Porunca Iubirii
Nr. vizualizari: 19

Patriarhia Română: îndemn stăruitor la donare de sânge

Biroul de Presă al Patriarhiei Române
Tags: donare de sânge;
Patriarhia Română: îndemn stăruitor la donare de sânge

 

Răspunzând la semnalul mai multor unități medicale și centre de transfuzie din țară privind scăderea numărului de donatori din această perioadă, Patriarhia Română reînnoiește apelul său către clerul şi credincioşii Bisericii Ortodoxe Române pentru donare de sânge.

În acest moment nevoia de sânge este acută în multe unităţi medicale, deoarece există intervenții chirurgicale care sunt amânate în spitale din cauza acestei lipse. Astfel, cei care doresc să ajute la rezolvarea acestei crize sunt îndemnați să meargă şi să doneze sânge la centrele de transfuzie cele mai apropiate.

Un model de acţiune deosebită în acest sens este reprezentat de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului care, pe perioada verii, în fiecare zi de miercuri, merg să doneze sânge în centrele de transfuzie sanguină din București.

Campania „Donează sânge, salvează o viață”, inițiată încă din anul 2013 de Patriarhia Română şi aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii noastre, a reușit până acum mobilizarea a peste 25.000 de donatori, fiind recoltați aproximativ 12 000 de litri de sânge. Desigur, această campanie continuă având speranţa că va încuraja pe mai mulţi români să fie solidari cu cei bolnavi.

 

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

foto: Ziarul de Constanța

10-08-2017
Citeste si:De acelasi autor:


    Adaugati un comentariu:
    Nume
    Email
    (nu va fi afisat)
    Comentariu
    Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
    Antispam:
    Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu


    Carti/produse despre:
    Donare De Sânge,