Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena   Mai  2017
 
Sumar:
- Libertatea este un dar de la Dumnezeu, nu de la Stat - În casa noastră, noi decidem!
- Vizita ÎPS Ierotheos Vlachos la Mănăstirea Petru Vodă - comunicat
- Moaștele Sfântului Efrem Cel Nou pot fi cinstite și la Mănăstirea Radu Vodă
- Biserica Catolică și Patriarhia coptă din Cairo, Declarație comună pentru recunoașterea Tainei Botezului
- Știri externe - mai 2017 (EXT)
- Știri interne - mai 2017 (RO)
- Comunicat privitor la acuzațiile aduse Bisericii Ortodoxe Române în legătură cu sprijinul acordat Coaliției pentru Familie
- E uşor să întrerupă cineva pomenirea şi să se despartă de Biserică, dar greu se întoarce! - Mitropolitul Ierotheos Vlachos
- Manipularea icoanei
- Euharistie şi Mântuire
- Viața Sfântului Iacob Putneanul - 15 mai
- Puterea cărţilor sfinte
- Mărturisitorii români ai lui Dumnezeu din perioada comunistă. Părinții de la Rugul Aprins și lumina credinței lor
- Ȋnălţarea Domnului şi Ziua Eroilor
- Securitatea împotriva lui Vintilă Horia (scenetă)
- Simpozion: 2017 - Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti (25 MAI 2017)
- Zilele Sfântului Simon Zilotul, mirele de la Nunta din Cana Galileii: 9-10 mai, București
- Poetul Radu Gyr va fi evocat la Cluj (14 mai 2017)
- S-a mutat la Domnul monahul Ipatie - Bădica Corneliu Marcu şi scriitorul Mugur Vasiliu
- Vindecarile lui Hristos și vindecarea noastră - Pr.prof.dr. Constantin Necula (CARTE)
- Dogmatica empirică după învățăturile prin viu grai ale Părintelui Ioannis Romanidis. Vol. II Dumnezeul Treimic - Crearea lumii - Căderea - Întruparea - Biserica - Viața de după moarte - Mitr. Ierotheos (CARTE)
- Bucuria credinței Dialoguri in cetate - Pr. Constantin Necula, Pr. Cristian Muntean (CARTE)
- Gîlceava dracului cu lumea sau de ce este dracul chiar aşa de negru cum pare - Razvan Codrescu (CARTE)
- Implorări către tineri - Monahul Paulin Iluca (CARTE)
- Ascultă-mă - Monahia Porfiria (CARTE)
- Sfinţii Părinţi despre biruirea necazurilor (CARTE)
- Din inima muntilor, către inima tinerilor Selecţie a conferinţelor din taberele naţionale „Părintele Teofil Părăian” (CARTE)
- Zâmbetul sfinților. File de pateric rural-urban contemporan - Pr. Romeo Ene (CARTE)
- In drum spre Ierusalim Povestiri duhovnicești cu monahi și mireni din vremurile noastre, care caută mântuirea - Liviu Stefan Dunca (CARTE)
- Dicţionar de gânduri aproape teologice - Pr. Sorin Benescu (CARTE)
- Gânditori ortodocși moderni De la Filocalie până în prezent - Andrew Louth (CARTE)
- Carte de rugăciuni pentru bolnavi
- Totul îşi are timpul şi locul său. Scrieri alese - Pr. Mihail Pomazanski (CARTE)
- Ghid de Spovedanie cu rânduiala de rugăciune pentru Sfânta Împărtășanie (CARTE)



Tema lunii
Libertatea este un dar de la Dumnezeu, nu de la Stat - În casa noastră, noi decidem!

 

Decretul și Referendumul care i-au îngrozit pe homosexuali

 „Libertatea nu este un dar de la guvern, libertatea este un dar de la Dumnezeu” - Președintele SUA, Donald Trump

„În casa noastră, noi decidem!” - PS Irineu, Mitropolitul Olteniei

„Libertatea nu este un dar de la guvern, libertatea este un dar de la Dumnezeu”, a spus președintele SUA, Donald Trump, în cuvântarea pe care a ținut-o joi, 4 mai 2017, înainte de a semna Ordinul Executiv de Libertate Religioasă.

Activenews informează că la Ziua Națională de Rugăciune din SUA, președintele Trump a semnat o Ordonanță Executivă (echivalentul OUG-ului de la noi) prin care dă dreptul clericilor, pastorilor și cultelor religioase să exprime opinii politice fără sancțiuni. Potrivit legislației federale, organizațiilor scutite de impozitare - inclusiv cultelor - le sunt interzise activitățile politice, prin așa-numitul Amendament Johnson, din 1954. Acest decret semnat de Donald Trump va extinde libertățile religioase în dauna comunității LGBT, anunță The New York Times.

Totodată, ordonanța pune capăt sancționării, pe calea instanței sau administrativă, a creștinilor (și nu numai) care se opun „căsătoriei” între persoane de același sex sau avortului și care își exprimă public aceste convingeri.

„Liderii religioși conservatori, care au fost susținători fervenți ai candidaturii lui Trump, au îndemnat președintele să elibereze organizațiile religioase de regulile impuse de Obama, care veneau să protejeze bărbații homosexuali și lesbienele și alții de discriminare", se spune în materialul publicației americane.

Spre deosebire de predecesorul său, președintele Trump vine cu o poziție diametral opusă, promițând „să apere și să propage activ libertatea religioasă". Astfel, prin ordinul semnat de Trump, cultele religioase vor putea să participe activ la viața politică. „Voi elimina și voi distruge amendamentul lui Johnson, permițând reprezentanților credinței să vorbească liber fără să se teamă de vreo persecuție", declara Trump în februarie în scurt timp de la inaugurarea mandatului său. Acesta este cel mai controversat aspect al noului decret, speculându-se ca ar putea apărea de nicăieri “Biserici” noi, create cu scopul precis al obținerii de fonduri pentru activitatea electorală și promovarea unor mesaje publice “neortodoxe”.

Asociațiile pentru promovarea drepturilor  comunității homosexuale și-au declarat intenția de a ataca în instanță Decretul Trump, dar presa americană relatează că ar fi renunțat la inițiativă pe motiv că noul decret nu are valoare în fapt, fiind cel puțin momentan, unul pur declarativ.

Evenimentul Zilei titrează: Abia acum începe URAGANUL: Trump va semna un decret care LOVEȘTE direct în NUCLEUL ideologic al Stângii: căsătoriile HOMOSEXUALE și AVORTURILE

Semnarea acestui document reprezintă o victorie excepțională pentru vicepreședintele Mike Pence, un catolic practicant, cunoscut pentru vederile sale conservatoare, tradiționaliste. Un prim draft al acestui decret, care a ajuns la presă în luna februarie, stabilea excepții ample de la aplicarea unor legi ce reglementează căsătoriile homosexuale, avorturile, sexul premarital sau identitatea transsexuală, pentru persoanele sau grupurile care invocă motive religioase. Autorii proiectului ar fi fost nimeni alta decât Ivanka Trump, fiica președintelui, și soțul acesteia, Jared Kuchner, iar textul a fost criticat pentru o serie de stângăcii. Atunci vicepreședintele Pence și un mic grup de conervatori au început să lucreze pe textul decretului pentru înlăturarea „inabilităților”, iar în ultimele săptămâni au intensificat presiunile asupra lui Trump, pentru ca acesta să semneze documentul, scrie Politico.   

Cât de important este faptul că președintele Trump a semnat un decret privind libertatea religioasă? Tony Perkins, președintele Family Research Council, unul dintre cei care i-a sfătuit pe membrii administrației Trump cu privire la acest subiect, declară: În ultimii opt ani, prin acțiuni politice, administrația Obama a promovat ideea conform căreia exprimarea religioasă în public este ceva greșit. A pus credința în carantină, între zidurile bisericilor noastre. Conform decretului, oamenii își pot trăi viața conform credinței, nu trebuie să o lase acasă sau la biserică. Cu alte cuvinte, libertatea religioasă se aplică în toate domeniile vieții, care includ afacerile și guvernul. Proiectul decretului a apărut cu mai multe săptămâni în urmă și a fost criticat de grupurile LGBT și de niște liberali. Acesta acoperă o gamă variată de probleme, precum protecția pentru cei care susțin căsniciile tradiționale. Un alt exemplu: grupurile religioase și alte grupuri nu vor avea nevoie de asigurare medicală care să acopere anticoncepționalele sau avortul. Decretul poate garanta scutirea de taxe a grupurilor religioase care își exprimă opinia în politică.

Va fi acest decret aplicat? Știți, cumva, când va fi aplicat?

Tony Perkins: Nu știu când va fi aplicat, dar cred că va avea loc mai devreme decât mai târziu. Știu că această administrație se va ocupa de această problemă. Cred că administrația Trump, și însuși președintele înțelege nevoia și sunt convins că se va ocupa de această problemă.

Iată cum comentează Pr. Prof. Ion Ciungu, din Protopopiatul Avrig – Sibiu, implicațiile Ordinului Executiv de Libertate Religioasă din SUA, anul 2017 (articolul integral și note la sursă):

„Libertatea nu este un dar de la guvern, libertatea este un dar de la Dumnezeu”, a spus președintele SUA, Donald Trump, în cuvântarea pe care a ținut-o joi, 4 mai 2017, înainte de a semna Ordinul Executiv de Libertate Religioasă. Așa putem observa în articolul “Trump: ‘Freedom Is Not a Gift From Government — Freedom Is a Gift From God’ “, publicat în data de 4 mai 2017, pe site-ul de știri american Breitbart.com, de Pam Key.[7]

Republicanii l-au presat pe Trump să semneze acest ordin  "cu scopul de a proteja milioane de americani a căror libertate religioasă a fost atacată sau amenințată în ultimii opt ani", adică în timpul președintelui democrat Obama. Astfel că, în 25 aprilie 2017 am aflat că 51 de membri din Camera Reprezentanților a Congresului SUA au trimis o scrisoare lui Trump în acest sens. Așa observăm din articolul “Republicans in Congress push Trump for religious liberty executive order”, publicat în 25 aprilie 2017 pe Religion News Service, de Eliza Collins.[8]

Ordinul Executiv de Libertate Religioasă semnat de Trump a fost criticat de unii creștini ca fiind insuficient, (“aproape nimic”), căci, deși “poate duce la lucruri bune pentru credincioși în viitor”, totuși “nu are efecte imediate.”  Așa a spus Douglas Laycock, professor de drept la University of Virginia School of Law, și expert pe probleme de libertate religioasă, după cum putem observa din articolul “Trump’s religious liberty order slammed as ‘pretty much nothing’ “, publicat în data de 4 mai 2017, pe Religion News Service, de David Gibson.[9]

Exemple clare din care să înțelegem partea bună și partea slabă a ordinului:

Acest ordin va proteja organizațiile creștine ca Micuțele Surori ale Săracilor de obligația de a plăti pentru avorturi și pentru medicamente care provoacă avorturi. Așa înțelegem clar din articolul “President Trump Signs Religious Freedom Order Protecting Little Sisters of the Poor From Obama Abortion Mandate”, publicat în data de 4 mai 2017 pe agenția de știri independentă LifeNews.com, de Steven Ertelt.[10]

Acest ordin nu îi ajută imediat pe florarii, brutarii, și alte persoane care au primit pedepse prin lege pentru faptul că au refuzat să servească persoanele gay. (David Gibson, Trump’s religious liberty order slammed as ‘pretty much nothing’). Ne amintim de două cazuri celebre în acest sens (florista Baronelle Stutzman și funcționara Kim Davis).

Cum este libertatea religioasă înțeleasă de unele instanțe de judecată din SUA putem să ne dăm seama și din situația în care se află florista americană Barronelle Stutzman, care a fost condamnată în anul 2015, pentru că în 2012 a refuzat să vândă flori pentru nunta unui cuplu gay, pe motiv că relația ei cu Iisus o oprește de la aceasta, apoi a fost dată în judecată pe motiv că a încălcat legile anti-discriminare și pentru protecția consumatorului ale statului. Deci, ea nu are libertatea de a-și respecta principiile religioase. Barronelle a făcut apel la Înalta Curte cu 9 judecători din Washington, însă, recent a primit răspunsul că rămâne responsabilă pentru taxele avocatului reclamanților și pentru daune. Barronelle urmează să facă apel la Curtea Supremă a Statelor Unite. Așa am aflat din articolul "Christian Florist Barronelle Stutzman Loses Appeal Against Discrimination Conviction", publicat în 17 februarie 2017, pe Christian Today, de Mark Woods.[11]

Funcționara Kim Davis, tot în anul 2015, a fost arestată timp de cinci zile pentru că din motive religioase a refuzat să emită certificat de căsătorie pentru un cuplu de homosexuali. Așa putem vedea din articolul “ Kim Davis, funcţionara arestată în SUA: «Nu e vorba de homosexuali aici, ci despre căsătorie şi cuvântul lui Dumnezeu»”, publicat în data de 9 septembrie 2015, pe Știri pentru Viață.[12] De asemenea, din articolul “Kim Davis Leaves Kentucky Jail, Vows to ‘Keep on Pressing’ “, publicat în data de 9 septembrie 2015, pe NBC NEWS, de Gabe Gutierrez și Jon Schuppe.

Subiectul este de mare actualitate și în România. 

Mitropolia Olteniei a organizat la Craiova, în perioada 2-4 mai, Simpozionul Național „Familia tradițională și provocările ei actuale”, eveniment la care au luat parte juriști, pedagogi, teologi și membri ai Coaliției pentru Familie. Printre vorbitori s-au aflat doctorul Pavel Chirilă, profesorul Radu Carp sau lectorul universitar dr. Vasile Crețu de la Facultatea de Teologie „Iustinian Patriarhul” din București.

Cuvântul de deschidere i-a aparținut episcopului locului, ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei. În mesajul său, ÎPS Irineu a vorbit despre necesitatea întăririi familiei, dar și despre nevoia de a proteja drepturile copiilor nenăscuți. „Partea importantă a familiei este... întregul. Ca să privim întregul, trebuie să privim căsătoria în toate laturile ei. Și acest lucru trebuie luat în seamă, chiar dacă nu o spunem cu un program bine stabilit, dar trebuie să gândim și asupra acestei anomalii care este pruncuciderea, avortul, care au ajuns la extrem. Dintr-o țară creștin ortodoxă, am ajuns o țară de ucigași”, a spus Arhiepiscopul Craiovei. Ierarhul a deplâns modul în care unele persoane privesc copilul și familia, doar ca mijloace economice. Acesta a mai adăugat că nu poți fi împotriva familiei și creștin. „Idealul este familia, pentru că vrem ca prin familie să ne realizăm, să creștem și să naștem copii și aceștia să devină sfinți. Idealul dintotdeauna al creștinismului a fost omul sfânt. Azi, uneori pare să încline balanța spre omul economic și auzim deseori, în mass-media sau la unele persoane, „copilul este o investiție de lung termen”. Iată ce am ajuns! O investiție de lung termen. Aici este problema noastră! Suntem cuprinși de acest mimetism și creăm confuzii grave care stârnesc vârtejuri în existența noastră și de multe ori nu le mai dăm de capăt, pentru că nu mai credem suficient în Dumnezeu sau credința noastră este foarte slabă. Dacă vorbim de familie, vorbim despre dreptul lui Dumnezeu. Familia este dreptul lui Dumnezeu! Nu poți să fii împotriva familiei și să fii împăcat cu Dumnezeu. Nu poți să fii împotriva copilului și să fii împăcat cu Dumnezeu, întrucât știm că păcatele care atentează asupra familiei sunt păcate capitale”, a declarat el. 5 ÎPS Irineu a afirmat răspicat că în România nu poate dicta cineva din afară și că poporul român trebuie să decidă în treburile sale.

Este binecunoscut sprijinul pe care ambasadele străine l-au acordat de-a lungul timpului cauzei homosexuale din România. „Acest demers al fraților noștri este foarte important și sperăm ca el să aibă un succes deosebit. Sunt convins că au fost și alții care voiau să semneze pentru declanșarea acestui referendum. Nu sunt în România doar 3 milioane de români. Toți trebuie să gândească laolaltă și mă adresez și celor care sunt clerici, superiori și de mijloc: e necesar ca Biserica să fie întrutotul implicată în acest demers! Ca și cum cineva ne-ar dicta ce să facem în casa noastră. În casa noastră noi decidem! Nu sunt cei care sunt la Bruxelles sau în altă parte, nu trebuie să ne dea principii de viață, cei care sunt semnul sau inspirația unei patimi, ci noi suntem aceia care decidem. Dacă pe vremuri, se murea pentru un ideal și oamenii au fost condamnați pentru idealul lor, oare acest ideal - familia, nu merită a fi apărat cu mare dârzenie? Desigur că da! Așadar, deși suntem puțini în demersul nostru, mai ales într-o Europă care să fie ideală, vorbim despre drepturile omului, dar nu vorbim despre drepturile morale, nu vorbim despre dreptul lui Dumnezeu, despre drepturile credinciosului... Aceste drepturi există. Suntem oameni, populații, suntem membri ai acestei Europe. A ne teme de orișice zvon, poruncă sau orice mai vine din orice parte a lumii, înseamnă că nu avem stabilitate, nu avem principii sănătoase și vânturile cam bat pe la noi, pe unii prin capete, pe la alții prin suflete, pe la alții prin voință. Sperăm să vedem realizat acest demers și să continuăm mai departe să aducem și celelalte elemente necesare familiei: copiii, creșterea lor, educația lor și viața lor în societate”, a încheiat Mitropolitul Olteniei, citat de Activenews.  

Referitor la proiectul de lege din România de revizuire a Constituției pentru a defini familia ca uniunea dintre un bărbat și o femeie, Patriarhul Ierusalimului a declarat miercuri, 17 mai 2017, pentru Agerpres că familia este un lucru natural și trebuie legalizată, pentru că altfel vor fi legalizate lucruri nenaturale. De ce vor să legalizeze lucrurile nenaturale? Spuneți-mi. De ce vor să legalizeze lipsirea de identitate și să o facă legală? Există o contradicție. Vorbesc despre drepturile omului, nu-i așa? Unde sunt drepturile omului la copii care sunt lipsiți de maternitate? Nu există o contradicție aici? Se contrazic singuri. Cum poți spune că sprijini faptul ca un bărbat să devină mamă și tată al unui copil? De ce să accepți această legalizare? Este normal, este logic? Despre ce vorbiți? a declarat Patriarhul Teofil.

Întâistătătorul Bisericii Ierusalimului a explicat că această situaţie este datorată fenomenului de globalizare, despre care a spus că în limbajul Bisericii înseamnă două lucruri: apostazie și inechitate. Asta este Europa astăzi și asta este America astăzi, promovează tot ceea ce ține de globalizare. Și asta este o distorsiune a naturii umane, a legii naturale, nu vreau să spun a legii religioase (…) Un mic grup de oameni care are un concept distorsionat despre istorie şi valori încearcă să transforme ceea ce este natural în ceva anormal. Asta este problema, a remarcat Preafericirea Sa, citat de basilica.ro.

Creștinismul a promovat și a ridicat ființa umană, i-a dat demnitate și respect și libertate totală, a spus Patriarhul Teofil. Preafericirea Sa a explicat că singurii oameni care se bucură de libertate reală și de o democrație adecvată sunt creștinii, și în special creștinii ortodocși. Acesta şi-a argumentat afirmaţia explicând că Biserica Ortodoxă este cea mai liberă, este biserica care acordă respect deplin ființei umane, pentru că urmăm valorile Bibliei, care spune că orice ființă umană a fost făcută după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Așa că, dacă vezi orice persoană, indiferent de rasă, culoare, naționalitate, etc., ca pe o imagine a lui Dumnezeu, trebuie să-i acorzi respect deplin.

Întrebat dacă este neapărat nevoie ca o astfel de prevedere să fie introdusă în Constituție, Preafericitul Părinte Teofil a spus că demersul este unul necesar și legitim.

Marți, 25 aprilie 2017, la Palatul Parlamentului, a avut loc conferința „Referendumul pentru căsătorie și familie. Analiză și implicații”, pe tema inițiativei legislative a cetățenilor de revizuire a Constituției României pentru ocrotirea familiei și căsătoriei. Organizatorii evenimentului: ADF International și Coaliția pentru Familie.

Conferința a avut ca invitați specialiști de reputație internațională ȋn drept constituțional, juriști, lideri politici, reprezentanți ai Bisericilor și cultelor creștine, precum și reprezentanți de organizații neguvernamentale și mass media.

Adina Portaru, avocatul ADF International, a vorbit despre tergiversările din Parlamentul României asupra demersului inițiat de Coaliția pentru Familie în cazul referendumului. 

„Căsătoria contează și are o valoare esențială în societatea noastră și vrem să arătăm că demersul Coaliției pentru Familie este în plină legalitate. În media s-a vorbit foarte mult că posibilul referendum ar încălca drepturile omului, nu ar fi european, nu ar fi legal, ar îngrădi drepturile anumitor minorități și am dorit să expumem faptul că poporul trebuie să fie vocea în această chestiune, în a spune ce este căsătoria și cum ar trebui protejată. 

Politicienii se codesc să spună care este acum procesul legislativ și ce se întâmplă. În fond, nici nu ar trebui să fie politicienii cei care decid în acest moment cheie, ci pur și simplu demersul Coaliției, fiind deja avizat pozitiv unanim de către Curtea Constituțională, să meargă la popor, dar proiectul vedem că este blocat în Parlament de către politicieni. Se spune că din cauza diverselor proceduri legislative neclare, a trecut întâi prin toate comisiile senatului, ziua votului în plen se spune că senatul nu este competent. Trece apoi la Camera Deputaților, trece prin toate comisiile, fiind avizat pozitiv, iar în ziua plenului Camera Deputaților nu este competentă. Iată o problemă, niciuna dintre camere nu este competentă să decidă o petiție semnată de trei milioane de cetățeni și avizată pozitiv de Curtea Constituțională. Apoi ni se spune că există alte voci care spun: „Haideți să trimitem cumva inițiativa să fie cumva analizată de Comisia de la Veneția”, ceea ce din perspectivă legală este absurd pentru că punem sub semnul întrebării decizia Curții Constituționale, punem sub semnul întrebării opiniile anterioare ale Comisiei de la Veneția, dar vedem că există tot felul de chichițe legislative care îngrădesc, limitează și tergiversează această procedură. Mie mi se pare simplu. Trei milioane de români au semnat, trebuie să fie referendumul și vom vedea acolo ce se va vota.” a precizat avocata.

ACTUALIZARE DE ULTIMĂ ORĂ: 

Plenul Camerei Deputaților (Parlamentul României) a adoptat marți, 9 mai, cu 232 de voturi "pentru", 22 - "împotrivă" și 13 abțineri, inițiativa cetățenească pentru revizuirea Constituției cu privire la redefinirea familiei, anunță Agerpres. Această inițiativă cetățenească pentru revizuirea Constituției prevede că "familia se întemeiază pe căsătoria liber consfințită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor".
 
Comisia juridică a aprobat textul așa cum a fost el depus.
 
Proiectul urmează să fie dezbătut și votat în Senat.
 
Reamintim că înaintea alegerilor din decembrie 2016, Coaliția pentru Familie a încheiat protocoale de colaborare cu principalele patide parlamentare, PSD, PNL și Alianța Liberalilor și Democraților din România, în vederea susținerii inițiativei legislative a cetățenilor de revizuire a Constituției României, însă după  scrutin, proiectul a fost pasat de la Cameră la Senat, tergiversându-se votul în parlament.
 
La inițiativa Coaliției pentru Familie, Constituția poate fi modificată, pentru protejarea familiei, așa cum o cer cele peste trei milioane de români ce au semnat in 2016 în acest sens. Demersul, fără precedent pentru societatea civilă, solicită  înlocuirea în art. 48, din Constituția României, a termenului "soți" cu sintagma „bărbat și femeie", așa încât aliniatul 1 al art. 48 să aibă în viitor următoarea formulare: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”.

Surse: coalitiapentrufamilie.ro; activenws.ro; Foto: The New York Times




ACTUALITATEA religioasă
Vizita ÎPS Ierotheos Vlachos la Mănăstirea Petru Vodă - comunicat

 

În ziua de sâmbătă, 29 aprilie, Mănăstirea noastră a avut cinstea și binecuvântarea de a primi vizita mult îndrăgitului Părinte Duhovnicesc, Î.P.S. Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Sf. Vlasie. Înalt Preasfinția Sa a revenit în ținuturile moldave cu prilejul lansării a două din ultimele sale opere teologice, apărute la Editura Doxologia, sub egida Mitropoliei Moldovei și Bucovinei: cel de al doilea volum al cărții „Dogmatica empirică după învățăturile prin viu grai ale Părintelui Ioannis Romanidis”, precum și „Vechea și Noua Romă. De la Tradiția ortodoxă la tradițiile Apusului”.

Cu binecuvântarea Părintelui nostru Mitropolit Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, am avut bucuria de a primi, de data aceasta și în mănăstirea noastră, sfătuirea duhovnicească a Părintelui Ierotheos, atât în probleme ce țin de lucrarea monahală a rugăciunii isihaste, cât și în probleme ce privesc viața filantropică a mănăstirii noastre dar și viețuirea în societatea secularizată de azi. Vizita Înalt Preasfinției Sale ne-a umplut inimile de bucurie și dor după dobândirea lăuntrică a Domnului nostru Iisus Hristos. Tâlcuindu-ne din Sfintele Scripturi, Înalt preasfinția Sa ne-a povățuit cum să ne curățim inimile în acest spital duhovnicesc care este Biserica, îmbărbătându-ne spre săvârșirea chirurgiei duhovnicești a inimii, unde să-L putem învia pe Domnul nostru Iisus Hristos, prin chemarea Sfântului său Nume în inimile noastre.

Părintele Mitropolit a binecuvântat bolnavii din azilul de bătrâne al mănăstiri noastre, mângâind și cu cuvântul sufletele încercate ale celor suferinzi, amintind totodată maicilor care se ocupă cu îngrijirea bolnavilor, cum ne putem sfinți mai ușor sufletele prin jertfa în slujirea bolnavilor, prin milă și rugăciune îndurerată pentru cei în suferință, și pentru întreaga omenire, după modelul viețuirii și rugăciunii Sf. Siluan Athonitul.

De asemenea Înalt Preasfinția Sa a vizitat și căminul de copii, unde a fost întâmpinat cu multă dragoste și bucurie de către cei mici, în cântările vesele ale Învierii, îndemnându-i și pe aceștia să spună în fiecare zi rugăciunea: Doamne Iisuse, atât pentru ei înșiși, cât și pentru obștea mănăstirii care îi îngrijește.

Amintind adeseori în cuvântarea sfinției sale de pilda viețuirii Părintelui nostru duhovnicesc, Părintele Arhimandrit Justin Pârvu, cât și a martirilor din temnițele comuniste, față de care are o mare cinste și evlavie, Înalt preasfinția Sa a săvârșit un mic trisaghion în chilia memorială a martirilor din temnițele comuniste, închinându-se totodată și în chilia Părintelui Justin, din mănăstirea Paltin, acolo unde marele duhovnic și-a săvârșit alergarea vieții acesteia pământești.

Zburând împreună cu sfinția sa pe aripile rugăciunii și îmbătați de harul cuvântării evlavioase de Dumnezeu, ne-am despărțit cu greu de calda sa binecuvântare, dar cu nădejdea ca ne vom revedea curând și vom putea primi in continuare frumoasele sale învățături și povățuiri duhovnicești, spre învierea omului lăuntric prin lucrarea cea duhovnicească a dobândirii harului în inimile noastre.

Aceasta este adevărata mărturisire vie pe care trebuie sa o aducem Dumnezeului nostru, odată cu păzirea neștirbită a sfintelor predanii ale Bisericii Sale, ca mărturisind cu inimă curată sa-L slăvim pe Dumnezeul cel viu, închinat în Sfânta Treime.

Mulțumim Înalt Preasfințitului Teofan pentru binecuvântarea și mijlocirea vizitei Mitropolitului Ierotheos în mănăstirea noastră, precum și Înalt Preasfințitului Ierotheos pentru bunăvoința, osteneala, răbdarea și dragostea cu care ne-a înconjurat, știindu-ne orfani de povățuirea duhovnicească a Duhovnicului nostru, Părintele Justin Pârvu, întemeietorul acestei mănăstiri.

De altfel Mitropolitul Ierotheos Vlachos și-a încheiat vizita, închinând o rugăciune și la mormântul vrednicului de pomenire Duhovnic, în mănăstirea Petru Vodă, unde a fost întâmpinat și acolo cu căldură sufletească, de către Părinții mănăstirii.

 

Sursa: Revista Atitudini 

 

 



Moaștele Sfântului Efrem Cel Nou pot fi cinstite și la Mănăstirea Radu Vodă

 

Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou a fost cinstit în Mănăstirea Radu Vodă din Capitală, locaș ce adăpostește un fragment din moaștele sale. Slujba din 5 mai 2017 a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Ierarhul a subliniat faptul că Sfântul Mucenic Efrem este vindecător de boli și model de mărturisire a credinței.

Sfântul Efrem ne oferă exemplul unui creștin adevărat, al unui mărturisitor care sub povara crucii pe care o purta ar fi putut renunța pentru a fi grațiat, dar a preferat să sufere și să moară pentru a fi împreună cu Hristos mereu, în viața veșnică, a spus PS Timotei, conform Radio Trinitas.

În predica rostită, ierarhul a vorbit despre cinstirea sfinților prin urmarea pildei vieții lor.

Câți dintre noi ar vrea să fie martiri cum a fost Sfântul Efrem? Cei mai mulți ar renunța la propria lor credință după primele încercări. Foarte mulți dintre noi ne pierdem ușor credința, a atras atenția Preasfinția Sa.

În continuare PS Timotei Prahoveanul a făcut referire la mărturisirea credinței printre străini în contextul actual în care foarte mulți români se află în țări străine și în culturi diferite. De asemenea, a amintit și de mucenicia creștinilor din zilele noastre.

Biserica lovită de valuri dintr-o parte și din alta, acum și altădată în istorie, a fost întotdeauna susținută de astfel de mărturisiri. În vremea noastră în lume curge încă mult sânge de creștini.

Aceste exemple de mucenicie, a conchis ierarhul, trebuie să ne aducă mai multă credință pentru a înțelege Taina Evangheliei și frumusețea credinței noastre.


Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou s-a născut în Grecia în 14 septembrie 1384. În anul 1425 a fost luat prizonier de turcii care au atacat mănăstirea de pe Colina Neprihăniților – Néa Makri, unde viețuia sfântul.

După ce a fost torturat mai multe luni, a trecut la cele veșnice în 5 mai 1426.

© Ziarul Lumina. Basilica.ro

 



Biserica Catolică și Patriarhia coptă din Cairo, Declarație comună pentru recunoașterea Tainei Botezului

 

Basilica.ro informează că Preafericitul Părinte Teodor al II-lea, Papă şi Patriarh al Alexandriei şi al întregii Africi, a primit în 28 aprilie 2017 vizita Sanctităţii Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic. Întâlnirea a avut loc în Biserica Sfântul Gheorghe situată în partea istorică a oraşului egiptean Cairo, potrivit patriarchateofalexandria.com. În discursul de bun venit, Patriarhul Alexandriei a subliniat că momentul a reprezentat cel mai mare eveniment de la sfinţirea Bisericii (care a avut loc acum doi ani). Vizita Patriarhului Bartolomeu în Egipt a fost prilejuită de Conferinţa internaţională despre pace, organizată de Fundaţia Al-Azhar.

după cum relatează mai multe surse media, la rugăciunea ecumenistă au participat Papa Francisc, al Bisericii Romano-Catolice; Papa Tawadros II, al Bisericii Copte-Ortodoxe; Patriarhul Sidrak, al Bisericii Copte-Catolice; Patriarhul Laham, al Bisericii Greco-Catolice Melchite; Patriarhul Ecumenic, Bartolomeu; Patriarhul Teodor al II-lea al Alexandriei și al întregii Africi.

În cadrul întâlnirii, papa Francisc și patriarhul Tawadros al II-lea au semnat o Declarație comună. Plecând de la comuniunea existentă între cele două Biserici în primul mileniu creștin cei doi lideri religioși amintesc toți pașii făcuți împreună pe calea dialogului și întâlnirii în ultima vreme. În cadrul declarației se afirmă că „iubirea își găsește expresia sa cea mai înaltă în rugăciunea comună”.  De asemenea se menționează că atunci „când creștinii se roagă împreună înțeleg că ceea ce îi unește este mult mai mare decât ceea ce îi separă” și se menționează importanța găsirii unei date comune pentru celebrarea Paștilor.

Aspectul cel mai important pe care Declarația comună îl atinge este Taina Botezului. Astfel la punctul 11 al documentului se citește: „Astăzi, noi, papa Francisc și papa Tawadros al II-lea, cu scopul de a bucura inima Domnului Isus, dar și inima fiilor și fiicelor noastre în credință, declarăm împreună cu un singur suflet și cu o singură inimă că vom încerca, cu toată sinceritatea, să nu repetăm Botezul administrat într-una din Bisericile noastre celui căruia ar dori să se înscrie în cealaltă. Astfel declarăm în spirit de ascultare față de Sfintele Scripturi și de credința formulată în cele trei Concilii Ecumenice celebrate la Niceea, Constantinopol și Efes”, informează  I. Ursuleac pentru ro.radiovaticana.va

Spicuiri din Conferința de presă a Papei Francisc, la întoarcere din Cairo (min 11.22), preluate de pe site-ul Român Ortodox în Franța :

Unitatea botezului avansează. Problema botezului este una istorică, căci la primele Sinoade era același lucru. Copții botezau copiii în altar și când vroiau să se căsătorească veneau la noi, pentru a se căsători cu un catolic. Și le ceream să mărturisească credința, căci consideram că nu au. Făceam botezul cu condiții. Noi am început. Nu ei. Astăzi o poartă s-a deschis și suntem pe calea cea bună pentru a depăși această problemă. Ultimul paragraf din declarația comună vorbește despre asta.

Ortodocșii ruși recunosc botezul nostru, și noi îl recunoaștem pe al lor. Și este acelasi lucru cu georgienii. Patriarhul lor este un om al lui Dumnezeu. Ilia II este un mistic și noi, catolicii trebuie să învățăm din această tradiție mistică a Bisericilor Ortodoxe.

În timpul acestui voiaj am avut această întâlnire ecumenică. A fost Patriarhul Bartolomeu, Arhiepiscopul Grec-Ortodox, au fost altți creștini, anglicani, secretarul Uniunii Bisericilor de Geneva… Tot ceea ce ecumenismul face, se face mergând împreună. Ecumenismul se face pe cale, prin opere de caritate, prin faptul de a face lucruri împreună, când aceasta este posibil. Nu există ecumenism static.

De fapt, teologii trebuie să studieze și să se acorde, dar aceasta nu poate să-și atingă scopul dacă nu mergem împreună. Ce putem face împreună? Putem să ne rugăm împreună, să lucrîm împreună, să înfăptuim opere de caritate împreună. Asta înseamnă să avansăm!

Raporturile cu Patriarhul Kirill sunt bune. IPS Hilarion a venit să-mi vorbească de mai multe ori. Avem relații bune. Cu Statul rus? Știu ca Statul rus vorbeste despre apărarea creștinilor din Orientul Mijlociu. Știu asta, și cred că este un lucru bun. Să lupți împotriva persecuțiilor și să vorbești de ele. Astăzi sunt mai mulți martiri decât în primele secole. În Orientul Mijlociu, în particular.

Surse: Român Ortodox în Franța; Basilica.ro



Știri externe - mai 2017 (EXT)

 

SERBIA: 200 de personalități cer ELIMINAREA teoriei evoluționiste a lui Darwin din școli

Conform sursei citate, petiția „anti-Darwin” cere instituțiilor să ia considerare „faptele prezentate” de către semnatari și „proporțional cu rolul lor în societate să contribuie la o înțelegere realistă și o armonizare a celor prezentate (elevilor)”. Documentul, care a fost trimis Ministerului Educației, Consiliului pentru Educației, Președintelui Academiei Serbiei și universităților, a fost semnat de 52 de academicieni, 61 de doctori în științe, 50 de medici, 24 de ingineri, 19 profesori de liceu, 14 filozofi, psihologi și sociologi, 25 de juriști, opt artiști, cinci jurnaliști și cinci preoți. Președintele Comisiei pentru Educației și Știință din Parlamentul Serbiei, Muamer Zukorlici, a spus că petiția va fi luată în discuției în viitorul apropiat. „Pentru mine, principiul sacrosant este că fiecare societate are dreptul să fie diferită. Cred în acest sens, ar trebui să le prezentăm studenților toate teoriile despre originea lumii și a omului. Ca și credincios, nu am dubii și ar fi absurd să cred altceva decât învață religia monoteistă. Pe de altă parte, ca și președinte al Comisiei, nu am dreptul să impun viziunile mele asupra altora”, a declarat Zukorlici, citat de publicația Danas. În 2005, Ministrul Educației din cabinetul Kostunița, Ljiljana Colici, a demisionat după ce a vorbit despre posibilitatea eliminării teoriei darwiniste din școli, pentru că se simte jignită ca și ortodox creștin. Ljiliana Colici este profesor universitar. Sursa – Active News 

BULGARIA: Numele Regelui Simeon va fi pomenit în toate slujbele Bisericii Ortodoxe

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare a decis în unanimitate să "pomeneasca in toate slujbele publice și private, în toate bisericile, mănăstirile și eparhiile Bisericii Ortodoxe Bulgare, numele lui Simeon al II-lea, Rege al bulgarilor", informează agenţia Lăcaşuri ortodoxe.  Astfel, in timpul Liturghiei, la Ectenia Mare, se aminteste: "Împăratul bulgar, drept credincios si iubitor intru Hristos, Simeon"; în timpul Ecteniei intreite: "Să ne rugăm, de asemenea, pentru Regele bulgar, drept-credincios si iubitor intru Hristos, Simeon"; la Vohodul Mare: "Adu-Ti aminte Doamne si de Regele bulgar, drept-credincios și iubitor intru Hristos, Simeon", arată sursa citată.  Simeon al II-lea este ultimul ţar (cuvânt ce derivă din "Cezar") al Bulgariei şi unul dintre ultimii trei conducători din al doilea război mondial aflaţi în viaţă. Sursa – Active News

CIPRU: Preafericitul Părinte Sava, Mitropolitul Varșoviei şi al întregii Polonii, a întreprins o vizită în Biserica Ortodoxă a Ciprului în perioada 25 aprilie – 1 mai 2017

Aflat în insula Cipru la invitația Preafericitului Părinte Arhiepiscop Hrisostom, pe timpul vizitei, Mitropolitul Poloniei a vizitat sediul arhiepiscopiei cipriote şi alte locuri sfinte din cuprinsul insulei. Conform unui comunicat remis de biroul de presă al Arhiepiscopiei Ciprului, cei doi Întâistătători au avut astfel ocazia să discute teme care privesc lumea contemporană şi Biserica Ortodoxă. De asemenea, cei doi primaţi ortodocși s-au informat reciproc cu privire la aspecte şi perspective de apropiere a relațiilor frățești ale celor două Biserici Ortodoxe Autocefale: cea a Poloniei şi cea a Ciprului. Sursa - Basilica.ro

RUSIA: Curtea Supremă a decis că Martorii lui Iehova este organizație extremistă 

În plus, Ministerul de Justiție a emis un ordin prin care să fie închis sediul central al organizației aflat aproape de Sankt Petersburg. Conform agenției ruse Interfax, care citează un reprezentant al  Martorilor lui Iehova, aceasta va face recurs la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Acesta a mai susținut că prin decizia justiției va fi îngrădită libertatea religioasă pentru cei circa  175.000 de adepți ai acestei comunități în Rusia. De altfel, mai multe publicații ale organizației au fost incluse într-o listă cu literatură extremistă interzisă, iar procurorii au acuzat în mai multe rânduri că Martorii lui Iehova este un cult religios distruge familii, alimentează ura și amenință viețile oamenilor. Sursa – Active News

RUSIA: Moaștele Sfântului Nicolae, aflate la Bari, ajung pentru prima dată în Rusia

Conform unui acord la care au ajuns șefii Bisericilor Ortodoxa Rusa și Romano-Catolică, moaștele unuia dintre cei mai venerați sfinți creștini, Sfântul Nicolae al Mirelor Lichiei, vor ajunge în Rusia, în data de 21 mai 2017, din Italia. Acordul amintit mai sus a fost semnat de șefii Bisericii Ortodoxe Ruse și Bisericii Romano-Catolice, Patriarhul Kirill și respectiv Papa Francisc, in cadrul întâlnirii din Havana, de anul trecut, a declarat in aceste zile un oficial de rang înalt al Bisericii Ortodoxe Ruse, citat de Sputnik. "În perioada 21 mai-28 iulie 2017, o parte din moaștele facatoare de minuni ale Sfântului Nicolae, păstrate în bazilica pontificală din orașul italian Bari, vor fi aduse Bisericii Ortodoxe Ruse. Acesta este un eveniment unic pentru întreaga perioadă de 930 de ani, de când sfintele moaste se pastreaza în Bari, timp în care nu au părăsit niciodată orașul", le-a declarat reporterilor președintele Departamentului de Relații Externe al Bisericilor Ruse, Mitropolitul Hilarion de Volokolamsk.

În anul 1081 dupa Hristos, sfântul trup al Sfântului Nicolae facatorul de minuni a fost luat, din Biserica Scaunului său din Myra, si dus în orașul Bari, pe coasta de vest a Italiei. Unii au privit acest eveniment și l-au interpretat ca pe un furt și o mare pierdere pentru grecii din Asia Mică, în beneficiul italienilor.  Alții au vazut chiar și în acest caz dragostea și providența lui Dumnezeu. Sfantul Nicodim din Sfântul Munte a adoptat si el acest ultim punct de vedere, relatand că transferul Moastelor Sfinte a avut loc prin voia lui Dumnezeu: "pe de o parte, pentru ca sfinele sale moaște să nu rămână fără cinste și slavă, și pe de altă parte, pentru ca Occidentul să poata participa la minunile sale, pentru că creștinii din Bari nu erau încă în erezii și credințe false, ci erau ortodocși și uniți cu Biserica Răsăriteană". Sursa – Lonews.ro, Foto - Mănăstirea Sireti

CEHIA: Credincioși ortodocși atacați într-o biserică din Praga

În dimineața zilei de 28 aprilie, Biserica Adormirii Maicii Domnului din Cimitirul Olšany din Praga, Republica Cehă, a fost vandalizată, conform publicatiei locale „Expresul de Praga”. Martorii au declarat că, înainte cu o zi, un om ciudat a intrat în biserică, după Sfanta Liturghie, și a început să se roage lui Allah. Apoi si-a scos boneta de pe cap și a aruncat-o intro icoană sfântă. A inceput, imediat dupa aceea, sa-i amenințe pe enoriași, strigând: „Nu știti ce va așteaptă!”. El vorbea în limba rusă și, de asemenea, a mai strigat cateva cuvinte în arabă. Paznicii aflati la datorie au chemat poliția, dar atacatorul, neștiind foarte bine limba ceha, nu a putut explica politiei ce se întâmpla. Musulmanul a continuat si cu alte gesturi imorale la adresa politistilor si totodata profanatoare, fiind prin urmare retinut si ridicat de acestia. În dimineața următoare, mai multe insemne cu graffiti au fost descoperite pe zidurile bisericii si la cripteele acesteia, putandu-se citi amenintari musulmane cu moartea, fiind amintit numele lui Allah. Biserica Adormirii Maicii Domnului deține un loc special în rândul bisericilor ortodoxe din Cehia. Aceasta a fost construită de emigranții ruși, la începutul secolului al XXlea, odata cu instituirea Parohiei Adormirii Maicii Domnului, responsabilă cu înmormântarea emigranților. În apropierea bisericii se află așa-numita Necropola Ruseasca, unde sunt îngropați emigranți faimosi, intre care si autorul Arkady Avercenko. Poliția este în alertă. De asemenea, Cehia este statul cu cei mai mulți cetățeni declarați atei, agnostici și fără Dumnezeu. Agresivitatea împotriva credincioșilor creștini este în creștere în Europa. Sursa – Napoca News 

SUA: Primul studiu privind evanghelizarea în parohiile ortodoxe

Primul studiu efectuat vreodată în SUA, privind evanghelizarea și misiunea externă în parohiile ortodoxe din această țară, a fost publicat, în aceste zile, de către Adunarea Episcopilor Ortodocși Canonici din Statele Unite ale Americii. Raportul, care conține 200 de pagini, intitulat „Mergeti și faceți ucenici în toate neamurile: evanghelizare și misiune externă în parohiile ortodoxe din Statele Unite ale Americii", analizează practicile și strategiile dezvoltate de unele parohii ortodoxe care pot fi considerate a fi "exemplare" în eforturile lor misionare și de misiune externă.

Între altele, raportul cuprinde, prin urmare „secretele“ unei parohii care atrage și primeste noi membri, cateva pratici de întampinare a celor care vizitează parohia pentru prima dată și a celor care pun întrebări despre credință, modul prin care parohiile pot ajunge la un angajament ridicat al membrilor lor în viața parohială, semnele distinctive ale educației religioase în parohii, „lecții“ pe care ierarhii Bisericii (episcopi) le pot învăța de la parohiile „exemplare“. La acest studiu au participat cele 7 jurisdicții ortodoxe din Statele Unite. Raportul a fost elaborat de către Alexei Krindatch, coordonator de cercetare al Adunării, în colaborare cu părintele Eric Tosi (OCA), Părintele John Parker (OCA) și Adam Roberts (Arhiepiscopia Antiohiei). Studiul a fost inițiat și finanțat de către Comitetul pentru Agențiile și Organizațiile Autorizate (comisie a Adunării Episcopilor Canonici din Statele Unite, prezidata de Episcopul Nyssei, Grigorie). Sursa – Lonews.ro 

SUA: Primul Summit Mondial pentru Apărarea Creștinilor Persecutați

În perioada 10-13 mai 2017, a avut loc primul Summit Mondial pentru Apărarea Creștinilor Persecutați, în Washington, Statele Unite. Configurat de Asociația Evanghelică Billy Graham, acest eveniment a reunit lideri ai Bisericilor și victime ale persecuției creștine din întreaga lume.  „Observ că politicienii noștri văd ce se întâmplă și văd că vocile celor care au fost persecutați se vrea să fie auzite. Vor să li se ofere un loc în care să-și poată povesti istoriile lor și o pot face chiar aici, în Washington, de unde sperăm să vina schimbarile politice", a declarat Graham. „Acest efort, din capitala țării noastre, nu va rezolva problema la nivel mondial peste noapte, si de aceea avem nevoie de lideri guvernamentali, de cetățeni ONU și SUA, să ia poziție in favoarea celor care se confrunta cu bătăi, tortură, închisoare, viol și chiar moarte", a notat Franklin Graham, pentru USA Today. Summit-ul a fost inițial planificat pentru Moscova, Rusia, în luna octombrie, dar a fost mutat și reprogramat după adoptarea unei legi anti-terorism, apreciată de alte țări ca limitând libertățile misionarilor și evangheliștilor în aceasta țară, legea facand referire directă și speciala la Martorii lui Iehova, sectă scoasă în afara legii în Rusia. Sursa - Lonews

 

LINKURI la știri:

Arheologii descoperă cea mai veche reprezentare a Maicii Domnului - Lonews

Lista noilor Sfinți Mucenici ai Sinodului Pan-rusesc 1917-1918 - Lonews 

Specialiștii care cercetează Sfântul Mormânt confirmă adevărul din evanghelii - Lonews 

În creierul uman ar exista un loc al lui Dumnezeu, cred specialiștii - Gândul 

 



Știri interne - mai 2017 (RO)

 

Biserica a susţinut prin cuvânt şi faptă dobândirea Independenţei României

Spicuiri din Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rostit cu prilejul Sesiunii solemne a Academiei Române, dedicată împlinirii a 140 de ani de la câștigarea Independenței României, 9 mai 2017:

În desfășurarea evenimentelor legate de acest act măreț al istoriei noastre, alături de Domnitorul Carol I, de oamenii politici ai timpului şi de armata țării, Biserica Ortodoxă Română a îndeplinit un rol de seamă prin slujitorii sfintelor altare, prin viețuitorii din mănăstiri şi prin credincioșii săi mireni. Lucrarea Bisericii Ortodoxe Române s-a făcut simţită încă din momentul pregătirilor pentru plecarea armatei pe fronturile de luptă de la sud de Dunăre. La sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena (21 mai 1877), hramul Catedralei Mitropolitane din Bucureşti, în cadrul Sfintei Liturghii, în prezenţa a mii de credincioşi, au fost citite rugăciuni de invocare a ajutorului divin şi de binecuvântare a armatei române.  În ziua de 21 august 1877, în faţa Universităţii din Bucureşti, mitropolitul primat Calinic Miclescu a binecuvântat ambulanţele Crucii Roşii. În cuvântul rostit după sfinţirea apei, implorând ajutorul divin, a spus: „Stropindu-se cu apa cea sfinţită aceste ambulanţe, rog pe Dumnezeu ca rănile luptătorilor ce se vor transporta să vindece rănile seculare ale României“. La apelul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române sute de călugări şi călugărițe s-au angajat voluntari în armata română, în calitate de infirmieri sau brancardieri.  Ierarhii Bisericii noastre au susținut financiar Crucea Roșie Română, aflată la început de drum. În toate eparhiile au fost formate comitete de preoţi care se ocupau cu strângerea de ajutoare (bani, îmbrăcăminte, alimente) pentru susţinerea armatei, a văduvelor şi orfanilor de război.

După încheierea războiului, pentru susţinerea orfanilor de război, Biserica Ortodoxă Română a organizat în mănăstiri orfelinate şi şcoli pentru copii, precum şi bolniţe pentru invalizi. Astfel, Biserica Ortodoxă Română, a cărei contribuție la împlinirea marilor idealuri naţionale este, din nefericire, insuficient cunoscută, a lucrat mai întâi pentru realizarea independenței şi unității poporului român, iar apoi a lucrat pentru recunoașterea drepturilor şi demnității ei pe plan extern: dobândirea Autocefaliei în anul 1885 şi dobândirea rangului de Patriarhie în anul 1925. Astăzi, toți cetățenii României, toate instituțiile statului şi toate cultele religioase avem datoria să păstrăm şi să cultivăm darul sfânt al independenţei naţionale ca fiind un act de dreptate şi un simbol al demnității poporului român, obținut cu multe jertfe de vieți omenești şi cu multe eforturi spirituale şi materiale, spre binele României şi bucuria românilor de pretutindeni. † DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Sursa – Agerpres.ro  

Proclamarea solemnă a canonizării Sfinților Putneni

La Mănăstirea Putna a avut loc la 14 mai 2017, proclamarea solemnă a canonizării Sfinţilor Putneni: Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, și Sfinţii Cuvioși Sila, Paisie și Natan. Evenimentul a avut loc în finalul Sfintei Liturghii oficiată de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, alături de care s-au aflat numeroşi ierarhi români.

Tomosul Sinodal privind canonizarea Sfântului Iacob Putneanul a fost citit de Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor. Acest iubitor de Hristos-Dumnezeu, Sfântul Iacob Putneanul, nevoitor în slăvita Mănăstire a Putnei, ctitoria Sfântului Voievod Ștefan cel Mare al Moldovei, s-a remarcat prin evlavie și înțelepciune, bun dascăl și părinte duhovnicesc, mare ctitor și păstor neobosit al obștii creștine, foarte atent la problemele sociale și economice ale țării. El a rămas în conștiința urmașilor ca un îndrumător spiritual, cultural și social al credincioșilor încredințați lui spre păstorire. Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a dat citire Tomosului Sinodal pentru canonizarea Sfinţilor Cuvioşi Sila, Paisie şi Natan. Ei au primit de la Dumnezeu darul rugăciunii și al povățuirii sufletelor, prețuiți fiind în evlavia ierarhilor, preoţilor, călugărilor şi credincioșilor, ca pilde de rugăciune fierbinte, de smerenie, de înfrânare, de milostivire și de înțeleaptă povăţuire duhovnicească.

După ceremonialul de proclamare a canonizării, Întâistătătorul Bisericii noastre a adresat o omilie miilor de credincioşi prezenţi la ctitoria Sfântului Ştefan cel Mare (citeşte cuvântul integral aici). Să-i rugăm pe sfinţii putneni, pe toţi sfinţii neamului românesc şi pe toţi sfinţii Bisericii Ortodoxe Universale, să lumineze, să încălzească şi să întărească sufletul nostru cu rugăciunile lor, pentru a merge pe calea mântuirii, care este unirea omului cu Dumnezeu, Izvorul vieţii şi al fericirii veşnice, a îndemnat Patriarhul Daniel. Sursa – Basilica.ro

Familia preotului – mărturie de viață creștină în lumea de azi

La Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Daniil Sihastrul” de la Durău, în perioada 7 – 9 mai, a avut loc cea de a doua întâlnire a Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan cu preoți și preotese din Arhiepiscopia Iașilor, în cadrul conferințelor preoțești din anul 2017, puse sub genericul „Familia preotului – mărturie de viață creștină în lumea de azi”.

Cuvintele părintești ale Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, rostite cu drag în fața celor prezenți, au deschis lucrările conferinței cu îndemnul cald de a medita asupra vieții noastre de familie, inspirându-ne din demnitatea, lucrarea și jertfa mărturisitorilor din perioada regimului comunist. Îndemnul Părintelui Mitropolit Teofan al Moldovei și Bucovinei este explicit:  „Hrănindu-ne din această pâine (a mărturisirii credinței nn.), să ne amintim mai mult despre mărturisitori, să le citim cărțile și să găsim puncte de legătură între ceea ce au trăit ei atunci și ceea ce trăim noi astăzi” (...) „Familia preotului poate reprezenta modelul care zidește sau, dimpotrivă, non-modelul care distruge familiile creștine ale enoriașilor”

Familia preotului reprezintă un reper în societatea contemporană, uneori mai curând înclinată să critice decât să aprecieze Biserica și pe slujitorii ei. Astăzi, când familia trece printr-o vădită criză spirituală, alimentată din belșug de o mass-media aservită unor interese străine duhului creștin, familia preotului este chemată să devină exemplu-reper pentru orice altă familie creștină, atât prin trăirea credinței cât și prin aflarea și promovarea unor soluții care să ducă la depășirea provocărilor lumii contemporane secularizate. Sursa – Doxologia.ro

Patriarhul Daniel: Comemorarea apărătorilor Ortodoxiei din timpul comunismului - datorie morală față de înaintași

Comemorarea apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului este o datorie morală față de înaintașii noștri, care, în vremuri ostile Bisericii și religiei în general, au mărturisit credința lor în Hristos Cel răstignit și înviat cu prețul pierderii libertății sau chiar a vieții lor, afirmă patriarhul Daniel, într-un mesaj adresat cu prilejul conferinței "Speranță întru credință".  "De asemenea, comemorarea mărturisitorilor Ortodoxiei în temnițele comuniste este o mărturie importantă despre ceea ce a însemnat puterea de jertfă creștină în România, într-un răstimp în care s-a urmărit îndepărtarea, pe orice căi și cu orice mijloace, a Mântuitorului Iisus Hristos din sufletele și din viața oamenilor. Mulțimea mărturisitorilor și a martirilor credinței din timpul regimului comunist ne îndeamnă mereu să nu uităm cât de mare a fost suferința lor pentru a păstra credința vie și demnitatea poporului român creștin, în vreme de teroare și prigoană, când puterile diavolești ale iadului s-au arătat adesea în ura și violența celor care i-au torturat și chinuit pe cei aflați în închisorile comuniste", spune patriarhul.

În mesaj, întâistătătorul BOR reiterează faptul că, "în rândurile mărturisitorilor și martirilor credinței din timpul regimului comunist, alături de patriarhul Justinian, la loc de cinste, se numără numeroși ierarhi, profesori de teologie, studenți, monahi, intelectuali creștini, dar mai ales cei peste 1.800 de preoți ortodocși care au fost arestați și anchetați, aruncați în închisori, trimiși să lucreze la canalul Dunăre — Marea Neagră, pentru curajul mărturisirii lor și apărarea Ortodoxiei".  Conferința "Speranță întru credință" a fost organizată miercuri de Penitenciarul Ploiești, în colaborare cu Patriarhia Română, la Centrul social-pastoral "Sfânta Cruce" — Caraiman, Bușteni. Tema manifestării se înscrie în linia manifestărilor tematice ale anului 2017, care a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului pe tot cuprinsul Patriarhiei Române.  Sursa – Agerpres.ro

Patriarhul Daniel felicită Familia Regală de Ziua Națională a Regalității

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a adresat miercuri, 10 mai, cu ocazia Zilei Naționale a Regalității, un mesaj de felicitare principesei Margareta și întregii Familiei Regale a României. "La sărbătoarea Zilei Naționale a Regalității, cu deosebită bucurie și stimă, adresăm întregii Familii Regale felicitări, binecuvântări și calde urări de sănătate. Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate peste poporul român prin faptele de vitejie și de înțelepciune ale Regilor României, cărora le aducem un pios omagiu de recunoștință. Ne rugăm Domnului Iisus Hristos să ne ajute să păstrăm și să promovăm valorile unității, libertății și identității naționale, moștenite de la înaintași, ca fiind simboluri ale demnității poporului român, spre binele României și bucuria românilor de pretutindeni", se menționează în mesajul patriarhului, transmis de Biroul de presă al Patriarhiei Române.  Sursa – Agerpres.ro

Conferință internațională dedicată Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe – Cluj Napoca

Conferința internațională dedicată Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, care a avut loc în Creta, a debutat miercuri, 26 aprilie 2017, la Cluj. În cuvântul rostit, Părintele Mitropolit Andrei, a amintit celor prezenți că Sinodul din Creta a fost un eveniment mult așteptat și pregătit, având rolul de a reafirma Ortodoxia în lumea contemporană. ÎPS  Andrei a reamintit celor prezenți, printre altele, și care au fost temele discutate în cadrul Marelui Sinod al Ortodoxiei.

Invitat la eveniment a fost și Pr. prof. dr. Viorel Ioniță de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, Consilier patriarhal onorific, care a subliniat că textele supuse aprobării Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe nu au avut menirea de a schimba ceva din punct de vedere dogmatic, ci prin acestea s-a dorit afirmarea sinodalității și unitatea Bisericii Ortodoxe universale. Pr. conf. univ. dr. Patriciu Vlaicu, de la Centrul de Studii Nomocanonice al Universității „Babeș-Bolyai” a subliniat importanţa deosebită a evenimentului care a avut loc în Insula Creta. Sfântul şi marele sinod nu este doar o realitate eshatologică, o manifestare a Împărăţiei Cerurilor acum şi aici, ci este o normalitate canonică. Este firesc să se vadă fraţii împreună, să discute. În sinod se rezolvă toate problemele Bisericii. Sinodul nu se consumă doar prin întâlnirile punctuale. Procedura de diseminare şi receptare face ca o întâlnire punctuală să îşi dezvolte perspectiva asupra unei perioade nedeterminate. Noi suntem în această fază de diseminare, de receptare a ceea ce s-a întâmplat în Creta la Sfântul şi Marele Sinod. Manifestarea are ca scopuri imediate: Dezbaterea întrunirii, condițiilor, aspectelor complexe legate de convocare;Întrunirea și adoptarea documentelor Sfântului și Marelui Sinod din Creta;

Dezbaterea deciziilor Sinodului; Conturarea viziunii teologice generale și încadrarea textelor în Tradiția dogmatică și canonică a Bisericii și receptarea lor; Noutatea și importanța textelor Sfântului și Marelui Sinod; Posibile îmbunătățiri care pot fi aduse într-o altă etapă de manifestare a sinodalității la nivel panortodox; Perspectivele care se întrevăd după Sfântul și Marele Sinod. Sursa- Basilica.ro

LINKURI la știri:

După căderea Cortinei de Fier țările Est europene  își regăsesc identitatea în religie – Agerpres 

Cum a ajuns Papa Ioan Paul al II – lea în România, interviu cu Tepdor Baconschi - La Punkt

Numele lui Dumnezeu este Iubire, Prenumele Său, Libertate – Pr. Constantin Sturzu – Monitorul de Suceava

 



Comunicat privitor la acuzațiile aduse Bisericii Ortodoxe Române în legătură cu sprijinul acordat Coaliției pentru Familie - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

 

Patriarhia Română constată cu îngrijorare creșterea frecvenței și a virulenței atacurilor publice împotriva Bisericii Ortodoxe Române, în legătură cu demersul democratic al Coaliției pentru Familie privind modificarea Constituției în ceea ce privește definirea clară a noțiunii de căsătorie.

Este foarte probabil că această acutizare a atitudinii denigratorilor, care recurg inclusiv la dezinformare, sofisme, jigniri și limbaj licențios, este legată de apropierea legalizării referendumului în cadrul căruia știu și ei că, în covârșitoarea lor majoritate, românii se vor pronunța pentru noua formă propusă de definire constituțională a căsătoriei.

Biserica Ortodoxă Română sprijină în mod natural demersul Coaliției pentru Familie, în spiritul învățăturilor creștine și al valorilor fundamentale românești privind familia, ocrotirea și creșterea copiilor, dar nu este nici inițiatoarea, nici organizatoarea acestei acțiuni.

De altfel, și celelalte confesiuni creștine din România s-au declarat în favoarea acțiunii democratice a Coaliției pentru Familie, iar printre semnatari se numără și multe persoane fără nicio confesiune religioasă.

Demersul nu poate fi considerat în niciun caz retrograd, așa cum în mod ignorant și malițios, este prezentat de către detractorii acestuia, câtă vreme între semnatarii și susținătorii săi se numără foarte multe personalități ale lumii științifice și culturale.

Este profund regretabil să constatăm că persoane care acuză Biserica Ortodoxă Română și Coaliția pentru Familie de intoleranță și discriminare se manifestă, de fapt, ele însele intolerant, discriminatoriu și antidemocratic față de cetățenii care nu au făcut altceva decât să solicite o modificare legislativă pe care o consideră firească și necesară, în deplinul respect al regulilor democrației.

Ne exprimăm speranța că persoanele care au o altă opinie decât majoritatea vor înțelege să respecte alegerea acesteia în spiritul coresponsabilității și păcii sociale.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Foto Credit : coalițiapentrufamilie.ro

 




ORTODOXIA (dreapta credinţă)
Sfânta Tradiţie şi ereziile
E uşor să întrerupă cineva pomenirea şi să se despartă de Biserică, dar greu se întoarce! - Mitropolitul Ierotheos Vlachos

 

Transcrierea unui răspuns din conferința Mitropolitului Ierotheos Vlachos de la Iași,Viața duhovnicească a creștinului în societatea actuală” – 30 aprilie 2017

[…] Sunt şi întrebări pe tema sinodului din Creta. În general, ele gravitează în jurul a trei probleme principale: cum să ne raportăm la diferitele confesiuni creştine? Este sinodul din Creta un sinod eretic? Ce poziţie trebuie să adoptăm faţă de ierarhii are au participat la sinodul din Creta, cu trimitere şi la ÎPS părinte Teofan. Este nepomenirea ierarhilor o soluţie?

Acum eu ce să spun? Aveţi chef să staţi până la miezul nopţii? În primul rând vreau să spun că Creta este o insulă foarte frumoasă şi trebuie s-o vizitaţi ca să vedeţi ce frumuseţe are şi să vă bucuraţi. Ce vină are sărmana Creta? Cred că nu pot să spun mai multe decât ceea ce am spus deja vineri. Spunem că în Biserică au loc tot felul de procese şi suntem mădulare ale Bisericii prin botezul nostru, dar acest lucru nu este de ajuns; trebuie să fie pus în lucrare şi botezul Duhului şi să se săvârşească înlăuntrul omului rugăciunea. Aristotel spunea că există lucruri potenţiale şi lucruri în lucrare, în acţiune. Prin urmare, de pildă, nuca este un potențial pom, un potenţial nuc. În anumite condiţii, poate să crească şi să devină nuc. Iar nucul este nuca activată, pusă în lucrare.

În Biserică există diferite vârste duhovniceşti. Există începători, există cei de vârsta mijlocie şi există şi cei desăvârşiţi. Acest lucru este valabil şi pentru mireni şi pentru clerici. există clerici care se află la vârsta duhovnicească a începătorilor şi există clerici care se află la vârsta duhovnicească a desăvârşiţilor. Prin urmare, în Biserică există diferite vârste duhovniceşti şi fiecare acţionează în funcţie de această vârstă.

Eu am studiat foarte mult perioada dintre primul şi al doilea Sinod Ecumenic, lupta pe care au dat-o Sf. Atanasie cel Mare şi apoi Sf. Vasile cel Mare. E vorba de un interval de 60 de ani, din 325 până în 381. Vreme de 60 de ani a avut o foarte amplă dezbatere. A avut loc primul Sinod Ecumenic şi nu a abordat în totalitate subiectul acesta; problema era un termen: homousious, deofiinţă, termen pe care l-a folosit prima dată un eretic, Pavel de Samosata. El îl folosea cu sensul de identitate a ipostasului, adică un singur ipostas. Acest termen le-a plăcut Părinţilor şi l-au folosit, însă, cu sensul de aceeaşi esenţă, aceeaşi fiinţă, dar persoane, ipostasuri diferite. La început, Sf. Atanasiea preferat termenul de care înseamnă de esență similară, adică spunea că Fiul are o esenţă, o fire similară cu cea a Tatălui, nu asemănătoare, ci aceeaşi, identică. După care, mai târziu, au preferat termenul de homousious. Zeloţii acelei perioade s-au împotrivit şi a avut loc o dezbatere teologică după primul Sinod Ecumenic. Sfântul Atanasie încerca să-i convingă pe cei care erau mai conservatori şi nu acceptau termenul de homousious.

În intervalul acesta de 60 de ani au avut loc în jur de 35 de sinoade, la care participau aproape aceleaşi persoane, aceiaşi episcopi. Şi se luptau să găsească cel mai bun termen şi încercau să convingă că bine a fost ales acest termen, homousious, deofiinţă. Fiecare dintre aceste sinoade emitea şi un simbol de credinţă, un crez. Avem în jur de 30-35 de asemenea texte de simboluri de credinţă. Ajungem, deci, la al doilea Sinod Ecumenic din 381, care este prezidat la început de Sf. Grigorie Teologul. Completează Simbolul de Credinţă şi referitor la Sfântul Duh şi la Biserică. Într-un punct au schimbat terminologia şi, fiţi atenţi la ceea ce este mai surprinzător, pentru că s-au confruntat cu multe probleme referitoare la termenulhomousios, deofiinţă, cu privire la Tatăl şi Fiul, nu folosesc acelaşi termen şi pentru Duhul Sfânt, dar folosesc alt termen, care are acelaşi sens, în articolul despre Duhul Sfânt din Crez. Şi nu au folosit acest termen, homousious, deofiinţă, pentru că nu l-ar fi considerat valabil, ci pentru a nu se crea mari probleme și schisme în Biserică. Acelaşi lucru îl observăm şi în intervalul de timp dintre al treilea şi al patrulea Sinod Ecumenic. A fost şi sinodul din 449 care a fost considerat un sinod tâlhăresc, dar la toate acestea participau cam aceiaşi episcopi. În 431 a avut loc al treilea Sinod Ecumenic, în 449 sinodul tâlhăresc, iar în 451 al patrulea Sinod Ecumenic. Se luptau pentru cea mai bună formulare a termenilor. În orice caz, în cele din urmă s-a impus terminologia Bisericii, pe care o respectăm în orice caz.

Când, deci, avem un sinod, o problemă este pregătirea pentru sinod; a doua este acceptarea sinodului de către popor. Aceasta este o problemă mai mare, mai puternică, însă acceptarea sinodului de către poporul care are experienţa lui Dumnezeu sau, cel puţin, dacă ei înşişi nu au experienţa lui Dumnezeu, îi urmează pe cei care au experienţa lui Dumnezeu. Iar, când vorbim de experienţă, ne referim la rugăciunea minţii şi vederea lui Dumnezeu. Am spus și vineri ceva general, că Biserica este trupul lui Hristos, este un organism. Nu este o organizaţie omenească, ci este un organism dumnezeiesc-omenesc. Nu este o corporaţie omenească, ci trup dumnezeiesc-omenesc, teandric. Este trupul lui Hristos. Hristos este capul Bisericii, Hristos chiverniseşte Biserica, indiferent dacă noi credem sau nu acest lucru. El conduce Biserica la tot adevărul, şi prin Duhul Sfânt, şi aşa cum organismul primeşte în fiecare zi microbi, viruşi, dar, dacă are un sistem imunitar bun, se împotriveşte acestora, păstrează în organism ceea ce este necesar şi înlătură ceea ce este nefolositor, acelaşi lucru se întâmplă şi cu trupul lui Hristos, cu Biserica.

Părintele Sofronie spunea că au existat în istoria Bisericii mulţi teologi, episcopi, care au scris lucrări eretice. Aceste scrieri au fost date la o parte de Biserică, care le-a păstrat doar pe cele ortodoxe. Noi avem o viziune foarte îngustă asupra lucrurilor. Şi eu, desigur, am fost la sinodul din Creta, am văzut multe lucruri, am văzut şi ceea ce nu a fost dat publicităţii şi am auzit lucruri care nu au fost publicate. Am scris multe texte pe această temă, nu am dat la iveală tot ce ţine de sinodul din Creta, le voi da la iveală treptat. Am ţinut procese verbale, am consemnat personal tot ce s-a spus şi s-a întâmplat acolo, ştiu ce este fiecare dintre participanţi şi, la un moment dat, fiecare dintre aceste lucruri vor fi date publicităţii. Şi fac lucrul acesta cu mult discernământ şi mi-am mărturisit credinţa şi la sinod. Nu vreau să spun că eu eram ortodox şi ceilalţi nu erau ortodocşi, pentru că fiecare avea propriul criteriu pe baza căruia acţiona. Am scris acest lucru, dar îl spun şi îl public, că Biserica României a venit foarte organizată, a făcut mai bine de 22 de propuneri de îmbunătăţire a textelor, dar există acest regulament al sinodului care prevede ca, dacă o Biserică face o propunere şi nu este acceptată de întregul sinod, textele rămân neschimbate, iar propunerea se consemnează ca simplă propunere. Şi Mitropolitul dvs. a vorbit în sinod cu un bun conţinut şi într-un mod ortodox şi important este să păstrăm unitatea Bisericii,să vedem ce se poate întâmpla în continuare, cu multă seriozitate şi cu sânge rece, nu cu mișcări pripite, ca să vindecăm ceea ce trebuie vindecat e nevoie de multă rugăciune lăuntrică şi teamă de Dumnezeu, pentru că e uşor să întrerupă cineva pomenirea şi să se despartă de Biserica, dar greu se întoarce, pentru că poată să întrerupă pomenirea din motive teologice, dar apoi se amestecă şi patimile şi nu mai ştie cum să se întoarcă. Și e posibil ca Biserica să îndrepte greşelile care s-au făcut, dar unii să nu mai vrea să se întoarcă nici după îndreptarea lucrurilor şi să găsească alte motive să rămână în această stare.

Nu uitaţi că este foarte importantă această perioadă pe care o petrecem, care vizează asimilarea şi acceptarea hotărârilor sinodului. E uşor să găteşti o mâncare, dar cel mai important lucru este cum are loc asimilarea acestei mâncări în organism. De aceea este nevoie de multă seriozitate, cumpătare, rugăciune. Eu ştiu problemele, inclusiv pe cele pe care dvs. nu le ştiţi, dar înţeleg că este nevoie de mărturisirea credinţei, de cumpătare şi rugăciune ca să nu provocăm mai multe răni în Biserică. Aţi văzut ce spune Hristos: Dacă Mă mărturiseşte cineva întru Mine înaintea oamenilor, pentru aceasta îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui. Întru El!

Nu cred că e nevoie de ceva mai mult.

 

Sursa: Cuvantul Ortodox 



Manipularea icoanei - Pr. dr. Ciprian Valentin Bâlbă

 

„Căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc” (Romani 7, 19).

Cine pofteşte scoaterea icoanei din spaţiul public ştie extrem de bine ce face. Şi cine organizează procesiuni cu icoane, de asemenea, ştie foarte bine ce face. Cine, însă, are tot timpul de comentat pe seama acestor procesiuni şi este gata să bage în faţă argumente de tip economic nu poate ieşi dintr-un mod de abordare al „funcţionarului”. Şi ştim ce părere avea monahul de la Rohia despre funcţionarii de serviciu şi cine sunt ei.

Icoana e re-dăruită mereu şi mereu spaţiului public ca felie de creaţie sfinţită şi ca aluat al cărui rost este dospirea întregii frământături a făpturii.

         Icoana vizează o antropologie totală, integrativă. Finalitatea ei este psihosomatică. Raţiunea, voinţa şi sentimentul ca dimensiuni trinitare a părţii imateriale a persoanei, alături de trup ca interfaţă a omului cu lumea, se împărtăşesc de oferta multiplă a icoanei. Spre deosebire de imagine, care şi ea se adresează sufletului, totuşi nu poate fi închinată, chiar dacă uneori poate fi sărutată. Cred că nimeni niciodată şi niciunde nu a îngenuncheat înaintea unei poze şi nu s-a rugat citind vreun acatist sau vreo altă rugăciune pentru a primi ajutorul persoanei din fotografia respectivă.

În fond şi la urma urmei, se poate face legătura între o icoană închinată unui sfânt, să zicem, şi acatistul pe care Biserica i l-a alcătuit spre cinstire. Sub nici o formă însă, poza nu poate fi unită în vreun fel cu „închinarea în duh şi în adevăr” (Ioan 4, 23) şi cu metania şi, cu atât mai puţin, cu metanoia.

         Icoana este percepută ca aparţinând unei duble realităţi, pământească şi cerească. Şi mai are şi puterea poalei hainei lui Hristos de care dacă cineva se atinge cu credinţă se poate vindeca de boală, orbire, sentimentalism şi fals.

Argumentul acestui material ar putea fi sintetizat de semnificaţia puterii icoanei împotriva a tot ceea ce poate însemna un fake-news imagistic consolator sau distractiv, dar niciodată vindecător.

         În continuare, vom proceda la explicitarea, atât cât este posibil, a modului în care manipularea actuală fărâmiţează persoana în multiple cioburi amestecate sau confuze, arătând în acelaşi timp şi capacitatea unificatoare şi integratoare a icoanei.

 Înainte de asta atragem atenţia asupra a două aspecte:

Psihologia şi fiziologia se întâlnesc intraconectate în patimi şi, putem presupune, că şi în virtuţi (JURCA, 2001, p. 301). Părinţii Bisericii n-au insistat atât de mult pe înlănţuirea de cauzalitate a virtuţilor tocmai pentru a nu lăsa loc leneviei şi indiferenţei. Şi, tot pentru acest motiv, au insistat asupra înlănţuirii cauzale a patimilor. De pildă, le este cunoscut celor cât de cât aclimatizaţi cu spiritualitatea ortodoxă că lăcomia pântecelui aduce cu sine pofta desfrânării şi amândouă acestea au nevoie de bani. Cine nu are bani se întristează şi cine ajunge mai târziu, adică după altul, la împlinirea poftelor, se mânie. 

         Raţiunea persoanei este una seculară azi. Saeculum = veac şi, prin extensie, lume. Omul gândeşte azi autonom. Egocentric şi autosuficient. Chiar şi atunci când posteşte şi se roagă urmărind un număr de zile, de rugăciuni. Când se rutinează şi-L condiţionează pe Dumnezeu. E vorba aici de imaturitatea religioasă a persoanei care se comportă ca un individ. Rigid, concurenţial, deci necomunitar, rece, imparţial, pentru că el crede că deţine adevărul absolut în materie de credinţă (JURCA, 2001, p. 209).

         Secularizarea modului de a gândi al persoanei, încă persoană, se face fie prin atac direct şi unilateral la persoană, fie prin dis-tracţia atenţiei de la o persoană, instituţie sau de la un fenomen. În ambele situaţii e vorba de manipulare. Amintim acum două exemple: cazul preoţilor care „calcă pe bec” şi cazul ignorării totale sau parţiale a unui eveniment de factură religioasă, în acest din urmă caz necontând altceva decât că „credincioşii s-au călcat în picioare” la cutare praznic. Nu justificăm pe nimeni şi pentru nimic. Spunem doar că nu trebuie forţată nota, de vreme ce auzim aproape zilnic, într-o formă sau alta, că „nimeni nu este fără de păcat, numai Tu singur eşti fără de păcat şi dreptatea Ta este dreptate în veac şi cuvântul Tău este adevărul” (Molitfelnic – Slujba Înmormântării).

Să stăm strâmb şi să judecăm drept. Pe nimeni dintre atacatori nu-l interesează persoana, sau instituţia sau evenimentul pe care-l atacă, din punct de vedere al semnificaţiei lor originare, ci se folosesc de ele ca trambulină de lansare a modului de gândire autonomizat şi fragmentat şi care, în cele din urmă, mizează pe o comodă şi omniscientă generalizare publică. Nu a icoanei, căci ea trebuie să rămână cu toate ale ei în spaţiul privat, ci a tot ceea ce îi ajută pe oameni să transporte şi să ţină icoana în acea cuşcă neaurită a privatului.

         Cea mai puternică distracţie a atenţiei de la ceea ce este esenţial se face însă prin violenţă şi prin pansexualism. Exact acele lucruri pe care icoana nu le „înghite” sub nici o formă. Durerea şi plăcerea. „Toate-s vechi şi nouă toate” (Mihai Eminescu – Glossă).

În privinţa violenţei icoanei s-ar putea invoca argumentul Sfântului Gheorghe care ucide balaurul, la fel cum s-a pedalat ultra-sensibil pe seama violenţelor veterotestamentare care ar impieta asupra valorii pedagogice a manualelor de religie. Repet: decontextualizarea icoanei şi fragmentarismul interpretativ al unei raţiuni autonomizate şi secularizate produce generalizarea unui detaliu simbolic, ca, de pildă, uciderea balaurului simbolizându-l pe diavol, şi transformarea relatării iconografice într-un manifest anti-ecologic şi anti-faună şi, în cele din urmă, într-un mesaj anti-viaţă. Mă întreb împreună cu dumneavoastră: câţi oameni sau sinucis sau au atentat la viaţa vreunei vietăţi sau a vreunui om după ce au citit acatistul Sfântului Gheorghe şi au sărutat icoana cu chipul lui?

În ceea ce priveşte pansexualismul şi icoana, nu-mi vine acum în minte decât Maica Domnului strângându-l la piept pe Pruncul Iisus. Şi icoana Naşterii Domnului. Iar despre cine se gândeşte la sfinţii pictaţi cu picioare de fotbalişti şi la abdomenul cu pătrăţele al Domnului Hristos răstignit, aş spune doar că erotomania nu este decât o boală a sufletului. Până la urmă, „pasărea mălai visează”. Sau, poate că e vorba pur şi simplu de stângăcii omeneşti, căci, în fond, nu toate icoanele sunt „nefăcute de mână”.

E ca în pilda aceea cu fraţii care ieşeau cu preotul de la Sfânta Liturghie. Văzând o femeie foarte frumoasă, fraţii au întors privirea „să nu se spurce”, iar preotul a continuat să o privească. Şi când preotului i-a fost atrasă atenţia că privind desfrânează, el le-a răspuns vorbindu-le despre cât de frumos a creat Dumnezeu lumea şi pe om.

Psihologia numeşte lucrurile acestea „mecanisme proiective”. Pentru că ceea ce nu pot accepta la mine că fac sau că îmi doresc, prefer să proiectez asupra altuia şi să-l judec pe cel care mă oglindeşte de fapt pe mine. Ştiţi, e ca la meciul de fotbal când cei care privesc se bucură nevoie mare când un jucător dă un gol de parcă ei l-au dat. Prin identificare la bine. Şi prin disociere la rău. E mult mai confortabil aşa. Să judecăm pe alţii pentru păcatele noastre. Săvârşite sau doar dorite de către noi.   

         Mai adaug un lucru la acest subpunct. Manipularea prin violenţă şi prin sexualizare face apel la filogenetica evoluţionistă. Dar nu mai puţin şi adevărată până la un punct. Existenţa omului la începuturile ei (subliniem că e vorba de începuturile post-pecatoriale) presupunea reproducerea pentru a asigura perpetuarea speciei şi lupta adeseori violentă pentru hrană şi pentru supravieţuire. Toate aceste experienţe ale umanităţii se pare că s-au stocat undeva în ceea ce neurobiologia numeşte „creierul reptilian”. În anumite condiţii, aceste tendinţe se pot activa involuntar (JONES şi FLAXMAN, 2016, pp. 153 – 154).

Cu toate acestea, icoana ar trebui privită şi cu straturile superioare ale creierului, adică neocortexul şi lobii prefrontali. Până la urmă trebuie să ne deosebim cumva de reptile.

Voinţa se poate asocia cu indiferentismul. Omul vrea un anumit lucru, dar pentru că nu-l poate obţine renunţă să-l mai vrea. Spre exemplu, o persoană se poate gândi că e bine să crezi în Dumnezeu şi să te rogi făcând fapte bune, deci are o gândire, să zicem, neautonomă şi, în ciuda acestui fapt, să nu săvârşescă nimic, sau aproape nimic, în această direcţie.

Ştim prea bine că desăvârşirea nu este o ţintă statică şi definită cantitativ. Desăvârşirea este un proces continuu, veşnic. Nu e ca la magazin unde primeşti pe loc ceea ce doreşti. Şi tocmai pentru că omul autonomizat nu poate primi pe loc ceea ce doreşte, aşa cum simţurile trupeşti primesc pe loc plăcerea, se crează terenul propice pentru indiferenţă. Altfel spus, ceea ce nu pot face şi nu pot realiza nu mă mai interesează.

Aici poate sta temeiul akediei sau al plictiselii şi care poate fundamenta foarte bine depresia şi nefericirea omului contemporan. Aşa cum zice, pare-mi-se Dostoievski, diavolul vine dintr-un mare căscat. Dintr-un hău. 

Persoana fără voinţă devine robot. Individ, număr, iar când sunt mai  mulţi indivizi sau mai multe numere la un loc, oamenii devin „masă de manevră”. Cineva ne vrea roboţi. Cineva vrea să nu mai vrem nimic altceva decât ceea ce priveşte burta şi cele de sub burtă. Cineva vrea să încremenim în proiect. Cineva vrea să nu mai vrem nimic, deoarece le avem pe toate sub nas, la porţile larg deschise ale simţurilor. Să fim indiferenţi la lucrurile greu accesibile, ascetice. Să ne preocupăm doar de cele multe pe care le avem sau pe care le putem obţine relativ uşor: divertisment, entertainment, bârfă, plăcere senzuală şi agresivă. Cineva ne vrea indiferenţi la sensul superior al vieţii noastre. Cineva nu vrea să credem în Înviere şi nu vrea să credem în viaţă după moarte. Dacă am crede în „viaţa veacului ce va să fie” (Crezul), am avea un sprijin pentru a nu mai înghiţii toate  chimicalele consumismului actual, imediat şi simţual. Atunci, de fapt, acum, totul este permis. Bineînţeles, că în afară de a voi să faci voia Tatălui.               

         Cineva vrea să ne suprime personalitatea (JURCA, 2001, p. 338). Mecanismul manipulării prin fragmentarea personalităţii este enunţat foarte clar într-o carte:“În anii 1990 au existat nenumărate relatări despre abuzuri ritualice satanice şi un program de control al minţii al CIA care presupunea torturarea subiecţilor copii în vederea producerii de tulburări de personalitate multiplă, numită azi tulburare disociativă de identitate. Pe scurt, după ce victima trăia o traumă extremă şi repetitivă cum ar fi violul, electroşocurile sau asistarea la acte oribile de violenţă, pentru a face faţă durerii intense şi şocului, mintea se disocia în alter ego sau în personalităţi diferite menite să ajute victima să facă faţă la durere intensă şi şoc. Mai departe, aceşti alter ego astfel creaţi erau programaţi să îndeplinească o acţiune sau o funcţie, cum ar fi curier de droguri, prostituată, asasin, reportofon uman şi aşa mai departe. Putem privi această victimizare complicată ca pe un program complex de computer: prin traumă, repetiţie şi condiţionare este creat un fişier nou (alter). Pentru a activa ( a declanşa) fişierul creat e nevoie de un cod de acces au de o parolă (indiciu sau directivă). Numele acestui presupus subproiect al MKUltra, notoriul program de modificare comportamentală al CIA dintre anii 1950 şi 1970, a fost Monarch” (JONES şi FLAXMAN, 2016, pp. 71 – 72).

         Am vrut să dau acest citat in extenso pentru claritatea exprimării şi pentru complexitatea programului experimental de manipulare pe care omul este în stare să-l  monteze împotriva omului. Bineînţeles că cineva ar putea replica spunând că acest fragment se referă la condiţii extreme. Şi, totuşi, dacă aceste lucruri a fost posibil să se fi întâmplat atât de recent şi la două decenii şi jumătate după experimentele din lagărele naziste, s-ar putea ca mentalitatea lui homo hominis lupus est să nu fi dispărut în întregime, chiar dacă lupul şi-a schimbat părul. Şi când vedem cum se iau deciziile la nivel politic şi cum anumite persoane sus-puse sunt în stare să ia anumite hotărâri care “se vede de la o poştă” că vizează strict interesul lor personal sau al grupului pe care îl reprezintă şi, încă, cu ce costuri pentru societate per ansamblu, atunci nu ne mai poate surprinde nimic.

         În plus, mecanismul suprimării personalităţii este acelaşi. Fie că este vorba despre  manipulare prin forţă fizică, animalică, fie prin forţa persuasiunii mediatice de orice fel, identitatea personală este afectată de posibila fragmentare şi, în cele din urmă, de suprimare. Existenţa omului contemporan este afectată de fărâmiţarea de sine în urma ofertelor de plăcere ale lumii de azi şi a alternativelor de evitare a durerii prin confort şi divertisment. “Lupta cu gândurile” nu mai este un deziderat pentru mulţi. Dimpotrivă, gândurile omului se luptă în universul lui interior şi-i fragmentează identitatea personală. Omul poate ajunge până acolo încât să renunţe să mai aleagă, mulţumindu-se cu ceea ce-i oferă supermarket-ul, televizorul şi mediul virtual. El nu mai luptă pentru idealuri deoarece ele cer efort susţinut, răbdare, resurse şi, poate mai presus de toate, riscul de a-şi exercita libertatea fără a ajunge la ţel. Şi atunci omul nu mai vrea nimic din ceea ce nu are, cum se zice, “la botul calului”. Aşa se poate naşte indiferenţa faţă de ceea ce este superior şi demn pentru o persoană. Aşa apare boala voinţei care nu mai doreşte altceva decât ceea ce poate avea foarte uşor.  

        Atunci când Biserica vorbeşte despre pierderea identităţii omului contemporan, vorbeşte despre astfel de lucruri. Atunci când Biserica organizează procesiuni cu icoane şi pelerinaje, vorbeşte tot despre păstrarea identităţii personale a omului. Scopul icoanei ca fereastră spre absolut este de “a ridica această piele a omului căzut în ţărână” şi indiferent la valorile supreme, tocmai spre aceste valori care echivalează în parte cu ceea ce doctorul Paulescu, descoperitorul insulinei, numea “cauzalitatea finală” a existenţei. Biserica nu va înceta niciodată să lupte pentru păstrarea identităţii personale a omului, chiar cu riscul de a fi acuzată unilateral de urmărirea propriilor interese materiale şi sociale. Biserica va continua mereu să vindece voinţa prin icoană şi cruce.

Sentimentul este strâns legat de imagine şi folosirea imaginilor reprezintă o practică străveche pe care omenirea a folosit-o pentru a altera emoţiile oamenilor prin frică, şoc şi excitaţie (JONES şi FLAXMAN, 2016, p. 154).

Rolul icoanei în acest context emoţional este deci unul crucial. Persoana consumă imagine pentru a-şi hrăni emoţiile pe care are interes să şi le hrănească.

Viaţa omului este plină de imagini. Din spaţiul domestic al propriei locuinţe unde dispune de televizor şi internet, până în spaţiul public al localităţii unde îşi are rezidenţa şi, în fine, până şi în aşa-numitul spaţiu nelocuit dintre localităţi dar pe care omul îl tranzitează cu maşina, bombardamentul imagistic este omniprezent. În acest punct, omul este expus puternic, deoarece nu poate închide ochii aproape deloc.

         Rolul imaginii nu este unul simplu contemplativ, ci unul comercial. Pentru a promova consumismul e nevoie de aspect comercial. Omul cumpără ceea ce vede şi este ceea ce vede. Chiar şi după ce stimulul vizual al imaginii a încetat, persoana rămâne în continuare impresionată de mesajul imaginii care este rememorat interior prin intermediul unei reprezentări. Ruda de salam cu o anumită marcă sau tipul de maşină pe care l-a văzut pe un banner şi la volanul căreia era o domnişoară de succes, pot lucra mult după ce banner-ul a rămas, fizic vorbind, în urmă.     

         Şi omul cumpără şi continuă să cumpere. Mai ales la ofertă. El este condiţionat, în primul rând, de propria biologie să cumpere. Pentru a supravieţui. Însă, dacă i se fac oferte, el devine dependent de un anumit produs. Sau, cel puţin, asta se urmăreşte. Dacă am card la cutare staţie de alimentare cu carburant a maşinii şi ofertele sunt făcute numai pentru cei cu card, să zicem, e normal că voi merge mai des la staţia peco respectivă pentru a mă putea bucura de oferte şi asta chiar dacă preţurile carburanţilor sunt uneori mai piperate decât în alte locuri. Mă rog, acesta este doar un exemplu dintre multe alte posibile.

        Oferta creează dependenţă de produsul sau serviciul respectiv. Aşa se formează fidelitatea clienţilor. Ei vor căuta iară şi iară, într-un cult al rutinei consumiste aceleaşi produse şi aceleaşi locuri de unde-şi pot achiziţiona produsele respective. Suntem în plin câmp afectiv. Dependenţa este un fel afectivitate exacerbată. Este un cancer al sentimentului omului care este tras spre împlinirea poftei la costuri cât mai mici. Repet, chiar dacă aceste costuri nu sunt atât de mici cum par la prima vedere, pentru că ceea ce ţi se dă cu o mână ţi se poate lua cu alta cât ai clipi. Dar persoana rămâne blocată pe ofertă. E un fel de condiţionare intermitentă (JONES şi FLAXMAN, 2016, pp. 80 - 81). Când ţi se dă, când ţi se ia. Dar accepţi cu bună ştiinţă să ţi se ia, în speranţa că va veni şi rândul ofertei.

Mi se pare extrem de grăitoare situaţia în care, undeva într-o ţară civilizată şi cu nivel de trai ridicat din Occident, atunci când un magazin are lichidare de stoc şi oamenii se calcă în picioare pentru o pereche de şosete matlasate. Aici e de văzut şi de analizat nivelul de profunzime la care poate penetra personalitatea forţa persuasiunii consumeriste. 

         Icoana nu creează dependenţă afectivă. Pentru că nu sărutăm doar o singură icoană iar de altele nu ne atingem. De multe ori, oamenii maturi din punct de vedere spiritual se salută astfel: “Să ne vedem în Rai”. Paternitatea duhovnicească nu creează dependenţă, pentru că dependenţa este ucigătoare de libertate. Omul dependent de orice nu mai poate spune că e liber.

         Icoana arată tocmai valoarea libertăţii, a desprinderii de materialitate şi de orice dependenţă. Sfinţii sunt subţiri şi verticali şi nu există icoană care să nu aibă cel puţin un indiciu al eshatonului, al lumii de dincolo. Nu poţi privi icoana dacă nu crezi în Înviere. Icoana te priveşte “de sus”. Nu cu superioritate, ci “de sus”, din buza Împărăţiei.

         Icoana aduce bucurie, sfinţenie, vindecare şi protecţie. Ea nu pedepseşte niciodată şi, tocmai pentru acest motiv, ea nu creează dependenţă. Ea nu este o sursă a fricii, ci a bucuriei liber asumate şi consimţite în înţelegerea de taină cu sfântul la a cărui icoană te închini. Cred că suprema bucurie pe care ca om o poţi avea prosternat înaintea unei icoane este bucuria libertăţii pe care o ai atunci când eşti total prezent înaintea unei persoane care te acceptă aşa cum eşti. Fără cosmetică şi parti-pri-uri. Eşti liber să te bucuri înaintea acelei icoane sau a alteia, fără reţinerea dată de gândul că cineva vrea să se bucure de privilegiul exclusivităţii. Sfinţii nu sunt invidioşi sau geloşi şi, de aceea, tu te simţi liber şi acceptat aşa cum eşti în prezenţa lor iconică. Icoana e maica nădejdii în lumea de dincolo de această lume. E zâmbetul Împărăţiei în faţa căruia nu se stă crispat şi încordat, ci liber şi bucuros de întâlnire.

         Concluzie

         Icoana are un mesaj trinitar către noi: informaţional, afectiv şi comportamental. Fără să ştim rostul şi finalitatea ei nu i ne putem închina sfântului sau sfintei reprezentate “în duh şi în adevăr”. Ne vom închina numai iluziilor noastre. Estetice, sentimentale sau de altă natură.

         Cunoaşterea (gnosis) despre icoană şi rostul ei final ne scapă de confuzia cu noi înşine ca icoane autoidolatrizante. Sentimentalismul nu are ce căuta aici. Avem conştiinţa alterităţii noastre întru bucurie şi libertate în faţa sfântului din icoană şi împreună cu el dar nu în locul lui. Nu mă bucur că am reuşit să mă rog în faţa icoanei, ci mă bucur că am fost ascultat de cineva.

         Dacă ştiu CE presupune icoana şi dacă ştiu CUM să mă raportez la ea, atunci pot să îngenunchez înaintea ei şi să mă rog cu pace şi pentru pacea a toată lumea.

 

Puterea icoanei se manifestă prin rugăciunea pe care eu o fac, prin rugăciunea pe care noi o facem înaintea ei şi poate că de asta unora le e frică de procesiunile cu icoane. Icoana e frumuseţe şi frumuseţea va salva lumea.  

Pr. dr. Ciprian Valentin Bîlbă

Bibliografie:

  1. FRANKL, Viktor E. (2009). Omul în căutarea sensului vieţii, Bucureşti: Meteor Press.
  2. JONES, Marie D. & FLAXMAN, Larry, (2016). Războaiele PSI – o istorie a manipulării minţii, a supravegherii şi ingineriei sociale organizate de guverne, de presă şi de societăţi secrete, Bucureşti: Lifestyle Publishing.
  3. JURCA, Eugen, (2001). Experienţa duhovnicească şi cultivarea puterilor sufleteşti – contribuţii de metodologie şi pedagogie creştină, Timişoara: Editura Marineasa.       

        




ORTOPRAXIA (dreapta trăire)
Viaţa duhovnicească. Milostenia
Euharistie şi Mântuire - Arhim. Ioan Iovan

Interviu realizat de dr.Stelian Gomboş

 

  1. – Preacuvioase Părinte Arhimandrit, este perceput Iisus Hristos ca fiind „ieri, azi şi în veci Acelaşi” în lumea de astăzi, în condiţiile secularizării la care, din păcate, suntem cu toţii părtaşi, într-o mai mică sau mai mare măsură?!...

- Dragul meu, Iisus Hristos este Acelaşi, noi însă nu. Trebuie să ne apropiem mai mult de El, în sensul real, euharistic, prin învăţătura Bisericii, prin Sfintele Taine şi prin trăirea creştinească în sânul familiei şi peste tot acolo unde locuim şi ne desfăşurăm activitatea, să simţim că trăieşte în noi Dumnezeu. La toate acestea se poate ajunge cu ajutorul catehizării de care suntem încă foarte mulţi, lipsiţi.

  1. - Ce credeţi, Preacuvioase Părinte, că înţeleg oamenii de astăzi prin noţiunea de Euharistie şi cum vedeţi raportarea lor la acest termen teologic care reflectă o realitate duhovnicească foarte mare, de fapt, cea mai mare?!...

- Mai întâi trebuie explicat termenul Euharistie, pentru a înţelege şi conştientiza credincioşii importanţa termenului şi a faptului pe care el îl conţine, care este ceva obligatoriu şi indispensabil mântuirii.

  1. -Mai vedeţi astăzi, o raportare personală şi autentică a credincioşilor la Sfânta Euharistie, cu alte cuvinte la Sfânta Liturghie ca fiind „Taina tainelor”?!...

- În anul 1986, cu prilejul vizitei sale în România, Patriarhul Ierusalimului – Diodor, după participarea sa la mai multe Sfinte Liturghii a concluzionat că este impresionat de numărul mare de credincioşi participanţi, dar că este foarte trist pentru faptul că a văzut foarte puţini s-au nu a văzut nici un credincios care să se împărtăşească!... Nu este voie să existe Liturghie fără Împărtăşanie!... Mie nu mi-a lipsit liturghia şi împărtăşania nici chiar în puşcărie, unde am cusut pe partea din spate a maieului Sfântul Antimis, vinul îl aducea un medic într-o sticluţă de vin tonic, pâinea şi apa o reţineam din hrana şi din alimentele primite şi aşa mai departe. Găsirea unei explicaţii la toată această situaţie ne duce cu gândul la existenţa tainei lui Dumnezeu!... Astăzi încă nu prea ştim (cum) să ne raportăm la Sfânta Împărtăşanie dar suntem în drum spre, căci Împărtăşania înseamnă câştigarea Împărăţiei lui Dumnezeu de aici, cu alte cuvinte este vorba de îndumnezeirea prin har, care se face încă din această viaţă.

  1. - În altă ordine de idei, care vedeţi a fi termenul corect de abordare a acestei probleme: - acela de deasă împărtăşanie, rară împărtăşanie, cu vrednicie, fără, cu pregătire sau fără, ori continuă împărtăşanie?!... Care este, cu alte cuvinte, poziţia Sfinţilor Părinţi cu privire la această problemă?!...

- Răspunsul meu este: Continuă Împărtăşanie, iar cât priveşte vrednicia, noi preoţii sfărâmăm Sfintele, după cum citim în rugăciunea de după Epicleza Euharistică ce zice: „Se sfărâmă şi se împarte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce se sfărâmă şi nu se desparte, Cel ce se mănâncă şi niciodată nu se sfârşeşte, ci pe cei ce se împărtăşesc îi sfinţeşte” – argument pentru continua împărtăşanie. În ce priveşte vrednicia, aceasta este un dar de la Dumnezeu şi nicidecum meritul nostru!... Motivele invocării nevredniciei, cu canoanele, să ştiţi că sunt din lipsa de dragoste şi să se mai ştie că Liturghierul care cuprinde rugăciunile de taină speciale pe care le citesc preoţii, trebuie să fie concrete, vii, personale iar nu doar teoretice şi abstracte în idei!...

  1. - Care este diferenţa de curente, de opinii sau de abordare referitor la practica împărtăşirii credincioşilor la slavi, români şi greci şi de ce asistăm la evidenţierea acestor deosebiri de abordare a aceluiaşi fenomen, dacă pot să mă exprim cu aceste cuvinte?!...

- Este o greşeală de preţuire a lui Iisus Hristos, că dacă îL iubeşti cu adevărat nu te cramponezi în aceste deosebiri, din moment ce este vorba de unul şi acelaşi lucru, în fond de acelaşi text liturgic – cu acelaşi conţinut!... Este dureros că există aceste deosebiri şi, drept urmare, să ne străduim ca acolo unde ne aflăm noi, să fie desfiinţate, deoarece nu este mai importantă tâlcuirea lingvistică şi cea tipiconală decât receptarea Harului Divin!...

  1. - Este lumea bisericească contemporană suficient de conştientă de valoarea şi supremaţia acestei Sfinte Taine, care nu abordează o simplă practică liturgică ci pe ea se sprijină, de fapt, toată viaţa noastră eclesiologică, soteriologică şi, îndeosebi, cea eshatologică?!...

- Este deplin corigentă din păcate, de la A la Z, de la Ortodoxie la Catolicism şi de la Α la Ω!...

  1. - Avem noi, astăzi, bine structurată şi articulată o teologie a Sfintelor Taine şi, în special, a Sfintei Liturghii?!...

- Din nefericire lipseşte evlavia cu privire la trăirea în Iisus Hristos, permanentă, şi numai Bunul Dumnezeu poate remedia lucrul acesta!...

  1. - Din punct de vedere moral – duhovnicesc cum ne raportăm noi la Sfânta şi Dumnezeiasca Împărtăşanie, în condiţiile în care, la momentul potrivit din cadrul Sfintei Liturghii se împărtăşesc foarte puţini oameni, gândindu-mă, aici, la situaţia de la noi din ţară?!...

- Ar trebui să ne raportăm printr-o durere adâncă şi prin începutul unei râvne a mântuirii ce are în centrul ei tocmai pe Cel care ne mântuie. Dacă El este Centrul, atunci haideţi să mergem cu toţii la El!... La Dumnezeu nici un lucru nu este cu neputinţă. Ferice de cel care, indiferent ce vârstă şi în ce rost al vieţii se află, se întoarce la trăirea cu Iisus Hristos, fiindcă prin aceasta el se face apostol şi pentru alţii!... Ca o concluzie aş susţine că, pentru a scoate asemenea apostoli trebuie să ajungem la sacrificiul apostolic şi misionar de reunire a Bisericilor şi de revenire la trăirea primilor apostoli, astfel încât, Sfânta Euharistie trebuie să fie şi temeiul unităţii creştine a reunirii Bisericilor, a mişcării ecumenice autentice, încununată fiind de strădania îndumnezeirii de pe pământ către cer!...

  1. - Cine ar trebui să-şi asume vina sau responsabilitatea pentru abordarea, de multe ori, destul de superficială a acestei probleme fundamentale a spiritualităţii noastre?!...

- Să nu căutăm vinovaţi ci să mergem încrezători cu convingerea că Dumnezeu ne poate ierta de păcatul delăsării duhovniceşti, şi rugându-ne ca El să ne ia de mână, ca prin potir să ajungem acolo unde am fost, în paradis!... Aşadar, Hristos prin Euharistie ne reîntoarce la El, unde datorită comuniunii euharistice vom ajunge la comuniunea (cea veşnică) cu El.

  1.  - Mai este, astăzi, relaţia părinte duhovnicesc – fiu duhovnicesc una sinceră, profundă, într-un cuvânt, autentică?!...

- Mai rar, dar este. Să ne rugăm să se îndesească, să se întărească!...

  1.  - Care ar fi soluţia sau modalitatea îndreptării acestei stări de fapt, a acestei situaţii de compromis?!...

- Implorând Providenţa Divină să privească spre noi cu ochi milostivi şi povăţuitori, convinşi fiind că se aplică şi aici cuvântul Scripturii care zice că „Fără de Mine nu puteţi face nimic”.

  1.  - Credeţi că lucrările de învăţătură ortodoxă, „catehismele” noastre prezintă corect lucrurile cu privire la această problemă sau sunt destul de scolastice?!...

- Suntem chemaţi să scoatem scolasticul de aici!... Toată învăţătura catehetică are o comoară de izvoare, mult folositoare, cu toate că unele au fost schimbate în conţinutul lor şi care astfel, nu au făcut altceva decât să servească modernismului ispitit. În general, Catehismele sunt foarte bune dar şi în ele se strecoară, uneori, păreri subiective.

  1.  - Este nevoie, cumva, de o (re)catehizare a credincioşilor noştri cu privire la această problemă a Bisericii şi nu numai, adică asistăm, cumva, la o „evoluţie” istorică a acestei probleme?!...

- Repet, numai Providenţa Divină va face lumină în privinţa cursului creştinismului nostru, care nu se poate concepe decât urcând din nou, spre culmile desăvârşirii!...

  1.  Vedeţi cumva, o stare de revigorare a acestei situaţii, sunteţi optimist, în acest sens?!...

- Da, bineînţeles, nu cred, ci sunt convins că Dumnezeu Care a creat Biserica şi pe om, cu promisiunea că pe Aceasta „Nici porţile iadului nu o vor birui” nu va întârzia această revigorare până la sfârşit, ci cu mijlocirea Maicii Domnului „Biserica cea Vie” se va reface Ierusalimul pământesc şi abia apoi se va contopi cu cel ceresc, când va fi „un cer nou şi un pământ nou”.

  1.  - Acum în încheierea acestui interviu v-aş ruga, Preacuvioase Părinte Ioan, să trasaţi câteva concluzii urmate de câteva sfaturi!...

- Dacă dorim ca Dumnezeu să îndrepte mila Sa spre noi şi Biserica Lui, să fim creştini ai milei şi ai iertării şi să trăim mai mult în Iisus Hristos Euharistic şi-n evlavie la Maica Domnului şi aşa, pururea cu Domnul vom fi până la sfârşitul veacurilor!...

 

- Acestea fiind zise, vă mulţumesc foarte mult, dorindu-vă să aveţi parte de multă sănătate, de mult spor şi de multe împliniri duhovniceşti!...



Misiune.Mărturii. Vieţile Sfinţilor
Viața Sfântului Iacob Putneanul - 15 mai

 

Sfântul Iacob s-a născut la 20 ianuarie 1719 într-o familie dreptcredincioasă din Bucovina. Crescând în duhul adevăratei evlavii, la numai 12 ani a intrat în viața monahală la Mănăstirea Putna. În atmosfera duhovnicească a mănăstirii, o adevărată școală mo­nahală cu părinți duhovnicești care transmiteau arta și responsabilitatea viețuirii în Dumnezeu de la o generație la alta, s-a format părintele duhovnicesc pe care îl arată faptele și scrierile sale de mai târziu. Acest tânăr cu înțelepciune de bătrân și viață aleasă a fost hirotonit întru preot la numai 17 ani, a fost ales egumen al Mănăstirii Putna la 25 de ani și episcop de Rădăuți la 26 de ani. După doar cinci ani, vrednicia și râvna sa au fost hotărâtoare pentru mutarea sa în scaunul de mitropolit al Moldovei de la Iași.

Între anii 1750 și 1760, desfășoară o intensă activitate pastorală și socială, promovează cultura și tiparul românesc și se veghează la traducerea de cărți folositoare de suflet. Reușește să deschidă și aici tipografie și în 10 ani a tipărit mai bine de 15 cărți de slujbă și învățătură în limba română. Ele s-au folosit în bisericile și mănăstirile din toate zonele locuite de români și au fost de un deosebit folos în apărarea identității ortodoxe a românilor din Transilvania. Suflet din sufletul poporului, Sfântul Iacob s-a îndurerat pentru neștiința de carte a păstoriții săi, deoarece „din creșterea copiilor, ca dintr-o rădăcină bună sau rea, toate viața curge”. De aceea înființează școli, tipărește cărți de învățătură sau de slujbă. Astfel, în 1775 tipărește Bucvarul, primul Abecedar tipărit în Moldova. La propunerea sa, se înființează pentru copiii satului Putna prima școală elementară rurală din Moldova atestată documentar, care funcționează fără întrerupere până în ziua de astăzi. Ajuns cel dintâi ierarh al țării, mitropolitul a pus în practică cuvântul Mântuitorului Hristos: „Dacă cineva vrea să fie întâiul, să fie cel din urmă dintre toți și slujitor al tuturor” (Marcu 9, 35). Nu numai că a zidit sufletește poporul, dar, când a fost nevoie, s-a luptat fără cruțare de sine pentru apărarea lui. În perioada foarte dificilă a domniilor fanariote, a intervenit împreună cu ceilalți ierarhi ai țării pentru eliminarea mai multor impozite foarte împovărătoare, în primul rând a văcăritului, legând cu blestem pe domnii țării să nu revină asupra acestora. Mitropolitul Iacob a intrat astfel în conflict direct cu unii conducători politici din acei ani.

Pentru aceasta Sfântul mitropolit nu a pregetat să-și pună sufletul pentru turma sa cuvântătoare, renunțând în cele din urmă la scaunul mitropolitan în anul 1760. Cuvintele spuse atunci reprezintă crezul vieții sale: „și-au luat ziua bună de la domn și de la toți boierii pământului, zicându-le: iată că m-am lepădat și de mitropolie, și de cinste, și de toate ale acestei lumi, numai focul jurământului să nu-1 iau în cap și în suflet, și socotiți că suntem musafiri acestei lumi, și în ceea lume avem a trăi și a răspunde de toate faptele noastre și fiți sănătoși”. Tot poporul, boieri și oameni simpli, au plâns amarnic la plecarea sa de la Mitropolie, căci știau că un mare păstor pleca de la ei. Petrecând ultima parte a vieții la mănăstirea sa de metanie, Mitropolitul Iacob continuă aici actele de ctitorire începute în perioada cât a fost mitropolit în scaun, devenind astfel al doilea mare ctitor al ei, refacându-o aproape în întregime. Pe lângă purtarea de grijă față de Mănăstirea Putna și așezămintele ei, Mitropolitul Iacob a ajutat, până la a fi considerat al doilea ctitor, și alte mănăstiri și biserici, cum ar fi Mănăstirea Doljești, biserica Sfântul Dumitru din Suceava, Catedrala episcopală din Suceava și Catedrala mitropolitană din Iași, Mănăstirea și spitalul Sfântul Spiridon din Iași. Prin sprijinul și sfatul pe care le-a acordat negustorilor români din Suceava, a ajutat să renască acest oraș în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Retragerea la mănăstire i-a fost prilej de adâncire în rugăciunea curățitoare de păcate și luminătoare de suflet.

El a spus acest cuvânt despre rugăciune: „Dumnezeiasca rugăciune, aducând lumina lui Hristos în sufletele noastre și risipind dintru dânsul negura ce-1 vatămă pe el, îl face mai apoi cu mult mai luminat decât soarele, căci aievea știut este că cel ce vorbește cu Dumnezeu este mai sus de moarte și de stricăciune”. Acum avea liniște și răgaz mai mult decât în scaunul mitropolitan. A râvnit întreaga viață la frumusețea și adâncurile vieții sihăstrești, dar nu a putut să o îmbrățișeze cu totul căci Dumnezeu i-a rânduit slujirea arhierească, iar după retragere a fost nevoie să fie în continuare păstor de suflete în toate privințele. Acest dor adânc l-a exprimat tuturor și l-a împlinit cu cinci zile înainte de a trece la cele veșnice. Pe 11 mai 1778, a mers la Sihăstria Putnei și a primit tunderea în schima mare prin duhovnicul și colaboratorul său de decenii, Cuviosul Natan, ­pri­mind numele de Eftimie, după Sfântul Eftimie cel Mare, marele îndrumător al călugărilor pe care l-a cinstit în mod deosebit toată viața sa și în a cărui zi de pomenire, 20 ianuarie, se născuse.

Pe 15 mai 1778 a trecut cu pace la Hristos Domnul. Purtându-și cu râvnă și cu demnitate crucea slujirii arhierești și cu blândețe și smerenie pe acea de a fi prigonit pentru dreptate, jertfindu-se pe sine pentru popor, Mitropolitul Iacob și-a închinat întreaga viață slujirii Bisericii, luminării poporului prin Sfintele Taine, rugăciune, educație și cateheză, apărării celor nedreptățiți și promovării culturii și spiritului românesc. Multa lui osteneală și slujirea jertfelnică de păstor l-au adus cu suflet curat în brațele lui Hristos. A fost înmormântat în pridvorul mănăstirii sale de la Putna, ca nou ctitor al ei. De aceea, cu prilejul împlinirii a 550 de ani de la întemeierea Mănăstirii Putna, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în ședința sa din 6-7 iunie 2016, trecerea mitropolitului Iacob Putneanul în rândul Sfinților, cu zi de prăznuire la 15 mai, ziua trecerii sale la cele veșnice.

 

Sursa: obiectivdesuceava




BISERICA si lumea
Familia. Copiii. Educaţia. Vocaţia
Puterea cărţilor sfinte - Valeriu Tănasă

Suntem cu adevărat ceea ce citim?!...-, adică ori sfinţi, ori demoni!?

Fiecare dintre noi s-a convins că citirea unei cărţi sfinte şi ziditoare de suflet este un medicament pentru suflet, mai mult, un balsam care are darul de a

înmiresma mintea şi inima omului. Nu vedem că până într-un sfârşit, cărţile marelui Dostoievski au avut puterea şi menirea de a întoarce la Hristos foarte mulţi intelectuali!

Însă o carte ce este insuflată de putere demonică sau luciferică, oricum dorim să-i  spunem, este otravă pentru suflet şi de multe ori pierde pe acel om şi îl transferă în aşa zisă împărăţie a nimicului care este de fapt cea a inexistenţei.

De un timp intrasem într-o mlaştină înşelătoare căreia noi, îi mai spunem şi... formalism.

Încă nu prinsese rădăcini viguroase în inima mea ideea că, inclusiv rugăciunea adevărată, nu o dobândim cu forţe proprii, ci ne-o oferă Domnul, în dar, când noi ne aşteptăm mai puţin.

Tocmai mă pregăteam să merg la ţară, adică în satul natal, altfel spus acasă, fiindcă la oraş nu m-am simţit niciodată ca acolo. Ultima oară când am vizitat localitatea mă impresionară trei copilaşi care au trecut de câteva ori pe drumul prăfuit al aşezării. Micuţii îmi dăduseră “Bună seara”. Fără să pricep de ce, amintirea lor stăruia în mintea mea, aşa că mă hotărîi să le duc un mic dar.

Am cumpărat câteva caiete, trei pixuri, o pâine şi, de la Catedrala Albă a oraşului, am găsit Cartea “Puterea rugăciunii copiilor”.

Acele povestiri creştine din cuprinsul cărţii le vor umezi ochii şi spăla sufletele precum cântările îngereşti de la  slujba Învierii. Tote povestirile sunt calde şi curate ca însăşi sufletele copiilor, însă ultima -, “Roagă-te pentru mine” este de o cerească delicateţe. Se vorbeşte despre condiţia unei fetiţe de la Cernobâl care a fost radiată şi a murit. Felul în care micuţa se poartă în ultimele clipe ale vieţii, cu mama şi prietena sa, sunt de o înălţătoare candoare. Apoi modul cum îşi încredinţează păpuşa prietenei sale şi detaşarea de cele pământeşti, sunt o lecţie pentru noi, toţi adulţii, acriţi de otrava păcatului. Prin mesajul ultim care îl lasă ,responsabilizează toată umanitatea, cerându-ne indirect să ne rugăm toţi pentru mama sa, durerea ei părându-i-se insignifiantă în comparaţie cu a aceleia, care i-a dăruit viaţa...Totuşi, din toate atitudinile fetiţei rămâne cititorului faptul că pe nimeni nu se răzvrăteşte mintea copilei, ci pe toate le vede bune, primindu-le ca din mâna lui Dumnezeu. Aşa am înţeles şi eu, că copii sunt fii lui Dumnezeu prin nevinovăţie, fiindcă rabdă orice rău le-ar face alţii fără să culpabilizeze şi să fie cuprinşi de nici cel mai mic gând al răzbunării.



Biserica şi Neamul.Politica.Lumea
Mărturisitorii români ai lui Dumnezeu din perioada comunistă. Părinții de la Rugul Aprins și lumina credinței lor - Dr. Stelian Gomboş

Dreptslăvitori creștini,

Mulțumind lui Dumnezeu, întâi de toate, pentru întâlnirea și rugăciunea noastră de astăzi la Sfânta Liturghie, vă mărturisesc bucuria mea și emoția de a fi într-un duh și o inimă cu dumneavoastră, dreptmăritorii creștini din biserica/comunitatea sau parohia aceasta.

Pentru că la Sfânta Liturghie, noi am pomenit și-i pomenim mereu cu recunoștință pe toţi cei care s-au străduit să ne ofere şi nouă ceva mai bun, să ne facă să vedem duhovnicește, ne-au oferit calea cunoaşterii lui Dumnezeu, a Ortodoxiei și s-au rugat pentru noi. Şi între aceşti înaintaşi ai noştri, nu doar după trup, ci mai ales după duh, se află Martirii, Mărturisitorii și Pătimitorii din vremea comunistă. Unii au pătimit grele torturi fizice și psihice în temniţe, în lagăre și chiar au fost omorâţi, iar alţii au dus crucea mărturisirii într-o viaţă curată și smerită, în familie și comunitate. Toţi, însă, au purtat făclia dreptei-credinţe până în zilele noastre și ne-au dăruit-o şi nouă.

Credinţa, ca şi lumina care, vedeţi, se transmite prin lumânare de la unul la altul, este singurul lucru care nu se împuţinează pe măsură ce se împrăştie, ci se înmulţeşte. De aceea, recunoştinţa noastră faţă de înaintaşii noştri trebuie să fie mare, pentru că rugăciunea lor, rugăciunea acestor mărturisitori şi trăitori ai dreptei-credinţe a dat roade şi ca să fim noi aici, şi ca să fie bisericile pline în ţară, dar şi ca să fie o unitate de mărturisire şi de credinţă ortodoxă în întreg spaţiul care cândva era sufocat de propaganda comunistă, materialistă, ateistă.

Aşa încât dăm slavă lui Dumnezeu şi Îi mulţumim Lui pentru toate, dar le mulțumim şi Sfinţilor Lui, care în chip nevăzut luminează și ocrotesc Biserica Dreptslăvitoare şi pe cei care au urmat după ei în credinţă[1]. Iar ce facem noi astăzi este o umilă manifestare a recunoştinţei noastre şi o pomenire înaintea lui Dumnezeu a jertfei lor, a mărturisirii lor. I-am numit generic pe aceşti mărturisitori, dar am văzut că pe lângă cei cunoscuţi, pe lângă cei pe care îi cunoaştem din cărţile scrise despre ei, au fost şi mulţi necunoscuţi. Au fost mulţi pătimitori care nu au avut cultura lui Mircea Vulcănescu sau a lui Vasile Voiculescu sau a Părintelui Daniil – Sandu Tudor, dar au avut tăria şi statornicia în credinţă a Sfântului Apostol Pavel. Au fost oameni simpli, neinstruiţi, netrecuţi prin şcoli şi prin mândria intelectualului, ci au fost creștini cuminți, rugători şi totodată de-minuni-făcători, nu numai în timpul vieţii lor smerite, liniştite, ci şi în temniţă.

Părintele Adrian Făgețeanu, când l-am întrebat odată: „Părinte, cine v-a impresionat cel mai mult dintre toţi cei cu care aţi fost în temniţă? I-aţi cunoscut pe aceşti mari stâlpi ai Ortodoxiei?”, referindu-mă la preoții și intelectualii mai faimoși, a răspuns: „Da, am fost cu ei şi în celulă şi la muncă, dar cel mai mult m-a impresionat un ţăran simplu din Teleorman, pe nume Tudor, care era mai ferm în credinţă decât marii teologi.”... Să nu uităm că în cadrul acelor anchete, a acelor bătăi crunte, unii dintre intelectuali au cedat, şi-au renegat credinţa, valorile și poziţiile creştine în ce priveşte atitudinea lor din viaţa publică anterioară comunismului, şi au devenit la rândul lor torţionari, torturându-i pe colegii lor de celule. Ei, acest ţăran simplu nu numai că n-a făcut nimănui rău, dar nici când era bătut până la sânge nu scotea nici măcar un vai sau un oftat. Aşa a pătimit el şi a rezistat în puşcărie, necedând la presiunile şi bătăile gardienilor de a-şi lepăda credinţa ortodoxă.

Trebuie să menționăm de la bun început că aceşti mărturisitori, rugători şi trăitori ai lui Iisus Hristos nu și-au început viaţa lor de credinţă în temniţă, ci au avut o perioadă de pregătire înainte şi Dumnezeu i-a şcolit, să zic aşa, pe fiecare în parte şi pe toţi laolaltă într-o comuniune de credinţă şi răbdare, de înţelegere și iubire, în acele comunităţi de idei sau de spirit sau de duh.

Astfel, la Mănăstirea Antim din București, în cadrul mişcării „Rugului Aprins”, mai mulţi Părinţi, monahi, clerici, dar şi studenţi şi chiar mireni simpli participau la comunicările duhovnicești şi se întăreau în credinţă şi rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos.

De asemenea, la Mănăstirile Sihăstria, Slatina, Neamţ, Părinţii Cleopa, Paisie (Olaru), Vichentie (Mălău) adunau creştinii în jurul Bisericii şi în cadrul Bisericii, întărindu-i să reziste în credinţă faţă de tăvălugul ateist. Şi Părintele Ioan Iovan de la Mănăstirea Vladimireşti (şi mai târziu de la Mănăstirea Recea) era un mărturisitor al credinţei, al statorniciei în Biserică şi a fost sub lupa Securităţii ani de zile, până când a fost şi el arestat, fiind numit unul din cei care opun rezistenţă şi au atitudine duşmănoasă la adresa regimului politic comunist. În Bucureşti, Părintele Profesor Constantin Galeriu adunase, la fel, mulţi intelectuali, nu mai zic de creştinii enoriaşi ai lui, care se întăreau în credinţă în comunitatea de la Biserica Sfântul Silvestru.

Un alt punct de rezistenţă erau Mănăstirile din Oltenia, cele din Ardeal, la Putna de asemenea şi nu numai aici, şi-a pregătit Dumnezeu mărturisitorii pentru proba de foc a temniţei. Erau „frățiile de Cruce” - comunităţile de tineri creştini care învăţau să-şi iubească aproapele, Biserica şi ţara în tabere care nu erau numai de muncă, ci și de întărire în credinţă şi iubirea de neam. Şi mulţi din elita studenţilor au trecut prin această Mişcare Legionară, care la început a avut caracteristicile unei mişcări duhovniceşti de înnoire şi întărire a credinţei şi a conştiinţei de Biserică şi de neam. Mai târziu s-au infiltrat tot felul de agenți diversionişti înlăuntru, care au deturnat-o spre exagerări politicianiste, spre mişcări paramilitare, care au compromis naționalismul creștin echilibrat și chiar pe unii din trăitorii adevăraţi ai Ortodoxiei din Mişcarea Legionară. De aceea, trebuie cercetată și aleasă cu multă atenţie, cu multă grijă, viața și mărturisirea ortodoxă curată și pașnică a membrilor Mişcării, care, așa cum spuneau mulți preoți și istorici, a fost infectată apoi, a fost parazitată și virusată de vanitatea omenească ce a făcut să fie defăimată calea creştină a iubirii de Dumnezeu şi de ţară.

Totodată, nu trebuie să uităm, însă, că în anii 1940, existau în România mai multe curente ideologice. Şi anume era, să zicem, curentul moderat naționalist creștin românesc de trăire şi mărturisire a dreptei-credinţe şi a iubirii de neam. Erau apoi extremiştii, naţionaliştii filetiști, care mergeau până la exterminarea sau anularea calităţii celorlalţi. Era, pe de altă parte, şi un curent de moleşeală, adică de nerecunoaştere şi nerecunoştinţă a valorilor naţionale şi creştine, care bătea încet-încet spre materialism şi ateism. Şi pe fondul acestei rătăciri și răciri spirituale și ideologice, să zic, a acestui curent majoritar a putut prinde teren comunismul, odată cu aducerea și impunerea lui forțată din Rusia, nu de către ruşi, ci de către bolşevicii anticreștini care aveau nu doar ideile, ci în mare parte și naţionalitatea lui Marx, Engels şi Lenin. Ştim bine, potrivit documentelor istorice încă existente[2], că atunci când au venit din Uniunea Sovietică și s-au „stabilit” în Romania, comuniștii bolșevici au înfiinţat un guvern în care peste 80% dintre membrii lui erau evrei; şi şeful Siguranţei Statului, conducătorii Ministerelor de Interne şi al Apărării erau evrei. Acești bolșevici anticreștini, folosindu-se de „cozi de topor” luate dintre localnicii trădători, vanitoși și servili, au purces la cel mai oribil genocid la adresa valorilor româneşti, a personalităţilor și a ideilor lor ancorate în credinţa creştină şi în iubirea de ţară[3]. Aşa au făcut cu toată elita culturii, a spiritualităţii și a dăruirii între români, după ce au venit în anul 1945 la putere în România. Așa au fost arestaţi, torturați, reeducați și martirizați[4] cei mai luminaţi trăitori şi Mărturisitori ai credinţei în Iisus Hristos şi ai iubirii de neam, mulți dintre ei fiind tineri studenți, curați, inteligenți și cu un caracter frumos.

Să ştiţi că nu sunt vorbe goale, iubirea de neam este o stare firească pe care trebuie să o avem cu toţii, indiferent dacă locuim în România sau în afara ei. Este atitudinea de recunoştinţă firească faţă de înaintaşii noştri: părinţi, bunici, strămoşi, cei care ne-au transmis dreapta-credinţă şi valorile româneşti: omenia, cuviinţa, umorul, dorul, folclorul, dreapta-socoteală sau înţelepciunea. Aceste valori ne-au venit de la nişte oameni, de la strămoși, n-au căzut direct din Cer; noi nu suntem fără rădăcini pe pământ, ci rădăcinile noastre sunt în ei şi e firesc să ne cultivăm și arătăm din generație în generație iubirea și recunoştinţa faţă de ei, preluând și îmbogățind, la rândul nostru, patrimoniul spiritual și material național moștenit de la ei.

Aşa că, dacă cercetăm bine lucrurile, suntem nu numai datori, ci şi obligaţi să-i pomenim înaintea lui Dumnezeu pe aceşti înaintaşi care s-au jertfit în temniţele, în lagărele şi prigoanele comuniste, dar ale căror jertfe au dat roade şi vor da în continuare. Pe măsură ce şi noi ne vom arăta recunoştinţa faţă de ei, pe măsură ce ei vor ajunge cunoscuţi şi la alţii, rugăciunea noastră către ei şi mijlocirea lor la Dumnezeu pentru noi vor creşte. Astfel va creşte unitatea noastră şi starea de solidaritate dintre noi şi ei, chiar dacă ei nu mai sunt la vedere şi chiar dacă ei nu au mormânt: Mircea Vulcănescu, Părintele Daniil – Sandu Tudor, și alți zeci, sute și poate mii de Mărturisitori omorâţi în temniţele comuniste şi îngropaţi pe cine-ştie-unde, numai Dumnezeu ştie unde sunt cinstitele lor oseminte. Fiind vii cu sufletul[5], aceştia se roagă pentru noi toţi, şi de aceea și noi trebuie să facem tot ce ţine de noi ca jertfa lor să fie cunoscută şi ca atitudinea noastră de rugăciune şi recunoştinţă faţă de ei să fie cât mai vizibilă în spațiul public.

Acești mărturisitori ai lui Iisus Hristos au fost, așadar, şi trăitori ai Lui, au fost oameni înaintaţi în credinţă, oameni care au vorbit din preaplinul inimii lor şi care ne-au zidit şi pe noi, şi zidesc pe cei care vin după noi. Cu cât devin ei mai cunoscuţi, cu atât devenim şi noi mai strâns uniţi cu ei. Şi să ştiţi că este important ca noi să creştem în această conştiinţă eclezială şi naţională, pentru că înaintea lui Dumnezeu vom merge cu tot neamul nostru la judecată, şi aceşti stâlpi şi Sfinţi ai neamului nostru vor mijloci pentru mântuirea neamului nostru, pentru mântuirea românilor de pretutindeni şi din toate timpurile.

Acestea sunt nişte lucruri generale. Prigoana împotriva Bisericii pe care au iniţiat-o şi au desfăşurat-o ucigaşii şi urâtorii lui Iisus Hristos n-a fost numai asupra acestor mari stâlpi ai credinţei, şi anume în temniţe şi în lagăre. Ştiţi bine cum era atunci, că poate mulţi dintre dumneavoastră aţi trecut prin perioada comunistă, când învăţaţi şi învăţam cu toţii la lumina lămpii sau a lumânării, când curentul era deschis doar două ore pe zi, când frigul, sărăcia şi înfometarea erau metodele de înfricoșare și maltratare psihică şi fizică a populaţiei întregi. Să ştiţi că Lenin[6], demult, pe la anii 1917-1918, spunea că un popor, ca să fie dominat de ei, adică de comunişti, trebuie să fie suficient de sănătos cât să muncească şi suficient de bolnav cât să nu se răzvrătească, adică suficient de bolnav, de sărăcit, dezbinat și slăbit, de făcut neputincios și de speriat încât să nu se poată răscula împotriva „sistemului”. Şi poate că ați citit sau aţi și cunoscut pe viu ce stare de nesolidaritate era și la noi înainte de revoluția din 1989, când oamenii, deși sufereau în masă și erau nemulțumiți, totuși nu erau uniţi. Plus că te mai temeai și de turnătorii din jurul tău, sau uneori chiar din casa ta... Îmi amintesc o glumă politică, o glumă tristă de altfel, dar adevărată. Se spune că era un congres internaţional de câini, şi câinele american, bine-făcut, gras, zice: „La noi în ţară se găseşte de mâncare peste tot, poți să latri cât vrei, te plimbi cât vrei, totul e bine.”. Câinele din Uniunea Sovietică zice: „La noi în ţară se găseşte de mâncare, dar nu poţi să latri, nuu prea poţi să latri.”. Iar câinele din România zise: „La noi în țară, nici de mâncat nu găseşti, nici de lătrat nu poţi, dar e o mârâială între noi, aiii!”. Asta reflecta starea de lucruri din România înainte de perioada anilor ’90.

Să ştiţi că teroarea era și este principalul mod de îngenunchere a oamenilor, deși uneori se folosește și opusul ei, plăcerea, pentru slăbirea voinței și a discernământului oamenilor. Dar cel mai mult se folosește teroarea și tortura sub toate aspectele: alimentar, educaţional, economic, etc. Tortura fizică şi psihică era și este, repet, metoda bolșevică de anulare a demnităţii omeneşti. Şi această teroare a fost aplicată și se aplică încă nu doar în lagăre concentraționare şi în temniţe mărginite, ci şi la nivel naţional, ba chiar supranaţional. Toate popoarele ortodoxe, de fapt toate ţările din Estul Europei, au trecut prin această experienţă tristă și traumatizantă. Şi să ştiţi că nu numai la noi în ţară şi în Rusia majoritatea conducătorilor erau iudei şi iudaizaţi, ci erau anticreştini după înaintaşii de trup şi în celelalte ţări. Am vorbit cu mai mulţi studenţi străini, colegi și prieteni de-ai noştri care mărturisesc la fel că cei care au fost promotorii comunismului în celelalte ţări fost-comuniste n-au fost de naţionalitatea ţărilor respective...

Acum, după cum se vede, e greu şi va fi mai greu, bineînţeles, pentru că tot în mâna lor au ajuns puterea și banii lumii... Iar noi am ajuns precum grecii, doar că grecii spun pe faţă în diverse emisiuni televizate că sunt datori la evrei, la Consiliul „Europei”, la F.M.I. şi la Banca Mondială – Troica, aşa o numesc ei. Au curajul să spună în dezbateri televizate și în mass-media aceste lucruri. Iar ei, stăpânii lumii, deja aplică și vor aplica în și mai multe țări, la fel, aceeaşi metodă de tortură în masă, de îngenunchere, de înfometare, de sărăcire, de control, de urmărire ca şi în vremea comunistă, numai că la un nivel mai mare, mai vast, globalist.

De aceea noi nu doar că trebuie să cinstim, dar avem mereu de învăţat din jertfa înaintaşilor noştri, tocmai ca să ne întărim pentru vremurile care vin. Nu trebuie să ne speriem, ci să vedem în toate pronia lui Dumnezeu, Care a rânduit să avem înaintea noastră nişte făclii luminoase, nişte stâlpi care nu au cedat compromisurilor cu diavolul (şi cu slujitorii lui ucigași), care au fost şi sunt repere în continuare pentru noi toţi, de la vlădică până la opincă.

Domnul doctor Pavel Chirilă ne spunea cândva: „Cum descoperi dacă un păstor sau conducător face voia lui Dumnezeu?” – un păstor, fie cleric, fie necleric, pentru că şi medicul şi profesorul sunt păstori; şi un simplu mirean creştin ortodox poate fi un păstor la locul lui de muncă sau în societate, pentru că fiecare dintre creştinii ortodocşi aparţine preoţiei universale. Zice: „Te uiți şi vezi de cine se teme, de Dumnezeu sau de oameni, vezi cum mărturiseşte, cum trăieşte. E important acest criteriu, pentru că, dacă ţi-e frică de Dumnezeu, vei spune adevărul chiar dacă deranjează pe mulţi oameni, fie mai mari, fie de lângă tine sau chiar de sub tine. Dar dacă te temi de oameni, atunci vei strica cuvântul lui Dumnezeu doar ca să te pui «pe bune» cu oamenii, ca să placi oamenilor, de fapt doar unor oameni. Şi asta deschide calea compromisului şi a căderii.”.

Noi trebuie să ştim că mai presus de oameni este Dumnezeu, Care guvernează totul, şi că nimic nu se desfăşoară în lume fără ştirea și îngăduinţa Lui. Astfel, cu această atitudine au putut rezista Părinţii noştri – şi aşa îi numesc generic pe toţi înaintaşii noştri care au pătimit în temniţele comuniste. Ei ştiau că dincolo de bătaia, de tortura gardienilor e pronia lui Dumnezeu, care cândva le va rândui ceva mai bun chiar şi pentru torționarii cei mai înfricoşători și mai îndrăciți, dacă ei se vor pocăi.

Mai spun ceva, şi anume că pătimitorii din temniţele comuniste au o putere mare în mijlocirea lor către Dumnezeu, pentru că s-au lepădat de toate grijile lumeşti. S-au lepădat de vanităţi, s-au lepădat de proprietăţi, s-au lepădat de confort – totul la ei era ancorat în Dumnezeu. Şi Părintele Sofian spunea că în vremea temniţei nu aveau alte griji decât să se roage, ca să reziste foametei, frigului din temniţă, bătăilor, numai la Hristos aveau nădejde şi aveau sursa de putere. De aceea, această răbdare a lor a fost mai mare decât a mucenicilor din primele secole, care erau chinuiţi câteva minute, ore, poate uneori şi zile. Dar Părinții noștri au fost în temniţă într-o teroare psihică şi fizică luni și ani de zile, în bătăi îngrozitoare, și umilinţe la care nu se gândise nici un om.

O să-i las Părintelui nişte cărţi cu mărturii din temniţele comuniste, pe care ni le-au lăsat trăitori ca Dumitru Bordeianu, Ioan Ianolide, Părintele Dimitrie Bejan, Virgil Maxim, Demostene Andronescu şi alţi mărturisitori. Vă veţi înfiora văzând ce lucruri oribile erau puşi să facă, şi, din nefericire, unii au cedat; și nu sunt de condamnat, căci nu ştim nici noi ce am fi făcut sub aceeaşi presiune. Mulţi făceau plângând paradele acelea anticreştine, când erau nu doar ameninţaţi cu bătaia, ci chiar bătuţi crunt dacă nu le făceau...

Ei bine, strălucirea acestor Pătimitori statornici şi Mărturisitori ortodocși în temniţele comuniste este mare înaintea lui Dumnezeu tocmai datorită răbdării îndelungate în chinuri mari de care au dat dovadă. Şi credem că sunt mulţi dintre aceşti Sfinţi pătimitori, care sunt ca Sfinţii mari din vechime sau chiar mai mari decât cei trecuţi în calendare şi pe care noi îi cinstim cu slujbe mari, cu slujbe recunoscute în întreaga Biserică. De aceea, să avem mare recunoştinţă şi totuşi mare sfială faţă de jertfa lor. Între aceşti pătimitori și mărturisitori, trăitori şi rugători ai lui Iisus Hristos, se numără cei arestaţi în lotul „Rugul Aprins” care este legat de Mănăstirea Antim pentru că ei se întâlneau în biblioteca mănăstirii între toamna din anul 1945 şi până în anul 1948, când a fost interzis acest cenaclu duhovnicesc şi a fost interzisă asociaţia juridică ce purta numele „Rugul Aprins al Maicii Domnului”.

Vreau acum să ne oprim la câteva personalităţi care participau la aceste întâlniri ale „Rugului Aprins”, întâlniri care erau ca aceste cateheze, ca aceste colocvii pe care le săvârşeşte şi părintele Ioan aici după Sfânta Liturghie, duminica. Aşa aveau loc şi la Antim, duminica şi joia seara după Vecernie, când mai mulţi intelectuali, mai mulţi preoţi, călugări sau clerici de mir veneau în biblioteca mănăstirii şi dezbăteau subiecte legate de viaţa duhovnicească și cultura creștină. În dosarul de condamnare al acestor participanţi la întrunirile „Rugului Aprins”, acuzaţia principală era cea de complot împotriva statului sau de manifestări duşmănoase la adresa regimului politic muncitoresc. Asta era justificarea scriptică a persecuţiei acestor credincioşi creştini ortodocşi erudiţi, a acestor făclii ale Bisericii şi culturii româneşti. Dar la „Rugul Aprins” nu s-au dezbătut niciodată probleme politice sau, cel puţin, de răsturnare violentă a regimului politic comunist proaspăt instalat. La Mănăstirea Antim, în vremea aceea era stareţ Părintele Vasile Vasilache, care, împreună cu fratele său Haralambie Vasilache, era de loc din județul Vaslui. Au venit şi s-au stabilit în Mănăstirea Antim, şi au pătimit şi ei în temniţele comuniste, Părintele Haralambie dându-şi viaţa în mâinile Domnului Iisus Hristos la Gherla. Dar voiam să spun că Părintele Vasile Vasilache, în calitate de Stareţ al Mănăstirii Antim, a ocrotit această mişcare, această efervescenţă duhovnicească şi a acoperit-o cu înţelepciunea sa în faţa autorităţilor. Trei ani şi jumătate participanții au discutat, au dezbătut probleme duhovniceşti în aceste întâlniri ale „Rugului Aprins”. „Rugul Aprins” este numele generic sub auspiciile căruia s-a făcut și o asociaţie, cu statut juridic, dar care urmărea ca fiecare membru, fiecare participant la aceste întruniri,  să sporească în viaţa duhovnicească.

De unde vine numele de „Rugul Aprins”? De la vederea Sfântului Prooroc Moise pe Muntele Sinai a unui rug care ardea şi nu se mistuia. Acest rug arzând este simbol al Maicii Domnului, este o profeţie a Maicii Domnului, care a fost cuprinsă de focul Duhului Sfânt şi şi-a păstrat fecioria şi înainte şi în timpul şi după naşterea Mântuitorului Hristos. În icoana Maicii Domnului „Rugul Aprins” este reprezentată Maica Domnului în centru între două romburi, unul verde şi unul roşu. Verdele simbolizează pururea-fecioria ei, iar roşul simbolizează flacăra Duhului Sfânt. De asemenea, „Rugul Aprins” este un simbol al rugăciunii inimii, al rugăciunii neîncetate care se săvârşeşte în inimă şi, deşi focul Duhului Sfânt o cuprinde, ea continuă să trăiască şi să bată şi în această lume, însă străbătută de Duhul Sfânt, care o face să strige către Dumnezeu: „Avva!”, adică „Părinte!”.

De aceea Părintele Daniil – Sandu Tudor, pe numele său de mirean Alexandru Teodorescu, a pus toate întâlnirile şi dezbaterile ce aveau loc sub acest nume și simbol al „Rugului Aprins”, pentru că cele mai multe discuţii erau despre rugăciunea lui Iisus, despre felul cum o putem dobândi şi o putem trăi. Dar cine a fost Părintele Daniil, întemeietorul acestei mişcări duhovniceşti? A fost un om foarte citit, un om de o erudiţie genială, de o sclipire şi de o tărie duhovnicească uluitoare. A trăit şaizeci și șase de ani pe pământ, între 24 decembrie 1896 şi 17 noiembrie 1962. S-a născut într-o familie de magistraţi în Ploieşti, unde a şi dobândit credinţa de la mama lui şi unde şi-a întărit-o în perioada liceului, când un profesor de Filosofie îl îndemna să caute întotdeauna la adânc, să nu se mulţumească nici în credinţă, nici în ştiinţă cu suprafaţa lucrurilor (adică să repete sau să recite aşa, fără să înţeleagă ceea ce vede, şi la Biserică şi în viaţa gnostică, în viaţa de cunoaştere), ci să aprofundeze, să înţeleagă totdeauna totul, așa îl îndemna acest profesor, pe care el îl recunoaşte mai târziu ca pe unul dintre formatorii lui. În anul 1922, după Primul Război Mondial când el a fost subofiţer trimis pe front, Părintele Daniil s-a înscris la Facultatea de Belle-Arte, doi ani studiind grafica şi pictura. Dar a renunţat la ea, participând la cursuri la Facultăţile de Teologie, de Filosofie, Drept şi Litere, dobândind, ca şi Eminescu, o mare cultură şi o cuprindere înţelegătoare foarte largă, precum şi o uşurinţă în a-şi manifesta ideile, verbal şi în scris. Aşa, în anul 1925 a lansat primul volum de versuri numit Comornic, poezii frumoase şi în care putem recunoaşte stilul de mai târziu al unui poet genial. El a şi fost premiat de Fundaţia Regală, şi cartea sa a şi fost tipărită la editura Fundaţiei Regale. În anul 1927 compune primul Acatist în versuri după ritmul şi rima grecească, aşa cum este regula în imnografia grecească: troparele sunt în versuri şi în nişte măsuri foarte precise de număr de silabe. Aşa a scris el Acatistul Sfântului Dimitrie Basarabov. A primit binecuvântarea Sfântului Sinod şi totodată recomandarea de a fi citit în fiecare biserică din cuprinsul Patriarhiei Române. Important este că Părintele Daniil, încă de atunci, a început să facă o sinteză între teologie şi poezie, pe de-o parte ridicând poezia la nivelul cel mai înalt, şi anume al rugăciunii, iar pe de altă parte ducând expresia rugăciunii la perfecţiune, adică la poezie. Cine a mai compus multe rugăciuni în versuri, mai ştiţi? Sfântul Grigorie Teologul, acum două zile prăznuit, care are mii de versuri, mii de rugăciuni şi doxologii oferite lui Dumnezeu în forma cea mai înaltă de exprimare, şi anume în poezie. În anul 1929, Părintele Daniil, la vârsta de treizeci şi trei de ani, adică la jumătatea vieţii sale pământești, face o călătorie în Sfântul Munte Athos, pe care o prelungeşte de la două-trei luni până la opt luni. În această călătorie întâlneşte mulţi părinţi îmbunătățiți, rugători, oameni smeriţi – ba chiar, el, care avea o oarecare mândrie intelectuală, spune că a fost copleşit de smerenia şi ascultarea deplină cu care nişte călugări erudiţi, cu două-trei facultăţi, de la o mănăstire athonită, îl slujeau pe Stareţul care stătea paralizat la pat şi care doar şoptit le spunea ce să facă fiecare. El a observat și a înțeles că în această slujire jertfelnică, în această ascultare necondiţionată stă cheia adevăratului progres duhovnicesc.

După ce a revenit din Athos, el a consemnat în două cărticele experienţa lui din în Sfântul Munte, dar mai important a fost, nu doar că el a aprofundat credinţa în partea ei mistică, adică în ascultare și în adâncirea rugăciunii lui Iisus, ci că a dorit să facă şi el cât mai mult ca să-L vadă pe Dumnezeu, să-L cunoască nemijlocit pe Dumnezeu. Şi în felul acesta, în anul 1932 a înfiinţat o revistă, Floarea de foc se chema, în paginile căreia a adunat scrieri ale multor intelectuali români importanţi din acea vreme, chiar şi Mircea Eliade şi Emil Cioran au scris la început acolo, în paginile revistei lui. Petru Comarnescu, Nichifor Crainic, Ion Marin Sadoveanu, Anton Dimitriu, Vasile Voiculescu erau şi ei prezenţi în aceste pagini ale revistei lui, şi mai târziu vom vedea că unii dintre aceşti intelectuali au continuat colaborarea cu Părintele Daniil – Sandu Tudor şi în cadrul „Rugului Aprins”, şi după aceea. La 1 decembrie 1933 tipăreşte primul cotidian creştin din România – deci iată cu cât timp înaintea ziarului „Lumina” apare acest ziar, numit Credinţa, el fiind director, semnând articolele sub pseudonimul Sandu Tudor, ca mirean. În fiecare zi el scria câte un editorial şi un articol, aducând colaboratori importanţi şi pe alţi Părinţi importanţi din Biserică şi pe alţi intelectuali. Avea şi o pagină de cateheză, de catehism creştin ortodox. Deci iată că el s-a străduit să ofere oamenilor această perspectivă de înţelegere a lumii care este cea creştină ortodoxă. Nu scăpa însă de analiza vigilentă şi virulentă a lui nici un fenomen sau eveniment social, politic sau economic care avea loc în ţară. Însă toate aceste tulburări şi frământări sociale sau ideologice, Părintele Daniil le interpreta, le analiza şi le oferea soluţia în cheie creştin-ortodoxă. Adică în înţelegerea pe care o oferă prezenţa lui Iisus Hristos şi lucrarea Lui în Biserică şi în lume. Nu căuta soluţii fără Iisus Hristos şi fără Biserică, soluţii care duc la degradarea omului şi a societăţii, cum vedem astăzi că se întâmplă. Părintele Daniil a semnalat exagerările şi extremismul la care poate duce comunismul, încă de pe atunci. La fel, şi extremismul naţionalist a fost combătut de el. El nu a fost legionar, a fost creştin ortodox, a fost un intelectual de primă-mână, aş zice un alt Eminescu al secolului 20 pe care l-au avut publicistica şi poezia românească. Să citiţi Acatistul „Rugului Aprins” compus de Părintele Daniil – Sandu Tudor, şi dacă veţi rezista un condac şi un icos fără dicţionar înseamnă că sunteţi pregătiţi să-l cunoaşteţi mai bine.

Dar pe lângă conţinutul şi înţelesul adânc al imnurilor lui, Părintele Daniil foloseşte şi îşi arată și sensibilitatea lui extraordinară. În anul 1938, Octavian Goga, pe atunci ministru al Cultelor şi Culturii, îi interzice să mai publice şi ziarul Credinţa este scos în ilegalitate. Curentul comunist începe deja să se strecoare printre intelectualii vremii, şi mulţi s-au molipsit de aceste oferte ale ateilor și ateismului. În anul 1940, când începe războiul, Părintele Daniil a fost detaşat pe front fiind subofiţer, chiar a condus o unitate militară de motomecanizate de lângă Bucureşti. Nu știm precis motivele pentru care a fost arestat, dar Ministerul Apărării a intervenit şi l-a eliberat. A fost arestat în acel exces de zel al dictaturii carliste, care căuta duşmani şi unde nu erau.

În anul 1944, după ce se termină războiul, Părintele Daniil – Sandu Tudor avea o avere considerabilă, chiar şi avion personal, şi, în urma unui zbor deasupra Mării Negre, a avut un accident în aer, avionul s-a prăbuşit de la circa doi kilometri altitudine. Și în acea cădere el se ruga la Dumnezeu cu mai multă tărie decât oricând... Știţi că disperarea te detaşează de orice agățare de lucrurile exterioare şi îţi dă aripi rugăciunii. Ei bine, Părintele Daniil n-a murit; avionul s-a prăbuşit, s-a rupt în bucăţi, dar el a căzut în mare şi a rezistat o noapte întreagă fără să fie ajutat de nimeni, doar plutind singur, înotând. Spre dimineaţă, pe când se lumina, a văzut o bucată din aripa avionului, de care s-a prins, iar peste câteva ore a putut fi recuperat de un echipaj de salvare. Apoi el și-a vândut toată averea, căci avea două case pe Calea Victoriei și o maşină, şi cu banii aceia a restaurat Mănăstirea Antim, a reparat turlele şi chiliile, şi a venit ca frate în obştea Mănăstirii Antim. Doar biblioteca, doar cărţile lui şi le-a păstrat şi le-a adus în chilia care era deasupra intrării, în clopotniţă. A fost cineva la Antim? Deasupra tunelului intrării din clopotniță, unde sunt arcadele acelea, este o chilie, acum este în restaurare – acolo a vieţuit Părintele Daniil – Sandu Tudor trei ani şi jumătate, acolo mai stătea uneori de vorbă cu Părintele Sofian Boghiu, cu Părintele Dumitru Stăniloae, cu prietenul lui, Alexandru Mironescu, unul dintre marii cercetători şi profesori universitari în domeniul chimiei. Fiul acestuia, Șerban Mironescu, era student la Arhitectură, şi venea şi el la întâlnirile cu Părintele Daniil – Sandu Tudor de la Antim.

Aşa el, iată, venind la Antim ca frate ascultător, îmbrăcând haina monahală, a chemat la întâlnirile „Rugului Aprins” pe prietenii lui, colaboratori ai ziarului Credinţa şi ai revistei Floarea de foc, aşa încât pomenim acum pe mai mulţi dintre clericii şi intelectualii care veneau la întâlnirile „Rugului Aprins”: Mitropolitul Tit Simedrea, fratele și mai târziu Arhimandritul Andrei Scrima, Leonida devenit mai târziu Mitropolitul Antonie Plămădeală, Părintele Bartolomeu Valeriu Anania, mai târziu Mitropolitul Clujului, Părintele Sofian Boghiu, mai târziu Stareţ al Mănăstirii Antim timp de treizeci de ani, Părintele Adrian Făgeţeanu, de asemenea duhovnic al Mănăstirii Antim vreme îndelungată, Părintele Benedict Ghiuş, cel care a fost ales de Sinodul BOR ca Episcop pentru Basarabia, dar a fost respins de Direcţia Cultelor, adică de securişti, Părintele Roman Braga, Părintele Felix Dubneac, veniţi şi ei din Basarabia, pictori şi cântăreţi bisericești foarte buni, Părintele Dumitru Stăniloae, cel mai luminat teolog ortodox din secolul 20, Părintele Arsenie Papacioc, pe care îl ştiţi cu toţii. Tot la Antim a primit tunderea în monahism și Părintele Petroniu Tănase, Stareţul Schitului Prodromu de la Sfântul Munte Athos. Deci iată că aceşti Părinţi, aceste personalităţi ale Bisericii n-au apărut fiecare pe un cer gol, ci au apărut într-o împreună-stimulare şi împreună-creştere, pe care Dumnezeu le-a rânduit să le trăiască în obștea Antimului, dar şi în cadrul întâlnirilor de la „Rugul Aprins”.

Dintre intelectualii mireni amintim pe poetul Vasile Voiculescu, scriitor şi poet de mare erudiţie şi de mare valoare, dar totodată (lumea nu ştie!) doctor fără-de-arginţi, căci el nu lua bani la consultaţii, ci îi sfătuia pe pacienți să-i ajute pe cei săraci. De asemenea, trebuie amintit faptul că Vasile Voiculescu a fost întemeietorul emisiunii de la radio „Sfatul medicului”. Aţi ascultat-o vreodată? Era pe la şase dimineaţa, era o emisiune iniţiată de el pentru popularizarea ştiinţei medicale în rândul oamenilor simpli. Încă pe programul Radio - Cultural, Vasile Voiculescu a întemeiat emisiunea intitulată „Universitatea Radio” care era duminica pe la prânz. Era un fel de rampă de lansare a tinerilor scriitori.

Apoi era profesorul Paul Constantinescu, compozitorul care a realizat două oratorii bizantine, Oratoriul bizantin de Paşti Patimile şi Învierea Domnului şi Oratoriul Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul. Nu există alte creaţii în muzica clasică sau cultă cu o asemenea încărcătură mistică.

Apoi erau scriitorii Ion Marin Sadoveanu, chiar şi Eugen Jebeleanu, apoi Anton Dumitriu, mare filosof şi logician, care a venit chemat de discipolul sau asistentul lui de la Filosofie, Andrei Scrima. Profesorul Alexandru Mironescu, cu fiul său Şerban Mironescu, profesorul Gheorghe Dabija, întemeietorul şcolii de neuro-psihiatrie din România, conducea Spitalul 9, spitalul de boli nervoase, apoi Olga Greceanu, singura femeie care a avut binecuvântarea să predice în biserică, o pictoriţă şi o graficiană de valoare, ucenica Părintelui Sofian. Ea a realizat împreună cu Părintele Sofian icoanele în mozaic din pridvorul Mănăstirii Antim şi de pe catapeteasma de piatră a bisericii mari din Mănăstirea Antim. Constantin Joja era şi el prezent, şi era şi el unul din cărturarii români, de formaţie militară, din cultura interbelică.

Toţi aceşti Părinţi şi intelectuali veneau cu ucenicii lor, cu monahi sau cu studenţi și asistenţi pe care îi aveau la Facultate. Şi în cadrul acestor întâlniri de la „Rugul Aprins” erau dezbătute mai multe teme. Cea mai importantă era Rugăciunea lui Iisus, practică şi teorie. Alta era metoda cunoaşterii ştiinţifice şi limitele ei, certitudine şi adevăr, legătura dintre ştiinţă şi credinţă. Alte subiecte erau legate de iconografia Mântuitorului, de expresii muzicale ale teologiei ortodoxe, adică despre imnografie. Iată, toţi aceşti intelectuali prezentau în întâlnirile „Rugului Aprins” câte o temă, prezentare ce dura cam o oră, după care urmau întrebările. Iar Părintele Daniil – Sandu Tudor realiza întotdeauna la final o recapitulare a subiectelor dezbătute, şi în felul acesta se încheiau, după două-trei ore, aceste întâlniri-dezbateri din cadrul bibliotecii Mănăstirii Antim.

Menționăm că Părintele Adrian Făgeţeanu împreună cu Părintele Paulin Lecca au fost şi ei ucenici direcţi ai Părintelui Daniil – Sandu Tudor, şi ei l-au urmat şi după ce Părintele Daniil a plecat de la Antim şi a fost numit stareţ la Mănăstirea Crasna din Gorj sau la Rarău.

În anul 1950, Părintele Daniil – Sandu Tudor a fost arestat de la Mănăstirea Crasna-Gorj şi ţinut în temniţă doi ani de zile la Jilava şi apoi la Canalul Dunăre - Marea Neagră împreună cu alţi intelectuali şi personalităţi din viaţa publică politică şi religioasă; a pătimit doi de zile, fiind încărcat cu munci grele şi umilitoare. După ce s-a întors în ’52 din temniţă și de la Canal, Părintele Daniil a plecat în anul 1955 în Moldova la Mănăstirea Sihăstria – şi acolo cine credeţi că l-a luat sub mantie, cine a săvârşit slujba tunderii ca schimonah pentru Părintele Daniil? Părintele Ilie Cleopa, da! Părintele Ilie Cleopa l-a şi recomandat Mitropolitului, şi apoi Părintele Daniil a fost numit stareţ la Schitul Rarău. Iar aici, la Schitul Rarău, Părintele Daniil căuta din nou monahi și mireni intelectuali care să traducă din cărţile Sfinţilor Părinţi în limba greacă şi să ofere teologiei româneşti comorile Ortodoxiei. Iniţiativa lui nu a putut să fie împlinită, pentru că securiştii îi risipeau întotdeauna turma, îi speriau pe cei care veneau la el în obşte, şi de multe ori Părintele Daniil recunoştea această luptă a lui în gol pentru a întemeia o obşte de călugări intelectuali care să ducă credinţa ortodoxă mai departe, să o facă mai accesibilă oamenilor prin tâlcuirea şi traducerea cărţilor Sfinţilor Părinţi.

N-a putut să ducă el la capăt această iniţiativă, dar Părintele Patriarh Iustinian a preluat-o şi a mobilizat profesorii din centrele universitare, şi în felul acesta au putut apărea, în timp, volumele din colecţia PSB (Părinți și Scriitori Bisericești). Deci iată cum Dumnezeu a lucrat dincolo de toate frânele puse, Dumnezeu a activat alte resurse atunci când unele păreau pe terminate!

La Mănăstirea Rarău Părintele Daniil a scris foarte mult, cele mai multe dintre scrierile lui, şi a adus în formă finală Acatistului „Rugului Aprins” al Maicii Domnului. Să citiţi acest Acatist, eventual să-l căutaţi şi pe Internet ca să-l descărcaţi, să-l citiţi şi o să observaţi că e atât de bogat în sensuri, că este atât de plin, atât de luminos, încât îndrăznesc să spun că e cea mai frumoasă poezie şi rugăciune compusă şi rostită vreodată pe faţa pământului! Este o sinteză a Ortodoxiei, a teologiei ortodoxe. Acest Acatist al „Rugului Aprins” este, ca şi icoana „Rugului Aprins”, cea mai complexă formă poetică, respectiv iconografică, de a aduce mulţumire şi laudă Maicii Domnului.

Adeseori Părintele Daniil se retrăgea în pădure ca să se adâncească în rugăciune şi multor oameni le-o lua înainte când veneau să-i ceară o povaţă sau ajutor, spunându-le problema și soluția ei. Ba, încă, este cunoscută o minune pe care a făcut-o şi pe care a mărturisit-o apoi cel care a trăit-o. Şi anume, un tânăr de 20 de ani, care voia să se sinucidă şi care s-a dus pe marginea unei prăpăstii, după ce a trecut printr-un desiş foarte greu, foarte mare; era într-o mare deznădejde. Şi spune că atunci nu voia decât să-i fie şters numele din Cartea Vieţii, atât de mare era întristarea şi supărarea lui. Cine era acest tânăr de 20 de ani? Un tânăr care tocmai atunci aflase că nu a fost dorit să trăiască, că tatăl şi bunicul lui au căutat şi să-l omoare, dar a fost ascuns şi a trăit undeva într-un sat pierdut de lume. Era fiul Principelui Nicolae, care era fiul lui Carol al II-lea, Regele României. Acest tânăr a devenit apoi ucenicul Părintelui Daniil – Sandu Tudor, membru în obştea de la Mănăstirea Rarău, a pătimit şi el în temniţele comuniste, a compus multe poezii şi scrieri duhovniceşti sub numele de Doinel Codreanu. Povestea că atunci când deznădejdea lui era la maximum şi voia doar să se arunce în prăpastie, să facă pasul acela decisiv, când era o linişte de mormânt, a simţit o mână pe umăr şi apoi o îmbrăţişare: era Părintele Daniil. Cum a ajuns lângă el, fără zgomot, cum de s-a strecurat prin desiş, cum de l-a văzut acolo ascuns în râpa aia? Nimeni nu ştie. Şi după ce Părintele Daniil l-a îmbrăţişat şi l-a oprit de la acest gest, tânărul i-a devenit fiu duhovnicesc şi a pătimit şi el, ca ucenic al Părintelui Daniil, în temniţele comuniste.

În anul 1958, Părintele Daniil – Sandu Tudor făcea destul de des vizite la Bucureşti, unde se mai întâlnea cu Părintele Sofian Boghiu la Mănăstirea Plumbuita. Comuniştii, în anul 1948, după ce au interzis întâlnirile de la Mănăstirea Antim, i-au risipit pe toţi Părinţii care veneau la întâlnirile „Rugului Aprins”. Aşa Părintele Sofian a fost trimis la Mănăstirea Plumbuita, Părintele Arsenie (Papacioc) la Neamţ, Părintele Benedict (Ghiuş) şi el tot la Mănăstirea Neamţ. Părintele Adrian (Făgeţeanu) era plecat în Mitropolia Olteniei. Ei bine, Părintele Daniil era urmărit, era filat, era neîncetat sub ochiul vigilent al Securităţii. Am găsit în arhivele de la CNSAS mărturiile acestor informatori, care nu erau numai pădurarul, portarul şi, eu ştiu, căruţaşul care l-a condus la Câmpulung Moldovenesc ca să ia trenul, ci erau chiar unii frați teologi din obştea de la Mănăstirea Rarău. Am recuperat din aceste mărturii ale lor idei de apologetică ortodoxă ale Părintelui Daniil. El predica întotdeauna despre netemeinicia ateismului ca ideologie, ca materialism fără sens, şi pe toţi copiii care veneau în pelerinaj, în excursii la Mănăstirea Rarău, îi lămurea şi îi întorcea de pe căile ateismului şi evoluţionismului la concepţia creştină ortodoxă despre viaţă şi despre creaţie. Mulţi dintre aceşti profesori conducători de grup chiar îi mulţumeau Părintelui Daniil că a avut timp să stea de vorbă cu ei, că i-a băgat în seamă, că le-a descoperit aceste adâncuri nebănuite ale lumii, ale vieţii omeneşti şi ale vieţii duhovniceşti. Când întâlneau în faţa lor un om de o asemenea erudiţie, de o sinteză excepţională între multe perspective, teologică şi ştiinţifică, atunci aceşti intelectuali rătăciţi redeveneau membri ai Bisericii, unii se spovedeau la Părintele Daniil şi deveneau ucenici ai lui, ajungând la rândul lor mărturisitori ai credinţei creştin-ortodoxe în școală și în comunitate.

Între capetele de acuzare ale Părintelui Daniil – Sandu Tudor care conducea mişcarea „Rugul Aprins” era scris aşa, că pe lângă faptul că el are concepţii duşmănoase la adresa regimului social şi politic din România, el caută să-i aducă pe câţi mai mulţi, spuneau securiştii, la „misticismul religios”. Ăsta era un termen destul de dubios – adică spre viaţa mistică, spre viaţa de rugăciune, de întâlnire interioară, tainică, ascunsă, cu Dumnezeu. Şi mai scriau aceşti informatori şi securişti care îl supravegheau că Părintele Daniil caută în toată vremea şi în tot locul „să-şi facă acoliţi”, adică să-şi facă ucenici, pentru că el avea o aşa mare putere de convingere, o aşa experienţă şi o aşa cultură încât îi cucerea pe mulţi. A fost arestat împreună cu profesorul Alexandru Mironescu într-o noapte când el era la Bucureşti, la profesorul Mironescu acasă, la 14 iunie 1958, la vârsta de 62 de ani. Părintele a fost arestat, iar manuscrisele lui de la Rarău au fost ridicate şi depuse în arhiva Securităţii spre a fi cercetate și „înfierate”. Ele au fost recuperate după revoluție, şi pentru asta dăm slavă lui Dumnezeu, şi încet - încet ele au început să vadă lumina tiparului la Editura „Christiana” – poate aţi văzut cele șase volume, şi anume „Dumnezeu - dragoste”, „Sfinţita rugăciune”, „Taina Sfintei Cruci”, „Ce este omul?”, „Imnul Acatist la Rugului Aprins al Născătoarei de Dumnezeu” şi „Acatistele Părintelui Daniil – Sandu Tudor” - şapte fiind la număr, toate după rimă şi ritm bizantine.

A fost arestat și anchetat luni de zile, apoi în procesul din 8 noiembrie 1958 Tribunalul Militar l-a condamnat la 25 de ani de temniță grea și degradare civică. După ce a trecut prin mai multe temnițe, a ajuns şi la închisoarea de la Aiud, unde Părintele Daniil a fost umilit mai mult decât toţi deţinuţii pe motiv religios sau politic. A avut lanţuri la picioare cam pe toată perioada detenţiei, patru ani de zile, şi adesea a fost bătut, torturat, însă el găsea resurse să reziste chiar şi în acele stări de groază, de experienţe - limită unde era împins. Ba chiar le striga ofiţerilor, securiştilor şi gardienilor care îl băteau că sunt ilogici în ceea ce făceau ei. Când veneau de la Bucureşti sau din alte centre întrebau: „Cum, nu te-ai lepădat de Dumnezeu, banditule?” Şi îl înjurau şi îl torturau, şi el le spunea: „Voi credeţi că Dumnezeu nu există?” „Da”. „Credeţi în raţiune?” „Da”. „Păi”, zice, „sunteţi ilogici, n-aveţi minte, n-aveţi raţiune. Păi cum poţi să lupţi împotriva a ceva care nu există? Deci voi dovediţi prin aceasta că Dumnezeu există și că voi sunteţi vrăjmaşii Lui!”. Şi aceia îl luau iar la bătaie...

A fost aruncat patru zile în „frigider”. Era numită „frigider” carcera, celula cea mai întunecată şi mai adâncă, unde era mai tot timpul gheaţă pe jos, pe betonul acela mâncat şi unde erau tot felul de mizerii. A fost aruncat acolo în carceră împreună cu un tânăr ucenic al lui, şi ştiau că cei care erau în carceră nu mai primesc nimic de mâncare şi de băut zile întregi, tocmai ca să fie lăsaţi să moară. Părintele Daniil i-a zis profesorului Mihai Rădulescu, ucenicul lui care era condamnat cu el la carceră, să nu facă nimic altceva decât ce îi spune el. Şi s-a întins Părintele Daniil pe jos în semnul crucii, cu braţele deschise larg, cu faţa la pământ şi i-a zis: „Aşază-te peste mine, cu faţa în sus, şi roagă-te împreună cu mine!”. Şi au început să se roage cu rugăciunea lui Iisus. Profesorul Mihai Rădulescu îşi aminteşte că doar vreo jumătate de oră a putut să vegheze, după aceea nu mai ştie ce s-a întâmplat cu el. A auzit doar zăngănitul uşii de metal şi mormăielile gardienilor: „Hai, mă, să-i ridicăm şi pe morţii ăştia de aici…”. Dar când au deschis uşa betonul de sub ei era uscat şi cald, deși gheaţa era pe tot restul podelei, iar ei nu au păţit nimic, nu au răcit şi nici nu au avut vreo complicaţie pulmonară, deşi era un frig teribil acolo şi nu aveau decât zeghea, pijamaua aceea de deţinuţi. Nu le-au dat să mănânce, patru zile au trecut, profesorul Rădulescu nu ştie cum, iar Părintele Daniil i-a spus că nu a adormit deloc în acest răstimp. Ucenicul lui adormise, la un moment dat nu mai ştia de el, dar Părintele Daniil a vegheat continuu.

Deci iată că rugăciunea lui Iisus pe care el o trăia, pe care el o experiase, o învăţase în cadrul întâlnirilor de la „Rugul Aprins” a dat roade şi în temniţă. Ba mai mult, povesteau ceilalţi colegi de celulă că Părintele Daniil, când avea dezbateri dogmatice, îi biruia pe toţi protestanţii şi catolicii de acolo pentru că el avea o atât de mare cultură teologică, dar şi trăire mistică, încât cuvântul lui era cu putere multă. El avea întotdeauna ultimul cuvânt, după argumentele teologice vii, mistice.

A fost omorât, spun alţi împreună-întemniţaţi cu el, în bătaie. Pe certificatul de deces scrie hemoragie cerebrală. În noaptea de 16 spre 17 noiembrie 1962 s-a întâmplat aceasta. Noi, la Antim, în toamna anului trecut, am făcut o aniversare la cincizeci de ani de la trecerea lui din această viaţă şi a avut loc un simpozion dedicat Părintelui Daniil la cincizeci de ani la trecerea lui către Mântuitorul Iisus Hristos, și dedicat totodată şi Părinților Sofian Boghiu şi Adrian Făgeţeanu la o sută de ani de la naşterea lor.

Părintele Daniil a fost apoi scos din temniţa de la Aiud, iar, după unele mărturii, la poartă i s-a înfipt un ţăruş de fier în inimă. Se temeau gardienii să nu învie! Apoi trupul lui a fost aruncat într-o râpă, într-o vale la marginea oraşului Aiud, la câţiva zeci de metri de temniţă, unde erau aruncate gunoaiele şi trupurile întemniţaţilor. Peste trupurile deţinuţilor era prăvălit pământul cu buldozerul, așa încât mulţi intelectuali şi mărturisitori din temniţele comuniste au fost îngropaţi aşa, la grămadă, fără nici un respect, fără nici o ordine.

Și aşa, după cum spun, şi Mircea Vulcănescu a fost aruncat în Râpa Robilor, cum se cheamă acum această vale. Acum este amenajat un cimitir acolo, au fost ridicate şi o mănăstire şi un monument, monumentul celor fără de mormânt. Este foarte frumos și sugestiv. Acolo s-au descoperit multe oseminte ale pătimitorilor din temniţele comuniste, care nu numai că miros foarte frumos, ci sunt într-o stare de conservare aşa cum sunt Sfintele Moaşte. Am văzut şi eu un fragment, parcă dintr-o mână, unde se vede şi părul de pe mână şi care miroase foarte frumos. Poate aţi mai citit şi pe internet că anumite Sfinte Moaşte adunate din râpa de la Aiud păstrate într-o cutie au izvorât mir în cadrul unor conferinţe ale ASCOR-ului şi acum trei, doi ani, şi anul trecut. Sunt semne ale prezenţei Duhului Sfânt în trupul acestor pătimitori, semne foarte precise. Căutaţi pe internet şi veţi găsi mai multe mărturii și amănunte despre aceste Sfinte Moaşte. Dumnezeu S-a preamărit în aceşti Sfinţi, în aceşti noi Mucenici care n-au cedat presiunilor de apostazie, de lepădare de credinţă.

Părintele Adrian Făgeţeanu povestea că, în cadrul bătăilor de la Aiud, la un moment dat a venit un ofiţer care nici nu l-a întrebat cum îl cheamă şi l-a luat la bătaie. L-a culcat la pământ şi, în înverşunarea lui, dădea cu pumnii şi picioarele oriunde apuca. Părintele îşi apăra doar capul şi la un moment dat, în toată durerea şi frica lui, a început să râdă. În timp ce ăla îl înjura, îl blestema şi-l umilea, Părintele râdea, dar asta era şi ca o protecţie psihologică la presiunea foarte mare, la suferinţa foarte mare. Încât ofiţerul ăla, înverşunat şi îndrăcit cum era, s-a oprit şi i-a zis: „Tu râzi de mine, banditule?! Spune-mi, de ce râzi? Ce ai de râzi de mine, nu sunt şi eu om?”. Părintele ridică şi el aşa, din mâini, că vrea să zică şi el ceva. Iar acela zice: „Spune!” „Păi cum să fii om, dacă nici nu mă cunoşti şi m-ai luat la bătaie, cum poţi să fii om?”. L-a blocat, a rămas câteva secund înţepenit acel ofiţer, pentru că nu a ştiut ce să mai răspundă. S-a trezit şi el dintr-o vrajă, nu?, a îndrăcirii în care era – şi totuşi, ca să nu-şi piardă autoritatea, a continuat cu bătaia...

Părintele Sofian Boghiu a fost un alt mare stâlp al mănăstirii şi în perioada comunistă şi apoi. A trăit 90 de ani pe pământ, între anii 1912 şi 2002. Pictor, zugrav de biserici, teolog, predicator şi un liturgist desăvârşit. Era numit de Părintele Ilie Cleopa „Apostolul Bucureştilor”, pentru că mii de oameni s-au spovedit sub epitrahilul lui și au primit sfatul și cuvântul lui de folos. De aceea multă lume îl admira şi-l asculta pe Părintele Sofian Boghiu, care iradia sfinţenia şi pacea în tot ce făcea el. O să găsiţi multe fotografii de-ale lui şi predici ce sunt puse pe internet. El vorbea cel mai mult despre smerenie şi despre dragoste. Pentru el, aceste două calităţi sunt însuşirile credinţei ortodoxe, smerenia şi dragostea, iar ele pot fi dobândite prin ascultare şi rugăciune – prin ascultarea de duhovnic şi prin rugăciunea cât mai deasă şi cât mai neîntreruptă. A trecut la Mântuitorul Iisus Hristos în ziua Înălțării Sfintei Cruci, la 14 septembrie 2002, după luni de suferință fizică cauzate de bătrânețe, sciatică și diabet.

Părintele Adrian Făgeţeanu a trăit 99 de ani pământești, între anii 1912 - 2011, a studiat Dreptul şi Filosofia, a fost avocat, procuror, chestor, şef al poliţiei din Fălticeni, după care a mers pe front în linia întâi împotriva ruşilor comunişti, a pătimit o experienţă în vecinătatea morţii şi apoi, când a venit din război, şi-a dedicat sufletul lui Dumnezeu intrând ca frate la Mănăstirea Putna. De la Putna, când au venit bolșevicii în anii ’45-’46, a venit la Mănăstirea Antim şi aşa a fost primit de Părintele Vasile Vasilache în obşte la Mănăstirea Antim. A devenit foarte apropiat de fratele Alexandru (Sandu Tudor), şi i-a devenit ucenic mai târziu, când erau Mănăstirea Crasna – Gorj. A fost trimis şi ca preot misionar în Ardeal şi duhovnic la mai multe mănăstiri, dar apoi, prin anii ’80, a revenit la Mănăstirea Antim şi chiar dacă nu era primit în obşte, nu avea chilie în obşte, stătea la un nepot pe Calea Moşilor şi în fiecare dimineaţă pe la ora patru – patru şi jumătate pleca pe jos spre Antim sau cu primul tramvai ca să spovedească. El spovedea de dimineaţă de la ora cinci jumătate. La fel, sute, mii de oameni au trecut pe sub epitrahilul lui şi au primit iertarea de la Dumnezeu şi călăuză în viaţa duhovnicească. A plecat apoi, în urma unor complicaţii cardiace (a avut două preinfarcturi şi chiar un infarct), şi s-a retras la Mănăstirea Lainici unde şi aerul era mai curat, clima mai constantă, dar erau mai puține şi solicitările oamenilor, ale credincioşilor care veneau zi şi noapte și care se spovedeau la el. Pe de altă parte, el voia să fie de folos oamenilor, dar ţin minte că după ce a fost internat la spitalul de urgenţă pentru infarctul acela, Părintele Adrian Făgeţeanu a primit canon de la doctor să nu mai spovedească. Eram, şi eu, acolo când doctorul i-a zis: „Părinte, de data aceasta faceţi dumneavoastră ascultare, vă rog!”. Ajunsese doctorul să-l roage. Zice: „Vreţi să fiţi de folos altora? Nu mai spovediţi, că vă consumaţi, protejaţi-vă şi sfinţia voastră un pic!”. Şi aşa a mers la Mănăstirea Lainici, dar în urma unei complicaţii la plămâni, după 20 septembrie 2011 a venit la Bucureşti la Spitalul Filaret, spitalul de pneumologie, şi acolo a împlinit un tratament care i-a făcut bine. Luase efectiv externarea din spital pentru a doua zi, dar în seara aceea, în timpul mesei de seară, precum a rânduit Dumnezeu, s-a lăsat într-o parte şi a trecut din viaţa aceasta în ziua Sfântului Antim Ivireanul, ocrotitorul lui, la 27 septembrie 2011.

Dacă Părintele Adrian Făgeţeanu ar fi murit la Mănăstirea Lainici, credincioşii din Bucureşti cred că nu aveau cum să fie şi anunţaţi ca să poată ajunge să ia ultima binecuvântare de la el. Dar în Bucureşti fiind, am putut să-l ţinem o zi în paraclisul de la Mănăstirea Antim, ca să vină toţi credincioşii care l-au cunoscut să-şi ia rămas-bun şi binecuvântare de la Părintele Adrian Făgeţeanu. Voiam să vă spun că înainte cu două zile de adormirea lui, când am mers la el la spital, era într-o rezervă mică, o cameră cu gratii la geam. Era atât de mică, având un pat, un mic culoar, o măsuţă într-un colţ şi cam atâta, încât atunci când am intrat cu un prieten al Părintelui, un creştin săritor (Dumitru A.), mai în vârstă, după ce ne-a dat binecuvântare, a zis: „Oare eu sunt condamnat să mor în puşcărie?”. Părea fără sens acest cuvânt, însă am ridicat ochii şi m-am uitat la geam şi am văzut gratiile şi spaţiul mic, şi i-am zis: „Dar, Părinte, aici nu este puşcărie şi vă simţiţi şi mai bine.”. Uite că nu am avut dreptate în ce am încercat eu să-l mângâi și încurajez! Precis Părintele a simţit ceva. Și să ştiţi că de multe ori Părintele Adrian folosea aşa un limbaj, nu zic codificat, ci în pilde, şi trebuia să stai un pic să meditezi ca să înțelegi ce a vrut să zică. Dincolo de asprimea lui, căci era un om foarte rigorist, care a respectat canoanele Bisericii şi pentru pocăinţa oamenilor şi pentru păstrarea cugetului ortodox, dincolo de această asprime cu el însuşi, zic, el era un om foarte cald, şi când te apropiai să iei binecuvântare te întreba cum te cheamă. Atâta îţi trebuia să zici: „George păcătosul”, că îţi ardea o castană în cap, zicând: „Să nu te mai văd!”. Şi atunci rămâneai blocat, nu ştiai de ce, te duceai să-i ceri iertare: „Dar, Părinte, iertaţi-mă, ce am făcut?”. Iar el zicea: „Aşa te-a botezat preotul, George păcătosul?!” „Nu, numai George”. „Păi atunci să nu te mai văd păcătos”. Sau, la fel: „Cum te cheamă?” „Cutare păcătosul”. „Hm, asta să o crezi tu, să nu mi-o spui mie!”.

Ba eram odată, începuseră atunci cu reclamele pe la televizor, şi ne uitam la ştiri, nu ştiu ce a fost, un eveniment prin ’96-’97, cu San Egidio, o întâlnire ecumenistă, şi dăduseră imagini. Şi, după astea, imediat a urmat o reclamă la Dero sau la nu-ştiu-ce. Iar Părintele Adrian zice: „Ce este acum?” „Păi, face reclamă la Dero”. Atunci văzuse pentru prima dată reclame, că era nevoie ca marfa să fie promovată în felul acesta. „Da, da, face”. Peste câteva zile ne-a dat o pildă. Zice: „Un om a cerut de la Dumnezeu să vadă cum e cu calea mântuirii, cum e cu viaţa omului, alegerea dintre bine şi rău, şi a avut următoarea vedenie: se făcea că omul acesta mergea pe un drum şi la un moment dat drumul se bifurcă în două, era un indicator care arată spre Rai şi pe jos, pe cale scria «Credinţă», şi celălalt drum avea un indicator spre Iad şi pe jos scria «Necredinţă». Deci, dacă mergi pe calea credinţei ajungi în Rai, iar de mergi pe calea necredinţei ajungi în Iad. Şi s-a oprit omul acela la intersecţie.” Părintele ne povestea, ne captivase şi pe noi care l-am întrebat: „Și apoi ce a făcut?”. Şi el a zics: „Păi s-a uitat în lungul drumului celui cu credinţa şi a văzut acolo oameni liniştiţi, paşnici, vorbind calm, în spate un peisaj extraordinar cu flori, cu pomi, cu păsărele, cu izvoare, cu munte, cu cer senin şi soare, şi a zis: «Hm, cam monoton!». Se uită în partea cealaltă şi vede dansuri, muzică, hărmălaie, distracţie. «Ei», zise omul, «uite aicea viaţă!», şi a luat-o pe drumul acesta al necredinţei. Şi a trecut el de primul plan cu muzică și distracție, apoi dintr-odată simți o furcă în spate, ţipete, urlete, spaime interioare, remuşcări, mustrări ale conştiinţei, vaietele altora din jur, suferinţă, flăcări, diavolul îl chinuia acolo. Şi l-a întrebat pe diavol: «Păi, stai, eu ce am văzut adineauri?», iar ăla rău îi răspunse: «Aia era reclama!»”. Vedeţi ce pildă frumoasă a găsit Părintele Adrian de la o întâmplare banală, dar cu ce tâlc? Că aşa este! Și câte măşti frumoase nu ascund în spatele lor, abisuri de deznădejde şi de chin?!…

Am vrut să-i prezint pe aceşti trei Mari Părinţi ai Mănăstirii Antim și ai „Rugului Aprins”, care au ţinut făclia credinţei, a demnităţii omeneşti dar şi a preţuirii neamului românesc în vremea comunistă. Pe doi dintre ei i-am cunoscut direct, iar pe celălalt indirect, din mărturiile celor de lângă el. Și, în semn de prețuire și recunoștință, la Mănăstirea Antim, Părintele Daniil – Sandu Tudor, Părintele Sofian şi Părintele Adrian sunt pomeniţi nominal la Vohodul Mare ca fiind cei mai reprezentativi dintre mărturisitorii credinţei creştine în cadrul Mănăstirii Antim, mai ales din ultimul secol.

De asemenea, Părintele Vasile Vasilache a fost un Părinte mare, un om cu o statură duhovnicească dar şi fizică impunătoare. Era foarte înalt, un metru nouăzeci şi ceva, şi după ce a fost Stareţ la Antim a pătimit o vreme în temniţele comuniste şi după aceea a ales să meargă în străinătate, în S.U.A., a fost paroh la New York vreo treizeci de ani, până la 93 ori 94 de ani. Arhiepiscop român în America era atunci Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Victorin, care avea peste 85 de ani. Să vă zic o întâmplare. La un moment dat, Părintele Patriarh Teoctist îi spunea Înaltpreasfinţitului Victorin: „Înaltpreasfinţite, n-ar fi bine să-ţi iei un vicar? Ai de acuma 85 de ani. Alege-ţi de acolo un ucenic să rămână în urma ta, că eşti bătrân.”. Iar Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Victorin zice: „Da, am ales deja, dacă vreţi să-l hirotoniţi pe Părintele Vasile Vasilache.”, care era mai bătrân ca el! Da, i-a ţinut Dumnezeu, să ştiţi că a făcut misiune bună în New York, unde comunitatea românească a înflorit.

Și aşa sperăm că o să crească Dumnezeu şi aici, nu? Părintele Ioan, cu ocrotirea Sfântului Ioan Botezătorul şi a Sfântului Ioan Gură-de-Aur, pe care îl prăznuim astăzi, se va strădui să ţină obştea aceasta unită şi tare. Şi pentru asta se cuvine să mulţumim tuturor celor de dinaintea noastră, care, ştiuţi sau neştiuţi, s-au rugat pentru această biserică şi comunitate românească de aici, dar şi comunitatea românească din ţară. Să ne ajute Dumnezeu să ducem şi noi mai departe făclia dreptei-credinţe şi a iubirii dintre noi! Amin!...

- Mulţumim frumos. Când se pronunţă numele Părintelui Sofian Boghiu, mă gândesc la blândeţe. Nu ştiu dacă aţi văzut fotografia Părintelui, nu ai nevoie de altceva când vezi chipul lui, te îmblânzeşte şi pe tine. Şi deşi e timpul înaintat, dacă vreţi să ne spuneţi, deşi aţi dat un exemplu, acela cu Părintele Adrian când era bătut de gardian – dacă ştiţi vreun exemplu de îmblânzire de felul acesta a gardienilor din penitenciare. Ştiu că sunt câteva exemple în care oamenii s-au convertit sau cum reuşeau cei care erau torturaţi să rabde şi să nu-i blesteme, ci dimpotrivă să se roage pentru ei…

- Da. Şi după ce a trecut regimul comunist oficial, unii voiau să-i tragă la răspundere pe torţionari, dar aceşti Părinţi şi mărturisitori din temniţele comuniste n-au cerut răzbunare, nici măcar dreptate. Însă e bine pentru noi să ştim cine au fost cei care i-au torturat, nu ca să le scoatem ochii, ci măcar ca să ne ferim de ei și de urmașii lor sau să ştim să evităm alte forme de viclenie, de tortură și de amăgire care există încă.

Părintele Sofian Boghiu ne povestea că la un moment dat erau şi gardieni mai blânzi sau, văzându-i cum suferă, le luau partea, sau eventual îi anunţau din timp: „Vedeţi că o să vă facă aşa, fiţi tari, nu vă lăsaţi!”. Ajungeau să le transmită veşti de la cei din afară. Au fost şi gardieni care, iată, erau mai blânzi, mai buni. Dar, în mare, torţionarii au încercat să-i îngenuncheze de tot pe deţinuţii politici și religioși. La închisoarea din Piteşti era cunoscută „reeducarea” prin tortură, prin chin. Erau puşi deţinuţii să se bată între ei. Şi ziceau: „Dacă nu o să vă bateţi voi, o să vă batem noi pe amândoi!”. Şi le dădeau bâte ca să se bată. Şi povesteşte Dumitru Bordeianu că la un moment dat, cu lacrimi în ochi privindu-se reciproc deţinuţii, acceptau tacit, aşa, într-o înţelegere nonverbală, ca să se lovească ei unul pe altul mai blând decât dacă ar fi încasat-o de la gardieni. Şi, astfel, ei jucau teatru, dar era foarte greu. Eugen Ţurcanu, care a fost torţionarul-şef al celor de la Piteşti, a fost legionar şi unul dintre studenţii foarte inteligenți, dar care a fost deturnat în acest proces de „reeducare” şi a ajuns cel mai rău, cel mai fioros dintre bătăuşii din temniţă. El conducea toate anchetele şi toate acele proceduri de tortură. La un moment dat unul dintre deţinuţi, fost şi el legionar şi frate cu el în studenţie, i-a zis: „Măi, ai grijă, că ăştia o să te folosească, şi cum tu ne omori pe noi, aşa vei păţi şi tu!” – lucru care s-a şi întâmplat. A fost şi el împuşcat după ce l-au folosit, de generalul Nicolski și colonelul Zeller, doi evrei bolșevici criminali[7] care conduceau aceste proceduri de „reeducare”[8], de distrugere a demnităţii umane și a valorilor creștine și naționale pentru care pătimeau majoritatea deținuților politici.

Dumitru Bordeianu recunoaşte în cartea sa Mărturisiri din mlaştina disperării (Editura Scara, București, 2014) că el a cedat torturilor fizice și psihice şi, la un moment dat, a ajuns să-şi renege credinţa, a simţit, şi povesteşte cum a simţit el, pierderea harului, de parcă se îndobitocise, se întunecase la minte ca un om fără raţiune, care nu mai gândea. Şi recunoaşte el apoi că în starea aia de demonizare suferindă pe care a trăit-o îi părea rău, avea momente de pocăinţă, dar după ani de zile, după ce procedeele alea au mai încetat, s-au mai rărit, şi au fost mutaţi într-o altă temniţă şi acolo era mai lejer, să zic, „programul”, adică nu mai erau aşa mult torturaţi, ci doar erau puşi la muncă efectiv, atunci el a redobândit harul – şi cu lacrimi povestea cum a simţit din nou mângâierea plină de dragoste a lui Dumnezeu, Care iartă toate celor ce se pocăiesc.

Încât, de aia zic, trebuie să cercetăm şi noi cu luare-aminte, şi Biserica să rânduiască mult mai mulţi cercetători să verifice viaţa pătimitorilor din temnițele comuniste, să vadă faptele lor, să adune mărturii despre ei, despre sfinţenia lor. Și aceste mărturii trebuie să fie adunate, să fie puse cap la cap şi să fie aduse ca o ofrandă de mulţumire pentru ei. Iar din mărturiile acestea ale oamenilor să ştim că există pe pământ o oglindire palidă a mărturiei mari din Ceruri, a mărturiei pe care Mântuitorul Însuşi o dă înaintea Tatălui ceresc despre cei care L-au mărturisit pe El, precum a zis El Însuşi: „Pe oricine mă va mărturisi pe mine înainte oamenilor îl voi mărturisi şi eu înaintea Tatălui Meu Care este în ceruri.”. Şi această mărturisire a Domnului Iisus Hristos ne dă certitudinea că Sfinţii pătimitori din temniţele comuniste sunt mijlocitori pentru noi înaintea lui Dumnezeu şi că încet, încet, din mărturiile şi scrierile noastre, numele lor vor trece în scrierea cea mare, în Cartea Vieţii, în Cartea Bisericii care este Calendarul sau Sinaxarul. Încât aşa să ne rugăm, ca Dumnezeu să rânduiască mai repede ca aceşti Sfinţi Mărturisitori să fie recunoscuţi şi oficial, dar şi noi să le cerem ajutorul.

Să vă rugaţi Părintelui Daniil, Părintelui Sofian, Părintelui Adrian. O să primiți și o să simţiţi ajutorul lor, pentru că ei sunt vii, sufletele lor continuă să trăiască şi să săvârşească în cer ce au făcut pe pământ, adică rugăciunea şi mijlocirea pentru oameni.

- Nu ştiu dacă mai este timp şi pentru întrebări, pentru că dacă am continua ne-am întinde până la miezul nopţii, pentru că a vorbi despre Sfinţii care au mărturisit în închisorile comuniste cere un timp care nu se mai măsoară în minute şi ore. Sperăm că acesta a fost un început şi deşi suntem obosiţi, iată că ne-a ajutat Bunul Dumnezeu şi am stat până la sfârşit. Părinte, vă mulţumesc încă o dată!

- Dumnezeu să ne dea tuturor har și să vă răsplătească pentru răbdarea de care aţi dat dovadă şi să v-o înmulţească!

Iar pe ei Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească!

Veşnică să le fie pomenirea şi amintirea! Amin!...

 


[1] Ortodoxia este „credința dată Sfinților, odată pentru totdeauna” (Iuda 1, 3), prin predania Sfinților Apostoli și a Sfinților Părinți care au explicitat-o prin cuvintele lor de-a lungul vremii și a confruntărilor ideologice. Păstrarea nealterată a învățăturii și a tradiției apostolice și patristice, uneori cu prețul vieții, este o garanție a comuniunii și a continuității în Duhul Sfânt cu primii creștini, lucru confirmat în istorie și de prezența continuă a darurilor (harismelor) duhovnicești în Biserica Dreptslăvitoare (Ortodoxă) a lui Iisus Hristos.

[2] Vezi și https://romaniabreakingnews.ro/lista-evreilor-comunisti-care-au-condus-romania-in-anii-celei-mai-crunte-dictaturi-si-represiuni/ și http://www.cunoastelumea.ro/rolul-comunistilor-evrei-in-bolsevizarea-fortata-a-romaniei-lista-lui-spanu/ .

[3] Holocaustul creștin are peste 50 de milioane de victime în întreaga lume, Rusia fiind prima țară unde s-au aplicat metodele de exterminare și îngenunchere în masă a oamenilor prin împușcare, torturi odioase, înfometare până la canibalism, sărăcire, colectivizare și reeducare ideologică.

     Trebuie să subliniem ideea că deținuții politici și religioși (din România și nu numai) au pătimit greu în temnițele comuniste nu de la stele, nici de la migratori necunoscuți, turci, mexicani, eschimoși, chinezi sau boșimani, ci de la niște oameni concreți, cu o anumită identitate personală, etnică și ideologică. Bolșevicii prigonitori, ideologi, torționari și ucigași nu trebuie acoperiți și ascunși sub anonimatul colectiv al „comunismului” ateu pe motiv că „ei doar au îndeplinit ordinele primite”, vinovați fiind doar capii. Căci înverșunarea criminală a prigonitorilor și călăilor anticreștini nu era numai o manifestare agresivă a ateismului materialist, ci avea la bază o ură fățișă și neîmpăcată a lor față de Mântuitorul Iisus Hristos și față de credincioșii Lui care străluceau în lume precum făcliile în întuneric și le demascau viclenia, goliciunea și urâciunea lor (personală și ideologică). Oricum, vinovăția lor nu trebuie să-i apese, așa, la modul general și implicit, pe evreii conlocuitori pașnici care nu s-au mânjit cu sânge, adică nu s-au integrat prin colaboraționism în caracatița comunistă anticreștină și antiromânească.

     De asemenea, nu trebuie să uităm că au fost și mulți torționari români (ca Enoiu, Crăciun, Moromete, Ficior, Vișinescu ș.a.), tot atei și criminali înverșunați, la fel de vinovați de genocid (sau crime împotriva umanității) ca și bolșevicii străini veniți dinspre răsărit, după cum au fost și între legionari extremiști criminali...

[4] Vezi și http://romanialibera.ro/aldine/history/fenomenul-pitesti-121096 și http://romanialibera.ro/actualitate/revista-presei/14-0000-de-file-din-dosarul-experimentului-pitesti-accesibile-online-353697.

[5] Potrivit cuvântului Mântuitorului Hristos: „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.” (Ioan 11, 25).

[6] Sub sloganul „religia este opiu pentru popor”, Lenin, cu fanatismul său, a educat la bolșevici ura față de religie, în special față de creștinism. Activitățile sale erau îndreptate împotriva Bisericii Ortodoxe Ruse și împotriva maselor de milioane de credincioși. El ordonase „să se ducă o teroare necruțătoare în masă împotriva popilor”, adică „să li se aplice pedeapsa cu moartea”. În lupta sa împotriva religiei, Lenin a fost ajutat de colaboratorii săi cei mai apropiați: Sverdlov (Rosenfeld), Stalin (Djugașvili), Troțki (Bronstein), Zinoviev (Apfelbaum), Kamenev (Rosenfeld), Dzerjinski (Rufin), Volodarski (Cohen), Yaroslavl (Gubelman) și mulți alții. (http://www.anacronic.ro/originile-raului-taina-comunismului/)

[7] Nici ofițerii Jianu și Nemeș, nici torționarii Fuchs și Steier, precum nici alți ofițeri de miliție și securitate, n-au fost judecați și condamnați vreodată pentru ororile și crimele făcute împotriva românilor anticomuniști arestați pe motive politice și religioase (http://romanialibera.ro/aldine/history/fenomenul-pitesti-121096)...

[8] Câteva cărți de mare valoare, în care sunt prezentate ororile „reeducării” prin tortură, sunt enumerate aici: http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/pitesti/.



Ȋnălţarea Domnului şi Ziua Eroilor - Nicuşor Gliga
Ȋnălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. Două mari sărbători în aceeaşi zi, oarecum fără nicio legătură una cu alta. Şi totuşi.
 
Mai întâi să vedem cine sunt eroii. Oameni ca şi noi, călători prin viaţă, gustând din poamele acesteia, aparent toate bune de mâncat şi plăcute ochilor la vedere şi vrednice de dorit, pentru că dau cunoaştere, care cunoaştere este amestecată cu bine şi rău, cu plăcere şi durere, cu tristeţe şi bucurie, cu iubire şi ură…
 
Conştient sau mai puţin conştient, religioşi sau mai puţin religioşi, eroii sunt oameni care depăşesc stadiul relaţiei Dumnezeu-eu, de cele mai mult ori egoiste, fără să ne dăm seama. Că dacă ne rugăm , o facem  mai mult pentru noi decât pentru alţii… Între Dumnezeu şi mine, nu poate intra nimic străin, căci poate fi necurat. Relaţia devine proprietate, o proprietate privată în care apropapele nu are acces. Eroii , însă,  deschid larg porţile, în cele mai diferite moduri, cu gândul şi cuvântul bun, cu fapta bună, lăsându-l pe aproapele să intre, completând, plinind triada Dumnezeu-eu-aproapele. Bărbaţi şi femei, copii,  tineri şi bătrâni, cu timp şi fără timp, şi azi ca şi ieri, pe acolo pe unde-i poartă viaţa.  Liantul acestei triade este iubirea, dar nu una platonică, nu una devoratoare a obiectului iubirii,  ci una jertfelnică. De dragul lui Dumnezeu şi al aproapelui, eu-ul jertfeşte tot, de multe ori chiar şi viaţa. Aceştia sunt eroii de fond, de esenţă, pietre tari la temelia vieţii, a familie, a neamului. Din această perspectivă, eroi au fost, eroi sunt încă şi vor fi până la sfârşitul veacului. Viaţa este un continuu război , văzut şi nevăzut.    
 
Cine poate fi modelul eroismului jertfelnic? Nimeni altul decât Iisus Hristos, Dumnezeu înomenit, răstignit pe cruce, înviat şi înălţat la Cer, în … empireul Sfintei Treimi, în afara spaţiului şi timpului. Că S-a  înălţat, întorcându-Se de unde a venit, găsim că este logic, normal, dar uimitor este că a luat cu Sine şi trupul omenesc transfigurat , ridicându-l la mare cinste. De aceea, spunea un preot, că nu noi , personal, decidem ce facem cu trupul nostru după  moarte, că nici acesta nu ne aparţine. Din pământ este şi în pământ se întoarce şi la învierea de obşte, înainte de judecta de obşte, va fi refăcut şi reunit cu sufletul. 
 
Odată cu Iisus Hristos, se înălţa la Cer şi eroii.
 
Ziua de ieri ar fi trebuit să-şi suspende răutatea, făcând loc celor legate de”  împărăţia lui Dumnezeu şi de dreptatea Lui. (…)Ajunge zilei răutatea ei.” ( Matei 6, 33-34)
Cu excepţia slujbelor din biserici şi a puţinelor acţiuni în afara lor, răutatea zilei de ieri a continuat să-şi etaleze eroismul de suprafaţă, de imagine.
 
Eroismul de imagine este plăcut, atrăgător, chiar apetisant. Este preferat şi promovat de educaţia globalizantă multiculti, multisexy, multisex. Eroismul de imagine este ca o pajişte în care nu se mai deosebesc bururienile de florile bune: eroi sportivi,  eroi gangster, eroi de scenă, că toată lumea are talent, eroi animale politice, eroi de film, eroine femei fatale,  dangerous woman  ca  Ariana Grande, cu cei aproape 21  de anişori ai ei https://www.youtube.com/watch?v=9WbCfHutDSE  , care-şi testează limitele plăcerii senzuale, skin to skin , ( piele lângă piele) luându-l drept martor pe Dumnezeu.
 
Eroismul de imagine este ca iarba câmpului care astăzi este şi mâine se aruncă în foc, împrăştiindu-se şi fumul şi cenuşă. Eroii şi eroinele de imagine, şi admiratorii lor imitatori, mor fie  în paturile lor , fie în circumstanţe tragice, nedorite de nimeni. În a doua variantă sunt victime , fie ale propriilor erori, fie ale teroriştilor, alţi eroi de imagine. care  îşi testează limitele plăcerii de a ucide, şi luându-l drept martor tot pe Dumnezeu. Dumnezeu este întradevăr martor, dar nu unul părtinitor şi mincinos.
 
Cum viaţa este imprevizibilă, nu-i exclus ca eroii de imagine, încă vii, să devină dintrodată eroi de fond, de esenţă, şi viceversa, dar numai celor căzuţi în starea de eroi de esenţă, de fond, li se cântă:
 
Presarăţi pe-a lor morminte, ale laurilor flori,
Spre a fi mai dulce somnul, fericiţilor eroi.
Ridicaţi pe piramida nemuririi, faima lor,
Scris în cărţile de aur, cântecul nemuritor.
 
Iar mamele sunt îndemnate să-şi educe copii aşa:
 
Pe copii la sânul vostru, alintaţi-i cu-acest cânt     
Povestindu-le cu fală, al eroilor avânt.
Dezveliţi tot adevărul, şi le spuneţi tututor
Cum muriră fraţii voştri, pentru neam şi ţara lor.
(https://www.youtube.com/watch?v=dkyqpzNpR8E )
 
Dar pentru eroii căzuţi în starea de suprafaţă, de imagine, ce se va cânta , şi ce le vor spune mamele copiilor lor?
 
Mai sunt eroi de altădată, din vremurile trecute ale secolului XX, unii peste 90 ani,  pe care Dumnezeu îi ţine, încă,  să facă şi dovada unui altfel de eroism, acela  de a dezveli tot adevărul ca să-l spună tuturor într-o lume în care eroismul de fond, de esenţă este marginalizat.
 
Un astfel de erou, încă printre noi, este şi dl. Dumitru (Dan) Lucinescu (n. 21 mi 1927 - ) care, de la vârsta de  21 de ani ( 24 aprilie 1948), de pe băncile facultăţilor de Matematică şi Fizico-Chimie, Iaşi,  este “ selectat” şi trimis la şcoli speciale ale vieţii, condamnat de Tribunalul Militar Iaşi la : 15 ani muncă silnică pentru crimă contra ordinii sociale; 10 ani de muncă silnică pentru delict de uneltire; 8 ani muncă silnică pentru instigare contra ordinii sociale; 5 ani muncă silnică pentru colportare de materiale scrise interzise. A executat o detenţie de 15 ani la Târgu-Neamţ, Iaşi, Suceava, Jilava, Piteşti, Gherla, Aiud. După eliberare, muncitor sudor şi operator technician ultrasunete, absolvă cu nota maximă Facultatea de Mecanică din Bucureşti (1975). Devine ulterior lector, autor de cărţi tehnice, inventator şi, în ultima parte a vieţ şi autor de cărţi de investigaţie istorică, pentru dezvelirea adevărului, cum este şi volumul “ Lupta”, ediţie aniversară, 2017, din care am extras datele.
 
Ȋn ciuda vicisitudinilor, în ciuda luării peste picior de către intelighenţia globalistă românească, sunt mulţi români, acasă şi departe de ţară, care ţin de Dummnezeu şi luptă. De aceea  am convingerea fermă că, sub pojghiţa eroismului de imagine,
 
Eroi au fost,eroi sunt încă
Şi-or fi în neamul românesc!
Căci rupţi sunt ca din tare stâncă
Românii orişiunde cresc.
 (Pui de lei)
 
Romanii care ţin de Dumnezeu şi luptă.


Stiinţă. Medicină. Cultură. Artă
Securitatea împotriva lui Vintilă Horia (scenetă) - Marian Costache

 

Cenaclul Literar "Mihai Eminescu" (Canada)

 




Anunţuri. Apeluri
Simpozion: 2017 - Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti (25 MAI 2017)
SIMPOZION ORGANIZAT ÎN CADRUL PROIECTULUI REGIONAL
„BISERICA, ȘCOALA, FAMILIA CREȘTINĂ”
Ediţia a VI-a
25 MAI 2017
Argument:   
      Simpozionul este închinat cinstirii sfintelor icoane .
      Ne propunem să cinstim sfintele icoane şi să învăţăm tinerii să le preţuiască pentru că sfinţii     sunt icoanele cele mai vii ale lui Hristos.
       De aceea, când Biserica îi cinsteşte pe sfinţi, ea preamăreşte, de fapt, lucrarea şi prezenţa harică a lui Hristos în ei.
       Prin activităţile sale, simpozionul promovează respectul faţă de sfintele icoane şi faţă de cei care le creează.
 
Scop:   Simpozionul constă în stimularea importanţei cinstirii sfin­telor icoane, ca mijloace de mărturisire a credinţei ortodoxe în Întruparea Fiului lui Dumnezeu şi ca fereastră de lumină către împărăţia lui Dumnezeu.
 
 Obiective:
  1. Formarea unor noi competenţe de interacţiune.
  2. Stimularea implicării profesorilor în promovarea cinstirii sfintelor icoane în rândul tinerilor.
  3. Promovarea calităţii educaţiei religioase şi dezvoltarea creativităţii.
  4. Implicarea preoţilor, profesorilor şi tinerilor în crearea atelierelor de pictare a icoanelor pentru a continua tradiţia Bisericii Ortodoxe.
          În cadrul simpozionului există:
                    SECŢIUNEA I : Comunicări ştiinţifice şi practice susţinute de invitaţi.
                    SECŢIUNEA II : Expoziţie de icoane realizate de pictori iconari.
                    SECŢIUNEA III: Concurs de eseuri pentru elevi:
                            Gimnaziu:  compunere liberă dedicată cinstirii sfintelor icoane.
                            Liceu: eseu tematic pe una din temele:    
1. Icoana ortodoxă – lumina credinţei.
2. Icoana în viaţa creştinului ortodox: comuniune cu sfinţii şi cu Biserica Ortodoxă.
3. Icoana în şcoală: semn al iubirii lui Dumnezeu pentru tineri. 
 
Grup ţintă:  profesori de religie, preoţi, elevi.
 
Loc de desfăşurare: Colegiul ,, Aurel Vijoli” - Făgăraş; Aleea Combinatului nr.3
Data:  joi, 25 mai 2016,  ora 13,30.
Parteneri:       Protopopiatul Ortodox Român Făgăraş I
                       Protopopiatul Ortodox Român Făgăraş II
          Parohia Făgăraş – Combinat
          Asociaţia Ortopraxia- Făgăraş,
          Muzeul Ţării Făgăraşului ,,Valeriu Literat”
 
Responsabilităţi, atribuţii şi organizare:
 De organizarea, coordonarea şi evaluarea simpozionului regional răspunde comisia constituită în cadrul Colegiului ,, Aurel Vijoli” Făgăraş în colaborare cu partenerii săi.
 
Regulament de participare:
 Înscrierea se va face pe e- mail, până luni, 22 mai 2017.
 
Persoană de contact: Ileana Pandrea e-mail ileana_pandrea@yahoo.com, tel. 0768 766784
 
Condiţii de redactare a lucrărilor :
Gimnaziu: compunere cu desen sugestiv (care să cuprindă jumătate din prima pagină), textul să fie scris de mână, maxim o pagină, cu titlu la alegere. Textul va fi încadrat în chenar de pagină stilizat, astfel: stânga 2,5 cm (pentru îndosariere).
Liceu : eseu scris de mână cu desen (care să cuprindă prima jumătate de pagină), maxim 2 pagini, textul încadrat în chenar de pagină stilizat, astfel: stânga 2,5 cm. (pentru îndosariere).
Sub titlul compunerii și al eseului sunt precizate datele de indentificare ale lucrării: numele și prenumele elevului, clasa, școala și profesorul coordonator.
Fiecare profesor de religie coordonator poate participa cu o singură lucrare, fie pe gimnaziu, fie pe liceu.

                Director:                                                    Coordonator:
    Prof. Ing.LILIANA SPIRIDON                           Prof. ILEANA PANDREA



Zilele Sfântului Simon Zilotul, mirele de la Nunta din Cana Galileii: 9-10 mai, București

 

Cu ocazia zilei de pomenire a Sfântului Apostol Simon Zilotul – 10 mai – primul hram al Bisericii Podeanu din București, singura biserică din Mitropolia Munteniei și Dobrogei care adăpostește părticele din moaștele Sfântului, în zilele de 9 și 10 mai 2017, acestea vor fi scoase spre închinare. Alături, se vor afla părticele din Moaștele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș și părticele din moaștele altor sfinți cinstiți în Biserica Ortodoxă.

     Cu aceasta ocazie, vor avea loc o serie de manifestari, după următorul orar:

09 mai 2017

            - orele 18:00 – Slujba Vecerniei cu Litie

           - orele 20:00 - Procesiune cu Moaștele Sfântului Apostol Somon Zilotul, în zona din jurul sfântului lăcaș

10 mai 2017

          – ora 08:00 – Utrenie, Acatistul Sfântului Apostol Simon Zilotul, Sfânta Liturghie, Pomenirea ctitorilor

          - orele 18:00 – Acatistul Sfântului Apostol Simon Zilotul, Slujba Vecerniei.

 

SFâNTUL APOSTOL SIMON ZILOTUL - Mirele de la Nunta din Cana Galileii (fragment dintr-un studiu realizat de: Asociația Lăcașuri Ortodoxe)

Patriarhia Georgiei precizează într-un scurt istoric al Bisericii Ortodoxe Georgiene că „Maica Domnului este considerată principalul protector și mijlocitor al Georgiei”, Biserica Ortodoxă Georgiana fiind fondata de Sfinții Apostoli. Dintre aceștia sunt numiți, ca predicatori pe teritoriul georgian: Sfântul Apostol Andrei și Sfântul Simon Zilotul în partea de vest, Sfântul Apostol Matia – în sud-vest, Sfinții Apostoli Bartolomeu și Tadeu – în est.

„Călătoriile și predicile lor au fost păstrate în scris, în cronicile georgiene, dar și în cele cu autori greci și latini, spre exemplu: Origen (sec. II-III), Episcopul Doroteu din Tir (sec. IV), Episcopul Epifanie din Cipru (sec. IV), Nichita al Paflagoniei (sec. IX), Ecumen (sec. X) etc.”. În plus, există și dovezi arheologice despre creștinismul georgian timpuriu, din sec. I-III.

Cu toate acestea, alte surse, atât ortodoxe cât și catolice, indică diferite alte locuri în are s-ar afla mormântul Sfântului Apostol Simon Zilotul (Zelotul), astfel:

- răstignit în Britania (la Caistor, azi Lincolnshire); 

- decapitat în Georgia (la Weriosphora sau, potrivit altor versiuni, la Noul Athos);

- răstignit în Persia (la Suanir);

- răstignit în Samaria;

- mort cu pace în Edessa.

Acatistul Sfantului Apostol Simon Zilotul indică, în condacul al 5-lea:

„Simone prealaudate, dumnezeiesc purtător de Duh te-ai facut și, îmbrăcându-te cu putere de Sus, ai alergat ducând propovăduirea Evangheliei în Iudeea, Siria, Egipt, Mauritania, Spania, Britania, Persia, Iviria (Georgia) și Armenia, vestind oamenilor care erau întru întunericul necredinței lumina cea mântuitoare a lui Hristos Dumnezeu și credința cea dreaptă în El”, 

iar In Icosul al 8-lea se cântă:

„Toată Biserica Iviriei te cinstește, Apostole Simone, ca pe un întemeietor și acoperitor al ei, că ai zidit-o pe neclătinata temelie a credinței în Hristos și ai înrourat-o cu cinstitul tău sânge, spre buna-rodire duhovnicească, din care în chip minunat au odrăslit cete de sfinți ce prăznuiesc acum dimpreună cu tine în cer.”

Acatistul, publicat cu binecuvantarea P.S. Laurentiu Streza [pe atunci, al Caransebesului], nu lasă dubii cu privire la locul martirizării Sfântului Apostol Simon Zilotul. Cel mai probabil este că Sfântul Simon a propovăduit în toate țările amintite mai sus și că a murit în Georgia.

Sfântul Apostol Simon Zilotul - pelerinaj anual la peșteră

Sfantul Simon Zilotul, mirele de la Nunta din Cana Galileii, a fost binecuvântat să vadă și să primească prima minune a Domnului nostru Iisus Hristos, transformarea apei în vin. Se zice că Simon Zilotul era atât de sărac, încât vinul s-a terminat la jumătatea nunții sale. În urma prefacerii apei în vin, și sufletul lui Simon s-a transformat, iar el a devenit Apostol, următor al lui Hristos. Legendele care circulă în vestul Georgiei–Abhazia despre Sfântul Apostol Simon Canaanitul, susțin că era taumaturg, vindecând orice boală numai prin atingerea cu mâinile, ori prin stropirea cu agheazmă, sau prin rugăciune.

Conform tradiției locale, mănăstirea ridicată în cinstea Sfântului Simon Zilotul, „Noul Athos”–Tkum se află chiar pe locul martiriului Sfântului Apostol. Pe acel loc au venit, cu secole în urmă, câțiva călugări de la Muntele Athos și au ridicat prima biserică unde se aflau sfintele moaște, pe malul stâng al râului Psirtki, în perioada sec. XI-XIII. Biserica a fost reconstruită de mai multe ori din cauza distrugerilor sau devastărilor de către musulmani și sovietici, devenind catedrala Eparhiei de Tkum.

Lângă biserică se aflaă o peșteră unde a trăit și s-a rugat în ultimii ani Apostolul, în jurul anului 50 după Hristos. Este vorba despre o peșteră naturală, „Cheile Psirtki”, împodobită astăzi cu icoane, mozaicuri, cruci, inscripții, candele.

Noul Athos se afla în regiunea Gudauta din Abhazia (vestul Georgiei), la 22 km de Sukumi, cunoscut anterior cu numele de Nicopole, Anakopia, Absara, Psirtki. Abhazienii îl consideră pe Sfântul Apostol Simon drept primul Apostol care le-a adus vestea Învierii Domnului și îl cinstesc în mod deosebit, alături de Sfântul  Apostol Andrei.

Sfinte moaște ale Sfântului Apostol Simon Zilotul se află în Toulouse – Franța, în basilica Sfântului Petru din Roma – Italia, dar și la Biserica Podeanu din București.

 

Sursa: lonews.ro (reeditat redacția)



Poetul Radu Gyr va fi evocat la Cluj (14 mai 2017)

Poezia în cătușe - Versul - Rugăciune și Poetul - Apostol

     Duminică, 14 mai 2017, de la ora 19:00, la Biserica Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir din Cluj- Napoca (paraclisul Sf. Ioan Rusul, subsolul bisericii) va avea loc o nouă seară dedicată apărătorilor ortodoxiei în timpul comunismului.
     În cadrul acestui eveniment, intitulat “Poezia în cătușe - Versul - Rugăciune și Poetul - Apostol” va fi evocată personalitatea poetului mărturisitor Radu Gyr, se va vorbi despre rolul important pe care poezia temnițelor l-a jucat în viața duhovnicească a celor din închisori și va avea loc o videoproiecție pe această temă.
     La evenimentul organizat de prietena noastră Alina Deac, va participa doamna profesor Crina Palas, doctor în literatura detenției anticomuniste. De asemenea, actrița Elena Ivanca de la Teatrul Național din Cluj-Napoca va susține un recital de poezie pe versurile lui Radu Gyr.
     Sunteți așteptați cu drag!
     Hristos a înviat!
Cezarina Condurache
Fundația Profesor George Manu
 


S-a mutat la Domnul monahul Ipatie - Bădica Corneliu Marcu şi scriitorul Mugur Vasiliu

Ca o lacrimă de sânge... s-a mutat la Domnul monahul Ipatie - Bădica Corneliu Marcu de la Focşani

Bădica Corneliu s-a născut în 1945, fiind al treilea copil al preotului Ştefan Marcu (legionar, şeful judeţului Putna, 16 ani detenţie politică în temniţele carliste, antonesciene şi comuniste) şi al prezbiterei Elena (şefa Cetăţuilor Legionare Vrancea, arestată şi anchetată în repetate rânduri de comunişti). Avea 4 ani când tatăl a început să urce Goglota neamului în temniţă. La eliberare, Corneliu avea deja 19 ani... fusese exmatriculat din două licee din cauza "originii nesănătoase", dar izbutise să termine studiile luând bacalaureatul într-un liceu din Reghin.

Scăpase de arestări, singurul din familie – surorile mai mari Mihaela şi Gabriela gustaseră şi ele din amarul închisorilor. Mereu alaturi de părinţii săi, Corneliu – inginer, căsătorit cu “mama Mona” şi fiind binecuvântat de Dumnezeu cu fiica Cosmina – va activa neobosit în lupta anticomunistă. După 1990, deşi Pr. Ştefan se înălţase la Domnul, participă la eforturile AFDPR, la taberele de muncă ce începuseră să apară în diverse locuri din ţară, este prezent la sfinţirea monumentelor ridicate în memoria foştilor deţinuţi politici, ridică cruci, troiţe, sprijină ridicarea unor mănăstiri. Petru Vodă, Aiud, Diaconeşti, Râmnicu Sărat, Năruja, Focşani etc...

Prieten apropiat al lui Virgil Mateiaş, Gheorghe Calciu, Tache Funda, Dina Voinea, Jacques Iamandi, Marcel Petrişor, Demostene Andronescu şi a multor altor pătimitori şi mărturisitori, Corneliu Marcu – deşi mult mai tânăr – a făcut parte din generaţia lor, a celor care luptă fără oprire, cu credinţă şi sinceritate pentru neamul românesc.
În 2015 şi-a împlinit o mare dorinţă: a ajuns la Majadahonda, locul în care Ionel Moţa şi Vasile Marin au căzut pentru Dumnezeu şi pentru Spania. După o călătorie de câteva zile făcută cu maşina, Bădica se afla în faţa monumentului. Avea ochii în lacrimi...

A fost atât de fericit, atât de emoţionat... 

După o lungă şi grea (dar mântuitoare) suferinţă, apropiindu-se de veşnicie, Bădica a fost tuns în monahism primind numele de Ipatie monahul. A trecut la Domnul în 29 mai 2017, la câteva zile după ce ajunsese la Petru Vodă de la Târgu Mureş, unde fusese internat în ultima perioadă.

Înmormântarea va avea loc miercuri, 31 mai 2017, ora 10, la Mănăstirea Petru Vodă. Anul acesta comemorarea de la Râmnicu Sărat se va face pentru prima dată fără prezenţa fizică a lui Bădica... numele lui se va aşeza pe lista de pomenire alături de cei 13 martiri legionari atât de iubiţi de el.

Bădică... drum de foc şi biruinţă...!

Tot la Petru Vodă, şi tot miercuri 31 mai, dar la ora 11:30, va fi înmormântat şi scriitorul, etnologul şi publicistul Mugur Vasiliu

Cezarina Condurache




CĂRŢI NOI / Produse noi
Vindecarile lui Hristos și vindecarea noastră - Pr.prof.dr. Constantin Necula (CARTE)

 

Prezentare:

Dumnezeul vindecărilor nostre nu este un Dumnezeu spectacular. Cu o suavitate venită din cer, Hristos Îşi ascunde cât poate de mult menirea Lui de taumaturg. Pentru că El nu vrea să pice în faţa oamenilor doar ca un vindecător. Vindecările Mântuitorului înseamnă, de fapt, fiecare vindecare ce se petrece în sufletul nostru.
Boala omului modern, oricât de apropiat ar fi de ceilalţi, este boala singurătăţii, boala non-ascultării de celălalt. Inima noastră are nevoie în schimb de un singur lucru: de o secundă de linişte, de o clipă de vindecare, la apusul soarelui, a întregii oboseli de peste zi. Momentul acesta seamănă cu cea mai frumoasă clipă din istoria lumii.
Noi nu suntem o adunare de necunoscuţi. Noi suntem poporul Învierii! De aceea identitatea fiecăruia dintre noi este fundamental legată de Hristos, care este capul Bisericii noastre!

Pr. Constantin Necula

Detalii despre carte / COMANDA



Dogmatica empirică după învățăturile prin viu grai ale Părintelui Ioannis Romanidis. Vol. II Dumnezeul Treimic - Crearea lumii - Căderea - Întruparea - Biserica - Viața de după moarte - Mitr. Ierotheos (CARTE)
 
Prezentare:

„Tâlcuirea Părinţilor nu este doar rodul cărţilor pe care le-au citit, ci şi al propriei lor experienţe. De aceea, când vorbesc despre dogme, Părinţii nu fac doar simpla tâlcuire a textelor, ci vorbesc şi din experienţa lor, la fel ca un astronom care, atunci când predă o lecţie, nu vorbeşte doar din tratatele de astronomie, ci se uită și prin telescop, verificând cu telescopul cele scrise în cărţi. De fapt, telescopul este mai important decât cărţile. La fel şi în teologia patristică, mintea (νοῦς) celor luminaţi este mai importantă decât cărţile. Mintea aflată în stadiul luminării este exact ca astronomul care se uită prin telescop. Aceasta este experienţa dogmei. Noi nu am moștenit numai dogma, am moștenit și experiența dogmei.” - Părintele Ioannis Romanidis

Detalii despre carte / COMANDA



Bucuria credinței Dialoguri in cetate - Pr. Constantin Necula, Pr. Cristian Muntean (CARTE)
 
Prezentare:

Cartea aceasta e despre prietenie. O prietenie cu începătură undeva în miez de copilărie – petrecută pe străzile de oarecând ale Braşovului –, crescută apoi ca spaţiu de întâlnire în preocuparea pentru studiul teologic şi statornicită în împreuna-slujire pentru Hristos din desăvârşita treaptă a preoţiei.
Cei doi autori ai lucrării acesteia – Pr. Constantin Necula şi Pr. Cristian Muntean – s-au mişcat şi intersectat mereu dezinvolt (şi) în zone de graniţă ale teologiei sau, mai corect spus, au găsit întotdeauna pretexte de accesibilizare a mesajul hristic pentru variate segmente pastorale. Dinspre poezie spre eseistică, de la judicioasă reflecţie teologală la imprevizibilă critică factuală, migrând adeseori între mărginirile şi nemărginirile gândirii analitice conexe teologiei (pentru că, nu-i aşa, orice tărâm al cunoaşterii nu poate fi decât complementar gândirii ştiinţei despre Dumnezeu), într-un adevărat du-te-vino al analogiilor şi transfuziilor de sens, cei doi au trecut mereu testul prieteniei. De aceea, alăturarea aceasta izbutită în pagină de carte nu e decât încă un zbor împreună de dragul lui Hristos.
Paginile Bucuriei credinţei se întrupează din întâlnirile părintelui Constantin Necula cu părintele Cristian Muntean în spaţiul dialogului din cetatea Braşovului, într-o serie de emisiuni televizate (TV Nova) întâmplate pe parcursul câtorva ani. Sunt nouă emisiuni, avându-l ca moderator pe Părintele Cristian, intercondiţionate – în ciuda autonomiei tematice şi temporare – prin fluenţa seducătoare a coeziunii de limbaj şi de sens rostuitor. Reflecţii de diagnosticieni pentru care taifăsuiala despre şi de dragul lui Dumnezeu e mai mult decât o structură verbală; e un refugiu de supleţe a sufletului, la care s-au gândit să ne facă părtaşi şi pe noi, prietenii lor.
„Evanghelie şi propovăduire”, „Educaţia între Cruce şi răscruce”, „Comunicarea în Biserică”, „Familia modernă şi riscurile la care este supusă” etc. sunt tot atâtea determinări pentru a rămâne în duhul unor alternative probate în raport cu veşnicia, într-un timp al agresivităţii invaziei nesemnificativului, derizoriului şi trivialităţii cotidiene. Autorii inventariază un instrumentar variat, adus la zi, şarmant în convergenţa ideilor şi desfătător în schimbul colocvial de şarje (nu întotdeauna consensuale), evitând însă mereu constatările plate, consideraţiile aride, acea sfătoşenie popească stearpă, ce pentru mulţi ţine loc de ignoranţă. Nu veţi întâlni, prin urmare, în aceste pagini, acel discurs bătătorit de formulări standardizate pseudoteologic, precum nici softizări ale temeiurilor nenegociabile, pentru că discuţiile propuse au acea tonicitate care te fereşte de deznădejde şi acele intuiţii ce se rotunjesc înţelesurile.
Antoine de Saint Exupery reclama undeva faptul că noi, cei de azi, „nu cunoaștem decât ceea ce îmblânzim. Iar oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Cumpără lucruri gata făcute de la negustori. Și cum nu există negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni”. Cartea aceasta vine să ne îmblânzească depărtările, să ne vindece de neprietenie. Pentru că rostul unei cărţi e, înainte de toate, unul tămăduitor. Doar răutatea oamenilor a putut născoci cartea de despărţire. Aceste dialoguri propuse cetăţii, într-o bucurie a credinţei în prietenie şi de drag de ceilalţi, pot fi antidotul înstrăinărilor noastre. Înstrăinărilor unora faţă de ceilalţi şi ale noastre faţă de noi înşine.

Romeo PETRAŞCIUC

Detalii despre carte / COMANDA



Gîlceava dracului cu lumea sau de ce este dracul chiar aşa de negru cum pare - Razvan Codrescu (CARTE)
 
Prezentare:

Scurtă lămurire preliminară

Nucleul acestui mic volum este mai vechiul meu eseu intitulat chiar „Gîlceava dracului cu lumea”, apărut pentru prima oară integral în volumul „Spiritul dreptei. Între tradiţie şi actualitate” (Editura Anastasia, Bucureşti, 1997, pp. 44-65), apoi şi în diferite alte contexte, ca de pildă în revista lunară „Lumea credinţei” (din decembrie 2003 pînă în septembrie 2004), cu mici revizuiri şi adaosuri succesive. În vederea primei editări într-un volum separat (Nemira, 2005), eseul a fost restructurat şi substanţial adăugit, atît în corpul textului, cît mai ales în notele de subsol. Noua ediție (2017) aduce alte cîteva revizuiri și adaosuri (inclusiv un subcapitol nou – „Intermezzo: Luciferismul în țara lui Caragiale” – și trei texte suplimentare în „Addenda”: „Luciferismul de larg consum”, „Cazul Tanacu” și „Remember: tragedia de la «Colectiv»”).
Am căutat să ofer cititorului interesat o informaţie bogată şi corectă, cu comentarii minimale şi într-un stil mai degrabă colocvial, mai cu seamă că mi-am ales ca principală călăuză chiar limba română, cu savorile ei miezoase, din păcate astăzi folosită tot mai elementar şi înţeleasă tot mai superficial. Nu mi-am propus să spun lucruri noi, ci mai degrabă să amintesc lucruri uitate, supunîndu-le provocator conştiinţei publice curente (care de multe ori pierde esenţialul şi ignoră că l-a pierdut), dar şi conştiinţelor mai sofisticate, pe care însă „contextul” le va fi împiedicat să se apropie ceva mai atent de o asemenea problematică.
Desigur, n-am acoperit decît o parte – pe care am socotit-o însă cea mai însemnată – din vasta „hartă” a Răului. N-am luat în discuţie, de pildă, decît principalele denumiri şi ipostaze ale diavolului, ocolind, între altele, entităţile malefice secundare, de origine precreştină (şi adeseori neîncreştinate), ce populează natura în mitologia folclorică, sau se află în legătură cu lumea morţilor (pentru acestea, a se vedea, de pildă, buna sinteză a etnologului Romulus Vulcănescu, în volumul „Mitologie română”, Editura Academiei, Bucureşti, 1985, Partea III, mai ales cap. „Daimonologia”, sau contribuţiile unor folclorişti mai vechi, ca Simion Fl. Marian sau Tudor Pamfile, în mare parte reeditate după 1989).
Materia m-a obligat la o interdisciplinaritate principială, cu mult recurs la lingvistică, folcloristică şi istoria literaturii, dar firul călăuzitor a rămas pînă la capăt cel teologic, cu accent discret pe latura morală şi pedagogică.
Dacă ţinem seama de arhaismul semantic „a pedepsi” = „a învăţa”, am vrut „să ne pedepsim” puţin întru dracul, ca să nu ne lăsăm prea lesne „pedepsiţi” de el... (Întru îngerii cei buni „ne-a pedepsit”, mai demult, d-l Andrei Pleşu, la un nivel superior, cum se şi cuvenea).

Autorul

* În Addenda am inclus, de altfel, un eseu teologic ceva mai pretenţios, publicat aici pentru prima oară ca atare (deşi unele părţi din el se regăsesc în alte scrieri ale mele), în care comentez pe larg, pornind de la patru versete-cheie, scenariul biblic al facerii şi căderii („Cînd dracul îşi bagă coada… Păţaniile omului între «chip» şi «asemănare»”).

SUMARUL CĂRȚII

Lămurire preliminară – pag. 7

Dracul de lîngă noi

Uite dracul, nu e dracul! – 11
Cunoaşte ca să re-cunoşti! – 12

Şi dracul a fost înger de lumină

Obîrşia duhurilor slujitoare – 19
Ierarhiile cereşti – 21
Ceata voievozilor – 26
Cînd îngerul se face drac – 30

Numele nu stă degeaba pe drac

Dracul cu chip de şarpe – 37
De la daimon-ul antic la demonul medieval – 39
Diavolul – principiu al dezbinării – 42
Cohorta lui Satan – 43
Lucifer şi luciferismele – 44
Intermezzo: Luciferismul în țara lui Caragiale – 47
Între Hristos şi Antihrist – 50

Recurs la limba română

Despre dracul… pe ocolite – 57
Urît ca dracu’! – 59
În loc de „Piei, drace!” – 62
Dracul nu-i chiar de capul lui... – 64

Dracul luat peste picior

„Aş plînge, dar nu pot de rîs!” – 69
Scaraoţchi şi Irodiadele – 70
Mai în glumă, mai în serios… – 73
Diavolul de ambe sexe – 74
„Frumosul din umbră” – 75

Cu dracul, totuşi, nu e de glumit…

Sindromul lui Aghiuţă – 79
De ce nu te poţi face frate cu dracul – 80

Addenda

Cînd îşi bagă dracul coada…
Păţaniile omului între „chip” şi „asemănare”

I. Asemănarea adevărată sau omul înveşmîntat în har – 85
II. Asemănarea mincinoasă sau omul acoperit cu frunze – 97
III. Asemănarea pierdută sau omul în „haine de piele” – 109
IV. Asemănarea regăsită sau omul în „haină de nuntă” – 118

Luciferismul de larg consum – 129

Cazul Tanacu – 135

Remember: Tragedia de la „Colectiv” – 139

Detalii despre carte / COMANDA



Implorări către tineri - Monahul Paulin Iluca (CARTE)

Prezentare:

Au trecut ani de când m-am rugat tinerilor. Nu doar pentru ei, ci chiar lor. Au trecut ani de când am scris: Rugăciuni pentru tineri. Și i-am rugat atunci să învețe demnitatea, să caute credința și să guste din rosturile frumoase ale acestei lumi. Le-am pus înainte, spre înțelegere, măcar un colț din tabloul întunecat al acestei lumi. În speranța că vor ști să vadă Lumina lumii.

Dar întunericul a continuat să se întindă. S-a năpustit peste suflete, fără nici o opreliște. S-ar zice că acum să mă rog tinerilor nu este de ajuns. Acum este timpul implorărilor. Este nevoie de mai mult. De mai multe cuvinte către Hristos Domnul și către tineri. Căci nu este totul pierdut. Pentru aceasta nimeni și nimic nu îmi dau dreptul să tac. Ci doar să implor...

Detalii despre carte / COMANDA



Ascultă-mă - Monahia Porfiria (CARTE)
 
Prezentare:

Nu exista ceva mai inalt, mai bun decat dragostea lui Dumnezeu! Ea este nesfarsita, este nesecata. Nu se uita nici la neam, nici la varsta , nici la culoarea pielii. Toti suntem copiii Lui, pe toti ne iubeste deopotriva. Este dragostea Celui Care asteapta cu indelunga rabdare pocainta si intoarcerea noastra.

Nadajduim ca aceasta carte sa ajute la urcusul nostru duhovnicesc, sa dea iesire din impasurile noastre. Este a treia carte a monahiei Porfiria, inspirata din problemele noastre, din greselile noastre. Este o carte-oglinda a alegerilor noastre superficiale, al modului nostru superficial de viata, al modului nostru superfcial de rezolvare si de infruntare a problemelor noastre.

Sa fiti siguri ca citind-o, va va aduce aminte mereu de cate o intamplare. Si aceasta, deoarece situatiile si problemele cu care ne infruntam in epoca noastra au toate acelasi numitor comun. Si care e acesta? Nevointa noastra de a ramane in picioare in vartejul nenorocirilor si al greutatilor din zilele noastre.

Cartea aceasta in multe puncte va va atrage atentia si va va problematiza. Cine suntem? Unde mergem? Daca vom continua sa traim in acelasi fel, ce ni se va intampla?

Detalii despre carte / COMANDA



Sfinţii Părinţi despre biruirea necazurilor (CARTE)
 

Prezentare:

Orice comoară pământească se risipeşte şi piere. Unde este bogăţia pe care o păstrau în tezaurele lor faraonii egipteni, împărații Persiei, împăraţii romani şi bizantini? Unde este bogăţia lui Solomon, a regelui Cresus şi a altora asemenea lor? Bogăţia pământească este curgătoare şi trecătoare ca apa, pieritoare ca frumuseţea trupului.
Creștinul are însă o comoară duhovnicească nepieritoare: nestematele Sfinților Părinți, care au trăit şi au creat în felurite epoci şi ţări. De la Sfântul Ignatie Teoforul, care a trăit la începutul erei creștine în Siria, până la Sfântul Ignatie Briancianinov, apropiat de vremurile noastre, s-au scurs, iată, aproape 2000 de ani, s-a perindat mulțime de generaţii... Citind însă operele acestor doi Sfinţi Părinţi, uităm de vremuri şi ni se pare că au fost scrise de oameni din aceeaşi epocă cu noi…
Cartea de față cuprinde cuvinte alese din comoara înţelepciunii Sfinţilor Părinţi despre o temă tot mai actuală astăzi: necazurile, bolile şi celelalte încercări ale vieţii. Nădăjduim ca acestea să fie de mare folos oricărui creștin însetat de mântuire, constituindu-se într-o călăuză de mare preț pe calea tot mai învolburată a vieții noastre.

Detalii despre carte / COMANDA



Din inima muntilor, către inima tinerilor Selecţie a conferinţelor din taberele naţionale „Părintele Teofil Părăian” (CARTE)
 
Prezentare:

Selecţie a conferinţelor din taberele naţionale „Părintele Teofil Părăian” - 2010-2015 Sfânta Mănăstire Oașa, jud. Alba

La realizarea acestei cărți și-au adus constribuția:

Organizația Tinerilor din Sibiu
ASCOR București
ASCOR Timișoara
Liga Tinerilor Creștini Ortodocși din Târgu-Mureș
Liga Studenților din Cluj
Liga Studenților din Timișoara
Tineri pentru Tineri - Târgu-Mureș
Tinerii din Ziua de Azi - Brașov

În încheiere, îl felicit pe Părintele Stareţ Iustin pentru organizarea Taberei naţionale şi pentru activitatea sa rodnică, desfăşurată pe linia formării tinerilor ortodocşi. Voi, dragi tineri, să apreciaţi efortul pe care îl fac întâistătătorul şi vieţuitorii Mănăstirii Oaşa, de la care puteţi afla că nu trebuie să dăm prioritate plăcerilor pământeşti care, asemenea unui vis, dispar cu atâta uşurinţă. De asemenea, de la ei mai puteţi învăţa că viaţa nu-i un joc de-a ,,baba oarba”, ci o arenă de gladiatori. Însă, în această luptă pentru dăltuirea personalităţii morale, Îl aveţi alături pe Dumnezeiescul Mântuitor, Care vă oferă prietenia Sa ce nu dezamăgeşte niciodată. Bucuraţi-vă de tinereţe! Oferiţi ceea ce aveţi mai bun în voi! Trăiţi cu semnificaţie, „ca nişte robi ai lui Hristos, din suflet făcând voia lui Dumnezeu” (Efes. 6, 6).

(† IRINEU, Arhiepiscop al Alba Iuliei)

Detalii despre carte / COMANDA



Zâmbetul sfinților. File de pateric rural-urban contemporan - Pr. Romeo Ene (CARTE)
 
Prezentare:

Mulțumind copiilor... 

Suntem dinaintea unei cărți- provocare. Sunt strânse, în pagini pline de emoție, emoțiile copiilor și profesorului lor de religie, Părintele Ene Romeo. Sunt pline de sens, de bucurie și de lumină. Se vede că Părintele a gestionat sentimente și resentimente cu împreună lucrarea Harului și...copiilor. Nici nu cred că pot să scriu o prefață la modul discret în care copiii sărută obrazul scuipat al Bisericii și Școlii. Fiecare poveste este o lecție, nu doar de „religie”. Se simte realismul din ele, viața propriu-zisă care, uneori, nu-i așa, bate filmul imaginarului scenaristic al culturilor seculariste. O să citiți despre copii, adolescenți și oameni maturi, unul dintre ei, veteran nonagenar, fiind personajul care m-a înlăcrimat cu bucuria lui. Suntem dependenți unii de alții, dar nu pricepem foarte bine acest lucru. Ținem la orgolii și clișee, chiar credem în clișee mai mult decât în adevăr. Vrem dreptate, cu orice preț, uneori cu prețul adevărului. Tinerii din carte au aflat adevărul. De aceea au devenit liberi și vorbesc prin prisma libertății lor.
Cartea aceasta s-a născut și din dorința Părintelui Romeo de a le mulțumi copiilor. Și sunt deplin de acord cu el că ora de religie trăiește pentru ei și prin ei. Mare parte din paginile acestui „raport de suflet” s-au consemnat pentru a constitui contra-argument la ideologizarea prin ora de religie. E răspunsul pe care copiii îl dau detractorilor educației religioase, destinși și zâmbitori, atenți și demni. Personal păstrez o amintire din anul 2015, anul unei reale prigoniri a zâmbetului din ora de religie, pe care- prefațând povești, o povestesc și eu. S-a anunțat demersul unui profesor, buzoian și el, de a face prezența prin semnătură la ora de religie cu ajutorul Curții Constituționale și a referendumului. O parte din cancelarii au zâmbit cu subînțeles. La o școală, aproape de Sibiu, unul dintre ceilalți dascăli prezenți în cancelarie, a anunțat sarcastic profesoara de religie că trebuie să-și caute alt loc de muncă. Că ora de religie are front închis în școală. Supărată, profesoara m-a sunat, am încurajat-o spunându-i limpede că doar copiii pot stabili acest lucru. Ajunsă în clasă, copiii erau mai cuminți ca niciodată, pe catedră erau flori proaspete, temele făcute și chiar au tăcut mai toată ora. Simțiseră ceva din durerea profesoarei? Trecuseră în inima lor ceva din tristețea inimii ei? La sfârșitul orei s-au ridicat în picioare și au îmbrățișat pe Doamna de religie. Iar când a ieșit pe coridor, ceilalți copii au încurajat-o spunându-i: Doamna, noi nu vrem să plecați, vrem oră de religie...Când m-a sunat încă plângea. De ce avem nevoie de jignirea profesorului de religie, de ce trebuie să îndurerăm oamenii, de ce avem nevoie sau îngăduim presiuni inumane pe școală, doar pentru a le îngădui unora să-și împlinească planurile de marketing de politic socială? Poate pentru a redescoperi dragostea copiilor.
Cartea aceasta despre aceasta este. Cum destinderea aduce dragostea copiilor, crește apropierea de Dumnezeu- subiectul luminos al iubirii copiilor la ora de religie. Sunt convins că inima voastră va tresări ca inima copiilor acestora, personajele de bază ale cărții. Fiecare poveste este o lecție nesfârșită. Mulțumim copiilor că ne-o predau, zi de zi, oră de oră...

Pr. Constantin Necula

Detalii despre carte / COMANDA



In drum spre Ierusalim Povestiri duhovnicești cu monahi și mireni din vremurile noastre, care caută mântuirea - Liviu Stefan Dunca (CARTE)

Prezentare:

Cuvântul Evangheliei: Nimeni nu poate sluji la doi domni; nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui mamona, ghidează obsesiv personajele cărții, fie ele mireni sau monahi, pentru că păcatul te sluțește, te urâțește, apoi te trage în prăpastie, pe când lumina Ierusalimului ceresc te tămăduiește, te curățește, te face să vinzi tot ce ai, să renunți la tot pentru a avea parte de această minunată mângâiere - Liviu Ștefan Dunca

Recomand cu căldură să citiți această carte – nu o judecați însă cu mintea rece a adultului, ci lăsați-o în brațele primitoare și ocrotitoare ale rațiunii inimii, deoarece de nu vă veți întoarce și nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în Împărăția cerurilor - Pr. Ciprian Negreanu                                                                                                                                         

Detalii despre carte / COMANDA



Dicţionar de gânduri aproape teologice - Pr. Sorin Benescu (CARTE)

Prezentare:

Când Dumnezeu zideşte cetatea virtuţilor – Ierusalimul cel ceresc – cei din afară construiesc zidurile eventual împotriva celor dinăuntru” (vezi Cetatea lui Dumnezeu), spune autorul, fiind în acord cu viziunea Fericitului Augustin despre cele două cetăţi ridicate de două iubiri contrare. Dacă iubirea de Dumnezeu până la dispreţul de sine, spune episcopul Hipponei, face să apară cetatea lui Dumnezeu, iubirea de sine dusă până la dispreţuirea lui Dumnezeu dă naştere cetăţii potrivnice - Protos. dr. Arsenie Obreja

Autorul in dragostea lui pentru spiritualitate, ne atrage atentia asupra responsabilitatii omului privind propria menire, propria crestere in drumul sau spre ,,hotarul vesniciei,,. Intelegerea soborniceasca a acestei responsabilitati ajuta la iesirea din tragedia egoismului ce-si cauta in lume o satisfacere oarba si individualista si sustine dorul dupa transfigurarea duhovniceasca. Solutia de oprire a derapajului vietii este una singura: intrarea in baia curatitoare si rugul sfintitor al Tainelor dumnezeiesti.

            Cititorul este sensibilizat prin acea intelegere profunda si detaliata a unor aspect cu care se confrunta in mod dramatic lumea de astazi. Autorul staruie asupra ,,chipului teologic,, al omului, cu originea in iubirea dumnezeiasca; el are o grija neobosita pentru alinarea si reimbisericirea omului de astazi ca o pilda vie pentru implinirea menirii crestine. Intalnim cu mare sensibilitate o tratare mistico-teologica, unde putem vedea iconicitatea creatiei si insusi Chipul Omului, icoana a Chipului Fiului lui Dumnezeu. Aceasta tratare prezinta deschideri de mare insemnatate in practica isihasta. Sfintii parinti au aratat, in acord cu adevarul revelat al Scripturii ca omul creat dupa Chipul lui Dumnezeu, are menirea de a creste la Asemanarea cu Dumnezeu, lucrare facuta de Domnul Nostru Iisus Hristos in fiecare dintre noi. Comunicarea intre persoane este posibila datorita logosului, a ,,pecetii iconice”, a Chipului Fiului lui Dumnezeu. Chipul nu este despartit de model, dar unit cu modelul, explica Pr. Staniloae. Putem spune ca Fiul da chip creatiei si in acest sens despartita de Fiul, faptura se impotriveste propriului Chip. Comunicarea intre persoane este personal-iconica, apofatica, de chip-logos-cuvant, iar apoi ca reflectare prelungire si transpunere. Pr. Staniloae spune ca lumea nu se poate separa de ordinea ei si de aspiratia ei spre desavarsire. Prin acest mod subtil autorul da importanta intelegerii specificului crestin al traditiei biblic-patristic in deschiderea catre o practica isihasta. Adevarul si harul il fac pe om liber, spune Scriptura. De aceea, conditia libertatii este tocmai, dupa cum spune Pr. Ghelasie, refacerea acelor capacitati prin care omul poate sa isi actualizeze propriul chip, dupa Chipul Iubirii Treimice, implinindu-se in taina euharistica. In taina impartasirii cu Trupul si Sangele Domnului, omul isi implineste calitatea de fiu de creatie al lui Dumnezeu, primind infierea si inaintand spre asemanare dumnezeiasca. Pentru a pastra calitatea de fii ai creatiei este nevoie sa iesim din gandurile profane si laice, incepand cu sacralizarea mintii, repetand numele Domnului prin rugaciunea lui Iisus. O alta legatura a omului cu divinul este acea adresare prin rugaciune catre puterile ceresti ca o legatura vie intre noi si divin.

  ,, Fara de Mine nu puteti face nimic,, ,  zice Domnul, iar ,,Ca sa urmezi calea, trebuie sa o ai cu tine,,. - Pr. Nicolae,Arhiepiscopia Tomisului, 26.apr.2017

Detalii despre carte / COMANDA



Gânditori ortodocși moderni De la Filocalie până în prezent - Andrew Louth (CARTE)

Prezentare:

-Coperți cartonate.

Volumul a fost alcătuit de un convertit la Ortodoxie, care trăiește în diaspora, fiind scris chiar din această perspectivă. Un element decisiv al percepției asupra teologiei ortodoxe în spațiul diasporei din Vest (în Europa Occidentală și America) a fost exilarea membrilor intelighenției ruse, condamnați în anul 1922, printr-un decret emis de Lenin și Troțki, pentru faptul de a nu fi arătat simpatie cauzei bolșevice. Mulți dintre acești intelectuali au gravitat în jurul Parisului, acolo unde a fost înființat un institut teologic, vestitul Institut St. Serge, în anul 1925, avându-l decan pe economistul marxist, devenit teolog și preot, Părintele Serghei Bulgakov. Prezența lor în Paris a adus teologia ortodoxă în atenția multor gânditori și teologi apuseni și a condus la un interes fără precedent – îndeosebi în spațiile anglofone și francofone – față de ceea ce a ajuns să fie cunoscut ca Ortodoxia Răsăriteană. Propria mea întâlnire cu, iar ulterior îmbrățișare a Ortodoxiei își are în mod cert antecedentul în prezența emigranților ruși în Vest.
     Totuși o înțelegere mai profundă a rădăcinilor intelectuale ale acestor gânditori emigranți dezvăluie o poveste ce poate fi urmărită în istorie până în secolul al XIX-lea, cu a sa mișcare slavofilă, și mai departe până la publicarea în Veneția, în anul 1782, a unei antologii de texte bizantine ascetice și mistice, cunoscută sub numele de Filocalia, editată de Sfântul Nicodim Aghioritul și de Sfântul Macarie al Corintului.                                                                                                                                     Pr. Andrew Louth

 

Detalii despre carte / COMANDA



Carte de rugăciuni pentru bolnavi

 

Detalii despre carte / COMANDA



Totul îşi are timpul şi locul său. Scrieri alese - Pr. Mihail Pomazanski (CARTE)

Prezentare:

Aceasta este o colecție de eseuri ale unuia dintre giganții emigrației ruse din secolul al XX-lea. Protoprezbiterul Mihail Pomazansky (1888-1988) a fost un teolog eminent al Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei. Printre numeroasele lucrări scrise, el este cel mai cunoscut pentru cartea sa Teologia Dogmatică Ortodoxă, care a fost apreciată pentru prezentarea sa simplă a învățăturii ortodoxe și ancorarea ei fermă în scrierile Părinților Bisericii.
El a murit în Jordanville, New York, în 1988, cu doar câteva zile înainte de a împlini o sută de ani. Duhul său caracteristic de profundă smerenie pătrunde aceste scrieri. Subiectele abordate în această colecție includ critica biblică, sobornicitatea și conlucrarea în Biserică, cărțile liturgice, slujirea în Biserică, teologia liturgică a Pr. Alexander Schmemann, canonizarea Sfinților, locul copiilor în Biserică și multe altele.
Redăm mai jos cuvintele pline de laudă ale Părintelui Serafim Rose despre acuratețea și importanța teologiei Părintelui Pomazanski:
„În scrierile Părintelui Mihail Pomazanski se poate vedea însușirea autentică a teologiei ortodoxe, care este atât de adesea nesocotită în vremea noastră rece și raționalistă. Teologia nu este în primul rând o chestiune de argumente, critici, dovezi și combateri; ci este, întâi de toate, cuvântul oamenilor despre Dumnezeu, în conglăsuire cu învățătura dumnezeiește revelată a Dreptei-credințe. De aceea, primul scop și cea dintâi aplecare a teologiei este ca totdeauna să insufle, să încălzească inima, să ridice pe tot omul mai presus de preocupările mărunte ale pământului, pentru a întrezări dumnezeiescul început și sfârșit al tuturor lucrurilor, și astfel să-i dea acestuia energia și încurajarea de a se nevoi către Dumnezeu și spre patria cerească. Teologia Părintelui Mihail este în acest ton cald și insuflator. El nu este singurul care scrie astăzi teologie ortodoxă cu această intenție, dar este unul dintre cei puțini ai vechii generații care se stinge, putând sluji ca punte de legătură între noi și adevărata teologie a Sfinților Părinți”.

Detalii despre carte / COMANDA



Ghid de Spovedanie cu rânduiala de rugăciune pentru Sfânta Împărtășanie (CARTE)

Pentru a face o Spovedanie curată, care să ne fie de folos, trebuie să facem o mărturisire serioasă. Atunci când ne prezentăm ca la un interogatoriu, așteptând ca preotul să ne ia la întrebări, suntem superficiali. Spovedania serioasă nu presupune ca preotul să întrebe, ci cel ce se spovedește își mărturisește păcatele fără să fie întrebat. Ea se bazează pe o cercetare a conștiinței care trebuie făcută înainte, în urma căreia e bine să notăm pe o foaie de hârtie păcatele pe care le‑am făcut. Pentru a ușura această cercetare a conștiinței, mai ales la începutul drumului pe Calea credinței, este de ajutor un îndrumar de Spovedanie. Acesta este doar orientativ, însă ne ajută să discernem care sunt faptele care Îl întristează pe Dumnezeu și ne fac rău nouă înșine. Cel mai simplu îndrumar pleacă de la cele zece porunci.

Să ne cercetăm conștiința, să plângem pentru căderile noastre și să ne dorim să ne îndreptăm. Dacă ne simțim sufletul împietrit, e bine să îl înmuiem cu câteva rugăciuni de pocăinţă.

Detalii despre carte / COMANDA

CUPRINS

Ce este păcatul? / 3
Consecinţele păcatului / 3

     Ce este Spovedania?
Izvor de bine / 5
Amânarea Spovedaniei, bucuria celui rău/ 6 Nu există om fără păcat! / 7

     Pregătirea pentru Spovedanie
Ce trebuie să facem înainte de a merge la duhovnic? / 9
Cercetarea cugetului / 11
Cele zece porunci
Cele 9 porunci bisericești
Păcatele împotriva Duhului Sfânt
Păcatele strigătoare la cer
Păcate de moarte
Faptele milei trupești
Faptele milei sufletești
Relația mea cu Dumnezeu
Rugăciunea pentru părintele duhovnic / 29
Ce trebuie să facem când am ajuns la duhovnic? / 30
 
       Rugăciuni înainte de Spovedanie
Rugăciune de pocăinţă / 33
Rugăciune de pocăinţă (a regelui Manase) / 35
Altă rugăciune de pocăinţă / 36
Rugăciune a celui de curând căzut în păcat / 37
Rugăciuni ale bolnavului pentru iertarea păcatelor și schimbarea vieţii (Sf. Isaac Sirul) / 39

        Rugăciuni înainte și după Sfânta Împărtășanie
Rugăciuni înainte de împărtășirea cu Dumnezeieștile Taine / 44
Rugăciuni de mulţumire după împărtășirea cu Dumnezeieștile Taine / 74
Bibliografie / 78



 

Descarca oferta completa de CARTI/Produse la zi (.xls)
de la toate editurile ortodoxe din tara (3000 de titluri),
precum si icoane, tamâie, cruciulite, calendare, felicitari etc.

Produse naturiste (.pdf)

Descarca oferta 
Editurii Agaton
reducere 20%

Va invitam sa scrieti articole si stiri in revista Porunca iubirii


"Fericit cel ce citeşte…
căci vremea este aproape" (Apoc. 1, 3)

Periodicitate: lunar    

Revista Porunca Iubirii 
apare din 1998 cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Sibiului

Editor
Asociatia ORTOPRAXIA (Ed. Agaton)
0740054256; revista@agaton.ro
Fondatori: ing. Ioan Cişmileanu, ing. George Căbaş, ing. Alexandru Stănese

Director: Ioan Cismileanu
Consilier editorial: Preot Adrian Roman
Redactori
Pr. Adrian Roman; Cristina Roman; Ioan Cismileanu; Amalia Dragne; Natalia Corlean

----------------------
ISSN 2344 - 0619
ISSN-L 1453 - 7567

http://poruncaiubirii.agaton.ro/html2doc/PoruncaIubirii-Mai-2017.doc