Porunca Iubirii
Nr. vizualizari: 250

Știri externe - mai 2017 (EXT)

Tags: Sfântul Nicolae;

 

SERBIA: 200 de personalități cer ELIMINAREA teoriei evoluționiste a lui Darwin din școli

Conform sursei citate, petiția „anti-Darwin” cere instituțiilor să ia considerare „faptele prezentate” de către semnatari și „proporțional cu rolul lor în societate să contribuie la o înțelegere realistă și o armonizare a celor prezentate (elevilor)”. Documentul, care a fost trimis Ministerului Educației, Consiliului pentru Educației, Președintelui Academiei Serbiei și universităților, a fost semnat de 52 de academicieni, 61 de doctori în științe, 50 de medici, 24 de ingineri, 19 profesori de liceu, 14 filozofi, psihologi și sociologi, 25 de juriști, opt artiști, cinci jurnaliști și cinci preoți. Președintele Comisiei pentru Educației și Știință din Parlamentul Serbiei, Muamer Zukorlici, a spus că petiția va fi luată în discuției în viitorul apropiat. „Pentru mine, principiul sacrosant este că fiecare societate are dreptul să fie diferită. Cred în acest sens, ar trebui să le prezentăm studenților toate teoriile despre originea lumii și a omului. Ca și credincios, nu am dubii și ar fi absurd să cred altceva decât învață religia monoteistă. Pe de altă parte, ca și președinte al Comisiei, nu am dreptul să impun viziunile mele asupra altora”, a declarat Zukorlici, citat de publicația Danas. În 2005, Ministrul Educației din cabinetul Kostunița, Ljiljana Colici, a demisionat după ce a vorbit despre posibilitatea eliminării teoriei darwiniste din școli, pentru că se simte jignită ca și ortodox creștin. Ljiliana Colici este profesor universitar. Sursa – Active News 

BULGARIA: Numele Regelui Simeon va fi pomenit în toate slujbele Bisericii Ortodoxe

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare a decis în unanimitate să "pomeneasca in toate slujbele publice și private, în toate bisericile, mănăstirile și eparhiile Bisericii Ortodoxe Bulgare, numele lui Simeon al II-lea, Rege al bulgarilor", informează agenţia Lăcaşuri ortodoxe.  Astfel, in timpul Liturghiei, la Ectenia Mare, se aminteste: "Împăratul bulgar, drept credincios si iubitor intru Hristos, Simeon"; în timpul Ecteniei intreite: "Să ne rugăm, de asemenea, pentru Regele bulgar, drept-credincios si iubitor intru Hristos, Simeon"; la Vohodul Mare: "Adu-Ti aminte Doamne si de Regele bulgar, drept-credincios și iubitor intru Hristos, Simeon", arată sursa citată.  Simeon al II-lea este ultimul ţar (cuvânt ce derivă din "Cezar") al Bulgariei şi unul dintre ultimii trei conducători din al doilea război mondial aflaţi în viaţă. Sursa – Active News

CIPRU: Preafericitul Părinte Sava, Mitropolitul Varșoviei şi al întregii Polonii, a întreprins o vizită în Biserica Ortodoxă a Ciprului în perioada 25 aprilie – 1 mai 2017

Aflat în insula Cipru la invitația Preafericitului Părinte Arhiepiscop Hrisostom, pe timpul vizitei, Mitropolitul Poloniei a vizitat sediul arhiepiscopiei cipriote şi alte locuri sfinte din cuprinsul insulei. Conform unui comunicat remis de biroul de presă al Arhiepiscopiei Ciprului, cei doi Întâistătători au avut astfel ocazia să discute teme care privesc lumea contemporană şi Biserica Ortodoxă. De asemenea, cei doi primaţi ortodocși s-au informat reciproc cu privire la aspecte şi perspective de apropiere a relațiilor frățești ale celor două Biserici Ortodoxe Autocefale: cea a Poloniei şi cea a Ciprului. Sursa - Basilica.ro

RUSIA: Curtea Supremă a decis că Martorii lui Iehova este organizație extremistă 

În plus, Ministerul de Justiție a emis un ordin prin care să fie închis sediul central al organizației aflat aproape de Sankt Petersburg. Conform agenției ruse Interfax, care citează un reprezentant al  Martorilor lui Iehova, aceasta va face recurs la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Acesta a mai susținut că prin decizia justiției va fi îngrădită libertatea religioasă pentru cei circa  175.000 de adepți ai acestei comunități în Rusia. De altfel, mai multe publicații ale organizației au fost incluse într-o listă cu literatură extremistă interzisă, iar procurorii au acuzat în mai multe rânduri că Martorii lui Iehova este un cult religios distruge familii, alimentează ura și amenință viețile oamenilor. Sursa – Active News

RUSIA: Moaștele Sfântului Nicolae, aflate la Bari, ajung pentru prima dată în Rusia

Conform unui acord la care au ajuns șefii Bisericilor Ortodoxa Rusa și Romano-Catolică, moaștele unuia dintre cei mai venerați sfinți creștini, Sfântul Nicolae al Mirelor Lichiei, vor ajunge în Rusia, în data de 21 mai 2017, din Italia. Acordul amintit mai sus a fost semnat de șefii Bisericii Ortodoxe Ruse și Bisericii Romano-Catolice, Patriarhul Kirill și respectiv Papa Francisc, in cadrul întâlnirii din Havana, de anul trecut, a declarat in aceste zile un oficial de rang înalt al Bisericii Ortodoxe Ruse, citat de Sputnik. "În perioada 21 mai-28 iulie 2017, o parte din moaștele facatoare de minuni ale Sfântului Nicolae, păstrate în bazilica pontificală din orașul italian Bari, vor fi aduse Bisericii Ortodoxe Ruse. Acesta este un eveniment unic pentru întreaga perioadă de 930 de ani, de când sfintele moaste se pastreaza în Bari, timp în care nu au părăsit niciodată orașul", le-a declarat reporterilor președintele Departamentului de Relații Externe al Bisericilor Ruse, Mitropolitul Hilarion de Volokolamsk.

În anul 1081 dupa Hristos, sfântul trup al Sfântului Nicolae facatorul de minuni a fost luat, din Biserica Scaunului său din Myra, si dus în orașul Bari, pe coasta de vest a Italiei. Unii au privit acest eveniment și l-au interpretat ca pe un furt și o mare pierdere pentru grecii din Asia Mică, în beneficiul italienilor.  Alții au vazut chiar și în acest caz dragostea și providența lui Dumnezeu. Sfantul Nicodim din Sfântul Munte a adoptat si el acest ultim punct de vedere, relatand că transferul Moastelor Sfinte a avut loc prin voia lui Dumnezeu: "pe de o parte, pentru ca sfinele sale moaște să nu rămână fără cinste și slavă, și pe de altă parte, pentru ca Occidentul să poata participa la minunile sale, pentru că creștinii din Bari nu erau încă în erezii și credințe false, ci erau ortodocși și uniți cu Biserica Răsăriteană". Sursa – Lonews.ro, Foto - Mănăstirea Sireti

CEHIA: Credincioși ortodocși atacați într-o biserică din Praga

În dimineața zilei de 28 aprilie, Biserica Adormirii Maicii Domnului din Cimitirul Olšany din Praga, Republica Cehă, a fost vandalizată, conform publicatiei locale „Expresul de Praga”. Martorii au declarat că, înainte cu o zi, un om ciudat a intrat în biserică, după Sfanta Liturghie, și a început să se roage lui Allah. Apoi si-a scos boneta de pe cap și a aruncat-o intro icoană sfântă. A inceput, imediat dupa aceea, sa-i amenințe pe enoriași, strigând: „Nu știti ce va așteaptă!”. El vorbea în limba rusă și, de asemenea, a mai strigat cateva cuvinte în arabă. Paznicii aflati la datorie au chemat poliția, dar atacatorul, neștiind foarte bine limba ceha, nu a putut explica politiei ce se întâmpla. Musulmanul a continuat si cu alte gesturi imorale la adresa politistilor si totodata profanatoare, fiind prin urmare retinut si ridicat de acestia. În dimineața următoare, mai multe insemne cu graffiti au fost descoperite pe zidurile bisericii si la cripteele acesteia, putandu-se citi amenintari musulmane cu moartea, fiind amintit numele lui Allah. Biserica Adormirii Maicii Domnului deține un loc special în rândul bisericilor ortodoxe din Cehia. Aceasta a fost construită de emigranții ruși, la începutul secolului al XXlea, odata cu instituirea Parohiei Adormirii Maicii Domnului, responsabilă cu înmormântarea emigranților. În apropierea bisericii se află așa-numita Necropola Ruseasca, unde sunt îngropați emigranți faimosi, intre care si autorul Arkady Avercenko. Poliția este în alertă. De asemenea, Cehia este statul cu cei mai mulți cetățeni declarați atei, agnostici și fără Dumnezeu. Agresivitatea împotriva credincioșilor creștini este în creștere în Europa. Sursa – Napoca News 

SUA: Primul studiu privind evanghelizarea în parohiile ortodoxe

Primul studiu efectuat vreodată în SUA, privind evanghelizarea și misiunea externă în parohiile ortodoxe din această țară, a fost publicat, în aceste zile, de către Adunarea Episcopilor Ortodocși Canonici din Statele Unite ale Americii. Raportul, care conține 200 de pagini, intitulat „Mergeti și faceți ucenici în toate neamurile: evanghelizare și misiune externă în parohiile ortodoxe din Statele Unite ale Americii", analizează practicile și strategiile dezvoltate de unele parohii ortodoxe care pot fi considerate a fi "exemplare" în eforturile lor misionare și de misiune externă.

Între altele, raportul cuprinde, prin urmare „secretele“ unei parohii care atrage și primeste noi membri, cateva pratici de întampinare a celor care vizitează parohia pentru prima dată și a celor care pun întrebări despre credință, modul prin care parohiile pot ajunge la un angajament ridicat al membrilor lor în viața parohială, semnele distinctive ale educației religioase în parohii, „lecții“ pe care ierarhii Bisericii (episcopi) le pot învăța de la parohiile „exemplare“. La acest studiu au participat cele 7 jurisdicții ortodoxe din Statele Unite. Raportul a fost elaborat de către Alexei Krindatch, coordonator de cercetare al Adunării, în colaborare cu părintele Eric Tosi (OCA), Părintele John Parker (OCA) și Adam Roberts (Arhiepiscopia Antiohiei). Studiul a fost inițiat și finanțat de către Comitetul pentru Agențiile și Organizațiile Autorizate (comisie a Adunării Episcopilor Canonici din Statele Unite, prezidata de Episcopul Nyssei, Grigorie). Sursa – Lonews.ro 

SUA: Primul Summit Mondial pentru Apărarea Creștinilor Persecutați

În perioada 10-13 mai 2017, a avut loc primul Summit Mondial pentru Apărarea Creștinilor Persecutați, în Washington, Statele Unite. Configurat de Asociația Evanghelică Billy Graham, acest eveniment a reunit lideri ai Bisericilor și victime ale persecuției creștine din întreaga lume.  „Observ că politicienii noștri văd ce se întâmplă și văd că vocile celor care au fost persecutați se vrea să fie auzite. Vor să li se ofere un loc în care să-și poată povesti istoriile lor și o pot face chiar aici, în Washington, de unde sperăm să vina schimbarile politice", a declarat Graham. „Acest efort, din capitala țării noastre, nu va rezolva problema la nivel mondial peste noapte, si de aceea avem nevoie de lideri guvernamentali, de cetățeni ONU și SUA, să ia poziție in favoarea celor care se confrunta cu bătăi, tortură, închisoare, viol și chiar moarte", a notat Franklin Graham, pentru USA Today. Summit-ul a fost inițial planificat pentru Moscova, Rusia, în luna octombrie, dar a fost mutat și reprogramat după adoptarea unei legi anti-terorism, apreciată de alte țări ca limitând libertățile misionarilor și evangheliștilor în aceasta țară, legea facand referire directă și speciala la Martorii lui Iehova, sectă scoasă în afara legii în Rusia. Sursa - Lonews

 

LINKURI la știri:

Arheologii descoperă cea mai veche reprezentare a Maicii Domnului - Lonews

Lista noilor Sfinți Mucenici ai Sinodului Pan-rusesc 1917-1918 - Lonews 

Specialiștii care cercetează Sfântul Mormânt confirmă adevărul din evanghelii - Lonews 

În creierul uman ar exista un loc al lui Dumnezeu, cred specialiștii - Gândul 

 

14-05-2017
Citeste si:


    Adaugati un comentariu:
    Nume
    Email
    (nu va fi afisat)
    Comentariu
    Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
    Antispam:
    Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu