Editura Agaton
Cartea - o inima deschisa catre ceilalti

(reducere 30% pentru comenzi de minim 100 lei)
Nr. vizualizari: 1323

Fă ascultare şi îţi vei îmbunătăţi rugăciunea

Arhim. Efrem
Tags: ascultare; rugăciune;
       „Ascultarea este viaţa veşnică, scara cerească, suire grabnică, bogăţie de cununi, lucru îngeresc, lupta nepătimirii, suire şi călătorie cerească, [...] Ascultarea împlineşte toate poruncile, pe toate le îndreptează şi pe toate le face şi le zideşte sufletul în chip nevăzut şi neştiut, cu mare grijă îl îmbogăţeşte şi îl aşează în vistierie necontenit, îl ridică spre Dumnezeu ca să stea înainte încununat şi înfrumuseţat în taină”. (Sf. Grigpre Sinaitul)

            Părintele Efrem Katounakiotul a fost unul din cei mai apreciaţi duhovnici aghioriţi. A fost unul dintre cei 7 ucenici de chilie ai vrednicului de pomenire Iosif Isihastul (a trecut la Domnul în anul 1998). Dacă ceilalţi ucenici ai Cuviosului Iosif au preluat ulterior conducerea a câte unei mănăstiri, părintele Efrem a preferat isihia, rămânând retras în pustia Katounakiei unde vieţuieşte cu trei ucenici. Redăm mai jos în traducere, câteva din sfaturile sale adresate într-un cuvânt ocazional, monahilor simonopetriţi.

Despre ascultare

            Ascultarea le va aduce pe toate. Ascultarea va aduce harul. Cea mai mică neascultare faţă de duhovnic alungă harul. Duhovnicul este în locul lui Dumnezeu, oarecum. Orice spune duhovnicul e ca din gura lui Dumnezeu. Să-l ai pe duhovnic ca pe chipul lui Dumnezeu. Toate patimile, puţin câte puţin, se vindecă prin ascultare. Nu mântuie nici preoţia, nici postul, nici asceza, ci doar ascultarea.
            Ascultarea face minuni: ascultarea va aduce toate harismele. Prin ascultare Hristos dă  (darul) rugăciunii. Rugăciunea nu mântuie; ascultarea mântuie. Un demonizat a intrat în ascultare la doi bătrâni. Prin ascultare s-a vindecat. Mi-a povestit el însuşi cum vedea demonul înaintea lui şi când zicea odată rugăciunea (lui Iisus) demonul se tulbura. Când zicea rugăciunea a doua oară, demonul începea să tremure. A treia oară când zicea rugăciunea, demonul dispărea.
            Faci ascultare? Ai harul lui Dumnezeu, eşti pentru rai. Diavolul nu se teme de noi, nici măcar nu ne ia în seamă. Fuge de noi când vede harul lui Dumnezeu pe care îl avem datorită ascultării.
            Cel ce face ascultare, oarecum, nu se teme de Dumnezeu. Nu faci ascultare? Fă ce vrei: rugăciune, post, asceza etc., nu mântuiesc. Ascultarea mântuieşte. Cel care face ascultare se aseamănă cu Hristos. Care S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte pe Cruce.
            Duhovnicul poate să cadă. Cel care face ascultare nu cade niciodată. Duhovnicul va da socoteală înaintea lui Dumnezeu, cel care face ascultare nu.  Prin duhovnic vorbeşte Hristos. Se poate oare să cadă cineva câtă vreme se aseamănă în ascultare cu Hristos? Chiar dacă porunca duhovnicului e rătăcită şi dăunătoare. Dumnezeu, pentru ascultare, o va întoarce în folos sufletesc. Pe duhovnicul tău, aşadar, să-l vezi ca pe Hristos. Să nu-l întristezi. L-ai întristat pe duhovnic. L-ai întristat pe Dumnezeu. Eu am experienţa personală a neascultării şi a constrângerii duhovnicului meu, Nechifor. L-am constrâns zicându-i: „Dacă nu facem aceasta... plec”. Părintele Nechifor a fost silit să accepte. Când m-am întors în chilia noastră, părintele mi-a zis: „De ce, măi copile, m-ai silit să facem lucrul acesta? După ce o să mor eu, vei putea să faci ce vrei”. Cu aceste cuvinte ale lui, înfricoşătoare şi biciuitoare, mi-a arătat că m-am îndepărtat de Dumnezeu. Am pierdut rugăciunea prea mult timp. Nu numai că am pierdut harul rugăciunii, însă am fost şi „biciuit” de Dumnezeu. Ştii ce canon se primeşte dacă-l forţezi, dacă-l obligi pe duhovnic să facă ceva? E cu adevărat înfricoşător. Cel care face ascultare e ca o hârtie albă. Nu are nimic scris pe ea care să fie luat de diavol. Cât valorează duhovnicul nu valorează întreaga lume, nu valorează tot Sfântul Munte.
            Faci ascultare la duhovnic? La Dumnezeu şi la Maica Domnului faci ascultare. Iar Hristos, care a făcut desăvârşita ascultare la Tatăl Ceresc te primeşte, aude, te face asemănător Lui. De aceea, cel ce face ascultare, va avea o dublă cunună în viaţa veşnică. Şi pe lună dacă mergi, dacă te trimite duhovnicul, eşti în ascultare. Îl odihneşti pe duhovnic? Îl odihneşti pe Dumnezeu.
            Când m-am dus eu la duhovnicul Iosif, duhovnicul vostru era începător. Părintele Iosif îl încerca mereu. Duhovnicul vostru nu ştia nimic decât „blagosloviţi” şi „să fie blagoslovit”. Adesea părintele Iosif îi striga când mergeam eu pe acolo: „Vuvuli, fă-ne cafea”. „Să fie blagoslovit” răspundea duhovnicul vostru Efrem şi fugea să împlinească porunca. Cum se îndepărta zicea părintele Iosif încet: „Fii binecuvântat întotdeauna!” şi se ruga pentru el. Duhovnicul vostru a primit mult har tocmai datorită ascultării de părintele Iosif.
            Demonizatul acela care a făcut desăvârşită ascultare la cei doi bătrâni şi care s-a tămăduit prin ascultarea sa, mi-a spus cum îi şopteau demonii: „Pleacă de la bătrânii la care eşti şi coboară la ţărm, pe stânci. Bătrânii ăştia mănâncă, dorm, prea puţin se roagă. Ca să ieşim trebuie multă rugăciune şi post”. Ziceau adevărul, desigur, însă era o cursă a diavolilor pentru ca să-l scoată de sub ascultare. Siliţi de altă putere, au mărturisit: „Dacă reuşeam să te scoatem de la bătrâni şi să te facem să cobori pe stânci, pe ţărm, te-am fi făcut să sari în mare, adică să te sinucizi”. Prin ascultarea lui a învins demonii şi s-a vindecat.
            Numai diavolul ştie ce e duhovnicul, ce înseamnă duhovnicul, ce înseamnă ascultarea! Făcându-mi eu odată voia şi plantând pomi, s-au uscat toţi. Cei pe care i-am plantat cu binecuvântarea părintelui Nechifor s-au prins, deşi părintele Nechifor nu era dintre monahii rugători.
            Nu trebuie să tolerezi să-l judece cineva pe stareţul tău. Să te opui, să te împotriveşti când auzi că se spune ceva împotriva duhovnicului tău. Aşa este corect şi aşa trebuie să faci.
            O întâmplare asemănătoare cu cea în care acel monah a zis: „am duhovnic” şi prin aceasta au dispărut dracii i s-a întâmplat şi tatălui părintelui Amfilohie. Părintele Amfilohie şi-a adus tatăl la Sfântul Munte, la făcut monah şi-l îngrijea. Copilul şi-a făcut tatăl călugăr!... Când tatăl lui trăgea să moară, părintele Amfilohie a intrat în camera muribundului şi-l vede tulburat. „De ce eşti tată atât de tulburat?” îl întreba. „Au venit diavolii şi mi-au spus, înspăimântându-mă, că-mi vor lua sufletul”. I-am spus părintelui Amfilohie: „Nu-ţi fie frică pentru că nu-ţi pot face nimic, pentru că eşti sub ascultare. Dacă mai vin la tine să le zici: Ce aveţi cu mine? Am duhovnic. Eu sunt ascultător”. Au venit din nou demonii în ziua următoare cu zgomot mult, cu săbii speriindu-l că-l vor lua. Cum le-a zis că are duhovnic, demonii s-au făcut nevăzuţi.
            Numai diavolul ştie ce putere are duhovnicul, ce zice duhovnicul. A zis duhovnicul? Du-te! Urcă-te pe lună, nu te teme! Orice vrea duhovnicul, să fie făcut. Nu ne interesează. Ne interesează ascultarea. Ai făcut ascultare, mergi în rai. N-ai venit să te împărtăşeşti de zece ori pe zi, să faci rugăciunea minţii, priveghi, posturi. Toate nu valorează nimic fără ascultare. Ai făcut ascultare, mergi în rai. Ai făcut neascultare, mergi în iad! Adam a făcut neascultare. Afară, în iad! Noi călugării, spunem puţine cuvinte. Ascultarea = Viaţa, Neascultarea = Moarte. Ai făcut ascultare, este totul. Nu spun că nu folosesc şi celelalte, însă sunt pe planul doi.
            Îmi amintesc că odată, pe când trăia duhovnicul Iosif, l-am judecat într-o problemă. M-am dus seara pentru rugăciune. Nu puteam deloc să înaintez în rugăciune: „Doamne Iisuse... Doamne Iisuse...” mai mult nu puteam. „Undeva am greşit” m-am gândit. „Undeva am păcătuit”. Ia să vedem ziua precedentă: unde am mers, ce am făcut, ce am spus. Am găsit: l-am judecat pe duhovnicul meu. Ziua următoare era duminică şi trebuia să slujesc. Acum ce era să fac? Rugăciune! „Dumnezeul meu, iartă-mă căci mi-am judecat duhovnicul. Am greşit. Îmi cer iertare.” Nimic! „Bine, pentru mine nu există iertare, nu există iartă-mă? Fiindcă Te-am întristat, iartă-mă!” Nimic! „Dar Petru, Doamne, Te-a tăgăduit de trei ori şi l-ai iertat. Eu nu Te-am tăgăduit, ci doar l-am judecat pe stareţul meu. Acum mă pocăiesc şi îmi cer iertare”. Nimic! Iau din nou metaniile dar rugăciunea nu înaintează. Au început lacrimile. Am vărsat râuri de lacrimi. „Pe Cuvioasa Maria Egipteanca ai iertat-o când s-a pocăit şi mulţi păcătoşi ai iertat. Pentru mine nu există milă, nu există iertare?”.
            Au trecut aşa trei ore. În sfârşit văd o pace, o dulceaţă, o bucurie înlăuntrul meu. Începe şi rugăciunea atunci singură: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”. Nu-i, aşadar, acelaşi lucru să judeci un străin cu a-l judeca pe duhovnicul tău. Vai ţie! L-ai judecat pe Însuşi Dumnezeu.
            Singurul om pe care l-am iubit şi singurul om de care m-am temut a fost părintele Iosif. Duhovnicul poate să-ţi spună chiar un cuvânt mândru sau sucit. Tu fă-ţi ascultarea ta, fă ascultarea desăvârşită. Rodul ascultării desăvârşite l-am încercat la duhovnicul Iosif. O să mă întrebi care este? Nu mă temeam de Dumnezeu, nici măcar nu mă temeam. Gura duhovnicului ce zice? Să fie blagoslovit... fă ascultare fără deosebire. Gura duhovnicului e gura lui Hristos. Să faci ce spune duhovnicul fără să analizezi, fără să cercetezi şi fără să murmuri. Construieşte pe smerenie. A zis duhovnicul? Să fie blagoslovit. De nimic să nu te îngrijeşti de vreme ce faci ascultare. Te vei mântui, o să mergi în rai.
Un diacon îi zice duhovnicului: „Părinte vreau să merg să fac baie în mare pentru sănătate.” „Nu te du copile, pentru cutare sau cutare motiv”. Ba mă duc să fac baie. Şi se duse... Făcu baie şi în timp ce se scălda un rechin l-a omorât. Mai târziu i-a scos marea trupul sfâşiat la mal. Unde s-a dus sufletul lui?
Ascultarea aduce iluminarea, lacrimi şi rugăciune. Dacă n-ai ascultare, chiar dacă le ai pe acestea, le vei pierde. Pe cât de mult îl cinsteşti, îl iubeşti pe duhovnic, pe atât de mult primeşti. Harul ascultării îl înconjoară pe ascultător ca o flacără şi de aceea nu-l poate prinde diavolul. Dacă lipseşte aceasta, diavolul ne va devora. Teologia este rezultatul rugăciunii. Rugăciunea est rezultatul ascultării. Când faci ascultare o să găseşti şi rugăciune. O să găseşti teologie. Când însă nu ai ascultare nu găseşti nimic. Primul lucru, rădăcina, este ascultarea. Ai făcut ascultare? O să găseşti rugăciune. Se poate să o găseşti acum sau să o găseşti mâine. [...]

            Întrebare: Şi dacă dă duhovnicul o poruncă greşită?
            Răspuns: Niciodată nu ajungi tu rău pentru că la mijloc este ascultare. Cu cât este mai mult devotament, abnegaţie, iubire şi credinţă în suflet, cu atât nu ai împotriviri lăuntrice. Când ai însă ceva cu duhovnicul tău, să ştii că nu eşti una cu el, că nu-l iubeşti şi nu ai credinţă în el. Cu cât mai multă credinţă ai în duhovnic, cu atât mai multă negrijă ai. Când nu eşti unit cu duhovnicul simţi o împotrivire, ai un „spin” înlăuntrul tău. Cu cât devotament şi ascultare ai faţă de duhovnic, cu atât mai multă râvnă o să ai. La începutul vieţii călugăreşti e primul zel cel mai bun. Eşti devotat duhovnicului. Când te uneşti cu duhovnicul e zelul cel mai bun. Când vezi faţa duhovnicului ca pe a lui Hristos, mergi bine. Când vezi greşeala la duhovnic, vai!... Odată mi-a zis cineva: „Părinte stareţ, zice, vreau să merg la duhovnic să mă spovedesc pentru asta şi asta. Sfinţia ta ce zici?”. „Fă o mie de metanii”. „Să fie blagoslovit!”. Şi n-a mai zis nimic la duhovnic. Aşa e, să zicem, credinţă, ataşament, unire cu stareţul.
            Ah, fericita ascultare! Părinţilor, ce să zic? Când eram sub ascultare alt har aveam, altă rugăciune. Pluteam oarecum în aer. Acum sunt stareţ. O să ziceţi că n-am căutat aşa, Dumnezeu mi-a dat. Da, însă îmi amintesc starea de ucenic. Cea mai bună stare pentru monah este cea de ucenic, de ascultător. Puterea ascultării se vede din următoarea întâmplare.
            Era într-o marţi, şi spre seară mi-au venit nişte gânduri contra duhovnicului meu, părintele Iosif, pentru că ne-a pus să semnăm o scrisoare. Avea şi dreptate, cum s-a dovedit ulterior. Sâmbăta merg la slujbă cu părintele. Cum mă vede îmi zice: „Părinte ai ceva contra mea, ceva te separă de mine, ai ceva înlăuntru. Nu te despărţi de duhovnic, nu te rupe de mine!”. Eu uitasem judecata care am făcut-o, uitasem gândurile. „Părinte, zic, nu-mi amintesc să am un gând care să mă separe de tine”. „Şi totuşi ceva ai, şi te separă de mine. Cum te-am văzut am ştiut. A simţit sufletul meu că ai ceva gânduri care te separă de mine”. „Părinte, nu-mi amintesc!” „Să încerci să-ţi aminteşti!”. După ce am terminat Liturghia am plecat. Mergând spre chilia mea, urmărind ce gânduri am avut în aceste zile, mi-am amintit de judecata pe care i-am făcut-o în legătură cu scrisoarea. M-am întors înapoi şi mi-am cerut iertare cu lacrimi.
            Călugărul trebuie, deci, să facă ascultare orbeşte şi nu deosebire.
            Altă dată îmi amintesc, m-am dus la chilie să mă rog. Mă găseam într-o stare harică. Deodată, părintele Procopie, era împreună cu mine ucenic, bate la uşă şi mă cheamă la lucru. „Peste o oră o să vin”, zic. Pentru că ştiu că harul poate să vină să te bucure fie 5 minute, fie o oră, fie două. M-am gândit că acum cât mă găsesc sub lucrarea harului să profit şi când se va sfârşi, să merg la lucru. Părinţilor, nici n-am apucat să zic ce-am zis, că am şi pierdut harul! N-a fost asta neascultare? Ba neascultare a fost! Chiar dacă părintele Procopie n-a fost duhovnicul. Şi mi-am zis atunci în sine: „Şi neascultarea am făcut-o şi rugăciunea am pierdut-o”. De aceea zic: fă ascultare şi vei găsi rugăciunea. Nu urmări rugăciunea, căci ea din ascultare vine.
            Primul lucru pe care l-am întâlnit şi noi la părintele Iosif a fost că Dumnezeu te mântuieşte prin cuvintele duhovnicului. Ce putem spune e că, pe cât de unit eşti cu duhovnicul, pe atât de mult har primeşti. Că fierul în foc se face şi el foc. Pe cât îl depărtezi, se răceşte. Rugăciunea izvorăşte din ascultare. Nu ascultarea din rugăciune. Fă ascultare acum şi-n continuare va veni harul.
            Părintele Iosif spunea: „Cel ce face ascultare va ieşi bine numai şi numai pentru ascultare!”. Nu are importanţă cine e duhovnicul. Ce i-a folosit lui Iuda că l-a avut pe Hristos? Nimic! Ce i-a folosit lui Adam că L-a avut pe Dumnezeu şi că era în rai? Nimic! Nu s-a folosit nici de rai, căci a făcut neascultare. Cu ce l-a împiedicat de la sfinţenie pe marele Achanchie faptul că duhovnicul său era sucit şi nebun şi-l bătea? Cu nimic!
           
            Întrebare: Dumnezeu ne-a dat puterea de judecată. Asta-i albă, asta-i neagră. Dacă-ţi spune duhovnicul că albul este negru şi invers, nu elimini judecata?
            Răspuns: Asta este ascultarea, părintele meu, asta este ascultarea. Să te încredinţezi că negru chiar nu e alb cum îl vezi tu... Tu vezi lucrul alb, duhovnicul negru. El vede corect, drept! Asta este ascultarea! Să te străduieşti să vezi că nu e cum crezi tu, adică. Asta este ascultarea, să nu crezi nici măcar ochilor tăi.
            Când eşti unit cu duhovnicul te inundă harul. Îmi amintesc anii aceia: şuvoi venea harul. Mi-a zis într-o zi: „N-o să primeşti nimic până sâmbăta viitoare”. Cu adevărat moarte! Ne minunam cum se împlineşte cuvântul duhovnicului, cum îl pecetluieşte Dumnezeu. Odată, ne-au adus un sac de cartofi jos, la arsană. Un ucenic de-al meu, începător (acum nu mai este la noi) mi-a spus că este obosit şi că nu vrea să meargă să-l aducă. M-am dus eu. Jos era oprit un camion. I-am făcut un semn. Înăuntru erau doi profesori universitari. „Părinte, îmi zic, nu ştiţi cumva unde stă părintele Efrem?”; „Eu sunt”, răspund. „Voi, monahii, sunteţi cu adevărat fericiţi pentru că trăiţi cu adevărat viaţa creştină”. Când m-am întors la chilie i-am spus ucenicului întâmplarea. Mi-a zis cu multă neruşinare: „Mda, aici îi izgoneşti când vin, jos însă îi inviţi”. „Ce să mă fac, măi copile, aşa mi-a venit atunci, răspund. Acum hai să ne rugăm la chilie o oră”. După o oră vine la mine. „Câte rugăciuni ai făcut?”, mă întreabă. „Atâtea” răspunsei. „Doar atâtea? Eu am făcut cu mult mai mult şi încă mai pot să fac”. M-am întors întristat la chilie. Numai că nu am plâns pentru comportamentul copilului aceluia. Se duse ucenicul să doarmă. Cum însă să doarmă când diavolii au început să-l apuce? Vine speriat la mine la chilie şi-mi zice ce se întâmplase. Îi răspund: „Asta se întâmplă că l-ai supărat pe duhovnicul tău”. I-am citit o rugăciune, au trecut toate şi s-a culcat liniştit.
            Când te faci prost pe tine însuţi, pentru ascultare, şi dacă eşti aşa cum îţi spun şi întrebi pentru toate, începe Dumnezeu să-ţi dea har.
            Părintele Procopie a plecat o dată, făcând neascultare, de la părintele Nechifor. Când a ajuns la o anumită stare de lepădare a simţit de-odată lipsa harului. Se simţea ca şi cum ar fi un al Procopie care-l întreba: „De ce ai plecat?” „De asta şi de asta!” – răspunse. „De ce ai lăsat ascultarea şi pe duhovnicul tău? Du-te înapoi la ascultarea ta!”. Şi s-a întors Procopie.
            Nu are importanţă cine este duhovnicul tău. Metania pe care o pui duhovnicului e mare lucru. Făcând ascultare la părintele Nechifor în anii aceia, am văzut minuni. Părintele Iosif zicea: „Nici preoţia, nici Sfânta Împărtăşanie, nici rugăciunea minţii, nici postul, nici privegherea nu mântuiesc fără ascultare. Tot ce se face din voia proprie e luat de la diavoli!”.
29-03-2012
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
ComentariuComentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu