Descarca Revista


 
Înălțarea Sfintei Cruci   Septembrie 2017
 
Sumar:
Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera.
La Făgăraş s-a deschis Centrul social-cultural Sfinţii Martiri Brâncoveni
Știri interne - septembrie 2017 (RO)
Patriarhul Rusiei, vizită istorică la București de Sfântul Dumitru
Referendumul pentru redefinirea Căsătoriei, organizat în această toamnă?!
Creștini versus europeni? Sau creștini europeni?
Patriarhul Ecumenic, invitat în Moscova la centenarul restabilirii patriarhiei ruse
Știri externe - septembrie 2017 (RO)
Adevărata libertate înseamnă să îl ai pe Hristos
Numai Iisus Hristos oferă omului libertate deplină - mesaj către tineri
N-am venit să cerem, am venit să dăm…
Greşeală fatală cu îndelung răsunet
Cuvânt cu ocazia Marșului Tinereții - ITO 2017
Familia umanismului îndreptat versus familia umanismului secularizat
Ce interese au partidele la referendumul pe tema familiei tradiţionale
Ora de Religie - un apostolat educaţional, o misiune sfântă
ÎN MIJLOCUL VÂLTORILOR
Vremea este a cernerii
Omul şi mediul său de viaţă astăzi
Cancerul se poate trata. La o clinică de recuperare oncologică. Ajută la construirea ei!
Apel la rugăciune şi solidaritate cu oamenii afectaţi de furtună
Declaraţia de la Bucureşti a societăţii civile din România care susţine organizarea Referendumului pentru familie
Suflete înrudite și alte povestiri - Olga Rojniova (CĂRTI)
Pregătirea pentru Dumnezeiasca Cuminicare sub îndrumarea Părinților Bisericii - Ieromonah Benedict Aghioritul (CĂRTI)
Cartea despre fericire - Andrei Lorgus (CĂRTI)
Primul duhovnic, prima spovedanie - Marius Vasileanu (CĂRTI)
Cum să dobândim bucuria duhovnicească - *** (CĂRTI)
Străinul: roadele liniștirii - Georgios I. Mantzaridis (CĂRTI)
Icoana Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul - litografie pe lemn - *** (Artizanat)
Inimă zdrobită: destinul unui tată - Vladimir Scerbinin (CĂRTI)
Cheia Raiului - Protos. Nicodim Mandita (CĂRTI)
Etica - Ieroschim. Nil Dorobantu (CĂRTI)



Tema lunii
Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera.
 

Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera.

Să nu încetăm de a face binele, căci vom secera la timpul său, dacă nu ne vom lenevi.

Deci, dar, până când avem vreme, să facem binele către toţi, dar mai ales către cei de o credinţă cu noi.

Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume!

(Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel Capitolul 6)

 

În fiecare an, la 14 septembrie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Înălțarea Sfintei Cruci. „Prin ascultarea Sa smerită față de Dumnezeu, până la ascultare pe cruce, Domnul Hristos a biruit păcatul neascultării lui Adam și moartea ca plată sau pedeapsă a păcatului. Prin Învierea Sa a arătat slava crucii ca fiind slavă a iubirii sale jertfelnice, sfințitoare și de viață făcătoare. De aceea cântăm: «Iată, prin cruce a venit bucurie la toată lumea». Crucea este semn de mântuire, de biruință și de viață veșnică. Transformarea morții lui Hristos în biruința vieții veșnice înseamnă și transformarea crucii din obiect de tortură sau de ocară în semn de mântuire, de viață nesfârșită” (PF Patriarh Daniel – Ziarul Lumina)

În acest an, chiar în prag de ziua cinstirii Sfintei Cruci, o știre de circulație internațională a adus mâhnire și îngrijorare în rândul creștinilor. Un retailer renumit, cu desfacere și în țara noastră, Lidl Germania, a eliminat crucile care apar pe ambalajul unor produse pe care le vinde, afirmând ca grupul evită folosirea de simboluri religioase, deoarece nu dorește să excludă nicio credință religioasă.  În fața valului de comentarii indignate, purtătorul de cuvânt al grupului a revenit asupra politicii companiei. "Nu am avut niciodată intenția să șocăm. Evităm folosirea simbolurilor religioase pe ambalajele noastre pentru a menține o poziție neutră față de toate religiile. Dacă acest lucru a fost perceput altfel, ne cerem scuze persoanelor care ar fi putut fi șocate", a declarat acesta. (Sursa: Hotnews)

Presiunea opiniei publice a determinat ulterior compania Lidl să ceară scuze clienților pentru gestul de a elimina crucea de pe produsele unei firme grecești. „Ne cerem scuze pentru orice ofensa provocată de editarea în gama de produse Eridanous. Putem confirma că design-ul va fi revizuit cât de curând posibil", au precizat germanii de la Lidl. Lanțul de supermarketuri a precizat că decizia de eliminare a crucilor nu a intenționat să transmită o poziționare ideologică. „Am făcut o greșeală în cea mai recentă revizuire a designului produselor noastre și tratăm această problemă cu cea mai mare prioritate", a adăugat Lidl. Ceea ce ne dă și mai mult de gândit este ca în vreme ce retailarul german cenzurează crucea de pe produse, nu are nicio problemă cu semiluna islamică. Un român aflat în străinătate a publicat pe o rețea de socializare o imagine cu o promoție realizată de Lidl Cehia, în care compania folosește, fără a fi obligată, semiluna islamică pentru a ilustra Orientul. Aceeași situație s-a petrecut și-n Italia, cu aceeași campanie.

Reacția Bisericii Catolice

Cardinalul ceh Dominik Duke este primul reprezentant al Bisericii Catolice care ia atitudine împotriva celor de la Lidl. Într-o scrisoare adresată ambasadorului grec la Praga, cardinalul spune că gestul de a șterge crucea este unul fără precedent și necivilizat. „Acum este vorba doar despre falsificarea unor fotografii, dar există temeri că pe termen scurt se poate ajunge la înlăturarea crucilor reale de pe biserici. Civilizația europeană este compusă din mai multe ramuri, iar filosofia greacă este una dintre cele mai importante. Suprimarea libertății de exprimare este prioritatea pe care o au unii comercianți”, spune Duke.

Reacția unui europarlamentar român

”Niciodată un Creștin nu va fi ofensat sau deranjat de prezența unei Semiluni deasupra unei Moschei. Sau a unei Stele a lui David aflată deasupra unei Sinagogi. De ce am dori să protejăm unei persoane care, aflată în Europa, se simte ofensată când vede o Cruce deasupra unei Biserici??? O astfel de persoană nu are ce căuta în Europa pentru că în mod evident se află în conflict cu tot ce înseamnă valori și tradiții europene!”, scrie europarlamentarul Ramona Mănescu (PPE) într-o postare publicată pe blogul personal„Gestul facut de Lidl este insultător la adresa a 500 de milioane de cetățeni europeni, este revoltător și este profund anti-european. Europa este un continent așezat pe fundamentul a 2.000 de ani de creștinism și care a plătit foarte scump drumul care a dus pana la valorile în care credem cu toții astăzi, așa cum este toleranța. A șterge în mod intenționat o Cruce de pe cupola unei Biserici dintr-o țară profund Ortodoxă nu este toleranță, ci exact opusul.”, susține reprezentantul României în Parlamentul European.

Cine nu cinstește Crucea nu a înțeles nimic din misiunea lui Hristos pentru omenire

Părintele Nicolae Steinhard, adresându-se celor care văd în cruce doar lemnul pe care a suferit Domnul, spunea că a nu pomeni Crucea, a ne feri de amintirea celor petrecute pe Golgota înseamnă „a nu înțelege misiunea pământească a lui Hristos, voința Sa de a se identifica cu soarta omului, de a o cunoaște în forma sa cea mai neprefăcută". Crucea Domnului nu e numai a Sa, e a noastră, a tuturor. Acoperind-o, ne mințim pe noi înșine, ne trădăm și ne lipsim de lucrul prin care s-a înfăptuit mântuirea noastră și care destăinuie omului cât de mare este iubirea Ziditorului pentru făptura Sa.  (Sursa: Ziarul Lumina)

Chestiunea refugiaților islamici. Cu ce preț le "menajăm sentimentele"?

Ana Blandiana a avut îndrăzneala de a vorbi răspicat pe acest subiect încă de anul trecut. Întrebată fiind într-un interviu cum gestionează Uniunea Europeană valul de refugiaţi din Orientul Mijlociu, ea spune: „E clar că relaţia noastră cu ei pe această temă nu stă în picioare în acest context. Pe noi nu ne primesc în Schengen de nu ştiu câţi ani, din cauză că nu avem măsuri de securitate a frontierei şi acum sunt primiţi sute de mii de refugiaţi...   Problema nu e de a nu da tot ce poţi să dai, ci a nu renunţa la ceea ce eşti tu primind mase de emigranţi de cu totul alt tip de cultură, de mentalitate... E clar că e vorba de nişte interese organizate şi în faţa acestor interese nu a existat un răspuns înţelept al Europei. Unul din răspunsuri e acela că  Europa are o natalitate mult mai scăzută, Germania în cazul acesta, şi că deci are nevoie să primească forţă de muncă; da, dar având în vedere numărul acesta mare de refugiaţi, Germania în speţă, şi Europa, vor avea de ales între a primi migranţi şi a trăi în continuare la fel de bine, ca să-şi asigure pensiile, şi a renunţa la propria integritate pentru că, în mod ciudat, cei care vin nu se adaptează aşa cum s-a dovedit prin minoritatea turcă din Germania sau musulmanii din Franţa, oamenii nu s-au adaptat regulilor ţărilor respective, culturilor şi legilor ţărilor respective.

Ei chiar cred în Dumnezeul lor, pe când noi nu mai credem în al nostru

După părerea mea, ţările care au probleme cu musulmanii n-au abordat-o corect pentru că au avut tot timpul ca lege supremă libertatea supremă, libertatea totală. Orice abordare care să fi dus la rezultate echilibrate ar fi fost o reducere a libertăţii de mişcare, iar libertatea totală duce la ce spunea Lech Walesa („Dacă Europa îşi deschide porţile, curând vor veni aici milioane şi, trăind printre noi, vor începe să-şi practice obiceiurile, inclusiv decapitările”- spunea Walesa într-un interviu-nr). „Asta dovedeşte în ce măsură noi suntem slabi în faţa unor oameni care vin şi care cred foarte tare, până la nebunie, până la fanastim. Nu discutăm despre cei răi, discutăm despre cei normali, ei chiar cred în Dumnezeul lor, în timp ce noi nu mai credem în al nostru. Ca să nu mai zic că urmarea acestui fapt nu e  doar lipsa unei spiritualităţi, care a dus la o societate de consum în care important este doar să lucrezi cât mai mult, ca să mănânci cât mai mult, ca să faci apoi cură de slăbire că te-ai îngrăşat prea tare...”  

În discursul de acceptare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universității din Cluj, Ana Blandiana spunea: ”Astăzi 50% din populația Londrei este neengleză, iar în suburbiile Parisului sau ale Rotterdamului trebuie să îți repeți unde ești pentru a nu uita că te afli în EuropaEste evident că în implacabila ciocnire a civilizațiilor, Europa pierde văzând cu ochii nu pentru că nu are resurse, ci pentru că nu are credință. Și nu mă refer numai la credința în Dumnezeu, deși evident și despre asta e vorba, ci pur și simplu la puterea de a crede în ceva. Încleștarea dintre unul care crede cu tărie în adevărul credinței sale, oricât de aberant ar fi acel adevăr, și unul care se îndoiește de adevărul idealurilor sale, oricât de strălucitoare, se va termina întotdeauna cu victoria primului. Ceea ce spun nu este o pledoarie pentru fanatism, ci una pentru încredere și fermitate. Să ne amintim dezbaterile de acum nu mulți ani în urma cărora Uniunea Europeană a optat să refuze sintagma „rădăcinile creștine al Europei”, infirmându-și astfel propria istorie și propria definiție culturală. Ni se va răspunde că Europa crede în libertate. E adevărat. Dar libertatea este o noțiune cu margini nesigure, în stare să producă orice, dar nu și să scuze orice. Din nefericire părinții democrației, când au scris Carta Drepturilor Omului, au uitat să scrie și o Cartă a datoriilor omului. „Unde nu este datorie, nu este drept, spunea Carol I, și unde nu este ordine nu este libertate”. Ordinea europeană odată sfărâmată sub pașii milioanelor de emigranți, libertatea Europei va rămâne o formă periculoasă cu un fond tot mai inexistent. (...)

Un exemplu major al istoriei ca viitor pornește de la întrebările legate de political correctness, un termen care se folosește în general în engleză pentru că tradus și-ar pierde încărcătura ironică pe care citările o conțin. Corectitudinea politică pare o locuțiune mai benignă, care poate fi discutată, căreia i se pot pune întrebări (cine a stabilit-o? în ce scop? respectarea ei face lumea mai comprehensibilă? omul mai bun?) în timp ce political correctness este pur și simplu un ordin care nu se discută, ci se execută, iar cei ce nu o fac trebuie să se pregătească să tragă consecințele.

Satanizarea noțiunii de națiune, naționalitate, naționalism de către internaționalismul proletar sau de către political correctness, chiar dacă are scopuri diferite, se manifestă cu aceeași violență și are aceleași victime: tradiția, mândria moștenirii din bătrâni și solidaritatea cu cei din neamul tău, neamul însemnând în același timp popor, dar și familie. Pentru că, deși pare că nu are legătură, primele semne de îmbolnăvire gravă a unei societăți apar la nivelul celulei ei de bază, prin slăbirea legăturilor de familie despre care vorbește David Cooper în „Moartea familiei”.

„Înăuntrul nostru suntem la fel. Cultura este cea care face diferența” observa cu mii de ani în urmă Confucius. Europa se simte amenințată nu pentru că vin spre ea sute de mii de ființe umane care au nevoie de adăpost și a căror primire reprezintă o scădere a propriului ei nivel de viață, ci pentru că aceste ființe umane au o mentalitate și cultură (religia fiind o importantă parte a acesteia) extrem de deosebite, fără a avea intenția și poate nici capacitatea de a se adapta la regulile de viața și formula culturală a celor dispuși să îi găzduiască. Însăşi toleranța europeană este privită nu ca o calitate, ci ca o formă de slăbiciune, și chiar este, în măsura în care în toleranța față de ceilalți nu se cuprinde și respectul față de propria noastră definiție și curajul de-a ne-o apăra. Şi dacă, aşa cum spunea Lovinescu, „cultura este finalitatea tuturor societăţilor”, şansa noastră, a noastră şi a Europei, este să ne apărăm cultura, pentru ca să ne salvăm prin ea. Rezistenţa prin cultură, eficientă ieri în absenţa libertăţii, este încă mai necesară azi, în overdoza de libertate ,când nu mai este doar un mijloc de a salva poeţii, ci chiar scopul în sine al salvării civilizaţiei."  (Citește mai mult: adev.ro/nxwhwi)

Să nu ne rușinăm cu Crucea lui Hristos

"Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat și păcătos, și Fiul Omului Se va rușina de el, când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinții îngeri."

De cel ce se rușinează de Hristos în lumea aceasta, și Hristos Se va rușina la sfârșitul lumii. De cel ce se rușinează de Hristos înaintea păcătoșilor, și Hristos Se va rușina înaintea sfinților îngeri. De ce te vei mândri, o, omule, dacă Hristos se rușinează de voi? Dacă voi vă rusinaţi de viaţă, aceasta înseamnă că veţi primi strălucire în moarte; dacă vă rusinaţi de adevăr, vă mândriţi cu minciunile; dacă voi vă rusinaţi de milostivire, aflaţi mândrie în facerea de rău; dacă voi vă rușinați de dreptate, aflaţi mândrie în nedreptate. Dacă voi vă rusinaţi să suferiţi pe cruce, aceasta înseamnă că aflaţi mândrie în blasfemia idolească; dacă vă rușinați de viaţa fără de moarte, aflaţi mândrie în stricăciunea morţii și putreziciunea mormântului! În această situaţie, înaintea cui vă puteţi rușina de Hristos? Este mai bine înaintea omului decât înaintea lui Hristos? Nu; pentru că nu este nimeni mai bun decât Hristos. Aceasta înseamnă că voi vă rușinați de Hristos înaintea cuiva mai mic decât Hristos.

Te rușinezi de tatăl tău înaintea unui urs, sau se rușinează o fiică de mama ei înaintea vulpii? Atunci, de ce să te rușinezi de Cel mai bun înaintea celui rău, de Preacuratul înaintea celui necurat, de Atotputernicul înaintea celui fără de putere, de Preaînţeleptul înaintea celui prost? De ce să te rușinezi de Domnul cel măreţ înaintea neamului desfrânat și păcătos? Se întâmplă aceasta pentru că neamul acesta joacă într-una înaintea ochilor tăi? Încă puţin, numai puţin, și Domnul va veni întru slavă pe nori de îngeri si neamul acesta va pieri dinaintea tălpilor Sale, întocmai ca pulberea înaintea vântului puternic. Te vei rușina atunci în faţa adevărului, nu de împăratul slavei, ci de tine însuţi, dar atunci rusinea ta nu-ţi va fi de nici un folos. Este mai bine să te rușinezi acum, când rușinea te mai poate ajuta, să te rușinezi de fiecare lucru înaintea lui Hristos, iar nu de Hristos înaintea fiecărui lucru. (Sursa: Nicolae Velimirovici)

Însuși trupul nostru ia forma Sfintei Cruci

Faptul că tocmai Crucea a ajuns să fie un simbol al creştinismului, chip al mântuirii omului, nu este deloc o întâmplare. Însuşi trupul nostru are forma crucii atunci când ridicăm braţele pentru a îmbrăţişa lumea, adică viaţa aceasta pământească, viaţă care pentru noi, ca urmaşi ai lui Adam, nu este scutită de suferinţă. Crucea, acest simbol al vieţii şi mântuirii noastre, este pus de creştini la loc de cinste în casă, purtat la piept, dar nu precum fac cei care o consideră o bijuterie asortată cu o anumită îmbrăcăminte sau ca pe un talisman purtător de noroc. Crucea nu se poate “asorta” decât cu o dragoste jertfelnică. Linia orizontală a semnului purtător de biruință unește umăr cu umăr. În genere, umărul, partea corpului omenesc corespunzând articulației dintre brațe și trunchi, este asociat cu puterea. De aici zicala: „a pune umărul la greu”. Unind umerii cu orizontala Crucii, devenim mai puternici, căci, aşa cum ne spune dumnezeiescul Pavel, Sfânta Cruce reprezintă puterea lui Dumnezeu. Așadar, crucea de la gât nu este o bijuterie, chiar dacă e confecționată din metale prețioase, nu e nici măcar un obiect decorativ, ci trebuie să fie semnul credinței noastre, să se transforme într-un prilej de mărturisire autentică a lui Hristos. Crucea nu reprezintă un talisman. Nu semnul în sine constituie o armă împotriva diavolului, ci credința noastră că Hristos, prin jertfa Sa, a dat putere crucii, transformând-o într-un semn de biruință prin învierea Lui din morți. (Sursa: cuvantulortdox)

 




ACTUALITATEA religioasă
La Făgăraş s-a deschis Centrul social-cultural Sfinţii Martiri Brâncoveni - Natalia Corlean

 

După ample lucrări de restructurare şi reamenajare, Arhiepiscopia Sibiului a deschis porţile Centrului social-cultural Sfinţii Martiri Brâncoveni. Primele proiecte vizează copiii cu autism, copiii formaţi prin metoda Montessori şi cei care au nevoie de psihoterapie şi sunt realizate în parteneriat cu Primăria Făgăraş. Biserica ortodoxă s-a ocupat de amenajarea spaţiilor conform cerinţelor şi le oferă în mod gratuit, iar Primăria oferă finanţarea pentru utilităţi şi parţial pentru dotări, consumabile, rechizite şi resurse umane.

 

O poveste frumoasă pentru Făgăraş

În urma retrocedării clădirii în care a funcţionat până nu demult Administraţia Financiară din Făgăraş, proprietarii de drept au ales să doneze imobilul Arhiepiscopiei Sibiului. Familia donatorilor a considerat că Făgăraşul, cu bogata sa şi frumoasa sa istorie culturală, merită să aibă un centru socio-cultural administrat de Biserică, instituţia fondatoare a primelor aşezăminte sociale şi medicale.

În luna ianuarie au început lucrările de amenajare a spaţiului, care a avut până acum o cu totul altă utilitate. Delegatul căruia Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, i-a încredinţat acest proiect a fost Preasfinţitul Ilarion Făgărşeanul, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. Acesta s-a ocupat direct de coordonarea proiectului de reabilitare a parterului clădirii, în vederea începerii aici a unor centre realizate în parteneriat cu Primăria Făgăraş, Asociaţia DICTA din Braşov şi Asociaţia B.E.L.L. din Făgăraş.

 

Primele trei proiecte ale Centrului

Centrul social-cultural, aşezat sub patronajul Sfinţilor Brâncoveni, ocrotitorii Ţării Făgăraşului, a fost inaugurat miercuri, 27 septembrie. Au fost prezenţi Preasfinţitul Ilarion, domnul primar Gheorghe Sucaciu şi echipa din Primărie implicată în acest parteneriat, părintele Ciprian Cândea, consilierul social din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, părinţii protopopi Marius Corlean şi Ion Tărcuţă, reprezentanţii asociaţiilor care vor desfăşura activităţile în cadrul Centrului şi alte persoane care au susţinut această lucrare.

Pentru început, trei proiecte demarează la parterul clădirii.

  1. Un centru pentru copii cu autism şi alte deficienţe, administrat de Asociaţia DICTA. Cel mai apropiat astfel de centru era până acum la Braşov, copiii cu astfel de probleme şi familiile lor fiind nevoiţi să meargă săptămânal sau chiar des distanţa pentru şedinţele de terapie, mulţi dintre ei renunţând din motive financiare.
  2. Centrul de Studiu al Dezvoltării copilului format prin metoda Montessori, cunoscut până acum făgărăşenilor ca Centrul „Veveriţa” este administrat de Asociaţia B.E.L.L. şi a fost găzduit până acum în diverse locaţii din oraş, în aşteptarea unui spaţiu corespunzător. Aici, în fiecare după-masă, copiii înscrişi beneficiază de activităţi după modelul educativ Montessori. Esența filozofiei Montessori are la bază credința că Dumnezeu a pus în natura fiecărui copil calităţile de care are nevoie pentru dezvoltare și că misiunea noastră ca adulți este să observăm copilul pentru a înțelege aceste calităţi și a le oferi condițiile de împlinire.
  3. Cabinetul de psihoterapie este cel de-al treilea proiect, implementat de pr. dr. Ciprian Bîlbă şi doamna preoteasă Mihaela Bîlbă, ambii psihologi şi psihoterapeuţi.

 

 

Parteneriatul Biserică – Primărie – ONG-uri, o soluţie

După săvârşirea slujbei de binecuvântare a Centrului, au vorbit pe rând reprezentanţii instituţiilor implicate în organizarea acestuia şi a primelor proiecte demarate.

„Am primit cu bucurie această lucrare, deşi nu a fost uşor. Cu ajutorul lui Dumnezeu am biruit toate greutăţile şi iată-ne ajunşi aici. Mulţumesc tuturor celor pe care Dumnezeu ni i-a scos în cale pentru a obţine finanţarea pentru acest proiect şi celor care au lucrat la realizarea lui. Nădăjduim ca acest Centru să vină în întâmpinarea a cât mai multe persoane din zona Făgăraşului care au nevoie de ajutor.” (Preasfinţitul Ilarion, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului)

„Povestea acestui frumos Centru trebuie să fie spusă. Ionuţ Androne şi Anca Manciu mi-au spus în urmă cu ceva timp despre problema pe care o avem în Ţara Făgăraşului cu copiii cu autism, cerându-mi un spaţiu şi o finanţare. La fel au venit şi doamna Monica Malanca şi Florina Peptea de la grădiniţa Montessori. Am considerat că printr-un parteneriat între Primărie şi Biserica Ortodoxă, aceste activităţi ar putea funcţiona în oraşul nostru. Grupul de lucru a fost format din reprezentanţii Mitropoliei de la Sibiu, reprezentanţii celor două Protopopiate ortodoxe din Făgăraş, reprezentanţii Biroului nostru de Asistenţă socială şi specialiştii de la Primărie. Astfel am realizat acest parteneriat, în care Biserica ortodoxă s-a ocupat de asigurarea, reabilitarea şi amenajarea spaţiului. Preasfinţitul Ilarion s-a angajat să ducă la îndeplinire această sarcină, care a fost de amploare, clădirea nefiind conformă şi adaptată noilor cerinţe. Cu ajutorul echipei din Primărie am rezolvat şi finanţarea celor două asociaţii pentru desfăşurarea proiectelor, aşa că ne bucurăm astăzi că o parte din comunitatea oraşului se va bucura de cele două centre.” (Domnul primar Gheorghe Sucaciu)

„Acest tip de centru de zi pentru copii cu dizabilităţi lipseşte şi la nivel judeţean, aşa că putem spune că astăzi am deschis un centru pilot pe această linie. De asemenea, acest centru cu predare Montessori este printre puţinele din România. Putem deci să fim foarte mulţumiţi de realizarea acestor două obiective la Făgăraş. Mulţumim tuturor partenerilor.” (Bogdan Taflan, şef Serviciu Asistenţă Socială, Primăria Făgăraş)

„Acest centru pentru copiii cu dizabilităţi este o adevărată binecuvântare pentru toţi care vor benefica de aceste servicii. Dacă de la Sfântul Vasile, de la primele vasiliade – primele aşezări pentru cei nevoiaşi –, Biserica a fost o constantă în viaţa acestor persoane cu probleme, mă bucur foarte mult că iată, sub egida Arhiepiscopiei şi cu sprijinul Primăriei, în sfârşit în Făgăraş se întâmplă ceva pozitiv. Mă bucur că Biserica a pus la dispoziţie acest spaţiu şi că domnul primar a înţeles nevoile acestor familii. Aceşti copii nu trebuie să rămână nişte statistici în dosare. Orice dizabilitate poate să fie transformată în abilitate, aceasta ar trebui să fie deviza acestui centru. Mulţumesc foarte mult!” (Crenguţa Babeţ, director Agenţia Judeţeană pentru Persoane cu Handicap Braşov)

„Acest Centru aşezat sub ocrotirea Sfinţilor Martiri Brâncoveni îşi începe activitatea cu trei elemente. Şcoala Montessori, care după psihologiile moderne lasă programa mai în spate, au un program mult mai deschis şi se axează mai mult pe abilităţile şi nevoile copilului. Apoi e vorba de Asociaţia DICTA, care se ocupă de copiii cu dizabilităţi, în special de cei din spectrul autismului. Şi apoi este vorba de Cabinetul de psihoterapie ortodoxă, pe care l-am realizat aici împreună cu soţia mea. Şi cred că mai vorbim astăzi de încă un triunghi, şi anume Biserica-Şcoala-Familia. Şi la cabinetul de psihoterapie, dacă cei care vin nu sunt ajutaţi de familie, vor apare foarte greu modificări mari. La fel şi copiii cu autism, ca şi cei care fac parte din forma de învăţământ Montessori – şi ei au nevoie de sprijinul afectiv al părinţilor. Pentru aceasta mă bucur că şi-au dat mâna Biserica, Familia şi Şcoala, pentru a crea aici o celulă care va iradia cu siguranţă în tot Făgăraşul şi în Ţara Făgăraşului. Să fie un început bun!” (Pr. dr. Ciprian Bâlbă, psiholog)

„În primul rând aş vrea să mulţumesc din suflet Preasfinţitului Ilarion pentru sprijinul pe care ni l-a acordat, dar şi Primăriei, pentru că lucrurile s-au împletit foarte frumos. Noi ne dorim ca în acest cabinet de psihoterapie să creăm un mediu de confort psihologic şi emoţional, un mediu în care copilul sau adultul care va veni să se simtă înţeles. Este un loc în care îi aşteptăm pe cei care întâlnesc o provocare în viaţa lor şi vor să o înţeleagă şi să îi dea un sens. Mulţumim şi ne bucurăm iată că Biserica, Şcoala şi Familia îşi dau mâna, ca să lucrăm împreună la crearea oamenilor frumoşi.” (Psiholog Mihaela Bâlbă)

„Mă bucur că avem acest loc cald şi prietenos pentru a primi copiii care beneficiază de serviciile noastre. Mulţumim Preasfinţitului şi Bisericii!” (Psiholog clinician Monica Malanca, preşedinte Asociaţia B.E.L.L.)

„Un copil cu dizabilităţi nu înseamnă un copil defect. Consider că ei trebuie ajutaţi şi coordonaţi foarte mult, dar în primul rând trebuie iubiţi foarte mult. Avem în Braşov în jur de 60 de copii cu care avem rezultate foarte bune şi îmi doresc să avem aceleaşi rezultate şi la Făgăraş şi să îi ajutăm împreună cu echipa de aici.” (Anca Manciu, preşedinte Asociaţia DICTA Braşov)

„ Povestea acestui Centru este frumoasă şi lungă. Iată, prin gândul pe care Dumnezeu l-a dat familiei care a donat această clădire, prin Arhiepiscopia Sibiului, cu sprijinul Primăriei Făgăraş, am ajuns azi la acest moment în care beneficiarii sunt cei aflaţi în nevoi din această zonă, prin efortul nostru comun. Părintele nostru mitropolit, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, ştie de lucrările care se fac aici, a fost aici de mai multe ori, şi se bucură de fiecare beneficiar al serviciilor, mai ales dacă este vorba de copii. Vă mulţumim încă o dată tuturor!” (Pr. Ciprian Cândea, consilier social Arhiepiscopia Sibiului)

„Este un sentiment de împlinire, de bucurie, şi este şi un imbold să ne străduim să continuăm şi cu alte proiecte, ca să umplem acest loc într-un final de bucurie şi de realizări, iar acestea să radieze la nivelul Făgăraşului. Pentru că, într-adevăr, Făgăraşul este un oraş cultural, un oraş frumos, cu o istorie bogată, şi sperăm să îi furnizăm ingredientele necesare ca să fie un oraş în care ne simţim împliniţi.” (Pr. protopop Marius Corlean)

 



Știri interne - septembrie 2017 (RO)
 

Date importante privind Biserica și Școala

Secretariatul de Stat pentru Culte (SSC) a publicat recent pe site-ul oficial o statistică privitoare la numărul locașurilor de cult aparținând celor 18 culte religioase recunoscute în România. Potrivit datelor care reflectă situația existentă la data de 31 decembrie 2015, Bisericii Ortodoxe Române îi aparțin 16.403 biserici, reprezentând 59,9% din totalul de 27.384 locașuri de cult existente în România. Analizând informațiile publicate de SSC în paralel cu rezultatele ultimului recensământ din România, se observă următoarele: Biserica Ortodoxă Română are 86,45% credincioși din totalul populației și un procent de numai 59,9% din totalul locașurilor de cult; procentul de locașuri de cult aferent fiecărui cult, cu excepția Bisericii Ortodoxe Române, este mai mare față de procentul de adepți ai fiecărui cult din totalul populației; discrepanța evidentă dintre procentul ridicat de persoane declarate de confesiune creștin-ortodoxă și procentul scăzut al locașurilor de cult, comparativ cu celelalte culte este de 25%.

Întrucât în spațiul public au fost lansate opinii tendențioase potrivit cărora numărul de biserici ortodoxe ar depăși numărul școlilor din România, trebuie reținute următoarele: conform Ministerului Educației Naționale există un total de 19.543 unități de învățământ preuniversitar (în mediul urban: 6.685; în mediul rural: 12.858) față de numai 16.403 locașuri de cult ortodoxe (în mediul urban și rural);aceste două instituții nu sunt în opoziție, ci se completează deoarece bisericile sunt destinate tuturor vârstelor, iar școlile doar elevilor (copiilor și adolescenților). (Sursa: basilica.ro)

Patriarhia Română sprijină financiar refacerea bisericilor afectate de furtună în Mitropolia Banatului

La propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Permanența Consiliului Național Bisericesc de miercuri, 20 septembrie 2017, a aprobat acordarea sumei de 80.000 lei ca ajutor financiar pentru Arhiepiscopia Timișoarei și a sumei de 30.000 lei ca ajutor financiar pentru Arhiepiscopia Aradului, în vederea refacerii bisericilor afectate de fenomenele meteorologice severe care au avut loc în Mitropolia Banatului, duminică, 17 septembrie 2017. În urma furtunii de duminică, 17 septembrie 2017, au fost avariate 40 de biserici, paraclise și capele bisericești în Arhiepiscopia Timișoarei și 12 biserici în Arhiepiscopia Aradului. (Sursa: Agerpres.ro

Referendumul pentru familie: cifre, șanse și provocări

Marea provocare: 6 milioane de participanți la referendumul cerut de 3 milioane de români Cadrul legal specific pentru desfășurarea referendumului este dat de Legea nr.3 din anul 2000, cu modificările și completările ulterioare. Cea mai imporantă modificare a fost operată prin Legea nr.341 din 16 decembrie 2013, prin care s-a modificat ordinul de mărime ratei de participare a cetățenilor la referendum pentru recunoașterea valității acestuia. Astfel, dacă în textul vechi al legii exista prevederea (salvatoare pentru Traian Băsescu în contextul anului 2012) că validitatea referendumului este dată de participarea a cel puțin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale, forma actuală a Art.5 din Legea nr.3/2000 este următoarea: ”Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puțin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.” Mai departe, Art. 4 adaugă: ”Rezultatul referendumului este validat dacă opțiunile valabil exprimate reprezintă cel puțin 25% din cei înscriși pe listele electorale permanente.” Aspectul critic este, deci, participarea la referendum a cel puțin 30% din persoanele înscrise în listele electorale permanente. În ceea ce privește opțiunea pentru familia naturală a cel puțin 25% din cei înscriși pe liste, nu-mi fac nicio grijă, în condițiile în care știm că majoritatea covârșitoare a românilor este pentru menținerea concordanței dintre legea statului cu legea firii. Marea provocare va fi însă atingerea pragului critic de participare la referendum. Dacă nu se reușește atingerea pragului critic, atunci nu numai că totul va fi în zadar, tot efortul imens investit în acest demers civic unic pe plan mondial, dar poziția tuturor celor care afirmă și apără valorile pe care se întemeiază familia firească (în primul rând Biserica) va fi mult deteriorată în societate față de poziția de dinaintea inițierii demersului de revizuire a Constituției. (Sursa – Active News

Platforma civică Împreună, lansată oficial; principalul obiecitv - susținerea referendumului pentru familie

Sute de organizații din întreaga țară s-au reunit în Platforma civică Împreună, lansată oficial vineri, având ca obiectiv susținerea referendumului pentru familie în sensul includerii în Constituție a definiției căsătoriei dintre un bărbat și o femeie. "Este o platformă alcătuită din peste o mie de ONG-uri și intelectuali din Botoșani până în Mehedinți, din Satu Mare până în Constanța. (...) Noi dorim să demonstrăm, în modalitatea cea mai neutră, tehnică, juridică, că românii sunt capabili să aibă o societate civilă care să le apere valorile în care ei cred și să le susțină astfel încât să poată fi transmise copiilor lor. O platformă care are drept obiect apărarea valorilor în care românii cred și începem cu definiția căsătoriei", a explicat purtătorul de cuvânt al Comitetului național de inițiativă cetățenească, avocat Ana Corina Săcrieru. Ea a subliniat că politicienii "nu pot desconsidera dorința românilor de definire în Constituție a instituției căsătoriei". "Clasa politică românească trebuie să înțeleagă că nu poate desconsidera dorința milioanelor de români care își doresc definirea și în Constituție a instituției căsătoriei. Avem o definiție în Codul civil care spune că avem căsătorie între un bărbat și o femeie. Milioane de români au semnat ca această definiție să fie menționată și în Constituție. Singurul lucru care se impune este organizarea acestui referendum pentru ca toată lumea să vină și să voteze potrivit conștiinței", a adăugat Săcrieru. Președintele Comitetului național de inițiativă cetățenească, Mihai Gheorghiu, a menționat că multe dintre organizații sunt mici, dar apără "valorile ființei românești". "Toți acești oameni s-au strâns împreună pentru a spune 'da' referendumului pentru modificarea art. 48 alin. 1 din Constituție. (...) E încă un semnal înaintea votului decisiv că societatea românească dorește acest referendum și dorește această modificare Constituțională, dorește ca normalitatea să fie regula societății noastre și a sistemului juridic și constituțional", a spus Gheorghiu. (Sursa: Agerpres.ro

Patriarhul Daniel: Familia, Biserica și Școala - chemate să ofere copiilor, pe lângă cunoștințe intelectuale, și o formare spirituală

În societatea secularizată de astăzi, idealurile mari de viață sunt adesea reduse la dorințe mărunte, de împlinire imediată și prin orice mijloace a unor obiective materiale. De aceea, Familia, Biserica și Școala sunt chemate să ofere copiilor și tinerilor, pe lângă cunoștințe intelectuale, și o formare spirituală pentru a trăi viața în comuniune de iubire față de Dumnezeu și de oameni. În acest sens, trebuie intensificată cooperarea dintre Familie, Biserică și Școală, pentru a apăra inocența, sinceritatea și nevoia de creștere spirituală a copiilor și a tinerilor în comuniune și într-o comunitate care cultivă valori permanente, ca: recunoștința față de părinți, profesori și binefăcători, prietenia, dărnicia și întrajutorarea.

Familia reprezintă lăcașul intim cel mai de preț pentru cultivarea iubirii părintești, filiale și fraterne ca lumină a educației care leagă între ele generațiile trecute, prezente și viitoare. Biserica, astăzi, prin Programul catehetic 'Hristos împărtășit copiilor' și Proiectul 'Alege Școala!', prin tabere educaționale, activități artistice și sportive, se străduiește să inspire copiilor și tinerilor cultura prieteniei și a iubirii darnice sau generoase, să prevină abandonul școlar, să suplinească lipsa de afecțiune din familiile cu părinți plecați la muncă în străinătate, să încurajeze copiii și tinerii talentați să-și cultive talantul, adică darurile native. Școala, prin ora de Religie și prin celelalte discipline care cultivă valorile educaționale permanente, dorește să ofere copiilor și tinerilor lumini pentru viață, spre a putea discerne mai ușor între provocări efemere și perspective durabile în viață. Cu prilejul începutului anului școlar 2017-2018, ne rugăm Preasfintei Treimi, Maicii Domnului și tuturor sfinților să ocrotească pe toți elevii, părinții și cadrele didactice din învățământul preuniversitar și să le dăruiască tuturor multă sănătate și ajutor, pace și bucurie în viață! † DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Eterna țintă, religia în școli

Douăzeci și unu de ONG-uri - între care Asociația Secular- Umanistă din România, APADOR-CH și ActiveWatch - au adresat Ministerului Educației Naționale o scrisoare deschisă, în care solicită ministrului Liviu Pop să oprească organizarea de slujbe religioase în incinta unităților publice de învățământ din România, atât la începerea noului an școlar, cât și pe întreaga sa desfășurare. „Școlile din România sunt frecventate de copii care provin din familii cu diferite opțiuni religioase sau fără nicio religie. Prin urmare, organizarea unor slujbe religioase, preponderent ortodoxe, la debutul anului școlar nu doar că este o faptă discriminatorie, dar este și ilegală. Iar dacă în prima zi de școală copiii sunt întâmpinați cu slujbe religioase, nu e de mirare că pe parcursul anului școlar sunt duși în timpul orelor la împărtășanie sau spovedire, de cele mai multe ori fără ca părinții să fie notificați sau să li se ceară acordul”, a declarat Toma Pătrașcu, președinte ASUR.

Menționăm că simpla prezență a unui preot la festivitate, chiar dacă el ia cuvântul, nu înseamnă că s-a oficiat o slujbă religioasă. „Pentru orice Ministru, și cu atât mai mult pentru Ministrul Educației, ar trebui să primeze interesul superior al copiilor și nu interesul Bisericii Ortodoxe sau a altor culte. Iar acest lucru poate fi demonstrat simplu, prin respectarea și aplicarea legilor în vigoare” a mai declarat Toma Pătrașcu. Cu o zi înainte de începerea anului școlar, Asociația MozaiQ, cunoscută pentru că militează pentru drepturile și libertățile comunității LGBT (n.r. - Lesbians, Gay, Bisexual, Transsexual),  anunta pe pagina sa de Facebook organizarea unei tabere pentru tinerii LGBT din România. Tabăra este organizată în Slovacia și are toate costurile achitate de organizatori. De altfel, sâmbătă, 9 septembrie, între orele 15.00 și 18.00, a fost organizat și întâlnirea „Back to School. Prânzul Liceenilor LGBT”, în zona Armenească, în centrul Bucureștiului. Temele abordate au fost: „Ce tips&tricks avem pentru a supraviețui unui nou an; ce trebuie să știu ca licean LGBT; Cum abordăm profesorii și colegii noștri homofobi și transfobi”. (Sursa: Evz.ro, Foto: cugetliber.ro)

Mic ghid de înțelegere a zicerilor adversarilor referendumului pentru căsătorie

Atunci când adversarii referendumului spun că acesta e inutil, să știți că au înțeles eficacitatea inițiativei și se tem de el.

Atunci când se plâng că revizuirea constituțională nu e necesară pentru că nu schimbă și nu aduce nimic nou în privința căsătoriei, traduceți că au priceput foarte exact că după referendum nu vor mai putea schimba legea căsătoriei naturale prin presiune politică.

Atunci când spun că avem alte priorități de rezolvat înaintea unui referendum pentru consacrarea căsătoriei naturale în Constituție, înseamnă că ar vrea să amâne la nesfârșit orice consultare populară pe această temă.

Atunci când spun că tema căsătoriei este o falsă dezbatere, uitați-vă cât de puternic se implică în ea.

Atunci când dau Coaliției pentru Familie indicații ce anume ar fi trebuit să facă și să dreagă, în locul referendumului, pentru a sprijini familia, gândiți-vă că nu dă lupul dezinteresat sfaturi mieilor și întrebați-i de ce nu fac ei adevarata coaliție pentru familie, care să se ocupe cu punerea în practică a sugestiilor pe care ni le dau nouă.

Atunci când aduc vorba numai despre familie, fie ea monoparentală sau tradițională, o vor face doar ca să distragă atenția de la faptul că referendumul este despre căsătorie și nu despre familie.

Atunci când vă vor face fasciști, să știți că țipă din ei bolșevicii (sau „idioții utili” ai acestora, cum le spunea Lenin).

Când vor acuza Coaliția pentru Familie că este finanțată de neo-protestanții americani, să știți că fac aceste acuzații pe bani norvegieni; sau europeni; sau de la neo-bolșevicii americani. 26

Când spun că oricum nu ceruse nimeni căsătoria homosexuală, fiți siguri că în realitate așteptau doar momentul oportun; și că nu ar fi consultat, atunci, prin vot direct, populația.

Când spun că poporul e prost, de fapt ei știu că poporul e greu de prostit în cele ale firii și firescului.

Când vor arăta cu degetul spre Putin, o fac doar pentru a nu fi căutați de patronii lor ideologici.

Când vor striga că e opresivă societatea, luați aminte ce buni milițieni și poterași ai gândirii și exprimării se pregătesc să fie.

Când vor acuza Biserica și cultele, va vorbi de fapt ciuda lor că nu mai sunt doar ei societatea civilă; și că nu o mai reprezintă.

Când vă vor acuza de bigotism, vor demonstra intoleranța lor.

Când vă vor spune înapoiați, să știți că ei nu sunt mai avansați decât pe drumul nihilismului.

Când vă vor acuza că vreți să interziceți noi libertăți pentru unii, să știți că voiau să le impună pe spezele libertăților voastre.

Nu vă fie teamă. Și nu vă rușinați în fața lipsei de rușine. (Sursa: Activenews)

 

Linkuri la știri

6000 de tineri în stradă nu e o chestiune cool dacă sunt ortodocși – Tribuna 
Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși 2017 – Cristina Stoian 
Rectorul Universității din Cluj Napoca avertizează – Activenews
Patriarhul secret – QMagazine 
Bazele concepției sociale a Bisericii – Cultura Vieții
Episcopii catolici din România cer tuturor oamenilor de bună credință să susțină referendumul pentru redefinirea căsătoriei – Activenews
Apărarea drepturilor și libertăților cetățenești, acțiune de promovare a demnității umane – Basilica


Patriarhul Rusiei, vizită istorică la București de Sfântul Dumitru
 

Oficial, Patriarhia rusă nu confirmă, dar nici nu dezminte informația. Vine sau nu Patriarhul Kiril al Moscovei în România? Patriarhia de la noi zice că da, oficialii ruşi în schimb nu confirmă, dar nici nu infirmă. Ba mai mult, se arată deranjaţi de faptul că unii jurnalişti români dau ca sigură informaţia. Oricum, o astfel de vizită ar fi extrem de importantă, în condiţiile în care cele două Biserici, română şi rusă, revendică acelaşi teritoriu canonic: Republica Moldova.

Vestea că şeful celei mai mari Biserici Ortodoxe din lume, Patriarhul Kiril I al Moscovei, ar urma să vină la Bucureşti a fost confirmată chiar de reprezentanţii Patriarhiei Române. Ei au precizat că vizita va avea loc în preajma sărbătorii Sfântului Dimitrie. Potrivit reprezentanţilor Patriarhiei, Patriarhul Kiril şi-a exprimat disponibilitatea de a veni la Bucureşti. Invitaţia a fost făcută în contextul Anului comemorativ al apărătorilor ortodoxiei în timpul comunismului, dar şi cu prilejul aniversării de către Preafericitul Daniel a 10 ani de patriarhat.

Anunţul a ridicat mai multe semne de întrebare în rândul teologilor români şi moldoveni. În Republica Moldova, atât enoriaşii cât şi preoţii se împart în două tabere, care ţin de români şi ruşi, a transmis Svetlana Gore, reporter TVR Moldova. Radu Preda, teolog: "Este un conflict care a dus la situaţia total necanonică, împotriva oricăror reguli bisericeşti, ca pe acelaşi teritoriu să fie două jurisdicţii paralele. Or, acest lucru este scandalos şi ar fi un semn de maturitate şi la o adică și un succes diplomatic al Bisericii noastre dacă am reuşi să repunem în discuţie această problemă". De la Moscova, informaţiile sunt extrem de puţine. Liviu Iurea, corespondent TVR la Moscova: "Oficial, Patriarhia rusă nu confirmă, dar nici nu dezminte o posibilă vizită a Patriarhului Kiril la Bucureşti. Chiar au părut destul de deranjaţi de faptul că presa din România ştie deja că Patriarhul rus a confirmat participarea. Mi s-a spus doar că vom fi anunţaţi din timp dacă această vizită va avea loc. Oricum, nu s-a trecut peste divergenţele care există între Bisericile Ortodoxe rusă şi română. Moscova nu vede nici acum cu ochi buni reînființarea Mitropoliei Basarabiei şi susţine că Biserica Ortodoxă Română a intrat peste teritoriul ei canonic".

Pe lângă invitaţia făcută Patriarhului rus, Patriahia Română i-a mai chemat la Bucureşti şi pe şefii celorlalte biserici ortodoxe din fostul bloc comunist. Patriarhul Kiril I al Moscovei conduce însă cea mai mare Biserică Ortodoxă din lume. Păstoreşte 150 de milioane de credincioşi din Rusia şi din alte 60 de ţări. Este un apropiat al lui Vladimir Putin. În preajma ultimelor alegeri prezidenţiale, nu s-a sfiit să declare public că prosperitatea şi stabilitatea Rusiei sunt un "miracol de la Dumnezeu" de când a venit la putere Vladimir Putin. Din 2011, are un birou la Kremlin, pe același culoar cu Putin.

Patriarhul rus vine la București, între 26-28 octombrie, în semn de omagiu adus celor zece ani de când Preafericitul Daniel a fost ales Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, potrivit unor surse citate de Q Magazine. Totodată, vizita istorică este și un prilej pentru relansarea relațiilor dintre cele două Biserici.  - Sursa: TVR.ro

Nota redacției:

Vizita Patriarhului Kirill în România este la prima vedere o surpriză de proporții, știute fiind diferendele dintre cele două Biserici, rusă și română. Totuși, dacă luăm în calcul că Patriarhia rusă a invitat la manifestările de marcare a 100 de ani de la înființare pe SS Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, dar și pe întâistătătorii Bisericilor ortodoxe din Grecia și Cipru, putem înscrie această vizita în linia strategiei de relansare a bunelor relații dintre Biserica Rusă și celelelate Biserici ortodoxe, participante la Sfântul și Marele Sinod din Creta. Iar dacă până la acest moment nu s-a amintit despre o astfel de invitație adresata și PF Părinte Patriarh Daniel, vizita PF Kirill la București ar fi oportunitatea perfectă pentru ca invitația să fie transmisă personal. Mai mult, cu siguranță că patriarhul rus a fost deja invitat de Patriarhia Română și în 2018 la București, pentru sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului, în contextul aniversării a 100 de ani de la Marea Unire. Cum probabil o astfel de invitație este de nerefuzat de către întâistătătorul rus, vizita din această toamnă la București are și menirea de a oferi oaspetelui rus plusul de vizibilitate și răgazul de negocieri, pe care lipsa timpului nu le-ar pemite la evenimentele din 2018.



Referendumul pentru redefinirea Căsătoriei, organizat în această toamnă?!
 

Redactorii de la Cuvântul-Ortodox fac o trecere în revistă a principalelor reacții ale actorilor implicați în campania pro și contra redefinirii Căsătoriei prin modicicarea Constituției. Redăm în continuare un articol pe acest subiect.

Digi24: Dragnea: Vrem să organizăm referendumul de modificare a Constituției pe tema familiei în toamnă

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, sâmbătă seara, la Mamaia, că atât la nivelul grupului senatorial al partidului, cât şi la cel al grupului din Camera Deputaţilor, precum şi la nivelul Guvernului s-a decis organizarea, în această toamnă, a referendumului pentru modificarea Constituţiei, în vederea definirii familiei.

„E o decizie politică”, a precizat Liviu Dragnea.

Camera Deputaţilor a adoptat în 9 mai, cu 232 voturi „pentru”, 22 de voturi ”împotrivă” şi 13 abţineri, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei pe tema definiţiei familiei,astfel că, potrivit propunerii de modificare, alineatul 1 al articolului 48 din Constituţie urmează să aibă următoarea formă: ”Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.

Coaliţia pentru Familie a strâns un număr de 3 milioane de semnături, pe care le-a depus la Senat alături de o propunere de revizuire a Constituţiei privind definiţia familiei prin care se cere modificarea articolul 48, alineatul 1, care se referă la definiţia familiei. În actuala formă, acesta prevede că “familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi”, însă semnatarii iniţiativei vor ca definiţia să fie schimbată pentru a bloca orice posibilitate a legiferării căsătoriei între persoane de acelaşi sex. Astfel, iniţiativa prevede că “familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie“.

Potrivit articolului 151 al legii fundamentale, proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere. Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.

ActiveNews: Coaliția pentru Familie, după anunțul lui Dragnea privind organizarea referendumului pentru modificarea Constituției: Un semn de normalitate și respectarea unui angajament pe care partidele politice mari și l-au asumat încă de-acum un an

Avocatul Ana Săcrieru, purtătorul de cuvânt al Coaliției pentru Familie, apreciază că anunțul președintelui PSD, confrm căruia atât Guvernul, cât și grupul de la Senat și Camera Deputaților au decis organizarea unui referendum privind modificarea Constituției, reprezintă un semn de normalitate. Comitetul Național de Inițiativă Cetățenească se alătură demersului inițiat de PSD și susține demararea unui referendum, care  este doar expresia cea mai firească a respectării legii, a subliniat Ana Corina  Săcrieru.

„Comitetul național de inițiativă cetățenească privind revizuirea Constituției apreciază declarația d-lui Dragnea ca un semn de normalitate, fiind urmarea respectării unui angajament pe care partidele politice mari și l-au asumat încă de acum aproape un an.Potrivit legii, după avizarea inițiativei cetățenești de către Curtea Constituțională, demararea procedurii referendumului este obligatorie. Dacă legea prevede această obligativitate și dacă România este un stat de drept în care voința a trei milioane de cetățeni nu poate fi desconsiderată, atunci organizarea referendumului este doar expresia cea mai firească a respectării legii”,, a declarat purtătorul de cuvânt al Coaliției pentru Familie, avocatul Ana Corina Săcrieru, pentru stiripesurse.ro.

Camera Deputaților a adoptat în 9 mai, cu 232 voturi „pentru”, 22 de voturi ”împotrivă” și 13 abțineri, inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției pe tema definiției familiei, astfel că, potrivit propunerii de modificare, alineatul 1 al articolului 48 din Constituție urmează să aibă următoarea formă: ”Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”.

Nota Cuvântul Ortodox

Nu doar digi24, ci și alte surse media “prietene” continuă să redacteze știrile despre subiect vorbind despre o imaginară și falsă “definire a familiei”. În realitate, cum de nenumărate ori s-a explicat, este vorba, firește, despre clarificarea definiției CĂSĂTORIEI.

Și nu lipsesc cronicile negative ale anunțului liderului PSD, cum vedem aceste titluri din

Adevărul: Cum vor să schimbe PSD şi Coaliţia pentru Familie Constituţia. „Urmează o toamnă care va scutura serios societatea românească” 

În acest articol, se reușeste performanța să fie citate doar opinii negative, partizane, despre referendum, cu dume de genul “se întoarce Romania în timp” și deraiază de pe traseul democratic (ca să o păstrăm trebuie, pasămite, să o desființăm, nu?).

Hotnews – prin vestitul Dan Tapalaga: Furtuna perfectă. Ce ascunde referendumul pentru familia tradițională anunțat de Dragnea 

Referendumul ar fi, pentru Tapalagă, o perdea de fum care să acopere ce face PSD cu Justiția (adică, mai exact, ce se întâmplă cu organele de repesiune și de poliție de tip DNA). Și, desigur, veșnica sperietoare a îndepărtării de Occident și apropierii de Visegrad.

Cu un element în plus:

Cât privește fondul problemei, și anume refendumul pe tema familiei tradiționale, este încă o temă care ne apropie de grupul de la Visegrad și ne îndepărtează de Occident. Nu știu însă dacă Biserica Ortodoxă, lovită în plin de o serie de scandaluri cu înalți prelați acuzați că au întreținut relații homosexuale, mai are vreun interes să susțină tema Coalitței pentru Familie. Mă tem că s-ar face de râs. Cu cine va defila în campania pentru referendum pentru familia tradițională: cu alde Pomohaci și cu soborul de înalți prelați acuzați de realații homosexuale?

Asta ce să fie? Aluzie sau avertisment? 

Remarcăm că elementele comune sunt cele legate de turbulență: “furtuna perfectă”, “scutură serios”.

Cu alte cuvinte, strategia oponenților CpF nu mai e minimalizarea, ci exagerarea amenințării și ducerea subiectului până la paroxism, ca să obțină demotivarea celor care nu sunt foarte siguri dacă merg sau nu la vot. Și, desigur, ducerea temei la cote paroxiste chiar servește unora de perdea de fum pentru a lichida țintele prestabilite sau politice. 

 



Creștini versus europeni? Sau creștini europeni?
 

Îmi propusesem alaltăieri să nu mai postez o vreme despre referendum, dar văd că îmi ies în față tot felul de experți care mă provoacă, scrie Cristina popescu pentru Activenews. Azi, Tatiana Cojocari, care face o analiză pentru LARICS (Laborator Pentru Analiza Războiului Informațional Și Comunicare Strategică), publicată pe site-ul Adevărul sub titlul "Creștini versus europeni", cu privire la consecințele eventualului referendum pentru modificarea Constituției". Analiza sugerează că „referendumul ar putea induce în societatea românească o dispută axiologică fără precedent, ideologizând la maximum o polemică între diverse tabere din societatea românească și generând un potențial de intervenție pentru actori din afara României cu interese/scopuri destabilizatoare. Din perspectiva securității societale, referendumul poate deveni o sursă de false tensiuni și conflicte, fără precedent în România: creștini versus europeni și invers.”

Scriam pe data de 10 iulie:

„Dacă extremiștii de tip #Respect și cei asemenea lor vor continua să asocieze obsesiv căsătoria gay, pretențiile gender și combaterea prin cântece de dragoste a terorismului cu europenismul, drepturile omului și toleranța, iar familia, nevoia de siguranță și prudența sănătoasă le vor eticheta ca fascism, hitlerism, legionarism, putinism, rasism sau înapoiere, nu vor izbuti, în afară de a se acoperi de ridicol, antipatie ori desconsiderare în ochii publicului larg, decât să pună și ei un umăr la compromiterea europenismului și să decredibilizeze ideea de drepturi fundamentale și toleranță pe care pretind că o apără și, eventual, să mai bage un pic de combustibil reabilitant pentru cei vulnerabili la ideologiile pe care pretind că le combat. Bunul simț, precauția și firescul nu sunt fasciste iar toleranța și drepturile omului nu sunt comuniste, chiar dacă noii bolșevici se chinuie să deformeze noțiunile ca să ne convingă de contrariul.”

Apoi, pentru a răspunde neliniștilor tactico-strategice ale gânditorilor LARICS, voi da aici și soluția pe care o văd eu pentru acestea:

În primul rând, procesul revizuirii și referendumul nu (mai) trebuie întârziate și amânate. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Tocmai pentru ipoteza în care actorul extern temut va încerca să profite de dezbatere pentru a crea falii în societate și a ostiliza, eventual, electoratul față de Occident, e preferabil ca referendumul și procesul revizuirii să se desfășoare și să se încheie cât mai repede.

În al doilea și cel mai important rând, tocmai pornind de la premisa că, la fel ca și autoarea, cred și eu că este absolut falsă ideea că „a fi european înseamnă a nu avea o familie tradițională” și tot falsă e și ideea că „a fi credincios/tradițional înseamnă a nu fi (…) pro-european”, avem acum ocazia (și trebuie) ca electoratului, poporului, societății românești să i se demonstreze că asocierile de mai sus sunt false și să i se dea, prin urmare, posibilitatea de a-și defini căsătoria așa cum dorește și de a vedea că alegerea sa pentru modelul natural de căsătorie este acceptată ca europeană. 

Propaganda falsă a oricărui actor extern rău-intenționat cum că Europa ar fi echivalentă "păcatului” iar Rusia putinistă ar fi echivalentă valorilor tradiției și credinței poate fi cel mai simplu demontată prin a lăsa electoratului să se exprime liber, prin a nu împiedica sau descuraja în niciun fel referendumul și prin a-i accepta -fără îndrumări amenințătoare sau invocarea de presupuse represalii europene- inclusiv probabila sa opțiune pentru "tradiție”, mai ales că Curtea Europeană a Drepturilor Omului a lăsat la latitudinea fiecărui stat definiția căsătoriei.

Dimpotrivă, a pune bețe în roată referendumului, a cataloga ca anti-europene demersul și opțiunea majorității ar însemna a da apă la moară fix propagandei pe care pretidem că o combatem. Articolul integral este disponibil la sursa citată mai sus. 

Sursa foto: coalitiapentrufamilie.ro



Patriarhul Ecumenic, invitat în Moscova la centenarul restabilirii patriarhiei ruse
 


Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk a vizitat marţi sediul Patriarhiei Ecumenice, unde a avut o întrevedere cu Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Constantinopolului, căruia i-a transmis invitaţia de a participa la evenimentele dedicate împlinirii a o sută de ani de la restabilirea patriarhiei ruse.

La întâlnire au fost prezenţi Mitropoliţii Emmanuel de Franţa şi Bartolomeu de Smyrna, din partea Patriarhiei Ecumenice, şi angajaţi ai Departamentului pentru Relaţii Externe Bisericeşti al Patriarhiei Moscovei.

Înaltpreasfinţitul Părinte Ilarion a transmis Patriarhului Ecumenic invitația din partea Patriarhului Kirill al Rusiei pentru a participa la manifestările care vor avea loc în Moscova la începutul lunii decembrie 2017 cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la Revoluţia bolşevică, începutul persecuţiei împotriva Bisericii, precum şi a restaurării instituţiei patriarhale după 200 de ani de la anularea ei.

Potrivit Amen.gr, Patriarhul Bartolomeu a mulţumit Mitropolitului Ilarion pentru invitaţie şi a menţionat faptul că va oferi un răspuns în urma deciziei Sfântului Sinod.

În cadrul întâlnirii din data de 19 septembrie, cei doi au purtat discuţii extinse pe tema Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, care s-a întrunit în Creta în luna iunie 2016, precum şi alte subiecte bilaterale şi interortodoxe.

Duminică, 17 septembrie, Preafericitul Părinte Hrisostom, Arhiepiscopul Ciprului, a primit vizita Mitropolitului Ilarion de Volokolamsk şi invitaţia Patriarhului Kirill de a participa la aceleași evenimente comemorative în Moscova. O întâlnire similară a avut loc şi în Atena între Mitropolitul Ilarion şi Primatul Bisericii Ortodoxe a Greciei, Preafericitul Părinte Ieronim. (Sursa: Basilica.ro, Foto credit: Nikos Maginas/ Patriarhia Ecumenică)

Nota redacției:

Dacă la invitația PF Patriarh Daniel, de a fi prezent la manifestările din anul 2018, dedicate Centenarului Unirii Principatelor Române și sfințirii Catedralei Mântuirii Neamului, SS Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a transmis deja un răspuns apreciativ și afirmativ, confirmând deîndată prezența, iată că la invitația Patriarhiei Moscovei, răspunsul se lasă așteptat. 

Supoziția noastră este că acest lucru se datorează neparticipării Bisericii Ortodoxe Ruse la Sinodul Bisericii Ortodoxe din Creta, în pofida poziției sale inițiale de susținere a Sinodului și de confirmare a prezenței Patriarhului Kirill. În schimb, Patriarhia Română, nu numai că a fost prezentă la cel mai înalt nivel la Sfântul și Marele Sinod, dar mai mult, luările sale de poziție au fost în unanimitate apreciate ca excelent întemeiate și documentate. 

Nu degeaba se amintește în comunicatul de mai sus despre discuțiile ample pe care cei doi lideri religioși le-au avut pe tema Sinodului Bisericii Ortodoxe, iar aceasta în contextul în care Patriarhia Moscovei nu a dat publicității până în ziua de astăzi poziția sa asupra Documentelor adoptate în Creta. Cel mai probabil, Patriarhia Ecumenică a solicitat Patriarhiei ruse un astfel de comunicat, iar în funcție de apariția și conținutul lui, se va lua deciza participării/neparticipării patriarhului ecumenic la manifestările din Rusia. Răspunsul va veni cu siguranță doar în ultima clipă...

Observăm, de asemenea, că Patriarhia rusă și-a trimis" solul de pace" deopotrivă în Cipru și în Grecia, țări ale căror Biserici Ortodoxe sunt în mod tradițional prietene ale Patriarhiei Constantinopolului și au organizat împreună Sfântul și Marele Sinod.

În schimb, nu se amintește în niciun fel că vreo astfel de invitație ar fi fost transmisă și către Patriarhia Română. Se știe de altfel că BOR – singura Biserică ortodoxă latină - este biserica a doua ca forță și consistență în lumea Ortodoxă, deci „concurentul” principal al Bisericii Ortodoxe Ruse.

 



Știri externe - septembrie 2017 (RO)
 

PAKISTAN: Statul care te condamnă la moarte pentru o postare pe Facebook

Taimoor Raza, un bărbat din Pakistan, a fost condamnat la moarte pentru că a postat pe Facebook declaraţii defăimătoare despre religie, profetul Mohamed şi soţiile sale. Este pentru prima dată când pedeapsa cu moartea a fost acordată într-un caz legat de mediile sociale, conform procuroului care se ocupă de caz, scrie Mediafax. Pe de altă parte, activiştii drepturilor omului şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu acest caz, iar compania Facebook nu a comentat cazul. Firma americană a anunţat anterior, în martie, că a trimis echipă în Pakistan pentru a răspunde preocupărilor Guvernului cu privire la astfel de situaţii, adăugând că doreşte să protejeze „viaţa privată şi drepturile” membrilor săi. Premierul pakistanez Nawaz Sharif a descris blasfemia ca fiind o „infracţiune de neiertat”, arată Mediafax.ro. Cazul Raza a fost audiat de un tribunal anti-terorism din Bahawalpur, la aproximativ 498 km de capitala Islamabad. Avocatul său a declarat că tânărul, în vârstă de 30 de ani, s-a implicat într-un discuţie despre islam în reţeaua socială cu cineva care s-a dovedit a fi un ofiţer de luptă împotriva terorismului. (Sursa: Ziarul de Iași, Foto: Guget Liber) 

OMS: Starea civilă a părinților, mersul la biserică și randamentul școlar influențează comportamentul copiilor, ajutându-i să facă față cu succes încercărilor din viață și să neutralizeze factorii de risc

Centrul Național de Evaluare și Promovare a Stării de Sănătate a realizat un studiul național care a avut ca obiectiv general evaluarea magnitudinii și a gravității violenței în rândul elevilor. Concubinajul părinților favorizează violența copiilor. Abuzul fizic sau neglijarea sunt predictori pentru actele de violență (până la crimă), iar conflictele dintre părinți, fizice sau verbale, sunt predictori pentru dezvoltarea comportamentului antisocial sau a comportamentelor delicvente. Prevalența elevilor cu comportament agresiv manifestat în mod frecvent, este de trei ori mai redusă în familiile cu un climat familial calm. În familiile în care nu se aplică pedepse fizice copiilor, prevalența elevilor cu manifestări agresive frecvente este de trei ori mai redusă, respectiv 3,7%. Un studiu realizat de Alaska Division of Behavioral Health arată că „importanța acordată religiei, rugăciunii sau credințelor spirituale este asociată cu diminuarea consumului de țigări, alcool, marijuana și a sinuciderii (și e corelată cu începerea activității sexuale mai târziu). Identitatea religioasă e definită de gradul în care un tânăr se afiliază la o religie și de frecvența rugăciunii și a percepției religioase.” Conform studiului realizat în România, aproape 30% dintre elevii care spun că merg la biserică „rareori” au prezentat acte de agresivitate/violență în mod frecvent (mai mult de 3/an) sau sporadic (1-3 ori pe an). (Sursa: Active News) 

MAREA BRITANIE: Trei persoane au fost înjunghiate într-o biserică din Birmingham

Trei persoane au fost înjunghiate luna aceasta într-o biserică din orașul britanic Birmingham, autorul atacului fiind în prezent arestat, scrie presa britanică. În interiorul bisericii se aflu circa 150 de persoane care participau la o slujbă, când un individ înarmat cu un cuțit de bucătărie de mari dimensiuni a pătruns în interior și a înjunghiat cele trei persoane înainte de a fi imobilizat de mai mulți bărbați și predat poliției. Cei trei răniți au fost transportați la spital, dar potrivit poliției viața lor nu este în pericol. Au fost de asemenea răniți ușor doi dintre bărbații care au intervenit împotriva atacatorului, fără să fie însă nevoie de spitalizarea lor. Din primele cercetări se pare că atacatorul în vârstă de 46 de ani cunoștea una dintre cele trei victime, mai menționează poliția într-o declarație în care este avansată astfel ipoteza unui atac țintit. (Sursa: Agerpres, foto: deschide.md)

COLUMBIA: Papa Francisc vizitează țara

Papa Francisc a ajuns la începutul lunii septembrie la Bogota pentru o vizită pastorală de cinci zile în Columbia pentru a încuraja procesul de pace care a pus capăt unei jumătăți de secol de război între autoritățile statale columbiene și gruparea de gherilă FARC. Papa Francisc a fost întâmpinat de președintele Columbiei, familia acestuia și de guvern, dar și de zeci de invitați speciali, între care membri ai echipei de negociatori ai păcii, reprezentanți ai unor fundații sociale, artiști, sportivi, guvernatori și primari din diferite orașe. Potrivit AFP, papa Francisc a plecat spre Columbia în calitate de mesager al unei păci încă fragile, într-o țară divizată după acordul încheiat anul trecut, care a pus capăt unui război civil de 52 de ani. "Pacea este ceea ce Columbia caută de atât de mult timp și pentru care depune eforturi. O pace stabilă, durabilă, cu scopul ca oamenii să se poată vedea între ei și să se trateze ca frați, niciodată din nou ca dușmani", a declarat papa argentinian într-un mesaj video difuzat cu două zile înainte de plecarea în această țară sud-americană. Războiul civil care a devastat Columbia timp de 52 de ani a făcut 260.000 de morți, 45.000 de dispăruți, iar alte 6,9 milioane de persoane au fost strămutate. Papa Francisc este cel de-al treilea suveran pontif care vizitează Columbia, după Paul al VI-lea, în 1968, și Ioan Paul al II-lea, în 1986. (Sursa: Agerpres, Foto: Gazeta de Sud)

ISRAEL: Curtea Supremă de Justiție: NU există un drept la căsătorie între persoane de același sex

Judecătorii Curții Supreme de Justiție din Israel au respins luna trecută cererea unei asociații israeliene a homosexualilor, lesbienelor, bisexualilor și transsexualilor ca statul evreu să recunoască căsătoriile între persoane de același sex ca un drept constituțional. Răspunsul magistraților israelieni de la Curtea Supremă de Justiție a fost însă unul tranșant: „În toate direcțiile, legea civilă israeliană nu recunoaște căsătoriile între persoane de același sex. Prin urmare, cererea petiționarilor de a dispune de o hotărâre judecătorească civilă cu privire la ceva aflat sub jurisdicția instanțelor rabinice, care se aplică în anumite condiții, nu este aplicabilă aici. În schimb, cererea se bazează pe stabilirea ca premisă esențială a faptului că căsătoria dintre doi indivizi de același gen există în legea israeliană, ceea ce nu există”, a precizat unul dintre judecători în hotărârea sa. „Secțiunea privind păstrarea legii a fost planificată de la început pentru a proteja, printre altele, dreptul instanțelor rabinice de a se pronunța. Opinia petiționarilor despre sprijinul solicitat drept comentariu este o încercare de a eluda legea esențială în secțiunea 10 și de a obține sprijin constituțional pentru exact ceea ce aceia care au scris Legile fundamentale au decis în mod clar să nu se permită”, a subliniat judecătorul Curții. (Sursa: Activenews)

ISRAEL: Israelul, acuzat că încearcă ''să slăbească'' prezența creștină în Ierusalim

Principalele biserici creștine din Ierusalim au transmis un comunicat, într-un gest inedit, prin care denunță tentativele ''sistematice'' ale Israelului de a ''slăbi prezența creștină'' în Orașul Sfânt, conform AFP. Comunicatul a fost redactat de liderii bisericilor catolică, greacă ortodoxă, armeană și luterană, precum și de reprezentanți ai altor comunități creștine. Textul vizează decizia recentă a unui tribunal israelian care a permis unui grup ce militează pentru colonizarea Ierusalimului de Est — sector palestinian ocupat și anexat de Israel — să ocupe terenuri care aparțin bisericilor în această parte din oraș. Comunicatul critică de asemenea un proiect al Israelului privind statutul terenurilor care aparțin bisericilor, în dezbatere în Parlamentul israelian. "Vedem în aceste acțiuni o tentativă sistematică de a slăbi integritatea Orașului Sfânt al Ierusalimului și a Pământului Sfânt și de a submina prezența creștină", subliniază documentul. La 31 iulie, un tribunal din Ierusalim a confirmat validitatea unei tranzacții imobiliare în care au fost implicate organizația ultra-naționalistă israeliană Ateret Cohanim și Biserica Greacă Ortodoxă privind achiziția a două hoteluri situate în apropiere de portul Jaffa, în Orașul Vechi.

Biserica a dezmințit că a vândut terenul și a afirmat că decizia este ''motivată politic''. În paralel, o propunere de lege din Parlament prevede transferul către statul israelian a tuturor terenurilor care au aparținut unor biserici și care au fost vândute unor investitori privați în schimbul unor compensații, au indicat media israeliene. Dacă va fi adoptat, acest proiect de lege ar putea aduce atingere viitoarelor tranzacții care vizează bunuri aparținând bisericilor. În comunicatul lor, bisericile susțin că cele două măsuri amenință un acord vechi de decenii privind gestionarea siturilor religioase. "Nu putem sublinia cu suficientă tărie gravitatea extremă a situației (și a efectelor) pe care aceste agresiuni recente și sistematice le-au avut asupra statu-quoului și a integrității Ierusalimului și a situației comunităților creștine de pe Pământul Sfânt", se adaugă în comunicat. Bisericile de pe Pământul Sfânt le cer de asemenea creștinilor din întreaga lume să le susțină. (Sursa: Agerpres)

FILIPINE: Preot catolic răpit de gruparea Statul Islamic a fost pus în libertate

Un preot catolic răpit de membri ai grupării jihadiste Statul Islamic (SI) care au ocupat în urmă cu patru luni o parte din Marawi, oraş din sudul Filipinelor, a fost pus în libertate când militarii au preluat controlul asupra unui centru de comandă al islamiştilor, într-o moschee din Marawi, au anunţat luni autorităţile, informează AFP. "Mulţumesc, mă rog pentru voi, Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi. Rugaţi-vă pentru mine, să mă fac bine", a spus "părintele Chito", cum este supranumit Teresito Suganob, zâmbindu-le jurnaliştilor. "Părintele Chito" a fost răpit împreună cu zeci de enoriaşi dintr-o catedrală din Marawi, în prima zi a luptelor. Islamiştii au postat apoi imagini video cu jefuirea catedralei, cerându-i preşedintelui Rodrigo Duterte să retragă trupele şi să oprească ofensiva armatei. În acele înregistrări, părintele afirma că islamiştii deţin 240 de "prizonieri de război", printre care învăţători, muncitori, majoritatea creştini şi membri ai unor triburi locale. Potrivit unui bilanţ publicat luni de purtătorul de cuvânt al armatei, generalul Restituto Padilla, 673 de islamişti, 47 de civili şi 149 de soldaţi au murit în confruntări. Între 40 şi 60 de ostatici se află în continuare în mâinile jihadiştilor, a continuat generalul, adăugând că unii dintre ei erau forţaţi să lupte în rândurile islamiştilor. (Sursa: Agerpres, Foto Black news)

 

Linkuri la știri:

Cum pune islamul stăpânire pe Germania lui Merkel – Evenimentul Zilei
Descoperire arheologică – orașul natal al Sf. Petru, Andrei și filip – Ortodox.md
Reuniune a Comisiei mixte de dialog teologic ortodox-catolic – Basilica 
Școlile din Bolognia, marcate cu buline roții în funcție de îndoctrinarea cu teoria de gen - Active News



ORTODOXIA (dreapta credinţă)
Predici. Cateheze. Pastoraţie
Adevărata libertate înseamnă să îl ai pe Hristos - Pr. Conf. Dr. Constantin Necula

 

Conferința Pr. Constantin Necula, ITO 2017 - Iași

Pentru al patrulea an consectiv, Întâlnirea Tinerilor Ortodocși, organizată anul acesta la Iași, a adunat mii de tineri din țară și din afara granițelor, fiind unul dintre cele mai importante evenimente bisericești.  ITO 2017 este organizat de Arhiepiscopia Iașilor prin Departamentul de Tineret și Asociația Studenților Creștin Ortodocși Români (ASCOR) Iași și are ca temă Tânărul în căutarea Libertății. La evenimentul din această toamnă participă mii de tineri ortodocși din România, Republica Moldova, Ucraina, Grecia, Serbia, Albania, Macedonia, Franța, Germania, Belgia, Italia, Spania, Portugalia, Irlanda, Marea Britanie, Elveția, Turcia, Iordania, Siria, dar și de pe continentul african.

Părintele prof. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie din Sibiu a conferenţiat sâmbătă seară la Iaşi. Adevărata libertate înseamnă să îl ai pe Hristos, le-a spus părintele profesor miilor de tineri ortodocşi aflaţi în Capitala Moldovei. Evenimentul l-a avut moderator pe Daniel Buzdugan.

„Până la urmă, cea mai deplină formă de libertate este să te duci lângă potir, să deschizi gura și să primești Trupul și Sângele lui Hristos. Atunci când toți ceilalți ne spun «Închideți gura», Hristos ne spune «Deschideți gura și primiți Trupul și Sângele lui Hristos!». (...) Cea mai deplină libertate pe care ne-a dat-o Hristos este «Te iert și te dezleg» în scaunul de spovedanie. Asta înseamnă «Ești liber! Nu mai ai nici o cătușă! Ești liber spre Rai!»”

Conferinţa susţinută de părintele Constantin Necula a debutat prin rugăciune. 6000 de tineri şi-au unit glasurile şi au rostit împreună rugăciunea Împărate Ceresc. Apoi, părintele profesor şi moderatorul evenimentului, Daniel Buzdugan, au mulţumit tinerilor prezenţi în grădina Palas din Iaşi deoarece au venit să demonstreze că Biserica, în esenţă, nu este a  trecutului, ci este aparţine prezentului, care este un viitor continuu. Pr. Constantin i-a îndemnat pe tineri să părăsească lumea virtuală şi să guste din bucuriile oferite de viaţă şi de tinereţea trăită în Hristos.

Libertatea şi iubirea nu răspund la întrebarea ce, ci la întrebarea cine, iar răspunsul este Hristos. Adevărata libertate ține de capacitatea de a fi împreună cu El în permanență. Adevărata libertate înseamnă să îl ai pe Hristos. În seara aceasta vă mulţumesc că aţi venit să mărturisiţi că sunteţi parte vie a Bisericii, a spus părintele profesor.

Părintele a răspuns numeroaselor întrebări venite din partea tinerilor prezenţi la Iaşi. Vorbind despre marginalizarea tinerilor credincioși în general și a fiilor de clerici în special, pr. Constantin i-a încurajat să sufere cu demnitate pentru Hristos: Vreau să aveți convingerea că Hristos știe câte înjurături, câte miștouri, câte șuturi în fund ați luat pentru că sunteți fiii păzitorilor cheilor Împărăției Cerurilor.

Părintele profesor le-a spus tinerilor că ei sunt apa cea vie din Biserică şi i-a îndemnat să fie apărători ai acesteia. Dovediţi că vă pasă, rana Bisericii este şi rana voastră, durerea Bisericii este şi a voastră, a evidenţiat părintele profesor. Învăţaţi să vă iertaţi este un alt îndemn al părintelui adresat tuturor. Aceasta este cea mai deplină libertate pe care ne-a dat-o Hristos: te iert.

Conferinţa s-a încheiat cu rugăciunile de seară rostite de tinerii prezenţi la eveniment. Conferința poate fi vizionată mai jos, unde putem citi și un cuvânt scris de părintele Constantin Necula pentru Ziarul Lumina, cu ocazia ITO 2017:

 

Tinerețea Bisericii

Ani de zile am fost invitat să vorbesc despre modul în care tinerii provoacă Biserica la o reacție pastorală. Până când, după o vreme, am căutat să aflu altă realitate: cum provoacă Biserica pe tineri? Acum, nu pentru că musai trebuie să ne provocăm pentru a funcționa ca mădulare ale Bisericii, dar, limpede ne este, mult face dinamizarea reciprocă a relației preot-credincios tânăr, Biserică-tineret. Mai întâi am aflat că tinerii răspund la stimulii pastorali numai când se întrupează în proiect coerent, că funcționarea cu ratări a unui proiect nu-i mai interesează. Nu mai au timp de pierdut. 

Tinerețea lor are alt timp de îmbătrânire decât al nostru, odinioară și acum. Apoi, ei nu se vor confundați cu niște mici slujbași în slujba altora mai mari, nici nu funcționează pe principiul obligativității și nici nu percutează la cuvinte de genul: trebuie, obligatoriu, vom face totul... Par să se răzbune pe toate cuvintele care ideologizează credința, resping cu demnitate orice fel de absurdizare a credinței. Am descoperit apoi că pârghia comunicării cu ei este sinceritatea cuvintelor comune, că sunt dispuși să asculte un limbaj nesofisticat. Bine, e mai greu cu studenții teologi, ei sunt deja antrenați la cuvinte, multe dintre ele aproape toxice pentru cultura colegilor lor de generație. Le transmit către ei și nu înțeleg de ce îi refuză. Dorința de a te remarca drept un profesionist în teologie atrage deziluzia unei comunicări paralizate, rupte, trunchiate. Și nu din vina ascultătorului. Sinceritatea cere simplitate, atenție la ton și curtoazie în dialog. Asta cer, în fond, tinerii. 

E dificil să înțelegi de ce au nevoie ca generație dacă te plimbi pe lângă generație. Dacă nu intri în școli și licee, dacă reduci tineretul țării la cei care vin cuminți la biserică ori la studenții care-și asumă pregătirea cu rigoare academică și destindere intelectuală de oameni întregi (trup și suflet). Cred, personal, că avem nevoie de colective pastorale care să analizeze coerent și corect ce se întâmplă, să nu propună scenarii apocaliptice la situații de risc pastoral și care să asume soluțiile propuse cu distincție creștină. Adică iubire, liniște și cultură liturgică propusă pe măsura cunoașterii acesteia de către tineri. Presiunea liberalizării vieții, venită dinspre anapoda lume a seculariștilor, demiurgii ipohondriilor la multe din valorile creștinismului, poate fi evitată prin libertatea propusă, în Hristos, de către Biserică. Nu folosind metodele secularismului vom putea întoarce la Dumnezeu suflete. Pentru aceasta suntem chemați să restartăm conștiința misionară a preoțimii, colaborarea cuminte cu școala românească, dezvoltarea de centre pastorale active în centre universitare. Pentru a păstori tineri trebuie să creștem tinerii asumați de Biserică drept viitori păstori, de-smintindu-i de rănile căpătate - uneori de la oamenii Bisericii și școala Bisericii -, retocmind, pe pământ netocmit și gol, structura unui Rai oricând posibil. Dezvoltarea unei voințe pastorale în favoarea lucrului cu tinerii și copiii, fără a neglija nicidecum celelalte vârste ale Bisericii, asumarea unui plan de cateheză cu adulții și intergenerațional, sprijinirea unui învățământ religios și teologic exigent și atent orientat spre cunoașterea lui Dumnezeu și împlinirea unei vieți morale sunt priorități absolute. Cred că este nevoie, la 100 de ani de Românie, să-i învățăm pe tinerii noștri ce anume le-a dăruit curaj celor care ne-au dăruit România. Să le oferim Evanghelia ca parte integrantă a istoriei neamului românesc.

* Pr. dr. Constantin Necula, conferențiar la Catedra de omiletică a Facultății de Teologie „Andrei Șaguna“ din Sibiu

 

 



Numai Iisus Hristos oferă omului libertate deplină - mesaj către tineri - PF Daniel - Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
 

1. Libertatea – o preocupare constantă a umanității

Libertatea a preocupat încă din antichitate pe unii filosofi ca Platon sau Socrate, dar și în timpurile moderne ca Immanuel Kant, Nicolae Berdiaev, Jean Paul Sartre și mulți alții. Libertatea a preocupat, de asemenea, pe unii intelectuali care reflectau asupra raportului dintre libertatea individului și ordinea socială, bazată pe legi, pe drepturi și pe obligații. Astăzi, în contextul capitalist al noilor ideologii seculariste, se acordă prioritate drepturilor sau libertăților individuale, fără nicio referință la valorile credinței în Dumnezeu și la vocația omului de a trăi o viață eternă. Deși tema libertății, ca aspirație permanentă a persoanelor și a popoarelor, a preocupat omenirea de-a lungul timpului, totuși nu există o definiție comună a libertății, esența acesteia fiind greu de definit. Cu toate acestea, se face adesea distincție între libertatea naturală a omului, ca liber arbitru de-a alege între bine și rău, și libertatea socială, ca libertate acordată individului de către societatea în care trăiește. Desigur, libertatea naturală și libertatea socială au o anumită valoare pentru toți oamenii, dar pentru creștini acestea nu reprezintă libertatea spirituală deplină, libertate descoperită lumii de Iisus Hristos și dăruită celor ce cred în El.

2. Libertatea omului s-a deteriorat (pervertit) prin căderea lui din comuniunea de viață cu Dumnezeu, creatorul universului și al omului

Libertatea pe care o are omul, ca persoană creată după chipul lui Dumnezeu (cf. Facere 1, 26-27), a fost grav deteriorată sau coruptă prin neascultarea de Dumnezeu a protopărinților noștri Adam și Eva, când omul a voit să fie ca Dumnezeu, dar în uitare și despărțire de Dumnezeu (cf. Facere cap. 2). Întrucât toți oamenii au moștenit firea lui Adam cel vechi (cf. Romani cap. 5, 12), libertatea omului pe pământ este pervertită de păcat înțeles ca mod de existență egoist și posesiv, care-l împiedică pe om să iubească deplin și permanent pe Dumnezeu și pe toți oamenii („Nu fac binele pe care-l voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc” – constată Sfântul Apostol Pavel – Romani 7, 19). De asemenea, libertatea omului este pervertită și de duhurile răutății (puterile demonice), care îndeamnă adesea pe om la necredință și la neascultare de Dumnezeu, precum și la ură față alți oameni. De aceea, creștinul luptă „împotriva (…) duhurilor răutății care se află în văzduh” (Efeseni 6, 12). În sfârșit, cel mai mare obstacol al libertății omului este moartea, deoarece aceasta se opune dorinței omului de a trăi permanent viața sa în relație cu lumea văzută (oamenii și natura). Din acest motiv, Sfânta Scriptură ne spune că „vrăjmașul cel din urmă (al omului) care va fi nimicit este moartea” (1 Corinteni 15, 26).

3. Iisus Hristos – Noul Adam – a biruit păcatul, iadul și moartea, dăruind astfel omului libertatea deplină de a iubi pe Dumnezeu și pe semeni

Iisus Hristos, Fiul veșnic al lui Dumnezeu, S-a făcut om tocmai pentru a elibera pe oameni de păcat, de duhurile răutății și de moarte, acestea fiind obstacole majore ale libertății spirituale a omului. În această privință, Sfântul Apostol Pavel spune că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om „ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morții, adică pe diavolul și să izbăvească pe aceia pe care frica morții îi ținea în robie toată viața” (Evrei 2, 14-15). Mai precis, Domnul Iisus Hristos, Noul Adam, prin ascultare smerită de Dumnezeu până la moarte pe Cruce și prin Învierea Sa din morți, eliberează pe oameni din starea de robi ai păcatului, ai duhurilor rele și ai morții, înălțându-i la starea de „fii ai slavei lui Dumnezeu” (cf. Romani 8, 21). Ca rod al lucrării mântuitoare și eliberatoare a lui Hristos, prin Sfântul Botez, se dăruiesc creștinului iertarea păcatelor, înfierea după har și învierea din moarte, adică o viață spirituală nouă, după cum a promis Iisus Hristos, zicând: „Eu sunt Învierea și Viața, cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25). Iar viața cea nouă a celor care cred în Hristos se cultivă în Biserica lui Hristos prin harul Duhului Sfânt pentru dobândirea vieții veșnice în Împărăția lui Dumnezeu. Așadar, libertatea spirituală integrală a omului în Hristos este libertatea deplină de a iubi pe Dumnezeu și pe oameni în timp și în eternitate.

Referindu-Se la această libertate, Domnul Iisus Hristos ne învață astfel: „Veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (Ioan 8, 32). Aici adevărul este însăși Persoana Sa divino-umană, Care realizează în Sine comuniunea de iubire eternă a lui Dumnezeu cu umanitatea. De aceea, mai târziu, Iisus Hristos precizează: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine” (Ioan 14, 6), adică Hristos este Calea spre Adevăr, iar Adevărul ultim este Viața eternă din Împărăția Preasfintei Treimi. Întrucât Duhul Adevărului este Duhul Sfânt (cf. Ioan 14, 26; 15, 26; 6, 13-14), Apostolul Pavel mărturisește că „unde este Duhul Domnului acolo este libertatea” (2 Corinteni 3, 17). Însă, Sfântul Apostol Petru avertizează că libertatea celor ce cred în Hristos, dăruită lor de Duhul Sfânt, nu este libertate de-a săvârși răul, ci libertate de-a săvârși binele: „Trăiți ca oamenii liberi, dar nu ca și cum ați avea libertatea drept acoperământ al răutății, ci ca robi ai lui Dumnezeu” (1 Petru 2, 16). Această libertate spirituală a omului de-a săvârși binele ca iubire smerită față de Dumnezeu și iubire milostivă (darnică) față de oameni este de fapt libertatea deplină pe care au dobândit-o sfinții după ce au luptat timp îndelungat cu patimile egoiste, cu duhurile rele și cu teama de moarte, prin rugăciune, pocăință și post. Iar acești sfinți nu sunt numai monahi, ci și o mulțime de credincioși mireni care au întemeiat familii, au dat naștere la copii și i-au crescut în credință și în iubire față de Dumnezeu și față de oameni. Prin urmare, această libertate deplină este dar al lui Dumnezeu primit prin Botezul în apă și în Duh, însă este și luptă duhovnicească permanentă a omului credincios cu propriul său egoism, pentru a rămâne permanent în starea de iubire smerită față de Dumnezeu și în iubire milostivă (darnică) față de oameni.

4. Libertatea de-a fi permanent în comuniune de iubire cu Dumnezeu și cu oamenii se cultivă în Biserică

Mediul concret al cultivării acestei libertăți spirituale dăruită de Hristos este Biserica lui Hristos sau Casa duhovnicească a Preasfintei Treimi. Din acest motiv, Biserica primește cu multă bucurie pe toți tinerii care caută adevărata libertate și le împărtășește prin Sfintele Taine și Sfintele Sărbători: iubirea părintească a Tatălui ceresc Care Se bucură de fiii duhovnicești ascultători (devotați), dar și de „fiul risipitor” care se pocăiește; le împărtășește tinerilor iubirea vindecătoare și eliberatoare a Mântuitorul Iisus Hristos, Doctorul sufletelor și trupurilor, precum și iubirea sfințitoare a Duhului Sfânt, Mângâietorul, Vistierul bunătăților și Dătătorul de viață. Libertatea spirituală primită prin credința în Hristos și cultivată în comuniune de rugăciune și iubire fraternă devine izvor de pace, bucurie și fericire. În acest sens, Părintele Stăniloae constată că: „Libertatea pe care ne-o dă Duhul Sfânt merge mână în mână și crește cu viața spirituală. El e Duhul libertății, pentru că e Duhul vieții și, chemându-ne la libertate și ajutându-ne să sporim în ea, ni Se face pricină (izvor) de viață”1.[2] În prezent constatăm că în familie, la ora de religie din școală, în parohie, în pelerinaj la mănăstire, în școlile de teologie, în centrele educaționale și culturale ortodoxe, tinerii se bucură mult când sunt iubiți de Dumnezeu și de oameni, dar și când sunt încurajați ca și ei, la rândul lor, să iubească pe Dumnezeu în rugăciune și pe semenii lor prin fapte ale iubirii darnice (generoase).

Iar când tinerii creștini ortodocși poartă în sufletele lor iubirea, pacea și bucuria dăruite lor de Hristos, atunci ei pot deveni în lume mărturisitori și misionari ai iubirii lui Hristos în relație cu alți tineri care doresc să dea un sens spiritual profund vieții lor, sau în relație cu tineri aflați în dificultate (abandonați de familie și de prieteni, confruntați cu sărăcia, șomajul, singurătatea, dezorientarea și alte greutăți). În această privință, Biserica apreciază foarte mult activitățile duhovnicești, umanitare și misionare ale tinerilor. După ce am căutat libertatea în multe etape ale vieții, întrebarea esențială a vieții fiecărui om pe pământ, tânăr sau mai puțin tânăr, este aceasta: Ce am făcut cu libertatea pe care am aflat-o? Dacă această libertate m-a ajutat să iubesc mai mult pe Dumnezeu și pe oameni, atunci am aflat adevărata libertate. Dacă libertatea pe care am aflat-o m-a înstrăinat și mai mult de Dumnezeu, de oameni și de mine însumi, atunci înseamnă că nu sunt liber cu adevărat. Iată un exemplu: în timpul regimului comunist ateu, mulți tineri, dar mai ales clerici și intelectuali mireni, deși erau chinuiți sau torturați în închisoare, au dobândit, prin suferință și rugăciune multă, o mare libertate a sufletului de a mărturisi credința și de-a ierta pe cei care îi persecutau, asemenea martirilor din primele veacuri creștine. Acestea erau libertatea și pacea dăruite lor de Însuși Iisus Hristos, Cel răstignit și înviat, adică libertatea de a iubi pe Dumnezeu și pe oameni nu numai într-un context favorabil, ci și într-un mediu ostil sau opresiv. Aceasta este libertatea sufletului care prin harul lui Dumnezeu transformă suferința Crucii în bucuria Învierii.

În încheiere, felicităm pe Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și pe toți cei care s-au ostenit în organizarea acestei Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși la Iași.

Iar vouă, dragi tineri, vă dorim să petreceți aceste zile în comuniune frățească și în prietenie. De asemenea, ne rugăm Preasfintei Treimi, Izvorul vieții și al bucuriei eterne, să vă binecuvinteze cu pace, lumină și iubire!

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

 

Înaltpreasfințite Părinte Teofan, Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei,

Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre,

Distinse autorităţi centrale şi locale,

Cinstiți părinți și iubiți tineri, frați în Hristos,

Mă aflu în orașul istoric al Iașilor cu binecuvântarea Sanctității Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, care, prin harul lui Dumnezeu, de mai bine de un sfert de veac se îngrijeşte şi slujeşte creştinismul ortodox de sub cer, ducând lupta cea bună și cârmuind corabia Bisericii lui Hristos spre limanuri bune. Cu această ocazie vă transmit tuturor, sfântului cler și evlaviosului popor al acestei de Dumnezeu păzite Arhiepiscopii şi Mitropolii a Bisericii Ortodoxe Române, rugăciunea părintească și binecuvântările Întâistătătorului Bisericii Constantinopolului.


Cu harul lui Dumnezeu celui în Treime, împreună cu tineri din Biserica Apostolică a Cretei, care se înscrie în jurisdicția canonică a Patriarhiei Ecumenice, vizitez orașul Iași, cunoscut drept capitala culturală a României. Iașiul constituie un simbol în istoria poporului român. Acesta a avut un rol foarte însemnat în istoria Principatelor Române, reprezentând un însemnat centru cultural elen în perioada Imperiului Otoman. A găzduit, de asemenea, la începutul secolului al XIX-lea, sediul organizaţiei Eteria, care a contribuit fundamental la eliberarea Greciei de sub jugul otoman.

Întâlnirea festivă a tinerilor ortodocşi creştini, organizată de Biserica Ortodoxă Română, reprezintă un eveniment important bisericesc, cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a semnalat în Mesajul Sfântului și Marelui Sinod, „Biserica Ortodoxă se adresează tinerilor, care caută deplinătatea vieții în libertate, dreptate, creativitate, dar și iubire. Ea îi cheamă să se alăture în chip conștient Bisericii Celui care este Adevărul și Viața. Să vină oferind trupului eclezial vitalitatea lor, neliniștile, preocupările și așteptările lor. Tinerii nu reprezintă doar viitorul Bisericii, ci și prezentul dinamic și creativ la nivel local și ecumenic”.

De asemenea, s-a subliniat faptul că „Biserica le oferă tinerilor nu doar «sprijin», ci şi «adevărul» noii vieţi divino-umane în Hristos. Tinerii ortodocşi trebuie să fie conştienți de faptul că sunt purtători ai tradiţiei seculare şi binecuvântate a Bisericii Ortodoxe, însă totodată ei sunt şi continuatorii acestei tradiţii, ei vor păzi plini de curaj şi vor cultiva cu dinamism taina cerească şi pământească a Ortodoxiei pentru a oferi mărturia creştină cea bună. Din rândul vostru vor ieși viitorii slujitori ai Bisericii lui Hristos. Voi, tinerii, nu sunteți doar „viitorul” Bisericii, ci şi expresia vie a vieţii Bisericii în prezent, în iubire de Dumnezeu şi de oameni”.

Iubiți tineri,

Fiind comuniune de iubire, după modelul perihorezei treimice, Biserica noastră nu poate decât să împărtășească suferința și să vină în sprijinul „fratelui prea mic al Domnului”, al celui bolnav, al celui sărac, al celui străin, al orfanului, al celui în vârstă, al celui singur, al celui îndurerat, al celui trădat, al celui prigonit, al celui refugiat, al celui lipsit de adăpost, al emigrantului, al șomerului, al deținutului, al dependent şi rob, al celui diferit, al copilului nenăscut, al femeii maltratate, al victimei oricărui fel de exploatare și a crimelor de război.

Într-o lume în care pacea, interioară și exterioară, este pusă la încercare în foarte multe moduri, Biserica vine, asemena unei busole, care arată direcţia, pentru a le inspira tinerilor prietenia, împreună-lucrarea, înțelegerea, încrederea reciprocă.

Mireasa lui Hristos îl ridică, îl vindecă și îl ajută pe tânăr să promoveze sinceritatea în relațiile interpersonale, respectul față de drepturile omului, concurența nobilă, cinstea, curăția, renunțarea la interesul personal, voluntariatul. Îl ajută, de asemenea, să abordeze cu respect mediul natural, ca templu al tainei vieții și podoabă a Creatorului.

Biserica se străduiește să vă ajute pe voi, pe tineri, prin comorile harului Sfintelor Taine şi prin experiențele tradiției ascetice. Este firesc ca la primii voștri pași, să fiți vulnerabili și să aveți nevoie de mai mult sprijin și să căutați modele. Mărturia monahismului ortodox și a experienței vieții parohiale, cu activitățile multiple pe care aceasta le implică, îi oferă tânărului puncte de referință constante și nezdruncinate.

Un eveniment capital în cadrul activităților tânărului creștin îl reprezintă participarea la slujbele Bisericii și la Taina Sfintei Euharistii, unde noi, ortodocșii, depășind orice diferențe dintre noi, care țin de limbă, de naționalitate, de culoare sau de rasă, devenim membri ai Trupului lui Hristos. În acest sens, Părintele Dumitru Stăniloae afirmă:

„Ortodocșii înțeleg Biserica în lumina Sfintei Euharistii. Întreaga viață a Bisericii, cuvântul și Tainele, emană din Sfânta Euharistie și își găsesc împlinirea în ea. Prin urmare, Euharistia nu este doar o taină, ci marea taină  a participării la viața Sfintei Treimi, recapitularea întregii istorii a mântuirii în Hristos și pregustarea Împărăției viitoare” (Dumitru Stăniloae, Dio e Amore, Indagine Storico-Teologico nella Prospettiva Ortodossa, Cita Nuova, Roma, 1986).

Dragi tineri ortodocşi creştini, trăind în mijlocul actualelor probleme pe care le ridică  societatea multiculturală secularizată, sunteți chemați să fiți părtași la tradiția duhovnicească a Bisericii Neamului nostru Ortodox. În Biserică orice diferențe ce țin de identitatea națională sau de capacitatea de cunoaștere, patimile omenești, slăbiciunile, oricare ar fi ele, sunt depășite în taina experienței duhovnicești pe care ne-o oferă credința ortodoxă, care unește cerul cu pământul.

Închei această cuvântare, punându-vă la suflet, ca îndemn, cuvintele părintești ale Patriarhului Bartolomeu, rostite la a doua Conferință Internațională a Tineretului Ortodox, din anul 2007 de la Constantinopol:

„Ca membri ai Bisericii, și voi, prieteni, tineri și tinere, sunteți mădulare ale Trupului lui Hristos și fiecare dintre voi, băiat sau fată, fără deosebire, aveți locul și rolul vostru personal în cadrul acestui Trup divino-uman, potrivit darului și talantului pe care vi le-a hărăzit Dumnezeu sau pe care vi-l va încredința în viitor.

Și va trebui să conștientizați la timp care este acest talant și acest dar și prin urmare, care sunt îndatoririle voastre și care este rolul vostru personal, pe care Dumnezeu așteaptă să îl împliniţi în cadrul Trupului Său eclezial . Și după ce vă veți încredința de acest lucru aveți datoria de a săvârşi această slujire cu simțământ de responsabilitate și cu bunăvoință, spunând din adâncul inimilor voastre: « Iată-mă, Doamne! … Vorbeşte, Doamne… Iată-mă, robul Tău ascultă!»”.

„Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu-Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toţi!”

 

Sursa: Ziarul Lumina, Doxologia.ro, Basilica.ro, Active News

 



N-am venit să cerem, am venit să dăm… - Pr. Conf. Dr. Constantin Necula
 

Ca oameni ai lui Hristos n-am venit să cerem, am venit să dăm. Am fost 7000, ba chiar mai mulți mi-ar zice Daniel Buzdugan privind dinspre scena de sâmbătă seara, am fost vii și ne-am împrietenit. Fiecare val de aplauze a însemnat 7000 de like-uri, fiecare Cruce făcută peste piept, 7000 de îmbrățișări cu Dumnezeu. Nu e puțin. Am venit să dăm și fiecare om întâlnit pe stradă, fiecare coleg către care ne-am întors povestindu-i cum a fost, fiecare parohie în care am dat mărturie a însemnat o creștere a audienței cum niciodată, dar niciodată, nu o vor avea specialiștii media. 

Știu, știu. Nu e vremea colindelor. Dar trebuie să găsesc un titlul la gândul ce am a vi-l pune la inimă, mai ales tinerilor. Ca să nu ne mai bosumflăm niciodată când presa de partid, de stat și de patron nu vede că existăm cu numele lui Hristos pe buze și în inimi. Am citit atent cum s-au scuzat tehnicienii de presă, constructorii de știri și știrioții de cultură că nu au băgat în seamă ITO 2017 (ca și ITO 2016, 2015, 2014…). Nu. E clar că nu avem școala lor de comunicare, nu ne rebrenduim după of-ul din punga platnicilor lor, suntem involuți și inculți în ceea ce privește vânzarea pe publicitate, ca și în aranjarea imaginilor astfel încât să părem agresivi, contondenți în exprimare, răutăcioși. Cuminții nu se vând bine. Liniștiții nu produc frică. Nu contează pentru oamenii fricii.

Atunci, de ce ne-ar păsa că scriu sau nu de noi, de ce ne-ar păsa că propun sau nu imagini cu un tineret cuminte sau, mă rog, cumincior că, vorba unui prieten de Fb – ha, ați văzut că a prins FB = Forța Bisericii – nu suntem uși de biserică nici noi? Doar pentru că atunci când ne prind că gafăm ori ne prostim ne amendează cu maximă severitate? E foarte bine așa, sunt antivirusul la virusarea cu lenea duhovnicească. Nu sunt ce par. În fond, nu există dacă nu-i citim și nu-i ascultăm, dacă nu-i căutăm pe Google ori pe motoarele de căutare. Sunt triști, piperniciți, fără vlagă, bolnavi de oboseală și rating. Da, ratingul e motorul progresului lor financiar, se laudă cu el, trăiesc din el, mor pentru el. Eram convins că orice știre despre vreo dramă din Biserică, și ce alta este moartea unui copil, va hălădui prin media profesioniștilor. Vor exclama, cu ochii dați peste cap, vor invoca o cultură pe care nu o au și o experiență pe care nu o posedă. Iar noi, triști, vom accesa din plin la creanțele lor culturale… Sau poate că mă înșel.

Totuși, ca oameni ai lui Hristos, n-am venit să cerem, am venit să dăm. Am fost 7000, ba chiar mai mulți mi-ar zice Daniel Buzdugan privind dinspre scena de sâmbătă seara, am fost vii și ne-am împrietenit. Fiecare val de aplauze a însemnat 7000 de like-uri, fiecare Cruce făcută peste piept, 7000 de îmbrățișări cu Dumnezeu. Nu e puțin. Am venit să dăm și fiecare om întâlnit pe stradă, fiecare coleg către care ne-am întors povestindu-i cum a fost, fiecare parohie în care am dat mărturie a însemnat o creștere a audienței cum niciodată, dar niciodată, nu o vor avea specialiștii media. După formula lor cheltuiam de 100 de ori mai mult, pentru de 1000 de ori mai puțin, într-un spațiu redus la un platou și două camere, cu un rating egal cu numărul operatorilor ce filmau în direct. Sigur că sunt rău, dar ce vă închipuiți că înseamnă numărătoarea la care au redus audiența?

De aceea, îi rog pe cei din presa atentă la orice prostie a bisericașilor, dar neatentă la Biserică, să ne ierte. Nu, nu o să putem lucra niciodată ca voi. Nu, nu ne-am dat seama că vă deranjăm, că vă vrem corect și liber lângă noi. V-am încălcat libertatea de alegere și mai ales libertatea de a răspunde intereselor postului ori trustului media din care faceți parte cu moneda deplinei indiferențe la viața României. Iertați-ne! Noi nu ne vom ierta niciodată dacă vom lucra așa, discriminatoriu cu valorile adevărate, neatenți la bucuria tinerilor, la modul în care își caută libertatea. Dar măcar nu mai scrieți prostii despre noi, noi care suntem Biserica. Nu. Nu trăim cu frică; nu, nu ne hrănim cu iluzii și nici nu tremurăm la amenințările lumii. Nu ne îmbătăm cu aghiazmă, stați calmi, iar faptul că pupăm moaștele ne privește personal, cum pe voi nu vă mai privește nimic de mult, de tare demult. Nu, nu suntem roboței sacrosancți. Uitați-vă! Mâncăm pizza ca voi, unii bem coca-cola și nu trebuie să fim speriați cu plămâni canceroși, ca să nu fumăm. Iubim ca voi, trăim și suntem cel puțin la fel de creativi. În plus, n-am venit să cerem. Să cerșim puncte de suspensie…  Am venit să dăm. Dar din darul lui Hristos.

 

Sursa: Doxologia.ro, foto: ito2017.ro

 




ORTOPRAXIA (dreapta trăire)
Viaţa duhovnicească. Milostenia
Greşeală fatală cu îndelung răsunet - Dr.conf.univ. Ana Sofroni
 
„…neamul drepţilor se va binecuvânta.”
( Ps. 111,2)

Greşeli în viaţă comitem cu nemiluita. Anume de la ele ni se trag toate neplăcerile şi durerile, toate necazurile şi suferinţele. Trecând omul prin asemenea situaţii tulburătoare şi, după cum e şi firesc, dorind să-şi păzească copiii de ele, la un moment dat se face că ajunge la stări destul de tensionate, foarte dăunătoare sănătăţii. Să scapi de ele defel nu-i uşor, fiindcă se cere o refacere serioasă a ceea ce s-a distrus timp îndelungat de către generaţiile precedente prin încălcarea poruncilor dumnezeieşti, adică a modului firesc de viaţă. Şi nu numai că în trecut s-a distrus, ci şi în timpul de faţă fenomenul distructiv continuă, căci lumea uşor de tot se lasă abătută de la vieţuirea în sfinţenie, pe când anume sfinţenia  rămâne a fi „singurul leac al vieţii”[1] ce o poate salva de la năruire. Părintele Arsenie Boca ne atrage atenţia şi la faptul că „Este lucrul cel mai greu să îndupleci omul să urmărească calea sfinţeniei”[2]. În aşa caz devine absolut necesară conştientizarea sfinţeniei de către fiecare credincios. Fiindcă „Datori de a o câştiga sunt toţi oamenii care vor să se mântuiască”[3]. Citim de asemenea şi la Sfântul Ioan din Kronştadt că omul nu trebuie să uite de adevărata sa obligaţie, care este „mântuirea sufletului său, împlinirea poruncilor dumnezeieşti, curăţia inimii sale”[4].

Copiii deprind modul corect de viaţă de la părinţii lor. Deci înainte de a te zbate pentru deplina lor fericire, se cuvine mai întâi de toate să-i înveţi a trăi creştineşte, aşa precum dintotdeauna au trăit cei drepţi, care erau bineplăcuţi Domnului. Cu viaţa lor curată şi luminată drepţii au păstrat binele şi frumosul Creaţiei divine, au lăsat moşteniri duhovniceşti de nepreţuit. Iar noi, cei mulţi şi obişnuiţi, ne arătăm prea bicisnici în a stăpâni darul de Sus şi prea risipitori de cele sfinte.  Nu ne conducem de îndemnurile şi poveţele din Sfintele Scripturi, unde se fac atâtea şi atâtea referiri la dreapta vieţuire. Dacă ne-am conduce de ele, atunci nu ne-am mai permite să-L supărăm pe Atotputernicul Creator şi nici nu ne-am lăsa abătuţi din drumul cel drept, oricât de grea ni s-ar părea mişcarea pe această cale.

Dumnezeu făgăduieşte drepţilor nenumărate bunăstări, până la aceea că le va fi binecuvântat tot neamul lor (Ps. 111,2; Ps. 36,26), da asta înseamnă că nu doar copiii de azi vor avea viitor fericit, ci şi cei de mâine şi cei de poimâine şi chiar cei dintotdeauna. Că Domnul îl va binecuvânta pe cel drept ne-o spune şi versetul 12 din Psalmul 5, iar despre mântuirea celor drepţi la inimă se vorbeşte în Psalmul 7 (v. 10). Psaltirea ne descoperă şi cauza reuşitelor celor drepţi – fiindcă Dumnezeu este cu dânşii (Ps. 13,5; Ps. 36,39), îi iubeşte (Ps. 145,8), îi întăreşte (Ps. 36,17; Ps. 7,9), că El nu va lăsa „toiagul păcătoşilor peste soarta drepţilor” (Ps. 124,3) şi în veac nu le va da clătinare acestora (54,25); drepţilor Domnul le dă încă şi înţelepciune (Ps. 36,30), ei şi prin poarta Domnului vor putea intra, adică în Împărăţia Cerului (Ps. 117,20), vor şi locui în faţa Lui (Ps.139,13). Starea drepţilor va fi una întru totul deosebită: de vorbire de rău ei nu se vor teme (Ps. 111,6), se vor veseli de faptele cele bune (Ps. 106,42; Ps. 96,12; 13), pe Domnul Îl vor lăuda (Ps. 110,1) şi vor nădăjdui în El (Ps. 63,11). Iată câtă răsplată, ba chiar mai mult ca atâta, le făgăduieşte Dumnezeu celor drepţi.

Oare cum să devenim drepţi şi noi? Răspunsul ţine de evitarea unei singure greşeli – a încălcării de porunci. Aceasta pe drept poate fi considerată greşeală fatală, fiindcă duce la năruirea sigură a celor orânduite de Domnul cu nespusă înţelepciune. Încălcând poruncile, omul se prăvale în bezna păcatului. Şi foarte des se întâmplă, că el nu-şi dă seama la timp de asta, în special când faptele lui aparent parcă ar avea îndreptăţire, cum ar fi, de exemplu, în caz de multiple supărări iscate din cine ştie ce nimicuri, sau când el osândeşte cele săvârşite de alţii, fără a cunoaşte adevăratul motiv al abaterii acestora de la normal. Foarte frecvent oamenii, fiind stăpâniţi de slava deşartă care le orbeşte ochii minţii, îl desconsideră  pe aproapele lor, simţindu-se superiori faţă de dânsul. Dar câtă urâciune lasă în urma sa invidia, însoţită de ură şi lăcomie! Aceasta  poate provoca până şi moarte de om. Nici minciuna nu trece neobservată – ea vădit denaturează lucrurile în mod bizar şi sfidător. Insistent îşi face lucrarea sa distrugătoare şi cucoana lene,  când cu o putere greu de învins ea îl opreşte pe om de la săvârşirea faptelor bune. Toate acestea dintotdeauna au fost prezente în viaţa omenească, manifestându-se  cu mare îndrăzneală, iar în ultima vreme chiar mai pronunţat ca oricând. Ele sunt ca nişte seminţe rele, care, după ce încolţesc, se dezvoltă rapid şi dau rod. Ciclul dezvoltării lor se repetă din an în an, fiindcă sămânţa, după cum ne-o spune şi vorba din bătrâni, nu se pierde. De aceeaşi natură sunt şi stările ce-l duc pe om la iuţime şi-l fac să uite de răbdare, de iertare, de momentele fericite trăite de el până atunci. Şi de pe a lor urmă omul se alege cu rod destul de amar, de altfel, ca şi de pe urma celorlalte vicii, care îi umplu sufletul de mărăcine şi păcate. Astfel, chiar credincios fiind, omul poate lăsa după sine o moştenire urâtă de tot, regretabilă şi prin asta poate să atragă  asupra sa o pedeapsă mult prea dureroasă, după cum vedem din Înţelepciunea lui Solomon (11,16), unde e scris: „Prin ceea ce păcătuieşte cineva, prin aceea se pedepseşte”.

Cu bună seamă că leac pentru stârpirea celor rele există, şi  încă foarte bun leac. Acestea-s toate cele sfinte ce ţin de credinţă: dragostea de Dumnezeu şi aproapele, cinstirea zilelor de duminică şi a zilelor de sărbători, rugăciunea şi postul, Sfintele Taine, participarea la Sfintele Liturghii, milostenia şi pocăinţa. De le urmezi cu sârguinţă, neapărat ajungi să ai suflet curat şi inimă caldă. Scapi atunci de povara grea a păcatului, nu te abaţi nici din drumul spre mântuire hărăzit celor drepţi. Dar nu toţi sunt în stare să înfrunte atacurile vrăjmaşului viclean, în special cei cu voinţa slabă se dau bătuţi şi nu respectă  buna orânduială a sfinţeniei. E bine cunoscut faptul cât de puţină lume  în ziua de azi ţine postul şi rugăciunea aşa cum se cuvine, în schimb la distracţii legate de plăcerile trupeşti oamenii se avântă buluc şi cu ochii închişi. Nu e cinstită conform poruncii nici Ziua Domnului, adică ziua de duminică, atâţia şi atâţia nu au tragere de inimă să meargă la Biserică, să asculte Sfintele Liturghii şi prin asta în chip de neiertat neglijează pocăinţa şi Mărturisirea, precum şi primirea Sfintelor Taine. E prăvălită la pământ şi binefacerea, locul căreia tot mai obraznic îl ocupă lăcomia, goana după avere şi îmbogăţire, exagerata dragoste de sine. Nu au de unde şti îndepărtaţii de Biserică despre ce ne spun parabolele evanghelice, unde, de rând cu multele bune vestiri aflăm, că, dacă vom căuta mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, atunci toate cele bune şi dorite se vor adăuga nouă[5]. În altă parabolă de la Matei citim: „…cu ce măsură veţi măsura, vi se va măsura”[6]. Raportat la aceasta, avem o altă zicală populară, care şi ea ne spune: „Bine faci – bine ajungi”. Toate ele ne îndeamnă la săvârşirea faptelor bune, iar în limbaj evanghelic faptele bune înseamnă „haina de nuntă”[7], care îi permite celui chemat la ospăţ să fie în rând cu lumea pregătită din timp şi în mod corespunzător pentru el. Din timp pregătiţi pentru ospăţul împărătesc, adică pentru Împărăţia lui Dumnezeu, sunt acei, care în viaţa lor nu au neglijat faptele bune ale sfinţeniei, cinstind poruncile dumnezeieşti şi ferindu-se mereu de căderea în păcat. Dumnezeu pe toţi oamenii îi cheamă în Împărăţia Lui, însă „mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi”, aflăm din aceeaşi Evanghelie a lui Matei. Asta din cauza sufletului întinat. Cum atunci să nu ne îngrijim de starea lui, să nu-l ţinem în curăţenie şi lumină?!

   O răsplată fără asemănare îl aşteaptă pe omul credincios, dacă el ar merge spre mântuire împreună cu cei drepţi, respectând pe deplin poruncile dumnezeieşti. Unul ca acesta nu doar propriul suflet şi l-ar curăţa de păcate, ci va fi un bun cârmaci spre limanul luminos al vieţii veşnice şi pentru urmaşii săi.

Ajută-ne, Doamne, să respectăm fără greş toate poruncile Tale!

                                                          Dr. conf. univ. Ana Sofroni

10.09.2017,
Chişinău (vila)
 

[1] Părintele Arsenie Boca – mare îndrumător de suflete din se. XX. – Cluj-Napoca: Ed. Teognost, 2002, p. 156.
[2] Ibidem.
[3] Ibidem.
[4] Sfântul Ioan din Kronştadt.  Viaţa mea întru Hristos / Traducere de diac. Dumitru Dura. – Sibiu: Ed. Oastea Domnului, 1995, p. 114.
[5] Mt. 7, 31-34; 7, 9-11.
[6] Mt. 7, 1-9.
[7] Mt. 22, 1-4.



BISERICA si lumea
Familia. Copiii. Educaţia. Vocaţia
Cuvânt cu ocazia Marșului Tinereții - ITO 2017 - Monahia Siluana Vlad

 

Întâlnirea Tinerilor Ortodocși - Iași - 3 septembrie 2017

 

 



Familia umanismului îndreptat versus familia umanismului secularizat - Prof. dr. Eduard Traian Popescu
 
Şi aşa eraţi unii dintre voi.
Dar v-aţi spălat, dar v-aţi sfinţit, dar v-aţi îndreptat 
în numele Domnului Iisus Hristos şi în Duhul Dumnezeului nostru”
(Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 6, 11)

 

Într-o societate democratică, ce caută să-şi găsească identitatea între umanismul  îndreptat, fundamentat pe principiile teocentrismului, hristocentrismului sau eclesiocentrismului, şi umanismul secularizat, fundamentat pe principiile etice umaniste, pe gândirea critică, pe cunoașterea științifică și pe separarea statului de biserică, viața întâmpină o paletă cât mai diversificată de provocări, ce vizează drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei, ele fiind garantate, adică de nenegociat, sub rezerva faptului că, sub oblăduirea bunei-credințe şi a justului echilibru, ele trebuie să respecte ordinea publică și bunele moravuri, în spiritul legilor şi al contractului social.

Un rol cu totul deosebit în măruntaiele societății umane îl ocupă familia, ca mediu plin de har și de adevăr în care se naște și se dezvoltă până la epuizare ființa umană. Omul este elementul definitoriu al civilizației, iar civilizația, pentru societate, reprezintă aspectul teleologic al ei, pentru că nu se poate vorbi despre o societate umană prosperă fără civilizație, în sensul unei dezvoltări ideatice a Omului. Iar Omul se plinește numai în familie.

 Tema familiei este una aprig dezbătută în măruntaiele societăţii româneşti de azi, de aceea relațiile de familie se dovedesc a fi vitale pentru societatea umană, dar numai în contextul în care aceste relații ating un standard inalt de ființă printr-o funcționare eficientă a funcțiilor familiei.

Funcțiile familiei nu sunt utopii, ci sunt aspecte concrete ale vieții de familie, fără de care familia nu poate dăinui sau, dacă e să dăinuie, aceasta o face în agonie, decuplându-se de sensul plenar al ei sau de raţiunea ei de a fi. Motiv pentru care personalităţi academice de înaltă ţinută științifică din diverse domenii, în special juridic, sociologic și chiar teologic[1], și-au îndreptat atenția în mod deosebit asupra familiei în întregul ei conţinut, căci familia, ca grup primar fundamental al societăţiii sau celula de bază a societății, este principala formă de organizare a vieţii în comun, a oamenilor legaţi prin căsătorie sau rudenie[2].

Privind spre Codexul fundamental, Constituţia  României, coroborând art. 48 cu art 26, se înţelege că întemeierea unei familii este un drept fundamental garantat, coroborat dihotomic cu dreptul la viaţă intimă, familială  şi privată, căci familia este o realitate socială ce conţine aspecte morale, psihologice, fiziologice și economice între cei care formează comunitatea de viață și interese, fie că vorbim de soții singuri, de soţi/părinți și copii sau, în anumite cazuri, de alte persoane între care există relații de rudenie[3], cu amendamentul că „persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri”[4].

 

Scurtă expunere şi tratare ştiinţifică

Noțiunea de familie comportă discuții, putând fi privită din punct de vedere sociologic, juridic și teologic.

Dacă din punct de vedere teologic, familia se întemeiează pe căsătorie ca act juridic de drept natural, moral și religios în cadrul legilor dumnezeiești, prin care bărbatul se unește cu femeia pentru toată viața pământească[5], în sens sociologic, familia, ca formă specifică de comunitate umană, desemnează grupul de persoane unite prin căsătorie, filiație sau rudenie, care se caracterizează prin comunitate de viață, interese sau întrajutorare, relațiile de familie având un caracter de complexitate pe care nu-l găsim la alte categorii de relații sociale[6].

Juridic, familia, ca realitate juridică prin reglementarea ei de către lege, desemnează grupul de persoane între care există drepturi și obligații ce izvorăsc din căsătorie, rudenie (inclusiv înfierea), precum și din alte raporturi asimilate relațiilor de familie[7], dar, mai presus de toate, literatura de specialitate specifică faptul că relațiile de familie se întemeiază, în special, pe legăturile afective și morale dintre membrii grupului familial, legături ce generează o solidaritate morală și materială de ordin afectiv și etic, ce are ca efect asigurarea stabilităţii familiei, mai ales prin reglementările sale de principiu, referitoare la relațiile de familie[8].

Familia nu este doar o instituţie de drept sau celula de bază a societăţii, ci este un ideal, căci Omul, bărbat şi femeie, îşi plineşte vieţuirea numai plămădit şi odihnit în familie. De aceea, tema familiei este mare taină, căci şi Omul taină este.

Noțiunile sociologică și juridică de familie în mod obișnuit coincid și se suprapun, ceea ce face ca studiile de specialitate să vorbească despre diverse tipuri de familie, şi anume:  „biologică, nucleară, primară, simplă, restrânsă, conjugală sau elementară”[9], „extinsă ori largă”, „de orientare, de origine sau sanguină”[10], „de procreare, conjugală ori proprie”[11], „de rezistență”[12], „de interacțiune”[13], „normală”[14] și „nenormală”[15].

În ceea ce priveşte însă legiuitorul, se reţine faptul că, deşi constată delicat aceste tipuri de familie, dispoziţiile constituţionale şi legale vorbesc despre „familie”[16], „familie extinsă”[17], „familie substitutivă”[18], „familie monoparentală”[19], „familie adoptatoare”[20], fiecare având caracterul său complex, căci implică atât relaţii sau legături de natură afectivă, cu caracter nepatrimonial, cât şi unele relaţii sau legături cu caracter patrimonial[21], ocrotite de „normnele juridice care reglementează raporturile personale și patrimoniale, ce izvorăsc din căsătorie, rudenie, adopție și raporturile asimilate de lege, sub anumite aspecte, cu raporturile de familie[22].

Deci, se reţine faptul că familia este instituţia de drept, civil sau canonic, în care relaţiile de familie rezultă din căsătărie[23], din rudenie (de sânge[24] și civilă[25]), din relaţiile de ocrotire părintească[26] sau din alte relaţii asimilate de lege celor de familie[27].

Frământarea societăţii româneşti de azi, adică a umanismului îndreptat vs. umanismul secularizat, este dacă societatea românească, ce se vrea a fi o societate democratică, dar, în acelaşi timp, şi creştină/religioasă, poate accepta familia umanismului secularizat, întemeiată şi prin căsătoria liber consimţită între soţii de acelaşi gen/sex.

Desigur că dezbaterea e una profundă, ce implică atât specificul naţional, cât şi specificul umanismului secularizat, cu adâmci dezbateri legate inclusiv de componenţa familiei umanismului secularizat, în sensul dezbaterilor privind exercitarea ocrotirii părinteşti faţă de proprii copii, adoptaţi fireşte.

Familia, ca grup primar fundamental al societăţiii sau celula de bază a societății, este principala formă de organizare a vieţii în comun, a oamenilor legaţi prin căsătorie sau rudenie[28], sens în care se poate spune că familia este o realitate socială prin comunitatera de viață dintre soți, dintre părtinți și copii, întemeiată pe căsătoria liber consimțită, pe egalitatea soților, pe dreptul și obligația părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor; pe regimul special de protecție și de asistență pentru copii și tineri în realizarea drepturilor acestora, pe egallitatea copilului din afara căsătoriei cu cel din căsătorie; pe căsătoria civilă; pe protecția specială acordată persoanelor handicapate; pe ocrotirea vieții familiei; pe asigurarea dreptului la învățătură al copiilor și tinerilor, pe garantarea dreptului la ocrotirea sănătății, precum şi pe protecția muncii femeilor și tinerilor[29].

Or, toate acestea trebuie să facă legiuitorul să fie foarte atent în ceea ce priveşte legiferarea familiei umanismului secularizat, chiar dacă, în favoarea legalizării familiei uzmanismului secularizat, s-ar putea reţine şi faptul că principiile generale ale dreptului familiei, şi anume: principiul monogamiei[30]; principiul căsătoriei liber consimţite între soţi[31]; principiul ocrotirii căsătoriei şi familiei, mamei şi copilului[32]; și principiul egalităţii în drepturi şi obligaţia soţilor[33], ar putea ajuta la darea soluției în acele materii în care legislația nu este suficient de explicită sau nu conține nicio reglementare potrivnică sau chiar ar conţine reglementări favorabile aparent familiei umanismului secularizat.

Şi spun aparent, căci reglementarea familiei umanismului secularizat, deşi ar respecta inclusiv una din cele trei funcţii ale familiei, şi anume: funcţia economică[34], el ar afecta grav funcţia de perpetuare a speciei sau biologică și sanitară şi, într-o oarecare masură, şi funcţia educativă sau socializatoare.

Mai precis, având în vedere faptul că familia are la bază relațiile biologice (sexuale) între membrii cuplului conjugal, care au o puternică încărcătură socio-emoțională, precum și dorinţa firească a omului de a procrea, dar şi de a acorda o atenție sporită în a asigura o stare de sănătate adecvată membrilor familiei[35], este limpede că legiferarea familiei umanismului secularizat ar afecta grav funcţia de perpetuare a speciei sau biologică și sanitară, căci modul de funcţionare al acestui gen de familie afectează grav îndatorirea soţilor de a lăsa urmaşi, de a avea şi de a creşte copii, scopul căsătoriei fiind nașterea de copii (Fac. 1, 27; 2, 23-24; 9, 10), promovarea moralității (I Cor. 7, 1-34) și ajutorință reciprocă (Efes. 5, 22-23; Matei 19, 6-8)[36].

Apoi, având în vedere faotul că funcţia educativă sau socializatoare imprimă personalităţii copilului reguli şi deprinderi, principii ce constituie fundamentul pe care apoi se clădeşte personalitatea omului matur[37], este limpede că legiferarea familiei umanismului secularizat ar afecta, sub o anumită formă, dezvoltarea socio-educativă a membrilor ei, şi în special a membrilor minori, cărora le-ar putea fi afectată exercitarea corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaşte acestora[38].

Chiar dacă, din punct de vedere teologic, istoria omenirii coincide cu istoria familiei, familia fiind creația lui Dumnezeu, deci de origine divină[39], Biserica nu a fixat soților un program de conviețuire, căci nu poate intra în amănuntele zilnice, ci a lăsat totul la conștiința lor și la posibilitatea de a se iconomisi unul pe altul, potrivit cu natura, mijloacele și idealul fiecăruia. În general, soții au datoria de a se ajuta unul pe altul, și la voie bună și la necaz, și mai ales la greutăți de boală și de viață socială. Credincioșia unuia față de altul trebuie să fie sfântă, copii să fie bine crescuți, gospodăria bine chibzuită și demnitatea morală și socială bine păstrată[40].

De aici se înţelege că familia, aşa cum este percepută de umanismul îndreptat (Biserică/culte), ca mărturisitor al familiei lui Dumnezeu, îşi găseşte geneza în familia paradisiacă, dăruită lumii de Divinitate, în contradicţie directă cu familia umanismului secularizat (ASUR), care este creaţia idealului unei societăți democratice, seculare, fundamentată pe  spiritul critic și libertatea de exprimare,  de conștiință, de gândire și de religie, precum şi pe împlinirea neîngrădită a potențialului cetăţenilor săi.

Căsătoria este mai mult decat o taină legiferată de dreptul canonic, aşa cum este mai mult decât o instituţie juridică legiferată de normele de drept civil. Interpretată fie ca instituţie juridică[41], fie ca act juridic sau ca situaţie juridică de căsătorie[42], căsătoria este un dar al lui Dumnezeu, dăruit omului pentru a se întâlni cu etenitatea, în sensul creşterii, înmulţirii, umplerii şi stăpănirii creaţiei, ca mediu sau ca „legătură conjugală” în care familia îşi plineşte raţiunea de a fi.

Desigur că societatea democratică nu este societatea perfectă, dar cu siguramţă că este o societate ce îi oferă Omului libertatea, dar în niciun caz acea libertate de a sluji exclusiv umanului, ci acea libertate de a gândi atât în forul său interior, cât şi în cel exterior.

Chiar dacă „problema raporturilor între societate, politică şi religie reprezintă acum inima dezbaterilor ce generează definirea unei identităţi europene”[43], se reţine faptul că gândirea este liberă, de aceea nimeni nu poate fi împiedicat sau constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă contrară convingerilor sale şi nici nu poate fi supus vreunei discriminări, urmărit sau pus într-o situaţie de inferioritate pentru credinţa, apartenenţa ori neapartenenţa sa la o grupare, asociaţie religioasă sau un cult ori pentru exercitarea, în condiţiile prevăzute de lege, a libertăţii religioase[44]. Însă, când o persoană mărturiseşte această credinţă, raţiunea individuală trebuie să se supună raţiunii publice/colective[45], ceea ce îndreptăţeşte cultele să-şi normeze credincioşii în conformitate cu propriile statute sau coduri canonice[46] şi să apere principiile eticii religioase, atunci când acestea ar fi ameninţate.

În faţa fenomenului religios, punerea în aplicare a drepturilor individuale de către Statele semnatare ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului se operează sub semnul unei importante marje de interpretare[47] şi al diversităţii[48], a diversităţii abordărilor naţionale[49], care, totuşi, îşi găseşte limita în obligaţiile Statului, garant al drepturilor individuale[50] şi supus unei obligaţii de neutralitate şi imparţialitate[51], sub rezerva faptului că Statul nu trebuie să se pronunțe pe fapte religioase, ci doar trebuie să țină cont de ordinea publică sau interesul public[52]. Or, legiferarea familiei umanismului secularizat nu este numai un fapt legislativ, ci şi unul cu implicaţii religioase şi de politici publice, căci, pe de o parte, legiferarea familiei umanismului secularizat ar fi expresia unei gândiri libere emanată în spaţiul exterior care ar afecta întreaga etică religioasă, iar, pe de altă parte, ar avea ca efect segmentarea republicii în comunităţi, ceea ce ar fi un efect de nedorit, căci republica, compusă din cetățeni, nu poate fi segmentată/împărțită în comunități”[53], chiar dacă pentru unii, laicitatea este considerată ca „o armă pentru a combate comunitarismul”[54]. Ceea ce nu ştie umanismul secularizat este că laicitatea, impunând o separare strictă, devine în ea însăși un spațiu al religiei, al lui „credo”, care ocupă, cu acest titlu, funcția unei dogme oficiale[55].

Deci, chiar dacă în România nu există religie de stat, statul fiind neutru faţă de orice credinţă religioasă sau ideologie atee[56], se reţine faptul că întreaga recunoaştere juridică a libertăţii credincioşilor în relaţia cu neutralitatea Statului implică protecţia nelimitată a conştiinţei în spaţiul public[57], iar conştiiinţa publică este şi trebuie să fie una pură, religioasă, ontologică familiei umanismului îndreptat, în antiteză cu libertinajul, profesat de susţinătorii familiei umanismului secularizat.

 

Concluzii

În concluzie, se distinge invocarea aceluiaşi concept, „familie”, dar perceput diferit. Întrebarea care se pune este: ce îşi doreşte poporul român de azi, democratic şi european?

Mai precis, într-un stat democratic şi european, dar tremeinic religios, poate fi legiferată familia umanismului secularizat? Sau, ştiind că instanţa europeană recunoaşte, în general, Statului o marjă de apreciere deloc neglijabilă[58], în slujirea sa de organ reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării[59], oare legiuitorul poate trece peste etosul naţional şi voinţa populară?

Viaţa familială, chiar dacă se îmscrie îm sfera dreptului privat, aparţine societăţii, căci este celula de bază a ei. De aceea, în legiferarea familiei trebuie să se ţină cont de marja de interpretare şi de diversitatea abordărilor naţionale.

Chiar dacă societatea democratică presupune o oarecare separație între sfera publică și cea religioasă, garantând drepturile și libertățile individuale[60], aceasta nu înseamnă că viaţa familială a unui spaţiu temeinic religios trebuie să fie un drept libertin.

Libertatea negativă a religiei fiind consacrată[61], desigur că fiecare persoană poate să creadă sau să nu creadă, în inima sa, în principiile eticii religioase, în umanismul îndreptat, gândirea fiind liberă, însă aceasta nu reclamă ideea că, în virtutea principiului proporţionalităţii, familia poate fi legiferată în sensul invocat de umanismul secularizat, ci, din contră.

Rolul şi importanţa socială a familiei, prin funcţiile ei, este acela de a oferi viaţă societăţii. Cjhiar şi în cazul familiei nenormale, căci familia „nenormală” nu este definită astfel pentru că e libertină sau nefirească, ci pentru că, în părţile ei componente, a suferit o traumă.

Cum spuneam, gândirea este liberă, de aceea umanismul secularizat are dreptul la viaţă intimă şi privată[62] aşa cum simţul său critic o concepe, căci strict limitată în spaţiul interior, „gândirea liberă” nu are nevoie de protecţia dreptului[63].

Însă, în ceea ce priveşte legiferarea familiei, aşa cum o concepe umanismul secularizat, „gândirea liberă” trebuie să ţină cont de faptul că „persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri”.

Mai mult, societatea umană poate înţelege şi poate ajuita gândirea deviată de la conceptul unei familii deplină în funcţiile sale, căci, în virtutea dreptului la libertate religioasă, autorităţile publice asigură oricărei persoane, la cerere, dreptul de a fi consiliată potrivit propriilor convingeri religioase prin înlesnirea asistenţei religioase[64].

În încheiere, în ceea ce priveşte art. 48, pct. 2, teza a II-a din Constituţia României republicată, respectiv art. 259, alin. (1) şi (3) din Legea 287/2009  privind Codul civil republicat, aş face o propunere de lege ferenda:

  1. art. 48, pct. 2, teza a II-a din Constituţia României republicată:
„Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai între un bărbat şi o femeie şi numai după căsătoria civilă”
  1. a. art. 259, alin. (1) din codul civil republicat
„Căsătoria este uniunea liber consimțită numai între un bărbat şi o femeie, încheiată în condiţiile legii”
b. art. 259, alin. (3) din codul civil republicat
„Celebrarea religioasă a căsătoriei poate fi făcută numai între un bărbat şi o femeie şi numai după încheierea căsătoriei civile”
Sfârşit, Laudă şi Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu,
Maicii Preciste şi Sfinţilor, iar între oameni bună-voire, amin!

 

NOTE


[1] I. Albu, Dreptul familiei, Editura didactică și pedagogică, București 1975; Idem, Căsătoria în dreptul român, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1988; Mariana Ciocoiu (coord.), Cezar Tită, Sorin Stănciulescu, Simona Duţu, Cristian Gabriel Nicu, Oana Gabriela Vlăduţ, Bogdan Ghidirmic,, Dreptul Familiei, Editura Sitech, Craiova, 2009; Ion Dogaru, Sevastian Cercel Dan Claudiu Danisor, Întretinerea în contextul drepturilor fundamentale, Editura Themis, Craiova, 2001; Ion P. Filipescu, Adoptia și Protecția Copilului Aflat în Dificultate, Editura ALL BECK, Bucureşti, 1998; Idem, Tratat de dreptul familiei, Ediția a VI-a, Ed. ALL Beck, Bucureşti, 2001; Arhid. Ioan N. Floca, Drept canonic. Administraţie şi legislaţie bisericească, vol. II, Buc., 1990; T.R. POPESCU, Dreptul familiei. Tratat, vol. I, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1965; A. Stănoiu, M. Voinea, Sociologia familiei, T.U.B., 1983 ş.a.;
[2] T.R. POPESCU, op.cit., p. 17;
[3] I.P.Filipescu, Tratat ……, p. 1 şi p. 2 n. 2;
[4] Consntituția României, art. 26, pct. 2;
[5] Sachelarie, Arhim., Nicodim,  Pravila bisericească, Ediţia a II-a, Editată de Parohia „Valea Plopului”, 1996, p. 38;
[6] Adrian Pricopi, op.cit., p. 11;
[7] Ibidem;
[8] Ion Dogaru, Sevastian Cercel Dan Claudiu Danisor, op.cit., p. 104; I. Albu, op.cit., p. 16-17;
Bianca Predescu, Studiu asupra reglementării raporturilor părinți și copii în dreptul grec, Revista de științe juridice, nr. 3-4, 1998, p. 281;
[9] Alcătuită numai din părinți și copii minori, uneori putând fi incompletă, fie că soții nu au copii; că există un singur părinte și există copii (un singur copil); fie, mai grav,că frații sau surorle sunti fără părinți, Adrian Pricopi, Dreptul Familiei, p. 11; I.P.Filipescu, Tratat ….., p. 2, n. 2;
[10] Aceea în care persoana se naște și crește,  I.P.Filipescu, Tratat ….., p. 2, n. 2;
[11] Aceea stabilită prin propria căsătorie și care include soțul, soția și copii,  I.P.Filipescu, Tratat ….., p. 2, n. 2;
[12] Care desemnează toate persoanele care locuiesc în aceeași casă și desfășoară unele activități economico-gospodărești, I.P.Filipescu, Tratat ….., p. 2, n. 2;
[13] Care desemnează persoanele între care există relații de rudenie, de într-ajutorare, schimburi reciproce de produse, vizite, posibilitatea petrecerii concediilor etc., deși aceste persoane nu locuiesc împreună,  I.P.Filipescu, Tratat ….., p. 2, n. 2;
[14] Care-și îndeplinește toate funcțiile, , I.P.Filipescu, Tratat ….., p. 2, n. 2;
[15] În care una sau unele fuincții nu sunt îndeplinite,  din multiple motive, cum ar fi: unul din soţi este  necăsătorit;  văduv; divorţat; declarat dispărut prin hotărâre judecătorească; arestat preventiv pe o perioada mai mare de 30 de zile sau condamnat să execute o pedeapsă privativă de libertate şi nu participă la intreţinerea copiilor;  în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a)-e) şi nu a implinit varsta de 18 ani; numit tutore sau i s-au incredintat ori i s-au dat in plasament unul sau mai multi copii si se afla in una dintre situatiile prevazute la alit. a)-c). I.P.Filipescu, Tratat ….., p. 2, n. 2; Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, art. 3;
[16] Consntituția României, art. 48, pct. 1;  Legea 287/2009  privind Codul civil, art. 258, alin. (1) şi (2); Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, republicată, art. 4, lit. b); Legea nr. 273/2004 privind procedura adoptiei, republicată, art. 2, lit. j); Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, art. 2, alin. (1), (2) şi (3); Legea nr. 416/2001, privind venitul minim garantat, consolidată, art. 2, alin. (1) – (4);
[17] Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, republicată, art. 4, lit. c); Legea nr. 273/2004 privind procedura adoptiei, republicată, art. Art. 2, lit. k);
[18] Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, republicată, art. 4, lit. d); Legea nr. 273/2004 privind procedura adoptiei, republicată, art. Art. 2, lit. l);
[19] Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, art. 2, alin. (2);
[20] Legea nr. 273/2004 privind procedura adoptiei, republicată, art. Art. 2, lit. i);
[21] Mariana Ciocoiu (coord.), op.cit., p. 11;
[22] I.P.Filipescu, Tratat ….., p. 6; Mariana Ciocoiu (coord.), op.cit., p. 13;
[23] Implică normele dreptului familiei care vizează aspectele legate de încheierea, desfiinţarea şi desfacerea căsătoriei, precum şi raporturile personale şi patrimoniale dintre soţi, I.P.Filipescu, Tratat ….., p. 14;
[24] Bazată pe legătura de sânge între mai multe persoane, fie în linie dreaptă, fie în linie colaterală, I.P.Filipescu, Tratat ….., p. 14;
[25] Care rezultă prin adopţia cu efecte restrânse sau cu efectele unei filiații firești, reglementată de Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, precum și în dispozițiile Codului civil, la art. 451-482, I.P.Filipescu, Tratat ….., p. 14;
[26] Care rezidă în totalitatea drepturilor şi a obligaţiilor pe care părinţii le au pentru realizarea intereselor personale şi patrimoniale ale copiilor, precum şi cele relative la creşterea şi educarea lor, I.P.Filipescu, Tratat ….., p. 15;
[27] În această categorie se includ: obligaţia de întreţinere între foştii soţi; obligaţia de întreţinere între soţul care a contribuit la întreţinerea copilului celuilalt soţ şi acel copil; raporturile care se nasc în legătură cu plasamentul, tutela, interdicţia şi curatela, de care  C.  Civil. se ocupă, fiind studiate în capitolul referitor la „Persoane”, I.P.Filipescu, Tratat ….., p. 6 şi 15;
[28] T.R. op.cit., p. 17;
[29] I Albu, op.cit., p. 30 și urm.; Beleiu, op.cit., p. 28-30, I.P.Filipescu, Tratat …, p.  1 și 7-8;
[30] Principiul monogamie se desprinde din interdicţia prevăzută de noul Cod civil în art. 273 de a se căsători bărbatul căsătorit sau femeia căsătorită, legiuitorul stabilind că „este nterzisă încheierea unei noi căsătorii de către persoana care este căsătorită”.  Încălcarea acestui principiu fiind sancţionată cu nulitatea absolută a celei de-a doua căsătorii, încheiată de aceeaşi persoană, iar încheierea unei noi căsătorii de către o persoană, ce este deja căsătorită, fiind considerată infracţiune,  Sc. Şerbănescu, Codul familiei comentat şi adnotat, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1969, p. 21; Mariana Ciocoiu (coord.), op.cit.,, p. 16-17; I.P.Filipescu, Tratat …., p. 10;
[31] Principiul căsătoriei liber consimţite între soţi are ca raţiunea principiul potrivit căruia încheierea căsătoriei să aibă ca unic temei, sentimentele de dragoste şi de preţuire dintre soţi. Importanţa acestuia rezultă şi din aceea că el este înscris ca un drept fundamental, căci, în art. 48 pct. 1 din Constituție, se prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți. În sensul legii, oamenii trebuie să se îndrepte spre căsătorie numai datorită afecțiunii și înclinației lor reciproce. Aceasta înseamnă că, la încheierea căsătoriei, soţii îşi vor manifesta liber consimţământul, fără vreo îngrădire,  Mariana Ciocoiu (coord.), op.cit., p. 17;
[32] Principiul ocrotirii căsătoriei şi familiei, mamei şi copilului susține teza potrivit căreia statul sprijină dezvoltarea și consolidarea familiei prin măsuri economice și sociale, prin respectarea și îndeplinirea anumitor condiții de fond și de formă ale căsătoriei, precum și prin asumarea și exercitara anumitor drepturi și obligații personale și patrimoniale ale soților, I.P.Filipescu, Tratat ….., p. 8;
[33] Principiul egalităţii în drepturi şi în obligaţii al soţilor derivă din egalitatea deplină a femeii cu bărbatul în toate domeniile sociale, egalitate ce este consacrată de Constituţia României și de Codul civil, care, la art. 258, alin. (1), conţine reglementarea de principiu care consacră egalitatea femeii cu bărbatul, atât în relaţiile dintre soţi, cât şi în exercitarea drepturilor faţă de copil,  I.P.Filipescu, Tratat ….., p. 8-9;
[34] Funcţia economică, influenţată de gradul de dezvoltare social-economică a societăţii, îşi găseşte aplicaţiunea în regimul comunităţii de bunuri al soţilor, precum şi în obligaţia legală de întreţinere în anumite cazuri speciale, Mariana Ciocoiu (coord.), op.cit., p. 12-13;
[35] Mariana Ciocoiu (coord.), op.cit., p. 11; A. Stănoiu, M. Voinea, op.cit., p. 103-111, 240-244; I.P.Filipescu, Tratat ….., p. 4 n. 3; A. Ionașcu, M. Mureșan, M. Costin, , V. Ursu, Familia şi rolul ei în societatea socialistă în lumina legislaţiei Republicii Socialiste România, Ed. Dacia, Cluj, 1975, p. 7; Arhim. Nicodim Sachelarie,  Pravila bisericească, Ediţia a II-a, Editată de Parohia „Valea Plopului”, 1996, p. 65;
[36] Sachelarie, op.cit., p. 65;
[37] Mariana Ciocoiu (coord.), op.cit., p. 12;
[38]  Legea 287/2009  privind Codul civil, art. 487;
[39] Eugeniu Safta-Romano, Arhetipuri juridice în Biblie, Editura Policrom, Iași, 1997, p. 138-151;
[40] Sachelarie, op.cit., p. 48;
[41] Adică se înţelege ca totalitatea normelor legale care reglementează căsătoria, I. Albu, Căsătoria în dreptul român, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1988, p. 18;
[42] Mai este desemnat în limbajul juridic şi cu terminologia de „legătură juridică dintre soţi”, „stare juridică de căsătorie”, „statut juridic” sau „statut legal al soţilor”, „uniune dintre soţi”, „legătură conjugală”, „legătură matrimonială” etc., E. Florian, Dreptul familiei în reglementarea noului Cod civil, ed. a 4-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011, p. 73;
[43] Rostane Mehdi, L’union européenne et le fait religieux. Eléments du débat constitutionnel, RFDC, 54, 2003, p. 227;
[44] Legea nr 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, art  1, alin. (2);
[45] Th. Hobbes, Leviathan, chapitre 37, trad. G. Mairet, Paris, Gallimard, coll. Folio essais, 2000, p. 633-634;
[46] Legea nr 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, art  8, alin (3);
[47] R. Utiz, La liberté de religion dans les jurisprudences constitutionelles et conventionelles internationales, e. cu Conseil de l’Europe, 2008, p. 25 si urm;
[48] G. Robbers, State and Church in the European Union, Nomos, Baden-Baden, 1996; Céline Ruet, Les Droits individuels face au phénomène religieux dans la jurisprudence de la Cour Européenne des Droits de l’Homme, în Revue trimestriel de droits de l`homme, 23e année, nr. 91 (1er jull. 2012), p. 510;
[49] G. Gonzales, La convention européenne des droits de l’homme et la liberté des religions, Economica, 1997, p. 143  şi urm.; F. Messner, P.-H. Prelot, J.-M. Woehrling (dir.), Traté de droit francais des religions, Litec, 2003, p. 58 şi urm; J. Robert, „Les relation des Eglises et de l’Etat en Europe”, La liberté religieuse et la Convention européenne des droit de l’homme, Th. Massis şi Ch. Pettiti (ed.), Bruxelles, Bruylant, 2004, p. 25 şi urm.; F. Messner, Les rapports entre les Eglises et les Etats en Europe: la laicité comme modele!, în G. Gonzales (dir.), Laicité, liberté de religio net Convention européenne des droits de l’homme, Bruxelles, Bruylant, 2006, p. 51 şi urm.; Céline Ruet, Les Droits individuels face au phénomène religieux dans la jurisprudence de la Cour Européenne des Droits de l’Homme, în Revue trimestriel de droits de l`homme, 23e année, nr. 91 (1er jull. 2012), p. 510;
[50] M. Levinet, Société démocratique et laicité dans la jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme, în G. Gonzales (dir.), Laicité, liberté de religio net Convention européenne des droits de l’homme, Bruxelles, Bruylant, 2006, p. 81 şi urm.; Céline Ruet, art. cit., în Revue trimestriel de droits de l`homme, 23e année, nr. 91 (1er jull. 2012), p. 510;
[51] Céline Ruet, art. cit., în Revue trimestriel de droits de l`homme, 23e année, nr. 91 (1er jull. 2012), p. 510;
[52] Olivier Roy, La laïcité face à l`islam, Paris, 2005, p. 47 nota 24;
[53] Raportul Președintelui Republicii către Comisia de reflexie cu privire la ptincipiul laicității în Republică (numită Comisia Stasi), remis la 11 dec 2003, p. 2, apud Michel Hottelier – Tristan Zimmermann, Le statut des religions dans les États membres de l`Union européenne, în Annuaire international des droits de l`homme, vol. 5 (2010), p. 125 nota 136;
[54] Olivier Roy, op.cit., p. 143 nota 24;
[55] Laicitatea, impunând o separare strictă devine în ea înseși un spațiu al religiei, al lui „credo”, care ocupă, cu acest titlu, funcția unei dogme oficiale, Javier Martinez-Torron/Rafael Navarro-Valls, The Protection of Religious Treedom under the European Convention on Human Rights, în Revue générale de droit, vol. 29 (1999), p. 307, 320;
[56] Legea nr 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, art  9, alin (1);
[57] Céline Ruet, art. cit., în Revue trimestriel de droits de l`homme, 23e année, nr. 91 (1er jull. 2012), p. 511;
[58] Michel Levinet, art. cit., în Laïcité, liberté de religio net Convention européenne des droits de l’homme: actes du coloque organisé le 18 novembre 2005 par l’Institut de droit européen des droits de l’homme, Bruxelles: Bruylant, Nemesis, 2006, p. 89 (81-114); P. Lambert, Marge nationale d’appréciation et contrôle de proportionalité, în F. Sudre (dir.), L’intérpretation de la CEDH, Bruylant, 1998, p. 63-89; 
[59] Consntituția României republicată, art. 61, pct. 1;
[60] Michel Levinet, art. cit., în Gérard Gonzalez (éd.), Laicité, liberté de religion Convention européenne des droits de l`homme, Bruxelles, 2006, p. 106;
[61] În hotărârea Buscarini e.a. c. Saint-Marin, din 18 febr 1999, nr. 24645/94, Curtea afirmă că libertatea de religie „implică, inclusiv, libertatea de a avea sau de a nu avea convingeri religioase și aceea de a practica sau a nu practica o religie” (§ 34), consacrând astfel libertatea negativă a religiei[61], Anne Fornerod, Liberté négative de religion et fiscalité cultuelle: Cour Convention européenne des droits de l’homme, Wasmouth c. Allemagne, 17 février 2011, în Revue trimestriel de droits de l`homme, 23e année, nr. 91 (1er jull. 2012), p. 593;
[62] În cauza Obst et Shüth c. Allemagne, 23 sept 2010, Curtea numea dreptul la viață privată, în sensul art 8 al Convenției, ca fiind o noțiune largă, ce îngloba dreptul de a închega și de a dezvolta relații cu semenii. (§ 31), Gauthier de Beco, Le droit au respect de la vie privée dans les relations de travail au sein des société religieuses: l`approche procédurale de la Cour européenne des droits de l`homme: Cour européenne des droits de l`hommme, Obst et Shüth c. Allemagne, 23 sept 2010, în Revue trimestriel des droits de l`homme, 22e année, nr. 86 (1er jull. 2011), p. 379
[63] Céline Ruet, art. cit., în Revue trimestriel de droits de l`homme, 23e année, nr. 91 (1er jull. 2012), p. 511;
[64] Legea nr 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, art  10, alin (8).


Ce interese au partidele la referendumul pe tema familiei tradiţionale

 

Referendumul pe tema familiei tradiţionale, programat în această toamnă, are o miză politică uriaşă pentru partidele parlamentare. Dacă granzii PSD şi PNL s-au poziţionat clar de partea Coaliţiei pentru Familie, alte partide se opun plebiscitului în tentativa de a se diferenţia pe scena politică şi a-şi atrage segmentul progresist al electoratului, informează Jurnalul Național.

 Referendumul pe tema familiei tradiţionale, programat în această toamnă, are o miză politică uriaşă pentru partidele parlamentare. Dacă granzii PSD şi PNL s-au pozi-ţionat clar de partea Coaliţiei pentru Familie, alte partide se opun plebiscitului în tentativa de a se diferenţia pe scena politică şi a-şi atrage segmen-tul progresist al electoratului. Cel puţin trei milioane de români îşi doresc modificarea defi-niţiei familiei, astfel încât Consti-tuţia să interzică expres căsătoriile între persoanele de acelaşi sex. Iniţiativa Coaliţiei pentru Familie a scindat societatea românească între conservatori şi progresişti, obligând actorii politici să se poziţioneze strategic în funcţie de propriile interese. Jurnalul Naţional devoalează astăzi mizele politice ale partidelor în faţa unui plebiscit pe care majoritatea poli-ticienilor îl exploatează în scopuri pur electorale.

PSD. Social-democraţii s-au poziţionat din start drept principalii susţinători ai familiei tradiţionale, semnând un protocol cu Coaliţia pentru Familie, în campania pentru alegerile parla-mentare. Odată cu începerea sesiunii de toamnă, partidul lui Liviu Dragnea a grăbit proce-durile pentru organizarea refe-rendumului, iar votul final din Senat a rămas doar o formalitate, în condiţiile în care există o largă majoritate care susţine demersul CpF în camera superioară. Poziţionarea pe această temă este una oarecum naturală dacă ţinem cont că electoratul tradiţional al PSD provine din zona conservatoare, fiind format din românii care îşi doresc păstrarea tradiţiilor şi sunt reticenţi la schimbare. Partidul s-a bazat dintotdeauna pe electo-ratul tradiţionalist, cel din mediul rural, pe pensionari şi pe românii din mediile defavorizate (asistaţii social etc.), adică tocmai pe acele segmente de electorat care îşi doresc păstrarea valorilor patriar-hale. Paradoxul oferit de PSD este acela că, spre deosebire de politica românească, partidele de stânga din Europa susţin drepturile mino-rităţilor sexuale, stânga europeană fiind în esenţă una progresistă. Partidul lui Liviu Dragnea va câştiga şi la nivel politic de pe urma referendumului. JN a dezvăluit zilele trecute că plebiscitul pe tema familiei a fost gândit să anihileze planu-rile preşedintelui Klaus Iohannis de a declanşa referendumul privind lupta anticorupţie. În spaţiul public, tema familiei tradiţionale va face agenda toamnei şi va acoperi mediatic subiectele pe care PSD încasează constant lovituri de imagine – modificarea legilor Justiţiei, problemele financiare ale Executivului.

PNL. Liberalii susţin şi ei familia tradiţională, mai ales că au urmat modelul PSD şi au semnat un protocol cu CpF înaintea alegerilor parlamentare. Preşedintele Ludovic Orban a anunţat încă de la Congresul din iunie că sub comanda sa PNL va fi un partid al dreptei conservatoare, astfel că din punct de vedere ideologic liberalii şi-au respectat doctrina. Mai mult, PNL este membru al popularilor europeni (creştin-democraţi), iar în partid există o aripă neo-pro-testantă formată din lideri cu influenţă care au impus un vot în favoarea referendumului într-o şedinţă a conducerii centrale. MARIUS GÎRLAȘIU Surprinde însă poziţionarea în aceeaşi tabără cu PSD, în condi-ţiile în care liberalii se străduiesc să demonstreze electoratului pierdut/ dezamăgit că nu sunt tot una cu „urmaşul partidului comunist” şi „cooperativa vechililor roşii” – expresiile îi aparţin lui Ludovic Orban. Mai mult, titulatura de partid liberal contrastează izbitor cu atitudinea conservatoare, în condiţiile în care PNL vizează electoratul urban, cu studii superi-oare, adică generaţiile mai tinere, deschise la schimbare şi adaptate valorilor occidentale (corporatişti, antreprenori, meserii liberale etc).

USR. Este partidul afectat cel mai grav de iniţiativa CpF. Poziţionarea pe tema familiei a scindat USR între progresişti şi conserva-tori şi a provocat „divorţul” de liderul fondator Nicuşor Dan. Aripa progresistă din USR s-a impus la referendumul intern din luna august, însă poziţia oficială ar trebui validată statutar la Congresul programat în această toamnă. Progre-siştii din partid susţin un „USR al libertăţilor civile”, în vreme ce Nicuşor Dan consideră că o astfel de atitudine va bloca ascensiunea USR şi va limita partidul la o nişă de 20-30% reprezentată de electoratul libertăţilor civile.

Fractura dintre conservatori şi progresişti s-ar putea adânci odată cu apropierea referen-dumului şi n-ar fi exclus să asistăm la spargerea USR prin plecarea din partid a celor care susţin valorile tradiţionale (aripa Clotilde Armand).

ALDE şi PMP. Au comunicat timid pe această temă, însă ambele partide susţin familia tradiţională. Partidul lui C.P. Tăriceanu a semnat un protocol cu CpF şi va urma directivele PSD, în ciuda faptului că se autocaracterizează drept „singurul partid liberal din România”. Formaţiunea lui Băsescu a adoptat, de multe ori, o retorică axată pe patriotism (unirea României cu Basarabia), astfel că este greu de crezut că va abdica de la valorile naţionale.

ProRomânia. Liderul de facto al partidului, fostul premier Victor Ponta, a catalogat referendumul drept “o formă de populism ieftin”, care nu va rezolva în niciun caz marile probleme ale ţării. Fostul lider PSD s-a poziţionat în antiteză cu rivalul său politic, Liviu Dragnea, însă declaraţiile pe care le-a făcut contravin profilului pe care şi l-a conturat noul partid. Abia lansat, ProRomânia s-a definit drept un partid “de centru cu accente patriotice”, care va practica un “naţionalism moderat de tip european”, însă Ponta a speculat momentul şi a pledat împotriva organizării referendumului. Această tactică are două tăişuri: pe de o parte, Ponta se diferenţiază strategic de PSD şi PNL, atacând electoratul stângii progresiste, pe de altă parte o astfel de retorică poate bulversa simpatizanţii naţionalişti/patrioţi ai noului partid, adepţi ai valorilor tradiţionale.

Iohannis joacă pe cartea toleranţei

Prins la mijloc între interesele partidelor, preşedintele Klaus Iohannis îşi va juca, cel mai probabil, rolul de mediator prevăzut de Constituţie, în contextul în care poziţionarea pro sau contra familiei tradiţionale i-ar aduce serioase pierderi electorale în perspectiva prezidenţialelor din 2019. De altfel, în singura ieşire publică pe acest subiect, Iohannis a invitat la toleranţă şi la acceptarea celuilalt. „Nu suntem toţi la fel, nu toate grupurile etnice şi toate grupurile religioase sunt la fel. E greşit să dăm ascultare sau să mergem pe calea fanatismului religios şi a solicitărilor ultimative. Eu nu cred în ele şi nu le sprijin. Sunt adeptul toleranţei, încrederii şi deschiderii spre celălalt", spunea Iohannis, în octombrie 2016.

Ludovic Orban, preşedinte PNL

Eu am spus că sunt un susţinător al familiei tradiţionale, consider că fiind un om credincios asta este lăsat de la Dumnezeu, asta e forma în care practic noi, oamenii, suntem chemaţi să ne aşezăm în viaţă.

Liviu Dragnea, preşedinte PSD, octombrie 2016

Eu sunt un om tradiţionalist. Dacă pentru asta pot fi considerat fanatic religios, sunt un fanatic religios. Sunt creştin-ortodox şi eu văd familia formată dintr-un bărbat şi o femeie şi, când vrea Dumnezeu, şi cu copii''

Victor Ponta, lider ProRomânia

Problema asta cu referendumul, cu familia tradițională – nu cred că asta era problema României. Cred că, sigur, e o majoritate covârștioare care e pentru familie tradițională, dar nu mi s-a părut că din cauza asta nu se pot face autostrăzi sau nu se pot face școli sau nu avem noi bani la buget. Este doar o formă de populism ieftin.

 

Sursa: Jurnalul Național

Foto: coalitiapentrufamilie.ro 

 



Ora de Religie - un apostolat educaţional, o misiune sfântă - PF Daniel - Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat în deschiderea Consfătuirii profesorilor de Religie din Arhiepiscopia Bucureştilor, Aula Magna Teoctist Patriarhul a Palatului Patriarhiei, marți, 12 septembrie 2017:

În societatea de consum din zilele noastre, marcată tot mai mult de o mentalitate care orientează copiii şi tinerii spre senzaţionalul artificial şi profitul material, este esenţială cultivarea unei educaţii integrale care să modeleze şi să cultive pe om nu numai profesional, ci şi spiritual.

Credinţa creştină şi conştiinţa naţională ne îndeamnă să privim cu multă responsabilitate unele aspecte negative ale actului educaţional prezent, care plasează România între ţările europene cu un procent mare de abandon şcolar şi delicvenţă juvenilă.  Pentru a ieși din această curbă descendentă este necesară o intensificare a conlucrării tuturor factorilor implicaţi în educaţie: statul, societatea civilă, părinţii, elevii şi dascălii, dar şi centrele eparhiale şi parohiile, astfel încât educaţia să devină o prioritate naţională constantă, o bază solidă a evoluţiei noastre spre un viitor mai bun.

În acest efort comun de înnoire a actului educațional, profesorul de Religie trebuie să se remarce prin modul de predare adaptat elevilor săi, prin cunoștințele sale, dar și prin comportamentul său spiritual profund creștin. De ce? Pentru că tinerii caută, în Familie, în Biserică și în Școală, modele autentice care să-i ajute să discearnă între provocări efemere (trecătoare) și perspectivele durabile ale vieţii. În această privinţă, dorim să exprimăm aici aprecierea și recunoştinţa noastră pentru lucrarea misionară pe care o desfăşoară, cu multă dăruire şi competenţă, majoritatea profesoarelor şi profesorilor de religie din Arhiepiscopia Bucureștilor.

Este îmbucurător faptul că, în pofida noilor reglementări legislative cu privire la ora de Religie, un număr foarte mare de părinţi şi elevi au optat pentru o educație creștină în școlile publice. Iar această atitudine se datorează, în primul rând, părinţilor şi copiilor, dar şi profesoarelor şi profesorilor de Religie care s-au remarcat prin profesionalism şi creativitate, înţelepciune şi bunătate. Prin urmare, profesorii de Religie împreună cu părinţii copiilor pe care aceştia i-au născut, i-au botezat şi i-au educat în credinţa creştină, pregătesc nu doar cetăţeni pentru patria pământească, ci şi cetăţeni pentru patria cerească a sfinţilor, realizând astfel o investiţie unică pentru istorie şi eternitate.

În acest sens, ora de Religie este un apostolat educaţional, o misiune sfântă, deopotrivă spirituală şi socială, adică o chemare şi o trimitere din partea lui Dumnezeu pentru a modela suflete tinere în comuniune de iubire faţă de Dumnezeu şi de semeni, dar şi în comuniune cu toate generaţiile de sfinţi din toate timpurile. De aceea, considerăm că nu există vreo investiţie mai mare decât transmiterea credinţei ca lumină pentru viaţa în societate, dar şi pentru a dobândi viaţa veşnică în împărăţia iubirii veşnice a Preasfintei Treimi. Adevărul acesta se cuprinde în cuvintele Domnului Iisus Hristos când întreabă: „Ce îi foloseşte omului să câştige lumea dacă îşi pierde sufletul său?” (Marcu 8, 36) sau: „Ce ar da omul în schimb pentru sufletul său?” (Marcu 8, 36). Iar Sfântul Ioan Gură de Aur se întreabă: „Ce câştig avem de pe urma vieţii acesteia (pământeşti), dacă nu ne folosim de ea ca să o câştigăm pe cea viitoare (cerească)?” (Omilii la Matei, Omilia 90, 3).

În această perspectivă a iubirii de Dumnezeu şi de semeni, dar şi a speranţei nelimitate, valorile educaționale oferite de Biserică, prin educația religioasă din școlile publice, trebuie susținute și promovate de toate unitățile bisericești, cu prioritate de parohii și de birourile de cateheză parohială, deoarece aceste valori reprezintă pentru tineri un reper spiritual esențial și un liant existențial între toate cunoștințele dobândite prin studiul celorlalte discipline.

Întărirea legăturilor de parteneriat dintre Biserică și Școală reprezintă un deziderat comun, care trebuie dezvoltat din ambele direcții. În ceea ce-i privește pe părinţii slujitori ai Sfintelor Altare, aceștia sunt în permanență îndemnați să sprijine activitatea educațională a copiilor și tinerilor din parohiile lor, inclusiv prin asigurarea fondurilor necesare achiziţionării materialelor didactice pentru copiii proveniți din familii sărace. De aceea, în Arhiepiscopia Bucureștilor, s-a creat, în ultimii ani, o frumoasă tradiție ca la începutul fiecărui an școlar parohiile să ajute elevii din familiile sărace sau defavorizate cu rechizite și uniforme școlare, manuale, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, mai ales în baza parteneriatului încheiat de parohii cu unitățile de învățământ.

În acest sens, vă adresăm şi dumneavoastră, profesoarelor şi profesorilor de religie, îndemnul de a prezenta preoților de la parohii date concrete referitoare la situaţia materială a elevilor din familii defavorizate, pe care îi cunoaşteţi de la ora de Religie.

În prezent, parohiile noastre au devenit mai active în implementarea unor proiecte educaționale şi catehetice ample, recomandate de Patriarhia Română și de Arhiepiscopia Bucureștilor, precum: Hristos împărtășit copiilor, Alege școala!, Calea mântuirii, Cateheze pentru viață, Tabere de tineret etc. Intensificarea preocupării pentru activitatea educaţională în rândul copiilor şi tinerilor este determinată de convingerea că toți copiii și tinerii crescuți în „credința lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6) sunt prezentul și viitorul dinamic al Bisericii.

Revigorarea catehezei parohiale și intensificarea activităţii profesorului de Religie sunt necesare şi pentru a evidenţia tradiţia frumoasă, formatoare de minţi luminate şi suflete generoase, a Școlii românești, a marilor pedagogi şi profesori talentaţi. De asemenea, trebuie cultivată încrederea părinţilor că nu există investiție mai mare pentru viitorul copiilor decât educația spirituală pentru viaţă, ancorată în valorile permanente ale credinței lucrătoare prin iubire, cultivate și transmise în Familie, Școală și Biserică.

În vederea îmbunătățirii calității educației religioase, în anul școlar 2016-2017, Patriarhia Română a contribuit semnificativ la realizarea noii Programe școlare pentru disciplina Religie – cultul ortodox, pentru clasele V-VIII. Proiectul inițial, realizat de Patriarhia Română, a folosit ca model și altor culte religioase din țara noastră. Programa finală, aprobată prin ordinul ministrului educației naționale nr. 3.393/28 februarie 2017, reprezintă un exemplu de cooperare între Familie, Biserică și Școală; în acest sens, au contribuit: reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale și ai Institutului de Științe ale Educației, membri ai Comisiei Patriarhiei Române pentru Curriculumul Disciplinei Școlare Religie și ai Asociației Părinți pentru Ora de Religie, profesori și inspectori de Religie.

Totodată, în anul 2017, Patriarhia Română a sprijinit elaborarea unor proiecte de manuale de Religie pentru clasa a V-a. Astfel, s-au făcut observații și recomandări și s-a acordat avizul cultului pentru cinci proiecte de manuale de Religie, înscrise în cadrul licitației de manuale pentru clasa a V-a, organizată de Ministerul Educației Naționale, prin Centrul Național de Evaluare și Examinare.

În concluzie, dorim să exprimăm preocuparea noastră permanentă de a susţine motivaţia spirituală a orei de Religie, ca fiind o mare responsabilitate a Bisericii pentru promovarea spiritualităţii bimilenare a poporului român. În acesta sens, ora de Religie oferă lumina esenţială a educaţiei spirituale care transcende toate determinismele sau limitările materialiste autosuficiente şi oferă omului libertatea de a iubi pe Dumnezeu – Creatorul universului şi pe toţi oamenii întrucât toţi sunt creaţi după chipul lui Dumnezeu şi chemaţi la asemănarea cu El prin bunătate sau iubire darnică (cf. Luca 6, 36).

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

Sursa:Basilica



Biserica şi Neamul.Politica.Lumea
ÎN MIJLOCUL VÂLTORILOR - Pr.dr.Mihai-Andrei Aldea

 

Suntem în mijlocul vâltorilor. Trei milioane – trei milioane! – de Români au semnat pentru un referendum pe care „aleşii” Românilor îl amână la infinit. În schimb se face propaganda perversiunilor – sexuale, politice, sociale, psihice, religioase – pe toate canalele. Dacă îţi respecţi credinţa ca ortodox eşti persecutat făţiş: colegii de şcoală îşi bat joc de tine, colegii de muncă îşi bat joc de tine, Statul îţi încalcă drepturile în mod sistematic şi îşi bate joc de tine şi de religia ta, mass-media îşi bate joc de tine. Dacă ţii postul pentru că eşti creştin, eşti bătaie de joc. Cei care îl ţin pentru dietă sunt cool. Românii care se îmbracă naţional, fie şi doar cu o cămaşă tradiţională, sunt „extremişti”, „înapoiaţi” etc. Străinii care se îmbracă naţional, fie şi în pantaloni scurţi ori cu fustă, sunt cool, sunt adevărate exemple, îşi ţin „frumoasele tradiţii”, „îşi respectă cultura” etc. Lista discriminărilor şi persecuţiilor poate continua. Dar la ea trebuie să mai adăugăm o mulţime de alte probleme.

Încălcându-se legile tuturor ţărilor europene şi ale Uniunii Europene au fost invitaţi de conducerea Germaniei şi primiţi de amintitele ţări emigranţi din Africa – şi, în mai mică parte, din Asia – într-un număr de cca. 1.000.000 (un milion) de persoane. Aceşti imigranţi ilegali au fost declaraţi „refugiaţi din Siria”, cu toate că erau în imensa majoritate din Africa şi, evident, nu refugiaţi. În imensa majoritate erau bărbaţi tineri, voinici şi foarte bine organizaţi, care ştiau exact unde au fost chemaţi şi trebuie să ajungă. Violurile şi teroarea provocate la Koln de Anul Nou constituie doar o mică parte din efectul produs; ar fi de bun-simţ să adăugăm aici actele teroriste în care au fost implicaţi unii dintre ei, nenumăratele infracţiuni pe care le-au făcut şi le fac, şi care sunt sistematic trecute sub tăcere de autorităţi. Iar conducerea Germaniei, într-o manieră ce aminteşte de purtarea lui Hitler, încearcă, ilegal, să impună altor ţări să primească, de asemenea, imigranţi intraţi ilegal în Europa.

Dictatura corupţiei şi incompetenţei din România a devenit, de câţiva ani, o slugărnicie deschisă faţă de Înalta Poartă de la Berlin. Ca momeală pentru distragerea de la distrugerea sistematică a României se practică permanenta demonizare a Bisericii şi provocarea unor scandaluri ce includ încălcarea drepturilor omului şi altor drepturi cetăţeneşti fundamentale. Un exemplu simplu este demenţa de a declara vaccinarea impusă de Stat drept obligatorie, în situaţia în care Statul este dominat de infractori condamnaţi ori în curs de condamnare şi complici ai acestora. Este evident că nu se poate avea încredere în escrocii care au orchestrat şarlatanii ca „gripa aviară” sau „gripa porcină”, care sunt în spatele mizeriei din spitale şi vinovaţi pentru izgonirea cadrelor medicale din România. Iar a-ţi da copiii pe mâna lor înseamnă nu doar „încredere”, ci „încredere absolută”. Obligaţia fundamentală a informării pe înţelesul pacienţilor pentru orice tratament medical face deosebirea între o ţară liberă şi practicile stalinist-hitleriste ale impunerii tratamentelor medicale şi experimentelor medicale obligatorii. Încălcarea acestei obligaţii de către o lume a corupţiei şi prostiei şmechere, cum este lumea politică românească, este în chip limpede un abuz total, care ar trebui să adune cetăţenii împotriva sistemului mizerabil. Totuşi intervine iscusinţa propagandei mass-media, care foloseşte cazurile de extremism anti-vaccin spre a acoperi nevoia firească a consimţământului informat şi nebunia încredinţării puterii totale asupra copiilor unui Stat nebun. Ca urmare, foarte mulţi dintre cetăţeni pur şi simplu nu realizează că este o luptă a libertăţii personale împotriva unei dictaturi totale, care poate hotărî de acum înainte tratamentele medicale pe care trebuie să le suporte un cetăţean; chiar dacă este vorba despre o amputare, de pildă.

Toate cele prezentate până acum sunt doar o parte din vâltorile în mijlocul cărora ne aflăm. Mass-media are grijă să prezinte aceste vâltori cât şi cum vrea ea. Unele, foarte puternice, sunt fie trecute cu vedere, fie ridiculizate împotriva oricărei realităţi. Altele, mai mici, sunt amplificate la maximum. Se urmăresc două efecte fundamentale:
– dezorientarea oamenilor, până la pierderea oricărui reper în afară de cel mincinos al surselor mass-media;
– înfricoşarea neîncetată a oamenilor şi refugierea lor în zone de droguri – mai ales virtuale.

Dictatura corupţiei și incompetenţei din România a devenit, de câţiva ani, o slugărnicie deschisă faţă de Înalta Poartă de la Berlin. Primul efect este uşor de înţeles. Dacă omul este dezorientat şi îşi pierde reperele, ajungând să depindă neîncetat de sursele mass-media care îl şi dezorientează, devine controlabil. Dar acest control poate fi oricând rupt de un om echilibrat. Curajul, demnitatea, încrederea, optimismul, iubirea sunt doar câteva din puterile ce îl pot elibera – adesea neaşteptat de uşor – pe cineva dezorientat.

Ca urmare, toate acestea sunt o piedică foarte mare în calea înrobirii omului. De aceea corupţia despre care am vorbit a găsit „soluţii” (în scopul înrobirii omului). 

Pentru curaj, soluţia constă în transformarea curajului real, practic, într-unul de tip „realitate virtuală” – existent doar în vizionarea de filme cu eroi, în jocuri pe calculator, manifestări „macho” pe reţelele de socializare etc.

Pentru demnitate, soluţia constă în desfiinţarea acesteia ca inutilă – perversităţile morale, sociale, fizice etc. sunt „normalitate”, deci omul se poate coborî liniştit sub animale -; sau, ca şi în cazul curajului, dacă nu a fost anulată, se mai practică şi „consumarea” ei în virtual.

Pentru pierderea încrederii, înfricoşarea completează perfect dezorientarea şi produce efecte puternice şi pe termen lung. Pentru distrugerea optimismului, aceeaşi combinaţie de înfricoşare şi dezorientare este extrem de eficientă; căderea în pesimism şi chiar deprimare este aproape garantată.

Pentru distrugerea iubirii, dezorientarea este esenţială şi deschide calea către perversiuni; dementa (pseudo) egalitate dintre iubire şi „sex” garantează prăbuşirea iubirii într-o căutare egoistă şi disperată a plăcerii, în care celălalt există doar ca obiect.
Iată doar câteva dintre replicile găsite de conducătorii societăţii de astăzi puterilor ce îl eliberează pe om.

Este limpede, cred, că suntem în mijlocul vâltorilor. Dar nu de acum, ci de mii de ani. Ar fi trebuit să ne obişnuim!

Fiecare generaţie are lupta ei, crucea ei. Trebuie să şi-o ducă bucuros, pentru că prin ea îşi câştigă mântuirea.

Hristos a înviat! Biruinţa este câştigată! Ştim că cel care va răbda până la sfârşit se va mântui! Lumina luminează în întuneric, şi întunericul nu a biruit-o! Dar şi-ar dori să credem că o biruieşte, ca să ne înghită şi pe noi!

În faţa tuturor vâltorilor istoriei există o soluţie: Credinţa lucrătoare! Şi totul începe de la înţelegerea faptului că Hristos a biruit răul, iar cei care ţin Credinţa lui Hristos devin părtaşi biruinţei Lui.

Nu contează biruinţele sau înfrângerile sociale, economice, militare etc. Acestea sunt, toate, trepte către mântuire. Bineînţeles, dacă sunt primite ca atare. Desigur, trebuie să încercăm să facem tot binele. Dacă iese, slavă lui Dumnezeu! Dacă nu iese, slavă lui Dumnezeu! Oricum, tot înainte mergem, către biruinţa deja câştigată.

Avem în faţă pilda Sfinţilor Mucenici, din toate timpurile. Sau, mai aproape de noi, a Sfinţilor din Prigoanele Comuniste. Unii au fost ucişi pe front, alţii în lagărele de prizonieri, alţii în munţii şi bălţile în care luptau împotriva ocupanţilor. Unii au murit în puşcării, aruncaţi în gropi comune, să li se piardă urma. Alţii au murit la Canal sau în alte lagăre de muncă forţată. Alţii au fost ucişi de Securitate în „libertatea” unei ţări înrobite. Alţii au trecut de 1989, apucând să dea mărturie despre o parte din cumplitele chinuri prin care au trecut. Dar toţi, indiferent cât au trăit şi când au murit, toţi cei care au ţinut Dragostea de Dumnezeu şi Ţară până la capăt, au câştigat. Iar prigonitorii lor au pierdut.

Pentru că dincolo de hotarul vieţii aşteaptă Veşnicia. Dincolo de hotarul vieţii aşteaptă Judecătorul cel Drept şi Iubitor. Dincolo de hotarul vieţii aşteaptă Raiul şi Iadul. Dincolo de hotarul vieţii toată puterea societăţii se pierde. Şi totul se cântăreşte prin Legea lui Dumnezeu. Viaţa aceasta este o vale a plângerii, spunea cineva. Ar fi, dacă nu am ştii că Hristos a înviat, dacă nu am ştii că la sfârşit ne aşteaptă, pe cei care ne ducem crucea, bucuria veşnică. Cum vom rezolva problemele generaţiei noastre? Sau cum se vor rezolva? Se vor rezolva? Poate se vor rezolva bine, poate se vor rezolva rău, poate vor rămâne celor de după noi, poate nu… Toate acestea sunt prea puţin importante.

Uitându-ne la Sfinţii Prigoanelor Comuniste vedem că sunt mii de probleme ale generaţiei lor ce au fost rezolvate rău, sau au rămas nerezolvate. Ceea ce nu îi face pe ei mai puţin buni, mai puţin eroici, mai puţin sfinţi. Ba poate chiar dimpotrivă! Demnitatea, dârzenia, dragostea, credinţa în Dumnezeu, curajul de a urma o viaţă întru Hristos, şi nu după gândirea bolnavă a unei societăţi putrede, încrederea în Cel care S-a Răstignit şi a Înviat pentru noi sunt puterile pe care trebuie să le căutăm şi să le creştem în noi.

Mass-media îşi iluzionează victimele cu super-eroi, făcându-i să creadă că numai „super-puterile” rezolvă răutăţile lumii, făcându-i să lase ieşirea din matrix în seama unei „elite eliberatoare”… Mucenicii ne arată că orice om care crede în Dumnezeu şi se munceşte să îi trăiască Învăţătura iese din matrix, devine liber şi capătă puterea nu doar de a birui sistemul corupţiei şi răutăţii, ci de a-l birui zâmbind, bucurându-se. Chiar şi în mijlocul vâltorilor. Altfel spus, da, suntem în mijlocul vâltorilor, adică suntem acolo unde trebuie să fim: ducându-ne crucea. Să o ducem cu bucurie, cu încredere, cu demnitate, curaj, iubire… Să o ducem aşa cum trebuie. Şi chiar dacă va fi rău, va fi foarte bine!

 

Sursa: Revista Atitudini



Vremea este a cernerii - Ierom. Rafail Noica

 

Iubite Preasfințite Părinte, blagosloviți.

[…] Îndrăznesc să spun acum că nevoie este ca, mai ales noi, “fețele bisericești”, să “deosebim vremea” (Lc. 12, 54-57) în care ne aflăm istoric, spre a lucra împreună cu Domnul în via Lui – și să tragem în aceeași direcție cu El.

Vremea este a cernerii. Va trebui să pierdem pe mulți din rândurile preoților și din numărul credincioșilor: aceasta în Apus s-a și făcut, mai ales după război, îndeosebi din anii ’50 încoace; iar cei ce au rămas – dintre aceștia sunt cei care acum recunosc, și iubesc – și primesc, acolo, Ortodoxia.

Paradoxal, pe noi comunismul ne-a păzit, într-o măsură, în felul lui; dar acum a venit vremea (Ioan 17, 1). Vom fi nevoiți să vedem propășiri și izbânzi din partea catolicismului și a celorlalte secte; să ne vedem făcuți de râs și de rușine de către mass-media, și pe noi înșine, și pe iubita noastră Biserică, și tot ce avem mai scump și mai sfânt în lume; să răbdăm ocari și prigoane din afară, iar dinlăuntru smintiri, și poticniri, și vânzări (Apoc. 13, 7).

Comunismul a lovit cu sabia; “New Age”-ul – mai ales cu minciunile acestui veac trecător: caci a început “ceasul lor, și stăpânia întunericului” (Lc. 22, 53). Și dacă “s-a dat lor stăpânire” (Apoc. 13, 7), cine va putea sta împotriva voii lui Dumnezeu?

Dar lui Dumnezeu voim noi a sta împotrivă? Cum, atunci, vom fi Lui Biserică, și Mireasă Hristosului Lui? Căci judecând după Scripturi, precum și după priveliștea care ne înconjoară, nevoie este de acest necaz, pentru ca Biserica – adică noi – să se curețe de toate preacurviile ei, să se spele de toată necurăția ei (Iez. cap. 16), să se “lămurească”, întru cele din urmă, ca aurul în cuptorul ispitirii, să se lepede de tot ce este străin sfințeniei ei, să se smerească până în sfârșit, să se gătească Mireasa în așteptarea Mirelui (Apoc. 22, 16-17).

Acum va trebui să se lămurească credința noastră; acum se va vedea, în sfârșit, ce va fi fost Biserica – și ce nu; acum – care va fi fost acel “popor binecredincios de pretutindenea” (cf. Liturghierelor recente), și ce anume va rămâne “neclătit de porțile iadului” (Mt. 16, 18)… și ce va trebui să cadă. Nevoie este de acest “necaz” (Tes. 5, 3), pentru că acum, în sfârșit, Vremea stă să nască Veșnicia.
Înfricoșătoare lucruri… dar nu “băgându-ne capul în nisip” ca struțul, ne vom pregăti pentru ceea ce nu vom putea stăvili.

Înfricoșată vreme; dar, dacă de la Dumnezeu îngăduită – mântuitoare. “Acum mai aproape este nouă mântuirea decât am crezut” (Rom. 13, 11), și decât când au crezut strămoșii noștri; că în zilele Sfântului Ioan Botezătorul doar “se apropiase” Împărăția Cerurilor (Mt. 3, 2), acum este “lângă uși” (Mc. 13, 29), și “mlădițele smochinului” vestesc vara (Mc. 13, 28). Acum a și început acea vreme când “cel ce nedreptățește – mai nedreptățească, și cel ce spurcă – mai spurce” (Apoc. 22, 11) – și oare nu s-a umplut întreg globul pământesc de “promiscuitate” și de libertinaj neînfrânat, că cele de negândit în urmă cu vreo treizeci de ani – acum sunt “monedă curentă”? – dar, deși mai puțin vădit, și vremea când “și cel drept mai facă dreptate, și cel sfânt mai sfințească-se”, că “Cel ce este să vie va veni, și nu va [mai] zăbovi”, și “plata Lui în mâna Lui” (Evr. 10, 37 și Apoc. 22, 11-12) pentru fiecare.

Vremea este ca Biserica să se întoarcă întru ale sale, să ne reînvățăm mai multă încredere în Dumnezeu decât în cele văzute și “mai la îndemână”, și să ne sprijinim mai mult pe mijloacele lui Dumnezeu, decât pe mijloacele acestei lumi; iar aceasta, îndeosebi când aceste mijloace ne silesc să îmbrățișăm și atitudinile acestei lumi, punând deoparte, fie și provizoriu, poruncile lui Hristos. Că astăzi, de ne vom afla despărțiți de Hristos, ce ne vom face, de la noi înșine, când ne vor întâmpina “porțile iadului” (Ier. 12, 5)? – “Nu întru putere mare, nici întru tărie, ci întru Duhul Meu, zice Domnul Atotțiitorul” (Zah. 4, 6).[…]

Iubite Preasfințite Părinte, mă rog Domnului să vă împărtășească în inimă ce este în sufletul meu, făcând și scriind acestea, ca nu numai să nu vă întristez, ci, poate chiar, oarecum, să vă și aducă bucurie.[…]

Domnul să ne lumineze în toată vremea să facem ce este drept înaintea Lui. Iar acum că îmbătrânim, El Însuși să ne învețe să facem precum pe Petru l-a povățuit ce să facă, “când va îmbătrâni” el (Ioan 21, 18).[…]

Sursa: Ieromonah Rafail Noica, “Cultura Duhului”, Ed. Reintregirea, Alba Iulia, 2002



Omul şi mediul său de viaţă astăzi - Pr. dr. Ciprian Valentin Bâlbă

 

Cred că aşa cum nu pot fi separate moleculele de hidrogen şi de oxigen din formula chimică a apei, tot astfel atunci când vorbim despre mediu, nu putem face abstracţie de ceilalţi doi factori ai ecuaţiei care fundamentează dezvoltarea persoanei: ereditatea şi educaţia.

În fond, educaţia nu are alt rol major decât să dozeze combinaţia unică, deci irepetabilă, a moştenirii genetice cu amprenta ambientală, în folosul persoanei chemate la a-şi valorifica potenţialităţile.

        Înainte de a continua, facem două remarci:

         • când vorbim despre triunghiul ereditate – mediu – educaţie, ne referim la toate formele educaţiei, adică atât şcolare, cât şi extraşcolare, şi, în egală măsură, la toate mediile la care este expus sau se expune persoana de-a lungul întregii sale vieţi, deci nu numai pe perioada şcolarităţii formale propriu-zise. Şi încă ceva: nici ereditatea nu o înţelegem aşa cum, de regulă, o percepe instituţia şcolii, adică la nivelul îngust al emisferei cerebrale stângi răspunzătoare preponderent de inteligenţa logico-matematică şi lingvistică, fără a cuantifica suficient virtualităţile simbolice şi intuitive ale emisferei drepte aflată în legătură directă cu dimensiunea artistică a existenţei umane. De dezvoltarea somatică prin educaţie fizică şi sport nu mai zic nimic deoarece avem acum şi manual din care putem citi fiecare ce şi cum se face.

         • vom avea în vedere antropologia completă a persoanei incluzând nivelul psihosomatic şi complexitatea cognitivă, volitiv-motivaţională şi afectivă a chipului dumnezeiesc al omului, în raport cu tot ceea ce îl înconjoară, conform comandamentului biblic: “Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi…” (Facere 1, 28).

          Schematic, lucrurile ar arăta cam aşa:

         Omul – trup şi suflet, chip al lui Dumnezeu.

         Mediul – uman, geografic-natural, şcolar-instituţional, social-politic, tehnic-virtual-informaţional, cultural-lingvistic.

         Viaţa – valoarea supremă sau timpul şi spaţiul pe care le avem la dispoziţie pentru a fi oameni între oameni, fraţi între noi şi fii ai Cerului.

Indiferent de complexitatea grilei sub care contemplăm mediul de viaţă, omul redus la funcţiile biologice-mecaniciste şi, deci, a-psihic (fără suflet) şi a-teu (fără Dumnezeu), nu va reuşi să pătrundă nici sensul lumii şi nici pe cel al propriei vieţi.

Numai persoana umană, inel de legătură între Sus şi jos, va fi în măsură să aprecieze darul creaţiei şi darul sacru al vieţii. Numai respectul faţă de propria complexitate antropologică poate aduce persoana umană la stadiul de percepţie corectă şi completă a lumii (lumen).

De aici se nasc două lucruri: sentimentul euharistic al mulţumirii şi autenticitatea respectului faţă de tot ceea ce ne înconjoară.

După o anumită percepţie, deşi nu include şi referirea la esenţa iconică a omului ca chip al Chipului lui Dumnezeu (Coloseni 1, 15), se observă măcar o lărgire a semanticii înţelesului triunghiului ereditate – mediu – educaţie, care stă la temelia formării şi dezvoltării omului: “În fondul biologic ereditar (s.n.) sunt cuprinse dispoziţiile organice, cu care indivizii, care compun populaţia vin pe lume; dispoziţii care reglementează în mod direct funcţiunile vieţii vegetative ale populaţiei şi prin acestea, apoi, indirect, pe acelea ale vieţii sufleteşti…În mediul geografic (s.n.) intră toate formele de energie care înconjoară şi provoacă reacţii în sufletul populaţiei: clima, natura solului, posibilităţile de producţie pe terenul muncii; flora şi fauna; natura graniţelor etc. În sfârşit, în caracterele instituţionale (s.n.) sunt cuprinse manifestările tipice de natură spirituală. Ele sunt diferite de acelea provocate de fondul biologic ereditar şi de mediul geografic; sunt manifestări aparţinând experienţei istorice a populaţiei, care prin tradiţie se repetă în mod constant în decursul unei lungi durate de timp. În numărul acestora sunt: vorbirea, obiceiurile morale şi juridice, concepţiile preferate în preţuirea lumii şi a vieţii; trăsăturile naţionale” (RĂDULESCU MOTRU, 2012, pp. 8 – 9).

De acum înainte, vom avea în atenţie în primul rând referinţa la mediul polifaţetat de viaţă al omului, fără ca prin aceasta să putem eluda complexitatea insurmontabilă şi simultană a dezvoltării ontogenetice a personalităţii. Aşadar, e vorba de mai multe medii de viaţă care influenţează constituţional, teologic şi teleologic existenţa persoanei şi care sunt puse în legătură atât cu planul ereditar, cât şi cu cel social-instituţional.

Mediul interior de viaţă al omului. Este dublu determinat: de ereditatea orizontală, a speciei dacă vreţi, şi de chipul lui Dumnezeu determinant pe linia verticală a veşniciei. Omul este înrudit, deci, fizico-chimic cu universul şi energetic cu Dumnezeu prin harul său afin chipului divin din el. Mai ales în această din urmă dimensiune consistă măreţia şi destinul omului. Să luăm lucrurile pe rând.

Privitor la universul interior de viaţă a omului, consemnăm paradoxal minunea ştiinţifică a organizării şi finalităţii trupului omenesc (soma = trup = materie organizată, spre deosebire de sarx = carne = materie pur şi simplu).

“Glandele digestive ca ficatul şi pancreasul, ale căror celule se diferenţiază chiar din primele zile ale vieţii embrionare, nu vor funcţiona decât mai târziu, după naştere; celulele corneei şi ale cristalinului devin transparente în timpul vieţii intrauterine, pentru ca abia mai târziu, după naştere, să lase să treacă razele luminoase, care vor trebui să cadă pe retină; organele genitale ale căror celule se formează chiar de la începutul perioadei fetale, nu vor îndeplini rolul lor decât foarte târziu, în perioada pubertăţii, iar glandele mamare, ale căror celule sunt diferenţiate tot înainte de naştere, nu vor intra în funcţiune decât în urma unei sarcini” (PAULESCU, 2007, p. 88). În alt loc doctorul Paulescu extrage din acest argument şi din altele însăşi existenţa şi lucrarea lui Dumnezeu în creaţie, dar nu despre asta vorbim acum.

Însă aceste referinţe pot fi generalizate la toate vieţuitoarele şi tocmai ce am spus că nu asta reprezintă măreţia şi demnitatea primă a omului, ci constituţia şi destinul său hristologic. “Arhetipul omului nu este pur şi simplu Logosul, ci Logosul întrupat” (NELLAS, 2002, p. 70). Aceasta este finalitatea primă şi ultimă a persoanei umane chemate să-şi împlinească destinul său pământesc şi ceresc, nu singură, ci împreună cu întregul cosmos şi cu întreaga omenire. De aceea lucrurile nu pot fi separate fără riscul de a discrimina unicul sens al tuturor, ca Dumnezeu să fie totul în toate şi moartea să fie înghiţită de biruinţă (I Corinteni, 15, 54).

Mediul geografic. În Hristos toate se sfinţesc. Aşa cum se poate înţelege încă de la Naşterea Lui, alături de om, nici regnul mineral, nici regnul vegetal şi nici cel animal nu pot rămâne în afara efectului sfinţirii, făcut posibil prin biruinţa Domnului asupra a tot ceea ce înseamnă corupţie şi stricăciune. “Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat şi S-a îmbăiat în creaţie. Toate elementele materiei au fost atinse de existenţa lui pământească: apa, prin participarea la misterul Botezului, lemnul, prin participarea la Crucea Domnului, pământul, prin primirea Trupului Domnului, piatra, prin pecetluirea mormântului din care avea să învie Mântuitorul” (GROZA, 2011, p. 210).

Pentru omul de azi confiscat de secularism şi economia venitului teluric, natura s-a desacralizat şi s-a răzleţit în bilanţurile contabile ale unor oameni care o închid între betoane şi fiare. De fapt, celebra antinomie dintre sat şi oraş poate îmbrăca şi forma axiomei următoare: dezvoltarea nivelului de trai ca rezultat al mecanizării şi tehnologizării de ultimă oră se află în raport de inversă proporţionalitate cu respectul protectiv faţă de ambianţa naturală. Pe faţă, nimeni nu va zice vreodată că nu-l interesează sănătatea naturii şi igiena ei. Numai că acest interes faţă de mediu natural conţine cam tot atâta iubire câtă are un iubitor de animale pentru fiinţele pe care le ţine permanent îngrădite de grilaje de fier.

“Codru-i frate cu românul” rămâne doar o personificare reuşită ce ţine de zona figurilor de stil şi a licenţelor poetice. Spaţiul mioritic rămâne doar ca o invenţie blagiană admirabilă, dar, totuşi, numai o invenţie, menită să sublinieze un patri/otism retardat faţă de patri/a mamă a unor copii care nu mai recunosc decât cu greu tutela Tatălui. 

         În acest context nou, pământul şi natura nu mai sunt percepute ca daruri ale lui Dumnezeu supuse stăpânirii omului (cf. Facere 1, 28), rămânând cu un rol quasi-decorativ şi cu statutul de resurse neregenerabile şi pe care omul trebuie să le protejeze pentru a-i servi fundamentului biologic al existenţei. Deci, până la urmă, tot despre o iubire egoistă este vorba: “Că cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde…” (Matei 16, 25).

După o anumită percepţie occidentală sunt, să zicem, anumiţi filosofi ai civilizaţiei care resping “teoriile potrivit cărora condiţiile geografice şi climatice au jucat în chip absolut un rol determinant în geneza civilizaţiilor  sau în diferenţierea popoarelor” şi subliniază că religia “ar fi jucat  în dezvoltarea civilizaţiilor un rol mai mare decât acela al realităţilor materiale” (TOYNBEE, 1979, pp.6-7). Deşi la un prim contact cu aceste cuvinte am putea încerca un sentiment de bucurie pentru prioritatea pe care o primeşte religia faţă de natură în formarea şi dezvoltarea civilizaţiei, totuşi nu putem eluda pericolul pe care aceste cuvinte îl ascund atunci când vorbesc de religie în general – a-propos de religia globală a neo-marxismului actual. Şi, pe de altă parte, raportându-ne la aceleaşi cuvinte, observăm că iradierea lor nu cadrează cu leitmotivul frăţietăţii românului cu pământul natal, dimpotrivă accentuând rolul tot mai redus, dacă nu chiar insignificant al pământului în clădirea unei civilizaţii. 

         Am făcut acest ocol ideatic tocmai pentru a crea posibilitatea antitezei pe seama căreia să putem înţelege odată în plus cât de tare se poate îndepărta omul de azi de accepţiunea naturii, a pământului şi, în general, a materiei, ca daruri ale lui Dumnezeu pentru folosul omului.  

         Poate una dintre cele mai grăitoare pagini despre ceea ce înseamnă din perspectivă teologică relaţia omului cu mediul său înconjurător este aceasta: “Mitropolitul rus, Petru din Krutiţa (1862 – 1937), ridicat de autorităţi, prin anii 1920, ani de persecuţie împotriva bisericii, călătorea, împreună cu alţi arestaţi, într-un vagon de marfă, spre unul din lagărele siberiene de exterminare (după cum relatează stareţul Herman de la Platina, din memoriile episcopului Atanasie Saharov). Gardienii aveau o predilecţie sadică pentru înaltul prelate şi nu-I dădeau deloc pace, trăgându-l de barbă, maltratându-l, înjurându-l, lovindu-l cu piciorul. La un moment dat, în toiul hazului lor batjocoritor, unul, înfierbântat de vodcă, a deschis uşa vagonului şi l-a îmbrâncit pe bătrân afară să îngheţe în taiga. Aruncat din mersul trenului, rostogolindu-se şi lovindu-se rău, bătrânul prelat a rămas într-o râpă, în zăpadă. Se lăsa întunericul. S-a uitat în sus – începeau să se vadă stelele pe cerul curat. Un ger năprasnic încremenise parcă totul. Ştiind ce-l aşteaptă, bătrânul şi-a îndreptat trupul slab şi suferind, a îngenuncheat şi, în mare linişte, a început să spună rugăciunile care se spun celui aflat în pragul morţii. Deodată s-a auzit zăpada scârţâind, crengile trosnind şi un urs uriaş a apărut din umbră. Bătrânul a înţeles şi, în rugăciunile sale, a mulţumit lui Dumnezeu că sfârşitul lui va fi mai uşor şi mai rapid. Mare i-a fost însă mirarea când a văzut că ursul, mormăind, s-a învârtit căutându-şi loc de culcuş şi, curând, a dormit, sforăind uşor. Căutând să înţeleagă voia lui Dumnezeu, bătrânul şi-a luat inima în dinţi şi s-a strecurat uşor, ghemuindu-se lângă burta animalului. Inima a încetat să-I mai bată cu putere, şi, toropit de căldură, a adormit şi el, în gând cu rugăciuni de mulţumire. Dimineaţa s-a trezit. Soarele era deja sus pe cer făcând să lucească zăpada şi ţurţurii de gheaţă. Ursul plecase, dar o urmă mare pe zăpadă atesta faptul că, într-adevăr, fusese acolo. Bătrânul şi-a rostit rugăciunile de dimineaţă şi, pe când era pe sfârşite, a auzit cântecul unui cocoş. Erau, deci, oameni, pe undeva prin apropiere. A ajuns la aproape un kilometru de acolo, la casa unui mujic care l-a găzduit cu dragă inimă şi unde a mai prins putere. Desigur, câţiva ani mai târziu a fost arestat din nou şi de această dată a murit neştiut într-un lagăr din imensa Siberie, ca atâţia alţii cărora li s-a pierdut urma” (GROZA, 2011, pp. 212 – 213).  

         Dacă am ajuns acum, privitor la relaţia omului cu mediul său de viaţă, să evidenţiem acest lucru pornind de la un text care face referire la anii de după instaurarea bolşevismului în Rusia, să rămânem la acest cadru istoric şi să continuăm pe linia a ceea ce noi am numit mediul social-istoric şi cultural al vieţii persoanei. Facem acesta ştiind că mediul are două componente de bază: factorul natural cu tot ceea ce implică el, de la elementele fizico-chimice până la felul în care alimentaţia influenţează sănătatea, şi factorul social care cuprinde “mediul socio-uman… principalele medii educaţionale, familia, şcoala, instituţiile de ocrotire socială, instituţiile extraşcolare, mediul profesional, comunitatea religioasă, comunitatea etnică etc.” (CREŢU şi NICU, 2009, p. 72).

         Cumva, ceea ce se întâmplă astăzi, este în siajul a ceea ce profeţii Iluminismului din secolele XVIII şi XIX considerau că înseamnă rolul pe care raţiunea autonomă îl poate avea pentru a atinge acel grad de existenţă paradisiacă pământească dorit de toată lumea (ZIZIOULAS, 1999, p. 31).

Cu alte cuvinte, omul s-a secularizat, adică s-a raportat exclusiv la creaţie dar fără Creator şi, în acest caz, orice intervenţie şi ingerinţă asupra naturii fizice, umane şi sociale este permis, bineînţeles că în folosul vieţii îmbunătăţite a oamenilor şi societăţilor.

 

         Ne ocupăm acum de două consecinţe sau, mai bine spus, manifestări ale secularismului ultimelor secole, adică rasismul şi naţionalismul, manifestări care iată că până în ziua de astăzi îşi arată protuberanţele colţuroase şi care muşcă hulpav din pacea întregii lumi. Ştim cu toţi despre modul de raportate a institutului Elie Wiesel la fenomenologia rasismului şi, de asemenea, avem suficiente dovezi occidentale şi nu numai, de tendinţe spre extrema dreaptă exacerbând un identitarism naţionalist de tip homofob, chiar dacă iniţial pornit dintr-o dorinţă legitimă de contracarare a globalismului neo-marxist nivelator. 

         Rasismul îşi are originea în evoluţia istorică a secolului XIX, secol caracterizându-se pe de-o parte, prin expansiunea Occidentului în defavoarea Orientului şi, pe de altă parte, prin clivajul cultural dintre cele două emisfere, orgoliul “omului alb” cucerind samavolnic piscuri după piscuri ale unei superiorităţi investite geo-politic şi rasial. Sa ajuns astfel să se considere că negrii nu erau negrii pentru că Africa deţinea o climă foarte călduroasă, ci, pur şi simplu, pentru faptul că erau negrii erau consideraţi inferiori. 

         Naţionalismul, o altă evoluţie socio-istorică şi politică a secolului XIX, deşi are în vedere aceeaşi segregare interumană, nu mai vizează neapărat “distincţia negru-alb”, ci, restrângându-i-se aria de manifestare include separaţia pe baza ideologiei naţionale. Altfel spus, nu mai este vorba numai despre comparaţia dintre China şi Germania, urmărindu-se acum distincţia intraeuropeană dintre francezi, englezi, germani… (BOIA, 2005). Exact aceeaşi schemă de gândire poate fi aplicată şi discuţiilor actuale pe seama aşa-numitului “nucleu tare” european sau pe seama vitezelor diferite, dar în nici un caz complementare, de deplasare progresivă a naţiunilor constituente ale spaţiului european actual şi, după toate probabilităţile, şi viitor.

         Am văzut că ceea ce secolele XVIII şi XIX previzionau a fi bunăstarea tuturor societăţilor, a fost dezminţit de secolul XX şi de cataclismele istorice care i-au încercat nemilos pe oameni. S-a ajuns astfel, ca atât din spaţiul laic, cât şi din cel teologic, să fie reanimată ideea conform căreia secularismul trebuie corectat.

         E mai mult decât necesar să se revină la “cosmo-teorie, înţelegerea lumii în care trăim ca sacrament, ca realitate sacră mult mai vastă decât ceea ce poate sesiza şi cuprinde mintea omenească, ca liturghie cosmică, aşa cum descrie lumea, în secolul al VII-lea, Părintele Bisericii Sfântul Maxim Mărturisitorul” (ZIZIOULAS, 1999, p. 31).

         Unii învăţaţi de azi, chiar dacă nu fac uz de terminologia teologică asemenea unui specialist, apreciază că “secularizarea, aşa cum a fost cunoscută de istoria de până acum, are nevoie de corectură: ea trebuie înţeleasă de acum nu numai ca emancipare de religie, ci mai ales ca “proces de învăţare complementar”, în care raţiunea secularizată şi religia se iau reciproc în serios, chiar şi din punctul de vedere al fundamentelor cognitive, al aportului lor la temele controversate ale spaţiului public” (MARGA, 2013, p. 219).

E extrem de ciudat cum societatea românească poate fi atât de uşor denuclearizată vis-à-vis de valorile fundamentale pe care îşi poate crea viitorul identitar – nu identitarist, viitor consubstanţial cu esenţa sufletului românesc şi, în acelaşi timp, complementar dezvoltării structurii valorice care întemeiază însăşi existenţa bătrânului continent european.

         Şi pentru că reprezintă preocupări actuale de importanţă majoră, ne vom raporta, măcar sumar, la încă patru medii înconjurătoare care definesc evoluţia şi manifestarea societăţii de azi şi prezenţa omului ca persoană cu o existenţă complexă şi responsabilă. Vom proceda inductiv, adică vom porni de la mic la mare, lăsânu-l pe fiecare să-şi definească ce înseamnă pentru el “mic” şi “mare”.

         Familia aşa cum este ea precizată, biologic vorbind, ca celulă a societăţii, are într-adevăr o semnificaţie şi importanţă organică în dezvoltarea societăţii în toate compartimentele ei. Astăzi şi acum, instituţia familiei este vehement atacată pe motive ce ţin de corectitudinea politică momentan omniprezentă: că este discriminatorie la adresa minorităţilor sexuale, că este tradiţională şi, deci, neadaptată nevoilor actuale, că este confiscată religios şi reprezintă astfel un monopol al bisericii, că, paradoxal, familia este împotriva altor forme de familie, ca, de pildă, familia de tip monoparental, că încalcă legile europene şi nu numai, că împiedică manifestarea sexuală liberă diferitelor persoane, că este împotriva iubirii adevărate etc.

         Acestor arme de atac din tranşeele unei post-modernităţi confiscate ideologic, le-aş răspunde, într-o primă fază, prin două argumente: argumentul firescului creaţional care presupune relaţia bărbatului cu femeia, şi argumentul ştiinţific după care, psihologic vorbind, pentru creşterea armonioasă a copiilor este necesară complementaritatea, în primul rând, afectivă, şi apoi neuro-fiziologică şi psihologică a mamei cu tatăl.

         Şcoala este şi ea înregimentată pe două planuri, adică financiar-material şi spiritual-cultural. Cel de-al doilea aspect este cu atât mai interesant cu cât programa şcolară este tot mai încărcată deşi se luptă împotriva reducerii numărului de ore la anumite discipline: religie, istorie, latinitate (scuze, latină). Manualele, aşa cum sunt, şi cu o tot mai tergiversată apariţie, se pare că nu mai prezintă importanţă psiho-pedagogică şi didactică decât dacă vor fi editate de la centru şi de o singură editură mamut.

Ar fi tare interesant să putem auzi astăzi comentariile pe care un Titu Maiorescu, Constantin Rădulescu-Motru sau un Spiru Haret le-ar fi putut face dacă ar fi trăit în zilele noastre. Şi, totuşi, sunt cam tot atâtea reforme în învăţământul românesc câţi ani s-au scurs din 1989 până astăzi.

         Mediul lingvistic e mai puţin particularizat în prezentările mainstream, deşi iradierea semnificaţiei limbii române poate fi uşor prelevată din ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Cum s-ar putea ajunge ca în Ucraina sau în oricare altă ţară să se poată interzice predarea în limba maternă a unei minorităţi? În cazul de faţă, aş sugera mai multă corectitudine politică în favoarea minorităţilor etnice. Sau ce se întâmplă cu vlahii/românii din Serbia şi cu limba română tot mai supusă interdicţiilor.

Asta pe lângă violurile zilnice ale limbii române de către chiar fiii ei mai mult sau mai puţin tineri şi care numesc frumuseţea, delicateţea, profunzimea, culoarea, gingăşia, forţa, robusteţea, iubirea printr-un singur cuvânt, adică “cool” sau sinonimele acestuia, “beton, mişto, super”.

         Aş vrea acum să dau un singur exemplu despre ceea ce a însemnat odată, şi mai poate încă însemna şi astăzi, limba pentru orice popor. În cazul de faţă, pentru poporul român.

         Suntem, cred, familiarizaţi cu disputa lingvistică şi istorică pe care atât autori şi istorici români ortodocşi, cât şi greco-catolici, au dus-o în a sublinia greutatea cantitativă şi calitativă dpdv lingvistic a elementului latin sau dac în limba română. Asta s-a întâmplat în mod preponderent cam cu privire până la secolul al patrulea când, odată cu apariţia Constantinopolului, s-a pus problema influenţei lingvistice greceşti. Astfel, am putea spune, alături de mulţi alţii, că formarea etnică a poporului român s-a realizat simultan cu încreştinarea sa şi cu formarea identităţii limbii române. O curiozitate se ridică însă atunci când avem în vedere modul în care a apărut şi s-a instaurat limba slavonă în cultul şi în administraţia românească. Sunt voci, autorizate de altfel, care consideră că undeva la intersecţia primelor două milenii creştine fraţii bulgari “ne-au dăruit” limba slavonă. Desigur că dezbaterile pe aceste temă ar putea continua indefinit.

Şi acum punctul în care am vrut să ajung: se pare că influenţele tot mai acute ale vorbitorilor de limbă latină sau de limbă greacă, care şi-au dorit o influenţă religioasă sau politică şi, poate că pe amândouă, în pământul românesc, i-au făcut pe români să opteze pentru limba slavonă. Şi această alegere lingvistică i-a sprijinit pe români în efortul, de altfel mult mai complex, de a-şi păstra identitatea culturală şi etnică în faţa confiscării tendenţioase încercate pe filiere ligvistico-politico-religioase (JOANTA, 2017, p. 175).

         Biserica, însă, poate fi ultimul bastion al românismului. Nu un bastion exclusivist, cât unul care promovează libertatea de alegere şi expresie a oamenilor într-o atmosferă structurală de respect reciproc şi, în acelaşi timp, comun faţă de valorile bazale care fundamentează comunitatea solidarităţii europene.

Indiscutabil, programe de relevanţă naţională ca “Alege Şcoala” şi “Hristos împărtăşit copiilor”, deservesc acest interes valoric al bisericii şi al românilor. În continuarea acestei misiuni, Enciclica Sfântului şi Marelui Sinod din Creta I,1, defineşte astfel Biserica: “Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, este comuniune divino-umană după chipul Sfintei Treimi, pregustare şi vieţuire a celor din urmă (a oamenilor) în Dumnezeiasca Euharistie  şi descoperire a slavei lucrurilor celor viitoare, şi, ca o Cincizecime continuă, este un glas profetic netăcut în lume, prezenţa şi mărturia Împărăţiei lui Dumnezeu, venind întru putere” (CANCELARIA SFÂNTULUI SINOD, 2017, p. 7). 

         În mod sigur, ar mai fi multe de spus despre aceste teme şi subiecte care vizează complexitatea mediului în care fiecare dintre noi îşi desfăşoară existenţa. Fără a avea pretenţia de a vă fi oferit un panoptic, considerăm că aceste lucruri trebuie spuse, chiar dacă şi numai schiţat, aşa cum am făcut noi acum, pentru a crea o bază de aprofundare pe care fiecare dintre noi să o putem valorifica în folosul nostru şi al familiilor noastre, al instituţiilor care deservesc societatea românească şi, de ce nu, în numele comuniunii umane la care suntem chemaţi cu toţii (cf. Ioan 17, 11), în folosul lumii întregi.   

 

         BIBLIOGRAFIE:

  1. BOIA, Lucian, (2005). Omul şi clima: teorii, scenarii, psihoze, traducere de Valentina Nicolaie, Bucureşti: Editura Humanitas.
  2. CANCELARIA SFÂNTULUI SINOD, (2017). Despre Sfântul şi Marele Sinod din Creta, 16 – 26 iunie 2016, întrebări şi răspunsuri, Bucureşti: Editura Basilica.  
  3. COALIŢIA pentru FAMILIE, (2017). Un referendum pentru România, Bucureşti.
  4. CREŢU, Daniela şi NICU, Adriana, (2009). PEDAGOGIE, Sibiu: Editura Universităţii “Lucian Blaga”.
  5. GROZA, Horia, Ion, (2011). Laudă bunătăţii timpului – meditaţii pe teme existenţiale, Bucureşti: Editura Logos.
  6. JOANTA, Vasile, (2017). Încercări despre începuturile şi dezvoltarea creştinismului în spaţiul daco-roman până la începutul secolului al XI-lea, Iaşi: Editura PIM.
  7. MARGA, Andrei, (2013). Schimbarea lumii – globalizare, cultură, geopolitică, Bucureşti: Editura Academiei Române.
  8. PAULESCU, N.C. (2007). Noţiunile de “SUFLET” şi “DUMNEZEUîn Fiziologie, Editura Credinţa strămoşească.
  9. RĂDULESCU-MOTRU, Constantin, (2012). Psihologia poporului român, Bucureşti: Editura Paideia.
  10. TOYNBEE, Arnold, (1979). Oraşele în mişcare, traducere de Leontina Moga, Bucureşti: Editura Politică.
  11. ZIZIOULAS, Ioannis, (1999). Creaţia ca Euharistie, traducere de Caliopie Papacioc, Bucureşti: Editura Bizantină.

 




Anunţuri. Apeluri
Cancerul se poate trata. La o clinică de recuperare oncologică. Ajută la construirea ei!

 

Cu câtă migală îi curăţai rănile după o căzătură cu bicicleta, în timp ce lacrimi speriate picurau pe mâna ta... Gestul tău era declaraţie de dragoste. Când rănile sunt la suprafaţă, poţi oferi îngrijire. Când rănile apar în interior, poţi oferi ajutor. Şi speranţă. 

Cancerul se poate trata. La o clinică de recuperare oncologică. Ajută-ne s-o construim!

Nera este prima clinică de recuperare oncologică din România care va incorpora şi un centru de cercetări. Clinica se va îngriji de tratamentul bolnavilor de cancer în stadii iniţiale: aflarea veştii, debutul bolii, depistarea precoce.
Clinica Nera va fi înălţată, cu ajutorul tău şi-al celor care vor să pună la temelia ei o faptă bună, în Valea Nerei, într-o zonă nepoluată din judeţul Caraş Severin, localitatea Slatina Nera, comuna Sasca Montană.
Clinica va fi de tip rezidenţial, cu 42 de saloane spaţioase şi confortabile, construite pe o structură arhitecturală şi funcţională de tip sanatorial.
Fiecare bolnav va fi găzduit cu grijă şi atenţie, într-un salon cu un singur pat, şi va beneficia de o cură de recuperare de 14 zile.

Proiectul Nera este un proiect al Fundaţiei „Sfânta Irina" care are, ca principal obiectiv, construirea primului Centru de Recuperare Oncologică din România.
Proiectul Nera a obţinut o finanţare de la Uniunea Europeană, în valoare de 70% din totalul costurilor de implementare a proiectului, cu condiţia ca restul de 30% să fie acoperit de Fundaţia „Sfânta Irina".
Cu alte cuvinte, UE este garantul principal al acestui proiect. Acum e nevoie de tine să crezi în el şi să ajuţi la strângerea a 1.000.000 €, sumă care va completa finanţarea UE.

Pentru companii. Direcționează 20% din impozitul pe profit

Nebirocratic. Direcționează 20% din impozitul pe profit datorat statului. Ajuți fără să te coste nimic:

Dă mai departe

Întrebări al căror răspuns trebuie să îl știi înainte de a redirecționa:

Cum se calculează suma?

De ce acestui tip de sponsorizare nu i se aplică impozit?

Ce repartizare are impozitul pe profit al oricărei companii?

Pentru persoane fizice. Direcționează 2% din impozitul pe venit plătit deja statului

Dacă nu îi direcționezi, banii ajung la stat. Ai de completat 3 pași simpli:

Alte modalități de a ajuta

Faptele bune se tranzacţionează acum pe Bursa Binelui, singura platformă online unde donaţiile sunt necomisionate, încurajând astfel şi donatorii care vor să participe cu sume mici.

Dacă ai un card bancar, investeşte în proiectul Clinica Nera completând datele tale aici

Orice sumă, oricât de mică, va ajunge integral către proiectul Clinica Nera.

Poți face un transfer la bancă sau online, în următoarele conturi:
Beneficiar: Fundaţia Sfânta Irina
Cod Fiscal 10667150

Cont în euro:
RO06WBAN25110221A2064936
(COD SWIFT:WBANRO22)

Cont în lei:
RO64WBAN25110002A2064936
(COD SWIFT:WBANRO22)

Din data de 17 mai 2013, adresa este:
Intensa Sanpaolo Romania, agenția București 8 CALEA MOSILOR NR.205 ,SECTOR 2 , BUCURESTI

Date identificare beneficiar:
Fundația Sfânta Irina, cu sediul în Voluntari, str. Erou Mircea Marinescu, nr. 3, jud Ilfov, cod poștal 077190. Cui 10667150

Pentru companii. Direcționează 20% din impozitul pe profit

Nebirocratic. Direcționează 20% din impozitul pe profit datorat statului. Ajuți fără să te coste nimic:

Dă mai departe

Întrebări al căror răspuns trebuie să îl știi înainte de a redirecționa:

Cum se calculează suma?

De ce acestui tip de sponsorizare nu i se aplică impozit?

Ce repartizare are impozitul pe profit al oricărei companii?

Pentru persoane fizice. Direcționează 2% din impozitul pe venit plătit deja statului

Dacă nu îi direcționezi, banii ajung la stat. Ai de completat 3 pași simpli:

 

Sursa foto: Radio Reșița



Apel la rugăciune şi solidaritate cu oamenii afectaţi de furtună - Biroul de Presă al Patriarhiei Române
În urma fenomenelor meteorologice extrem de severe care au provocat decesul a 8 persoane, rănirea altor 137 și grave pagube materiale în judeţele Timiş, Arad şi Bistriţa Năsăud, Patriarhia Română îndeamnă stăruitor clerul şi credincioşii din toate parohiile şi mănăstirile la rugăciune şi solidaritate exprimată inclusiv prin sprijin material concret, acolo unde este nevoie.

Rugăciunea unită cu fapta bună reprezintă, mai ales în asemenea situații, un act de responsabilitate creștină şi solidaritate socială care întăreşte credinţa şi speranţa că necazurile vor fi depăşite întotdeauna cu ajutorul lui Dumnezeu și cu sprijinirea celor aflaţi în dificultate.

Ne rugăm pentru odihna sufletelor celor trecuți la Domnul, pentru alinarea durerii familiilor acestora și pentru grabnica însănătoșire a celor răniți.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Foto credit: pixabay.com

 



Declaraţia de la Bucureşti a societăţii civile din România care susţine organizarea Referendumului pentru familie
 
Noi, organizaţiile semnatare ale prezentei Declaraţii, văzând că: reprezentăm prin numărul nostru cea mai mare parte a societăţii civile din România, clasa politică românească tergiversează din varii pretexte organizarea referendumului solicitat prin iniţiativa cetăţenească semnată de cele 3 milioane de români, un astfel de demers este legal, democratic şi nu poate fi desconsiderat prin încălcarea nu doar a voinţei milioanelor de români care au semnat pentru el, ci şi a obligaţiei legale a organizării referendumului, obligaţie prevăzută de art. 6 alin. 2 din Legea 3/2000, în vigoare în prezent. DECLARĂM
 
Respingem categoric încercarea clasei politice româneşti de tergiversare, atât a punerii pe ordinea de zi a Camerei Senatului spre adoptare a proiectului de lege privind modificarea art. 48 alin. 1 din Constituţia României, cât şi a organizării propriu-zise a referendumului.
 
Solicităm membrilor Senatului să pună imediat pe ordinea de zi proiectul de lege susmenţionat. În acest sens, prezenta Declaraţie este înaintată Senatului sub calificarea cererii imperative a societăţii civile, adresată membrilor Senatului cu acest obiect de a pune imediat pe ordinea de zi a proiectului de lege privind modificarea art. 48 alin. 1 din Constituţia României. Solicităm clasei politice româneşti şi tuturor instituţiilor publice constituţionale să procedeze de urgenţă la organizarea referendumului solicitat de cele 3 milioane de români. În caz contrar – respectiv în ipoteza neorganizării referendumului ori în ipoteza tergiversării lui de o asemenea manieră încât data la care s-ar putea organiza să fie una total nepotrivită raportat la calendarul activităţilor societăţii (respectiv lunile decembrie – februarie) noi, societatea civilă, vom considera aceasta o sfidare a voinţei juridice a poporului român. Solicităm instituţiilor publice abilitate să determine sistarea campaniei de defăimare publică a românilor care au semnat ori care susţin iniţiativa civică ce face obiectul prezentei Declaraţii, tocmai pentru asigurarea climatului legal şi democratic pentru finalizarea acestui demers de către factorii instituţionali prevăzuţi de lege.
 
Respingem, totodată, orice încercare de politizare sau de confiscare politică a iniţiativei cetăţeneşti a celor 3 milioane de cetăţeni români.
 
Prezenta Declaraţie va fi înaintată Camerei Senatului, Preşedintelui României, Preşedintelui Curţii Constituţionale şi preşedinţilor principalelor partide din România. Semnatarii prezentei declaraţii sunt următorii: 22 Comitetul de Iniţiativă Cetăţenească privind revizuirea art. 48 alin. 1 din Constituţia României prin Preşedintele Mihai Gheorghiu, în calitate de iniţiator al acestui demers. Coaliţia pentru Familie, cu următoarea componenţă semnatară, în calitate de susţinători ai acestui demers Platforma Civică pentru Drepturi şi Libertăţi ÎMPREUNĂ, compusă din 1000 de ONGuri şi intelectuali de pe teritoriul întregii Românii, prin împuternicit Mihai Gheorghiu, conform actului adiţional la protocolul de constituire a Platformei.
 
Sursa: Rostonline 



CĂRŢI NOI / Produse noi
Suflete înrudite și alte povestiri - Olga Rojniova (CĂRTI)
 

Prezentare:

Istorisirile scriitoarei Olga Rojniova cuprinse în volumul de faţă sunt întâmplări reale din viaţa unor preoţi, enoriaşi sau mireni. Fiecare dintre ei îşi parcurge propriul drum spinos, propriile încercări, îşi caută propria cărare spre Adevăr. Cititorii vor face cunoştinţă cu vieţile unor  oameni obişnuiţi şi cu traiul de toate zilele al slujitorilor bisericeşti, vor „vizita” obştea sihăstriei Optina şi vor afla despre vieţuirea zilnică a monahilor de pe Sfântul Munte Athos. Fiecare dintre aceste vizite va fi ca o descoperire a trărilor interioare ale oamenilor şi a căilor Proniei dumnezeieşti în vieţile lor.

Detalii despre carte / COMANDA



Pregătirea pentru Dumnezeiasca Cuminicare sub îndrumarea Părinților Bisericii - Ieromonah Benedict Aghioritul (CĂRTI)
 

Prezentare:

Cum îmi luminezi sufletul întinat şi-l faci lumină neprihănită şi dumnezeiască?
Cum faci purtătoare de lumină nenorocitele mele mâini pe care păcătuind le-am întinat cu întinăciunile păcatului?
Cum preschimbi buzele mele cu strălucirea dumnezeirii Tale, făcându-le din  necurate sfinte?
Cum curăţeşti, Hristoase, limba mea murdară şi o faci părtaşă de mâncarea Trupului Tău?
Cum mă învredniceşti să Te văd şi să fii văzut de mine şi să fii ţinut de mâinile mele Tu, Cel ce ţii toate, Care eşti nevăzut pentru toate cetele cereşti şi de neapropiat chiar pentru Moise, întâiul dintre proroci?
Căci niciun alt om nu s-a învrednicit să vadă faţa Ta, ca să nu moară.
Deci cum m-am învrednicit, Hristoase, să Te ţin, să Te sărut, să Te văd, să Te mănânc şi să Te am în inima mea pe Tine, Cel neînţeles, pe Tine, Cel singur negrăit, pe Tine, Cel neîncăput şi neapropiat pentru toţi, rămânând nears, bucurându-mă şi tremurând şi lăudând în imne, Hristoase, multa Ta iubire de oameni?
 
Din cuprins:
Veacul I, Sfântul Dionisie Areopagitul
Veacul al II-lea, Sfântul Ignatie Teoforul
Veacul al II-lea, Sfântul Iustin Filosoful și Martirul
Veacul al IV-lea, Atanasie cel Mare, Arhiepiscopul Alexandriei
Veacul al IV-lea, Sfântul Grigorie Teologul și Sfântul Ambrozie al Milanului
Veacul al IV-lea, Sfântul Chiril, Arhiepiscopul Ierusalimului
Veacul al IV-lea, Sfântul Vasile cel Mare
Veacul al V-lea, Sfântul Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului
Veacul al VI-lea, Sfântul Ioan Casian
Veacul al VI-lea, Everghetinos
Veacul al VI-lea, Sfântul Macarie Egipteanul
Veacul al VI-lea, Sfinții Varsanufie și Ioan
Veacul al VII-lea, Avva Filimon
Veacul al VIII-lea, Sfântul Ioan Damaschinul
Veacul al X-lea, Sfântul Fotie cel Mare
Veacul al XI-lea, Sfântul Simeon Noul Teolog
Veacul al XIV-lea, Sfinții Calist și Ignatie Xanthopol
Veacul al XIV-lea, Sfântul Grigorie Palama
Veacul al XIV-lea, Sfântul Nicolae Cabasila
Veacul al XIV-lea, Sfântul Simeon al Tesalonicului
Veacul al XIX-lea, Sfântul Nicodim Aghioritul
Veacul al XX-lea, Sfântul Nectarie de Pentapole
Veacul al XX-lea, Sfântul Ioan de Kronstadt
Detalii despre carte / COMANDA


Cartea despre fericire - Andrei Lorgus (CĂRTI)
 
Prezentare:

Această carte este o mărturie despre fiinţare, care poate fi, pentru mine şi pentru voi, fericită, în pofida tuturor aspectelor tragice ale lumii: a bolii, suferinţei şi morţii, a urii, trădării şi minciunii. În ea nu veţi găsi reţete ale fericirii. În ea nu sunt tehnici sau exerciţii ce duc la fericire. Dacă vă interesează fericirea ca obiect ce poate fi aflat, cumpărat, dobândit, meritat, obţinut prin cereri sau prin rugăciuni către Dumnezeu, închideţi această carte. Dacă sunteţi convinşi că viaţa este o tragedie, o „cruce” sau o încercare grea, căreia Făcătorul îl sorteşte pe orice om, aceasta nu e o carte pentru voi. N‐aveţi nevoie s‐o citiţi, n‐o să vă pot schimba convingerile.

Dar dacă nădăjduiţi „mai presus de nădejde”, cum spun cântările bisericeşti, că vă aşteaptă viaţa veşnică, fericirea şi bucuria, atunci ne vom înţelege.


Pr. Andrei Lorgus

Detalii despre carte / COMANDA



Primul duhovnic, prima spovedanie - Marius Vasileanu (CĂRTI)
 

Prezentare:

Cum a fost întâlnirea cu primul duhovnic şi care sunt ecourile primei spovedanii adevărate? - aceasta este tema cărţii de faţă. Răspunsul este aproape banal, de aceea riscant, pentru creştinul care-şi asumă cu gravitate propria-i credinţă. Sau, la celălalt pol, este o adevărată provocare greu de înţeles pentru cei care aud ori privesc, simt, gândesc de la distanţe din ce în ce mai mari spre cele ale Bisericii. Căci întâlnirea cu un duhovnic şi mărturisirea sunt oricând un prilej de a pune un bun şi nou început. Iar spovedania în sensul ei tradiţional nu există decât în prezenţa unui duhovnic.
Dar ce duhovnici von descoperi în volumul de faţă! Părintele Dumitru Stăniloae, părintele Daniil Sandu Tudor, părintele Benedict Ghiuş, părintele Sofian Boghiu, părintele Arsenie Papacioc... alţii sunt mai puţin cunoscuţi, dar nicidecum mai prejos, atât din apaţiul românesc, cât şi din cel al ortodoxiei occidentale. De aceea şi invitaţia de a citi această carte cu aceeaşi deschidere a inimii cu care a fost scrisă: de la inimî la inimă, regăsindu-ne cu toţii în Inima mare a lui Iisus...

Marius Vasileanu

Detalii despre carte / COMANDA



Cum să dobândim bucuria duhovnicească - *** (CĂRTI)
 
Prezentare:

Traducere din limba rusă de Gheorghiță Ciocioi.

Bucuraţi-vă întotdeauna! Bucurați-vă, căci Hristos aleargă către voi! Bucurați-vă, pentru că El vă ţine de mână şi merge alături de voi în toată viaţa voastră – oricare ar fi ea! El este Mântuitorul nostru, El este bucuria noastră. În bezna păcatului acestei lumi auzim cereasca bunăvestire a bucuriei: Hristos este cu toţi oamenii. Bucuria va rămâne pururea cu noi.
Căutăm oare această bucurie pe care doar Dumnezeu poate să ne-o dăruiască? Pu­tem oare primi această bunăvestire în inimă cu deplină credinţă? Şi putem oare să ne deschi­dem întru totul întreaga fiinţă către bucuria şi pacea care covârșesc toată mintea?
Între filele acestei cărți, creștinul va afla nu doar un binecuvântat ajutor împotriva ispitelor de pe cărările acestei vieți, ci și calea către adevărata bucurie întru Domnul.

Detalii despre carte / COMANDA



Străinul: roadele liniștirii - Georgios I. Mantzaridis (CĂRTI)
 

Prezentare:

Roadele linistirii, ale isihiei, despre care vorbeste aceasta carte, punandu-ne in fata cateva din cele mai spectaculoase exemple intrupate in viata si personalitatea unor parinti contemporani cu noi, in mare parte, roadele linistirii, asadar, sunt rodite de harul dumnezeiesc revarsat in cei care au reusit sa intoarca spatele lumii si sa se aseze cu fata spre Dumnezeu, nu fizic evident, ci in duh, cu vrerea, cu hotararea mintii si mai ales a inimii.

Cartea are forta extraordinara a cuvantului redus la esential, decantat la maximum prin filtrele unei vieti inchinate gandirii teologice, dar inainte de orice inchinate lui Dumnezeu si semenilor, iesit din creuzetul propriei experiente a dumnezeirii si a sfinteniei. Marturisesc faptul ca nu am intalnit 

la altcineva atata limpezime in exprimarea celor mai adanci adevaruri ale credintei noastre, asemenea formulari scurte cu o cuprindere nemarginita de intelesuri, istorisiri cu o forta de convingere pe care o au numai marturiile nemijlocite. De altfel, Georgios Mantzaridis, pentru cei care l-au cunoscut, face parte el insusi din ceata celor pe care-i prezinta aici, fiind asezat pe calea isihiei si beneficiind de roadele acesteia. Semnul acestei asezari este tocmai capacitatea de intelegere a lucrurilor pe care le prezinta si puterea pe care o imprima cuvantului.

Pr. Constantin Coman

Detalii despre carte / COMANDA

 



Icoana Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul - litografie pe lemn - *** (Artizanat)

 

Detalii  și alte icoane / COMANDA



Inimă zdrobită: destinul unui tată - Vladimir Scerbinin (CĂRTI)
 

rezentare:

Cartea aceasta e un poem. O curgere de frumusețe interioară cum rar mi‑a fost dat să descopăr în lecturile cotidiene. Autorul‑personaj crește sub ochii cititorului și se lasă prins în icoană. De altfel, autorul cărții este un om care și‑a hrănit libertatea duhovnicească din convertirea imaginii în icoană. Un poem despre viață curată, moarte și înviere, un poem de­spre Hristos în tot și în toate. Un poem‑pathos ale cărui strofe, legate cu sânge și viață, alcătuiesc un comentariu la Evanghelia Mântuitorului în cel mai personal mod cu putință.
Cum să nu tresară inima în tine, cititor fiind, când în mâini ții o carte‑inimă, un neașteptat poem‑inimă?! Și afli, cuprins de uimirea smereniei, că „viața omului este istoria unui grăunte care se alimentează de undeva din adâncuri, se umple de lumină cu o maturitate aurie asemenea cerii de albină pentru ca, mai târziu, după ce a căzut pe pământ, să crească înălțându‑se până la cer. Asta, desigur, dacă nu va putrezi în temnița întunecată și umedă a răului”. O carte‑căutare. Pe care, citind‑o, te redescoperi altul. O tra­du­cere lină, dintr‑o rusă pașnică și dăruitoare de mălini înfloriți în suflet.
Părintele Constantin Necula

Din această carte se revarsă duhul întâlnirilor cu mari asceţi ai ­Ortodoxiei din secolul al XX-lea: arhimandritul Ioan Krestiankin, arhi­mandritul Serafim Rozenberg, episcopul Vasile Rodzeanko şi alţii. ­Astfel, ea reprezintă o continuare și o completare a binecunoscutei cărți Nesfinții sfinţi a părintelui Tihon Şevkunov, care a fost coleg cu autorul la Institutul de ­Cinematografie şi împreună cu care a pornit pe drumul Bisericii.


Vladimir Şcerbinin s‑a născut în anul 1960 în regiunea Krasnoiarsk din Siberia. A absolvit Facultatea de Scenaris­tică a renumitului Institut Cinematografic „S.A. Gherasimov”. A învățat să zu­gră­vească icoane la Mănăstirea Peșterilor din Pskov de la un iconar vestit, pr. Zenon Teodor.
Este realizatorul a peste 80 de filme docu­men­tare cu tematică ortodoxă.
În anul 1994 a deschis în Mănăstirea Sretenski din Moscova un atelier de ico­nogra­fie ai cărui absolvenți au zugrăvit peste 18 biserici în Rusia, Ucraina, Serbia și Polonia.

Detalii despre carte / COMANDA



Cheia Raiului - Protos. Nicodim Mandita (CĂRTI)
 
Prezentare:

Văzând cum mulţi creştini vin la Sf. Scaun al Spovedaniei nepregătiţi: fără Duh umilit, fără inimă înfrântă şi smerită pentru a scăpa de urgia Dumnezeiască, fără cunoştinţa păcatelor făcute, care le împovărează sufletele, fără hotărârea de a-şi îndrepta viaţa şi de a face fapte bune cu care să se răscumpere când vor fi puşi în cumpăna dreptăţii, m-am apucat treptat, treptat, cu vreme şi fără vreme, a aduna: păcatele cu care m-am întâlnit la Spovedanie, cele după întrebările ce se pun la Spovedanie din Molitfelnic şi felurite cărţi de Spovedanie, din Pidalion, din Sfintele Pravile, şi auzite din popor unde îşi au cuib, cum şi în felurite cărţi religioase. Am căutat apoi canonisirile unora din păcate care s-au putut găsi în Pidalion, Sfintele Pravile și Nomocanoane și le-am așezat dedesubt în notă pentru a cunoaste fiecare din noi greutatea fiecărui păcat și canonisirea lui, ca atunci când Preotul Duhovnic ne dă canonul, fiecare, în loc de a cârti să ne silim din răsputeri a ne face canonul dat.

Protos. Nicodim Măndiţă

Detalii despre carte / COMANDA



Etica - Ieroschim. Nil Dorobantu (CĂRTI)
 
Prezentare:

CUPRINS

Motto
Cuvânt înainte
Etica
Note bibliografice
 
"Biserica? Ați făcut-o nu numai grajd, siloz, spital, ci, precum e scris, peșeteră de tâlhari, de pe amvonul căreia se predică ateismul, iconoclasmul, apostazia, sperjurul, profanarea și colhozul ateu. Ruga? Să munciți și să huliți. Fericirile evanghelice? Să fii bogat, să râzi, să n-ai milă, să faci nedreptate însetând și flămânzind pe sfinți până la inanție, să faci revoluție zicând că e pace, să prigonești sub masca luptei contra discriminării, să hulești, să minți etc. Iată cum ați căutat să răsturnați cele nouă fericiri ale lui Hristos, dar vă va răsturna și Hristos pe voi, hulitorilor! Sfaturi evanghelice? La sfatul popular: desfrânarea, îmbelșugarea comună, anarhia, haosul, ascultarea de antihriști și de apostați, exploatarea feciorelor minore și apoi majore, alungarea monahilor și monahiilor în câmpul muncii etc., spre molipsirea calamităților demonice. Iată la ce reduceți etica procletă"
Ieroschimonah Nil Dorobanțu (1920-1977
Detalii despre carte / COMANDA


 

Descarca oferta completa de CARTI/Produse la zi (.xls)
de la toate editurile ortodoxe din tara (3000 de titluri),
precum si icoane, tamâie, cruciulite, calendare, felicitari etc.

Produse naturiste (.pdf)

Descarca oferta 
Editurii Agaton
reducere 20%

Va invitam sa scrieti articole si stiri in revista Porunca iubirii


"Fericit cel ce citeşte…
căci vremea este aproape" (Apoc. 1, 3)

Periodicitate: lunar    

Revista Porunca Iubirii 
apare din 1998 cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Sibiului

Editor
Asociatia ORTOPRAXIA (Ed. Agaton)
0740054256; revista@agaton.ro
Fondatori: ing. Ioan Cişmileanu, ing. George Căbaş, ing. Alexandru Stănese

Director: Ioan Cismileanu
Consilier editorial: Preot Adrian Roman
Redactori
Pr. Adrian Roman; Cristina Roman; Ioan Cismileanu; Amalia Dragne; Natalia Corlean

----------------------
ISSN 2344 - 0619
ISSN-L 1453 - 7567