Porunca Iubirii
Nr. vizualizari: 72

De ce ne place să minţim şi să fim minţiţi - o perspectivă asupra manipulării

Pr. dr. Ciprian Valentin Bîlbă
Tags: manipulare; minciuni; inteligenta emotionala; emoții; placerea; durerea;

 

“Nu vă minţiţi unul pe altul…” (Col. 3, 9)

„Astfel, un impozit indirect, chiar dacă este exorbitant, va fi întotdeauna acceptat de mase. Extras zi de zi din obiectele de consum, prin fracţiuni infime, nu stânjeneşte obişnuinţele maselor şi le impresionează prea puţin. Înlocuiţi-l cu un impozit proporţional pe salariu sau pe alte venituri, plătibil într-o singură tranşă – chiar dacă ar fi de zece ori mai puţin împovărător decât celălalt, va stârni proteste anonime. Micilor sume de bani de zi cu zi, invizibile, li se substituie, într-adevăr, o sumă totală relativ ridicată şi, prin urmare, susceptibilă de a genera neplăcere. Aceasta nu va trece neobservată decât dacă a fost pusă deoparte bănuţ cu bănuţ; dar acest procedeu de economisire presupune o doză de prevedere de care masele sunt incapabile.

Exemplul de mai sus arată clar mentalitatea maselor… Experienţa nu i-a învăţat încă îndeajuns că oamenii nu se conduc după recomandările raţiunii pure” (s.n.) (Le Bon, pp. 6 – 7).

Cuvintele acestea au fost scrise în Franţa anului 1895. După un secol de atunci lucrurile nu s-au schimbat absolut deloc. Psihologia funcţionează la fel. Omul a rămas om şi continuă să aleagă quasi-permanent plăcerea şi să scape de tot ceea ce îi poate cauza neplăceri. Şi asta chiar cu preţul eradicării corectitudinii funcţionale a cogniţiei.

De fapt, gândirea pozitivă modernă a marşat apăsat, şi o face cu succes în continuare, pe diferenţa dintre logic şi adevărat, lăsându-i omului posibilitatea să aleagă între ceea ce este logic şi cu sens dar care nu este adevărat şi ceea ce este adevărat dar nu neapărat şi cu sens raţional, logic. S-a ajuns, astfel, la înăbuşirea şi îndepărtarea prin secularizare a tot ceea ce înseamnă valoare religioasă, substituindu-i caracterul spiritual şi transcendent printr-un transmundanism domestic de tipul raiului pe pământ.

Astfel, de exemplu, s-a ajuns ca valoarea şi semnificaţia iubirii să fie confiscată propovăduirii Bisericii şi să fie întoarsă chiar împotriva ei în sensul că nu respectă libertatea existenţială a anumitor categorii de persoane care vor să trăiască pur şi simplu altfel şi atât.

Raţionamentul e simplu: 1. Vestul îi acceptă şi îi respectă pe cei cu orientări sexuale alternative; 2. La noi Biserica nu este de acord cu orientările sexuale alternative; Concluzia: Biserica noastră nu este de acord cu Vestul şi nu respectă valorile lui umanitare legate de aceste orientări sexuale alternative.

Deşi raţionamentul împărtăşeşte în mare condiţiile unei gândiri logice, concluzia lui nu e una tocmai adevărată şi, la rigoare, nici măcar una deplină dpdv logic, deoarece se generalizează opoziţia Bisericii noastre faţă de Vest, când de fapt e vorba doar despre problematica ce vizează orientările sexuale alternative. Se încalcă astfel principiul raţiunii suficiente, oferindu-se un temei necesar dar nu şi suficient pentru a opune Biserica noastră Occidentului. Şi uite aşa ne place să minţim şi să fim minţiţi.

Aşadar, în acest caz, ceea ce este logic, sau, mă rog, îndeplineşte anumite condiţii formale ale unei gândiri logice, nu este neapărat şi adevărat. Dar, mă întreb, câţi dintre oamenii grăbiţi de azi stau să judece lucrurile aşa. Câţi au timp să stea strâmb şi să judece drept?

Astăzi, ca şi pe vremea lui Gustave Le Bon, mijloacele persuasiunii sunt aceleaşi: afirmaţia, repetiţia şi contagiunea. Dacă un lucru este repetat suficient de des pentru persoane aflate în contexte sociale diferite, lucrul acela devine contagios şi este împărtăşit de o mulţime de oameni (Le Bon, pp. 64 – 67). Şi asta, aş adăuga, mai ales dacă mesajul afirmaţiei vizează un câmp de interes care suscită afectivitatea. Ori banii, sexualitatea, abaterile morale de tipul discriminare şi împiedicarea libertăţii de exprimare a diferitor persoane sau grupuri sociale, sunt valori care suscită instinctul de supravieţuire şi o serie de manifestări emoţionale legate de a fi sau a nu fi. Dacă mai pe la începuturi instinctul de supravieţuire se activa în legătură cu ameninţările animalelor sălbatice sau cu jurisdicţia terenului de vânătoare care prin flora şi fauna lui asigura necesarul de hrană a omului, astăzi trigger-ul este tocmai lipsa sau insuficienţa banului pentru a-mi putea cumpăra cele necesare traiului şi negarea de sine pe care o simt ori de câte ori cineva mă contrazice şi ridică tonul la mine împiedicându-mi libertatea de exprimare.

Deşi lucrurile în esenţă stau cam la fel, ceea ce putem constata ca fiind o îmbogăţire a arsenalului de înţelegere şi argumentaţie a ceea ce se întâmplă în creierul nostru atunci când suntem ameninţaţi de ceva, sunt tocmai ultimele descoperiri la nivelul psihologiei şi neurobiologiei.

 

Puţină psihologie neurobiologică

Exact la un secol după Gustave Le Bon, în 1995 Daniel Goleman a procedat la o metaanaliză a studiilor şi cercetărilor referitoare la noile descoperiri la nivelul funcţionării cortexului uman şi a modului cum această funcţionare influenţează psihologia persoanei.

De fapt, psihologic vorbind, e un adevăr universal valabil că a simţi anticipează pe a gândi.

Din punct de vedere filogenetic (discuţiile despre evoluţionism şi limitele lui ştiinţifice le vom lăsa pe altădată) se pare că prima dată s-a format creierul limbic sau emoţional, deci centru al emoţiilor şi apoi a apărut neocortexul care este răspunzător de gândire. Pentru aceasta noi oamenii mai întâi simţim şi după aceea gândim. La început, mai înainte de zorii civilizaţiei, supravieţuirea depindea de reacţii emoţionale rapide şi nu de procesualitatea strategică a gândirii. Simţind frică, omul fugea înainte să-şi clarifice toate articulaţiile situaţiei periculoase şi lucrul acesta indubitabil i-a salvat de nenumărateori viaţa (Goleman, 2008, p. 36 ş.u.).

Lucrurile au rămas valabile până azi din cel puţin două puncte de vedere:

• toate aceste experienţe primare au rămas înmagazinate la nivelul memoriei inconştientului colectiv

• ori de câte ori o persoană se întâlneşte în viaţă cu situaţii cu o puternică încărcătură emoţională pe care apoi, din spirit de conservare a propriei fericiri, le refulează în propriul său inconştient personal, aceste experienţe de viaţă se cumulează cu ofertele ancestrale ale inconştientului colectiv.

După Jung, alături de inconştientul personal mai este un inconştient colectiv, un fel de moştenire arhetipală a tuturor experienţelor umane din toate locurile şi timpurile. Aceste experienţe, zice Jung, se transmit ereditar şi nu au fost niciodată conştientizate de către persoana care le moşteneşte. Aceasta spre deosebire de inconştientul personal care conţine lucruri pe care persoana le-a putut conştientiza şi care apoi au dispărut din conştiinţă fiind uitate sau refulate (Jung, 2003, p. 53).

Din punct de vedere ontogenetic, lucrurile au rămas la fel, în sensul că înainte de a gândi noi simţim. Orice ni se întâmplă şi orice auzim sau vedem într-o anumită situaţie sau de la anumiţi oameni, trece mai întâi prin sistemul limbic şi solicită un răspuns emoţional, pentru ca, după aceasta, să se implice cortexul prefrontal şi decizia pe seama gândirii. Bineînţeles că e vorba de fracţiuni de secundă. Poate că pe astfel de considerente se bazează şi vorba populară de duh după care e bine să te gândeşti de două ori şi să acţionezi numai odată.

În vreme ce pericolele legate de anumite etape de dezvoltare civilizaţională a omenirii au luat sfârşit, esenţa funcţională a pericolului în sine s-a păstrat şi a luat forme dintre cele mai post-moderne:

  • Condescendenţa şi lipsa de respect.
  • Tratamentul nedrept.
  • Lipsa de apreciere.
  • Sentimentul că nu eşti ascultat sau auzit.
  • Obligaţia de a face faţă unor termene-limită nerealiste (Goleman, 2016, p. 39).

Cei care cunosc aceste mecanisme psihologice şi neurobiologice le pot folosi utilitarist ştiind exact ce coardă trebuie să atingă pentru a obţine efecte precise. Şi, iarăşi zic, ne pot minţi.

Înainte de a arăta cum funcţionează aplicat manipularea acestor mecanisme mentale, ne oprim asupra a ceea ce este îndeobşte recunoscut în lumea psihologilor ca fiind „deturnarea emoţională” şi legătura ei cu deturnarea înţelesului comunicării interpersonale.

Deturnare emoţională şi comunicaţională

Am un obicei „didactic” aproape original. Şi sper să nu mai fie deloc original, adică să-l împărtăşească tot mai mulţi oameni. Atunci când fac prezenţa la începutul orei de curs, în loc să aştept să-mi răspundă „prezent” când le pronunţ numele, prefer ca elevii și elevele să-mi spună cum se simt. Desigur că nu intrăm pe conţinut. Ceea ce vreau eu să subliniez acum este că mulţi dintre ei nu-mi răspund imediat, luându-şi un timp de gândire, în vreme ce alţii menţionează verbal un sentiment care însă nu se reflectă şi în limbajul lor nonverbal. Şi cred că pentru orice om incongruenţa este evidentă atunci când cineva îţi spune că se simte bucuros dar o face având colţurile gurii lăsate în jos şi tonul vocii scăzut.

Concluzia: să ne cunoaştem pe noi înşine şi ceea ce simţim ca să nu ne minţim şi să nu-i inducem în eroare nici pe ceilalţi.

„După E. Berne (1989), un băiat care a observat că dacă va începe să plângă, în locul mâniei pe care ar vrea să o exprime, mama sa îl va iubi şi îl va consola, și în alte cazuri, în loc să-şi exprime deschis mânia va începe să plângă şi atunci i se va spune „bietul de tine”, în loc să fie certat. Prin multiple repetări sentimentul parazit va lua definitiv locul celui adevărat” (Oancea, 2002, p.172).

Iată o invitaţie la autoanaliză şi la autodescoperire în perspectiva unei gestionări inteligente a emoţiilor care de multe ori ne iau prin surprindere şi chiar ne disturbă relaţiile cu ceilalţi. Pentru a intra într-o relaţie sănătoasă cu altcineva e indispensabilă cunoaşterea emoţională de sine. E nevoie de acest lucru pentru a progresa şi a creşte armonios cu tine însuţi şi cu ceilalţi. A nu te cunoaşte pe tine însuţi, înseamnă a lăsa loc elementului surpriză în viaţa ta şi care se va ivi exact atunci când te vei aştepta mai puţin. Exact când vrei o promovare, şi în faţa unei amânări mai mult sau mai puţin diplomate a şefului tău, îţi sare ţandăra de „copil răsfăţat”. Pentru că autocunoaşterea emoţională este acum echivalentă cu previziunea şi circumspecţia.

Mai mult decât atât, dacă te cunoşti pe tine însuţi şi mecanismele interne de formare a propriilor emoţii, unele poate chiar din copilărie, vei simţi impulsul ca nişte bubuituri înfundate înainte de izbucnirea vulcanului (Bradberry şi Greaves, 2016, p. 83). Şi te vei putea apăra de tine însuţi. Iar dacă îl vei vedea pe şeful tău roşu la faţă de furie vei înţelege că se află în faţa unei probleme de tipul cvadraturii cercului şi nu-i vei mai prezenta atunci dorinţa ta de promovare, oferindu-i doar finuţ ajutorul tău pentru a-şi soluţiona urgenţa şi creându-ţi altfel platforma pentru lansarea ulterioară a dorinţei tale de promovare. „E. Fromm nota (1971) că dacă vezi un bărbat roşu la faţă, ţipând, şi spui – el este furios – vei face o apreciere adevărată. Dacă intri mai profund în sistemul lui de gândire poţi să spui – acest om este înspăimântat -; dacă aprofundezi şi mai mult ai putea spune – acest om se simte neajutorat - . Toate cele trei afirmaţii sunt adevărate, dar cu grade diferite de relevanţă, pentru că numai a treia declaraţie (acest om se simte neajutorat) atinge esenţa. Aspectul de mânie este numai la suprafaţă” (Oancea, 2002, p. 172).

Numai ştiind tu cum te simţi atunci când eşti furios şi făcând legătura cu profunzimea situaţiei când te manifeşti ca atare, vei putea percepe mecanismul de funcţionare psihică al şefului tău furios şi vei ştii să alegi exact ceea ce trebuie.

Comunicarea noastră reprezintă exact nivelul nostru de dezvoltare personală şi emoţională. Nu mă refer aici la comunicarea verbală. Ea are o importanţa de doar 7% în cadrul mai larg al comunicării interpersonale care mai include şi paraverbalul şi nonverbalul. Sunt destui oameni cu carte în faţa prezentărilor cărora te plictiseşti de-ţi sar capacele pentru că chiar dacă au QI-ul mare, inteligenţa lor emoţională lasă de dorit, fiind invers proporţională cu primul tip de inteligenţă. Şi unde mai pui şi că cei 7% ai comunicării verbale mai sunt supuşi şi altor fenomene ce influenţează conţinutul mesajului comunicat: ştergerea, generalizarea şi distorsiunea (O’Connor, 2010, p. 201 ş.u.). Toate acestea au legătură cu emoţiile şi cu autocunoaşterea emoţională.

Ştergerea sau omisiunea: uit ceea ce nu mă interesează/emoţionează, indiferent că e vorba de fenomen, obiect sau om. Iar ţinerea de minte a unei persoane este direct proporţională cu volumul de iubire sau ură pe care o am faţă de acea persoană. Vorba aceea: dacă nu mă iubeşti, măcar urăşte-mă, dar în nici un caz nu mă trata cu indiferenţă.

Generalizarea include toate convingerile mele. O convingere este un cadru de interpretare. Îmi vine acum în cap un alt aforism: pentru un om care deţine doar un ciocan, toate lucrurile sunt cuie.

Distorsiunea. Aici vă povestesc o pildă. Un călugăr se duce odată la stareţul său şi îi spune că fratele X pleacă pe ascuns din mănăstire pentru a se întâlni pe câmp cu nu ştiu ce femeie. Stareţul îl întreabă pe călugăr dacă i-a văzut pe cei doi cu ochii lui şi el i-a răspuns că da. Ba a mai şi adăugat că chiar acum cei doi se află în păcat. Aşadar, stareţul s-a lăsat îndrumat de călugăr spre locul faptei, adică o mirişte unde în depărtare se vedeau ca doi oameni care stăteau foarte aproape unul de celălalt. Uite vezi, părinte stareţ?! Cei doi sunt împreună. Stareţul s-a apropiat un pic şi a exclamat: Te înşeli frate că de fapt sunt doi baloţi care sunt aşezaţi unul peste celălalt.

Nu-i aşa că pasărea mălai visează şi că hoţul strigă primul hoţul? Eu nu ştiu sigur ce păcate avea fratele incriminat pe nedrept de către călugăr, dar călugărul sigur avea o problemă cu nişte gânduri de desfrânare.

Întotdeauna ceea ce se întâmplă în universul nostru interior stă la baza modului în care operăm cu limbajul. Persoane interesate şi care cunosc efectele psihologice ale folosirii într-un anumit fel a limbajului, folosindu-se şi de modul în care afirmaţiile repetate insistent ajung să fie crezute şi se transmit prin contagiune mai departe, ştiu exact când şi cum să facă uz de toate acestea pentru a crea o stare interioară unei persoane sau unei comunităţi de persoane vizate, favorabile intereselor acelor persoane. Publicitatea, mai ales, manipulează nevoile umane fundamentale ca hrana şi sexualitatea.

 

Manipularea prin violenţă

Şi încă mai mult, aspectele neconştientizate din partea noastră inconştientă îşi fac apariţia în mod neprevăzut atunci când condiţiile externe favorizează acest lucru. Am arătat mai sus că, după Jung, inconştientul colectiv asimilează experienţele omenirii din zori ei până azi şi, chiar dacă noi cei de acum n-am trecut prin astfel de experienţe, memoria colectivă a creierului reptilian (paleocortexul) reţine semnificaţia acestor experienţe care se transmit cumva ereditar şi se activează ori de câte ori ne simţim în pericol şi supravieţuirea noastră este pusă în discuţie. În astfel de cazuri, gândirea noastră este pe locul doi, emoţia fiind cea care preia conducerea acţiunilor noastre. Şi apoi ne mai mirăm că persoane despre care ştim că sunt înţelepte şi inteligente sau neagresive de fel, ajung în anumite situaţii să se manifeste antisocial. Şi iarăşi reuşim să ne inducem în eroare unii pe alţii.

Sau ce am mai putea spune despre universul concentraţionar – o constantă paradoxală a civilizaţiei moderne şi post-moderne – în care instinctul supravieţuirii este dus la limită. În astfel de condiţii extreme psihicul omului se restructurează într-un fel care îi face posibilă existenţa în continuare, pentru ca omul să nu înnebunească şi să ajungă pe punctul de a-şi pierde viaţa. Mecanismul manipulării prin fragmentarea personalităţii este enunţat foarte clar într-o carte:“În anii 1990 au existat nenumărate relatări despre abuzuri ritualice satanice şi un program de control al minţii al CIA care presupunea torturarea subiecţiilor copii în vederea producerii de tulburări de personalitate multiplă, numită azi tulburare disociativă de identitate. Pe scurt, după ce victima trăia o traumă extremă şi repetitivă cum ar fi violul, electroşocurile sau asistarea la acte oribile de violenţă, pentru a face faţă durerii intense şi şocului, mintea se disocia în alter ego sau în personalităţi diferite menite să ajute victima să facă faţă la durere intensă şi şoc. Mai departe, aceşti alter ego astfel creaţi erau programaţi să îndeplinească o acţiune sau o funcţie, cum ar fi curier de droguri, prostituată, asasin, reportofon uman şi aşa mai departe. Putem privi această victimizare complicată ca pe un program complex de computer: prin traumă, repetiţie şi condiţionare este creat un fişier nou (alter). Pentru a activa (a declanşa) fişierul creat e nevoie de un cod de acces sau de o parolă (indiciu sau directivă). Numele acestui presupus subproiect al MKUltra, notoriul program de modificare comportamentală al CIA dintre anii 1950 şi 1970, a fost Monarch”(Jones şi Flaxman, 2016, pp. 71 – 72).

Înţelegem acum odată în plus cum s-au putut forma torţionarii în temniţele gulagului românesc. Nereuşind să identifice ceea ce Victor Frankl numea “sensul vieţii”, prin credinţă în Dumnezeu sau chiar prin valori umane nobile ca iubirea, au fost victime sigure ale reeducării comuniste şi, astfel, a face pactul cu diavolul roşu a fost singura alternativă pe care ei au găsit-o pentru a putea supravieţui. Şi au făcut asta atât torţionarii, cât şi unele dintre victimele lor.

Deşi am mai putea continua şi cu alte mecanisme, de pildă cele sociale pe care mai mult le-am amintit, care privesc manipularea, prefer să rămânem la a înţelege ceva din procesul psihologic interior al fenomenului, pe ce se bazează manipularea dpdv organic, neurobiologic şi ca mecanism de influenţare a personalităţii. Odată percepute aceste lucruri şi apreciate la adevărata lor valoare de impact asupra personalităţii, putem face faţă mai uşor asaltului. Deşi, atenţie, nimeni nu garantează că ştiinţa în sine reprezintă o salvare. Efortul ascetic, lupta personală de baricadare împotriva asaltului, presupune a face faţă atât ofertei plăcerii, care este mai larg folosită, cât şi durerii, în toate formele ei de la frustrare până la tortură, folosită ca instrument de reeducare, manipulare sau, mai soft spus, de persuasiune.

 
BIBLIOGRAFIE:
  1. BRADBERRY, Travis şi GREAVES, Jean, (2016). Inteligenţa emoţională 2.0, traducere de Irina Brateş, Bucureşti: Editura Litera.
  2. GOLEMAN, Daniel, (2016). Creierul şi inteligenţa emoţională, Bucureşti: Editura Curtea Veche.
  3. GOLEMAN, Daniel, (2008). Inteligenţa emoţională, traducere de Irina-Margareta Nistor, Bucureşti: Editura Curtea Veche.
  4. LE BON, Gustave, Psihologia mulţimilor, traducere de Mariana Tabacu, Bucureşti: Editura Antet XX Press.
  5. JONES, Marie şi FLAXMAN, Larry, (2016). Războaiele PSI – o istorie a manipulării minţii, a supravegherii şi ingineriei sociale organizate de guverne, de presă şi de societăţi secrete, traducere de Florin Tudose, Bucureşti: Edituta Lifestyle.
  6. JUNG, Carl, Gustav, (2003). Arhetipurile şi inconştientul colectiv, traducere din limba germană de Dana Verescu şi Vasile Dem. Zamfirescu, Bucureşti: Editura Trei.
  7. OANCEA, Constantin, (2002). Tehnici de sfătuire/consiliere, Bucureşti.
  8. O’CONNOR, Joseph, (2010). Manual de NLP – ghid practic pentru a obţine rezultatele pe care le doreşti, traducere de Eduard Bucescu, Bucureşti: Editura Curtea Veche.

 

21-11-2017
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu