Postul pentru creștinul ortodox contemporan

„Aruncă spre Domnul grija ta şi El te va hrăni” (Psalmi 54, 25)

A început Postul Crăciunului și mulți dintre noi se găsesc în situația neplăcută de a  avea ezitări cu privire la acrivia ținerii lui. Noi, creștinii, iubind Biserica și Tradiția ei, avem aplecare sufletească spre a face ascultare de aceste rânduieli bisericești, ne dorim să postim, sau mai degrabă ne dorim să putem posti. Tradiția Bisericii e neschimbată de veacuri, dar viața creștinului ortodox trece la fiecare decadă prin transformări dramatice de rutină, responsabilități, oportunități, iar lipsa timpului si stresul au devenit inevitabile.

România rurală de odinioară avea ritmul și simplitatea ei. În lipsa magazinelor doldora de bunătăți, străbunicii noștri se adaptau traiului pe care lucrul pământului și creșterea animalelor îl făcea posibil. Era o impietate ca în perioadele de post să fie sacrificat vreun animal domestic, mai ales că acestea erau puține și asigurau traiul unor familii deosebit de numeroase. Așadar, în timpul celor doua posturi mari, Postul Crăciunului și Postul Paștilor, suprapuse cu cele mai reci perioade din calendar, românii mâncau cele strânse cu efortul muncii lor: varză, cartofi, dovleci, produse de panificație și mămăligă din făina proprie, nuci, fructe uscate, gemuri și murături cu grijă pregătite la începutul toamnei. Cum zahărul era o raritate, prăjiturile se făceau doar la momente festive și la sărbători mari. Nu prea erau alte variante de dezmierdare a papilelor gustative, iar excepțiile erau făcute probabil pentru copii, cărora li se permitea uneori să consume lactate și în perioadele de post.

Vedem cum în calendarul ortodox sunt anumite zile cu dezlegare la untdelemn și vin. În vremurile deja apuse, uleiul era un produs de lux, se gătea cu untura obținută prin topirea slăninii de porc, iar uleiul, de regula obținut prin presare la rece, pe care azi îl căutăm de bunăvoie la magazinele naturiste, era atunci doar în gospodăriile celor puțini care puteau cultiva floarea soarelui. De asemenea, numai gospodarii care munceau via din grădină sau din câmp, se puteau bucura de câteva vedre de vin, care cu greu ajungea unei familii de la un la altul. Am putea concluziona că românilor ortodocși ai veacului trecut le era mult mai la îndemână să țină postul într-un mod riguros. Postului de mâncare i se adăuga atunci și o deosebită grijă pentru valorile morale, pentru respectul dintre generații, pentru castitate, pentru datini. Nu erau supermarketuri pline la fiecare colț de stradă, nu erau televizoare și televiziuni, ce să mai vorbim de telefoane mobile și conexiune la internet neîntreruptă până și în vârf de munte, cu toată avalanșa de reclame la mâncare și de ispite vizuale de tot felul... Era firesc atunci ca femeile să aibă doar grija gospodăriei și a creșterii copiilor, iar bărbații să urmeze o cale mai grea, a serviciului, a armatei, motiv pentru care adeseori doar băieții unei familii numeroase erau dați la școală, și aceea cuprinzând câteva clase elementare. Astăzi ii ducem pe copii în colectivitate încă de la creșă, mamele lucrează cot la cot cu tații în joburi de 8 sau mai multe ore, adeseori în schimburi de noapte. Nevoile privind cheltuielile cu hrana și îmbrăcămintea au crescut foarte mult, iar timpul disponibil pentru ca o mamă să gătească sănătos în căminul propriu, este foarte mic, cu atât mai puțin pentru hrana de post care este destul de laborioasă și ușor perisabilă. Făcând abstracție că tot ceea ce cumpărăm din piață este adesea modificat genetic sau plin de pesticide, adeseori ne este mai la îndemână să cumpăram produse alimentare gata procesate, dar despre care știm că sunt pline de coloranți și conservanți nesănătoși. Mass-media face și ea un deserviciu prezentând invariabil, la fiecare început de post, prețul ridicat al coșului zilnic de fructe, legume și produse de panificație, dublat de alarmante statistici că produsele de import depășesc standardele admise în materie de pesticide.

Așadar, cum poate posti ortodoxul zilelor noastre? Rafturile marilor magazine se adresează și celor care doresc să țină post, oferindu-le produse vegetale, dar ce facem atunci când multe dintre ele, după ce că nu sunt sănătoase, imită forma și gustul produselor de dulce de tip crenvurști, pate, brânză, chiftele, șnițele? Este în regulă să le cumpărăm și să le folosim, ori această păcăleală vizuală și gustativă încalcă scopul și sensul postului? Muncile oamenilor de azi sunt mai puțin solicitante fizic, dar stresante psihic. Pentru a învăța bine și a avea energie, credem că și copii au nevoie de întreg aportul de proteine de proveniență animală. Sectorul imobiliar e plin avânt, se muncește enorm, în frig, pe șantiere. Poate un muncitor să dea randament dacă mănâncă numai câteva felii de pâine și zacuscă? Sunt întrebări și temeri firești ale creștinului zilelor noastre, indiferent dacă trăiește la sat sau la oraș. Credem că tocmai aceasta este cauza pentru care s-a dezvoltat în ultimul timp o modă de a ține numai prima și ultima săptămână de post, ca un efort de voință, ca o minimă jertfă de care suntem dispuși pentru a ajunge mai împăcați zilele de sărbătoare.

Astăzi, când gastritele sunt diagnosticate inclusiv la copii, când dischinezia biliară e generalizată, lucru evident și din numărul reclamelor TV la produse care se adresează acestor afecțiuni, când anemia și demineralizarea sunt des întâlnite, când diabetul și alte boli de nutriție, la care se adaugă bolile cardio-vasculare, cer urmarea cu rigurozitate a unor tratamente puternice, care la rândul lor cer pacientului să fi mâncat un anumit tip strict de regim, cine și cât mai poate să țină post? De asemenea, cum ar trebui să procedeze femeile însărcinate, cărora rudele le spun că ar trebui să mănânce cât pentru doi? Exista și cealaltă abordare, a celor care se îngrozesc ca pentru un păcat mare dacă lingura cu care mănâncă fasole a fost folosită și pentru a amesteca în supa de carne gătită pentru copii, iar unii ca aceștia fierb și spală toate tacâmurile și oalele înainte de post, pentru a nu se spurca.

Cele de mai sunt nu sunt o simplă retorică, o evaluare neputincioasă a unei stări de fapt, căci răspunsuri sunt la toate aceste întrebări, fiecare dintre noi are în primul rând o voce interioară, cea a conștiinței, care dacă este ascultată, ea fiind asemenea unei șoapte delicate, ne ghidează spre ceea ce ar trebui să facem pentru a nu greși. De asemenea, celor care își pun altfel și serios problema, le este recomandat să meargă la părintele duhovnic și la începutul perioadei de post pentru sfat și binecuvântare, și să nu aștepte sfârșitul postului și perioada aglomerată dinaintea sărbătorilor, sperând că până atunci vor deveni mai vrednici  de Taina Sfintei Spovedanii și de Taina Sfintei Euharistii.

Vă supunem în continuare spre atenție și meditație, răspunsuri ale unor sfinți și părinți ai Bisericii, cu speranța că veți găsi îndrumarea potrivită cu situația dvs. particulară.

• Postul pentru cei bolnavi, copii și femeile însărcinate

Părintele Paisie Olaru, duhovnic prin excelenţă al iubirii creştine, repeta ucenicilor săi care se nevoiau în post şi înfrânare faptul că atunci când omul este bolnav, Dumnezeu nu cere de la el canon, ci să rabde suferinţa cu mulţumire, fără cârtire, şi aşa se va mântui sau, cum spunea duhovnicescul părinte, "canonul bolnavului este patul suferinţei sale". Recomandarea sa, plină de înţelepciune, avea în vedere calea de mijloc, calea de aur sau a discernământului duhovnicesc, specific spiritualităţii ortodoxe. Dintre toate virtuţile ce pot împodobi sufletul unui creştin, Sfinţii Părinţi ne învaţă că mai importantă decât toate este virtutea "dreptei socotinţe", a "deosebirii" sau a "discernerii" spirituale.

Deşi importanţa sa în urcuşul duhovnicesc este una capitală, Sfânta noastră Biserică, urmând şi respectând sfaturile şi îndemnurile Sfinţilor Părinţi, arată multă înţelepciune, înţelegere şi îngăduinţă faţă de firea umană, mai ales în stările de suferinţă, boală şi durere. Unor persoane aflate în astfel de situaţii, sfinţi filocalici precum Varsanufie şi Ioan, recomandându-le uşurarea poruncii postului, le dau următorul sfat: "Nu cere Dumnezeu de la cei bolnavi cu trupul înfrânarea, ci de la cei puternici şi sănătoşi cu trupul. Coboară, fii îngăduitor deci puţin cu trupul. Căci nu va fi un păcat. Nu cere Dumnezeu de la tine aceasta (înfrânare), pentru că ştie neputinţa ce ţi-a trimis-o". Pentru aceste persoane, boala în sine este o formă profundă de înfrânare şi de post, o aspră nevoinţă trupească şi sufletească.

Prin urmare, principiul de mare discernământ al credinţei ortodoxe, în privinţa copiilor, a femeilor însărcinate sau a mamelor care alăptează, precum şi a tuturor persoanelor aflate în boală şi suferinţă este acela de a uşura porunca postului, în funcţie de suferinţa lor, până la redobândirea sănătăţii trupului, iar odată aflată aceasta - reluarea eforturilor ascetice, a înfrânării trupeşti, dar chiar şi atunci cu mult discernământ şi în ascultare de un duhovnic iscusit, pentru a nu şubrezi din nou trupul şi a-l slăbi, odată ce este cunoscut faptul că un trup neputincios şi bolnav nu poate ajuta deplin sufletul în eforturile sale de dobândire a mântuirii. Sfântul Ioan Casian, părinte al discernământului duhovnicesc, învaţă că postul nu a fost dat spre chinuirea trupului, ci şi spre trezvia minţii şi, dintr-un astfel de motiv, strădania creştinului nu trebuie îndreptată exclusiv spre postul cel trupesc, ci spre săvârşirea faptelor bune, care îl înalţă pe om spre neprihănire şi desăvârşire.

Pe cei bolnavi, credinţa ortodoxă îi învaţă că postul trupesc este doar una dintre formele de nevoinţă şi că mai importantă decât înfrânarea de la mâncare, băutură şi plăcere este înfrânarea de la păcate de patimi, de la gândurile păcătoase, cuvintele care rănesc, faptele care dor sau, cum spuneau aceiaşi părinţi, să ne înfrânăm nu doar de la bucate, ci mai ales de la păcate. Sau, precum magistral spunea Sfântul Ioan Gură de Aur: "Postiţi? Arătaţi-mi-o prin fapte! Cum? Dacă vedeţi un sărac, aveţi milă de el; un duşman, împăcaţi-vă cu el, un prieten înconjurat de un nume bun, nu-l invidiaţi; o femeie frumoasă, întoarceţi capul în altă parte. Nu numai gura şi stomacul vostru să postească, ci şi ochiul, şi urechile, şi picioarele, şi mâinile şi toate mădularele trupului vostru. Mâinile voastre să postească, rămânând curate de hoţie şi lăcomie. Picioarele, nealergând la privelişti urâte şi în calea păcătoşilor. Ochii, neprivind cu ispitire la frumuseţile străine (…). Gura trebuie să postească de înjurături şi de alte vorbe ruşinoase".

Prin urmare, dacă nu tuturor ne este uşor sau chiar posibil a posti de alimente, mai ales din cauza stării de neputinţă trupească, tuturor însă, indiferent că suntem bărbaţi sau femei, tineri sau bătrâni, sănătoşi sau, dimpotrivă, bolnavi, ne este la îndemână postul omului lăuntric, sufletesc, înfrânarea de la păcate şi răutate. Iar roadele sale sunt cu adevărat mântuitoare! – Ziarul Lumina

• Postul pentru persoanele care efectuează munci grele

„Trebuie să fim atenți ca să nu facem din a nu mânca o obsesie și nici din a mânca o obsesie. Trebuie să învățăm să trăim într-un echilibru așa cum ni-l îngăduie Dumnezeu. Sunt convins că cei care au munci foarte grele pe șantier sau în alte condiții au micile lor derogări dumnezeiești. Nu cred că Hristos stă cu o carte de rețete să controleze oamenii, dar răstignirea Mântuitorului ne obligă la un pic mai multă atenție și să înțelegem că nu asta trebuie să fie principalul scop al postului.” – Pr. Constantin Necula.

• Fiecare trebuie să-și duca viața în funcție de condițiile și posibilitățile pe care le are, și nu facem reguli pentru alții, pentru că nici nu se potrivesc

“Sfinții Părinți ne spun că pentru cei ce vor să se mântuiască, postul și rugăciunea sunt precum două aripi la o pasăre ce zboară. Dacă este să vorbim despre postul din zilele noastre, sigur că majoritatea dintre noi știm învățăturile clasice, și postim de carne, lapte și brânză, în zilele rânduite de biserică, însă sunt nevoit să mă repet, că o rânduială este foarte folositoare pentru începători, pentru a se obișnui să postească, însă cu trecerea timpului trebuie să avem o înfrânare permanentă, nu neapărat mâncând permanent de post, ci este vorba de un control al trupului și o permanentă stare de ușurare a lui pentru a-l feri de zburdarea spre păcat, pentru a-l smeri, dar și pentru a fi într-o permanentă stare de rugăciune, deoarece atunci când te îmbuibi, nu te mai poți ruga.

Astfel, așa cum bine se știe, trebuie ca în fiecare zi să ne înfrânăm și să ne ferim să mâncam mult fără niciun folos. Pentru aceasta, și efortul fizic trebuie redus, și avantajul este că în locul efortului fizic avem timp pentru suflet. Sigur că lucrul acesta este valabil doar pentru cei care își fac singuri programul și sunt dispuși să facă aceasta. Pentru cei care au multe obligații familiale sau de serviciu și nu pot sa practice această înfrânare permanentă, nu rămâne decât să se smerească și să se înfrâneze atunci când o să aibă prilejul.

Iarăși mă repet că regulile stricte sunt pentru începători, iar atunci când vrem să înaintăm duhovnicește trebuie să trăim și să simțim ceea ce facem, iar trăirea și simțirea ne spun că puțină carne nu schimbă cu nimic un om duhovnicesc. Ba mai mult, el trece peste impedimentul de a se mândri că, vezi Doamne, de câțiva ani nu s-a atins de carne, sau trece peste situația de a privi nepotrivit pe cei care mănâncă și carne, poate de a-i judeca uneori, sau peste neplăcerea în care se află atunci când se află la o masă unde se servea carne, și nu în ultimul rând, poate vedea că duhovnicia unei persoane poate să nu fie cu nimic afectată de gustarea de carne, însă poate fi afectată serios de judecarea și bârfirea altora, de pierderea timpului fără rost, și de neînțelegerea a ceea ce facem.

Postul permanent, pe care trebuie să-l ținem, este o viață echilibrată din toate punctele de vedere și este bine să ne amintim că la început oamenii se hrăneau doar cu fructe, legume și semințe. Sigur că astăzi, după trecerea câtorva mii de ani, metabolismul oamenilor s-a schimbat și s-a adaptat la noile alimente, și de multe ori, cei care vor să mănânce doar cum mâncau oamenii de altădată, dau de un război puternic al organismului, care s-a obișnuit cu noul mod de viață al oamenilor. De fapt, organismul se simte foarte bine cu fructe, legume și semințe, însă stresul noii societăți cere mult mai multe proteine și calorii, și de aceea este aproape imposibil să trăim doar cu acestea, atâta timp cat suntem și noi în goana acestei lumi.

În Biblie scrie cum tinerii din Babilon, care erau hrăniți cu semințe și verdețuri, arătau mai frumoși și mai grași la trup decât toți tinerii care mâncau din bucatele regelui (cf. Daniel 1, 12-15). Acum însă, în afara faptului că tinerii din Babilon aveau produse foarte diverse și de calitate, specifice climei din Babilon, în timpurile noastre, în afară de stresul, poluarea, iradiatiile nucleare și alte provocări prin care trece societatea, și natura este mult mai săracă, dar și calitatea produselor este mult slăbită de tehnologia și schimbările la care au fost supuse de către om. Nu mai știi dacă mănânci ceva natural, dacă este plastic sau gelatină, dacă este un produs original al naturii sau o făcătură a omului, care a mutat bucătăria în laboratorul de chimie. Astfel, mâncăm produse pline cu chimicale și arătăm și noi ca niște oameni modificați, care nici nu mai sunt în stare să înțeleagă ce se petrece în jurul lor.

În condițiile acestea, ne luptîm să fim întregi la minte și postim mâncând echilibrat din ceea ce ni se pare mai sănătos. Fiecare trebuie să-și ducă viața în funcție de condițiile și posibilitățile pe care le are, și nu facem reguli pentru alții, pentru că nici nu se potrivesc. Fiecare om este un unicat între oameni și din punctul de vedere al alimentației, diferența de la un om la altul poate fi foarte mare. De aceea, ajunge să avem voința de a posti și de a fi mai buni, și să nu mai mergem după reguli stricte, care nu se potrivesc totdeauna cu trăirea fiecăruia dintre noi, cu condițiile sau cu contextul în care trăim.

Pornind de la cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „Oricine se luptă se înfrânează de la toate” (cf. 1 Corinteni 9, 25), mă gândesc că până și sportivii se înfrânează în perioadele premergătoare concursurilor și atunci după cum spune apostolul în același loc, dacă ei aleargă pentru o cunună stricăcioasă, cu atât mai mult noi trebuie să ne înfrânăm, cei care dorim să luam o cunună nestricăcioasă și veșnică.

Până la urmă, tot ceea ce facem trebuie să simțim și nu facem o nevoință oarbă și fără de roade. Astfel, Sfinții Părinți ne spun să mâncăm atât cât să nu ne pierdem rugăciunea, deci atunci când mănânc nu o sa mai gândesc să fiu neapărat sătul, ci să fiu cu gândul la lucrarea pe care o am de făcut. Omul cu cat este mai pătimaș, cu atât are nevoie de o mai mare înfrânare, căci numai așa o să poată să-și schimbe vechile obiceiuri, iar dacă după o perioadă de luptă va ține situația sub control, atunci asceza nu trebuie să fie așa de mare ca la început; însă să fie atent să nu ia din nou patimile putere asupra lui.

Sfinții Părinți ne spun iarăși, că oricât de aspru ai ține un post, și oricât de mult te-ai ruga, este zadarnic daca îi judeci și ii clevetești pe ceilalți. Acum este destul de greu să nu vorbești despre cineva, însă pentru a nu cădea în judecată, este bine să ne obișnuim să vorbim mai mult despre lucrurile pozitive. De asemenea, luând lucrurile invers, dacă nu judecăm pe nimeni, ne putem mântui fără osteneala grelelor nevoințe, numai că trebuie să înțelegem că a nu judeca implică și ascultarea de aproapele, pentru cî în momentul în care cineva are nevoie de noi, iar noi închidem ochii, de multe ori ne scuzăm în sinea noastră cu un fel de judecare a situației, care nu întotdeauna este corectă. Lucrurile sunt subtile, însă tocmai în aceasta consta frumusețea credinței noastre. Pentru a câștiga un lucru prețios avem nevoie și de osteneală, altfel daca ar fi la îndemâna oricui, acel lucru nu ar avea niciun preț“. - Părintele Ioan Buliga despre POST

• Luarea postului în derizoriu/Frica post ca o cauză a slăbiciunii trupești

Mulţi creştini, nedând o prea mare importanţă postului, îl ţin fără tragere de inimă sau nu îl ţin deloc. Şi totuşi, trebuie să primim postul cu bucurie, nu cu frică şi părere de rău, căci nu este înfricoşător pentru noi, ci pentru diavoli. În cazul demonizaţilor, mult poate face postul, mai ales când este însoţit de sora sa bună, care este rugăciunea. De aceea, Hristos a spus: Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post (Mat. 17, 21).

Aşadar, dat fiind faptul că postul îi alungă departe pe vrăşmaşii mântuirii noastre, trebuie să îl iubim, nu să ne temem de el. Trebuie mai degrabă să ne temem de mâncarea multă, mai ales atunci când este însoţită de beţie, pentru că ea ne supune patimilor, în vreme ce postul, dimpotrivă, ne scapă de patimi şi ne dăruieşte libertatea duhovnicească. De ce dovadă a binefacerilor postului mai avem nevoie, atunci când ştim că el luptă împotriva diavolului şi ne izbăveşte de robia păcatului?

Nu numai călugării cu viaţă îngerească sunt însoţiţi de puterea postului, dar şi unii mireni, care zboară pe aripile lui până la înălţimile cugetării sfinte. Vă amintesc că cei doi mari prooroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie, cu toate că aveau mare îndrăzneală la Dumnezeu, prin virtuţile lor, posteau adesea, iar postul îi apropia de Dumnezeu. Chiar şi cu mult înainte de ei, la începuturile creaţiei, atunci când Dumnezeu l-a plăsmuit pe om, i-a dat deîndată porunca să postească. Dacă Adam împlinea această poruncă, avea să se mântuiască. Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit! (Facerea 2, 16-17). Aceasta nu era alta decât porunca de a posti. Dacă şi în Paradis era nevoie de post, cu atât mai mult este nevoie în afara sa. Dacă înainte ca omul să fie rănit sufleteşte, postul era pentru el medicament, cu atât mai mult este medicament acum, când sufletul său este rănit de păcat. Dacă înainte să înceapă războiul poftelor, era absolută nevoie de post, cu atât mai multă nevoie este acum, când suntem în război cu diavolul. Dacă Adam se supunea acestei porunci, nu ar mai fi auzit cuvintele: pământ eşti şi în pământ te vei întoarce (Facerea 3, 19). Pentru că Adam nu s-a supus, au urmat moartea, grijile, suferinţele şi o viaţă mai grea decât orice moarte.

Vedeţi cum Dumnezeu Se supără atunci când postul este dispreţuit? Şi nu puteţi să vă închipuiţi cât Se bucură El când ţinem post. Moartea a intrat în om pentru că a nesocotit postul şi este scoasă din el prin post. Astfel s-a întâmplat şi cu ninivitenii. Proorocul Daniel a fost aruncat în groapa leilor, dar pentru că postise, a ieşit nevătămat, ca şi cum ar fi fost aruncat între oi (Dan. 6, 16-23). Dar şi cei trei tineri, care au postit la rândul lor, au fost aruncaţi în foc şi au ieşit de acolo cu trupurile luminoase şi neatinse de flăcări (Dan. 3, 19-27). Dacă focul a fost adevărat, atunci cum de nu i-a ars pe aceşti oameni? Dacă trupurile lor erau adevărate, cum de nu au fost vătămate? Cum? Întreabă postul să-ţi spună. El o să te lămurească în legătură cu această taină, pentru că taină este, cu adevărat, ca trupurile să fie date fiarelor sălbatice sau focului şi să nu păţească nimic. Vezi ce luptă peste fire şi apoi ce biruinţă peste fire? Adu-ţi aminte mereu de puterea postului şi primeşte-l cu sufletul deschis, pentru că este nebunie curată să ne îndepărtăm de el, atunci când şi de colţii leilor fereşte, şi de foc scapă, şi pe diavoli îi îndepărtează, potolind văpaia patimilor, liniştindu-ne gândul şi aducându-ne alte şi alte binefaceri.

„Mi-e frică de post pentru că strică şi slăbeşte trupul”, poate că spui tu. Dar să ştii că pe cât se strică materia omului, pe atât se înnoieşte sufletul său (vezi 2 Cor. 4, 16). Pe de altă parte, dacă vrei să cercetezi bine lucrurile, vei vedea că postul are grijă de sănătatea trupului. Iar dacă nu crezi cuvintele mele, întreabă-i pe doctori, să-ţi zică ei mai bine. Aceştia spun că sănătatea este menţinută prin cumpătare la mâncare, pe când lăcomia duce la tot felul de boli, care distrug trupul.

Aşadar, să nu ne temem să postim, căci postul ne scoate din multe rele. Mai văd oameni care înainte şi după post se îmbuibă cu hrană şi cu băutură, pierzând astfel folosul postului. Este ca şi cum trupul nostru abia şi-ar reveni dintr-o boală şi când ar da să se ridice din pat, cineva l-ar lovi tare cu piciorul şi l-ar îmbolnăvi şi mai tare. Ceva asemănător se întâmplă şi cu sufletul nostru atunci când înainte şi după post nu suntem cumpătaţi. Dar şi când postim, nu ajunge să ne abţinem de la diferite mâncăruri, ci trebuie să postim şi sufleteşte. Există primejdia ca ţinând posturile rânduite de Biserică, să nu avem nici un folos. Din ce cauză? Pentru că ne ţinem departe de mâncăruri, dar nu ne ţinem departe de păcat; nu mâncăm carne, dar mâncăm sufletele celor săraci; nu ne îmbătăm cu vin, dar ne îmbătăm cu pofte trupeşti; petrecem ziua în post, dar ne uităm la lucruri ruşinoase. În felul acesta, pierdem folosul postului. De aceea, postul de mâncare trebuie însoţit de îndepărtarea de orice păcat, de rugăciune şi de luptă duhovnicească. Numai astfel vei aduce jertfă bine-plăcută Domnului şi vei avea mult folos. - Sfântul Ioan Gură de Aur, ”Problemele vieţii”, Editura Egumeniţa

• Este compatibil postul cu studenţia?

Tare delicată este postirea în rândul studenţilor. Şi dacă în cele două posturi de vară toţi sunt în vacanţă, atunci în Posturile Naşterii şi Învierii lumea studenţească îşi aminteşte de înfrânare. Este un contingent de tineri, care spun că întreaga studenţie e un post, iar “dezlegarea” e la bursă şi când vin colete de acasă. Unii tare se mai tem de post, căci “nu le permite sănătatea” şi au nevoie de proteine în procesul de “acumulare a cunoştinţelor”. Mai sunt şi dintre cei care nu ştiu, nu vor să ştie şi chiar sunt contra postirii.

Totuşi, Postul cel Mare e sfânt pentru marea majoritate a tinerilor. Atâta doar că mulţi obişnuiesc să-şi scurteze perioada de postire. Unii încearcă să ţină strict o săptămână şi apoi se abţin doar miercurile şi vinerile. Un fel de sesiune duhovnicească: “n-am mâncat şi n-am băut, m-am împărtăşit şi postul s-a sfârşit”. Şi dacă postul alimentar mai este ţinut, mult mai greu stăm la capitolul rugăciune. Or, nu prea ştiu dragii noştri studenţi că abţinerea de la anumite mâncăruri trebuie să fie îmbinată şi cu înfrânarea celorlalte facultăţi omeneşti, iar atmosfera de post e una de rugăciune mai cu osârdie.

Mi s-a întâmplat să fiu nu o dată prin căminele universităţii tocmai în perioada posturilor. Nu voi uita scena în care l-am prins pe un student “postitor”, care îşi prăjea cartofi în atmosfera unui trash progresiv ce zguduia pereţii bucătăriei. Ar fi bine să înţeleagă tinerii noşti că viaţa de-a dreptul e un post continuu, când încerci să fugi de lucruri rele, deci de păcate şi de patimi, iar postul ar fi un mijloc prin care omul pe de o parte s-ar înfrâna, pe de alta ar deveni mai statornic. Postul nu are niciun efect dacă nu dă naştere unei alte vieţi, mai liniştite, mai pline de bunătate, de dragoste şi de înţelepciune.

Nu vă fie frică de post, pentru că acesta dă forţe lăuntrice şi este recomandat mai tuturor (cu mici excepţii, referindu-ne la unele categorii de bolnavi şi neputincioşi). Acesta dă poftă pentru alt tip de mâncare – lăuntrică, care este la fel de necesară în procesul formării personalităţii noastre. Deci postul nu doar este bun, necesar sau recomandat, ci este un element distinct al vieţii sănătoase şi integre. Postul şi rugăciune dă aripi fiecăruia! Fiecare e liber să aleagă, fie zboară, fie să târâie sau se scufundă în mlaştina vieţii. - Să fim aproape de Cer, de Lumină! - Preot Octavian Moşin, sursa tineretulortodox.md

• 11 cuvinte despre Post - Basilica

Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să ne apropiem mai mult de Dumnezeu.

Postim pentru că Îl iubim pe Dumnezeu mai mult decât darurile Lui materiale pe care le consumăm.

Iertarea este începutul bun al perioadei de post. Nimeni nu poate intra în post, ca luptă duhovnicească pentru curățirea de păcate și de luminare a sufletului, fără iertare.

Postul susţine rugăciunea omului credincios care consideră legătura sa cu Dumnezeu ca fiind centrul, lumina şi hrana sufletului său.

Postul adevărat nu este numai abținere de la bucate de origine animală, ci și înfrânare de la orice lăcomie materială și poftă de stăpânire egoistă asupra altora, înfrânare de la orice gând, cuvânt sau fapte care diminuează iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele.

Dacă este însoţit de fapte plăcute lui Dumnezeu, postul face din omul postitor lumină între oameni şi vas ales al slavei lui Dumnezeu.

Postul este nu numai material, ci și spiritual, adică postul ochilor, al gurii, al inimii.

Postul este o stare spirituală de jertfă sau ofrandă a celui care postește, stare cultivată în mod liber și după pute­rea fiecăruia.

În timpul postului se diminuează cantitatea hranei materiale și sporește hrana spirituală.

Postul susține rugăciunea, iar postul fără rugăciune nu este o lucrare duhovnicească.

Postul pacifică patimile egoiste, luminează mintea, sfinţeşte simţirile, schimbă atitudinea şi comportamentul faţă de oameni şi faţă de natură, înţelegându-le pe toate în lumina prezenţei iubitoare a lui Dumnezeu.

„Postul păzeşte pruncii, face curat pe tânăr, umple de vrednicie pe bătrân […] Postul este pentru femei podoaba cea mai potrivită; frâu pentru oamenii în floarea vârstei, talismanul căsniciei, păzitorul fecioriei. Aşa sunt binefacerile pe care le aduce postul în fiecare casă.” - Sfântul Vasile cel Mare, Omilia a II-a despre post, în Scrieri. 

Post binecuvântat și urcuș duhovnicesc plin de folos, tuturor!

Notă: Pentru a evita orice neclaritate, pentru a nu aduce sminteală vreunuia dintre cititori, mai ales acelora care respectă cu strictețe spiritul și litera îndrumărilor din calendarul ortodox cu privire la post și regulile lui, aducem și aceste clarificări necesare cu privire la deosebirea dintre: `dogme”, „teologumene”, şi „opinii” (păreri) teologice. Astfel, denumirea de „dogmă” trebuie să-şi aibă originea în Sfânta Scriptură, să fie formulate de Biserică în spaţiul Sfintei Tradiţii, ca expresie a experienţei, credinţei şi mărturiei apostolice. Ele au fost formulate de Sinoadele Ecumenice prin definiţiile lor dogmatice. Teologumena este o învăţătură de credinţă emisă de un teolog având un oarecare temei în Revelaţie, care nu întruneşte consensul unanim al Bisericii, nedefinit de Biserică, dar care vine să precizeze anumite aspecte ale învăţăturii Bisericii insuficient dezvoltate în dogme. Teologumena are o mare circulaţie şi rămâne pasibilă spre dezvoltare în cadrul tradiţiei bisericeşti. O condiţie principală este să nu contrazică dogmele şi să constituie obiect de reflecţie teologică. Părerea teologică este o teorie lansată de un teolog, care nu are justificare suficientă nici în Revelaţie, dar nici nu contrazice dogma. Nu are valoare pentru mântuire pentru că reprezintă simplă speculaţie deductivă în cazuri specifice. Părerea teologică poate fi îndoielnică. Numărul părerilor teologice este foarte mare, cercul lor depăşind spaţiul dogmelor şi al teologumenelor. - Pr. Ciprian Florin Apetrei, Ziarul Lumina

Urmăriți și: Cu ce gânduri începem postul - Trinitas TV

Vă supunem în continuare spre atenție și meditație, răspunsuri ale unor sfinți și părinți ai Bisericii, cu speranța că veți găsi îndrumarea potrivită cu situația dvs. particulară.

• 11 cuvinte despre Post - Basilica

Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să ne apropiem mai mult de Dumnezeu.

Postim pentru că Îl iubim pe Dumnezeu mai mult decât darurile Lui materiale pe care le consumăm.

Iertarea este începutul bun al perioadei de post. Nimeni nu poate intra în post, ca luptă duhovnicească pentru curățirea de păcate și de luminare a sufletului, fără iertare.

Postul susţine rugăciunea omului credincios care consideră legătura sa cu Dumnezeu ca fiind centrul, lumina şi hrana sufletului său.

Postul adevărat nu este numai abținere de la bucate de origine animală, ci și înfrânare de la orice lăcomie materială și poftă de stăpânire egoistă asupra altora, înfrânare de la orice gând, cuvânt sau fapte care diminuează iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele.

Dacă este însoţit de fapte plăcute lui Dumnezeu, postul face din omul postitor lumină între oameni şi vas ales al slavei lui Dumnezeu.

Postul este nu numai material, ci și spiritual, adică postul ochilor, al gurii, al inimii.

Postul este o stare spirituală de jertfă sau ofrandă a celui care postește, stare cultivată în mod liber și după pute­rea fiecăruia.

În timpul postului se diminuează cantitatea hranei materiale și sporește hrana spirituală.

Postul susține rugăciunea, iar postul fără rugăciune nu este o lucrare duhovnicească.

Postul pacifică patimile egoiste, luminează mintea, sfinţeşte simţirile, schimbă atitudinea şi comportamentul faţă de oameni şi faţă de natură, înţelegându-le pe toate în lumina prezenţei iubitoare a lui Dumnezeu.

„Postul păzeşte pruncii, face curat pe tânăr, umple de vrednicie pe bătrân […] Postul este pentru femei podoaba cea mai potrivită; frâu pentru oamenii în floarea vârstei, talismanul căsniciei, păzitorul fecioriei. Aşa sunt binefacerile pe care le aduce postul în fiecare casă.” - Sfântul Vasile cel Mare, Omilia a II-a despre post, în Scrieri. 

Post binecuvântat și urcuș duhovnicesc plin de folos, tuturor!