Porunca Iubirii
Nr. vizualizari: 225

Slujire la altarul credinţei (Prot. Petru Buburuz - octogenar)

Dr.conf.univ. Ana Sofroni
Tags: ;
Slujire la altarul credinţei (Prot. Petru Buburuz - octogenar)
 
“…această vârsta se bucură de…  câteva calităţi deosebite, care-i sporesc podoaba: în ea străluceşte înţelepciunea,iar sfatul, priceperea şi cugetul senin şi cuprinzător îi încununează gândurile. Înfăţişarea impune şi ceredin partea tuturor respect şi cuviinţă deosebite.”
(Sfântul Nectarie al Neginei.[1])
 
 

Când ai păşit pe calea vieţii aproape opt decenii la rând, aniversarea ce-ţi bate la uşă vine să fie una dintre cele mai frumoase. Iar dacă toţi anii aceştia ai slujit cu trup şi suflet lui Dumnezeu, fiind miruit cu Taina Preoţiei, atunci se va ajunge la o aniversare duhovnicească cu totul deosebită. Părintele Protoiereu Petru Buburuz (n. la 26.09.1937), Parohul Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Chişinău, anume pe un asemenea drum păşeşte, trezind mulţumirea, recunoştinţa, respectul, admiraţia, dragostea numeroşilor săi enoriaşi, pe care cu drag îi păstoreşte după rânduiala ortodoxă şi cărora le este şi bun duhovnic.

L-am cunoscut pe Părintele Petru în perioada Renaşterii Naţionale a românilor basarabeni. Sfinţia Sa, cu toate ameninţările din partea comuniştilor aflaţi atunci la putere, vorbea despre libertatea credinţei şi a conştiinţei la toate manifestările ce aveau loc în centrul capitalei. Nu a avut frică de nimeni şi de nimic, nici chiar atunci, când rostea „Tatăl Nostru” în faţa a zeci şi sute de mii  de oameni. Ne-a încurajat nespus de mult cu puterea cuvântului divin, ne-a binecuvântat acţiunile, ne-a dat exemplu de patriotism adevărat în condiţii de falsificare a adevărului istoric şi de oprimare a conştiinţei de neam. Până azi Părintele rămâne pentru noi un model de cugetare senină, de înţelepciune strălucitoare, de principialitate neclintită în apărarea şi promovarea omenescului în viaţa pământească.

Prima întrevedere cu Sfinţia Sa am avut-o la una din orele de recepţie a alegătorilor, pe când Părintele Buburuz era deputat în Sovietul Suprem al URSS. M-am adresat atunci cu rugămintea să se editeze în republică şi cărţi din domeniul religiei creştin-ortodoxe. Problema nu era din cele simple, însă soluţia i-a fost găsită destul de în curând: pentru credincioşii din Republica Moldova au început să vină cărţi de la Patriarhia Română, de la multe biserici-surori din cuprinsul ei. Acesta a fost un ajutor enorm întru satisfacerea cerinţelor noastre duhovniceşti după o lungă perioadă de hibernare spirituală.

În mod special, ţinem să menţionăm imensa activitate desfăşurată de Părintele Petru Buburuz pe tărâmul învăţământului teologic. Pe lângă marele său merit de a fi întemeiat Facultatea de Teologie în cadrul Universităţii de Stat, în perioada anilor '90 îl aflăm ca Preşedinte al Comisiei de examinare pentru învăţământul superior şi cel cu program de seminar ortodox din cuprinsul Patriarhiei Române. Cu câtă ardoare mai lucra, cu câtă dăruire de sine! Avea capacitatea de a-i selecta pe tinerii cei mai indicaţi şi mai ataşaţi de credinţă. Întotdeauna le binecuvânta cu dragoste şi bucurie calea de ei aleasă, cu mare speranţă aştepta întoarcerea lor la baştină după terminarea studiilor. Astfel a fost pusă temelia renaşterii conştiinţei religioase în baza instruirii mai multor generaţii de preoţi. La ridicarea ei Părintele a reuşit să mobilizeze persoane cu pregătire profesională înaltă şi cu orientare duhovnicească demnă de a fi urmată de viitorii slujitori ai Bisericii. A fost o colaborare frumoasă cu intelectualii, dimpreună cu care se deschidea drum verde educaţiei cultural-religioase a tinerei generaţii. Această problemă, precum şi multe altele, a constituit una din preocupările principale în activitatea Părintelui Petru. Sfinţia Sa îi acordă prioritate până în ziua de azi. Aşa se întâmplă doar atunci, când profund te doare inima pentru starea sufletească a păstoriţilor tăi, când cu toată abnegaţia cauţi să-i îndrepţi pe calea mântuirii şi nu ratezi pentru asta nici timpul, nici posibilităţile ce le ai.

Uimitor de bine îşi organizează Părintele Buburuz timpul şi chiar întreaga sa activitate, aşa încât nicicând nu oboseşte să participe la numeroase evenimente şi manifestări, să binecuvânteze desfăşurarea lor, să adreseze publicului prezent la ele cuvinte de îndrumare, cuvinte de încurajare, cuvinte pline de înţelepciune[2]. Predicile Sfinţiei Sale întotdeauna au fost şi sunt ascultate cu luare-aminte. Ele sunt cu adevărat de suflet ziditoare. Au efectul nu prea des întâlnit la alţii de a insufla pace, de a linişti, de a te face să cugeţi la cele sfinte şi de a-ţi vedea propriile păcate. Aici se simte foarte bine lucrarea Duhului Sfânt, se simte harul divin cu care este înzestrat acest vrednic slujitor al lui Dumnezeu – Protoiereul Petru Buburuz.

Se zice că un suflet bun emană darnic lumină pentru cei din jurul lui. Cine vrea să se convingă de acest adevăr, să vină la Părintele Petru. Fără doar şi poate că-i va simţi şi căldura inimii, şi blândeţea, şi bunătatea ce-i umplu toată fiinţa. Şi care nu lasă în ea nici un locuşor pentru pornirile egoiste. De nu ar fi fost aşa, nu mai izbutea Părintele Petru să ridice, la direct şi la figurat, un templu minunat pentru enoriaşii săi. La figurat, acesta e templul spiritual al înseşi credinţei ortodoxe cu neclintitele ei rânduieli şi tradiţii. Prin el se contribuie la păstrarea în cadrul naţiunii române a învăţăturii lui Hristos. Iar în sens direct, avem în vedere edificarea unui nou locaş sfânt, „care este una dintre cele mai frumoase biserici construite în stil românesc la Chişinău după 1944”[3]. Construcţia e de lungă durată, însă se mişcă cu succes înainte, fiindcă „este urmată de eforturi reale şi dezinteresate”[4].

În preajma frumoasei aniversări de 80 de ani, îi dorim Părintelui Protoiereu Petru Buburuz multă sănătate şi mulţi ani înainte, ca să-şi vadă pe deplin realizate toate aspiraţiile sale duhovniceşti, toate gândurile şi ideile frumoase din ele izvorâte. Doamne ajută!

                                                             Dr. conf. univ. Ana Sofroni

17.06.2017

[1] Sfantul Nectarie al EghineiUn portret al omului / Traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mândrilă. – Bucuresti: Ed. Sophia / Metafraze, 2015, p. 22.
[2] De ex.: Sofroni, Ana. Licăriri ale Luminii divine: Cântece creştine. – Chişinău: Cu Drag, 2015, p.p. 144-146.
[3] Dr. Veaceslav Goreanu, Inspector Eparhial, Patriarhia Română. Protoiereul Petru Buburuz la 70 de ani // Luminătorul, 2007, nr. 5, p. 28
[4] Ciobanu, Constantin Gh. Protoiereul Petru Buburuz promotor al valorilor autentice. – Ch.: Promarcos Edit SRL, 2010, P. 41.
19-06-2017
De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu
Elen Miron - 20-06-2017:

Se vede ca parintele Petru Buburuz are mari merite fata de credinta crestin ortodoxa!Ii sintem cu totii recunoscatori si ii dorim :La multi si binecuvintati ani!