şi curăţenia sufletului şi străpungerea inimii, în aşa fel încât în afara slujbelor dumnezeieşti făcute la ore fixe şi în afară de miile de îngenuncheri de fiecare zi, el era în stare să se roage fără încetare, având mintea unită cu inima. La început se hrănea cu pâinea primită de la mănăstire, apoi numai cu roadele grădinii sale; dar putea foarte bine să se lipsească de tainul său pentru a-l împărţi animalelor care veneau la coliba sa, mai ales unui urs uriaş, dar ascultător ca o pisică.

1000 de zile și 1000 de nopți de privehgere pe o piatră

Văzând viaţa sa atât de plăcută lui Dumnezeu şi atât de apropiată de cea a netrupeştilor puteri, duşmanul de totdeauna al neamului omenesc, diavolul, ars de invidie, porni împotriva pustnicului obişnuitele lui atacuri: gânduri de slavă deşartă, zgomote infernale, apariţii înspăimântătoare ş.a.; dar viteazul ostaş alunga toate acestea prin rugăciune şi semnul Crucii. Cum războiul gândurilor se înteţea tot mai mult, sfântul hotărî să lupte ca stâlpnicii de odinioară: el petrecu o mie de zile şi o mie de nopţi pe o stâncă în picioare, sau îngenuncheat, repetând fără încetare rugăciunea vameşului: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului (Luca 18, 13). Astfel, el a fost eliberat pentru totdeauna de lupta gândurilor.

În anul 1804, într-o noapte, trei tâlhari, crezând că Sfântul primește bani de la oameni, au gândit să-l prade. Deși era în putere (46 de ani) și ar fi putut opune rezistență, Sfântul Serafim și-a încrucișat mâinile pe piept și le-a zis: „Faceți ce vreți”, iar tâlharii l-au bătut, lăsându-l abia viu. Nu au găsit decât o iconiță și niște cartofi. Sfântul a fost aflat a doua zi, plin de sânge, de niște părinți, care l-au dus la mănăstire. Acolo a refuzat ajutorul doctorilor și Maica Domnului i s-a arătat și l-a vindecat întocmai cum o mai făcuse odinioară. A rămas totuşi gârbov până la sfârşitul zilelor sale şi nu se putea mişca decât cu mare greutate, sprijinindu-se într-un toiag. Această infirmitate l-a făcut să urce o nouă treaptă pe scara vieţii lui îndreptate spre cer şi să înceapă, din 1807-1810, lupta tăcerii, în deplină singurătate. Odată însănătoşit, se reîntoarse în "pustia" sa şi, nemaiputând veni la mănăstire cu regularitate, cum făcea înainte, el încetă cu totul să mai vorbească cu oamenii. De fiecare dată când întâlnea pe cineva în pădure, i se închina până la pământ, fără a scoate un cuvânt, rămânând aşa până când omul se îndepărta. El a reuşit astfel să-şi păstreze mintea înălţată la Dumnezeu fără întrerupere şi fără abatere.

În antreul chiliei a pus un sicriu, în care se ruga, iar în chilie, unde nu intra nimeni niciodată, nu avea decât un sac cu pietre drept aşternut, un trunchi de copac drept scaun şi o icoană închipuind-o pe "Fecioara mângâietoare", numită de el "Bucuria bucuriilor", în faţa căreia ardea în permanenţă o candelă. El trăia astfel într-o tăcere completă, sporind în trai aspru, citind şi interpretând în fiecare săptămână întreg Noul Testament, rugându-se fără încetare, cu inima priveghind şi având drept martori ai deselor extaze şi răpiri în Duh ale minţii sale numai pe îngeri şi sfinţii din cer.

La sfârşitul a cinci ani de retragere totală, deschise uşa chiliei, lăsând să intre pe cei ce voiau să-l vadă, dar fără a rupe totuşi legământul tăcerii, chiar când era vorba de vizitatori importanţi. Apoi, în 1826, Maica Domnului îi vesti că a sosit vremea să părăsească tăcerea şi el începu să le împărtăşească semenilor din roadele experienţei sale ascetice: mai întâi călugărilor, pe care-i îndemna la stricta respectare a regulilor monahale şi la zel desăvârşit în lucrarea lor pentru mântuire; apoi sosiră şi mirenii în număr din ce în ce mai mare. După ce s-a făcut părtaş de bunăvoie Patimilor mântuitoare ale Domnului nostru Iisus Hristos, timp de 47 de ani, trăind în asceză absolută, trecând pe rând prin starea de vieţuitor în obşte, sihastru, stâlpnic şi zăvorit, acest bătrân mic de statură, înveşmântat în alb, încovoiat pe toiagul său, s-a întors între semenii săi, plin de har şi lumina Sfântului Duh, pentru a îndeplini slujirea duhovnicească superioară, a stăreţiei spirituale, şi a devenit pentru tot poporul rus un adevărat "apostol", martor şi propovăduitor al Învierii.

Uşa chiliei sale era deschisă oricui până târziu în noapte. Îşi salută vizitatorii cu veselie, zicându-le: "Bucuria mea, Hristos a înviat!"; dovedea o bucurie cu totul specială faţă de păcătoşii care veneau la el pocăindu-se, ca Fiul risipitor care se întoarce la Tatăl (Luca 11). Blândeţea sa neobişnuită înmuia inimile cele mai aspre, umilinţa să îi smerea pe cei mândri, făcându-i să verse lacrimi de copil. Pentru cei mari, ca şi pentru oamenii din popor, chilia "sărmanului Serafim" era asemenea unui pridvor al cerului. O convorbire cu el sau o simplă binecuvântare deveneau adevărate întâlniri cu Dumnezeu, capabile să schimbe cu totul sensul vieţii lor.

Harisma înainte-vederii

Datorită darului înainte-vederii, el citea în inimile păcătoşilor, dezvăluind cele ce ei nu îndrăzneau să mărturisească, răspundea la scrisori fără a le deschide şi ştia să dea fiecăruia sfatul, mângâierea, încurajarea şi mustrarea de care aveau nevoie. Predat cu totul voii lui Dumnezeu, el le spunea, fără multă cercetare, primul cuvânt pe care i-l descoperea Dumnezeu, şi acesta era, totdeauna, cel mai potrivit pentru ei. Mila lui, izvorâtă din dragostea lui Dumnezeu care era în el, se revărsa asupra tuturor. A vindecat în chip minunat pe mulţi, ungându-i cu uleiul din candela sa sau dându-le să bea din izvorul numit mai apoi "puţul lui Serafim", aflat în apropierea mănăstirii, în "pustia cea apropiată", unde îi plăcea să-şi petreacă după-amiezele. I se aduceau atâtea cereri de rugăciune, pentru morţi şi vii, încât îi era cu neputinţă să-i pomenească pe toţi; de aceea aprindea pentru fiecare o lumânare, chilia sa fiind mereu încălzită şi luminată de sute de flăcări, închipuind sufletele credincioşilor.

Dumnezeu i-a acordat, de asemenea, darul profeţiei şi el a prezis cele viitoare, atât pentru anumiţi oameni, cât şi pentru ţara sa, ca războiul Crimeii, foametea şi groaznica încercare care a răvăşit Biserica şi poporul rus un secol mai târziu; dar el îşi ascundea, din smerenie, profeţiile îndărătul unor cuvinte tainice, astfel încât ele nu erau înţelese decât după împlinirea evenimentelor. Marele proprietar Motovilov, care fusese vindecat în chip minunat de omul lui Dumnezeu şi care devenise cel mai râvnitor ucenic al său, îl întrebă într-o zi: "Care este scopul vieţuirii creştine?". Părintele Serafim îi răspunse: "Dobândirea Sfântului Duh, pe care-L primim dacă îndeplinim faptele de sfinţenie cerute de Biserică şi mai ales prin rugăciune".

Şi fiindcă interlocutorul său îi cerea să-i spună mai precis ce este harul Duhului Sfânt, stareţul îl strânse brusc în braţele sale, îl privi drept în ochi, faţa lui devenind dintr-o dată mai strălucitoare decât soarele la amiază, şi îi zise cu putere: "Priveşte-mă, prietene al lui Dumnezeu, nu-ţi fie teamă! I-am cerut Domnului, din adâncul inimii, să te facă demn de a vedea cu ochii tăi trupeşti pogorârea Sfântului Duh; şi iată ai devenit, ca şi mine, cu totul luminos. Şi te-ai umplut şi tu de harul Sfântului Duh, căci altfel n-ai putea să mă vezi în această lumină. Ce simţi?" Motovilov a răspuns: "Linişte, o pace de nespus. Inima mea s-a umplut de o bucurie inexprimabilă". "Şi ce încă?" "O căldură şi o mireasmă, pe care nu le-am mai simţit vreodată". "Această mireasmă este bună mirosire a Sfântului Duh, răspunse sfântul, şi această căldură nu este din afară, căci suntem în plină iarnă şi pădurea în jurul nostru e acoperită de zăpadă; ea este în noi, după cuvântul Domnului: Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru" (Luca 17, 21).

Această minunată întrevedere dură mai mult timp şi, la sfârşitul ei, sfântul îi ceru ucenicului său să o pună în scris şi s-o transmită lumii. Manuscrisul lui Motovilov n-a fost găsit decât mult mai târziu, în 1903, în preajma canonizării lui Serafim. El a cunoscut de atunci o răspândire impresionantă. Este un ultim cuvânt, un testament plin de lumină şi nădejde, pe care profetul de la Sarov l-a lăsat Rusiei şi întregii Biserici, cunoscând încercările ce vor fi în timpurile din urmă.

În învăţăturile sale, sfătuia adesea: "Bucuria mea, câştiga duhul păcii şi atunci mii de inimi se vor mântui în preajma ta". Această pace interioară pe care el o dobândise cu preţul atâtor trude, se răspândea în preajma lui ca bucurie şi lumină; iată că Sfântul Serafim nu a lăsat urmaşilor o învăţătură ci, mai curînd, un model de vieţuire. Pe când era numai diacon, fondatoarea mănăstirii din Diveevo, situată la câţiva km de Sarov, i-a încredinţat părintelui Serafim conducerea duhovnicească a obştii sale abia înfiinţate. De-a lungul întregii sale vieţi el s-a purtat ca un părinte cu fiicele sale duhovniceşti. Cu toate dificultăţile economice, obştea a sporit repede. Sfântul Serafim a organizat-o după regulile stricte ale vieţii de obşte, dându-le drept îndrumar cuvintele: "În tot timpul să aveţi mâinile ocupate cu lucrul şi buzele cu rugăciunea". În sfârșit, când Sfântul Serafim a luat în grijă mânăstirea de maici Diveevo, el mărturisea: „Nici o piatră nu s-a pus în Diveevo fără voia Maicii Domnului și nu s-a primit vreo sora în mănăstire, nici nu s-a pus vreo rânduială, fără consimțământul ei”. Pe calea pe care a pășit Maica Domnului, Sfântul Serafim a pus să se sape șanț, ce stă mărturie până astăzi, închipuind urmele pașilor Maicii Domnului.

La porunca Maicii Domnului, el a mai înfiinţat o a doua mănăstire, zisă a "Morii", în care vieţuiau fiicele sale duhovniceşti cele mai sporite, cărora le-a dat o regulă de vieţuire având în centru "rugăciunea lui Iisus". Din nefericire, după moartea stareţului, diavolul aţâţă un călugăr pizmaş şi intrigant, care se strădui din toate puterile să ruineze renumele şi lucrarea Sfântului Serafim; el închise "Moara", călugăriţele fiind supuse multor strâmtorări şi necazuri.

2 ianuarie, mutarea la Domnul

Odată, cu puţin timp înainte de săvârşirea călătoriei pământeşti, Serafim ceru să vină o călugăriţă de la Diveievo şi acoperînd-o cu rasa sa, îi spune: "Maica Domnului va veni acum la noi". Curând se auzi un sunet asemănător unui vânt violent în pădure, apoi cântări bisericeşti; uşa se deschise singură şi chilia fu brusc inundată de lumină şi de o mireasmă delicată. Sfântul căzu în genunchi şi Maica Domnului apăru, urmată de doi îngeri, însoţită de Sfântul Ioan Teologul şi de douăsprezece sfinte fecioare mucenice. Călugăriţa a căzut la pământ, înspăimântată de moarte, dar Sfântul Serafim a stat drept, vorbind duios cu Împărăteasa cerurilor, ca şi cu un prieten. Ea îi făgădui să aibă mereu în grijă sa pe surorile de la Diveievo şi, dispărând, Preasfânta Fecioară îi zise: "Iubite Serafime, în curând vei fi cu noi". Rămaşi singuri, stareţul îi mărturisi călugăriţei că este a douăsprezecea vedenie de care Domnul i-a făcut parte.

Ajuns la vârsta de 70 de ani, suferind cumplit de pe urma rănilor, dar neslăbind cu nimic în lucrarea sa, Sfântul Serafim vorbea din ce în ce mai des despre apropiata sa moarte, cu bucurie şi cu faţa strălucind de lumină. La întâi ianuarie 1833, după ce s-a împărtăşit, el s-a închinat la toate icoanele din biserică, aprinzând în faţa fiecăreia o lumânare şi i-a binecuvântat pe toţi fraţii, zicându-le: "Lucraţi pentru mântuirea voastră; vegheaţi! Cununile vă sunt pregătite". Apoi, după ce merse să-şi vadă mormântul dinainte pregătit, se închise în chilie şi, îngenunchind şi cântând imnele Învierii, îşi dădu duhul în mâinile lui Dumnezeu chiar în aceeaşi noapte. Astfel, în data de 2 ianuarie 1833, Sfântul Serafim de Sarov a fost aflat adormit întru Domnul în chilia sa, la rugăciune, în genunchi, cu mâinile încrucișate pe piept în fața icoanei Maicii Domnului.

Tot poporul din împrejurimi se strânse la înmormântarea să. Şi chiar şi după moarte omul lui Dumnezeu a continuat să viziteze şi să-şi îmbărbăteze fiii duhovniceşti prin numeroase apariţii şi vindecări minunate, astfel că evlavia poporului dreptcredincios nu a încetat să sporească, cu toate împotrivirile vrăjmaşilor. Lupta să a fost încununată prin canonizarea care a avut loc la 19 iulie 1903, în prezenţa familiei imperiale, a numeroşilor ierarhi şi a unei mulţimi de sute de mii de persoane, venite din toate părţile Rusiei. Aceasta a fost ultima manifestare a unităţii de suflet a poporului rus, înainte de marea încercare ce avea să fie. Moaştele sale, purtate atunci în procesiune, au făcut multe minuni. În 1926, bolşevicii le-au confiscat, vrând să le expună într-un muzeu al ateismului! Dar ele n-au ajuns niciodată în acel loc şi se presupune că ar fi păstrate de un credincios pios, în aşteptarea unor zile mai bune

O biografie spirituală

Sfântul Serafim făcea o impresie atât de puternică şi de fascinantă asupra tuturor, încât oamenii plecau încântaţi de la el. Unii plecau suspinând, dar aproape toţi erau mângâiaţi, înveseliţi, bucuraţi, înălţaţi duhovniceşte, de parcă le-ar fi dăruit fiecăruia în parte o forţă vitală, o nouă bucurie, un stimulent în nevoinţele duhovniceşti, întărire în virtute, dorinţa pentru o viată nouă. Pe scurt, înflăcăratul Serafim aprindea în oameni focul ceresc şi duhul de regenerare dăruit prin har (Luca 3:16; Ioan 3: 3-8). Acest lucru e greu de înţeles. Doar din înregistrările făptuirilor sale asupra oamenilor şi din remarcabila sa înrâurire asupra lor putem avea o cât de mică imagine a forţei extraordinare latente şi lucrătoare la bietul Bătrân “gârbovit”. El ştia mai ales cum să-şi înveselească oaspeţii şi să le ofere bucurie. Întâlnirea cu părintele însemna o adevărată sărbătoare. Oamenii plecau parcă înaripaţi de la el, sau, dimpotrivă, neobişnuit de gravi, supuşi, dar ferm hotărâţi să lupte împotriva răului.

Care era taina forţei spirituale a părintelui Serafim?

Ea consta în sentimentul permanent al învierii şi al bucuriei pascale atotcuprinzătoare. Biserica vede Paştele în Hristos Mântuitorul. Paștele este, de fapt, Hristos însuşi înviat, slăvit, pururea sălăşluind în Biserică: “Căci Paștile nostru Hristos S-a jertfit pentru noi; de aceea să prăznuim” (1 Cor.5. 7). Paștile este acela care reprezintă faptul cel nou în Noul Testament. Puterea cea nouă este “puterea învierii Lui“ (Filipeni 3:10). Prin puterea învierii El a fost sfinţit şi El a plecat slăvind-o. De obicei, părintele Serafim îşi întâmpina oaspeţii cu salutul învierii. Sărutându-i pe cei ce veneau la el, el le spunea: “Hristos a înviat!”.

Chipul vesel al ascetului, care se nevoia cu nevoinţe mai presus de fire, era o rază din soarele ceresc. Lumina sufletului său îi strălucea pe chip, iar oamenii erau îndemnaţi să-L slăvească pe Tatăl nostru Cel din ceruri (Matei 5: 14-16). Bucuria pascală permanentă a Sfântului era bucuria “biruinţei care a biruit lumea: credinţa noastră“ (1 Ioan 5: 4). Părintele Serafim le insufla oamenilor dorinţa să fie buni şi să facă binele. În acesta se află puterea oamenilor duhovniceşti. Fariseii vorbeau şi ei, dar cuvintele lor erau moarte, lipsite de viaţă. Învăţăturile Domnului nostru erau “cu putere” (Luca 4:32). Sfântul Apostol Pavel spune, de asemenea, despre sine: “Dar cuvântul meu şi propovăduirea mea nu stăteau în cuvinte de înduplecare ale înţelepciunii omeneşti, ci în adeverirea Duhului şi a puterii Iui Dumnezeu” (I Cor 2: 4).

Iată un alt caz plin de mângâiere. O mamă şi-a pierdut singurul ei fiu, care dispăruse, nimeni nu ştie cum sau unde. Ne putem închipui tristeţea ei de nemângâiat. Ea se duse la Sarov cu o inimă înfrântă, căzu la picioarele părintelui Serafim şi-i ceru să se roage pentru fiul ei pierdut. Bătrânul o mângâie, o înveseli, îi trezi şi-i întări nădejdea şi, spre surprinderea ei, îi spuse să-şi aştepte fiul la casa de oaspeţi a mănăstirii. Deşi i se părea incredibil acest lucru, totuşi, nefericita mamă făcu ascultare, agăţânduse de cuvântul părintelui precum se agaţă un om ce se îneacă de un pai. Trecu o zi, apoi încă una, şi trecu şi a treia, şi totuşi nu se ivi nici urmă de fiu. Intristată, se duse la părintele Serafim ca să ia binecuvântarea sa şi să se întoarcă acasă cu aceeaşi piatră pe suflet. Inchipuiţi-vă uimirea femeii când, chiar în clipa când se ducea de la arhondaric la părintele, fiul ei veni şi el să ia binecuvântare de la dânsul. Părintele Serafim, îl luă de mână, îl duse la mama sa şi îi felicită cu ocazia fericitei lor reîntâlniri.

Sunt nenumărate povestiri despre felul în care îşi mângâia el orfanele. Să luăm două sau trei exemple.

“Când am ajuns la părintele Serafim“, spuse bătrâna monahie Agatia Grigorievna, “mă gândeam în tulburarea sufletului meu că după moarte nu mai există răsplată pentru nimenea. Părintele se afla în chilia sa, în antecameră. El îşi puse capul pe păcătosul meu umăr şi zise: «Nu deznădăjdui, nu deznădăjdui, maică! In împărăţia Cerurilor ne vom bucura împreună.» Şi apoi adăugă: «Atenţie, maică, totdeauna să spui rugăciunea minţii». Şi păcătoasă cum sunt, am căzut în deznădejde. «Să nu asculţi, maică», spuse el, «la gândurile care te trimit unde vor ele, ci roagă-te aşa, maică: Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta!, şi repet-o de la început până la sfârşit împreună cu Fericirile. Apoi să spui: O, prea cântată, Maică! Apoi: Pomeneşte-l, Doamne, pe părintele nostru ieromonah Serafim (şi să-ţi pomeneşti şi numele dumitale). In felul acesta, maică, Domnul îţi va ierta păcatele tale, dar şi pe ale mele. Și aşa ne vom mântui!»“

El le mai spunea oamenilor să-l pomenească în rugăciunile lor în clipe de deznădejde, necaz şi melancolie, sau în timpul vreunui atac al nevăzuţilor vrăjmaşi.

În timpul discuţiilor sale cu orfanele sale, el le oferea, printre altele, exact povaţa împotriva deznădejdii pe care o aflăm în scrierile altor Sfinţi Părinţi, şi anume să ofere unei persoane necăjite o masă bună. Dar ce mese bune se puteau oferi în biata mănăstire Diveiev? În loc de aceasta, părintele le spusese surorilor să-şi ia mesele şi să mănânce hrana ce li se oferea, şi chiar să-şi ia nişte pâine cu ele când se duceau la muncă. “Puneţi puţină pâine [pesmet] în buzunarul vostru”, îi spuse el Xeniei Vasilievna. “Atunci când eşti obosită sau extenuată, să nu deznădăjduieşti, ci mănâncă-ţi pâinea şi apoi du-te din nou la lucru!”

El le spuse chiar să-şi pună puţină pâine pentru noapte sub perna lor. “Atunci când eşti tristă sau deznădăjduită, maică, scoate-ţi pâinea şi mănânc-o. Şi deznădejdea va dispărea, pâinea o va alunga şi îţi va asigura un somn bun după ostenelile tale, maică“. Iar când mai târziu bucătăreasa cea severă a început să refuze de a mai da pâine surorilor, pomenind de o poruncă a maicii stareţe, părintele a chemat-o, a dojenit-o aspru şi chiar a adăugat: “Las-o pe stareţă să vorbească (de economii), iar tu să continui să dai pâine surorilor şi să nu o ţii sub lacăt. Si astfel te vei mântui!”

Iată o întâmplare şi mai mişcătoare care pare chiar nepotrivită pentru un monah. Dar părintele Serafim prevedea viitorul şi în acelaşi timp dorea să-şi bucure surorile sale deznădăjduite.

“Odată am venit la părintele cu Acvilina Vasilievna”, povesteşte Barbara Ilinicina, o monahie vârstnică, El i-a vorbit confidenţial mai mult timp şi făcea tot posibilul spre a o convinge de un anumit lucru, dar era clar că ea nu voia să-l asculte. El ieşi afară şi zise: «Ia din arca mea (aşa îşi numea el propriul sicriu) nişte pâine uscată». Si îi dădu Acvilinei o grămăjoară de pâine şi o alta mie. Apoi umplu un sac mare cu pâine uscată şi începu să-l bată cu un băţ. Acest lucru ne făcu să izbucnim în râs. Părintele se uită la noi şi apoi începu să-l bată şi mai tare. Noi nu puteam face nimic în această situaţie. Apoi, părintele legă sacul, îl atârnă de gâtul Acvilinei şi ne spuse să plecăm la mănăstire. Noi am înţeles acest lucru mai târziu, atunci când sora Acvilina Vasilievna a plecat din mănăstire şi a trebuit să pătimească grozave încercări şi suferinţe în lume. Ea s-a întors mai târziu la noi şi a murit la Diveiev”.

Mai târziu Barbara Ilinicina fu defăimată, iar maica stareţă din cadrul comunităţii maicii Alexandra, Xenia Mihailovna, o dădu afară din mănăstire. “Am plâns şi iar am plâns, iar apoi m-am dus la părintele Serafim şi i-am spus totul. Plângeam chiar atunci când am îngenuncheat dinaintea sa. Dar el a început doar să râdă şi să bată din palme. Apoi începu să se roage şi îmi spuse să mă duc la surorile sale de la moară, la maica lor stareţă Paraschiva Stepanovna. Iar ea îmi îngădui să rămân în mănăstirea sa aşa cum mă binecuvântase părintele”.

Aceasta a fost sora care a văzut o dată muşte aşezate pe obrajii părintelui şi sângele curgându-i şiroaie. Ea a vrut să le alunge, dar părintele îi interzise: “Nu le atinge, bucuria mea” zise el. “Toată suflarea să laude pe Domnul“ (Ps. 150:6). În faţa unei asemenea răbdări, necazurile noastre păreau să fie doar un fleac. Şi câte astfel de întâmplări asemănătoare nu au mai existat!

Dar nu este oare o mare mângâiere pentru mireni să ştie faptul că chemarea lor pământească, oricare ar fi ea, îi conduce la mântuire, dacă doar o poartă cu credinţă, smerenie şi răbdare, în numele lui Hristos şi o împlinesc ca pe o poruncă a lui Dumnezeu? Orice muncă, orice trudă e înduhovnicită în acest fel. Atunci, întreaga viaţă a omului se preschimbă într-o neîncetată nevoinţă de mântuire. Şi am văzut cât de mult îşi iubea părintele pe colaboratorii şi apropiaţii săi din lume. Şi, astfel, oricât de simple ne-ar putea părea poveţele şi îndrumările părintelui Serafim oferite mirenilor, totuşi cei care le împlinesc ca pe “poruncile lui Dumnezeu” după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, pot dobândi darurile Domnului care vin ca o consecinţă a acestui lucru, de la bucuria cerească a Sfântului Duh, până la arătarea şi manifestarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos în aceştia. Acestea sunt cuvinte minunate, dar ele au fost rostite de însuşi Fiul Iui Dumnezeu:

“Nu vă voi lăsa orfani; voi veni la voi. Încă puţin timp şi lumea nu Mă va mai vedea; voi însă Mă veţi vedea, pentru că Eu sunt viu şi voi veţi fi vii. In ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt întru Tatăl Meu şi voi în Mine şi Eu în voi. Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui” (Ioan 14: 18-21).

Acest gând este dezvoltat în minunata conversaţie a Sfântului cu mireanul Motovilov. Şi deodată ni se amintesc cuvintele ulterioare ale Domnului nostru: “Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea să fie în voi şi ca bucuria voastră să fie deplină“ (Ioan 15:11). Sfântul Serafim iradia doar bucurie”.

 

Surse:  Arhimandritul Lazarus Moore, Sfântul Serafim de Sarov. O biografie spirituala, Editura Agapis, București, 2002

            https://sfantulserafimdesarov.wordpress.com/viata 

            www.doxologia.ro



RUGĂCIUNI. Icoane. Moaşte
Rugăciuni la îngrozirea de furtună și necontenirea ploilor
 

 „Să nu ne înspăimânte când auzim de războaie şi urgii, că toate acestea trebuie să vină”Părintele Justin Pârvu

În vreme de prigoană creştinii să se adune în jurul preoţilor. Acolo e biserica unde este un antimis şi un preot ortodox care să slujească Sfânta Liturghie. Avem pildă în prigoana din secolul trecut cum plecau preoţii prin sate şi prin munţi cu câte un antimis în spate şi vase de slujit. Liturghia şi Sfintele Taine vor da putere creştinilor să înfrunte foamea şi să fie păziţi de orice vătămare sub acoperământul Maicii Domnului. Apoi să zică rugăciunea lui Iisus şi a Născătoarei de Dumnezeu sau Apărătoare Doamnă. În închisoare aceste scurte rugăciuni ne-au izbăvit şi am putut supravieţui regimului comunist fără să cedăm în faţa fiarei roşii. Însă acestea sunt pentru creştinii mai căldicei, pentru că cei râvnitori pururea sunt pregătiţi; nu aşteaptă vreme de prigoană sau război ca să se îngrijească de sufletele lor. Pentru creştinul adevărat nu contează când vine războiul sau prigoana. Creștinul adevărat este mereu gata şi pregătit să Îl întâmpine pe Mirele cel ceresc cu candela sufletului aprinsă. Creştinul adevărat nu stă să pândească cu frică când vine războiul sau când va pica bomba deasupra capului lui. Ci el caută cum să jertfească mai mult aproapelui şi lui Dumnezeu. Adevăratul creştin caută Împărăţia cerurilor înlăuntrul său şi nu se teme de nimic în lumea aceasta trecătoare. Pentru el necazul este bucurie şi crucea Înviere.

Să ne rugăm însă să nu fie fuga noastră nici iarna, nici sâmbăta, pentru că am trăit eu însumi aceste cuvinte înfricoşătoare ale Scripturii. Eram în iarna războiului din ’44 şi zăpada era aşa de mare încât ajungea până peste acoperișurile caselor. Am văzut cu ochii mei împlinindu-se cuvântul Scripturii şi într-adevăr atunci când te prinde urgia în toiul unei astfel de ierni, mor pe capete prunci şi oameni nevinovaţi, nu doar cei păcătoşi. Pentru că, în general, în războaie gloanţele trec pe lângă creştinii evlavioşi şi îi lovesc pe hulitori. Dar viaţa noastră este doar în mâna lui Dumnezeu şi numai El ştie sfârşitul omului. De aceea să nu ne înspăimânte când auzim de războaie şi urgii, că toate acestea trebuie să vină, după cum spune Mântuitorul. Să ne înspăimânte că sufletele noastre nu sunt pregătite să Îl întâmpine pe Hristos. Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu care se roagă pentru neamul românesc şi pentru sângele martirilor vărsat în temniţele comuniste, Dumnezeu să ne întărească să putem răbda vremurile care vin şi să ne zidim sufletele noastre şi neamul nostru românesc. - Extras din Interviu cu Părintele Justin Pârvu, realizat de monahia Fotini, 13 octombrie, 2012; foto: inundații Atena-Grecia, nov.17

 

Rugăciune pentru potolirea stihiilor (la vreme de trăsnete, fulgere, grindină sau cutremur)

Rugăciune la necontenirea ploilor și vreme rea – se citește de regulă în sfintele biserici

Rugăciune la vreme de furtună

Rugăciune la necontenirea ploilor

Rugăciune la îngrozirea de tunete şi de fulgere

Psalmul 84

 

Rugăciune pentru potolirea stihiilor (la vreme de trăsnete, fulgere, grindină sau cutremur)

Doamne, Dumnezeule, Cel ce de bunăvoia Ta ai adus toate dintru ne­ființă întru ființă, și cu puterea Ta păstrezi făptura, chivernisind lumea cu purta­rea Ta de grijă; Tu, Care din patru stihii ai așezat făptura și cu patru vremi ai încununat cur­gerea anului, fii bine­cuvântat! Că de Tine se cutremură toate puterile îngerești, pe Tine Te laudă soa­rele, pe Tine Te slăvește luna, Ție se su­pun stelele, pe Tine Te ascultă lu­mina, de Tine se îngrozesc adâncurile, Ție slujesc izvoarele, Tu ai întins cerul ca un cort, Tu ai întărit pământul pe ape, Tu ai îngrădit marea cu nisip, Tu spre răsuflare ai revărsat aerul. Cel ce poruncești norilor și umbli pe aripile vântului; Cel ce cauți spre pământ și-l faci de se cutremură; Cel ce Te atingi de munți, și ei fumegă.

Tu ești Cel ce odinioară într-un nor gros, înconjurat de fulgere și tu­net, Te-ai arătat lui Moise pe mun­tele Sinai; Tu, în vremea lui Avraam și a lui Lot, ai trimis din cer ploaie de foc și pucioasă și pentru fărăde­legile lor nenumărate, cetățile So­doma și Gomora le-ai stricat. Mărtu­risesc dar atotputernicia Ta și, cu umilință plecându-mi genunchii, în­drăznesc a Te ruga: Îndură-Te de noi, păcătoșii și nevrednicii, și nu lăsa ca, pentru fărădelegile noastre cele mari, zidirea și făpturile Tale să fie înghițite de pieire! Toate vietățile așteaptă de la Tine să le dai hrană la bună vreme; dându-le Tu lor, vor a­du­na; deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăți; dar întorcându-Ți Tu fața, toate se vor tulbura și se vor sfârși și în țărâna lor se vor întoarce.

Așa Doamne, milostivește-Te spre noi și fă ca arătarea puterilor Tale ne­sfârșite să nu ne fie nouă spre osândă și pieire, ci spre îndreptare și zidire, ca să cunoaștem că Tu ești singur Dum­ne­zeu adevărat, mult-mi­­lostiv și mult-îndurat. Dă-ne așadar să păstrăm pu­rurea neschimbată această cunoaștere; întărește-ne vo­ința de a păzi în toată vremea po­run­­­­cile Tale. Toarnă, Bu­nule, în inimile noastre simțirea dumne­ze­ias­că a dra­­gostei frățești către toți se­menii noș­tri, pentru ca, iubindu-ne cu ade­­vărat unii pe alții, toți să Te mărtu­risim pe Tine, Dumnezeu cel întreit în fețe. Că a Ta este stăpânirea și a Ta este împărăția și puterea și slava: a Ta­tălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii ve­cilor. Amin.

Rugăciune la necontenirea ploilor și vreme rea – se citește de regulă în sfintele biserici

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primește jertfa aceasta spre iertarea păcatelor noastre și ale întregului Tău popor, care am mâniat iubirea ta de oameni și am întărâtat urgia Ta. Nu ne pierde în mânia Ta, ci poruncește norilor să înceteze vărsarea de ploi necontenite, și să strălucească pe pământ razele soarelui, spre înmulțirea și adunarea roadelor pământului, ca nu cu stricăciune să ne împuținăm de tot de îngrozirea Ta și în tânguire să ne stingem.

Cu pace, Domnului să ne rugăm:

Pentru ca în mânia îngrozirii sale să nu ne împuțineze pe noi pentru păcatele și fărădelegile noastre, ci să-și aducă aminte de mila și îndurările sale cele din veac și să ne miluiască pe noi, Domnului să ne rugăm:

Pentru ca să-și aducă aminte de așezământul său cel către Noe și să nu se strice, cu mulțimea ploii celei fără măsură, cu întunecata și nelămurita vreme a văzduhului și cu întunecoasa ceață, pământul și pe nevrednicul său popor, ci cu milostivire să cruțe moștenirea Sa, și să poruncească a străluci pe pământ soarele, cu raze aducătoare de roade și cu căldură la vreme, Domnului să ne rugăm.

Doamne, miluiește!

Pentru ca în mânia îngrozirii Sale să nu ne împuțineze pe noi pentru păcatele şi fărădelegile noastre, ci să-şi aducă aminte de mila şi îndurările Sale cele din veac şi să ne miluiască pe noi, Domnului să ne rugăm.

Doamne, miluieşte!

Pentru ca să poruncească norilor să înceteze ploaia cea peste măsură şi negura să se risipească şi lumina soarelui să strălucească, Domnului să ne rugăm.

Doamne, miluieşte!

Pentru ca să cruţe poporul şi animalele şi tot pământul acesta şi să nu-l strice cu vărsarea ploilor celor peste măsură, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să dea moștenirii sale senin cu bună prefacere și să înmulțească roadele pământului, Domnului să ne rugăm.

Doamne, miluieşte!

Pentru ca să nu se strice roadele şi seminţele pământului pentru păcatele noastre, cu vărsarea peste măsură a ploilor, ci, cu arătarea seninului, să le cruţe şi să le crească pentru nevrednicul Său popor, Domnului să ne rugăm.

Doamne, miluieşte!

Pentru ca să fie bine-primită rugăciunea noastră şi să ne izbăvească pe noi de foamete, de boli, de cutremur, de potop, de grindină, de foc, de sabie, de venirea asupra noastră a altor neamuri, de războiul cel dintre noi şi de toată rana cea aducătoare de moarte, Domnului să ne rugăm.
Doamne, miluieşte!

Și troparul:

Caută cu milostivire, Dumnezeule, la poporul ce a greșit și nu trece cu vederea pe cei ce cad către Tine cu pocăință, ci, ca un bun, miluiește și debrab ne izbăvește de îngrozirea ta cea dreaptă, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Unule, Iubitorule de oameni.

Și condacul:

Nu lepăda până în sfârșit pe poporul Tău cel ce a greșit, Stăpâne, și nu îndepărta mila Ta și îndurările Tale de la noi; ci, ca Cel ce ești adâncul îndurărilor și noianul milostivirii, primește rugăciunile noastre și ne izbăvește pe noi de toată mânia și nenorocirea ce au venit asupra noastră, ca un bun și lesne iertător.

Și ectenia:

Cele vrednice de pedeapsă am făcut și dreapta ta judecată ne-a ajuns pe noi, Doamne, ci Te milostivește; milostivește-Te spre poporul ce a greșit și-Ți întoarce mânia Ta cea cu dreptate pornită asupra noastră. Întru pocăință cădem către Tine și cu smerenie Te rugăm, auzi-ne și ne miluiește.

Ca să nu ne înece pe noi, Doamne, mulțimea apelor și să nu strice pământul și cu foame să ne omoare pe noi, poporul Tău; ca un bun încetează vărsarea apelor și, ca un atotputernic, poruncește să lucească pe pământ lumina soarelui și să coboare căldura, cu dinadinsul Te rugăm, Împărate Preasfinte, auzi-ne și ne miluiește.

Pentru poporul Tău și pentru animale, poruncește văzduhului celui întunecat și negurii celei pline de pâclă să se ridice și razele soarelui să strălucească, întru tot Milostive Doamne, ca să nu ne sfârșim înainte de vreme, rugămu-ne Ție, degrab auzi-ne și ne miluiește.

Izbăvește-ne pe noi, Doamne, de tină, de revărsarea și de înecarea apelor, ca să nu se stingă în deșert zilele noastre și anii noștri în suspinuri, ci adu-Ți aminte de așezământul cel către Noe și fă cu noi după mila Ta; cu inimă înfrântă Te rugăm, auzi-ne și ne miluiește.

În scârbe și în necaz fiind noi și în tânguire înspăimântați, către Tine, Doamne Dumnezeul nostru, cu umilință strigăm: Să se înalțe către Tine rugăciunea noastră și să iasă din stricăciune viața noastră, ca să nu ne stingem înainte de vreme, ci cu milostivire auzi glasul nevrednicului Tău popor și cu iubirea Ta de oameni miluiește-ne pe noi.

Nu spre curcubeu, care este semnul legăturii ce l-ai pus prin nori, Doamne, ci spre îndurările Tale privim și mila Ta căutăm să o dobândim. Către Tine, Cel bogat în milă și fără de măsură în îndurări, cu inima înfrântă ne rugăm: Dă-ne senin la vreme și aducător de roadă împreună cu prefacerea văzduhului, și degrab, ca un milostiv, auzi-ne și ne miluiește.

Încă ne rugăm pentru ca Domnul Dumnezeu să-și întoarcă dinspre noi toată mânia, cea cu dreptate pornită asupra noastră, și să ne ierte toată greșeala cea de voie și cea fără de voie și să ne miluiască pe noi, nevrednicii robii Săi, care suntem cu inima înfrântă. Să zicem toți: Doamne, auzi-ne și ne miluiește!

Încă ne rugăm pentru ca să audă Domnul Dumnezeul nostru glasul rugăciunii noastre și să ne miluiască pe noi și să trimită pământului timp senin cu vreme bună și să ne mângâie pe noi, robii Săi cei întristați. Să zicem toți cu lacrimi: Auzi-ne și ne miluiește!

Cel ce aduci apele în nori de la marginile pământului, cu porunca Ta oprește-le și trimite timp senin pe pământ; cu umilință ne rugăm Ție, întru tot milostive Stăpâne, auzi-ne și cu milostivire ne miluiește.

Cel ce chemi apa mării și iarăși cu puterea Ta cea atotputernică poți să o oprești și să luminezi cele de sub cer, întru pocăință ne rugăm Ție, întru tot Milostive Doamne, auzi-ne și cu iubirea Ta de oameni ne miluiește.

Trimite, Doamne, timp senin de ajuns pe pământ, și din stricăciune degrab ne izbăvește; întru durerea inimii ne rugăm Ție, auzi-ne și cu îndurare ne miluiește.

Cel ce cercetezi pământul și înmulțești roadele lui, Cel ce răsari iarbă animalelor și verdeață spre folosul oamenilor, miluiește oamenii și animalele și contenește revărsarea ploilor celor fără de măsură, ca soarele și vremea bună să strălucească pe pământ, și poruncește să se înmulțească roadele lui. Rugămu-ne Ție, Îndurate Doamne, auzi-ne și, ca un bun, ne miluiește.

Precum sunt ochii slugilor către mâinile stăpânilor lor, așa ochii noștri caută cu credință la tine, Dumnezeul nostru, până când Te vei milostivi spre noi. Pentru aceasta nu ne pierde pe noi cu ploaia cea peste măsură, ci cu milostivire caută spre noi, dându-ne vreme senină și cu milostivire ne miluiește.

Cel ce strălucești soarele peste cei răi și peste cei buni și dai timp senin și rouă bine-roditoare și bună întocmire văzduhului, spre folosul zidirii Tale, nu ne certa cu urgia ta, ci cu milostivire înmulțește sămânța pământului și roadele lui. Cu pocăință ne rugăm Ție, Iubitorule de oameni, Doamne, auzi-ne și ca un îndurat, ne miluiește.

Cel ce te îmbraci cu lumina ca și cu o haină, strălucește lumina soarelui pe pământ și usucă umezeala lui cea peste măsură, spre îndestularea și rodirea lui. Rugămu-ne Ție, auzi-ne și cu milostivire ne miluiește.

Nu pomeni fărădelegile noastre, Stăpâne, că de vei căuta la fărădelegi, nimeni nu va putea să stea în fața Ta, ci degrab să ne întâmpine pe noi îndurările Tale, Doamne, că am sărăcit foarte, ca să nu ne strice nouă neîncetarea ploii și să nu ne piardă de tot. Rugămu-ne Ție, degrab auzi-ne și cu milostivire ne miluiește.

Nădejdea și mântuirea celor ce drept cred în Tine, Doamne, izbăvește sfânt locașul acesta și toate orașele și satele de boli, de foamete, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de venirea supra noastră a altor neamuri, de războiul cel dintre noi și de toată rana aducătoare de moarte și milostiv, blând și lesne-iertător fii, Iubitorule de oameni, pentru păcatele noastre și ne miluiește pe noi. Întoarce toată mânia Ta, care cu dreptate se pornește asupra noastră. Și ne izbăvește pe noi de îngrozirea ce cu dreptate ne-a cuprins, și luminează cu darul Tău toate cele de sub cer, spre rodirea pământului și hrană vieții noastre. Să zicem toți cu lacrimi: Doamne sfinte, degrab ne auzi și cu milostivire ne miluiește!

Rugăciune la vreme de furtună

Doamne Atotputernice, Stăpânitorul şi Dumnezeul nostru, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, ştim că am greşit la cer şi înaintea Ta şi am mâniat bunătatea Ta şi am pornit certarea Ta spre noi şi suntem vrednici de cea mai cumplită certare a Ta. Însă, ştiind iubirea Ta de oameni - că precum este mărirea ta, aşa şi bunătatea şi milostivirea Ta -cădem cu umilinţă la marea Ta milostivire şi Te rugăm pe Tine, Cela ce nu vrei moartea păcătoşilor, îmblânzeşte-Ţi şi-Ţi întoarce groaznica Ta mânie de la noi nevrednicii robii Tăi şi nu ne pierde cu dreapta Ta mânie întru fărădelegile noastre. Ci după obiceiul iubirii Tale de oameni şi după Părinteasca Ta milă, îmblânzeşte şi încetează groaznicul glas al tunetului şi al fulgerului Tău şi ne miluieşte pe noi, că ne-am spăimântat foarte. Opreşte, Doamne, şi stinge focul mâniei Tale, pornit asupra noastră; iar norii cei întunecaţi şi încărcaţi cu grindină stricătoare, risipeşte-i degrabă şi-i goneşte la munţi şi-n locuri pustii, unde nu este vieţuirea robilor Tăi. Iar nouă slugilor Tale, ne trimite ploaie lină şi curată, numai cât este pentru trbuinţa şi roada pământului nostru şi spre folosul norodului Tău. Aşa, Stăpâne Doamne, cu puterea Dumnezeirii porunceşte degrabă văzduhului să stea în linişte şi să se arate senin, curat, vesel şi cu strălucire de soare, ca, bucurându-ne şi mulţumind Ţie, să Te mărim pe Tine Preabunule, Dumnezeul nostru. Că bun şi iubitor de oameni eşti, şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Rugăciune la necontenirea ploilor

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primește smerita noastră rugăciune și nu ne pierde pe noi, nevrednicii, întru mania Ta, cu revărsarea ploilor necontenite și cu răscoala mare de ape. Ci poruncește norilor să se împrăștie, și razelor soarelui să strălucească pe pământ, spre înmulțirea și adunarea roadelor acestuia, și spre pacea a toata făptura, ca având noi îndestularea și paza milei Tale, să facem îndreptare vieții noastre și să proslăvim preasfânt numele Tău: al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și in vecii vecilor. Amin

Rugăciune la îngrozirea de tunete şi de fulgere

Domnului să ne rugăm.

Iarăşi ne aducem aminte de pedeapsa Ta, Doamne, Iubitorule de oameni Stăpâne, iarăşi aducem rugăciuni de iertare noi, robii Tăi cei netrebnici, care ştim că, cu cât prisoseşte mulţimea păcatelor, cu atât mai mult le covârşeşti pe acestea cu milostivirea Ta care nu ţine minte răul. Pentru aceea ne rugăm Ţie: întoarce mânia Ta de la noi, ca nu în veac să Te mânii pe noi, ci cu mila Ta să ne înviezi pe noi cu îndurările Tale. Doamne, Dumnezeul nostru, Care întăreşti tunetul şi slobozeşti fulgerele şi toate le faci spre mântuirea lucrurilor mâinilor Tale, caută cu iubirea de oameni şi ne izbăveşte pe noi de tot necazul, mânia şi nevoia şi de îngrozirea cea de acum; că ai tunat din cer, Doamne, şi fulgerele ai înmulţit şi ne‑ai tulburat pe noi; îndură‑Te spre noi, Milostive; la Tine scăpăm, şi milele Tale cele bogate trimite peste noi şi miluieşte pe robii Tăi, ca un bun şi iubitor de oameni, ca să nu ne ardă pe noi focul mâniei Tale, nici să ne topească pe noi iuţimea fulgerelor şi a tunetelor Tale; ci după ştiută milostivirea Ta potoleşte‑Ţi mânia şi schimbă văzduhul în bună linişte, şi cu razele soarelui risipeşte întunecimea care este asupra noastră şi împrăştie norii cei întunecaţi. Că Tu eşti Dumnezeul milelor, al îndurărilor şi al iubirii de oameni, şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Psalmul 84

Bine ai voit, Doamne, pământului Tău, întors-ai robimea lui Iacob. Iertat-ai fărădelegile poporului Tău, acoperit-ai toate păcatele lor. Potolit-ai toată mânia Ta; întorsu-Te-ai de către iuţimea mâniei Tale. Întoarce-ne pe noi, Dumnezeul mântuirii noastre şi-ţi întoarce mânia Ta de la noi. Oare, în veci Te vei mânia pe noi? Sau vei întinde mânia Ta din neam în neam? Dumnezeule, Tu întorcându-Te, ne vei dărui viaţă şi poporul Tău se va veseli de Tine. Arată-ne nouă, Doamne, mila Ta şi mântuirea Ta dă-ne-o nouă. Auzi-voi ce va grăi întru mine Domnul Dumnezeu; că va grăi pace peste poporul Său. Şi peste cuvioşii Săi şi peste cei ce îşi întorc inima spre Dânsul. Dar mântuirea Lui aproape este de cei ce se tem de Dânsul, ca să se sălăşluiască slava în pământul nostru. Mila şi adevărul s-au întâmpinat, dreptatea şi pacea s-au sărutat. Adevărul din pământ a răsărit şi dreptatea din cer a privit. Că Domnul va da bunătate şi pământul nostru îşi va da rodul său; Dreptatea înaintea Lui va merge şi va pune pe cale paşii Săi.



Acatistul Sfântului Serafim de Sarov, marele făcător de minuni
 
      Acatistul Sfântului serafim de Sarov, marele făcător de minuni - 2 ianuarie 

 

Troparul, glasul al 4-lea

Din tinerețe L-ai îndrăgit pe Hristos, fericite, și numai Lui, Unul, ai dorit cu înflăcărare să îi slujești, prin rugãciune neîntreruptă în pustie, nevoindu-te cu inima plină de umilință dobândind iubirea lui Dumnezeu și arătându-te ales al Maicii Domnului. Pentru aceasta ne rugăm ție: Mântuiește-ne pre noi cu rugăciunile tale, preacuvioase Serafime, Părintele nostru.

Condacul, glasul al 2-lea

Frumusețea lumii și cele trecătoare lăsând, preacuvioase, te-ai sălășluit în Mânăstirea Sarovului și acolo, îngerește viețuind, multora le-ai fost cale spre mântuire. Pentru aceasta și Hristos te-a preaslăvit pe tine, Părinte Serafime, îmbogățindu-te cu darul tămăduirilor și al minunilor. Drept aceea îți cântăm ție: Bucură-te, preacuvioase Serafime, Părintele nostru.

Condac 1:

Făcătorule de minuni și preaminunate Cuviosule cel ales al lui Hristos, grabnic ajutătorule și rugătorule al nostru, Sfinte Părinte Serafime, mărind pe Domnul cel ce te-a preaslăvit pe tine, cântare de laudă îți aducem ție. Tu dar, ca cel ce ai mare îndrăzneală către Domnul, din toate nevoile slobozește-ne pe noi, cei care strigăm către tine: Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Icos 1:

Creatorul îngerilor te-a ales pe tine de la început ca să preaslăvești prin viața ta cea minunată Numele Sfintei Treimi, căci te-ai arătat cu adevărat înger pe pământ și serafim în trup și, ca o rază prealuminată a veșnicului soare al dreptății, viața ta a strălucit. Iar noi văzând nevoințele tale cele prealăudate, cu evlavie și cu bucurie ție cântăm acestea:


Bucură-te, dreptarul credinței și al evlaviei,
Bucură-te, chipul blândeței și al smereniei,
Bucură-te, mărirea cea preaslăvita a drepților,
Bucură-te, mângâierea cea lină a mâhniților,
Bucură-te, lauda preaiubita a monahilor,
Bucură-te, ajutorarea preaminunată a trăitorilor în lume,
Bucură-te, slava și apărarea țării Rusești,
Bucură-te, împodobirea sfântă a pământului Tambovului,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov.

Condac 2:

Văzând maica ta preacuvioasă, Părinte Serafime, dragostea ta cea fierbinte către viața călugărească, a cunoscut voia Domnului cea Sfântă pentru tine și, ca pe un dar desăvârșit lui Dumnezeu aducându-te, te-a binecuvântat pe calea cea îngustă a călugăriei cu a sa sfântă cruce pe care tu ai purtat-o la piept până la sfârșitul vieții, arătându-ți dragostea ta cea mare către Cel ce s-a răstignit pentru noi, Hristos, Dumnezeul nostru, căruia toți cu umilință să-i cântăm: Aliluia!

Icos 2:

Cuget ceresc ți s-a dăruit ție, Sfinte al lui Dumnezeu, căci din tinerețile tale, necontenit năzuind la cele cerești, ai lăsat casa părintească pentru împărăția lui Dumnezeu și adevărul ei. Pentru aceasta primește de la noi laudele acestea:


Bucură-te, fiu de Dumnezeu ales, al orașului Kursk,
Bucură-te, al părinților celor cucernici odraslă preaslăvită,
Bucură-te, cel ce ai moștenit virtuțile maicii tale,
Bucură-te, cel ce ai învățat de la dânsa evlavia și rugăciunea,
Bucură-te, că de la maica ta la lupte duhovnicești, cu crucea ai fost binecuvântat,
Bucură-te, că până la moarte această binecuvântare cu sfințenie o ai păstrat,
Bucură-te, că din dragoste către Domnul casa părintească o ai lăsat,
Bucură-te, cel ce frumusețile lumii acesteia de nimic le-ai socotit,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov.

Condac 3:

Din tinerețile tale puterea celui Preaînalt cu adevărat te-a acoperit, preacuvioase, tu, căzând din înălțimea bisericii, nevătămat păzindu-te pe tine Domnul, iar atunci când de boală cumplit pătimeai, însăși Stăpâna lumii s-a arătat aducându-ți vindecare din ceruri căci din pruncie drept ai slujit lui Dumnezeu neîncetat cântându-I: Aliluia!

Icos 3:

Având stăruința către lucrarea vieții călugărești celei asemenea îngerilor, ai mers la Sfânta cetate a Kievului pentru a te închina Cuvioșilor de la Pecerska, primind din gura Cuviosului Dositei porunca să-ți îndreptezi calea ta în Pustia Sarovului, căci cu credință venind de departe ai sărutat acel Sfânt loc și, acolo sălășluindu-te, ai sfârșit viata ta cea plăcută lui Dumnezeu. Iar noi minunându-ne de o asa purtare de grijă a lui Dumnezeu pentru tine, cu umilință îți cântăm:


Bucură-te, cel ce de lumeasca deșertăciune te-ai lepădat,
Bucură-te, cel ce patria cerească cu ardoare o ai dorit,
Bucură-te, că pe Hristos din toată inima L-ai iubit,
Bucură-te, căci jugul cel bun al lui Hristos asupra ta l-ai luat,
Bucură-te, cel ce ai fost desăvârșit ascultător,
Bucură-te, păzitorul cel adevărat de poruncile dumnezeiești,
Bucură-te, cel ce mintea și inima ta, prin rugăciune, către Dumnezeu le-ai întărit,
Bucură-te, stâlpul cel neclintit al Ortodoxiei,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 4:

Viforul năpastelor celor rele potolindu-l, ai străbătut toată calea cea îngustă și îndurerată a nevoinței călugărești purtând jugul vieții pustnicești al zăvorârii, al tăcerii și al privegherii de multe nopți și astfel, prin harul dumnezeiesc urcând din putere în putere, de la fapte către contemplarea lui Dumnezeu, te-ai mutat în lăcașurile de sus unde cu îngerii îi cânți lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4:

Auzind și văzând viata ta cea sfântă, preacuvioase Părinte Serafime, obștea toată s-a mirat de tine și, venind, lua învățătură din cuvintele și din faptele tale slăvind pe Domnul cel ce este minunat întru Sfinții Săi. Iar noi cu credință și cu dragoste te lăudăm, preacuvioase Părinte, cântându-ți asa:


Bucură-te, cel ce cu totul jertfă lui Dumnezeu te-ai adus,
Bucură-te, cel ce înălțimea nepătimirii ai ajuns,
Bucură-te, ostașule al lui Hristos, cel cu bună biruință,
Bucură-te, bun și credincios slujitor al Cerescului Stăpân,
Bucură-te, înainte stătătorule cel neînfricat pentru noi către Domnul,
Bucură-te, rugătorule al nostru cel neobosit către Născătoarea de Dumnezeu,
Bucură-te, al crinului din pustie minunată mireasmă,
Bucură-te, al harului dumnezeiesc vas fără prihană,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 5:

Lumină dumnezeiască a strălucit în casa ta, preacuvioase, atunci când tu, bolnav fiind și pe patul morții zăcând, însăși Preacurata Fecioară a venit la tine cu Sfinții Apostoli Petru și Ioan și a zis: "Acesta este din neamul meu!"- și s-a atins de capul tău. îndată dar, făcându-te sănătos, cu mulțumire lui Dumnezeu ai cântat: Aliluia!

Icos 5:

Văzând pizmașul neamului omenesc viața ta cea curată și sfântă, preacuvioase Părinte Serafime, a vrut să te piardă pe tine trimițând asupra ta oameni răi care fără milă te-au bătut lăsându-te abia viu. Tu însă, Părinte Serafime, ca un miel blând pe toate le-ai îndurat rugându-te Domnului pentru prigonitorii tăi. De aceea, minunându-ne de a ta nerăutate, noi toți îți cântăm ție:


Bucură-te, căci cu blândețea și smerenia ta lui Hristos Dumnezeu I-ai fost următor,
Bucură-te, căci cu nerăutatea ta pe duhul răutății l-ai biruit,
Bucură-te, al curăției sufletești și trupești sârguincios păzitor,
Bucură-te, pustnice cu darurile Duhului plinit,
Bucură-te, ascetule de Dumnezeu preaslăvit și înainte văzător,
Bucură-te, povățuitorule al monahilor cel minunat și de Dumnezeu întelepțit,
Bucură-te, a Sfintei Biserici laudă și bucurie,
Bucură-te, a Mânăstirii Sarovului slavă și lăudare,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 6:

Pustia Sarovului propovăduiește nevoințele și ostenelile tale, de Dumnezeu purtătorule, plăcutule al lui Hristos, căci desișurile și pădurile ei de bună mireasmă cu rugăciunea ta le-ai umplut. Urmând lui Ilie, prorocul lui Dumnezeu, și Botezătorului Ioan, te-ai arătat vlăstar pustiei mult roditoare prin darurile Duhului Sfânt cu a cărui putere multe și preaslăvite fapte ai săvârșit, îndemnând pe credincioși să-I cânte lui Dumnezeu, dătătorului de bunătăți: Aliluia!

Icos 6:

Răsărit-a întru tine, fericite Serafime, un nou ales de Dumnezeu, văzător asemenea lui Moise căci, fără prihană slujirea la altarul Domnului săvârșind, te-ai învrednicit a-L vedea pe Hristos în Biserică, cu puterile cele netrupești venind. Iar noi, de această bunăvoință a lui Dumnezeu minunându-ne, îți cântăm ție acestea:


Bucură-te, văzătorule de Dumnezeu preaslăvit,
Bucură-te, cel ce cu Lumina cea întreit strălucită ai fost luminat,
Bucură-te, al Preasfintei Treimi slujitor credincios,
Bucură-te, al Duhului Sfânt lăcaș împodobit,
Bucură-te, cel ce pe Hristos împreună cu îngerii, cu ochii trupești L-ai văzut,
Bucură-te, că încă în trupul cel putrezitor fiind, dulceața Raiului mai înainte ai gustat,
Bucură-te, cel ce cu pâinea vieții ai fost îndestulat,
Bucură-te, cel ce cu apa nemuririi ai fost adăpat,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov.

Condac 7:

Voind iubitorul de oameni, Dumnezeu să arate întru tine, preacuvioase, a Sa nespusă milostivire către oameni, cu adevărat luminător de Dumnezeu strălucit te-ai arătat, căci cu faptele și cuvintele tale pe toți îi aduci la evlavia și la dragostea dumnezeiască. Astfel, cu strălucirea faptelor tale fiind luminați și cu pâinea învățăturii tale fiind îndestulați, pe tine cu sârguință te mărim și lui Hristos, Celui ce te-a preaslăvit pe tine îi cântăm: Aliluia!

Icos 7:

Văzându-te pe tine nou ales al lui Dumnezeu, din locuri îndepărtate au alergat la tine credincioșii în necazuri și suferințe fiind, iar tu pe cei apăsați de nevoi nu i-ai depărtat, revărsând vindecări, dăruind alinare, cu rugăciunile pentru ei mijlocind. Pentru aceasta în tot pământul rusesc vestea minunilor tale se răspândea iar fii tăi duhovnicești te slăveau pe tine așa:


Bucură-te, păstorul nostru cel bun,
Bucură-te, părinte milostiv și blând,
Bucură-te, lecuitorul nostru cel grabnic ajutător și plin de har,
Bucură-te, tămăduitorul neputințelor noastre cel milostiv,
Bucură-te, în nevoi și împresurări grabnic ajutătorule,
Bucură-te, mai înainte văzătorule al celor ce vor să fie,
Bucură-te, înainte văzătorule și mustrătorule al greșealelor celor ascunse,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 8:

Străină minune vedem la tine, preacuvioase, căci, împovărat de ani, slăbit și obosit fiind, o mie de zile și o mie de nopți pe piatră în rugăciune ai petrecut. Cine este dar îndreptățit să vestească suferințele și luptele tale pe care le-ai răbdat, fericite Părinte, ridicându-ți mâinile către Dumnezeu, pe Amalec cel închipuit biruindu-l și Domnului cântându-I: Aliluia!

Icos 8:

"Întru totul ești dorire, întru totul dulceață, preadulce Iisuse!"- Asa strigai în rugăciune, Părinte, în liniștea deplină a pustiei tale. Iar noi, cei întunecați cu deșertăciunile și în păcate toată viața petrecând, dragostea ta către Dumnezeu preamărim și ție îți cântăm așa:


Bucură-te, mijlocitorul mântuirii celor ce te iubesc și te cinstesc pe tine,
Bucură-te, cel ce aduci pe păcătoși la îndreptare,
Bucură-te, sihastru tăcut și preaminunat,
Bucură-te, rugătorul pentru noi cel stăruitor,
Bucură-te, cel ce ai arătat înflăcărată dragoste către Domnul,
Bucură-te, cel ce cu focul rugăciunii săgețile vrăjmașului le-ai ars,
Bucură-te, lumânare nestinsă prin rugăciune, în pustie strălucind,
Bucură-te, luminătorule ce încălzești și luminezi cu daruri duhovnicești,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 9:

Toată firea îngerească s-a mirat de această deosebită vedere când Starețului în zăvorâre aflat, împărăteasa Cerului și a Pământului S-a arătat, poruncindu-i să iasă din pustie și să nu-i oprească pe oamenii credincioși să vină la el, ci pe toți să-i învețe a cânta lui Hristos: Aliluia!

Icos 9:

Ritorii cei mult vorbitori nu se pricep a spune puterea dragostei tale, fericite, căci împlinind porunca Maicii Domnului, tuturor ce veneau la tine în slujire te-ai predat, iar celor nepricepuți ai fost sfetnic bun, celor întristați mângâietor, celor rătăciți blând povățuitor, celor bolnavi lecuitor și tămăduitor. Pentru aceasta ție îți cântăm asa:


Bucură-te, că din lume în pustie te-ai sălășluit ca să agonisești virtuți,
Bucură-te, că din pustie în mânăstire te-ai întors ca sămânța virtuților să o semeni,
Bucură-te, cel ce ești luminat de harul Duhului Sfânt,
Bucură-te, cel ce ești plin de blândețe și smerenie,
Bucură-te, al celor ce aleargă către tine Părinte iubitor de fii,
Bucură-te, cel ce îmbărbătare și întărire prin cuvinte de iubire acestora le dai,
Bucură-te, că pe cei ce veneau la tine bucurie și comoară îi numeai,
Bucură-te, că pentru dragostea ta cea sfântă de bucuriile împărăției Cerești te-ai învrednicit,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 10:

La sfârșitul mântuitoarelor nevoințe ajungând, preacuvioase, în rugăciune plecându-ți genunchii, sufletul tău cel sfânt în mâinile lui Dumnezeu l-ai dat, pe care sfinții îngeri l-au înălțat sus, la Tronul Atotțiitorului, ca împreună să te înfățișezi întru slava cea neînserată, cântare de laudă cântând Cuvântului celui mai sfânt decât sfinții: Aliluia!

Icos 10:

Zid tuturor sfinților și mângâiere monahilor fiind, Preasfinte, Fecioara ți s-a arătat înaintea sfârșitului tău vestindu-ți că aproape este strămutarea ta către Domnul. Deci noi, minunându-ne de o asa cercetare a Maicii Domnului, îți cântăm așa:


Bucură-te, că pe împărăteasa Cerului și a Pământului la față ai văzut-o,
Bucură-te, că prin arătarea Maicii Domnului te-ai umplut de bucurie,
Bucură-te, cel ce ai primit de la ea vestea mutării tale la cele cerești,
Bucură-te, că prin glasul tău cel fără prihană sfințirea vieții tale ai arătat,
Bucură-te, că în rugăciune înaintea icoanei Maicii Domnului duhul tău cel smerit lui Dumnezeu I l-ai dat,
Bucură-te, căci cu sfârșitul tău fără durere, prevestirea ta mai înainte o ai împlinit,
Bucură-te, cel ce cu cununa nemuririi de mâna Atotțiitorului ai fost încununat,
Bucură-te, că fericirea Raiului împreună cu toți sfinții ai moștenit,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 11:

Cântare neîncetată Preasfintei Treimi înălțând preacuvioase, prin întreaga ta viață mare ascet al evlaviei te-ai arătat: celor rătăciți spre povățuire, celor bolnavi cu trupul și cu sufletul spre tămăduire, iar noi, mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru mulțimea cea nemăsurată a milelor Lui, neîncetat îi cântăm: Aliluia!

Icos 11:

Făclie dătătoare de lumină în timpul vieții fiind, Părinte de Dumnezeu fericit, și după moarte ca o stea strălucitoare a pământului rusesc ai luminat, căci reverși de la cinstitele tale moaște râuri de minuni celor ce cu credință și cu dragoste aleargă către tine. Iar noi, ca celui ce ești fierbinte rugător pentru toată lumea și făcător de minuni, ție-ți cântăm acestea:


Bucură-te, cel ce cu mulțimea minunilor de Dumnezeu ești preaslăvit,
Bucură-te, cel ce cu dragostea ta lumea întreagă o ai luminat,
Bucură-te, iubirii lui Hristos urmașule cel credincios și drept,
Bucură-te, mângâierea tuturor celor ce cer de la tine ajutor,
Bucură-te, izvor nesecat al minunilor,
Bucură-te, al celor bolnavi și neputincioși lecuitor,
Bucură-te, al apei celei tămăduitoare, fântână nesecătuită,
Bucură-te, că toate marginile pământului nostru cu dragostea ta le-ai cuprins,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 12:

Cunoscând harul și îndrăzneala ta cea mare înaintea lui Dumnezeu cădem la tine, preacuvioase Părinte, roagă-te fierbinte către Domnul ca să apere Sfântă Biserica Sa de necredință și dezbinare, de nevoi și necazuri, ca să cântăm împreună cu tine Făcătorului de bine, Dumnezeului nostru: Aliluia!

Icos 12:

Cântând preaslăvirea ta te fericim pe tine, preacuvioase Părinte, ca pe un puternic mijlocitor pentru noi către Domnul, ca pe un mângâietor și apărător, și cu dragoste îți cântăm ție acestea:


Bucură-te, lauda Bisericii Ortodoxe,
Bucură-te, scut și îngrădire a creștinătății,
Bucură-te, călăuza ce-i îndreaptă pe toți către ceruri,
Bucură-te, apărătorul și ocrotitorul nostru,
Bucură-te, cel ce cu puterea lui Dumnezeu multe minuni ai săvârșit,
Bucură-te, cel ce cu vesmântul tău pe mulți bolnavi ai vindecat,
Bucură-te, cel ce toate uneltirile diavolești le-ai biruit,
Bucură-te, cel ce jivinele sălbatice cu blândețea ta le-ai supus,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 13:

O,preaminunate sfinte și mare făcător de minuni, preacuvioase Părinte Serafime, primește această sărmană rugăciune a noastră ce se înalță spre lauda ta și stând acum înaintea Tronului Împăratului Împăraților, al Domnului nostru Iisus Hristos, roagă-te pentru noi toți ca să aflăm mila Lui in Ziua Judecatii, cu bucurie cantandu-I: Aliluia!

(Acest condac se citește de trei ori.)

Apoi, se repetă Icosul 1 și Condacul 1.

Icos 1:

Creatorul îngerilor te-a ales pe tine de la început ca să preaslăvești prin viața ta cea minunată Numele Sfintei Treimi, căci te-ai arătat cu adevărat înger pe pământ și serafim în trup și, ca o rază prealuminată a veșnicului soare al dreptății, viața ta a strălucit. Iar noi văzând nevoințele tale cele prealăudate, cu evlavie și cu bucurie ție cântăm acestea:


Bucură-te, dreptarul credinței și al evlaviei,
Bucură-te, chipul blândeței și al smereniei,
Bucură-te, mărirea cea preaslăvita a drepților,
Bucură-te, mângâierea cea lină a mâhniților,
Bucură-te, lauda preaiubita a monahilor,
Bucură-te, ajutorarea preaminunată a trăitorilor în lume,
Bucură-te, slava și apărarea țării Rusești,
Bucură-te, împodobirea sfântă a pământului Tambovului,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov.

Condac 1:

Făcătorule de minuni și preaminunate Cuviosule cel ales al lui Hristos, grabnic ajutătorule și rugătorule al nostru, Sfinte Părinte Serafime, mărind pe Domnul cel ce te-a preaslăvit pe tine, cântare de laudă îți aducem ție. Tu dar, ca cel ce ai mare îndrăzneală către Domnul, din toate nevoile slobozește-ne pe noi, cei care strigăm către tine: Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Rugăciunea întâia către Sfântul Serafim

O, preaminunate Serafime, mare făcător de minuni din Sarov, pentru toți cei ce aleargă la tine ajutătorule cel grabnic ascultător, în zilele vieții tale nimeni de la tine sărman n-a ieșit ci tuturor plăcută le-a fost vederea feței tale și glasul cel cu bună întâmpinare a cuvintelor tale. Pe lângă acestea și darul tămăduirilor, darul înainte vederii și darul vindecărilor sufletelor celor neputincioase cu îmbelșugare în tine s-au arătat. Iar când te-a chemat pe tine Domnul de la ostenelile cele pământești la odihna cea cerească, niciodată dragostea ta n-a lipsit de la noi și nu este cu putință a număra minunile tale care s-au înmulțit ca stelele cerului căci iată, în toate marginile pământului te arăți oamenilor credincioși și le dăruiești tămăduiri. Pentru aceasta și noi strigăm ție: O, preabunule și blândule Cuvios al lui Dumnezeu, rugătorule cel cu îndrăzneală pentru noi, care niciodată nu depărtezi pe cei ce te cheamă pe tine, înalță pentru noi binefăcătoarea ta rugăciune către Domnul puterilor ca să întărească poporul nostru binecredincios și să ne dăruiască nouă cele de trebuință în viata aceasta și toate cele de folos pentru mântuirea sufletelor noastre, ca să ne păzească de căderi în păcat și să ne învețe pocăința cea adevărată, ca fără de piedici să intrăm în împărăția Cerurilor unde tu acum strălucești în slava neapusă, și să cântăm cu toți Sfinții, lăudând Treimea cea de Viață dătătoare, în veci! Amin.

Rugăciunea a doua către Sfântul Serafim

O, preasfinte Cuvioase și de Dumnezeu purtătorule Părinte Serafim, caută din slava ta cea de sus către noi cei smeriți și neputincioși, împovărați cu multe păcate, care cerem de la tine ajutor și mângâiere. Apropie-te de noi cu inima ta cea plină de bunătate și ajută-ne ca să păzim fără de prihană poruncile Domnului, să ținem cu tărie credința ortodoxă, cu sârguință să-I aducem lui Dumnezeu pocăință pentru păcatele noastre în evlavie creștinească, cu harul bine să sporim și să fim vrednici de ajutorul și mijlocirea ta pentru noi înaintea lui Dumnezeu. O, Sfinte al lui Dumnezeu, Serafime, auzi-ne pre noi, cei ce cu credință și cu dragoste ne rugăm ție și nu ne trece cu vederea pe noi, cei ce avem nevoie de ocrotirea ta. Acum și în ceasul sfârșitului nostru ajută-ne și apără-ne cu rugăciunile tale de săgețile cele pline de răutate ale diavolului, ca să nu ne stăpânească puterea lui ci, cu ajutorul tău, să ne învrednicim a moșteni fericirea lăcașurilor Raiului. Căci în tine ne punem astăzi nădejdea, Părinte milostive, fii pentru noi cu adevărat călăuză spre mântuire și adună-ne la lumina cea neinserată a vieții veșnice prin mijlocirea ta cea bineplăcută, la Tronul Sfintei Treimi, ca să slăvim și să cântăm împreună cu toți Sfinții Numele cel vrednic de închinare, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin.

 

Sursa: doxologia.ro




BISERICA si lumea
Familia. Copiii. Educaţia. Vocaţia
Dulcea sărutare - Gina Agapie
 
Ion Chirilă, un bărbat vrednic din Fereşti, sat aşezat în centrul judeţului Vaslui,  stând în atelierul său de tâmplărie, s-a pornit să le spună celor unsprezece copii ai săi o poveste pe care acesta le-o promisese de mult:

Maria, nume cu cel puţin 60 de sensuri, fie că se traduce ca Steaua mării, Amărăciune sau Copilul dorit, aminteşte că o Fecioară a luat în pântec rodul Duhului Sfânt şi, prin gestul ei, a permis naşterea Mântuitorului omenirii. De curând, oamenii de ştiinţă au numit Maria nişte cratere cosmice, umplute cu lavă. Dar eu vreau să vă spun ceva despre o fetiţă pe care Anişoara lui Gheorghe a luat-o în familia ei.

Dumnezeu, în Mâinile căruia suntem, Creatorul şi Mântuitorul nostru, El împarte binefacerile Sale după un plan sfânt, chiar dacă nouă, oamenilor, ni se par adesea nedrepte. Aşa, pentru că suntem aici cu toţii, să ne deschidem sufletul pentru a înţelege povestea ce urmează.

Întotdeauna, când m-am pornit să fac un lucru, m-am întrebat: Cu ce voi face? Cu lucrurile pe care le am la îndemână! Pentru ce voi face? Să asigur traiul familiei mele şi să mă mântuiesc! Am eu modelul pe care să îl urmez în ceea ce vreau să fac? Da, îl am pe Hristos! Pentru că în lucrul nostru avem nevoie de prudenţă ca să nu greşim. O vedeţi pe Anica, mămăica voastră, cât e ziulica de mare stă la bucătărie, nu vorbeşte prea mult. Are greutăţile zilei care îi ajung, are felul ei de a vă iubi prin gesturi, mai mult chiar decât prin cuvânt.

V-am povestit cum a fost înşelată mama Eva care s-a apucat să-i răspundă şarpelui. Dar sub înfăţişarea lui stătea bată-l toaca şi aista s-a gândit s-o atace pe femeie, mijlocitoarea dragostei între bărbat şi Creator. S-a refugiat Eva în vorbă cu cel rău şi a pierdut smerenia. De fapt, a devenit duşmana iubirii. Şi-aşa!

O tânără de pe la noi s-a dus la oraş, unde a găsit şi ea de lucru. La serviciu a întâlnit un bărbat mai în vârstă care i-a cerut să fie soţia lui. Femeia s-a apucat să-i răspundă şi a spus: Da! Cei doi au locuit împreună, dar înainte să facă ei cununie la biserică. Nu asta e calea spre fericire. Să vedeţi. Femeia, după ceva timp, a născut o fată, Maria, şi un băieţel, Adrian. Însă care va fi preţul plătit pentru această aventură tristă a părinţilor celor doi copii? Nouă ne plac istoriile care se termină cu bine, dar nu întotdeauna e simplu. Bărbatul nu a putut să rămână lângă femeia şi copiii lui, aşa că a plecat cine ştie unde. N-a mai venit. Mama copiilor s-a luptat cu lipsurile. Mergea şi la serviciu, se ocupa şi de casă. Pentru a face drumul mai scurt, femeia traversa linia ferată, nu folosea podul care să o protejeze de pericol. Într-o seară, fiind şi obosită, a luat-o peste linie ca de obicei; a venit un tren de marfă şi femeia noastră a rămas acolo sub roţi. A murit, iar Maria şi Adrian au fost înscrişi la Casa de Copii. Vă închipuiţi câtă suferinţă pentru ei! Casa noastră, oricât ar fi ea de săracă, e un cuib făcut cu iubire de membrii familiei. Mereu e caldă, primitoare. Dar pentru cei fără părinţi, Casa de Copii este ca un deşert în care omul recunoaşte pe Dumnezeu, singurul prieten şi unica lui speranţă. Au rămas copiii acolo.

Cum se face că în acelaşi cartier trăiau Anişoara şi Gheorghe, împreună cu fiul acestora, Dumitru. O familie frumoasă. Bărbatul se angajase la căsătorie să fie un soţ iubitor şi fidel, să aducă pe lume toţi pruncii care vor veni, ca pe o binecuvântare divină. Cu toate acestea, singurul copil era Mitru, şi acesta bolnav de inimă. E greu să înţelegi cum, fiind credincios, descoperi, în loc de Pământul Făgăduinţei care ar însemna liniştea casei tale, sărăcia cea mai cruntă: moartea băiatului care împlinise abia 16 ani. Atunci s-a ridicat vocea mamei care l-a întrebat pe Dumnezeu: Cine eşti Tu? Răspunsul nu a venit însă din afară, l-a găsit Anişoara în sufletul ei: acest secret vorbea despre voinţa Tatălui ceresc. Şi suferinţa o copleşise aşa de tare pe Ana, că nu se auzea în sufletul ei decât geamătul întunericului coborât cu putere. Avea în inimă o sete arzătoare care nu putea fi potolită.

Aflase că băieţii vecinilor au rămas fără mamă şi ce s-au gândit cei doi? Hai să le facem o vizită, să le dăm lor de pomană pentru Mitru al nostru. Îi cunoşteau. Îmbrăcaţi în haine cernite, au plecat. Cum era zi de vizită, cu acordul directorului Casei de Copii au intrat în clădire. Erau aşa de săraci, aşa de neputincioşi fără Dumitru al lor!

Să vedeţi planul divin! Cineva de sus pregătise căile Domnului. Când suntem faţă în faţă cu voinţa Lui, nu înţelegem de ce facem o alegere. Ascultăm în tăcere şi spunem: Fiat! Cum a răspuns Fecioara Maria la vestea pe care i-a adus-o îngerul: că va fi Mama Mântuitorului omenirii.

Au rămas Anişoara şi Gheorghe în sala de aşteptare. Când Maria s-a ivit în prag, să fi avut opt anişori pe atunci, a strigat alergând cu braţele deschise:

- Asta-i mama mea! Şi ca un miel al lui Dumnezeu, s-a cuibărit în braţele Anişoarei.

Femeia, în hainele sale de doliu, ar fi acceptat mai bine să moară decât să fie mamă pentru alt copil. Dar acum, condusă de misterul iubirii divine, a descoperit ceva nemaipomenit în sufletul, în speranţa şi în credinţa ei peste care a căzut o ploaie de lacrimi de bucurie, de mângâiere. Şi au vorbit cei trei şi nu se mai săturau de stat împreună.

- Vrei tu, Marie, să vii la noi acasă?, a întrebat-o Gheorghe oprindu-se din plâns, căci şi el a fost atins de aripa Duhului.

- Da, vreau, dar să ştiţi că eu am aici şi un frăţior de şase ani şi trebuie să meargă şi el cu mine, altfel nu pot.

După ce s-au sfătuit cei doi, au întocmit actele prin care Gheorghe şi Anişoara deveneau părinţii responsabili ai copiilor, şi în câteva săptămâni i-au luat acasă. Aveau acum un mieluţ şi un porumbel care le arătau  blândeţea şi grija dumnezeiască.

Dar cum a făcut Atotvăzătorul, fetiţa semăna bine cu Anişoara. Faţa cu pomeţii mari, buzele cărnoase, înaltă şi hotărâtă. Când era nevoie să înceapă o treabă, o ducea până la sfârşit. Adrian, mai mic şi mai gingaş, aducea cu o căprioară speriată, ca şi Gheorghe, tatăl său, care nu făcea nimic fără să-şi întrebe soţia.

Fiii cresc frumos dacă au dragoste părintească. Merg la biserică, sunt la şcoală. Uite aşa, timpul trece şi ei se fac mari văzând cu ochii. Desigur că rana din sufletul unei mame nu se şterge când e vorba despre moartea copilului ei, dar oamenii aveau şi bucuria că Maria şi Adrian le umpleau viaţa.

Se întâmplă uneori ca unii copii, mergând la şcoală şi făcându-şi prieteni, să cunoască obiceiurile rele. Cum s-a întâmplat cu Adrian. Venea târziu acasă, nu dorea să mănânce la masă cu familia. Când părinţii au fost chemaţi la o şedinţă, au aflat că băiatul avea şi note foarte mici. Devenise nervos, răspundea nepoliticos dacă era întrebat. Recunoşteau Gheorghe şi Anişoara, în educaţia lor se puteau strecura şi greşeli, dar ei aveau dorinţa să-i ducă pe cei doi orfani pe calea cea bună şi adesea cereau sfatul preotului. Între Porumbelul de la început şi tânărul Adrian de acum se căsca o prăpastie mare.

Anişoara, neliniştită, se porni să-i cheme la masă. Mai întâi, pătrunse în camera Mariei şi o invită în sufragerie, la o plăcintă cu brânză. Privi cu încredere icoana Dulcea sărutare, spunând un Doamne, ajută!

- Haideţi la mama, că-i fierbinte plăcinta!, strigă ea. Vă aduc şi câte un pahar cu lapte? Din cel de care am cumpărat ieri de la piaţă.

- Mie pune-mi într-o cană, dar să fie cald!, ridică Adrian ochii spre femeie, în timp ce Maria face semn cu degetul că nu vrea.

Se aşează. Anişoara pune o ulcică plină cu lapte şi, prinzând o felie de plăcintă presărată cu zahăr pudră, le face semn tinerilor să ia şi ei câte o bucată mare de pe platou.

- Mamă, tu ştii vraja cu aerul?, întreabă fata ştergându-şi mâinile cu un şerveţel.

- Ce înseamnă vraja cu aerul?, se miră femeia privind-o în ochi pe fiica ei. Nu am auzit.

- La şcoală, ne jucăm aşa în pauză. Cineva se aşează pe scaun, iar de o parte şi de cealaltă stau patru fete. Fiecare îi desenează în aer o aură celei pe care urmează a o ridica. După cele patru aureole, două într-un sens şi două în altul, cu câte două degete, opt în total, fata e ridicată în aer şi este foarte uşoară. De ce oare, mamă?

-E doar o iluzie, cred, ce legătură să fie între semnul în aer şi greutatea corpului? Nu ştiu ce să spun, draga mea, însă dacă este numai un joc, e bine. Totuşi, nu trebuie să ne jucăm de-a vrăjile, că-i păcat!

- Ştiţi, se grăbeşte Adrian să spună şi el mestecând ultima înghiţitură, un băiat mi-a povestit că el se juca de-a degetul lui Dumnezeu. Atingea un lucru şi tot ce gândea el se întâmpla.

- Atinge şi tu carnetul ăla de note, îl luă peste picior Maria, poate capătă şi el o faţă mai frumoasă.

- Uite, mamă, se plânge băiatul, am lăsat-o pe ea să povestească, eu n-am voie! Mereu face aşa! Dacă îi spun şi eu ceva de rău, se supără şi plânge!

- Spune, puiul mamei!, îl încurajează femeia. Nu-l mai întrerupe, îngeraşule, că-l năcăjeşti!, o rugă Anişoara pe fată, mângâindu-i codiţele. Ştiţi că mie îmi place să vă înţelegeţi. Iar Adrian a învăţat bine până acum. E obosit. Mămica lui are încredere în el!, îndulci ea vocea.

- Tovarăşul acela, mamă, făcea mereu aşa: de la început hotăra cum se vor termina lucrurile, reia Porumbelul. Într-o zi, frate-său cel mic l-a supărat. Ce s-a gândit cel mare? N-ai să intri astăzi în casă până la venirea părinţilor! Să stai flămând! Aşa că a vrut să strice yala de la uşă cu o şurubelniţă, ca să nu mai poată fratele să deschidă. Nu era un lăcătuş prea priceput. A căutat şurubarul, însă înainte a dorit să vadă unde sunt semnele pe care trebuia să le strice. A pus degetul în borta cheii, dar, zice el, pe partea cealaltă era diavolul şi i-a prins arătătorul acolo. Nu şi l-a mai putut scoate. Povestea că l-a văzut prin uşă pe sarsailă şi s-a speriat rău de tot. Avea îmbrăcămintea colorată peste o blană urâtă, nespălată.

- Şi cum a scos degetul din gaura cheii?, râde Maria în hohote.

- Degetul i s-a umflat şi nu l-a mai putut retrage. Cu cât făcea mai mult efort, cu atât îl durea mai tare. A început să strige, să bată, şi un vecin l-a auzit. Singura soluţie ar fi fost să taie broasca. Vrei, nu vrei, bărbatul a stricat lucrul omului, dar l-a eliberat pe captiv.

- Doamne, Dumnezeule, ce năzdrăvănii le mai trece unora dintre copii prin minte!, spuse Anişoara şi căzu pe gânduri. Apoi reluă:

- Uitaţi, peste o săptămână se împlinesc patru ani de când fiul meu, Dumitru, a plecat la cer. Era cuminte şi ascultător!... Şi tot patru de când aţi venit voi în casa asta. Să mergem duminică la biserică şi să ducem nişte daruri, să le binecuvântăm, să le dăm săracilor de pomană şi ca semn de mulţumire pentru voi.

Şi aşa au făcut. S-au pregătit cei patru şi au plecat frumos către locul întâlnirii cu Domnul. Era duminica a V-a de după Rusalii. Au aşezat alimentele pe masa sfintelor daruri şi au sărutat icoanele, au mers la altar cu lumânările aprinse, punând în acatiste rugile de mulţumire şi de cerere.

Preotul a început să citească Evanghelia mântuirii oamenilor şi a pieirii porcilor:

- Şi trecând El dincolo, în ţinutul gherghesenilor, L-au întâmpinat doi îndrăciţi care ieşeau din morminte, foarte cumpliţi, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea. Şi iată, au început să strige şi să zică: Ce ai cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu ? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti ? Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând. Iar demonii îl rugau, zicând: Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci! Şi El le-a zis: Duceţi-vă! Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci. Şi iată, toată turma s-a aruncat de pe ţărm în mare şi a pierit în apă. Iar păzitorii au fugit şi, ducându-se în cetate, au spus cele întâmplate cu îndrăciţii. Şi, iată, toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să plece din hotarele lor. Intrând în corabie, Iisus a plecat şi s-a întors în cetatea Sa.

- Iubiţi credincioşi, începe Sfinţia Sa explicarea textului Evangheliei, oamenii ajunseseră să fie stăpâniţi de Cel Rău. Dar nu vedeau. Cum descoperă ei că sunt atinşi de păcat? Doar stând sub sfânta privire a lui Hristos. Altfel, gherghesenii nu vedeau adevărul. După cum este şi un porc: îl naşte scroafa curat, însă el nu se lasă până ce nu intră în mocirlă. Dacă îl speli, se tăvăleşte iar. Fiul Tatălui, având şi fire umană, înţelege neputinţele omeneşti. A existat şi un om eliberat care a cerut să fie ucenicul Mântuitorului, dar ceilalţi îl ceartă pe Iisus că le-a omorât porcii. Ei încă nu înţeleg. Realitatea Cuvântului are o forţă mare, dar nu se arată imediat. Ca o plămadă căreia îi pui drojdie. Creşte în timp. De ce are Domnul răbdare cu oamenii, cu noi toţi? Din iubire! Cum pot părinţii să treacă aşa des peste neputinţele copiilor? Uitaţi-vă la firul puternic de iarbă! El face loc şi firului nou crescut! Pasărea, cât e de mică, adună hrană şi duce în cuib cioculeţelor care abia se ivesc. Întreaga natură învaţă cum trebuie creatura să se bucure, să mulţumească. Uneori, străbatem poteci întunecoase, pline de furtună şi de primejdii, dar nu vedem că alături este şi drumul de lumină la capătul căruia se află braţele întinse ale Tatălui şi bunătatea Sa nemărginită.

Cu siguranţă că multe cuvinte cu har a rostit preotul în acea zi. Dar, pentru Adrian, a fost suficient. Aceşti patru ani de binecuvântare în sânul unei familii calde, moartea năprasnică a mamei lui, realitatea că astăzi, acum, se află în biserică, toate îl chemau pe băiat să descopere adevărul. Şi să-l urmeze iarăşi, în sfinţenie, pe Mântuitor.

La plecare, a luat-o pe Anişoara de un braţ şi pe Gheorghe de celălalt. Maria s-a prins de mijlocul mamei sale şi au plecat acasă fericiţi. Copii şi părinţi. Au ajuns mângâiaţi acasă. În camera Mariei, la răsărit, e pusă icoana Dulcea sărutare. Pruncul jucăuş ţine călcâiul răsucit, însă Mama îl înţelege, lasă capul plecat înspre Prunc, semnul iubirii Sale.

Niciodată nu se poate şterge amintirea unui copil plecat în ceruri. Pentru părinţii săi, rana rămâne deschisă, dar face Dumnezeu în aşa fel să aline durerea celor în suferinţă. Numai dragostea vindecă, zise Ion Chirilă ostenit şi se ridică să meargă la treabă.

 



Crăciunul e o sărbătoare de suflet. Faceți copiilor CADOURI DE SUFLET!
 
Sărbătorile creştine la români sunt deosebit de bogate, într-atât încât ai putea să nu mai ştii ce să alegi. Făcând alegerea greşită vei cădea în capcana de a te afla în afara Sărbătorii, pierzând sensul ei adevărat, având totuşi impresia că sărbătoreşti aşa cum se cuvine. Ar mai fi un aspect de neneglijat... Sărbătorile, nu doar cele de iarnă, sunt pentru a fi petrecute într-un cadru mai larg, împreună cu Biserica, comunitatea şi chiar într-un sens universal, nu numai în familie. Felul în care alegem însă a participa ne diferenţiază: putem fi simpli spectatori, să ne bucurăm de toate fără a ne osteni cu nimic, sau putem trăi bucuria jertfelniciei oferind celorlaţi pe lângă mese întinse şi podoabe, și cânt de colinde, cuvinte bune, rugăciune, și calde urări. Astfel privind lucrurile, o alegere ziditoare de suflet pentru noi și copiii noștri ar fi CARTEA ca dar de Crăciun. Editura Agaton vă pune la dispoziție chiar pachete de cărți personalizate pentru fiecare categorie de vârstă, astfel ca micii cititori să fie încântați.

 

Recomandările noastre:

 
Pentru vârsta 11-13 ani:
De vorbă cu Dumnezeu. Carte de rugăciuni pentru copii (10-13 ani)
https://www.agaton.ro/produs/4140/de-vorbă-cu-dumnezeu-carte-de-rugăciuni-pentru-copii-10-13-ani
Sfinţenia ca o aventură
https://www.agaton.ro/produs/3928/sfinţenia-ca-o-aventură
Maniere alese pentru prinți și prințese
https://www.agaton.ro/produs/3695/maniere-alese-pentru-prinți-și-prințese
Puterea rugaciunii. Pateric pentru copii (A)
https://www.agaton.ro/produs/2735/puterea-rugaciunii-pateric-pentru-copii-a

Jurnalul sufletelului meu
Mica agenda duhovniceasca pentru copiii de 6-11 ani

https://www.agaton.ro/produs/2668/jurnalul-sufletelului-meu
Domnul Hristos. Carte de colorat cu texte explicative
https://www.agaton.ro/produs/3247/domnul-hristos-carte-de-colorat-cu-texte-explicative
Sfintii prietenii nostri (vol. 1)
Vietile sfintilor sarbatoriti in lunile ianuarie-iulie, insotite de planse de colorat si activitati practice 

https://www.agaton.ro/produs/2644/sfintii-prietenii-nostri-vol-1
Sfintii prietenii nostri (vol. 2)
Vietile sfintilor sarbatoriti in lunile august - decembrie, insotite de planse de colorat si activitati
practice https://www.agaton.ro/produs/2645/sfintii-prietenii-nostri-vol-2

    
Pentru vârsta 7-10 ani:
În legătură cu Cerul. Carte de rugăciuni pentru copii până în 10 ani
https://www.agaton.ro/produs/4138/În-legătură-cu-cerul-carte-de-rugăciuni-pentru-copii-până-în-10-ani
Maniere alese pentru prinți și prințese
https://www.agaton.ro/produs/3695/maniere-alese-pentru-prinți-și-prințese
Sfinţenia ca o aventură
https://www.agaton.ro/produs/3928/sfinţenia-ca-o-aventură
Povestea lui Mieluț
https://www.agaton.ro/produs/3313/povestea-lui-mielut
Puterea rugăciunii. Pateric pentru copii 
https://www.agaton.ro/produs/2736/puterea-rugaciunii-pateric-pentru-copii-g
Jurnalul suflețelului meu. Mica agendă duhovniceasca pentru copiii de 6-11 ani
https://www.agaton.ro/produs/2668/jurnalul-sufletelului-meu
Domnul Hristos. Carte de colorat cu texte explicative
https://www.agaton.ro/produs/3247/domnul-hristos-carte-de-colorat-cu-texte-explicative
Sfintii prietenii nostri (vol. 1)
Vietile sfintilor sarbatoriti in lunile ianuarie-iulie, insotite de planse de colorat si activitati practice 

https://www.agaton.ro/produs/2644/sfintii-prietenii-nostri-vol-1
Sfintii prietenii nostri (vol. 2)
Vietile sfintilor sarbatoriti in lunile august - decembrie, insotite de planse de colorat si activitati
practice https://www.agaton.ro/produs/2645/sfintii-prietenii-nostri-vol-2
Roadele Duhului Sfânt - vol.9. BUCURIA. 
Carte de colorat cu multe de aflat

https://www.agaton.ro/produs/4143/roadele-duhului-sfânt-vol-9-bucuria
Roadele Duhului Sfânt - vol.10. DRAGOSTEA
Carte de colorat cu multe de aflat

https://www.agaton.ro/produs/4141/roadele-duhului-sfânt-vol-10-dragostea

Pentru vârsta 4-6 ani:
În legătură cu Cerul. Carte de rugăciuni pentru copii până în 10 ani
https://www.agaton.ro/produs/4138/În-legătură-cu-cerul-carte-de-rugăciuni-pentru-copii-până-în-10-ani
Maniere alese pentru prinți și prințese
https://www.agaton.ro/produs/3695/maniere-alese-pentru-prinți-și-prințese
Povestea lui Mielut
https://www.agaton.ro/produs/3313/povestea-lui-mielut
Roadele Duhului Sfânt - vol.9. BUCURIA. 
Carte de colorat cu multe de aflat

https://www.agaton.ro/produs/4143/roadele-duhului-sfânt-vol-9-bucuria
Roadele Duhului Sfânt - vol.10. DRAGOSTEA
Carte de colorat cu multe de aflat

https://www.agaton.ro/produs/4141/roadele-duhului-sfânt-vol-10-dragostea

 

Despre Seria Roadelor Duhului Sfânt:

Sfântul Pavel enumeră zece daruri ale Duhului Sfânt: dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia. Omul nu le poate dobândi în chip firesc, ci ele sunt un semn și un rod al prezenței Duhului Sfânt în lăuntrul său.
Seria Roadele Duhului Sfânt dezvoltă fiecare dintre aceste daruri separat, exemplificându-le mai întâi prin episoade sau învățături biblice, iar mai apoi prin pilde și povestiri selectate cu grijă din Pateric, Viețile sfinților și dintre multe alte istorioare din vechime sau contemporane.
Textul este ilustrat cu planșe de colorat pentru copii: fiecărei pagini de text îi corespunde o ilustrație reprezentativă.

Bucuria: https://www.agaton.ro/produs/4143/roadele-duhului-sfânt-vol-9-bucuria

Dragostea: https://www.agaton.ro/produs/4141/roadele-duhului-sfânt-vol-10-dragostea

 

 



Biserica şi Neamul.Politica.Lumea
De ce ne place să minţim şi să fim minţiţi - o perspectivă asupra manipulării - Pr. dr. Ciprian Valentin Bîlbă

 

“Nu vă minţiţi unul pe altul…” (Col. 3, 9)

„Astfel, un impozit indirect, chiar dacă este exorbitant, va fi întotdeauna acceptat de mase. Extras zi de zi din obiectele de consum, prin fracţiuni infime, nu stânjeneşte obişnuinţele maselor şi le impresionează prea puţin. Înlocuiţi-l cu un impozit proporţional pe salariu sau pe alte venituri, plătibil într-o singură tranşă – chiar dacă ar fi de zece ori mai puţin împovărător decât celălalt, va stârni proteste anonime. Micilor sume de bani de zi cu zi, invizibile, li se substituie, într-adevăr, o sumă totală relativ ridicată şi, prin urmare, susceptibilă de a genera neplăcere. Aceasta nu va trece neobservată decât dacă a fost pusă deoparte bănuţ cu bănuţ; dar acest procedeu de economisire presupune o doză de prevedere de care masele sunt incapabile.

Exemplul de mai sus arată clar mentalitatea maselor… Experienţa nu i-a învăţat încă îndeajuns că oamenii nu se conduc după recomandările raţiunii pure” (s.n.) (Le Bon, pp. 6 – 7).

Cuvintele acestea au fost scrise în Franţa anului 1895. După un secol de atunci lucrurile nu s-au schimbat absolut deloc. Psihologia funcţionează la fel. Omul a rămas om şi continuă să aleagă quasi-permanent plăcerea şi să scape de tot ceea ce îi poate cauza neplăceri. Şi asta chiar cu preţul eradicării corectitudinii funcţionale a cogniţiei.

De fapt, gândirea pozitivă modernă a marşat apăsat, şi o face cu succes în continuare, pe diferenţa dintre logic şi adevărat, lăsându-i omului posibilitatea să aleagă între ceea ce este logic şi cu sens dar care nu este adevărat şi ceea ce este adevărat dar nu neapărat şi cu sens raţional, logic. S-a ajuns, astfel, la înăbuşirea şi îndepărtarea prin secularizare a tot ceea ce înseamnă valoare religioasă, substituindu-i caracterul spiritual şi transcendent printr-un transmundanism domestic de tipul raiului pe pământ.

Astfel, de exemplu, s-a ajuns ca valoarea şi semnificaţia iubirii să fie confiscată propovăduirii Bisericii şi să fie întoarsă chiar împotriva ei în sensul că nu respectă libertatea existenţială a anumitor categorii de persoane care vor să trăiască pur şi simplu altfel şi atât.

Raţionamentul e simplu: 1. Vestul îi acceptă şi îi respectă pe cei cu orientări sexuale alternative; 2. La noi Biserica nu este de acord cu orientările sexuale alternative; Concluzia: Biserica noastră nu este de acord cu Vestul şi nu respectă valorile lui umanitare legate de aceste orientări sexuale alternative.

Deşi raţionamentul împărtăşeşte în mare condiţiile unei gândiri logice, concluzia lui nu e una tocmai adevărată şi, la rigoare, nici măcar una deplină dpdv logic, deoarece se generalizează opoziţia Bisericii noastre faţă de Vest, când de fapt e vorba doar despre problematica ce vizează orientările sexuale alternative. Se încalcă astfel principiul raţiunii suficiente, oferindu-se un temei necesar dar nu şi suficient pentru a opune Biserica noastră Occidentului. Şi uite aşa ne place să minţim şi să fim minţiţi.

Aşadar, în acest caz, ceea ce este logic, sau, mă rog, îndeplineşte anumite condiţii formale ale unei gândiri logice, nu este neapărat şi adevărat. Dar, mă întreb, câţi dintre oamenii grăbiţi de azi stau să judece lucrurile aşa. Câţi au timp să stea strâmb şi să judece drept?

Astăzi, ca şi pe vremea lui Gustave Le Bon, mijloacele persuasiunii sunt aceleaşi: afirmaţia, repetiţia şi contagiunea. Dacă un lucru este repetat suficient de des pentru persoane aflate în contexte sociale diferite, lucrul acela devine contagios şi este împărtăşit de o mulţime de oameni (Le Bon, pp. 64 – 67). Şi asta, aş adăuga, mai ales dacă mesajul afirmaţiei vizează un câmp de interes care suscită afectivitatea. Ori banii, sexualitatea, abaterile morale de tipul discriminare şi împiedicarea libertăţii de exprimare a diferitor persoane sau grupuri sociale, sunt valori care suscită instinctul de supravieţuire şi o serie de manifestări emoţionale legate de a fi sau a nu fi. Dacă mai pe la începuturi instinctul de supravieţuire se activa în legătură cu ameninţările animalelor sălbatice sau cu jurisdicţia terenului de vânătoare care prin flora şi fauna lui asigura necesarul de hrană a omului, astăzi trigger-ul este tocmai lipsa sau insuficienţa banului pentru a-mi putea cumpăra cele necesare traiului şi negarea de sine pe care o simt ori de câte ori cineva mă contrazice şi ridică tonul la mine împiedicându-mi libertatea de exprimare.

Deşi lucrurile în esenţă stau cam la fel, ceea ce putem constata ca fiind o îmbogăţire a arsenalului de înţelegere şi argumentaţie a ceea ce se întâmplă în creierul nostru atunci când suntem ameninţaţi de ceva, sunt tocmai ultimele descoperiri la nivelul psihologiei şi neurobiologiei.

 

Puţină psihologie neurobiologică

Exact la un secol după Gustave Le Bon, în 1995 Daniel Goleman a procedat la o metaanaliză a studiilor şi cercetărilor referitoare la noile descoperiri la nivelul funcţionării cortexului uman şi a modului cum această funcţionare influenţează psihologia persoanei.

De fapt, psihologic vorbind, e un adevăr universal valabil că a simţi anticipează pe a gândi.

Din punct de vedere filogenetic (discuţiile despre evoluţionism şi limitele lui ştiinţifice le vom lăsa pe altădată) se pare că prima dată s-a format creierul limbic sau emoţional, deci centru al emoţiilor şi apoi a apărut neocortexul care este răspunzător de gândire. Pentru aceasta noi oamenii mai întâi simţim şi după aceea gândim. La început, mai înainte de zorii civilizaţiei, supravieţuirea depindea de reacţii emoţionale rapide şi nu de procesualitatea strategică a gândirii. Simţind frică, omul fugea înainte să-şi clarifice toate articulaţiile situaţiei periculoase şi lucrul acesta indubitabil i-a salvat de nenumărateori viaţa (Goleman, 2008, p. 36 ş.u.).

Lucrurile au rămas valabile până azi din cel puţin două puncte de vedere:

• toate aceste experienţe primare au rămas înmagazinate la nivelul memoriei inconştientului colectiv

• ori de câte ori o persoană se întâlneşte în viaţă cu situaţii cu o puternică încărcătură emoţională pe care apoi, din spirit de conservare a propriei fericiri, le refulează în propriul său inconştient personal, aceste experienţe de viaţă se cumulează cu ofertele ancestrale ale inconştientului colectiv.

După Jung, alături de inconştientul personal mai este un inconştient colectiv, un fel de moştenire arhetipală a tuturor experienţelor umane din toate locurile şi timpurile. Aceste experienţe, zice Jung, se transmit ereditar şi nu au fost niciodată conştientizate de către persoana care le moşteneşte. Aceasta spre deosebire de inconştientul personal care conţine lucruri pe care persoana le-a putut conştientiza şi care apoi au dispărut din conştiinţă fiind uitate sau refulate (Jung, 2003, p. 53).

Din punct de vedere ontogenetic, lucrurile au rămas la fel, în sensul că înainte de a gândi noi simţim. Orice ni se întâmplă şi orice auzim sau vedem într-o anumită situaţie sau de la anumiţi oameni, trece mai întâi prin sistemul limbic şi solicită un răspuns emoţional, pentru ca, după aceasta, să se implice cortexul prefrontal şi decizia pe seama gândirii. Bineînţeles că e vorba de fracţiuni de secundă. Poate că pe astfel de considerente se bazează şi vorba populară de duh după care e bine să te gândeşti de două ori şi să acţionezi numai odată.

În vreme ce pericolele legate de anumite etape de dezvoltare civilizaţională a omenirii au luat sfârşit, esenţa funcţională a pericolului în sine s-a păstrat şi a luat forme dintre cele mai post-moderne:

Cei care cunosc aceste mecanisme psihologice şi neurobiologice le pot folosi utilitarist ştiind exact ce coardă trebuie să atingă pentru a obţine efecte precise. Şi, iarăşi zic, ne pot minţi.

Înainte de a arăta cum funcţionează aplicat manipularea acestor mecanisme mentale, ne oprim asupra a ceea ce este îndeobşte recunoscut în lumea psihologilor ca fiind „deturnarea emoţională” şi legătura ei cu deturnarea înţelesului comunicării interpersonale.

Deturnare emoţională şi comunicaţională

Am un obicei „didactic” aproape original. Şi sper să nu mai fie deloc original, adică să-l împărtăşească tot mai mulţi oameni. Atunci când fac prezenţa la începutul orei de curs, în loc să aştept să-mi răspundă „prezent” când le pronunţ numele, prefer ca elevii și elevele să-mi spună cum se simt. Desigur că nu intrăm pe conţinut. Ceea ce vreau eu să subliniez acum este că mulţi dintre ei nu-mi răspund imediat, luându-şi un timp de gândire, în vreme ce alţii menţionează verbal un sentiment care însă nu se reflectă şi în limbajul lor nonverbal. Şi cred că pentru orice om incongruenţa este evidentă atunci când cineva îţi spune că se simte bucuros dar o face având colţurile gurii lăsate în jos şi tonul vocii scăzut.

Concluzia: să ne cunoaştem pe noi înşine şi ceea ce simţim ca să nu ne minţim şi să nu-i inducem în eroare nici pe ceilalţi.

„După E. Berne (1989), un băiat care a observat că dacă va începe să plângă, în locul mâniei pe care ar vrea să o exprime, mama sa îl va iubi şi îl va consola, și în alte cazuri, în loc să-şi exprime deschis mânia va începe să plângă şi atunci i se va spune „bietul de tine”, în loc să fie certat. Prin multiple repetări sentimentul parazit va lua definitiv locul celui adevărat” (Oancea, 2002, p.172).

Iată o invitaţie la autoanaliză şi la autodescoperire în perspectiva unei gestionări inteligente a emoţiilor care de multe ori ne iau prin surprindere şi chiar ne disturbă relaţiile cu ceilalţi. Pentru a intra într-o relaţie sănătoasă cu altcineva e indispensabilă cunoaşterea emoţională de sine. E nevoie de acest lucru pentru a progresa şi a creşte armonios cu tine însuţi şi cu ceilalţi. A nu te cunoaşte pe tine însuţi, înseamnă a lăsa loc elementului surpriză în viaţa ta şi care se va ivi exact atunci când te vei aştepta mai puţin. Exact când vrei o promovare, şi în faţa unei amânări mai mult sau mai puţin diplomate a şefului tău, îţi sare ţandăra de „copil răsfăţat”. Pentru că autocunoaşterea emoţională este acum echivalentă cu previziunea şi circumspecţia.

Mai mult decât atât, dacă te cunoşti pe tine însuţi şi mecanismele interne de formare a propriilor emoţii, unele poate chiar din copilărie, vei simţi impulsul ca nişte bubuituri înfundate înainte de izbucnirea vulcanului (Bradberry şi Greaves, 2016, p. 83). Şi te vei putea apăra de tine însuţi. Iar dacă îl vei vedea pe şeful tău roşu la faţă de furie vei înţelege că se află în faţa unei probleme de tipul cvadraturii cercului şi nu-i vei mai prezenta atunci dorinţa ta de promovare, oferindu-i doar finuţ ajutorul tău pentru a-şi soluţiona urgenţa şi creându-ţi altfel platforma pentru lansarea ulterioară a dorinţei tale de promovare. „E. Fromm nota (1971) că dacă vezi un bărbat roşu la faţă, ţipând, şi spui – el este furios – vei face o apreciere adevărată. Dacă intri mai profund în sistemul lui de gândire poţi să spui – acest om este înspăimântat -; dacă aprofundezi şi mai mult ai putea spune – acest om se simte neajutorat - . Toate cele trei afirmaţii sunt adevărate, dar cu grade diferite de relevanţă, pentru că numai a treia declaraţie (acest om se simte neajutorat) atinge esenţa. Aspectul de mânie este numai la suprafaţă” (Oancea, 2002, p. 172).

Numai ştiind tu cum te simţi atunci când eşti furios şi făcând legătura cu profunzimea situaţiei când te manifeşti ca atare, vei putea percepe mecanismul de funcţionare psihică al şefului tău furios şi vei ştii să alegi exact ceea ce trebuie.

Comunicarea noastră reprezintă exact nivelul nostru de dezvoltare personală şi emoţională. Nu mă refer aici la comunicarea verbală. Ea are o importanţa de doar 7% în cadrul mai larg al comunicării interpersonale care mai include şi paraverbalul şi nonverbalul. Sunt destui oameni cu carte în faţa prezentărilor cărora te plictiseşti de-ţi sar capacele pentru că chiar dacă au QI-ul mare, inteligenţa lor emoţională lasă de dorit, fiind invers proporţională cu primul tip de inteligenţă. Şi unde mai pui şi că cei 7% ai comunicării verbale mai sunt supuşi şi altor fenomene ce influenţează conţinutul mesajului comunicat: ştergerea, generalizarea şi distorsiunea (O’Connor, 2010, p. 201 ş.u.). Toate acestea au legătură cu emoţiile şi cu autocunoaşterea emoţională.

Ştergerea sau omisiunea: uit ceea ce nu mă interesează/emoţionează, indiferent că e vorba de fenomen, obiect sau om. Iar ţinerea de minte a unei persoane este direct proporţională cu volumul de iubire sau ură pe care o am faţă de acea persoană. Vorba aceea: dacă nu mă iubeşti, măcar urăşte-mă, dar în nici un caz nu mă trata cu indiferenţă.

Generalizarea include toate convingerile mele. O convingere este un cadru de interpretare. Îmi vine acum în cap un alt aforism: pentru un om care deţine doar un ciocan, toate lucrurile sunt cuie.

Distorsiunea. Aici vă povestesc o pildă. Un călugăr se duce odată la stareţul său şi îi spune că fratele X pleacă pe ascuns din mănăstire pentru a se întâlni pe câmp cu nu ştiu ce femeie. Stareţul îl întreabă pe călugăr dacă i-a văzut pe cei doi cu ochii lui şi el i-a răspuns că da. Ba a mai şi adăugat că chiar acum cei doi se află în păcat. Aşadar, stareţul s-a lăsat îndrumat de călugăr spre locul faptei, adică o mirişte unde în depărtare se vedeau ca doi oameni care stăteau foarte aproape unul de celălalt. Uite vezi, părinte stareţ?! Cei doi sunt împreună. Stareţul s-a apropiat un pic şi a exclamat: Te înşeli frate că de fapt sunt doi baloţi care sunt aşezaţi unul peste celălalt.

Nu-i aşa că pasărea mălai visează şi că hoţul strigă primul hoţul? Eu nu ştiu sigur ce păcate avea fratele incriminat pe nedrept de către călugăr, dar călugărul sigur avea o problemă cu nişte gânduri de desfrânare.

Întotdeauna ceea ce se întâmplă în universul nostru interior stă la baza modului în care operăm cu limbajul. Persoane interesate şi care cunosc efectele psihologice ale folosirii într-un anumit fel a limbajului, folosindu-se şi de modul în care afirmaţiile repetate insistent ajung să fie crezute şi se transmit prin contagiune mai departe, ştiu exact când şi cum să facă uz de toate acestea pentru a crea o stare interioară unei persoane sau unei comunităţi de persoane vizate, favorabile intereselor acelor persoane. Publicitatea, mai ales, manipulează nevoile umane fundamentale ca hrana şi sexualitatea.

 

Manipularea prin violenţă

Şi încă mai mult, aspectele neconştientizate din partea noastră inconştientă îşi fac apariţia în mod neprevăzut atunci când condiţiile externe favorizează acest lucru. Am arătat mai sus că, după Jung, inconştientul colectiv asimilează experienţele omenirii din zori ei până azi şi, chiar dacă noi cei de acum n-am trecut prin astfel de experienţe, memoria colectivă a creierului reptilian (paleocortexul) reţine semnificaţia acestor experienţe care se transmit cumva ereditar şi se activează ori de câte ori ne simţim în pericol şi supravieţuirea noastră este pusă în discuţie. În astfel de cazuri, gândirea noastră este pe locul doi, emoţia fiind cea care preia conducerea acţiunilor noastre. Şi apoi ne mai mirăm că persoane despre care ştim că sunt înţelepte şi inteligente sau neagresive de fel, ajung în anumite situaţii să se manifeste antisocial. Şi iarăşi reuşim să ne inducem în eroare unii pe alţii.

Sau ce am mai putea spune despre universul concentraţionar – o constantă paradoxală a civilizaţiei moderne şi post-moderne – în care instinctul supravieţuirii este dus la limită. În astfel de condiţii extreme psihicul omului se restructurează într-un fel care îi face posibilă existenţa în continuare, pentru ca omul să nu înnebunească şi să ajungă pe punctul de a-şi pierde viaţa. Mecanismul manipulării prin fragmentarea personalităţii este enunţat foarte clar într-o carte:“În anii 1990 au existat nenumărate relatări despre abuzuri ritualice satanice şi un program de control al minţii al CIA care presupunea torturarea subiecţiilor copii în vederea producerii de tulburări de personalitate multiplă, numită azi tulburare disociativă de identitate. Pe scurt, după ce victima trăia o traumă extremă şi repetitivă cum ar fi violul, electroşocurile sau asistarea la acte oribile de violenţă, pentru a face faţă durerii intense şi şocului, mintea se disocia în alter ego sau în personalităţi diferite menite să ajute victima să facă faţă la durere intensă şi şoc. Mai departe, aceşti alter ego astfel creaţi erau programaţi să îndeplinească o acţiune sau o funcţie, cum ar fi curier de droguri, prostituată, asasin, reportofon uman şi aşa mai departe. Putem privi această victimizare complicată ca pe un program complex de computer: prin traumă, repetiţie şi condiţionare este creat un fişier nou (alter). Pentru a activa (a declanşa) fişierul creat e nevoie de un cod de acces sau de o parolă (indiciu sau directivă). Numele acestui presupus subproiect al MKUltra, notoriul program de modificare comportamentală al CIA dintre anii 1950 şi 1970, a fost Monarch”(Jones şi Flaxman, 2016, pp. 71 – 72).

Înţelegem acum odată în plus cum s-au putut forma torţionarii în temniţele gulagului românesc. Nereuşind să identifice ceea ce Victor Frankl numea “sensul vieţii”, prin credinţă în Dumnezeu sau chiar prin valori umane nobile ca iubirea, au fost victime sigure ale reeducării comuniste şi, astfel, a face pactul cu diavolul roşu a fost singura alternativă pe care ei au găsit-o pentru a putea supravieţui. Şi au făcut asta atât torţionarii, cât şi unele dintre victimele lor.

Deşi am mai putea continua şi cu alte mecanisme, de pildă cele sociale pe care mai mult le-am amintit, care privesc manipularea, prefer să rămânem la a înţelege ceva din procesul psihologic interior al fenomenului, pe ce se bazează manipularea dpdv organic, neurobiologic şi ca mecanism de influenţare a personalităţii. Odată percepute aceste lucruri şi apreciate la adevărata lor valoare de impact asupra personalităţii, putem face faţă mai uşor asaltului. Deşi, atenţie, nimeni nu garantează că ştiinţa în sine reprezintă o salvare. Efortul ascetic, lupta personală de baricadare împotriva asaltului, presupune a face faţă atât ofertei plăcerii, care este mai larg folosită, cât şi durerii, în toate formele ei de la frustrare până la tortură, folosită ca instrument de reeducare, manipulare sau, mai soft spus, de persuasiune.

 
BIBLIOGRAFIE:
  1. BRADBERRY, Travis şi GREAVES, Jean, (2016). Inteligenţa emoţională 2.0, traducere de Irina Brateş, Bucureşti: Editura Litera.
  2. GOLEMAN, Daniel, (2016). Creierul şi inteligenţa emoţională, Bucureşti: Editura Curtea Veche.
  3. GOLEMAN, Daniel, (2008). Inteligenţa emoţională, traducere de Irina-Margareta Nistor, Bucureşti: Editura Curtea Veche.
  4. LE BON, Gustave, Psihologia mulţimilor, traducere de Mariana Tabacu, Bucureşti: Editura Antet XX Press.
  5. JONES, Marie şi FLAXMAN, Larry, (2016). Războaiele PSI – o istorie a manipulării minţii, a supravegherii şi ingineriei sociale organizate de guverne, de presă şi de societăţi secrete, traducere de Florin Tudose, Bucureşti: Edituta Lifestyle.
  6. JUNG, Carl, Gustav, (2003). Arhetipurile şi inconştientul colectiv, traducere din limba germană de Dana Verescu şi Vasile Dem. Zamfirescu, Bucureşti: Editura Trei.
  7. OANCEA, Constantin, (2002). Tehnici de sfătuire/consiliere, Bucureşti.
  8. O’CONNOR, Joseph, (2010). Manual de NLP – ghid practic pentru a obţine rezultatele pe care le doreşti, traducere de Eduard Bucescu, Bucureşti: Editura Curtea Veche.

 



Biserica Ortodoxă Română propovăduiește un creștinism curat și ortodox în Europa - interviu cu șeful de presă al BORu
 

„Noi, ortodocşii, trebuie să depăşim controversele prin dragoste!” – Interviu în exclusivitate cu Pr. Alexandr Volkov, şeful Serviciului de presă al Sanctităţii sale Kiril, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii

Trebuie să recunosc că, atunci când am solicitat părintelui Alexandr Volkov acest interviu, am avut temerea că nu va accepta. M‑am temut că ar putea invoca faptul că interviul nu a fost programat din timp, că nu i‑am transmis întrebările sau că nu ar avea binecuvântarea Patriarhului său.

Părintele Alexandr a răspuns însă imediat rugăminţii mele şi a rezolvat inclusiv dificila problemă a traducerii. Înainte de a începe discuţia, i‑am mărturisit că dorinţa mea, ca fiu al Bisericii, este ca acest interviu să fie unul ziditor, însă, ca jurnalist, sunt ispitit să abordez şi teme sensibile la care cititorii revistei aşteaptă unele răspunsuri.

L‑am rugat deci să nu se supere dacă vor fi şi întrebări incomode şi l‑am asigurat că nici eu nu mă supăr, dacă va considera că este mai bine să nu răspundă la ele. Zâmbitor, părintele Alexandr mi‑a răspuns liniştit: „Nu există astfel de întrebări!”.

Bănuiesc că aceasta este prima dumneavoastră vizită în România. Cu ce ocazie şi care sunt primele impresii?

Presa a speculat mult în această perioadă şi a lansat tot felul de scenarii cu privire la această vizită…

La sosirea pe Aeroportul Otopeni, Sanctitatea Sa Părintele Patriarh Kiril a vorbit despre valorile comune care conduc la bune relaţii între oameni. Cum putem face să primeze valorile comune ortodoxe în faţa acelor aşa‑zise „valori”, care sunt în contradicţie cu învăţătura creştină?

Cum se vede România europeană dinspre Rusia, sub aspectul viitorului său duhovnicesc? Credeţi că vom rezista duhului secularist?

Etnofiletismul este o gravă problemă cu care se confruntă Biserica Ortodoxă astăzi. S‑a ajuns la nivel mondial să se folosească în mod curent două expresii: „biserică ortodoxă greacă” şi „biserică ortodoxă rusă”. Cum vedeţi rezolvarea problemei diasporei şi a jurisdicţiilor suprapuse?

Există vreo nădejde, vreo soluţie pentru rezolvarea problemei canonice din Basarabia?

Fiecare popor are o inimă a ortodoxiei sale. În trecut, grecii au pierdut Constantinopolul, legat de Kosovo sârbii trăiesc o dramă, şi acum auzim voci despre o Patriarhie a Rusiei fără Kiev. Ce se întâmplă? Cum se poate aşa ceva?

Au fost voci care au încercat să inducă ideea că faptul că unele Biserici autocefale nu au mers în Creta a fost o chestiune orchestrată de Rusia. Care este adevărul?

Biserica Ortodoxă Rusă, deşi nu a participat în Creta, a rămas în deplină comuniune cu celelalte Biserici Ortodoxe surori. Se încearcă să se creeze dezbinare folosind acest subiect. Care este mesajul Patriarhiei Ruse în problema comuniunii şi a problemelor teologice care au generat discuţii?

În încheiere, aş vrea să vă rog să transmiteţi Părintelui Patriarh Kiril, din partea noastră, a credincioşilor, că ne dorim sincer o strângere a legăturilor cu creştinii ortodocşi din Rusia. În mod concret, poate mai mulţi ierarhi din Rusia să participe la slujbele din România şi reciproc, iar mai mulţi pelerini din România să viziteze Rusia şi reciproc.

 

A consemnat Silviu‑Andrei VLĂDĂREANU

Traducere din limba rusă de Anatolii LOŞAKOV, Secretar II al Ambasadei Federaţiei Ruse în Republica Moldova

ARTICOL DIN CUPRINSUL REVISTEI LUMEA CREDINȚEI NR. 172/2017.

 



Declarația de la Paris - izvorâtă din profundă îngrijorare și deziluzie față de situația actuală din Europa
 

În urma unei întâlniri comune avute la Paris, un grup de intelectuali de orientare conservatoare a publicat pe data de 7 octombrie 2017 un manifest intitulat O Europă în care putem să credem“. Izvorât dintr-o profundă îngrijorare şi deziluzie faţă de actualul mers al lucrurilor, textul îşi propune, pe lângă tragerea unui semnal de alarmă asupra risipirii moştenirii civilizaţiei europene prin autoamăgire şi deformare ideologică, şi transmiterea unui mesaj cu caracter afirmativ. El exprimă un ataşament ferm faţă de valorile adevăratei Europe, a căror perenitate le situează dincolo de abstracţiunile aflate la modă în zilele noastre. Semnatarii documentului publicat în mai multe limbi (din păcate nu şi în română) la https://thetrueeurope.eu sunt: Phillipe Bénéton, Rémi Brague, Chantal Delsol (Franţa), Roman Joch (Cehia), Lánczi András (Ungaria), Ryszard Legutko (Polonia), Roger Scruton (Marea Britanie), Robert Spaemann (Germania), Bart Jan Spruyt (Olanda), Matthias Storme (Belgia).

Prezentăm mai jos un rezumat al amplului document, însoţit de câteva fragmente relevante.

„Europa ne aparţine, iar noi aparţinem Europei“: astfel debutează documentul împărţit în total în 36 de puncte. De la bun început este scoasă în evidenţă noţiunea de patrie, indisolubil legată de geografie, moştenire istorică, dar şi de sentiment, de o adeziune sufletească la tot ce presupune acest termen. Şi totuşi, această Europă este actualmente ameninţată de o falsă înţelegere de sine: „Această falsă Europă se închipuie pe sine drept o împlinire a civilizaţiei noastre, dar în realitate ne confiscă patria. Ea denunţă exagerările şi distorsionările adevăratelor virtuţi europene, rămânând totodată oarbă faţă de propriile vicii. Complăcându-se într-o caricatură unilaterală a istoriei noastre, această falsă Europă este marcată de prejudecăţi insurmontabile la adresa trecutului. Susţinătorii ei sunt orfani prin proprie alegere, iar ei consideră faptul de a fi orfan, de a fi lipsit de o patrie, drept o realizare nobilă. În felul acesta, falsa Europă se autoproclamă drept model al unei comunităţi universale, care în realitate nu este nici universală şi nici o comunitate. Patronii acestei false Europe sunt vrăjiţi de superstiţia unui progres inevitabil. Ei cred că au istoria de partea lor, iar această credinţă îi face trufaşi şi dispreţuitori. Sunt incapabili să recunoască defectele lumii post-naţionale şi post-culturale pe care o construiesc. Mai mult, ei sunt ignoranţi în privinţa veritabilelor surse ale demnităţii umane pe care –asemenea nouă- o preţuiesc atât de mult. Ei ignoră, sau chiar repudiază, rădăcinile creştine ale Europei. În acelaşi timp ei se străduiesc să nu-i jignească pe musulmani, despre care îşi imaginează că vor adopta cu entuziasm viziunea lor secularistă, multiculturală. Cufundaţi în prejudecăţi, superstiţii şi ignoranţă, orbiţi de vanitate, de viziunea autosuficientă a unui viitor utopic, falsa Europă reprimă în mod reflex orice opoziţie. Aceasta se face, desigur, în numele libertăţii şi al toleranţei.”

Această concepţie utopică şi totodată tiranică asupra Europei este privită drept cel mai nociv factor, cel care a contribuit în cea mai mare măsură la actuala stare de lucruri. De vină nu sunt atât ameninţările exterioare, cât această disoluţie internă, lipsa de aderenţă la ceea ce a reprezentat dintotdeauna autenticitatea.

“Am ajuns într-o fundătură. Cea mai mare ameninţare la adresa viitorului Europe nu este nici aventurismul rusesc, nici imigraţia islamică. Adevărata Europă este în pericol datorită strânsorii sufocante pe care falsa Europă o exercită asupra ideilor şi reprezentărilor noastre. Naţiunile noastre, cultura noastră comună sunt subminate de iluziile şi autoamăgirea asupra a ce este şi ce ar trebui să fie Europa. Promitem că ne vom opune acestei ameninţări la adresa viitorului nostru. Vom apăra, susţine şi promova adevărata Europă, cea căreia în realitate îi aparţinem.”

Unii critici au crezut a descoperi o contradicţie între formularea de mai sus şi ale puncte ale manifestului. Pe de-o parte, aici ni s-ar sugera că imigraţia islamică nu constituie o ameninţare, iar ceva mai încolo se susţine că imigraţia masivă, lipsită de asimilare, este echivalentă cu o colonizare. Lectura aceasta e însă una greşită. Autorii nu neagă pericolele externe (rusesc sau islamic), dar spun că acestea constituie o ameninţare reală doar pe fondul unei mentalităţi eronate, a unei reprezentări iluzorii a lumii în care trăim, care este privită exclusiv prin lentilele unei ideologii pernicioase, fără aderenţă la realităţi şi tradiţii.

După ce evocă necesitatea solidaritatăţii, a spiritului comunitar şi a participării active, documentul continuă prin accentuarea ideii că adevărata Europă este o comunitate de naţiuni, singura care întruchipează mult dorita unitate în diversitate. Statul-naţiune, prin caracterul său suveran dobândit după emanciparea de sub tutela imperiilor, a constituit marca definitorie a Europei. Chiar dacă între naţiuni au avut loc de-a lungul timpului şi conflicte, ele nu au compromis unitatea noastră culturală. “Acest fapt stă mărturie pentru profunzimea şi forţa Europei ca o civilizaţie cosmopolită în autenticul înţeles al termenului. Noi nu urmărim unitatea impusă, forţată, a unui imperiu. În schimb, cosmopolitismul european (în sensul de mai sus) consideră că iubirea de patrie şi loialitatea civică deschid un orizont mai larg.”

Un alt element esenţial care a modelat adevărata Europă este creştinismul. Evanghelia nu impune cu stringenţă o anumită ordine seculară, ca atare aceasta a căpătat forme diverse, care nu au afectat unitatea culturală a ţărilor europene. “Nu este o întâmplare că declinul credinţei creştine în Europa a fost acompaniat de noi tentative de realizare a unei unităţi politice, un imperiu al banilor şi al reglementărilor, infuzat de sentimentul unui universalism pseudo-religios, aşa cum se întâmplă în cadrul Uniunii Europene”. Rădăcinile creştine ale civilizaţiei noastre sunt indelebile. Demnitatea egală a tuturor fiinţelor umane, dreptatea, mila, compasiunea, iertarea, caritatea, dorinţa de pace, toate aceste virtuţi aparţin moştenirii creştine. Adevărata Europă se revendică în acelaşi timp şi de la clasicismul antichităţii greco-romane. “Toţi europenii tind către măreţie, care este cununa virtuţilor clasice. Chiar dacă adesea am asistat din acest motiv la lupte violente pentru supremaţie, aspiraţia spre excelenţă a inspirat omul european în realizarea unor creaţii artistice sau descoperiri ştiinţifice de excepţie. Adevărata Europă nu a fost niciodată perfectă, de aceea suporterii falsei Europe nu se înşeală atunci când vorbesc de progres şi de reforme. Apreciem multe din realizările obţinute după 1945 sau 1989. Dar viitorul Europei rezidă în fidelitatea reînnoită faţă de cele mai bune dintre tradiţiile noastre, iar nu în falsul universalism care impune uitarea şi respingerea de sine. Europa nu a început odată cu iluminismul. Adevărata Europă este şi va fi mereu o comunitate de naţiuni care, chiar dacă pe alocuri manifestă o atitudine insulară, este unită printr-o moştenire spirituală, pe care împreună o dezbat, o dezvoltă, o împartăşesc şi o iubesc.”

În continuarea manifestului, autorii acestuia trag un semnal de alarmă: adevărata Europă este în pericol! Cauza acestei dezrădăcinări este “falsul creştinism” al “drepturilor universale ale omului” promovat de arhitecţii falsei Europe. Aceasta se laudă cu angajamentul ei în numele libertăţii umane. “Totuşi, acest tip de libertate este unul unilateral. Se pretinde a fi o eliberare de toate restricţile: libertatea sexuală, libertatea autorealizării, de a fi tu însuţi. Generaţia ’68 priveşte aceste libertăţi drept victorii preţioase împotriva unui regim cultural opresiv, cândva atotputernic. Ei se consideră drept mari eliberatori, iar toate aceste încălcări ale vechilor norme sunt aclamate drept realizări morale nobile, pentru care lumea întreagă ar trebui să le fie recunoscătoare.” Şi totuşi, generaţia ’68 a distrus mai mult decât a construit. Libertinajul şi hedonismul au dus invariabil la o lipsă de repere şi de sens. Instituţia familiei a fost slăbită. Individualismul exacerbat duce în mod fatal la izolare.

În acelaşi timp în care ni se tot vorbeşte de o libertate fără precedent, viaţa europenilor tinde să fie supusă unei reglementări exhaustive. Tehnocraţi anonimi în alianţă cu puternice grupuri de interese ne impun reguli peste reguli în domeniile afacerilor, relaţiilor de muncă, educaţiei, mediilor de informare şi de divertisment. Dar cea mai gravă restricţie este cea asupra libertăţii de exprimare ca întrupare nemijlocită a unei libertăţi originare, fundamentale pentru spiritul european: cea a conştiinţei. “Ţinta acestor restricţii nu o constituie obscenităţile sau alte atacuri publice la adresa decenţei. În schimb, clasa conducătoare a Europei vrea să limiteze libertatea cuvântului. Acei politicieni care dau glas unor adevăruri incomode despre Islam şi imigraţie sunt traduşi în justiţie. Corectitudinea politică impune tabuuri care fac ca orice contestare a statu-quo-ului să devină inacceptabilă. Falsa Europă nu încurajează o cultură a libertăţii, ci promovează o cultură a unei omogenităţi dirijate de pieţe şi un conformism impus politic.”

Ca formă de manifestare a principiului egalitarist, falsa Europă a promovat decenii la rând ideologia multiculturalismului. Aceasta nu reprezintă altceva decât o deviere utopică de la realitate. Cerinţa ca noii veniţi, mai ales din spaţiul extra-european, să se adapteze principiilor şi valorilor noastre a fost considerată în permanenţă o nedreptate. “Ni s-a spus că acest angajament în numele egalităţii ne impune să renunţăm la ideea superiorităţii culturii noastre. În mod paradoxal, proiectul multicultural european, care neagă rădăcinile creştine ale Europei, extinde în mod nepermis idealul creştin al carităţii universale. El solicită din partea popoarelor europene un grad de lepădare de sine care poate fi întâlnit doar la sfinţi. Ne silesc să pretindem că decăderea culturii noastre şi colonizarea patriilor noastre sunt marea glorie a Europei secolului 21, adică un gest colectiv de autosacrificiu în numele unei noi comunităţi globale de pace, progres şi prosperitate.”

Un alt aspect luat sub lupă îl constituie tehnocraţia. “Tirania tehnocratică se manifestă şi la alte niveluri. Elitele politice îşi văd interesul în fenomenul globalizării, ca atare au creat o serie de organizaţii supranaţionale pe care le controlează şi care se sustrag imixtiunilor incomode din partea suveranităţilor naţionale. Deficitul democratic al Uniunii Europene nu este aşadar o simplă problemă tehnică, a cărei soluţie poate fi găsită la acest nivel. El îşi are originile mai degrabă într-o convingere fundamentală care este urmărită cu un zel orb. Mandarinii supranaţionali ai instituţiilor europene tind să confişte întreaga viaţă politică a Europei, susţinând că “nu există alternativă”. Aceasta este tirania soft, dar din ce în ce mai reală, cu care suntem confruntaţi.”

În continuare autorii manifestului scot în evidenţă hybrisul găunos care caracterizează această falsă Europă. Una lipsită de idealuri înalte, în care coeziunea socială s-ar dori bazată pe o retorică inclusivă şi pe un sistem economic dominat de marile corporaţii. Cu toate acestea, asistăm la simptome ale unei nevoi mai adânci de solidaritate şi de sentimentul apartenenţei la o entitate colectivă. Fenomenul galeriilor echipelor de fotbal, cu toată pasiunea pe care o implică, e un semn evident al nevoii disperate de solidaritate umană, care în falsa Europă nu poate fi satisfăcută în alte forme. De asemenea, elitele intelectuale dau dovadă în marea lor majoritate de un partizanat ideologic. Spiritul autentic al universităţilor ca spaţiu de formare culturală şi spirituală a fost denaturat, acestea devenind între timp agenţi ai procesului de distrugere al culturii noastre.

Instantaneul care descrie starea de fapt din prezent sună astfel: „Europa actuală este dominată de materialism şi e incapabilă să îşi motiveze bărbaţii şi femeile să întemeieze familii şi să dea naştere la copii. O cultură a repudierii privează generaţiile viitoare de un sentiment al identităţii. Unele din ţările noastre au regiuni în care musulmanii trăiesc într-o autonomie informală faţă de legislaţia locală, părând mai degrabă nişte colonişti decât cetăţeni ai naţiunilor noastre. Individualismul ne izolează unii de alţii. Globalizarea modifică perspectivele de viaţă a milioane de oameni. Când sunt contestate, clasele conducătoare ne spun că nu fac altceva decât să se acomodeze cu inevitabilul, adaptându-se unei necesităţi implacabile. Alt curs nu este posibil iar a te opune este iraţional. Lucrurile nu pot, nu trebuie să fi altfel. Celor care obiectează li se reproşează că sunt nostalgici, fapt pentru care merită o condamnare morală prin etichetarea lor drept rasişti sau fascişti. Pe măsură ce diviziunile sociale şi lipsa de încredere civică devin tot mai evidente, viaţa publică europeană devine din ce în ce mai agitată şi mai resentimentară şi nimeni nu poate spune unde se va opri acest fenomen. Nu trebuie să continuăm pe această cale. Trebuie să ne scuturăm de tirania falsei Europe. Există o alternativă.”

După acest diagnostic amar, documentul încearcă aşadar să ne propună şi un remediu. Iar primul pas spre o posibilă vindecare ar trebui să îl constituie autocunoaşterea teologică. “Pretenţiile universaliste ale falsei Europe se dovedesc a fi un surogat de tip religios, incluzând profesiunea de credinţă şi anatemele aferente. Acesta este puternicul opium care paralizează unitatea politică a Europei. Ne vedem nevoiţi să insistăm asupra faptului că aspiraţiile religioase trebuie să rămână în sfera religiei şi nu au ce căuta în politică şi cu atât mai puţin în birocraţia administrativă. Pentru a ne putea recâştiga autonomia politică şi istorică, este imperios necesar să re-secularizăm viaţa publică a Europei. Pentru aceasta trebuie să respingem retorica ipocrită care evită asumarea răspunderii şi promovează manipularea ideologică. Vorbăria despre diversitate, incluziune şi multiculturalism este lipsită de conţinut. Acest limbaj este folosit adesea doar pentru a reinterpreta propriile erori drept realizări. Destrămarea solidarităţii sociale nu ar fi astfel “în realitate” decât un semn al ospitalităţii, al toleranţei şi al incluziunii. E vorba de un limbaj de marketing, un limbaj care mai mult obscurează decât clarifică. Trebuie să redobândim un respect statornic faţă de realităţi. Limba este un instrument sensibil, care se degradează atunci când e folosit pe post de măciucă.”

Următorul pas ar fi profilul ideal al omului politic european: acesta ar trebui să fie dedicat binelui comun, cu respect faţă de tradiţii, pe care nu le scoate la mezat în numele unor vise utopice. El trebuie să se manifeste demn de sarcinile cu care a fost investit de către cetăţeni şi să nu caute aplauze din partea aşa-zisei “comunităţi internaţionale”, care în realitate nu este decât departamentul de PR al unei oligarhii.

Mai departe: “Recunoscând caracterul specific al naţiunilor europene şi moştenirea lor creştină, nu trebuie să ne mai mirăm în faţa falselor afirmaţii ale multiculturaliştilor. Imigraţia lipsită de asimilare înseamnă colonizare şi trebuie respinsă. Avem dreptul să pretindem ca cei care imigrează în ţările noastre să se integreze în naţiunile noastre şi să le adopte obiceiurile. Aceste aşteptări trebuie sprijinite printr-o politică solidă. (…) Doar imperiile pot fi multiculturale, iar Europa va deveni un imperiu dacă nu vom reuşi să facem din solidaritatea socială şi unitatea civică criterii ale politicii privind imigraţia şi asimilarea.”

Problema Europei nu poate fi redusă însă doar la fenomenul imigraţiei. Un alt simptom al destrămării societăţii – un proces care trebuie neapărat inversat – îl constituie lipsa ierarhiilor sociale. Trebuie să ne opunem aşa-zisei “expertocraţii” care se instituie pe seama înţelepciunii, a tactului şi a năzuinţei către o viaţă cultivată. Europa nu poate fi înnoită dacă nu respingem egalitarismul exagerat şi reducerea “înţelepciunii” la un simplu bagaj de cunoştinţe de natură tehnică. Fără a pune în discuţie principiul egalităţii sociale, trebuie pusă în evidenţă şi nevoia unei ierarhii, să ne redescoperim simţul pentru măreţie spirituală. E nevoie şi de o altă concepţie asupra moralei. Falsa interpretare a libertăţii nu trebuie să ne împiedice să tindem către respect, demnitate şi mărime de caracter. Trebuie să ieşim din logica mercantilă, a primatului economicului, conform căreia totul este de vânzare. Statul de drept trebuie supraordonat şi nu subordonat acestor principii. Trebuie promovată cultura autentică, trebuie întărită instituţia familiei (fireşte, cea în sens “tradiţional”) ca element de bază al societăţii, ca loc unde se naşte şi creşte viitorul acesteia.

În partea finală a documentului, autorii discută problema fenomenului “populismului”, căruia, deşi îi constată o serie de insuficienţe, îi conced totuşi statutul de reacţie îndreptăţită, motivată de actuala stare de lucruri. Alternativa ieşirii din criză o constituie, desigur, adevărata Europă, o comunitate de naţiuni bazată pe tradiţii şi valori comune. Iată traducerea integrală a părţii care încheie manifestul.

“Ascensiunea aşa-numitului “populism” stârneşte actualmente îngrijorare în Europa, deşi semnificaţia termenului nu a fost niciodată explicată cu adevărat, el fiind folosit mai mult în sens peiorativ. Aici avem rezervele noastre. Europa trebuie să se revendice mai degrabă de la profunda înţelepciune istorică a tradiţiilor sale decât de la slogane simpliste şi apeluri emoţionale care dezbină. Cu toate acestea, recunoaştem că multe aspecte ale acestui nou fenomen politic reprezintă o revoltă sănătoasă împotriva tiraniei falsei Europe, care califică drept “antidemocratic” orice atac la adresa monopolului ei asupra legitimităţii morale. Aşa-zisul “populism” este o provocare la adresa dictaturii status-quo-ului şi a “fanatismului de centru”, una asumată cu îndreptăţire. El este un semn că până şi în cultura noastră politică degradată şi sărăcită poate renaşte o conştiinţă istorică a popoarelor europene.

Respingem afirmaţia după care nu există nicio alternativă responsabilă la solidaritatea artificială, lipsită de suflet, a unei pieţe comune, la birocraţia transnaţională şi la divertismentul superficial. Pâinea şi circul nu sunt de ajuns. Această alternativă responsabilă este adevărata Europă.

În acest moment îi solicităm pe toţi europenii să ne sprijine în respingerea acestei fantezii utopice a unei lumi multiculturale fără graniţe. Ne iubim pe drept cuvânt patriile şi dorim să transmitem copiilor noştri toate lucrurile nobile pe care le-am primit în patrimoniul nostru naţional. Ca europeni împărtăşim o moştenire comună iar aceasta ne solicită să trăim împreună în pace într-o Europă a naţiunilor. Să reînnoim suveranităţile noastre naţionale şi să regăsim demnitatea unei responsabilităţi politice comune pentru viitorul Europei.”

Se înţelege că semnalarea acestui text şi prezentarea lui în cadrul de faţă înseamnă totodată şi o asumare a mesajului pe care el îl transmite. - Sursa: Rostonline

 

Citiți și: UE a amplificat criza demografică prin încurajarea politicilor anti-familie  - Activenews 



Stiinţă. Medicină. Cultură. Artă
Răbufniri ale naturii sau război meteorologic?
 

Meteorologia ca știință se ocupa cu studiul fenomenelor atmosferice și a proceselor climatice care le însoțesc. Ea studiază mișcarea curenților de aer, care formează vânturile, a norilor, a precipitațiilor și a descărcărilor electrice, care formează fronturile atmosferice. Monitorizează  pe o suprafață determinată, temperatura, presiunea și umiditatea atmosferică, împreună cu alți parametri, în baza cărora elaborează hărți sinoptice, avertizări și prognoze meteorologice pe termen scurt, mediu și lung. Prognozele au un grad mai mic sau mai mare de probabilitate, ele sunt corecte în proporție de 75-80% .

Viața și activitatea umană depind fundamental de mișcarea maselor de aer în jurul pământului, care împrospătează aerul, disipă căldura solului și transportă umiditatea. Aceste mase de aer deplasează norii generatori de precipitații, care colindă oceanele și continentele, făcând posibilă circulația apei în natură, circulație, de care depinde viața.

În decursul istoriei, oamenii au încercat permanent să controleze vremea. Cele mai mari eforturi s-au depus pentru combaterea secetei, sau pentru alungarea norilor de ploaie cu grindină. Ploaia aduce recolte prospere, dar și inundații devastatoare sau zone răvășite de grindină cu recolte compromise.

Cu mii de ani în urmă, în Egiptul antic, se credea că inundațiile Nilului puteau fi oprite prin jertfirea unei fete tinere. La fel vedem și în imperiul incas, unde se sacrificau deținuți pentru îmblânzirea soarelui, prin ritualuri religioase. Dacii apelau la preoți pentru invocarea ploii, iar romanii la paparude. La noi ploaia era adusă sau întoarsă din drumul iei, prin felurite descântece sau prin rugăciuni. Marele scriitor Ion Creangă în Amintiri din copilărie amintește de mama sa care îi zicea: „Ieși, copile, cu părul bălai și râzi la soare, că poate s-o îndrepta vremea”. Tot el ne spune ca mama lui „înfigea toporul în pământ, dinaintea ușii” pentru a feri satul de norii negri, încărcați cu grindină.

Ca fenomen meteorologic, grindina se formează în norii de dezvoltare verticală, de tip cumulo-nimbus. Când picăturile de ploaie, formate la mare înălțime în partea superioară a norului, traversează o zonă de curenți descendenți foarte reci, care coboară prin centrul lui, îngheață și își măresc dimensiunile prin ciocniri succesive cu alte picături înghețate, ajung la sol sub forma bulgărilor de gheață, formând grindina. Mărimea ei diferă mult, de la dimensiunea unui bob de grâu, până la bulgări de 50 mm în diametru. Greutatea bulgărilor diferă în funcție de mărimea acestora. Cea mai mare grindină a fost consemnată în Bangladesh de aproape 1kg. În funcție de mărimea și greutatea lor, forța de lovire a bulgărilor de grindină este diferită și din acest motiv diferă și efectele asupra culturilor, plantelor, animalelor, caselor, mașinilor și chiar a oamenilor.

Din timpuri vechi, pentru a feri satele și orașele de norii negri de furtună, se trag clopotele la biserici, deoarece s-a constatat că undele sonore produse în acest fel, nu permit gheții să se lipească în timpul căderii în bulgări mari, și grindina va fi mai mică sau nu va fi deloc, deoarece se topește până la atingerea solului.

Pe acest principiu, al undelor sonore direcționate, s-au inventat tunurile antigrindină. Aceste tunuri nu sunt similare cu tunurile de artilerie, ele nu aruncă obuze sau proiectile la mare distanță. Ele lansează în aer unde sonore foarte puternice 120-130 db., sub forma undelor de șoc, cu salturi de presiune și densitate, care zboară cu viteze mari, către straturile înalte ale norilor de furtună. Aceste unde puternice modifică parametri fizici de formare a gheții, deci a bulgarilor de grindină.

Tunurile antigrindină au apărut în Austria, în anul 1896, iar construcția lor începe masiv în 1899, fiind susținută de guvernele Austriei, Franței și Italiei. În jurul anului 1900 se vindeau mii de tunuri antigrindină care încercau să protejeze zone întinse agricole din Europa. Există și astăzi controverse privind eficacitatea lor, care se presupune a fi în jurul valorii de 50% – 60%.

În prezent, pe lângă acest tip de tunuri, avem la dispoziție și alte sisteme de combatere a grindinei, din care amintesc rachetele antigrindină. În țara noastră rachetele sunt produse de o întreprindere din Ploiești și pot acoperi o suprafață de 15-20km pătrați de culturi, zburând la peste 9000 m înălțime. După lansare, o dată ajunse la înălțime, descarcă în atmosferă aerosoli de iodură de argint și iodura de potasiu, care împiedică înghețarea picăturilor de ploaie.

În cadrul Ministerului Agriculturii din țara noastră, s-a dezvoltat o Direcție antigrindină, care coordonează activitatea punctelor de lansare, amplasate în diferite zone din țară. Sistemul actual poate acoperi o suprafața de aproximativ 270.000 ha, cu o eficiență de 75-80%.

O altă preocupare importantă a oamenilor din toate timpurile, este generarea ploii, în anotimpurile secetoase sau în zone deșertice. La noi, din bătrâni se știe că scoaterea icoanelor făcătoare de minuni din mânăstiri sau din biserici, poate aduce ploaia în vreme de secetă. Se povestește că într-o vară, seceta a lovit câmpurile din vecinătatea unui sat. Preotul locului, împreună cu enoriașii săi, se rugau la Dumnezeu, ca să îi milostivească și să le dăruiască ploaie. Dar rugile nu au avut efect și ei au hotărât să meargă la un călugăr bătrân, ce trăia singur, mai sus, către munte. Ajunși la el bătrânul călugăr i-a ascultat, după care i-a întrebat de câteva ori: „Măi, voi v-ați rugat, sigur v-ați rugat?”. „Da, părinte”, au răspuns cu toții, „dar fără folos”. „Ei, atunci hai să ne rugăm împreună”, a zis bătrânul și s-au așezat cu toții în genunchi.  Bătrânul călugăr a ridicat mâinile către cer, înălțând fierbinte rugă. La un timp, a început ploaia și ploua din ce în ce mai tare, iar apa creștea câte puțin… La un moment dat, un mirean zice: „Părinte, te rugăm, lasă mâinile în jos că ne ia apa”.

Studiile științifice au început în urmă cu peste 100 de ani, dar concret, doar în ultima perioadă putem vorbi de tehnici aplicabile și eficiente economic. Generarea ploilor se poate face atât prin modificarea  factorilor climatici, cât și prin procedee tehnice de formare a nucleelor de condensare în aerul umed, declanșând ploaia.

Modificarea factorilor locali climatici se face prin împăduriri, ecologizări, reducerea emisiilor de dioxid de carbon, reducerea emisiilor electromagnetice care perturbă ionosfera și altele. Metode tehnice directe presupun însămânțarea norilor cu diferite substanțe chimice, ca zăpada carbonică, săruri radioactive și ionizate, creșterea în nori a radiațiilor ionizante de la distanță etc.

Omul care a adus pentru prima dată ploaia pe pământ, a fost o româncă, Ștefania Mărăcineanu, care a studiat și a lucrat la Universitatea București, fiind colaboratoare a profesorului Dimitrie Bunghențianu. Sprijinită de acesta și împreună cu profesorul Vasilescu Karpen, inventatorul pilei electrice Karpen care funcționează perfect din 1936 până în prezent, și cu ajutorul prințului aviator Bâzu Cantacuzino, în 1931 prin tehnica însămânțării norilor cu săruri radioactive lansate din avion, a provocat în Bărăgan prima ploaie artificială din lume, lucru consemnat de presa vremii, dar și de personalitățile  științifice prezente la eveniment.

Autoritățile acelor vremuri au ignorat total această descoperire iar inventatoarea, pentru aș putea continua studiile, pleacă în Franța, unde lucrează în laboratorul soților Curie. În 1934 provoacă primele ploi artificiale în Sahara. Se presupune că în urma experiențelor sale, la 62 de ani moare, răpusă de cancer.

Ulterior, experiențele au continuat atât în Franța, în SUA, cât și în URSS, dar progresiv ele au intrat în sfera de interes a armatei, având un înalt grad de secretizare. Vedem doar efectele operațiunilor speciale de însămânțare a norilor, care au determinat  prelungirea artificială a sezonului ploios în timpul războiului din Vietnam, cu scopul îngreunării aprovizionării trupelor din prima linie. Americanii au provocat ploi torențiale și în nordul Laosului. China a reproșat sovieticilor, că intervin și ei în războiul din Honduras și Guatemala, provocând precipitații abundente.

O altă mare provocare pentru specialiștii din America este încercarea de a controla uraganele, care se formează deasupra Oceanului Atlantic și lovesc coasta Americii de est, provocând morți și pagube de miliarde de dolari.

Statele Unite ale Americii au construit începând din 1993 un puternic centru de studii ale ionosferei terestre cu ajutorul undelor electromagnetice în Alaska. Programul era denumit HAARP, High Frequency Active Auroral Research Program, adică, program de cercetare asupra frecvențelor aurorale active și a presupus construirea uni câmp de antene pentru emisii electromagnetice de mare putere, având fiecare generator propriu de unde. Acest program a fost desfășurat sub direcția Departamentului Apărării al Statelor Unite. Datele reieșite în urma experimentelor sunt ținute la secret, dar de multe ori presa a speculat că această instalație poate modifica atmosfera terestră și respectiv clima pe glob. De multe ori s-au văzut în zona respectivă nori circulari, sau sub formă de suluri, structurați pe orizontală și pe verticală.

Ionosfera este zona superioară a atmosferei terestre compusă din ozon, azot și alte elemente, înalt ionizate de radiațiile ultraviolete ale soarelui, care se găsește la înălțimea de 85- 600 Km de la suprafața pământului. Mare parte din undele radio, în special cele emise în benzile de unde scurte direcționate către ionosferă, sunt reflectate înapoi către pământ și de acolo din nou către ionosferă, ajungând să înconjoare pământul. S-a speculat în presă că o asemenea instalație, ca cea din programul HAARP, poate modifica condițiile meteorologice oriunde pe glob, adică poate provoca furtuni devastatoare la mare distanță. O altă speculație este că, aceasta instalație ar putea provoca subțieri locale a ionosferei sau găuriri ale acesteia. Acest lucru determină pe o anumită suprafață țintă, creșterea radiațiilor ultraviolete emise de soare, care trec și ajung pe pământ, fără a mai fi filtrate și reduse de ionosferă, radiații care atacă tot ce este viu și deșertifică acea zonă. Datorita supraîncălzirii locale apar fenomene extreme, vânt puternic cu furtuni care se declanșează rapid. Toate aceste lucruri se petrec deoarece aerul supraîncălzit se ridică permanent, creând o scădere puternică a presiunii locale, iar masele de aer mai rece cu presiune ridicată vor să îi ia locul. Permanent natura tinde să compenseze agresiunea suferită din partea oamenilor inconștienți. Departamentul Apărării al SUA și-a încheiat cercetările în 2014, iar laboratorul a fost dat facultății de fizică din Alaska în 2015.

Programul HAARP nu a apărut din senin pe fața pământului, el a avut ca înaintaș  un program secret desfășurat de URSS după 1981, numit SURA, având ca bază laboratorul situat lângă Vasilsursk în Rusia. Aici există un centru de studii a ionosferei, cu ajutorul undelor radio, care are emițătoare de mare putere radiată de câmpul de antene. Emițătoarele operează, pe unde scurte, cu modulație de joasă și foarte joasă frecvență. Este interesant de arătat, că acest laborator aparține Institutului de cercetări radio-psihice din Novgorod. Cercetările acestui centru sunt secrete, dar se crede că unele din ele au fost puse în practică prin construirea de stații mobile, operaționale în teritoriu care pot crea ploi, ceață și alte  fenomenele meteorologice, în anumite zone țintă.

Anglia, China și India, desfășoară propriile programe de cercetare în domeniul controlului fenomenelor meteorologice atât în scopuri militare, cât și civile.

Generalul Emil Străinu este un cunoscut cercetător al noilor arme, care compun arsenalele războiului neconvențional. El afirma că România nu este ocolită de fenomene meteorologice greu de explicat. Pentru că țara noastră a refuzat invadarea Cehoslovaciei, în 1969, am primit drept „mulțumire”, în primăvara anului 1970, cele mai mari inundații cunoscute la noi.La fel în 2005, am primit iarăși „un cadou, conținând inundații la pachet”, deoarece în urma intrării României în NATO, America hotărâse înființarea a două baze militare la noi.

Despre fenomenele meteorologice întâmplate în vestul țării, din 18.09.2017, un lucru a atras atenția specialiștilor. Frontul de furtună cu o dezvoltare aproximativ lineară se deplasa de la sud-vest către nord-est compact și se apropia treptat de granița de vest a țării. La un moment dat o celulă formată dintr-un pachet de nori cumulonimbus, măresc viteza de deplasare, se desprind și o iau înaintea frontului atmosferic pe o direcție oarecum diferită. Odată cu această mișcare cresc pe verticală iar dedesubt vijelia lovește vestul țării cu ploaie și vânt puternic de 90 până la local 130Km/h, lăsând în urmă 8 morți și 137 răniți, acoperișuri smulse, zeci de copaci rupți, mașini distruse, terase de restaurante devastate, localități fără curent electric și multe alte pagube materiale. Nimeni nu poate afirma cu certitudine că a fost vorba de un fenomen produs de o armă meteorologică, dar datele arătate și mai ales efectele surprinzător de puternice, ne duc cu gândul la aceasta. Celula noroasă nu a fost văzută de radarele meteorologice, ceea ce ridică un alt mare semn de întrebare. Comportarea ei ciudată a fost fotografiată de sateliții meteorologici. Se știe că baza sistemului de alertă imediată meteorologică, referitor la ploi și furtuni, o constituie radarele meteorologice. Faptul că această grupare de nori cumulonimbus, care ajungeau foarte sus pe verticală, nu a fost detectată radar, ridică mari semne de întrebare.

Dar lucrurile ciudate nu se opresc aici, frontul atmosferic a înaintat cu viteză normală către centrul și estul țării, dar înainte de a atinge noaptea aliniamentul Râmnicu Sărat – Focșani, se dezlănțuie în zona orașului Focșani un potop de fulgere și tunete, dintre care câteva au fost trăsnete, fără a cădea o picătură de apă. Fenomenul a durat aproximativ 15 minute deasupra orașului, dar a fost de mare intensitate, ca număr de fulgere produse la mică altitudine, multe din ele produse mai jos de 300 m. Nu s-au înregistrat pagube materiale. După ce aceste descărcări au părăsit orașul, la câteva minute, au apărut și stropii de ploaie parcă dați prin strecurătoare. A mai durat o oră, până au venit norii frontului atmosferic și a început ploaia adevărată. În acest caz apare ca probabilă folosirea unei arme meteorologice, care a produs un grad ridicat de ionizare, în fața frontului atmosferic, declanșând avalanșa de fulgere. Scopul probabil a fost de a încerca din nou o accelerare a unui grup de nori, pentru a obține efecte devastatoare.

Întrebarea care se pune permanent este: ce putem face noi pentru a ne feri pe noi și familiile noastre, casele și ogoarele, de asemenea fenomene meteorologice periculoase? În urma dezastrelor din acest an, din vestul țării, guvernul a hotărât introducerea unui sistem de avertizare prin SMS, transmis pentru zona respectivă, de toate rețelele de telefonie mobilă. Acest lucru este foarte util, pentru a avea un mic timp la dispoziție pentru a ne putea adăposti, a aduce copiii în casă etc. Sperăm că acest sistem va funcționa cât mai curând. Un alt sistem este atenționarea populației cu sirenele de avertizare antiaeriene. În practică acest procedeu mai are deficiențe, deoarece sirenele de multe ori nu se aud la distante mari, iar în caz de rafale de vânt puternic sunetul poate fi atenuat. Un alt sistem de avertizare foarte bun este tragerea clopotelor la biserici și atunci tot creștinul află de pericol. Dar să ne ferească Dumnezeu de asemenea alarme!

Alături  de adăpostire, șansă reală de a scăpa de pericolele naturii dezlănțuite, s-a dovedit din timpuri străvechi a fi rugăciunea. S-a demonstrat științific că moleculele de apă răspund sentimentelor și gândurilor transmise de noi, cu atât mai mult rugăciunilor noastre. Trebuie să ne rugam cu toții Domnului Iisus Hristos, să ne ierte pentru păcatele noastre și să ne izbăvească de furtună. Grabnic ajutătoare în caz de primejdie este Maica Domnului, care de multe ori domolește vijeliile și ne ocrotește sub acoperământul său, pentru a ne salva.

Părintele Justin spunea când ne miruia: „Ajutorul, de la Domnul”.

 

(Articol de Lt. Comandor(r) Aurelian Chirica preluat din Revista Atitudini, Nr. 52)

 

RĂBUFNIRI ALE NATURII 
SAU RĂZBOI METEOROLOGIC?
de Lt. Comandor(r) Aurelian Chirica

 




Anunţuri. Apeluri
Apel umanitar pentru preoteasa Maria Gavril și copiii săi, supraviețuitori ai unui grav accident auto
 

Preoteasa Maria Gavril: ”Mulţumesc echipei medicale şi tuturor celor care au fost alături de noi”

Preoteasa Maria Gavril a dorit să mulţumească personalului medical de la Spitalul Judeţean „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava şi tuturor celor care au făcut posibil să rămână alături de cei doi copii, Alexia şi Ioan, în ciuda rănilor extrem de grave pe care le-a avut în urma accidentului rutier din 14 octombrie a.c., care i-a distrus familia.

”Mulţumesc în primul rând medicilor, întregii echipe medicale care m-a operat şi m-a monitorizat şi la toată lumea care s-a mobilizat pentru noi, celor care au donat sânge, care ne-au susţinut material şi care s-au rugat pentru noi. Aflând cum am fost şi cum sunt acum, m-am simţit ca un puzzle refăcut de echipa medicală. Au făcut tot ce au putut şi m-au refăcut cu toate la locul lor”, a afirmat Maria Gavril.

Ea spune că, deşi a fost multă vreme în comă, a simţit că foarte mulţi oameni i-au fost alături, ”cu multă iubire”. Dacă de la prietenii mulţi pe care îi are se aştepta să-i găsească lângă ea, a surprins-o, în schimb, empatia celor care nu i-au cunoscut familia, dar au fost impresionaţi de dramă şi i-au transmis un gând bun sau au pomenit-o în rugăciunile lor. ”Dovada asta de iubire m-a copleşit, că foarte multă lume care nu ne cunoaşte s-a mobilizat pentru noi. M-a impresionat foarte tare când mi s-a spus”, a arătat ea.

”O suferinţă ca asta este o situaţie pentru care Dumnezeu îţi dă explicaţia cu întârziere”

Preoteasa a spus că îşi doreşte să ajungă acasă, la copii, dar aşteaptă ”cuminte” deciziile medicilor şi face tot ce i se spune pentru a fi în putere să plece acasă. Are emoţii pentru ziua când va părăsi siguranţa spitalului, dar, afirmă ea, ”faptul că am susţinere îmi atenuează frica de plecare”. ”Am emoţii, dar primează gândul de a mă face bine ca să plec”, a spus femeia căreia viaţa i-a atârnat de un fir de aţă după accident şi care a supravieţuit miraculos.

După ce va pleca acasă, va decide împreună cu copiii şi cum va fi viaţa lor mai departe. Până atunci, ”cu paşi mici” merge spre însănătoşire.

În ceea ce priveşte tragedia care i-a distrus familia, Maria Gavril ne-a spus că deocamdată este împăcată cu gândul că ”ăsta a fost planul lui Dumnezeu”. ”El ştie de ce. O suferinţă ca asta este o situaţie pentru care Dumnezeu îţi dă explicaţia cu întârziere. Mă gândesc că ştie El de ce a vrut să se întâmple aşa. Are un plan cu mine şi trebuie să am răbdare, să văd care e planul ăsta. Nu m-am gândit niciodată că mi s-ar putea întâmpla ceva de genul ăsta şi că am să pot suporta. Este o putere care nu-mi aparţine. Dumnezeu mi-a dat încercarea asta, dar tot El mă şi întăreşte”, a mai spus preoteasa Gavril.

Menţionăm că Alexia şi Ioan sunt bine şi se află în grija unei mătuşi. Cei doi copii, în vârstă de 3 şi 9 ani, şi Maria sunt singurii supravieţuitori, dintre cei opt membri ai familiei, care se aflau în maşina cu şapte locuri condusă regulamentar de preotul Gavril, izbită frontal cu peste 120 km /oră de un şofer beat. Şoferul vinovat a murit şi el la impactul dintre cele două autoturisme. 

 

Cei care doresc să ajute într-o formă concretă familia îndurerată și îndoliată, o pot face folosind următoarele conturi bancare:

 

Cont Lei BRD:

RO14BRDE340SV67472053400

Titular cont: Nicoleta Lupancu (sora Mariei Gavril)

 

Cont Eur BRD:

IBAN: RO97BRDE340SV45783133400

Swift/BIC: BRDEROBU

Titular cont: Nicoleta Lupancu (sora Mariei Gavril)

 

Cont Lei CEC Bank:

IBAN: RO38CECESV0108RON1188950

Titular Cont: Irimia Narciza (sora Pr. Petru Gavril)

 

Cont Eur CEC Bank:

IBAN: RO58CECESV01B2EUR1188952

Swift/BIC: CECEROBUXXX

Titular Cont: Irimia Narciza (sora Pr. Petru Gavril)

 


Citiți și: Miracol de Crăciun - Psa Maria Gavril va petrece Sărbătorile acasă!  - Activenews
Citiți mai mult pe Monitorul de Suceava 



Conferința Sensuri ale identităţii dintre Rai şi Iad - Pr. Policarp Stoian
 

 

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români are bucuria de a reîncepe serile duhovniceşti şi în acest Post al Naşterii Domnului. Acestea vor debuta joi 16 noiembrie 2017 ora 18.00, cu invitarea Pr. Protosinghel Policarp Stoian, de la Mănăstirea Bran, care va participa la slujba vecerniei de la Catedrala Mitropolitană, unde va rosti un cuvînt învățătură.

Seara duhovnicească va continua la ora 2o.00 la Amfiteatrul Facultăţii de Chimie şi Inginerie Chimică (Parcul Mare – Str. Arany Janos, nr. 11) unde Părintele Policarp va susţine o conferinţă cu tema “Sensuri ale identităţii dintre Rai şi Iad” şi va răspunde la întrebările adresate de către tineri şi cei prezenţi.

Vă aşteptăm cu drag!

 

 

 



Școala Varlaam din Iași devine Liceul Varlaam
 

Școala Varlaam Mitropolitul devine Liceul Varlaam

Căutăm să ne completăm echipa de profesori de liceu cu oameni pasionați, din toată țara. Ne pregătim să lansam etapa de educație liceală, începând cu septembrie 2018, cu prima generație de copii educați timp de 8 ani, în valorile Școlii Varlaam. Pentru ei și pentru generația nouă de liceeni, pe care vrem să o educăm cu o metodă modernă, într-un program de mentorat, cu o curriculă modulară care să urmeze vocația fiecărui elev, căutăm profesori cu o mentalitate deschisă. Căutăm să aducem în echipa de liceu a școlii oameni care și-au făcut o misiune din schimbarea educației în România, punând elevul în centrul ecosistemului. Daca știi un astfel de profesor mentor, roagă-l să ne trimită un email la vreau@liceulvarlaam.ro pentru a ne cunoaște. Și, pentru că suntem o comunitate și împărtășim o viziune comună despre educație, te rugăm să dai share mesajului nostru ca să ajungă la cât mai multă lume #liceulvarlaam.

 

 



Invitație la Zilele Șaguniene 2017

 

Program Zilele Saguniene 2017

Miercuri, 22 noiembrie 2017

Ora: 18.00 – „Şuetele şaguniene” – Conferința „Omul și taina lui”, Dorel Vișan

Locul: Aula Magna a Facultății de Medicină (str. Lucian Blaga nr. 2)

Responsabili: Sergiu Hodaș (ASCOR Sibiu) și Vicențiu Bășa

Joi 23 noiembrie 2017

Ora: 9.30 – Zilele Andreiene

Lansarea volumului Arhiereul lui Hristos. Studii și evocări în onoarea ÎPS Dr. Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului

Lansarea volumului Magistrul. Studii și evocări în onoarea Părintelui Academician Mircea Păcurariu

Conferința Pr. Academician Mircea Păcurariu: Teologi mărturisitori în temnițele comuniste

Locul: Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” din Sibiu

Responsabili: Pr. Prof. Dr. Nicolae Chifăr, Pr. Prof. Dr. Aurel Pavel, Pr. Emanuel Tăvală

Ora: 13.00 – Vernisarea tabloului Mitropolitului Andrei Șaguna după restaurarea sa

Locul: Aula Ioan Mețianu a Facultății de Teologie (str. Mitropoliei nr. 20)

Responsabili: Maria Modi, Dr. Alexandru Chituță, Pr. Emanuel Tăvală

Ora: 17.00 – „Şuetele şaguniene” Conferința „Mărturisirea creștină azi”, Teodor Baconschi și Lansarea volumului Fascinația Tradiției semnat de către dl. Teodor Baconschi.

Moderator: Arhid. Prof. Dr. Ioan I. Ică jr

Locul: Aula Ioan Mețianu a Facultății de Teologie (str. Mitropoliei nr. 20)

Responsabili: Pr. Emanuel Tăvală, AlexanduDădîrlat

Vineri 24 noiembrie 2017

Ora: 11.00 –Expoziţia „Andrei Şaguna, în icoane și chipuri”

Locul: Sediul Protopopiatului Mediaș

Responsabili: Emanuel Tăvală și Pr. Prot. Ovidiu Ioan Găban

Participă: P.S. Ilarion Făgărășanul, Episcop-vicar al Arhiep. Sibiului

LUNI 27 noiembrie 2017

Ora 9.00: Lansarea volumului Mărturisire și dăruire celui între dascăli Pr. Prof. Dr. Ioan Ică sn.

Locul: Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” din Sibiu

Participă: ÎPS Dr. Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului

Responsabili: Pr. Conf. Dr. Nicolae Moșoiu, Protos. Lect. Dr. Vasile Bîrzu

Ora: 11.00 – Decernare titlului de Dr.h.c. Excelenței Sale Dr. Johann Schneider, episcop regional de Halle-Wittenberg, Biserica Evanghelică din Germania Centrală

Locul: Aula Ioan Mețianu a Facultății de Teologie (str. Mitropoliei nr. 20)

Responsabil: Pr. Prof. Dr. Nicolae Chifăr

Ora: 13.00 – Decernare titlului de Dr.h.c. Dlui Prof. Dr. Martin Tamcke, Universitatea Georg-August din Göttingen

Locul: Aula Ioan Mețianu aFacultății de Teologie (str. Mitropoliei nr. 20)

Responsabil: Pr. Prof. Dr. Nicolae Chifăr

Ora. 17.00 – Conferința „Poezia închisorilor”, Pr. Dr. Călin Sămărghițan și Pr. Prof. Dr. Dorin Oancea

Locul: Sala Fidelis a Facultății de Teologie (str. Mitropoliei nr. 20)

Responsabil: Alexandru Dădîrlat

MARȚI 28 noiembrie 2017

Ora 10.00: Simpozionul doctoranzilor Facultății de Teologie Andrei Șaguna. Tema: Icoană și mărturisire

Locul: Sala Spiridon Cândea

Responsabili: Pr. Prof. Dr. Nicolae Chifăr, Pr. Prof. Dr. Aurel Pavel, Ștefan Mărculeț

Ora 14.00: Vernisarea expoziţiei de icoane Sfântul Ierarh Andrei Şaguna prin ochii tinerilor iconari din centrele Arhiepiscopiei Sibiului

Locul: Corpul B al Bibliotecii ASTRA

Participă: P.S. Ilarion Făgărășanul, Episcop-vicar al Arhiep. Sibiului

Responsabili: Pr. Vasile Dariciuc, Vicențiu Băşa și Alexandru Dădîrlat

Miercuri 29 noiembrie 2017

Ora: 18.00 – Vecernia Mare cu Litie

Ora: 19.00 – Procesiunea cu Sf. moaște ale Sf. Ierarh Andrei Șaguna

Ora: 19.45 – Cuvânt de binecuvântare a pelerinilor († Dr. Laurențiu)

Ora: 20.00 – Slujba privegherii în cinstea Sf. Ier. Andrei Șaguna

Locul: Catedrala Mitropolitană

Responsabil: Arhim. Macarie Țuțul

JOI 30 noiembrie 2017 –Sf. Apostol Andrei și Sf. Ier. Andrei Șaguna

Ora: 9.15 – Sfânta Liturghie arhierească

Locul: Catedrala Mitropolitană

SÂMBĂTĂ 2 decembrie 2017

ora 17.00 – Concert de colinde Corul ASCOR Baia Mare

Locul: Catedrala Mitropolitană

Participă: ÎPS Dr. Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului

Responsabil: Sergiu Hodaș (ASCOR Sibiu)

Luni 4 decembrie 2017

Simpozion „Economia socială în comunitățile parohiale” – Modele pentru prezent și viitor

Ora: 10.00

Locul: Sala Fidelis (Facultatea de Teologie, pe garaje)

Participă: ÎPS Dr. Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului

Responsabili: Alexandru Dădârlat, Vicențiu DragoşBăşa

Marți 5 decembrie 2017

Simpozion „Partenie Cosma”

Ora: 10.30

Locul: Biblioteca ASTRA, Corpul A

Participă: ÎPS Dr. Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului

Închiderea zilelor șaguniene 2017

Concert de colinde al Corului ARMONIA din Constanța în Catedrala Mitropolitană din Sibiu

Participă: ÎPS Dr. Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului Ora: 17.00

Responsabili: Pr. Emanuel Tăvală şi Arhim. Macarie Ţuţul.

Sursa: mitropolia-ardealului.ro

 

 




CĂRŢI NOI / Produse noi
Ortodoxia în fața sectelor - Pr. Dr. Antonios Alevizopol (CARTE)
 

Prezentare:

Este o carte vie, fiindcă s-a născut dintr-o aprigă luptă purtată în câmpiile adevărului.
Este o carte-răspuns, chiar dacă întrebările se ascund undeva în zarea încărcată de ameninţări, ce înconjoară trupul fragil, dar curat al Ortodoxiei.
Este o apologie de un actualism stringent, un vademecum care va constitui pentru multă vreme un reper absolut.
Pr. Prof. Ion Buga
Cartea aceasta, ca şi întreaga operă a preotului teolog grec, mărturiseşte despre un suflet care arde de râvnă pentru Ortodoxie, pentru acea parte a Creştinismului rămasă, prin vremuri – în ciuda celor mai înverşunate atacuri ale vrăjmaşului – Sfântă şi fără de prihană.
Pr. Prof. Dumitru Stăniloae
 
Detalii despre carte / COMANDA


Prima mea carte despre numere (Montessori) - Chiara Piroddi (CARTE)
 

Prezentare:

56 pagini color + 8
„Prima mea carte despre numere” a fost concepută și realizată pentru copii de vârstă preşcolară, cu scopul de a le stimula conştientizarea şi dezvoltarea capacităţilor pentru reamintirea şi asocierea formelor cu numerele de la 0 la 9. Mijloacele adoptate în creareaactivităţilor sunt inovatoare, deoarece se bazează pe principiile Metodei Montessori. De aceea, paginile oferă distracţie şi jocuri, dar în acelaşi timp deţin o structură conceptuală fundamentală specifică, fiind strategic orientate spre consolidarea dezvoltării cognitive a copilului.
 
În pedagogia Montessori, cunoaşterea este o experienţă care trece prin simţuri (pipăit, văz şi auz) şi utilizează manevrarea liberă a materialelor, fiind susţinută de libertatea alegerii şi făcând uz de experienţa practică şi experimentarea directă, în locul unei înţelegeri conceptuale abstracte.
 
Ajutorul dat unui copil pentru a se dezvolta înseamnă stimularea iniţiativei sale spontane, respectarea descoperirilor sale gradate, tolerarea confruntării sale independente cu erorile şi încurajarea obţinerii satisfacţiei de a învăţa pe cont propriu cum să nu le mai repete.
Detalii despre carte / COMANDA


Crucea - Horia Vintila (CARTE)
 
Prezentare:

Crucea = La croix, Traducere de Ileana Cantuniari, prefață de Radu Preda, ilustrații de Marian Zidaru.

Traducerea românească a eseului despre cruce a lui Vintilă Horia este o surpriză de trei ori plăcută. Înainte de toate, așa cum suntem obișnuiți la acest autor de excepție, avem în fața ochilor nu atât un exercițiu de erudiție, ceea ce nu exclude o impresionantă incursiune culturală, cât unul de cugetare. Suntem invitați în grădina interioară a unei gândiri căutătoare. În mijlocul exceselor raționaliste ale epocii în care trăia și pe care noi o moștenim fără a fi cu nimic mai înțelepți, mai prudenți, martor direct la transformarea rațiunii în barbarie, cunoscând personal cele două dictaturi ale secolului XX, lămurit definitiv că entuziasmele tinereții au fost amăgiri, depășind irevocabil orice înclinație către extreme, convins în cele din urmă că toate ofertele de mântuire terestră sunt în esență diabolice, înrobind și ucigând omul pe criterii de rasă sau de clasă – Vintilă Horia ajunge la maturitatea etică și estetică deopotrivă. Preocuparea teologală traduce această limpezire caracterizată nu de cunoașterea specifică celor informați, exteriori datelor pe care le dețin pentru o vreme, ci de pasiunea aprofundării celor descoperite interior, în intimitatea sufletească. (extras din prefața de Radu Preda)

CUPRINS

Încrucișarea sensurilor - prefață de Radu Preda
1. Tema fundamentală a creștinismului
2. Istoria Crucii
3. Simbolul Crucii și drama omului actual
Ilustrații de Marian Zidaru
Facsimile după manuscrisul original La Croix
Marian Zidaru, Caiet de lucru - Ilustrații pentru eseul Crucea de Vintilă Horia.
Detalii despre carte / COMANDA


Masoterapie practică - Dr. Sabin Ivan (CARTE)
 

Prezentare:

În alcatuirea lucrarii de fata, dr. Sabin Ivan a tinut seama de o recomandare a Organizatiei Mondiale a Sanatatii, care, alarmata fiind de poluarea medicamentoasa, un nou flagel care ameninta omenirea, recomanda revalorificarea multor mijloace terapeutice traditionale.

În acelasi timp, autorul a raspuns dorintei marelui public de a cunoaste diverse tipuri de masaj care pot fi executate si pe propriul corp, metoda cunoscuta sub denumirea de automasaj. Daca masajul unor puncte sau al unor regiuni de pe piele amelioreaza o durere, daca induce somnul, daca revigoreaza organismul, de ce sa nu-l folosim in locul medicamentelor?

Masajele traditionale sunt practicate astazi in toate tarile asiatice, iar cele clasice si reflexogene au capatat o mare raspandire in cele doua Americi si în Europa. Ca urmare, se poate spune ca acest remediu natural este practicat de cateva miliarde de oameni. Sa nu uitam sa amintim masajul igienic, cu numeroasele sale efecte pozitive asupra sanatatii noastre, si masajul sportiv, nelipsit din arsenalele terapeutice ale medicilor si ale masorilor de specialitate.

Ghidul terapeutic elaborat de dr. Sabin Ivan n-ar trebui sa lipseasca din nicio casa. Pentru usurinta executarii manevrelor, dar, mai ales, pentru nenumaratele sale indicatii, printre care si unele urgente (de exemplu, in lipotimii), masajul trebuie invatat de noi toti, indiferent de varsta. Manevrele prezentate sunt destul de usor de executat, iar pentru intelegerea lor cititorii au la indemana numeroase desene care permit reperarea zonelor si a punctelor indicate.

Detalii despre carte / COMANDA



501 reţete din bucătăria românească - Mihai Băşoiu (CARTE)
 

Prezentare:

Veti gasi aici 501 retete de mancaruri clasice (chiar traditionale), selectate riguros, care indeplinesc cateva conditii esentiale pentru bucatarii amatori, incepatori, grabiti, dar si pentru initiatii (chiar maestii) artei culinare:

  • sunt preparate traditionale romanesti sau preluate si adaptate de foarte mult timp in bucataria romaneasca;
  • sunt realizate din produse uzuale, de preferat naturale (cat mai putin prelucrate industrial), curente pe piata noastra (si la preturi modice);
  • durata pregatirii lor este redusa, iar modul de preparare este relativ simplu.

In aceasta lucrare veti afla despre modul si conditiile actuale de preparare a mancarii, despre condimente si aromate folosite in bucataria moderna, cateva dintre "secrete" si recomandarile bucatariei clasice, termeni tehnici folositi de profesionistii artei culinare.

Detalii despre carte / COMANDA



Tratamente naturiste în bolile femeilor - Eugen Giurgiu (CARTE)
 

Prezentare:

Un manual simplu, care se adreseazã tuturor femeilor, indiferent de vârstã, oferind o serie de remedii naturiste ce se pot aplica în casã, fãrã a fi nevoie de o pregãtire specialã. Citind cartea de faţã, veţi afla care sunt plantele cu adevãrat utile în tratarea afecţiunilor dumneavoastrã. Paginile acestui volum vã propun reţete şi indicaţii eficiente, cu rolul de a vã însãnãtoşi.
Doctor în biochimie, fost cadru universitar, inventatorul unor medicamente noi, Eugen Giurgiu este azi unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai dedicaţi cercetãtori în domeniul plantelor medicinale atât din România, cât şi din Europa.

Detalii despre carte / COMANDA



Preparate de post... puţin altfel - Elisabeta Iosefina Iorga (CARTE)
 

Prezentare:

Posturile sunt incercari ale fiecaruia de a-si purifica spiritul si trupul. Zilele de post dintr-un an fiind numeroase, ideal este sa diversificam meniul zilnic, tinand seama de alimentele permise de randuieli. Cati dintre noi n-am vrea sa tinem un post suficient de simplu incat sa nu ne indepartam de la traditia religioasa, dar si suficient de variat incat sa avem grija de sanatatea noastra?

Postul crestin ortodox este mai strict decat cel catolic, dar exista si zile in care se acorda „dezlegare” la peste, iar fructele de mare sunt alimente permise in Grecia crestin ortodoxa, de pilda, in multe zile din timpul postului.

Dorindu-si sa va inspire pentru a tine un post usor si folositor, autorii va propun o serie de preparate… putin altfel: retete diferite de cele obisnuite, pe baza unor ingrediente variate, dar accesibile si usor de preparat. Cartea contine aperitive, salate, supe, ciorbe, feluri principale si deserturi, dar si doua capitole cu preparate din fructe de mare si din peste, precum si sugestii de meniuri.

Detalii despre carte / COMANDA



Cum să vă controlaţi anxietatea înainte ca aceasta să vă controleze - Dr. Albert Ellis (CARTE)
 

Prezentare:

Urmând regulile terapiei rațional-emotive și comportamentale (T.R.E.C.) elaborate de dr. Albert Ellis, vã puteți controla anxietatea înainte ca aceasta sã punã stãpânire pe dumneavoastrã.

Anxietatea sãnãtoasã – care implicã sentimente de îngrijorare, prudențã și vigilențã – poate fi o adevãratã binecuvântare: ține la distanțã pericolele, vã alimenteazã spiritul de conservare și vã face sã fiți conștient de lucrurile negative pe care le puteți schimba. Anxietatea nesãnãtoasã vã inhibã de la a vã bucura de activitãțile și relațiile de zi cu zi și vã determinã sã le percepeți ca fiind mult prea riscante. Vã face sã acționați ineficient, vã umple mintea cu preocupãri extenuante și vã frâneazã creativitatea.

În cartea de fațã veți gãsi nenumãrate exemple de cazuri pe care dr. Ellis le-a tratat cu succes, inclusiv cele referitoare la anxietatea de performanțã, nesiguranța de ordin profesional, disfuncțiile sexuale și fobiile sociale. Sunt incluse peste 200 de maxime raționale care vã vor diminua anxietatea nesãnãtoasã și vã vor amplifica șansele de succes, satisfacție și fericire, acasã și la locul de muncã.

Dr. Albert Ellis (1913–2007) a fundamentat terapia rațional-emotivã și comportamentalã, o formã de pionierat a terapiei cognitiv-comportamentale moderne (T.C.C.). În cadrul unui sondaj, dr. Ellis s-a clasat pe locul doi în lume pe lista celor mai influenți psihoterapeuți din istorie. Numele lui este cunoscut de toți psihologii, studenții și istoricii de pe mapamond. A publicat peste 700 de articole și peste 60 de cãrți despre psihoterapie, consiliere maritalã și familialã, terapie sexualã. Pânã la moartea sa, petrecutã în 2007, dr. Ellis a deținut funcția de președinte emerit al Institutului Albert Ellis din New York, care oferã programe de training profesional și de psihoterapie individualã, familialã sau de grup. 

Detalii despre carte / COMANDA



Decodificarea personalității. Cum să înțelegem oamenii - Samuel Barondes (CARTE)
 

Prezentare:

Ce va supara sau ce va preocupa in legatura cu seful – sau cu prietenul fiicei dumneavoastra? Oare persoana cu care aveti o relatie v-ar putea deveni partener de viata? Va puteti baza pe intuitie cand evaluati oamenii? Cartea aceasta va va ajuta sa gasiti raspunsurile.

Pe baza unor cercetari extinse, renumitul psihiatru si neurocercetator Samuel Barondes va ofera metode eficiente si usor de folosit pentru a intelege cum sunt oamenii cu adevarat si cum au devenit astfel. Veti avea la indemana un sistem pentru a evalua trasaturile unei persoane, caracterul sau si simtul identitatii sale, unificandu-le intr-o imagine de ansamblu. Invatand sa va ganditi la ceilalti in acest fel, veti face alegeri mai bune in relatiile personale, veti recunoaste indiciile unor disfunctii sau pericole, veti aprecia din plin complexitatea si unicitatea fiecarei persoane pe care o veti intalni.

Samuel Barondes este profesor si directorul Centrului de Neurobiologie si Psihiatrie de la University of California din San Francisco. Psihiatru si neurocercetator de frunte, este membru al Institutului de Medicina si al Academiei Americane de Stiinte si Arte. Locuieste in Sausalito, California, impreuna cu sotia sa, Louann Brizendine, ale carei carti Creierul femeii si Creierul bărbatului au aparut la Editura Meteor Press.

Detalii despre carte / COMANDA



Psihologia adolescentului de la 11 la 15 ani - Pierre Galimard (CARTE)
 

Prezentare:

Transformări, conflicte şi descoperiri ale adolescenţei

Pierre Galimard, renumit psihiatru şi psihoterapeut, prezintă în această carte esenţa unei îndelungate experienţe obţinute în urma lucrului cu părinţii, copiii şi adolescenţii.

Alegerea intervalului între 11 şi 15 ani nu este deloc întâmplătoare. Numită şi „vârsta ingrată”, este perioada în care au loc cele mai mari şi mai profunde transformări ce marchează sfârşitul copilăriei şi trecerea spre o nouă etapă din viaţă, aceea a maturizării.

Lucrarea, scrisă într-un limbaj clar, simplu şi accesibil oricui, prezintă informaţiile esenţiale despre dezvoltarea psihologică specifică vârstei, atingând numeroase subiecte importante. Criza pubertăţii, transformările, incertitudinile, conflictele, descoperirile, iubirea, relaţia cu părinţii şi maturizarea eului care-l transformă pe adolescent în cineva sunt prezentate de autor într-un stil concis, extrem de util pentru părinţi, bunici, profesori şi, desigur, pentru adolescenţii care doresc să afle şi să înţeleagă exact ce se întâmplă cu ei.

Detalii despre carte / COMANDA



Dezvaluirile lui SNOWDEN. Povestea nestiuta a celui mai cautat om din lume - Luke Harding (CARTE)
 

Prezentare:

„O relatare extraordinara, incitanta, terifianta.”
London Review Of Books
 
Edward Snowden, un tanar geniu al computerelor care lucra pentru Agentia Nationala de Securitate a SUA (NSA), a dezvaluit modul in care aceasta organizatie inspaimantator de puternica foloseste tehnologia moderna pentru spionarea intregii planete. Consecintele i-au zguduit pe liderii din intreaga lume. Aceasta este povestea nestiuta a ispravilor lui Snowden si a jurnalistilor care s-au confruntat cu presiunile exercitate de guvernele SUA si Marii Britanii dupa publicarea unor articole de senzatie. Din ziua in care si-a parasit atragatoarea prietena din Hawaii, carand cu el un hard drive plin de secrete, pana la saptamanile petrecute in secret in Hong Kong si lupta sa pentru a obtine azil, povestea lui Snowden se citeste ca un thriller ce face inconjurul globului.
 
„Harding surprinde excelent momentul cand Guardian publica primul sau articol despre Snowden, un cocktail pasionant, plin de adrenalina, de zel jurnalistic responsabil si de tulburarea generata de publicarea unor informatii secrete.”
Financial Times
 
Luke Harding este jurnalist, scriitor si corespondent de presa in strainatate al ziarului The Guardian. A transmis relatari din Delhi, Berlin si Moscova si a fost corespondent de razboi in Afganistan, Irak, Libia si Siria. In anii 2007-2011 a fost seful biroului de presa al ziarului The Guardian la Moscova; Kremlinul l-a expulzat din Rusia, fiind primul caz de acest gen de la Razboiul Rece incoace.
Detalii despre carte / COMANDA


Regina Maria. Puterea amintirii - Ion Bulei (CARTE)
 

Prezentare:

Regina Maria continuã sã fie o fascinaţie pentru noi. Ne încântã cu adevãrat metamorfoza unei principese pe jumãtate englezoaicã, pe jumãtate rusoaicã într-o reginã mai româncã decât românii, iubindu-i pe aceştia şi iubindu-le ţara pânã la a se confunda cu ei şi cu ea.
Despre Maria s-a scris mult. Cel mai mult a scris ea însãşi. Şi a fãcut-o cu mare talent. Pentru cã între atâtea daruri cu care a înzestrat-o Dumnezeu l-a avut şi pe acela al aşternerii cuvintelor pe hârtie. Dar despre ea au scris şi cei chemaţi prin meseria lor s-o facã. Au scris istoricii.  Pe unul dintre ei, pe cunoscutul istoric Ion Bulei, îl publicãm şi noi cu aceastã carte care ne propune o bucurie a lecturii, un stil, un fel propriu de a fi. Ne propune o reginã Maria care vine din nou printre noi invitându-ne sã-i reascultãm „povestea vieţii mele” repovestitã.
 
ION BULEI – Cercetãtor (1971-1990), profesor la Facultatea de Istorie a Universitãţii Bucureşti (din 1993), diplomat (ataşat cultural la Roma, 1990‑1993, director al Institutului Cultural Român de la Veneţia, 1997‑2003), director ISPRI al Academiei Române (2003‑2011), autor a 19 cãrţi şi a peste 200 de studii şi articole.
 
Premiul „Nicolae Iorga” al Academiei Române (1987), Premiul Uniunii Scriitorilor (1993; 2006), Premiul revistei „Magazin istoric” (1996). Decorat cu „Steaua României”, în grad de cavaler (2001). Doctor Honoris Causa al Universitãţii Ovidius din Constanţa (2009).
Detalii despre carte / COMANDA


Pentru că eşti căldicel. Cuvinte de învățătură ale unui monah de la Muntele Athos - Alain Durel (CARTE)
 

Prezentare:

O carte ce oferă o mărturie obiectivă asupra Muntelui Athos, reprezentând o adevărată gură de oxigen pentru cititorii care se simt închişi într-o lume în care aproape toate ferestrele ce ar putea să se deschidă spre cer par cu obstinaţie închise. Aceste stânci abrupte ce se pogoară în mare şi de care sunt suspendate schituri şi mănăstiri, acest munte povârnit, în care sunt săpate peşteri unde vieţuiesc anahoreţi neştiuţi de lume reprezintă un teritoriu unde, de mai bine de o mie de ani, rugăciunea tainică neîncetată a călugărilor şi ciclul anual al extraordinarelor slujbe liturgice ortodoxe, repetate la nesfârşit, au continuat neîntrerupt.

Oricare om din lumea noastră ce se aventurează acolo, obosit, aproape sufocat spiritual, dar în acelaşi timp cu o inimă deschisă şi receptivă, nu poate scăpa de impregnarea duhovnicească oferită de un asemenea loc. El descoperă că pacea sufletească este încă posibilă. Cititorul unei cărţi ca aceasta participă deja la o parte din această experienţă.

Detalii despre carte / COMANDA



Arhipelagul Sfinților - Alain Durel (CARTE)
 

Prezentare:

Această odisee în Grecia ortodoxă – impresii de călătorie şi tratat de viaţă duhovnicească deopotrivă – îl poartă pe cititor la Atena, Delphi şi Salonic, apoi din insulă în insulă (Corfu, Mitilini, Samos, Patmos, Tinos, Eghina, Santorin, Evia), pe urmele marilor figuri duhovniceşti ale creştinismului elen.

Călătorul ajunge în insula Andros, din arhipelagul Cicladelor, unde descoperă figura provocatoare şi fascinantă a unui nebun în Hristos, care  contribuie în schimb la înţelegerea destinului tragic şi sublim al Greciei contemporane.

Cartea abordează viaţa acestor „atleţi ai inimii” pe tonul unei poveşti iniţiatice. Istoria şi spiritualitatea se întrepătrund în această istorisire nelipsită de umor şi poezie, iniţiere în peisajul Greciei ortodoxe şi minunat periplu în ţara lui Homer şi Seferis.

Detalii despre carte / COMANDA



Sfântul Mucenic Haralambie, ocrotitorul împotriva bolilor - *** (CARTE)
 

Prezentare:

„În Bisericã, Sfântul sfinţit mucenic Haralambie († 202), supranumit fãcãtor de minuni, este dintre cei mai veneraţi. [...] A trãit 113 ani. Se pare cã a fost cel mai longeviv dintre toţi sfinţii a cãror viaţã o cunoaştem. Şi cât de încurajator este pentru noi a şti cã un om poate trãi atât de mult, în atât de bunã lucrare duhovniceascã, dar şi trupeascã! [...] Vârsta sa înaintatã şi blândeţea-i recunoscutã nu l-au împiedicat pe Luchian, guvernatorul Magneziei în timpul împãratului Septimiu Sever, sã-l supunã la chinuri cumplite. De la un moment încolo, a avut „onoarea” ca schingiuirea lui sã fie condusã direct de însuşi împãratul. L-a mãrturisit pe Hristos la acea vârstã înaintatã cu vigoarea, curajul şi entuziasmul unui tânãr. De altfel, vedea în pãtimirea sa pentru Hristos o cale de eternã întinerire: „Vã mulţumesc, fraţilor, cã, jupuind acest trup bãtrân, îmi înnoiţi sufletul şi-l pregãtiţi pentru fericirea veşnicã.”

Mã simt mângâiat şi întãrit ştiind cã-mi voi petrece în continuare zilele privegheat şi ocrotit cu nesfârşitã duioşie de Sfântul Haralambie, de la fereastra icoanei sale, venitã din lumea ţãrãneascã, atât de dragã mie. Un Prieten al lui Hristos şi, nãdãjduiesc, prieten mie, într‑o continuã şi binefãcãtoare lucrare…”

Costion Nicolescu

Detalii despre carte / COMANDA



Părinţi şi icoane din Sfântul Munte. Mirabile întâlniri - Costion Nicolescu (CARTE)
 

Prezentare:

Orice pelerinaj la Muntele Athos – „sfânta sfintelor” lumii ortodoxe –  reprezintã, într-un fel, o ieșire din timp și presupune întâlniri majore cu locuri de o covârșitoare frumusețe, cu odoare sfinte (icoane și moaște), dar mai ales cu oameni îmbunãtãțiți.

Cartea de fațã se referã tocmai la câteva dintre întâlnirile mirabile de acest fel pe care autorul le-a avut acolo în cursul unui pelerinaj efectuat în anul 2009, precum și la poveștile pilduitoare ale unora dintre cele mai cunoscute icoane ale Maicii Domnului și la binefacerile lor neîncetate.

Printre pãrinții exemplari întâlniți sunt unii care au trecut la Domnul nu mult dupã aceea și se numãrã astãzi, pentru veșnicie, printre figurile emblematice, demne de Pateric ale Muntelui Sfânt. Este vorba de Pãrintele Petroniu Tãnase, fostul stareț al Schitului românesc Prodromu, și de Gheronda Iosif Vatopedinul, o autoritate duhovniceascã de prim rang a Muntelui. Un alt pãrinte care apare în carte, de o anvergurã spiritualã ieșitã din comun, este starețul actual al Mãnãstirii Vatopedi, pãrintele Efrem, cel care a contribuit decisiv la renașterea mãnãstirii.

Detalii despre carte / COMANDA



Sufletul între Rai si Iad - Costion Nicolescu (CARTE)
 

Prezentare:

Dacã multe alte obiceiuri şi tradiţii par sã fi slãbit, sã se fi degradat sau chiar sã fi dispãrut, obiceiurile şi manifestãrile ţãranului român în legãturã cu moartea omului şi cu asistarea trupului şi a sufletului sãu dupã moarte par sã se fi pãstrat mult mai bine, mai deplin, cel puţin în coordonatele lor esenţiale. Desigur, nu întotdeauna oamenii sunt conştienţi de întreaga semnificaţie pe care o transmit gesturile şi manifestãrile lor. Totul depinde mult de apropierea de Bisericã şi de practicarea unei vieţi cât mai ataşate de rânduiala pe care aceasta o propovãduieşte, de efortul de a adãuga o cercetare personalã şi de a reflecta la tainele existenţei.

Unghiul de abordare în aceastã lucrare a fost cu precãdere teologic. Alte şi alte interpretãri, din ce în ce mai aprofundate, se pot eventual adãuga. Nu în ultimul rând, este de luat aminte la extraordinara forţã plasticã prin care oamenii locului reuşesc sã-şi exprime credinţele în legãturã cu parcursul sufletului dupã moarte, pânã la 40 de zile şi dincolo de ele, întru veşnicie. Remarcabil este faptul cã aceastã forţã plasticã îşi are rãdãcinile într-un conţinut spiritual coerent, de o mare profunzime şi acurateţe, rezultat al unei trãiri creştine fireşti.

Detalii despre carte / COMANDA



Sfântul Antonie cel Mare, biruitorul în războiul nevăzut - A. Pascu (CARTE)
 

Prezentare:

În  secolele III şi IV dupã Hristos, Sfântul Antonie cel Mare a jucat, fãrã voia sa smeritã, un rol important în viaţa Bisericii, afectatã de erezii şi prigoniri.Sãrbãtorit pe 17 ianuarie, Cuviosul Antonie cel Mare este considerat începãtorul pustnicilor. Nu pentru cã nu ar mai fi fost și înaintea sa credincioşi care sã-și fi dedicat viața lui Dumnezeu, trãind la marginea societãții, ci pentru cã el a fost primul care s-a retras în pustie, folosind singurãtatea, asprimea vieții și a climei, monotonia ocupațiilor, pentru a-și desprinde sufletul de lume și a-l lipi numai de Dumnezeu.

Spune un proverb cã pomul se cunoaște dupã roade, iar omul, dupã fapte. Prin exemplul Sfântului Antonie, pustia a devenit o grãdinã duhovniceascã, doar cã roadele ei au fost nenumãrații sfinți ce s-au nevoit acolo. Fãrã numãr au fost cei ce au ales, încurajați de exemplul sãu, aceastã cale de mântuire. Se spune chiar cã, la un moment dat, a avut peste 20 000 de ucenici risipiți prin pustiu! Cu aceasta, aparent, singurãtatea sa s-a sfârșit, dar acum Sfântul purta pustia în inima sa. Trãia între ucenicii sãi ca în cea mai deplinã singurãtate, unit în inimã cu Domnul, biruind lumea cu ajutorul Sãu și dupã modelul Sãu... Pe drept cuvânt a fost numit Pãrintele Monahilor! 

Detalii despre carte / COMANDA



Engleza - Metodă rapidă (Larousse) - Carte + 2xCD - Shenna Andromaque (CARTE)
 
Prezentare:
Autorii acestei cărți însoţite de 2 CD-uri (122 de minute de înregistrări audio) vă propun o metodă eficace pentru a dobândi cunoștințele de bază ale limbii engleze în doar câteva săptămâni – cu un studiu de numai 15 minute pe zi – și pentru a vă permite să comunicați în situațiile cele mai uzuale ale vieţii cotidiene.
 
O pedagogie motivantă
· Totul pentru studiul independent (sfaturi, explicații gramaticale simple, exerciții și teste de evaluare cu rezolvări, vocabular, activități orale și exerciții de pronunție)
· O introducere progresivă a noțiunilor și termenilor noi
· Recapitularea sistematică a noțiunilor abordate în cadrul capitolelor anterioare pentru a vă consolida cunoştinţele dobândite şi a vă facilita memorarea
 
Situaţii realiste şi actuale
· Situații reale: documente extrase din viaţa cotidiană (anunțuri de mică publicitate, reclame etc.)
· Dialoguri pline de viață și naturale
 
O metodă prietenoasă
· Activități variate și originale
· Informații culturale
· O prezentare atrăgătoare şi amuzantă, cu ilustrații desenate
Detalii despre carte / COMANDA


Lapidarea Sorayei - Freidoune Sahebjam (CARTE)
 

Prezentare:

Lapidarea – un obicei barbar și extrem de crud, transmis din negura timpului până în ziua de azi. O parte întunecată a oamenilor, pe care Freidoune Sahebjam a decis să o prezinte lumii întregi.

Mereu supusă, crescută de mică în tradițiile unei societăți rigide, conduse exclusiv de bărbați, Soraya a trebuit întotdeauna să se supună regulilor altora. Căsătorită forțat de la o vârstă fragedă cu un soț abuziv, care decide s-o părăsească și, împreună cu un presupus mollah și un primar maleabil, pune la cale un complot în care își acuză soția că l-a înșelat, Soraya n-a avut practic nicio șansă. Unica ei greșeală a fost faptul că, în fața numeroaselor abuzuri și suferințe, a ales să nu mai vorbească. Tăcerea i-a fost fatală. Singura ei apărătoare, venerabila mătușă Zahra, a fost neputincioasă în fața isteriei colective care a cuprins mulțimea în acea zi fierbinte de vară.

Lăsând la o parte nedreptatea și duritatea actului în sine, cartea scoate în evidență un adevăr șocant: propria familie te poate trăda pentru a se supune regulilor comunității din care face parte. Totuși, chiar și în fața morții, o femeie nevinovată poate dovedi curaj și demnitate. O poveste tulburătoare despre cruzime, norme rigide, adevăr și iertare.

Freidoune Sahebjam, ziarist de origine franco-iraniană, corespondent de război și scriitor, a câștigat recunoașterea internațională cu această carte care, după ce a fost tradusă în limba engleză, a reprezentat baza scenariului unui film cutremurător: The Stoning of Soraya M.

Detalii despre carte / COMANDA



Conserve din legume si fructe - Elisabeta Iosefina Iorga (CARTE)
 

Prezentare:

In lunile lungi si friguroase ale anului, o alimentatie fara legume si fructe ar fi extrem de saraca, atat ca aport nutritiv, cat si ca gust, savoare si mod de prezentare.

In schimb, sa poti avea oricand la indemana, in camara ta, un suc de rosii placut aromat, o zacusca delicioasa, muraturi asortate, compoturi, gemuri si dulceturi parfumate, dupa dorinta si preferintele tuturor membrilor familiei, reprezinta un ajutor si un beneficiu pentru orice gospodina, careia ii economiseste timpul, banii si efortul si-i ofera posibilitatea de a pune zilnic pe masa un alt fel de mancare, pregatit sanatos, din cele mai bune si mai proaspete ingrediente.

Sfaturile competente si foarte utile ale experimentatei autoare va ajuta sa va lansati cu toata increderea in pregatirea apetisantelor conserve din legume si fructe, cu care ii veti delecta pe toti cei dragi, adunati la masa pentru cel mai placut si mai reconfortant moment al zilei.

Detalii despre carte / COMANDA



Reţete apetisante pentru copii - Elisabeta Iosefina Iorga (CARTE)
 

Prezentare:

Traim in secolul vitezei, unde totul se desfasoara „pe repede inainte”. Aceasta graba este extrem de vizibila si in modul in care ne alimentam. Sunt la moda fast-foodurile, gustarile frugale, semipreparatele. Din pacate, acestea lasa urme adanci si ireversibile in sanatatea noastra, dar mai ales a copiilor nostri. Cartea de fata nu este un manual despre cum sa ne hranim corect copiii, ci prezinta solutii simple, rapide, dar in acelasi timp sanatoase, ideale pentru mamicile si bunicile moderne, care inteleg ca un copil „bine crescut” nu inseamna doar un copil foarte bine dezvoltat fizic sau doar unul care stie cum sa se poarte in societate, ci o combinatie perfecta intre cele doua.

In cartea Copil sanatos, copil bine hranit o sa gasiti mai multe retete – si pentru mofturosi, dar si pentru pofticiosi – usor de gatit, bazate pe ingrediente sanatoase, naturale si care va vor lasa si suficient timp pentru plimbarile in parc, pentru ajutorul la teme si chiar pentru un film de desene animate.

Cartea contine de asemenea un capitol cu retete preparate rapid in vase speciale, care asigura pastrarea calitatii nutrientilor in preparatul final.

Ce putem sa va garantam este ca orice copil va  cere si a doua portie!

Detalii despre carte / COMANDA



Dulciuri pentru sărbători tradiţionale, aniversări, ocazii speciale - Elisabeta Iosefina Iorga (CARTE)
 

Prezentare:

Sarbatorile sunt printre cele mai placute momente din viata noastra, fiind legate de traditii religioase si culturale sau marcand clipe de neuitat pentru membrii familiei si prietenii dragi.

Orice masa festiva se incheie cu platouri de deserturi frumos aranjate, frumos colorate, frumos ornate, dar mai ales delicioase. Cartea contine retete de fursecuri, prajituri, tarte, placinte, cozonaci, pasca, inghetate, torturi si bauturi festive. Mireasma sublima a cozonacilor insoteste obligatoriu Craciunul si Pastele la toti romanii. Sarbatoarea pascala aduce in plus traditionala pasca, cu umpluturile delicioase. Torturile – etajate sau simple, cu ciocolata sau cu frisca, cu fructe sau cu crema – sunt nelipsite de la nicio masa festiva.

Toate preparatele, dar cu deosebire deserturile, sunt mai intai „mancate din ochi” si abia apoi intervin si celelalte simturi. De aceea autorii ofera multe sugestii pentru decorare si sfaturi practice, astfel incat cele mai spectaculoase deserturi de casa sa devina cu adevarat accesibile tuturor cititorilor

Detalii despre carte / COMANDA



203 reţete de hrană vie - Mihai Băşoiu (CARTE)
 

Prezentare:

„Hrana vie” constituie o solutie aproape miraculoasa pentru o serie intreaga de afectiuni, inclusiv pentru boli considerate uneori incurabile. In acelasi timp, este un mijloc extrem de eficient de intretinere a unei stari optime de sanatate si a unui tonus vital de invidiat.

Urmarind un scop practic, autorii va propun in aceasta veritabila carte de bucate 203 retete de preparate gatite fara foc si 46 de retete de sucuri proaspete, concepute potrivit celor mai moderne teorii nutritioniste.

Efectele spectaculoase ale acestui mod de alimentatie sunt imediate, iar cei care vor sa-i incerce forta benefica au la indemana toate indicatiile necesare, prezentate riguros si detaliat. Vor avea placuta surpriza sa descopere ca bucataria fara foc poate aduce, pe langa o sanatate mult ravnita de fiecare, si satisfactiile gastronomice care ne fac viata cu mult mai placuta.

Detalii despre carte / COMANDA

 


 

Descarca oferta completa de CARTI/Produse la zi (.xls)
de la toate editurile ortodoxe din tara (3000 de titluri),
precum si icoane, tamâie, cruciulite, calendare, felicitari etc.

Produse naturiste (.pdf)

Descarca oferta 
Editurii Agaton
reducere 20%

Va invitam sa scrieti articole si stiri in revista Porunca iubirii


"Fericit cel ce citeşte…
căci vremea este aproape" (Apoc. 1, 3)

Periodicitate: lunar    

Revista Porunca Iubirii 
apare din 1998 cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Sibiului

Editor
Asociatia ORTOPRAXIA (Ed. Agaton)
0740054256; revista@agaton.ro
Fondatori: ing. Ioan Cişmileanu, ing. George Căbaş, ing. Alexandru Stănese

Director: Ioan Cismileanu
Consilier editorial: Preot Adrian Roman
Redactori
Pr. Adrian Roman; Cristina Roman; Ioan Cismileanu; Amalia Dragne; Natalia Corlean

----------------------
ISSN 2344 - 0619
ISSN-L 1453 - 7567