Faceți făgăduințe și le împliniți Domnului Dumnezeului vostru! (Ps. 75, 11)

 „Faceți făgăduințe și le împliniți Domnului Dumnezeului vostru!” (Ps. 75, 11)

Făgăduința, o promisiune care încălcată, devine blestem

Făgăduința - sau votul - este aproape de jurământ și este o îndatorire cu care creștinul se leagă de bună voie în fața lui Dumnezeu să facă o faptă deosebită, de vrednicie morală, ca recunoștință pentru binefacerile primite. Făgăduința nu poate cuprinde faptele la care omul este îndatorat prin poruncă și nici fapte lipsite de preț moral. Făgăduința poate fi făcută de orice om credincios și este un mijloc pentru întărirea voinței în virtuți, pentru arătarea evlaviei adevărate și înaintarea spre desăvârșirea morală. Făgăduința înseamnă promisiune. Făgăduințele făcute lui Dumnezeu pot avea un caracter divers, de exemplu pelerinaj la locurile sfinte, milostenie către cei în nevoi, îngrijirea bolnavilor, împodobirea bisericii, pravila de rugăciune, și ele trebuie neapărat împlinite. Făgăduinţele trebuie date cu binecuvântarea sau la sfatul preotului duhovnic. Încălcarea făgăduinţelor din propria neglijenţă este asemenea unui blestem asupra ta însuţi: "Iar de te vei lega cu făgăduință Domnului Dumnezeului tău, să nu întârzii a plini, căci curând va cere Domnul Dumnezeul tău de la tine și va fi ție păcat" (Deut., 23, 21-22).

Făgăduinţa poate fi ridicată de către preot din următoarele motive: 1. dacă nu poate fi împlinită din punct de vedere fizic; 2. dacă este periculoasă pentru om, de exemplu făgăduinţa unui post aspru în cazul unor boli anume. Chiar şi în aceste situaţii făgăduinţele trebuie să fie înlocuite cu altele, corespunzătoare situaţiei omului. De obicei, se face făgăduinţă în împrejurări grele de viaţă, când este nevoie de ajutor deosebit de la Dumnezeu. Făgăduinţele de asemenea, pot fi făcute fără o pricină văzută: din dragoste de Dumnezeu şi din sentimentul recunoştinţei faţă de El. Un loc deosebit îl ocupă făgăduinţa monahală, care are în vedere întreaga viaţă de mai apoi a omului. - Arhim. Rafail Karelin, Trecând cu bine marea vieții. Răspunsuri la dilemele lumii de astăzi, Editura Sophia

Făgăduința fără binecuvântare este primejdioasă

Mânați de o stare emoțională puternică, fie ea de fericire sau dimpotrivă, de deznădejde, simțim imboldul ne a ne asuma promisiunea față de Dumnezeu de a împlini un anumit lucru. Cu alte cuvinte, trăim uneori împrejurări ale vieții care ne determină să facem făgăduințe lui Dumnezeu cu speranța că odată îndeplinite, vom primi și răspunsul sau ajutorul dorit, sau dimpotrivă, ca mulțumire și recunoștință pentru binefacerile deja revărsate asupra noastră. "Dacă lui Dumnezeu ai făcut vreo făgăduință să nu zăbovești a o împlini căci lui Dumnezeu nu-i plac oamenii ușori la minte, de aceea să împlinești tot ce făgăduiești. Mai bine să nu făgăduiești decât s-o faci și să n-o împlinești" (Ecles. 5,4-5). Sfântul Nicolae Velimirovici explică și exemplifică legământul drept făgăduinţa pe care cineva o dă lui Dumnezeu din recunoştinţă sau pentru un păcat... Este un lucru cu totul obişnuit ca mama să facă legământul de a posti în zilele de dulce, când copilul îi e bolnav. Acesta este un lucru cu totul biblic. Şi împăratul David a postit cât i-a fost copilul bolnav. Când face legământ înaintea lui Dumnezeu, fie pentru sine, fie pentru altul, fie pentru vreun păcat, fie din recunoştinţă, omul trebuie să se păzească a nu întrece măsura şi a nu se lega să facă vreun lucru nechibzuit sau mai presus de puterea sa.  - Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, volumul I, Editura Sophia

Entuziasmul momentului umbrește câteodată conștientizarea realității că ducerea la bun sfârșit a celor promise cere efort, jertfă, perseverență, dar și omiterea faptului că nu putem pleca la drum fără rugăciune și fără binecuvântarea și ajutorul lui Dumnezeu. "Este primejdios pentru om să facă o făgăduință sfântă și abia după ce a făcut-o să se gândească" (Prov. 20,25). Este bine de știut la ce ne înhămăm, dar și care sunt consecințele nerespectării cuvântului dat, drept care, indiferent ce ne-am propune și cât de corectă, justificată sau ușor de dus ni s-ar părea această cruce suplimentară pe care ne-o sumăm de bunăvoie, să cerem sfatul și binecuvântarea părintelui duhovnic. Sfântul Paisie Aghioritul insistă asupra primirii dezlegării părintelui duhovnic înainte de asumarea oricărei făgăduințe, astfel ca ea să nu rămână neroditoare: "Văd însă şi o nouă tehnică a diavolului. Bagă în minţile oamenilor gândul că, dacă fac o oarecare făgăduinţă şi o împlinesc, dacă mai merg şi la vreun loc de închinare, sunt în regulă duhovniceşte. Şi vezi pe mulţi mergând cu lumânări şi cu alte obiecte făgăduite la mănăstiri, la locuri de închinare şi le atârnă acolo, mai fac şi cruci mari, mai plâng puţin şi se limitează la acestea. Nu se pocăiesc, nu se spovedesc, nu se îndreaptă, iar aghiuţă se bucură."

Făgăduințele în fața Sfântului Altar, jurăminte fără dezlegare

Pravila bisericească ortodoxă definește făgăduințele drept legăminte care pornesc de la Dumnezeu către om și ale omului către Dumnezeu, întemeiate pe adevărul de credință, morală și cult. Astfel, omul colaborează cu Dumnezeu prin făgăduințele sale, adică legămintele sau jurămintele sale față de El, făcute cu vorba simplă sau acte de închinare intimă sau publică față de semenii noștri sau de autoritățile bisericești precum și acte cultice sau voturi. Făgăduințele simple, dacă izvorăsc din convingerea credinței, ele sunt acte de cult (Num. 30,2; Deut. 23,21; Ps. 66,13-14). Dacă ele sunt făcute public cu martori, și mai ales în fața Sfântului Altar (n.n. precum la Taina Hirotoniei, la Taina Cununiei, la tunderea în monahism), ele devin jurăminte fără dezlegare (Fac. 15,6-18; 24,7; Ex. 4,14-21; 30,46; 31, 17; Lev. 27, 1-30; Deut. 30, 1-30; Matei 4, 19).

Făgăduințele trebuie făcute cu mare atenție și precauție, după avertismentul Scripturii: "Vă spun că pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii. Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit."  (Matei 12, 36-37). În pericolul de a face promisiuni deșarte sunt adeseori persoanele care au dezvoltat anumite dependențe, ca cea de alcool, tutun, jocuri de noroc, ori mai nou, dependența de pornografie și cea de socializarea virtuală. Acestea își pot dori sincer părăsirea păcatului și vindecarea, dar sunt cele mai expuse riscului de recidivă. Lor, la moment de cumpănă, Maica Siluana Vlad le adresează următorul sfat: "Nu pot! Gata! Ai să auzi continuarea: „Fără Mine nu puteţi face nimic!” Atunci nu te vei mai ruga: „Doamne, ajută-mă să mă las de fumat!”, că asta înseamnă: „Eu pot, dar cu oleacă de ajutor, aşa… Dacă Tu mă ajuţi, eu pot”. Nu așa, ci „Doamne, nu pot, lasă-mă Tu!” La fiecare ţigară zi: „Lasă-mă Tu de fumat, Doamne!” Şi pune-o la loc în pachet. Ai să suferi, vei face febră. Sevraj se numeşte suferinţa pe care o înduri când nu mai dai organismului drogul cu care este învăţat. Dar vei birui, că eşti născut pentru bucuria Biruitorului." - Monahia Siluana Vlad, Meșteșugul bucuriei, volumul 2, Editura Doxologia, Iaşi

Să nu vă făgăduiți unul pe altul celui rău! Blestemele

Când starea noastră de spirit este furtunoasă și mânia ne ia mințile, făgăduințele sunt sub forma unor cuvinte grele, blesteme și înjurături, ale căror efecte dezastruoase se resimt nu numai imediat, ci ele pot să răzbată până în veșnicie, mai ales dacă nu ne pocăim, de exemplu: O să te bată Dumnezeu!; Lasă că vede El, Dumnezeu!; Să fii al celui rău!; Dar-ar boala în tine!, și altele asemenea răutăți. Orbiți fiind de sentimentul că am suportat o nedreptate sau o agresiune, aceste reacții vin ca o amenințare cu răzbunarea și cu suportarea consecințelor de către cel pe care îl considerăm vinovat. "Deci, de vreme ce acestea sunt așa, și nicio greșeală nu se poate ascunde de Dumnezeu, pentru aceasta voi toți, bine-cinstitorilor de Dumnezeu, făgăduiți-vă Lui ca să vă pocăiți și ca o datorie plătiți făgăduința cea dată în acest fel... Zice însă Atanasie: De vreme ce cele zise vor să fie la dumnezeiasca judecată, pentru aceasta, până ce sunteți în viața aceasta, făgăduiți Domnului că veți fi sârguitori de fapte bune și nu zăboviți cu împlinirea acestora." - Psaltirea în tâlcuirile Sfinților Părinți, Ed Egumenița 

Una din rugăciunile citite de preotul duhovnic în cadrul Moliftei de la Taina Sfintei Spovedanii, insistă asupra dezlegării blestemelor și jurămintelor, tocmai din cauza gravității efectelor lor negative:

Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu celui viu, Păstorule şi Mielule, Cel ce ridici păcatele lumii, Care ai iertat datoria celor doi datornici şi păcătoasei i‑ai dăruit iertarea păcatelor ei, Însuţi Stăpâne, slăbeşte, lasă, iartă păcatele, fărădelegile, greşealele cele de voie şi cele fără de voie, cele cu ştiinţă şi cu neştiinţă, cele prin călcare de poruncă şi prin neascultare, care s‑au făcut de robul Tău acesta (N). Şi în orice chip, ca un om, purtând trup şi vieţuind în lume, a fost înşelat de diavolul: sau în cuvânt, sau în faptă, sau cu ştiinţă, sau cu neştiinţă; sau cuvântul preotului a călcat, sau sub blestemul preoţesc este, sau sub blestemul său a căzut, sau jurământului s‑a supus, Însuţi ca un bun Stăpân care nu ţii minte răul, binevoieşte să se dezlege robul Tău acesta (N) prin cuvânt, iertându‑i lui şi blestemul şi jurământul după mare mila Ta. Aşa, Stăpâne iubitorule de oameni, Doamne, auzi‑mă pe mine, care mă rog bunătăţii Tale pentru robul Tău acesta (N), şi treci cu vederea ca un milostiv toate păcatele lui. Izbăveşte‑l pe el de chinurile cele veşnice. Că Tu ai zis, Stăpâne: oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în cer; şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer. Că Tu singur eşti fără de păcat şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Părintelui Tău celui fără de început şi Preasfântului şi bunului şi de‑viaţă‑făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Învățătura de credință creștină ortodoxă întărește cele afirmate mai sus: "Jurământul drept, luând ca martor numele lui Dumnezeu nu este una cu a pomeni numele Lui blestemând, căci cine oare se va împăca cu un asemenea înțeles nebun? Înjurăturile și blestemele nu se fac spre slava si cinstirea lui Dumnezeu, nici din evlavie și prețuire a dreptății și a atotștiinței Lui, spre a se stabili prin ele vreun adevăr, ci ele se fac spre a se necinsti numele lui Dumnezeu și al sfinților Lui sau al vreunui lucru sfânt. Ele nu caută altceva decât pedepsirea aproapelui nostru, care de multe ori este fără vină. Jurământul drept se face din frica lui Dumnezeu și din marea considerație față de dreptatea și atotștiința Lui, iar înjurăturile se fac din mândrie, din răutatea și din ura noastră față de aproapele nostru. Așa fiind, blestemul nu este act de cinstire a lui Dumnezeu, ci un act doveditor al răutății sufletului nostru, al urii și al dorinței noastre de răzbunare asupra acelora pe care îi urâm. Totodată, înjurătura este o luare în deșert a numelui lui Dumnezeu, prin care îl chemăm ca pedepsitor al lucrărilor părute nouă nedrepte și, prin aceasta - în nebunia noastră - noi am voit sa facem pe Dumnezeu oarecum părtaș al răutății noastre pedepsind pe acela pe care noi îl urâm, lucru care este cu totul spre necinstirea dreptății lui Dumnezeu."

Exemple de făgăduințe asumate în biserică

Jurământul/votul solemn are multe temeiuri scripturistice, între care sunt şi acestea: Fac. 14, 22–23; Ieş. 6, 8; III Regi 8, 31–32; Apoc. 10, 5–6 ş.a. Noi îl facem în biserică, pentru că aşa se făcea şi în Legea Veche (vezi Num. 5, 11–22 ş.a.). Îl facem la nevoie şi în afară de biserică, dar mai ales în faţa Sfintei Evanghelii, a Sfintei Cruci, cu lumânări aprinse şi în faţa preotului, fiindcă fără biserică, fără Evanghelie şi mai ales fără Sfânta Cruce, este ca şi fără Dumnezeu. Şi deci, fără acestea el rămâne ca o simplă formă pompoasă şi o paradă omenească, care impresionează numai la suprafaţă, iar nu în fond şi hotărâtor. Despre puterea şi adeverirea jurământului drept, atât în Legea Veche, cât şi în cea Nouă, sunt edificatoare şi alte numeroase texte (Fac. 22, 16–17; 24, 2–9; Ieş. 22, 9–10; Num. 14, 23; I Regi 24, 22–23; Isaia 45, 23; 65, 15–16; Ier. 7, 8–9; Amos 6, 8; Matei 26, 63–64; II Cor. 1, 23; Gal. 1, 20; Filip. 1, 8; II Tim. 2, 14; 4, 1–2; Evrei 6, 13–17). - “Călăuză în credinţa ortodoxă”, Editura Episcopiei Romanului 2003

Căsătoria, legământ sfânt. Fragment din slujba Sfintei Cununii: "Iată, fiilor duhovniceşti, prin punerea mâinilor pe Sfânta Evanghelie şi pe Sfânta Cruce, aţi săvârşit jurământ înaintea sfântului altar că veţi păzi legătura dragostei şi a unirii între voi până la mormânt, curată, neîntreruptă, dreaptă şi cinstită, şi că nu vă veţi abate de la datoriile voastre nici unul, nici altul, urmând ce este plăcut lui Dumnezeu şi oamenilor." Arhimandritul Gheórghios Kapsánis afirmă: „Este un fapt bine cunoscut că astăzi căsătoria trece printr-o criză. Acest lucru este adeverit de numărul mare de divorțuri, dar și de mulțimea de perechi care, fără să mai ajungă la divorț, trăiesc în concubinaj și nu găsesc nici o fericire și nici o bucurie în legăturile lor. O cauză serioasă a acestei crize este faptul că creștinii care se însoțesc prin unirea nunții nu trăiesc această unire ca taină”.

Taina Hirotoniei

Taina hirotoniei sau a preoției este Taina în care, prin punerea mâinilor arhiereului și prin rugăciune, se împărtășește persoanei anume pregătite, în Biserică și pentru Biserică, harul dumnezeiesc într-una dintre treptele preoției, dându-i-se puterea de a învăța cuvântul lui  Dumnezeu, a săvârși sfintele Taine și a conduce pe credincioși spre mântuire. În cadrul ceremoniei de hirotonie, noul preot depune în mod public un jurământ solemn, în fața episcopului și a credincioșilor prezenți, asumat sub semnătură, jurământ din care spicuim: "... Mărturisesc înaintea lui Dumnezeu şi a Chiriarhului meu că voi împlini cu râvnă tot ceea ce este spre binele şi mântuirea credincioşilor încredinţaţi mie spre păstorire. În toată viaţa mea mă voi călăuzi după învăţăturile Sfintei Evanghelii, ale Sfinţilor Apostoli, după Sfintele Canoane şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Ortodoxe. Mă voi strădui să împlinesc în viața și activitatea mea îndemnul Sfântului Apostol Pavel care cere ca preotul „să fie fără de prihană, bărbat al unei singure femei, veghetor, înţelept, cuviincios, iubitor de străini, destoinic să înveţe pe alţii; nebeţiv, nedeprins să bată, neagonisitor de câştig urât, ci blând, paşnic, neiubitor de argint, bine chivernisind casa lui, având copii ascultători, cu toată bunăcuviinţa; căci dacă nu ştie cineva să-şi rânduiască propria lui casă, cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu?" (I Timotei 3, 2-5). Voi purta totdeauna cu demnitate ținuta preoţească şi  voi locui împreună cu familia mea în parohia încredinţată mie spre păstorire, păstrând şi sporind toate bunurile parohiei. Nu mă voi ocupa cu activităţi contrare chemării preoţeşti şi nu mă voi face părtaş la adunări și lucrări potrivnice Bisericii. Prin întreaga mea slujire învăţătorească, sfinţitoare şi pastorală, precum şi prin armonia vieții de familie, mă voi strădui să apăr Sfânta Biserică, păzind-o de defăimare şi de dezbinare, stând permanent în ascultare față de Chiriarhul meu și în comuniune cu întreaga Biserică Ortodoxă. Mărturisesc, de asemenea, că voi fi întru toate supus și fidel Chiriarhului meu, şi succesorilor săi în scaunul chiriarhal, voi respecta Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, celelalte legiuiri bisericeşti, hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ale organismelor eparhiale deliberative și executive. În caz contrar, voi suporta consecințele canonice, statutare și regulamentare bisericești ce decurg din nerespectarea în vița și activitatea mea a prevederilor acestei Mărturisiri. Aşa să-mi ajute Dumnezeu, în toată viaţa şi lucrarea mea preoţească!"

Tunderea în călugarie

"... mărturisesc înaintea lui Dumnezeu şi a Chiriarhului meu că voi împlini cu râvnă tot ceea ce este spre mântuirea obştii sfintei mânăstiri și spre binele lucrării ei duhovnicești. În toată viaţa mea mă voi călăuzi după învăţăturile Sfintei Evanghelii, ale Sfinţilor Apostoli, după Sfintele Canoane şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Ortodoxe. Mă voi strădui să împlinesc în viața și activitatea mea îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos, Care zice: „oricine doreşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie. Că cine voieşte să-şi scape sufletul său îl va pierde, iar cine îl va pierde pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul său? Sau ce va putea să dea în schimb omul pentru sufletul său?” (Marcu 8, 34-37). Voi vieţui în mănăstirea rânduită mie spre slujire de Chiriarhul locului, împlinind cele trei voturi ale chipului îngeresc: ascultarea, fecioria şi sărăcia de bună voie, păstrând şi sporind bunurile sfintei mănăstiri. Nu mă voi ocupa cu activităţi contrare chemării preoţeşti şi nu mă voi face părtaş la adunări şi lucrări potrivnice Bisericii. Prin întreaga mea slujire învăţătorească, sfinţitoare şi pastorală, mă voi strădui, necontenit, să apăr Sfânta Biserică, păzind-o de defăimare şi de rătăciri, stând permanent în ascultare față de Chiriarhul meu și în comuniune cu întreaga Biserică Ortodoxă. Mărturisesc, așadar, că voi fi întru toate supus şi ascultător Chiriarhului meu, stareţului meu şi succesorilor acestora în scaunul chiriarhal şi stăreţesc. Voi respecta Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, Regulamentul pentru organizarea vieţii monahale şi funcţionarea administrativă şi disciplinară a mânăstirilor şi celelalte legiuiri bisericeşti, hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ale organismelor eparhiale deliberative și executive. În caz contrar, voi suporta consecințele canonice, statutare și regulamentare bisericești ce decurg din nerespectarea în viața și activitatea mea a prevederilor acestei Mărturisiri. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!" - Sursa: Patriarhia.ro