Porunca Iubirii
Nr. vizualizari: 248

Familia umanismului îndreptat versus familia umanismului secularizat

Prof. dr. Eduard Traian Popescu
Tags: umanism; familie;
Familia umanismului îndreptat versus familia umanismului secularizat
 
Şi aşa eraţi unii dintre voi.
Dar v-aţi spălat, dar v-aţi sfinţit, dar v-aţi îndreptat 
în numele Domnului Iisus Hristos şi în Duhul Dumnezeului nostru”
(Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 6, 11)

 

Într-o societate democratică, ce caută să-şi găsească identitatea între umanismul  îndreptat, fundamentat pe principiile teocentrismului, hristocentrismului sau eclesiocentrismului, şi umanismul secularizat, fundamentat pe principiile etice umaniste, pe gândirea critică, pe cunoașterea științifică și pe separarea statului de biserică, viața întâmpină o paletă cât mai diversificată de provocări, ce vizează drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei, ele fiind garantate, adică de nenegociat, sub rezerva faptului că, sub oblăduirea bunei-credințe şi a justului echilibru, ele trebuie să respecte ordinea publică și bunele moravuri, în spiritul legilor şi al contractului social.

Un rol cu totul deosebit în măruntaiele societății umane îl ocupă familia, ca mediu plin de har și de adevăr în care se naște și se dezvoltă până la epuizare ființa umană. Omul este elementul definitoriu al civilizației, iar civilizația, pentru societate, reprezintă aspectul teleologic al ei, pentru că nu se poate vorbi despre o societate umană prosperă fără civilizație, în sensul unei dezvoltări ideatice a Omului. Iar Omul se plinește numai în familie.

 Tema familiei este una aprig dezbătută în măruntaiele societăţii româneşti de azi, de aceea relațiile de familie se dovedesc a fi vitale pentru societatea umană, dar numai în contextul în care aceste relații ating un standard inalt de ființă printr-o funcționare eficientă a funcțiilor familiei.

Funcțiile familiei nu sunt utopii, ci sunt aspecte concrete ale vieții de familie, fără de care familia nu poate dăinui sau, dacă e să dăinuie, aceasta o face în agonie, decuplându-se de sensul plenar al ei sau de raţiunea ei de a fi. Motiv pentru care personalităţi academice de înaltă ţinută științifică din diverse domenii, în special juridic, sociologic și chiar teologic[1], și-au îndreptat atenția în mod deosebit asupra familiei în întregul ei conţinut, căci familia, ca grup primar fundamental al societăţiii sau celula de bază a societății, este principala formă de organizare a vieţii în comun, a oamenilor legaţi prin căsătorie sau rudenie[2].

Privind spre Codexul fundamental, Constituţia  României, coroborând art. 48 cu art 26, se înţelege că întemeierea unei familii este un drept fundamental garantat, coroborat dihotomic cu dreptul la viaţă intimă, familială  şi privată, căci familia este o realitate socială ce conţine aspecte morale, psihologice, fiziologice și economice între cei care formează comunitatea de viață și interese, fie că vorbim de soții singuri, de soţi/părinți și copii sau, în anumite cazuri, de alte persoane între care există relații de rudenie[3], cu amendamentul că „persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri”[4].

 

Scurtă expunere şi tratare ştiinţifică

Noțiunea de familie comportă discuții, putând fi privită din punct de vedere sociologic, juridic și teologic.

Dacă din punct de vedere teologic, familia se întemeiează pe căsătorie ca act juridic de drept natural, moral și religios în cadrul legilor dumnezeiești, prin care bărbatul se unește cu femeia pentru toată viața pământească[5], în sens sociologic, familia, ca formă specifică de comunitate umană, desemnează grupul de persoane unite prin căsătorie, filiație sau rudenie, care se caracterizează prin comunitate de viață, interese sau întrajutorare, relațiile de familie având un caracter de complexitate pe care nu-l găsim la alte categorii de relații sociale[6].

Juridic, familia, ca realitate juridică prin reglementarea ei de către lege, desemnează grupul de persoane între care există drepturi și obligații ce izvorăsc din căsătorie, rudenie (inclusiv înfierea), precum și din alte raporturi asimilate relațiilor de familie[7], dar, mai presus de toate, literatura de specialitate specifică faptul că relațiile de familie se întemeiază, în special, pe legăturile afective și morale dintre membrii grupului familial, legături ce generează o solidaritate morală și materială de ordin afectiv și etic, ce are ca efect asigurarea stabilităţii familiei, mai ales prin reglementările sale de principiu, referitoare la relațiile de familie[8].

Familia nu este doar o instituţie de drept sau celula de bază a societăţii, ci este un ideal, căci Omul, bărbat şi femeie, îşi plineşte vieţuirea numai plămădit şi odihnit în familie. De aceea, tema familiei este mare taină, căci şi Omul taină este.

Noțiunile sociologică și juridică de familie în mod obișnuit coincid și se suprapun, ceea ce face ca studiile de specialitate să vorbească despre diverse tipuri de familie, şi anume:  „biologică, nucleară, primară, simplă, restrânsă, conjugală sau elementară”[9], „extinsă ori largă”, „de orientare, de origine sau sanguină”[10], „de procreare, conjugală ori proprie”[11], „de rezistență”[12], „de interacțiune”[13], „normală”[14] și „nenormală”[15].

În ceea ce priveşte însă legiuitorul, se reţine faptul că, deşi constată delicat aceste tipuri de familie, dispoziţiile constituţionale şi legale vorbesc despre „familie”[16], „familie extinsă”[17], „familie substitutivă”[18], „familie monoparentală”[19], „familie adoptatoare”[20], fiecare având caracterul său complex, căci implică atât relaţii sau legături de natură afectivă, cu caracter nepatrimonial, cât şi unele relaţii sau legături cu caracter patrimonial[21], ocrotite de „normnele juridice care reglementează raporturile personale și patrimoniale, ce izvorăsc din căsătorie, rudenie, adopție și raporturile asimilate de lege, sub anumite aspecte, cu raporturile de familie[22].

Deci, se reţine faptul că familia este instituţia de drept, civil sau canonic, în care relaţiile de familie rezultă din căsătărie[23], din rudenie (de sânge[24] și civilă[25]), din relaţiile de ocrotire părintească[26] sau din alte relaţii asimilate de lege celor de familie[27].

Frământarea societăţii româneşti de azi, adică a umanismului îndreptat vs. umanismul secularizat, este dacă societatea românească, ce se vrea a fi o societate democratică, dar, în acelaşi timp, şi creştină/religioasă, poate accepta familia umanismului secularizat, întemeiată şi prin căsătoria liber consimţită între soţii de acelaşi gen/sex.

Desigur că dezbaterea e una profundă, ce implică atât specificul naţional, cât şi specificul umanismului secularizat, cu adâmci dezbateri legate inclusiv de componenţa familiei umanismului secularizat, în sensul dezbaterilor privind exercitarea ocrotirii părinteşti faţă de proprii copii, adoptaţi fireşte.

Familia, ca grup primar fundamental al societăţiii sau celula de bază a societății, este principala formă de organizare a vieţii în comun, a oamenilor legaţi prin căsătorie sau rudenie[28], sens în care se poate spune că familia este o realitate socială prin comunitatera de viață dintre soți, dintre părtinți și copii, întemeiată pe căsătoria liber consimțită, pe egalitatea soților, pe dreptul și obligația părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor; pe regimul special de protecție și de asistență pentru copii și tineri în realizarea drepturilor acestora, pe egallitatea copilului din afara căsătoriei cu cel din căsătorie; pe căsătoria civilă; pe protecția specială acordată persoanelor handicapate; pe ocrotirea vieții familiei; pe asigurarea dreptului la învățătură al copiilor și tinerilor, pe garantarea dreptului la ocrotirea sănătății, precum şi pe protecția muncii femeilor și tinerilor[29].

Or, toate acestea trebuie să facă legiuitorul să fie foarte atent în ceea ce priveşte legiferarea familiei umanismului secularizat, chiar dacă, în favoarea legalizării familiei uzmanismului secularizat, s-ar putea reţine şi faptul că principiile generale ale dreptului familiei, şi anume: principiul monogamiei[30]; principiul căsătoriei liber consimţite între soţi[31]; principiul ocrotirii căsătoriei şi familiei, mamei şi copilului[32]; și principiul egalităţii în drepturi şi obligaţia soţilor[33], ar putea ajuta la darea soluției în acele materii în care legislația nu este suficient de explicită sau nu conține nicio reglementare potrivnică sau chiar ar conţine reglementări favorabile aparent familiei umanismului secularizat.

Şi spun aparent, căci reglementarea familiei umanismului secularizat, deşi ar respecta inclusiv una din cele trei funcţii ale familiei, şi anume: funcţia economică[34], el ar afecta grav funcţia de perpetuare a speciei sau biologică și sanitară şi, într-o oarecare masură, şi funcţia educativă sau socializatoare.

Mai precis, având în vedere faptul că familia are la bază relațiile biologice (sexuale) între membrii cuplului conjugal, care au o puternică încărcătură socio-emoțională, precum și dorinţa firească a omului de a procrea, dar şi de a acorda o atenție sporită în a asigura o stare de sănătate adecvată membrilor familiei[35], este limpede că legiferarea familiei umanismului secularizat ar afecta grav funcţia de perpetuare a speciei sau biologică și sanitară, căci modul de funcţionare al acestui gen de familie afectează grav îndatorirea soţilor de a lăsa urmaşi, de a avea şi de a creşte copii, scopul căsătoriei fiind nașterea de copii (Fac. 1, 27; 2, 23-24; 9, 10), promovarea moralității (I Cor. 7, 1-34) și ajutorință reciprocă (Efes. 5, 22-23; Matei 19, 6-8)[36].

Apoi, având în vedere faotul că funcţia educativă sau socializatoare imprimă personalităţii copilului reguli şi deprinderi, principii ce constituie fundamentul pe care apoi se clădeşte personalitatea omului matur[37], este limpede că legiferarea familiei umanismului secularizat ar afecta, sub o anumită formă, dezvoltarea socio-educativă a membrilor ei, şi în special a membrilor minori, cărora le-ar putea fi afectată exercitarea corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaşte acestora[38].

Chiar dacă, din punct de vedere teologic, istoria omenirii coincide cu istoria familiei, familia fiind creația lui Dumnezeu, deci de origine divină[39], Biserica nu a fixat soților un program de conviețuire, căci nu poate intra în amănuntele zilnice, ci a lăsat totul la conștiința lor și la posibilitatea de a se iconomisi unul pe altul, potrivit cu natura, mijloacele și idealul fiecăruia. În general, soții au datoria de a se ajuta unul pe altul, și la voie bună și la necaz, și mai ales la greutăți de boală și de viață socială. Credincioșia unuia față de altul trebuie să fie sfântă, copii să fie bine crescuți, gospodăria bine chibzuită și demnitatea morală și socială bine păstrată[40].

De aici se înţelege că familia, aşa cum este percepută de umanismul îndreptat (Biserică/culte), ca mărturisitor al familiei lui Dumnezeu, îşi găseşte geneza în familia paradisiacă, dăruită lumii de Divinitate, în contradicţie directă cu familia umanismului secularizat (ASUR), care este creaţia idealului unei societăți democratice, seculare, fundamentată pe  spiritul critic și libertatea de exprimare,  de conștiință, de gândire și de religie, precum şi pe împlinirea neîngrădită a potențialului cetăţenilor săi.

Căsătoria este mai mult decat o taină legiferată de dreptul canonic, aşa cum este mai mult decât o instituţie juridică legiferată de normele de drept civil. Interpretată fie ca instituţie juridică[41], fie ca act juridic sau ca situaţie juridică de căsătorie[42], căsătoria este un dar al lui Dumnezeu, dăruit omului pentru a se întâlni cu etenitatea, în sensul creşterii, înmulţirii, umplerii şi stăpănirii creaţiei, ca mediu sau ca „legătură conjugală” în care familia îşi plineşte raţiunea de a fi.

Desigur că societatea democratică nu este societatea perfectă, dar cu siguramţă că este o societate ce îi oferă Omului libertatea, dar în niciun caz acea libertate de a sluji exclusiv umanului, ci acea libertate de a gândi atât în forul său interior, cât şi în cel exterior.

Chiar dacă „problema raporturilor între societate, politică şi religie reprezintă acum inima dezbaterilor ce generează definirea unei identităţi europene”[43], se reţine faptul că gândirea este liberă, de aceea nimeni nu poate fi împiedicat sau constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă contrară convingerilor sale şi nici nu poate fi supus vreunei discriminări, urmărit sau pus într-o situaţie de inferioritate pentru credinţa, apartenenţa ori neapartenenţa sa la o grupare, asociaţie religioasă sau un cult ori pentru exercitarea, în condiţiile prevăzute de lege, a libertăţii religioase[44]. Însă, când o persoană mărturiseşte această credinţă, raţiunea individuală trebuie să se supună raţiunii publice/colective[45], ceea ce îndreptăţeşte cultele să-şi normeze credincioşii în conformitate cu propriile statute sau coduri canonice[46] şi să apere principiile eticii religioase, atunci când acestea ar fi ameninţate.

În faţa fenomenului religios, punerea în aplicare a drepturilor individuale de către Statele semnatare ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului se operează sub semnul unei importante marje de interpretare[47] şi al diversităţii[48], a diversităţii abordărilor naţionale[49], care, totuşi, îşi găseşte limita în obligaţiile Statului, garant al drepturilor individuale[50] şi supus unei obligaţii de neutralitate şi imparţialitate[51], sub rezerva faptului că Statul nu trebuie să se pronunțe pe fapte religioase, ci doar trebuie să țină cont de ordinea publică sau interesul public[52]. Or, legiferarea familiei umanismului secularizat nu este numai un fapt legislativ, ci şi unul cu implicaţii religioase şi de politici publice, căci, pe de o parte, legiferarea familiei umanismului secularizat ar fi expresia unei gândiri libere emanată în spaţiul exterior care ar afecta întreaga etică religioasă, iar, pe de altă parte, ar avea ca efect segmentarea republicii în comunităţi, ceea ce ar fi un efect de nedorit, căci republica, compusă din cetățeni, nu poate fi segmentată/împărțită în comunități”[53], chiar dacă pentru unii, laicitatea este considerată ca „o armă pentru a combate comunitarismul”[54]. Ceea ce nu ştie umanismul secularizat este că laicitatea, impunând o separare strictă, devine în ea însăși un spațiu al religiei, al lui „credo”, care ocupă, cu acest titlu, funcția unei dogme oficiale[55].

Deci, chiar dacă în România nu există religie de stat, statul fiind neutru faţă de orice credinţă religioasă sau ideologie atee[56], se reţine faptul că întreaga recunoaştere juridică a libertăţii credincioşilor în relaţia cu neutralitatea Statului implică protecţia nelimitată a conştiinţei în spaţiul public[57], iar conştiiinţa publică este şi trebuie să fie una pură, religioasă, ontologică familiei umanismului îndreptat, în antiteză cu libertinajul, profesat de susţinătorii familiei umanismului secularizat.

 

Concluzii

În concluzie, se distinge invocarea aceluiaşi concept, „familie”, dar perceput diferit. Întrebarea care se pune este: ce îşi doreşte poporul român de azi, democratic şi european?

Mai precis, într-un stat democratic şi european, dar tremeinic religios, poate fi legiferată familia umanismului secularizat? Sau, ştiind că instanţa europeană recunoaşte, în general, Statului o marjă de apreciere deloc neglijabilă[58], în slujirea sa de organ reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării[59], oare legiuitorul poate trece peste etosul naţional şi voinţa populară?

Viaţa familială, chiar dacă se îmscrie îm sfera dreptului privat, aparţine societăţii, căci este celula de bază a ei. De aceea, în legiferarea familiei trebuie să se ţină cont de marja de interpretare şi de diversitatea abordărilor naţionale.

Chiar dacă societatea democratică presupune o oarecare separație între sfera publică și cea religioasă, garantând drepturile și libertățile individuale[60], aceasta nu înseamnă că viaţa familială a unui spaţiu temeinic religios trebuie să fie un drept libertin.

Libertatea negativă a religiei fiind consacrată[61], desigur că fiecare persoană poate să creadă sau să nu creadă, în inima sa, în principiile eticii religioase, în umanismul îndreptat, gândirea fiind liberă, însă aceasta nu reclamă ideea că, în virtutea principiului proporţionalităţii, familia poate fi legiferată în sensul invocat de umanismul secularizat, ci, din contră.

Rolul şi importanţa socială a familiei, prin funcţiile ei, este acela de a oferi viaţă societăţii. Cjhiar şi în cazul familiei nenormale, căci familia „nenormală” nu este definită astfel pentru că e libertină sau nefirească, ci pentru că, în părţile ei componente, a suferit o traumă.

Cum spuneam, gândirea este liberă, de aceea umanismul secularizat are dreptul la viaţă intimă şi privată[62] aşa cum simţul său critic o concepe, căci strict limitată în spaţiul interior, „gândirea liberă” nu are nevoie de protecţia dreptului[63].

Însă, în ceea ce priveşte legiferarea familiei, aşa cum o concepe umanismul secularizat, „gândirea liberă” trebuie să ţină cont de faptul că „persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri”.

Mai mult, societatea umană poate înţelege şi poate ajuita gândirea deviată de la conceptul unei familii deplină în funcţiile sale, căci, în virtutea dreptului la libertate religioasă, autorităţile publice asigură oricărei persoane, la cerere, dreptul de a fi consiliată potrivit propriilor convingeri religioase prin înlesnirea asistenţei religioase[64].

În încheiere, în ceea ce priveşte art. 48, pct. 2, teza a II-a din Constituţia României republicată, respectiv art. 259, alin. (1) şi (3) din Legea 287/2009  privind Codul civil republicat, aş face o propunere de lege ferenda:

  1. art. 48, pct. 2, teza a II-a din Constituţia României republicată:
„Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai între un bărbat şi o femeie şi numai după căsătoria civilă”
  1. a. art. 259, alin. (1) din codul civil republicat
„Căsătoria este uniunea liber consimțită numai între un bărbat şi o femeie, încheiată în condiţiile legii”
b. art. 259, alin. (3) din codul civil republicat
„Celebrarea religioasă a căsătoriei poate fi făcută numai între un bărbat şi o femeie şi numai după încheierea căsătoriei civile”
Sfârşit, Laudă şi Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu,
Maicii Preciste şi Sfinţilor, iar între oameni bună-voire, amin!

 

NOTE


[1] I. Albu, Dreptul familiei, Editura didactică și pedagogică, București 1975; Idem, Căsătoria în dreptul român, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1988; Mariana Ciocoiu (coord.), Cezar Tită, Sorin Stănciulescu, Simona Duţu, Cristian Gabriel Nicu, Oana Gabriela Vlăduţ, Bogdan Ghidirmic,, Dreptul Familiei, Editura Sitech, Craiova, 2009; Ion Dogaru, Sevastian Cercel Dan Claudiu Danisor, Întretinerea în contextul drepturilor fundamentale, Editura Themis, Craiova, 2001; Ion P. Filipescu, Adoptia și Protecția Copilului Aflat în Dificultate, Editura ALL BECK, Bucureşti, 1998; Idem, Tratat de dreptul familiei, Ediția a VI-a, Ed. ALL Beck, Bucureşti, 2001; Arhid. Ioan N. Floca, Drept canonic. Administraţie şi legislaţie bisericească, vol. II, Buc., 1990; T.R. POPESCU, Dreptul familiei. Tratat, vol. I, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1965; A. Stănoiu, M. Voinea, Sociologia familiei, T.U.B., 1983 ş.a.;
[2] T.R. POPESCU, op.cit., p. 17;
[3] I.P.Filipescu, Tratat ……, p. 1 şi p. 2 n. 2;
[4] Consntituția României, art. 26, pct. 2;
[5] Sachelarie, Arhim., Nicodim,  Pravila bisericească, Ediţia a II-a, Editată de Parohia „Valea Plopului”, 1996, p. 38;
[6] Adrian Pricopi, op.cit., p. 11;
[7] Ibidem;
[8] Ion Dogaru, Sevastian Cercel Dan Claudiu Danisor, op.cit., p. 104; I. Albu, op.cit., p. 16-17;
Bianca Predescu, Studiu asupra reglementării raporturilor părinți și copii în dreptul grec, Revista de științe juridice, nr. 3-4, 1998, p. 281;
[9] Alcătuită numai din părinți și copii minori, uneori putând fi incompletă, fie că soții nu au copii; că există un singur părinte și există copii (un singur copil); fie, mai grav,că frații sau surorle sunti fără părinți, Adrian Pricopi, Dreptul Familiei, p. 11; I.P.Filipescu, Tratat ….., p. 2, n. 2;
[10] Aceea în care persoana se naște și crește,  I.P.Filipescu, Tratat ….., p. 2, n. 2;
[11] Aceea stabilită prin propria căsătorie și care include soțul, soția și copii,  I.P.Filipescu, Tratat ….., p. 2, n. 2;
[12] Care desemnează toate persoanele care locuiesc în aceeași casă și desfășoară unele activități economico-gospodărești, I.P.Filipescu, Tratat ….., p. 2, n. 2;
[13] Care desemnează persoanele între care există relații de rudenie, de într-ajutorare, schimburi reciproce de produse, vizite, posibilitatea petrecerii concediilor etc., deși aceste persoane nu locuiesc împreună,  I.P.Filipescu, Tratat ….., p. 2, n. 2;
[14] Care-și îndeplinește toate funcțiile, , I.P.Filipescu, Tratat ….., p. 2, n. 2;
[15] În care una sau unele fuincții nu sunt îndeplinite,  din multiple motive, cum ar fi: unul din soţi este  necăsătorit;  văduv; divorţat; declarat dispărut prin hotărâre judecătorească; arestat preventiv pe o perioada mai mare de 30 de zile sau condamnat să execute o pedeapsă privativă de libertate şi nu participă la intreţinerea copiilor;  în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a)-e) şi nu a implinit varsta de 18 ani; numit tutore sau i s-au incredintat ori i s-au dat in plasament unul sau mai multi copii si se afla in una dintre situatiile prevazute la alit. a)-c). I.P.Filipescu, Tratat ….., p. 2, n. 2; Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, art. 3;
[16] Consntituția României, art. 48, pct. 1;  Legea 287/2009  privind Codul civil, art. 258, alin. (1) şi (2); Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, republicată, art. 4, lit. b); Legea nr. 273/2004 privind procedura adoptiei, republicată, art. 2, lit. j); Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, art. 2, alin. (1), (2) şi (3); Legea nr. 416/2001, privind venitul minim garantat, consolidată, art. 2, alin. (1) – (4);
[17] Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, republicată, art. 4, lit. c); Legea nr. 273/2004 privind procedura adoptiei, republicată, art. Art. 2, lit. k);
[18] Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, republicată, art. 4, lit. d); Legea nr. 273/2004 privind procedura adoptiei, republicată, art. Art. 2, lit. l);
[19] Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, art. 2, alin. (2);
[20] Legea nr. 273/2004 privind procedura adoptiei, republicată, art. Art. 2, lit. i);
[21] Mariana Ciocoiu (coord.), op.cit., p. 11;
[22] I.P.Filipescu, Tratat ….., p. 6; Mariana Ciocoiu (coord.), op.cit., p. 13;
[23] Implică normele dreptului familiei care vizează aspectele legate de încheierea, desfiinţarea şi desfacerea căsătoriei, precum şi raporturile personale şi patrimoniale dintre soţi, I.P.Filipescu, Tratat ….., p. 14;
[24] Bazată pe legătura de sânge între mai multe persoane, fie în linie dreaptă, fie în linie colaterală, I.P.Filipescu, Tratat ….., p. 14;
[25] Care rezultă prin adopţia cu efecte restrânse sau cu efectele unei filiații firești, reglementată de Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, precum și în dispozițiile Codului civil, la art. 451-482, I.P.Filipescu, Tratat ….., p. 14;
[26] Care rezidă în totalitatea drepturilor şi a obligaţiilor pe care părinţii le au pentru realizarea intereselor personale şi patrimoniale ale copiilor, precum şi cele relative la creşterea şi educarea lor, I.P.Filipescu, Tratat ….., p. 15;
[27] În această categorie se includ: obligaţia de întreţinere între foştii soţi; obligaţia de întreţinere între soţul care a contribuit la întreţinerea copilului celuilalt soţ şi acel copil; raporturile care se nasc în legătură cu plasamentul, tutela, interdicţia şi curatela, de care  C.  Civil. se ocupă, fiind studiate în capitolul referitor la „Persoane”, I.P.Filipescu, Tratat ….., p. 6 şi 15;
[28] T.R. op.cit., p. 17;
[29] I Albu, op.cit., p. 30 și urm.; Beleiu, op.cit., p. 28-30, I.P.Filipescu, Tratat …, p.  1 și 7-8;
[30] Principiul monogamie se desprinde din interdicţia prevăzută de noul Cod civil în art. 273 de a se căsători bărbatul căsătorit sau femeia căsătorită, legiuitorul stabilind că „este nterzisă încheierea unei noi căsătorii de către persoana care este căsătorită”.  Încălcarea acestui principiu fiind sancţionată cu nulitatea absolută a celei de-a doua căsătorii, încheiată de aceeaşi persoană, iar încheierea unei noi căsătorii de către o persoană, ce este deja căsătorită, fiind considerată infracţiune,  Sc. Şerbănescu, Codul familiei comentat şi adnotat, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1969, p. 21; Mariana Ciocoiu (coord.), op.cit.,, p. 16-17; I.P.Filipescu, Tratat …., p. 10;
[31] Principiul căsătoriei liber consimţite între soţi are ca raţiunea principiul potrivit căruia încheierea căsătoriei să aibă ca unic temei, sentimentele de dragoste şi de preţuire dintre soţi. Importanţa acestuia rezultă şi din aceea că el este înscris ca un drept fundamental, căci, în art. 48 pct. 1 din Constituție, se prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți. În sensul legii, oamenii trebuie să se îndrepte spre căsătorie numai datorită afecțiunii și înclinației lor reciproce. Aceasta înseamnă că, la încheierea căsătoriei, soţii îşi vor manifesta liber consimţământul, fără vreo îngrădire,  Mariana Ciocoiu (coord.), op.cit., p. 17;
[32] Principiul ocrotirii căsătoriei şi familiei, mamei şi copilului susține teza potrivit căreia statul sprijină dezvoltarea și consolidarea familiei prin măsuri economice și sociale, prin respectarea și îndeplinirea anumitor condiții de fond și de formă ale căsătoriei, precum și prin asumarea și exercitara anumitor drepturi și obligații personale și patrimoniale ale soților, I.P.Filipescu, Tratat ….., p. 8;
[33] Principiul egalităţii în drepturi şi în obligaţii al soţilor derivă din egalitatea deplină a femeii cu bărbatul în toate domeniile sociale, egalitate ce este consacrată de Constituţia României și de Codul civil, care, la art. 258, alin. (1), conţine reglementarea de principiu care consacră egalitatea femeii cu bărbatul, atât în relaţiile dintre soţi, cât şi în exercitarea drepturilor faţă de copil,  I.P.Filipescu, Tratat ….., p. 8-9;
[34] Funcţia economică, influenţată de gradul de dezvoltare social-economică a societăţii, îşi găseşte aplicaţiunea în regimul comunităţii de bunuri al soţilor, precum şi în obligaţia legală de întreţinere în anumite cazuri speciale, Mariana Ciocoiu (coord.), op.cit., p. 12-13;
[35] Mariana Ciocoiu (coord.), op.cit., p. 11; A. Stănoiu, M. Voinea, op.cit., p. 103-111, 240-244; I.P.Filipescu, Tratat ….., p. 4 n. 3; A. Ionașcu, M. Mureșan, M. Costin, , V. Ursu, Familia şi rolul ei în societatea socialistă în lumina legislaţiei Republicii Socialiste România, Ed. Dacia, Cluj, 1975, p. 7; Arhim. Nicodim Sachelarie,  Pravila bisericească, Ediţia a II-a, Editată de Parohia „Valea Plopului”, 1996, p. 65;
[36] Sachelarie, op.cit., p. 65;
[37] Mariana Ciocoiu (coord.), op.cit., p. 12;
[38]  Legea 287/2009  privind Codul civil, art. 487;
[39] Eugeniu Safta-Romano, Arhetipuri juridice în Biblie, Editura Policrom, Iași, 1997, p. 138-151;
[40] Sachelarie, op.cit., p. 48;
[41] Adică se înţelege ca totalitatea normelor legale care reglementează căsătoria, I. Albu, Căsătoria în dreptul român, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1988, p. 18;
[42] Mai este desemnat în limbajul juridic şi cu terminologia de „legătură juridică dintre soţi”, „stare juridică de căsătorie”, „statut juridic” sau „statut legal al soţilor”, „uniune dintre soţi”, „legătură conjugală”, „legătură matrimonială” etc., E. Florian, Dreptul familiei în reglementarea noului Cod civil, ed. a 4-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011, p. 73;
[43] Rostane Mehdi, L’union européenne et le fait religieux. Eléments du débat constitutionnel, RFDC, 54, 2003, p. 227;
[44] Legea nr 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, art  1, alin. (2);
[45] Th. Hobbes, Leviathan, chapitre 37, trad. G. Mairet, Paris, Gallimard, coll. Folio essais, 2000, p. 633-634;
[46] Legea nr 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, art  8, alin (3);
[47] R. Utiz, La liberté de religion dans les jurisprudences constitutionelles et conventionelles internationales, e. cu Conseil de l’Europe, 2008, p. 25 si urm;
[48] G. Robbers, State and Church in the European Union, Nomos, Baden-Baden, 1996; Céline Ruet, Les Droits individuels face au phénomène religieux dans la jurisprudence de la Cour Européenne des Droits de l’Homme, în Revue trimestriel de droits de l`homme, 23e année, nr. 91 (1er jull. 2012), p. 510;
[49] G. Gonzales, La convention européenne des droits de l’homme et la liberté des religions, Economica, 1997, p. 143  şi urm.; F. Messner, P.-H. Prelot, J.-M. Woehrling (dir.), Traté de droit francais des religions, Litec, 2003, p. 58 şi urm; J. Robert, „Les relation des Eglises et de l’Etat en Europe”, La liberté religieuse et la Convention européenne des droit de l’homme, Th. Massis şi Ch. Pettiti (ed.), Bruxelles, Bruylant, 2004, p. 25 şi urm.; F. Messner, Les rapports entre les Eglises et les Etats en Europe: la laicité comme modele!, în G. Gonzales (dir.), Laicité, liberté de religio net Convention européenne des droits de l’homme, Bruxelles, Bruylant, 2006, p. 51 şi urm.; Céline Ruet, Les Droits individuels face au phénomène religieux dans la jurisprudence de la Cour Européenne des Droits de l’Homme, în Revue trimestriel de droits de l`homme, 23e année, nr. 91 (1er jull. 2012), p. 510;
[50] M. Levinet, Société démocratique et laicité dans la jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme, în G. Gonzales (dir.), Laicité, liberté de religio net Convention européenne des droits de l’homme, Bruxelles, Bruylant, 2006, p. 81 şi urm.; Céline Ruet, art. cit., în Revue trimestriel de droits de l`homme, 23e année, nr. 91 (1er jull. 2012), p. 510;
[51] Céline Ruet, art. cit., în Revue trimestriel de droits de l`homme, 23e année, nr. 91 (1er jull. 2012), p. 510;
[52] Olivier Roy, La laïcité face à l`islam, Paris, 2005, p. 47 nota 24;
[53] Raportul Președintelui Republicii către Comisia de reflexie cu privire la ptincipiul laicității în Republică (numită Comisia Stasi), remis la 11 dec 2003, p. 2, apud Michel Hottelier – Tristan Zimmermann, Le statut des religions dans les États membres de l`Union européenne, în Annuaire international des droits de l`homme, vol. 5 (2010), p. 125 nota 136;
[54] Olivier Roy, op.cit., p. 143 nota 24;
[55] Laicitatea, impunând o separare strictă devine în ea înseși un spațiu al religiei, al lui „credo”, care ocupă, cu acest titlu, funcția unei dogme oficiale, Javier Martinez-Torron/Rafael Navarro-Valls, The Protection of Religious Treedom under the European Convention on Human Rights, în Revue générale de droit, vol. 29 (1999), p. 307, 320;
[56] Legea nr 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, art  9, alin (1);
[57] Céline Ruet, art. cit., în Revue trimestriel de droits de l`homme, 23e année, nr. 91 (1er jull. 2012), p. 511;
[58] Michel Levinet, art. cit., în Laïcité, liberté de religio net Convention européenne des droits de l’homme: actes du coloque organisé le 18 novembre 2005 par l’Institut de droit européen des droits de l’homme, Bruxelles: Bruylant, Nemesis, 2006, p. 89 (81-114); P. Lambert, Marge nationale d’appréciation et contrôle de proportionalité, în F. Sudre (dir.), L’intérpretation de la CEDH, Bruylant, 1998, p. 63-89; 
[59] Consntituția României republicată, art. 61, pct. 1;
[60] Michel Levinet, art. cit., în Gérard Gonzalez (éd.), Laicité, liberté de religion Convention européenne des droits de l`homme, Bruxelles, 2006, p. 106;
[61] În hotărârea Buscarini e.a. c. Saint-Marin, din 18 febr 1999, nr. 24645/94, Curtea afirmă că libertatea de religie „implică, inclusiv, libertatea de a avea sau de a nu avea convingeri religioase și aceea de a practica sau a nu practica o religie” (§ 34), consacrând astfel libertatea negativă a religiei[61], Anne Fornerod, Liberté négative de religion et fiscalité cultuelle: Cour Convention européenne des droits de l’homme, Wasmouth c. Allemagne, 17 février 2011, în Revue trimestriel de droits de l`homme, 23e année, nr. 91 (1er jull. 2012), p. 593;
[62] În cauza Obst et Shüth c. Allemagne, 23 sept 2010, Curtea numea dreptul la viață privată, în sensul art 8 al Convenției, ca fiind o noțiune largă, ce îngloba dreptul de a închega și de a dezvolta relații cu semenii. (§ 31), Gauthier de Beco, Le droit au respect de la vie privée dans les relations de travail au sein des société religieuses: l`approche procédurale de la Cour européenne des droits de l`homme: Cour européenne des droits de l`hommme, Obst et Shüth c. Allemagne, 23 sept 2010, în Revue trimestriel des droits de l`homme, 22e année, nr. 86 (1er jull. 2011), p. 379
[63] Céline Ruet, art. cit., în Revue trimestriel de droits de l`homme, 23e année, nr. 91 (1er jull. 2012), p. 511;
[64] Legea nr 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, art  10, alin (8).
07-09-2017
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu